Printre straini

Actul I
(De jur imprejur amplasate lampi.Scena semiintunecata care mai mult parea una din strazile
orasului in care ocazia de a trece oamenii era posibila doar datorita lampilor.Undeva in
mijlocul scenei o banca de o culoare verde spalacit.Pe ea, culcat dormea o persoana
imbracata destul de bine in vremea de iarna: palton cafeniu care avea o cofundare sau mai
bine zis amestecatura de negru de ciocolata cu alb de lapte [asa prefera unii domni sa zica
pentru a parea mai educati si mai bine pragmatici.], o palarie ce parea un pic jerpelita, cu
gauri in varf, dar foarte bine aranjata[de fapt palaria era pe fata persoanei], papuci sau mai
bine zis cizme pana la genunchi, cu toate ca nu se vedeau din cauza paltonului prea
lung].Langa el – o geanta de marimea unei posete “femeiesti”.Dintr-adins de banca se
apropie o doamna foarte curioasa de varsta ei si dupa infatisarea sa care parea ca a jefuit
banca “Laton” de langa apropiere.Vede tanarul dormind, il cerceteaza cu ochii amanuntit si
il atinge cu varful umbrelei sale ca pe un cadavru care dorea sa afle daca a murit sau mai are
respiratie.Brusc tanarul se intoarce cu spatele catre doamna, palaria sa cazand jos.Doamna
vazand ca acesta doarme strans se uita la geanta lui, o ia fara sa mai verifice ceva in ea, si
pleca, uitandu-se mereu in jur cu o privire suspicioasa.Peste ceva timp tanarul se scoala,
infrigurat, dardaindu-i ba chiar si dintii).
Tanarul: Uuu, ce frig s-a lasat...(sufla in mainile sale pentru ca caldura sa patrunda macar
acolo.Se uita jos langa banca, apoi cateva minute bune cauta ceva – nu chiar ceva, ci geanta
lui.Vazand ca nu o gaseste, isi pune mainile in cap si facuse o fata socata).Vai de mine,
geanta, unde mi-e geanta?Oameni buni, oameni buni, ajutati-ma va rog!(de fapt nu era
nici-un om afara de el si stia si dumnealui asta.Pur si simplu avea speranta ca in noaptea
asta sa se mai piarda prin strazile orasului vreo persoana, dar strigaturile lui luara
esec.Totusi nu indrazni sa parcurga nici-un metru de la banca.De parca ceva l-ar tragea
acolo...)Ei si ce ma fac acum?Documentele acolo, hainele acolo(cand zicea haine, avea in
vedere doua hanorace si o pereche de pantaloni tomnatici.Statu asa pana cand din culise nu
aparuse o domnisoara si ea imbracata intr-un palton cu puf si pantofiori, cum de obicei zicea
ea).
Tanarul: Doamna, doamna, opriti-va va rog!
Domnisoara: Hm, domnisoara, va rog.
Tanarul: Scuzati manierele mele, dar si dumneavoastra credeti, influenteaza si vremea
asta asupra mintii omenesti(sarea de pe un picior pe altul).
Domnisoara: Scuzari primite, hihi.Dar dumneata ce cauti aici?Nu cumva un asa domn
static s-ar fi pierdut prin strazile Edinburgului, hihi.
Tanarul: Suspiciunile dumneavoastra ma duc spre confundare...
Domnisoara: Nu sunt suspiciuni.Doar niste presupuneri.Aa, deci am dreptate, da?
Tanarul(se gandi ceva timp): Sa stiti ca pe jumatate...Imi caut geanta si nicidecum nu o
gasesc.
Domnisoara: Ha, si dumneata crezi ca eu ti-am luat geanta?Cum de a-ti indraznit sa
spuneti asa ceva despre mine?
Tanarul: Doamna, adica domnisoara..nici prin gand sa-mi treaca asa ceva.
Domnisoara: La ce bun geanta mata’ mie? De parca sunt diamante acolo.Ha, si nici atunci
nu le luam.Sunt o domnisoara mandra dintr-o familie de bogatasi.Ati auzit de familia
Jorswich? Iata, eu sunt fiica lor.
Tanarul(confuz si nedumerit cine este acea familie.Dar dorind sa para si el domn ca toti
domnii bogatasi, nu se mai clatina dintr-un picior pe altul si statu ca un adevarat soldat):Da,
da’ cum sa nu-i cunosc.Luam cina cu tatal dumitale.Sa stiti domnisoara ca nici eu nu sunt
taranas.
Domnisoara:Ati luat cina cu tatal meu? Prea putin cred in asta.Ia zi, ia zi cum il cheama...
Tanarul(incepea sa faca caraghieri cu gura):Pai...Il cheama Leona...(tacuse).
Domnisoara: Ha! Il cheama John, John Jorswich.
Tanarul: Pai asta si eu vroiam sa o zic.Dar imi statea pe limba.Demult nu cinasem cu
dumnealui si, credeti, nu numai el este cea mai importanta persoana cu care am tinut o
discutie.
Domnisoara: Si care persoana este mai importanta ca tatal meu? Tot Edinburgul il stie si il
recunoaste ca pe cel mai bogat de prin partile astea.Ia zi si mie minciuna.

