Mnisterul Educatiei si Stiintei al R.

Moldova

UTM

Facultatea de inginerie economica si bussines

Catedra Teorie Economica si marchet

Teza anuala

Tema:Tipuri si forme de proprietate in Republica moldova

A efectuat

St.gr.MIA-041 Guzun L.

A controlat

Chisinau 2005
 Cuprins
Notiuni introductive
 Proprietatea , formele si evolutia proprietatii
 Dreptul de proprietate
 Proprietatea si activitatea economica
 Propeietatea si relatiile dintre oameni

Proprietatea in sistemul economiei conteporane

 Conceptual obiectul si subiectul proprietatii
 Formele proprietatii in economia de piata

Lege cu privire la modificarea articolului despre proprietate

Notiuni introductive
Proprietatea : formele si evolutia proprietatii .

Proprietatea se defineste prin :

- asamblul bunurilor pe care le stapaneste o persoana , o families au o
institutie ;
- ansamblul bunurilor pe care o persoana , o families au o institutie le are
asupra unor bunuri;
- raportul social privind dreptul unei persoane , familii sau institutii
asupra bunurilor .
Proprietatea izvoraste din :
- dreptul primului venit ;
- contractul incheiat intre persoana care munceste si intreprinzator ;
- dreptul de mostenire asupra bunurilor accumulate de ascendenti .
Bunurile se pot afla in proprietate private sau in proprietate publica .
Proprietatea private sau particulara are un character personal . Proprietarul are
control deplin asupra bunurilor pe care le poseda , putand interzice altor persoane sa
le intrebuinteze .
Proprietatea private a aparut sub forma de proprietate individuala si mai tarziu
sub forma de priproetate asociativa , pe baza de titluri de proprietate (actiuni) .
Proprietatea publica nu are character personal . Ea presupune folosirea
bunurilor in comun;o persoana care utilizeaza un bun aflat in proprietate publican u
poate interzice altora sa il intrebuinteze .
Proprietatea publica s-a dezvoltat indeosebi sub forma proprietatii statului .
Statul este proprietar de terenuri , paduri , zacaminte naturale , cladiri , ce sunt
folosite in interesul public .
De bunurile publice s-a abuzat adesea , fiind considerate ale nimanui . Statul
nu s-a dovedit a fi un bun administrator , si tocmai de aceea proprietatea publica nici
nu s-a putut dezvolta peste o anumita limita . Proprietatea de stat trebuie sa existe
insa fie si numai pentru ca anumite bunuri nu pot fi insusite in proprietatea privata .
 Dreptul de proprietate .
Drepturile pe care le au oamenii asupra bunurilor se numesc drepturi de
proprietate . Posesorul unui bun are puterea de a interzice altora s ail utilizeze . De
aceea , drepturile de proprietate implica intotdeauna relatii intre oameni , fiecare
fiind obligat sa respecte posesia celorlalti . Proprietarii au drept de control asupra
bunurilor pe care el poseda , cat si drepturi asupra veniturilor pe care le aduce bunul
respective . Aceasta inseamna ca ei le pot folosi sau instraina dupa cum doresc .
Dreptul de proprietate este aparat de lege , care pedepseste incalcarea lui .
Astfel se intampla in caz de furt , talharie sau abuzz in administrarea unor bunuri .
Bunurile furate sunt adeseori vandute . Pentru cumparatori exista riscul ca bunurile
sa le fie confiscate spre a fi restituite proprietarilor de drept .
Dupa a doilea razboi mondial , in tarile din Europa Centrala si de Est care au
intrat in sfera de influenta a fostei URSS , a fost desfiintata , in cea mai mare parte ,
proprietatea privata , prin nationalizarea caselor , terenurilor , intreprinderilor ,
incalcandu-se dreptul de proprietate .

Proprietatea si activitatea economica .

