Stăniloiu Simona-Andrada

Resuscitarea cardio-respiratorie

Resucitarea cardio – respiratorie reprezintă ansamblul de manevre efectuat asupra

unui pacient aflat în stop cardio – respirator având ca finalitate restabilirea fluxului
sanguin şi respirator sau decesul. Resuscitarea cardio – respiratorie se poate face de orice
persoană fără echipamente medicale ( BLS ) sau de către personal ce poseda cunoştinţe
medicale (asistenţi, paramedici) care folosesc intrumete medicale ( defibrilator, aspirare a
căilor aeriene, balon şi masca ventilaţie) şi in ultimă instanţă de către medici care
administrează medicaţie.
Resuscitarea cardio-respiratorie → urgenţă vitală, imediată dezangajării victimei
– ce urmăreşte prevenirea transformării morţii clinice în moarte biologică ireversibilă.
Semne clinice:
- Oprirea mişcărilor respiratorii toracice şi abdominale.
- Absenţa pulsului la artera carotidă. Încetarea bătăilor inimii.
- Pierderea cunoştinţei.
- Paloarea tegumentelor.
- Midriază cu globii oculari imobili.
Evaluarea rapidă a stării pacientului:
- Controlul pulsaţiilor cardiace (puls femural, puls carotidian).
- Controlul respiraţiei – semnul oglinzii; se va încerca ascultarea
respiraţiei direct. Lipind urechea de toracele bolnavului. Se observă prezenţa sau
absenţa mişcărilor respiratorii.
- Controlul reflexului pupilar.
- Culoarea tegumentelor.
- Existenţa cianozei.
Primul ajutor şi reanimarea respiratorie. Reanimarea respiratorie se practică atât
în stopul respirator, cât şi în cel cardiac.
Eliberarea căilor respiratorii: gură, nas, orofaringe, apoi laringele, traheea,
bronhiile.
Diferite poziţii în care putem aşeza bolnavul: decubit lateral – oferă cea mai mare
securitate pentru bolnav. Manevra este contraindicată în unele leziuni.
Hiperextensia capului – având grijă să nu facă fractură de coloană cervicală
superioară; se poate executa prin două procedee:
- Salvatorul aplică o mână sub creştet, iar a doua sub bărbia bolnavului şi
împinge capul spre spate.
- Curăţarea orofaringelui şi aspiraţia secreţiilor:
- Aspirarea căilor aeriene.
- Introducerea pipei Gueddel.
Tehnica respiraţiei artificiale:
- Respiraţie artificială directă → insuflare activă de aer.
- Respiraţie artificială indirectă → comprimarea ritmică a toracelui.
Cea mai indicată tehnică pentru salvarea bolnavului este respiraţia artificială gură
la gură sau gură la nas.
 Pentru respectarea timpilor folosiţi în resuscitarea cardiorespiratorie se
foloseşte formula HELP-ME ceea ce înseamnă:
H – Hiperextensia capului (cu sul sub umeri, în decubit dorsal).
E – Eliberarea căilor respiratorii (se înlătură corpii străini secreţiile etc.).
L – Luxarea mandibulei înainte (prin propulsie înainte se eliberează glota).
P – Pensarea nasului.
ME – Masaj cardiac + Extern.
Respiraţia gură la gură:
- După această pregătire, salvatorul trage aer în piept (inspir profund).
- Îşi reţine respiraţia în apnee voluntară.
- Aplică repede gura larg deschisă, peste gura întredeschisă a victimei şi insuflă cu
putere 500 ml aer din plămânii săi în căile respiratorii ale victimei.
- Salvatorul se ridică, face o nouă inspiraţie, apoi insuflă din nou aer în plămâii
victimei, repetând această succesiune de 10-12 ori pe minut.
- În timpul insuflaţiei se îndreaptă privirea asupra toracelui victimei pentru a
aprecia eficienţa respiraţiei.
Uneori tehnica respiraţiei artificiale gură la gură nu poate fi aplicată din anumite
motive:
- Gura victimei nu poate fi deschisă.
- Există leziuni care interesează cavitatea bucală
- Mandibula este fracturată.
-Gura salvatorului este mai mică decât gura victimei.
Respiraţie gură la nas:
Ca tehnică se păstrează în linii mari timpii de lucru descrişi la metoda dură la fură.