Tanarul: Nu e minciuna.Am ajuns sa vorbesc cu regina si..

Domnisoara(il intrerupe):Cu regina? Hihi, buna gluma, domnule, chiar buna.
Tanarul: Sa stiti ca nu sunt bun la glume si nici asta cu mai mult.Sunt prieten bun de-a
reginei.(si de aici imaginatia ii incepu sa lucreze).Majestatea Sa voia deja sa imi dea ordinul
de cavaler, dar am renuntat la el ca nu imi mai ramasese loc pe costum.
Domnisoara(socata la cele auzite):Mai sa fie..Regina? Cavaler? Ordine?
Tanarul(cu o oarecare mandrie): Da, da.Dar prefer sa nu ma laud si de aceea nu o spun la
multi.Stiti si dumneavoastra ca lauda patimasilor - tacerea credinciosilor.

Domnisoara: Si ce te-a adus p-aci? Tocmai in Edinburg?

Tanarul: Pai, am zis sa ma mai odihnesc de la atatea distractii.Stiti, te saturi cand faci
totul in fiecare zi: Te scoli la 10-12:00, servitorile pregatesc patul, bucatarii, iau in vedere –
cei mai buni bucatari francezi pregatesc mancarea, mi-o servesc cu vin de ala, de 20
ani.Apoi mai trec si pe la regina, mai vorbesc cu ministrii, le mai zic ce si cum, apoi prefer
sa joc golf cu directorul celei mai mari banci din Elvetia.Pe la vrei 18:00 imi iau zborul spre
S.U.A. sa fiu prezent la nunta fiicei presedintelui.Am si eu rusine – m-a invitat omul, cum
sa il refuz?(simtea su el ca prea multe a spus si ca impresia domnisoarei se va schimba
radical dintr-una buna, intr-una, sa zicem, mai putin buna.Aici tacu si nu mai spusese nimic
de parca asteptand un raspuns de la domnisoara, dar si aceasta tacu ceva timp, uitandu-se
lung la el si parca devorandu-l cu privirea sa).

