Pielea si derivatele sale dormeaza sistemul tegumentar.

Pielea formeaza invelisul extern al

corpului si este cel mai mare organ, reprezentand intre 15 si 20% din masa totala. Are o greutate de
3,5-10kg, grosime variabila de la 1mm pana 5 mm si acopera o suprafata de 1,5-2m2. Pielea prezinta
2 mari straturi:
1. Epiderma este compusa dintr-un EPSK care creste continuu dar isi mentine grosimea constanta
prin procesul de descuamare. Deriva din ectoderm.
2. Dermul este compus din tesut conjunctiv dens care asigura suport mecanic, putere si grosmie
pielii. Deriva din mezoderm.
Hipodermul contune cantintati variabile de tesut adioos aranjat in lobuli sperati de septuri
conjunctive. Se afla sub derm. La persoanele bine hranite si cele care locuiesc in climate reci este
mai gros.
Derivatele pielii sunt: foliculii pilosi, firul de par, glande sudporiare, glande sebacee, unghii si
glandele mamare.
Pielea si derivatele constituie un organ complex compus din mai multe tipuri de celule diferite.
Diversitate celulelor si abilitatea de a conlucra asigura adaptarea la mediul extern. Functiile majore
ale pielii sunt:
-bariera care protejeaza impotriva factorilor fizicia, chimici si biologici din mediul extern
-informatie imunologica obtinuta prin procesarea antigenelor oferita celulelor efectoare din tesutul
limfatic
-participa la homeostazie prin reglarea temperaturii si a pierderilor de apa
- preluarea informatiilor senzoraile din mediul extern catre SN
-functie endocrina prin secretia de hormoni, citokine si factori de crestere si molecule precursoare
pentru formarea de vit. D
-secretie exocrina prin gl. sebacee, sudoripare si apocrine
Grosimea pielii variaza in functie de zona corpului, de la 1mm la 5mm. Totusi pielea este
evident diferita grosier si histologic in 2 zone: palma si talpa. Aici pielea este expusa abraziunii, fara
par si are o epiderma mult mai groasa. Aceasta zona fara par se numeste piele groasa. In alte zone
pielea are un epiderm mult mai subtire si este denumita piele subtire. Totusi deumirile de piele groasa
si subtire se refera histologic strict la grosimea epierdmului. Anatomic cea mai groasa piele este in
portiunea sup a spatelui unde dermul este foarte gros, dar epidermul este normal.

EPIDERMUL
Este compus din EPSK si se pot identifica 4 straturi distincte. In cazul pielii groase exista si un
al 5lea strat. Are o grosime de 0,4-1,5mm. Dinspre profunzime spre exterior straturile sunt:
1. Stratul bazal sau strat germinativ are celule activ mitotic, celule stem.
2. Stratul spinos prezinta celule cu prelungiri scurte intre celule.
3. Straul granulos contine numeroase granule.
4. Stratul lucidum este prezent doar in pielea groasa si este considerata o subdiviziunea a stratului
cornos
5. Stratul cornos este compus din celule keratinizate.
Diferentierea terminala a celulelor epidermale, care incepe cu diviziunea celulara in stratul
bazal este considerata o forma speciala de apoptoza. Celulele din stratul granulos prezinta
morfologie nucleara tipica apoptozei, inclusiv fragmentarea ADN. Totusi fragmentare asociata cu
apoptoza normala nu are loc. In schimb celulele sunt umplute cu filamente proteice de keratina.
1. Stratul bazal este reprezentat de un singur rand de celule dispus pe o lamina bazala. Contine
celule stem din care keratinocitele se formeaza prin diviziuni mitotice. Din aceasta cauza stratul bazal
se mai numeste si germinativ. Celulele sunt mici si cuboidale sau putin columnare. Au putina
citoplasma si astfel nucleii sunt mai apropiati. Datorita apropierii nucleilor si citoplasmei bazofile,
acest strat apare intens bazofil. Aceste celule contin cantitati variabile de melanina, provenita de la
melanocite dispersate in acest strat. Celulele prezinta numeroase jonctiuni: desmozomi cu
keratinocitele si hemidesmozomi cu lamina bazala. Contin numerosi ribozomi liberi, RER, ap. Golgi si
keratina(5,14,15).
2. Stratul spinos prezinta cateva straturi celulare grosime. Keratinocitele sunt mai mari decat cele
din stratul bazal. Prezinta numeroase prelungiri, de unde vine si denumirea stratului. Acestea se
ataseaza de cele ale celulelor invecinate prin desmozomi. In MO locul de unire al desmozomilor
apare ca o zona ingrosafa numita nodul lui Bizzozero, format din:
a. Placa densa interna: desmoplakina, filament intermediare
b. Placa medie densa:desmocoline, desmogleine
c. Placa densa externa: plakoglobina, plakofilina
Prelungirile se subtiaza in timpul obtinerii preparatului si astfel apar spatii intercelulare marite. Pe
masura inaintarii celulele se aplatizeaza si devin paralele cu suprafata. Nucleii incep sa devina turtiti.
Contin keratina 1,6,10,16
3. Stratul granulos este cel mai superficial al portiunii nekeratinizate. Variaza ca si grosime de la
1 la 3 straturi celulare. Keratinocitele prezinta numeroase granule keratohialine, de unde si
denumirea stratului. Aceste granule prezinta proteine bogate in cistidina si histidina, precursori ai
fillagrinei, care agrega si formeaza filamentele de keratina. Granulele sunt variabile ca forma si
marime. Se coloreaza intens bazofil. Contin keratina 1,2,10.
4.Stratul lucidum este considerata o subdiviziune a stratului cornos. Este vizibil doar in pielea
groasa. Se coloreaza slab. Prezinta celule acidofile, aplatizate in care procesul de keratinizare este
avansat, prezentand keratohialina dispersata si elaidina (produs de transformare a keratohialinei)
5.Stratul cornos apare dupa o tranzitie abrupta, de la o zona nucleata la o zona cu celule turtite,
anucleate. Aceste celule sunt cele mai diferentiate. Isi pierd nucleul si organitele si citoplasma e
ocupata de filamente se keratina. In portiunea profunda a cestui strat se afla un strat de lipide,
constituent principal al barierei impotriva apei. Stratul cornos variaza mult in grosime si astfel da
diferentele intre pielea subtire si cea groasa.Are o grosime de 10-20 microni. Devine si mai gros daca
pielea este expusa unor actiuni nocive. Se exfoliaza in grupuri de 15-40 celule. Prezinta corneozomi
si corneodesmozomi.

