Cursuri Nano

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Inginerie Medicală
NANOBIOMATERIALE
Introducere, definiții şi
generalităţi
Nanomateriale
Nanomateriale
Nanotehnologii Dispozitive
NANOTEHNOLOGII - Definiţie
● Înţelegerea comportamentului şi controlul materiei la scară

nanometrică;
● Obţinerea de imagini, măsurarea, modelarea şi manipularea
materiei la scară nanometrică;
● Cuprind toate materialele, dispozitivele, elementele etc. realizate
prin manipularea deliberată a materiei la scară nanometrică,
cărora li s-a imprimat o anumită funcţionalitate.
NANOTEHNOLOGII
Tehnologia secolului 21
Nanobiomateriale
● Un nanomaterial este un material alcătuit din obiecte

care au cel puțin o dimensiune cu valori între 1 şi 100 nm;
acesta prezintă proprietăţi specifice la scară nanometrică.
●Un biomaterial este un material destinat să fie în contact

cu ţesuturile vii şi/sau fluidele biologice, cu scopul de a
evalua, trata, modifica forma sau înlocui orice ţesut, organ
sau funcţie a organismului.
NANOMETRUL - Definiţie
●‘Nano’ în limba greacă înseamnă ‘dwarf’.
= creaturi humanoide mici de

înălţime, care trăiau sub
pământ, întâlnite în mitologia
nordicilor şi în cea germană.
Aveau calităţi şi puteri
deosebite.
Miliarde de
Milioane de nm nm
Urma neagră din Un bărbat cu
Mii de nm
figură are o lăţime înălţimea de 2m
Celulele au mii de nm de 1mil nm are 2 miliarde nm
diametru înălţime
1nm
Mai puţin de 10 atomi de H unul
1nm lângă celălalt;
Diametrul atomilor 1 moleculă de ADN
este de câţiva Å, are aprox 0,25 nm
adică câteva zecimi lăţime
de nm
cel puțin o dimensiune este
Nanomaterial ? cuprinsă în intervalul [1-100] nm
1 nm = 1 x 10-9 m
●Lungimea de undă a luminii in vizibil: 300 – 700 nm

●1 nm = un miliard dintr-un metru = 1 x 10-9 m (1 x 10-7 cm)
●1 nm = 1/50,000 din diametrul firului de păr
●1 nm = 1/100,000 din grosimea unei foi de hârtie
●100 nm = 0.1 micron (μm)
●1000 nm = 1 micron (μm)
●1000 μm = 1 mm
Evoluţii în dimensiunea lucrurilor
● Lumea “micronilor" este cea cu care suntem obişnuiţi.

● De-a lungul anilor a existat tendinţa de a se miniaturiza
continuu dispozitivele şi componentele create de om.
● Nanotehnologiile presupun tranziţia abruptă de la scala
micronică/submicronică la scala 1 - 100 nm.
Ce se întâmplă la scară
nanometrică?
● Proprietăţile fundamentale ale materialelor se schimbă la scară

nanometrică – apar proprietăţi care nu au mai fost observate până acum!
● Nanotehnologiile permit obţinerea de materiale şi dispozitive inovative,

cu noi proprietăţi.
nanometrică?
● Structura cristalină
● structura cristalină a nanoparticulelor este diferită de cea materialului
macrocristalin:
- nanoparticulele de oxid de zirconiu sunt tetragonale/cubice (structura de
echilibru este monoclinică).
● Temperatura de topire
● temperatura de topire a nanoparticulelor este diferită de cea a materialului
densificat:
- CdS Ttop se reduce de la 1720 K pentru materialul densificat la < 1200 K
atunci când dimensiunea particulelor este < 3 nm.
nanometrică?
● Structura electronică
● Structura electronică de benzi se schimbă la scară nanometrică:
- în nanoparticulele de TiO2 se înregistrează modificarea lărgimii benzii
interzise (în sensul scăderii acesteia);
- nanoparticulele de Hg < 2 nm prezintă conducţie non-metalică.
● Proprietăţi optice
● Comportamentul optoelectronic al nanoparticulelor este diferit faţă de cel
al materialului densificat:
- lungimea de undă a luminii emise depinde de dimensiunea particulelor la
scară nanometrică.
nanometrică?
● Reflexia luminii
● Caracteristicile legate de reflexia luminii sunt diferite la scară nanometrică:
- nanoparticulele sub o anumită dimensiune nu reflectă lumina în vizibil
(< 1/20 din lungimea de undă a luminii)
● Difuzia
● Difuzia atomică în nanoparticule este diferită faţă de cea în materialele cu
micro-grăunţi cristalini:
- dependenţă exponenţială de dimensiunea particulelor;
- efecte de suprafaţă.
nanometrică?
● Solubilitatea:
● Substanţe care nu sunt solubile la nivel micrometric pot deveni
solubile la nivel nanometric.
● Suprafaţa specifică:
● Raportul suprafaţă/volum foarte mare, caracteristic nanoparticulelor,
deschide multe posibilităţi pentru crearea de noi materiale şi facilitarea

proceselor chimice.
- în materialele convenţionale majoritatea atomilor nu se situează pe
suprafaţă/interfaţă, în timp ce nanotehnologiile lucrează adesea
exclusiv cu monostraturi de particule.
nanometrică?
… 1 nm
1m …
S= 6 m2 +2 m2 =8 m2 S ~ 1012 m2
nanometrică?
● Proprietăţi mecanice
● Proprietăţile mecanice ale materialelor nanocristaline sunt foarte diferite:
- dislocaţiile influenţează ductilitatea şi rezistenţa mecanică a materialelor
microcristaline;
- alunecarea dislocaţiilor determină apariţia deformaţiilor şi eventual
distrugerea corpului solid;
- activitatea dislocaţiilor scade pe măsură ce dimensiunea grăunţilor cristalini
scade;
- dislocaţiile sunt absente în nanocristalele cu dimensiuni de 10 -20 nm.
Cristal perfect Dislocaţie elicoidală Dislocaţie marginală

nanometrică?
Structură / Proprietate
Dimensiunea
de particulă Material
critică [nm] Nano Convenţional
~13 Y2O3 monoclinic cubic

8-26 ZrO2 tetragonal monoclinic
conductivitate conductivitate
24-30 ZrO2 (YSZ)
termică redusă termică normală
50 TiO2 anatas rutil
>80 Cr2O3 superparamagnetic antiferomagnetic
120 BaTiO3 cubic tetragonal
120 BaTiO3 TCurie variabilă TCurie ct.
Exemple în natură
● Natura este un maestru în a opera la scară

nanometrică: funcţionarea organismelor vii este
condiţionată de mecanisme la scară nanometrică.
● Actina şi miozina formează un

sistem responsabil pentru
contracţia muşchilor;
- Serii de paşi în care capul
miozinei împinge actina în paşi
mici, de 10 – 28 nm.
Molecula de miozină pe o
fibră de actină
Exemple în natură
● Natura este un maestru în a opera la scară

nanometrică: funcţionarea organismelor vii este
condiţionată de mecanisme la scară nanometrică.
● Molecula de glucoză: 0,6nm;

● Enzima glucozoxidaza: 5nm;
● Reacţia enzimatică are loc atunci
când molecula de glucoză se
cuplează cu aceea a enzimei.
Exemple din istorie
● Înaintaşii noştrii au utilizat nanotehnologiile

întâmplător:
● Ceramică din perioada Renaşterii

descoperită în Deruta, Italia.
● S-a dovedit că are în conţinut
particule nanometrice de Cu şi Ag.
Exemple din istorie
● Experimentele lui Faraday cu suspensii coloidale de

particule de aur (1856) :
● Suspensia coloidală de nanoparticle de aur are

culoarea roşie;
● Adaosul de săruri, care provoacă aglomerarea
particulelor, conduce la modificarea culorii filmului.
Cum s-a ajuns la Nanotehnologii?
● Descoperirea zonelor Guinier-Preston în aliajele de

Al-Cu în anii ’30
● Odată cu apariţia microscopului electronic de transmisie (TEM) şi a
metodelor de analiză care utilizează difracţia de raze X, s-a stabilit că
întărirea prin îmbătrânire în aliajele Al-4%Cu se datorează
aglomerărilor de atomi de Cu – zone Guinier-Preston (GP) – precipitate
cu dimensiuni de 10 / 100nm;
 creşterea durităţii aliajelor de aluminiu prin îmbătrânire se

datorează structurii nanometrice.
● Fizicianul Richard Feynman, 1959: “There is Plenty

of Room at the Bottom: An Invitation to Enter a New
Field of Physics”:
“The principles of physics, as far as I can see, do not speak against the
possibility of maneuvering things atom by atom. It is not an attempt to violate
any laws; it is something, in principle, that can be done; but in practice, it
hasn’t been done because we are too big.”
● K. Eric Drexler, 1986: “Engines of Creation: The

Coming Era of Nanotechnology”:
● publică prima oară faimoasa sa predicţie care descrie ce s-ar
putea întâmpla dacă nanotehnologiile moleculare ar fi utilizate
pentru a construi maşini care se pot autoreplica, fără a putea fi
controlate – scenariul “gray goo”.
●Herbert Gleiter, sfârşitul anilor ’80:

● Având în vedere că numărul de atomi la
limita între grăunţii cristalini este ridicat (ca
proporţie), comportamentul fundamental al
materialelor nanocristaline va fi diferit.
Cum s-a ajuns la Nanotehnologii
Evenimente determinante - anii ’90
● Microscopul de baleiaj cu efect tunel şi microscopul de forţă atomică:

● Imagini la scară ‘atomică’;
● Manipularea materiei la scară ‘atomică’;
● Îmbunătăţirea rezoluţiei microscopului electronic de transmisie TEM şi a
microscopului electronic de baleiaj MEB;
● Constatarea că lucrurile sunt diferite la scară nanometrică;
● Raportul World Technology Evaluation Center (WTEC);
● Preşedintele Clinton anunţă Iniţiativa Naţională în Domeniul
Nanotehnologiilor, ianuarie 2000.
NANOBIOMATERIALE
Curs 2
Clasificare şi aplicații
Clasificarea nanobiomaterialelor
0 D - quantum dots
1 D - fibre, tuburi, panglici, baghete
Criteriul dimensionalității:
2 D - filme sau acoperiri (subțiri sau groase)
3 D - particule
Clasificarea nanomaterialelor: (a) 0 D, (b) 1 D, (c) 2 D, (d) 3 D [2]

Clasificare după dimensionalitate
Imagini de microscopie electronică (SEM)

aferente unor nanomateriale 1D [1]
Imagini de microscopie electronică (SEM, TEM)

Clasificare după dimensionalitate

Clasificare după
răspunsul biologic
Bioinerte Bioactive Biodegradabile
Sus - strat de apatită biologică depus pe

Implant de șold pe bază de suprafaţa unui biomaterial, pe care se
alumină și zirconă [5] ataşează celule care formează noul os [2].
Jos - implant din PLGA intra-periost de os
Evidențierea prin microscopie a
parietal la 24 de săptămâni după implantare
procesului de biodegradare în timp [4]
(S = scaffolds, NB = osul nou format) [3].
Clasificarea nanomaterialelor
compozite
● întărite la scară nanometrică;

● nano – structurate în suprafaţă;
● nano – structurate în volum.
compozite
Întărite la scară nanometrică:
Nano–obiectele sunt incorporate într-o matrice pentru a induce o
funcţie nouă sau pentru a îi modifica proprietăţile mecanice,
optice, magnetice sau termice (în produse cosmetice, lacuri,
beton, cerneală pentru tipografie etc.).
Exemple:
● fibre de silice din beton, pentru îmbunătăţirea fluidităţii şi
proprietăţilor mecanice;
● alumina ultra fină, utilizată pentru lustruirea discurilor şi
plăcilor dure în microelectronică;
● pigmenţii organici şi minerali pentru vopseluri şi lacuri;
● nanoparticule de dioxid de titan ca protecţie la radiaţiile
ultraviolete, pentru cremele solare.
compozite
Nano – structurate în suprafaţă:
Realizarea unei acoperiri constituite din unul sau mai multe nanostraturi
elementare permite:
- modificarea proprietăţilor substratului, în vederea atingerii unor
parametrii prestabiliţi, în ceea ce priveşte spre exemplu rezistenţa
la eroziune, oxidare sau abraziune etc.;
- să-i confere funcţionalităţi noi în termeni de: aspect, duritate,
aderenţă (tribologie), rezistenţă la coroziune, proprietăţi optice şi/
sau electronice.
Exemple:
● colorarea ambalajelor din sticlă;
● inducerea unei funcţii de autocurăţare;
● întărirea suprafeţei polimerilor.
compozite
Nano – structurate în volum:
Sunt materiale care, datorită structurii lor nanometrice intrinseci
(porozitate, microstructură), beneficiază de proprietăţi fizico - chimice
particulare (de exemplu o ceramică mai ductilă sau proprietăţi optice
şi dielectrice îmbunătăţite) şi, uneori de o suprafaţă mare de schimb
(spre ex. ceramică nanoporoasă).
Exemple:
● materialele de tip biomimetic (aripile fluturilor în ceea ce
priveşte materialele optice selective în frecvenţă, coralii sau
sideful pentru proprietăţile mecanice etc.);
● materialele obţinute prin autoasamblare moleculară.
APLICAŢII
● Industria constructoare de maşini şi aeronautică:

