Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mihai Eminescu Luceafc483rul
Mihai Eminescu Luceafc483rul
Mihai Eminescu Luceafc483rul
de Mihai Eminescu
În decembrie 1883 – ianuarie 1884 apare primul volum de versuri sub îngrijirea lui
Maiorescu „Poesii” ( ediție pinceps )
Luceafărul a apărut în 1883 și i-a consacrat 10 ani de muncă, având multe variante.
Poem filosofic din punct de vedere al curentului romantic pe TEMA GENIULUI. Este un
poem emblematic pentru creația Eminesciană.
IZVOARE
A. FOLCLORUL
- Basm popular românesc „Fata în grădina de aur” cules de folcloristul german Richard
Kunisch – reprezintă hipotexul ( text sursă ). Un împarat avea o fată foarte frumoasă pe
care o izolează într-un palat. Ne mai suportând regimul de claustrare fata cere să se
deschidă geamul. Este zărită de un zmeu care se îndrăgostește de ea. El se transformă
în stea și-ntrun tânăr frumos și-i cere alesei să il urmeze în lumea sa veșnică. Tânăra il
refuză și îi pretinde renunțarea lui la nemurire. Zmeul pornește spre Creator pentru a
cere schimbarea condiției sale. Între timp la fată ajunge un fiu de împărat ajutat de
Sfintele Miercuri, Vineri și Duminică. Creatorul îl refuză pe zmeu și îl întoarce spre
Pământ să vadă ce-l așteaptă. Găsind cuplul îndrăgostit zmeul se răzbună și aruncă
asupra fetei o stâncă. În scurt timp piere de durere și iubitul ei. – Eminescu a versificat
basmul păstrându-i titlul și schimbându-i finalul. Crima din final e înlocuită de un
blestem : „Un chin s-aveți : de a nu muri deodată”
- Basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”
- „Miron și frumoasa fără cap”
- Mitul Zburătorului
B. FILOZOFIA
Pe Eminescu l-au influențat doi filozofi :
Inteligența
Instictul
Însetat de cunoaștere
Dominat de voința de a trăi
Obiectiv
Subiectiv
Solitar
Sociabil
Mulțumit, se bucură de fiecare clipă ( Carpe
Neferict
Diem )
D. ȘTIINȚIFIC
S-au găsit pe marginea manuscriselor însemnări din fizică, astrologie și matematică.
COMPOZIȚIA ȘI STRUCTURA
I IV
II uman - terestru
Se subliniază apoi frumusețea fără seamă și unicitatea fetei de împărat prin superlativul
popular „prea frumoasă”, prin epitetul „mândra” și prin două comparații „Cum e fecioara între
sfinți/Și luna între stele”. Comparațiile dezvăluie puritatea și strălucirea unicei fete de
împărat/
În ambele întrupări, fata-l refuză, nu-l urmează. Luceafărul hotărăște să-și schimbe
condiția. Versul „Și se tot duce.. S-a tot dus”, amintește de formula mediană din basm. Se
remarcă în Tabloul I antitezele : limitat-nelimitat, sus-jos, terestru-cosmic, viu-mort, angelic-
demonic.
Cătălin este „viclean copil de casă”, un paj, „băiat din flori și de pripas”, „Are obrăjei
ca doi bujori” semnificând sănătatea. Apare în antiteză cu paliditatea Luceafărului. Cătălin o
învață pe fată „din bob în bob amorul”. Limbajul lor nu mai este înalt, solemn, grav ci devine
colocvial ( diminutive, expresii populare ). Fata îi mărturisește lui Cătălin asemănarea lor
„Încă de mic te cunoșteam pe tine/Și guraliv și de nimic,/Te-ai potrivi cu mine”. George
Călinescu a spus : „Fata are gusturi mărunte. Stă la îndoială între slugă și geniu și alege
sluga.”. Totuși, fata nu poate fi acuzată de ingratitudine. Sugestive sunt versurile „În veci îl
voi iubi/Și-n veci va rămânea departe.”. Cătălina alege între o iubire imposibilă și una
posibilă, rămânând însă în suflet cu nostalgia Luceafărului. Cătălin îi propune ca soluție fuga.
