Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
•
– PROCEDURI ALTERNATIVE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR
Autor:
HÎRCÎIALĂ MARINA
An.III
BRAŞOV
2020
1
\\
Introducere.......................................................................................................................................... 3
1. Conceptul de arbitraj.................................................................................................................... 3
Concluzii............................................................................................................................................ 7
Bibliografie......................................................................................................................................... 8
2
\\
Introducere
Conceptul de „arbitraj” îşi are originile în latinescul „arbiter” care desemna „martorul”, dar care
avea şi sensul de „profesor” sau „stăpân” În Grecia clasică, Aristotel distingea între justiția statală și
arbitraj: ”Arbitrajul vizează echitatea, iar justiția statală legea; arbitrajul a fost inventat pentru ca
echitatea sa fie aplicată”. În Roma antică, Cicero a promovat ideea conform căreia: ”arbitrajul este
mijlocul prin care nu poți câștiga complet un proces bun, dar nici pierde complet un proces slab”.
1. Conceptul de arbitraj
În actuala reglementare națională, art. 541 din Codul de procedură civilă stabilește pentru prima
dată o definiție legală a instituției ca fiind: ”o jurisdicţie alternativă având caracter privat”. În
administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de
procedură derogatorii de la dreptul comun, cu singura condiţie ca regulile respective să nu fie
contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii”. Cuprinsul primului alineat al art. 541
confirmă natura jurisdicţională a procedurii, similară celei a justiţiei statale. Aşadar, arbitrajul este un
mijloc de soluţionare a litigiilor, prin decizii pronunţate de un terţ, care sunt obligatorii pentru părţi.
Intersecția dintre cele două jurisdicţii face, însă, ca ele să se respingă reciproc, excluzând
posibilitatea exercitării simultane. Legiuitorul a resimţit nevoia să sublinieze aspectul, incluzând în
definiţie caracterul său „alternativ”1. Cel de-al doilea alineat relevă natura convenţională a
arbitrajului, în sensul că modul de organizare şi administrare este lăsat la alegerea părţilor litigante
sau a Tribunalului arbitral. Din cuprinsul celui de-al doilea alineat al articolului de faţă se mai
desprinde şi ideea potrivit căreia normele cuprinse în Cartea a IV-a a noului Cod de procedură civilă
reprezintă dreptul comun în materia arbitrajului intern.
_____________
ART.541 Din Codul de Procedura Civila ,CARTEA a IV-aDespre arbitrajTITLUL I Dispoziții generale
G. Boroi, Noul Cod de procedură civilă Vol II, Ed. Hamangiu, 2013, p. 23
3
\\
Așadar, din cuprinsul normei legale precitate se desprind caracteristicile noțiunii de arbitraj. În
primul rând, reprezintă o procedură altenativă, ceea ce înseamnă că face parte din categoria mai
mare a mijloacelor alternative de soluționare a diferendelor. Cu titlu de exemplu amintim ca făcând
parte din această categorie: medierea, concilierea, negocierea directă. Pe de altă parte, arbitrajul
reprezintă o jurisdicţie privată. Distingem, aşadar, arbitrajul privat de jurisdicţia de drept comun, dar
şi de arbitrajul de stat, jurisdicţie specială existentă în trecut și reglementat prin Legea nr. 5/1954.
Altfel, nu trebuie omisă spre a fi adusă în discuție percepția pe care o are puterea statală față de
această formă particulară de justiție. În concret, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 203/2006,
stabilește că: ”arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se
realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure
o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri suscept
De ibile de executare silită. Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale
încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva
respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, așa cum
prevede Codul de Procedură civilă”.
___________
4
\\
Arbitrajul este o instituție juridică care are o istorie specifică în România. Din perspectivă istorică,
primele mărturisiri despre această noțiune în Ţările Româneşti le regăsim în actele normative de
bază care reglementau procedura arbitrală în Moldova și în Țara Românească. Așadar, în anul 1814
identificăm în Moldova „Manualul lui Donici”, în anul 1817, ”Codul lui Calimach” în care Capitolul II,
în 11 articole, instituia reguli ale procedurii arbitrale. În Țara Românească întâlnim la nivelul anilor
1818 ”Codul lui Caragea” care reglementa arbitrajul în 21 articole, în Capitolul XVIII – „Pentru
eretocrisie” şi Capitolul XVII – „Pentru învoială „
Ulterior, instituţia juridică a arbitrajului ad-hoc a fost reglementată în Cartea a IV-a „Despre arbitri”
din Codul de procedură civilă adoptat în 1865, promulgat la 11 septembrie 1865 şi pus în aplicare la
1 decembrie 1865.