Pentru a raspunde la intrebarile referitoare la ce , cat si pentru cine sa
produca , oamenii s-au orientatdupa indiciile pe care la ofera piata . Pe piata ,
producatorii pfera spre vanzare produsele realizate . Producatorii sunt interesati sa-si
vandal marfa la prêt cat mai bun . Daca pretul este prea mare , nu vor avea
cumparatori , iar daca pretul este prea mic , vor fi in pierdere . Ei trebuie sa
stabileasca si cat trebuie sa produca , in functie de incasarile realizate , pentru a
obtine castigul maxim posibil . Dar , pentru a decide in legatura cu toate aceste
probleme , producatorii tebuie sa fie proprietari , sa dispuna de bunurile pa care le
folosesc pentru a produce ceea ace vand .
La baza economiei de piata se afla proprietatea privasta , care ii da individului
dreptul de a initia in afaceri , de a le organiza dupa cum crede ca este mai bine , de a
angaja lucratori care sa foloseasca bunurile sale in activitati economice si de a-si
insusi castigul realizat .
Dupa anul 1989 s-a trecut la crearea unui sistem economic de piata , capabil
sa satisfaca trebuintele oamenilor . Principala problema in cadrul acestui proces este
privatizarea , adica trecerea intreprinderilor din proprietatea statului in proprietatea
particulara . Tot incepand din 1990 s-a inceput si procesul de restituire a
pamanturilor , locuintelor etc. persoanelor exproprieate abuziv in timpul regimurilor
comuniste .
 Proprietatea si relatiile dintre oameni .
Existenta proprietatii influenteaza in mod hotarator relatiile dintre oameni si
actiunile pe care acestia le initiaza . Proprietatea este cea mai importanta garantie a
libertatii , atat proprietarilor , cat si celor lipsiti de proprietate . Proprietatea private
divizeaza controlul asupra bunurilor intre numerosi oameni care actioneaza
independent .
Proprietarul are putere asupra bunurilor sale , dar si asupra oamenilor , pentru
ca poate sa le permita sau sa le in terzica acestora accesul la lucrurile de care au
nevoie . De aceea se spune ca oamenii stapanesc lumea prin intermediul proprietatii .
Pentru a apara libertatea , atat puterea , cat si proprietatea pe care se intemeiaza ea
trebuie sa fie limitate.
Proprietatea ofera oamenilor posibilitatea de a avea o viata indestulata , de a-si
satisface trebuintele dincolo de limita subzistentei si , mai ales , le ofera siguranta de
care au nevoie . In plus , ea le asigura prestigiu si respect din partea celorlalti .
Rolul si importanta proprietatii in viata oamenilor trebuie intelese si din
perspective inegalitatilor pe care le creeaza . Ca urmare a drepturilor de proprietate ,
intre oameni apar inegalitati si de avere , dar si de sanse . Cei care acumuleaza
bogatii au alte sanse la educatie si la functiile din societate , decat cei saraci .
Proprietatea a fost considerate de multi ganditori drept principala sursa a
raului existent in societate .
Proprietatea genereaza :
- invidie ;
- rivalitate ;
- lacomie .
PROPRIETATEA IN SISTEMUL ECONOMIEI CONTEMPORANE

În economia de piaţă există o strânsă legătură dintre formele de proprietate şi

modul de implicare a agenţilor economici în viaţa societăţii. Formele de proprietate
pot genera fie interes pentru sporirea performanţelor agenţilor economici, fie
dezinteres faţă de întreaga desfăşurare a activităţii economice. S-a dovedit că
dezvoltarea societăţii depinde de progresul înregistrat în materie de proprietate.