● materiale armate cu nanoparticule - componente cu densitate
scăzută;
● anvelope armate cu nanoparticule – cu rezistenţă la uzură
îmbunătăţită şi reciclabile;
● vopsea de exterior
care nu necesită spălare;
● materiale plastice
neinflamabile ieftine.
Exemple de componente auto

bazate pe nanotehnologie [6]
APLICAŢII
● Electronică şi comunicaţii:
● îmbunătăţirea stocării datelor sau vitezelor de
procesare cu până la un milion de ori;
● îmbunătăţirea randamentului energetic.
● IBM utilizează nanotehnologii de auto-structurare

pentru confecţionarea chip-urilor;
● dispozitive de stocare a energiei de mare putere;
● cerneluri pe bază de nanoparticule metalice, pentru

obţinerea circuitelor prin imprimare.
Componente IBM
APLICAŢII
● Energetică:
● noi tipuri de baterii;
● fotosinteză artificială pentru metode curate

de producere a energiei;
Membrana
● celule solare; externă
● manipularea în condiţii de siguranţă a Discuri

tilacoide
hidrogenului;
● economie de energie utilizând materiale Membrana internă
uşoare şi circuite mai mici.
Celulă în care se realizează

fotosinteza
APLICAŢII
● Medicină:
● noi medicamente nanostructurate;
● sisteme de eliberare controlată a
medicamentelor;
● înlocuirea unor părţi sau fluide din corpul uman;
● sisteme de autodiagnostic care pot fi utilizate la
domiciliu;
Nanocristale complexe,
● senzori; asemănătoare celor observate în
biominerale (a) chihlimbar (b)
● materiale pentru regenerarea ţesuturilor. cristale sintetice de ZnO (c) diatomit
(d) - (h) cristale sintetice de silice.
Morfologia cristalelor depinde de
condiţiile de creştere şi poate fi
controlată.
APLICAŢII
Dispozitive fotonice flexibile pe bază de linii de

grafenă (sus) și hidroxipropil celuloză (jos) [7]
Referințe bibliografice
[1] Tiwari, J. N., Tiwari, R. N., & Kim, K. S. (2012). Zero-dimensional, one-dimensional, two-dimensional and three-dimensional
nanostructured materials for advanced electrochemical energy devices. Progress in Materials Science, 57(4), 724-803.
[2] http://www.zimmer.com/en-US/hcp/hip/product/continuum-acetabular-system.jspx
[3] Zigang Ge, Xianfeng Tian, Boon Chin Heng, Victor Fan, Jin Fei Yeo, Tong Cao; Histological evaluation of osteogenesis of
3D-printed poly-lactic-co-glycolic acid (PLGA) scaffolds in a rabbit model; Biomed. Mater., 4 (2), pp. 021001 – 021008, 2009.
[4] Sung, Hak-Joon, Carson Meredith, Chad Johnson, and Zorina S. Galis. "The effect of scaffold degradation rate on three-
dimensional cell growth and angiogenesis." Biomaterials 25, no. 26 (2004): 5735-5742.
[5] Piconi, C., G. Maccauro, F. Muratori, and E. Brach Del Prever. "Alumina and zirconia ceramics in joint replacements." Journal
of Applied Biomaterials and Biomechanics 1, no. 1 (2003): 19-32.
[6] Asmatulu, Ramazan, P. Nguyen, and Eylem Asmatulu. "Nanotechnology safety in the automotive industry."
In Nanotechnology safety, pp. 57-72. Elsevier, 2013.
[7] Kang, Kyowon, Younguk Cho, and Ki Jun Yu. "Novel nano-materials and nano-fabrication techniques for flexible electronic
systems." Micromachines 9.6 (2018): 263.
Nanomateriale și nanotehnologie – recapitulare: https://youtu.be/Cm90Md81zZQ
Organs-on-chips: https://youtu.be/CpkXmtJOH84
NANOBIOMATERIALE
Curs 3
Metode de sinteză a nanoparticulelor -
rute de sinteză în fază solidă
Tipuri de nanoparticule
●Forme simple:
● nanoparticule metalice monofazice
● nanoparticule oxidice monofazice
●Forme complexe:
● nanoparticule multicomponente
● nanoparticule polifazice
● nanoparticule încapsulate
● particule compozite organice-anorganice
● particule anorganice cu suprafaţa modificată
● particule metalo-ceramice
Top-down vs. bottom-up
A. Top-down - metode de fabricație în care se pleacă de la materiale cu

cel puțin una din dimensiuni microscopică, care sunt ulterior
transformate în nanoparticule, prin măcinare, exfoliere, ablație laser,
litografie cu fascicul de electroni etc.
Particule micronice Nanoparticule
B. Bottom-up - metode de fabricație în care se utilizează precursori

moleculari capabili de autoasamblare cu formare de nanostructuri.
Atomi Nanoparticule
Top-down vs. bottom-up
Precursori moleculari
Bulk
Transformare bazată pe
energie din exterior
Ionizare bazată pe energie
din exterior
Pulbere
Transformare în fragmente Formare de ioni, radicali sau electroni
mai mici
Nanoparticule sintetizate
Exfoliere până la un singur
strat de atomi Aglomerări de atomi
(clustere)
Metode de sinteză -clasificare
PROCESE ÎN FAZĂ SOLIDĂ COMPOZIŢIA PULBERILOR

1. Măcinarea în moară 1. Ceramici oxidice/non-oxidice
2. Măcinarea mecano-chimică 2. CeO2, particule încapsulate
3. Măcinarea criogenică 3. Aliaje metalice, ex. Al, Ni
PROCESE ÎN FAZĂ DE VAPORI
1. Condensarea din gaze inerte 1. Cantităţi mici de metale şi ceramici
2. Evaporarea în plasmă 2. Ceramici oxidice monofazice, metale
3. Combustia în flacără 3. SiO2, TiO2, Al2O3, ZrO2
4. Piroliza 4. Compuşi oxidici, YSZ
PROCESE ÎN SOLUŢII
1. Sol-gel 1. Ceramici oxidice
2. Precipitare 2. Ceramici oxidice monofazice şi compozite
3. Micro-emulsii inverse 3. Particule ceramice încapsulate
4. Procese poliol 4. Particule metalice
5. Procese hidrotermale 5. Compuşi oxidici, ex. BaTiO3
Metode de sinteză
în fază solidă
● PROCESE ÎN FAZĂ SOLIDĂ (când reactanții

sunt în stare solidă - pulberi)
● Măcinarea în moară
● Măcinarea mecano-chimică
● Măcinarea criogenică
Măcinare în moară
●Principiul metodei: procese la temperatură înaltă, urmate de

măcinare mecanică.
●Obiectivele măcinării
●reducerea dimensiunii particulelor;
●omogenizarea mecanică a amestecurilor;
●schimbarea formei particulelor.
● Proces folosit la scară industrială.
● simplu;
● ieftin;
● permite volume mari de producţie.
● În general se consideră dificilă obţinerea nanoparticulelor prin
măcinare mecanică deoarece dimensiunea particulelor depinde de
dimensiunea corpurilor de măcinare.
● Procesul de măcinare
● pulberile, cu dimensiuni ale granulelor de
Pulbere
aprox. 50m, sunt introduse împreună cu
bilele de măcinare într-o incintă închisă;
● energia de măcinare mare, necesară
obţinerii nanopulberilor, este obţinută
utilizând vibraţii cu frecvenţă mare şi Corp de
amplitudine mică. măcinare
● dimensiuni mai mari de bile (până la un Prezentarea schematică a

maxim) ⇒ creșterea frecvenței procesului de măcinare.
Vectorul v indică direcțiile de
coliziunilor viteză ale bilelor ce se ciocnesc
● număr mare de bile ⇒ scăderea vitezei
de impact a bilelor
● Procesul de măcinare
● corpurile de măcinare se realizează din materiale cu
densitate mare (oţel sau carbură de tungsten);
● temperatura creşte în timpul procesului până la 100 –
200oC;
● timpul de coliziune este de 2s;
● Mediul de măcinare:
● aer sau alt gaz (măcinare uscată);
● apă sau alt lichid (măcinare umedă).
● Mecanism
● în timpul procesului se produc defecte de structură,
datorită aportului de energie;
- la o acumulare ridicată de energie, pe

parcursul procesului de măcinare,
dislocaţiile se recombină, cu formarea
limitelor intergranulare la unghiuri mici
 grăunţi cristalini cu dimensiuni de
ordin nanometric;
- orientarea grăunţilor monocristalini, unii
faţă de alţii, devine aleatoare.
● Măcinarea materialelor ceramice - exemplu
● Pulbere de ZrO2
● timp de măcinare 40h;
● s-a obţinut reducerea dimensiunii granulelor la câţiva nm;
● la dimensiuni ale granulelor mai mici de 12nm forma polimorfă
monoclinică, stabilă la temperatura camerei, s-a transformat într-o
formă tetragonală, metastabilă  datorită defectelor de structură,
forma de temperatură înaltă devine mai stabilă decât cea de
temperatură joasă;
● Este posibilă obţinerea soluţiilor solide în sistemul ZrO2 – Y2O3
prin măcinarea cu energie înaltă a unor amestecuri de ZrO2 şi
Y2O3.
● Sistemele moderne de măcinare:

● performante, permit depăşirea limitelor procedeului;
● se pot obţine nanoparticule de 30 nm folosind corpuri de
măcinare de 200m;
● reducerea dimensiunilor granulare se realizează cu un factor de
până la 10+3 – 10+4 ori.
● Dezavantaje:
● controlul deficitar al dimensiunii, formei şi distribuţiei
nanoparticulelor;
● probleme de contaminare.
● Limitări ale metodei

● problema majoră a acestui procedeu o reprezintă
contaminarea pulberilor, datorită:
● impurităţilor provenite din corpurile de măcinare;
● elementelor provenite din atmosfera de măcinare.
● depunerea unui strat din pulberea care se macină pe

suprafaţa bilelor;
● măcinare în atmosferă controlată.
Metode de sinteză
în fază solidă
Măcinare în Măcinare în moară

moară de energie înaltă
Timp de măcinare < 10 ore 20-200 ore
Energie de impact 0,001 0,2
(W/g/bilă)
Dimensiunea mm mm (cluster-e) - nm
particulelor
Schimbări structurale Nu Da
Reacţii chimice Nu Da
Atmosfera necontrolată vid, gaze
Temperatura necontrolată L-N2 -700 oC
de energie înaltă
● Măcinare de energie înaltă

– exemplu moara verticală
● Măcinarea e realizată prin

rotirea containerului de
măcinare cu viteză constantă;
bilele de oţel se ridică până la
un anumit nivel şi cad pe baza
containerului.
● Astfel, pulberile sunt supuse
unor coliziuni de energie înaltă,
care conduc nu numai la
Moară verticală de oţel măcinarea pulberii la
dimensiuni nanometrice, dar şi
la modificări structurale.
de energie înaltă
● Măcinare de energie înaltă

– exemplu moara verticală
● Pentru a produce structura

dorită este foarte important să
fie controlate energia şi
frecvenţa coliziunilor.
● Pentru a evita oxidarea în
timpul măcinării, camera de
măcinare este umplută cu Ar.
● Parametrii de bază ai sistemului
sunt controlaţi, monitorizaţi şi
Moară verticală de oţel înregistraţi printr-un sistem de
senzori computerizat.
Măcinare mecano-chimică
●Principiul metodei: măcinarea înalt energetică (prin

intermediul vibrațiilor de frecvență mare și amplitudine mică) a
amestecului de materii prime (reactanți) ⇒ mecano-sinteza
(reactii chimice) în prezența unor săruri solubile → formarea
de nanoparticule de produși de reacție
● odată procesul încheiat, sărurile se îndepărtează prin
solubilizare;
● aglomerarea este prevenită/minimalizată.
Măcinare mecano-chimică
● Dimensiunile pulberilor rezultate prin măcinare sunt
determinate de echilibrul între tendinţa de formare a
dislocaţiilor şi tendinţa de creştere a grăunţilor cristalini
datorită temperaturii.
 măcinarea în azot lichid împiedică eliminarea dislocaţiilor.
● în timpul măcinării au loc reacţii chimice;
● se pot obţine nanoparticule oxidice prin reacţia între
cloruri metalice şi hidroxid de sodiu.
● particulele ceramice devin casante la temperaturi scăzute,
ceea ce de asemenea ajută procesul de măcinare.
Măcinare criogenică
● Limite:
● Este foarte dificil să se obţină o cantitate suficientă de pulbere prin

măcinare criogenică, din cauza diferenţei de presiune create la
introducerea azotului lichid în camera de măcinare.
- Există tendinţa de evacuare a pulberii împreună cu gazele
care se evaporă rapid, înainte de egalizarea temperaturii,
astfel cauzând pierderi mari de pulbere.
Măcinare criogenică
● Limite:
● Contaminarea pulberilor cu apă:
● În jurul camerei de măcinare se formează o cantitate substanţială de gheaţă, datorită
temperaturile scăzute.
● După terminarea procesului de măcinare, la revenirea la temperatura camerei, pulberile
se umezesc datorită condensării vaporilor de apă din atmosferă, precum şi datorită topirii
gheţii formate pe camera de măcinare.
● Mostra se lichefiază post-măcinare, dacă s-a folosit prea multă

pulbere iniţial.
NANOBIOMATERIALE
Curs 4
rute de sinteză în fază de vapori

2.Combustia în flacără 2.SiO2, TiO2, Al2O3, ZrO2
3. Piroliza 3. Compuşi oxidici, YSZ
4. Procese poliol 4. Particule metalice
5. Procese hidrotermale 5. Compuşi oxidici, ex. BaTiO3
Procese în fază de vapori
● PROCESE ÎN FAZĂ DE VAPORI (reactanții

sunt aduși în fază gazoasă prin diverse tehnici
de încălzire)
● Depunere din gaze inerte (PVD, CVD)

● Combustia în flacără
● Piroliza
Depunere din fază de vapori
● Este una dintre primele metode utilizate pentru obţinerea

nanoparticulelor;
● Presupune obţinerea nanoparticulelor din vapori saturaţi de
metale;
● Reacţiile au loc la nivelul cluster-elor < 104 atomi/molecule,
din care se formează nanoparticule;
● Tipuri principale:
I. Depunerea fizică (PVD)

● Se obţin vapori metalici care sunt ulterior antrenaţi de un
gaz inert sub presiune;
● Este necesară o presiune ridicată a gazului, pentru a se
obţine suprasaturarea, necesară depunerii nanoparticulelor;
● Ciocnirile cu particulele de gaz limitează difuzia particulelor
metalice şi favorizează răcirea acestora;
 Se evită depunerea atomilor individuali sau a cluster-elor prea
mici de atomi pe suprafaţa colectoare.
● Etape principale:
II. Depunerea chimică (CVD)

● Se realizează prin introducerea suplimentară a unui gaz
reactiv în camera de reacție;
● Trebuie realizată cu viteză controlată – datorită reacţiei
puternic exoterme are loc încălzirea rapidă (mai puţin de 1s)
la 1000oC  aglomerarea nanoparticulelor datorită vitezei
mare a proceselor de difuzie;
● Este necesară tratarea ulterioară a pulberilor, la temperaturi
mai ridicate, pentru finalizarea reacţiilor.
● Sursa de vapori este situată într-o cameră vidată;

● În incintă se introduce un gaz inert, amestecat cu un alt gaz, a
cărui natură depinde de compoziţia pulberilor de preparat:
● Oxigen  oxizi
● Amoniac  nitruri
● Alcani, alchene  carburi
Instalaţie de obţinere a
nanopulberilor prin condensare
fizică din fază de vapori
● Nanoparticulele se formează atunci când este atinsă
suprasaturaţia deasupra sursei de vapori;
● Colectarea se face pe o suprafaţă plasată deasupra sursei de
vapori, răcită cu apă sau azot lichid.
● Transportul particulelor se
realizează prin:
- antrenarea de către gazele sub
presiune;
- convecţie, provocată de diferenţa de
temperatură între sursă şi suprafaţa
de colectare.
din fază de vapori
● Nanopulberea este îndepărtată de

pe suprafaţa de depunere cu
ajutorul unui dispozitiv special;
● Se poate ataşa un dispozitiv care

fasonează pulberea colectată sub
formă de bricheţi.
din fază de vapori
● Sputtering (ablație)
● Evaporarea termică este înlocuită cu bombardarea sursei cu un
fascicol de ioni / plasmă;
● Atomii sursei primesc astfel o cantitate suficientă de energie
pentru a fi extraşi;
● Avantaje:
- poate fi utilizat pentru o gamă largă de compoziţii;
- parametrii procesului pot fi controlaţi cu uşurinţă, prin
intermediul curentului electric aplicat;
- poate fi utilizat la scară industrială.
● Sputtering (ablație)
● Oxizii metalici pot fi obținuți prin două metode:

