Gheorghe Asachi 

(n. 1/12 martie 1788, Herța, Moldova – d. 12/24 noiembrie 1869, Iași, România) a fost un poet,

prozator și dramaturg român, de origine armeană, care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina).
Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus
numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe,
manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu.
A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din
întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă românească din Moldova, Albina Românească (1829).
A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic-dramatic (1836) din
Iași. Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri,
fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A
scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru
nuvelele lui Costache Negruzzi.
În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua României, tot din Iași. A fost
inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia.[1]
A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vieții artistice și culturale, organizator al școlilor naționale
din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.
Fiul său, Dimitrie Asachi, a fost de asemenea om de știință, a cărei activitate a vizat matematica și topografia, fiind
autorul primului manual de topografie în limba română, iar celălalt fiu, Alexandru Asachi a fost grafician, fiind autor
de litografii și ilustrații la nuvelele istorice ale tatălui său; Alexandru a avut gradul de colonel; a fost tatăl
doctorului George Assaky. Fiica lui Gheorghe Asachi, Hermiona (Glicheria) Asachi a avut multiple aptitudini
artistice/intelectuale: cântăreață la harfă și traducătoare din limba franceză. A fost soția istoricului francez Edgar
Quinet. Gheorghe și Elena Asachi au mai avut o fiică, Eufrosina (1832-1848), pe care tatăl ei îndurerat o va jeli în
poeziile Eufrosina și Fiicei mele Eufrosina (Viziune 1848). Fratele lui Gheorghe Asachi, Petru (Petrache) a fost
adjutant al lui Mihai Sturdza-vodă și înaintat la gradul de colonel.[2]

Cuprins

 1Biografie
 2Gheorghe Asachi, iluminist
 3Poeziile din ciclul Leucaida
 4Gazeta „Albina Românească”
 5Sfârșitul
 6Opere
 7Drame istorice
 8Nuvele istorice
 9Articole în periodice
 10Manuscrise
 11Note
 12Bibliografie suplimentară

Biografie[modificare | modificare sursă]
Gh. Asachi

S-a născut la Herța, ca fiu al preotului Lazăr (Leon) Asachi de origine armeană pe linie paternă[3] și al Elenei
Asachi. George Călinescu i-a stabilit o altă genealogie, cea maternă; Niculai, fiul lui Grigore Olteanu, nemeș din
Oltenia a trecut în Moldova și de acolo în Polonia, în 1713. În 1728 coboară în Moldova, se preoțește și se însoară
cu fata unui popă. Fiica lui a fost Elena Nicolau, mama lui Gheorghe Asachi. Amândoi părinții lui Gheorghe Asachi
au ascendență transilvăneană.[4]
Paharnicul Constantin Sion, în Arhondologia Moldovei[5] dă notița următoare despre originea lui Gheorghe Asachi:
„ASACHI. Aceștie (sic !) sînt doi frați, amîndoi postelnici mari, de neam armeni din Podolia. Tatăl lor, arman
botizat,s-au preoțit în Rosia. Mitropolitul Gavril Rusu, ce în războiul ruso-turcesc de la anii 1806 păn la 1812 au fost
exarh în Moldova, după demisionarea mitropolitului Veniamin Costache, l-au adus pe preotul Lazăr Asachi la Iași, l-
au făcut protopop de mitropolie și după încheierea păcei (sic !), ducîndu-se mitropolitul rus înapoi, el au rămas în
Iași; și murindu-i femeia l-au călugărit și l-au făcut și arhimandrit, numindu-l Leon. Pe amîndoi feciorii lui, Gheorghi
și Petrachi, i-au învățat bine; cu agiutoriul mitropolitului i-au trimes și la școala de la Odessa, de acolo ei s-au dus la
Viena, au învățat nemțește, grecește, rusește și franțuzește, ba și latinește...”
Bazându-se pe spusele fiicei lui Asachi, Hermione Quinet, primul alcătuitor de monografie a scriitorului, Ioan Negre
a susținut că familia Asacheștilor era originară din Basarabia, de unde a trecut în Moldova la mijlocul veacului al
XVIII-lea.[6] E. Lovinescu pune la îndoială originea armenească a Asacheștilor[7] Sever Zotta[8] a considerat că ar fi
„absolut neverosimil" și „contrar spiritului vremei" trecerea unui armean la ortodoxie și cu atât mai mult preoțirea lui
în această credință.
După cum afirmă în a sa Notiție biografică[9], publicată spre sfârșitul vieții, „Georgi Asaky este născut la Herța
târgușor în Moldova de Sus, la anul 1788, Martie 1, ziua Săntei Dochii, homonimă cu Dachia seau Daçia pre care el
a ilustrat'o prin Ballada Dochia și Traian.” De fapt, părinții săi au locuit la Târnauca, sat mare românesc, situat la
vreo doi kilometri de Herța.
Lazăr și Elena Asachi au avut trei fii: Gheorghe, Petru și Daniel Asachi (acesta din urmă mort tânăr).
Lazăr Asachi a fost numit protopop, după 18 octombrie 1788, peste ortodocșii din „raiaoa Hotinului”: episcopul
Bucovinei Dositei Herescu l-a numit protopop pe „preotul Lazăr Asachievici care și-a câștigat mari merite la
asedierea cetății Hotin” (în războiul dintre ruși și austrieci cu turcii), fiindu-i recomandat de către comandantul
suprem al armatei austriace, principele de Saxa-Coburg.
În vara anului 1795 Lazăr Asachi s-a mutat la Lemberg cu toată familia, „pentru creșterea copiilor” săi Gheorghe și
Petru; când Lazăr Asachi s-a stabilit la Lemberg, fiul său Gheorghe abia împlinise șapte ani. A fost numit la 26 iulie
1795, de către guvernul Galiției , capelan și preot la spitalul din Lemberg (Lvov).
Preotul Lazăr Asachi, din Târnauca, a fost adus la Iași de mitropolitul Veniamin Costachi care l-a numit în 6
septembrie 1803 „protopresviter a toată Moldavia”, iar în 1821, „după moartea soției sale” fiind călugărit cu numele
Leon, l-a hirotonisit arhimandrit mitrofor, vicar al Mitropoliei.[10] Lazăr (Leon) Asachi a efectuat prima traducere
românească a nuvelei lui Bernardin de Saint-Pierre, La chaumière indienne, cu titlul Bordeiul indienesc. Alcătuit în
limba franțeză prin I. V. H. de Sen-Pier, iar acuma pe românie tradus de prea cuviosul Leon Asachi, arhimandrit a
Mitropoliei Iașului. Tipărit în Iași, 1821. În Cuvântul „Cătră cetitoriu” traducătorul își exprimă convingerea asupra
originii latine a limbii române: „Știut iaste că limba carea o vorbim s-au urzit din acea latină întru o epohi cu acea
italiană, franțeză, spaniolă și portogheză, care sânt astăzi mai învățate și armonioase limbi a Evropii...”
La 9 ani, Gheorghe Asachi continuă studiile în polonă, latină, germană la gimnaziul din Lemberg, Polonia (azi
Liov, Ucraina), unde se mutase familia sa. Este cert că el se afla aici la studii între 1796-1804.
În cadrul Universității din Liov, în perioada 1802 - 1804, Asachi studiază, la Facultatea de Filozofie (litere și
științe), logica matematica, istoria naturală, fizica, metafizica și etica.
În aceeași perioadă 1802 - 1804 urmează și un curs special de arhitectură. „În astă însușire [de arhitect] a redicat
planuri geodezice și a construit în Leopol [Lemberg] o casă mare în suburgul Halitsh” -scrie Asachi în Notiție
biografică.