CONCEPTUL, OBECTUL ŞI SUBIECTUL PROPRIETAŢII

Proprietatea este un concept complex, cu o încărcătură juridică, filosofică şi

economică. În sens juridic proprietatea reprezintă „dreptul de a utiliza şi de a
dispune de un bun, într-un mod excesiv şi absolut, sub rezerva unor limitări
precizate de legiuitor”.
Optica juridică a proprietăţii exprimă relaţia de posesiune a ceva de către
cineva. Viziunea filosofică fundamentală ideea de proprietate, pornind de la
personalitatea umană : în proprietate omule se implică şi se realizează ca fiinţă
totală, manifestându-şi responsabilitatea prin proprietatea pe care o posedă, de care
dispune şi pe care o integrează social prin folosire eficientă .
În sens economic, proprietatea este definită ca totalitate a relaţiilor dintre
oameni în legătură cu bunurile, relaţii legate de norme istoriceşte determinate
pe plan social. Ca raport socio-economic,proprietatea exprimă :
 Dreptul de posesiune al bunurilor;
 Dreptul de dispoziţie asupra obiectului proprietăţii;
 Dreptul de gospodărire, administrare, gestionare a bunurilor;
 Dreptul de a culege roadele utilizării proprietăţii.
În cadrul acestor atribute, dreptul de posesiune are rol hotărâtor,din acesta
decurgând toate celelalte. Aceste atribute reprezintă monopolul proprietarului,
înstrăinarea lor fiind o funcţie exclusivă acestuia: înstrăinarea lor totală generează
relaţii de vânzare-cumpărare, donaţie, moştenire; iar înstrăinarea lor parţială
provoacă relaţii de închiriere, arendare, concesionare.
Atributele menţionate ale proprietăţii nu trebuie înţelese simplist, în sensul că
se rezumă la puterea de „a deţine, a folosi şi a dispune de lucruri”. În
jurisprudenţa vestului se operează cu conceptul de proprietate înţeles ca „un set de
drepturi”, care determină legitimitatea participării la procesul de dezvoltare socială.
În esenţă, proprietatea exprimă unitatea dintre obiectul şi subiectul ei.
Obiectul proprietăţii îl formează bunurile, în întreaga lor tipologie :
 1. bunurile de consum, vizează omul ca fiinţă biologică, consumator de
bunuri,
2. bunurile economice sau mijloacele de producţie, vizează omul ca factor
de producţie.
Societatea este interesată atât în dezvoltarea producţiei de bunuri de consum
cât şi a bunurilor economice, de volumul şi productivitatea acestora din urmă
depinzând, în bună parte, posibilitatea de multiplicare a întregului obiect al
proprietăţii.
O formă distinctă a proprietăţii, care prezintă mult interes pentru ingineri este
proprietatea intelectuală, industrială şi comercială, reprezentată de patente, mărci de
fabrică sau comerciale, dreptul de autor şi drepturi conexe dreptului de autor, desene
şi modele industriale, scheme ale configuraţiei circuitelor integrate şi altele.
Subiecţi ai proprietăţii sunt :
1. persoane fizice;
2. persoane juridice;
3. statul, care prin intermediul administraţiei publice, deţine, utilizează şi
gestionează o anumită parte din bunurile societăţii;
4. organizaţiile internaţionale , constituite prin aderarea anumitor agenţi
din diferite ţări.
În economia contemporană, odată cu progresul tehnico-ştiinţific, cu sporirea
considerabilă şi diversificarea obiectului proprietăţii,se îmbogăţeşte structura
raportului de proprietate. Proprietatea evoluează, adaptându-se noilor
condiţii,permiţând dezvoltarea continuă a economiei de piaţă. Astfel, se accentuează
pluralismul formelor de proprietate, se intensifică raporturile de competiţie între
formele proprietăţii, are loc întrepătrunderea sferelor publice şi private ale
proprietăţii. Constituindu-se proprietatea mixtă, se amplifică intervenţia statului în
economie. În aceste condiţii, drepturile de proprietate formează o parte tot mai
importantă din regulile care guvernează majoritatea interacţiunilor economice,
hotărând ce mişcări economice trebuie făcute. Pluralismul formelor de proprietate
creează premisele stimulării iniţiativei, oferă posibilităţi neîngrădite de acţiune şi
opţiune tuturor agenţilor economici, prin instrumentele şi mecanismele pieţei.
Revoluţia managerială determină trecerea puterii de decizie şi a controlului de la
proprietari la manageri, fapt reflectat şi pe planul redistribuirii veniturilor. Creşterea
intervenţiei statului în economie îşi face simţită tot mai mult prezenţa prin
parteneriat, în sensul transformării statului intr-un veritabil partener pentru
întreprinzători, integrându-se organic în mecanismul economiei de piaţă.
 FORMELE PROPRIETĂŢII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Istoria economică atestă existenţa concomitentă a mai multor forme de

proprietate, în cadrul fiecăreia distingem mai multe modalităţi de însuşire a factorilor
de producţie şi de exercitare a prerogativelor proprietăţii de către subiectul acesteia.
Atât formele proprietăţii cât şi formele ei de gestiune diferă în timp şi spaţiu.
Diversitatea formelor de proprietate şi de gestiune a acestora depinde de: epocile
istorice, natura sistemelor economice, sistemul intereselor, competiţia internă şi
externă, specificul producţiei, gradul de eficienţă economică, dimensiunea unităţilor
economice etc.
În economia de piaţă contemporană coexistă următoarele forme principale :
 proprietatea privată, cu forma de administrare individuală, individual-
asociativă, privată de familie şi privat-asociativă;
 proprietatea publică, aflată în proprietatea statului şi în proprietatea
unităţilor administrativ-teritoriale ;
 proprietatea mixtă, rezultată prin combinarea formelor de proprietate
privată şi publică, atât în cadrul naţional, cât şi la nivel internaţional.
Proporţia fiecărei forme de proprietate în cadrul economiilor naţionale diferă.
În general în ţările cu economie de piaţă proprietatea privată ocupă locul central,
predomină. Compatibilitatea multiplelor forme de proprietate are sens şi suport în
creşterea eficienţei economice şi în modernizarea aparatului tehnic al societăţii.
Eficienţa şi raţionalitatea economică reprezintă criteriul absolut de apreciere a
tuturor formelor de proprietate, care se află într-o permanentă competiţie.

