CAPITOLUL 6

Limite de funcţii
de mai multe variabile reale

Se defineşte noţiunea de limită a unei funcţii de mai multe variabile, se particu-

larizează aceasta pentru p şi k ı̂n situaţii diverse, se demonstrează criteriul majorării
pentru limite de funcţii, se introduc limitele laterale pentru funcţii reale de variabile
reale şi se studiază problema operaţiilor cu limite de funcţii. Se pune ı̂n evidenţă un
procedeu numit ”schimbarea de variabilă la limite de funcţii” şi se deduc, din lim-
itele remarcabile de la şiruri, celebrele limite remarcabile corespunzătoare pentru
funcţii funcţii reale de variabilă reală.

6.1. Structura de spaţiu normat a lui Rp

Mulţimea Rp este prin definiţie produsul cartezian R×... × R.
| {z }
p ori

Definiţia 6.1.1. O mulţime X este spaţiu vectorial peste R dacă sunt definite
două operaţii, una interioară (adică ı̂ntre elementele lui X) notată aditiv ”+” şi
una exterioară (adică ı̂ntre elementele lui X şi numerele reale), notată multiplicativ
”·”, cu proprietăţile:
(1) (X, +) formează un grup abelian;
(2) (α + β) · x = α · x + β · x, ∀ α, β ∈ R, ∀ x ∈ X,
(3) α · (x + y) = α · x + α · y, ∀ α ∈ R, ∀ x, y ∈ X,
(4) (αβ) · x = α · (β · x), ∀α, β ∈ R, ∀ x ∈ X,
(5) 1 · x = x, ∀ x ∈ X.
Exemplul 6.1.2. Pentru x, y ∈ Rp , x = (x1 , . . . , xp ), y = (y1 , . . . , yp ), α ∈ R,
fie
def def
x + y = (x1 + y1 , . . . , xp + yp ), α · x = (αx1 , . . . , αxp ).
Pentru uşurinţa scrierii se va scrie αx ı̂n loc de α · x.
Se verifică uşor că operaţiile de mai sus organizează pe Rp ca spaţiu vectorial.
Definiţia 6.1.3. Fie X un spaţiu vectorial peste R. O aplicaţie ( · , · ) : X ×
X → R se numeşte produs scalar dacă verifică:
(1) (v, w) = (w, v), ∀ v, w ∈ X;
(2) (u, v + w) = (u, v) + (u, w), ∀ u, v, w ∈ X; (v, αw) = α(v, w), ∀ v, w ∈ X,
α ∈ R;
(3) (v, v) ≥ 0, ∀ v ∈ X; (v, v) = 0 ⇔ v = 0X .
Observaţia 6.1.4. Fie aplicaţia ( · , · )2 : Rp × Rp → R,
(x, y)2 = x1 y1 + x2 y2 + ... + xp yp ,
unde x = (x1 , ..., xp ) şi y = (y1 , ..., yp ).
51
52 6. LIMITE DE FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE

Se demonstrează uşor că aplicaţia de mai sus este un produs scalar pe R p . Se

observă că, pentru p = 2 şi p = 3, produsul scalar definit coincide cu cel geometric.

Definiţia 6.1.5. Dacă X este un spaţiu vectorial (peste R), o aplicaţie k · k :

X → R se numeşte normă pe X dacă verifică proprietăţile următoare:
(1) kxk ≥ 0, ∀ x ∈ X; kxk = 0 ⇔ x = 0,
(2) kx + yk ≤ kxk + kyk, ∀ x, y ∈ X.
(3) kαxk = |α| kxk, ∀ x ∈ X, α ∈ R.
Perechea (X, k · k) se numeşte spaţiu normat.

Observaţia 6.1.6. Aplicaţia k · k2 : Rp → R, dată prin

1
q
(6.1.1) kxk2 = (x, x)22 = x21 + ... + x2p .

este o normă pe Rp . Afirmaţiile (1) şi (3) sunt imediate; (2) este mai dificil de
demonstrat şi necesită inegalitatea Cauchy-Buniakovski-Schwarz :

|(u, v)2 | ≤ kuk2 · kvk2 , oricare ar fi u, v ∈ Rp .

Perechea (Rp , k · k2 ) este deci un spaţiu normat. Deoarece pe Rp se va lucra

doar cu această normă, se va nota tot k · k2 =: k · k.

6.2. Metrica pe Rp
Definiţia 6.2.1. Fie X 6= ∅; se numeşte distanţă (sau metrică) pe X o aplicaţie
d : X × X → R+ , cu proprietăţile
(1) d(x, y) = d(y, x), ∀ x, y ∈ X,
(2) d(x, z) ≤ d(x, y) + d(y, z), ∀ x, y, z ∈ X,
(3) d(x, y) = 0 ⇔ x = y.
Perechea (X, d) se mai numeşte spaţiu metric.