DERMUL
Jonctiunea dintre derm si epiderm este vazuta in MO ca o granita inegala, exceptand in pielea
subtire. Este alcatuita din 3 retele supramoleculare:
1. Hemidesmozomilor
 2. MB propriu-zisa
3. Filamente de ancorare
Proteinele jonctiunii sunt:

 Filamentele intermediare: keratina 5 si 14

 Hemidesmozomi:
 Proteine intracelulare:plectina si BP230
 Proteine transmembranare: BP180 si integrina

 Fibrilele de ancorare: colagen 7 si laminina 332

In sectiune perpendiculara pe suprafata pielii se observa niste proeminente, papile dermale.
Aceste sunt complementare cu crestele epidermale care proemina in derm.Daca planul de sectiune
merge paralel cu suprafata, epiderma apare ca un strat continuu de epiteliu cu insule circulare de
tesut conjunctiv. In locurile unde pielea e supusa unui stres mecanic papilele sunt mai lungi si mai
apropiate . Crestele dermale tind sa aiba un aranjament paralelr cu papilele dermale printre ele.
Aceste creste formeaza un model unic genetic fiecarui individ. Aceste modele se afla la baza
dermatoglifei sau identificarii amprentelor.
Papilele dermale si crestele epidermale sunt cele mai proeminente in pielea groasa de pe
suprafetele palmara si plantara. Stratul bazal este extins pe o suprafata mare. Presupunand aceeasi
rata de mitoza in stratul germinativ, in pielea groasa ajung in stratul cornos mai milte celule/min decat
in pielea subtire. Astfel se explica grosimea mai mare a stratului cornos.
In MET se observa ca celulele bazale prezinta prelungiri care cresc suprafata de adeziune cu
lamina bazala. O serie de hemidesmozomk leaga filamente intermediare de lamina bazala.De
asemenea sunt prezente si jonctiuni focale care ancoreaza filamentele de actina in lamina bazala.
In MO dermul prezinta 2 straturi:
1. Stratul papilar este cel mai superficial si e alcatuit din tesut conjunctiv lax situat imediat sub
epiderm. Fibrele de colagen nu sunt asa groase ca cele din portiunea profunda. Prezinta colagen tip
1 si 3. Fibrele elastice formeaza o retea neregulata. Acest strat este relativ subtire si include
substante alea papilelor dermale si crestelor epidermale. Prezinta vase de sange care hranesc
epidermul dar nu intra in acesta. Prezinta terminatii nervoase care fie se termina la acest nivel fie
patrund in epiderm.
2. Stratul reticular se afla profund de cel papilar. Grosimea variaza dar este mereu mai gros ca cel
papilar si mai putin celular. Este caracterizat prin prezenta unor fibre groase de colagen de tip 1 si
fibre elastice mai groase. Aceste fibre formeaza linii de tensiune, liniile Langer.
In pielea aerolelor, penisului, scrotului si perineului exista un plec lax de fibre musculare
netede in partea profuna a stratului reticular. Acest aranjament este responsabil de incretirea pielii la
acest nivel mai ales in organele erectile.
Profund de stratul reticular se afla un strat de tesut adipos, paniculul adipos care variaza in
grosime. Acest strat este depozit de energie si asigura si izolare termica. Este mai gros la persoanele
care locuiesc in climat rece. Acest strat impreuna cu tesutul conjunctiv lax alcatuiesc hipodermul.
Fibre musculare netede individuale au originea in acest strat sj formeaza mm erectori ai firului de par
care conteaza partea profunda a foliculului pilos cu dermul superficial. Contractia acestui muschi
determina ridicare firelor siincretirea pielii.
CELULELE EPIDERMULUI
Exista 4 tipuri de celule:
1.Keratinocitele sunt celule epiteliale inalt specializate cu functii specifice. Asigura separarea
organismul de mediul extern.
2. Melanocitele sunt celule producatoare de pigment.
3. Celulele Langerhans sunt implicate in semnalizare in sistemul imun.
4.Celulele Merkel sunt asociate cu terminatii nervoase senzitive.