Ca formă principală a proprietăţii în economia de piaţă, proprietatea privată

se distanţează de celelalte forme prin următoarele avantaje :
 asigură autonomie deplină unităţilor economice, constituind
fundamentul libertăţilor individuale şi al democraţiei economice;
 generează o concurenţă reală între agenţii economici;
 stimulează libera iniţiativă în înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor;
 asigură o cointeresare înaltă şi o motivare superioară în muncă;
 permite o mai bună adaptare a activităţii unităţii la cerinţele
schimbătoare ale pieţei, diminuând astfel riscul;
 asigură răspundere maximă pentru valorificarea factorilor de producţie
ai unităţii pentru sporirea eficienţei ei economice .
Prin toate aceste virtuţi, proprietatea privată susţine în mod constant interesul
pentru o activitate economică performantă. Datorită acestor avantaje, în sistemul
economiei de piaţă întreprinderea privată este considerată tipul fundamental şi
caracteristic de organizare a unităţilor economice. Cu toate acestea, proprietatea
privată nu este lipsită de unele limite, care pot fi însă înlăturate sau atenuate prin
intervenţia statului. Între aceste limite avem în vedere faptul că proprietatea privată :
 conţine tendinţe de extindere continuă, de concentrare şi centralizare,
conducând treptat la monopoluri, cu urmări negative asupra funcţionării
mecanismului economiei;
 permite tendinţe de speculă cu mărfuri şi titluri de proprietate;
 poate favoriza o stare de nesiguranţă materială şi nelinişte în rândul
proprietarilor mici şi mijlocii;
 favorizează polarizarea societăţii între bogaţi şi săraci, iar prin posibilitatea
moştenirii conduce la formarea unei pături parazite.
În ceea ce priveşte proprietatea publică, constituită în principal pe calea
naţionalizărilor şi a unor investiţii speciale, ca avantaje de reţinut :
 cuprinde unele domenii devenite în mod tradiţional de utilitate publică,
cum ar fi :transportul feroviar, telecomunicaţii, poşta, reţelele de apă,
gaze, reţele electrice, exploatarea şi conservarea unor resurse ale solului
şi subsolului etc.
 se angajează în activităţi cu riscuri mari dar necesare societăţii, pentru
care întreprinzătorii privaţi nu manifestă interes, cum ar fi :cercetarea
ştiinţifică şi cercetarea spaţială;
 asigură populaţiei un acces mai larg la unele nevoi sociale :asistenţă
sanitară, învăţământ public, activităţi culturale ;
 oferă o mai mare stabilitate locurilor de muncă;
toate aceste virtuţi ale proprietăţii publice prezintă importanţă deosebită pentru
dezvoltarea oricărei economii naţionale, dar efectul lor se poate reduce dacă nu se
acţionează consecvent în direcţia atenuării consecinţelor şi limitelor acesteia.
Astfel, în modul de organizare şi conducere a activităţii unităţilor economice trebuie
ţinut seama de faptul că proprietatea publică :
1. limitează iniţiativa şi creativitatea în procesul muncii, nivelul câştigurilor fiind
relativ mai redus;
determină înstrăinarea lucrătorilor de mijloacele de producţie folosite, limitând
interesul şi răspunderea în activitatea lor;
2. datorită existenţei mai multor verigi administrative, favorizează elemente de
birocratism, care întârzie în luarea deciziilor şi reduce capacitatea de adaptare
la schimbările pieţei;
3. poate admite nerentabilitatea unor întreprinderi care supravieţuiesc prin
subvenţii de la bugetul de stat.
Proprietatea publică ocupă un loc mai puţin important în SUA, Elveţia, şi are
o pondere mai mare în ţări ca :Franţa, Italia, Germania, Austria, Anglia. În general,
în toate ţările dezvoltate economic există un sector public puternic, care contribuie
cu 25% la producţia de bunuri economice şi la ocuparea forţei de muncă. Rolul
sectorului public este determinant în sistemul de învăţământ, ocrotirea sănătăţii,
justiţiei, protecţie socială.
Analiza comparativă a proprietăţii private şi a proprietăţii publice, sub
aspectul avantajelor şi limitelor conduce la concluzia că prezenţa lor în economia de
piaţă se impune în mod obiectiv, fiecare , în virtuţile proprii şi funcţiile de
compensare, contribuind la dezvoltarea economică şi asigurarea echilibrului general
al societăţii. Disciplina de piaţă impune egalitatea ambelor forme de proprietate în
faţa legilor economice şi juridice, fiecare unitate economică, indiferent de forma de