Propoziţia 6.2.2. Fie (X, k · k) un spaţiu normat. Aplicaţia d : X × X → R,

d(x, y) = kx − yk este o distanţă pe X.

Demonstraţie. Rezultă din axiomele normei. ¤

Exemplul 6.2.3. Pentru X = Rp , d2 (x, y) = kx − yk2 este o distanţă pe Rp ;

ea se numeşte distanţa euclidiană pe Rp .

Observaţia 6.2.4. În general, orice spaţiu normat este şi spaţiu metric cu
metrica d(x, y) = kx − yk. Se spune că distanţa este indusă de normă ı̂n acest caz.
Nu orice metrică pe un spaţiu vectorial este indusă de o normă.

6.3. Elemente de topologie pe Rp şi R

În studiul noţiunilor de analiză matematică din liceu s-au folosit noţiunile de
vecinătate a unui punct, punct de acumulare, etc., noţiuni care ţin de topologia
axei reale. Se vor defini ı̂n cele ce urmează aceste noţiuni pe Rp (topologia pe axa
reală se regăseşte ı̂n cazul p = 1).
 6.3. ELEMENTE DE TOPOLOGIE PE Rp ŞI R 53

6.3.1. Bile şi mulţimi deschise (ı̂n Rp ). Pe Rp se consideră implicit met-

rica d := d2 .
Definiţia 6.3.1. Fie x ∈ Rp şi r > 0. Mulţimea
B(x, r) := {y ∈ Rp | d(x, y) < r }
se numeşte bilă centrată ı̂n x şi de rază r.
Observaţia 6.3.2. Pentru p = 1, B(x, r) = (x − r, x + r), pentru p = 2,
mulţimea B(x, r) reprezintă interiorul unui disc de centru x şi rază r, iar pentru
p = 3, B(x, r) reprezintă interiorul unei sfere de centru x şi rază r.
Definiţia 6.3.3. Se numeşte mulţime deschisă o mulţime A ⊂ Rp cu propri-
etatea că pentru orice x ∈ A există r > 0 astfel ı̂ncât B(x, r) ⊂ A.
Exemplul 6.3.4. 1. Pe R, intervalele de tipul (a, b), (a, ∞), (−∞, a) sunt
mulţimi deschise.
2. În Rp , bilele B(x0 , r) sunt deschise.
6.3.2. Vecinătăţi şi puncte de acumulare (ı̂n Rp ).
Definiţia 6.3.5. Se numeşte vecinătate a punctului x ∈ Rp o mulţime V ⊂ Rp
cu proprietatea că există o mulţime deschisă D astfel ı̂ncât x ∈ D ⊂ V . Se va nota
cu V(x) mulţimea vecinătăţilor lui x.
Definiţia 6.3.6. Un punct x ∈ Rp se numeşte punct de acumulare al mulţimii
D ⊂ Rp , dacă pentru orice vecinătate V a lui x,
V ∩ (D \ {x}) 6= ∅.
Mulţimea punctelor de acumulare se mai numeşte mulţime derivată şi se notează
D0 .
Observaţia 6.3.7. Are loc următoarea ε-caracterizare a punctelor de acumu-
lare ı̂n Rp : dacă a ∈ Rp , atunci
¡ ¢ ³¡ ¢ ´
a ∈ D0 ⇐⇒ ∀ ε > 0 B(a, ε) \ {a} ∩ D 6= ∅ .

6.3.3. Vecinătăţi şi puncte de acumulare (ı̂n R).

Definiţia 6.3.8. a) V ⊂ R se numeşte vecinătate a lui a ∈ R ⇔ ∃ε > 0,
(a − ε, a + ε) ⊂ V .
b) V ⊂ R se numeşte vecinătate a lui +∞ ⇔ ∃ ε > 0, (ε, ∞) ⊂ V .
c) V ⊂ R se numeşte vecinătate a lui −∞
© ⇔ ∃¯ε > 0, (−∞, −ε) ⊂ Vª.
d) Pentru a ∈ R, se consideră V(a) := V ⊂ R ¯ V vecinătate a lui a .
Definiţia
¡ ¢¡ Fie D ⊂ R. a ∈
6.3.9. ¢ R se numeşte punct de acumulare pentru D
⇐⇒ ∀ V ∈ V(a) (V \ {a}) ∩ D 6= ∅ . Se notează
© ¯ ª
D0 := a ∈ R ¯ a punct de acumulare pentru D .
Observaţia 6.3.10. Se obţin următoarele caracterizări echivalente ı̂n funcţie
de situaţiile a ∈ R, a = ∞, sau a = −∞:
a) dacă a ∈ R, atunci a ∈ D 0 ⇐⇒
¡ ¢ ³¡ ¢ ´
∀ε > 0 (a − ε, a + ε) \ {a} ∩ D 6= ∅ .
54 6. LIMITE DE FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE

¡ ¢³ ´
b) dacă a = +∞, atunci a ∈ D 0 ⇐⇒ ∀ ε > 0 (ε, ∞) ∩ D 6= ∅ .
¡ ¢³ ´
c) dacă a = −∞, atunci a ∈ D 0 ⇐⇒ ∀ ε > 0 (−∞, −ε) ∩ D 6= ∅ .

Exemplul 6.3.11. Dacă A = [0, 1), atunci A0 = [0, 1].

Dacă B = [0, 1) ∪ {2}, atunci B 0 = [0, 1].
Dacă A = [0, ∞), atunci A0 = [0, ∞].

6.4. Limite de funcţii vectoriale de mai multe variabile

În continuare sunt introduse noţiunile de limită şi continuitate pentru funcţii
vectoriale.
Fie o mulţime E ⊂ Rk şi o funcţie f : E ⊂ Rk → Rp şi un punct l ∈ Rp .
Funcţia are forma
f (x1 , ..., xk ) = (f1 (x1 , ..., xk ), ..., fp (x1 , ..., xk ))
iar l = (l1 , l2 , ..., lp ).
6.4.1. Definiţie, caracterizări echivalente, exemple.
Definiţia 6.4.1. Fie f : E ⊂ Rk → Rp şi x0 un punct de acumulare pentru
E. Se spune că funcţia f are limita l ∈ Rp ı̂n punctul x0 dacă, oricare ar fi o
vecinătate U a lui l ı̂n Rp , există o vecinătate V a lui x0 ı̂n Rk astfel ı̂ncât pentru
orice x ∈ V ∩ E, x 6= x0 , are loc f (x) ∈ U .
Se va nota lim f (x) = l.
x→x0

Observaţia 6.4.2. A se nota faptul că x0 ∈ E 0 pentru k = 1 poate ı̂nsemna şi

x0 = ∞ sau x0 = −∞
Dacă se aleg pe postul vecinătăţilor U şi V bile din Rp şi Rk (k, p ≥ 2), utilzând
definiţia, se obţine următoarea caracterizare echivalentă:
Propoziţia 6.4.3. Fie f : E ⊂ Rk → Rp (k, p ≥ 2) şi x0 un punct de
acumulare pentru E. Funcţia f are limita l ı̂n punctul x0 dacă şi numai dacă
oricare ar fi ε > 0, există un δε > 0 astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ B(x0 , δε ) ∩ E,
x 6= x0 , are loc f (x) ∈ B(l, ε).
Atfel spus, funcţia f are limita l ı̂n punctul x0 dacă, oricare ar fi ε > 0, există
un δε > 0 astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ E cu kx − x0 k < δε , x 6= x0 , are loc
kf (x) − lk < ε.
Observaţia 6.4.4. (Caracterizările ε−δ a limitelor de funcţii reale de variabilă
reală). În funcţie de situaţiile a ∈ R sau a = ∞, sau a = −∞ şi l ∈ R, sau l = ∞,
sau l = −∞ şi de forma particulară a vecinătăţilor acestora, se obţin 9 caracterizări
ε − δ a limitelor de funcţii reale de variabilă reală. Vom prezenta doar 3 dintre ele:
a) dacă l ∈ R şi a ∈ R, atunci lim f (x) = l ⇔
x→a
¡ ¢¡ ¢³ ¡ ¢ ´¡ ¢
⇔ ∀ ε > 0 ∃ δε > 0 ∀ x ∈ (a − δε , a + δε ) \ {a} ∩ D f (x) ∈ (l − ε, l + ε)
¡ ¢¡ ¢³ ´¡ ¢
⇔ ∀ ε > 0 ∃ δε > 0 ∀ x ∈ D, x 6= a, |x − a| < δε |f (x) − l| < ε .
b) dacă l = +∞ şi a ∈ R, atunci lim f (x) = +∞ ⇔
x→a
¡ ¢¡ ¢³ ´¡ ¢
⇔ ∀ ε > 0 ∃ δε > 0 ∀ x ∈ D, x 6= a, |x − a| < δε f (x) > ε .
 6.5. LIMITE LATERALE PENTRU FUNCŢII DE O SINGUR Ă VARIABILĂ. 55

c) dacă l ∈ R şi a = +∞, atunci lim f (x) = l ⇔

x→∞
¡ ¢¡ ¢³ ´¡ ¢
⇔ ∀ ε > 0 ∃ δε > 0 ∀ x ∈ D, x > δε |f (x) − l| < ε .