Actul II
Domnisoara: Ce sa spun..Am ramas impresionata de povestirea neta’(de fapt domnul cu
care vorbea nu parea o persoana in varsta, ci un barbat vanjos, inalt, dar cu siretlicurile sale
personale.Avea 23 ani, pe cand domnisoara cu care tinea discutia implinise 19 ani.Era o
domisoara fascinanta dupa frumusetea sa, dar pe cat de frumoasa era, pe atat de
vorbareata fusese.”De era sa fie campionatul de vorbire multa dumneaei lua primul loc”
spusese in gandul sau domnul).
Domnul: Indraznesc sa intreb.De ce la o asa ora tarzie se plimba fiica celui mai bogat om
din Edinburg? Nu v-ati ratacit si dumneavoastra?
Domnisoara: Ha! Eu? In Edinburg? Sa ma ratacesc? Mai degraba barbatul se rataceste sa
spuna ceva domnisoarei decat eu sa ma prapadesc printre aceste strazi...
Domnul: Oare iubitul dumneavoastra nu va va reprosa?
Domnisorul: Nu il am.Tatal zice ca nu am ce ma lega cu toti saracii.Cica vrea sa ma
casatoreasca cu printul Suediei.
Domnul: Dar dumneavoastra doriti? Sa va casatoriti cu printul...Am auzit ca e un om
foarte urat si zgarcit, mereu cu capul in nori.
Domnisoara: Va recomand sa va spalati urechile.Auziti ingrozitor.
Domnul: Si care este garantia ca ale dumneavoastra sunt curate?
Domnisoara: Imi place darzenia neata’.Nu doriti sa va vedeti din nou cu tatal meu? Va
organizez aceasta sansa..
Domnul: Voi fi extrem de bucuros!(de fapt nu l-a vazut niciodata si nu stia ce sa ii mai
spuna.Oricum stia ca mult timp in acest frig nu va trai).
Domnisoara: Dupa colt ne asteapta masina.Grabiti-va, domnule, grabiti-va!!!(domnul
nostru mergea cu abia din cauza picioarelor digerate.S-au urcat in masina.)
Domnisoara: Iohan, acasa!(striga soferului).
Iohan: Desigur, domnisoara Lisa.
Domnul: Deci Lisa va cheama...Frumos nume.Asa o chema si pe catelusa mea, dar
decedase.Acum e in rai....
Domnisoara(se uita urat la el):Ha ha ha! Iar dumneata ziceai ca nu stii sa glumesti.
Domnul: Pai nu stiu.E adevarat cele zise.(Tacusera).
Domnisoara: Fuf, ce cald imi este.Am sa deschid fereastra usii.Nu sunteti impotriva, da?
Domnul(“Ii este cald ei.Pff”):Nu, nu sunt impotriva.(Cu abia ii dezghetase picioarele...Si iata-
i ajunsi la destinatie.Aici totul se schimba.Scena deja luminoasa, in mijloc o masa lunga.Pe
ea amplasate lumanari care nu aveau nici un rost.La masa un domn si o doamna in varsta
stand si parca gandindu-se la ceva.Pe neprins apar cei doi.)
Domnul John: Lisa, ai venit in sfarsit.Deja imi faceam griji.Vroiam sa chem jandarmii.
Doamna Jorswitch: Eu ti-am zis ca nu ai ce umbla pe strazi cu noptile.Si, si cine este
domnul acesta?

Lisa: Aa, l-am intalnit pe strada Camerton.Si-auzi tatuca, zice ca sunteti cunoscuti.S-a
intalnit cu insusi regina!
Doamna Jorswitch(uimita): Cu regina? Mai sa fie.Ar trebui sa fiti o persoana foarte
influentabila daca va intalniti cu Majestatea Sa.Ma numesc Elisabeta, insa pentru
dumneavoastra sunt doamna Eli.
Domnul: Incantat de cunostinta, doamna Eli.Si dumneavostra, domnule Jorswitch.
Domnul John: Zici ca ne-am mai vazut...
Domnul: Da, posibil ca m-ati uitat.
(Domnul Jorswitc se apropie de domn, se uita la el, il inconjoara si inca o data se mai uita la
el.)
Domnul John: Nu aratati a curtean..
Domnul: Va descurcati de minune in oameni.Da, e adevarat.Nu sunt curtean.
Domnul John: Dar atunci cine sunteti?

Domnul: Sunt afacerist.Detin 2 firme de parfumuri din Franta si un castel in Monaco.