proprietate, participând la procesul concurenţial general.
Adâncind cercetarea, se pot delimita avantaje şi limite şi în cadrul formelor de
gestiune, proprii fiecăreia, ca şi în cazul marii şi micii proprietăţi. Din aceste puncte
de vedere, avantajele şi limitele vizează :
 capacitatea de adaptare la nevoia socială şi schimbările pieţei;
 intensitatea interesului, iniţiativei şi responsabilităţii pentru activitatea
economică;
 capacitatea investiţională, de cercetare şi introducere a tehnicii noi;
 sfera şi intensitatea economiilor de scară, seriilor de fabricaţie şi riscului
economic;
 formele de organizare, specializare şi conducere a producţiei.
Importanţa deosebită acordată întreprinderilor mici şi mijlocii sunt, în general,
mult mai receptive la nevoile pieţei, mai adaptabile la modificări şi mai inovative în
abilitatea de a răspunde cerinţelor consumatorilor, aducând o contribuţie
semnificativă la îmbunătăţirea mediului competiţional, specific oricărei economii de
piaţă. În plus, fiind un segment economic important, creator de locuri de muncă în
sectoare de activitate supuse unor transformări structurale însemnate, întreprinderile
mici şi mijlocii contribuie la stabilitatea socială a zonei respective.
În cele 12 ţări membre ale UE, întreprinderile mici şi mijlocii deţin 41% din
totalul forţei de muncă angajate şi 48,5% din volumul total al cifrei de afaceri
realizate. În România, întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă 18% din totalul
forţei de muncă şi 43% din volumul total al cifrei de afaceri realizate.
Proprietatea mixtă, constituită prin diverse forme de cooperare între unităţi
publice şi agenţi privaţi, îşi manifestă prezenţa în toate ţările cu economie de piaţă.
O structură mixtă poate avea parteneri locali, din ţara în care se constituie şi
parteneri din alte ţări, străini sau internaţionali.
Opţiunea pentru constituirea unei societăţi mixte are la bază analiza
avantajelor şi dezavantajelor care ar putea fi obţinute.
Principalele avantaje, comune ambilor parteneri, ar fi :
 lărgirea nomenclatorului de mărfuri fabricate şi comercializate ;
  posibilitatea de adaptare a producţiei la cerinţele şi exigenţele de calitate,
prezentare ale pieţei externe ;
 beneficierea de calificarea superioară şi tehnica înaltă a partenerilor ;
 obţinerea de beneficii valutare suplimentare din operaţiuni comerciale sau
financiare ;
Ca dezavantaje de reţinut :
 diferenţe între metodele de gestiune ale partenerilor care pot împiedica
realizarea principiului unităţii de gestiune, deci apariţia neînţelegerilor între
parteneri ;
 diferenţe în sistemele monetare, juridice, precum şi reglementări privind
fiscalitatea, regimul vamal, piaţa muncii etc.
 evaluări diferite ale rezultatelor, în funcţie de interesul particular al fiecărui
partener, precum şi de sistemul propriu de valori şi instituţii.
De analizat ar fi şi avantajele constituirii societăţilor mixte în ţară şi în
străinătate. Astfel, constituirea societăţilor mixte în ţară prezintă următoarele
avantaje :
 cucerirea de noi pieţe şi extinderea pe pieţele partenerilor străini ;
 importul de materii prime fără a greva balanţa de plăţi valutare ;
 restrângerea cumpărării de licenţe, acestea putând face parte din aportul
partenerului străin ;
 valorificarea superioară la export a unor resurse interne ;
 diminuarea unor importuri de produse prin fabricarea lor în ţară .
Pentru societăţile mixte, constituite în străinătate, avantajele principale sunt :
1. posibilitatea de a acţiona pe piaţa ţării respective prin relaţii directe;
2. obţinerea de facilităţi vamale în unele ţări;
3. efectuarea de operaţiuni financiare care duc la obţinerea de resurse valutare
importante.
Procedura de constituire a societăţilor mixte cuprinde ca momente
principale:alegerea partenerului extern , stabilirea obiectului de activitate, alegerea
naţionalităţii societăţii mixte, alegerea formei de societate comercială, stabilirea
duratei de funcţionare şi a mărimii capitalului social, stabilirea aportului părţilor.
Rezultă, deci, că în economia de piaţă pot exista variate forme de proprietate.
Criteriile care decid valabilitatea şi extinderea uneia sau alteia dintre ele sunt
eficienţa economică şi eficienţa socială. Esenţial este ca respectiva conlucrare între
formele proprietăţii să ducă la cea mai mare eficienţă totală.
 LEGE

