Sunteți pe pagina 1din 3

Efectul Doppler

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Sari la navigare Sari la căutare

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Imagine a undelor acustice emise de o sursă în mișcare (de la dreapta la stânga)


Redă fișierul media
Deși sunetul emis de tren este uniform, pe măsură ce trenul se apropie de receptor, undele acustice se comprimă și sunetul pare mai înalt, iar după
ce trece de receptor, sunetul pare mai grav.

Efectul Doppler constă în variația frecvenței unei unde emise de o sursă de oscilații, dacă aceasta se află în mișcare față de receptor. Efectul
Doppler poate fi constatat atât în cazul undelor electromagnetice (inclusiv lumina), cât și în cazul undelor elastice (inclusiv sunetul). Frecvența
măsurată crește atunci când sursa se apropie de receptor și scade când sursa se depărtează de receptor.

Cuprins

 1 Exemplu
 2 Descoperire
 3 Aplicații
o 3.1 Radarul de măsurat viteza unui obiect în mișcare
o 3.2 Deplasarea spre roșu
o 3.3 Ultrasonografia
 4 Bibliografie
 5 Legături externe
 6 Vezi și

Exemplu

Să considerăm o mașină ce trece pe lânga noi în viteză. Vom observa că sunetul produs de motor nu este „uniform”, ca urmare a fenomenului de
variație a lungimii de undă a undelor sonore, datorat sursei aflate în mișcare. Când autovehiculul se apropie de observator, sunetul este mai acut
(frecvențe înalte), iar după ce trece de el, devine mai grav (frecvențe joase).

Descoperire

Efectul a fost descris prima oară în 1842 la Praga de către fizicianul austriac Christian Doppler în tratatul său, "Über das farbige Licht der
Doppelsterne und einiger anderer Gestirne des Himmels" (Despre lumina colorată a stelelor binare și a altor stele de pe bolta cerească). Ipoteza a
fost testată pentru undele sonore de către olandezul Buys Ballot în 1845. Acesta a confirmat că înălțimea sunetului era mai mare decât frecvența
emisă, atunci când sursa sunetului se apropie de receptor, și mai joasă decât frecvența emisă când sursa se îndepărtează de el.

Hippolyte Fizeau a descoperit în anul 1848, în mod independent, același fenomen în cazul undelor electromagnetice. De aceea în Franța efectul
este numit Doppler-Fizeau, dar acest nume nu a fost adoptat în restul lumii, deoarece descoperirea lui Fizeau s-a produs la șase ani după cea a lui
Doppler. În Marea Britanie John Scott Russell a făcut în anul 1848 un studiu experimental al efectului Doppler.

Aplicații
Spectrul radiației emise de un grup de galaxii îndepărtate (BAS11) (în dreapta), comparat cu spectrul Soarelui

Radarul de măsurat viteza unui obiect în mișcare

Radarul de măsurat viteza unui obiect se bazează pe acest efect. Aparatele radar măsoară lungimea de undă a undelor radio reflectate de o mașină
în mișcare, prin aceasta putându-se stabili viteza mobilului.

Deplasarea spre roșu

În astronomie, efectul Doppler ne dă certitudinea că universul nu este static, deoarece, conform acestui principiu, stelele ce se depărtează de noi
vor avea lumina deplasată spre "partea roșie" a spectrului, în vreme ce acelea care se apropie vor avea lumina deplasată spre "partea albastră" a
spectrului. Ceea ce ne dă certitudinea că Universul este în expansiune este faptul că majoritatea observațiilor ne arată că lumina ce ajunge la noi
este deplasată spre roșu.

Pe baza scaderii/creșterii lungimii de undă a unei stele/galaxii, se poate afla viteza corpului:

unde este viteza, c viteza luminii (300.000 km/s), variația lungimii de undă și lungimea de undă observată
în laborator.