Domnul John: Urasc afaceristii.Nu-i suport...
Doamna Eli: Ce tot de afaceri vorbim si noi?! Luati loc.Imediat pregatesc masa.Margaret,
vino incoa’.

(Se aud pasi rapizi venind dintr-o camera indepartata si in cateva clipe de masa se apropie o
domnisoara imbracata in haine de slugi, cu picioare si maini firave.Parul nu i se vedea din
cauza bontitei de pe cap.Domnul nostru imediat ce a vazut-o, a simtit ca ceva i se misca in
inima, a ramas inghetat si de data asta nu din cauza frigului, ci din cauza frumusetei
incontestabile a slugii pe nume Margaret)
Margaret: Da, doamna, m-ati chemat?
Doamna Eli: Du-te de pune bucate pe masa.Avem oaspeti, nu vezi?(Margaret se uita scurt
la el, dar domnul nostru se uita in continuare la ea si nu-i venea sa creada la o asa
frumusete).

Margaret: Imediat, doamna.(Ea pleca, dar el se uita fericit).

Domnul John: Si ce v-a adus prin aceste locuri nordice?
Domnul(inca impresionat):Pai, am auzit ca locurile nordice sunt cele mai frumoase locuri
din lume..

Domnul John: Adevarat, adevarat auzi.Si totusi vreau sa va aud numele.Poate numele
dumneavostra imi va zice ceva..
Domnul: Ma numesc Charles, Charles Coper.
Domnul John: Charles Coper, Charles Coper.Sa mor eu daca v-am mai auzit numele.

Charles: Numele meu usor se uita.Dati crezare.Ne-am intalnit undeva la mijlocul lui
septembrie, anul ‘58, luam cina in Londra.
Domnul John: Londra, da, am fost, dar totuna nu va tin minte.
Charles: Mda...Ba chiar si regina uneori ma uita, dar peste ceva timp isi aducea aminte de
bunul ei prieten, heh...
(Se intoarce Margaret insotita de cateva alte slugi, toate cu mainile ocupate de tavane de
gaina la cuptor, salate diferite si, desigur bauturi.Charles se tot uita le Margaret, iar ei ii
venea oarecum ca un domn necunoscut se tot uita atat la ea.Dar si ei ii placuse de Charles cu
toate ca nu facea fata de asta).

Charles: Stiti, nu-mi este foame.(Isi pierduse si pofta din cauza Margaretei).
Doamna Eli: Aveti deja ceva inchiriat pe aici, prin partile noastre?
Charles: Nu, inca nu am reusit.Dar gasesc eu ceva.
Doamna Eli: Insist sa traiti la noi pe tot timpul cat veti fi aici.Da, John.(Domnul John deja
dormitase).John!(Doamna Eli il trage de maneca.John tresare si se scoala).
Domnul John: Ce e? Aa, da, stati la noi cat doriti..
Charles: Este o onoare pentru mine sa ma aflu in casa dumneavoastra si sa traiesc in
ea.Multumesc mult.

Doamna Eli: Pentru noi este onoare sa va aflati in casa noastra.Lisa, condu pe domnul
Charles in camera.
Lisa: Mam’, de ce eu?
Doamna Eli: Lisa, insist.Te rog nu ma supara.

(Lisa il conduce pe Charles in culise).

Doamna Eli: Ehh, John, John.Tu cum crezi, este el afacerist?
Domnul John: N-are el vocabular de afacerist.Dar imi place comportamentul lui.

Actul III
(Dupa ce Charles ajunse in camera, se culca pe pat si se uita sus, fericit ca niciodata.A doua zi
dimineata el se scula, dar nu iesise din camera.Tot scria si scria de parca ar fi inspirat.Apoi se
duce catre culise.Scena se schimba in una luminoasa, afara vreme frumoasa, dar nu asta pe
Charles o inspira si tot o cauta pe ea – pe Margaret.O vazuse, uda florile si avea un zambet
senin si extraordinar.Charles o privi de departe, iar apoi indrazni sa se apropie de ea).
Charles: Frumoasa zi, nu-i asa.
Margaret: Am sa fiu de acord cu dumneavoastra domnule...

