Este obligatorie sau nu forma autentica la încheierea promisiunii de vânzare- cumpărare a

unui bun imobil, în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Obiectul litigiului:

- Instanta sa constate între părți a intervenit promisiunea bilaterală de vânzare pentru un

teren
- Reclamantul a efectuat plata prețului 
- pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare
- intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren

Reclamanta a platit pretul si paratii au refuzat sa se deplaseze la notar pentru a autentifica

actul, refuz motivat de chetuielile ocazionate de deplasarea la biroul notarial si chetuielile
notariale necesare pentru autentificarea actului.

Instanta a respins ca neintemeiata pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentiv de
vanzare motivele fiind urmatoarele:

- rolul instantei este acela de a constata ca, fiind indeplinite toate conditiile necesare
transferului dreptului de proprietate, contractul nu poate fi incheiat din cauza refuzului
nejustificat al uneia dintre parti.
- Raportat la dispozițiile art. 1.279 din Codul civil, prin pronunțarea unei hotărâri care
să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanța suplinește doar lipsa
consimțământului părții care refuză nejustificat încheierea contractului promis și nu
suplinește și lipsa celorlalte condiții care nu au fost îndeplinite și fără de care
încheierea contractului autentificat în fața notarului nu ar putea avea loc, cum ar fi
întocmirea documentației de carte funciară și obținerea avizelor.
- Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de
reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de
modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în
administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și
înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare
(Legea nr. 17/2014), în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri
judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare acțiunea este admisibilă
numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr.
287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației
în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din lege,
iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea
funciară, iar conform art. 4 din Legea nr. 17/2014 înstrăinarea, prin vânzare, a
terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de
formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu
modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor,
proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în
această ordine, la preț și în condiții egale.
 - Art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 17/2014 impune respectarea condițiilor de
fond și de formă prevăzute de către Legea nr. 287/2009 privind Codul civil,
republicată, cu modificările ulterioare, a existenței cărții funciare privind
terenurile pentru care se cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act
autentic, precum și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor,
arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția
Domeniilor Statului.
- De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1.279 alin. (3) teza întâi din
Codul civil și ale art. 1.669 alin. (1) teza finală din Codul civil, antecontractul
supus analizei trebuia încheiat în forma autentică, având în vedere că acesta
prefigurează încheierea unui contract având ca obiect transmiterea unui drept
real imobiliar.

 Se apreciază că nu este obligatorie forma autentică la încheierea

promisiunii bilaterale de vânzare a unui bun imobil, în vederea pronunțării unei
hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare, pentru următoarele
considerente:

1.  art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, art. 1.279 alin. (3) teza întâi 

