Informații

STUDIA EDUCATIO ARTIS GYMNASTICAE - Ediţia nr.2 din 2011

Articol: EVALUAREA CAPACITATILOR COORDINATIVE LA ELEVII
DIN CLASELE PRIMARE ŞI GIMNAZIALE.
Autori: GROSU EMILIA FLORINA, POPOVICI

CORNEL, CRĂCIUN MARIUS, PETREHUŞ DENISA, GROSU
VLAD TEODOR.

Rezumat:
Evaluarea capacitatilor coordinative la elevii din clasele primare şi

gimnaziale. Studiul este dedicat argumentării teoretice şi experimentale a
optimizării procesului instructiv-educativ la lecţiile de educaţie fizică cu
elevii claselor primare şi gimnaziale Studiile efectuate au demonstrat că
vârsta de 10-14 ani este favorabilă pentru dezvoltarea coordonării odată
cu dezvoltarea morfo-funcţională şi motrică a elevilor. Scopul
cercetării este de a găsi căi şi mijloace prin care să ducă la creşterea
indicilor capacităţilor coordinative: echilibru şi coordonare (Alternate Hand
Wall Toss Test). Echilibrul s-a testat prin aplicarea testului Bass, iar
coordonarea prin testul aruncării şi prinderii mingii de tenis la perete.
Experimentul propus se doreşte a fi un studiu pilot.
Cuvinte cheie: coordonare, echilibru, capacităţi coordinative, clasele

primare,clase gimnaziale, lecţiile de educaţie fizică, pregătirea fizică,
pregătirea tehnică, mijloace de pregătire, programe, planificare, jocuri de
mişcare
Numim euritmie pedagogică euritmia practicată cu copiii începând chiar de la grădiniţă

până la clasa a XII-a de liceu. Facând euritmie copilul dobândeşte o relaţie vie cu
propriul trup, cu spaţiul, pătrunde cu conştienţa până în vârful degetelor și îşi dezvoltă o
mișcare armonioasă. În plus imaginile poetice şi muzicale îi nuanţează trăirile, această
formă de mişcare îi potenţează simţul artistic. Arta educă voinţa slabă a copilului,
dezvoltă fantezia, impulsionează creativitatea și formează o gândire flexibilă. Copiii care
fac regulat euritmie vor refuza să facă mişcări automate care paralizează sufletul şi
lâncezesc iniţiativa, ci vor învăţa să-şi urmeze impulsul volitiv până la împlinirea
acestuia în faptă.
Euritmia are deasemenea o mare importanţă socială, formele de mişcare parcurse în

spaţiu cer participarea întregii clase de elevi. Copiii vor dezvolta interes pentru semenii
lor, se vor adapta mai uşor în societate, vor dezvolta un spirit armonios de colaborare și
întrajutorare.
Efectul binefăcător al euritmiei se arată deja după câteva săptămâni, căci euritmia are și
o latură igienică. Tendinţele actuale de nelinişte (ADHD/ADS), lipsa de comunicare,
tendinţele isterice sau apatice sunt treptat învinse, mai ales dacă se practică euritmia
încă de la grădiniţă.
Euritmia - Miscarea care vorbeste si canta

May 23, 2014
La 3 luni dupa ce am nascut, am intalnit o femeie extraordinara, cu o poveste de viata

