Antonio Vivaldi

Biografia lui Vivaldi spune că, la vârsta de 15 ani, viața lui Antonio
a luat o întorsătură bruscă - la insistența părinților săi, a ales o
carieră de duhovnic și și-a dedicat următorii 10 ani de viață
studierii științelor bisericești. În același timp, nu a renunțat la
lecțiile de muzică și, până în 1703, nu numai că a primit clerul, ci
a devenit și faimos ca violonist virtuos.
Luxul rafinat, splendoarea și estetica capricioasă a epocii baroce
sunt pe deplin întruchipate în opera celebrului venețian Antonio
Vivaldi. El este numit „Bach italian” și, din motive întemeiate: în 63
de ani din viață, muzicianul a scris aproximativ 800 de lucrări,
inclusiv opere, opere corale, peste 500 de concerte pentru
diverse instrumente și orchestră. Un compozitor inovator talentat,
violonist virtuos, dirijor și profesor strălucit, a lăsat în urmă nu
numai o bogată moștenire artistică, ci și atâtea mistere încât
multe dintre ele nu au fost încă dezvăluite. Chiar și locul exact al
locului său de odihnă este necunoscut descendenților. Dar
muzica extraordinară a lui Vivaldi, al cărei magnetism timpul nu
are putere, a supraviețuit în forma sa originală și astăzi ocupă un
loc onorabil printre cele mai mari comori ale artei muzicale
mondiale.
Multe dintre partiturile lui publicate au fost dedicate unor
personalități ale vremii:

 Ferdinand al III-lea al Toscanei

 Contele Morzin  conținând Anotimpurile
 Carol al VI-lea de Habsburg 
Creații
Importanța creației lui instrumentale, simbolizată ideal de seria
celor patru concerte inspirate de cele patru anotimpuri, vine din
autoritatea cu care el a știut să respingă structura de concerto
grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai
scurtă (între opt și zece) a concertului cu solist în doar trei
mișcări simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuși, Vivaldi,
practica cu mare naturalețe această formă concertantă, atunci
când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe
punctul de a-și face apariția.
Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza
cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie),
Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a
unor noi combinații ritmice și armonice și a unor îmbinări
imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan
personajelor noi, destinate a-și face un loc în orchestră,
precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita
oboiul și nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră
foarte personală, și chiar alte instrumente încă mai marginale,
ca mandolina sau trompeta. Din practicile de la San Marco, a
moștenit atracția pentru a face să dialogheze mai multe "coruri"
de instrumente.