Colegiul National de Comert al ASEM

͞
Catedra Stiinte Umanistice͟

Ambroci Mihaela gr. CON 295

͞
Tema: Generatia ͞
ochiul al treilea͟- Nicolae Dabija si Ion Hadirca͟ (teza anuala)

Profesor Elena Golban, prof. grad didactic 2

Chisinau, 2011
1
Planul

Capitolul 1 §1. Biografie: Nicolae Dabija .3 ͙͙͙ ͞

§2.Poezia Ochiul al treilea͟ de Nicolae
Dabija͙͙͙ .4 ͙͙͙ §3. Nicolae Dabija ʹ Neoromantism͙͙͙͙͙ şi militantism .5 ͙͙͙ ͣ
§4. Creuzetel e͟ poeziei
͙͙͙͙ ͙ ͙͙͙ ͙͙͙
şi publicisticii
͙͙͙ lui Nicolae Dabija ͙
..9
͙͙͙ §5.Utilitatea
͙ ͙͙͙ ochiului ͙͙͙ al treile a ͙ ͙͙͙ .12
͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙
͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙
Capitolul 2 §1.Biografie: Ion Hadirca ͙͙͙ .13 ͙ §2.A ͙͙͙͙ fi in timp͙͙.14 ͙ ͙͙ §3. Claudia ͙͙͙͙ Satravca,
͙ ͙͙͙͙ ͙ ͙
Director biblioteca ÄTârgu-Mureş´, Chişinău«««««..31 ͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙
§4.Aprecieri critic͙͙͙͙͙ e͙͙͙..32
͙͙͙ ͙͙ ͙͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙
͙͙͙͙ ͙͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙
2 ͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙
͙͙͙ ͙͙͙ ͙ ͙͙͙
͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙
͙͙͙͙ ͙͙͙͙ ͙͙͙
͙͙͙ ͙͙͙ ͙͙͙͙
͙ ͙͙͙ ͙͙͙
͙͙͙ ͙͙͙
͙͙ ͙͙͙
͙
Capitolul 1

§1.Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948, comuna Codreni, raionul Cimişlia, Republica
Moldova), este un scriitor, istoric literar şi om politic din Republica Moldov a,
Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003). Dabija este un pseudonim literar
pentru Ciobanu.

Biografie Nicolae Dabija, de naţionalitate română şi religie ortodoxă, este nepotul

arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag
în 1947. Cunoaşte profund viaţa comunităţilor româneşti din jurul României. În
calitate de redactor şef al săptămînalului Literatura şi Arta editat de Uniunea
Scriitorilor din Republica Moldova a avut un rol important în lupta de renaştere
naţională din Republica Moldova. Săptămînalul condus de Dabija a fost, în anii 1988
1989, cea mai importantă publicaţie care susţinea revenirea "limbii moldoveneşti"
la grafia latină, recunoaşterea identităţii dintre limba moldovenească şi cea
română şi decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească. În perioada de
glorie săptămînalul "Literatura şi Arta" depăşea tirajul de 150.000 de exemplare.
În prezent, respectivul săptămînal e nevoit să apeleze la sponsori pentru
supravieţuire.

Studii În 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova. Din anul 1974 a fost
membru al PCUS, iar între 1979 şi 1988 a fost membru în Biroul Comitetului Central
al ULCTM (comsomolului din RSS Moldovenească).

3
§2.Ochiul al treilea de Nicolae Dabija

Îmi vine din ce în ce mai greu să deosebesc primăvara de rai, lacrimile de stropi
ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu lucrurile văzute cu al treilea ochi. Tot
mai greu mi-i, nu pot distinge urzica pictată - de urzică, în ea văd o minge -n
altă minge şi mingea cea mai mare e -n mingea cea mică. Plouă cu seminţe, fără
puteri le măturăm şi le ardem, pe câmpul arat... Dar ce-am văzut cu ochiul-al-
treilea ieri va fi doar mâine cu adevărat. Ierbile, munţii ne seamănă nouă, norii,
frunzele - la fel; e parcă pace, parcă plouă în viitorul spionat de el. Toate
lucrurile făcute cu ochii închişi le duc la capăt cu el; un corb bătrân, îl văd
tânăr peste ca işi cu ochiul al treilea, care nu -i orb...

De la un timp, din ce în ce mi -e mai greu să deosebesc realul de vis, ceara din

lună de ceara din plopi ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu lucrurile văzute
cu al treilea ochi.

4
"Nicolae Dabija este o vie dovadă că Basarabia n-a murit şi n-are când să moară"
(Grigore Vieru, în volumul: Nicolae Dabija, \"Libertatea are chipul lui Dumnezeu\",
Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1997.)

