Bem Tot

UPB – Laboratorul de Inginerie Electrica in Medicina
ACHIZIŢIA ŞI PROCESAREA ÎNREGISTRĂRILOR EMG
Scopul lucrării este înregistrarea şi

analiza semnalului electric asociat activităţii
musculare a antebraţului. Se realizează
înregistrări ale semnalului Electromiografic
(EMG) pentru tonusul muscular al
antebraţului în stare de repaus, alternând
cu trei grade diferite de contractare
musculară. Inregistrările se fac în condiţii
de laborator, utilizând sistemul hardware
BIOPAC MP 30 şi programul software Figura 1 Achiziţia semnalului EMG
Biopac Student Lab PRO.
Procesarea constă în determinarea formei integrate şi în analiza spectrală a
semnalului EMG. Analizand parametrii determinati în final, se pot compara
performanţele diferiţilor subiecti, se poate compara capacitatea de contracţie
musculară pentru antebraţul drept şi pentru cel stâng, sau se poate cuantifica efortul
muscular depus pentru executarea anumitor mişcări (de exemplu ridicare şi
susţinere de greutăţi, etc.).
Inregistrarea EMG conţine secvenţele S1 - S8, descrise în tabelul 1.
Tabelul 1
Secvenţa Descrierea condiţiilor de înregistrare Durata secvenţei
S1 musculatura antebraţului relaxată 2 secunde
S2 musculatura antebraţului se contractă foarte uşor 1 secundă
S3 musculatura antebraţului relaxată 1-2 secunde
S4 musculatura antebraţului se contractă mai puternic 1 secundă
S6 musculatura antebraţului se contractă puternic 1 secundă
S8 musculatura antebraţului se contractă la maximum 1 secundă
Obiectivele lucrării
Partea I. Achiziţia semnalului EMG pentru ambele antebraţe
1. Montarea electrozilor.
2. Desemnarea canalelor de înregistrare, stabilirea parametrilor înregistrării şi
verificarea rezistenţei de contact a electrozilor.
3. Achiziţia semnalelor EMG conform succesiunii secvenţelor din Tabelul 1.
Partea II. Prelucrarea numerică a semnalului EMG

1. Analiza cantitativă a semnalului EMG constă din identificarea secvenţelor
semnalului EMG conform Tabelului 1 şi măsurarea parametrilor care descriu
înregistrarea.
1
2. Determinarea şi analiza formei integrate a semnalului EMG.

3. Analiza în frecvenţă a semnalului EMG şi determinarea frecvenţei mediane şi a
frecvenţei medii pentru semnalul analizat.
Mod de lucru şi rezultate
Partea I
1. Se montează electrozii pe antebraţ, ca în
Figura 2; semnalul EMG provine de la
grupul de muşchi mobilizat la un efort
făcut prin prindere, apucare, susţinere.
Sunt folosiţi electrozi Ag-AgCl de unică
întrebuinţare, la care se conectează un
sistem de trei cabluri pentru măsurători
diferenţiale. Electrodul negru este cel de
referinţă. Conectorul comun al sistemului
de cabluri se ataşează la unul dintre cele
4 canale analogice de intrare ale Figura 2 Montarea electrozilor
convertorului A/D al sistemului Biopac
MP30; se recomandă alegerea canalului
CH3.
2. Se deschide o fereastră grafică a BSL PRO - File>New>Graph window>New. In
meniul MP30 se selecteză opţiunea Set up Channels, unde se fac alegerile
adecvate pentru canalul de achiziţie utilizat. Apoi, la opţiunea Set up Acquisition
se alege o rată de eşantionare convenabilă semnalului EMG (recomandabil >
500 eşantioane/s) şi o durată a înregistrării acoperitoare pentru succesiunea de
secvenţe din Tabelul 1. Testarea rezistenţei de contact se poate face prin
conectarea sistemului de cabluri la mufa "Electrode check" de pe panoul frontal
al sistemului de achiziţie şi prin marcarea opţiunii Electrode checker în meniul
MP30.
3. Achiziţia semnalului EMG începe automat, prin apăsarea butonului Start aflat în
fereastra grafică (colţul din dreapta jos); se execută secvenţele descrise în
Tabelul 1. La final este bine ca înregistrarea să fie salvată.
Partea II
Semnalele achiziţionate în Partea I pot fi analizate în continuare, sau poate fi
utilizată o înregistrare din baza de date a laboratorului. La post-procesarea
semnalului nu se urmăreşte achiziţia de date şi ca urmare, sistemul hardware MP30
nu este nevoie să fie conectat. In acest caz, la lansarea programului BSL PRO, la
avertismentul “Connect hardware” selectaţi “No hardware”.
In meniul afişat pe linia din stânga sus a ecranului se va opta pentru File > Open, iar
din lista afişată se alege directorul Aplicatii_IEM şi apoi aplicaţia EMG. Forma de
undă reprezentată pe ecran este înregistrarea EMG descrisă în Tabelul 1 şi
reprezentată Figura 3. Semnalul se găseşte înregistrat pe canalul 3 (CH3). Dupa
cum se observă, pe ecran este prezentă o a doua înregistrare, Integrated EMG, pe
2
canalul cu numărul 40 (CH40). Acesta este un semnal calculat şi corespunde formei

integrate a EMG. In lucrare se urmăreşte construcţia acestui semnal, aşadar pentru
început el poate fi eliminat de pe ecran (se apasă tasta Cmd sau Alt şi se punctează
cu mouse-ul pe eticheta 40).

Figura 3 Inregistrare EMG: 12 secunde pentru mana dreaptă şi 12 secunde pentru mâna
stângă
Durata totală a înregistrării: 24 secunde
Rata de eşantionare: 500 eşantioane/secundă
Domeniul valorilor măsurate: (-2, 2) mV
1. Pentru vizualizarea comodă a semnalului puteţi folosi următoarele facilităţi:

Display>Autoscale waveform şi Display>Autoscale horizontal.
Se observă că înregistrarea este formată din două secvenţe de câte 12 secunde
fiecare, ce corespund inregistrărilor pe mâna dreaptă, respectiv pe cea stângă.
La rândul lor, fiecare dintre cele două secvenţe lungi este formată dintr-o
succesiune de secvenţe mai scurte, de 1-2 s, descrise anterior în Tabelul 1.
Pentru determinarea parametrilor trebuie să selectaţi intervalele
corespunzătoare secvenţelor pe care doriţi să le studiaţi. Identificaţi, pentru
fiecare antebraţ, duratele exacte ale secvenţelor de contractare musculară,
notând în Tabelul 2 intervalele de timp care le caracterizează:
Tabelul 2
secvenţa Antebraţ drept Antebraţ stâng
S1 Repaus [s] [s]
S2 Efort minim [s] [s]
S6 Efort mediu [s] [s]
S8 Efort maxim [s] [s]
Pentru fiecare interval identificaţi valoarea minimă, maximă şi diferenţa dintre

acestea (p-p) şi notaţi valorile în tabelul 3.
3
Tabelul 3
Min Max p-p Min Max p-p
S1 [mV] [mV] [mV] [mV] [mV] [mV]
2. Determinarea formei de undă integrate a înregistrării se poate face în timpul

achiziţiei sau post achiziţie. Această ultimă posibilitate va fi prezentată în
continuare.
Creaţi o formă de undă identică cu cea pe care o studiaţi (Edit > Duplicate
waveform), selectaţi apoi această nouă formă de undă (Edit > Select All) şi
determinaţi valoarea absolută a semnalului, selectând Transform > Math
Functions > Abs. Etapa finală este de “netezire” a formei de undă astfel
obţinută (Transform > Smoothing). In fereastra nou deschisă alegeţi factorul de
netezire la 100 eşantioane. Rescalaţi forma de undă integrată cu optiunea
Display > Compare Waveforms.
Se observă că forma integrată este similară unei înfăşurătoare a semnalului
EMG. Corectitudinea modului in care aţi lucrat se poate verifica prin compararea
semnalului obţinut cu Integrated EMG, pe care o readuceţi pe ecran cu aceeaşi
comandă cu care anterior aţi eliminat-o.
Pentru fiecare dintre intervalele de timp identificate la punctul 2, determinaţi
pentru forma integrată valoarea medie (mean) şi notaţi valorile în tabelul 4.
Tabelul 4
S1 [mV] [mV]
S2 [mV] [mV]
S6 [mV] [mV]
S8 [mV] [mV]
3. Analiza spectrului de frecvenţe este tot o facilitate de post-procesare a

achiziţiei. Pentru a realiza acest lucru trebuie să selectaţi intervalul dorit din
semnal (de exemplu secvenţa S4). Opţiunea Transform > FFT permite
construirea spectrului de frecvenţă al amplitudinii semnalului. In fereastra de
dialog care se deschide faceţi următoarele opţiuni specifice Transformatei
Fourier Rapide:
Pad with Zeroes / Remove trend / Remove mean
Linear Magnitude / Hamming Window
Spectrul de frecvenţe al amplitudinii se afişează într-o fereastră grafică distinctă.
Aplicaţi spectrului de frecvenţe al amplitudinii EMG aceeaşi procedură de
determinare a formei integrate, aşa cum este descrisă la punctul 2.
Determinările ce sunt descrise în continuare se realizează cu facilităţile oferite
de meniurile de calcul al caracteristicilor morfologice (casutele a, b, c aşa cum
au fost prezentate într-o lucrare anterioară).
4
Pentru determinarea frecvenţei mediane a spectrului este necesară rescalarea

acestei forme de undă, prin raportarea întregului semnal la valoarea sa maximă.
Frecvenţa mediană este cea pentru care valoarea formei integrate este 0.5 (în
valori raportate la valoarea maximă). Notaţi valoarea obţinută pentru frecvenţa
mediană.
Valoarea medie a frecvenţei spectrului se determină selectând întregul domeniu
al formei integrate şi determinând valoarea medie a selecţiei (mean). Apoi, cu
ajutorul cursorului I, se determină frecvenţa corespunzătoare acestei valori.
Notaţi valoarea obţinută pentru frecvenţa medie si comparaţi-o cu frecvenţa
mediană.
Diferenţe între valorile frecvenţei mediane şi frecvenţei medii semnalează cazuri
de anormalitate în activitatea musculară.
5
CONTRACTIA MUSCULARA
JONCTIUNEA NEURO - MUSCULARA
(autoinstruire cu ADAM Software Inc.)
Pachetul software multimedia ADAM Interactive Physiology reprezinta un set de lectii

interactive de fiziologie umana. Utilizarea acestui soft este foarte simpla; informatiile sunt
bazate pe tratatele de specialitate: Elaine Marieb – Human Anatomy and Physiology,
editia a 3-a, si Tortora & Gabrowski – Principles of Anatomy and Physiology, editia a 8-a;
realizarea este deosebit de sugestiva si prietenoasa fata de utilizator, ceea ce face din
acest software un instrument deopotriva de util, interesant si placut.
Fiecare lectie se desfasoara ca o succesiune de imagini; ecranele se schimba la comanda

utilizatorului prin tastarea butonului NEXT (stanga sus); in fiecare ecran se combina
informatia grafica si explicatiile scrise si vorbite (in limba engleza). In unele cazuri
prezentarea este interactiva, fiind solicitata interventia utilizatorului (cititi cu atentie textul).
Lectiile se desfasoara intr-un ritm destul de lent pentru a avea suficient timp de intelegere
a imaginii si textului; daca este nevoie se poate opri prezentarea de la butonul PAUSE,
sau se poate relua ultima fereastra de la inceput, cu comanda pe butonul REPLAY
(stanga jos pe ecran).
Atentie! Lasati suficient timp pentru derularea tuturor informatiilor in cadrul

fiecarei pagini (ferestre) inainte de a apasa pe comanda NEXT. Daca in cca.
30 secunde nu mai intervine nici o schimbare se poate considera ca o pagina
este terminata.
Cu ajutorul butonului GLOSSARY se poate accesa un glosar de termeni. Cuvintele

cuprinse in acest glosar apar in textul lectiilor marcate in rosu si definitia se poate citi
direct, prin tastarea cuvantului respectiv.
Exista in text si butoane Link la alte capitole inrudite sau lectii, unde se pot afla mai multe
detalii si explicatii; daca urmati calea pe un astfel de Link, revenirea se face cu ajutorul
butonului RETURN FROM LINK.
La sfarsitul fiecarei lectii utilizatorul isi poate sistematiza si verifica cunostintele prin
rezolvarea unor teste interactive. Pentru acest lucru apasati butonul QUIZ si parcurgeti
testele, citind cu atentie textul fiecarei probleme.
In cadrul acestei lucrari se utilizeaza lectiile:
• Jonctiunea neuromusculara (THE NEUROMUSCULAR JUNCTION)
• Teoria filamentelor alunecatoare (SLIDING FILAMENT THEORY)
selectate din capitolul destinat electrofiziologiei sistemului muscular (MUSCULAR).
1
Obiectivele lucrarii.
1. Identificarea structurii si studiul functionarii jonctiunii neuromotorii:

• identificarea structurii zonei sinaptice
• urmarirea sucesiunii de fenomene electrice, mecanice si chimice, care explica
functionarea sinapsei neuromotorii
• identificarea tipurilor de canale ionice din zona sinaptica si a rolului lor activ
2. Identificarea structurii fibrei musculare si studiul mecanismului de contractie

musculara la nivelul unui sarcomer
• structura unui sarcomer
• teoria filamentelor alunecatoare
Verificarea cunostintelor
In cadrul lucrarii raspundeti in scris la urmatoarele chestiuni:
1. Descrieti structura sinapsei (jonctiunii) neuromusculare.
2. Care este rolul ionilor de calciu in transmiterea semnalului electric de la terminatiile

axonului neuronal spre fibra musculara?
3. Cum este corelata contractia musculara cu comanda electrica?
4. Descrieti structura filamentelor subtiri si groase.
5. Prezentati succesiunea secventelor de fenomene electrice, chimice si mecanice

care explica mecanismul contractiei musculare la nivelul unui sarcomer (teoria
filamentelor alunecatoare).
2
SINAPSA INTERNEURONALA
TRANSMITEREA IMPULSURILOR DE DEPOLARIZARE



este terminata.

• Transmisia sinaptica (SYNAPTIC TRANSMISSION)
• Semnale la nivelul sinapsei (SYNAPTIC POTENTIALS AND CELLULAR

INTEGRATION)
selectate din capitolul destinat electrofiziologiei sistemului nervos (NERVOUS II).
1
1. Studiul fenomenului de transmisie a semnalului electric in lungul traseelor nervoase,

de la un neuron la altul, prin intermediul legaturilor sinaptice:
• identificarea structurii zonei sinaptice
• urmarirea sucesiunii de fenomene electrice, mecanice si chimice, care explica
functionarea legaturii sinaptice
• identificarea tipurilor de canale ionice din zona sinaptica si a rolului lor activ
2. Receptionarea semnalelor electrice si integrarea lor la nivelul unui neuron receptor

• localizarea sinapselor prin care un neuron receptioneaza semnale electrice
• caracterizarea formei de unda a semnalelor generate pe corpul si dendritele
neuronului receptor
• formarea potentialului de actiune la baza axonului neuronal
Parcurgeti testele de verificare de la sfarsitul lectiei (apasati butonul QUIZ).
1. Ce reprezinta neuronul presinaptic si cel postsinaptic?
2. Care este rolul ionilor de Ca++ in procesul transmisiei sinaptice?
3. Ce sunt neurotransmitatorii? Dati exemple. Unde sunt localizati?
4. Comentati asupra deosebirilor dintre actiunea sinaptica rapida si cea lenta, cu
referire la functiile sistemului nervos si la modul in care intervin neurotransmitatorii.
5. Enumerati secventele transmisiei sinaptice, in ordinea desfasurarii lor.
6. Cum se produce raspunsul celulei postsinaptice? In ce consta acest raspuns? Ce
elemente conditioneaza aparitia sa?
7. Care sunt caracteristicile semnalului de tip "potential gradat" in cazul producerii
excitatiei postsinaptice? Prin ce se deosebeste de "potentialul de actiune"?
8. Care este domeniul de variatie in amplitudine a tensiunii de membrana la
producerea potentialelor gradate?
9. Ce se intelege prin "inhibarea presinaptica"? Ce caracteristici are semnalul
postsinaptic in acest caz?
10. Cum se face transmiterea la distanta a potentialelor gradate?
11. Cum se realizeaza insumarea (integrarea) potentialelor gradate? Care este
diferenta intre insumarea temporala si cea spatiala?
12. In ce conditii si prin ce mecanisme se formeaza potentialul de actiune in urma
insumarii potentialelor gradate?
2
Capitolul 2 - Sursele elementare de camp electric si magnetic din organism 1
2. SURSELE ELEMENTARE DE CAMP ELECTRIC si MAGNETIC din ORGANISM
2.1 Fenomene electrice la nivelul celulelor excitabile. Transportul ionic pasiv in

cazul membranei polarizate
GENERALITATI DESPRE CELULELE EXCITABILE – MEMBRANE, REPARTITII DE IONI
Celulele excitabile sunt generatoarele elementare de campuri electrice (si magnetice

asociate) din organismele vii. Campul electric este produs prin distributia contolata a sacinilor
electrice (ioni pozitivi si negativi) in interiorul si exteriorul celulelor, iar campul magnetic apare
datorita fluxurilor dirijate de ioni (liniile de camp magnetic se inchid in jurul curentilor ionici).
Semnalele electrice (tensiuni si curenti transmembranari) apar ca razultat al dinamicii
sarcinilor electrice prin membrane.
Principalele tipuri de celule excitabile sunt:
* neuronii (celulele sistemului nervos)
* celulele senzitive (formeaza receptorii senzoriali si sunt specializate in receptarea si
conversia in semnal electric al unui anumit tip de stimul)
* celulele musculare (musculatura striata, neteda si miocardul)
Structura membranei celulare
Membrana celulara joaca rolul unei

frontiere izolante electric intre doua
medii electrolitice relativ bune
conductoare (medii apoase cu un bogat
continut de ioni liberi): citoplasma si
fluidul interstitial (exteriorul celulei).
Membrana are o structura de dublu

strat lipidic, iar din loc in loc se gasesc
proteine continute in dublul strat, unele
integrate (se regasesc pe ambele fete
ale membranei), altele periferice.
Lipidele care formeaza in cea mai

mare parte membrana celulara sunt
fosfolipide si sunt la randul lor compuse
din:
* acid fosforic
(capetele polare, hidrofile)
* gliceride sau acizi grasi
(catene hidrocarburice,
hidrofobe).
Caracterul hidrofil al capetelor polare si cel hidrofob al catenelor hidrocarburice explica

asezarea lipidelor in structura de dublu strat, cat si consistenta si stabilitatea structurii.
Fosfolipidele - formeaza un strat izolant electric, pentru care se poate determina cu

aproximatie capacitatea specifica, considerand permitivitatea electrica εr ≈ 3 (similar uleiului)
si grosimea membranei d = 30 Å:
Mihaela MOREGA - Bioelectromagnetism, 2015

€
1
3⋅
⎡ ⎤ ⎡ ⎤
Cm = ε
A εε
= r 0= 4 ⋅ π ⋅9 ⋅10 9 = 0,009 ⎢ F ⎥ ≅ 1 ⎢ µF ⎥
l A=1 d 30 ⋅10−10 ⎣ m2 ⎦ ⎣ cm2 ⎦
Proteinele integrate - sunt aglomerari amorfe macromoleculare inglobate in statul lipidic,

dar avand €oarecare mobilitate; astfel, prin proteine se pot forma canale hidrofile (pori) cu
deschiderea de (1 … 10) Å, prin care circula ionii; ele sunt de mai multe categorii:
- canale ionice (active sau pasive)
- pompe ionice
- schimbatoare de ioni
Canalele ionice asigura selectivitatea membranei prin capacitatea de a controla trecerea

ionilor in procesele de transport pasiv. Acest tip de transport este desfasurat sub actiunea
campului electric si a diferentei de concentratie intre interiorul si exteriorul celulei. Densitatea
de repartitie a canalelor ionice este de ordinul a sute de canale pe o suprafata de membrana
de 1 µm2 = 10-12 m2. Sunt cunoscute cca. 50 tipuri de canale ionice care se clasifica astfel:
* canale pasive – in cazul acestora, controlul circulatiei ionilor se realizeaza doar prin
dimensiunile porilor in raport cu ale ionilor.
Exemple de dimensiuni caracteristice pentru ionii hidratati care circula prin membrane:
2,5 Å → K+ si Cl - 3,5 Å → Na +
2+
4,5 Å → Ca 5,9 Å → Mg 2+
* canale active – in cazul acestora, controlul se realizeaza prin modificari ale formei si
dimensiunilor canalelor (reconfigurari ale structurii si distributiei spatiale a componentelor
macromoleculare ale proteinei), provocate de cele mai multe ori prin procedee electrice si
chimice; astfel, canalele ionice active se pot la randul lor clasifica in:
- canale active controlate in tensiune prin valoarea diferentei de potential intre fetele
membranei (ex.: se gasesc in lungul axonilor neuronali);
- canale active controlate chimic prin mediatori chimici de tipul acetilcolinei si acidului
gama-aminobutiric (ex.: in zonele sinapselor).
Pompele ionice si schimbatoarele de ioni asigura transportul activ al ionilor, care are
rolul de a mentine (a reface) echilibrul ionic corespunzator starii de repaus a membranei
(considerata stare stabila de minima energie) si se desfasoara cu consum de energie
provenita din procese metabolice. Asa numitele pompe ionice sunt enzime care functioneaza
pe baza descompunerii compusului chimic adenozintrifosfat in adenozindifosfat, cu eliberare
de fosfor si de energie, dupa relatia: ATP → ADP + P + energie .
Principalele tipuri de ioni care populeaza mediile interior si exterior celulei excitabile sunt:
Na+ ,K+ ,Cl− pentru celulele nervoase, respectiv Na+ ,K+ ,Ca 2+ pentru celulele musculare.
MEMBRANA IN STARE POLARIZATA (sau in repaus)

€ €
Concentratiile de ioni caracteristice celulelor excitabile in repaus (membranele polarizate)
in mediile intracelular (i) si extracelular (e) satisfac relatiile: [Na+ ]i << [Na+ ]e ,
[K+ ]i >> [K+ ]e , [Cl− ]i << [Cl− ]e , [Ca2+ ]i << [Ca2+ ]e . In tabelul urmator sunt prezentate
cateva exemple.
€
€ € €
In plus, in interiorul celulelor se gasesc ioni

negativi, rezultati din descompunerea unor
substante macromoleculare organice.
Acestia au dimensiuni caracteristice mari si
nu pot trece prin canalele ionice, deci nu
ajung in mediul extracelular. In aceste
conditii, in interiorul celulei predomina
sarcinile negative, iar in exterior predomina
sarcinile pozitive. Astfel, in mediul
intracelular se stabileste un potential electric
negativ (Vi < 0) , iar in mediul extracelular un
potential electric pozitiv (Ve > 0) .
Tensiunea de membrana (transmem-
branara) se defineste ca diferenta dintre
€ V si V (in acest sens) si are valoare
i e
€ d
negativa in starea de repaus a membranei U m = Vi − Ve . Incarcarea fetei interioare a
membranei cu sarcina negativa si a fetei exterioare cu sarcina pozitiva este specifica starii
€ de membrana polarizata.
€
Observatii
1. Membrana polarizata (in repaus) nu este pasiva; ionii circula, dar circulatia se face
preponderent prin canalele pasive (necomandate) si corespunde in cea mai mare
parte circulatiei ionilor de K+ si Cl-.
2. Pentru membrana polarizata este semnificativa circulatia ionilor de K+ si Cl-, pentru
care exista canale permanent deschise (necomandate sau pasive) prin care pot trece
acesti ioni de mici dimensiuni; circulatia celorlalti ioni este mult mai redusa. De aceea
se poate spune ca membrana in repaus este permeabila la ionii de K+ si Cl- si este
impermeabila la celelalte tipuri de ioni.
3. Din punct de vedere electric, starea de repaus este un regim electrocinetic (curenti
ionici constanti); stabilitatea (stationaritatea) este asigurata de regenerarea
permanenta a concentratiilor ionice prin transportul activ. Transportul activ se
desfasoara in paralel cu cel pasiv, dar dupa alte mecanisme si pe alte cai (canale
ionice) decat acesta. Cele doua tipuri de mecanisme de transport pot fi analizate
independent unul fata de celalalt.
Transportul pasiv al ionilor prin membranele excitabile reprezinta miscarea dirijata a

ionilor prin membrana, sub actiunea campului electric, sau a gradientului de potential electric