Charles: Charles, pur si simplu Charles.Fara domn.Poate la o plimbare? Imi faceti

companie?
Margaret: Nu mi se permite sa ma plimb cu oaspetii familiei Jorswitch.
Charles: Totusi.Sunt singur si mi-e plictisitor.As vrea sa am cu cine vorbi...

Margaret(zambi scurt): Cu mare placere, dar am de udat florile.

Charles: Permiteti-mi sa va dau o mana de ajutor.(Si cand Charles daduse sa ia
stropitoarea, ii atinse mana si privirile lor din nou s-au intalnit, dar de aceasta data ambii se
uitau lung si cu o oarecare atractie.Dar toata asta le intrerupe gradinarul Richard).
Richard: Margaret, Margaret!

Margaret: Sunt chemata.Poate ne mai vedem.

Charles: Neaprat, promit.
(De fapt si Richard o iubea demult pe Margareta, dar ea nu ii daduse atentie in privinta asta
si il respingea.Odata cu aparitia lui Charles, Richard incepu sa devina gelos si il privea pe el
ca pe un dusman al poporului.Dar Charles era cu capul in nori si nu observa acestea.El doar
dorea sa o revada din nou pe Margaret.Acesta lua si puse unn pliculet in unul din halatele ei
si pleca).
(Discutia dintre Richard si Margaret)

Richard: Ar trebui sa fii mai atenta cu oaspetele domnului John.Mi se pare ciudat el.
Margaret: Tie ti se pare ciudat orice barbat venit la familia Jorswitch.
Richard: Dar totusi.Dupa ochii lui vad ca e un maniac.
Margaret: Nu mai inventa, Richard.Charles nu este ca altii.Cu toate ca il cunosc de 2 zile,
dar mi se pare simpatic si destul de amabil.
Richard: Margaret dar...(aici Margaret il intrerupe).
Margaret: Fara nici-un fel de dar.Mai bine ai avea grija de flori mai bine decat de mine.Nu
mai ai ce face?
(Richard pleca furios.”Am sa iti am de hac, Charles” zise Richard.Brusc se intalnisera
amandoi).
Richard: Hei tu.
Charles: Da, va ascult.
Richard: Sa nu mai vad alaturi de Margaret.Stai cat mai departe de ea.Tu m-ai inteles?

Charles: V-am inteles, dar nu voi face asta.

Richard: Baiete, ti-e dor de moarte?
Charles: Lasati amenintarile la dumneavostra.O iubesc pe Margaret si vreau sa ii obtin
dragostea.

Richard: Crezi ca doar tu o iubesti? Tu stii inaintea ta cati curajosi ca tine erau? Vreo 10.Si
stii ce s-a intamplat cu ei? Dar nimeni nu stie ce s-a intamplat cu ei ha ha ha! (radea in
hohote).
Charles: Inseamna ca eu am sa fiu al 11-lea curajos.(Pleca).

(Practic toata ziua Charles si cu Margaret se plimbau in gradina si in fata casei.Amandoi

zambeau si s-au atras mai mult unul de altul.Erau atat de fericiti ca sareau in sus de
bucurie.Florile era deja treaba nu numai a Margaretei ci si al lui Charles).
Charles: Ma simt atat de bine alaturi de tine.Stii ce vreau sa iti zic?
Margaret: Ce?

Charles: De fapt nu sunt nici-un fel de afacerist.Va iubesc si vreau sa fiu alaturi de tine
toata viata mea.Hai sa fugim de aici, undeva departe, sa nu stie nimeni de noi.Sa traim
impreuna, sa ne casatorim, sa avem copiii nostri.Sa fim unul intreg.
Margaret: Da, vreau, vreau cel mai mult asta.Oo, dragul meu Charles.Ne cunoastem de
cateva zile, dar atat de multe ne atrage.Nu mai suport asa viata.Vreau sa fiu alaturi de
tine, doar de tine.
Charles(bucuros): Fugim azi noapte la 23:00.Ne intalnim aici, langa leagan.Bine?
Margaret: Bine, bine.