§3.Nicolae Dabija ʹ Neoromantism şi militantism Un Äpoet de vocaţie´, îndelung

aşteptat (scria Vl. Beşleagă în 1977!), reprezentant de frunte al şcolii de poezie
de la Chişinău (cum remarca Ioan Alexandru, 1989), logodind linia confesivă,
productivă prin Ärefrenele sufletului´ (Äpreaplin de Ea´) şi Änuntirea seminţelor´,
în jubilaţie senzorială cu lirica de tribun, scotocind, cu patimi de enciclopedist,
adâncurile limbii, purtând Äfoşnet de cazanii´ este, neîndoios, Nicolae Dabija.
Doar un deceniu trecuse de când, propunând un nume nou în lirica basarabeană (v.
Tineretul Moldovei, 23 decembrie 1965), tânărul Mihai Cimpoi atrăgea atenţia asupra
şi mai tânărului poet, cel care ivea, debutând în 1975, o carte de referinţă,
consacrându-l rapid drept lider al generaţiei: Ochiul al treilea (Editura Cartea
moldovenească), premiată peste doi ani (Premiul Tinere-tului, 1977). Cu suma
primită, Nicolae Dabija (Ciobanu), născut la 15 iulie 1948 la Bişcotari (azi
Codreni) ± Cimişlia, va construi o fântână în satul natal, aflat (trecând prin
Äcodrii de miresme grei´) în vecinătatea Căinarilor părintelui Alexei Mateevici.
Cum tatăl era Äţăran cu bibliotecă´, viitorul poet s-a înscris la Facultatea de
Ziaristică, de unde va fi exmatriculat (în 1969, pentru Äactivităţi naţionaliste´)
şi va absolvi, în 1972, Facultatea de Filologie, lucrând în TV şi practicând
gazetăria; din 1986 este redactorşef al săptămânalului Literatura şi arta,
publicaţie cu rol major, veritabil Ävârf de lance´ în ceea ce, în-dreptăţit, s-a
numit Renaşterea basarabeană. Înainte însă, într-o epocă subjugată de realismul Äde
comandă´, N. Dabija a contribuit la reabilitarea poeticului. Lirica sa,
beatudinală, sigilată de amintirea cântului orfic, îndatorată surselor folclorice,
recuperând eufoniile străve-chimii contrasta cu megapo-emele animate de suflu epo-
peic, dezvoltând industrios, de pildă, mitul leninist (A. Lupan, Em. Bucov, G.
Meniuc, B. Istru şi încă alţii). Convins, în numele maximalismului etic, că lumea ±
prin poezie ± poate deveni Ämai bună´, că Ätoate lucrurile au câte-o aură´, că
iubirea are Ägust de nemurire´, Nicolae Dabija impune, sub acuza de a fi
tradiţionalist, modulaţia profetică, sedusă de diafanitate; dar
5
tradiţionalismul, reamintim, nu este un concept estetic. Programatic mesianică (cf.
M. Cimpoi), lirica dabijiană, cheltuind energie verbală, îmbracă accente vaticinar-
pamfletare; în virulenţa satirei, constatase D. Micu, Älăcrimează elegia´. Poet
modern, indiscutabil, de mare popularitate, pornit Pe urmele lui Orfeu (1983),
carte soco-tită Änocivă´ şi Äsalvată´ de prefaţa lui Pavel Boţu (pe a-tunci
preşedinte al Uniunii Scriitorilor), N. Dabija află în poezie o Äbucuroasă tristeţe
´. Pus Äpe crucea / poemului desă-vârşit´, membru de onoare al Academiei Române,
scotocind arhivele, încropind manuale şcolare, tradus şi tălmăcind, la rându-i, din
operele confraţilor de condei, autorul Zugravului anonim (1985) e încercat, totuşi,
de teamă, râvnind cartea cu versuri nescrise. Aflând că Äde dragoste nu scapi nici
după moarte´, el ± ca Äfidel caligraf ´ ± nu va cultiva un intelectualism aseptic.
Poeziile sunt Äpeisaje ale sufletului´ şi frisonul lor emoţional, chiar suportând ±
ocazional ± şi notaţii de conjunctură, febril-realiste, nu se leapădă de spiritul
elegiac. Efuziuniile incantatorii capătă tonalităţi oraculare, urgenţele Istoriei
îl obligă să-şi aroge un rol mesianic, împăcând graţia lirică şi prospeţimea
metaforei cu imprecaţia nutrită de vigoare civică, cântând, pre-cum altădată Goga ±
ca tribun şi cărturar ± durerile neamului şi toate Ädorurile interzise´ (cum îşi
botezase o ediţie de autor, scoasă la Litera Inter-naţional, în 2003). Pentru N.
Dabija fiecare poem este Äca o scrisoare´. Elegiac şi misionar, aşadar, poetul ±
instalat, la start, în imaginarul neoro-mantic ± scrutează acum, apăsat de tirania
realului şi presiunea evenimentelor, prezentul, iradiind speranţă (tocmai prin
poetica visării, pendulând între real şi mitic). Şi o face cu sentimentalitate şi
luciditate, deopotrivă. Cândva, la începuturi, risipind candoare, se refugia în
tainele sufletului, poetizând universul şi zeificându-şi, cumva profetic, trăirile
prin transferul în transcendent: ÄDar ce-am văzut cu ochiul-altrei-lea ieri / va fi
doar mâine adevă-rat´. Într-un Äveac peltic´ acest vizionarism se îndurerează;
balansul între teluric şi astral revine unui profetmartir Äcu aripile ascunse sub
cămaşă´, privind întâmplările printr-o lacrimă. Într-o Äcetate asediată´, şi
poezia, inevitabil, Ämiroase a timp concret´ (cf. I. Ciocanu). Încât, N. Dabija
constată că Äpoezia pură´ nu e o soluţie. Deşi fără vocaţie politică (mărturisea,
cândva), autorul Fotografului de fulgere (1998) îşi asumă o misie. Legat ombilical
de tradiţiile cărturăreşti, fără a părăsi universul candorilor şi taina fiinţei
(Äeu-sămânţă´), fără a abandona imboldul e-legiac, el cultivă febril ± decla-
matoriu şi retorica de tribună. Misionarismul său
6
nu e însă ocazional, fiindcă poetul ştie prea-bine că Änu are dreptul la eroare´.
Ca mare poet social (cum îl văzuse Ioan Ale-xandru încă din 1989, lău-dând,
spuneam, Şcoala de poezie de la Chişinău), el îmbrăţişează linia militantă, devine
scriitor Äcu program´ (ajustat din mers), face de toate slujind tribun-arta. Apără
fiinţa naţională lansând cuvinte durute, contemplând Ärâul cel mai trist din lume´
(Prutul, fireşte) şi harta Ärup-tă´. Vrea să scoată din letargie molcomeala
moldavă, luptă cu amnezia fiindcă nu se îm-pacă nicidecum cu Äsupravieţuirea prin
uitare´ (reco-mandată stăruitor de unii). În consecinţă, va blama mnemo-fobia şi,
în numele iubirii de neam (o patrie Äpusă la pe-rete´), cercetează Äfaptele
timpului´ (v. În căutarea identităţii) beletrizând în coloratură cronicărească,
oferind întrupări poetice, uşor deviante, cu substrat alegoric, extrăgând
învăţături din Äaburul evenimentelor´. Inci-sivitatea poetului-oştean e
îndreptăţită; răstălmăcirea Istoriei, pângărirea fiinţei naţionale cer replici pe
măsură, aşezând cursul Istoriei în albia firească, apărând limba: ÄVom fi atât cât
vom vorbi /această limbă strămoşească´. O limbă Äplină de dumne-zeire´, cu doine
Ägrele de vecie´ şi lacrimi-sărbători, zugrăvind Äoftatul´. Îndemâ-narea
stilistică, trăgându-şi sevele din ethosul popular, e deîndată vizibilă; ca şi
grija cizelării, cinstind înaintaşii. Mistuit de această Äpovară´ a memoriei, cu
scrupul didacti-cist, metaforizant însă, Dabija va încerca eseistice gesturi
recuperatorii. Şi amintita Pe urmele lui Orfeu sau Anto-logia poeziei vechi
moldoveneşti (din 1986) vor să alunge Äfrigul uitării´. Elegiacul Da-bija, om
instruit, categoric, dezgroapă limba Ävechilor cazanii´ şi zestrea teologilor
răsăriteni de-construind teh-nica palimpsestului. Vrea să ajungă la Äsfinţii dintâi
´, la acele Äcuvinte care luminea-ză´ propunând, în concentrare aforistică, sub
efervescenţă mitogenetică portrete îmbibate de o nostalgie difuză. Dar resemnarea
nu s-a cuibărit, iar virulenţa satirei răzbate, în-deosebi, în producţia editoria-
listică. Sub presiunea istoriei imediate, Dabija devine un redutabil polemist.
Gazetăria sa, exploatând filonul emines-cian, impune prin accente pamfletare şi
disponibilitate retorică. Incomod, poetul recurge la un limbaj violent pentru a
scoate la lumină ade-văruri îndelung tăinuite. Verva sa biciuieşte fundamenta-
lismul moldovenesc şi de-plânge soarta sisifică a Basa-rabiei (o Äicoană spartă´).
Verbul dabijian, demonstra Nina Corcinschi, propune prin Äscenarii şi limbaje´ o
interferenţă între poezie şi publicistică şi provoacă, prin colocvialitate,
instanţele dia-logale. Citite ca Äexerciţii de înviorare a spiritului´ (M.
7
Cimpoi), editorialele lui Dabija pot fi cercetate şi din unghiul Äpoeziei genurilor
´; ele impun însă, întâi, prin încărcătura polemică, oferind o lectură îmbietoare
şi prin haina stilistică, Äînaripând cu-vântul´ (cf. Timofei Roşca). Ca animator al
Renaşterii basarabene, poetul ± cutreierat pe toată întinde-rea operei de un
romantism difuz ± deplânge acum, retrospectiv, ca Äar-hanghel îmbă-trânit´,
situaţia şi se repliază, fără a părăsi baricadele, înspre un eros întomnat, într-un
eden părăginit, în ruină. Cândva dorea Äsă măsoare cu o iubire vecia´; acum,
recapitu-lând iubirile unei vieţi, e vizitat de o Ämelancolie de amurg´ (V.
Dinescu). Sub un titlu înşelător (Maraton printre gloanţe, Editura Rafet, Râmnicu
Sărat, 2008), ultimul său volum, prefaţat de acelaşi V. Dinescu, ne mărturiseşte
tăcerile poetului, regăsindu-şi fibra romantică; lângă poemul-rugăciune, mutând în
vers Äceriştea´, vom afla, desigur, şi combativitatea de altădată. Militantismul n-
a obosit, civismul nu e o temă abandonată sau epuizată, dimpotrivă. Chiar dacă
mulţi produc clăbuci retorici. Dar poetul, Äo piatră în zidul cetăţii´ este, în
acelaşi timp, şi o făptură fragilă (Äun fluture printre picături de ploaie´),
trăind sub ameninţarea Ägloanţelor´ anilor. Amintirile dăinuie, nu sunt volatile,
inima Äbeată´, trăind excesiv într-un prea-plin repetitiv divulgat, învaţă acum
singu-rătatea: Äce greu înveţi să fii singur´. Altădată, Äîntre două bătăi de inimă
´ începea un mit; personajul îndrăgostit, printr-o ciudată decorpora-lizare,
veghează ± abstracti-zat ± o întâlnire a umbrelor, iscând, totuşi, o Ätresărire
înfiorată´. Şi constată, în chip concluziv: ÄAripile mele, of!, cum mă mai dor, /
dar ele nu mă dor de zbor lung: / aripile mă dor de nezbor, / că n-am ajuns cu ele
acolo unde / trebuia să ajung...´ Ieşind din prizonieratul contingentului, fisurând
con-venţia realistă, N. Dabija e ispitit de o Äzeificare a trăirii´, poetizând
Universul prin beatificare. O întreagă promoţie se va alinia acestui trend litic,
inocentând lumea, plombând simboluri romantice, adoles-centine, explorând peisajele
sufletului, îmbrăţişând viziunea mitizantă. Dacă valul optzecist, sub tirania
realului, va destrăma această aură mitică (la V. Gârneţ, de pildă, peisajele devin
Äbolnave´), N. Dabija ± ca fidel caligraf ± cultivă, cu iluminări profetice,
visătoria, posibilul, viziunea interioară ţintind idealitatea. Lucrurile
Äînfrunzesc´, poe-tul înstrunează lira de iarbă ori harfa de dor; iar Äochiul al
treilea´ ca Äorgan tăinuit al sufletului´ descoperă, cu risipă de fantezism, un
uni-vers al candorilor,
8
deschis, deopotrivă, spre oracular şi ocazional. Înaintând în vârstă, cel care
publica volumul Lacrima care vede (1994) îşi temperează, s-ar zice, efuziunea
incantatorie. Devine, în schimb, mult mai incisiv, imaginarul (sigilat, matricial,
de spiritul elegiac) îşi conservă graţia lirică, dar desfăşoară, dincolo de
tonalităţile oraculare, un virulent nerv publicistic. Ca Äfotograf de fulgere´,
poetul nu are linişte: Äîn zbucium doar m-am odihnit´ (v. Remember). Condamnă
conjuncturiştii şi profitorii, barzii de curte (cerşind Äo troacă plină de grăunţe
´; v. Mierla domesticită), vrea să ajungă la Äsfinţii dintâi´ (constatând că idolii
sunt schimbători; v. Expoziţie de icoane). Şi, dincolo de aceste instantanee (Ävă
las ca amintire / acest fulger / care am fost´), supus unor grele încercări,
descoperă vecinătatea morţii. Pe un pat de spital, după accidentul de la Ţipova, el