Pentru aplicaţii, foarte utilă este următoarea propoziţie, a cărei demonstraţie

reiese imediat din definiţii
Propoziţia 6.4.5 (Caracterizarea limitei cu limite de şiruri). Fie f : E ⊂
Rk → Rp şi x0 un punct de acumulare pentru E. Funcţia f are limita l ı̂n punctul
x0 dacă şi numai dacă pentru orice şir (xn )n∈N∗ ⊂ E cu xn 6= x0 , şi lim xn = x0 ,
n→∞
are loc lim f (xn ) = l.
n→∞

Observaţia 6.4.6. Folosind caracterizarea convergenţei şirurilor din Rp ”pe

componente”, se observă că:
lim f (xn ) = l ⇔ lim fj (xn ) = lj pt. j = 1, ..., p.
n→∞ n→∞

Deci, pentru a studia existenţa limitei unei funcţii vectoriale ı̂ntr-un punct, se
studiază existenţa limitei pentru toate componentele reale ale acestei funcţii.
6.4.2. Criteriul majorării.
Propoziţia 6.4.7 (Criteriul majorării). Dacă f : E ⊂ Rk → Rp , g : E ⊂
R → R şi dacă lim g(x) = 0 şi există un l ∈ Rp şi o vecinătate V a lui x0 astfel
k
x→x0
ı̂ncât kf (x) − lk ≤ g(x), pentru x ∈ V ∩ E, x 6= x0 , atunci lim f (x) = l.
x→x0

Demonstraţie. Este o consecinţă imedată a caracteriizării ”pe şiruri” a limtei

şi a Criteriului majorării de la şiruri. ¤

Pentru funcţii cu valori reale, are loc următorul ”update” la criteriu al ma-
jorării, demonstraţia fiind consecinţa, din nou, a caracteriizării ”pe şiruri” a limtei
şi a Criteriului majorării pentru şiruri cu limită infinită.
Propoziţia 6.4.8. Fie funcţiile f , g : E ⊂ Rk → R, x0 ∈ E 0 . Se presupune că
există o vecinătate V a lui x0 astfel ı̂ncât g(x) ≤ f (x) pentru x ∈ V ∩ E, x 6= x0 .
a) Dacă lim g(x) = ∞, atunci lim f (x) = ∞.
x→x0 x→x0
b) Dacă lim f (x) = −∞, atunci lim g(x) = −∞.
x→x0 x→x0

6.5. Limite laterale pentru funcţii de o singură variabilă.

Se consideră o funcţie f : E ⊂ R → Rp , x0 ∈ E 0 finit.
Definiţia 6.5.1. a) Un element ls (respectiv ld ) al lui Rp se numeşte limită la
stânga (respectiv la dreapta) a funcţiei f ı̂n x0 dacă pentru orice vecinătate U a lui
ls (respectiv ld ) există o vecinătate V a lui x0 astfel ı̂ncât pentru orice x din V ∩ E,
cu x < x0 (respectiv x > x0 ), f (x) ∈ U .
b) Dacă o funcţie f are limită la stânga ls , ı̂n x0 se scrie ls = lim f (x) sau
x%x0
ls = f (x0 −).
c) Dacă o funcţie f are limită la dreapta ld , ı̂n x0 se scrie ld = lim f (x) sau
x&x0
ld = f (x0 +).
56 6. LIMITE DE FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE

Observaţia 6.5.2. Elementul ls (respectiv ld ) din Rp este limita la stânga

(respectiv la dreapta) a funcţiei f dacă şi numai dacă oricare ar fi şirul (x n )n∈N∗ ,
convergent la x0 , cu xn < x0 , şirul f (xn ) are limita ls (respectiv xn > x0 , şirul
f (xn ) are limita ld ).
1
Exemplul 6.5.3. lim nu există, dar funcţia are limite laterale ı̂n 1. Mai
x→1 x−1
precis, lim f (x) = ∞, lim f (x) = −∞.
x&1 x%1

Propoziţia 6.5.4. Funcţia f : E ⊂ R → Rp are limită ı̂n x0 dacă şi numai

dacă ea are ambele limite laterale ı̂n x0 şi acestea sunt egale.
Demonstraţie. Este o consecinţă imediată a definiţiilor. ¤

6.6. Operaţii cu limite de funcţii

Propoziţia 6.6.1. Fie f, g : E ⊂ Rk → R, x0 ∈ E 0 , dacă f şi g au limite ı̂n
x0 (finite sau infinite) atunci
1) dacă suma limitelor are sens, atunci funcţia f + g are limită şi
lim (f (x) + g(x)) = lim f (x) + lim g(x)
x→x0 x→x0 x→x0