(forte Coulombiene) si sub actiunea gradientului de concentratie (forte de difuzie); transportul

se face in sensul echilibrarii fortelor
Transportul pasiv se desfasoara atat in cazul

membranei polarizate (in repaus sau in echilibru,
in regim stationar) cat si pentru cea depolarizata
(activa, in regim dinamic), dar legile si
mecanismele dupa care se desfasoara in cele
doua regimuri prezinta diferente, ce vor fi puse in
evidenta in continuare.
MODELE PENTRU MEMBRANE POLARIZATE
Modelul NERNST – valabil pentru circulatia unei singure categorii de ioni

Se presupune ca intr-o incinta se gasesc doua compartimente (i) si (e), populate cu ioni si
separate printr-o membrana permeabila in mod selectiv, numai la ionii pozitivi. In
compartimentul (i) se afla initial un exces de ioni pozitivi.
Datorita diferentei de concentratie, ionii Acumularea de ioni (+) in (e) creaza un

pozitivi din (i) tind sa treaca prin camp electric imprimat de concentratie E
membrana in (e), in sensul descresterii orientat (e) → (i); sub actiunea sa ionii (+)
concentratiei. Miscarea este guvernata de au tendinta sa revina in (i), dupa legea
legea difuziei (legea I a lui FICK), pentru Z ⎡ mol ⎤
un sistem termodinamic izoterm si izobar. je = −u C gradV ⎢ 2 ⎥
⎡ mol ⎤ Z ⎣ m s⎦
jd = −DgradC ⎢ 2 ⎥ je - fluxul molar sub actiunea campului
⎣m s⎦ electric (rata densitatii curentului ionic
jd - fluxul molar de difuzie (rata densitatii Coulombian)
curentului ionic de difuzie) € u – mobilitatea ionilor in camp electric
D - constanta de difuzie (constanta lui [(m/s)/(V/m)]
Fick) [m2/s]
€ Z - valenta (numarul de valenta cu semn)
C - concentratia ionica [mol/m3] V - potentialul electric [V]
Fluxul molar total prin membrana rezulta prin insumarea celor doua componente
Z
jm = jd + je = −DgradC − u C gradV ,
Z
expresie care se mai poate prelucra daca se tine seama de relatia stabilita in 1905 de catre
u FD
Einstein = , unde F = 96487 [C/mol] reprezinta constanta lui Faraday, R = 8,314
Z RT
€
[J/(mol K)] este constanta universala a gazelor, iar T este temperatura absoluta. Rezulta
astfel,
FD
€ jm = jd + je = −DgradC − ZC gradV ,
RT
expresie care este cunoscuta sub numele de ecuatia Nernst-Planck.
Densitatea de curent ionic prin membrana se poate exprima cu ajutorul fluxului molar astfel:
€ Mihaela MOREGA - Bioelectromagnetism, 2015

F 2D 2
J m = jm FZ = −DFZ gradC −
RT
Z C gradV [A/m2 ].
Starea de echilibru termodinamic se atinge atunci cand Jm = 0, adica
F
−gradC − ZC gradV = 0 .
RT
€ echilibru Jm = 0 se asociaza unei anumite valori a tensiunii de membrana definita
Conditia de
d
ca U m = Vi − Ve ; expresia tensiunii de membrana in conditiile echilibrului termodinamic
(definit de modelul Nernst)
€ se poate determina prin integrarea ecuatiei stabilite. Integrarea se
face pe grosimea membranei, adica intre suprafata sa interioara si cea exterioara, tinand
seama ca atat concentratia, cat si potentialul electric variaza intre cele doua suprafete, dupa
€ directia transversala membranei, notata de exemplu cu (x).
1 FZ 1 dC FZ dV
gradC = − gradV , =− ,
C RT C dx RT d x
[C ] e V
1 FZ e [C ] FZ
€
∫ C dC = − RT€∫ dV , ln [C]e = − RT (Ve − Vi ) .
[C ] i Vi i
Rezulta asa numita expresie a tensiunii NERNST

pentru o anumita categorie de ioni
€
€ RT [C ]e
U m = Vi − Ve = ln .
FZ [C ]i
Observatii. €
(1) Restrictia principala care sta la baza modelului NERNST este aceea ca existenta altor
categorii de ioni este neglijata, sau, cu alte cuvinte, fiecare categorie de ioni circula pe canale
separate si nu se influenteaza reciproc.
(2) Diferenta de potential NERNST aplicata membranei exprima marimea intensitatii
campului electric pentru care un ion (de un anumit tip) este in echilibru cu forta sa de difuzie.
Schema electrica echivalenta in modelul NERNST pentru un element de suprafata a

membranei cuprinde elemente pasive de circuit electric pentru membrana (element
capacitiv) si pentru canalele ionice (element rezistiv/conductiv).

La curent nul prin membrana (Jm = 0), tensiunea de membrana

egaleaza tensiunea NERNST
RT [C ]e
U m0 = Vi − Ve = U = ln
FZ [C ]i
Um – tensiunea de membrana
U – tensiunea
€ Nernst a canalului ionic respectiv
Jm – densitatea de curent transmembranar
Cm – capacitatea specifica a membranei [F/m2]
Gm – conductanta specifica a canalului transmembranar [S/m2]
Aplicatia 1. In tabelul urmator sunt prezentate concentratiile ionice determinate experimental

pentru axonul neuronal la un preparat de calmar. Se cere determinarea tensiunilor NERNST
pentru canalele ionice de K, Na si Cl.
Tensiunile Nernst au valori in gama (1… 100) mV, iar polaritatea este influentata de tipul
ionilor si de gradientul de concentratie.
Aplicatia 2. Se cere sa se determine solicitarea dielectrica asupra unei membrane aflate in

stare de repaus (intensitatea campului electric transmembranar), considerand valori uzuale
pentru tensiunea de membrana in repaus si pentru grosimea membranei. Sa se compare
apoi aceasta solicitare cu rigiditatea dielectrica (valoarea intensitatii campului electric de
strapungere) a unor materiale izolante cunoscute.
Exemplu:
d ≈ 30A = 30 ⋅10-10 m , U m = 60mV
U m 60 ⋅10−3
E= = = 20 ⋅10 6 V/m
d 30 ⋅10 −10
€ €
€
Pentru comparatie: Estr aer = 3⋅10 6 V/m, Estr ulei = 15⋅10 6 V/m , Estr cauciuc = 40 ⋅10 6 V/m .
Dupa cum se observa, membrana este supusa, chiar in stare de repaus, unei solicitari
dielectrice ridicate, comparabila cu rigiditatea dielectrica a materialelor izolante.
Strapungerea
€ controlata si regenerativa
€ a membranelor
€ (electroporarea) este o procedura
utilizata pentru introducerea de substante chimice (medicamente) in interiorul celulelor.
Modelul DONNAN - pentru circulatia a doua sau mai multe categorii de ioni
Modelul DONNAN reprezinta o generalizare a modelului NERNST in ipoteza ca prin
membrana circula mai multe categorii de ioni, fara insa a se influenta intre ei. La echilibru,
densitatile de curent ionic se anuleaza,
J m = J K + J Na + JCl = 0 ⇔ J K = 0; J Na = 0; JCl = 0 ,
astfel ca tensiunile NERNST ale diferitelor categorii de ioni sunt egale intre ele si egale cu
tensiunea de membrana; de exemplu pentru ioni de K+, Na+ si Cl- relatia intre tensiuni
corespunde conditiei:
€ RT [K]e RT [Na]e RT [Cl]e
UK = ln = U Na = ln = UCl = − ln = U m0
F [K]i F [Na]i F [Cl]i
Observatie. Modelul Donnan reprezinta pentru celulele excitabile o idealizare exagerata, dar
se potriveste bine pentru hematii.
€
Modelul GOLDMAN (1943) - HODGKIN - KATZ (1949) - pentru circulatia a doua sau mai
multe categorii de ioni
In cadrul acestui model, conditia de echilibru a membranei referitoare la densitatatea
curentului transmembranar nu se realizeaza neaparat prin anularea celor trei componente
ale curentului ionic
J m = J K + J Na + JCl = 0 , chiar daca J K ≠ 0; J Na ≠ 0; JCl ≠ 0.
Modelul G-H-K conduce la stabilirea expresiei tensiunii de membrana in starea de echilibru

J m = 0 , prin integrarea ecuatiilor de tip Nernst-Planck scrise pentru fiecare tip de ioni,
pentru€ o membrana de grosime finita si cu o variatie liniara a potentialului electric
transmembranar (respectiv, dupa directia coordonatei x); membrana este infinit extinsa dupa
coordonatele y si z.
€ Astfel, ecuatia Nernst-Planck pentru ionii de K are forma
F
jK = −Z K DK[K] gradV − DK grad[K] =
RT
⎛Z F dV d[K] ⎞
= −DK ⎜ K [K] + ⎟e x
⎝ RT dx dx ⎠
unde, datorita variatiei liniare a potentialului,
dV V ( d ) − V (0) U
= =− m ,
dx d d
€
d[K]
ecuatia se poate pune sub forma integrabila = dx,
j U F
− K + m [K]
€ DK RTd
(e) d
d[K]
care se integreaza intre fetele membranei ∫ jK U m F = ∫ d x si rezulta expresia
(i) − + [K ] 0
€ DK RTd
fluxului molar al ionilor de potasiu

€
⎛ Um F ⎞
DKU m F
[K] d − [K] 0 exp⎜
⎟
⎝ RT ⎠
jK = .
RTd ⎛ Um F ⎞
1− exp⎜ ⎟
⎝ RT ⎠
Concentratiile ionice la nivelul suprafetelor membranei [K ] d si [K ] 0 sunt in relatie de
proportionalitate cu concentratiile din solutie (care sunt mai usor masurabile):
[K] d = βK [K]e , respectiv [K] 0 = βK [K]i ; factorul de proportionalitate βK are valoare
€
constanta, care nu depinde de concentratie (se verifica experimental) si este specific tipului
€
de ioni. Densitatea curentului ionic de K are expresia €
⎛U F ⎞
€ € 2
DKU m F β K
[K]e − [K]i exp⎜ €m⎟
⎝ RT ⎠
J K = j K FZ K = ,
RTd ⎛ Um F ⎞
1− exp⎜ ⎟
⎝ RT ⎠
Unde valenta ionilor de K este ZK = 1. Se poate defini permeabilitatea membranei la ionii de
dD β
K prin relatia: PK = K K si rezulta
d
€
⎛ Um F ⎞
P U F 2 [K]e − [K]i exp⎜ ⎟
⎝ RT ⎠
JK = K m .
RT ⎛U F ⎞
€ 1− exp⎜ m ⎟
⎝ RT ⎠
In mod similar se deduc expresiile densitatilor de curent pentru ionii de sodiu si clor
⎛ Um F ⎞
PNaU m F 2 [Na]e − [Na]i exp⎜
⎟
⎝ RT ⎠
€ J Na = ,
RT ⎛ Um F ⎞
1− exp⎜ ⎟
⎝ RT ⎠
⎛ Um F ⎞
2 [Cl]i − [Cl]e exp⎜ ⎟
PClU m F ⎝ RT ⎠
JCl = .
RT ⎛ Um F ⎞
€ 1− exp⎜ ⎟
⎝ RT ⎠
Conditia de echilibru pentru membrana polarizata, J m = J K + J Na + JCl = 0 , aplicata
expresiilor densitatilor de curent, conduce la formarea unei ecuatii ce permite exprimarea
tensiunii de membrana de repaus
€ RT PK [K]e + PNa [Na]e + PCl [Cl]i
Um = Um 0 = ln € ,
F PK [K]i + PNa [Na]i + PCl [Cl]e
care poarta denumirea de ecuatia GOLDMAN - HODGKIN – KATZ.
Comentarii si concluzii:
€ G-H-K se poate aplica atat membranei in repaus (echilibru), cat si celei active
1. Ecuatia
(excitate), dar numai cand J m = 0 (de exemplu în momentul în care tensiunea de
membrana atinge o valoare de maxim, sub actiunea unui stimul si dU m /d t = 0 .
2. Modelul G-H-K nu ia in considerare transportul activ (pompele ionice), care se
desfasoara in paralel cu cel pasiv.
€
3. In general, pentru membrana in stare de repaus (echilibru),
€
[ ]i [ ]e [ ]i [ ]e
K >> K si Na << Na , iar PK >> PNa . Prin canalele ionice pasive (deschise)
€
ies din membrana ionii de K+ si intra ionii de Na+. Datorita mobilitatii mai mari a ionilor
de K+ si datorita prezentei in celula a ionilor negativi mari (anioni organici) care nu pot
trece prin porii membranei, se produce polarizarea electrica a membranei prin
acumularea de sarcini pozitive pe fata sa exterioara si de sarcini negative pe cea
interioara. Aceasta situatie caracterizeaza starea de polarizare a membranei, iar
tensiunea de membrana in stare polarizata (in repaus) este U m = Vi (−) − Ve(+) < 0 .
4. Valoarea tensiunii de membrana in repaus are ordinul de marime al zecilor de
milivolti, dar este caracteristica fiecarui tip de celule in parte si poate fi influentata de
temperatura sau prin administrarea de substante chimice.
€
5. Daca ecuatia G-H-K se particularizeaza pentru un singur tip de ioni, se regaseste
ecuatia Nernst.
6. Una dintre ipotezele de baza ale modelului G-H-K este considerarea variatiei liniare a
potentialului electric intre fetele membranei sau considerarea intensitatii campului
electric constanta in membrana, ceea ce reprezinta o idealizare rezonabila (nu exista
modele care sa lucreze cu alta ipoteza).
7. Transportul pasiv pentru membrana polarizata depinde de:
- concentratiile ionice intra si extracelulare
- tensiunea de membrana (care poate fi impusa prin conditiile experimentului,
de ex. in tehnicile “voltage clamp”)
- permeabilitatea membranei la anumite tipuri de ioni (selectivitatea)
Schema electrica echivalenta a unui element de suprafata a membranei in modelul

GOLDMAN – HODGKIN – KATZ (G-H-K)
Ecuatiile atasate schemei electrice a modelului G-H-K se obtin prin aplicarea legii lui Ohm pe
laturile circuitului, unde elementele de circuit sunt: capacitatea de membrana (Cm),
rezistentele electrice (R) sau conductantele electrice (G=1/R) si generatoarele ideale de
tensiune (U) corespunzatoare canalelor ionice pentru fiecare tip de ioni (Na+, K+, Cl-).
dU m
JC = Cm , ( JC = 0 daca U m = const.)
dt
U − U Na
J Na = m = (U m − U Na )GNa ,
RNa
U − UK
€ JK = m = (U m − U K )GK ,
RK
U − UCl
€ JCl = m = (U m − UCl )GCl .
RCl
€
Conditia de echilibru J m = J Na +
€J K + JCl + JC = 0 , conduce la expresia tensiunii de
membrana de repaus sub forma
U NaGNa + U KGK + UCl GCl
U m0 = .
GNa + GK + GCl
€

Schema electrica cu trei conductante (rezistente) in

paralel se poate reduce la o schema echivalenta mai
simpla prin echivalarea celor trei ramuri cu o ramura
avand o conductanta (rezistenta) echivalenta
Gm = GNa + GK + GCl si o sursa de tensiune
echivalenta, cu tensiunea Umo.
€ Observatie. Schema echivalenta redusa la care s-a ajuns in modelul G-H-K are aceeasi
structura ca si schema echivalenta a unui canal ionic stabilita in cadrul modelului Nernst (vezi
pg. 6), dar semnificatia elementelor schemei – Gm si Um0 - este diferita.
Aplicatie. Se cere determinarea tensiunii de repaus a membranei considerand concentratiile

din tabel cu permeabilitatile membranare PK : PNa : PCl = 1: 0,12 :1,44 .
* tensiunea pentru membrana polarizata (modelul G-H-K):
€ PNa P
[K]e + [Na]e + Cl [Cl]i
RT PK PK
Um = Um 0 = ln =
F P Na PCl
[K]i + [Na]i + [Cl]e
PK PK
10 + 0,12 ⋅ 480 + 1,44 ⋅ 45
25 ln = −50,37 mV
# Aplysia este o specie de melc de apa, 10 + 0,12 ⋅ 61+ 1,44 ⋅ 490
folosit ca preparat de laborator, pentru
neuronii de dimensiuni mari ce pot fi usor
extrasi si studiati
€ canal ionic sunt urmatoarele:

Tensiunile Nernst pentru fiecare
RT [K ]e 10
UK = ln = 25 ln = −83,3 mV ,
ZK F [K ]i 280
RT [Na]e 480
U Na = ln = 25 ln = 51,57 mV ,
Z Na F [Na]i 61
€ RT [Cl]i 490
UCl = ln = −25 ln = −59,69 mV .
ZClF [Cl]e 45
iar schema electrica
€ echivalenta pentru un element de suprafata a membranei polarizate are
forma

Se observa urmatoarele:
* densitatile de curent JNa, JK si JCl sunt orientate

(conform legii lui Ohm) dupa orientarea caderilor de
tensiune pe elementele rezistive RNa, RK si RCl ; ele
semnifica fluxuri de sarcini pozitive, asadar:
- ionii Na+ intra in celula
- ionii K+ ies din celula
- ionii Cl- intra in celula
* circulatia ionilor de Cl este redusa, canalele fiind

aproape in echilibru, deoarece caderea de tensiune
pe rezistenta canalelor de Cl este redusa, desi PCl
este mare
* circulatia ionilor de K este favorizata de PK de

valoare ridicata, iar circulatia ionilor de Na este
favorizata de tensiunea mare pe rezistenta
(conductanta) canalului respectiv.
2.2 Transportul pasiv in cazul membranei depolarizate. Relatia stimul-raspuns
DEPOLARIZAREA MEMBRANELOR EXCITABILE
Depolarizarea membranei se produce prin deschiderea canalelor ionice active, comandate in

tensiune si/sau chimic, sub influenta unui factor stimulator (stimul). Stimulul poate fi: un
curent electric injectat local pe o fata a membranei, variatia fortata a tensiunii de membrana,
un semnal electric receptionat de la o alta celula excitabila, prezenta locala - in vecinatatea
membranei - a unei substante chimice adecvate, etc. Starea electrica a membranei
polarizate este ilustrata sintetic in figura urmatoare, asa cum a fost prezentata si anterior.
Repartitia concentratiilor de ioni de o parte si
de cealalta a membranei in stare de repaus
(echilibru electrodinamic) face ca pe fata
interioara sa existe un exces de sarcina
negativa, iar pe fata exterioara un exces de
sarcina pozitiva. Ca urmare, potentialul electric
interior Vi < 0, iar cel exterior Ve > 0.
Tensiunea de membrana de repaus Um0 este
negativa, avand valori uzuale (-90,…-50) mV.
Depolarizarea membranei este initiata de
actiunea unui stimul, care creaza conditiile
favorabile pentru deschiderea canalelor ionice
de Na+, comandate in tensiune sau chimic.

Depolarizarea (numita si strapungere

regenerativa a membranei) este un
proces foarte rapid de patrundere in
celula a ionilor de Na+ (care in repaus
sunt in exces in exteriorul celulei). Ca
urmare a transferului (e) → (i) de
sarcini pozitive, potentialul interior Vi
creste la valori pozitive, iar potentialul
exterior Ve scade; rezulta o crestere
rapida a tensiunii de membrana la
valori pozitive. Inchiderea ulterioara a
canalelor de Na+ se face temporizat.
Tensiunea de membrana pozitiva reprezinta comanda pentru deschiderea canalelor de K+,
ceea ce declanseaza un flux de ioni de K+ care sunt transferati (i) → (e). Ca urmare,
potentialul interior Vi scade din nou spre valori negative, iar cel exterior Ve creste. Membrana
se repolarizeaza prin revenirea tensiunii de membrana la valoarea de repaus Um0.
Observatii.
1. In procesul de depolarizare-repolarizare, la unele celule excitabile si la procesele de
transmisie sinaptica intervin si ionii de Ca2+, ceea ce se va discuta mai tarziu.
2. Din punct de vedere al fenomenului de depolarizare, celulele excitabile sunt traductoare
ale unui semnal de stimulare (STIMUL) de natura oarecare, intr-un semnal electric,
reprezentat de o variatie a tensiunii de membrana Um sub forma unui impuls electric (impuls
de depolarizare). In cazul celulelor nervoase si musculaturii striate stimulul este de natura
chimica (neurotransmitator) si este receptionat la nivelul sinapselor. Celulele musculaturii
cardiace (miocard) sunt legate prin canale ionice intercelulare si isi transmit direct de la una
la alta stimulul de natura electrica. Celulele senzitive primesc stimuli de naturi diferite (termic,
de presiune, chimic, sonor, luminos, etc.).
IMPULSUL DE DEPOLARIZARE (POTENTIALUL DE ACTIUNE)
Impulsul de depolarizare este un semnal electric si reprezinta variatia tensiunii de

membrana, in sensul cresterii ei de la valoarea de repaus, (-90 … -50) mV pana la o valoare
de varf, (10…50) mV, respectiv pe un interval de cca. 100 mV, urmata de revenirea la
valoarea de repaus, prin modificarea controlata a permeabilitatii membranei la Na+ si K+. In
lucrarile de biofizica (care au introdus acest fenomen), el este cunoscut sub denumirea de
potential de actiune. La celulele musculare intervine si efectul cresterii permeabilitatii
membranei la ionii de Ca2+, fenomen ce intervine in decursul repolarizarii. Forma impulsului
de depolarizare evidentiaza o depolarizare rapida a membranei, urmata de o repolarizare
mai lenta si eventual o hiperpolarizare.

Etapele depolarizarii pentru membrana neuronului

(1) - aplicarea stimulului
(2) - cresterea tensiunii de membrana de la valoarea de repaus Um0, pana la valoarea de
prag Up, prin injectie de sarcini electrice aduse prin curentul de stimulare
(3) - depolarizarea = strapungerea regenerativa a membranei prin deschiderea masiva a
canalelor ionice de Na+ comandate in tensiune; cresterea permeabilitatii la Na+ este brusca si
scurta, dureaza cca. 0,1 ms pentru neuron (ionii de Na+ intra in celula), apoi scade brusc
(4) - incheierea depolarizarii corespunde inchiderii canalelor de Na+ prin comanda
temporizata, simultan cu deschiderea canalelor de K+ comandate in tensiune, pentru
valoarea corespunzatoare tensiunii de varf a impulsului de depolarizare; constanta de timp
de actionare a canalelor de K+ este considerabil mai mare decat cea a canalelor de Na+ si
permeabilitatea membranei la K+ creste lent
(5) - repolarizarea incepe la pct. (4) si continua cu iesirea ionilor de K+ din celula; dureaza
(1,5 - 2) ms, apoi permeabilitatea membranei la K+ scade lent, iesirea ionilor de K+ din celula
continua chiar daca Um a scazut la Um0 si poate continua cu o scadere si mai mare a Um,
provocand hiperpolarizarea membranei.
Forma de unda standard a impulsului de depolarizare pentru neuron. In figura

urmatoare este reprezentata forma de unda pentru un impuls de depolarizare (potential de
actiune) sincronizat cu stimulul, aplicat sub forma unui curent de tip treapta.

* timp de strapungere regenerativa = intervalul de

timp de la declansarea depolarizarii (trecerea
tensiunii de prag), pana la atingerea tensiunii de
varf; in acest interval canalele ionice de Na+ sunt
deschise si creste conductanta corespunzatoare;
coincide cu perioada refractara absoluta; dureaza
cca. 1ms pentru neuron
* tensiune de varf = tensiunea de membrana la
sfarsitul strapungerii regenerative, cand s-a incheiat
intrarea ionilor de Na+ in celula si urmeaza
repolarizarea
* repolarizarea corespunde revenirii tensiunii de
membrana spre valoarea de repaus; creste
conductanta corespunzatoare canalelor ionice de K+
care se deschid si lasa ionii de K+ sa iasa din celula
* GNa variaza abrupt, sub forma unui impuls rapid,
iar GK are o variatie mai lenta, cu panta de crestere
si de descrestere mai mare; valoarea maxima a GK
este mai putin de jumatate fata de valoarea maxima
a GNa
* desi tensiunea de membrana revine la valoarea
Um0, distributia concentratiilor ionice nu corespunde
starii de repaus, astfel se explica perioada
refractara; prin transportul activ concentratiile se
regenereaza si permite refacerea conditiilor de
repaus
* revenirea la Um0 se poate produce dupa o usoara
hiperpolarizare
Comentarii
(1) Cresterea tensiunii de membrana intre valoarea de repaus Um0 si valoarea de prag Up se
face in conditiile in care membrana isi pastreaza proprietatile din starea polarizata, respectiv
conductantele GNa si GK raman constante; circuitul conductantelor (rezistentelor) paralel
poate fi redus la o latura echivalenta Gm (respectiv Rm) si Um0 (conform modelului Goldman-
Hodgkin-Katz, unde schema cu conductante in paralel este reprezentata pentru o suprafata
elementara a membranei).