aude Äţipătul morţii´. Ciclul Strigăt mut (acolo izvodit) nu propune însă un
discurs dezabuzat, dizolvat în scepticism: Ävecinătatea morţii te-ajută să trăieşti
´. Cu un astfel de îndemn, deşi conjugă verbele la Ätimpul pierdut´, cel Änăscocit
de poeme´ rămâne un melancolic luminos, cum bine îl definea Eugen Simion. Elegiac,
cantabil, cu reverii profetice, conjugând atmosfera liturgică (de o simplitate
rafinată) cu înverşunarea polemică, slujind ± de-loc blazat ± cauza românismului,
trăind ± mărturisea ± Äîntre dragoste şi moarte´, trezind interesul exegeţilor
(vezi, de pildă, eseul Photographer of Lightning, din 2003, al Mariei M. Simonca),
adulat şi hulit, bun, aşadar, Äde pus pe crucea / poemului desăvârşit´, Nicolae
Dabija este un nume-reper, convins că spusele sale se vor adeveri cândva: ÄDar ce-
am văzut cu ochiul-al-treilea ieri / va fi mâine cu adevărat´. §4.ͣCreuzetele͟
poeziei şi publicisticii lui Nicolae Dabija Aprecierea operei literare şi a
persoanei care a produs opera reprezintă elemente ce trebuie considerate separat în
cadrul actului de evaluare critică. Se înţelege că nu e vorba de o separare în
sensul precon izat de critica literară, ci de cercetarea operei literare în sine
care, preocupată fiind de contemplarea textului scris, scoate în prim plan:
momentul istoric, mediul social şi natural, ideile despre lumea creatorului,
circumstanţele legate de biografia a cestuia etc. Studiul literar catalizează
formarea opiniei estetice, emite judecăţi de valoare, care nu pot avea însă alt
suport (şi nici alt obiect) decât realitatea strictă a creaţiei. Firesc este şi
adevărul că din clipa când a devenit publică opera lite rară a lui Nicolae Dabija,
ea şi-a dobândit destinul autonom, mişcarea liberă. Aceste şi alte referinţe
argumentate au alcătuit cuprinsul volumului Poezie şi
9
publicistică. Interferenţa limbajelor semnat de tânără cercetătoare Nina
Corcinschi. Chiar în introducere autoarea insistă să spună că: În ͣ perioada
renaşterii naţionale generaţia «ochiului al treilea» s -a afirmat prin revenirea la
valorile spirituale româneşti. Avatarurile timpului l-au determinat pe Nicolae
Dabija, unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai acestei grupări, să
suplinească mai multe roluri, să -şi asume mai multe «voci». Poetul, publicistul,
eseistul, istoricul literar, autorul de manuale şcolare, politicianul ʹ sunt
ipostazieri produse (şi) de sincopele istoriei, sunt portavoci ale acesteia, dar şi
producătoare de semnificaţii inedite, pe care ştiinţele literare încă urmează să le
discearnă prin sita valorică͟(p. 5). Identificăm în Nina Corcinschi, cu reală
satisfacţie intelectuală, un literat situat la polul opus spiritului critic
absolutist-juvenil, ai cărui exponenţi, destul de numeroşi în zilele noastre! ʹ nu
ezită a aborda teme realmente fundamentale, convinşi fiind, în simplissima lor
naivitate, că, pentru a duce la bun sfârşit asemenea pretenţioase întreprinderi, e
suficient doar presupusul lor har de cititori ahtiaţi, inspiraţi, argumentaţi, cu
cele 50 ʹ 100 de neologisme şi sintagme extrase din arsenalul terminologic al
ͣ
diferitelor noi critici͟. Unei astfel de mentalităţi amuzante şi îngrijorătoare prin
orgoliul ei pueril, autoarea volumului Poezie şi publicistică. Interferenţa
limbajelor îi răspunde cu alt gen de orgoliu: acela al tânărului interpret care,
sigur de vocaţia sa, abordează teme de maximă importanţă şi dificultate.
Cercetătoarea e înarmată cu conştiinţa lucidă a faptului că numai rigoarea
informaţiei, fermitatea criteriilor şi a metodei sunt de natură a -i justifica şi
ͣ
susţine cutezătoarea decizie: Literatura ͚
română est -pruteană din anii 60 -͛70 stă
sub semnul reabilitării esteticului. Valorile generaţiei viere ne - sacrul şi
armonia originară - sunt asumate şi de continuatori, dar mânuite cu o ţinută
estetică mai îndrăzneaţă. Lider de generaţie şaptezecistă, Nicolae Dabija
ilustrează poate cel mai pregnant, pe urmele scriitorilor şaizecişti, trecerea de
la o lit eratură nonvalorică, dictată de oficialităţi, la una ce repune în drepturi
imaginarul, jocurile fanteziei, evaziunea în mit͟ (p. 8). De aceea ʹ poate şi dintr-
un obscur impuls tineresc de a arăta la tot pasul că ştie exact ce urmăreşte ʹ Nina
ͣ
Corcinschi îşi condimenteaz ă͟ frecvent textul studiului cu explicite concluzii de
principiu, chemate, evident, a delimita cât mai exact aria tematică pe cuprinsul
ͣ
căreia acţionează, precum şi modalitatea de lucru îmbrăţişată: Paravanul sub care
se ascund două atitudini fundamentale ale lui N. Dabija - de ofensivă şi de
defensivă - este ochiul al treilea. Dacă la N. Esinencu, de exemplu, factorul de
autoprotecţie într-o societate ostracizantă îl constituie teribilismele, la N.
Dabija universul securizant este format de ochiul al treilea, interior, care
trasează calea de acces spre o lume transcendentală, recuperatoare de spaţii
pierdute. Transcendentalismul reprezintă o dimensiune defensivă, de refugiu a
autorului dintr -o lume ostilă creaţiei - pe un tărâm utopic, adole scentin, care
formează o aură protectoare pentru eul creator, ce -i conceptualizează valorile:
jocul fanteziei, al
10
insolitului etc. O altă dimensiune de refugiu reprezintă pentru poet investigarea
propriului eu. Într-o lume eminamente dezechilibrată introve rtirea însemna
căutarea de adevăr şi certitudine. Lipsa de repere exterioare determină
revendicarea lor în spaţiul interior. Eul îndrăzneşte să transgreseze apartenenţa
sa la şurubăria socialismului «dezvoltat» şi să-şi pună în valoare
ireductibilitatea, u nicitatea umanităţii sale. Astfel devine posibilă comunicarea
cu alt eu. Ochiul al treilea este cel care posedă potenţe de profeţie, de
descoperire a tainei sufletului. Iar sufletescului îi corespund, la N. Dabija,
elemente ale realităţii introvertite în p eisaje: dragostea - un peisaj al
sufletului, Patria un alt peisaj al sufletului, poezia sa fiind un produs al
acestora͟ (p.9). Apare cât se poate de limpede faptul că Nina Corcinschi
intenţionează să pătrundă fără reticenţă şi în miezul unei problematici de
excepţională acuitate şi actualitate cultural ştiinţifică. E o problematică aflată
ͣ
efectiv pe ordinea de zi a cercetării: Problemele sociopolitice şi culturale sunt
subiecte pentru care publicistul Nicolae Dabija manifestă un interes major şi pe
care le tratează cu mare curaj cetăţenesc, opunând rezistenţă minciunii şi
înstrăinării de istorie şi neam. Publicistul readuce în actualitate problema
limbii, a istoriei, a culturii naţionale, promovează valorile autentice româneşti
(indispensabile, de altfel, în tendinţa moldovenilor de a se integra în civilizaţia
europeană, care mizează pe factorul umanistic, spiritual, pe respectarea
identităţii naţionale a fiecărui popor). Publicistica lui, cu puternice rezonanţe
în epocă, prezintă interes nu numai în conte xtul tranziţiei. Prin importanţa
temelor abordate, dar şi prin plasticitatea mijloacelor de expresie, acestea au
atât valoare actuală, imediată, cât şi importanţă general-umană care le asigură
rezistenţa în timp͟ (p. 54). Totul este, în gazetăria lui Nicol ae Dabija, expus
direct, fără înconjur, cu o masivitate a formulării ce impresionează mai mult decât
strălucitoarele artificii verbale; autoarea accentuează că redactorul-şef al
hebdomadarului Literatura şi arta vrea să convingă prin soliditatea argumenta ţiei,
nu să farmece prin verva de ingeniozitate. Tonul său (e vorba de Nicolae Dabija) e
mai degrabă ofensiv decât polemic; îi displace violenţa în limbaj, preferă
limpezimea dură a afirmaţiei nete, dispreţuieşte arabescurile fanteziei, menite să
învăluie gândul, şi merge drept la ţintă, fără ocolişuri diplomatice. Autoarea
studiului vede în poetul gazetar un luptător, şi în gazetărie ʹ o profesiune de
ͣ
conştiinţă: ...în mesajul publicistic al lui N. Dabija se regăsesc nenumărate idei
sănătoase, aserţiuni care contribuie, în mod cert, la conturarea profilului moral
al românilor din Basarabia şi la rezolvarea diverselor probleme complicate ale
modului lor de a fi͟ (p. 74). Important este că, spre deosibire de puţine alte
cazuri, Nina Corcinschi ia în cea mai mare măsură, pe cont propriu, un asemenea
bogat şi divers material teoretico -aplicativ, adaptându-l cu pricepere şi, de ce
nu, câteodată, chiar cu inspiraţie, scopului urmărit. Vorbind despre Structura
discursului în publicistica lui Nicolae Dabija, doctor ul în filologie Nina
ͣ
Corcinschi menţionează: Publicistica lui N. Dabija, prin structura ei mozaicală,
polifonia lexicală şi flexibilitatea tematică etc., care converg într -un aliaj
11
unificant, stă în mod cert în lumina modelatoare a creaţiei lui Mihai Emin escu.
Capacitatea de «absorbţie şi de reconvertire a unor elemente heteroclite este poate
dominanta cea mai clară a scrisului de presă eminescian», susţine Monica Spiridon,
adăugând că publicistica poetului poartă, în linii mari, «stigmatul retoric al genu
lui deliberativ canonic» . În spaţiul românesc, publicistica scriitoricească de
calitate a debutat prin glisările sinuoase ale procedeelor discursive eminesciene
din zona tipicului retoric în cea a subtilităţilor vizionare, secundând strategic
funcţiile de captatio, docere şi movere ale unui arabesc informaţional adus la
simbioză perfectă. Un publicist ca Eminescu, care şi -a asamblat erudiţia
enciclopedică cu o iscusinţă arhitecturală nemaiîntâlnită până la el în orga celor
mai incompatibile articulaţii son ore, nu putea să nu aibă continuatori. Într -o
epocă în care informatizarea cunoaşte ascensiuni şi proliferări nelimitate, Nicolae
Dabija răspunde la provocările de eclectism postmodern, urmând modelul hibrid al
publicisticii eminesciene. Modulaţiile conţin utiste, arta combinatorie perfect
dirijată sunt asigurate, în creaţia dabijiană, printr -o vastă cultură͟ (p. 75). La
prima vedere, exegezele spectaculos contextual -comparatiste, precum cele realizate
de Nina Corcinschi, pot părea puţin forţate. Nimic mai n eadevărat însă decât o
atare impresie, căci tocmai simţul măsurii, al echilibrului este resortul care
conferă demonstraţiei o surprinzătoare credibilitate. În totul însă Poezie şi
publicistică. Interferenţa limbajelor de Nina Corcinschi reprezintă, poate, cel mai
de seamă debut al anului 2008. §5.Utilitatea ochiului al treilea (Nicolae Dabija)
Dorm într-o casă din preajma unei păduri. Geamurile sunt deschise larg. La un
moment dat, am straniul sentiment că uriaşele crînguri de salcîm au înflorit, ca la
o comandă divină, într-o singură clipă, cu toate odată: de mireasma pătrunzătoare
mă trezesc brusc, ca de un bec pe care îl aprinde cineva întârziat într -o cameră
de hotel neştiind dacă mai este cineva acolo. Pînă în zori mai sunt cîteva ore. Dar
nu pot să m ai dorm. Şi ies în ogradă. E pădurea copilăriei mele. Stau pe prag în
noapte şi încerc să o scrutez cu privirea. Apoi, în timp ce trag în piept aerul de
miresme tari, închid ochii, ca să o pot vedea mai bine. Ea se întrezăreşte luminînd
palid prin întuneri cul împarfumat. Aşa o întrezăresc toată, pînă departe,
amestecată cu cerurile spuzite de stele şi cu vînturile care încă n -au pornit,
îmbrăcată în strai alb de mireasă primăvăratică. Numai cu un al treilea ochi o pot
vedea în toată măreţia ei.
12
Capitolul 2 §1.Biografie