KERATINOCITELE
Sunt celulele predominate din epiderm cu origine ectodermica. Ele au originea in stratul bazal.
Dupa ce parasesc acest strat prezinta 2 activitati esentiale:
a. Produc keratina, principalul heteropolimer proteic strcutural al epidermului. Keratina formeaza
filamente intermediare, care constituie 85% din keratinocitele diferentiate.
b. Participa la bariera epiderma-apa.
Keratinocitele in stratul bazal contine numerosi ribozomi liberi, filamente intermediare
imprastiate, un ap. Golgi mic, mitocondrii si RER. Citoplasma lor este bazofila datorita numarului
mare de ribozomi liberi, marea majoritate fiind implicati in sinteza de keratina, care va fi asamblata in
filamente de keratina. Sunt cunoscute aceste filamente si ca tonofilamente.
Pe masura ce celula inainteaza prin stratul spinos, sinteza de filamente de keratina continua si
acestea se grupeaza in fascicule destul de groase pentru a se observa in MO. Aceste fascicule se
numesc tonofibrile. Citoplasma incepe sa devina acidofila datorita tonofibrilelor.
In partea sup. a stratului spinos, ribozomii incep sa sintetizeze granule de keratohialina care
devin distincte in stratul granulos. Aceste granule au 2 filamente intermediare majore: fillagrina si
tricohialina. Aparitia granulelor si expresia filagrinei sunt folosite ca markeri pentru aprecierea initierii
apoptozei. Pe masura ce nr. de granule creste, continutul lor este eliberat in citoplasma. Filagrina si
tricohialina functioneaza ca puncte de plecare in agregarea filamentele de keratina in tonofibrile si
astfel incepe transformarea celulelor granulare in celule cornoase (marker de initiere a etapei finale a
apoptozei). Acest proces se numeste keratinizare si are loc in 2-6 ore, adica timpul care ii ia celulei
sa paraseasca stratu granulos si sa intre in stratul cornos. Keratina formata in acest proces se
numeste keratina moale, spre deoserbire de keratina dura djn unghii si par.
Transformarea celulelor granulare in celule keratinizate implica de asemenea distrugerea
nucleului si a altor organite si ingrosarea membranei plasmatice. Aceste modificari sunt insotite de de
scaderea ph-ului de la 7,17 in stratul granulos la 4,5-6 in stratul cornos.
Celulele sunt regular exfoliate sau descuamate din stratul cornos. Exfolierea continua este un
proces protelitic care implica degradarea desmozomilor. Kalilkrein-related serin peptidase sau KLK-5,
KLK-7 sau KLK-14 distrug desmozomii dependent de pH.Un inhibitor fiziologic de serin proteaze este
lymphoepitelial Kazal-type inhibitor(LEKTI), la un pH neutru previne distrugerea desmozomilor.
Descuamarea se realizeaza in grupuri de cellule. Aproximativ 100 de cellule descuamate in acelasi
timp ->descuamare vizibila.
Bariera apa epiderm este esentiala oentru mentinerea uscara a epiteliului mamifer si a
homeostaziei. Bariera apare datorita a 2 factori in procesul de difernetiere a keratinocitelor:
1. Depozitarea de proteine insolubile pe suprafata interna a membranei plasmatice
2. Un strat lipidic atasat suprafetei externe a membranei plasmatice.
Pe masura ce keratinocitele din stratul spinos produc granule de keratohialina, produc si corpi
lamelari. Acestia sunt organite tubulare sau ovoidale care se leaga de membrana. Celulele spinoase
si granulare sintetizeaza o mixtura eterogena de lipide pro-bariera si enzimele lor respective. Mixtura
contine:

 Lipide ale barierei:glicosfingolipide, fosfolipide, ceramide, glucozilceramide

 Lipaze: sfingomielinza acida, fosfolipaze A2.