(2) Cresterea tensiunii de membrana de la

valoarea de repaus la cea de prag, Um0 → Up
corespunde incarcarii condensatorului Cm in
circuit de tip RC.
(3) La aplicarea unui curent de stimulare care
variaza in rampa (nu treapta), timpul de
raspuns, respectiv reobaza au valori mai
ridicate, deoarece intervine fenomenul de
acomodare a membranei la stimul.
(4) Daca membrana este mentinuta fortat la tensiune constanta mai redusa decat Um0, adica
in stare de hiperpolarizare, este posibil ca in momentul intreruperii acesteia, tensiunea de
membrana sa cresca brusc, similar unui impuls de depolarizare; are loc asa numita
depolarizare spontana (anode break excitation).
Principii specifice fenomenului de depolarizare

(1) Declansarea depolarizarii depinde de: intensitatea, forma de unda si durata stimulului;
desfasurarea depolarizarii din momentul depasirii tensiunii de prag nu mai depinde de stimul
- principiul tot-sau-nimic; de altfel, forma de unda a impulsului de depolarizare dupa
trecerea tensiunii de prag are o evolutie standard pentru fiecare tip de celula excitabila.
(2) Membrana are proprietatea de autoexcitabilitate, in sensul ca dupa ce s-a produs local
o depolarizare, in jurul zonei respective se transmite o unda de depolarizare care cuprinde,
din aproape in aproape, zonele vecine, fara sa fie nevoie de aplicarea de noi stimuli exteriori;
transmiterea in spatiu a impulsurilor de depolarizare se face fara atenuare; astfel se explica
transmiterea semnalelor electrice pe caile sistemului nervos, ca suport informational;
depolarizarea din aproape in aproape a miocardului este un proces similar (dar nu identic,
deoarece miocitele sunt intim conectate intre ele prin canale ionice, astfel ca transferul ionilor
se face direct intre celule fara sa mai fie implicat si spatiul extracelular).
(3) Pentru tensiuni de membrana mai mici decat tensiunea de prag, adica in stare polarizata,
membrana are comportament electric liniar (regimul de incarcare a condensatorului in
circuit RC).
(4) Dupa producerea unui impuls de depolarizare, zona respectiva de membrana are nevoie
de un timp de regenerare (perioada refractara) pentru a fi capabila de o noua depolarizare.
Comparatie intre impulsurile de depolarizare caracteristice pentru diferite tipuri de

celule excitabile
Asa cum s-a aratat in figurile anterioare, impulsul de depolarizare pentru neuron (mai precis
pentru axonul neuronal), este un semnal rapid, cu panta de crestere mare (cca. 100 mV/ms)
si revenire aproape tot atat de brusca; dureaza 2-3 ms. In cazul celulelor ce formeaza cordul,
forma de unda este diferita. Tesutul excitabil cardiac prezinta doua tipuri de celule, care
difera si prin activitatea electrica, respectiv forma de unda a impulsului de depolarizare.

Impulsul rapid, este prezent la celulele

musculaturii cardiace de lucru (miocite). Tensiunea
de membrana creste brusc in etapa depolarizarii
(similar cazului axonului neuronal), apoi de la
valoarea de varf scade usor si se mentine la valori
pozitive un interval indelungat (de cca. 200-300
ms), urmand apoi repolarizarea. Palierul de valori
pozitive, care prelungeste repolarizarea se
datoreaza, interventiei ionilor de Ca2+, care ca si
ionii de K+, sunt admisi in celula in aceasta etapa,
prin canale comandate in tensiune.
Impulsul lent este caracteristic celulelor
autoritmice ale cordului (prezente in nodurile sino-
atrial si atrio-ventricular, ramurile Hiss si reteaua
Purkinje), cele care se depolarizeaza spontan,
monitorizate de sistemul nervos autonom.
Cresterea tensiunii de membrana care marcheaza
depolarizarea este lenta, iar dupa atingerea valorii
de varf urmeaza repolarizarea la fel de lenta.
Atat impulsul rapid, cat si cel lent dureaza cca.
200-300 ms, deci de aproximativ o suta de ori mai
mult decat impulsul in cazul axonului neuronal.
LEGEA EXCITABILITATII MEMBRANELOR (Relatia STIMUL - RASPUNS)
Raspunsul membranei la un stimul, prin declansarea

depolarizarii, depinde de intensitatea, forma de unda si
durata stimulului. Depolarizarea poate fi declansata fie
de un stimul slab mentinul timp indelungat, fie de un
stimul puternic si mai scurt. Intensitatea si durata
stimulului sunt intr-o relatie de proportionalitate inversa.
In figura sunt reprezentate raspunsurile la curenti de
stimulare sub forma de treapta, cu diferite amplitudini.
Cazul: (a) – la limita depolarizarii (reobaza)
(b) – depolarizare reusita
(c) – sub limita de depolarizare
(d) – hiperpolarizare
Un stimul suficient de puternic (cazul b) produce depolarizarea daca este mentinut un timp
suficient de lung. Dupa initierea impulsului de depolarizare, stimulul poate fi intrerupt; el nu
mai influenteaza forma de unda a tensiunii de membrana (principiul tot-sau-nimic).
Amplitudinea unui stimul care se afla la limita dintre valorile care asigura depolarizarea si
cele care nu pot produce depolarizare (cazul a), se numeste reobaza. Cu alte cuvinte,
reobaza este amplitudinea minima a stimulului de forma treapta, care mentinut timp nedefinit
de lung, produce depolarizarea. Un stimul cu amplitudine mai mica decat a reobazei (cazul c)
nu va produce depolarizare. Tensiunea de membrana creste similar cu tensiunea de
incarcare a condensatorului in circuit RC atata timp cat este mentinut stimulul, apoi scade
exponential la intreruperea acestuia. Daca se aplica membranei un stimul de polaritate
opusa (cazul d), membrana se hiperpolarizeaza. Comportamentul electric este tot ca al unui
circuit RC.

Legea excitabilitatii reprezinta dependenta

dintre amplitudinea stimulului (sub forma de
treapta) si timpul de raspuns. Pentru
determinarea experimentala a legii excitabilitatii
se repeta cicluri de stimulare si inregistrare a
raspunsului, similar experimentului descris
anterior. Perechile de valori amplitudine stimul –
timp de raspuns se reprezinta grafic. Graficul are
o asimptota orizontala, la valoarea reobazei (Ir).
In procedurile bio-medicale de stimulare electrica
se obisnuieste sa se lucreze cu un stimul de
amplitudine dubla fata de reobaza (2Ir). Timpul de
raspuns in acest caz poarta denumirea de
cronaxie (tc).
In 1909, Lapicque a exprimat legea excitabilitatii
⎛ t ⎞
prin relatia: Is ( t ) = Ir ⎜1+ c ⎟ , punand in evidenta
⎝ t⎠
proportionalitatea inversa dintre amplitudinea
stimulului si timpul util.
€
Aplicatie. Determinarea cronaxiei pentru o
membrana celulara oarecare (model idealizat)
Se studiaza comportamentul membranei sub
pragul de depolarizare; membrana este
reprezentata prin circuitul liniar RC cu elementele
corespunzatoare suprafatei elementare a
membranei.
Cursa tensiunii de membrana intre Um0 si Up
corespunde, asa cum s-a mai spus, formei de
variatie in timp a tensiunii la incarcarea unui
condensator cand este injectat curent constant,
reprezentat in schema prin densitatea curentului
de stimulare Js.
)[
U m ( t ) = U m0 + U p − U m0 1− e−t / τ m ,
( ]
C ε
unde τ m = RmCm = m = m .
Gm σ m
€ Membrana este tot timpul in stare polarizata, deci Jm = 0, iar la sfarsitul procesului (teoretic la
t → ∞ ), rezulta U p − U m0 = −J s /Gm . Astfel, ecuatia tensiunii Um(t) se poate rescrie
Js
€ U m ( t ) = U m0 −
Gm
[ ]
1− e−t / τ m .
€ Asupra acestei ecuatii se impun conditiile experimentului cu stimul de nivelul reobazei

€
( J s = J r ) si de nivel dublu fata de reobaza ( J s = 2J r ):
Jr
* J s = J r , asadar U€
m → U p pentru t → ∞ ; rezulta U p = U m0 −
Gm
€ € t = tc ; rezulta U p = U m0 − 2J r 1− e−t c / τ m
* J s = 2J r , asadar U m → U p pentru [ ]
Gm
€ € €
ε
Din expresiile obtinute pentru tensiunea€de prag rezulta tc = τ m ln2 = 0,693 m , adica
σm
€ €
valoarea cronaxiei €
este caracteristica pentru fiecare tip de membrana, deoarece depinde de
€
proprietatile electrice ale acesteia.
Mihaela MOREGA - Bioelectromagnetism,

€ 2015
Pentru ilustrare, in tabelul de mai jos sunt date valori tipice ale cronaxiei pentru cateva tipuri
de celule excitabile si cateva specii de animale.
Observatii
Modelul excitabilitatii prezentat prin dependenta stimul-timp de raspuns si analizat prin
functionarea circuitului RC este in mare masura idealizat, deoarece:
- ignora influenta temperaturii si a altor factori, de ex. chimici;
- circuitul electric este considerat liniar, inclusiv pentru tensiunea de prag; in realitate,
incepand cu o tensiune de membrana de cca. 85% din valoarea de prag incepe sa se simta
efectul neliniaritatilor circiutului (deschiderea canalelor de Na nu se face simultan pentru
toate canalele, la o valoare fixa a tensiunii de comanda, astfel GNa variaza treptat);
- membranele naturale prezinta proprietatea de acomodare la stimul, iar stimulii reali nu sunt
tip treapta, ci au o panta finita de crestere; acomodarea intervine si in cazul aplicarii repetate
a stimulului.
2.3 Transportul activ prin membrane excitabile. Pompele ionice
Regenerarea concentratiilor ionice intra si extracelulare, asigurata prin procesele de

transport activ, este necesara pentru mentinerea activitatii celulare in starea de repaus si
pentru repolarizarea membranei in urma unui impuls de depolarizare. Transportul activ este
realizat prin intermediul unor proteine transportoare, cu rol de enzime, care stabilesc legaturi
chimice cu ionii de pe o fata a membranei, ii transporta pe cealalta fata si apoi ii elibereaza;
ele se numesc POMPE IONICE.
Transportul activ se desfasoara impotriva “tendintei naturale” explicata prin procesele
electrochimice care au tendinta de a mentine echilibrul termodinamic, de aceea are loc cu
consum de energie furnizata de metabolism. Aceasta energie este stocata prin legaturile
chimice (legaturi fosfatice) ale compusilor macromoleculari de tip ADENOZINTRIFOSFAT -
ATP. Functionarea pompelor s-a studiat experimental cu inhibitori metabolici, iar ritmul in
care se desfasoara transferul ionilor s-a studiat prin marcarea ionilor cu trasori radioactivi. De
exemplu, pentru pompa Na/K s-a stabilit ca la 3 ioni de Na+ eliminati din celula, corespund 2
ioni de K+ introdusi in celula.
Functionarea pompei Na / K
Relatia stoichiometrica atasata functionarii pompei Na/K are forma
3Na+(i ) + 2K+(e) + ATP(i ) → 3Na+(ei ) + 2K+(i ) + ADP(i ) + P(e) + energie pentru transport
Mecanismul pompei este sustinut de enzima transportoare specifica de tip ATP-aza, care se
prezinta cu doua stari conformationale:
X - are locuri de legare pentru ionii de Na+ de pe fata (i) a membranei
€ Y - are locuri de legare pentru ionii de K+ de pe fata (e) a membranei

Comutarea enzimei intre cele doua stari permite transportul ionilor impotriva gradientului de
concentratie natural, de aceea se face cu consum energetic. Figura urmatoare sugereaza un
ciclu de functionare a pompei.
Comentarii
(1) Mecanismele de functionare a pompelor ionice nu sunt complet elucidate la nivelul
legaturilor chimice care identifica exact locul de legare a ionilor de enzima si la nivelul
reactiilor chimice care explica schimbarea locului de legare la trecerea enzimei din forma X in
Y si invers, cand ionul este mutat de pe o fata pe alta a membranei.
(2) In mod similar functioneaza si pompele de Ca2+ care sunt intalnite la nivelul reticulului
endoplasmatic in cazul celulelor musculare.
(3) Daca pompa de Na / K si pompa de Ca sustin asa numitul transport activ primar, adica
ionii sunt transportati numai in sens opus gradientului de concentratie, exista si pompe care
sustin transportul activ secundar, in care cel putin o categorie de ioni este transportata in
sensul gradientului de concentratie; acel gradient de concentratie este mentinut printr-un alt
proces de transport activ primar.
(4) Transportul activ secundar se desfasoara cu consum energetic mai redus.
(5) Un exemplu de transport activ secundar este pompa Na / Ca care functioneaza la nivelul
celulelor miocardului si controleaza concentratia (scazuta) a ionilor de Ca2+ in aceste celule
(10-4 mol/m3 in interor fata de 2 mol/m3 in exterior).
(6) Desfasurarea transportului activ ca proces stationar (cu rata constanta) compenseaza
transportul pasiv la nivel statistic (in medie si pe intervale lungi de timp), dar instantaneu este
nesemnificativ.
(7) Pentru comparatie, in transportul pasiv densitatea de canale ionice este de ordinul 102
canale/µm2, iar capacitatea canalelor permite o rata de transfer a ionilor de cca. 106-108
ioni/s.
(8) Activitatea de transport activ explica perioada refractara (necesara regenerarii
concentratiilor ionice) care urmeaza unei depolarizari.

2.4 Modele electrice pentru membranele excitabile.
MODELUL HODGKIN – HUXLEY
Fiziologii britanici Alan Lloyd Hodgkin si Andrew Fielding Huxley au primit in anul 1963
premiul Nobel pentru fiziologie, ca recunoastere a contributiilor pe care le-au avut la studiul
experimental si teoretic al proceselor de transport ionic pasiv, in cazul membranei
depolarizate a axonului neuronal. Cei doi au elaborat un model pentru comportamentul
electric al axonilor nemielinizati, folosind in experimentele lor axoni de calmar, la temperatura
de 6,30C.
Cercetarile lor se bazeaza pe un bogat program experimental care a permis stabilirea

schemei electrice echivalente pentru celule excitabile cilindrice si modelul matematic care
simuleaza comportamentul electric al neuronului. Programul experimental introduce tehnica
“voltage clamp” (la tensiune fixata), in cadrul careia, pentru depolarizarea membranei este
aplicata o tensiune de membrana care se mentine constanta pe toata suprafata membranei,
iar curentul ionic transmembranar rezultat este masurat si analizat. Ecuatiile modelului
matematic verifica rezultatele experimentale si permit anticiparea comportarii unei celule de
tipul studiat. Ulterior, a fost introdusa si o corectie pentru temperatura. Desi modelul este
conceput cu date referitoare la axonul de calmar, configuratia lui se poate adapta si la alte
tipuri de celule, ceea ce a fost demonstrat prin aparitia, in deceniile care au urmat, a unui
lung sir de modele similare, pentru alte tipuri de celule.
Descrierea programului experimental
Metoda “VOLTAGE CLAMP” (la tensiune fixata)

impune membranei un comportament sincron si
uniform, pe toata suprafata sa (space clamp), din punct
de vedere al tensiunii de membrana. Aceasta premiza
de lucru reduce problema la o singura dimensiune si
anume cea transversala membranei. La Um = const. ⇒
Jm = Cm·dUm/dt = 0 si ramura cu Cm poate sa dispara
din circuitul electric echivalent pentru un element de
suprafata a membranei.
Prin acest procedeu se impun valori ale “tensiunii
fixate” care blocheaza pe rand canalul de Na, apoi pe
cel de K si se identifica formele de unda ale curentilor (dupa J. Malmivuo, R. Plonsey -
prin canalele respective. Figura alaturata prezinta Bioelectromagnetism. Principles and
Applications of Bioelectric and Biomagnetic
principiul metodei experimentale “voltage clamp”. Fields, Oxford Univ. Press, 1995)
Circuitul real utilizat de Hodgkin, Huxley si Katz

in 1952, in experimentele “voltage clamp”
executate pe preparatul de axon gigant de
calmar (cca. 0,5 mm diametru) este prezentat in
schema alaturata.
(dupa J. Malmivuo, R. Plonsey - Bioelectromagnetism.

Principles and Applications of Bioelectric and Biomagnetic
Fields, Oxford Univ. Press, 1995)

Componentele schemei si rolul lor in experiment sunt urmatoarele:

- un amplificator unitar (cu impedanta mare de intrare) preia tensiunea de membrana
Um intre electrozii (b) si (c);
- Um si tensiunea impusa Uc (asa numita tensiune fixata) sunt comparate, iar diferenta
dintre ele (amplificata cu factorul K) corecteaza valoarea densitatii curentului prin
membrana Jm (injectat de sursa de curent), in sensul mentinerii tensiunii Um la valoarea
fixata;
- curentul prin membrana Jm, injectat intre electrozii (a) si (e) este masurat cu ajutorul
rezistentei calibrate (shunt) Rc;
- electrozii interiori (a si b) sunt de fapt fire conductoare rasucite impreuna pe un suport
izolant.
Exemple de rezultate in experimente de tip “voltage clamp”

(dupa J. Malmivuo, R. Plonsey - Bioelectromagnetism. Principles and Applications of Bioelectric and Biomagnetic
Fields, Oxford Univ. Press, 1995)
Initial membrana este in echilibru (polarizata), la

tensiunea Um0 = -65 mV. In cadrul experimentului
“voltage clamp” se aplica transmembranar o
treapta de 85 mV, care duce si mentine tensiunea
de membrana la valoarea de 20 mV.
Densitatea de curent prin membrana este nula cat
timp membrana este polarizata (Um0 = -65 mV),
apoi se inregistreaza un scurt impuls
corespunzator curentului capacitiv la variatia
treapta a tensiunii, JC = Cm·dUm/dt ≠ 0.
Pentru t > 0 se observa ca densitatea de curent
are intai valori negative (curent ionic ce intra in
celula), apoi creste cu valori pozitive (curent ionic
ce iese din celula). In prezentarea fenomenelor
care explica depolarizarea membranei s-a vazut ca
acest proces incepe cu un curent al ionilor de Na
care intra in celula si continua cu un curent al
ionilor de K care ies din celula.
Repetarea acestui tip de experiment pentru mai

multe tensiuni fixate, conduce la observatia ca
densitatea curentului de K are o variatie de acelasi
tip, pentru toate cazurile, iar densitatea ionilor de
Na variaza in functie de valoarea tensiunii fixate.
Daca tensiunea aplicata membranei este de 117
mV, respectiv tensiunea fixata are 52 mV, se
observa ca densitatea curentului de Na este
anulata, iar forma de unda a curentului
transmembranar pune in evidenta doar existenta
curentului de K. Explicatia este aceea ca valoarea
de 52 mV reprezinta tensiunea Nernst pentru
canalele de Na, ceea ce inseamna ca la aplicarea
acestei tensiuni se produce blocarea acestor
canale, adica anularea fluxului ionilor de Na.
Forma de unda a curentului de K (cea obtinuta la
tensiunea fixata de 52 mV), se scade apoi din
forma de unda a curentului total, rezultand curentul
de Na.

Schema electrica echivalenta in modelul HODGKIN - HUXLEY
Schema circuitului electric echivalent pentru un

element de suprafata a membranei este
completata in cadrul modelului H – H cu
conductantele neliniare (variabile atat in timp cat si
in functie de tensiunea de membrana) ale canalelor
ionice de Na si de K.
In regimul dinamic, densitatea de curent pe canalul

de Cl este constanta si foarte redusa; modelul H-H
reuneste toate fluxurile ionice nespecifice
(leakage), intr-o contributie echivalenta JL pe un
canal cu conductanta GL constanta.
Densitatile de curent pentru canalele ionice in

regim dinamic (membrana activa, depolarizata)
sunt variabile in timp; la Um fixat, J variaza
proportional cu G pentru fiecare canal ionic.
Astfel, se deduce ca in regimul dinamic, conductantele canalelor ionice de Na si de K sunt
variabile, atat in functie de timp, cat si de tensiunea de membrana Um; modelul matematic
H - H furnizeaza expresiile acestor conductante, stabilite empiric, prin corelatii
rezultate din prelucrarea datelor experimentale.
Modelul matematic formulat de HODGKIN si HUXLEY
Conductanta canalului de K este exprimata prin expresia analitica

4
GK ( t,um ) = G K ( um ) ⋅ [ n ( t,um )] ,
unde G K ( um ) este valoarea maxima a conductantei la o anumita tensiune aplicata,
um = U m − U m0 , iar n reprezinta parametrul de activare si este exprimat ca solutie a unei
ecuatii diferentiale:
€
dn
€ = α n (1− n ) − β n n , respectiv are forma n ( t,um ) = n∞ − ( n∞ − n 0 )e−t / τ n .
dt
€ Coeficientii care intervin in ecuatii sunt determinati cu expresiile empirice urmatoare:
um
αn 1 0,01⋅ (10 − um ) −
n∞ = , τn = , α n ( u€m ) = , β n ( um ) = 0,125 ⋅ e 80 .
€ α n + βn α n + βn ⎛ um ⎞
⎜1− ⎟
e⎝ 10 ⎠ −1
€
€ Observatie.€ Pentru tensiunea um masurata
in [mV], rezulta coeficientii €
αn si βn masurati
in [1/ms].
Cu aceste expresii, conductanta canalelor de

K poate fi reprezentata si grafic, pentru
diferite tensiuni um aplicate membranei.