absolut incredibila, zana noastra, careia ii voi fi vesnic recunoscatoare. O sa am o postare
separata despre ea si despre alti oameni din viata mea care si-au lasat amprenta si despre
care vreau sa va vorbesc pentru ca merita si pentru ca sunt mandra ca imi sunt alaturi.
Dar sa revenim. Zana, asa ii voi spune de acum in colo in absolut toate postarile mele, m-a
invitat cu libelula mica la un spectacol de euritmie. Prima reactie pe care am avut-o atunci
a fost: ce-i asta!?! Nu mai auzisem de asa ceva, habar nu aveam ce inseamna, timp sa
citesc/sa ma documentez, nu aveam, asa ca m-am dus acolo fara sa am nicio informatie. De
fapt zana ma chemase pentru libelula, sa o mai linistim putin, dar sincera sa fiu, eu aveam
ceva reticente in ceea ce priveste diverse metode/practici, iar cele despre care abia auzisem
nici nu stiam foarte bine unde ar trebui sa le incadrez (asta apropos de natura umana care
incearca sa gaseasca intotdeauna raspunsuri/explicatii logice pentru tot ce i se intampla).
Am ajuns in sala si a inceput spectacolul. O intensitate si o vibratie ciudata, care probabil
datorita reticentei, mi-au dat, initial, o senzatie de disconfort. Mi-am canalizat atentia catre
libelula, care nu zicea absolut nimic, tacea malc si parea ca-i place. Miscarile scenice erau
ciudate (cel putin la momentul respectiv asa le-am perceput), era un `dans` total nou
pentru mine pe o linie melodica formata din cuvinte rostite la o intensitate diferita, cu
accent pe silabe diferite. Tot ce se intampla pe scena, pentru mine, era greu perceptibil.
Libelula in schimb, asculta si statea foarte linistita. Dupa 10 min a adormit. M-am relaxat
si eu, usor, fara sa imi dau seama, nu stiu cum si de ce. Parca ceva incepea sa se lege, nu
foarte mult, dar ce mi-am dat seama a fost ca anumite miscari scenice se repetau. Se vedea
ca acei oameni de pe scena, carora li se vedea sudoarea pana in penultimul rand, dau tot
ce-i mai bun din ei, transcend lumea asta, devin una cu linia melodica, ca o esarfa de
matase turquoise care se misca in adierea brizei marii. Asta este imaginea pe care o am si
acum in minte dupa fiecare spectacol.
Pentru ca daca am vazut ca nu pot intelege, m-am lasat purtata de val, de ritm, de sunete,
de tonalitate si la sfarsitul spectacolului mi-am dat seama ca tot ce s-a intamplat acolo chiar
mi-a placut! Mult! Am mai fost la 2 spectacole, ultimul, cu mitul lui Osiris, pot spune ca m-
a captivat foarte mult. Pentru ca a inceput sa-mi placa si pentru ca am inceput sa inteleg
niste lucruri, l-am rugat pe sufletul pereche al zanei noastre, student la scoala de euritmie
din Bucuresti, sa imi scrie cateva randuri despre euritmie, ca pentru necunoscatori. Nu de
alta, dar una este sa citesti despre euritmie din scrierile unui practicant si alta este sa citesti
parerea subiectiva a unui simplu spectator.
Vreau sa-i multumesc lui Alex pentru bunavointa de a scrie randurile de mai jos si pentru
rabdarea pe care o are atunci cand explica.
Daca vreti sa il cunoasteti pe Alex va puteti duce la spectacolele de euritmie din Bucuresti
de la Casa Rudolf Steiner (zona hala Traian, str. Visinilor 17), sau ii puteti citi blogul -
bucatarulvegetarianladomiciliu.blogspot.ro/p/bucatarul-vegetarian.html

1. Ce este Euritmia? Ce isi propune aceasta arta a miscarii?
Inainte de toate Euritmia este o arta, asa cum sculptura, pictura sau arhitectura compun
paleta artelor plastice si spatiale. Este o arta a miscarii care face vizibil cuvantul si muzica,
o arta care pentru cei care se dedica ei devine un drum, un nou sens, un mod de a fi, o cale
de cunoastere. In Euritmia muzicala, euritmistul face vizibila muzica prin gesturi specifice
fiecarui ton, interval sau acord, fiind luate in acelasi timp in miscare elemente de baza ale
muzici: inaltimea care apare in statura, tactul sau ritmul ce apar in pasire. Toate
elementele muzicii sunt de fapt luate in miscarea trupului, cat si in forma pe care
euritmistul o creeaza in spatiu.