 Proteine: corneodesmozina

 Proteaza fosfataza acida, catepsina, inhibitori de protease, glicozidaze

Aceasta mixtura este asamblata in corpusculii lamelari in ap. Golgi . Corpusculii lamelari sunt
implicati si in formarea invelisului cornos, descuamarea celulelor cornoase si protectie
antimicrobiana. Astfel bariera apa epiderm prezinta 2 elemente structurale:
1. Invelisul celular este un strat gros de 15nm de proteine insolubile depozitate pe suprafata interna a
membranei plasmatice si contribuie la proprietatile mecanice puternice ale barierei. Grosimea acestui
invelis creste in epiteliile supuse unui stres mecanica( buza, palme, talpa). Se formeaza prin cross
linkeri intre proteine mici cu prolina si alte proteine structurale mari (cistatina, desmoplakine, elafina,
envoplakina, fillagrina, involucrina si loricrina). Loricina este componentul major structural proteic care
alcatuieste 80% din totalul masei proteice a invelisului. Are cel mai mare continut in glicina din toate
proteinele corpului.
2. Invelisul lipidc este un trat gros de 5nm de lipide, atasat de suprafata celulara prin legaturi esterice.
Principalele componente sunt ceramidul, colesterolul si acizii grasi liberi. Cea mai importanta
componenta este stratul mononuclear de acilglucozilceramida, care asigura o acoperire ca de
"Teflon". Ceramidele au rol si in semnalizare si sunt partial responsabile de inducerea diferentierii
celulare, declansarea apoptozei si reducerea proliferarii celulare.

MELANOCITELE
In viata embrionara, precursorii melanocitelor migreaza din crestele neurale si intra in
epidermul in formare. In acel momemnt se formeaza o unitate epidermal-melanina, in care un
melanocit mentine o asociere cu un anumit numar de keratinocite. Raportul variaza in diverse parti
ale corpului. La adulti o rezerva de melanocite stem se afla la nivelul foliculilor pilosi si se numeste
umflatura foliculara. Diferentierea melanocitelor stem este reglata de expresia genei Pax3. Aceasta
activeaza exprimarea favtorului de transcriere microftalmic, esential pentru melanogeneza. Au o
densitate de 550-1200 celule/mm2. Membrana nucleara a melanocitului prezinta numerosi pori, ce
arata intense activitate de sinteza proteica.
Melanocitul epidermal este o celula cu aspect dendritic dispusa printre celulele bazale.
Prelungirile ajung la keratinocitele din stratul spinos. Nici prelungirile si nici corpul nu realizeaza
desomozomi cu keratinocitele invecinate. Totusi melanocitele apropiate de lamina bazala au structuri
asemanatoare hemidesmozomilor. Raportul melanocit/keratinocite bazale variaza de la 1:4 la 1:10. In
HE melanocitele prezinta nuclei alungiti, eucromatici, cu nucleol vizibil inconjurati de o citoplasma
clara. In MET se observa granule de melanina in citoplasma. Isi pastreaza capacitatea de replicare
dar la o viteza mai redusa decat a keratinocitelor, astfel mentinand unitatea epidermal-melanina.
Procesele dendritice au ca si component principal actina. Dendricitatea este data de factori derivati
din keratinocyte (NGF, prostaglandine, beta-endorfina) si familia de GTP-aze Rho.
Melanocitele produc melanina. Principala functie a melaninei este protectia impotriva efectelor
radiatilor ultraviolete. Melanina este produsa prin oxidarea tirozinei la 3,4-dihidroxifenilaalanina
(DOPA) de catre tirozinaza iar apoi DOPA devina melanina. Aceste reactii au loc initial in structuri
delimitatea de membrana denumite premelanozomi, derivate din aparatul Golgi. Premelanozomii si
melanozomii timpurii au continut scazut de melanina. Pe masura ce se formeaza melanina prin
oxidarea tirozinazei, premelanozomul devine melanozom care apare in MET ca o granula eletrono
opaca. Premelanozomul este dispus in apropierea ap. Golgi, melanozomii aproape maturi la baza
prelungirilor si cei maturi in apropierea capetelor prelungirilor. Melanozomii si continutul lor este
transferat keratinocitelor invecinate prin donare de pigment. Acest proces implica fagocitoza varfurilor
prelungirilor melanocitelor si este un tip de secretie citocrina deoarece cantitati mici de citoplasma ce
inconjoara melanozomul este fagocitata. Unitatea melanica epidermica este alcatuita dintr-un
melanocit si intre 6-36 keratinocite. Transportul melanozomilor se face centrifug (kinezina) si centripet
( dineina).
Exista 2 tipuri de melanozom (lizozomi modificati)i:
1.Eumelanozomii sunt elipsoidali, mari (0,9microni) si au o matrice fibrilara glicoproteica inalt
structurata.
2.Feomelanozomii sunt sferici, mici (0,7 microni) si au matrice fibrilara glicoproteica dezorganizata.
Exista 2 tipuri de melanina:
1. Feomelanina este rosu- galbuie, deschisa si solubila (contine sulf)
2. Eomelanina este brun inchisa, intunecata si insolubila.
Pigmentare cutanata depinde nu de nr. de melanocite ci de activitatea melanogenica, proportia
melanozomilor maturi, rata de transfer a melanozomilor la keratinocite. UVB sunt blocate de piele si
de stratul de ozon dar UVA trece.

