Printre straini

(De jur imprejur amplasate lampi.Scena semiintunecata care mai mult parea una din strazile
orasului in care ocazia de a trece oamenii era posibila doar datorita lampilor.Undeva in
mijlocul scenei o banca de o culoare verde spalacit.Pe ea, culcat dormea o persoana
imbracata destul de bine in vremea de iarna: palton cafeniu care avea o cofundare sau mai
bine zis amestecatura de negru de ciocolata cu alb de lapte [asa prefera unii domni sa zica
pentru a parea mai educati si mai bine pragmatici.], o palarie ce parea un pic jerpelita, cu
gauri in varf, dar foarte bine aranjata[de fapt palaria era pe fata persoanei], papuci sau mai
bine zis cizme pana la genunchi, cu toate ca nu se vedeau din cauza paltonului prea
lung].Langa el – o geanta de marimea unei posete “femeiesti”.Dintr-adins de banca se
apropie o doamna foarte curioasa de varsta ei si dupa infatisarea sa care parea ca a jefuit
banca “Laton” de langa apropiere.Vede tanarul dormind, il cerceteaza cu ochii amanuntit si
il atinge cu varful umbrelei sale ca pe un cadavru care dorea sa afle daca a murit sau mai are
respiratie.Brusc tanarul se intoarce cu spatele catre doamna, palaria sa cazand jos.Doamna
vazand ca acesta doarme strans se uita la geanta lui, o ia fara sa mai verifice ceva in ea, si
pleca, uitandu-se mereu in jur cu o privire suspicioasa.Peste ceva timp tanarul se scoala,
infrigurat, dardaindu-i ba chiar si dintii).
Tanarul: Uuu, ce frig s-a lasat...(sufla in mainile sale pentru ca caldura sa patrunda macar
acolo.Se uita jos langa banca, apoi cateva minute bune cauta ceva – nu chiar ceva, ci geanta
lui.Vazand ca nu o gaseste, isi pune mainile in cap si facuse o fata socata).Vai de mine,
geanta, unde mi-e geanta?Oameni buni, oameni buni, ajutati-ma va rog!(de fapt nu era
nici-un om afara de el si stia si dumnealui asta.Pur si simplu avea speranta ca in noaptea
asta sa se mai piarda prin strazile orasului vreo persoana, dar strigaturile lui luara
esec.Totusi nu indrazni sa parcurga nici-un metru de la banca.De parca ceva l-ar tragea
acolo...)Ei si ce ma fac acum?Documentele acolo, hainele acolo(cand zicea haine, avea in
vedere doua hanorace si o pereche de pantaloni tomnatici.Statu asa pana cand din culise nu
aparuse o domnisoara si ea imbracata intr-un palton cu puf si pantofiori, cum de obicei zicea
ea).
Tanarul: Doamna, doamna, opriti-va va rog!
Domnisoara: Hm, domnisoara, va rog.

Tanarul: Scuzati manierele mele, dar si dumneavoastra credeti, influenteaza si vremea

asta asupra mintii omenesti(sarea de pe un picior pe altul).
Domnisoara: Scuzari primite, hihi.Dar dumneata ce cauti aici?Nu cumva un asa domn
static s-ar fi pierdut prin strazile Edinburgului, hihi.
Tanarul: Suspiciunile dumneavoastra ma duc spre confundare...

Domnisoara: Nu sunt suspiciuni.Doar niste presupuneri.Aa, deci am dreptate, da?

Tanarul(se gandi ceva timp): Sa stiti ca pe jumatate...Imi caut geanta si nicidecum nu o
gasesc.
Domnisoara: Ha, si dumneata crezi ca eu ti-am luat geanta?Cum de a-ti indraznit sa
spuneti asa ceva despre mine?
Tanarul: Doamna, adica domnisoara..nici prin gand sa-mi treaca asa ceva.

Domnisoara: La ce bun geanta mata’ mie? De parca sunt diamante acolo.Ha, si nici atunci
nu le luam.Sunt o domnisoara mandra dintr-o familie de bogatasi.Ati auzit de familia
Jorswich? Iata, eu sunt fiica lor.
Tanarul(confuz si nedumerit cine este acea familie.Dar dorind sa para si el domn ca toti
domnii bogatasi, nu se mai clatina dintr-un picior pe altul si statu ca un adevarat soldat):Da,
da’ cum sa nu-i cunosc.Luam cina cu tatal dumitale.Sa stiti domnisoara ca nici eu nu sunt
taranas.
Domnisoara:Ati luat cina cu tatal meu? Prea putin cred in asta.Ia zi, ia zi cum il cheama...

Tanarul(incepea sa faca caraghieri cu gura):Pai...Il cheama Leona...(tacuse).

Domnisoara: Ha! Il cheama John, John Jorswich.
Tanarul: Pai asta si eu vroiam sa o zic.Dar imi statea pe limba.Demult nu cinasem cu
dumnealui si, credeti, nu numai el este cea mai importanta persoana cu care am tinut o
discutie.

Domnisoara: Si care persoana este mai importanta ca tatal meu? Tot Edinburgul il stie si il
recunoaste ca pe cel mai bogat de prin partile astea.Ia zi si mie minciuna.
Tanarul: Nu e minciuna.Am ajuns sa vorbesc cu regina si..
Domnisoara(il intrerupe):Cu regina? Hihi, buna gluma, domnule, chiar buna.

Tanarul: Sa stiti ca nu sunt bun la glume si nici asta cu mai mult.Sunt prieten bun de-a
reginei.(si de aici imaginatia ii incepu sa lucreze).Majestatea Sa voia deja sa imi dea ordinul
de cavaler, dar am renuntat la el ca nu imi mai ramasese loc pe costum.
Domnisoara(socata la cele auzite):Mai sa fie..Regina? Cavaler? Ordine?

Tanarul(cu o oarecare mandrie): Da, da.Dar prefer sa nu ma laud si de aceea nu o spun la

multi.Stiti si dumneavoastra ca lauda patimasilor - tacerea credinciosilor.
Domnisoara: Si ce te-a adus p-aci? Tocmai in Edinburg?
Tanarul: Pai, am zis sa ma mai odihnesc de la atatea distractii.Stiti, te saturi cand faci
totul in fiecare zi: Te scoli la 10-12:00, servitorile pregatesc patul, bucatarii, iau in vedere –
cei mai buni bucatari francezi pregatesc mancarea, mi-o servesc cu vin de ala, de 20
ani.Apoi mai trec si pe la regina, mai vorbesc cu ministrii, le mai zic ce si cum, apoi prefer
sa joc golf cu directorul celei mai mari banci din Elvetia.Pe la vrei 18:00 imi iau zborul spre
S.U.A. sa fiu prezent la nunta fiicei presedintelui.Am si eu rusine – m-a invitat omul, cum
sa il refuz?