Este important de precizat că, deși începând cu data de 1 decembrie 1865, prin intermediul Codului
de procedură civilă român, arbitrajului i-a fost rezervată o întreagă carte, a IV-a, care nu a fost
abrogată în perioada sistemului comunist, practic, aceasta nu şi-a găsit aplicare, pentru că locul
arbitrajului voluntar reglementat de dreptul comun a fost luat de arbitrajul obligatoriu – de
stat.PLATINUM,,,mm+PLATINUM Signature
UM2. 1. Conceptul de arbitraj în domeniul avocaturii
Arbitrajul privat îmbracă mai multe forme. Printre acestea întâlnim arbitrajul obligatoriu. Putem
defini arbitrajul obligatoriu ca fiind acea forma de arbitraj privată, instituțională, al cărei mod de
funcționare este reglementat în mod legal printr-o lege și de care părțile sunt ţinute obligatoriu, în
temeiul unei dispoziţii legale, să supună spre soluţionare diferendul apărut între ele.
Spre deosebire de arbitrajul voluntar, arbitrajul obligatoriu are o arie de răspândire mai restrânsă,
fiind reglementat în România la nivelul unor dispoziţii normative speciale, cum ar fi cazul soluţionării
neînţelegerilor ivite între avocaţi cu privire la formele de exercitare a profesiei sau al litigiilor dintre
furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice ori casele de asigurări de sănătate.
Așadar, ajungem la concluzia că, spre deosebire de arbitrajul ad hoc, care funcționează numai în
scopul soluționării unui diferend determinat și unic, arbitrajul obligatoriu, ca formă de arbitraj
instituțional, este reglementat la nivel general pentru o paleta mai amplă de litigii care pot să apară,
fie între subiecții de drept care-și exercită activitatea în acel domeniu special, fie între diverse terțe1
persoane și subiecții de drept amintiți.
_____________
5
\\
De altfel, în cuprinsul Legii nr. 134/2010 se oferă o definiție legală a arbitrajului instituționa
convenţii l. Așadar, art. 616 definește arbitrajul instituţionalizat ca fiind acea „formă de jurisdicţie
arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie
internă ori internaţională sau ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare,
în condiţiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre
soluţionare potrivit unei arbitrale”.
Regula generală este reținută în dispozițiile art. 75 din Statutul profesiei de avocat, text de lege care
statuează că orice litigiu între membrii Baroului în legătură cu exercitarea profesiei va fi adus la
cunoştinţa Decanului. Ca un pas preliminar, Decanul va încerca medierea în vederea soluţionării
amiabile a litigiului. În acest sens, părților li se comunică numele mediatorului care a fost propus.
Dacă una din părţi refuză medierea, litigiul nu va putea fi soluţionat decât pe calea arbitrajului.
Trebuie remarcat, însă, că procedura medierii nu este obligatorie în vederea declanșării procedurii
de arbitraj fiind atributul exclusiv al Decanului de a propune părților să adopte această modalitate
incipientă de soluționare a conflictului.
6
\\
___________
Concluzii
Dezvoltarea pe care arbitrajul a cunoscut-o, în ultimele decenii, rapiditatea cu care acesta s-a
extins, din domeniul dreptului comercial internațional, unde este aplicat cu predilecție, și spre alte
domenii, îl prezintă ca fiind o alternativă viabilă la justiția statală.
Pe de altă parte, arbitrajul profesional, deși încă este la început de drum, se prefigurează a fi un mod
uzual și practic de soluționare al litigiilor dintre avocați. Cu toate că întâlnim anumite carențe de
ordin legislativ la nivelul materiei, este de apreciat inițiativa legiuitorului de a reglementa în acest
sensibil domeniu al avocaturii o modalitate particulară și deosebită de soluționare a diferendelor
bazată, în primul rând, pe încredere și profesionalism.
Pe viitor, consolidarea unei practici la nivelul Uniunii Naționale a Barourilor din România va fi în
măsură să limpezească plaja de aplicare a normelor și să înlăture aceste mici inexactități. Bineînțeles,
o asemenea conduită nu presupune numai alinierea la modificările de ordin procedural realizate prin
intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, ci și printr-un studiu de comparație în raport de
exempl
7
\\
___________
BIBLIOGRAFIE
-DOCTRINĂ-
G. Boroi, Noul Cod de procedură civilă Vol II, Ed. Hamangiu
- L EGISLAŢIE -
Art. 616 din Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune ,Hotărârea arbitrală
Art.541 din Codul de Procedura Civila ,CARTEA a IV-aDespre arbitraj TITLUL I Dispoziții
generale
- J URISPRUDENȚĂ -
Hotărârea nr.1063/07.03.2015 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și
Decizia rectificativă nr. 37 DP din 19.04.2016.
-ALTE DOCUMENTE -
Arbitrajul în domeniul Avocaturii ,autor Daniel Manolache,
https://www.juridice.ro/597762/arbitrajul -in-domeniul-avocaturii.html