CELULELE LANGERHANS
Sunt celule dendritice prezentatoare de antigen aflate in epiderm. Au origine intr-un progenitor
limfoid din maduva hematogena care migreaza prin sange si ajunge in epiderm unde se diferentiaza.
Proceseaza antigenele care patrund prin piele. Fac parte din sistemul mononuclear fagocitar. Dupa
ce antigenul este fagocitat si procesat, celula Langernhans migreaza catre un ggl. limfatic unde
interactioneaza cu limfocitele T. Densitatea lor este diferita in functie de localizare:

 600-1000/mm2- fata, gat, scalp, membre superioare

 200/mm2- palme, plante, regiunea sacro-coccigiana

Reprezinta 2-8% din totalul celulelor epidermice. Proportia lor scade in anumite afectiuni
(psoriasis, dermatita de contact) si cu varsta.
Nu pot fi evidentiate pe preparate clasice de HE. Nu realizeaza desmozomi cu keratinocitele,
ci sunt ancorate prin E-caderina. Nucleul se coloreaza intens cu hemalaun si citoplasma este clara.
Prin impregnare cu clorura aurie sau marcare cu CD1a, CD208, CD39, S100 se pot observa in stratul
spinos. Prezinta prelungiri asemnatoare melanocitelor. In MET se observa ca nucleul prezinta multe
indentatii. Prezinta granule sub forma de racheta de tenis, granule Birbeck. Sunt granule mici sub
forma de bastonas cu capetele bulbare ce contin langerina. Prezinta MHC 1 si 2 si receptori pt IgG,
receptori pt C3b si cantitati fluctuante de CD1a.
Celulele Merkel
Sunt celule cu aspect dendritic localizate in stratul bazal. Originea lor este necunoscuta.
Prezinta markeri atat neurali cat si epidermali. Sunt numerosi in zonele unde perceptia senzoriala
este maxima, cum ar fi varful degetelor. Sunt legate de keratinocitele adiacente prin dezomozomi si
contin filamente intermediare de keratina in citoplasma. Nucleul este lobulat si citoplasma este mai
densa decat a melanocitelor si celulelor Langerhans. Pot contine melanozomi dar sunt cel mai bine
caracterizati de prezenta granulelor neurosecretoare cu miez dens de 80nm asemanatoare cu cele
din medulara SR si corpii carotici si contin metenkefalina, sinaptofizina, enolaza neuronala. Celulele
Merkel sunt in stransa relatie cu terminatiile bulbare aferente mielinizate ale fibrelor nervoase.
Terminal neuronul isi pierde teaca Schwan si patrunde imediat in lamina bazala unde se extinde sub
forma unui disc care vine in contact apropiat cu baza celulelor Merkel. Combinatia de neuron si celula
Merkel alcatuieste corpusculul Merkel, mecanoreceptor. Keratina 20 este marker molecular, crescut
in tumora neuroendocrina Merkel.

Inervatia pielii
Piele prezinta numerosi si variati receptori, care sunt terminatii periferice ale neuronilor
senzitivi. De asemenea prezinta si inervatie motorie pentru vasele de sange, mm erectori ai firului de
par si glandele sudoripare.
TNL se termina in stratul granulos. Se numesc libere pentru ca nu sunt inconjurate de tesut
conjunctiv sau celule Schwan. Ele receptioneaza atingeri fine, caldura, frig. O retea de fibre dermale
inconjoara majoritatea foliculilor pilosi si sunt atasete foitei externe. Astfel sunt sensibile la miscarile
firelor de par si sunt mecanoreceptori. Aceasta relatie este una specializata la unele animale fiecare
fir de par avand o proiectie corticala.
Alte terminatii nervoase sunt inconjurate de tesut conjunctiv. Printre acestea se numara:
1. Corpusculii Pacini detecteaza modificarile de presiune si vibratiile.
2. Corpusculii Meisner sunt responsabili de atingerile usoare.
3. Corpusculii Rufini sunt sensibili la intinderi si torsiune.
Corpusculii Pacini sunt structuri mari ovoidale gasite in dermul profund si hipoderm (mai ales
in varfurile degetelor), in tesutul conjunctiv in general in asociere cu articulatii, periost si organe
interne. De obicei au aproape 1 mm lungime. Sunt alcatuiti din terminatii nervoase mielinizate,
inconjurate de o structura capsulara. Nervul intra la un pol al capsulei cu teaca de mielina intacta.
Aceasta este mentinuta pentru inca 1-2 noduri si apoi dispare. Portiunea amielinica se extinde catre
polul opus fata de cel de intrare si este acoperita de o serie de celule Schwan aplatizate, strans
impachetate si formeaza miezul corpuscului. Fiecare lamela este separata de cele vecine printr-un
lichid asemanator limfei, fibre de collagen(2 si 4) si ocazional capilare. Pe sectiune are aspectul unei
cepe taiate. Corspusculii raspund la presiune si vibratii prin deplasarea lamelelor care determina
depolarizarea axonului. Se gasesc in structure osoase, articulatii, organe interne.
Corpusculii Meisner raspund la stimuli de frecventa joasa si se afla in stratul papilar a pielii fara
par (buze, palme, talpi). Sunt cilindrii cu lungimea de 150microni si sunt dispusi perpendicular pe
suprafata pielii. Se afla sub lamina bazala in papilele dermale. In acesti receptori 1-2 terminatii
nervoase amielinice formeaza o cale spiralata in corpuscul. Componenta celulara este reprezentata
de celule Schwan aplatizate, care formeaza lamele neregulate. In HE are pe sectiune sagitala un
aspect de fuior, dat de celulele Schwan.
 Corpusculii Rufinii sunt cei mai simplii mecanoreceptori incapsulati. Sunt fusiformi, alungiti si
au 1-2 microni lungime. Structural sunt alcatuiti dintr-o capsula subtire de tesut conjunctiv care
delimiteaza un spatiu umplut cu lichid. Fibre de colagen din tesut conjunctiv adiacent trec prin
capsula. O fibra mielinizata patrunde in capsula si isi pierde teaca si se ramifica in terminatii
nervoase. Terminatiile nervoase raspund la deplasarea fibrelor de colagen produsa de un stres
mecanic continuu. Fac parte din familia receptorilor cu adaptare rapida.