(caz exceptat lim f (x) = ∞, lim g(x) = −∞),

x→x0 x→x0
2) dacă produsul limitelor are sens, atunci funcţia f · g are limită şi
µ ¶µ ¶
lim (f (x)g(x)) = lim f (x) lim g(x)
x→x0 x→x0 x→x0

(caz exceptat lim f (x) = 0, lim g(x) = ∞),

x→x0 x→x0
3) pentru orice α real, funcţia αf are limită ı̂n x0 şi
lim αf (x) = α lim f (x),
x→x0 x→x0

f
4) dacă raportul limitelor are sens, atunci are limită şi
g
lim f (x)
f (x) x→x0
lim = ,
x→x0 g(x) lim g(x)
x→x0

(cazuri exceptate: lim f (x) = 0, lim g(x) = 0 şi lim f (x) = ±∞, lim g(x) =
x→x0 x→x0 x→x0 x→x0
±∞).
Demonstraţie. Se va utiliza Propoziţia de caracterizare a limitelor de funcţii
prin limite de şiruri şi ”operaţii algebrice cu limite de şiruri” (unde apar inclusiv
cazurile de nedeterminare de la şiruri). ¤

6.7. ”Schimbarea de variabilă” la limite de funcţii

Se mai poate demonstra simplu (utilizând ”caracterizarea pe şiruri” a limitelor
de funcţii) şi următorul rezultat foarte util ı̂n aplicaţii.
Propoziţia 6.7.1. Fie D ⊆ Rk , E ⊆ Rp , u : D −→ E, f : E → Rq şi x0 ∈ D0 .
Se presupune că
(1) u are limită ı̂n x0 şi lim u(x) = y0 ;
x→x0
 6.9. APLICAŢII 57

(2) y0 ∈ E 0 , f are limită ı̂n y0 şi lim f (y) = l ∈ Rq ;

y→y0
(3) u(x) 6= y0 pentru x 6= x0 , x ∈ V ∩ D (V o vecinătate a lui x0 ).
Atunci f ◦ u are limită ı̂n x0 şi
lim f (u(x)) = lim f (y) = l.
x→x0 y→y0

6.8. Limite remarcabile de funcţii reale de variabilă reală

Observaţia 6.8.1. • Utilizând caracterizarea ”pe şiruri” a limitelor de funcţii

(Propoziţia µ
6.4.5) şi¶limite remarcabile de şiruri, se obţin:
x
1 1 ln(1 + y)
1. lim 1 + = e; de aici: lim (1 + y) y = e; lim = 1;
x→∞ x y→0 y→0 y
y r
a −1 (1 + y) − 1
lim = ln a; lim = r, a > 0, r ∈ R.
y→0 y y→0 y
sin x tg x arcsin x arctg x
2. lim = 1; lim = 1; lim = 1; lim = 1.
x→0 x x→0 x x→0 x x→0 x
xn ln x
3. lim x = 0, n ∈ N∗ , a > 1; de aici lim = 0.
x→∞ a x→∞ x
• ”Schimbarea de variabilă” şi limitele remarcabile anterioare dau următoarele
limite remarcabile auxiliare.
4. Dacă u : D −→ R, a ∈ D 0 , lim u(x) = ∞, atunci
x→a
µ ¶u(x)
1 u(x)n ln u(x)
lim 1 + = e; lim u(x) = 0, n ≥ 1, a > 1; lim = 0.
x→a u(x) x→a a x→a u(x)
5. Dacă u : D −→ R, a ∈ D 0 , lim u(x) = 0, u(x) 6= 0 pentru x 6= a, x ∈ V ∩ D
x→a
(V o vecinătate a lui a), atunci
1 ln(1 + u(x)) au(x) − 1
lim (1 + u(x)) u(x) = e; lim = 1; lim = ln a;
x→a x→a u(x) x→a u(x)
(1 + u(x))r − 1 sin u(x)
lim = r, a > 0, r ∈ R; lim = 1;
x→a u(x) x→a u(x)
tg u(x) arcsin u(x) arctg u(x)
lim = 1; lim = 1; lim = 1.
x→a u(x) x→a u(x) x→a u(x)
ln x
Observaţia 6.8.2 (Alte limite remarcabile). 1. Are loc lim α = 0, unde
x→∞ x
α > 0.
ex
2. Are loc lim α = ∞, unde α > 0.
x→∞ x

