Un 

arcuș este un accesoriu folosit în practica muzicală pentru a permite execuția la felurite instrumente, în

special instrumentele cu coarde din familia viorii și familia violei.

Cuprins

 1Trăsături. Utilizare
o 1.1Notație muzicală
o 1.2Etichetă
 2Instrumente acționate cu arcușul
o 2.1Instrumente cu coarde
o 2.2Instrumente de percuție
 3Surse
o 3.1Bibliografie
o 3.2Videografie
o 3.3Referințe

Trăsături. Utilizare[modificare | modificare sursă]

Interpretă la psalterion.

Arcușul este o vergea de lemn între capetele căreia sunt întinse fire de păr din coada calului și care pot
în vibrație corzile sau alte părți ale unui instrument prin frecare sau, mai rar, prin lovire. Unul din capetele lemnului
are o prelungire de unde arcușul este ținut cu mâna; piesa respectivă are un șurub în interiorul ei, pentru a putea
varia tensiunea aplicată asupra firelor de păr.
La instrumentele cu coarde, există o tehnică prin care corzile sunt lovite chiar cu lemnul arcușului – maniera de
interpretare se numește col legno (it. „cu lemnul”). Pentru a diminua rezistența la frecare a corzii, firele de păr ale
arcușului sunt unse cu colofoniu (numit și sacâz). În mod normal, se evită atingerea firelor arcușului cu mâna în
timpul execuției.
Construcția arcușului modern pentru viori (instrumente din familia viorii) folosește o vergea de lemn ușor
curbată concav, pentru rezistență mai mare și asigurarea unei dinamici (intensitate sonoră) constante în toate
punctele arcușului. Dimpotrivă, arcușele folosite în muzica veche, inclusiv în baroc, aveau lemnul convex, mai puțin
rezistent, cu o dinamică aparte (intensitatea maximă se putea obține la jumătatea arcușului și scădea mergând spre
capăt). Trebuie remarcat că multe instrumente populare folosesc și astăzi arcușe convexe. Acest model de arcuș
explică mai bine denumirea lui (vezi arc).

Notație muzicală[modificare | modificare sursă]

Există elemente specifice de notație muzicală pentru execuția cu arcuș. La instrumentele în cazul cărora se
folosește în mod obișnuit arcușul, prezența lui se notează cu arco; dimpotrivă, ciupirea corzilor cu degetele se
notează pizzicato (abrev. pizz.). Notația arco nu va apărea implicit, decât pentru a marca încheierea unui pasaj
în pizzicato. Notațiile pentru legato sugerează folosirea unui singur „arcuș” (adică evitarea mișcării arcușului în
direcții diferite) pentru mai multe înălțimi succesive. Fără a se nota în partitură, se știe că instrumentele cu o tastieră
curbată nu pot ataca simultan mai mult de două corzi vecine; astfel, suprapunerile de mai mult de două înălțimi vor
fi cântate arpegiat. Notațiile pentru tremolo sugerează mișcarea rapidă a arcușului, alternativ în cele două direcții.

Ele sunt notate distinct, astfel:   (în jos) și   (în sus).
Instrumentele din familia viorii cunosc o multitudine de tehnici care implică notații corespunzătoare, însă
prezentarea acestora depășește orizontul acestui articol. În acest sens, vezi execuția la vioară.