Parul si foliculul pilos

Sunt prezente pe aproape toata suprafata corpului, fiind absente doar pe palme, talpi, buze si
regiunia din jurul orificilor urogenitale. Distributia parului este influentata intr-o anumita masura de hh
sexuali: la barbati parul facial gros si pigmenfaf care incepe sa apara la pubertate si parul pubian si
axilar ce apare la ambele sexe la pubertate. La barbati parul incepe sa scada cu barsta, iar la ambele
sexe incepe sa se subtieze cu varsta datorita scaderii secretiei de estrogeni.
Foliculul pilos este responsabil de producerea si cresterea parului. Culoara parului este data
de tipul de melanina pe care il contine. Foliculii variaza dpdv histologic daca este in crestere sau in
faza de repaus. Foliculul in crestere prezinta cea mai elaborata structura.
Ciclul cresterii firului de par are 3 faze:
a. Faza de crestere (anagen)- majoritatea firelor de par, 7 stadii
b. Faza de tranzitite (catagen)- incetarea activitatii mitotice matriciale, apoptoza coordonata
c. Faza latent (telogen si exogen)- 1% din foliculi telogeni sunt eliminati zilnic
Foliculul prezinta 3 segmente :
1. Infundibulul se intinde de la deschiderea la suprafata pana la deschiderea glandei sebacee. Face
parte dun canalul pilosebaceu, folosit pentru excretia sebumului.
2. Istmul se intinde de la infundibul la insertia m erector al firului de par.
3. Segm inf in foliculul in crestere are un diametru uniform cu exceptia bazei unde se dilata si
formeaza bulbul. Baza bulbului este invaginata de catre papila dermala formata din tes conj lax bine
vascularizat.
Alte celule de la nivelul bulbului, inclusiv cele care inconjoara papila, se numesc matrix.
Matrixul celulara adiacent papilei formeaza stratul germinativ al foliculului. Prin proliferarea si
diviziunea acestor celule are loc cresterea firului de par. Tot la acest nivel sunt prezente melanocite
imprastiate. Melanozomii lor participa la cresterea firului de par. Celulele din stratul germinativ se
diferentiaza in celule producatoare de keratina ale parului si alcatuiesc foita interna a radacinii.
Aceasta este un invelis pluristratificat celular care inconjoara partea profunda a parului. Radacina
interna are urmatoarele 3 straturi:
1. Cuticula este formata din celule scuamoase a caror suprafata libera vine in raport cu parul.
2. Stratul Huxley este format din dintr-un strat simplu sau dublu de celule turtie.
3. Stratul Henle este un strat simplu de celule cuboidale. Acestea vin in contact cu teaca externa a
radacinii.
Pe masura progresiei tecii externe a radacinii catre suprafata epidermala apare insertia m.
erector al firului de par, originea gl sebacee din peretele canalului folicular. In aceasta zona se afla un
agregat de celule epiteliale nediferentiate, denumit umflatura foliculara. Aceasta este o nisa de celule
stem epidermale. Ele asigura necesarul de celule stem pentru cresterea foliculului pilos si a gl.
sebacee. Aceste celule nu contribuie la populatia de celule stem bazale ale epidermului. Totusi cand
epidermul este ranit aceste celule stem pot sa migreze si sa se diferentieze pentru a asigura
reparatia injuriei.
Keratinizarea parului si a tecii interne are loc la scurt timp dupa ce celulele parasesc matrixul
print-o regiune denumita zona keratogena. Pana sa iasa la suprafata firul de par va fi keratinizat
complet cu kerarina dura. Teaca interna alcatuita din keratina moale nu iese din folicule impreuna cu
parul ci este distrusa la nivelul istmului unde secretia gl. sebacee intra in folicul. O lamina bazala
groasa, denumita membrana sticloasa separa foliculul de derm. In jurul foliculului se afla o teaca de
tesut conjunctiv dens ce contine umflaturi foliculare. M erector al firului de par se ataseaza de
umflatura foliculara.
Parul esfe o structura filamentoasa alungita ce ia nastere din foliculul pilos. Prezinta 3 straturi:
1. Medulara formeaza portiunea centrala si contine celule largi vacuolare. Este prezenta doar in parul
gros.
2. Cortexuk este localizat la periferie si prezinta celule cuboidale. Aceste celule se diferentiaza in
celule cu keratina.
3. Cuticula contine celule scuanoase care formeaza cel mai extern invelis al parului.