- procesul de pulverizare/condensare are loc în atmosferă
inertă, urmând ca ulterior să fie introdus oxigenul pentru
oxidare;
- procesul de pulverizare/condensare are loc în prezenţa unui
amestec de gaze inerte şi oxigen (acesta trebuie adăugat în
mod continuu în reactor, pentru a înlocui cantitatea
consumată).
● Metode laser
● Vaporizarea laser se obţine prin concentrarea asupra ţintei
metalice a unui fascicol laser de înaltă energie;
- orice substanţă poate fi astfel vaporizată;
- temperatura ţintei atinge 10.000K.
● Atomii metalici cu temperatură ridicată reacţionează în continuare
cu:
- oxigen  oxizi (ZnO, SiO2, TiO2, ZrO2, Al2O3, MgO) ;
- amoniac  nitruri;
- metan, etilenă, izobutenă  carburi (SiC, TiC).
● Se pot obţine şi straturi subţiri, cu grosime de sute de nanometri,
până la un micrometru, în funcţie de numărul de depuneri aplicate;
● Metode laser – instalaţia experimentală
● Componente:
- camera de iradiere;
- sursa de energie laser;
- componente auxiliare .
● Metode laser – instalaţia experimentală
● Componente:
● sursa de energie laser:
● camera de iradiere:
fasciculul laser cu excimeri
- cilindrică;
este focalizat la incidenţa de
- confecţionată din oţel inoxidabil; 45 pe ţintă, printr-o lentilă.
- echipată cu un sistem de pompe de vid;
- conţine ţinta - sursa de material ce ●componente auxiliare:
urmează să fie depus, montată pe un suport fereastră de cuarț,
rotit de un motor electric;
manometre, pompe de vid,
- conţine substratul colector, care urmează analizor de gaz rezidual
să fie acoperit.
Combustia în flacără
● Metoda a fost utilizată extensiv pentru producerea pulberilor
ceramice nanometrice
● Materiile prime sunt precursori solubili ai componenţilor oxidici:
● cloruri (TiCl4, SiCl4) – cele mai utilizate, dar provoacă contaminarea
pulberilor cu halogenuri şi conduc la formarea vaporilor acizi;
● hidoxizi;
● alcoxizi.
● Precursorii (sub formă de soluție) sunt pulverizați şi apoi oxidaţi într-

un proces de combustie, utilizând un amestec de carburant/oxidant:
propan/oxigen sau metan/aer.
● Flacăra conduce la temperaturi de 1200-3000K, care determină
reacţii chimice rapide în fază gazoasă.
● Reactor de combustie cu difuzie
● procesul de combustie este determinat de rata de
interdifuzie între combustibil şi oxidant;
● la vârful flăcării se atinge temperatura maximă, ceea
ce determină topirea aglomeratelor:
 părăsesc flacăra, determinând scăderea temperaturii
acesteia;
 particulele continuă să coaguleze, fără a se sinteriza.
● Reactor de combustie cu flacără plană
● productivitate mai
ridicată;
● reacţia are loc exclusiv
în fază gazoasă,
împiedicându-se astfel
contaminarea pulberilor.
Piroliza
● Metoda presupune piroliza unui aerosol produs prin pulverizare în

ultrasunete, generate de către o ceramică piezoelectrică.
● Materiile prime utilizate sunt precursori solubili ai oxizilor componenţi
(cloruri, nitraţi).
Generator de ultrasunete
Piroliza
● Aerosolul astfel format este antrenat de un gaz purtător, cu un debit
fixat, într-un cuptor de înaltă temperatură, unde suferă transformări
fizico – chimice specifice.
● Se pot obţine pulberi oxidice monocomponente (ZrO2, Al2O3) sau
multicomponente (hidoxiapatită Ca10(PO4)6(OH)2).
Generator de microunde
Piroliza
● Etape:
● temperatura înaltă provoacă evaporarea solventului şi
precipitarea speciilor solubile, omogen în volumul particulelor de
aerosol;
● uscare;
Piroliza
● Etape:
● descompunerea termică a
particulelor de precipitat, la
temperatură mai ridicată  particule
microporoase;
● sinterizarea particulelor  granule
dense, de formă sferică.
● la ieşirea din cuptorul de piroliză, un
filtru electrostatic va asigura
Micrografie de microscopie electronică
recuperarea pulberilor. de baleiaj MEB a nanopulberilor
obţinute prin sinteza pirosol
Piroliza
●Parametrii experimentali care influenţează caracteristicile pulberilor

obţinute sunt:
debitul gazului purtător;

 frecvenţa ultrasunetelor;
 temperatura de piroliză;
 concentraţia soluţiei de precursori.
NANOBIOMATERIALE
Curs 5
rute de sinteză în soluții

2.Combustia în flacără 2. Ceramici oxidice monofazice, metale
3. Piroliza 3. SiO2, TiO2, Al2O3, ZrO2
4. Compuşi oxidici, YSZ
4.Procese hidrotermale 5. Compuşi oxidici, ex. BaTiO3
Procese în soluții
● PROCESE ÎN SOLUŢII (în acest caz, toți

reactanții sunt aduși în stare lichidă prin
dizolvare)
● Sol-gel
● Precipitarea
● Micro-emulsii inverse
● Procese poliol
● Procese hidrotermale
● Presupun obţinerea nanoparticulelor din soluţii;

● Permit obţinerea unei game largi de compoziţii şi
structuri;
● Permit controlul morfologiei şi caracteristicilor de
suprafaţă ale pulberilor;
● Sunt procedee eficiente din punct de vedere economic.
Metoda Sol-gel
M(OR)x’ solvent
Hidroliză (H2O) Agitare
M(OH)x’ ROH, solvent
Gelificare (-H2O) Îmbătrânirea gelului
solvent
Gel reţea de
hidroxizi
Îndepărtarea
solventului, uscare
Pulbere,
Nanoparticule de hidroxid
xerogel, aerogel
Tratament termic
Nanocristale de oxid
Metoda Sol-gel
Mecanism
● Procedeul este în mod tipic utilizat pentru obţinerea oxizilor
metalici.
● Are la bază hidroliza unor precursori metalici reactivi, de
obicei alcoxizi în soluție alcoolică, cu formarea hidroxizilor
corespunzători (sol);
M(OR)x + H2O → M(OR)x-1(OH) + ROH

● Condensarea hidroxizilor, cu eliminarea moleculelor de apă,
conduce la formarea unei rețele hidroxilice.
2M(OR)x-1(OH) → (RO)x-1M-O-M(OR)x-2OH + ROH

sau
2M(OR) (OH) → (RO) M-O-M(OR) + H O
Metoda Sol-gel
Mecanism
● Atunci când toate grupările hidroxilice sunt interconectate,
reacția de gelificare este completă şi se formează un gel poros,
cu o consistență ridicată; Gel = structură polimerică cu schelet
tridimensional, care încorporează o reţea de pori interconectaţi.
● Îndepărtarea solventului şi uscarea gelului în condiţii
controlate conduce la obţinerea unei pulberi nanometrice de
hidroxid.
● Tratamentul termic la o temperatură potrivită a pulberii de
hidroxid, conduce la obţinerea pulberii nanometrice de oxid.
Procedeul decurge la scară nanometrică şi pleacă de la precursori de
dimensiuni nanometrice
 produşi de reacţie de dimensiuni nanometrice.
Metoda Sol-gel
● Viteza reacţiilor de hidroliză şi condensare este un

parametru important, care determină în mare măsură
proprietăţile produşilor de reacţie:
● cu cât electronegativitatea metalului este mai ridicată, cu atât
creşte viteza de hidroliză;
●cu cât numărul de coordinare al metalului este mai mare, cu
atât reacţia de hidroliză este mai lentă.
Ionul metalic Timp de gelificare
Ti4+ secunde sau minute
Si4+ zile
Metoda Sol-gel

● capacitatea alcoxizilor metalici de a reacţiona cu apa scade cu
creşterea dimensiunilor grupărilor OR.
Alcoxid Timp de gelificare (h)
Si(OMe)4 44
Si(OEt)4 242
Si(OBu)4 550
Metoda Sol-gel

 Este important şi solventul utilizat, deoarece pot apare şi
reacţii de inter-schimb cu acesta.
Alcool Ssp (m2/g)
EtOH 300
MeOH 170
Metoda Sol-gel

● pentru catalizarea reacţiilor pot fi utilizate baze sau acizi.
Acizii protonează alcoxizii cu un caracter relativ

electronegativ;
Bazele conduc la formarea unor grupări nucleofile mai
puternice (HO-).
Metoda Sol-gel
● Îndepărtarea solventului şi uscare

● evaporarea în condiţii normale  reţeaua hidroxilică se
distruge datorită presiunii capilare  XEROGEL
● evaporare supercritică, la presiune înaltă şi temperatură mai
mare decât temperatura critică a solvenţilor  reţeaua
hidroxilică se distruge în măsură mai mică, datorită inexistenţei
presiunii capilare şi a interacţiunilor la interfaţa lichid – vapori
 AEROGEL
- porozitate mai ridicată a gelurilor uscate;
- suprafaţă specifică a pulberilor mai ridicată.
Metoda Sol-gel
Precipitare
● Este una dintre metodele convenţionale utilizate

pentru obţinerea nanoparticulelor oxidice.
● Permite obţinerea pulberilor compozite şi a pulberilor
non-oxidice: carburi, nitruri, boruri.
● Prezintă dezavantajul că nu permite controlul
distribuţiei granulometrice a pulberilor şi a dimensiunilor
particulelor:
● reacţia de precipitare poate avea loc cu viteză ridicată,
conducând la particule de mari dimensiuni;
● se pot utiliza surfactanţi sau ultrasunete pentru a controla
dimensiunile precipitatelor.
Precipitare
● Se utilizează ca precursori săruri solubile ale

metalelor: cloruri, oxicloruri, azotaţi.
● Etape:
● dizolvarea precursorilor în apă;
● precipitare, prin adiţia unei baze (NaOH, NH4OH);
● clorurile formate (NaCl, NH4Cl) sunt îndepărtate;

● precipitatul este filtrat şi spălat;
● precipitatul este calcinat cu formarea oxizilor.
Micro-emulsii inverse
● Este un procedeu descoperit în anii ’90.

● Studiile arată că permite obţinerea pulberilor ceramice
nanocristaline cu proprietăţi controlate.
● Dezavantaje:
● productivitate scăzută;
● necesitatea de a lucra cu volume mari de lichide.
● Mecanism
● surfactanţii dizolvaţi în solvenţi organici formează agregate sferice,
numite micele inverse;
● în prezenţa apei, grupările polare ale
surfactanţilor se grupează în jurul
moleculelor de apă (grupuri de aprox.
100Å), conducând la dispersia
acestora în faza organică;
● sinteza are loc plecând de la soluţii
apoase ale precursorilor.
Mecanism
Sinteza nanoparticulelor în interiorul micelelor se realizează în mai
multe etape, cum ar fi:
● hidroliza unor precursori reactivi (alcoxizi);
● reacţia de precipitare a sărurilor metalice.
● îndepărtarea solventului;
● calcinare  produsul final.
Factori de influenţă:
● concentraţia precursorilor în micele;
● concentraţia fazei apoase în microemulsie.
Metoda hidrotermală
● Reacţiile de hidroliză şi condensare au loc în mediu
apos;
● Precursorii sunt încălziţi la temperaturi mai mari de
100oC, sub presiune, fiind astfel supuşi influenţei vaporilor
de apă;
● Se obţin pulberi cu distribuţii înguste ale
dimensiunilor particulelor şi cu omogenitate chimică bună;
● Dă rezultate bune pentru obţinerea compuşilor
oxidici multicomponenţi.
NANOBIOMATERIALE
Curs 6
Metode de consolidare a
pulberilor nanometrice
Generalităţi
● Pentru a putea profita de proprietăţile unice ale

materialelor nanocristaline, pulberile de dimensiuni
nanometrice trebuie să fie densificate în corpuri ceramice
cu anumite caracteristici:
PROPRIETĂŢI MĂRIME
GEOMETRIE
Generalităţi
● În timpul procesului de densificare trebuie avut în vedere:

● creşteri minine ale dimensiunilor particulelor;
● evitarea transformărilor structurale nedorite.
● În plus, proba densificată trebuie să fie de o mărime

suficientă pentru:
● testarea reproductibilă a proprietăţilor finale;
● utilizarea într-o aplicaţie definită.
Generalităţi
● Densificarea conduce în general la:

● creşterea grăunţilor cristalini sau
● o mărime a probei inacceptabil de redusă
● legături insuficiente între granule.

Limitează drastic proprietăţile nanomaterialelor,
în special cele mecanice.
● Prin procesarea necorespunzătoare a nanopulberilor

s-au obţinut produse cu proprietăţi puţin performante, care
au generat controverse legate de nanomateriale.
Generalităţi
Densificarea nanopulberilor aduce dificultăţi adiţionale:

● aglomerarea pulberii;
● reactivitate ridicată  contaminare;
● creşterea grăunţilor cristalini  pierderea
nanocaracteristicilor;
● inabilitatea de a produce obiecte dense de dimensiuni
mari.
Generalităţi
● Procesul de densificare pentru pulberi convenţionale
este bine cunoscut, atât teoretic cât şi practic.
● În cazul presării uniaxiale nu avem o distribuţie uniformă
a presiunii în masa probei (câmpurile colorate cu diferite
nuanţe de gri).
Presarea uniaxială (cu aplicarea forţei dintr-o singură direcţie sau din ambele direcţii)
Generalităţi
● Sinterizarea particulelor nanostructurate, datorită

caracteristicilor lor specifice, poate fi realizată în condiţii de:
DURATĂ DE
TEMPERATURĂ
PALIER
SCĂZUTĂ
SCĂZUTĂ
Noţiuni de termodinamică şi
cinetică
● În studiile de sinterizare tradiţională, tensiunea

superficială este presupusă izotropică  dificultăţi, în
special pentru ceramici, care au un caracter anizotropic
mai pronunţat decat metalele.
● Pentru nanocristale, cu suprafaţă specifică semnificativ mai

ridicată, problema anizotropiei devine critică.
cinetică
● Pentru nanocristale, cu suprafaţă specifică semnificativ mai

ridicată, problema anizotropiei devine critică.
- Sinterizarea începe la o temperatură mai

joasă  efectele anizotropiei tensiunii
superficiale sunt mai pronunţate;
- Apare fenomenul de aliniere cristalografică

 nanoparticulele se rotesc şi se aliniază
atunci când se formează punţile între
particule.
Imagine TEM a nanoparticulelor

de Co aliniate
cinetică
● Materialele nanocristaline prezintă în general metastabilitate :

● topologică - structuri cristaline diferite de cele de echilibru, pentru
materiale cu polimorfism la presiuni ridicate (BaTiO3 cubic, Y2O3
monoclinic şi ZrO2 tetragonal), din cauza efectului Gibbs-Thompson.
● compoziţională – extinderea limitelor de solubilitate în soluţiile solide.
● Se ia în considerare dimensiunea iniţială a grăunţilor,

neţinându-se seama de creşterea granulelor, fenomen care are loc
întotdeauna, începand cu etapa intermediară de sinterizare.
Mecanisme de sinterizare
● Sinterizarea reprezintă formarea legăturilor sau punţilor

între particulele solide, însoţită de eliminarea continuă a
porilor, astfel încât de la o porozitate în majoritate deschisă
să se ajungă la o structură complet lipsită de pori.
Formarea punţilor
între granule
Etapele sinterizării
• iniţială
• evaporare / condensare
Etape • intermediară
• difuzie
• finală Mecanisme
• curgere vâscoasă
• deformare plastică
puternic
influenţate de
la nivelul limitelor inter-granulare dimensiunea
granulelor 
DIFUZIE de suprafaţă
mecanisme
de volum determinante
• evaporare / condensare
• difuzie
Mecanisme
• curgere vâscoasă
• deformare plastică
● În cazul nanoparticulelor, caracterizate prin suprafeţe

specifice foarte ridicate şi suprafeţe foarte curbate, este de
aşteptat ca difuzia de suprafaţă să fie extrem de rapidă în
primele etape de sinterizare.
 Mulţi cercetători au adus dovezi ale contribuţiei difuziei de

suprafaţă la formarea punţilor în timpul sinterizării
nanopulberilor.
S-a dovedit că sinterizarea unei perechi de

nanoparticule are loc în câteva picosecunde!!
● Au fost propuse şi alte mecanisme de formare a

punţilor în nanopulberi:
● alunecarea limitelor intergranulare;

● mişcarea dislocaţiilor – provocată de tensiunile de contact
Hertziene care depăşesc rezistenţa mecanică la forfecare;
● rotaţia grăunţilor – apare atunci când difuzia la nivelul limitelor
între grăunţii cristalini este mai rapidă decât cea de suprafaţă;
● curgerea vâscoasă – apare în cazul compuşilor pentru care
mişcarea dislocaţiilor se realizează greu;
● formarea topiturii la limitele între grăunţii cristalini – tensiunile
mari existente pot conduce la topire sau amorfizare, fazele astfel
formate intensificând densificarea.
Temperatura de sinterizare
● Începutul sinterizării are loc la o temperatură

semnificativ mai joasă în cazul nanopulberilor, în
comparaţie cu materialele convenţionale.
● sinterizarea nanoparticulelor începe la temperaturi de (0,2–

0,4)Ttop, în comparaţie cu (0,5–0,8)Ttop pentru pulberile
convenţionale.
● este astfel posibilă evitarea:
- utilizării adaosurilor de sinterizare;
- descompunerii anumitor faze;
- reacţiilor la interfaţă;
- transformărilor de fază.
Temperatura de sinterizare
Temperatura de sinterizare pentru

diferite pulberi nanometrice
Dimensiunile
Material T, K (T/Ttop)
particulelor (nm)
TiO2 40 950 (0,46)
TiO2 13 823 (0,4)
Y2O3 4 600 (<0,25)
Rolul impurităţilor
● Sinterizarea, ca şi proces controlat de fenomene de

suprafaţă, este semnificativ dependentă de starea
suprafeţei particulelor  dependenţă accentuată în cazul
nanoparticulelor.
● În ceramice, sinterabilitatea şi proprietăţile mecanice sunt extrem

de influenţate de impurităţile de la suprafaţă.
- De exemplu, când pe particulele de Si3N4 se formează în mod

inerent SiO2, procesul de sinterizare este intensificat, dar rezistenţa la
fluaj şi la rupere ale materialului final sunt afectate.
Rolul impurităţilor
● Toate rezultatele indică faptul că nanoparticulele pure

sinterizează foarte rapid chiar şi la temperatura camerei.
● În contrast, când sinterizarea nanoparticulelor are loc în

prezenţa urmelor controlate de oxigen, se observă o
creştere foarte mică sau inexistentă a punţilor între
granule.