Conductanta canalului de Na este exprimata prin expresia analitica

3
GNa ( t,um ) = G Na ( um ) ⋅ [ m( t,um )] [ h ( t,um )] ,
unde G Na ( um ) este valoarea maxima a conductantei la o anumita tensiune,
um = U m − U m0 , iar m si h reprezinta parametrul de activare, respectiv parametrul de
dezactivare, si sunt exprimati ca solutii ale unor ecuatii diferentiale de forme similare:
€
dm −t / τ m
€ = α m (1− m ) − β m ⋅ m , a carei solutie are forma m( t,um ) = m∞ − ( m∞ − m 0 )e
⋅ ,
dt
€ dh
= α h ⋅ (1− h ) − β h ⋅ h , a carei solutie are forma h ( t,um ) = h∞ − ( h∞ − h0 )e−t / τ h .
dt
Coeficientii care intervin in ecuatii sunt si in acest
€ caz determinati cu expresii empirice, avand
€ formele urmatoare:
u
αm 1 € 0,1⋅ (25 − um ) − m
€ m∞ = , τm = , α m ( um ) = , β m ( um ) = 4 ⋅ e 18 .
α m + βm α m + βm ⎛ um ⎞
⎜ 2,5− ⎟
e⎝ 10 ⎠ −1
um
αh 1 − 1
h∞ = , τh = , α h ( um ) = 0,07 ⋅ e €20 , β h ( um ) = ⎛
€ α€h + β h α h + βh um ⎞
⎜ 3− ⎟
€ e⎝ 10 ⎠ + 1
€
€ €
Observatie. Pentru tensiunea um €
masurata in [mV], rezulta coeficientii αm ,
βm , αh , βh in [1/ms].
Cu aceste expresii conductanta canalelor

de Na poate fi reprezentata si grafic, la
diferite valori ale tensiunii de membrana
u m.
Exemplu de utilizare a modelului matematic
Date:
Cm = 1 µF/cm2
U Na − U m0 = 115 mV
U K − U m0 = −12 mV
U L − U m0 = 10,613 mV
€
€ G Na = 28 mS/cm2
€ G K = 13 mS/cm2
€ GL = 0,3 mS/cm2
€ θ = 6,3 oC
(dupa Hodgkin A.L., Huxley A. F. - “A quantitative
€ description of membrane current and its application to
€ conduction and excitation in nerve” , J. Physiol.
(London), nr. 117/1952)
€

Comentarii si observatii
(1) Modelul matematic elaborat de Hodgkin si Huxley este bazat pe corelatii stabilite din
datele experimentale, asadar verifica experimentele efectuate pe axonul de calmar, la
temperatura de 6,3 0C; modelul nu explica mecanismele de variatie ale conductantelor si nu
ia in considerare inchiderea canalelor de K.
(2) Pentru alte temperaturi, modelul H-H propune corectii, prin multiplicarea termenilor din
dreapta ecuatiilor de definitie a parametrilor de activare si dezactivare cu coeficientul φ, unde
θ−6,3
φ = 3 10 , iar θ reprezinta temperatura in 0C.
(3) Valabilitatea modelului Hodgkin - Huxley este limitata la preparatul de laborator pentru
care a fost elaborat, dar are o mare importanta stiintifica, deoarece acrediteaza o metoda
adecvata in cercetarea de specialitate, bazata pe experiment si corelatie matematica;
€ programul experimental desfasurat de Hodgkin si Huxley a introdus si a acreditat metoda
“voltage clamp”, utilizata in continuare in studiile de circulatie ionica prin membrane.
(4) Similar modului de abordare in cadrul modelului Hodgkin – Huxley s-au analizat si alte
tipuri de celule excitabile:
* modelul Frankenhauser - Huxley (1964) pentru fibrele nervoase mielinizate
* modelul Connor - Stevens (1971) pentru neuronul de gastropode - introduce si pentru
canalul de K un parametru de dezactivare
* modelul Plant (1976) pentru neuronul de Aplysia - introduce si actiunea pompei ionice
de Na/K
* modele complexe de neuroni (1991 - 1994) - in care sunt considerate diferite tipuri de
canale ionice specifice zonelor structurale ale neuronului
* modelul Morris - Lecar (1981) si modelul Gonzales - Fernandez - Ermentrout (1994)
pentru celulele musculare, in care se introduce si contributia canalelor ionice de Ca
* modelul Di Francesco - Noble (1985) - pentru celule apartinand tesutului conductiv al
cordului (reteaua Purkinje), considera 12 tipuri de canale ionice pentru transportul pasiv si
activ al ionilor de N, K, Ca si al ionilor nespecifici
* modelul Earm - Hilgemann - Noble (1990) - pentru celule cardiace autoritmice din
nodul sinoatrial

MODELUL CELULEI CILINDRICE LUNGI (MODELUL CABLULUI COAXIAL)
Acest model este constituit dintr-o schema electrica

echivalenta si un model matematic, ambele asociate
fenomenelor electrice de membrana in cazul celulelor lungi,
sau unor parti ale acestora, de ex. axonul neuronal sau
fibra lunga a musculaturii striate. Cu ajutorul acestui model
se descrie fenomenul de transmitere a depolarizarii, din
aproape in aproape, in lungul celulei.
Configuratia cilindrica ce modeleaza axonul prezinta

subdomeniile:
(i) - mediu intracelular - material conductor, σi = 1...2 S/m

(e) - mediu extracelular - material conductor, σe ≈ 10σi
(m) - membrana - material izolant σ m este variabila in
functie de selectivitatea membranei
€
€
€
Ipotezele modelului electric al celulei cilindrice lungi:
* simetria axiala si simetria plan-paralela a domeniului fizic permit reducerea
problemei 3D la o problema 1D, dupa directia x, longitudinala a fibrei cilindrice
* mediile (i) si (e) sunt omogene si liniare cu conductivitatile σi, respectiv σe constante
dupa directia x, respectiv au conductivitati nule dupa directia radiala fibrei cilindrice
* membrana (m) este un mediu omogen si liniar sau neliniar (in functie de regimul
electric), cu conductivitate σm si permitivitate εm finite dupa directia radiala a fibrei
cilindrice si nule dupa directia longitudinala x
* schema electrica echivalenta este un circuit cu elemente distribuite
* fibra cilindrica este reprezentata prin schema electrica echivalenta a unei linii
electrice lungi, infinite, fara elemente inductive; linia infinit lunga nu are fenomene de
reflexie, iar lipsa elementelor inductive caracterizeaza deplasarea campului electric in
lungul liniei printr-un fenomen de tip difuzie
Observatie. Utilizarea expresiei "propagarea undei de depolarizare" este incorecta
deoarece avem de a face cu un fenomen de difuzie si nu unul de propagare, lucru dovedit
atat prin aspectele fizice ale fenomenului, cat si prin tipul de ecuatii care il descriu.
Circuitul electric al unui element Δx de lungime a fibrei este reprezentat in schema din figura
urmatoare. Schema electrica reprezentata aici corespunde membranei in stare
polarizata; ea este similara cu schemele prezentate in modelele anterioare, dar acum
elementele de circuit sunt raportate la lungimea elementara a fibrei cilindrice lungi.

Elementele din schema sunt definite astfel:

1 1 ⎡Ω⎤ 1 1 ⎡Ω⎤
ri = ⎢ ⎥ , re = << ri ⎢⎣m⎥⎦
σi πa 2 ⎣m⎦ 2
σe πRext − πa 2
1 2πa ⎡ S ⎤ 2πa ⎡ F ⎤
gm = = σm , c m = εm
€ rm d ⎢⎣ m⎥⎦ d ⎢⎣ m⎥⎦
€
⎡ A⎤
im = J m (2πa) ⎢ ⎥
⎣ m⎦
€ €
Generalizare. Schema electrica echivalenta celulei cilindrice lungi contine caseta cu

elemente transversale (marcata €
in figura urmatoare cu linie punctata); aceasta se inlocuieste
cu schema (a) pentru cazul membranei in stare polarizata si cu schema (b) pentru cazul
membranei in stare depolarizata. Pentru fiecare caz, este specificata expresia curentului
transmembranar.
(a)
∂U m
im = (U m − U m0 ) gm + c m =
∂t
∂um
= um gm + c m
∂t
€
Caseta marcata cu linie punctata reprezinta un (b)
modul transversal al schemei si cuprinde
elementele de circuit care modeleaza
membrana. In dreapta sunt reprezentate cele
doua variante pentru aceasta schema si
expresiile corespunzatoare pentru curentul im: im = (U m − U Na ) gNa + (U m − U K ) gK +
(a) pentru membrana polarizata si
(b) pentru membrana depolarizata. ∂U m
(U m − U L )gL + c m
∂t
€
Ecuatia distributiei spatio - temporale a tensiunii de membrana
Pe circuitul electric reprezentat anterior (schema echivalenta elementului Δx de lungime a

fibrei cilindrice) se poate aplica ecuatia lui Ohm atat pe latura (i), cat si pe latura (e) :
Vi ( x ) − Vi ( x + Δx ) = ii ⋅ ( ri Δx ) , respectiv Ve ( x ) − Ve ( x + Δx ) = ie ⋅ ( reΔx ) .
Aceste ecuatii se pot rescrie, punand in evidenta derivatele potentialelor in raport cu

coordonata x, exprimate prin diferente finite:
€ €
Vi ( x + Δx ) − Vi ( x ) ∂V V ( x + Δx ) − Ve ( x ) ∂V
= −ri ⋅ ii ≅ i , respectiv e = −re ⋅ ie ≅ e .
Δx ∂x Δx ∂x
In mod similar, se poate aplica teorema a I-a a lui Kirchhoff in nodurile circuitului:
€ ii ( x ) − ii ( x + Δx ) = imΔx , respectiv
€ ie ( x ) − ie ( x + Δx ) = −imΔx − isΔx .
Prin gruparea convenabila a termenilor si exprimarea derivatelor intensitatilor de curent in
raport cu coordonata x, rezulta
ii ( x + Δx ) − ii ( x ) ∂i i ( x + Δx ) − ie ( x ) ∂i
€ = −im ≅ i ,€respectiv e = im + is ≅ e .
Δx ∂x Δx ∂x
Cu ajutorul ecuatiilor de tensiuni se poate exprima derivata partiala in raport cu x a tensiunii
de membrana:
∂U m ∂ ∂V ∂V
€ ) = i − e = −ri ⋅ ii + re ⋅ ie .
= (Vi − Ve€
∂x ∂x ∂x ∂x
Daca se deriveaza inca o data ecuatia de mai sus si se inlocuiesc expresiile derivatelor
partiale in raport cu x ale curentilor, rezulta
∂2U m ∂ii ∂i
€ 2
= −ri + re e = ri im + re (im + is ) .
∂x ∂x ∂x
∂2U m
Ecuatia cu derivate partiale de ordinul al doilea = ( ri + re )im + reis se completeaza cu
∂x 2
expresia curentului
€ de membrana:
∂U m
* pentru membrana polarizata (cazul a), im = (U m − U m0 ) gm + c m ,
∂t
€ b),
* pentru membrana depolarizata (cazul
∂U m
im = (U m − U Na ) gNa + (U m − U K ) gK + (U m − U L ) gL + c m
∂t
€
Se obtine astfel o ecuatie cu derivate partiale de ordinul doi in spatiu si de ordinul intai in
timp, care exprima distributia spatio-temporala a tensiunii de membrana; ecuatia are forme
specifice pentru membrana€polarizata (cazul a),
∂2U m ⎡ ∂U m ⎤
= ( r + r )⎢(U − U ) g + c + reis ,
∂t ⎥⎦
i e m m0 m m
∂x 2 ⎣
si respectiv pentru membrana depolarizata (cazul b).
∂2U m ∂U m
2
− ( ri + re )c m − ( ri + re )[ gNa (U m − U Na ) + gK (U m − U K ) + gL (U m − U L )] = reis .
∂x € ∂t
In ambele cazuri se obtine o ecuatie cu derivate partiale, de tip difuzie; in cazul a ecuatia
este liniara si are solutie analitica pentru cazuri particulare ale curentului de stimulare is, iar in
cazul b este neliniara, cu coeficienti variabili gNa(Um,t) si gK(Um,t) si se poate rezolva numai
€ prin metode numerice in combinatie cu modelele de tip Hodgkin - Huxley.

Aplicatie. Forma generica a ecuatiei pentru cazul a se poate obtine dupa o prelucrare
suplimentara a ecuatiei
∂2U m ⎡ ∂U m ⎤
= ( ri + re )⎢(U m − U m0 ) gm + c m + reis .
∂x 2 ⎣ ∂t ⎥⎦
Daca se introduce o noua forma pentru exprimarea tensiunii de membrana (similar unei
schimbari de variabila pentru tehnica de rezolvare analitica), notand cu um = Um – Um0, se
inlocuieste in ecuatie Um = um + Um0 si rezulta
€ rm ∂2 um ∂um re rm
− rm c m − u m = is ,
ri + re ∂x 2 ∂t ri + re
unde se identifica asa-numitele constante de timp si spatiu ale membranei:
rm 1 rm σi ad c ε
λm = = ≈ = si τ m = rmc m = m = m ,
ri + re gm ( ri + re ) ri σm 2 gm σ m
€
iar ecuatia cu derivate partiale "de tip difuzie" a tensiunii de membrana, pentru membrana
polarizata se poate exprima in forma
€
€ ∂2 um ∂um
λ2m 2
− τm − um = re λ2mis .
∂x ∂t
2.5 Campul electric si campul magnetic la distanta fata de sursa

€
Estimarea intensitatii campului electric sau a potentialului electric, si a intensitatii campului
magnetic sau a inductiei magnetice la distanta de sursa reprezentata de celula cilindrica
lunga este utila in stabilirea legaturii dintre o astfel de sursa si masuratorile ce pot fi
executate la distanta (de exemplu extracutanat).
Fenomenele care se studiaza sunt la distanta de celula cilindrica, care poate fi considerata
filiforma (2a << L, unde L se considera lungimea celulei dupa axa x). Sursa elementara de
curent, (imdx) poate fi considerata punctiforma, respectiv de volum πa2dx → 0. Punctul in
care se face estimarea potentialului electric este P(x’,y’,z’) , aflat fata de sursa (imdx) la
distanta r = ( x − x')i + y' j + z'k , respectiv r = r = ( x − x') 2 + y'2 +z'2 .
In aceste conditii, densitatea de curent printr-o suprafata sferica, de raza r, ce inconjoara
* im d x
€sursa elementara si trece prin
€ punctul de calcul P(x’,y’,z’) este: J m = e r , iar
4πr 2
intensitatea campului electric corespunzator in acelasi punct, conform legii conductiei
* 1 * 1 im d x
electrice este E = Jm = e r . Pentru estimarea potentialului electric in punctul
σe σe 4πr 2
€
€
dVP* 1 im d x
P se stie ca = −E * = − , iar prin integrare in raport cu variabila r se obtine
dr σe 4πr 2
i dx
VP* ( r) = m , care reprezinta contributia sursei elementare la potentialul electric intr-un
4πσe r
punct P aflat la distanta r de sursa. Pentru a determina contributia fenomenelor electrice de
€
pe intreaga celula de lungime L, se integreaza expresia anterioara in lungul celulei (dupa x)
∂2U m ∂2U m
€ L L πa 2σi dx 2 L
m i dx ∂x 2 a σi ∂x 2
VP (x', y',z') = ∫ 4πσ r
= ∫
2
=
4σe
∫ 2
dx ,
0 e 0 4πσe ( x − x') + y'2 +z'2 0 ( x − x') + y'2 +z'2
unde s-a tinut seama de expresia curentului de membrana din modelul cablului coaxial si s-a
considerat ca potentialul la exteriorul membranei este constant. Um intervine sub integrala ca
solutie a ecuatiei cu derivate partiale prezentata anterior, in functie de regimul membranei
€ (polarizata – cazul A, sau depolarizata – cazul B). Cu expresia VP se poate determina
intensitatea campului electric in spatiul din jurul celulei (un singur potential de actiune
produce un camp electric de (0,01 … 0,1) V/m in apropierea celulei).
Pentru determinarea campului magnetic la distanta de celula cilindrica se constata ca

sursa elementara, curentul prin membrana (imdx), nu produce camp magnetic la distanta de
fibra; liniile de camp magnetic inconjoara curentul si raman localizate in membrana. In
schimb, curentul care strabate interiorul celulei, in lungul ei, ii, produce camp magnetic la
distanta, intr-un punct P(x’,y’,z’).
Conform legii circuitului magnetic (in forma redusa exprimata de teorema lui Ampere)
1 ii
HP = , iar inductia magnetica BP = µ 0 H P , are atunci expresia
2π r
µ ii µ 1 1 ∂U m
( )
BP x ,, y ,,z , = 0
2π 2 2 2
=− 0
2π 2 2 2 ri ∂x
,
€
€x − x(,
+y, +z,) x−x , +y , +z, ( )
unde s-a tinut seama de expresia curentului din modelul cablului coaxial
1 ∂Vi 1 ∂(U m + Ve ) 1 ∂U m
ii = − =− =− , iar Um este solutia ecuatiei cu derivate partiale din
€ ri ∂x ri ∂x ri ∂x
acelasi model, rezolvata in regimul corespunzator.

PRODUCEREA SI TRANSMITEREA IMPULSURILOR DE

DEPOLARIZARE A MEMBRANEI EXCITABILE
(POTENTIALELE DE ACTIUNE)



este terminata.

In cadrul acestei lucrari se utilizeaza lectia:
* Potentialul de actiune (THE ACTION POTENTIAL)
selectata din capitolul destinat electrofiziologiei sistemului nervos (NERVOUS I).
1
1. Studiul fenomenului de depolarizare a membranei prin schimbarea comandata a

permeabilitatii membranei la anumite tipuri de ioni:
• comanda in tensiune a canalelor ionice active, tensiunea de prag si conditiile in
care se produce depolarizarea
• forma de unda si parametrii caracteristici potentialului de actiune (impuls de
depolarizare)
• conditionarea / sincronizarea / succesiunea evenimentelor in dinamica
desfasurarii potentialului de actiune
2. Transmiterea undei de depolarizare (cazul neuronului):

• mecanismele de transmitere (cazul axonilor nemielinizati, respectiv mielinizati)
• regimul dinamic al membranei
1. Descrieti cum se desfasoara fazele unui potential de actiune: depolarizarea,

repolarizarea, hiperpolarizarea.
2. Explicati caracteristicile procesului de tip tot-sau-nimic (all-or-nothing).
3. Ce reprezinta tensiunea de repaus si cea de prag?
4. Desenati forma de unda a unui potential de actiune sincronizata cu variatiile in timp
ale permeabilitatilor canalelor ionice de Na+ si K+.
5. Ce reprezinta perioada refractara si cum se explica existenta ei?
6. Care este diferenta dintre perioada refractara absoluta si cea relativa?
7. Cum se explica transmiterea undei de depolarizare in lungul axonului unui neuron?
Prin ce mecanisme se produce?
8. Explicati de ce termenii: potential de actiune (action potential), propagarea
(propagation) undei de depolarizare, viteza de conductie (conduction velocity) nu
sunt adecvati din punct de vedere al fenomenelor electrice asociate regimului
dinamic al membranei.
2
STUDIUL FENOMENELOR DE CIRCULATIE A IONILOR PRIN

MEMBRANELE TESUTURILOR EXCITABILE
(autoinstruire cu © ADAM Software Inc.)


Atentie! Lasati suficient timp pentru derularea tuturor informatiilor in cadrul fiecarei
pagini (ferestre) inainte de a apasa pe comanda NEXT. Daca in cca. 30 secunde nu
mai intervine nici o schimbare se poate considera ca o pagina este terminata.

Exista in unele pagini si butoane Link la alte capitole inrudite sau lectii, unde se pot afla
mai multe detalii si explicatii; daca urmati calea pe un astfel de Link, revenirea se face cu
ajutorul butonului RETURN FROM LINK.
1

* Canale ionice (ION CHANELLS)
* Tensiunea de membrana (THE MEMBRANE VOLTAGE)
ambele selectate din capitolul destinat electrofiziologiei sistemului nervos (NERVOUS I).
Obiectivele lucrarii
1. Studiul canalelor ionice utilizate in procesele de transport pasiv prin membranele

celulare (cu referire specifica la membrana axonului neuronal):
• definirea si descrierea canalelor ionice
• localizarea canalelor ionice
• studiul functionarii canalelor ionice
• identificarea si explicarea proprietatilor canalelor: selectivitate, caracteristica de a fi
active/pasive, localizarea referitor la structura celulei, unicitatea functiei indeplinite
(sunt dedicate)
2. Tensiunea de membrana:
• nivelurile concentratiilor ionice in interiorul si in exteriorul celulelor excitabile in cazul
membranei in stare de repaus (membrana polarizata)
• proprietatea de permeabilitate selectiva a membranei la trecerea ionilor
• caracterizarea regimului stationar (de repaus) al membranei (membrana polarizata)
si circulatia ionilor de K+ si Na+ in acest regim
• definirea si posibilitatile de variatie a tensiunii de membrana

1. Care este rolul canalelor ionice prin membrane si ce structura au?
2. Cum se pot clasifica aceste canale din punct de vedere al asigurarii selectivitatii
membranei? Dati exemple de localizare a diferitelor tipuri de canale in functie de
conditiile in care functioneaza si de rolul lor electrofiziologic (cu referire la neuron).
3. Enumerati cele patru proprietati ale canalelor ionice si explicati semnificatia lor.
4. Cum sunt repartizate concentratiile principalelor tipuri de ioni de o parte si de alta a
membranei unei celule excitabile in repaus?
5. Cum definiti tensiunea de membrana si ce valori uzuale are in regimul stationar al
membranei?
6. Care sunt mecanismele care produc deplasarea ionilor prin canalele transmembra-
nare? Ce legi le guverneaza?
7. Cum se caracterizeaza starea de repaus a membranei din punct de vedere al circulatiei
ionilor? Ce denumiri sinonime cunoasteti pentru starea de repaus a membranei?
2
OPERAŢII ELEMENTARE IN ANALIZA NUMERICĂ A SEMNALELOR
Pentru utilizarea unui software de analiză de semnal trebuie cunoscute

principalele facilităţi de editare, vizualizare şi de calcul al parametrilor, oferite de
programul numeric. Pachetul software BIOPAC STUDENT LAB – PRO (BSL – PRO)
este dedicat monitorizării achiziţiei şi procesării semnalelor fiziologice, dar poate fi
practic folosit în procesarea numerică a unei game largi de semnale de joasă
frecvenţă (până la cca. 1000 Hz). Un manual de utilizare pentru BSL – PRO, ce
cuprinde comenzile şi funcţiile de bază este prezentat în Anexa II din cartea
Probleme de Bioinginerie. Modele numerice, Ed. Matrix Rom 2001, ISBN – 973-
685-321-7, autori: Morega M., Morega Al.M., Gheorghe A., Machedon A.
Documentaţia completă este accesibilă în meniul Help > Open BSL Pro manual.
Lucrarea prezentată în continuare introduce o serie de funcţii de editare şi
operaţii matematice aplicate unui semnal, urmărind să familiarizeze utilizatorul cu
principalele comenzi specifice BSL - PRO.
Semnalul pregătit pentru ilustrarea acestui exerciţiu, ales din domeniul
aplicaţiilor medicale este în fişierul de date AP1, într-un format specific aplicaţiilor cu
BSL – PRO. Pentru deschiderea acestui fişier de date se lansează BSL – PRO în
opţiunea “No hardware”, iar în fereastra grafică deschisă pe ecran se execută
succesiunea de comenzi File > Open > Aplicatii_IEM > AP1. Forma de undă
reprezentată pe ecran este un şir de trei secvenţe compuse dintr-o succesiune de 6
impulsuri triunghiulare (dinţi de fierăstrău), urmate de o pauză. Mărimea fizică
reprezentată este inducţia magnetică. Acest tip de semnal este similar celor utilizate
în terapia recuperatorie de refacere a ţesutului osos în urma unui traumatism şi se
aplică la vindecarea fracturilor în zona membrelor1.
Obiectivele lucrării
1. Cunoaşterea şi exersarea unor operaţii şi comenzi ale BSL PRO în scopul

familiarizării cu facilităţile acestui software prin:
- vizualizarea convenabilă a formei de undă (comenzi ale meniului Display),
- exersarea unor comenzi tipice meniului File.
1
Instalaţia utilizată este compusă dintr-un generator de tensiune variabilă şi o bobină construită
astfel încât să înconjoare zona fracturată (mână sau picior). Solenaţia bobinei produce câmpul
magnetic variabil în timp, cu o formă de undă de tipul celei prezentate. Sub aspectul proprietăţilor
electrice, ţesuturile anatomice sunt medii relativ bune conductoare (conductivitatea la frecvenţe joase
este de ordinul 0,01…1 S/m), iar din punct de vedere magnetic se poate considera că au
permeabilitatea magnetică practic egală cu cea a aerului. De aceea, câmpul magnetic variabil în timp
pătrunde neperturbat în mediul anatomic, unde produce, prin inducţie electromagnetică, un câmp
electric, respectiv o densitate de curent asociată. Expunerea la câmp electric variabil s-a dovedit
favorabilă pentru regenerarea ţesutului osos şi pentru accelerarea refacerii după fractură. Pe lângă
eficienţa terapeutică, metoda are avantajul că este neinvazivă şi nedureroasă pentru pacient.
Parametrii semnalului din exemplul prezentat în lucrare sunt fictivi si au fost aleşi pentru o cåt mai
bună ilustrare a performanţelor BSL - PRO.
1
2. Recapitularea unor noţiuni de bază referitoare la reprezentarea semnalelor şi la

definirea parametrilor caracteristici prin:
- determinarea unor parametri specifici semnalelor,
- executarea unor transformări ale formelor de undă cu comenzi ale meniului
Transform.
Mod de lucru şi rezultate
Modul de lucru este prezentat pas cu pas. Prin executarea comenzilor,

conţinutul şi specificul lor este uşor asimilat. In acelaşi timp sunt urmărite şi
obiectivele privind analiza de semnal.
Este prudent ca, înainte de a opera schimbări asupra înregistrării, să realizaţi
o copie de lucru a fişierului, cu opţiunea File > Save Graph As…; puteţi, de exemplu
să-i daţi numele AP1_copie şi să-l salvaţi în acelaşi folder cu fişierul original. Orice
modificări şi salvări ulterioare se vor face asupra acestei copii, iar semnalul original
poate fi reîncărcat oricând cu uşurinţă.
1. Recunoaşteţi pe ecran marcarea axelor, unităţile de măsură, eticheta care

identifică numele şi numărul canalului pe care este reprezentat semnalul;
încercaţi să aflaţi mai multe date şi eventual să schimbaţi aceste date. Observaţi
că, punctând cu mouse-ul pe ecran, în dreptul acestor elemente, se deschid
ferestre de comunicare în care puteţi introduce opţiunile dumneavoastră. Pentru
a deplasa imaginea pe verticală şi pe orizontală puteţi folosi barele şi săgeţile
“Scroll” de pe laturile de jos şi din dreapta ale ferestrei.
Exemple:
-Schimbaţi scările de reprezentare pe ordonată şi pe abscisă, astfel încât să aveţi o imagine
de două ori mai mare a amplitudinii semnalului şi principalele diviziuni ale abscisei să fie
numere întregi. Notaţi datele introduse.
-Executaţi comanda Display > Autoscale Waveforms şi comentaţi modificarea produsă
(notaţi observaţiile!). Procedaţi similar pentru Display > Tile Waveforms.
-Schimbaţi numele graficului din “Inducţia magnetică” în “Inducţie”.
-Identificaţi lungimea înregistrării (notaţi valoarea!).
2. Identificaţi zona markerilor. Dacă nu este vizibilă pe ecran, activaţi opţiunea