Ion Hadârcă (n. 17 iulie 1949, oraèul Sîngerei, judeìul Băl ìi) este un poet,
traducător èi om politic din Republica Moldova.

Ion Hadârcă s-a născut la data de 17 iulie 1949 în comuna Sîngereii Vechi (astăzi
oră èelul Sîngerei) din judeìul Băl ìi. A debutat ca poet în timpul ècolii,
publicând în anul 1965 primele versuri în revista "Cultura Moldovei". După
absolvirea gcolii medii generale din Sângerei în anul 1966, este angajat la ziarul
raional "Calea leninistă". Între anii 1968±1970 îèi satisface stagiul militar
obligatoriu în Armata Sovietică, după care devine student la Facultatea de
Filologie a Universită ìii Pedagogice "Ion Creangă" din Chi èinău (1970-1974). În
perioada studiilor universitare, î èi continuă activitatea literară, citind primele
cicluri de poeme în cadrul cenaclului literar "Luceafărul", poezii care i s-au
publicat în ziarele "Tinerimea Moldovei", "Moldova socialistă", "Cultura Moldovei".
Între anii 1974±1978, efectuează studii de doctorat la Institutul de Limbă èi
Literatură al Academiei de gtiinìe a Republicii Moldova èi activează în calitate de
colaborator. În anul 1977, este consemnată apari ìia primei plachete de versuri a
lui Ion Hadârcă, "Zilele" (în colec ìia "Debut", sub numărul 19/1979), în prefa ìa
căreia criticul literar Mihai Cimpoi remarca: "Nu poetul alege temele, ci temele îl
aleg pe poet, după cum nu poetul are de căutat dimensiunea temporală, cărei este
predestinat, ci Prezentul l -a încadrat organic în sine" . Pentru acest volum, ia
fost decernat Premiul "Boris Glăvan" al tineretului din RSS Molovenească. În anul
1978, devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Este autorul selecìiei
pentru antologia de poezii, poeme èi eseuri Faìa pâinii în anul 1979, urmând o a
doua edi ìie în anul 1985. În perioada 1978-1981, Ion Hadârcă lucrează în calitate
de redactor, apoi èef de secìie la Editura Literatura artistică din Chi èinău.
Demisionează de la editură în anul 1981 din motive ideologice, neîmpărtă èind
politica cenzurii oficiale, care se înăsprise mult în perioada tipăririi în
Occident a romanelor lui Soljeni ìîn èi a activizării mi ècării disidente
"Solidaritatea" din Polonia. Timp de doi ani nu este angajat nicăieri. În anul 1983
este numit director al cenaclului literar "Luceafărul" de pe lângă revista
"Tinerimea Moldovei". Apoi, după doi ani, i se oferă conducerea sec ìiei de
Literatură pentru copii èi tineret a Uniunii Scriitorilor din Moldova. La Plenara
din
13
18-19 mai 1987 este ales membru al Comitetului de conducere al Uniunii
Scriitorilor, precum èi secretar al Comitetului de conducere, ulterior ± al
biroului organiza ìiei de partid al breslei scriitorice èti. Începând din anul
1992, Ion Hadârcă îndepline ète func ìia de pre èedinte al cenaclului Mihai
Eminescu de la Biblioteca Publică ³O.Ghibu´ din Chièinău. Ion Hadârcă s-a remarcat
èi ca traducător, publicând următoarele traduceri: volumul de versuri Trestia dulce
de Mirta Agirre (1981), Curcubeul turkmen de I. Pirkuliev (1984), basmul Daruri
înìelepte de Samuil Mar èak (1986), poezii scrise de scriitorii ru èi Aleksandr Pu
èkin, Iuri Lermontov, Velimir Hlebnikov, Serghei Esenin, Evgheni Evtu èenko (1986-
1987), volumul Versuri de Ivan Draci (1989), volumul Poem în aquaforte de Federico
Mayor (1998), ÄDemonul meu´ de M. Lermontov (2006).

§2.A FI ÎN TIMP... * Voi începe prin a spune că Ion Hadârcă este, în primul rând,
un liric. În poezia de astăzi vin adesea poeţi care scriu bine sau scriu bine la
͞
rece ( de unde metafora critică a cioplitorului în bazalt pe care Andrei Ţurcanu o
folosea în chiar un articol despre Ion Hadârcă), poeţi care ne prezintă modele de
scris cu toate aparenţele unei conştiinţe estetice înalte. Liricii pot fi
͞
recunoscuţi lesne chiar în cazul cân d sunt cioplitori în bazalt͟, oameni care se vor
distanţaţi de magma incandescenţei cre atoare, de emotivitate pentru a afişa un
stil al timpului nostru. Ei vor mai întâi să ela boreze şi să-şi impună semnele
apartenenţei la un fel de a fi general, consunator cu u n model cerut de ziua de
azi. Prin aceasta se şi explică faptul că foarte mulţi se întâlnesc cu ti mpul şi
îşi însuşesc logica şi tiparele lui de sensibilitate, fără a se întâlni şi cu sine.
Or, arta nu exclude nicidecum o asemenea întâlnire; dimpotrivă, o include organic
ca pe o componentă esenţială a personalităţii artistului. Ion Hadârcă ne
prilejuieşte această dublă întâlnire în multe din poeziile primei sale cărţi:
gravitatea reflexivă rămâne a unui ingenuu, încât apariţia sa fundamentală este
Poetul-Copil: Lorca, Esenin. Să citim poezia titulară a cărei farmec nu e atât în
meditaţia asupra timpului, ci în bănuiala că miracolul se petrece noaptea, în
dialogul pe care -l susţine cu tatăl său, acesta fiind, desigur, mereu cel din
copilărie, iar p oetul fiind mereu
14
Copilul: Nu-nţeleg părinte şi mă mir Şapte sunt şi câtă măcinare, Ca uimirea lângă
trandafir, Ca lumina dintr-o lumânare. Dacă vii cumva de sărbători De-ale casei
noastre să-mi aduci Zile mari, încununate -n zori Cu frunzari de vişini şi de nuci.
Zilele înşirate printre degete ar fi în limbaj noţional evidenţa, timpul
categorisit cu precizia şi claritatea seacă a contabilului. Totuşi, a ţine zilele
͞
săptămânii în degetefuioar e͟ poate numai un copil care bănu ieşte că sensul e
͞
dincolo de ele, în ceva inexplicabil: Noaptea printre degete mă doare...͟ Perspectiva
infantilă, chiar dacă aceasta e simulată de matur, aduce roua viziunilor lui Ion
Hadârcă şi ceea ce s -ar putea numi frăgezimea lor ardentă. Copilu l poate fi (şi
este!), fireşte, un martor, el întinde secolului o oglindă înrourată sau chiar
înlăcrimată, făcându-se participant, alături de marii poeţi, la toate frământările
lui sociale. Paparudă nudă, lacrima ni -i rudă Lorca şi Neruda... Lacrima şi roua
se înrudesc prin posibilitatea lor extraordinară de a oglindi: Eu ͞ sunt nebunul
cerşetor de stele,/ Pândind mereu oglinda unui lac...͟ (͞La steaua͟). De ce nebu
͞ n͟?
Fiindcă e la mijloc o nebunie romantică: stelele vor fi împuţinate de timp şi
steaua care aparţine poetului cade încet -încet prin ani-lumină. Ion Hadârcă pune
mereu în faţa lucrurilor şi a lumii o oglindă liniştită: în liniştea ei, însă, se
întâmplă ceva esenţial. Miracolele adevărate se petrec în partea nevăzută a
tăcerii, dincolo de zile, noaptea.