Contaminarea cu oxigen scade energia liberă a suprafeţei
şi încetineşte cinetica sinterizării.
Compactarea pulberilor
● Primul pas în majoritatea proceselor de densificare este
de a compacta pulberile la temperatura camerei, sau
compactare la rece, pentru a forma corpul ceramic crud
(nears).
● Rezultatele finale ale sinterizării sunt în mare măsură

hotărâte de microstructura corpului ceramic crud :
● număr mare de puncte iniţiale de contact;
 densitate finală
● pori mai mici;
mai mare
● distribuţia uniformă a porilor.

Timpii de sinterizării pot fi scurtaţi şi poate fi utilizată o
temperatură de sinterizare mai joasă.
● Astfel, multe dintre defectele corpurilor ceramice

sinterizate au fost create în etapa de compactare –
neomogenităţi în ceea ce priveşte:
● gradul de compactare
● împachetarea particulelor
conduc la apariţia fisurilor.

● În general, pulberile nanocristaline sunt mai puţin

tolerante la defectele corpurilor ceramice crude comparativ
cu pulberile convenţionale.
● Cea mai des întâlnită problemă este eliminarea porilor mari

creaţi la compactare.
 necesită temperaturi mari în timpul sinterizării, care implică

creşterea nedorită a grăunţilor cristalini şi pierderea
caracteristicilor urmărite (dimensiunile nano).
● Etape specifice:
Alunecarea şi rearanjarea
Comprimarea elastică la particulelor
punctele de contact
ale particulelor
Fisurarea
pentru materiale fragile
● În cazul nanoparticulelor principalele diferenţe apar

datorită particularităţilor în ceea ce priveşte:
● alunecarea şi rearanjarea între particule de dimensiuni foarte

mici  este mult limitată datorită forţelor mari de frecare între
particulele pulberii:
- mecanice;
- electrostatice; mult mai semnificative cu cât
- van der Waals; mărimea particulelor scade
- absorbţie la suprafaţă.
● În cazul nanoparticulelor principalele diferenţe apar

datorită particularităţilor în ceea ce priveşte:
● mecanismele de mişcare a dislocaţiilor;
● apariţia aglomeratelor – favorizată de limitele
neregulate între particule.
●Când este favorizată alunecarea particulelor se obţin
valori mari ale densităţii în crud.
Ca rezultat, rearanjarea particulelor este împiedicată, fiind

astfel favorizată obţinerea unor densităţi relative scăzute în
crud, comparativ cu pulberile convenţionale micronice.
● În general, prelucrarea în stare umedă asigură o
compactare uniformă, semnificativ îmbunătăţită a
nanopulberilor ceramice.
● De exemplu, o densitate în crud de 74%, apropiată de
valoarea ideală, care se poate obţine prin compactarea
particulelor sferice cu aceeaşi dimensiune, a fost obţinută în
12,5nm ZrO2 dopată cu Y2O3 prin centrifugare din suspensie.
● Un aranjament iniţial mai bun al particulelor, facilitat

printr-o mai bună umectare, măreşte sinterabilitatea, chiar
fără a mări densitatea în crud.
 tehnicile care utilizează fasonarea în stare umedă a ceramicelor, cum
ar fi turnarea din suspensii sau turnarea în bandă, centrifugarea, filtrarea
sub presiune şi osmoză sunt de preferat.
● Experimental, literatura de specialitate indică atingerea

unor densităţi la temperatura camerei de numai 75–90%
pentru nanoceramici.
● Valorile mari de densitate au fost însă obţinute prin aplicarea

unei presiuni foarte mari.
● La presiuni mai mici, aglomeratele cu duritate mare formate în
ceramici nu pot fi distruse  pentru a rupe aceste aglomerate,
este necesară o presiune critică.
● Experimental, literatura de specialitate indică atingerea

unor densităţi la temperatura camerei de numai 75–90%
pentru nanoceramici.
● Un dezavantaj major la aplicarea unor presiuni mari, altul decât

limita echipamentelor, este nivelul crescut de deformări reziduale
în pulberile ceramice, care pot da naştere formării de fisuri la
tratamentele ulterioare.
Valorile densităţii aparente obţinute pentru

diferite condiţii de compactare
Nr. Presiunea
Material Metoda de compactare a[%]
Crt. [GPa]
TiN compactare convenţională
1. 1,0 65
70-80nm la rece
TiN compactare convenţională
2. 7,0 80
70-80nm la rece
3.
Nano Al2O3 presare izostatică la rece 5,6 90
presare izostatică la rece 5,6

4. Nano SiO2 80
● O valoare mare a densităţii în crud nu reflectă

întotdeauna şi o distribuţie uniformă a mărimii porilor.
● În prezenţa aglomeratelor mari, densitatea în crud poate fi mai
mare decât cea a pulberilor non-aglomerate, similară cu
compactarea în pulberi cu distribuţie granulometrică bimodală.
● În scop practic, transparenţa corpului ceramic nears

poate fi utilizată ca o verificare a rezultatelor compactării 
transluciditatea indică faptul că porii sunt mai mici decât
lungimea de undă a luminii vizibile, ceea ce favorizează
densificarea ulterioară.
NANOBIOMATERIALE
Curs 7
Metode de consolidare a
pulberilor nanometrice
Porozitatea
● În mod similar cu pulberile convenţionale, densitatea

maximă sau sinterizarea rapidă a nanopulberilor este
obţinută atunci când corpul ceramic fasonat conţine pori de
dimensiuni mici uniform distribuiţi.
● porii mari cresc, numai porii mici se micşorează;

● eliminarea porilor mari este un proces foarte lung şi necesită
temperaturi mai mari  creşterea particulelor;
Porozitatea
● În faza finală a sinterizării porii mari se separă de limitele

între grăunţii cristalini.
● deoarece migrarea limitelor între granule nu mai este limitată de

prezenţa porilor, grăunţii cristalini cresc mai rapid;
● micşorarea porilor nu se mai realizează prin difuzie de suprafaţă
sau la limitele granulare, ci prin difuzie de volum  lentă şi în
consecinţă, densificarea are loc cu o viteză scăzută.

Aceasta este etapa în care porozitatea deschisă
se fragmentează şi porii se închid.
Porozitatea
● Porii mari provin de obicei din pulberi aglomerate.

● După cum am arătat, nanoparticulele sunt legate inevitabil de o
tendinţă de aglomerare mare.
● Rata de densificare este dictată de mărimea instantanee

a porilor, nu numai de mărimea iniţială a porilor.
● pentru a menţine o rată de sinterizare mare în ultimele etape,
porii trebuie să rămână mici chiar pe tot parcursul procesului;
În acest scop, o distribuţie omogenă de pori mici

este necesară în corpul ceramic crud (fasonat).
Creşterea grăunţilor cristalini
● Succesul consolidării nanopulberilor este strâns legat de

controlul competiţiei între densificare şi creşterea grăunţilor
cristalini.
● Atunci când porii sunt mici, predomină sinterizarea sau porii
controlează creşterea grăunţilor.
● Atunci când legăturile între particule sunt slabe, în pulberi

nanometrice, forţa motrice a creşterii granulelor este
importantă
● se datorează curburii extreme a nanoparticulelor.
Creşterea grăunţilor cristalini
● Cinetica fenomenului de creștere a grăunților cristalini ar
putea fi limitată prin efectul:
● particulelor de impurități, care localizate la limita între granule,
limitează libertatea de mișcare a acestora.
- un adaos de 6%Ca în CeO2 limitează creșterea granulelor de la 400
la 30nm.
● particulelor solubilizate la limita între grăunții cristalini –
determină scăderea mobilității și a energiei libere a limitelor
intergranulare.
- fenomenul este accentuat în cazul pulberilor nanometrice.
● presiunii, în tehnicile de presare sub presiune.
● porilor deschişi - valoarea maximă care se poate obţine pentru
densitatea aparentă este de 90%;
- dacă se doreşte obţinerea unei densităţi aparente mai mari decât
această valoare, este necesară existenţa unei distribuţii uniforme de
pori mici în corpul solid obţinut după fasonare.
Metode de densificare avansată a
nanopulberilor
● Sinterizarea convenţională
Parametrii de sinterizare Proprietăţi finale
Material Dim. iniţ. ale Dim. gran.
T (oC) T (h) Atm. a[%]
gran. (nm) [nm]
CeO2 10-15 1250 2 aer ~100 ~100
ZrO2 6-9 1125 1,3 aer 100 80
ZrO2 – 5,8%mol Y2O3 8 1000 100 aer >95 80
ZrO2 – 5,8%mol Y2O3 8 1050 7 aer 96 60
TiO2 14 900 15-20 O2 ~90 50
Rezultatele obţinute pot fi îmbunătăţite prin:

- controlul gradului de aglomerare al pulberilor;
- controlul porozităţii în corpul ceramic fasonat;
- sinterizarea în atmosferă controlată etc.
nanopulberilor
● Sinterizarea sub presiune

Dependenţa densităţii
● Asupra probelor fasonate aparente de presiunea de
anterior se aplică o presiune în presare
timpul sinterizării.
● S-a demonstrat efectul
presiunii, în sensul:
- îmbunătăţirii gradului de
densificare;
- limitării creşterii granulelor.
nanopulberilor
● Sinterizarea sub presiune

● Presiunea adaugă o nouă componentă eforturilor
datorate gradului ridicat de curbură, care conduc la
sinterizarea nanoparticulelor.
● Apar noi mecanisme de sinterizare:
- curgere plastică;
- difuzie modificată.
● Componenta de forfecare a efortului aplicat
determină:
- rearanjarea particulelor;
- deformarea porilor mari.
nanopulberilor
● Presarea la cald
● Convenţională (presare uni sau biaxială)
- pemite atingerea densificării totale, în condiţiile limitării creşterii
granulelor.
● Isostatică
- un fluid transmite o presiune hidrostatică;
- presupune timpi mai lungi de tratament şi deci este posibilă
creşterea granulelor.
nanopulberilor
Presarea isostatică la cald
nanopulberilor
● Uniaxială fără matriţă
- nivelul de presiune necesar este mai scăzut decât în cazul
metodelor de presare uniaxială la cald cu matriţă sau de
presare isostatică la cald;
- permite densificarea corpurilor ceramice cu pori mari, situaţi
la limita între aglomeratele de particule;
nanopulberilor
● La presiuni ultraridicate;
- presupune obținerea unor presiuni de până la 25GPa cu
ajutorul unor instalații speciale – prese “multi – nicovală”;
- proba este sub formă de octaedru şi se fixează în orificii
realizate în piese ceramice de asemenea sub formă de
octaedru;
nanopulberilor
● La presiuni ultraridicate;
- feţele octaedrului sunt sprijinite pe 8 nicovale din carbură de
tungsten sau diamant industrial, cu muchiile special tăiate;
- acestea sunt fixate între piese care glisează, transmițând
presiunea exercitată de platanele unor prese de mare
capacitate;
- simultan ansamblul este încălzit de un sistem cu rezistențe
de grafit.
nanopulberilor
nanopulberilor
● Sinterizarea în câmp de microunde

Microundele sunt unde electromagnetice în banda de
frecvențe 0,3 – 300GHz. Atunci când microundele interacţionează cu
materialul dielectric, energia este:
–reflectată;
–absorbită de material şi disipată sub formă de căldură  datorită
frecării la nivel molecular a dipolilor care încearcă să se orienteze în
câmpul electric oscilant creat de unda incidentă.
 Metoda este în mod particular potrivită pentru nanoparticule, deoarece
mecanismul de încălzire are loc la aceeaşi scală dimensională cu cea a
particulelor.
nanopulberilor
● Sinterizarea în câmp de microunde
● Avantaje:
- timp de sinterizare scăzut  minimizează creşterea
granulelor;
- se reduc gradienţii de temperatură;
- viteza mare de încălzire permite depăşirea etapei iniţiale de
sinterizare, în care creşterea granulelor este mai rapidă decât
densificarea;
nanopulberilor
● Sinterizarea în câmp electric
–Presupune sinterizarea într-un câmp de curent alternativ –

descărcări electrice sau plasma.
–Prezenţa curentului electric conduce la dispariţia particulelor
adsorbite la suprafaţa nanocristalelor, determinând astfel o mai
bună densificare.
nanopulberilor
● Sinterizarea în undă de şoc

● Se aplică un efort compresiv foarte mare, generat de o explozie
sau de impact, fără încălzire;
● Presiunea atinge zeci de GPa, provocând densificarea prin
deformare plastică;
● Datorită frecării între particule este generată local o cantitate
ridicată de căldură, care permite încălzirea chiar până la
temperatura de topire  legarea între grăunţi;
 dimensiunile nanometrice ale particulelor permit încălzirea în
toată masa a acestora.
nanopulberilor
● Sinterizarea în undă de şoc
● Dacă încălzirea are loc înainte ca unda de şoc să treacă,

particulele devin plastice, şi atunci este favorizată deformarea, nu
fisurarea.
● Aceasta expunere de scurtă durată la temperaturi foarte ridicate
permite menţinerea dimensiunilor nanometrice ale particulelor.
NANOBIOMATERIALE
Curs 8
Nanotuburi de carbon
Generalităţi
● Descoperire accidentală - Sumio Iijima (1991)

● Au revoluționat tehnologia secolului XXI în ansamblul ei
● O serie de limitări
A) Foaie de grafenă, B) Foaie de grafenă parțial răsucită, Sumio Iijima