Display > Show > Markers. Introduceţi un marker la începutul primei zone de
pauză între trenurile de impulsuri, cu eticheta “pauza” şi un altul la inceputul celei
de a cincea perioade a semnalului, cu eticheta “T5”. Exersaţi posibilităţile de
identificare a markerilor pe înregistrare. Notaţi cel puţin una dintre metode!
3. In cazul în care culoarea semnalului vi se pare deja obositoare, alegeţi culoarea

preferată pentru grafic din meniul Display > Wave Color.
Puteţi sa testaţi şi alte efecte de vizualizare a graficului cu opţiunile meniului
Display > Show > ……, dar pentru a sesiza schimbările este bine să priviţi
graficul la o scară mai mare. Pentru acest lucru activaţi cursorul lupa (colţul
dreapta-jos al ferestrei). Cu butonul de la mouse apăsat puteţi descrie un
dreptunghi care încadrează zona pe care doriţi să o măriţi; când eliberaţi butonul
2
mouse-ului veţi avea pe ecran zona selectată mărită. Dacă punctaţi cu mouse-ul
în fereastră fără a selecta nimic, rezultă o mărire de cca. 10 ori. Pentru a reveni
la scara anterioară selectaţi opţiunea Display > Zoom Previous.
Atenţie! Zoom Previous reface numai ultima schimbare de scară; după măriri
repetate, nu mai puteţi reveni la semnalul iniţial!
4. Inainte de a trece la comenzile meniului Edit, faceţi o verificare a parametrilor

inregistrării cu opţiunea Display > Statistics. Comparaţi lungimea înregistrării
cu cea determinată mai sus (la Pct. 1). Notaţi aceste date şi interpretaţi-le!
5. Cu comanda Edit > Duplicate Waveform faceţi o copie a semnalului şi

observaţi cum sunt distribuite în fereastră cele două forme de undă; daţi
semnalului creat denumirea “copie”. Selectaţi semnalul “copie” apăsând cu
mouse-ul pe eticheta corespunzătoare numărului său. Cu ajutorul cursorului I
(poziţionat lângă cursorul lupa) selectaţi al doilea tren de impulsuri al
semnalului “copie” şi aplicaţi comanda Edit > Cut. Observaţi efectul! Cu ajutorul
comenzii Edit > Undo puteţi reveni la forma iniţială. De asemenea, se poate
reface semnalul aplicând imediat comanda Edit > Paste. Repetaţi suprimarea
unui tren de impulsuri cu comanda Edit > Clear. Explicaţi diferenţa dintre cele
două comenzi şi notaţi observaţiile!.
6. Urmează câteva exerciţii care vizează determinarea unor parametri ai

semnalului, cu ajutorul datelor care se calculează automat în casetele a, b, c
situate pe linia de deasupra etichetelor canalelor. In funcţie de mărimea ferestrei,
sunt vizibile între unul şi cinci grupuri de casete a, b, c. Identificaţi opţiunile
notate în ferestrele care se deschid când punctaţi cu mouse-ul într-o casetă de
tip a, respectiv b. Notaţi aceste opţiuni şi semnificaţia lor.
a b c
3
Puteţi apela la Help > Open BSL PRO manual pentru a identifica funcţiile listate
în casetele de tip b.
Dacă vă deranjează prezenţa semnalului “copie” pe ecran, puteţi să-l suprimaţi

temporar cu următoarea manevră: punctaţi cu mouse-ul eticheta care îi
corespunde, simultan cu apăsarea tastei Option / Alt / Cmd (sau Ctrl pentru PC).
In acest fel semnalul nu mai apare pe ecran, dar el există în memoria
calculatorului şi chiar puteţi face calcule asupra lui; observaţi că eticheta lui este
marcată în lista opţiunilor casetei a. Cu aceeaşi manevră îl readuceţi pe ecran. In
cazul în care vreţi să scăpaţi definitiv de semnalul “copie”, selectaţi eticheta
semnalului respectiv şi executaţi comanda Edit > Remove Waveform.
Deşi este singur pe ecran, semnalul “inducţia magnetică” este probabil la o scară
prea redusă ca să puteţi identifica, suficient de precis, anumiţi parametri. Poate
că ar fi util să-l măriţi aplicând tehnicile de variaţie a scărilor de reprezentare.
Pentru determinarea unor valori ale parametrilor trebuie activat cursorul I (colţul
dreapta-jos al ecranului).
Realizaţi determinările următoare, consemnând toate rezultatele (inclusiv

unităţile de măsură) şi comentariile aferente!
- Identificaţi valorile parametrilor unui impuls triunghiular completând cotele
din figură; exploraţi toate posibilităţile pe care funcţiile din caseta b le oferă
pentru determinarea aceluiaşi parametru şi comparaţi valorile.
- Determinaţi panta de creştere şi panta de descreştere a impulsului.

Realizaţi măsurătoarea atât punctual, cât şi pe un interval. Constataţi că
pe un interval cu panta constantă nu sunt diferenţe între aceste
măsurători. Aplicaţi funcţia slope pe un interval în care panta variază şi
interpretaţi rezultatul.
- Determinaţi aria şi integrala pentru un impuls şi comparaţi valorile; faceţi
acelaşi lucru selectând un interval din grafic cu pantă constantă; comentaţi
rezultatele obţinute.
- Determinaţi frecvenţa cu care se succed impulsurile.
- Determinaţi valoarea medie a unui impuls şi a întregului tren de impulsuri.
4
- Determinaţi valorile frecvenţei (Freq) şi ritmului (BPM – beats per minute);

care este legătura dintre aceşti parametri?
- Determinaţi deviaţia standard (stddev) pentru un impuls complet; relaţia de
calcul aplicată de BSL PRO este
unde N este numărul de eşantioane al selecţiei, yj este valoarea curentă a

funcţiei la fiecare eşantion j, iar ymed este valoarea medie pe intervalul
respectiv. Găsiţi o relaţie echivalentă pe care o puteţi aplica printr-un
calcul analitic şi comparaţi valorile; apreciaţi precizia celor două metode.
7. In meniul Transform este comanda Resample, care deschide o fereastră cu

opţiuni privind rata de eşantionare; aceasta poate fi schimbată de la valoarea
actuală (cea afişată) la o altă valoare. Scăderea valorii poate conduce la
pierdere de informaţie (alterarea formei semnalului), iar revenirea la o valoare
mai mare se face prin interpolare între valorile existente, astfel încât precizia
reprezentării nu se mai îmbunătăţeşte. Verificaţi modul în care această comandă
operează asupra semnalului “inducţia magnetică”. Consemnaţi observaţiile!
8. Comenzile Expression şi Waveform Math din meniul Transform permit

efectuarea unor calcule în care sunt implicate formele de undă din fereastră. In
ambele cazuri, comenzile se detaliază în cadrul unor ferestre în care sunt
nominalizaţi operatorii, termenii expresiei (semnale sau constante), canalul în
care se înregistrează şi se afişează rezultatul.
Calculaţi expresiile de mai jos, aplicând, dacă este posibil, ambele variante de
comenzi; y(t) este semnalul “inducţia magnetică” conţinut în fişierul AP1.
Rezultatul va fi înregistrat de fiecare dată în alt canal (Destination – New), astfel
încât să se poată compara rezultatele obţinute prin cele două variante.
, .
Calculaţi expresiile de mai jos prin metoda pe care o consideraţi mai potrivită;
încercaţi, dacă este posibil, mai multe metode şi comparaţi rezultatele.
, ,
, .
Pentru fiecare dintre semnalele obţinute: z(t), s(t), w(t) şi u(t) calculaţi şi
consemnaţi valoarea medie şi abaterea pătratică standard, pe tot intervalul de
definiţie.
5
Capitolul 1 – Proprietatile mediilor biologice 1
Capitolul 1.
PROPRIETATI ELECTRICE si MAGNETICE ale ŢESUTURILOR BIOLOGICE
1.1 Fenomene electrice si magnetice microscopice
La nivelul acestui curs, FENOMENELE MICROSCOPICE se refera la comportamentul

particulelor elementare de nivel atomic, in mod similar punctelor materiale din mecanica
clasica, in cadrul teoriei macroscopice a campului electromagnetic (Maxwell-Hertz). In
masura in care comportarea in camp electromagnetic a unor substante prezinta
particularitati specifice, se fac sumare incursiuni calitative in teoriile cuantice.
SARCINI ELECTRICE – sarcina electrica este o marime fizica primitiva; unitatea sa de

masura este C (Coulomb), iar 1C reprezinta sarcina totala corespunzatoare unui numar de
6,25·1018 electroni.
Structura atomului pune in evidenta existenta nucleului si a electronilor; intr-un model

planetar (reprezentare uzuala si intuitiva a structurii atomice), nucleul este de forma
aproximativ sferica, cu diametrul de cca. 10-15m, pozitionat in centrul atomului si inconjurat
de norul electronilor. Diametrul exterior al atomului (aproximat si acesta la o forma sferica)
este de ordinul 10-10m. Electronii se rotesc in jurul propriei lor axe si in jurul nucleului (cu
viteza de cca. 2000 km/s), pe traiectorii identificate prin anumite niveluri energetice;
traiectoria unui electron nu este aceeasi la fiecare rotatie ci se gaseste intr-o zona (de
maxima probabilitate) numita orbital. Orbitalii se grupeaza in patru categorii numite
substraturi si marcate cu literele s, p, d si f. Norul electronic este structurat pe straturi
(numerotate dinspre nucleu spre exterior, in sensul scaderii energiei care le corespunde),
fiecare dintre acestea avand unul sau mai multe substraturi. Ordinea ocuparii straturilor si
substraturilor cu electroni se face dupa principii cuantice, incepand cu acela ca pe un orbital
pot coexista cel mult doi electroni care se rotesc in jurul axei lor in sensuri opuse.
Nucleul cocentreaza sarcina pozitiva a atomului si la randul sau este format din particule
elementare pozive - protoni si particule neutre din punct de vedere electric - neutroni. Un
atom este neutru din punct de vedere electric, asadar numarul sarcinilor negative (egal cu
numarul de electroni, fiecare avand sarcina elementara e = - 1,6029·10-19 C) este egal cu
numarul de sarcini pozitive reprezentate de protonii din nucleu. Acest numar, N+ = N— = N,
reprezinta numarul atomic si este numarul de ordine in tabelul periodic al elementelor (de
exemplu N=1 pentru hidrogen, N=2 pentru heliu, N=8 pentru oxigen, etc.). Suma dintre
numarul atomic (deci numarul de sarcini pozitive respectiv negative) si numarul de neutroni
reprezinta numarul de masa (sau masa atomica), diferit si acesta, pentru fiecare tip de atom.
Nucleul concentreaza pactic masa atomului deoarece masa unei particule din nucleu este
cu mai multe ordine de marime mai mare decat masa unui electron (mproton = mneutron =
1,67·10-27 kg, iar melectron = 9,11·10-31 kg).
In cazul in care un atom cedeaza sau primeste electroni, el are o sarcina electrica nenula
(surplus de sarcina pozitiva, respectiv de sarcina negativa necompensata) si formeaza un
ion pozitiv, respectiv negativ. Numarul de sarcini necompensate impreuna cu semnul
acestora reprezinta valenta ionului respectiv.

CAMPUL ELECTRIC STATIC (ELECTROSTATIC) – este generat de sarcinile electrice
Campul electric produs de o sarcina punctiforma in mediu omogen si izotrop
Teoria campului electrostatic este formulata in 1777 in

urma unui extrem de bogat si de minutios program
experimental, de catre fizicianul francez Charles de
Coulomb (1736-1806), pentru corpuri punctiforme,
aflate in vid. Dar relatiile stabilite sunt in general
valabile in medii liniare, omogene si izotrope. Orice
sarcina electrica este sursa unui camp electric (numit
camp potential sau de surse).
Campul electric se poate reprezenta prin:
! suprafetele echipotentiale - suprafete de V =
const, dispuse in jurul sarcinii, ortogonale la liniile
de camp
! spectrul liniilor de camp - in absenta altor surse
este un fascicul de semidrepte ce isi au originea in
locatia sarcinii; orientarea este asociata
conventional polaritatii sarcinii
! intensitatea campului electric E - marime
vectoriala, orientata tangential la linia de camp
Potentialul electric V si intensitatea campului electric E se pot exprima intr-un punct

oarecare aflat la distanta r de sarcina prin expresiile:
q q - sarcina electrica (cu semnul + sau -) [C]

V = [V] ε - permitivitatea electrica a mediului [F/m]
4πε r
q r - distanta dintre locatia sarcinii punctiforme si
E = −gradV = er [V/m] punctul de calcul
4πε r 2 er - versorul orientat radial, ca si liniile de camp
Campul electric produs de doua sarcini punctiforme

€
Spectrul liniilor de camp electric al unei sarcini
punctiforme este deformat de interferenta cu spectrul
celeilalte sarcini. Forma suprafetelor echipotentiale
este afectata in consecinta.
Dipolul electric este format dintr-o pereche de sarcini

punctiforme egale si de polaritati opuse, +q si -q, aflate
una fata de cealalta la distanta (foarte mica) d.
Momentul dipolar este un vector caracteristic dipolului,

definit ca produs dintre sarcina electrica q si distanta
dintre sarcini d, orientat de la sarcina negativa spre cea
pozitiva.
p = q d ed = q d [Cm]

CAMPUL ELECTRIC UNIFORM

* este produs intre doua placi (infinit extinse) incarcate cu sarcini de polaritati opuse
* liniile de camp sunt paralele si echidistante, E = const in tot spatiul dintre placi
* suprafetele echipotentiale sunt plane paralele cu cele doua placi
Aplicatie: Intensitatea campului electric intre

doua plane paralele, echipotentiale, de exemplu
doua foi metalice, avand potentialele V1,
respectiv V2 (similar structurii unui condensator
A
plan, avand capacitatea C=ε [F] ) . Intre
d
cele doua plane rezulta un camp electric
uniform, adica avand in tot spatiul aceeasi
valoare si orientare (reprezentat prin linii de
camp paralele si echidistante, care umplu
uniform spatiul) si care are expresia:
V1 − V 2
E = − grad V = ed .
d
ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP ELECTROSTATIC
Forte asupra sarcinilor electrice punctiforme - forte electrostatice
Experimentele lui Coulomb (1777):
* doua sarcini de aceeasi polaritate se resping

* doua sarcini de polaritati opuse se atrag
cu forta electrostatica (Coulombiana) a carei expresie a
fost stabilita empiric de Coulomb
q1q 2
F= er
4πε r 2
Reinterpretare: la aceeasi expresie a fortei Coulombiene

se ajunge considerand ca o sarcina interactioneaza cu
campul electric produs de cealalta sarcina
q1
F = q 2 E1 , unde E1 = er .
4πε r 2
Observatie. Campul electric produs de q2 este neglijat

Generalizare:
* o sarcina punctiforma aflata in camp electric de
intensitate E este actionata de o forta
electrostatica (coulombiana); forta are orientarea
campului pentru o sarcina pozitiva si opusa pentru
o sarcina negativa F = qE
Observatie. Studiul realizat de Coulomb si legile

stabilite sunt pentru sarcini punctiforme (cu masa si
dimensiuni neglijabile), fixe si aflate in vid.
Expresiile se generalizeaza insa in mod uzual
pentru mici corpuri si purtatori de sarcina (electroni,
protoni, ioni), in medii liniare si omogene, iar fortele
electrostatice se pot compune cu alte forte ce
actioneaza asupra acestora (gravitatia, forta de
frecare, forte electromagnetice, etc.).
Forte si cupluri asupra dipolului electric
Cazuri:
* daca dipolul electric de moment p se afla in camp

electric uniform E, unde E si p au orientari diferite,
apare un cuplu C care tinde sa alinieze dipolul cu
campul:
C = p × E = qd (e d × E ),
C = qdE sin α ;

electric uniform E, unde E si p au aceeasi orientare, nu
apar forte;

electric neuniform E, apare o forta F care deplaseaza
dipolul spre zona de camp mai intens, si un cuplu C
care tinde sa alinieze dipolul si campul
F = grad(p ⋅ E(r )),

C = p×E.
CONDUCTIA ELECTRICA
Conductia poate fi definita ca deplasarea ordonata a sarcinilor electrice sub actiunea fortelor
ce apar in camp electric - forte de tip Coulombian. Teoria macroscopica a campului electric
este insa insuficienta pentru explicarea comportarii diferite a materialelor in camp electric,
din punct de vedere al proprietatii de conductie electrica; de aceea sunt necesare cateva
precizari care fac referire la teoria cuantica:
* electronii sunt repartizati in jurul nucleului in benzi energetice - stari stationare
* energia creste dinspre nucleu spre exteriorul atomului; benzile exterioare sunt numite
“banda de valenta” , respectiv “banda de conductie”

* electronii din banda de conductie sunt liberi si se pot deplasa usor in camp electric
sub actiunea fortelor Coulombiene
* electronii din banda de valenta sunt legati; ei participa la formarea legaturilor chimice,
dar la absorbtie de energie (dintr-o sursa termica, electrica, luminoasa) ei se
elibereaza usor din legaturile chimice si devin electroni liberi, capabili sa treaca in
banda de conductie
* structura benzilor energetice difera de la un material la altul, la fel ca si usurinta cu
care electronii de valenta pot deveni electroni liberi
Conductia electrica reprezinta fenomenul conform caruia, la aplicarea unui camp electric,
electronii liberi se deplaseaza ordonat, in sens opus campului electric, sub actiunea fortelor
Coulombiene (F = -e E). In general, conductia electrica se realizeaza prin deplasare
ordonata, in camp electric, a purtatorilor de sarcina (electroni sau ioni), sub actiunea fortelor
electrice (F = qE); (fenomenul este numit CONVECTIE pentru fluide ionice). Fluxul de sarcini
formeaza un curent electric iar intensitatea curentului electric se defineste ca viteza de
variatie a sarcinii sau cantitatea de sarcina transportata in unitatea de timp printr-o suprafata
Δq d q ⎡ C⎤
transversala la directia fluxului de sarcini i = lim = ⎢⎣A = s ⎥⎦ .
Δt → 0 Δt dt
Figura de mai jos ilustreaza doua tipuri diferite de comportament al materialelor, explicate
prin structura benzilor energetice populate cu electroni. In primul caz, banda de conductie si
cea de valenta au niveluri energetice foarte apropiate, uneori chiar se suprapun, ceea ce
permite electronilor din banda de valenta sa treaca foarte usor in cea de conductie si sa
devina electroni liberi; aceasta trecere se face cu o absorbtie redusa de energie si este
cazul materialelor considerate "bune conductoare electric". In cel de-al doilea caz este
ilustrata situatia in care cele doua benzi energetice sunt distantate prin nivelurile
caracteristice, exista chiar o banda energetica nepopulata de electroni (numita "banda
interzisa"; pentru a trece din banda de valenta in cea de conductie, electronii au nevoie de
un aport energetic foarte important, astfel ca banda de conductie este foarte slab populata;
acesta este cazul materialelor "foarte slab conductoare electric" (izolante).

Electronii (sarcini negative) se deplaseaza in sens invers campului electric, dar prin
conventie, sensul curentului electric coincide cu sensul campului electric si se marcheaza de
la borna (+) la borna (-).
Conductivitatea electrica (σ) reprezinta proprietatea materialelor de a dispune de purtatori

liberi de sarcina electrica si de a favoriza conductia electrica. Rezistivitatea electrica (ρ)
1
este proprietatea opusa conductivitatii ρ = . Conductivitatea electrica da masura
σ
cantitativa a mobilitatii purtatorilor de sarcina in miscarea lor dirijata in camp electric; σ are
valori specifice pentru fiecare material si depinde de:
- structura atomica a materialului
- numarul de purtatori de sarcina liberi (electroni sau ioni)
- masa purtatorilor de sarcina (respectiv mobilitatea acestora)
- temperatura materialului (agitatia termica defavorizeaza miscarea dirijata, dar poate sa
favorizeze trecerea electronilor in banda de conductie)
- frecventa de variatie in timp a campului electric (schimbarea vitezei si a sensului de
deplasare se face cu inertie, ceea ce la frecvente joase defavorizeaza miscarea
dirijata; in zona frecventelor de oscilatie a particulelor elementare energia campului
este absorbita, ceea ce favorizeaza eliberarea electronilor)
Materialele au structura atomica variata si deci se comporta diferit in camp electric; de

aceea, conductivitatea electrica variaza intr-o gama foarte larga de valori, aproximativ intre
(10-22 … 108) S/m
Din punct de vedere al conductiei electrice, materialele se clasifica astfel:

Conductoare
* formate din retele atomice foarte dense, cu electroni liberi numerosi si foarte mobili;
* electronii liberi au o miscare haotica in vecinatatea nucleului in absenta campului
electric aplicat si intra imediat in miscare dirijata la aplicarea unui camp electric
* la cresterea temperaturii conductivitatea scade datorita cresterii agitatiei termice
Semiconductoare
* formate din retele atomice cu electroni legati; electronii de valenta devin mobili daca
materialul primeste energie (prin incalzire, prin iradiere, etc.) si/sau prin inserarea in
retea a unor atomi de alta valenta (dopare cu impuritati)
* la cresterea temperaturii creste numarul de electroni liberi si conductivitatea creste
Izolanti si dielectricI
* au electronii foarte puternic legati de nucleu si nu au electroni liberi;
* la aplicarea unui camp electric sunt foarte putini electroni care populeaza banda de
conductie, sau care trec din banda de valenta in cea de conductie si devin liberi
* la cresterea temperaturii creste numarul de electroni liberi si conductivitatea creste
Electroliti
* sunt formati din ioni (particule stabile, incarcate cu sarcina + sau -) aflati intr-un
mediu electrolitic (rezulta de ex. prin dizolvarea unei substante - sare, intr-un solvent);
* in baia de electrolit ionii sunt foarte mobili, astfel ca in camp electric ei se deplaseaza
cu usurinta, sub actiunea fortelor electrice, similar electronilor din conductoare

Valori uzuale ale conductivitatii electrice σ [S/m] pentru diferite materiale:
Dupa cum se observa pe scara de variatie a valorilor conductivitatii pentru diferite tipuri de
materiale, mediile biologice sun relativ bune conductoare. Conductivitatea lor variaza cu
temperatura mediului, cu frecventa campului electric aplicat si cu continutul in apa al
tesutului.
Teoria de camp asociata conductiei electrice
* Legea conductiei electrice exprima dependenta locala dintre densitatea curentului

electric de conductie J si intensitatea campului electric E, prin intermediul conductivitatii
1 ⎡ A ⎤
(respectiv a rezistivitatii): J = σ E =
ρ
E ⎢ 2⎥.
⎣m ⎦
* Legea transformarii de energie in materialele conductoare parcurse de curent

electric de conductie exprima densitatea de putere (puterea instantanee dezvoltata in
⎡ ⎤
unitatea de volum) in materialul parcurs de curent de conductie: p J = E ⋅ J = ρJ2 = σE2 ⎢ W ⎥.
⎣ m3 ⎦
POLARIZAREA ELECTRICA (DIELECTRICA)

€
Polarizarea reprezinta fenomenul de producere de dipoli electrici (de rezultanta nenula),
prin separare de sarcini sau prin orientarea dipolilor existenti, intr-un mediu expus la camp
electric. La polarizare participa sarcini electrice legate (chimic sau fizic), dar dispunand de o
mobilitate limitata.
Dielectricii sunt materiale care, sub actiunea unui camp

electric aplicat din exterior, isi modifica asezarea sarcinilor
electrice legate, in sensul producerii de dipoli orientati dupa
campul electric aplicat (simetria asezarii sarcinilor se strica).
In imaginea alaturata se sugereaza producerea unui camp

electric Ei in interiorul unui corp adus in camp electric. Initial
corpul nu era incarcat electric (sus), dar in prezenta unui camp
exterior E el se polarizeaza (jos). Intensitatea Ei a campului
electric in interiorul materialului polarizat aflat in camp electric
este data de contributiile campului electric aplicat E si
polarizatiei P, care intervine proportional cu un factor γ specific
fiecarui material E i = E + γP .

