Tabla înmulțirii cu șapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
pentru nimicuri din astea?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste… capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.
Vasile Romanciuc
O furnică în bibliotecă
Cum o fi ajuns, pe ce potecă?
O furnică… în bibliotecă!

O vezi? Fuga-fuga-fugulița –
Unde se grăbește ștrengărița?

Iat-o, iat-o și, deodată, nu-i

Nicăieri făptura nimănui.

Dar, sunt sigur, nu e prea departe –

E pe-aici, pe undeva-ntr-o carte…

Și cuvântu-n care s-a ascuns,

Acum, are-o literă în plus…

L-aș descoperi cu interes –

O fi căpătat alt înțeles…

Aș putea să cred – ce caz bizar! –

Că e o greșeală de tipar…

Vezi, aici micuța călătoare

Se preface-ntr-o problemă mare.

De ce? Păi, te-ntreb… la o adică,

Știi cum se citește o furnică?

Dar… furnica cea misterioasă

N-o fi oare-aici la ea acasă?

Îți imaginezi, din filă-n filă,

Cum se plimbă-o literă mobilă

Și cum taina ei, de n-o dezlegi,

Schimbă fața unei cărți întregi?

…Iar biblioteca celor mici

Este, zilnic, plină de „furnici”…

Uite, un copil care citește –

Nu-i o furnicuță ce muncește?
Vasile Romanciuc
Bibliotecile

Aici vine sufletul

să se bucure, gândul
să muncească, vederea
să împrumute lumină

aici, în această oază

împuținând deșertul
și deșertăciunea,
înmulțind iubirea, speranțele

dacă n-ar fi, nu s-ar povesti,

dar este:
timpul dinlăuntrul unei biblioteci
este altul decât cel din afara ei
aici, într-o zi, crești cât alții, din afară,
într-un an, într-un veac, într-o viață,
aici este
tinerețe fără bătrânețe
și viață fără de moarte

Biblioteci-teci
pentru săbiile ascuțite
ale spiritului,
pentru săbiile neruginitoare
ale cuvântului –
așa ar fi zis Alexandru Macedon
după ce a văzut în vis
viitoarea Bibliotecă
din viitorul oraș Alexandria
Vasile Romanciuc

Nota bene! Mai poți alege și dintre „De parcă te ascultă Eminescu” și „Balaurul
care n-a mai ajuns în poveste” de Vasile Romanciuc.
DE PARCĂ TE ASCULTĂ EMINESCU - Vasile Romanciuc

Asemeni ramului ce ţine

Lumina fructului în pom,
Cuvântu-i osul sfânt pe care
Traieşte sufletul în om.

În grai istoria încape,

Ne-arată-aşa precum sîntem:
Cu tot cu duşmani, cu prieteni,
Ce ce-am avut, cu ce avem.

Câţi au trecut străini pe-aicea

În veacuri ce au asfinţit,
Ei n-au ochit numai pământuri –
Şi-n graiul nostru au ochit.

De-aceea-n veacuri zbuciumate

(Destinul nu ne-a răsfăţat)
Strămoşii, apărându-şi glia,
Şi graiul şi l-au apărat.

Au poţi să-ţi uiţi pe-o clipă graiul,

Au poţi să-l treci pe amintiri?
Fără de grai – ca fără casă:
Cum să trăieşti? Cum să respiri?

Să-ţi fie-atât de drag cuvântul,

Încât atunci când îl rosteşti,
Să crezi că insuşi Eminescu
Ascultă ce şi cum vorbeşti...