C) Nanotub de carbon cu un singur perete
Generalităţi
● Un nanotub de carbon cu pereți simpli (SWNT) se

obține în mod ideal atunci când un plan grafenic se
rulează cu formarea unui cilindru perfect, astfel încât
structurile hexagonale puse în contact să se unească
coerent.
● Capetele cilindrului vor fi închise cu semi-fulerene
de diametru corespunzător;
● Grafenele sunt structuri planare de atomi de carbon
hibridizaţi sp2, cu dispunere hexagonală, din care
este constituit grafitul pur.
Clasificare
În funcție de numărul de pereți:
Structura celor 8 forme alotrope ale carbonului. A) Diamant, B)

Grafit, C) Lonsdaleite, D) C 60 E) C540, (F) C70, G) Carbon amorf,
H) Nanotub de carbon cu un singur perete
Clasificare SWCNT
În funcție de modul de rulare a stratului de grafenă:
fotoliu
(armchair)
chiral
zig-zag
Clasificare SWCNT
În funcție de modul de rulare a stratului de grafenă:

Structura - SWCNT
Geometric, nu există o restricție în ceea ce priveşte diametrul tuburilor.
• calculele au arătat că, dacă diametrul tuburilor este mai mare de
~2,5nm, mai stabilă din punct de vedere energetic va fi o structură tip
bandă cu două straturi, obținută prin colapsul tubului;
• cu cât raza de curbură este mai mică, cu atât creşte gradul de stres al
structurii
• s-au sintetizat însă SWNT cu diametre de până la 0,4nm.
Un compromis energetic favorabil este atins pentru un diametru de
~1,4nm, care este valoarea cea mai frecvent întâlnită pentru metode de
obţinere care pleacă de la carbon solid, în condiţii de producţie
industrială.
Nu există restricții privind lungimea nanotuburilor, depinzând doar de:
• limitările impuse de metoda de obţinere;
• condiţiile specifice de sinteză (gradiente termice, timp etc.).
Clasificare MWCNT
modelul păpușii rusești modelul pergament

(concentric); c-MWCNT
Clasificare MWCNT
• O altă textură internă comună este aşa numita

“în os de hering” (h-MWTN) – unde grafenele
fac un unghi faţă de axul nanotubului.
• Nanotubul din imagine prezintă aşa numita
structură “bambus”, orificiul central fiind parţial
închis de grafene dispuse perpendicular.
Una dintre primele imagini de

rezoluţie înaltă (TEM) a unui nanotub
Imagine de microscopie cu pereţi multipli, cu structura
electronică cu rezoluţie înaltă a bambus-os de hering (bh-MWNT), în
Structura - MWCNT
● Construirea de nanotuburi de carbon cu pereţi multipli este

mai complicată, deoarece implică diversele moduri de
aranjare a grafenelor, relativ la fiecare în parte, dar şi unele
faţă de celelalte;
● Numărul de pereţi (sau numărul de tuburi coaxiale) poate
fi oricare, fără limită superioară;
● Distanţa intertubulară este aproximativ cea dintre straturile
inter-grafene în solizii poliaromatici – adică 0,34 nm (spre
deosebire de 0,335 nm la grafit).
Defecte de structură
SWNT MWNT
puritate scăzută puritate mare
un singur strat de grafenă mai multe straturi de grafenă
șanse mari de apariție a șansele de defecte sunt mai mici,
defectelor în timpul funcționării dar odată apărute sunt dificil de eliminat
catalizatorul este necesar
pot fi produse fără catalizator
pentru sinteză
se acumulează în cantitate mică
se acumulează în organism
în organism
caracterizarea și evaluarea sunt
au o structură foarte complexă
ușoare
pot fi ușor răsucite și sunt mai
nu pot fi răsucite ușor
flexibile
Reprezentarea schematică a defectului

pe peretele lateral al nanotubului
Metode de sinteză
● Producerea nanotuburilor de carbon astfel încât aplicaţiile

planificate să poate deveni comerciale, implică rezolvarea
unor probleme legate de:
C
Configurație O înţelegerea perfectă
N a mecanismului de
T dezvoltare a
Puritate R nanotuburilor de
O carbon
L
Calitate structurală
Metode de sinteză
depunere chimică în
fază de vapori (CVD)
ablaţie laser
descărcare în arc
electric
Metode de sinteză
Depunere chimică în fază de vapori în prezență de
catalizator (CCVD)
• Sinteza nanotuburilor de carbon (cu pereţi simpli sau multipli) prin
metoda CCVD implică descompunerea catalizată a sursei de carbon pe
mici particule sau aglomerări de particule metalice.
• Această tehnică implică:
- un proces heterogen, dacă substratul solid este implicat;
- un proces omogen, dacă toate etapele au loc în fază gazoasă.
• Metalele în general folosite pentru aceste reacţii sunt metalele
tranziţionale, precum Fe, Co şi Ni.
• Acest proces se desfăşoară la temperaturi relativ scăzute comparativ
cu metoda arcului electric sau ablaţiei laser, de regulă între 600◦C şi
1.000◦C.
Metode de sinteză
• În timpul procesului
CCVD nanotuburile se
pot autoasambla pentru
a forma pachete de
nanotuburi,
perpendiculare pe
substrat, dacă filmul de
catalizator de pe substrat
are o grosime critică 
forţele care duc la
această aliniere sunt
interacţiuni van der
Imagine în microscopie electronică de Waals între nanotuburi.
baleiaj (scanare) a unor structuri din
nanotuburi de carbon crescute astfel încât
să construiască sigle sau simboluri
comerciale cunoscute
Metode de sinteză
• Dacă nanoparticulele de catalizator sunt depuse pe o suprafaţă
mezoporoasă a substratului, porii mezoscopici pot cauza un efect de
aliniere, controlând direcţia de creştere a nanotuburilor.
• CCVD prezintă perspective favorabile pentru valorificarea la scară
industrială (şi cu cost redus).
• Două tipuri de substrat au fost folosite până în prezent în acest scop:
- Silice mezoporoasă
- Alumina anodică
Temperatură joasă Temperatură înaltă

Schemă a unui dublu-cuptor CCVD pentru co-piroliza materialelor organo-metalice/hidrocarburi. (a) sublimarea
precursorului; (b): descompunerea precursorului şi creşterea MWNT pe substrat. (c) exmple de material obţinut –
nanotuburi de carbon cu pereţi multpli (MWNT) - dens şi aliniat.
Proprietăţi
• Comportamentul fizic şi chimic al SWNT se datorează structurii lor

specifice:
–în timp ce lungimea SWNT poate fi macroscopică, diametrul are o
dimensiune la nivel molecular;
–ca moleculă, proprietăţile sunt puternic influenţate de aranjamentul
atomilor faţă de axul molecular;
–diametrele nanotuburilor de carbon tip SWNT sunt de ordinul
nanometrilor şi cu lungimi de câteva sute de micrometri – diametrul este
în consecinţă mai mic decât al celei mai subţiri linii care poate fi obţinută
prin litografie în fascicol de electroni.
Proprietăţi
• Suprafaţa specifică teoretică a nanotuburilor de carbon variază pe un

interval larg, de la 50 la 1,315m2g−1, în funcţie de:
–numărul de pereţi;
–diametru;
–numărul de nanotuburi dintr-un ansamblu de SWNT.
•SWCNT-urile metalice pot transporta densități de curent foarte mari
(max 109 A/cm2) fără a se degrada, cu trei ordine de mărime mai mult
decât Cu.
•Nanotuburile de carbon sunt în mod particular rezistente la deformări –
rezistenţa la rupere poate fi de 20 de ori mai mare decât cea a oţelului,
fiind măsurată ca fiind egală cu 45 GPa.
Aplicaţii
Combinaţia de proprietăţi ale nanotuburilor de carbon le face
ideale pentru o serie largă de aplicaţii, dacă şi costul ar fi
suficient de redus.
Aplicaţii
“buckypaper” – hârtia minune cel mai mic radio din lume
microcipuri carcase indestructibile

Aplicaţii
O ilustrare schematică a procesului de livrare controlată de medicamente
Aplicaţii
Tratarea cancerului prin absorbție a luminii NIR (hipertermie)
(A) Vederea schematică a procedurii și a rezultatelor tratamentului fototermic mediat de PEG-SWCNT

al tumorilor la șoareci; (B) fotografie a unui șoarece cu celule tumorale KB (~ 70 mm 3); (C) fotografia
unui șoarece după injectarea intratumorală a soluției PEG-SWCNT (~ 120 mg / L, 100 pl); (D)
fotografia de iradiere NIR (808 nm, 76 W / cm3) timp de 3 minute în regiunea tumorală.
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ
NANOBIOMATERIALE
Curs 9
Nanobiomateriale pentru regenerare tisulară
Regenerare tisulară – generalități
Refacerea țesuturilor - o provocare dezvoltarea de metode

alternative de tratament pentru
Opțiuni de tratament actuale ≠ țesutul a suferit leziuni semnificative regenerarea țesuturilor
Ingineria tisulară
Regenerarea țesutului osos - utilizarea de autogrefe ≠ disponibilitate redusă și morbiditate
o Biocompatibilitate ≠ reacții inflamatorii, toxicitate, teratogenitate
o Biodegradabilitate – fagocitoză celulară, dizolvare, hidroliză enzimatică
o Osteoinducție și osteoconducție – promovarea proliferării celulare și diferențierii în osteoblaste
o Porozitate, diametrul și structura porilor – porozitate interconectată > 90%, Φ 200 - 400 µm
o Performanțe mecanice bune – rigiditate, duritate și rezistență
Regenerarea țesutului epitelial - infectarea zonei lezate => perioada vindecării extinsă, șoc toxic
o Înlăturarea excesului de exudat şi a toxinelor
o Umiditate crescută la interfaţa plagă-pansament
o Permisivitatea schimburilor gazoase dintre plagă şi exterior
o Izolaţie termică – reduce temperatura la nivelul patului plăgii
o Protecție împotriva infecţiilor secundare
o Schimbarea atraumatică a pansamentului
Biomateriale pentru regenerare tisulară
Biomateriale pentru regenerarea țesutului osos
Biomateriale de tipul HAp și HApZn
Biomateriale de tipul HApZn/ZnO
Biomateriale de tipul HApGO
Biocompozite de tipul HAp_Curcumină
Bioacoperiri de tipul Col_HAp și Col_HApZn – Spin-coating
Bioacoperiri de tipul Col_HAp și Col_HApZn – MAPLE
Biocompozite de tipul polimer + HApGO
o Majoritatea materialelor contemporane de realizare a suporturilor (scaffold) osoase sunt fabricate din materiale
biodegradabile (metalice, polimerice, ceramice, nanomateriale) și compozite (combinație de materiale biodegradabile și
non-biodegradabile) care sunt utilizate la scară largă în tratament.
o Hidroxiapatita (HAp) este mineralul similar compozițional osului, fiind caracterizată de un raport molar Ca/P = 1,67. Orice
abatere de la valoarea raportului Ca/P specifică HAp determină formarea de faze mineralogice secundare care pot afecta
răspunsul biologic al implantului. Pentru valori mai mari de 1,67 se va forma și CaO alături de HAp, iar pentru un raport mai
mic pot să se formeze fosfat dicalcic, fosfat tricalcic sau fosfat tetracalcic.
Biomateriale pentru regenerare tisulară
Biomateriale pentru regenerarea țesutului epitelial
Biomateriale pe bază de colagen și Ag
Biomateriale pe bază de colagen și SiO2@Ag
Biomateriale pe bază de colagen, carboximetilceluloză și Ag
Biomateriale pe bază de colagen și ZnO
Biomateriale pe bază de colagen și SiO2@ZnO
Biomateriale pe bază de colagen, chitosan și ZnO
o Există trei clase principale de forme sub care se prezintă biomaterialele pentru regenerare epitelială - hidrogeluri, spume și
suporturi 3D sub formă de țesătură, dar sunt adesea utilizate și combinații ale acestora.
o Pansamentele cu substanțe biologic active încorporate au o funcție suplimentară importantă în procesul de vindecare epitelială,
prin îndepărtarea țesuturilor necrotice sau prin prevenirea infecțiilor. Printre compușii frecvent încorporați se numără agenți
antimicrobieni, factori de creștere, suplimente și enzime. Scopul aplicării antibioticelor și a altor substanțe antibacteriene este
în principal acela de a preveni sau a combate infecțiile, în special în cazul ulcerelor și rănilor provocate în urma accidentelor
sau a intervențiilor chirurgicale, în care riscul de infectare este ridicat.
Biomateriale de tipul HAp, HApZn și HApZn/ZnO
Metoda de sinteză Metodă alternativă de tratament al
osteoporozei, pe bază de fosfat de calciu
dopat cu ioni de zinc și compozit cu
ZnO, cu proprietăți antimicrobiene.
HAp/ZnO
HApZn0.1/ZnO
HApZn0.15/ZnO
HApZn0.2/ZnO
Fluxul tehnologic de obținere a biomaterialelor de tipul HAp, HApZn și HApZn/ZnO

Difractograma de raze X Rezultate și discuții
corespunzătoare HAp și HApZn
Examinarea eșantionului etalon de HAp pură (fără adaos de Zn 2+)

evidențiază prezența maximelor de difracție specifice
hidroxiapatitei cristalizată în sistem monoclinic. În cazul
materialelor de tipul HapZn se identifică maximele de difracție
specifice HAp, cu o ușoară deplasare a interferențelor de difracție,
datorată substituției Ca2+ cu Zn2+ și diferenței de rază ionică dintre
aceștia.
În cazul analizei pulberii aferente ZnO

rezultate direct din sinteză (înainte de A B
calcinare) se constată ca fază unică
hidroxiclorura de zinc hidratată -
Zn5(OH)8Cl2*H2O. După calcinare la
600°C/3h se obține ca fază unică ZnO
hexagonal, cu un grad mai ridicat de
cristalinitate, evidențiat prin intensitățile
ridicate ale maximelor de difracție, ca
urmare a proceselor de deshidratare și
descompunere care au loc până la 600°C.
Difractograme de raze X pentru ZnO înainte (A) și după calcinare (B)
Rezultate și discuții
Se observă dimensiuni
de particulă < 20 nm,
dispuse preponderent
sub forma unor agregate
de morfologie cvasi-
sferică.
Imagini SEM ale pulberilor HAp, HApZn0.1, HApZn0.15 și HApZn0.2 (de la stânga la dreapta)
a b c
Imagine SEM a pulberii ZnO calcinată Imagini TEM ale pulberilor HApZn0.1 (a), HApZn0.15 (b) și HApZn0.2 (c)
Se observă particule cu dimensiuni Se observă ușoare modificări la nivel morfologic odată cu creșterea gradului de substituție,
cuprinse între 60-130 nm, de forme astfel încât la valori mici ale conținutul de zinc particulele au forme poliedrale și cvasi-
rectangulare, de simetrie hexagonală, sferice, cu dimensiuni cuprinse între 10-20 nm, ajungând, în cazul probei HApZn0.2 să aibă
dispuse sub formă de aglomerate. formă alungită și tendință mare de aglomerare sub formă de tije nanometrice.
Evoluția concentrației Zn2+ în timp
14 Se constată că cea mai mare concentrație se regăsește în cazul
12 probelor compozite cu ZnO, datorită conținutului mare de oxid de
10 zinc liber, spre deosebire de probele de tipul HApZn, în care ionii de
8
Concentrația (µg/l)
zinc sunt eliberați mai greu, ei fiind parte componentă a structurii,