15
Este chiar în poezia lui Ion Hadârcă o tăcere vegetală, în care e ascunsă tăcerea
͞
timpului cu sensul ei general-abstract, prins în orologii leneşe͟, în mâţele
͞ cu
fosfor͟, dar şi frământarea umană, durerile trecutului, suferinţele şi eroismul
celor care au făurit victoria. Poetul-Copil se maturizează prin însuşi faptul
conştiinţei de a avea nevoie de maturitate: Câmp izbândit împreună c u morţii, Câmp
sărbătorit deopotrivă cu macii. Brazdă adâncă, lucrând ca o torţă Pentru lumină
preasfântă de pace. Însă brazda nu se înfoaie, Că-i bătută de războaie. Pân͛ şi
soarele amijă Într-o ţeavă, într-o schijă. E nevoie atunci de mai multă p etală, De
accente mai grave de dor şi de rod, Şi de multă ieşire din clipa fatală, Şi de
zilele Patriei bune de plod. Zilele eului liric şi zilele ͞ Patriei bune de plod͟ se
͞
întâlnesc în micul poem Victori a͟ într-o unică undă temporală. Timpul ca În treg se
infiltrează autoritar în viziunile tânărului poet, care, simţindu-le acţiunea,
hamletizează, se întreabă mereu: A ͞ fi în Timp - aceastai întrebarea!͟ Solemnitatea
gesturilor, ritualică, se păstrează şi aici intactă. Liricului îi stă mai bine (şi
Hadârcă îşi dă seama perfect de acest lucru!) cu maturitatea copilului decât cu
copilăria maturului, oricât de iscusită ar fi aceasta. De aceea în aproape întregul
͞
volum Zilel e͟, regăsim tăcerea solemnă a jocului, sonoritatea lui reţinută şi
blândă, dezinteresarea, dar şi semnificaţia ezoterică, fiindcă acolo copiii îşi
trăiesc o viaţă a lor. Ion Hadârcă se uită la noi cu ochii satului şi ne învăluie
cu respiraţia epică lină şi măsurată a acestuia: Lână ͞ lină, lână moale,/ Potolită
ca un sfat͙͟ O perde a fină se aşază între zilele de azi şi zilele
͞ mari, încununate -n
zori͟ ale copilăriei. Mă͞ tot petrec în
16
lucruri mai nou şi mai departe͟, va spune poetul, dar perdeaua devine şi mai
subţire, şi mai transparentă - prin această subţiere este obţinut un an ume efect
de echilibrare permanentă. Copilăria trebuie recuperată. Mai ales când la mijloc
stau şi cuvintele. Tânărul poet trebuie să aibă acum conştiinţa reinventării (a
cioplitului în bazalt, cum a spus fericit Andrei Ţurcanu): Să ͞ aprindem ruguri să se
facă toamnă,/ Să găsim mireasa albă ca o doamnă,/ Iar în jurul mesei puful de
gutui/ Să poftească -n versuri vorba care nui͟. Vorba
͞ care nu-I͟ poate să i-o dea
poetului - de atâtea ori - concretul. Ion Hadârcă, deşi liric în freamătul stihial
al versurilor sale, pe linia folclorului şi a lui Grigore Vieru, nu se teme de
aspectele prozaice ale concretului: dovada ne -o fac poeziile Elegie͞ albă͟, Grâu
͞ l͟,
͞Salcâmul͟, Metafora
͞ de-acasă͟. Mama lui Nicolae Gribov ogoind stepa ca pe un fiu, mama
poetului sărutând în creştet pâinea de grâu cu care s -au identificat cei ce intră
şi ies din pământ - în chip baladesc - pân͛ la glezne, pân͛ la b râu, laptele fermei
închipuind un nivel alb al lumii, spre care se ridică apele din mări, salcâmul,
mutul părtaş la nevoi şi bucurii, Neruda invitat să asculte fluierele de soc, iată
c um concretul îşi face prezenţa sensibilă în poeziile lui Ion Hadârcă, marcat mer
eu, aşa cum spuneam, de lumina generoasă a copilăriei: Iese toamna din alună Şi
răcoarea din fântână. Întâlneşte-mă cu luna, Luminează-mă cu mâna. La ieşirea lui
răsună Apele de sub ţărână. Întâlneşte-mă cu luna, Luminează-mă cu mâna. De pe ram
cădea cununa Şi-mi încercuia stăpâna, Întâlnindu-mă cu luna, Luminându-mă cu mâna.
͞
Cuvintelor, vorbelor care nu-s͟, li se redă potolita, stinsa sonoritate a jocului
pentru
17
a se reînfiinţa cu dezinvoltură. Adâncirea în concret intensifică adâncirea
reflexivă, încât aratul, desţelenirea , toate muncile câmpului sunt receptate ca
acte de conştiinţ ă, de maturizare cetăţenească, ca procese psihice. Este aceasta o
altă notă originală a p oeziei lui Ion Hadârcă. În mod obişnuit tinerii poeţi
compară totul din jurul nostru cu poezia, realitatea fiind adesea la ei un text
͞
frumos, conceput şi receptat ca un poem. Se pare că autorul Zilelo r͟ încearcă în
acest sens ceva mai mult: urmăreşte formarea procesual ă a ideii poetice (a se
͞
vedea poezia Grâ u͟), pornind de la concret pe scara boga tă a asociaţiei: Desţelinind
͞
pământuri desţelinim mai mult: / O glie adâncită în vase capilare,/ Ea s-a desprins
odată de marele tumult/ Să -şi însuşească altfel veşmintele solare/ Şi-n fiecare
lucru, în aparenţă mut,/ E-o muncă migăloasă de adâncire -n sine,/ Aşa cum adâncită
în amfore de lut/ Lumina încolţeşte spre altele, mai pline./ Acesta -i echilibrul/
obştescului elan./ Dar mai rămâne fapta/ Şi mai rămâne încă/ Aducerea aminte,/
albastră, peste lan./ Întâia mai înaltă,/ A doua mai adâncă . Imprevizibilul
asociaţiei ne cucereşte în primul contact cu poezia lui Ion Hadârcă şi evoluţia lui
de mai departe este de ordinul unei decizii: v a putea rămâne poetul ingenuul din
͞Zilele͟, muşchiul stihial de aici sau va pune preţ pe co nstrucţia logică raţională,
͞
pe cioplirea în bazalt͟, pe aliteraţia căutată anume, care numai hrănită cu sensuri
spirituale înseamnă ceva? Oricum, prin ceea ce a realizat în chiar primul său volum
͞
(din care nu lipsesc, evident, nici unele locuri comune) volumul Zilel e͟ este al
unui l iric proaspăt.

