Chitara 

ori ghitara (pl. chitare, ghitare[1]) este un instrument muzical cu coarde ciupite. Ea are un gât lung, delimitat
cu ajutorul tastelor (en. frets), și o cutie de rezonanță ale cărei ambe fețe sunt plane. În lateral, se formează „umerii”
caracteristici, rotunzi, care dau corpului forma cifrei 8. Acordajul standard în cvarte perfecte (cu o singură excepție)
aduce cu cel al instrumentelor din familia violei (viola da gamba, violone ș.a.).
Chitara joacă un rol important în numeroase genuri muzicale aparținând folclorului, dar îndeosebi muzicii de
consum. Între aceste genuri, se numără muzica
blues, country, folk, flamenco, jazz, rock și pop. Practica contemporană include chitara cu șase corzi (acustică, mult
mai rar electrică) în muzica cultă astfel: repertoriul specific este cântat la chitară „clasică” (ale cărei corzi sunt
fabricate din nailon), muzica veche (renascentistă sau barocă), în lipsa unui instrument mai potrivit, se execută la
chitară cu corzi de oțel, iar muzica contemporană se va executa la ambele, în funcție de indicațiile din partitură. La
chitară se poate cânta folosindu-se exclusiv proprietatea acustică a corpului chitarei (în care se propagă undele
sonore create de vibrația corzilor la ciupire) sau folosindu-se un amplificator (potrivit atât la chitare electrice, cât și la
cele acustice) ce crește în intensitate și modelează, în funcție de preferințele chitaristului, semnalul captat
de dozele electromagnetice montate în apropierea corzilor.

Cuprins

 1Construcție
o 1.1Capul
o 1.2Tastiera
o 1.3Corpul
 2Istoric
o 2.1Preistorie, epoca antică
o 2.2Etimologie
o 2.3Secolele XVI-XVIII
o 2.4Chitarele acustice moderne
o 2.5Apariția chitarei electrice
 3Principii de funcționare
 4Tipuri de chitare. Denumiri
o 4.1După modalitatea de amplificare a sunetului
o 4.2După registrație
o 4.3După numărul de corzi
o 4.4După repertoriul abordat
o 4.5După existența tastelor
 5Instrumente înrudite
o 5.1Precursori ai chitarei
o 5.2Instrumente populare (derivate din tanbur)
o 5.3Instrumente de epocă cu taste (tastieră)
o 5.4Instrumente derivate din chitară sau similare
 6Bibliografie
o 6.1Referințe
 7Aprofundarea subiectului
 8Legături externe

Construcție[modificare | modificare sursă]
1. Cap ◊ 2. Prăguș ◊ 3. Șurub (cheie) de acordare ◊ 4. Tastă (bară) ◊ 5. Tijă de susținere ◊ 6. Marcaj ◊ 7. Gât ◊ 8. Butucggyffg ◊
9. Corp ◊ 10. Doze electromagnetice ◊ 11. Potențiometre ◊ 12. Cordar ◊ 13. Placă de protecție ◊ 14. Spate ◊ 15. Tabla de
rezonanță ◊ 16. Eclisă ◊ 17. Rozetă ◊ 18. Corzi ◊ 19. Căluș ◊ 20. Tastieră (pop. grif).
Denumirile sunt preluate din Carulli (1985)[2] și Petric (2004).

Chitarele pot fi folosite atât de instrumentiști dreptaci, cât și de stângaci. În general, chitaristul folosește mâna cu
care scrie pentru ciupirea corzilor; degetele celeilalte mâini vor apăsa corzile pe taste, pe rând sau simultan (pentru
acorduri), activitate ce implică un alt fel de coordonare din partea creierului. Raționamentul este valabil pentru toate
instrumentele cordofone cu tastieră (de exemplu, cele din familia viorii, familia violei, lăuta etc.), singura diferență în
cazul instrumentelor cu arcuș fiind un set diferit de gesturi pentru mâna care pune corzile în mișcare.

Capul[modificare | modificare sursă]
Capul este situat la extremitatea depărtată de instrumentist a chitarei, fiind dotat cu chei muzicale care prin rotire
măresc, respectiv micșorează tensiunea aplicată corzilor elastice, în scopul acordării instrumentului. La chitara
clasică, ele sunt dispuse câte trei pe două rânduri de o parte și de alta a capului; această configurație se regăsește
și la unele chitare electrice. Cheile pot fi dispuse și în linie (modelul Fender Stratocaster). Există și alte moduri de
aranjare a mecanismului de acordare; un exemplu ar fi chitarele electrice Steinberger care, neavând cap, au
dispozitivele respective montate pe corp sau pe punte.

Tastiera[modificare | modificare sursă]
Tastiera sau griful este o bucată de lemn pe care sunt integrate benzi de metal și reprezintă partea de sus a gâtului.
Aceasta este plată pe chitara clasică și ușor curbată, pe lățime, pe chitarele acustice și electrice. Curbura tastierei
se măsoară prin raza tastierei, care este raza unui cerc ipotetic din care suprafața tastierei constituie un segment.
Apasând o coardă asupra unei benzi de metal de pe tastieră se scurtează lungimea de vibrație din coardă și astfel
se produce o frecvență mai înaltă de sunet. Tastierele sunt realizate cel mai frecvent din lemn de palisandru
(rosewood), abanos, arțar și, uneori, materiale compozite, cum ar fi HPL sau rășină.

Corpul[modificare | modificare sursă]
Poate avea o diversitate de forme și aceasta datorită faptului că nu trebuie să mai îndeplinească rolul de
amplificator al vibrației, amplificarea făcându-se cu ajutorul componentelor electrice. În acest caz se pune mare
accent pe doze, componentele care captează vibrațiile coardelor. Corpul chitarei este confecționat din lemn. Este
prevăzut ca și chitara "rece" cu cordar si înălțător (reglabil). Pe corp mai sunt montate dozele electromagnetice.
Instalația electrică se află în interiorul corpului, iar butoanele de reglaj sunt în afară. Tot pe corp mai există si o mufă
cu ajutorul căreia se face legătura între instalația chitarei și amplificator (mufa mamă jack mono, mare).