6
4
substituind ionii de Ca2+ din hidroxiapatită.
2 De asemenea se observă o tendință generală ascendentă pe parcursul
0 celor 28 zile supuse analizei, ceea ce sugerează o eliberare lentă dar
p . 1 15 .2 o
A n0 . n0 Zn Zn
O nO Zn
O
continuă a ionilor de zinc și implicit faptul că materialele pot genera
H
pZ n0 Z p/ 1/ /Z 2/
p Z p A . 15 .
H
A A H
A H n 0
n0. Zn
0
efecte antimicrobiene și osteogene pe o perioadă îndelungată.
H pZ pZ p
A A A
H H H
1 zi 2 zile 3 zile 7 zile 21 zile 28 zile
Evaluarea prin ICP-MS a conținutului de Zn2+din

bioceramicile sintetizate
Biomaterialele pe bază de hidroxiapatită nu au avut efect

citotoxic asupra celulelor stem izolate din fluidul amniotic
(AFSC). Nu sunt observate celule moarte sau fragmente de
celule, AFSC au o morfologie normală, cu aspect caracteristic.
AFSC prezintă extensii sugerând că au un fenotip activ. Acestea
sunt posibile datorită activității citoscheletului, și reprezintă în
principal filamente de actină și microtubuli. Metabolismul
celular este activ, după cum reiese din imaginile de Imagini de microscopie de fluorescență evidențiind citoscheletul AFSC
microscopie, celulele absorbind colorantul fluorofor în HApZn0.2/ZnO (stânga), control (dreapta)
citoplasmă, ceea ce sugerează că sunt viabile.
Biocompozite de tipul HApGO și polimer + HApGO
Metoda de sinteză
metoda hidrotermală
în câmp de microunde
Fluxul tehnologic de obținere a oxidului de grafenă (GO) Fluxul tehnologic de obținere a biomaterialelor
de tipul HApGO
proprietăți mecanice îmbunătățite
Fluxul tehnologic de obținere

a biocompozitelor pe bază de polimer
(colagen sau chitosan) și HApGO
Odată cu creșterea conținutului de oxid
de grafenă, intensitatea interferențelor de
difracție scade, sugerând ușoare scăderi
în cristalinitatea materialelor finale.
Se observă foi de oxid de grafenă destul de plane, aglomerate, formând

straturi cu o grosime de aproximativ 4 nm. HR-TEM evidențiază o
distanță interplanară de 2.12 Å ce indică, conform datelor din literatură,
existența grupărilor funcționale ce conțin oxigen la nivelul planului
bazal al oxidului de grafenă. Grosimea foii de GO este de 4.2 nm, în
care se observă o distribuție neuniformă și dezorganizată a atomilor de
la suprafață. Spre deosebire de aceștia, zonele interioare prezintă un
grad mai mic de dezordine, defectele descrise fiind rezultatul oxidării la
Difractogramele de raze X corespunzătoare probelor suprafața materialului. Deși dispunerea atomilor nu este una regulată, se
de oxid de grafenă (GO), hidroxiapatită (HAp) și compozitelor poate estima, din secțiune, un număr de 10-20 straturi.
cu un conținut variat de GO (1%, 2%, 3%)
Microscopie electronică prin transmisie

(TEM), de înaltă rezoluție (HR-TEM) și
difracția de electroni pe arie selectată
(SAED) realizată pe pulberea de GO
I. A. Nicoara, I. A. Neacsu*, V. L. Ene, B. S. Vasile, A. Ficai, E. Andronescu, “Hydroxyapatite/carbon based biocomposite scaffolds as prospective materials for bone
tissue engineering”, UPB Scientific Bulletin, Series B: Chemistry and Materials Science – acceptat spre publicare
Microscopie electronică de baleiaj realizată pe pulberile de HAp, HApGO1%, HApGO2%, HApGO3% (de la stânga la dreapta)
Spectrele FT-IR pentru compozitele pe bază de colagen și HApGO Spectrele FT-IR pentru compozitele pe bază de chitosan și HApGO
1600 Capacitatea de absorbție
1400
Grad de gonflare (%)
1200 Morfologie poroasă datorată liofilizării

1000
800 Colagenul se găsește sub formă de fibre cu
600 diametrul cuprins între 100-200 nm
400
200 Particule de HAp înglobate între fibrele de
0
0 min 1 min 15 min 45 min 60 min 120 min 240 min 24 h
colagen, distribuite neuniform, sub formă de
Col Col_HAp Col_HApGO2% CS CS_HAp CS_HApGO2% aglomerate micronice
Evaluarea capacității de absorbție a biocompozitelor pe bază de polimer și HApGO Înlăturarea excesului de exudat şi a toxinelor
a b a b
Microscopie electronică de baleiaj realizată pe Colagen (a) și Col_Hap (b) Microscopie electronică de baleiaj realizată pe Chitosan (a) și CS_Hap (b)
Metoda de sinteză
regenerarea țesutului epitelial
Modul de obținere al materialelor

colagenice cu nanoparticule de Ag (în una
sau două etape)
Hidrogelurile compozite pe bază de colagen și nanoparticulele de Ag au fost obținute prin reducerea Ag + la Ag0, in-situ (prin adăugarea
reactanților în hidrogelul de colagen), metodă denumită ulterior “într-o etapă”, respectiv obținerea în prealabil a nanoparticulelor metalice și
adăugarea ulterioară a hidrogelului de colagen, metodă denumită ulterior “în două etape”. În acest sens s-a utilizat ca agent reducător, NaBH 4,
respectiv un amestec reducător bazat pe efectul sinergetic al NaBH 4 și acidului citric (reducător biocompatibil, de tipul antioxidanților, dar cu
efect reducător cunoscut ca fiind mai redus decât cel al NaBH 4). În vederea controlării morfologiei particulelor metalice obținute și menținerii
acestora sub formă dispersată, în procesul de sinteză s-a folosit PVP (polivinilpirolidonă), ce favorizează obținerea de structuri plachetare,
triunghiulare cu colțuri teșite. Pentru reticularea la rece timp de minim 24h a colagenului s-a utilizat o soluție diluată de glutaraldehidă.
Micrografii TEM, HR-TEM, spectrul EDS și SAED pentru

nanoparticulele de Ag sintetizate
Imaginile de microscopie electronică prin t ransmisie (TEM), de înaltă rezoluție (HR-TEM),

relevă particule poliedrale fațetate, cu o distribuție mono-modală a dimensiunii, cuprinsă între 5-75 nm,
cu o medie situată între 20-30 nm. Spectrul EDS, alături de difracția de electroni pe arie selectată
(SAED), confirmă existența exclusivă a argintului policristalin.
Micrografii SEM, spectrul și cartografierea EDS pentru

hidrogelurile pe bază de Colagen+Ag (obținute în două etape)
Micrografii TEM și spectrul EDS pentru hidrogelurile pe

bază de Colagen+Ag (obținute într-o singură etapă)
Se observă o distribuție non-uniformă a argintului în probă, cu aglomerări supra-micronice de nanoparticule cu dimensiuni cuprinse între 40 și
100 nm. Spectrul EDS surprinde, pe lângă argint, prezența clorului care provine din extracția cu acid clorhidric a colagenului bovin în urma
căruia, în colagenul rezultat, se regăsesc specii chimice de tip ioni clorură.
În încercarea realizării microscopiei electronice de baleiaj pe varianta într-o singură etapă, prezența argintului este indetectabilă. Neputând
exclude existența lui, s-a recurs la o tehnică de microscopie cu limită de detecție superioară și anume microscopia electronică prin transmisie.
Aceasta a relevat prezența în matricea colagenică a unor specii de argint foarte dispersate.
Col_Ag_I Col_Ag_PVP_I Col_Ag_II Col_Ag_PVP_II
celule aflate deasupra materialului colagenic
celule care nu au venit în contact cu materialul colagenic
Cuantificarea viabilităţii celulare în prezenţa

celule care au venit în contact cu materialul colagenic materialelor colagenice cu Ag
Viabilitatea celulelor HeLa a fost > 60% pentru

toate materialele testate, și > 80% pentru
Col_Ag_I (într-o etapă) și Col_Ag_PVP_II (în
două etape), procent care, conform standardelor
de evaluare a citotoxicității biomaterialelor,
indică un nivel de citotoxicitate redusă.
Morfologia celulelor HeLa dezvoltate pe suprafața, la zona de contact și la
distanță de materialul colagenic
Materialul Col_Ag_II prezintă cel mai pronunțat efect

antimicrobian, reprezentat de cea mai mare valoare a
diametrului zonei de inhibiție a creșterii bacteriene atât
pentru tulpinile de S. aureus cât și față de cele de P.
aeruginosa
Pentru a studia procesele reparatorii şi a

Reprezentarea grafică a efectului antimicrobian al demonstra eficienţa antibacteriană a
materialelor colagenice cuantificat prin metoda calitativă
materialelor compozite pe bază de colagen și
nanoparticule de Ag, s-a utilizat modelul
rănirii excizionale. După operație, a fost
evaluat vizual aspectul plăgii la 4 zile de la
inocularea bacteriană şi implantarea
materialului colagenic.
Este de remarcat efectul anti-inflamator
foarte intens exercitat de materialul
Col_Ag_II.
Metoda de sinteză
Metoda utilizată pentru prepararea
particulelor de silice se bazează pe
sinteza Stöber modificată, aplicată și
în cadrul activităților de laborator.
Obținerea
nanoparticulelor de
argint
Obținerea particulelor de SiO2
Hidrogelurile compozite pe bază de

colagen și particule de SiO2/SiO2@Ag
au fost obținute printr-o metodă în doi
pași, primul pas reprezentând
obținerea particulelor (detaliat
anterior), iar pasul doi fiind
reprezentat de omogenizarea acestora
în colagen Pentru a asigura o eliberare lentă a
AgNP, și a avea așadar un efect Col_SiO2 2.5%
biologic pe o perioadă îndelungată, Col_SiO2 5%
s-au făcut eforturi considerabile Col_SiO2@Ag 2.5%
pentru sinteza de particule miez-
Col_SiO2@Ag 5%
înveliș de tipul SiO2@Ag.
Obținerea particulelor de SiO2@Ag
Difractograma de raze X și Imaginea SEM

pentru pulberea de SiO2
b
Imagini SEM și spectrul EDS pentru pulberea de SiO 2@Ag
Pentru cazul pulberii de SiO2@Ag se poate observa că prezența argintului nu
influențează semnificativ morfologia și dimensiunea particulelor de silice,
acestea fiind în continuare uniforme din punct de vedere dimensional și
morfologic (sfere), uniform răspândite, cu grad redus de aglomerare și
dimensiuni de 200-300 nm.
SiO2 de tipul MCM 48, cristalizată în sistem cubic. Din spectrul EDS prezentat se pot observa elementele componente specifice
Morfologie sferică, cu un grad redus de aglomerare silicei (Si, O), dar și argintul, ceea ce confirmă prezența acestuia pe suprafața
și diametre de particulă cuprinse între 200-300 nm. silicei.
Microscopia electronică prin transmisie (TEM) a
relevat prezența nanoparticulelor de argint cu
dimensiuni sub 50 nm. Din punct de vedere
morfologic, se poate observa că acestea au forme
neregulate, predominant poliedrale și cvasi-sferice, cu
un grad mare de aglomerare.
Imaginea de difracţie de electroni pe arie selectată
(SAED) indică prezența Ag, cu un grad ridicat de
cristalinitate.
Imagini TEM și SAED pentru nanoparticulele de Ag
Imaginile în câmp luminos pentru aceasta evidenţiază a b

particule cu formă sferică, uniforme din punct de vedere
dimensional și morfologic. Ca urmare a dimensiunilor
mai mari de 100 nm, tendința de aglomerare a acestora
este redusă, fiind uniform distribuite pe suportul de
probă.
Pentru proba de SiO2@Ag, a fost evidenţiată pe de o
parte depunerea de nanoparticule de argint pe suprafaţa
silicei, formând un strat cvasi-uniform, iar pe de altă
parte pătrunderea unei cantități reduse de Ag în
interiorul porilor silicei.
Imagini TEM pentru pulberea de (a) SiO 2 și (b) SiO2@Ag
A b s o r b ție d e a p ă , g /g
Imagini SEM pentru Col_SiO2@Ag 5%
50
45 15
min
40
35 30
min
30
1h
25
2h
20
15 3h
10 4h
5 24h
Rețea fibroasă, tridimensional, specifică colagenului, în care microfibrilele
0
prezintă o aranjare aleatorie, ceea ce conduce la formarea porilor de diferite Col Col_SiO2@Ag 5% Col_SiO2@Ag 2.5% Col_SiO2 2.5% Col_SiO2 5%
mărimi, atât la suprafață, cât și în întreaga matrice colagenică. Capacitatea biomaterialelor de absorbție timp de 24 de ore
Evaluarea creșterii culturilor planctonice (după 24h) În cazul probelor cu un conținut variabil de SiO 2@Ag, capacitatea de
0.9
Abs 600nm
S. aureus E. coli absorbție nu a avut variații semnificative în timp, și a fost în general

0.7
mai scăzută decât în cazul probei etalon, probabil din cauza înglobării
0.5 în rețeau polimerică a nanoparticulelor. Un lucru comun tuturor
0.3 probelor este capacitatea de gonflare foarte mare în primele 15 min,
0.1 ulterior acestei creșteri considerabile continuând să absoarbă lichidul cu
-0.1 l ă o viteză mai mică, ajungând după 24h să rețină o masă de peste 40 ori
Co 2.
5%
2.
5% 5% 5% lp
in
2 g u mai mare decât cea inițială, uscată.
O
2
A
g
Si
O A lt
Si l_ 2@ tro
l_ 2@ o O n
Toate probele au valori mai reduse ale absorbanței comparativ cu
o O C Si Co
C Si l_
ol_ Co proba control tulpină, fapt ce denotă că aceste probe au o acțiune
C
inhibitoare pentru creșterea culturilor planctonice, corelată cu
Capacitatea de multiplicare a culturilor planctonice în prezența activitate antibacteriană bună, direct proporțional cu cantitatea de
biomaterialelor obținute, după menținere în mediu lichid 24h Ag adăugată.
Metoda de sinteză
Schema experimentală de obținere a nanoparticulelor de SiO 2@ZnO
Schema experimentală de obținere a biomaterialelor pe bază de Colagen și SiO 2@ZnO
În vederea obținerii de hidrogeluri compozite pe bază de colagen și SiO 2@ZnO, s-a realizat o sinteză în două etape. Mai întâi au fost
sintetizate nanoparticulele de SiO2@ZnO, prin metoda precipitării modificată, conform fluxul tehnologic prezentat. În acest scop,
pentru a obține structuri de tipul SiO 2@ZnO, sursa de siliciu aleasă a fost Na2SiO3 în defavoarea TEOS (tetraetilortosilicat) deoarece
acesta asigură mediul bazic necesar precipitării inițiale a ZnO, eliminând nevoia adăugării de NH 4OH. Precipitarea SiO2 pe suprafața
ZnO are loc ulterior, în mediul acid asigurat de HCl. Ca precursor de zinc s-a optat și în acest caz pentru ZnCl 2, fiind cel mai convenabil
deoarece ionii ClP-P rezultați din reacție nu manifestă o toxicitate avansată la concentrații mici.
Pasul II în procesul de sinteză este prezentat grafic succint în figură și a constat în omogenizarea mecanică a gelului de colagen cu
particulele de SiO2@ZnO anterior obținute în etapa 1. Amestecurile rezultate au fost supuse reticulării la rece timp de 24h, cu o soluție
apoasă de glutaraldehidă și ulterior uscate în aer la 30°C/24h
Se evidențiază o pierdere de masă continuă

până la 800 ºC, distribuită în 3 trepte. Astfel, la
temperaturi < 150 ºC, se înregistrează o pierdere de
masă de -3,91 %, datorată eliminării apei legată
fizic, la temperaturi cuprinse între 150 ºC - 400 ºC
se constată o pierdere de masă mai crescută (-6,84
%), urmată de o pierdere finală de -7,86 %, ambele
fiind datorate descompunerii precursorilor în exces.
Analiza termogravimetrică complexă realizată pe pulberea de SiO 2@ZnO tratament termic de calcinare la
800 ºC / 3h
Din analiza termogravimetrică se observă o etapă de

pierdere de masă la temperaturi mai mici de 170 °C,
atribuită evaporării apei. Pierderea de masă finală la
sfârșitul tratamentului termic a fost de 99,3 %, raportată
la masa probei luată spre analiză. Masa de substanță
uscată este așadar 0,7 % din probă, valoare care s-a
folosit ulterior în proiectarea biomaterialelor compozite
cu un conținut variabil de particule oxidice.
Analiza termogravimetrică pentru gelul de colagen hidrolizat