2. Cum s-a nascut?
Daca aruncam o privire atenta asupra diverselor scrieri sacre vechi, gasim in toate
metamorfozat ceea ce in prologul Evangheliei lui Ioan a fost condensat in: "La inceput era
Cuvantul si Dumnezeu era Cuvantul.Acesta era la intru inceput la Dumnezeu.Toate prin el
s-a facut din ce s-a facut." Pentru a oferi un drum catre acest Cuvant originar, caramida
fundamentala in alcatuirea lumii si implicit a omului, Rdolf Steiner (1861-1925) om de
stiinta, artist si filosof austriac, astepta sa primeasca intrebarea potrivita pentru a putea sa
initieze o arta care sa poata "dansa" cuvantul. Intrebarea a venit din partea Clarei Smith,
care cauta o cariera in miscare pentru fiica sa Lori. Sub indrumarea atenta a lui Rudolf
Steiner, prin exercitii si tablouri imaginative, Lori a inceput intruparea acestei arte.

3. Care sunt domeniile in care euritmia este activa?
Euritmia este o arta si casa ei adevarata este scena. Programele de euritmie artistica se
adreseaza sufletului si spiritului omului, si de aceea, daca ne lasam purtati de imaginile in
miscare, de culoare, de sunet, ne vom simti inaltati sufleteste, curati si proaspeti.
Euritmia insa, nu se manifesta doar in domeniul artistic, fiinta artei euritmice aduce o
jertfa si se extinde si in alte domenii: pedagogic, curativ, igienic, social, etc.
Astfel, euritmia este activa:
-In scolile si gradinitele Waldorf, ca euritmie pedagogica ce contribuie la dezvoltarea
armonioasa a copilului;
-In invatamantul superior, in cursurile de autocunoastere si dezvoltare personala;
-In cabinetele medicale ca euritmie terapeutica in tratarea diferitelor afectiuni;
-In scolile pentru tineri cu dizabilitati ca euritmie curativa;
-La orice loc de munca; in organizatii, la toate nivelurile, de la muncitori pana la manageri,
ajutand la deconectarea de la stre, imbunatatirea muncii in echipa, impulsionarea vointei;
-In centrele de reabilitare si penitenciare ca euritmie igienico-sociala, in vederea sustinerii,
in crearea unor noi baze sanatoase de viata.

4. Este euritmia diferita fata de celelalte forme de dans si miscare?
Da, este! Caci nici o alta arta a miscarii nu-si propune sa cultive trupul omenesc asfel incat
miscarea acestuia sa devina cuvant, urmand aceleasi legi dupa care organele vorbirii
modeleaza sunetele la rostirea unui cuvant. Deoarece miscarile euritmice sunt miscari fine
eterice, unii oameni au observat asemanari in calitatea miscarii cu disciplina orientala Tai
Chi. Alti oameni au gasit unele aspecte comune cu traditiile drama(tice) din teatrul
Japonez Kabuki cu gesturile sale complexe pe care numai un auditoriu cunoscator le poate
intelege. Unul dintre aspectele uimitoare ale euritmiei, care este diferit fata de toate
celelalte arte ale dansului, este ca euritmistii nu exprima sentimentele personale sau un
dans pe muzica dupa viziunea personala a unui coregraf asa cum se intampla in dansul
modern, ci prin miscare si gest se aduce in plan vizibil ceea ce altfel este perceput doar
auditiv, respectiv muzica si poezia.
Capacitatea de a depasi limitele personale in miscare constituie un aspect important in
auto-dezvoltarea oricarui practicant de euritmie, in acest scop este esentialul potential al
euritmiei de a se adresa terapeutic disarmoniilor din constitutia noastra trupeasca.

5. Cum ar trebui privit un spectacol de euritmie?
Toata scena trebuie privita ca un intreg. Nu va indreptati atentia doar spre anumiti
euritmisti. Ochii trebuie tinuti relaxati dar alerti, sunteti in prezenta unei arte vizuale.
Pentru inceput lasati sa vorbeasca sufletului atmosfera plina de sculptura in miscare, de
culoare si sunet. De obicei privim fetele celor care sunt pe scena; la euritmie se recomanda
sa priviti formele care se nasc in aerul modelat de trupurile euritmistilor, cat si formele
care se creaza in spatiu datorita miscarii grupului de euritmisti. Tot astfel putem sa vedem
melodia in miscare care urca sau coboara, putem vedea tonalitatiile majore sau minore in
gesturi corespunzatoare si, de asemenea, curgerea armonioasa a vocilor.

