Custodie unică

Dreptul familiei

Căsătoria

Acord prenupțial  · Căsătorie

Căsătorie morganatică
Căsătorie între persoane de același sex
Convenția matrimonială

Stări legale similare

căsătoriei

Concubinajul · Uniunile civile

Parteneriatul domestic

Desfacerea căsătoriei

Anularea căsătoriei · Divorțul

Pensia de întreținere pentru soț
Relație extraconjugală  · Adulter
Pensia de întreținere pentru copil
Divorțul prin mediere

Divorțul administrativ
Partajul

Probleme cu privire
la copii

Paternitate  · Tăgada paternității

 Legitimarea minorului · Adopția
Interesul superior al copilului
Principiul californian
Pensie alimentară
Tutelă  · Curatelă  · Consiliu de familie
Domiciliul minorului

Custodia

Autoritatea părintească
Autoritate părintească comună
Custodie · Custodia comună
Custodie comună legală
Custodia unică  · Custodia împărțită
Părinte custodian  · Părinte necustodian
Reședința minorului  · Plan parental
Părinte rezident  · Părinte nerezident
Coordonator parental

Drepturile copiilor
și părinților

Relații personale cu minorul

Dreptul de supraveghere
Dreptul de găzduire
Dreptul de vizită  · Drept de acces
Dreptul de corespondență
Accesul părintelui la informații privitoare la minor
Dreptul de decizie asupra bunăstării
Dreptul bunicilor la legături personale
Drepturile copilului  · Drepturile omului
Dreptul de reprezentare

Arii cu tematică
apropiată

Abuzul între soți · Abuzul asupra copiilor

Răpirea copiilor · Căsătoria minorilor
Adulterul · Bigamie  ·
Incestul · Familie monoparentală
Răpirea internațională de minori
 Sindromul alienării părintești
Sindromul Stockholm
Sindromul Münchausen prin transfer
Discriminare  · Competența parentală
Sexism în acordarea custodiei

Autoritățile competente

Autoritatea tutelară  · DGASPC

SCC  · SPAS  · ARPCC
ANPDC  · Ministerul Justiției
Judecătorie  · Tribunal
Poliția de proximitate
Tribunal de minori și familie

Legislație în domeniu

Codul Civil · Codul Familiei

Legea 272/2004
Jurisprudența CEDO
Regulamentul 2201 din 2003 al CE
Convenția asupra Drepturilor Copilului
Convenția de la Haga din 1980
Convenția de la Lanzarote
Comisia Europeană privind
Legislația Familiei
iurispedia

 v
 d
 m

Custodia unică asupra copiilor sau custodia exclusivă asupra copiilor [1] ('la garde exclusive
în franceză[2] sau sole custody în engleză[3]) este o formă de exercitare a autorității părintești care,
istoric vorbind, a fost cea mai utilizată de către instanțele din majoritatea statelor lumii, pentru a
trata situația despărțirii părinților prin divorț sau prin separarea în fapt (pentru părinții
necăsătoriți). Într-un aranjament de tip custodie unică copiii sunt încredințați spre creștere și
educare unuia dintre părinți (numit părinte custodian[4]), celălalt părinte (numit părinte
necustodian[4]) având în continuare doar un drept de supraveghere cu privire măsurile de creștere
și educare a copilului[5] (situația școlară, medicală, etc.) dar neavând decât un drept pur teoretic
de a se implica activ în creșterea și educarea minorilor[6] [7]. În România, termenul de custodie
unică este perfect echivalent cu sintagma de încredințare a copilului spre creștere și educare
utilizată de către judecătorii români anterior datei de 1 octombrie 2011.

Cuprins
 1 Discriminări generate de custodia unică
 2 Custodia unică în prezent
 3 Custodia unică în România
 4 Legături externe
 5 Vezi și
 6 Referințe

Discriminări generate de custodia unică

Până la apariția modelului de custodie comună, situația de fapt în majoritatea țărilor europene era
acea că minorii erau încredințați spre creștere și educare părintelui de sex feminin, perceput ca
fiind mai capabil de a crește minorii[8]. În același timp, în majoritatea țărilor musulmane (unde
drepturile femeilor în societate sunt mai reduse) custodia unică revenea majoritar părinților de
sex masculin. Ambele situații au fost și sunt încă, în țările unde custodia comună nu este o
realitate juridică, situații discriminatorii ce contravin Declarației Universale a Drepturilor
Omului. În România situația de discriminare s-a regăsit de asemenea în jurisprudența anterioară
datei de 1 octombrie 2011, instanțele naționale favorizând părintele de sex feminin în acordarea
custodiei unice [9] [10] [11]. Și în prezent, în ciuda evoluțiilor sistemelor juridice spre ideea de
custodie comună, procentul de familii monoparentale formate din mame locuind singure cu copii
lor este majoritar[12]

Custodia unică în prezent

Modelul custodiei unice este considerat un model perimat de noile realități a mileniului trei. Tot
mai multe state au introdus deja în legislație posibilitatea acordării custodiei comune ambilor
părinți, în măsura în care aceștia trăiesc și nu reprezintă un pericol pentru proprii lor copii.
Custodia unică va supraviețui totuși în paralel cu custodia comună dar în general, instanțele de
judecată care se ocupă de cauze cu minori, pornesc de la prezumția de autoritate părintească
comună (așanumita custodie comună) și, doar dacă aceasta nu este posibilă, acordă decizii de
custodie unică în favoarea unui singur părinte. Conform Legii 272/2004, republicată 2014, Art
36 (7) "Se considera motive intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa
se exercite de catre un singur parinte alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt
parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de
trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta,
precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre
acel parinte a autoritatii parintesti. ".[13] Coform Art 36 (6) al acestei legi, care a fost introdus prin
Legea 257/2013, "Un parinte nu poate renunta la autoritatea parinteasca, dar se poate intelege cu
celalalt parinte cu privire la modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti, in conditiile art. 506
din Codul civil." Acestă modificare legislativă a fost introdusă pentru a se consfinți principiul
autorității comune ca drept al copilului, pentru a se pune capăt controverselor din doctrina și
practica judiciară legate de renunțarea unui părinte la autoritate, și pentru a se preveni situații
abuzive de determinare a unui părinte sa renunțe la autoritate prin constrângere, oferirea de bani,
sau prin alte modalități ilicite. Astfel, autoritatea părintească exercitată de un singur părinte poate
fi dispusă doar de instanța de judecată, pentru motive temeinice legate de dezvoltarea copilului.

Custodia unică în România

Custodia unică era singurul mod în care se putea rezolva un proces de încredințare a minorilor în
conformitate cu legislația anterioară datei de 1 octombrie 2011. Anterior acestei date aproximativ
toate soluțiile date de instanțe în materia încredințării minorilor erau de tip custodie unică iar în
85% din cazuri custodia unică revenea părintelui de sex feminin[9]. Începând cu 1 octombrie 2011
când au intrat în vigoare prevederile noului Cod civil, custodia comună a devenit regula de
reglementare a raporturilor juridice dintre părinți și copiii lor în caz de divorț al unor părinți
căsătoriți sau în caz de separare a unor părinți necăsătoriți. Există însă și cazuri excepționale,
determinate de interesul superior al copilului, în care instanța de tutelă poate să decidă să
implementeze un aranjament de tip custodie unică, acordând autoritate părintească doar unuia
dintre cei doi părinți.[