͞
*** Remarcăm la poetul Ion Hadârcă o anumită eleganţă, de loc ostentativă, a
rostirii. Poetul nu-şi caută formula, ci o găseşte cu uşurinţă aproape
întoteauna .Atunci când sintaxa este însă întoarsă, el nu-şi abandonează ţinuta, ci
ca un adevărat arbitru al verbului , care a dobândit înţelepciunea de a fiinţa într
-un ţinut pe cît de miraculos, pe atât de ambiguu, mărginit de două imperii, unul
lăuntric, altul e xterior. Ion Hadârcă înaintează cu aparentă uşurinţă pe marginea
propriului său râu. Să ascultăm o litanie încrustată cu migală pe un bob gingaş de
͟
sonet : În faţa ta eu vin ca să ma neg/De urmele ce pleacă mai departe /Cu grijile
diurne şi deşarte/ Ca -n faţa
18
universului întreg.͟ Actul orgolios de autoinstruire şi negaţie nu are loc în faţa
unui idol mut şi orb, ci în faţa propriului eu. Eul diurn îngenunchează iertare în
faţa Eu lui nocturn, cerând înţelegere şi iertare pentru gândurile deşarte pe ca re
le înfăptueşte fiinţa în înc ercarea ei de a exista în spaţiul concret. Ruptura
dintre stratul subconştient al fiinţei umane se produce pe un fundal armonios,
mioritic al împăcării s i jertfirii de sine.Secundele se scutură din ore şi zilele
năpădesc ca nişte viespi cupolele pline de un dumn ezeiesc nectar.Liniştea tremură
împrejur şi încremeneşte în granit. Greşelile, odată cu paşii, se amplifică la
͟
infinit. Concluzia sonetului este următoarea : Căci numai tu vei ş ti să dai contur
/ La tot ce-a fost şi va rămâne pur.͟ Astfel, poetul vrea să spună că puritatea încă
mai poate fi descoperită în orice faptă. Ea e sămânţa pe care, în bunătatea şi
inspiraţiunea sa, creato rul a aruncat-o în orice fiinţă şi în orice lucru. ͞
(Nichita Danilov)

͞ Între oamenii cu suflet mare şi cuget neînfricat pe care i -am cunoscut şi

îndrăgit în viaţa mea este şi Ion Hadârcă, fecior de plugari, om de aleasă simţire
şi gând adânc... Petru un poet cuvântul înseamnă lucrare, muncă, faptă, dăruire.
Ion Hadârcă este poetul arderii totale͙ ... Este omul de curaj care primeşte cu
pieptul deschis, drept în faţă, lov iturile timpului depăşit de istorie. Ion
Hadârcă este omul care, în numele renaşterii vieţii noastre, a neamului nostru, a
Patriei noastre, sparge timpul către viitor cu propria inimă dezgolită͙ (Vladimir
͞
͞
Beşleagă) Textul poetic al lui Ion Hadârcă es te dens, cu dense trimiteri la
bogăţiile limbii, la istorie, la cultura noastră populară şi la culturile altor
popoare. Expresia este proaspătă, cu o anumită doză de surpriză bine temperată. Dar
în acelaşi timp poetul are gustul frazei
19
 ͞
arhaice, îi este familiar uzul expresiei cronicăreşti. (Liviu ͞
Damian) Ion Hadârcă a
adoptat postura de poet -copil ce priveşte în lume nu atât prin copilăria
maturului, cât prin maturitatea copilului, încercat deja de asprimile timpului şi
secolului. De aceea hamletiz ează în sens modern : "A fi în timp aceasta -i
întrebarea". ͞ (Mihai Cimpoi) Din
͞ poezia lui Ion Hadârcă simţim un suflet demn şi
incoruptibil. Cioplitorul în bazalt sfarmă neînduplecat tipare anchilozate şi
acordă minereului o limpezime, prin care întrezărim reflexele de lumină ale
erupţiilor vulcanice.͟( Andrei Ţurcanu) ͞ Ion Hadârcă are destinul ciudat, între
atâţia mari poeţi ca şi el, de a se bucura şi de contestaţii, datorită remarcabilei
sale activităţi politice. Deşi a fost secretar de partid Hadârcă s-a radicalizat cu
o mare rapiditate şi a ajuns să conducă Frontul Popular al Moldovei, devenind, în
acelaşi timp, şi al doilea om în ierarhia statului basarabean. Poezia lui a rămas
însă aceeaşi: o splendidă sinteză de simţire şi luciditate. Moldova suverană îi
datorează mult şi luptătorului Hadârcă, şi poetului Hadârcă. Citindu-l pe acest
poet, după ce i -am tot citit pe ceilalţi, sunt obligat să constat că marea poezie
de la Chişinău este recunoaşterea revoluţiei de la Chişinău. Sper, pentru tot
restul poeziei române, cea scrisă între hotarele de azi ale statulu i nostru, să se
molipsească de simplicitatea, de îndurerarea, de fatalitatea poeziei basara bene. O
poezie care a dezrobit o ţară. Unul din numele acestei lupte este acelaşi cu u nul
din numele acestei poezii: Ion Hadârcă.͟ (Adrian Păunescu) Volumul
͞ Ambasadorul
Atlantidei anunţă o nouă tendinţă a poeziei lui Ion Hadârcă, în care echilibrul
ideatic şi emoţia lirică se conjugă fericit cu expresia ludică şi ironia, işi
completează imaginea unui poet modern, mereu deschis spre orizonturile poetice
înnoitoare. Dincolo de prim-planul semantic-conotativ, autorul lasă să se întrevadă
o altă ... imagine: secundă, răsturnată sau deformată, ce conferă poemului sens
metaforic, infrastructural: "O desime - // O formulă / De-nfrunzire / A
frunzimii // O-ndesire / A zecimii /
20
Un noian // O rarişte / Adeseorizată // O linişte / Arareoristă" (Desimea).
Cenzurat de o rafinată "inteligenţă lingvistică", spiritul ludic nu diminuează,
aici c omunicarea lirică şi nu bruiază sensul ideatic. Ironia şi aerul parodic al
acestei cate gorii de poeme, în care se mai înscriu Poemul deşertului,
Saltimbecilia, Spleen, Hăul, Of de ev, Era să fie, Litanii la sărutul implacabil.
͞(Arcadie Suceveanu) ͞Un surrealism temperat, anulând convenţiile de realitate - aici
domnind contiguităţile, desfacerea şi batjocorirea clişeelor, asociaţiile tari ce
şterg dulcegăriile constituie partea cea mai consistentă a cărţii. Iată
͞Saltimbecilia͟ în care o irealitat e aşezată în vocabular aspru şi respingător,
ostil poncifelor, ne introduce în realitatea nu mai puţin dezagreabilă, repugnantă
͞
a actualităţii politice: Planeta megieşă (acolo - ia ia!)/ se cunoaşte că-i
Saltimbecilia,/ am făcut şi cu ea schimb/ de şcoli şi saltimbasade: saltimbanii ei
mereu mai reduşi/ totuşi sunt convertibebel uşi;/ în loc de centimă măsoară cu
saltima/ şi-n loc de stimă - grohotima;/ (o grohotimă are o sută de saltime)/ vara
- la saltimbăi/ iarna - la saltumbe prin văi;/ dar mai mult preferă saltim-bolul/
iar colecţionarii strâng/ saltimbre de lipit pe unghia dreaptă/ mesaje cătr e
urechea stângă de sus;/ toată planeta-i pătrată şi plată/ dintr-o parte curge/ şi
suflă prin alta / Saltimbecilia rotindu-se/ în jurul buricului mic/ şi acela
saltimbecil͟! (A.I.
͞ Brumaru) Ion͞ Hadârcă este un poet sensibil, uşor clasicist,
bântuit de marile teme dintotdeauna ale poeziei. Nu lipsită de implicare, prin
critica a dusă unei societăţi bolnave şi prea puţin dispuse de a se îndrepta,
poezia sa va rezista totuşi, precum o Atlantidă acoperită de toate apele mării, dar
mereu prezentă; şi ace asta pentru că, după cum afirmă poetul într-un Sonet ͞ pascal͟:
͞Nu-n zadar ţinem umbră acestui pământ/ Noi suntem prorociţi Învierii͟. (Cassian
͞ Maria
͞
Spiri don) Versurile lui Ion Hadârcă nu se supun canoanelor versificaţiei decât
accidental, finalitatea lor este critică, iar tonalitatea, mai curând sarcastică.
Verva protestului se declanşează mai ales în pasajele dialogate, create după model
͞
platonician, a căror maieutic ă͟ are drept ţintă adevărul. Şi de aici, postura
inedită a creatorului, care se ntreabă printre rânduri care e rostul acestei
͞
diseminări gigantice şi fără rost. Dezvoltând teoria stării inutile͟, condeiul său
͞
ironic nu poate scăpa oca zia unei răfuieli personal e cu un demenţial diapazon/ pe
unde lungi, ultrascurte͟ ͙ , invazie de ştiri contradictorii, de impresii absurde, care
-l alienează pe om pe propria -i cunoştinţă. În acest spectacol
21
͞ coupe͟, invenţia stilistică este impresionantă: elemente dadaiste, contingenţă cu
suprarealismul, cu literatura absurdului, formule poetice nonconformiste, care
alătură codului general al limbii simboluri matematice, grafii inedite abrevieri şi
calambururi şocante.., la toate acestea adăugându -se mallaree ʹ anul sindrom al
͞cărnii triste͟, care închide conştiinţa poetică într-o singurătate dezarmantă. Ver
sul este dispus în pagină ca o continuă provocare, o mănuşă aruncată dispreţurilor
lumii a bsurde, aceea care s-a ridicat aberant împotriva tiparului arhetipal:
cosmicul împotriva Kosmosului, apologeţii contra divinului Apollo, megalopolisul
contra anticei Acropole, Pol isul reconstituit din memorie.͟ (Corneliu Fotea) Prin͞
scrisul său, dl Ion Hadârcă sfidează orice încătuşare şi orice cuşcă! ͟ (George
͞
Arion) Ion ͞
Hadârcă vine în unele poezii din Zilel e͟ şi Lut
͞ ars͟ cu o viziune insolită a
arhaicului, în care elementul patern este concomitent gest şi înţelegere, demnitate
şi înţelepciune.͟ (Gheorghe Crăciun) Ion
͞ Hadârcă îşi adună versul rând cu rând. Nu
cred că există un drum pe unde să fi păşit el fără să aleagă un vers. Tot ce i se
aşterne ochiului în cale, tot ce e auzit şi a reţinut, constituie sursă de
inspiraţie. [...] Ion Hadârcă recreea ză inspirat poezia inefabilă a acestui picior
de plai.͟ ( Haralambie Moraru) Ambasadorul
͞ Atlantidei (Editura "Junimea", 1996)
dezvăluie un liric şi, deopotrivă, un pamfletar, un cinic, ironic, amator de
calambururi şi jocuri d e limbaj, dar, totodată, şi un poet preocupat de "temele
mari", de cele care vizează condiţia umană de la acest sfârşit de mileniu. De
altminteri, cartea debutează cu câteva poeme (Poemul deşertului, Saltimbecilia,
Poezia) care vorbesc despre poet şi poezie, implicându -le într-un abia disimulat
proces moral, fără avocaţi, judecători, procurori şi fără boxe, desfăşurat la
vedere, calchiind, aş spune că au fost de faţă colegi, un numeros public:
"ELICHELIA FUNDUS- / Ciuperca invizibilă minoră / uluitoarea descoperir e / infimă
increată incoloră / Din clasa gasteropodelor cea mai / declasată / Din ramura li
chenilor - cea mai lichea / De obicei se cultivă pe gaura cheii / sicofantului
mazilit pe stiloul / de argint al laureatului pe camera / de luat vederile
regizorului orb / pe contul spiritului de mahala / pe la colţuri de talcioc unde se
cultivă / din antichitate veritabila / publicistică basarabeană / Pe canalul întâi
- de canalia-întâia Păzea! / Nu ratează nici o iertare: /
22
Degradează şi scoate la mezat / Părăsite imobile ale raţiunii / Corupte cele mai
nobile destăinuiri / Şi arendează po goane întinse / De suflet părăginit / Drept
îngrăşămintele -i servesc / Gogoaşa diplomei de semidoct / Şi drojdia scursurii
ticăloase / Drept gen de luptă - / Atacul din spate ţinta pe tract / Şi trasul pe
sfoară - aşa o preferă / Farsorii bancagiii sforarii / Postmăligiştii prelingurarii
/ Echilibriştii / Hingherii haramii - / Nestingheriţii nederanjaţii / În confortul
lor lichenesc / Vedeţi cum prosperă /Ciupercarii?/ Fii gata acuş şi în tine
ţintesc: "Ia nu mai fi ia las-o mai moale / altuia ochii i-am scoate da tu ne
eşti / drag măi d -ai noştri suntem / dea valma prin târlă Principalul / să taci
acolo şi să paralizezi / câ t mai în umbră cât mai pitit / cât mai necât"/ - O sole
mio o spirite sancte!/ Întăreşte-mi ca limba de gresie / remediul meu să i-l zic: /
Al patimii zeu / Abate -i sucit - / ANATEMA SIT!" (Ciuperca invizibilă). Fără a
desfăşura neapărat un "proces" deşi tonul acestuia s e insinuează printre rânduri),
poemul constituie un dramatic dialog liric despre condiţia umană a unui răzvr ătit
- un opozant care ajunge repede la g estul de a se opune, la faptă. ( ͞ Ioan Holban)
͞Când spun Ion Hadârcă, zic: nasc şi la Basarabia Poeţi! Când spun Ion Hadârcă, deja
rostesc un vers în limba română! Când spun Ion Hadârcă, mă gândesc, spontan, că mi-
ar plăcea să tragem, împreună, clopotele, să sunăm colocvial talanga Junimii de la
Casa Pogor͙͟͟͟ ͙ (Lucian Vasiliu) Sobru
͞ şi sugestiv, concentrat şi fluent, de multe ori
mlădiat în spirit f olcloric, versul lui Ion Hadârcă refuză descriptivismul şi
retorica neacoperită, extazierile ieftine şi inflaţia metaforică. El se orientează
spre esenţe şi idei, spre stări de spirit vibrante, dramatice, spre imagini şi
asociaţii revelatoare, irepeta bile. Registrul poetic dominant este acela al unei
meditaţii grave şi pline de demni tate asupra destinului omului.͟ ( Mihail Dolgan) Un ͞
exemplu demn de urmat de noi toţi îl aflăm urmând desfăşurarea vieţii şi
activităţii Nandrişilor. Eminentul poet Ion Hadârcă s-a afirmat deja ca un înţelept
conducător de conştiinţe al poporului nostru. Cred că ai avea de învăţat din
experienţa trecutului.͟ (Nicolae Corlăteanu) Echilibrat,
͞ lucid, sobru, I. Hadârcă
este creatorul unor structuri eufonice de o aleasă ţinută intelectuală. Meditaţia,
modul predilect de exprimare a viziunii, coexistă de foarte