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Art.I. – Codul apelor nr.1532-XII din 22 iunie (Monitorul Parlamentului Republicii

Moldova, nr.10, art.287), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. Capitolul I va avea următorul cuprins:

"Capitolul I

DISPOZIŢII DE BAZĂ

Articolul 1. Noţiuni principale

În sensul prezentului cod, se definesc următoarele noţiuni principale:

fondul apelor – totalitatea obiectivelor acvatice în graniţele teritoriului Republicii Moldova,

incluse sau care urmează a fi incluse în cadastrul apelor;

ape de suprafaţă – apele care se află permanent sau temporar în obiectivele acvatice de
suprafaţă;

ape subterane – apele care se află în obiectivele acvatice subterane şi constituie o resursă
minerală utilă de subsol;

obiectiv acvatic – o concentraţie de apă la suprafaţă în formele reliefului terenului sau în

subsol, care are graniţe, volum şi caracteristici de regim al apelor;
 obiectiv acvatic de suprafaţă – o concentraţie de ape naturale la suprafaţa pămîntului (rîu,
lac natural, lac artificial, izvor de apă etc.);

obiectiv acvatic natural – fluviu, rîu, pîrău, baltă, lac natural şi lac de acumulare creat în
regim natural sau ameliorativ, cu zonele inundabile;

obiectiv acvatic artificial – iaz, heleşteu, lac de acumulare format prin îndiguirea apei;

obiectiv acvatic unic şi indivizibil – apele de suprafaţă, inclusiv terenul aflat sub ape, fîşia
riverană de protecţie şi construcţiile hidrotehnice de regularizare, precum şi apele subterane cu
stratul acvifer şi roca impermeabilă care le limitează;

obiectiv acvatic separat (închis) – obiectiv acvatic artificial, cu o suprafaţă limitată, care nu
are legătură hidraulică cu un alt obiectiv acvatic de suprafaţă;

obiectiv acvatic piscicol – orice curs de apă şi bazin (fluviu, rîu, afluent, lac, iaz, heleşteu,
lac de acumulare) care este sau poate fi utilizat pentru reproducerea, creşterea şi dobîndirea
peştelui şi a altor organisme acvatice;

iaz (heleşteu) – lac artificial, format prin stăvilirea apei cu baraj de pămînt sau
prin abaterea unui curs de apă, destinat pisciculturii, irigaţiei etc.;

lac de acumulare – lac artificial care constituie o rezervă de apă, cu posibilă utilizare în
diferite scopuri; 

cuvetă – loc unde se cantonează apa, ca urmare a executării lucrărilor de barare a unui curs
de apă, unde au loc fenomene specifice legate de proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale apei,
de apariţia unei flore şi faune specifice;

baraj (dig) – construcţie hidrotehnică de pămînt, de piatră sau de beton, realizată în scopul
reţinerii unui volum de apă;

fîşie riverană de protecţie – teren amenajat de-a lungul malurilor obiectivului acvatic
natural şi artificial, destinat protecţiei apelor;

activitate de gospodărire a apelor – activitate a persoanelor juridice sau fizice în vederea

captării, folosirii şi protecţiei resurselor de apă;

folosirea apelor – activitatea persoanelor juridice sau fizice reglementată de lege şi

orientată spre utilizarea obiectivelor acvatice;

beneficiar de folosinţă separată a resurselor de apă – persoană juridică sau fizică căreia i
s-a atribuit în folosinţă un obiectiv acvatic (sau o parte a acestuia) în baza hotărîrii autorităţii
publice;

protecţia obiectivelor acvatice – activitate obligatorie a structurilor de gospodărire a apelor,

organelor de protecţie a mediului şi a autorităţilor administraţiei publice locale, orientată spre
protecţia, menţinerea şi reabilitarea parametrilor iniţiali, cantitativi şi calitativi, ai obiectivului
acvatic.

Articolul l1. Proprietatea asupra obiectivelor acvatice

Obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine, cu drept de

proprietate publică, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori, cu drept de
proprietate privată, persoanelor juridice sau fizice.

Articolul 12. Proprietatea publică asupra obiectivelor acvatice

(1) Obiectivele acvatice proprietate publică se atribuie exclusiv în folosinţă.

Atribuirea în folosinţă a obiectivelor acvatice proprietate publică se face, în funcţie
de importanţa lor, de către Guvern sau de către autorităţile administraţiei publice
locale.