6. Ce poate oferi euritmia copiilor?
Euritmia a fost introdusa in programul scolar chiar de la fondarea primei scoli Waldorf in
1919. Lectiile incep din gradinita si se dezvolta treptat pana in clasa a XII-a in concordanta
cu nivelul de maturizare al elevilor. Elemente din vorbirea vizibila si cantul vizibil sunt
introduse progresiv la varste cand copiii au nevoie de ele ca suport in dezvoltarea lor fizica,
intelectuala si emotionala. Euritmia activeaza vointa. Ii ajuta pe copii sa fie entuziasmati
pentru miscari care le solicita intreaga fiinta, indrumandu-i sprea a refuza miscari
mecanice, pasive, miscari care lancezesc si paralizeaza sufletul.
Euritmia are o mare importanta sociala. Copiii se vor adapta mai usor in societate, vor
dezvolta un simt al colaborarii cu semenii si mai ales o relatie sanatoasa si plina de viata cu
ei insisi. Educatia muzicala primita prin euritmie consolideaza viata sufleteasca a copilului,
il linisteste, il impaca cu lumea. Acest lucru il va ajuta pe tanarul de mai tarziu sa aiba o
atitudine echilibrata, o corecta evaluare de sine si o relatie sanatoasa cu adevarul.
Prin euritmie copilul cunoaste relatiile diferitelor parti ale trupului sau si cum sa le puna in
acord intr-un mod potrivit structurilor sale individuale, astfel incat dezvoltarea
personalitatii si individualitatii sale sa fie sprijinita.
Copiii invata ritmuri noi si invata sa isi descopere propriul ritm. Prin euritmie in timp ei
dobandesc un acces tot mai profund la propria lor fiinta, ceea ce va face ca viitorii adulti sa
fie independenti, cu forte sufletesti dezvoltate asa incat sa isi poata manifesta si gasi rostul
in lumea in care traiesc.

7. Are euritmia efecte terapeutice?
Euritmia actioneaza terapeutic chiar si numai privind-o. La fel cum laringele nostru face
miscari subtile cand ascultam un om vorbind sau vibreaza cand ascultam muzica, asa si
trupul vietii fiecarui spectator euritmizeaza atunci cand priveste euritmie.
Euritmia igienica ajuta la afanarea trupului astfel incat el sa devina mai permisiv la
actiunea insanatositoare a sufletesc-spiritualului. Euritmia curativa actioneaza pana in
profunzimile fiintei omului, punandu-l pe om in legatura directa cu fortele de creare a
arhetipului uman insusi.
Euritmia este deosebit de eficienta, fiind recomandata terapeutic de catre medicii care au
facut o pregatire specializata si in euritmia terapeutica (euritmia curativa). Miscarile sunt
adaptate unor conditii specifice si unor suferinte diagnosticate si prescrise de un medic
antroposof. Puterea miscarilor specifice actioneaza asupra corpului vietii, sau corpul eteric,
sa il intareasca si sa il armonizeze acolo unde exista boala (durere) sau dezechilibru.

8. La ce beneficii pot sa ma astept daca practic euritmia?
Pentru inceput este recomandat sa participati la cursuri pentru amatori. Aceste cursuri
aduc armonie si relaxare trupului, stimuleaza constientizarea spatiului inconjurator si a
atentiei si aduc un sentiment de usurare si entuziasm practicantilor. Constientizarea
euritmica a miscarilor trupului este o cale de eliberare si autodefinire, este o cheie in
cunoastere si transformare.
De exemplu: suferiti de migrena. Dupa o consultatie la medicul antroposof care stabileste
euritmistului curativ grupul de sunete B M. Modul cum sunt euritmizate sunetele este
stabilit de catre euritmist in functie de pacient. Euritmia poate fi practicata si la locul de
munca, asa numita euritmie igienica. Ea stimuleaza o comunicare mai buna, imbunatateste
munca in echipa, dezvolta initiativa individuala.