2. Potrivit ambelor texte de lege, când una dintre părțile care au
perfectat o promisiune bilaterală, în cazul de față, de vânzare, refuză
încheierea contractului promis, cealaltă parte, care și-a îndeplinit toate
obligațiile rezultând din promisiune, poate solicita instanței
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, condiționat de
întrunirea tuturor cerințelor de validitate ale vânzării. În consecință, la
momentul pronunțării unei asemenea hotărâri, condițiile pentru
valabilitatea contractului de vânzare trebuie îndeplinite, atât cele de
fond, cât și cele de formă (pentru ipoteza din speță, care vizează un
imobil teren).
3. Promisinea trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond necesare
oricarui contract, pentru ca , in primul rand promisiunea este ea insasi
un contract, si, in al doilea rand,  fără îndeplinirea condițiilor de fond
ale vânzării chiar la data promisiunii, aceasta ar fi lipsită de conținut,
iar suplinirea, pe cale judiciară, a consimțământului părții refractare,
care nu înțelege să își îndeplinească obligațiile asumate prin
antecontract, ar fi lipsită de obiect.
4. In ceea ce priveste forma contrcatului care are ca obiect vanzarea unui
imobil, potrivit legii, art. 1244 C.civ. e necesar sa fie incheiat in forma
autentica.
5. În cazul imobilelor, drepturile asupra acestor bunuri se constituie sau
se transmit numai prin înscrierea lor în cartea funciară, în baza actului
sau faptului justificativ, care, bineînțeles, trebuie să îndeplinească
toate condițiile de valabilitate prevăzute de lege.
6. În concluzie, pentru încheierea valabilă a unui contract de vânzare
vizând un imobil este necesară, sub sancțiunea nulității absolute,
forma autentică.
7. Cum dispozițiile art. 1.279 alin. (3) teza întâi și art. 1.669 alin. (1) din
Codul civil condiționează pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
contract de vânzare de îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate ale
contractului în discuție, se consideră că și forma impusă de lege este
necesară în vederea obținerii unei soluții favorabile demersului judiciar
respectiv.
8. Formalitatea respectivă se referă însă la contractul de vânzare, ale
cărui condiții de valabilitate trebuie îndeplinite pentru pronunțarea
hotărârii care ține loc de contract, iar nu la promisiunea de vânzare,
care urmează regulile principiului consensualismului.  În caz de
admitere a cererii de chemare în judecată, această formalitate este
îndeplinită prin chiar hotărârea judecătorească pronunțată, care are
forța probantă a unui înscris autentic conform art. 434 din Codul de
procedură civilă.
9. În situația hotărârilor constitutive de drepturi, cum este și cea a
hotărârii care ține loc de contract de vânzare, valoarea de înscris
autentic a hotărârii nu trebuie privită numai din perspectiva probatorie
a acesteia, ci determină chiar conversiunea înscrisului sub semnătură
privată (promisiunea bilaterală de vânzare) într-un înscris autentic
(hotărârea care ține loc de contract de vânzare), raportat la
împrejurarea că, numai din acest moment, convenția, căreia îi lipsea
un element constitutiv (forma autentică), va produce efecte juridice.
Fără îndoială, hotărârea care ține loc de act autentic de vânzare
reprezintă o hotărâre constitutivă de drepturi, întrucât dă naștere sau
realizează transferul dreptului de proprietate, tocmai acesta fiind și
scopul legiuitorului în edictarea instituției respective, care vine să
sancționeze, pe cale judiciară, refuzul nejustificat al promitentului care
și-a asumat obligațiile unui astfel de transfer și care, ulterior, înțelege
să nu și le mai respecte.
10. Pe de altă parte, separat de valoarea autentică, conferită de lege,
hotărârii judecătorești și care determină îndeplinirea condiției de
 autenticitate a contractului de vânzare, cerută de art. 1.279 alin.
(3) teza întâi și art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, însuși legiuitorul
enumeră, printre modurile de dobândire a dreptului de proprietate, și
hotărârea judecătorească. În acest sens, art. 557 alin. (1) din Codul civil
prevede că dreptul de proprietate se poate dobândi, printre altele, "și
prin hotărârea judecătorească, atunci când ea este translativă de
proprietate prin ea însăși". Cum hotărârile judecătorești declarative de
drepturi recunosc drepturi preexistente și, ca atare, nu pot servi
transferului dreptului în discuție, este fără dubiu că referirea
legiuitorului a avut în vedere hotărârile constitutive de drepturi, cum
este și cazul hotărârii care ține loc de contract de vânzare pentru un
imobil.
11. Prin urmare, independent de aserțiunile legate de valoarea de înscris
autentic a hotărârii judecătorești, în sensul că, în cazul celor
constitutive de drepturi, aceasta trebuie privită doar în ceea ce
privește forța probantă sau constituie chiar o conversiune a
promisiunii în actul autentic de vânzare, Codul civil recunoaște
hotărârii constitutive de drepturi, prin ea însăși, semnificația unui mod
de dobândire a proprietății.
12. Astfel, promisiunea sinalagmatică de vânzare este un act distinct de
contract, pentru care legea nu prevede necesitatea formei autentice,
așa încât antecontractul se supune libertății formei, în condițiile art.
1.178 din Codul civil, care reprezintă regula în materie de contracte.
13. Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi intenționat, în scop preventiv, să
prevadă forma autentică pentru promisiunea de vânzare, ar fi stabilit,
în mod expres, această condiție de formă, ca în cazul promisiunii de
donație, reglementată de art. 1.014 alin. (1) din Codul civil. Conform
acestui text de lege, "Sub sancțiunea nulității absolute, promisiunea de
donație este supusă formei autentice".

