Stănică Rațiu

Arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, Stǎnicǎ este un avocat fără procese care își exercita
debitul verbal în sânul familiei și în cercul prietenilor. Tema lui favorită este paternitatea, căsătoria,
familia. Patosul discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiente câștigate și pe care
o repetă cu orice ocazie. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste să-l dobândească de la
oricine și în orice calitate.

Activiatea lui constă în general prin căutarea unor căi de a obține bani, de la oricine, fără
discriminare: Otilia, Felix și de la Pascalopol, și de la Marina, ca și de la rudele sale. Nu pierde nici o
ocazie să "ciupa", încredințat că va putea pune odată mâna pe banii lui moș Costache, pe care, într-
adevăr, îi fură pur și simplu. Îmbogătit, paraseste pe Olimpia, căsătorindu-se cu Georgeta; a fost chiar
prefect într-o scurtă guvernare, este proprietarul unui block-haus și patronează tripouri și cercuri de
morfinomani. Stanica este și el un produs al societății capitaliste, încadrându-se în seria tipologică
reprezentată de Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Gore Pirgu și Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion
Marin Sadoveanu.

În zugrăvirea tipului, Călinescu folosește o diversitate stilistică care-l transformă în "o figura
extraordinara", cum observă criticul Ovid S. Crohmalniceanu, care adaugă: "volubilitatea personajului
are atâta intensitate vitală, încît ridică arta de a trivializa orice lucru și de a-l umfla fantastic la o
adevarată perfecțiune. În materie de demagogie și versatilitate, Stănica are geniu. Nu e foarte
departe de adevăr când spune: „He, he, Stănică e profund, degeaba încercați dumneavoastră să-l
luați peste picior.” Dacă Stănică „are geniu”, acesta e un geniu al răului.[1]

Simion Tulea

Simion Tulea simbolizează în roman maniacul decrepit, căzut în senilitate.

Aurica Tulea

Aurica Tulea reprezintă tipul fetei bătrâne.

Titi Tulea

Reprezintă tipul debilului mintal.

Olimpia

Potrivit lui Călinescu, Olimpia o reprezintă pe femeia placidă. Era asemănătoare cu Simion ("bărbia
despicată"); femeie masivă, plafonată. De aici apare și frica Otiliei de a deveni ca Olimpia.

Georgeta
Reprezintă tipul femeii ușoare. În text era descrisă ca fiind o femeie de moravuri ușoare, care se lasă
condusă de bani și manipulată de cei ce dețineau bani. Fiind o femeie frumoasă, din punct de vedere
al aspectului fizic reușea să iși câștige banii foarte ușor. Era o femeie relativ înaltă, cu părul lung,
șaten, ochii căprui și un zâmbet fermecător.

Încadrare în specie

În general opera epică este percepută ca fiind un ansamblu de convenții și procedee literare capabilă
să întrețină curiozitatea cititorului în așa fel încât să poată ignora ideea că este vorba de un univers
care ține strict de spațiul imaginar. Deși fictiv, acest univers are totuși o anumită ordine și coerență
date în primiul rând de structurile specifice: construcția subiectului și construcția discursului epic.

Romanul Enigma Otiliei scris de George Călinescu se încadrează curentului literar realism.

Teme principale

După temele folosite, romanul este balzacian și citadin, aspect al modernismului lovinescian. O frescă
a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX (1909-1911), opera prezintă aspectele ei
caracteristice din perspectiva social economică (moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu). Pe
acest fundal se profilează și maturizarea lui Felix care-i oferă caracterul de bildungsroman.

Calitatea realist-balzaciană este întărită de folosirea motivelor moștenirii și paternității.

Structură

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul diferitelor personaje, conferind dimensiune celor două conflicte.

Dintre cele două planuri principale, un plan urmărește familia Tulea și lupta acestora pentru
moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și pentru înlăturarea Otiliei. Celălalt urmărește progresul și
maturizarea lui Felix, care, rămas orfan, vine să studieze medicina în București. Planurile secundare
sunt utilizate pentru a susține imaginea amplă a societății citadine.

Acțiunea este redată prin înlănțuire, completată cu inserția unor micronarațiuni. Descrierea spațiilor
și a vestimentației susține impresia unui univers autentic, iar prin observație și notarea detaliilor
semnificative, aceasta devine un mijloc de caracterizare indirectă și de conturare a caracterelor.