(2) Obiectivele acvatice proprietate publică a statului se administrează de către o autoritate

specială, abilitată de Guvern.

(3) Obiectivele acvatice nu se pot afla concomitent în proprietatea mai multor subiecţi ai
dreptului de proprietate publică.

(4) Delimitarea obiectivelor acvatice în obiective proprietate publică a statului

şi obiective proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

Articolul l3. Obiectivul acvatic

Obiectivul acvatic natural sau artificial (apa, terenul aflat sub apă, fîşiile riverane de
protecţie, construcţiile hidrotehnice) este obiectiv acvatic unic şi indivizibil şi se înregistrează în
modul stabilit de prezentul cod.

Articolul 2. Fondul apelor

Fondul apelor include toate obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe teritoriul

Republicii Moldova.

Articolul 21. Terenurile fondului apelor

(1) Terenuri ale fondului apelor sînt terenurile aflate sub ape (albiile cursurilor de apă,
cuvetele lacurilor, iazurilor, lacurilor de acumulare), mlaştinile, terenurile pe care sînt amplasate
construcţii hidrotehnice şi alte amenajări ale serviciului apelor, precum şi terenurile repartizate
pentru fîşiile riverane de protecţie a apelor rîurilor, bazinelor de apă, canalelor magistrale
intergospodăreşti şi colectoarelor.

(2) Atribuirea anumitor terenuri la terenurile fondului apelor şi determinarea hotarelor lor
se efectuează în conformitate cu legislaţia funciară.

(3) Dreptul de proprietate asupra terenurilor fondului apelor este stabilit de Legea nr.981-
XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor, Codul civil,
prezentul cod şi de alte acte legislative.

Articolul 22. Obiectivele acvatice proprietate publică a statului

În proprietatea publică a statului se află:

a) obiectivele acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multor raioane;
b) apele subterane;
c) obiectivele acvatice situate pe teritoriul unui raion, destinate satisfacerii necesităţilor
apărării, sistemului energetic, domeniului transporturilor, obiectivelor de telecomunicaţii,
serviciului meteorologic şi altor sisteme de stat;
d) obiectivele acvatice de frontieră;
e) obiectivele acvatice declarate ca arii naturale protejate de stat;
f) obiectivele acvatice parte a staţiunilor balneare de importanţă naţională.

Articolul 23. Obiectivele acvatice proprietate publică

a unităţilor administrativ-teritoriale
 În proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale se află obiectivele acvatice care
sînt situate integral în limitele unităţii administrativ-teritoriale respective, ale căror construcţii
hidrotehnice se află la balanţa primăriilor şi care nu sînt atribuite în proprietatea publică a statului
şi nici nu constituie obiect al proprietăţii private a persoanelor juridice sau fizice.

Articolul 24. Proprietatea privată asupra obiectivelor acvatice

(1) În cazul construcţiei de obiective acvatice, în condiţiile legii, pe terenurile proprietate

privată a persoanelor juridice sau fizice, acestea devin obiecte ale proprietăţii private, cu excepţia
apei care se atribuie în folosinţă conform legislaţiei în vigoare.

(2) Proprietate privată a persoanelor juridice sau fizice pot fi obiectivele acvatice separate
(închise), precum şi obiectivele acvatice care sînt amplasate pe pîraie şi nu au o legătură hidraulică
cu alte obiective acvatice de suprafaţă.

(3) Proprietarii vor utiliza obiectivele acvatice în strictă concordanţă cu condiţiile generale
de folosire a obiectivelor acvatice, stabilite de legislaţia în vigoare.

Articolul 3. Reglementarea relaţiilor din domeniul apelor

(1) Reglementarea relaţiilor din domeniul apelor cuprinde:

a) proprietatea, folosirea şi dispunerea de fondul apelor;
b) stabilirea modului de folosire a apelor, protecţia apelor împotriva poluării, impurificării
şi epuizării, prevenirea şi lichidarea efectului distructiv al apelor;
c) planificarea măsurilor privind folosirea şi protecţia apelor, prevenirea şi lichidarea
efectului lor distructiv;
d) aprobarea schemelor de folosire complexă şi de protecţie a apelor, a balanţelor de
gospodărire a apelor;
e) exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor;
f) reglementarea altor chestiuni ce vizează relaţiile din domeniul apelor.

(2) Folosirea obiectivelor acvatice (a resurselor de apă) şi dispunerea de acestea, dacă ating
interesele altor state, se realizează în baza acordurilor interstatale."