23
multe ori, în mod latent, cu descrierea şi explicarea situaţiilor po etice, dar
fără ca eroul liric să cadă cumva în descriptivism sau didacticism.͟ (Ştefan
Hostiuc) ͞ Ion Hadârcă a ieşit din cărţi, pentru că nu a fost dispus să facă jocul
unor alianţe de neconceput în urmă cu opt ani şi se pregăteşte să intre în Carte.
Ambasadorul Atlantidei, publicată de editura Junimea în urmă cu un an, în colecţia
͞Magul călător͟, atestă un poet mai degrabă ludic, cu un pronunţat simţ al neantului: ͞
Simt un hău / Adânc şi rău/ Creşte-n sinele al meu/ Gâtui -l-aş/ Vinde-l-aş/ Fără
el aş fi un laş// Bunprea bun/ Cu cel nebun/ Ca un fum mă descompun// Nici cumint
e/ Nici Arvinte/ Adevărul zace printre// Simt un hău/ Adânc şi rău/ Creşte -n
sinele al meu͟ (Hăul). ...Ion Hadârcă şi-a construit un drum al lui între romanticii
sentimentului naţiona l şi avangadiştii͙ ariergardei poeziei române de sfâr şit de
secol. Cu un picior în Basarabia, cu altul în România (mă refer, fireşte, la
picioarele versul ui!), el încearcă să se definească pe linia subţire care
͞
marchează graniţa: Teat ru etern/ Actorii mor/ Râde-n infern/ Un vechi autor//͙//
Importă gestul/ Masca şi mâna/ Se uită restul/ Cade cortina͟ (Acropole acelaşi).
Poetul e un bufon al istoriei. El îşi perm ite să-şi râdă de suveran şi să
rostească adevărurile de care nimeni nu are nevoie.͟ ( Val Condurache) Creator
͞ de
sorginte romantică, poezia de ultima o ră a lui Ion Hadârcă, oscilează între
rigoarea versului rimat şi libertatea versului liber, gen eros deschis spre
experiment. Poetul încearcă să edifice ʹ pe suprafaţa unor ample co nstrucţii
lirice ʹ o mitologie proprie, unde să se rostească întreg, pe un ton grav şi ironic
u neori, altă dată cu patos şi o anume solemnitate a discursului. Poate ca nimeni
altu l din generaţia sa, Ion Hadârcă reuşeşte să-şi schimbe instrumentarul poetic,
sincronizâ ndu-se cu cele mai bune modele literare ale momentului.͟ ( Vasile Gârneţ)
͞Ion Hadârcă, distins poet şi cărturar, este unul dintre marii lideri spirituali şi
moderatori din areopagul politic al mişcărilor de renaştere şi eliberare naţională,
͚ ʹ͛91 şi nu numai...͟(Ion
omul măreţelor înălţătoarelor vremi ale anilor de foc 89
Borşevici) Grigore Vieru Salvaţi-vă prin limbă Lui Ion Hadârcă S-au otrăvit pe văi
izvoare Şi mierea adunată-n floare. S-a otrăvit barbar văzduhul24
De ce s-a otrăvit şi duhul. De ce şi graiul?! Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte! Salvaţi-vă, salvaţi-vă,salvaţi-vă, Prin limbă şi prin
carte! S-a otrăvit privighetoarea Şi firul ploii şi ninsoarea. S-a otrăvit barbar
văzduhul ʹ De ce s-a otrăvit şi duhul, De ce şi graiul?! Sculaţi-vă, sculaţi-
vă,sculaţi-vă Din somnul cel de moarte! Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă Prin
limbă şi prin carte! S-a otrăvit dulceaţa poamei Şi laptele din sânii mamei. S-a
otrăvit barbar văzduhul De ce s-a otrăvit şi duhul, De ce s-a otrăvit şi graiul?!
Sculaţi-vă,sculaţi-vă,sculaţi-vă Din somnul cel de moarte! Salvaţi-vă,salvaţi-
vă,salvaţi-vă Prin limbă şi prin carte! Gheorghe Ciocoi Ce nu pot şi ce pot face
scriitorii?
25