9. De ce pe scena unii euritmisti adesea au o figura tensionata?
V-ati uitat vreodata la oamenii care canta la un instrument muzical intr-un concert? Ce
exprima fetele lor? Concentrarea este adesea expresia cea mai vizibila. Daca iei in
considerare faptul ca euritmistii se concentreaza pentru a canta la propriul instrument
atunci este de inteles faptul ca ei nu zambesc, nu se stramba si nu abordeaza expresii
faciale. Pe scena euritmistii se concentreaza puternic! Cei mai buni reprezentanti se vor
exprima atat de bine prin instrumentul lor -intregul corp- incat expresia fetei va fi in acord
armonios cu miscarea si nu ne va atrage atentia in mod deosebit. Un sfat pentru cei care
vor sa priveasca un spectacol de euritmie este: sa nu va straduiti sa intelegeti cu gandirea
capului, cu intelectul, ci lasati-va condusi de intelegerea cu inima!

10. Se mai fac studii pentru dezvoltarea euritmiei?
Fiecare euritmist este un cercetator, fie el practicant, profesor sau terapist, cu totii invata
pe masura ce practica euritmia. Muzica moderna si poezia presupun (impun) noi stiluri
pentru a fi dezvoltate pe langa indicatiile date de Steiner si se desfasoara o munca imensa
pentru a atinge in miscare toate nuantele pe care un vorbitor sau un muzician pot sa le
aduca. Oarecum aceasta faza experimentala a euritmiei demonstreaza ca acest copil al
artelor a ajuns in perioada adolescentei.
Instrumentul de exprimare al euritmiei este corpul omenesc prin care sunt exprimate
legitatile obiective ale vorbirii si ale muzicii si nu impresii subiective. Cunoasterea si
stapanirea acestor legitati este sensul unui studiu de-a lungul intregii vieti dedicate
euritmiei. Studiul de baza al euritmiei dureaza 4-5 ani si are ca scop castigarea treptata a
capacitatii de a stapani instrumentul de lucru, trupul, asa cum un student la vioara invata
sa-si stapaneasca instrumentul in mod virtuos.

11. De ce nu sunt folosite la euritmie aparatele electrice si electronice de redare a
sunetului?
Glasul recitatorului sau instrumentul muzical sunt surse directe si nemijlocite pentru
cuvant si muzica, fiind incarcate de vibratia viului ce le naste, acest fapt fiind obligatoriu
pentru ca euritmistul sa poata sa le insufleteasca in miscare. Datorita acestui fapt in
euritmie sursele de amplificare si redare sonora electronice nu sunt deloc folosite.
Euritmie curativă
Euritmie curativă: prelegerea 1
Număr Schmidt: S-4458
On-line din: 13 decembrie 2006
CONFERINȚA 1
Dornach, 12 aprilie 1921
În aceste ore de după-amiază, doresc să prezint primele semințe ale euritmiei

curative. Astăzi vom avea un fel de introducere, iar ceea ce vom câștiga din aceasta
îl vom transforma în forme definite în zilele următoare. În primul rând vreau să
atrag atenția asupra unor aspecte de bază. Ceea ce s-a practicat până acum este
euritmia ca artă; și, ca atare, ar trebui să fie acceptat concomitent ca euritmie
pedagogic și didactic adecvat copiilor, deoarece ceea ce a fost dezvoltat până acum
ca euritmie este extras în orice mod din formarea ființei umane sănătoase. Vom
vedea că apar anumite puncte de contact, prin intermediul cărora va fi posibil să
distilăm o disciplină igienico-terapeutică de euritmică și cum anumite forme
artistice se transformă într-o direcție sau alta pentru a deveni ceea ce poate fi numit
un fel de euritmie curativă.
Bineînțeles, va fi esențial să subliniem că euritmia artistică - care este în esență