(Toate astea le auzise Richard care nu ii placu planul lor.Ora 22:50.Charles deja se pregatise
sa iasa din camera sa, dar fusese oprit de Richard).
Richard: Si eu te-am avertizat sa nu mai vorbesti cu Margaret.Dar tu nu ai ascultat.Ai
crezut ca tot ce iti spun e o gluma.Nu, dragul meu.Mai mult nici-un pas de aici.

Charles: Nu vreau sa ma bat cu tine.Da-mi voie sa trec.Daca o iubesti pe Margaret, las-

o.Ea nu se simte bine aici langa tine.
Richard: E adevarat ca nu esti nici-un fel de afacerist.Esti un sarac, asa ca si mine.Ce viata
buna ii vei oferii ei?
Charles: Ii voi oferi cel mai important – dragostea mea.Iar restul nu conteaza.Nu vom
muri.(Se intoarse sa-si ia ceasurile de mana, si, aici Richard maniat lua statuieta in forma de
elefant, se apropie de Charles si i-o dadu cu putere in cap.Charles cazu pret de o secunda jos,
dar Richard tot il lovea si lovea in acelasi loc – in cap pana cand nu se facuse o mlastina de
sange.Statuieta aurie se transformase in rosie.Ora 23:20.Margaret asteptase infrigurata
langa leagan si tot se uita la iesirea din casa.Brusc aparuse o umbra si Margaret deja
sperase ca acesta este Charles, dar fusese dezamagita.Richard se apropie de ea).
Margaret: Charles, unde este Charles?
Richard: Charles nu mai este.

Margaret(cazand in genunchi): Nuuu! Charles! De ce?(plangea in hohote.Se ridica in

picioare si incepu sa bata cu pumnii in pieptul lui Richard.Richard dorea sa o imbratiseze).
Margaret: Da-mi pace.Da-mi pace.Pleaca! Pleaca!
(Richard il ingropase pe Charles langa lac.Curatise totul ce era in sange.In acea noapte
familia Jorswitch era la un bal si nimeni inafara de Richard, Margaret si slugi nu
era.Margaret pleca in odaia ei pe jumatate moarta si vazu in unul din halatele ei, intr-un
buzunar la varful lui era vazut partial un plic.Ea il lua, il deschise si incepu a citi:
Ai sa crezi ca sunt salbatic
Nu mai spune, nu-i asa,

Ai sa crezi ca sunt ostatic-

Numai in inima ta

Eu va iubesc, atat de tandru

Nu credeti, nu sunt maniac,

Nu sunt un simplu copilandru,
Sunteti persoana la care trag.

Fie zbucium si pacate,

Fie, fie doar asa.
Dar sa fim legati pe moarte-
Sa ramai iubirea mea....

Charles pentru Margaret..

(Incepu sa planga si mai tare.Il ura enorm pe Richard dupa cele intamplate.A doua
zi.Ploua.Richard se duse in odaia Margaretei sa vada ce e cu ea.Batu la usa, batu).
Richard: Margaret, Margaret, deschide! Margaret!
(Incepu sa izbeasca usa.Isi facu vant si o distruse.Intra in camera si ramasese socat.Margaret
era moarta.Isi taiase venele si era toata vanata.Se puse in genunchi, o lua in brate si striga in
toata gura.Planse.Planse mult.A vazut in mana sa o foaie scrisa cu sange.O lua si ii daduse
citire:
“O, nu mai suport asa viata, sunt pierduta si neajutorata.Am simtit clipe de fericire si iubire
cu scumpul meu Charles.Aveam atatea planuri in viitor.Dar nu a fost sa ne fie soarta mai
departe.Charles, vin la tine, iubitul meu....” Margaret Amanette.