Un alt argument pentru care se consideră că nu este necesară forma autentică

pentru promisiune vizează și instituția conversiunii actelor juridice,  (art. 1.260).
144. Potrivit alin. (1) din acest text de lege, "Un contract lovit de nulitate absolută va
produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond
și de formă prevăzute de lege".
145. În esență, prin conversiunea actului juridic se înțelege considerarea manifestării
de voință în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai în sensul în
care reprezintă un act juridic lovit de nulitate. Cu alte cuvinte, în cazul conversiunii,
manifestarea de voință este calificată ca echivalentă unui anumit act juridic, chiar
dacă nu este valabilă ca alt act juridic.
146. Fundamentul acestei instituții este determinat de concepția legiuitorului asupra
nulității, în sensul că nulitatea, fiind sancțiunea îndreptată împotriva efectelor care
contravin scopului legii, urmează ca acele efecte care sunt conforme legii să fie
menținute.
147. Conversiunea se poate referi fie la operațiunea juridică, fie la înscris. Astfel, o
vindere pentru care se cere ad validitatem forma autentică ar putea fi convertită,
când nu s-a respectat exigența de formă, într-o promisiune sau o ofertă de a
contracta.
148. Dacă, în cazul vânzării, am considera că și pentru antecontract ar fi necesară
forma autentică, am lipsi de conținut instituția juridică a conversiunii, în modalitatea
exemplificată mai sus, care reprezintă și aplicația cea mai importantă în materie.

Decizia nr. 755/2014 referitoare la admiterea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din
Legea nr. 17/2014 privind unele mă suri de
reglementare a vâ nză rii-cumpă ră rii terenurilor
agricole situate în extravilan și de modificare a
Legii nr. 268/2001 privind privatizarea
societă ților comerciale ce dețin în administrare
terenuri proprietate publică și privată a statului
cu destinație agricolă și înființarea Agenției
Domeniilor Statului

Se invoca exceptia de neconstitutionalitate a art. 20 alin 1 din legea 17 din 2014, care
stabileste faptul ca legea nu se aplica antecontractelor care au fost autentificate la notar
anterior intrarii in vif=goare a acestei legi, ceea ce insemana ca, interpretand per a contrario
acest articol, legea s ar aplica antecontractelor incheiate sub forma inscirului sub semnatura
privata, or legiutorul nu poate sa impuna respectarea prevederilor unei legi viitoare, care
nu era în vigoare, în speță, la data încheierii antecontractului.
 Curtea reține că, în cauzele deduse soluționării instanțelor de judecată, autorii
excepției de neconstituționalitate au încheiat acte intitulate "Antecontract de
vânzare-cumpărare", sub forma unor înscrisuri atestate de către un avocat, în baza
legii de organizare a profesiei, cu privire la terenuri agricole situate în extravilan,
urmând ca la o dată ulterioară, prevăzută expres, părțile să încheie contractele de
vânzare-cumpărare în formă autentică. Ca urmare a refuzului promitentului-vânzător
de a se prezenta la notariat, beneficiarul promisiunii de vânzare a sesizat instanța de
judecată, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, în
temeiul art. 1.669 din Codul civil. În cursul soluționării cauzei a intrat în vigoare
Legea nr. 17/2014, care instituie o procedură derogatorie de la cea de drept comun
(respectiv de la prevederile art. 1.730 și următoarele din Codul civil) cu privire la
exercitarea dreptului de preempțiune în cazul vânzării unui teren agricol situat în
extravilan.

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, reglementează promisiunea bilaterală de vânzare-
cumpărare în art. 1.279 - Promisiunea de a contracta și art. 1.669 - Promisiunea de
vânzare și promisiunea de cumpărare, prevăzând dreptul beneficiarului promisiunii
de a cere pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de
vânzare sau de a cere daune-interese în caz de neexecutare a obligației
promitentului. Curtea constată că promisiunea bilaterală de vânzare, prin care părțile
se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare, este un contract
distinct de acesta din urmă și nu produce efectele vânzării, ceea ce înseamnă că
acesta nu transferă dreptul de proprietate, ci dă naștere doar unor obligații cu
caracter personal pentru ambele părți, respectiv obligația de a vinde/cumpăra un
obiect determinat.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cauzele deduse