expresia acelui element inerent formării și tendințelor de mișcare a corpului uman -
este aceea care trebuie considerată corectă pentru dezvoltarea organism uman ca
suflet, spirit și corp, chiar dacă este potrivit pentru prezentarea vizuală. Cu toate
acestea, se poate lucra și la o euritmie curativă, care va fi de mare folos în
tratamentul diferitelor afecțiuni cronice și acute, dar care se va dovedi deosebit de
importantă și până la punctul în acele cazuri specifice în care încercăm să tratăm
bolile iminente tendințe spre boală, profilactic prin euritmie. Iată punctul în care
elementul didactic-pedagogic din euritmie se revarsă treptat în igienico-terapeutic.
Cu toate acestea, pentru cei care doresc să practice euritmia artistică, vreau să
subliniez în mod specific că vor trebui să uite în modul cel mai temeinic ceea ce au
dobândit în aceste ore când fac euritmie artistică. Atunci tocmai în acest domeniu
trebuie să se mențină o separare strictă între acele obiective pe care le urmărești în
igienă și terapie și acea calitate artistică pe care trebuie să te străduiești să o atingi
în euritmie. Și oricine persistă să-i amestece pe cei doi, în primul rând își va
distruge abilitatea artistică în euritmie și, în al doilea rând, se va găsi incapabil să
obțină ceva de importanță în ceea ce privește elementul său igienoterapeutic.
Acum, după ce am dat această prefață, aș dori să vorbesc mai precis despre ceea
ce poate fi considerat baza pentru euritmia umană însăși, deoarece mi se pare că
este relevantă pentru obiectivele pe care dorim să le atingem. Dacă cineva dorește
să înțeleagă ce este euritmia în cele mai variate aspecte ale sale, trebuie mai întâi de
toate să dobândim o anumită înțelegere a laringelui uman. Vom cunoaște celelalte
organe vocale ale omului tocmai prin exercițiile noastre referitoare la acesta. Dar
primul lucru pe care trebuie să îl obținem va fi o anumită cunoaștere a laringelui
uman și a importanței acestuia pentru organizarea umană în general. Există o
tendință mult prea puternică de a considera fiecare organ uman ca un lucru pentru
sine. Totuși, nu este cazul. Nu așa este un organ uman. Fiecare organ uman este
membru al organizației în ansamblu și, în același timp, o variație metamorfică a
anumitor alte organe. Practic, fiecare organ uman autonom este o metamorfoză a
altor organe umane auto-conținute. Cu toate acestea, cazul este că anumite organe
umane și grupuri de organe se dovedesc a purta acest caracter metamorfic mai
exact în interiorul lor, mai precis, aș vrea să spun, și altele mai puțin precis.
Un exemplu de organ în care se poate pătrunde prin acel organ în esența

organismului uman numai printr-o metamorfoză înțeleasă în mod corespunzător
este laringele. Amintiți-vă din cunoștințele dvs. anatomice și fiziologice cât de
particular este format laringele uman.
Ceea ce vreau să transmit poate fi înțeles doar prin contemplarea goetheanistă a

laringelui uman. Cu toate acestea, dacă veți face efortul de a atinge această
contemplare goetheanistă a organelor implicate către care ne vom îndrepta atenția
acum, veți vedea că este posibil. Dacă luați laringele în primul rând ca o extensie
direcționată în sus a traheei, veți descoperi atunci când studiați formele sale că
poate fi caracterizată ca o piesă inversă, de la față la spate, a organismului
uman; dintr-un alt loc, o altă bucată din organizația umană s-a întors. Imaginați-vă
partea din spate a capului uman, inclusiv părțile auriculare, și gândiți-vă la ceea ce
vă imaginați ca pe partea din spate a capului uman, inclusiv părțile auriculare - în
măsura în care acestea sunt localizate în această parte a omului - cu excepția lob
frontal [1] pentru moment și extinzându-se în jos, astfel încât să devină carcasa
toracică umană cu vertebrele sale, inclusiv începutul coastelor, care au osul sânului
mult mai moale în față, care cade cu totul mai jos. Imaginați-vă, atunci, acest
sistem mai puțin clar definit - organe pe care vi le-am prezentat: partea posterioară
a capului, inclusiv părțile auditive, extinzându-se în cutia toracică de mai jos.
Și acum gândiți-vă la această parte oarecum transformată; imaginați-vă