Polarizatia este o marime vectoriala ce caracterizeaza mediul polarizat

d Δp dp
P= lim
ΔV →0 ΔV
=
dV
[C/m2 ] .
Polarizatia poate fi permanenta (Pp se mentine dupa suprimarea lui E) sau temporara (E =
0 conduce la Pt = 0). In general P = Pp + Pt.
€
Mecanisme de polarizare
Se cunosc patru mecanisme de polarizare. In tabelul de mai jos sunt sugerate modificarile la
nivelul structurii substantei, induse prin polarizare, in cazul expunerii la camp electric.
In absenta campului electric In camp electric de

intensitate E
Teoria de camp asociata polarizarii electrice
Legea legaturii dintre E, D si P - exprima dependenta locala dintre intensitatea campului

electric E, inductia electrica D si polarizatia electrica P
D = ε0E + Pt + Pp = ε0E + ε0 χ eE + Pp = εE + Pp C/m2 .[ ]
unde,
• ε = ε 0 ε r - permitivitatea electrica a unui mediu [F/m]
1
• ε€0 = [F/m] - permitivitatea electrica a vidului (aerului)
4π ⋅ 9 ⋅ 10 9
• ε r permitivitatea electrica relativa (adimensionala), se mai numeste “constanta
dielectrica”; ε r = 1 + χ e
• χ e - susceptivitatea electrica este o proprietate caracteristica fiecarui material

Valori uzuale ale permitivitatii electrice relative pentru diferite materiale:
Dupa cum se observa pe scara de variatie a valorilor permitivitatii electrice relative pentru
diferite tipuri de materiale, mediile biologice sun medii dielectrice, cu permitivitati ridicate.
Valorile ε r depind puternic de frecventa campului electric aplicat, la diferite frecvente
intervenind diferitele mecanisme de polarizare. Dupa cum se observa, valorile cele mai mari
ale permitivitatii relative (105 - 106) corespund mediilor biologice vii expuse la camp electric
de joasa frecventa (< 1000 Hz).
Concluzie. Producerea campului electric se poate realiza prin mai multe modalitati:
- polarizarea unui mediu sub actiunea unui camp electric exterior (separare de sarcini sau
orientare de dipoli electrici)
- separare de sarcini prin frecarea a doua materiale izolante cu permitivitati electrice
diferite
- electrizare prin contact, electrizare prin influenta
- electrizare prin efect piezoelectric, electrizare prin efect piroelectric
- efect fotovoltaic
- efecte electrochimice (pila electrica, acumulatori)
- efectul termoelectric (Seebeck)
- fenomenul de inductie electromagnetica

CAMPUL MAGNETIC. SURSE
In anul 1600, William Gilbert (1544 - 1603) publica

lucrarea De Magnete in care descrie, pe baze
experimentale, proprietatile magnetice ale
materialelor si fenomenele legate de acestea. Gilbert
pune in evidenta magnetii permanenti ca surse de
camp magnetostatic si studiaza fortele de atractie si
respingere intre polii magnetici. Suportul teoretic al
magnetismului natural si al fenomenelor de
magnetizare este furnizat insa mult mai tarziu, in sec.
XX, pe baza modelelor cuantice ale atomului.
In anul 1820 Hans Christian Oersted a

constatat experimental ca in jurul unui
conductor parcurs de curent se produce
camp magnetic; la foarte scurt timp, Andre
Marie Ampere a confirmat acest rezultat si a
elaborat teoria curentilor moleculari
elementari care echivaleaza un magnet
permanent cu o bucla de curent.
Campul magnetic este un camp solenoidal (poate fi reprezentat prin linii de camp inchise)
si este produs fie: de magneti permanenti (materiale feromagnetice cu proprietati magnetice
specifice), fie de repartitii de curenti electrici (fluxuri dirijate de sarcini electrice) formand
electromagneti (conductoare sau infasurari parcurse de curent electric).
Spectrul liniilor de camp este format din linii orientate si inchise in jurul surselor de camp;
sensul lor este stabilit prin conventie de la polul N la polul S in exteriorul magnetului si
respectiv de la polul S la cel N in interiorul acestuia. In cazul campului magnetic produs de
electromagneti, orientarea liniilor de camp este asociata polaritatii curentului, dupa regula
burghiului drept (sau a mainii drepte). Intensitatea campului magnetic H [A/m] este o
marime vectoriala, orientata tangential la linia de camp; local, se poate defini inductia
magnetica B [T], B = µ H, unde µ [H/m] este permeabilitatea magnetica a mediului.

Surse elementare de camp magnetic - dipolul magnetic si bucla de curent
Similar momentului electric asociat dipolului de

sarcini electrice - p, se poate defini un moment
magnetic - m, asociat unui mic corp magnetizat (mic
magnet permanent) sau unei bucle elementare de
curent, parcursa de curentul de intensitate i (curent
Amperian); m = iA , unde A reprezinta aria orientata
asociata buclei de curent si este definita in raport cu
orice punct aflat la distanta r de bucla de curent Γ,
1
astfel: A = r × dr . Se poate demonstra ca A
2∫
Γ
este un invariant in raport cu punctul aflat la distanta
r si in particular este chiar aria buclei, inconjurata de
Γ, orientata dupa normala la planul sau.
ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP MAGNETIC
Forte asupra sarcinilor electrice punctiforme aflate in miscare
Forta LORENTZ
O sarcina punctiforma q care se deplaseaza

cu viteza v in camp magnetic de inductie
magnetica B este actionata de o forta de
natura electromagnetica, numita forta
Lorentz; forta are orientarea asociata
+
produsului vectorial pentru q si aceeasi
-
directie dar sens opus pentru q .
f = q(v × B) = qvB sinα e f
Forta electromagnetica
Forta Lorentz se poate generaliza pentru un flux de

sarcini (care formeaza un curent electric) printr-un
conductor aflat in camp magnetic. Asupra unui
conductor de lungine l, parcurs de curentul i si aflat in
camp magnetic de inductie B se exercita o forta
electromagnetica
⎛ Δl k ⎞ l
F = ∑ fk = ∑ Δqk (v k × B) = ∑ Δq ⎜ × B⎟ = ∫ i (dl × B)
⎝ Δt ⎠
k k k 0

Forte si cupluri asupra dipolilor magnetici
Cazuri:
* daca micul corp (magnet) de moment m se afla in
camp magnetic uniform B, unde B si m au orientari
diferite, apare un cuplu C care tinde sa alinieze
micul magnet cu campul:
C=m×B
* daca un mic corp (magnet) de moment m se afla

in camp magnetic uniform B, unde B si m au
aceeasi orientare, nu apar forte
* daca micul corp (magnet) de moment m se afla in

camp magnetic neuniform B, apare o forta F care
deplaseaza micul magnet spre zona de camp mai
intens, si un cuplu C care tinde sa alinieze dipolul
si campul
F = grad(m⋅ B)
C=m×B
€ magnetice atomice (la nivel cuantic)

Momentele
Modelul clasic al atomului nu explica proprietatile magnetice ale materialelor, ceea ce

reuseste modelul atomic cuantic, valabil pentru atomi cu mai mult de un electron.
In modelul cuantic, aplicabil atomilor cu mai mult de un
electron, sunt considerate patru proprietati fundamentale
ale electronilor: energia, miscarea de rotatie pe orbita in
jurul nucleului, inclinarea relativa a planului orbitei si
miscarea de rotatie in jurul propriei axe. Fiecare electron
este identificat complet si unic printr-un set de patru
numere cuantice, legate cantitativ de proprietatile
mentionate:
* numarul cuantic principal - cuantifica energia (n =
1,2,..∞)
* numarul cuantic orbital - cuantifica momentul cinetic
orbital (l = 0, 1,2,…,(n-1))
* numarul cuantic magnetic - cuantifica proiectia
momentului cinetic orbital pe directia normala la
suprafata orbitei (m = 0, ±l)
* numarul cuantic de spin - cuantifica momentul cinetic
in miscarea de rotatie in jurul propriei axe (s = ± 1/2)
Modelul Amperian al corpurilor magnetizate arata echivalenta dintre un curent electric

elementar (ex.: o sarcina in miscare) si un moment magnetic. Asadar, miscarea orbitala a
electronilor (curenti de sarcina negativa) produce momente magnetice electronice orbitale,
iar miscarea de spin a acestora produce momente magnetice electronice de spin. Pe de alta
parte, particulele grele din nucleu (in particular protonii) au si ele o miscare de rotatie in jurul
propriilor axe, ceea ce face ca insusi nucleul sa prezinte moment magnetic de spin, sau
moment magnetic nuclear.

Prin urmare, atomul prezinta un moment magnetic rezultant prin compunerea celor trei
categorii de momente magnetice:
* momente magnetice de spin ale electronilor
* momente magnetice orbitale ale electronilor
* moment magnetic nuclear (neglijabil fata de celelalte)
Observatii
* Cantitativ, momentele magnetice de spin ale electronilor (|ms| ≈ 10-23 Am2) sunt cele mai
importante si cele care contribuie semnificativ la momentul magnetic rezultant. Momentele
magnetice de spin se orienteaza in camp magnetic H fie ↑↑ (stare de minima energie), fie
↑↓ cu H (stare de maxima energie).
* Modelul atomic cuantic admite coexistenta pe aceeasi orbita a cel mult doi electroni care
au primele trei numerele cuantice egale, dar difera prin numarul cuantic de spin, adica au
sensuri opuse de rotatie in jurul propriilor axe. In acest fel momentele magnetice de spin se
compenseaza. Analog, daca doi elecroni se rotesc pe aceeasi orbita si in sensuri opuse, isi
compenseaza momentele magnetice orbitale.
* Un atom cu straturi energetice incomplet ocupate are electroni cu spini necompensati si
deci prezinta m ≠ 0.
MAGNETIZAREA (POLARIZAREA MAGNETICA)
Magnetizarea reprezinta fenomenul de aliniere a momentelor magnetice atomice intr-un

mediu expus la camp magnetic, cu producerea unei magnetizatii rezultante; in interiorul
corpului se stabileste un camp magnetic diferit de cel exterior.
Magnetizatia este o marime vectoriala care se defineste intr-un volum V de material astfel
Δm d m
M = lim = [ A/m] .
V→ 0 ΔV dV
Intensitatea Hi a campului magnetic in interiorul materialului aflat in camp magnetic este data
de contributiile campului magnetic aplicat H si magnetizatiei M, care intervine proportional cu
un factor γm specific fiecarui material H i = H + γ m M [A/m ] . Magnetizatia poate fi
permanenta (Mp se mentine dupa suprimarea lui H) sau temporara (H = 0 conduce la Mt =
0); in general M = Mp + Mt.
Teoria de camp asociata magnetizarii este reprezentata de legea legaturii dintre H, B si M,
care exprima dependenta locala dintre intensitatea campului magnetic H, inductia
magnetica B si magnetizatie M
( )
B = µ 0 (H + M ) = µ 0 H + M t + M p = µ0 H + µ0 χ m H + µ0 M p = µH + µ0 M p [T ]
unde
µ = µ0 µr - permeabilitatea magnetica a unui mediu [H/m]
µ 0 = 4π10 −7 [ H/m] - permeabilitatea magnetica a vidului (aerului)
µ r = 1+ χ m - permeabilitatea magnetica relativa (adimensionala), este proprie fiecarui
material
χ m - susceptivitatea magnetica (adimensionala), este proprie fiecarui material
Clasificarea materialelor magnetice se poate face dupa doua criterii:

- din punct de vedere al existentei momentelor magnetice rezultante la nivelul structurii
atomice
- nepolare (nu au momente magnetice m = 0)

- polare (structura lor prezinta momente magnetice nenule, care in absenta

campului magnetic si pentru materiale care nu au fost niciodata
magnetizate, se compun conducand la o rezultanta nula)
- din punct de vedere al comportarii in camp magnetic aplicat din exterior

* DIAMAGNETICE (H2, H2O, Cu, Zn, Au, Hg)
* PARAMAGNETICE (Al, Pt, Mn, O2, N2, aer)
* FEROMAGNETICE (Fe, Ni, Co, Fe3O4, aliaje feroase)
* FERIMAGNETICE (ferite, NiO, ZnO, MnO, MnF2)
* ANTIFEROMAGNETICE (MnFe2, MnO2, FeO, CoO)
Materialele diamagnetice sunt nepolare, toate celelalte fiind polare. Datorita magnetizarii
extrem de slabe, materialele diamagnetice, paramagnetice si antiferomagnetice sunt
considerate practic nemagnetice, spre deosebire de cele fero si ferimagnetice care aduse in
camp magnetic se magnetizeaza considerabil si sunt caracterizate ca magnetice.
Valori uzuale ale susceptivitatii si ale permeabilitatii magnetice relative pentru diferite
materiale:
Dupa cum se observa pe scara de variatie a valorilor permeabilitatii magnetice relative

pentru diferite tipuri de materiale, mediile biologice sun medii nemagnetice, cu permeabilitati
practic unitare. Asadar, campul magnetic nu este perturbat la trecerea printr-un mediu
biologic.
O exceptie in compozitia organismelor o prezinta existenta unor cantitati infime de magnetita
(Fe3O4) in creierul unor animale (inclusiv in creierul uman) si prezenta fierului in
hemoglobina. Cantitatile sunt insa extrem de reduse, astfel incat nu se poate vorbi de
comportament magnetic al tesuturilor respective.

1.2 Proprietati macroscopice electrice si magnetice ale mediilor biologice
Utilitatea cunoasterii proprietatilor macroscopice este sustinuta de mai multe categorii

de aplicatii medicale:
• Interpretarea informatiei obtinuta prin: masurarea biosemnalelor electrice si
magnetice, impedantmetrie, imagistica prin RMN
• Aplicarea procedurilor de electroterapie si magnetoterapie (medicina fizica si
recuperatorie)
• Modelarea campului electromagnetic pentru perfectionarea unor proceduri medicale
• Studiul efectelor poluarii electromagnetice
Din punct de vedere al comportarii in camp electromagnetic, la nivel macroscopic, mediile

biologice sunt caracterizate ca medii pasive (fara surse). Tesuturile vii sunt insa medii active,
incorporand surse de camp electric si respectiv de camp magnetic asociat curentilor ionici.
In functie de aplicatie, mediile sunt considerate fie sub aspectul pasiv (in cazul expunerii la
camp electromagnetic) sau activ (in cazul evaluarii electrofiziologice a surselor), fie sunt
luate in considerare ambele proprietati (de exemplu in interpretarea masuratorilor de
semnale electrofiziologice si modelarea fenomenelor asociate).
Caracteristici generale ale proprietatilor de mediu

* izotropia – mediile biologice sunt in general anizotrope, datorita atat structurii celulare, cat
si modului de asamblare a celulelor; in problemele practice si la scara macroscopica este de
obicei considerata anizotropia tesuturilor cu celule lungi (fibrele musculaturii striate, axonii
neuronali, tesutul osos)
* omogenitatea – mediile biologice sunt in general neomogene, incepand cu considerarea
structurii celulare si subcelulare, dar aproximari de tipul omogen pe subdomenii se utilizeaza
curent la nivel macroscopic, pentru tesuturi; considerarea neomogenitatilor depinde de scara
la care se defineste domeniul de studiu (celula, tesut, organ, organism)
* liniaritatea – la solicitarile uzuale ale organismelor in camp electric si magnetic, σ, ε si µ
sunt marimi constante, deci pentru aplicatiile medicale uzuale de expunere la camp
electric/magnetic si de evaluare a campului electric/magnetic natural, mediile se pot
considera liniare; pentru intensitati ale campului electric E > 10 V/m, conductivitatea incepe
sa depinda de intensitatea campului electric
* dependenta de conditii – valorile σ, ε si µ depind de o serie de conditii de mediu
(temperatura, continutul in apa, compozitia chimica), de caracteristici ale campului
electromagnetic (frecventa), cat si de conditiile de integritate ale tesutului studiat (tesut ranit,
lezat, conditia de tesut viu - homeostazia)
PROPRIETATI ELECTRICE
Proprietatile electrice, conductivitatea electrica σ si permitivitatea electrica ε caracterizeaza

comportarea unui material (mediu) adus in camp electric. Pentru o reprezentare unitara a
comportarii mediilor in camp electric este foarte utila reprezentarea acestor proprietati sub
forma conductivitatii electrice complexe σ = σ + jωε , care reuneste in aceeasi marime
1
cele doua proprietati de material: σ = Re {σ} , iar ε =
Im {σ} . Similar se poate reprezenta
ω
σ σ
permitivitatea electrica complexa ε = ε − j , conform relatiei de legatura ε = .
ω jω
Aceasta reprezentare poate fi aplicata numai in problemele de camp electric in regim
armonic, cu pulsatia ω = 2πf respectiv frecventa f. In cazul problemelor uzuale de camp
electric in medii biologice, datorita considerarii liniaritatii mediului, un regim general variabil

poate fi studiat prin descompunere in regimuri armonice si superpozitia efectelor, iar scrierea
ecuatiilor prin reprezentarea in complex simplificat aduce facilitati de calcul considerabile.
Pentru acest motiv utilizarea conductivitatii/permitivitatii electrice complexe deschide un mod
de lucru deosebit de util.
Conductivitatea electrica complexa permite clasificarea materialelor astfel:

• pentru σ >> ωε , rezulta σ ≈ σ si este cazul mediilor conductoare
• pentru σ << ωε , rezulta σ ≈ jωε si este cazul mediilor izolante
• pentru σ ≈ ωε , rezulta σ = σ + jωε si este cazul dielectricilor cu pierderi
In aceasta clasificare, mediile biologice se incadreaza in functie de frecventa campului

electromagnetic neionizant, in categoria conductoarelor la frecvente joase (0 - 104) Hz
(modelele de volum conductor), si respectiv in categoria dielectricilor cu pierderi la frecvente
inalte (105 - 1011) Hz.
Aplicatie.
Conductivitatea electrica complexa echivalenta pentru

un mediu neomogen, liniar si izotrop – modelul
Maxwell-Wagner da expresia pentru conductivitatea
electrica complexa echivalenta a unei structuri sferice
(de exemplu o celula) formata din doua subdomenii
concentrice
σ1 + 2σ 2 ⎛ r1 ⎞ 3
+ 2⎜⎜ ⎟⎟
σ1 − σ 2 ⎝ r2 ⎠
σ echiv = σ2 3
σ1 + 2σ 2 ⎛ r1 ⎞
− ⎜⎜ ⎟⎟
σ1 − σ 2 ⎝ r2 ⎠
Observatie. Exista variante mai complicate pentru acest gen de expresii ale conductivitatii
(permitivitatii) complexe echivalente, pentru compusi multicelulari, tinand seama de
densitatea acestora, de dimensiuni, de forma, etc.
Exemple de valori ale proprietatilor electrice pentru cateva tesuturi biologice la f = 50 Hz

si t = 37 0C

Observatii.
1. La frecventa considerata, Re{σ} >> Im{σ}, deci mediile se comporta ca materiale
conductoare
2. Pentru introducerea unor repere valorice, se poate face o comparatie cu proprietatile apei:
apa distilata (la 200C) are ωε ≈ 2 ·10-7 S/m, respectiv εr ≈ 81 si σ = 2 · 10-4 S/m;
apa de mare (sarata) are σ ≈ (3 .. 5) S/m
3. Analizand valorile de conductivitate din tabel se observa ca tesuturile cu continut bogat de
apa au conductivitate considerabil mai ridicata.
4. Permitivitatea electrica relativa are valori foarte mari (105 .. 106); acest lucru este
caracteristic tesuturilor vii la frecvente joase si se explica prin continutul bogat in ioni liberi
care polarizeaza membranele celulare. Pentru mediile tehnice valori maxime se intalnesc la
sarea de Seignette si compusi ai acesteia dar sunt cel mult de ordinul 103.
Variatia σ si ε cu frecventa
Un mediu biologic adus in camp electric variabil in timp se comporta diferit la diferite
frecvente. In cazul mediilor biologice, in general, σ creste cu cresterea frecventei, iar ε
scade; variatiile sunt insa neliniare. Atat σ cat si ε sunt variabile cu frecventa, datorita inertiei
pe care o prezinta purtatorii de sarcina atunci cand isi schimba orientarea, sau directia de
deplasare, ca o consecinta a schimbarii de orientare a campului electric; la variatia campului
electric, σ si ε sufera un proces de relaxare. Exista mai multe modele care aproximeaza
variatiile cu frecventa prin expresii analitice si explica legile de variatie; aceste modele se
numesc dispersii sau moduri de relaxare.
Cea mai simpla forma matematica pentru ilustrarea unui mod de relaxare ca raspuns la o
excitatie cu variatie in timp sub forma de treapta este o functie exponentiala, caracterizata
de o constanta de timp τ; astfel, variatia in timp a permitivitatii electrice la aplicarea unui
(
camp electric treapta are forma: ε (t ) = ε ∞ + (ε s − ε∞ ) 1− e
−t / τ
) , unde
τ - constanta de timp caracteristica (de relaxare),
este de ordinul (10-9 - 10-6) s pentru polarizarea de
orientare si de ordinul 1 s pentru polarizare de
neomogenitate
ε - valoarea permitivitatii corespunzatoare polarizarii
∞
electronice (la frecvente foarte mari, f >> 1011 Hz)

sau la t = 0 in aplicarea campului electric treapta
εs - valoarea permitivitatii la finalul procesului de
relaxare (t → ∞)
Raspunsul la aplicarea unui camp electric cu variatie armonica in timp corespunde modelului
de relaxare stabilit de catre Debye sub forma permitivitatii sau conductivitatii electrice
ε − ε∞
complexe, ε = ε ∞ + s .
1 + jω τ

Dispersiile (modurile de relaxare) se definesc pe

benzi de frecventa si pun in evidenta:
- zone cu variatie brusca, in jurul frecventei
caracteristice fc
- zone de palier (la capetele benzii de frecventa)
Frecventa caracteristica (de relaxare) marcheaza
valoarea medie a conductivitatii sau permitivitatii pe
intreaga dispersie:
σs + σ∞
σ med = σ( fc ) = ,
2
ε + ε∞
ε med = ε ( fc ) = s .
2
Constanta de timp caracteristica (de relaxare) este
1
constanta de timp a procesului τ = . Astfel,
2πfc
ε s − ε∞
rezulta ε = ε ∞ + .
1 + j( f / f c )
Pentru dispersiile conductivitatii si respectiv permitivitatii electrice (curbele σ( f ) si ε( f ) )

exista expresii analitice, care pot fi utilizate pentru interpolare si extrapolare de date, sau
pentru alte aplicatii matematice. Prima aproximare de acest tip a fost realizata de Debye in
1929. Modelul Debye pentru o singura dispersie (curbele σ( f ) si ε( f ) €pentru un€ subinterval
de frecventa dupa cum este reprezentarea grafica de mai sus) are expresiile:
€ €
, relatie care se poate usor prelucra prin impartire cu
ε0 = 1/(4 ⋅ π ⋅9 ⋅109 ) F/m , pentru a fi exprimata permitivitatea electrica relativa (constanta
dielectrica).
€
Dispersiile permitivitatii electrice pentru
tesuturile biologice
In gama frecventelor campului electromagnetic

Hertzian (0 - 1011) Hz, se identifica patru dispersii
pentru permitivitatea electrica, notate cu α, β, γ si
δ (δ nu apare la toate tipurile de tesuturi si este
inclusa in domeniul γ).
Dispersia α
- corespunde gamei (10 - 104) Hz
- este datorata polarizarii de neomogenitate
- influentata de structura celulara - numarul de ioni si gradul de neomogenitate

Dispersia β
- este datorata polarizarii de orientare a diferitelor macro-molecule prezente in tesuturi
(ex. Proteinele, Hemoglobina)
Dispersia γ
- apare in jurul frecventei de 2,5·1010 Hz (25 GHz), dar in general in gama (108-1010) Hz
- este datorata polarizarii de orientare a moleculelor libere de H2O si corespunde
frecventei de relaxare a apei la temperatura normala a organismului uman (37 0C)
- valoarea frecventei de relaxare a apei scade cu temperatura; la 20 0C este de 19,5 GHz
Dispersia δ
- este datorata polarizarii de orientare a unor molecule polare de mici dimensiuni, legate
mai slab in structuri chimice si avand un oarecare grad de mobilitate pentru miscare de
rotatie; poate fi vorba chiar de molecule de H2O legate
Variatia cu frecventa a conductivitatii electrice este mai putin semnificativa, (cresterea

σ(f) este putin pronuntata), cu exceptia frecventelor de la limita superioara a domeniului
Hertzian (f > 109 Hz), unde conductivitatea are o crestere mai abrupta; acest lucru se explica
tot prin comportarea moleculelor libere de H2O, dar mecanismul nu este inca elucidat.
Exemple.
In figura de mai jos este reprezentata, pentru ilustrare, variatia cu frecventa a conductivitatii
si a permitivitatii electrice in gama de frecvente a campului electromagnetic Hertzian, in
cazul unui tesut anatomic - ficat; datele sunt preluate dintr-un studiu mai amplu, finantat de
Armstrong Laboratory (AFMC) - Occupational and Environmental Health Directorate -
Radiofrequency Radiation Division, Brooks Air Force Base, USA
Camelia Gabriel, PhD. & Sami Gabriel, MSc. - Compilation of the Dielectric Properties of Body
Tissues at RF and Microwave Frequencies.
Baza de date este accesibila la adresa: http://niremf.ifac.cnr.it/tissprop
Cele doua curbe pentru fiecare proprietate de material reprezinta valorile determinate
experimental (albastru) in cadrul studiului si valorile calculate cu formule de tipul expresiilor
Debye (rosu), iar valorile marcate cu verde sunt determinate experimental si sunt preluate
din literatura de specialitate.
In cazul variatiei permitivitatii sunt vizibile dispersiile α, β si γ, iar in cazul conductivitatii se
observa cresterea brusca cu frecventa in zona frecventele foarte inalte.