2. Articolul 5 se completează cu alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Controlul de stat asupra respectării prevederilor legii în domeniul gospodăririi apelor
se exercită de către autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu şi de către organul de stat
pentru gestionarea fondului apelor."

3. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

 "Articolul 17. Cazurile de limitare, interzicere parţială
sau totală a folosirii obiectivelor acvatice

(1) În scopul asigurării securităţii statului, ocrotirii sănătăţii populaţiei, mediului

înconjurător, valorilor istorico-culturale, folosirea obiectivelor acvatice poate fi limitată, interzisă
parţial sau total în modul stabilit de legislaţia în vigoare. 

(2) Limitarea, interzicerea parţială sau totală a folosirii obiectivelor acvatice se stabilesc de
Guvern sau autorităţile administraţiei publice locale, la propunerea organului de stat pentru
gestionarea fondului apelor, coordonată cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu,
cu organul de stat pentru supravegherea minieră în cazul folosirii apelor subterane, cu autoritatea
pentru supravegherea sanitară de stat şi cu autoritatea pentru protecţia resurselor piscicole."

4. După articolul 17 se introduce articolul 171, cu următorul cuprins:

"Articolul 171. Protecţia juridică a drepturilor de folosinţă

a obiectivului acvatic

Protecţia juridică a drepturilor (încălcate sau contestate) de folosinţă a obiectivului acvatic

se exercită de instanţele de judecată competente, în conformitate cu legislaţia în vigoare."

5. Capitolul VII:

capitolul se completează cu articolul 18, cu următorul cuprins:

"Articolul 18. Folosinţa apei

Apa ca resursă naturală este proprietate publică exclusivă şi poate fi atribuită doar în
folosinţă, în modul stabilit de legislaţia în vigoare."

articolul 18 devine articolul 181.

6. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

"Articolul 25. Organele care atribuie obiectivele acvatice

în folosinţă separată

(1) Obiectivele acvatice proprietate publică a statului se atribuie în folosinţă separată de

către Guvern, la propunerea autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu, coordonată cu
organul de stat pentru gestionarea fondului apelor şi cu organul de stat pentru supravegherea
minieră în cazul folosirii apelor subterane.

(2) Obiectivele acvatice proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se atribuie

în folosinţă separată de către autoritatea administraţiei publice locale, de comun acord cu
autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu şi cu organul de stat pentru gestionarea
fondului apelor."

7. La articolul 26 alineatul (1), cuvintele "organele de autoadministrare locală în baza

hotărîrii respective a Guvernului sau a deciziei proprii" se înlocuiesc cu cuvintele "organul de stat
pentru gestionarea fondului apelor".

8. Articolul 66:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Obiectivele acvatice artificiale nu pot fi atribuite concomitent pentru folosinţă în scop
piscicol mai multor persoane juridice sau fizice."

9. Articolul 80 va avea următorul cuprins:

"Articolul 80. Soluţionarea litigiilor privind folosinţa apei

dintre beneficiarii de folosinţă a apei
din Republica Moldova

Litigiile privind folosinţa apei dintre beneficiarii de folosinţă a apei din Republica Moldova
se soluţionează de către instanţele de judecată, în conformitate cu legislaţia în vigoare."

10. Articolele 82-85 se exclud.

11. În textul codului, cuvintele "organ de stat" se înlocuiesc cu cuvintele "autoritate a

administraţiei publice centrale", cuvintele "organ de autoadministrare locală" – cu cuvintele
"autoritate a administraţiei publice locale", cuvintele "autoritate pentru gospodărirea apelor" şi
"organul de stat pentru gospodărirea apelor" – cu cuvintele "organul de stat pentru gestionarea
fondului apelor".

Art.II. – La articolul 9 alineatul (6) din Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul
normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.35), cu modificările ulterioare, cuvintele "terenurile din
zonele de protecţie a apelor" se înlocuiesc cu cuvintele "terenurile fondului apelor,".
 Art.III. – Articolul 8 alineatul (1) litera k) din Legea nr.981-XIV din 11 mai 2000 privind
terenurile proprietate publică şi delimitarea lor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000,
nr.94-97, art.672) se completează în final cu cuvintele "(cu excepţia celor prevăzute la art.5 alin.(1)
lit.b)".

Art.IV. – Guvernul, în termen de 6 luni:

- va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

- va asigura elaborarea Cadastrului de stat al apelor şi îl va aproba.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI

EUGENIA OSTAPCIUC

Chişinău, 13 noiembrie 2003.

Nr.446-XV.