diametrul coastelor mult redus. Imaginați-vă ceea ce este foarte larg în coaste, în
cușcă, transformat aici într-o țeavă, materialul osos fiind înlocuit cu cartilajul. Acea
parte pe care am izolat-o ca cap, imaginați-vă că trebuie completată în așa fel încât
părțile mai puțin bine umplute ale capului să fie turnate și apoi ceea ce acum este
umplut cu țesut mai gros să fie lăsat afară; gândiți-vă la ceea ce în cap este de fapt
umplut cu o masă solidă lichidă înlocuită. Când vă imaginați această transformare a
acestor părți ale organismului uman, atunci aveți metamorfozarea laringelui: capul
posterior cu cușca toracică atașată, inversat. Extensia în sus în laringe este cu
adevărat un fel de cap posterior, transformat. Este de fapt așa: forțele formative
eterice ale laringelui provoacă o inversare atunci când le comparăm cu forțele
formative ale părții mai sus menționate a capului posterior cu carcasa toracică
atașată. Având în vedere problema eteric, purtăm în sân, în laringe, un al doilea
om, într-un mod de a vorbi, care este sigur, într-un fel rudimentar, dar care este în
dispozițiile sale, la începuturile sale anumit stadiu de dezvoltare.
Dacă ceea ce tocmai ți-am descris ar fi să fie întoarsă din nou în poziția sa
anterioară, astfel încât să apară ca cap posterior, atunci, în conformitate cu forțele
formative, ar adăuga, în mod necesar, acele părți ale creierului situate în continuare
înainte. Tendința de a construi ceva similar este prezentă și în laringe. Laringele are
din acest motiv glanda tiroidă din vecinătatea sa. Ceea ce apare în fiziologia mai
recentă ca condiții specifice ale tiroidei poate fi înțeles metamorfologic, dacă puteți
vedea un fel de lob frontal decadent în tiroidă care într-o anumită măsură
îndeplinește funcții preluate din lobul frontal la omul vorbitor. Tiroida trebuie să
coopereze cu lobul frontal. Dacă tiroida este în vreun fel bolnavă, vă puteți imagina
cu ușurință ce fel de condiții apar; pur și simplu pentru că are tiroida,
Ceea ce am desemnat ca forțe formative eterice care lucrează pentru a-l aduce
pe acest al doilea om, care ocupă o poziție pozitivă în noi, să fie: - aceste forțe
formative eterice sunt de fapt foarte diferențiate. Când respirăm și această
respirație se exprimă vorbind sau cântând, când această respirație modificată (căci
dintr-un anumit punct de vedere trebuie să o numim așa) trăiește ca vorbire sau
cântec, atunci întregul sistem de organe din om, pe care l-am deja indicat ca capul
posterior continuând în jos în sân, se află într-o astfel de mișcare interioară, încât
această mișcare își experimentează reflexele în organizarea laringelui. Deci, trebuie
să ne imaginăm că întregul sistem - care împreună cu urechea nu este altceva decât
un laringe, doar metamorfozat - există un lob frontal - provoacă anumite efecte care
sunt reflectate. Astfel laringele noastre efectuează înapoi, în euritmie, sub formă de
forțe, ceea ce gândim, simțim și așa mai departe. Această euritmie continuă cu
adevărat în noi. Laringele noastre euritmizează; și avem atunci sarcina de a
întoarce din nou ceea ce apare sensibil-suprasensibil prin reacția reflexă a
laringelui și de a-l face vizibil, astfel încât brațele noastre să aducă la iveală ceea ce
a fost deja transmis înapoi și înapoi. Astfel, avem de-a face aici cu ceva care este
preluat direct din organismul uman. astfel încât brațele noastre să exprime ceea ce
preluat direct din organismul uman. astfel încât brațele noastre să exprime ceea ce
preluat direct din organismul uman.