soluționării instanțelor de judecată, autorii excepției de neconstituționalitate au
încheiat acte intitulate "Antecontract de vânzare-cumpărare", sub forma unor
înscrisuri atestate de către un avocat, în baza legii de organizare a profesiei, cu
privire la terenuri agricole situate în extravilan, urmând ca la o dată ulterioară,
prevăzută expres, părțile să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă
autentică. Ca urmare a refuzului promitentului-vânzător de a se prezenta la notariat,
beneficiarul promisiunii de vânzare a sesizat instanța de judecată, solicitând
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, în temeiul art. 1.669 din Codul
civil. În cursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 17/2014, care instituie o
procedură derogatorie de la cea de drept comun (respectiv de la prevederile art.
1.730 și următoarele din Codul civil) cu privire la exercitarea dreptului de
preempțiune în cazul vânzării unui teren agricol situat în extravilan.
14. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, reglementează promisiunea bilaterală
de vânzare-cumpărare în art. 1.279 - Promisiunea de a contracta și art. 1.669 -
Promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare, prevăzând dreptul
beneficiarului promisiunii de a cere pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să
țină loc de contract de vânzare sau de a cere daune-interese în caz de neexecutare a
obligației promitentului. Curtea constată că promisiunea bilaterală de vânzare, prin
care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare, este
un contract distinct de acesta din urmă și nu produce efectele vânzării, ceea ce
înseamnă că acesta nu transferă dreptul de proprietate, ci dă naștere doar unor
obligații cu caracter personal pentru ambele părți, respectiv obligația de a
vinde/cumpăra un obiect determinat.
15. În privința procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune, Curtea reține că
unul dintre principiile referitoare la circulația juridică a terenurilor instituite prin
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, și Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a
terenurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie
1998, se referea la obligația respectării dreptului de preempțiune recunoscut
coproprietarilor și vecinilor [art. 69 din Legea nr. 18/1991] sau, respectiv,
coproprietarilor, vecinilor și arendașilor [art. 5 din Legea nr. 54/1998]. Dreptul de
preempțiune opera numai în privința înstrăinării, numai prin vânzare, a terenurilor
situate în extravilan, iar încheierea unui contract de vânzare cu nerespectarea acestui
drept se sancționa cu nulitatea relativă a actului [art. 14 din Legea nr. 54/1998].
Legea nr. 54/1998 a fost abrogată în mod expres prin dispozițiile titlului X - Circulația
juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății
și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care a instituit principiul potrivit căruia
toate terenurile proprietate privată, indiferent de destinația, locul în care sunt
situate și titularul lor, sunt, cu excepțiile prevăzute în art. 4 al aceluiași titlu, în
circuitul civil general, ele putând fi înstrăinate și dobândite în mod liber, fără
impunerea altor condiții.
16. Codul civil (art. 1.730-1.740 cuprinse în titlul IX - Diferite contracte speciale, cap. I
- Contractul de vânzare, secțiunea 1 - Dispoziții generale, subsecțiunea 7 - Dreptul de
preempțiune) a instituit un cadru general de aplicabilitate a dreptului de
preempțiune la vânzarea unui bun, mobil sau imobil, aplicabil numai dacă prin lege -
drept de preempțiune de sorginte legală, sau prin contract - drept de preempțiune
convențional, nu se prevede altfel. Conform acestor reglementări legale, exercitarea
dreptului de preempțiune se poate face fie anterior încheierii vânzării [art. 1.730 alin.
(3) ], fie după încheierea vânzării [art. 1.732 și art. 1.733], în acest din urmă caz
vânzarea făcându-se sub condiția suspensivă a neexercitării dreptului de
preempțiune de către preemptor, iar dacă acesta din urmă dorește să cumpere
bunul, o va face la prețul și în condițiile stabilite în contractul deja încheiat de
vânzător cu un terț, contract care se desființează retroactiv [art. 1.731-1.733 din
Codul civil].
17. Legea nr. 17/2014 a instituit o procedură derogatorie de la dispozițiile art.
1.730 și următoarele din Codul civil în cazul terenurilor agricole situate în extravilan,
instituind un drept de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor
vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această
ordine, la preț și în condiții egale [art. 4 din Legea nr. 17/2014]. În vederea respectării
acestei proceduri, vânzătorul înregistrează, la primăria din raza unității administrativ-
teritoriale unde se află terenul, o cerere prin care solicită afișarea ofertei de vânzare,
în vederea aducerii acesteia la cunoștința preemptorilor, ofertă care este afișată timp
de 30 de zile la sediul primăriei și timp de 15 zile pe site-urile structurii din cadrul
aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv ale
structurilor teritoriale ale acestuia [art. 6 din lege]. În cazul în care mai mulți
preemptori de rang diferit sau de același rang își manifestă în scris intenția de
cumpărare, la același preț și în aceleași condiții, vânzătorul va alege preemptorul,
potențial cumpărător, și va comunica numele acestuia primăriei, iar în cazul în care
un preemptor de rang inferior oferă un preț mai mare, vânzătorul poate relua
procedura, o singură dată, cu înregistrarea ofertei de vânzare cu acest preț, cu
preemptorii de rang superior. Dacă, în termenul de 30 de zile în care este afișată
oferta de vânzare, niciunul dintre titularii dreptului de preempțiune nu își manifestă
intenția de a cumpăra terenul, vânzarea terenului este liberă, însă nu poate fi făcută
la un preț mai mic decât cel cuprins în oferta de vânzare adusă la cunoștința
preemptorilor, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării [art. 7 din lege].