Mandibula este susţinută cu palma, iar salvatorul aplică gura pe nasul victimei,
introducând pe această cale serul din plămânii victimei.Cu obrazul, salvatorul acoperă
gura bolnavului.
La sugari şi la copiii mici este posibilă simultan respiraţia artificială gură la
gură şi gură la nas, deci salvatorul va putea cuprinde cu gura sa nasul şi gura copilului.
Se recomandă ca atât în cazul respiraţiei gură la gură, cât şi în respiraţia gură la
nas, să se acopere regiunea peribucală sau perinazală cu o compresă, batistă sau tifon.
Se va evita hiperventilaţiei, deoarece salvatorul care execută respiraţia artificială
poate, prin hiperventilaţie să aibă vertije sau chiar stop respirator.
Respiraţia artificială poate fi executată şi prin:
- Respiraţie gură la mască.
- Respiraţie gură la sondă.
- Gură la pipă → canula Guedel se introduce spre fundul cavităţii bucale
cu vârful orientat în sus, în contact cu bolta palatină până la peretele posterior al
faringelui unde se răsuceşte încărcând baza limbii şi trăgând-o înainte pentru a
preveni asfixia.
- Respiraţie cu aparate simple, portabile (balon Ruben, trusă Ambu, trusă
Ranima).
Efectuarea masajului cardiac extern:
- Se aplică fără a întrerupe respiraţia artificială.
 - Se aplică pe faţa anterioară a sternului în treimea inferioară, podul
palmei, mâinii stângi, cu degetele răsfirate în sus, peste care se aşează podul
palmei drepte – în acelaşi fel.
- Se execută scurt, energic, ritmic – 60 compresiuni pe minut, apăsând
sternul în aşa fel ca să se deprime cu 6-8 cm la adult (2 cm la sugar).
Eficienţa resuscitării cardio-respiratorii se apreciază prin:
- Apariţia pulsului la vasele mari (carotidă, femurală).
- Dispariţia midriazei, reapariţia refluxului la lumină.
- Recolorarea tegumentului.
Complicaţii:
- Dacă poziţia capului victimei nu este corectă, aerul insuflat poate lua
calea digestivă, provocând dilatarea stomacului şi creând pericol de vărsături cu
inundarea căilor aeriene.
- Căderea limbii şi ineficacitatea insuflaţiilor.
- Fracturi costale – mai ales la bătrâni.
- Fracturi sternale.
- Înfundări toracice.
- Hemotorax, pneumotorax.
- Ruptura aortei ascendente.
Tratament:
-Adrenalină 3-4 ml 1/10.000 / 1 fiolă 1‰ diluată în 10 ml apă distilată.
- Clorură de calciu 10%.
- Droguri antiaritmice.
- Defibrilatoare pentru defibrilare electrică a inimii.
- Îngrijiri după restabilirea funcţiei cardio-respiratorii → în secţii ATI:
- Supraveghere continuă 24 ore.
- Perfuzii hipertone, diuretice → pentru prevenirea edemului cerebral.
-Combaterea acidozei cu soluţii perfuzabile bicarbonatate.
- Oxigenoterapie.
Observaţii:
- Oprirea respiraţiei este urmată la câteva minute de oprirea circulaţiei – a
inimii.
-Oprirea inimii este urmată la câteva secunde (30 secunde) de oprirea
respiraţiei. Deci stopul cardiac este un stop cardio-respirator şi necesită
obligatoriu resuscitarea ambelor funcţii.
- Este mai importantă prevenirea stopului cardiac decât tratarea lui.
- Tulburările respiratorii şi circulatorii trebuie recunoscute şi tratate de
urgenţă.
- Nu se abandonează respiraţia artificială în favoarea masajului cardiac
extern → ambele sunt la fel de importante.
Semne sigure de moarte:
-Traseu electrocardiografic plat 60 de minute.
-Pupile dilatate persistente.
- Cornee opacă.
- Pete tegumentare cadaverice.
 Pentru restabilirea funcţiei respiratorii şi cardiace se poate aplica şi formula
ABCD – de reanimare:
A – aer – ventilaţie → degajarea căilor aeriene, hiperextensia capului,
ridicarea bărbiei, intubare, aspirare.
B – bătăi → 1 insuflare la 3-4 masaje cardiace.
C – cardiac → masaj cardiac, defibrilare.
D – droguri → adrenalină i.v, intracardiac, CaCl2, glucoză hipertonă,
Xilocaină, bicarbonat de calciu, gluconat de calciu.