6.9. Aplicaţii
Exerciţiul 6.9.1. Să se arate că nu există următoarele limite
1 1
a) lim cos x; b) lim cos .
x→∞ x→0 x x
π
Soluţie. a) Fie f (x) := cos x, x ∈ R. Fie xn = 2nπ, yn = 2nπ + , n ≥ 1.
2
Atunci xn −→ ∞, yn −→ ∞ şi
³ π´
f (xn ) = cos(2nπ) = 1 −→ 1, f (yn ) = cos 2nπ + = 0 −→ 0,
2
58 6. LIMITE DE FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE

de unde, utilizând caracterizarea limitelor de funcţii cu ajutorul şirurilor, rezultă

că f nu are limită spre ∞.
1 1
b) Fie funcţia f (x) = cos , x ∈ R∗ .
x x
1 1
Se consideră şirurile xn = , yn = π . Evident
2nπ 2nπ +
2
xn −→ 0, yn −→ 0,

f (xn ) = 2nπ cos(2nπ) = 2nπ −→ ∞,

³ π´ ³ π´
f (yn ) = 2nπ + cos 2nπ + = 0 −→ 0,
2 2
deci se neagă din nou caracterizarea limitelor de funcţii cu ajutorul şirurilor; rezultă
că f nu are limită ı̂n 0. ¤

Exerciţiul 6.9.2. Să se calculeze: √

−3x4 + 2x3 + 2 −3x2 + x + 5 9x2 − 5x + 8
a) lim ; b) lim ; c) lim ;
x→∞ 2x4 − x + 1 x→−∞ 4x − 1 x→−∞ x−4
2
x −x x−4
d) lim 2 ; e) lim √ .
x→1 2x + x − 3 x→4 2x + 1 − 3
∞
Soluţie. a) Fiind caz de nedeterminare cu funcţii polinomiale, se forţează
∞
factorul comun
µ ¶
4 2 2 2 2
x −3 + + −3 + + 4
−3x4 + 2x3 + 2 x x4 x x =
lim = lim µ ¶ = lim
x→∞ 2x4 − x + 1 x→∞ 1 1 x→∞ 1 1
4
x 2− 3 + 4 2− 3 + 4
x x x x

−3 + 0 + 0 3
= =− .
2−0+0 2
b) Analog cu a) se obţine
µ ¶ µ ¶
2 1 5 1 5
x −3 + + x −3 + +
−3x2 + x + 5 x x2 x x2
lim = lim µ ¶ = lim =
x→−∞ 4x − 1 x→−∞ 1 x→−∞ 1
x 4− 4−
x x

−3 + 0 + 0
= (−∞) = ∞.
4−0
c) Analog cu a) şi b) rezultă
r r
√ 5 8 5 8
−x 9 − + 2 − 9− +
9x2 − 5x + 8 x x x x2
lim = lim µ ¶ = lim =
x→−∞ x−4 x→−∞ 4 x→−∞ 4
x 1− 1−
x x
√
9−0+0
=− = −3.
1−0
 6.9. APLICAŢII 59