18. Analizând actele normative incidente, Curtea reține că diferențele esențiale, din

punctul de vedere care interesează analiza prezentei excepții de
neconstituționalitate, între reglementarea de drept comun cuprinsă în Codul civil,
care, în acord cu textul de lege criticat, rămâne aplicabilă antecontractelor de
vânzare încheiate în formă autentică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014,
pe de o parte, și dispozițiile actului normativ criticat, aplicabile antecontractelor
încheiate anterior, care nu au fost autentificate la notariat, pe de altă parte, constau
în obligativitatea parcurgerii procedurii speciale reglementate în art. 3, 4, 6, 7 și 9 din
Legea nr. 17/2014, de natură a asigura o transparență extinsă a vânzării, precum și în
sancțiunea nulității absolute a vânzării, în cazul în care aceasta s-a realizat la un preț
mai mic decât cel cerut în oferta de vânzare sau în condiții mai avantajoase.
Argumente > nu este incalcat principiul neretroactivitatii legii civile pentru ca>

- Instanta trebuie sa verifice indeplinirea conditiilor de validitate, inclusic, respectarea

dreptului de preemtiune la momentul pronuntarii hotararii care sa tina loc de act
autentic, nu la un moment anterior. îndeplinirea condițiilor legale pentru
încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii
judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment
 anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având
în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul
realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în
vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.

Argumente> diferenta de tratament juridic intre cei care au incheiat antecontracte in

forma autentica si cei care nu au facut asta>

- Curtea constată că persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în

formă autentică, pe de o parte, și persoanele care au încheiat antecontracte
de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma
unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect
terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeași situație juridică,
întrucât natura juridică a actului - antecontract de vânzare, efectele produse
de acesta - obligația de a încheia în viitor contactul de vânzare, precum și
momentul încheierii antecontractelor - anterior intrării în vigoare a Legii nr.
17/2014, sunt identice. 
-  Singura diferență ce poate fi reținută între aceste două categorii de persoane
se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură de
a crea situații juridice diferite pentru părțile acestor două tipuri de
antecontract având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele
produse sunt aceleași. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică,
cât și cel neautentificat nu realizau însuși transferul dreptului de proprietate,
generând doar obligația părților de a încheia în viitor contractul de vânzare. În
legătură cu situația particulară a antecontractelor încheiate în formă
autentică, Curtea reține că, prin Legea nr. 127/2013 privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și
completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 246 din 29 aprilie 2013, a fost introdusă obligativitatea încheierii
în formă autentică a promisiunii de a încheia un contract având ca obiect
dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept real în legătură cu
acesta, sub sancțiunea nulității absolute, însă ulterior, art. II din Legea nr.
221/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
12/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și prorogarea
unor termene și de modificare și completare a unor acte normative, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 17 iulie 2013, a abrogat
în mod expres această obligație. Așadar, în perioada 2 mai-19 iulie 2013 a
existat obligația încheierii în formă autentică a antecontractelor de vânzare,
sub sancțiunea nulității absolute a actului. Însă această obligație legală de
 încheiere a antecontractelor în formă autentică nu producea nicio consecință
diferită sub aspectul efectului translativ de proprietate, având în vedere faptul
că atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât și cel neautentificat la
notariat nu realizau însuși transferul dreptului de proprietate.
- Admite exceptia

Decizia nr. 24/2016 privind examinarea sesizării

formulate de Tribunalul Giurgiu - Secția civilă , în
vederea pronunță rii unei hotă râ ri prealabile cu
privire la urmă toarea chestiune de drept: modul
de interpretare și aplicare a prevederilor art. 5
alin. (1) în corelare cu prevederile art. 3 alin. (3),
art. 4, art. 9 și art. 16 din Legea nr. 17/2014
privind unele mă suri de reglementare a vâ nzării-
cumpă ră rii terenurilor agricole situate în
extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001
privind privatizarea societă ților comerciale ce
dețin în administrare terenuri proprietate publică
și privată a statului cu destinație agricolă și
înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu
modifică rile și completă rile ulterioare, art. 1.248
și art. 1.251 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din
Constituția Româ niei
Obiect> se cere interpretarea urmatoarelor dispozitii "În toate cazurile în care se
solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de
vânzare- cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este
încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările
ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile
prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul
antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară."