4.

RECIPIENTE
4.1. Definire; clasificare; elemente constructive

Recipientele: învelişuri metalice sau nemetalice, care depozitează fluide în

condiţii de siguranţă a etanşării şi a rezistenţei.

Recipiente sub presiune: acele recipiente la care presiunea fluidului conţinut

depăşeşte presiunea atmosferică.

Prin faptul că un accident provocat de avarierea unui recipient sub presiune, din
varii cauze (proiectare greşită, fabricare defectuoasă, mentenanţă necores-
punzătoare, exploatare necorespunzătoare), poate conduce la urmări grave (pagube
materiale importante şi victime umane), este obligatorie (caracter de lege)
respectarea prescripţiilor tehnice ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul
Recipientelor Sub Presiune şi a Instalaţiilor de Ridicat). Normativul C4-ISCIR
reglementează proiectarea şi construcţia recipientelor sub presiune.

Clasificarea recipientelor se poate face după diferite criterii, câteva dintre acestea
(cele mai importante) fiind prezentate în continuare:
1. După poziţia de funcţionare
• Recipiente verticale
• Recipiente orizontale
2. După gradul de mobilitate
• Recipiente fixe (instalate pe reazeme fixe)
• Recipiente mobile (instalate pe o platformă mobilă)
δ
3. După raportul ∆ = (unde: δ-grosimea mantalei; Dn-diametrul mantalei)
Dn
• Recipiente cu pereţi subţiri: ∆ < 0,1
• Recipiente cu pereţi groşi: ∆ ≥ 0,1
4. După forma recipientului
• Recipiente cilindrice
• Recipiente conice
• Recipiente sferice
5. După suprafaţa pe care se exercită presiunea
• Recipiente solicitate pe suprafaţa concavă (la interior)
• Recipiente solicitate pe suprafaţa convexă (la exterior)
6. După tehnologia de execuţie
• Recipiente obţinute prin sudare (manta, funduri). Acestea sunt utilizate la
presiuni nominale, Pn[bar], de ordinul zecilor.
 • Recipiente obţinute prin forjare. Acestea sunt utilizate la presiuni
nominale, Pn[bar], de ordinul sutelor.
• Recipiente cu manta multistrat. Mantaua este fabricată din elemente
inelare concentrice, asamblate între ele prin fretare. Aceste recipiente
sunt utilizate la presiuni înalte, de ordinul miilor de bari.

Elementele constructive ale recipientelor sunt următoarele (Fig.4.1 şi Fig.4.2):

1. Mantaua recipientului -poz.1- (corpul recipientului) este executată din
tablă, prin roluire cu ajutorul unor valţuri. Obţinerea corpului cilindric este
finalizată prin sudarea pe generatoare (sudură cap la cap) a semifabricatului
Dn + s
roluit. Roluirea se face la rece dacă > 20 , unde s[mm] este grosimea tablei
2⋅s
D +s
iar Dn[mm] este diametrul interior al mantalei, sau la cald, dacă n ≤ 20 .
2⋅s
Mantaua poate fi executată şi din virole, asamblate între ele prin sudură. Fiecare
virolă (element inelar) se obţine din tablă, prin roluire, sudată pe generatoare.
2. Fundurile recipientului –poz.2- (de regulă elipsoidale) pot fi obţinute din
tablă, debitată sub formă de disc, care apoi este ambutisat (procedeu de
deformare plastică) pentru a căpăta profilul eliptic. Pentru diametre mari
fundurile pot fi executate din tablă debitată în formă de segmente de cerc
(fig.4.3a) sau în formă de petale (fig.4.3b). Aceste elemente (segmente sau
petale) sunt deformate plastic prin ambutisare sau forjare iar apoi sunt
asamblate prin sudură, rezultând subansamblul sudat denumit fund.

3. Gura de verificare (sau gura de vizitare)-poz.3- are rolul de a permite

inspecţia interioară a recipientului. Gura de verificare are dimensiuni
standardizate (400...600 mm) şi este alcătuită dintr-un corp cilindric (sudat la
manta) şi un capac de închidere. Fixarea capacului la corpul gurii se face cu
şuruburi şi piuliţe, iar etanşarea capac-gură se realizează prin intermediul unei
garnituri de etanşare.
4. Sistemul de rezemare a recipientului –poz.4- este constituit din suporturi
de sprijin şi au rolul de a asigura stabilitatea poziţiei recipientului. Suporturile
de sprijin pot fi de tip picior ( 3 sau 4 picioare sudate la fundul inferior al
recipientului), pentru recipientele verticale, sau de tip şa (2 suporturi sudate la
manta), pentru recipientele orizontale.
 5. Sistemul de ridicare –poz.5- este necesar manipulării recipientului la
operaţiile de tranport şi montaj. În cazul recipientelor verticale sunt utilizate trei
urechi de ridicare, sudate la fundul superior al recipientului. În cazul
recipientelor orizontale sunt utilizaţi patru butoni de ridicare, sudaţi câte doi la
extremităţile mantalei, poziţionaţi diametral opuşi.
6. Racorduri –poz.6. Racordurile sunt elementele de legătură ale recipentului
cu restul instalaţiei sau cu mediul înconjurător (racordul de aerisire, racordul de
golire, racordul supapei de siguranţă). De regulă racordul este alcătuit dintr-un
ştuţ tubular (ţeavă), ce are asamblat( prin sudură) la unul din capete o flanşe, iar
prin intermediul celuilat capăt este sudat la recipient (la manta sau la funduri).

4.2. Calculul grosimii mantalei pentru un recipient cu pereţi subţiri, solicitat

pe suprafaţa concavă

Recipientele cele mai răspândite, cilindrice sau sferice, au profile de rotaţie, adică
profile obţinute prin rotirea unei curbe (curbă meridiană) în jurul unei axe de
simetrie. Mantaua unui astfel de recipient poartă numele de înveliş de rotaţie.

Orice secţiune (perpendiculară pe axa de rotaţie) printr-un înveliş de rotaţie este un

cerc.

O ipoteză simplificatoare pentru calculul învelişului, este aceea de al considera cu

un comportament tip membrană, deci solicitat exclusiv la întindere. Se va aplica în
această situaţie teoria de membrană (distribuţia uniformă a tensiunilor pe grosimea
plăcii), utilizănd ecuaţiile Laplace.

Considerăm un model de calcul materializat de un înveliş de rotaţie solicitat pe

suprafaţa concavă, model prezentat în fig.4.4.
Cu ajutorul a două meridiane (m1, m2) şi a două paralele (p1, p2) se izolează un
element ABCD al învelişului (fig.4.5). Curba meridiană, BC, este curba principală,
are centrul de curbură O1 şi raza de curbură ρ1 ( rază ce aparţine planului vertical
O1BC). În planul O2AB (plan perpendicular pe O1BC şi care conţine o paralelă la
normala elementului ABCD) se află curba AB, ce are raza de curbură ρ 2 .

Dacă notăm cu θ1 unghiul format între planul O2AB şi axa de rotaţie OO’, atunci
vor fi evidente expresiile:

BC = ρ1 ⋅ dθ1 ; AB = ρ 2 dθ 2 ;(1)
r = O2' B = ρ 2 ⋅ sin θ1 ; (2)

Prin izolarea elementului ABCD de înveliş şi introducerea tensiunilor longitudinale

σ 1 , precum şi a celor transversale σ 2 , se va obţine sistemul de forţe ce acţionează
asupra elementului. În centrul elementului acţionează forţa Fp iar pe feţele rezultate
prin decuparea elementului acţionează forţele Fσ 1 şi Fσ 2 .

Fσ 1 = σ 1 ⋅ δ ⋅ ρ 2 ⋅ dθ 2 ; Fσ 2 = σ 2 ⋅ δ ⋅ ρ1 ⋅ dθ1 ; Fp = p ⋅ ρ1 ⋅ ρ 2 ⋅ dθ1 ⋅ dθ 2 ; (3)

Proiecţia acestor forţe pe direcţia normalei conduce la expresia:

dθ1 dθ
2 Fσ 1 ⋅ sin + 2 Fσ 2 sin 2 − Fp = 0;(4)
2 2
unde putem face aproximările:

dθ1 dθ1 dθ dθ
sin ≅ ;sin 2 ≅ 2 ;(5)
2 2 2 2

Înlocuind (3) şi (5) în (4) va rezulta:

σ 1 ⋅ δ ⋅ ρ 2 ⋅ dθ1 ⋅ dθ 2 + σ 2 ⋅ δ ⋅ ρ1 ⋅ dθ1 ⋅ dθ 2 − p ⋅ ρ1 ⋅ ρ 2 ⋅ dθ1 ⋅ dθ 2 = 0;(6)

Această ecuaţie, în urma simplificărilor, devine (ec. Laplace):

σ1 σ 2 p
+ = ; (7)
ρ1 ρ 2 δ

În ec. Laplace, p este pozitiv când acţionează în sens opus centrului de curbură.
Când p are sensul spre centrul de curbură se va intruduce în membrul drept al
ecuaţiei (7) semnul minus.

Pentru a obţine şi o a doua ecuaţie (necesară determinării celor două necunoscute

( σ 1 şi σ 2 ) vom studia corpul I obţinut prin secţionarea învelişului de rotaţie (din
fig.4.4) cu un plan perpendicular pe axa de rotaţie, plan de urmă EE’. Izolăm acest
corp, fig.4.6, prin introducerea Forţei Nσ 1 de expresie:

Nσ 1 = 2π ⋅ r ⋅ δ ⋅ σ 1
Proiecţia forţelor ce acţionează asupra corpului I (izolat) pe axa OO’ va coduce la
ecuaţia de echilibru:

2π ⋅ r ⋅ δ ⋅ σ 1 ⋅ sin θ1 − π ⋅ r 2 ⋅ p = 0;(8)
r⋅ p
σ1 = ;(9)
2δ ⋅ sin θ1

Utilizând expresia (2) în (9) va rezulta:

 ρ2 ⋅ p
σ1 = ; (10)
2δ

Observaţii:
• σ1 şi σ2 au fost obţinute (rel. 7 şi 10) numai din condiţiile de echilibru,
neglijând deformaţiile.
• învelişul este supus unei stări plane de tensiuni (σ1 şi σ2). Cea de-a treia
tensiune σ3( pe direcţie normală) este σ3=−p (la interiorul elementului) se
neglijează întrucât recipientele cu pereţi subţiri se construiesc pentru
presiuni mici (de ordinul zecilor de bari) valori ce sunt inferioare cu cel
puţin un ordin de mărime decât tensiunile admisibile de rupere ale oţelurilor.

Cazul recipientelor cilindrice

Pentru recipiente cilindrice vom avea:

D
ρ1 = ∞; ρ 2 =
2

Astfel din relaţiile (10) şi (7) vor rezulta expresiile tensiunilor:

 p⋅D
σ1 = ;(11)
4δ
p⋅D
σ2 = ;(12)
2δ

Se observă că σ 2 = 2 ⋅ σ 1 , deci îmbinările prin sudură aflate pe direcţii longitudinale

(paralele cu axa mantalei) sunt solicitate la valori duble faţă de cele tranversale.

Utilizând teoria IV din rezistenţa materialelor, tensiunea echivalentă este:

1⎡
( σ 1 − σ 2 ) + (σ 2 − σ 3 ) + (σ 3 − σ 1 ) ⎤ ; (13)
2 2 2
σ ech =
2⎣ ⎦

Întrucât σ3=0 atunci vom avea:

σ ech = σ 12 − σ 1 ⋅ σ 2 + σ 22 ;(14)

Utilizând expresiile (11) şi (12) în (13) se obţine:

3 p⋅D
σ ech = ⋅ ≤ ϕ ⋅ σ at ;(15)
4 δ

unde: ϕ este coeficientul de calitate a sudurii; σ at este tensiunea admisibilă de

rupere la tracţiune a oţelului din care este fabricat recipientul.

Dacă în (15) vom înlocui D (diametrul mediu) cu D=Di+δ, va rezulta relaţia de

dimensionare a recipientului cilindric(grosimea mantalei):

p ⋅ Di
δ≥ ; (16)
2, 31 ⋅ ϕ ⋅ σ at − p