Lui Ion Hadârcă Un scriitor nu poate face Maşini, căruţe cu ciment,Un scriitor cu
scrisul cimentează Drumul din trecut înspre prezent. Un scriitor nu poate ca să
vîndă Păpuşoi cu cinci capice kila,A lui inimă recheamă primăvara Să rodească
brazda, floarea cea fragilă. Un scriitor nu poate să promită Haine multe şi încă de
import, El ocroteşte hainele pădurii, Frunza să nu moară îmtru tot. Un scriitor nu
poate ca să scrie Chitanţe de primit un sau un cărbune, Inima poetului cu-o lacrimă
Scrie viaţa satelor strrăbbune. Un scriitor nu poate să promită Munţi de zahăr mari
până la nouri, Pentru poet averea cea mai mare E stropul cel curat şi sfânt de
rouă. Un scriitor nu poate să-otrăvească rîuri, Nici să are dealuri sau păşuni, Cu
͞
o Mioriţ ă͟ şi-un Luceafă
͞ r͟ Poetul îl învie pe străbuni.
Un scriitor nu poate lecui Oameni cu prafuri pre amare, Scriitorul poate lecui un
neam Cu limba sfântă ce-o avem comoară. Un scriitor nu poate să promită Pietre în
credinţa strămoşească,Al lui suflet a păzi veacuri la rînd Sfinte praguri de
biserici să trăiască. Un scriitor nu poate-mbolnăvi ogorul Cu pesticide mult prea
veninoase, El vrea ţăranul nostru ca să fie Stăpîn în ţara, pe pămînt şi -n casă.
Un scriitor nu poate pîngări Apa de izvor ce pe toţi ne ţine,Poetul cu-al său
suflet pîinea o sărută Că este prea curată faţa pîinii.

4 februarie 1990.

§3.CLAUDIA Ş ATRAVCA, Director biblioteca ÄTârgu-Mureş´, Chişinău Ion Hadîrcă este

poetul nostru basarabean, poet sensibil, u şor clasicist, bântuit de marile teme
dintotdeauna ale poeziei, lucid şi sobru, este creatorul unor structuri eufonice de
o aleasă t inut ă intelectuală. Autor a peste 30 de volume de poezie,publicistic ă,
eseu şi traduceri literare, este cunoscut în întreg arealul limbii române, iar
opera sa fiind tradusă în mai multe limbi de circulaţie internaţională. Este un
scriitor reprezentativ al
26
generaţiei optzeciştilor în literatura basarabeană.Primele încercări literare
datează din perioada şcolară. Prima plachetă de versuri , Zilele, cu prefaţă de
Mihai Cimpoi, apărînd în 1977,în colec ţia Debut. Autor al volumelor de poezii Lut
ars, Darul vorbirii, Ambasadorul Atlan , Teoria stării inutile, Arta obsesiei,
ş.a., a publicat şi cărţi pentru copii, în care adopt ă Äpostura de poet-copil ce
priveşte în lume nu atît prin copilăria maturului, cît prin maturitateacopilului...
´ (Mihai Cimpoi): Noiţele,Duminica mare, Bunicuţa zburătoare, Artera Zen, De ce-
imare soarele, Aproape trei cai, Povestea cerbuluidivin,ş.a. Criticii literari
remarcă la poetul Ion Hadîrcă o anumită eleganţă, deloc ostentativă, a
rostirii.Cînd dumnealui recita, Nichita St ănescu se ridica înpicioare: ca omagiu
adus poeziei. Şi Grigore Vieru era de părerecă poezia se recită în picioare, cu
capul descoperit, de parca te-ai afla în amvon. Poetul, Ion Hadîrc ă, nu-şi caută
formula, ci o găseşte cu uşurinţă aproape întotdeauna, înaintînd cu aparent ă
uşurinţă pe marginea propriului rîu. Din poezia lui simţ im un suflet demn şi
incoruptibil, ea fiind o splendidă sinteză de simţ ire şi luciditate, iar opera sa
de viaţă este o construcţie intelectuală,bazată pe o realizare coerentă de
proporţii. Pentru un poet cuvîntul înseamn ă lucrare, muncă,fapt ă, dăruire. Ion
Hadîrcă este poetul arderii totale,este omul de curaj care primeşte cu pieptul
deschis,drept în fa ţă, loviturile timpului depăşit de istorie.Este omul care, în
numele renaşterii vieţii noastre, a neamului nostru, a Patriei noastre, sparge
timpul către viitor cu propria inimă dezgolită. Adună versul rînd cu rînd. Nu exist
ă un drum pe unde să fi păşit el fără să aleagă un vers. Tot ce i se aşterne
ochiului în cale, tot ce a auzit şi reţinut,constituie sursă de inspriraţie.Ion
Hadîrcă recreeză inspirit poezia inefabilă a acestui picior de plai. Iar producţia
lirică de ultimă oră a lui Ion Hadîrcă are o dicţiune contemporană, un limbaj mult
evoluat şi se înscrie cu toată forţa în expresia paradigmatică a poeziei moderne.
În istoria neamului nostru poetul şi omul politic Ion Hadîrcă e un nume de
prestigiu. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a fost şi preşedintele
Frontului Popular din perioada marilor noastre izbînzi naţionale,a condus prima
Mare Adunare Naţională, la 27 august a avut inspiraţia de a propune, în calitatea
sa de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, ca imnul ÄDeşteaptă-te române!´ să fie
aprobat ca imn naţional al Republicii Moldova,iar în prezent domnul Ion Hadîrc ă
este deputat în Parlamentul R.Moldova de la Partidul Liberal. Ion Hadîrcă a activat
în calitate de redactor, apoi şef de secţie la Editura Literatura artistică. Din
anul1992 pîn ă în prezent este preşedinte al cenaclului Mihai Eminescu al
bibliotecii ÄOnisifor Ghibu´, prima bibliotec ă de carte românească din Chiş inău.
Om de vastă cultură s i inedit ă inteligenţă, Ion Hadîrcă este un bun prieten şi al
bibliotecii ÄTârgu-Mureş´ pe care o apreciază înalt. Receptiv şi neobosit, nu o dat
ă a păşit pragul bibliotecii ÄTârgu-Mureş´, participînd cu plă cere la acţiunile
cultural organizate de bibliotecă. A fost fidel ÄZilelor bibliotecii´, care
tradiţional se sărbătoresc anual în luna
27
 ¡ octombr i C rozit t onat bibliot cii c r il gânduri pentru cititori şi co
laboratori

  al l nd sincere şi sensibile

  ¡ Semni icati este faptul c Salonul nt erna ional de Cart e pentru Copii şi
Tineret de  ¡     ¡ repetate ori a premiat c r ile lui on Hadîrc . Poate c nimeni
altul în genera ia sa nu   ¡ ¡ reuşeşte s sincronizeze crea ia cu cerin ele
spirituale a acestui picior de plai.

§4.A

i i

ii

¢£¤

££ ¢
£
£¤ £
£ £ ÄP i¥ l ¦i ¥ §¨©¥ î# ¨ ¥
¥ èi: l ##i#¨ i#t ¨ # i© ìi§ èi l ¦
i#it¥t . ¢ ¢
£ ¢£ ¤ ¢ ¢£ M l# v¥ ¦v §¥#¨ îi #¥t § ¥ ¨ ©¦lt èi l ¦ t¨t §¦l ¦i H¥##§
¨, èi t ¦l ¦i H¥##§
¨. £ £
¢£ £ # ¢ £ £
¢
¢
# t, #¦ ¨
i ¥© t t
itit #iti##¦ l ¥
t
il¥l ìi, ¦#t #li#¥t ¨
# t¥t
¨ £ ¢£¤ £ £ £
£ £ ¢ ££ £ ¢ £ £ £ ©¥§ ¥ i # l¥ #hi èi#¨¦ t §
¦# ¥ èt § ¥ § v l ¦ìi i # l¥ #hi èi#¨¦. S §, £ ¢ £
¢£¤ £ ¢ £ £

£ ¢ ££ £ ¤ £
#t§¦ t t § t ¦l i i § ©## ,
¥
§i ¨ î#t§ h t¥§ l # ¥ i ¥l t¥t ¦l ¦i

£ ¢
£
£ £ ¢£¤ £ ¢
£
£ £ £ £ ¥
¨ # i© li
it¥t ¥, # î##¦§ §¥§ ¥, # f¥t¥lit¥t ¥ # t§¦, ¨ © li i i
£ £ ¢£¤ £ £ £¤ ¢ ¢ £ £ £
£ £ £
£ i
¥§ ¥ # § #it 쥧¨. U#¦l #i# #¦© l ¥
t i l ¦ t t #¥ ¥§¥# # . O £ £ £ £
£ ¢£¤ ¢ ¥
l¥ èi
¦ ¦#¦l #i# #¦© l ¥
t i ii: I # H¥##§
¨.´ # # ²Adri # P##### # ## # # # # ÄRemarcăm la et #l I # Hadârcă anumită elegan
ìă, de l c #tentativă, a rostirii. Poetul nu-èi caută formula, ci o găse ète cu
uèurinìă aproape întoteauna. Atunci când sintaxa este însă întoarsă, el nu-èi
abandonează ìinuta, ci ca un adevărat arbitru al verbului, care a dobândit în
ìelepciunea de a fiin ìa într-un ìinut pe cît de miraculos, pe atât de ambiguu,
mărginit de două imperii, unul lăuntric, altul.´

²Nichita #anilov

28