(cuantificarea conținutului de umiditate și de colagen)
2 faze distincte, cu un grad

ridicat de cristalinitate, ca
urmare a definitivării
proceselor chimice odată
cu creșterea temperaturii
fază necristalină, indicată

de prezența unui halou de
difracție la unghiuri mici
Micrografii TEM și HR-TEM pentru

pulberea de SiO2@ZnO calcinată la 800°C/3h
Se poate observa caracterul poros al SiO2,
care se prezintă sub formă de particule Structură policristalină, în care
cvasi-sferice, omogene dimensional, cu nanoparticulele de ZnO sunt acoperite de un
Difractograma de raze X și imaginile SEM pentru
diametrul de aprox. 250-300 nm. strat de silice (SiO2), asemeni unei structuri
pulberea de SiO2@ZnO (calcinată și necalcinată)
de tipul miez-înveliș (core-shell).
Concluzii generale
Schimbare de abordare (îndeosebi în cazul afecțiunilor țesutului osos) => implanturile metalice sau sintetice și utilizarea de grefe osoase
sunt treptat înlocuite de ingineria tisulară, care combină elemente de știința materialelor, inginerie și biologie.
Pentru regenerarea epitelială => pansamente bioactive, formate din biomateriale cu rol decisiv în procesul de vindecare (colagen, acid
hialuronic, chitosan etc.) și agenți antimicrobieni (antibiotice clasice sau nanoparticule cu proprietăți antimicrobiene).
Materiale care să imite structura osului natural, să permită osteogeneza și să nu producă un răspuns imunogen pacientului, pe bază de
hidroxiapatită substituită cu ioni de zinc de tipul HApZn [Ca10-xZnx(PO4)6(OH)2], cu grad diferit de substituție a ionilor de Ca 2+ cu ioni de
Zn2+ (x=0.1, 0.15, 0.2).
Asocierea în cadrul aceluiași material a ionilor de zinc ca substituenți ai Ca 2+, care au un efect de osteointegrare, favorizând regenerarea
osoasă, respectiv a formării osteoblastelor cu rol în regenerarea osoasă și cu o eliberare lentă în timp, cu particule de ZnO, cu efect
antimicrobian și o acționare rapidă în momentul implantării, reprezintă un element de noutate în domeniu.
Obținerea de pulberi de hidroxiapatită cu un conținut variabil de oxid de grafenă utilizând o metodă de sinteză neconvențională hibridă,
relativ recent utilizată în studiile de specialitate și care nu a mai fost raportată în literatură pentru astfel de materiale => metoda
hidrotermală în câmp de microunde și de structuri biocompozite poroase cu colagen / chitosan (ca polimeri naturali).
Studiu comparativ din punct de vedere al modalității de adaos al agentului activ, precum și al prezenței agentului dispersant (PVP)
asupra activității antimicrobiene și imunomodulatoare a pansamentelor bioactive pe bază de colagen și nanoparticule de Ag. Efect
biologic pe o perioadă îndelungată => structuri de tipul SiO2@Ag, care ulterior au fost adăugate unei matrici de colagen.
Înlocuirea nanoparticulelor de Ag cu o alternativă mai puțin toxică - oxidul de zinc => au fost obținute biomateriale pe bază de colagen și
ZnO, de tip hidrogeluri compozite, prin precipitarea in-situ a ZnO, pornind de la precursori biocompatibili, cu un nivel scăzut de
toxicitate, precum și pansamente pe bază de colagen și nanoparticule de ZnO încorporate într-o matrice poroasă de silice mezoporoasă.
CURS NANOBIOMATERIALE
SINTEZA NANOBIOPULBERILOR de
Al2O3,ZrO2 si HA
SINTEZA SI CARACTERIZAREA
ALUMINEI (SOL-GEL)
AlCl3 0.1M+CH3-CH2-OH
sau
H2O in picaturi Sol. 28% NH3 in picaturi
C9H21AlO3 0.1M+CH3-CH2-OH
Amestecare usoara
30oC
Formarea solului
Agitare 90oC
Formarea gelului
Maturare 30 ore
Uscare 100oC
Tratament termic PULBERE

1000oC,1200oC / 2 ore NANOMETRICA DE Al2O3
ALUMINEI (SOL-GEL)
Difracţia de raze X
Difractograma pulberii de alumina obtinuta prin metoda Difractograma pulberii de alumina obtinuta prin metoda
sol-gel din precursor: clorura de aluminiu sol-gel din precursor: triizopropilat de aluminiu
a) Procesata la 1000C/24h ○: AlCl3(H2O) a) Procesata la 1000C/24h a: α - Al2O3
b) Procesata la 10000C/24h a: α - Al2O3 b) Procesata la 10000C/24h γ: γ - Al2O3
c) Procesata la 12000C/24h γ: γ - Al2O3 c) Procesata la 12000C/24h

ZIRCONEI (SOL-GEL)
ZrCl4 0.1M+ Ca(NO3)2 0.03M
sau CH3-CH2-OH in picaturi
C12H28O4Zr+ Ca (OCH)2(CH3)4
Amestecare usoara
Formarea solului
Agitare 60ooC/90
Agitare60 C/90OOCC
Formarea gelului
Maturare 24 ore
Uscare 24 ore
Tratament termic
NANOPULBERE DE ZrO2
1000oC
ZIRCONEI (SOL-GEL)
Difractograma pulberii de zircona Difractograma pulberii de zircona

obtinuta prin metoda sol-gel din clorura obtinuta prin metoda sol-gel din
de zirconiu propoxid de zirconiu
a) Procesata la 1000C/24h 0: ZrO2 - c a) Procesata la 1000C/24h 0: ZrO2 - c
b) Procesata la 10000C/24h x: ZrO2 - t b) Procesata la 10000C/24h x: ZrO2 - t

HIDROXIAPATITEI (SOL-GEL)
Ca(NO3)2·4H2O 0.1 M+ P2O5 0.03 M
sau CH3-CH2-OH in picaturi
C4H6CaO4 ·H2O 0.02 M + C6H15O4P 0.012 M
Amestecare usoara
Formarea solului
Agitare 60°C/90°C
Formarea gelului
Maturare 30 ore
Uscare 24 ore
Tratament termic
NANOPULBERE DE HAp
1000oC
HIDROXIAPATITEI (SOL-GEL)
20 40 60 20 40 60 80
o
1000 C
y
2000 y 1500 y
y b
y
b
I(A.U.)
1000
I(A.U.)
1000
y y y
y y y y
y y y
y y y y y y y y y
y y 500 y y y y y
0 y y y y
y
300 1500
0 o
100 C
  
250
 a
a
  1000 
200   
I(A.U.)
I(A.U.)
   
150  
 
 500
 
 
100 

50 0
20 40 60 20 40 60 80
2 theta/deg
2 theta/deg
Difractograma pulberii de hidroxiapatita obtinuta Difractograma pulberii de hidroxiapatita obtinuta
prin metoda sol-gel pornind de la azotat de prin metoda sol-gel pornind de la acetat de
calciu si pentaoxid de fosfor calciu si trietilfosfat
a) Procesata la 1000C/24h a) Procesata la 1000C/24h

b) Procesata la 10000C/24h b) Procesata la 10000C/24h
y: Ca10(PO4)6(OH)2 ○: Ca3(HP2O7)2 y: Ca10(PO4)6(OH)2

OBTINEREA NANOPULBERILOR PRIN
METODA PIROSOL
Instalatie
METODA PIROSOL
Concentratia
Precursori
Temperatura
Material Precursorii utilizati solutiilor
de piroliza
precursoare
Alumina AlCl3 0.1 M, 0.05 M
0.1M+0.018 M,
Zircona ZrCl4+CaCl2 400oC
0.05M+0.009 M
0.1M+0.06M,
HAp CaCl2+(NH4)H2PO4
0.05M+0.03M
METODA PIROSOL
Al2O3
AlCl3
0,1M
a) Procesata la 4000C/24h
b) Procesata la 10000C/24h
AlCl3
a: α - Al2O3
0,05M
γ: γ - Al2O3
a: α - Al2O3
γ: γ - Al2O3
METODA PIROSOL
0 30 60
ZrO2
1500
o
1000 C c,t
1000
c,t
a ZrCl4 0,1M
CaCl2 0.18M
I(a.u.)
a) Procesata la 10000C/24h c,t

500
b) Procesata la 4000C/24h m m
c,t
m
c ZrCl4
0,05M
m m
0
m: ZrO2 - m 220 o
CaCl2
400 C
200
t: ZrO2 - t b 20 40 60 80
180
3000
o
1000 C c,t
0.09M
I(a.u.)
c: ZrO2 - c 160
a
140 2000
I(a.u.)
c,t
120 c,t
1000
t
100 m m
0 30 60
2 theta/deg 0
200
o
400 C
180
a) Procesata la 10000C/24h b
I(a.u.)
160
140
m: ZrO2 - m
120
t: ZrO2 - t
20 40 60 80
c: ZrO2 - c 2 theta/deg
METODA PIROSOL
20 40 60 80
HAp
600
o
1000 C h
400
h
h a CaCl2 0.1M +
h h
(NH4)H2PO4 0.06M
I(a.u)
h h
h
h
h h
200
250
0
CaCl2 0.1M
b) Procesata la 4000C/24h o
400 C
h 20 40 60 +
h: Ca10(PO4)6(OH)2 200
h
b 800
O
1000 C h
(NH4)H2PO4
0.06M
h
h
I(a.u)
h 600 a
h h
h h h
I(a.u)
150 h h 400
h h h h
200
h h h
h
100
20 40 60 80 0
2 theta/deg 400
O h
400 C
300
b
I(a.u)
h
200 h
b) Procesata la 4000C/24h h
h
h h h
h h h
h: Ca10(PO4)6(OH)2 100
h
20 40 60
2 theta/deg
CARACTERIZAREA NANOPULBERILOR
Pulberi calcinate la 1000°C/2h obtinute
prin metoda SOL-GEL
(relatia Debye-Scherrer)
Dimensiunile de cristalit
Dimensiunea
Material
Precursor medie de
sinterizat
cristalit (nm)
AlCl3 0.1M 11
Al2O3
C9H21AlO3 0.1M 3
ZrCl4 0.1M 7
ZrO2
C12H28O4Zr 0.025M 6
Ca(NO3)2·4H2O -1.67 M + P2O5 - 0.5M 7
HAp
C4H6CaO4 ·H2O - 0.02 M + C6H15O4P - 0.012 M 7
prin metoda PIROSOL
(relatia Debye-Scherrer)
Dimensiunile de cristalit
Dimensiunea
Material
Precursor medie de
sinterizat
cristalit (nm)
AlCl3 0.1M 3
Al2O3
AlCl3 0.05M 2
ZrCl4 0.1M + CaCl2 0.18M 16
ZrO2
ZrCl4 0.05M + CaCl2 0.09M 14
CaCl2 0,1 M + (NH4)H2PO4 0,06M 13
HAp
CaCl2 0,05 M + (NH4)H2PO4 0,03M 9
prin metoda SOL-GEL Al2O3
TEM / HRTEM / SAED
AlCl3
0,1M
C9H21AlO
3 0.1M
prin metoda SOL-GEL ZrO2
TEM / HRTEM / SAED
ZrCl4 0,1M
C12H28O4Zr
0.025M
prin metoda SOL-GEL HAp
TEM / HRTEM / SAED
Ca(NO3)2·4H2O
1.67M + P2O5 0.5M
C4H6CaO4·H2O
0.02M + C6H15O4P
0.012 M
prin metoda PIROSOL Al2O3
TEM / HRTEM / SAED
prin metoda PIROSOL Al2O3
TEM / HRTEM / SAED
AlCl3
0,1M
AlCl3
0,05M
prin metoda PIROSOL ZrO2
TEM / HRTEM / SAED
ZrCl4 0,1M
CaCl2 0.18M
ZrCl4 0,05M
CaCl2 0.18M
prin metoda PIROSOL HAp
TEM / HRTEM / SAED
CaCl2 0.1M +
(NH4)H2PO4 0.06M
CaCl2 0.1M +
(NH4)H2PO4 0.06M
OBTINEREA COMPOZITELOR DIN
NANOPULBERI
NANOPULBERI
Nanopulberi
Al2O3 ZrO2 HAp
Fasonare – presare uniaxiala (190MPa)

Φxh=8x3 mm2; Φxh=8x8 mm2
Tratament termic de sinterizare:

1200oC;1400oC; 1600oC / 2 ore / racire lenta
Caracterizare fazala si microstructurala:

XRD, SEM, TEM
Proprietati ceramice si mecanice
Proprietati biologice
NANOPULBERI
Proba Metoda de sinteza Al2O3 [%gr.] ZrO2 [%gr.] HAp [%gr.]
I 60 30
10
II 30 60
III SOL -GEL 50 25
25
IV 50
25
V 25 50
I’ 60 30
10
II’ 30 60
III’ PIROSOL 50 25
25
IV’ 50
25
V’ 25 50
CARACTERIZAREA COMPOZITELOR
600
0
1600oC
20
m

40
 
60 80
c
DRX
m
I(a.u.)
400 cp   m
Metoda SOL-GEL
 cp m 
cz cp
cp cp 0 20 40 60 80
200 cp m 800
1600oC m c
t
1500 1400oC m 600 b m 
cz
I(a.u.)
m    cz t
I(a.u.)
1000

400  20 40 60 80
cp t 
 cp  cp cp cp
1500
 cp o
500
cz m 200 cp  1600 C m
c
cp m cp cp cp cz
2000 1000
m cp 
1400oC
I(a.u)
0 t
1200  b cz
1200oC m  1500 a
cz   t
1000 t  m 500 t mt 20 40 60 80
 cp
I(a.u.)
mh m cp m cp
800  1000  m o
1600 C c,t
I(a.u.)
 t 2000 c
600  cp  t  t
cp cz
t 0
h  500 
h
 o c,t
 cp 1400 C m cz
I(a.u.)
400 m cp 400 b
h h h h h cp 1000 c,t
200 m cp m
0  cz
1200 300  t mcpcp cp 
20 40 60

I(a.u)
0 1200oC m t a
t  cp  2000
0 20 40 60 1000 80   0
o
1600 C
 200 m t 
m
cz t,c
2theta/deg cp  cp m cp 1500
800 h 
 m 600 t,c
I(a.u.)
m t 
o
1400 C c,t t,c
I

I(a.u.)
600 100 1000
b
t  cp 
 h  1000 m cz
cp cp cz
400 o 400 500
h h h 1200 C 
h cp cpcz  cp
I(a.u.)
m a
200 800 m m c,t 0
h   cz c,t
0 600 t 200 m  cp  

 cp
I(a.u)
0 20 40 60 80 cp cp cp -500
500
o
h  1400 C t,c
2theta/deg 400  
h  400
II
m h m m 0 t,c
h h o
200 1200 C t,c
c,t cz
I(a.u.)
600 a300
m 
0 cp
20 40 60 80 200 m  cp

I(a.u.)
400 c,t cp cp cz
2 theta/deg m c,t
mh 100
III
 
200 m h h h h 400
0
h o
1200 C t,c
0 m t,c
300
20 40 60 80 m h
I(a.u.)
  t,c
2 theta/deg 
IV
200
cph
hm
h cph 
100
20 40 60
2 theta/deg
V
DRX
0 30 60
2000
o
1600 C 
m
1500
  c
m
I(a.u.)
1000 m 

cz   
Metoda PIROSOL
500 m cp m cp 0 20 40 60 80
cz 3000
o
1600 C
m c
0
o m   2000 m
800 1400 C  20 40 60 80
b
I(a.u.)
m 1200 o
600 1000  m  1600 C c
cp   cp m 1000 m c
I(a.u.)
 m   cp
m  cz cz  m c
cz cp   cp
400
m cp 800 cz 
I(a.u.)
m 0 c 
cz  20 40 60 80
200 600 cp 3000
cz o
o
1400 C m   cp 1600 C t,c
400 b m  c
2000
0
2000
m cp  t,c
o 200 2000
1200 C
a t,c
I(a.u.)
I(a.u.)
1000   400
0
cp o
1400 C
m cz m 1000
b t,c 20 40 60
cpm  m 
I(a.u.)