In tabelul de mai jos sunt prezentate componentele conductivitatii electrice complexe,

σ = Re {σ} si ωε = Im{σ}, cat si ale permitivitatii electrice relative, in functie de frecventa,
pentru cateva tesuturi anatomice.
Se observa ca la frecvente joase mediile sunt preponderent conductoare, iar la frecvente
inalte se comporta ca dielectrici cu pierderi. In cazul musculaturii striate, la frecvente joase,
anizotropia este importanta si introduce diferente semnificative intre valorile dupa directia
longitudinala fibrei, fata de cele dupa directia transversala. Se remarca, de asemenea, ca
tesuturile mai bogate in apa (tesut muscular, ficat, rinichi) au atat conductivitatea, cat si
permitivitatea mai ridicate decat tesuturile cu continut de apa scazut.
Valori medii pentru conductivitatea şi permitivitatea electrică a unor ţesuturi biologice umane [Polk
Ch., Postow E. – CRC Handbook of Biological Effects of EM Fields – CRC Press Inc., 1986]
ţesut →
frecv. sânge muşchi ficat plămân grăsime os
↓ || / ⊥
[Hz]
10 0,52 / 0,076 0,12 0,09
102 0,6 0,52 / 0,076 0,13 0,092 0,0126
conduc - 103 0,68 0,52 / 0,08 0,13 0,096 0,04 0,0129
tivitatea 104 0,68 0,55 / 0,085 0,15 0,11 0,0133
electrică 105 0,7 0,65 / 0,4 0,16 0,0144
Re{σ}=σ 106 0,71 0,7 0,3 0,0173
107 1,11 0,75 0,45 0,0237
[S/m] 108 1 1,25 0,7 0,53 0,04 0,0574
109 1,45 1,4 1 0,73 0,06 0,05
1010 9,5 8,8 8 7,8 0,35 0,11
10 5·10 / 5·10-4
-3
2,5·10-2 1,25·10-2
102 5·10-4/1,5·10-3 4,25·10-3 2,25·10-3 7,5·10-4 1,9·10-5
103 1,45·10 -4
10-2/ 5·10-3 6,5·10-3 4,25·10-3 2,5·10-3 5·10-5
Im{σ}= 104 1,4·10-3 4·10-2/3,5·10-2 2,75·10-2 0,01 3,2 10-4
=ωε=2πfε 105 1,35·10-2 7,5·10-2/ 0,15 6 10-2 1,4·10-3
106 0,102 0,115 9,85 10-2 4,35·10-3
[S/m] 107 0,1 8,5·10-2 0,125 1,85·10-2
108 0,35 0,34 0,325 0,175 0,03 0,115
109 3 2,7 2,55 1,75 0,25 0,4
1010 24 18,5 19 2 3,5
10 107/ 106 5·107 2,5·107
102 106/ 3·105 8,5·105 4,5·105 1,5·105 3800
permiti - 103 2900 2·105/ 105 1,3·105 8,5·104 5·104 1000
vitatea 104 2810 8·104/ 7·104 5,5·104 2·104 640
electr. 105 2700 1,5·104/ 3·104 1,2·104 280
relativă 106 2040 2300 1970 87
107 200 170 250 37
ε / ε0 108 70 68 65 35 6 23
109 60 54 51 35 5 8
1010 48 37 38 4 7

In figurile ce urmeaza sunt prezentate zonele de dispersii ale conductivitatii si permitivitatii

electrice in zona de frecvente a microundelor pentru cateva tesuturi anatomice; datele sunt
alese in legatura cu aplicatiile utilizarii comunicatiilor mobile (expunerea utilizatorilor de
telefonie mobila cu aparatul telefonic plasat in vecinatatea capului).

Variatia σ si ε cu continutul in H2O
Continutul in apa al mediilor biologice variaza intre 50% si 97%, iar in cazul tesuturilor
anatomice umane este in medie de 65%, astfel:
Observatie. Valorile sunt pentru un organism adult; imbatranirea conduce la deshidratare.
Prezenta apei in procente diferite permite identificarea structurilor anatomice pe baza

masurarii proprietatilor electrice (impedantmetrie partiala sau totala, TC de impedanta). De
exemplu, intr-un tesut cu un continut normal de cca. 75% H2O, prezenta unei tumori care
contine 80 - 90% H2O, ridica permitivitatea electrica cu cca. 25% si conductivitatea cu cca.
40%. Estimarea continutului de apa se mai poate aplica la evaluarea calitatii alimentelor,
sau in conservarea si evaluarea calitatii tesuturilor pt. transplanturi. Masurarea impedantei
globale a corpului, combinata cu alte informatii, permite determinarea ponderii tesutului
adipos in organism si gradul de infiltrare cu apa.
Producerea unor traumatisme (cu aparitie de rani, hematoame) are ca efect cresterea
continutului local in H2O si produce, de asemenea, modificari in valorile proprietatilor
electrice de material. Un studiu asupra proprietatilor electrice ale pielii in cazul aparitiei unor
leziuni (C. Gabriel, R.H. Bentall, E.H. Grant - Comparison of the Dielectric Properties of
Normal and Wounded Human Skin Material, Bioelectromagnetics 8/1987) au evidentiat
cresteri ale conductivitatii electrice si ale permitivitatii electrice cu (10 - 12) % in gama
frecventelor de microunde. Rezultatele sunt puse in evidenta de graficele de mai jos; in
ambele grafice, curba de valori mai reduse corespunde pielii sanatoase, iar valorile mai
ridicate sunt pentru pielea ranita.
Tesutul ranit are un continut in apa mai ridicat, astfel este mai puternic influentata zona
dispersiei γ pentru permitivitate (masuratorile se opresc la 1010 Hz, dar se observa tendinta
de crestere pentru ε); σ creste deoarece apa are conductivitate relativ buna. Cunoasterea
comportarii pielii prezinta un potential interes pentru dezvoltarea unor metode de tratare a
ranilor prin expunere la camp electromagnetic.

Observatii.
1. Masuratorile in studiul invocat s-au facut la aceeasi temperatura, de 10C, rezultatele
urmarind numai comparatia intre pielea ranita si cea sanatoasa, fara sa interpreteze
fenomenul d.p.d.v. celular si molecular.
2. In privinta conductivitatii pielii s-au constatat si efecte de neliniaritate la densitati de curent
relativ joase, sub 1 A/m2 (procesele fiziologice naturale se desfasoara la cca. 0,01 A/m2).
Variatia σ si ε in functie de conditiile fiziologice (tesuturi vii / moarte)
Diferente intre proprietatile tesuturilor in vivo si ale celor prelevate din organism pot sa apara
datorita:
- variatiei continutului in H2O - tesutul excizat pierde lichid si cu cat se invecheste
este mai deshidratat
- prezenta si transportul purtatorilor liberi de sarcina (ioni) intr-un tesut viu se leaga
de excitabilitatea membranelor si activitatea electrica la nivelul acestora; intr-un tesut mort
aceste procese nu se mai produc pe fondul lipsei metabolismului care mentine conditiile
necesare excitabilitatii (homeostazia). Diferentele mari in privinta valorilor σ si ε intre
tesuturile vii si cele moarte sunt importante in zona dispersiei α si scad la frecvente mai
ridicate. La frecvente joase, σ si ε incep sa scada imediat dupa incetarea vietii, iar variatia in
timp se desfasoara dupa o lege de proportionalitate inversa (σ, ε ~ 1/t); la frecvente inalte
scaderile sunt mult mai lente, iar la frecvente > 109 Hz, practic nu mai apar diferente la
tesuturile moarte fata de cele vii
Materiale artificiale
Este de multe ori nevoie sa fie realizate masuratori si experimente care sa nu puna in pericol
sanatatea subiectului, si sa nu provoace inconfort. In asemenea cazuri se folosesc
manechine, cu o forma cat mai apropiata de a unui organism, si cu un continut care are
proprietati electrice similare tesuturilor biologice sau echivalente organismului in ansamblu.
Se cunosc retete care permit prepararea in laborator de substante chimice cu un
comportament electric macroscopic similar mediilor biologice naturale, la frecvente in
domeniul microundelor. Astfel de preparate isi gases utilitatea in studii experimentale de
dozimetrie si hipertermie, privind absorbtia radiatiei electromagnetice in medii biologice, in
cazul expunerilor controlate (terapie) sau necontrolate (telefonia mobila, aplicatii casnice si
industriale ale microundelor), etc.
Avantaje:
- compozitia este accesibila (substante ieftine si usor de gasit),
- precizia cu care reproduc mediile naturale este ramarcabila (abateri in valorile σ si ε
de pana la 10%),
- sunt stabile si isi mentin proprietatile cca. 1 an daca se evita deshidratarea,
- sunt utilizate la temperatura obisnuita a mediului ambiant si reproduc proprietatile
electrice ale mediilor bilogice la temperatura normala a corpului.

ALTE PROPRIETATI ELECTRICE
Piezoelectricitatea reprezinta producerea polarizarii electrice prin solicitarea si deformarea

mecanica a materialului, cat si efectul invers; s-a constatat la unele tesuturi anatomice: tesut
osos, tendoane, invelis dentar, aorta, trahee, intestine si unele componente (acidonucleii).
Piroelectricitatea este producerea polarizarii electrice la suprafata corpurilor, cand acestea

sunt incalzite; materialele piroelectrice sunt si piezoelectrice, dar nu intotdeauna si invers;
exemple dintre tesuturile anatomice: tesutul osos si tendoanele.
Supraconductivitatea reprezinta proprietatea materialelor de producere a conductiei fara

pierderi; este conditionata de temperaturi foarte joase (in vecinatatea lui 0 K), dar exista
materiale organice pentru care apare la temperaturi obisnuite ale mediului; ex.: unele saruri
din secretia biliara, unele subdomenii ce apar in structura tesuturilor (formarea lor nu este
inca bine explicata).
PROPRIETATI MAGNETICE
Mediile biologice se incadreaza in categoria materialelor nemagnetice, deci au

permeabilitatea magnetica relativa µr ≈ 1; substantele chimice care intra in compozitia lor
sunt din categoriile:
- diamagnetice: H2, H2O,
- paramagnetice: K, Na, Mg, O2
Exista organisme care sintetizeaza natural, mai ales in zona creierului, dar in cantitati
foarte reduse, magnetita (Fe3O4 care este un material feromagnetic); se presupune ca
magnetita prezenta in creier are rol in orientarea geografica in campul magnetic terestru (s-a
descoperit chiar si in compozitia creierului uman ~ 0,4 g). Prezenta fierului in hemoglobina
este foarte redusa (0,4% din compozitia sangelui) si nu sunt cunoscute efecte de reactie a
sangelui la camp magnetic in domeniile de valori obisnuite aplicatiilor curente.
Cand mediile biologice sunt expuse la camp magnetic apar fenomene de interactiune:
- forte tip Lorentz asupra ionilor aflati in miscare cu efect de deviere a fluxurilor ionice
transmembranare
- forte si cupluri asupra buclelor elementare de curent de la nivel atomic (momentele
magnetice orbitale si de spin) cu efect de aliniere in camp magnetic (RMN)
- camp electric indus sub actiunea campului magnetic variabil si curenti indusi in medii
conductoare (magnetofosfene, stimulare, hipertermie).

ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP ELECTRIC SI MAGNETIC
Aplicatia B. Spectrometrul de masa
Constructia spectrometrului se poate reduce la trei componente, asa cum prezinta schema bloc:
In acceleratorul (liniar) de particule este creat un camp electric uniform cu intensitate Ea, iar
sarcinile q sunt accelerate sub actiunea fortelor Coulombiene
dv
Fa = qE a = ma = m .
dt
Particulele de sarcina q trec apoi in selectorul de particule, o incinta in care sunt aplicate
simultan doua campuri: un camp electrostatic uniform cu intensitatea Es se formeaza intre
peretele superior si cel inferior
€ si un camp magnetostatic uniform cu inductia Bs este aplicat
perpendicular pe planul figurii. Asupra sarcinii care intra in selector cu viteza v (atinsa la iesirea
din accelerator), se vor exercita simultan doua forte: una de tip Coulombian, care are tendinta sa
devieze sarcina dupa directia campului electric
FC = qE s
si cealalta de tip Lorentz, care are tendinta sa devieze sarcina dupa o directie opusa (conform
regulii produsului vectorial)
FL = q( v × B s ) .
€
In cazul echilibrarii fortelor, particula trece mai departe nedeviata. Conditia echilibrarii fortelor
impune o relatie de legatura intre viteza particulei, intensitatea campului electric si inductia
magnetica
€ E
FC = FL implica qE s = qvBs , respectiv v = s .
Bs
Daca relatia de mai sus nu este respectata, sarcinile sunt eliminate de pe parcurs, spre unul dintre
pereti; astfel se selecteaza numai anumite sarcini care sunt lasate sa treaca mai departe.
Spectrometrul€ de masa este prevazut cu o zona de acces al particulelor intr-o incinta in care se
aplica un camp magnetostatic uniform, cu inductia B, orientat perpendicular pe directia vitezei v
cu care intra sarcina. Sub actiunea fortei Lorentz, sarcina va fi deviata dupa o traiectorie
semicirculara, pana cand atinge zona de detectie.
La intrarea in incinta spectrometrului, asupra sarcinii q se exercita o forta de tip Lorentz FL*
FL* = q( v × B) ,
care actioneaza similar unei forte centripete Fcp, care inscrie sarcina pe o traiectorie
semicirculara de raza r
mv 2
€ Fcp = er .
r
Prin identificarea expresiilor se poate determina raza traiectoriei sarcinii:
* mv 2 mv
FL = Fcp implica qvB = , respectiv r = ,
€ r qB
care variaza de la un tip de particula la altul in functie de valorile masei m si sarcinii q; astfel,
particulele pot fi separate in categorii dupa raportul dintre masa si sarcina, sau dupa viteza cu
care ajung la separator; de asemenea, se poate face identificarea particulelor masurand raza
traiectoriei. €
Domeniul de utilizare al spectrometrului de masa:

- masurarea masei purtatorilor de sarcina
- determinarea concentratiei purtatorilor de sarcina
- separarea ionilor de tipuri diferite dintr-un amestec
- separarea izotopilor unui element, sau a diferitilor ioni cu aceeasi sarcina si cu mase diferite
- spectrometrul de masa se poate asocia cu un cromatograf cu gaz pentru constructia unui
detector de substante toxice, contaminanti, etc.
- spectrometrul se utilizeaza in programe spatiale pentru analiza compozitiei plasmei, cum ar fi
vantul solar
- in medicina, spectrometrul de masa poate fi folosit pentru controlul fin al concentratiei gazelor,
de exemplu in analiza continutului gazos administrat unui pacient monitorizat intr-o sectie de
terapie intensiva, sau in cazul anesteziei
Aplicatia C. Acceleratorul de particule de tip CICLOTRON
Acesta este unul dintre primele tipuri de accelaratoare realizate; in prezent el mai este utilizat in
faza initiala a procesului de accelerare (la viteze subrelativiste), in cadrul unor instalatii cu mai
multe trepte de accelarare. Astfel, se utilizeaza in fizica nucleara, in experimente de laborator, iar
in medicina este folosit pentru obtinerea substantelor radiofarmaceutice; daca sarcinile q sunt
electroni, ciclotronul este cunoscut sub denumirea de betatron.
Ciclotronul este construit din doua perechi de poli magnetici semicirculari, care produc camp
magnetostatic uniform (orientat dupa directie verticala ca in figura), iar in spatiul dintre cele
doua perechi de poli se produce camp electric uniform (orientat dupa directie orizontala ca in
figura); intensitatea campului electric variaza in timp, schimband periodic polaritatea.
Purtatorii de sarcina sunt injectati in zona centrala a constructiei (in zona campului electric
uniform) si sunt actionati de forte Coulombiene pana cand trec in zona dintre polii magnetici,
unde intervin fortele Lorentz care deviaza miscarea sarcinilor dupa o traiectorie semicirculara.
Astfel, sarcinile ajung din nou in zona dintre poli si sunt iar sub actiunea fortelor Coulombiene;
la acest moment, intensitatea campului electric a schimbat polaritatea si sarcinile sunt purtate
pana in cealalta zona de camp magnetic, unde fortele Lorentz ii dirijeaza din nou dupa trasee
semicirculare si procesul se repeta.
B t
T
E
B B
E -E
0 < t < T/2 T/2 < t < T
Traseele semicirculare au de fiecare data o raza mai

mare, iar campul electric schimba de polaritate in
ritmul in care sarcinile ajung succesiv in zona dintre
cele doua perechi de poli magnetici.
Traseul particulelor (cu sarcina q si masa m) este spiralat, iar accelerarea lor se produce la
trecerea prin zona de camp electric sub actiunea fortelor Coulombiene
dv
FC = qE = ma = m .
dt
Sarcinile parcurg apoi cu viteza v (din ce in ce mai mare de la un ciclu la altul) cate un traseu
semicircular de raza r, din ce in ce mai lung in acelasi interval de timp, sub actiunea fortelor de
tip Lorentz, care pot fi identificate cu niste forte centripete
€
mv 2 mv
FL = Fcp respectiv qvB = , de unde rezulta r = .
r qB
Se observa ca razele traiectoriilor cresc proportional cu viteza sarcinilor.
Pentru a se asigura continuitatea traseului, E trebuie sa schimbe orientarea periodic, cu o
perioada €
T sincronizata cu durata miscarii circulare Tc. Astfel,
T Tc 2πr 2π mv 2πm
= respectiv T = Tc = = ⋅ , de unde rezulta T = .
2 2 v v qB qB
Asadar, perioada T nu depinde de raza nici unei traiectorii semicirculare; ea este constanta pentru
un anumit experiment (la camp magnetic de inductie B fixata) si realizat cu un anumit tip de
particule,
€ adica pentru m si q fixate.
ACTIUNI PONDEROMOTOARE IN CAMP ELECTRIC SI MAGNETIC
Aplicatia A. Efectul HALL
Se considera o placuta din material conductor, de forma paralelipipedica, cu dimensiunile a, b, c,

dupa cele trei axe de coordonate (x, y, z) ca in figura; placuta face parte dintr-un circuit electric,
fiind strabatuta de curentul continuu I, orientat după axa z. In acelasi timp, placuta se afla in
camp magnetic uniform, cu vectorul inductiei magnetice B orientat în sens invers axei x.
x
x
a c
z v J, E a
b -
y B c
O z
I + -
Fenomenul de conductie electrica are loc prin miscarea electronilor liberi in sens opus directiei
intensitatii campului electric aplicat E, respectiv in sens opus vectorului densitatii de curent J.
Electronii in miscare se afla sub influenta campului magnetic si asupra lor vor actiona forte de
tip Lorentz
fL = q ( v × B) , in acest caz fL = e− ( v × B) ,
forte care imping electronii spre peretele placutei cuprinse in planul (xOz). Prin acumulare de
sarcini (-) spre peretele din spate al placutei, in mod implicit, spre peretele opus ramane un exces
de sarcina (+), astfel ca se formeaza in placuta un alt camp electric E*, orientat in sens opus axei
€ (electronegativi) se exercita
y; asupra electronilor € forte Coulombiene care tind sa-i deplaseze in
sensul pozitiv al axei y
fC = e−E*.
Urmarind fenomenul, se constata ca electronii sunt in continuare antrenati in procesul de
conductie, asadar ei isi pastreaza directia de deplasare prin placa. Acest comportament este
explicat de echilibrarea reciproca dintre fortele Lorentz si fortele Coulombiene (care au sensuri
opuse, dar acelaşi modul) €
fL
fL = fC rezulta evB = eE * O
- z
*
v
E
adica v = . fC
€ B y
Tensiunea electrica asociata campului electric E* se poate masura cu doi electrozi atasati placutei
ca in figura de mai jos – adica pe cele doua fete opuse, paralele cu planul (xOz),
€
U * = E *b = vBb .
Intensitatea curentului electric de conductie (datorat electronilor cu sarcina e- aflati in

concentratie N in volumul elementar ΔV) care strabate placuta (mentionat la inceput) se poate
exprima astfel
−
d q Δq e− NΔV e N ( Δz⋅ a⋅ b) Δz
I= ≅ = = = e− N ( a⋅ b) = e− Nabv .
d t Δt Δt Δt Δt
d z Δz I
Expresia pune in evidenta viteza v de deplasare a electronilor v = ≅ = . In aceste
€ d t Δt e −
Nab
conditii, tensiunea care se masoara in final, numita si tensiunea Hall, se poate exprima prin U*
1 IB IB 1
cu ecuatia U * = vBb = = ℜ , unde s-a notat cu simbolul ℜ = , constanta Hall
eN a a € eN
pentru electroni.
Pentru purtatori de sarcina q de natura oarecare, aflati in concentratie volumica N, constanta
⎡ 3⎤
€ are o expresie generica, specifica fiecarui tip de material€conductor ℜ = 1 ⎢ m ⎥.
Hall
qN ⎢⎣ C ⎥⎦
Pentru metale, constanta Hall se poate exprima astfel:

1 1 1 1
ℜ= =
qN qN A C q N ρ
= ⋅ , N A = 6.022 ⋅10 23 mol€
-1
[ ]
este numarul lui Avogadro
unde s-a considerat

A
m [ ]
C mol/m3 este concentratia molara
N = N A ⋅ C si C = .
ρ€ [ ]
ρ kg/m3 este densitatea de masa a materialului
m m [kg/mol] este masa atomica (molara)
€ €
Pentru electroliti este mai potrivita exprimarea:
€
€
1€ 1 1 €
ℜ= =
qN qN A C FC
= , [ ]
unde F = 96487 C/mol este numarul lui Faraday
Exemple: €
€ ⎡ 3⎤
1 1 m e− = 1.6021⋅ 10−19 [C]
* pentru cupru: ℜ = = = 0.756⋅ 10−10 ⎢ ⎥ , unde
qN ρ ⎢⎣ C ⎥⎦ ⎡
ρCu = 8700⎢kg/m3 ⎥
⎤
e− N A Cu ⎣ ⎦
mCu
€ mCu = 63.5⋅ 10−3 [ kg/mol]
€ €
€
* pentru o solutie NaCl de 5%o (adica 5 g NaCl la 1000 g sau 1 litru de apa), constanta Hall este
⎡ 3⎤
1 −7 ⎢ m ⎥
ℜ= = 1.21⋅ 10 ;
FC ⎢⎣ C ⎥⎦
concentratia molara s-a determinat astfel:
5 grame 1 5 ⋅10−3 1 ⎡mol⎤
C= ⋅ = -3
⋅ = 85.5 ⎢ 3⎥
1 litru
€ mNa + mCl 1⋅10 (23 + 35.5) ⋅10−3 ⎣m ⎦
€
Comentarii:
* experimentul descris a fost realizat de catre Hall in 1879 pentru determinarea sensului
purtatorilor de sarcina in conductoare, respectiv pentru a determina natura curentului electric de
conductie
* aplicatiile uzuale ale efectului Hall se refera la traductoare de curent si de inductie magnetica,
la masurarea concentratiei purtatorilor de sarcina intr-o substanta
MOMENTUL ELECTRIC DIPOLAR AL MOLECULEI DE APA
Moleculele dipolare au sarcinile (+) si (-) astfel repartizate si legate chimic incat centrul de masa
al sarcinilor (+) difera de centrul de masa al sarcinilor (-), si rezulta un moment electric nenul.
Cel mai cunoscut este cazul moleculei de apa - H2O; intre cei doi ioni de H+ si ionul de O- se
stabilesc legaturi covalente.
Repartitia spatiala a ionilor de H+ si O-
O-
corespunde figurii alaturate, iar momentul
-q
electric dipolar, determinat experimental,
are marimea ~ 1Å d pH 2O
pH 2O = 1.85 D , 0
~ 105
+ H+ +q
unde unitatea de masura Debye este H
specifica momentelor dipolare si
corespunde relatiei €
€
1 D = 3.333⋅10-30 Cm .
In figura este marcata orientarea momentului electric dipolar pH 2O , asa cum rezulta din
€
experimente si cum este in mod uzual asociata cu distributia spatiala a ionilor de H+ si O-.
Se pune problema localizarii centrelor de sarcina pozitiva, respectiv negativa si a distantei d
dintre ele, astfel incat, prin identificare, sa corespunda momentului
€ electric dipolar masurat.
Sarcina negativa implicata corespunde celor 10 electroni pusi in comun (8 furnizati de atomul de
oxigen si 2 de catre cei doi atomi de hidrogen), respectiv sarcina pozitiva corespunde celor 10
protoni ramasi in nucleele ionilor implicati; asadar, sarcina dipolului este
q = 10e− = 10 ⋅1.6021⋅10−19 C ,
unde e− = 1.6021⋅10−19 C este sarcina elementara (a unui electron).