0
d) Fiind caz de nedeterminare cu funcţii polinomiale, se caută descompunerea
0
ı̂n factori după (x − 1):
x2 − x x(x − 1) x 1
lim = lim = lim = .
x→1 2x2+ x − 3 x→1 (x − 1)(2x + 3) x→1 2x + 3 5
0
e) Fiind caz de nedeterminare cu funcţii polinomiale şi radicali, se ı̂nmulţeşte
0
”cu conjugata”:
√ √
x−4 (x − 4)( 2x + 1 + 3) (x − 4)( 2x + 1 + 3)
lim √ = lim = lim =
x→4 2x + 1 − 3 x→4 2x + 1 − 9 x→4 2(x − 4)
√
( 2x + 1 + 3) 6
= lim = = 3.
x→4 2 2
¤
Exerciţiul 6.9.3. Să se calculeze: √
sin 3x arcsin(2 + 3x) 5x − 5 ln(1 + 4x)
a) lim ; b) lim 2 2
; c) lim ; d) lim ;
x→0 sin 4x x→− 3 tg (9x − 4) x→1/2 4x2 − 1 x→0 ln(1 + 8x)
µ ¶ x +1
2
2
2x + 1 x−1 1 ex − cos x
e) lim ; f) lim (1 + xtg x) sin 2x
; g) lim .
x→∞ 3 + 2x x→0 x→0 x2
0
Soluţie. a), b), c) şi d) se ı̂ncadrează la nedeterminare şi se ı̂ncearcă fruc-
0
tificarea limitelor remarcabile:
µ ¶ µ ¶
sin 3x sin 3x 4x 3x sin 3x 4x 3
lim = lim · · = lim · · =
x→0 sin 4x x→0 3x sin 4x 4x x→0 3x sin 4x 4
3 3
=1·1· = ;
· 4 4 ¸
arcsin(2 + 3x) arcsin(2 + 3x) 9x2 − 4 3x + 2
lim 2
= lim 2 · · =
x→− 32 tg (9x − 4) x→− 3 2 + 3x tg (9x2 − 4) (3x − 2)(3x + 2)
· ¸
arcsin(2 + 3x) 9x2 − 4 1 1 1
= lim 2 · 2
· =1·1· =− .
x→− 3 2 + 3x tg (9x − 4) 3x − 2 −4 4
√ √ Ã√ !
x x− 12 x− 21
5 − 5 5 5 −1 5 5 −1 1
lim = lim ¡ ¢¡ ¢ = lim · · =
x→1/2 4x2 − 1 x→1/2 4 x − 21 x + 21 x→1/2 4 x − 21 x + 12
√ √
5 5 ln 5
= · ln 5 · 1 = .
4 µ 4 ¶
ln(1 + 4x) ln(1 + 4x) 8x 4x
lim = lim · · =
x→0 ln(1 + 8x) x→0 4x ln(1 + 8x) 8x
µ ¶
ln(1 + 4x) 8x 1 1 1
= lim · · =1·1· = .
x→0 4x ln(1 + 8x) 2 2 2
e) şi f) se ı̂ncadrează la nedeterminare 1∞ :
2
µ ¶ xx−1
2 +1 "µ ¶ 3+2x # 3+2x
−2
· xx−1
+1
−2(x2 +1)
2x + 1 −2 −2
lim
lim = lim 1+ = ex→∞ (3+2x)(x−1) = e−1 .
x→∞ 3 + 2x x→∞ 3 + 2x
1
h 1
i xtg2 x lim tg x ·( x )
2
2
= ex→0 x sin x = e1·1 = e.
sin x
lim (1 + xtg x) sin2 x = lim (1 + xtg x) xtg x
x→0 x→0
60 6. LIMITE DE FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE

g) Se obţine succesiv
à 2 !  x
2
ex − cos x ex − 1 1 − cos x e x2
− 1 2 sin2
lim =lim + =lim  + 2=
x→0 x2 x→0 x2 x2 x→0 x2 x2
 
2 x
x2 sin
e − 1 1 2 1 3
= lim  + · 2  = 1 + 2 · 1 = 2.
x→0 x2 2 x
4
S-au utilizat permanent şi operaţii algebrice cu limite de funcţii. ¤
Exerciţiul 6.9.4. Fie funcţia f : R → R, 2

 p xy , (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = x2 + y 2
 0, (x, y) = (0, 0)
Să se studieze existenţa limitei funcţiei f ı̂n (0, 0).
Soluţie. Deoarece
|xy| x2 + y 2 1 p
|f (x, y)| = p 6 p = · x2 + y 2 , ∀ (x, y) 6= (0, 0),
x2 + y 2 2 x2 + y 2 2
1
p
şi, cum evident lim 2 · x2 + y 2 = 0, se deduce din Criteriul Majorării că
(x,y)→(0,0)

lim f (x, y) = 0.
(x,y)→(0,0)

A se vedea ı̂n Figura 6.9.1 graficul funcţiei. S-a aplicat inegalitatea mediilor pentru
x2 + y 2 p
numerele x2 şi y 2 : > x2 y 2 = |xy|. ¤
2
x+y
Exerciţiul 6.9.5. Să se studieze existenţa limitei funcţiei f (x, y) = ı̂n
x−y
punctele de acumulare ale domeniului său.
Soluţie. Domeniul maximal de definiţie al funcţiei f este D = { (x, y) ∈
R2 | x 6= y}, iar mulţimea punctelor de acumulare a lui D este D 0 = R2 .
f este continuă pe D, fiind raport de funcţii continue pe D. Rezultă deci că f
are limită ı̂n orice astfel de punct şi valoarea ei este egală cu valoarea funcţiei.
I. Se consideră (a, a) ∈ D 0 \D, cu a 6= 0.
a) Se presupune a > 0. Fie ((xn , yn ))n≥1 ⊂ R2 , cu xn > yn , (xn , yn ) −→ (a, a).
Aşadar xn −→ a, yn −→ a, deci xn + yn −→ 2a, xn − yn −→ 0. Atunci
xn + y n 2a
f (xn , yn ) = −→ = +∞,
xn − y n +0
deci f are limita +∞ ı̂n (a, a) (pentru a > 0) ”dinspre semiplanul inferior” deter-
minat de dreapta y = x.
Analog se deduce că are limita −∞ ”dinspre semiplanul superior” determinat
de aceeaşi dreaptă, dar nu are limită totală ı̂n astfel de puncte (adică limită cu
puncte din ı̂ntregul domeniu al funcţiei, { (x, y) ∈ R2 | x 6= y}).
b) Analog, dacă a < 0, f are limita −∞ ı̂n (a, a) (pentru a < 0) ”dinspre
semiplanul inferior” determinat de dreapta y = x şi limita +∞ ”dinspre semiplanul
superior”, dar nu are limită totală (vezi Figura 6.9.2).
6.9. APLICAŢII 61

