Anatomia, histologia și fiziologia pielii şi anexelor

Pielea este cel mai mare organ al corpului, o adevărată graniţa

dintre organism şi mediul înconjurător, rolul său principal fiind acela de
barieră împotriva substanţelor chimice nocive şi a organismelor
infecţioase, precum şi împotriva pierderilor de apă şi electroliţi. Pielea
este un important organ de simţ şi controlează pierderea de căldură şi
apă; reflectă schimburile interne şi reacţionează la cele externe;
intervine în transpiraţie, creşterea unghiilor şi a părului, susţinerea
firelor de păr şi secreţia sebumului.
Pielea este un înveliş membranos conjunctivo-vascular care
acoperă corpul în întregime şi care se continuă cu semimucoasele şi
mucoasele cavităţilor naturale; reprezintă interfaţa dintre om şi mediu
şi este cel mai mare organ din corp, cu greutate medie de 4 kg şi
suprafaţă de 2 m2. Este constituit din patru regiuni suprapuse: epiderm,
joncţiunea dermo-epidermica, derm şi hipoderm.

Epidermul
Epidermul este format din mai multe straturi de celule, strâns unite
între ele. Stratul cel mai superficial este format din celule aplatizate,

18
pline cu keratina, care îi conferă caracterul de epiteliu scuamos
stratificat. Epidermul aderă la derm parţial prin proiecţiile sale
descendente (creste epidermice) sau prin proiecţiile ascendente ale
dermului (papilele dermice). Epidermul nu conţine vase de sânge şi
variază în grosime de la mai puţin de 0,1 mm la nivelul pleoapelor,
până la 1 mm la nivelul palmelor şi plantelor. Pe măsură ce straturile
superficiale se descuamează, grosimea este menţinută constantă de
celulele care se divid în stratul profund (bazal sau germinativ), iar
celulele generate sunt împinse de activitatea mitotică la suprafaţă,
trecând prin stratul spinos, apoi granulos şi cornos. Tranzitul din stratul
bazal spre suprafaţă (turnover-ul epidermic) necesită 30-60 de zile,
timp în care aspectul celulei suferă schimbări.

Joncţiunea dermo-epidermică

Structurile constitutive ale joncţiunii dermo-epidermice conferă suport

mecanic, facilitând adeziunea, creşterea, diferenţierea şi migrarea
celulelor bazale şi acţionează ca un filtru semipermeabil care reglează
transferul nutrienţilor şi celulelor din derm în epiderm.
Membrana bazală se situează la interfaţa derm-epiderm şi
poate fi detectată în microscopia optică prin coloraţia PAS datorită
abundentei mucopolizaharidelor. Microscopia electronică arată faptul
că lamina densa (bogată în colagen tip IV) este separată de celulele
membranei bazale printr-o zonă cunoscută sub denumirea de lamina
lucida. Membrana citoplasmatică a celulelor bazale conţine
hemidesmozomi care conţin antigenul pemfigoidului bulos, colagen
XVII, şi integrine α-6 şi β-4. Lamina lucidă conţine macromolecule de
adeziune, laminina 1 şi 5 şi entactina.

19
 Dermul
Se situează între epiderm şi ţesutul celular subcutanat şi are rol
de sprijin nutriţional şi structural al epidermului. Grosimea lui variază,
fiind mai mare la nivelul palmelor şi plantelor şi mai mică la nivelul
pleoapelor şi penisului; la vârstnici îşi pierde elasticitatea şi se
subţiază. Se întrepătrunde cu epidermul prin proiecţiile sale
ascendente – papilele dermice şi prin proiecţiile descendente ale
epidermului - crestele epidermice. Aceste întrepătrunderi sunt văzute
cel mai bine la nivelul degetelor (ca şi amprente) şi sunt importante
deoarece cresc suprafaţa de contact dintre epiderm şi derm. Ca toate
ţesuturile conjunctive, dermul are trei componente: celule, fibre şi
substanţa amorfă.
Celulele dermului
Principalele celule ele dermului sunt fibroblastii; pe lângă
aceştia, exista un număr mic de alte celule proprii şi celule tranzitorii,
cum sunt celulele Langerhans, limfocitele, fagocitele mononucleare şi
mastocitele. În caz de inflamaţie mai pot fi observate şi alte celule, cum
sunt cele polimorfonucleare.
Fibrele dermului
Dermul este constituit în cea mai mare parte din fibre
întrepătrunse, în principal fibre de colagen aranjate în mănunchiuri;
cele din dermul papilar sunt mai fine decât cele din dermul profund,
reticular. Când pielea este întinsă, colagenul, cu proprietatea sa de
tensionare previne ruptura pielii, iar fibrele elastice, mixate printre
fibrele de colagen, ajuta la reinstalarea stării pre-intindere.
Substanţa fundamentală
20
Este în principal constituită din glicozaminoglicani (acid hialuronic şi
dermatan-sulfat) şi din cantităţi mici de heparan-sulfat şi condroitin-
sulfat. Glicozamino-glicanii sunt apoi legaţi de proteine şi există ca
proteoglicani. Substanţa fundamentală are câteva funcţii importante: prin
conţinutul de apă, permite nutrienţilor, hormonilor şi deşeurilor
metabolice să treacă prin derm; acţionează ca un lubrifiant între colagen
şi fibrele elastice în timpul mişcărilor pielii; permite dermului să
acţioneze ca un tampon contra şocurilor.

21