Sugestivă este absența verbului „a fi” ( verbul ființei ), pentru a se sugera neființa.
Luceafărul e comparat cu un fulger neîntrerupt, creându-se o antiteză între viteza deplasării și
caracterul static al stelelor. Printr-o represiune în timp ajunge la prima zi a Genezei. Haosul
primordial presupune confuzie a elementelor, el cuprinde „văi din care izvorăsc lumine, Iar
vremea încearcă în zadar, Din goluri a se naște.”
Prin metaforă, Luceafărul devine „gând purtat de dor”. Creatorului lumii i se adresează
cu apelativele „Părinte” și „Doamne”. Luceafărul e numit Hyperion de către Demiurg
( Hyperion – cel care merge pe deasupra ).
Urmează răspunsul Demiurgului care devine o meditație despre condiția umană într-un
stil gnomic ( sobru, cuprinde maxime, sentințe ). Regăsim motivele – „vanitas vanitatum” și
„fortuna labilis” – „Ei doar au stele cu noroc,/ Și prigoniri de soarte.”.
Demiurgul îi poate da lui Hyperion înțelepciune, talentele lui Orfeu, tronul împăratului
sau putere militară, dar „Moartea nu se poate”. Verbul reflexiv impersonal la forma negativă
arată că nici Demiurgul nu ar deține secretele morții. Îl reîntoarce pe Luceafăr spre Pământ.
În ultima strofă, diferența dintre cele două lumi, a geniului și a oamenilor comuni e
semnalată prin antiteza : „cercul strâmt” – „lumea mea”. Ultimele două epitete, „nemuritor” și
„rece” reflectă atribute ale geniului, detașat, însigurat, obiectiv, rațional.
INTERPRETĂRI, SEMNIFICAȚII
Luceafărul este o alegorie pe tema geniului. Eminescu însuși și-a explicat astfel
poemul. În termeni Schopenhaurenieni Eminescu definește condiția geniului : „Pe Pământ
geniul nu este capabil de a ferici pe cineva, nici de a fi fericit, n-are moarte, dar nici noroc”.
INTERPRETĂRI NOI
Nicolae Manolescu numește Luceafărul un poem al vocilor. Fiecare personaj liric e o
voce ( mască ) a lui Eminescu. Poetul este Hyperion, fiind vizionar, absorbit de cugetări
adânci, este și Cătălina – pământean cu aspirații și slăbiciuni, este Cătălin – o altă ipostază
lumească și virilă și este și Demiurgul desemnând stadiul cel mai înalt al gândirii poetice cand
rostește sentințele din glossă.
ELEMENTE ROMANTICE
- Inspirația din folclor ( basmul sursă – hipotext, „Tinerețe fără bătrânețe ..”, Zburătorul )
- Teme și motive romantice ( tema : condiția geniului, motive : visul, luna, stelele,
luceafărul, zborul cosmic, nocturnul, codrul, teiul, lacul, marea, îngerul și demonul,
„mortul frumos” )
- Prezența antitezelor ( terestru – cosmic, muritor – nemuritor, viu – mort, limitat –
nelimitat, înger – demon, Luceafărul – Cătalin, )
- Împletirea de genuri și specii :
- epicul – țesărura de întâmplări ține de lumea basmului : formule, drumul
inițiatic, motivul cifrei 3, eroul se poate metamorfoza ;
- liricul – e preponderent ; specii lirice : elegia ( T. II – Cătălina – Cătălin ;
pentru că are dialog – eglogă ), meditația ( T. III – discursul Demiurgului ), pastelul
terestrul ( T. IV la început ) și cosmic ( T. III ).
- Împletirea registrelor stilistice ( grav, solemn, literar, înalt, colocvial )
OBSERVAȚII STILISTICE
Luceafărul se caracterizează prin :