Figura 6.9.1

Figura 6.9.2
62 6. LIMITE DE FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE

II. Fie a = 0. Dacă (xn , yn ) −→ (0, 0), (xn , yn ) 6= (0, 0), yn = mxn , m 6= 1,
atunci
xn (1 + m) 1+m
f (xn , yn ) = = ,
xn (1 − m) 1−m
deci limita funcţiei ”după direcţia unei drepte” care trece prin origine depinde de
panta dreptei; aceasta implică faptul că f nu are limită globală ı̂n origine. ¤
Exerciţiul 6.9.6. Să se cerceteze dacă există limita funcţiei
2
f : D := R2 \ {(0, 0)} −→ R, f (x, y) = (x2 + y 2 )x y

ı̂n (0, 0).

Soluţie. Pentru (x, y) 6= (0, 0)
2
h 2 2
ix2 y 2 2 2
f (x, y) = (x2 + y 2 )x y
= eln(x +y ) = ex y ln(x +y ) =
ln( 1 )
x2 +y 2 2y
ln(x2 +y 2 ) − · x2x+y
x2 y ·(x2 +y 2 ) 1 2
=e x2 +y 2 =e x2 +y 2 −−−−−−−→ 1,
(x,y)→(0,0)
deoarece¯ x2 y ¯
¯ ¯ x2
i) ¯ 2 ¯ = |y| ≤ |y|, (x, y) 6= (0, 0) şi se aplică Criteriul Majorării,
x + y2 x2 + y 2
2
x y
deci 2 −−−−−−−→ 0;
x + y 2 (x,y)→(0,0)
1
ln x2 +y 2 ln t 1
ii) lim 1 = lim = 0, unde 2 = t; (x, y) → (0, 0) ⇒ t →
(x,y)→(0,0)
x2 +y 2
t→∞ t x + y2
∞. ¤

6.10. Temă
Exerciţiul 6.10.1. Să se arate că nu există limitele funcţiilor ı̂n punctele
indicate:
a) f (x) = sin x1 , x0 = 0; b) f (x) = (1 + sin x) ln x, x0 = +∞.
Exerciţiul 6.10.2. Să se calculeze: √
2x3 − 2x3 + 1 x2 − x − 3 −x3 + 2x − 1
a) lim ; b) lim ; c) lim ;
x→∞ −x3 + x − 1 x→−∞ −2x + 1 x→−∞ 2x + 1
2
√
x − 2x x−2
d) lim 2 ; e) lim √ √ .
x→2 x − 5x + 6 x→4 x−1− 3
Exerciţiul 6.10.3. Să se calculeze:
sin 5x
a) lim ;
x→0 arcsin 3x
arcsin(x + 1) 5x − 25 ln(1 + x)
b) lim ; c) lim ; d) lim ;
x→−1 tg (1 − x2 ) x→2 x2 − 4 x→0 ln(1 + 3x)
µ ¶x 2
x − 1 x+2 1
e) lim ; f) lim (1 + arctg x) arcsin x .
x→∞ 3 + x x→0

Exerciţiul 6.10.4. Există limitele:

x2 y x−y 3−x+y
a) lim ; b) lim ; (c) lim ;
(x,y)→(0,0) x + y 2
4 (x,y)→(0,0) x + y (x,y)→(1,2) 4 + x − 2y
3x − 2y x sin(x2 + y 2 )
(d) lim ; (e) lim ?
(x,y)→(0,0) 2x − 3y (x,y)→(0,0) x2 + y 2
 6.10. TEMĂ 63

Exerciţiul¡ 26.10.5.
¢ Să se calculeze ¡ ¢
x + y 2 x2 y 2 sin x3 + y 3
a) lim ; b) lim .
(x,y)→(0,0) 1 − cos (x2 + y 2 ) (x,y)→(0,0) x2 + y 2
Exerciţiul 6.10.6. Să se arate că
x2 + y 2 x2 y 3
a) lim = 0; b) lim = 0.
(x,y)→(0,0) |x| + |y| (x,y)→(0,0) x2 + y 2

xy
Exerciţiul 6.10.7. Să se studieze existenţa limitei funcţiei f (x, y) = ı̂n
x−y
punctele de acumulare ale domeniului său.