1000 m

 cp
cz 300 m cp cp cz cp 
3000
o
 cz 1600 C t,c

cz 
0

I(a.u.)
   cp 
0
m cp m cp 2500 t 2000 t,c
cz 200 t t   400
m  cp
I(a.u.)
o o
1200 C m a  cp cz cp 1400 C m t,c
2000  b
t,c
0 1000
0 30 60
m 100 300
m cp  cp  cz 
1500 t,c
I(a.u.)
I(a.u.)
2 theta/deg  cp 
I’
o t,c t,c
 1200 C m 0

1000   300 m   200

a m t,c  m cz 
cz m
cp 
cz m m
cpm  cp  cpm  t 1400 C
o
500  cz   m cz t,c
300 
I(a.u.)
 100
200  t h t  m
0
 h  
cz  1200
I(a.u.)
0 20 40 60 80 m h
o
1200 C m m
h h t,c 200 a cp
cp cz t,c m
II’
2theta/deg 1000 t,c
100 cp
m m cp
800 m cp 
I(a.u.)
cp
20 40 60 80
600 t.c 100
2 theta/deg m t 300
400 cp cp cp m  m cp o
m

III’
1200 C
200 250 t,c
m
0
h
I(a.u.)
20 40 60 200 80 t,c
 m
2 theta/deg 150 cp  h h m cp 
m cp h h
cp
h
IV’
100
50
20 40 60
2 theta/deg
V’
I
SEM
II
Metoda SOL-GEL
TSinterizare = 1600°C
III
IV
V
I’
SEM
II’
Metoda PIROSOL
TSinterizare = 1600°C
III’
IV’
V’
Rc
600 600
500 500
400 400
Rc (MPa)
Rc (MPa)
300 300
200 200
100 100
1600°C 1600°C
0 0
1400°C 1400°C
I I’
II 1200°C II’ 1200°C
III III’
IV IV’
V V’
Biocompatibilate
Să nu fie toxic
Să nu provoace efecte alergice,

cancerigene, teratogene
MATERIAL Să nu provoace fenomene de respingere de

BIOCOMPATIBIL către organism
Să nu modifice compozitia sângelui si să nu

perturbe mecanismul coagulării (să fie
hemocompatibil)
Să nu modifice pH-ul biologic
Să nu provoace sedimentări în tesuturi si

biodegradări
Biocompatibilate
Testarea in vitro
SBF
Probe cilindrice  cantarite, sterilizate si imersate in SBF (Kokubo)
Metoda SOL-GEL Metoda PIROSOL

1600°C 16
V 1400°C V’ 14
1200°C 12
IV IV’
Proba
Proba
III III’
II II’
I I’
 7 7,2 7,4 7,6 7,8 8 8,2 8,4 8,6 8,8

7 7,2 7,4 7,6 7,8 8 8,2 8,4 8,6 8,8
 
pH pH
Proba martor Proba martor
Evolutia pH-ului dupa mentinerea in SBF, timp de 40 de zile a probelor

Biocompatibilate
Testarea in vitro
SBF
Metoda SOL-GEL Metoda PIROSOL

1600°C 1600°C
V 1400°C V’ 1400°C
1200°C 1200°C
IV IV’
Proba
Proba
III III’
II II’
I I’
0 0,5 1 1,5 2 
2,5 0 0,5 1 1,5 2 
2,5
[Ca 2+]  [Ca 2+] 
Proba martor Proba martor
Concentratia Ca2+ dupa mentinerea in SBF, timp de 40 de zile a probelor

Biocompatibilate
Testarea in vitro
CELULE hFOB
PROTOCOL:
 S-au utilizat linia celulara de osteoblaste umane hFOB
 Celulele sunt congelate in azot lichid la -80oC, se decongelează rapid la 37°C şi
suspensia de celule este trecută în tuburi de centrifugă ce conţin 5 ml mediu DMEM +
F12 cu 10% ser fetal. Se centrifughează 10 min. la 1500 rpm iar sedimentul de celule se
reia într-un volum de mediu şi se distribuie în flaskuri de 75cm2.
 Culturile au fost incubate în atmosferă umedă, cu CO2 5%, la 34ºC. Soluţia finală
prezintă un pH = 7,2 – 7,4. Mediul celulelor din cultura se schimba la 2-3 zile. Celule se
multiplica prin pasare prin procesul de tripsinizare.
 Insămânţarea celulelor s-a facut în placa cu 24 de godeuri la o densitate de 5 x 104
celule/godeu in prezenta pieselor de cercetat; in fiecare godeu s-a pus 1 mL de
suspensie celulara.
 Incubare 24h/34oC, 5%CO2 pentru aderarea celulelor;
 Observare la microscop si pozarea fiecarui godeu.
Biocompatibilate
Testarea in vitro
Proba martor
CELULE hFOB
Metoda SOL-GEL
Proba V dupa 24 de ore de incubare in mediu de cultura.
1200°C 1400°C 1600°C

Biocompatibilate
Testarea in vitro
Proba martor
CELULE hFOB
Metoda PIROSOL
Proba V’ dupa 24 de ore de incubare in mediu de cultura.
1200°C 1400°C 1600°C
Biocompatibilate
Testarea in vitro
Testul MTT
PROTOCOL
 Metoda colorimetrica de evaluare a
proliferarii celulare 1,37
 Permite aprecierea proliferării, viabilităţii şi

citotoxicităţii celulare  reducerea unei 1,365
sări de tetrazoliu galbene MTT (bromură de
DO 595 nm
3-[4,5dimetiltiazolil)-2,5-difeniltetrazoliu) la 1,36 Proba
martor
un formazan de culoare albastru-închis.
Reducerea realizată de enzime
1,355
mitocondriale (în special succinat
dehidrogenaza) si este un indice al
integrităţii celulare/mitocondriale. 1,35
V/ V/ V/ V' / V' / V' /
 Densitatea optică a formazanului 1200°C 1400°C 1600°C 1200°C 1400°C 1600°C
Compozit
solubilizat este evaluată spectrofotometric,
obţinându-se o funcţie absorbanţă -
concentraţie colorant - număr de celule
active metabolic din cultură.
Biocompatibilate
Testarea in vivo
PROTOCOL
 Se analizeaza reactia tesutului osos, din jurul implantelor, in urma implantarii ceramicilor
sinterizate, in tesutul osos cranian (zona parietala) al unor sobolani din rasa Wistar.
 Probe cilindrice de aproximativ 5 mm diametru si 1 mm inaltime si tratate termic la 1200°C,
1400°C si 1600°C.
 Inainte de implantare, acestea au fost sterilizate, intr-o hota echipata cu lampa UV, timp de
30 minute.
 Animalele de experienta au fost anesteziate folosind 1 ml solutie 2% lidocaina/adrenalina.
Dupa efectuarea unor incizii de forma rotunda, cu ajutorul unui burghiu, ceramicile pregatite
au fost fixate in zonele frontale ale craniilor acestor animale, iar pielea a fost reunita cu ata
chirurgicala.
Biocompatibilate
Testarea in vivo
Proba I’, la 15 zile de la implantare

Biocompatibilate
Testarea in vivo
Proba V (sol-gel,
1200°C) la 45 zile de la
implantare
Imagine EDX:
C, O, Al, P, Ca, Zr
Microzona de interactie
intre os si materialul
compozit V
(sol-gel, 1200°C)
Biocompatibilate
Testarea in vivo
Proba V (sol-gel,
implantare
Imagine EDX:
C, O, Al, P, Ca, Zr
compozit V
(sol-gel, 1400°C)
Biocompatibilate
Testarea in vivo
Proba V (sol-gel,
implantare
Imagine EDX:
C, O, Al, P, Ca, Zr
compozit V
(sol-gel, 1600°C)
Biocompatibilate
Testarea in vivo
Proba V (pirosol,
implantare
Imagine EDX:
C, O, Al, P, Ca, Zr
compozit V
(pirosol, 1200°C)
Biocompatibilate
Testarea in vivo
Proba V (pirosol,
implantare
Imagine EDX:
C, O, Al, P, Ca, Zr
compozit V
(pirosol, 1400°C)
Biocompatibilate
Testarea in vivo
Proba V (pirosol,
implantare
Imagine EDX:
C, O, Al, P, Ca, Zr
compozit V
(pirosol, 1600°C)
POSIBILE APLICATII ALE
COMPOZITELOR Al2O3-ZrO2-HAp
Material de reparatie pentru osoase deteriorate sau boli
(umplere după rezectia tumorilor osoase, inlocuiri de
spatii osoase)
Repararea si fuziune a vertebrelor, repararea herniei de disc
Defecte de reparatii de maxilo-faciala si dentara, coroane

dentare
Implanturi ortopedice
 Proteze de sold
 Proteze de genunchi
 Suruburi si placi osoase
 Cupe acetabulare in inlocuirea totala a soldului
CONCLUZII GENERALE
 Nanopulberile de alumina, zircona si hidroxiapatita au fost
sintetizate prin doua rute: sol-gel si pirosol si caracterizate
complex (DRX, SEM si TEM);
 S-au sinterizat materiale compozite cu functie de utilizare in
implanturi osoase;
 Compozitele sinterizate au fost caracterizate compozitional
(DRX), morfologic (SEM, EDX) si li s-a determinat proprietatile
ceramice si mecanice;
 Compozitele cu proprietati comparative cu cele ale tesutului
osos au fost evaluate in ceea ce priveste biocompatibilitatea si
capacitatea de a se lega de tesutul viu;
 Investigatiile in vitro si in vivo dovedesc biocompatibilitate si
capacitatea de a se lega de tesutul viu. Nu au fost observate
reactii tisulare anormale la locurile de implantare si nici in masele
musculare din proximitatea implanturilor!;
CONCLUZII GENERALE
Studiul in vitro, precum si testarea in prezenta mediului de
cultura cu fibroblaste fetale umane, conclud ca materialele
compozite pe baza de alumina, zircona si hidroxiapatita
sinterizate la temperatura de 1400oC si 1600oC prezinta o buna
biocompatibilitate fata de cele sinterizate la 1200oC;
Studiile de citotoxicitate au dovedit ca materialele sinterizate
la temperaturi de 1400oC si 1600oC au fost nontoxice si
biocompatibile;
Toate studiile de biocompatibiliate indica faptul ca aceste

implanturi compozite pe baza de alumina, zircona si
hidroxiapatita ar putea fi folosite eficient pentru utilizarea in
medicina reparatorie.

Cursuri Nano

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Nano

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Inginerie Medicală

● Înţelegerea comportamentului şi controlul materiei la scară

● Un nanomaterial este un material alcătuit din obiecte

●Un biomaterial este un material destinat să fie în contact

●‘Nano’ în limba greacă înseamnă ‘dwarf’.

= creaturi humanoide mici de

●Lungimea de undă a luminii in vizibil: 300 – 700 nm

● Lumea “micronilor" este cea cu care suntem obişnuiţi.

● Proprietăţile fundamentale ale materialelor se schimbă la scară

● Nanotehnologiile permit obţinerea de materiale şi dispozitive inovative,

solubile la nivel nanometric.

deschide multe posibilităţi pentru crearea de noi materiale şi facilitarea

Cristal perfect Dislocaţie elicoidală Dislocaţie marginală

~13 Y2O3 monoclinic cubic

● Natura este un maestru în a opera la scară

● Actina şi miozina formează un

● Natura este un maestru în a opera la scară

● Molecula de glucoză: 0,6nm;

● Înaintaşii noştrii au utilizat nanotehnologiile

● Ceramică din perioada Renaşterii

● Experimentele lui Faraday cu suspensii coloidale de

● Suspensia coloidală de nanoparticle de aur are

● Descoperirea zonelor Guinier-Preston în aliajele de

 creşterea durităţii aliajelor de aluminiu prin îmbătrânire se

● Fizicianul Richard Feynman, 1959: “There is Plenty

● K. Eric Drexler, 1986: “Engines of Creation: The

●Herbert Gleiter, sfârşitul anilor ’80:

● Microscopul de baleiaj cu efect tunel şi microscopul de forţă atomică:

Clasificarea nanomaterialelor: (a) 0 D, (b) 1 D, (c) 2 D, (d) 3 D [2]

Imagini de microscopie electronică (SEM)

Imagini de microscopie electronică (SEM, TEM)

Imagini de microscopie electronică (SEM, TEM)

Bioinerte Bioactive Biodegradabile

Sus - strat de apatită biologică depus pe

● întărite la scară nanometrică;

● Industria constructoare de maşini şi aeronautică:

Exemple de componente auto

● IBM utilizează nanotehnologii de auto-structurare

● cerneluri pe bază de nanoparticule metalice, pentru

● fotosinteză artificială pentru metode curate

● manipularea în condiţii de siguranţă a Discuri

uşoare şi circuite mai mici.

Celulă în care se realizează

Dispozitive fotonice flexibile pe bază de linii de

A. Top-down - metode de fabricație în care se pleacă de la materiale cu

Particule micronice Nanoparticule

B. Bottom-up - metode de fabricație în care se utilizează precursori

PROCESE ÎN FAZĂ SOLIDĂ COMPOZIŢIA PULBERILOR

● PROCESE ÎN FAZĂ SOLIDĂ (când reactanții

●Principiul metodei: procese la temperatură înaltă, urmate de

● dimensiuni mai mari de bile (până la un Prezentarea schematică a

- la o acumulare ridicată de energie, pe

● Sistemele moderne de măcinare:

● Limitări ale metodei

● elementelor provenite din atmosfera de măcinare.

● depunerea unui strat din pulberea care se macină pe

Măcinare în Măcinare în moară

● Măcinare de energie înaltă

● Măcinarea e realizată prin

● Măcinare de energie înaltă

● Pentru a produce structura

●Principiul metodei: măcinarea înalt energetică (prin

● Este foarte dificil să se obţină o cantitate suficientă de pulbere prin