Glanda sebacee
Se dezvolta de a lungul tecii externe a radacinii a foliculului pilos si de obicei sunt cateva
gl./folicul. Substanta uleioasa produsa in gl., sebumul este un produs de secretie holocrin. Intreaga
celula produce si devine umpluta cu un produs gras si in acelasi timp sufera un proces de apoptoza.
In final atat produsul cat si resturile celilare sunt eliminate din glanda ca si sebum in infundibulul
foliculului de par si se formeaza canalul pilosebaceu. Noi celule sunt produse prin mitoza celulelor
bazale de la periferia glandei si celulele glandei raman unite prin desmozomi. Lamina bazala a
acestor celule este continua cu cea a epidermului si foliculului pilos. Procesul de producere si
secretie a sebumului dureaza 8 zile.
Celulele bazale ale gl. sebacee contine REN, RER, ribozomi liberi, mitocondrii, glicogen si un
ap. Golgi bine dezvoltate. Pe masura ce celula se deplaseaza dinspre stratul bazal incepe productia
de pprodusi de secretie lipidica si REN se dezvolta. Picaturile lipidice sunt separate de portiuni subtiri
de citoplasma.

Glandele sudoripare
Sunt clasificate dupa structura lor si natura secretiei in :
1. Glande eccrine care sunt distribuite pe toata suprafata corpului cu exceptia buzelor si o parte a
organelor genitale exter.e
2. Gl. apocrine sunt limitate la axila, areola si sfarc, pielea din jurul anusului si organele genitale
externe. Gl. ceruminoase ale conductului auditiv extern si gl. Moll de la nivelul genelor sunt tot de tip
apocrin.

Glandele eccrine
Sunt structuri independente, neasociate cu foliculii pilosi. Incepe in orb si sunt simple,
tubuloglomerulare. Segm secretor este localizat adanc in derm sau in partea sup a hipodermului si un
tub direct continuu, mai putin incolacit conduce catre suprafata epidermala.
 Au rol major in reglarea temperaturii prin evaporarea apei din transpiratie. Portiunea secretori
produce o secretie asemanatoare cu ultrafiltratul sangelui. Reaborbtia Na si a apei duce la formea
unui lichid hipoton. Acest lichid este sarac in proteine si contine cantitati variate de NaCl, uree, acid
uric si amoniac. Astfel gl. eccrine functioneaza ca un organ de excretie.
Transpiratie excesiva duce la pierderi de electroliti cum ar fi K sau Mg si de asemenea cantitati
importante de apa. Normal corpul pierde 600ml de apa/zi prin evaporare prin piele si plamani. In
conditii de temperatura crescuta pierderile de apa cresc.
Trei tipuri de celule sunt prezente in portiunea secretoare a gl. :
1. Celulele clare sunt caracterizate de mult glicogen. Acesta se coloreaza intens in PAS. In HE
citoplasma se coloreaza slab. Printre organitele prezente se numara mitocondria, REN moderat si un
ap Golgi relativ mic. Membrana plasmatica este marita in suprafetele laterale si apicala de falduri
citoplasmatice. In plus portiunea bazala a citoplasmei prezinta invaginari dar care sunt mai putin
complexe decat faldurile si prezinta mitocondrii. Morfologia acestei celule indica ca ea produce
componenta apoasa.
2. Celulele intunecate sunt caracterizate de RER abundent si granule secretorii. Ap. Golgi este relativ
mare, o caracteristica ce indica secretia de glicoproteine. Citoplasma apicala este umpluta cu granule
de secretie. Celulele clare au citoplasma mult mai putina si secretia se realizeaza catre suprafetele
laterale ale celulei care vin in contact cu canaliculele intercelulare care permit secretie apoase sa
ajunga la lumen. Aici se amesteca cu secretia proteica a celulelor intunecate.
3. Celule mioepiteliale sunt limitate doar la portiunea secretorie. Se afla printre celulele secretorii cu
prelungirile lor orientandu-se transversal tubului. Citoplasma contine numeroase filamente contractile
de actina care se coloreaza intens cu eozina si astfel se pot identifica in HE. Contractia acestor celule
este responsabila de raspunsul rapid al gl.
Segmentul ductal continua portiunea secretorie. Pe sectiuni histologice mai multe portiuni de
ducte apar printre portiunile secretorii. Pe masura ce ductul traverseaza dermul capata un aspect
usor spiral pana ajunge la epiderm, de unde se continua ca o spirala stransa catre suprafata. Cand
ductul patrunde in epiderm celulele ductale dispar si cele epidermale le iau locul. Ductul este compus
din epiteliu cuboidal stratificat, compus dintr-un strat bazal si un strat luminal. Celulele ductale sunt
mai mici si apar mai intunecate decat celulele din portiunea secretorie. Ductul nu are celule
mioepiteliale. Celulele bazale sau periferice ale ductului au un nucleu rotund sau obal si contin un
nucleu proeminent. Citoplasma este umpluta de mitocondrii si ribozomi. Celulele apicale sau luminale
sunt mai mici decat cele bazale, dar nucleii sunt asemanatori. Specific avestor celule este citoplasma
apical sticloasa (hialinizata), data de numeroase agregate de tonofilamente.

