Sunteți pe pagina 1din 2

Avantajele proiectării demersului didactic pe baza unităților de învățare

Învățarea centrată pe formarea de competențe solicită din partea cadrului didactic


cunoașterea și valorificarea în procesul educațional a conceptului de unitate de învățare.
Noțiunea de unitate de învățare are rolul să materializeze conceptul de demers
didactic personalizat, flexibilizând proiectarea didactică și definind în acest sens pentru
practica didactică premise bine fundamentate din punct de vedere pedagogic.
Unitatea de învățare:
- este o structură didactică unitară din punct de vedere tematic;
- cuprinde mai multe subiecte;
- se desfășoară pe o perioadă determinată de timp;
- este coerentă în raport cu competențele specifice;
- se finalizează prin evaluare sumativă;
- operează prin intermediul unor modele de învățare/predare;
- subordonează lecția, ca element operațional.
Proiectarea demersului didactic presupune :
- lectura personalizată a programei școlare;
- planificarea calendaristică;
- proiectarea secvențială (a unităților de învățare).
Proiectarea unei unități de învățare poate fi realizată potrivit următoarelor repere:
1. Conținuturi
2. Competențe specifice
3. Activități de învățare
4. Resurse
5. Evaluare
Avantajele proiectării demersului didactic pe baza unităților de învățare sunt multiple:
- formarea unor aptitudini concrete prin gruparea conținuturilor pe unități de învățare
tematice;
- oferirea unei perspective clare, pe parcursul unui an școlar, asupra relației dintre ele,
asupra competențelor ce vor fi dezvoltate sau formate;
- abordarea diferențiată, individualizarea învățării în raport cu ritmul de învățare al
elevilor;
- învățarea activă prin care elevul își fixează mai bine noțiunile;
- timp redus în pregătirea orelor;
- dezvoltarea gândirii strategice;
- abordarea actului didactic în manieră holistică.
Pentru a realiza un demers didactic eficient, îmi propun:
- să proiectez pe baza programei, considerând manualul un auxiliar;
- să am în vedere grupul de elevi, contextul de învățare și particularitățile acestora;
- să asociez competențele specifice temelor majore identificate;
- să determin conținuturile vizate pentru fiecare unitate de învățare;
- să stabilesc succesiunea parcurgerii unităților de învățare;
- să stabilesc cât de relevante sunt conținuturile în raport cu competențele vizate;
- să realizez o corelație competență -activitate- resurse -evaluare.
În realizarea demersului didactic, la disciplina limba și literatura română, am inclus:
diverse metode de evaluare sumativă în context formal și non-formal(de exemplu: portofoliul
individual sau colectiv, proiecte și activități culturale/concursuri); am utilizat unele
conținuturi în cadrul altei unități de învățare; am selectat alte texte suport cu o aplicabilitate
adecvată clasei; am implicat elevul într-o învățarea activă prin activități de tipul: știu- vreau să
știu/ am învățat; am integrat noile tehnologii(prin activități interactive cu feedback imediat).
Proiectarea demersului didactic pe baza unităților de învățare este personalizată, are un
design particular, original.

S-ar putea să vă placă și