Ultrasonografia

Efectul Doppler poate fi utilizat în ultrasonografie, permițând măsurarea vitezei de deplasare a sângelui în vase. Unda emisă are o frecvență bine
determinată. În urma interacțiunii cu corpurile în mișcare (în cazul sângelui celulele și microparticulele plasmatice) această undă își va schimba
frecvența conform ecuației doppler care ia în considerare și mediul de propagare al undei. Dacă corpul căruia dorim să-i măsuram viteza se
deplasează în același sens cu unda emisă, unda reflectată va avea o frecvență mai mică, dependentă de viteza de măsurat. Dacă corpul se mișcă în
sens opus, unda reflectată va avea o frecvență crescută. Transductorul ultrasonografului emite unda sonoră, a cărei direcție face un unghi £ cu
direcția coloanei de sânge. Viteza sângelui din vas (Vsg) va avea și o componentă tangențială, egală cu VsgXcos£ și care deci va fi maximă când
unghiul £ tinde la zero. Unda Doppler lovește coloana de sânge, apoi se întoarce la transductor, care analizează diferența de frecvență. Luând în
considerare diferența de frecvență dintre unda trimisă și cea reflectată, particularitățile lichidului de propagare a undei și unghiul descris £,
procesorul ultrasonografului poate calcula instantaneu viteza coloanei de sânge din vas. Acest fenomen este deosebit de util în cardiologie (pentru
evaluarea gradului de stenoză vasculară sau valvulară sau a regurgitatelor valvulare), în obstetrică (pentru studiul malformațiilor vasculare,
studiul fluxului sangvin transombilical, etc).

Bibliografie

 D. H. Evans and W. N. McDicken, Doppler Ultrasound, ediția a doua, John Wiley and Sons, 2000.

Legături externe

 Ilustrare printr-o animație


 L’effet Doppler - Fizeau, curs on-line de la Observatorul din Paris
 Etude de l'effet Doppler sonore (avec Geogebra) par François Byasson

S-ar putea să vă placă și

  • Despre 030
    Despre 030
    Document4 pagini
    Despre 030
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • 036 El Greco
    036 El Greco
    Document23 pagini
    036 El Greco
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 032
    Despre 032
    Document5 pagini
    Despre 032
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 033
    Despre 033
    Document6 pagini
    Despre 033
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 031
    Despre 031
    Document9 pagini
    Despre 031
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 034
    Despre 034
    Document7 pagini
    Despre 034
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 9
    Despre 9
    Document7 pagini
    Despre 9
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • 5130193e8 Cerere
    5130193e8 Cerere
    Document5 pagini
    5130193e8 Cerere
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • PMR1503 Promovarea Sanatatii Mintale Copil Adolescent
    PMR1503 Promovarea Sanatatii Mintale Copil Adolescent
    Document5 pagini
    PMR1503 Promovarea Sanatatii Mintale Copil Adolescent
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Programa Def P Consil Psiho
    Programa Def P Consil Psiho
    Document8 pagini
    Programa Def P Consil Psiho
    Sinteze grade didactice
    Încă nu există evaluări
  • Lista Programelor de Formare Avizate Din Oferta Casei Corpului Didactic Cluj Pentru Anul Școlar 2021-2022
    Lista Programelor de Formare Avizate Din Oferta Casei Corpului Didactic Cluj Pentru Anul Școlar 2021-2022
    Document6 pagini
    Lista Programelor de Formare Avizate Din Oferta Casei Corpului Didactic Cluj Pentru Anul Școlar 2021-2022
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 12
    Despre 12
    Document7 pagini
    Despre 12
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Anexa Metodologie Cadru Ex Nat
    Anexa Metodologie Cadru Ex Nat
    Document28 pagini
    Anexa Metodologie Cadru Ex Nat
    Elena Iuliana
    Încă nu există evaluări
  • Despre 15
    Despre 15
    Document12 pagini
    Despre 15
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 15
    Despre 15
    Document12 pagini
    Despre 15
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 11
    Despre 11
    Document11 pagini
    Despre 11
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 12
    Despre 12
    Document7 pagini
    Despre 12
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 11
    Despre 11
    Document11 pagini
    Despre 11
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 13
    Despre 13
    Document3 pagini
    Despre 13
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 14
    Despre 14
    Document3 pagini
    Despre 14
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 14
    Despre 14
    Document3 pagini
    Despre 14
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 13
    Despre 13
    Document3 pagini
    Despre 13
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 12
    Despre 12
    Document7 pagini
    Despre 12
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 15
    Despre 15
    Document12 pagini
    Despre 15
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 12
    Despre 12
    Document7 pagini
    Despre 12
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 11
    Despre 11
    Document11 pagini
    Despre 11
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 10
    Despre 10
    Document3 pagini
    Despre 10
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 9
    Despre 9
    Document7 pagini
    Despre 9
    diteABC
    Încă nu există evaluări
  • Despre 10
    Despre 10
    Document3 pagini
    Despre 10
    diteABC
    Încă nu există evaluări