Distanta d dintre centrele de sarcina (+) si (-) se determina apoi pe baza expresiei momentului
€
electric dipolar
€
pH 2O 1.85⋅ 3.333⋅ 10-30
d= = ≅ 3.85⋅ 10−12 m = 0.0385 Angstromi .
q -19
10⋅ 1.6021⋅ 10
Observatii.
€
1. Configuratia moleculei de apa prezentata in figura de mai sus nu poate pune in evidenta
localizarea sarcinilor si distanta dintre centrele de sarcina.
2. In continuare sunt date valori pentru momentele electrice ale altor molecule polare:
- acid clorhidric 1,03 D - hidrogen sulfurat 1,10 D
- acid iodhidric 0,38 D - amoniac 1,50 D
- acid bromhidric 0,78 D - bioxid de sulf 1,61 D
- cloroform 0,95 D - clorura de metilen 1,97 D
CONDUCTIVITATEA ELECTRICA A UNUI ELECTROLIT
Se considera o incinta cu un electrolit in care sunt ioni (+)

si (-), de exemplu o solutie de NaCl dizolvat in apa.
Campul electric de intensitate E actioneaza cu o forta de
tip electrostatic asupra unui ion cu sarcina q,
F = q E;
ionii (+) se indreapta spre electrodul (-) si invers.
La deplasarea prin lichid, ionii intampina o rezistenta
datorata frecarilor, iar forta care se opune miscarii este
proportionala cu viteza de deplasare si cu coeficientul de
vascozitate:
Fr = - k v.
Sub actiunea simultana a acestor forte, un ion oarecare se deplaseaza cu viteza constanta atunci
cand cele doua forte se echilibreaza. Viteza de deplasare are astfel marimea (in modul):
v = (q/k) E = u E *
unde u reprezinta mobilitatea ionului si este o marime dependenta de tipul de ion (prin sarcina
lui) si de tipul de electrolit (prin vascozitatea acestuia).
Considerand ca in electrolit sunt n molecule in unitatea de volum si o fractiune α dintre acestea

disociaza in ioni (+) si (-), cu mobilitatile u+, respectiv u-, rezulta ca in incinta sunt un numar de
αn molecule disociate in ioni, in unitatea de volum.
Intensitatea curentului electric intre electrozi se poate exprima prin
i= =
+
(
Δq Δ q + q
−
=
) + + −
[(
−
) ]
q+αnV q−αnV q αn v ⋅ Δt ⋅ S q αn v ⋅ Δt ⋅ S
+ = +
[( ) ]
Δt Δt Δt Δt Δt Δt
( ) (
= qαn v + + v − S = qαn u+ + u− ES )
unde variatia sarcinii se refera la un volum elementar caracterizat de aria sectiunii S prin care
trec ionii in electrolit in drumul lor spre un electrod sau celalalt, si de distanta elementara de
€deplasare (v ⋅ Δt ) .
Referitor la sectiunea S se poate exprima densitatea de curent
i
€
J=
S
( )
= q(αn ) u+ + u− E = σE
,
expresie in care se identifica si conductivitatea electrolitului (valabila pt. solutii electrolitice
diluate)
€
(
σ = q(αn ) u+ + u−
. )
Unitatea de masura pentru conductivitatea electrica in Sistem International este
⎡ 1 m/s ⎤ ⎡ 1 1 ⎤ ⎡ A 1 ⎤ ⎡ 1 ⎤ ⎡ S ⎤
⎢C 3 V/m ⎥ = ⎢C sV € = = =
m ⎥⎦ ⎢⎣ V m ⎥⎦ ⎢⎣ Ωm ⎥⎦ ⎢⎣ m ⎥⎦ , unde Ω - Ohm si S - Siemens.
⎣ m ⎦ ⎣
€
Exemplu: determinarea conductivitatii electrice a solutiei obtinute prin dizolvarea a 5 grame de

NaCl intr-un litru de apa.
- se determina concentratia molara a solutiei:

5 grame 1 5 ⋅10−3 1 ⎡mol⎤
C= ⋅ = ⋅ = 85.5 ⎢ 3⎥
1 litru mNa + mCl 1⋅10-3 (23 + 35.5) ⋅10−3 ⎣m ⎦
unde masele atomice pentru Na si Cl sunt mNa = 23 [g/mol] si mCl = 35.5 [g/mol] .
€
- daca se considera dizolvarea completa a NaCl in apa rezulta ca α = 1
€
- se calculeaza conductivitatea solutiei: €
unde F este numarul lui Faraday, iar

( ) (
σ = q(αn ) u Na + uCl = FC u Na + uCl ) uNa si uCl sun sunt mobilitatile in
camp electric ale ionilor de Na si Cl:
σ = 96487 ⋅ 85.5 ⋅ (0.52 + 0.79) ⋅10−7 =
€ = 1.13 [S/m] [
F = 96487 C/mol ]
⎡ m/s ⎤
u Na = 0.52 ⋅10-7 ⎢
⎣V/m⎥⎦
⎡ m/s ⎤
€ € uCl = 0.79 ⋅10-7 ⎢
⎣ V/m⎥⎦
€
Valori tipice pentru mobilitatea altor tipuri de ioni:€
⎡ m/s ⎤ ⎡ m/s ⎤ ⎡ m/s ⎤

u K = 0.76 ⋅10-7 ⎢ , uCa = 0.62 ⋅10-7 ⎢ , u Mg = 0.54 ⋅10-7 ⎢
⎣ V/m⎥⎦ ⎣ V/m⎥⎦ ⎣ V/m⎥⎦
€ Valori tipice pentru conductivitatea

€ € biologice (determinate in c.c.):
unor substante si tesuturi
sange σ = 0.67 [S/m] apa ultra pura σ = 0.55 ⋅10−5 [S/m]

plaman σ = 0.05 [S/m] apa deionizata σ = 10−4 [S/m]
ficat σ = 0.14 [S/m] apa de robinet σ = 0.05 [S/m]
grasime
€ σ = 0.04 [S/m] apa de
€ mare σ = 5 [S/m]
citoplasma
€ σ = 0.5 [S/m] €
−5 −7
membrana
€ celulara σ = 10 ..10 [S/m] €
€ €
€
€
INTRODUCERE IN STUDIUL
FENOMENELOR
BIOELECTRICE SI BIOMAGNETICE
- OBIECTUL DISCIPLINEI -
- REPERE ISTORICE -
- BREVIAR DE ELECTROMAGNETISM -
Investigatii medicale
(imagistica si
biosemnale)
Aplicarea campului
electric/magnetic asupra
Expunerea umana in mediul materiei vii:
electromagnetic: • Terapie clinica
• expunerea generala, a • Implanturi active
populatiei • Interventii cosmetice
• Biotehnologii
• expunerea profesionala
EXPUNERE NECONTROLATA EXPUNERE CONTROLATA

LA CAMP ELECTROMAGNETIC LA CAMP ELECTROMAGNETIC
CONTINUTUL CURSULUI
0. Domeniul disciplinei. Scurt istoric. Fenomene

electromagnetice si aplicatii in medicina
1.Proprietati electrice si magnetice ale mediilor biologice
Fenomene electrice si magnetice microscopice - conductie si polarizare

electrica, magnetizare.
Proprietati macroscopice: conductivitatea si permitivitatea electrica,
permeabilitatea magnetica.
Variatia proprietatilor cu frecventa, temperatura, compozitia chimica
2. Surse elementare de camp electric si magnetic din organism
2.1 Fenomene electrice la nivelul celulelor excitabile. Transportul ionic pasiv.
Structura si proprietatile electrice ale membranei celulelor excitabile.
Canale transmembranare. Concentratii ionice intra si extracelulare.
Transportul pasiv al purtatorilor de sarcina prin membrane
(modelele Nernst si Goldman)
2.2 Depolarizarea membranelor excitabile si transportul ionic pasiv in acest caz
Producerea impulsului de depolarizare (potentialul de actiune).
Forma de unda a impulsului de depolarizare (pentru diferite tipuri de celule).
Legea excitabilitatii.
2.3 Transportul ionic activ prin membrane; pompe ionice.
2.4 Modele electrice pentru membrane excitabile
Modelul dinamic al membranei – Hodgkin-Huxley
Modelul celulei cilindrice lungi (modelul cablului coaxial) – aplicatii
2.5 Campul electric si magnetic la distanta de sursa
3. Semnale electrofiziologice. Originea si semnificatia lor, tehnici de
inregistrare
3.1 Activitatea electrica a sistemului nervos si senzorial
Semnale specifice EEG si PE. Localizare, mod de inregistrare.
3.2 Activitatea electrica musculara
Structura si proprietatile electrice ale musculaturii striate
Mecanismele transmiterii excitatiei si contractia musculaturii striate
Semnale EMG. Mod de inregistrare
3.3 Activitatea electrica a cordului
Sistemul de conductie si depolarizare electrica a cordului
Structura celulelor autoritmice si contractile, activitatea electrica
Etapele depolarizarii si repolarizarii miocardului
Semnale ECG. Mod de inregistrare
3.4 Modele ale surselor elementare de camp electric din organism
Proiecţiile dipolului elementar
Conceptul lead vector cu aplicaţie la vectorul electric cardiac
Aplicatie pentru formarea semnalului ECG
3.5 Activitatea electrică oculară – semnalele EOG si ERG
3.6 Raspunsul electrodermal – semnalul GSR
3.7 Semnale corelate – viteza undei de puls, sistemul poligraf, biofeedback
3.8 Semnale magnetice asociate fenomenelor electrofiziologice
4. Campul electromagnetic neionizant Hertzian in terapia medicala
4.1 Spectrul campului electromagnetic Hertzian
Teoria de camp pe subdomenii de frecventa
4.2 Fenomene de interactiune camp – tesut biologic
Fenomene de stimulare a tesuturilor excitabile
Fenomene termice
Transport de substante in camp electric si magnetic
4.3 Aplicatii terapeutice
Stimulare electrica si magnetica neuro-motorie – proceduri, echipamente
Tratarea fracturilor in camp magnetic
Transfer energetic transcutanat
Electroporare
Hipertermie si ablatie
5. Campul electromagnetic Hertzian in expunerea necontrolata – mediul de
viata electromagnetic
Bibliografie:
1. Jaakko MALMIVUO, Robert PLONSEY - Bioelectromagnetism, Oxford Univ.
Press, 1995 (format electronic actualizat
http://butler.cc.tut.fi/~malmivuo/bem/bembook)
2. Mihaela MOREGA - note de curs (format electronic)
3. Mihaela MOREGA, s.a. – lucrari laborator (format electronic)
4. colectia de reviste IEEE – EMB, Bioelectromagnetics
Lista aplicatiilor (lucrari de laborator de cate 4 ore)
L1. Acţiuni ponderomotoare în câmp electric şi magnetic – probleme.
L2. Operaţii de bază în prelucrarea semnalelor – utilizare soft BIOPAC Student Lab PRO.
L3. Transport ionic transmembranar & Potenţiale de acţiune – aplicaţii bazate pe ADAM
Interactive Physiology (software interactiv).
L4. Tehnica de achiziţie a biosemnalelor cu sistemul BIOPAC.

Fenomene de sinapsă – aplicaţii bazate pe ADAM Interactive Physiology.
L5. Studiul activităţii musculare – aplicaţii bazate pe ADAM Interactive Physiology.
Semnalul EMG – achiziţie şi procesare cu BIOPAC.
L6. Producerea semnalului ECG – aplicaţii bazate pe ADAM Interactive Physiology.

Semnalul ECG – achiziţie şi procesare cu BIOPAC.
L7. Semnale de tip EOG, EEG, inregistrări poligraf ş.a. - achiziţie şi procesare cu
Biopac (realizarea unor experimente inovative in echipa).
TABELE CRONOLOGICE
(dupa J. Malmivuo si R. Plonsey - Bioelectromagnetism. Oxford Univ. Press, 1995)

BREVIAR DE
ELECTROMAGNETISM
MARIMI FIZICE UZUALE
UNITATEA DE DEFINITIA
MARIMEA FIZICA SIMBOLUL
MASURA
Sarcina electrica q [C] Coulomb = Sarcina totala corespunzatoare
Coulomb la un numar de 6,25·1018 electroni
Intensitatea Intensitatea unui curent electric corespunzator

i [A]
curentului electric Ampere transportului printr-un reper fix a sarcinii de 1C
in fiecare secunda
Potentialul electric V [V]

Volt
Intensitatea
E [V/m] E = - grad V
campului electric
Densitatea de curent [A/m2] Densitatea unui curent de 1A care

J
trece printr-o suprafata de 1 m2
Forta electrica F [N=CV/m] Forta ce actioneaza asupra unei sarcini de 1C

in campul electric cu intensitatea de 1V/m
Momentul electric p [Cm] p = qd

MARIMEA FIZICA SIMBOLUL UNITATEA DE DEFINITIA
MASURA
Inductia magnetica B [T]
Tesla
Momentul magnetic m [Am2] Modelul Amperian m = iA
Polarizatia electrica P [C/m2] Densitatea de volum a momentului electric

P = dp / dV
Magnetizatia M [A/m] Densitatea de volum a momentului magnetic

M = dm / dV
[S/m]
Conductivitatea electrica s J=sE
Siemens / metru
Rezistivitatea electrica r [Wm] r=1/s

Ohm metru
Permitivitatea electrica e [F/m] e = er e0; e0 = 1/ (36 p 109) F/m

Farad / metru
Permeabilitatea magnetica m [H/m] m = mr m0; m0 = 4 p 10-7 H/m

Henry / metru
Susceptivitatea electrica e -  e = er - 1
Susceptivitatea magnetica m -  m = mr - 1
CONSTANTE FIZICE UNIVERSALE
1 F
* permitivitatea electrica a vidului (aerului) e0 =  
4p  9109  m 
H
-7
* permeabilitatea magnetica a vidului (aerului) m 0 = 4p 10  
 m
1
* viteza luminii in vid (aer) c= = 310 8 m/s
e 0m 0
* sarcina elementara (sarcina electronului)

-
q0 = e = 1,60210(7) 10 C
-19
 1 
* numarul lui Avogadro N A = 6,02252(28)1023  
mol 
 C 
* numarul (constanta) lui Faraday F = q0 N A = 96487 
 mol 
* masa de repaus a electronului me = m0 = 0,91091(4) 10 -30kg
* masa de repaus a protonului mp = 1,67252(8) 10-27kg
* masa de repaus a neutronului mn = 1,67482(8) 10-27kg
* unitatea atomica de masa u = (a.m.u.) = 1,66043(7) 10 -27 kg

 J 
* constanta universala a gazelor R = 8,31433(12)  
mol  K 
R  
-23 J
* constanta lui Boltzmann k= = 1,38054(18) 10  
NA K
* constanta lui Planck h = 6,6256(5) 10 -34J s

q0 h  
-24 J
mB = = 9,2732(6)10  
* magnetonul Bohr-Procopiu 4pm0 T
q0 h  
-27 J
* magnetonul nuclear mn = = 5,0505(4) 10  
4pm p T
LEGILE CAMPULUI ELECTROMAGNETIC
IN MEDII IZOTROPE SI OMOGENE
1) Legea legaturii dintre D, E si P
D = e 0E  P
P = Pt  P p In medii liniare Pp = 0 si D = eE
e=ere0
2) Legea fluxului electric
Pe suprafete de discontinuitate
divD = r v divsD = rs E1
n
nD1 - nD2 = rs E2 (e1)
ne1E1 - ne2E2 = rs (e2) rs
3) Legea conductiei electrice J = sE  Ei  E  E i  = rJ
4) Legea transformarii de energie in conductoare pJ = E J

5) Legea legaturii dintre B, H si M
B = m 0 H  M 
M = Mt  M p In mediile biologice M ≈ 0, B = m0 H
6) Legea fluxului magnetic

divB = 0
7) Legea conservarii sarcinii electrice

rv
div J = - Pe suprafete de discontinuitate
t n E1
rs
div s J = - E2 (s1)
t
r s (s2) rs
n  J1 - n  J 2 = -
t
r s
n  s1E1  - n  s 2 E2  = -
t
8) Legea inductiei electromagnetice
B
rot E = - - rot B  v  v - viteza mediului (pentru medii mobile)
t
9) Legea circuitului magnetic
D
rot H = J   rv v  rot D  v
t
v - viteza mediului (pentru medii mobile)

REPREZENTAREA MARIMILOR ARMONICE
(cu variatie in timp periodica, dupa o functie trigonometrica SIN sau COS)
* expresia analitica in domeniul timp U  valoarea efectiva
u(t) = 2U sint -   2U  valoarea maxima

W = 2pf  pulsatia
u(t) f  frecventa
2U T = 1/f  perioada
  faza
t
 T
* reprezentarea fazoriala simplificata
u(t) = 2U sint -   y
A
U

O
x
- fazorul are modulul OA = U

- pozitia initiala corespunde defazajului 
- fazorul se roteste cu viteza unghiulara  in jurul originii O
* reprezentarea in complex simplificat
u(t) = 2U sint -   U = Ue = U cos  j sin 

j
U  imagine in complex simplificat

y
A U= U j = -1
U

Ecuatiile diferentiale sunt inlocuite
O cu ecuatii algebrice in complex
x
Im uU
du
U  jU
jUsin dt

U
Ucos Re
 udt 
j

Bem Tot

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bem Tot

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UPB – Laboratorul de Inginerie Electrica in Medicina

ACHIZIŢIA ŞI PROCESAREA ÎNREGISTRĂRILOR EMG

Scopul lucrării este înregistrarea şi

Partea II. Prelucrarea numerică a semnalului EMG

2. Determinarea şi analiza formei integrate a semnalului EMG.

Mod de lucru şi rezultate

canalul cu numărul 40 (CH40). Acesta este un semnal calculat şi corespunde formei

1. Pentru vizualizarea comodă a semnalului puteţi folosi următoarele facilităţi:

Pentru fiecare interval identificaţi valoarea minimă, maximă şi diferenţa dintre

2. Determinarea formei de undă integrate a înregistrării se poate face în timpul

3. Analiza spectrului de frecvenţe este tot o facilitate de post-procesare a

Pentru determinarea frecvenţei mediane a spectrului este necesară rescalarea

Pachetul software multimedia ADAM Interactive Physiology reprezinta un set de lectii

Fiecare lectie se desfasoara ca o succesiune de imagini; ecranele se schimba la comanda

Atentie! Lasati suficient timp pentru derularea tuturor informatiilor in cadrul

Cu ajutorul butonului GLOSSARY se poate accesa un glosar de termeni. Cuvintele

In cadrul acestei lucrari se utilizeaza lectiile:

• Jonctiunea neuromusculara (THE NEUROMUSCULAR JUNCTION)

• Teoria filamentelor alunecatoare (SLIDING FILAMENT THEORY)

selectate din capitolul destinat electrofiziologiei sistemului muscular (MUSCULAR).

1. Identificarea structurii si studiul functionarii jonctiunii neuromotorii:

2. Identificarea structurii fibrei musculare si studiul mecanismului de contractie

In cadrul lucrarii raspundeti in scris la urmatoarele chestiuni:

1. Descrieti structura sinapsei (jonctiunii) neuromusculare.

2. Care este rolul ionilor de calciu in transmiterea semnalului electric de la terminatiile

3. Cum este corelata contractia musculara cu comanda electrica?

4. Descrieti structura filamentelor subtiri si groase.

5. Prezentati succesiunea secventelor de fenomene electrice, chimice si mecanice

Pachetul software multimedia ADAM Interactive Physiology reprezinta un set de lectii

Fiecare lectie se desfasoara ca o succesiune de imagini; ecranele se schimba la comanda

Atentie! Lasati suficient timp pentru derularea tuturor informatiilor in cadrul

Cu ajutorul butonului GLOSSARY se poate accesa un glosar de termeni. Cuvintele

In cadrul acestei lucrari se utilizeaza lectiile:

• Transmisia sinaptica (SYNAPTIC TRANSMISSION)

• Semnale la nivelul sinapsei (SYNAPTIC POTENTIALS AND CELLULAR

selectate din capitolul destinat electrofiziologiei sistemului nervos (NERVOUS II).

1. Studiul fenomenului de transmisie a semnalului electric in lungul traseelor nervoase,

2. Receptionarea semnalelor electrice si integrarea lor la nivelul unui neuron receptor

2. SURSELE ELEMENTARE DE CAMP ELECTRIC si MAGNETIC din ORGANISM

2.1 Fenomene electrice la nivelul celulelor excitabile. Transportul ionic pasiv in

GENERALITATI DESPRE CELULELE EXCITABILE – MEMBRANE, REPARTITII DE IONI

Celulele excitabile sunt generatoarele elementare de campuri electrice (si magnetice

Structura membranei celulare

Membrana celulara joaca rolul unei

Membrana are o structura de dublu

Lipidele care formeaza in cea mai

Caracterul hidrofil al capetelor polare si cel hidrofob al catenelor hidrocarburice explica

Fosfolipidele - formeaza un strat izolant electric, pentru care se poate determina cu

Mihaela MOREGA - Bioelectromagnetism, 2015

Proteinele integrate - sunt aglomerari amorfe macromoleculare inglobate in statul lipidic,

Canalele ionice asigura selectivitatea membranei prin capacitatea de a controla trecerea

MEMBRANA IN STARE POLARIZATA (sau in repaus)

In plus, in interiorul celulelor se gasesc ioni

Transportul pasiv al ionilor prin membranele excitabile reprezinta miscarea dirijata a

Mihaela MOREGA - Bioelectromagnetism, 2015

(forte Coulombiene) si sub actiunea gradientului de concentratie (forte de difuzie); transportul

Transportul pasiv se desfasoara atat in cazul

MODELE PENTRU MEMBRANE POLARIZATE

Modelul NERNST – valabil pentru circulatia unei singure categorii de ioni

Datorita diferentei de concentratie, ionii Acumularea de ioni (+) in (e) creaza un

€ Mihaela MOREGA - Bioelectromagnetism, 2015

Rezulta asa numita expresie a tensiunii NERNST

Schema electrica echivalenta in modelul NERNST pentru un element de suprafata a