Rolul domnitorilor din spațiul Țărilor Românești în lupta

antiotomană sec. XIV-XVI-lea.

În cadrul luptei antiotomane a Tarilor Romane din secolele XIV-XVI s-au

evidentiat mai multi domnitori romani.
Astfel, un capitol al luptei pentru independentă a fost reprezentat de acțiunea
voievodului Transilvaniei, Iancu de Hundedoara (1441-1456).
In contextul cuceririi Constantinopolului de către otomani în 1453, sultanul
Mehmed al II-lea a pornit o nouă ofensivă în Europa, cu scopul de a cuceri
Belgradul. Împotriva oțtirii otomane, s-a organizat în 1456 o contraofensivă
creștină, condusă de Iancu de Hunedoara. Acesta a organizat apărarea Belgradului,
luptele finalizandu-se cu înfrangerea turcilor. Victoria obținută la Belgrad a lui
Iancu de Hunedoara din 1456 a oprit ofensiva otomană spre centrul Europei pentru
aproape 70 de ani.
Un alt moment al luptei antiotomane purtată de domnitorii romani l-a constituit
lupta dusă de Stefan cel Mare (1457-1504), în anul 1475. Lupta a fost consecința
campaniei întreprinse de otomani în Moldova spre sfârșitul anului 1474, cu scopul
de a elimina pericolul reprezentat de politică antiotomană a lui Stefan cel Mare.
Astfel, trupele turcesti întrate în Moldova în 1475 sunt hărțuite de armata
moldovenească si atrse într-un loc pe care Stefan îl alesese strategic, în apropierea
Vasluiului, într-o zonă mlăștinoasă. La 10 ianuarie 1475, profitând de condițiile
atmosferice, Stefan îi atacă pe turci și obține o stralucită victorie, otomanii
retragându-se din Moldova.
In consecintă, Stefan cel Mare redobândește independentă Moldovei față de
Imperiul Otoman.
O alta confruntare militara a românilor, în Evul Mediu, a fost reprezentată de
lupta de la Calugăreni din 1595, purtată de Mihai Viteazul, domnul Țării
Românești (1593-1601), împotriva oștirii otomane conduse de Sinan-pașa.Motivul
principal al acestei confruntări a fost faptul că Mihai a refuzat să mai accepte plata
tributului. In 1594, armata româna atacă garnizoanele de la Dunare.Prin aceasta
acțiune, Mihai a provocat reacția din 1595 a otomanilor. In acelaș timp, Mihai a
obținut dreptul de a fi primit în cadrul alianței antiotomane -„Liga
creștina”,coordonată de Austria.

Creșterea pericolului otoman în Europa l-a determinat pe Mircea cel Bătran să

participe la batalia de la Kosovo Polje, din anul 1389, încheiată prin Înfrangerea
sârbilor.
Răspunsul turcilor la participarea Țării Românești la această bătălie va fi invazia
din 1394, condusă de Baiazid.
Bătălia s-a desfășurat într-un loc pregatit de înainte de Mircea cel Bătrân, care,
profitând de un spațiu natural favorabil (mlăștinos), a ieșit învingător, otomanii
retrăgându-se din Țara Românească.
În consecință, pentru a preintâmpina atacurile otomane, Mircea a semnat o alianță
antiotomană ,în 1395.

Între secolele XIV – XVI s-au desfasurat “Cruciadele târzii” – expediții

militare organizate de creștini împotriva otomanilor. La acestea au participat și
conducătorii români. Acest lucru a fost determinat de înaintarea Imperiului
Otoman astfel încât la sfârșitul secolului XIV ajunseseră la Dunare  reprezentand 
astfel  o  amenințare  directă  la  adresa țărilor otomane .Pentru a contracara
acțiunile expansioniste ale otomanilor, domnitorii romani au realizat anumite
actiuni:

 Au încheiat diferite tratate de alianță (vasalitate cu statele vecine ale

Ungariei si Poloniei;)
 Diferite strategii militare (hărțuirea inamicului, pârjolirea satelor, otrăvirea
fântânilor, platirea unui tribut către Imperiul Otoman)