Glandele apocrine
Sunt glande tubulo glomerulara si pot fi uneori ramificafe. Portiunea secretorie este este
localizata in dermul profund sau mai des in portiunea superioara a hipodermului.
Portiunea secretorie are un lumen lat unde isi depoziteaza produsul de secretie. Aceasta zona
este alcatuita din epiteliu simplu. Este prezent un singur tip de celula cu citoplasma acidofila.
Suprafata apicala prezinta uneori o protruzie. Initial se credea ca aceasta portiune se desprinde in
lumen si astfel se realiza secretia. Totusi studiile de MET au aratat ca mecanismul este unul
merocrin. Citoplasma apicala are numeroase vezicule care sunt eliberate prin exocitoza. Celula mai
prezinta lizozomi si granule de lipofuscina, numeroase mitocondrii. Dupa eliberarea produsului de
secretie ap. Golgi se mareste pentru a se pregati de o noua secretie.
 Celulele mioepiteliale sunt si ele prezente in portiunea secretorie, intre celulele secretorii si
lamina bazala. Contractia lor determina expulzarea produsului de secretie.
Ductul gl. apocrine este similar cu al gl. eccrine, dar are un lumen mai ingust. Se continua din
portiunea secretorie cu un traiecr relativ drept pentru a se goli in canalul foliculului. Deoarece este
drept ductul, probabilitatea ca sa fie vazut si el si portiunea secretorie este mai mica. Produsul de
secretie nu se modifica la nivelul ductului, nu au loc procese de reabsorbtie. Ductul are epiteliu
stratificat cuboidal, 2-3celule grosime. Citoplasma apivala apare hialinizata datorita agregarii
tonofilamentelor.
Produc o secretie vascoasa ce contine proteine, carbohidrati, amoniac, lipide,feromoni
(androstanol, androstenon, copulina) si alte componente organice. Compozitia secretiei variaza cu
situsul anatomic. In axila secretia este laptoasa si relativ vascoasa. Cand este secretata este fara
miros dar prin actiunea bacteriilor capata miros.

Unghiile
Placile unghiale sunt asezate oe patul unghial. Patul unghial este compus din celule epiteliale
care sunt continue cu stratul bazal si stratul spinos al epidermului.
Partea proximala a unghiei, radacima unghiei este ingropata intr-o adancitura a epidermului si
acopera celulele zonei germinative sau matrixul. Matrixul contine o varietate de celule, inclusiv celule
stem, celule epiteliale, melanocite, celule Merkel si celule Langerhans. Celulele stem se divid regular,
migreaza catre radacina unghiei si se diferentiaza si produc keratina unghiei, keratina dura. Nu se
descuameaza. Este formata din filamente de keratina impachetate bine incluse intr-o matrice amorfa
de keratina cu un continut ridicat de sulf, responsabil de taria unghiei. Procesul de keratinizare nu
implica granule de keratohialina. In plus un invelis de celule cornoase contine proteine similarr celor
gasite in epiderm.
Adaugarea constanta de noi celule la radacina si keratinizarea lor determina cresterea unghiei.
Pe masura ce placa unghiala creste acopera patul unghial. La nivel microscopic placa unghiala
contine corneocite strans impachetate care nu au nucleu si organite.
Zona alba sub forma de coasa de la radacina, lunula, deriva ca si culoare din stratul gros,
opac si partial keratinizat al matrixului din aceasta regiune. Cand placa unghiala devine complet
keratinizata este mai transparenta si ia culoarea patului vascular. Marginea pielii care acopera
radacina unghiei se numeste cuticula. Aceasta cuticula este formata si ea din keratina dura si deci nu
se descuameaza.