Diagrama 1
Faceți clic pe imagine pentru vizualizare mare
Trebuie să ne clarificăm că atragem atenția asupra acelui organ care, ca un cap

suplimentar cu o extensie descendentă, a fost introdus în sistemul ritmic. Capul
nostru obișnuit, capul mai mult sau mai puțin gândit, are particularitatea de a
liniști ceea ce pulsează în ritm prin cavitatea arahnoidală, care este o extensie a
sistemului respirator. Este prin transformarea mișcării de jos în sistemul ritmic în
liniște; și în virtutea faptului că se atinge o stare de echilibru și se dezvoltă staza din
elemente în mișcare, condiționându-se reciproc în mișcare, gândirea este
condiționată: prin statică care apare în cap din dinamică.
Reversul este adevărat și: ceea ce dezvoltăm în liniște, în staza capului,

influențează dinamica omului ritmic, pentru a începe într-un mod retardant. Faptul
este că un efort nenatural al sufletului-spiritual în legătură cu capul tinde să
încetinească circulația. O altă consecință este că gândirea haotică sau neglijentă
transformă ritmul în aritmic, schimbă ritmul natural care ar trebui să se joace în
sistemul ritmic uman în aritmic, chiar într-un antiritm atunci când vine vorba de
expresie deplină. Și dacă cineva dorește să-l înțeleagă pe om, trebuie să observăm
legătura dintre sistemul circulator și sistemul respirator și gândirea nepăsătoare,
haotică, precum și gândirea logică, gândirea logică ca atare are în sine tendința de a
încetini ritmul. Gândirea logică are particularitatea căderii din ritm. Prin urmare,
viața sufletească care dorește să cadă în ritm va încerca să înlocuiască logica și va
încerca să încadreze propoziții și versuri care urmează nu sintaxă, ci ritm în cursul
lor. Străduindu-se să revină la ritm în poezie, rezistând dușmanului poeziei, adică
proză (cu excepția prozei ritmice, desigur), se încearcă să devină mai uman. Nu
pretind că prin logică dezvoltarea cuiva va tinde mai mult spre animalic; când
doriți, vă puteți imagina întotdeauna că cineva evoluează spre înger. Dar atunci
când cineva se străduiește să se întoarcă de la logic către uman, trebuie să încercăm
să aducem în succesiunea silabelor și mișcarea lor, în mișcarea sunetelor și în
structura propoziției, nu în ceea ce este cerut de sintaxă, ci ceea ce ritmul
cere. Trebuie să fim atenți la omul ritmat când vrem să ne întoarcem pe tărâmul
poeziei; ar trebui să-l ascultăm pe omul-cap atunci când dorim să intrăm în proză.
Aceasta va servi ca o indicație a legăturii care există de fapt între acea parte
manifestă a omului pe care am descris-o și acea parte care, ca metamorfoză a
acesteia, este oarecum ascunsă. Totuși, el este acolo în interiorul nostru, acest
euritmist care efectuează ca corp eteric al laringelui o euritmie distinctă, intim
legată de dezvoltarea normală a sistemului nostru respirator, de întregul nostru
sistem circulator și, în mod natural, prin intermediarul sistemului circulator chiar
cu sistemul metabolic, după cum puteți presupune din tot ce v-am prezentat.
Acum apar toate tipurile posibile de ocazii pentru ca acest aranjament foarte
complicat, această porumbelă a unui sistem orientat în față și înapoi, să devină
disjunctă. Ar fi corect să spunem că acestea sunt articulate corespunzător doar în
foarte puțini oameni din cultura actuală. Va fi necesar să se dezvolte o anumită
abilitate de a observa acest lucru, de când sistemul capului, de exemplu, a fost atât
de tratat în copilărie încât transgresiunea împotriva sistemului ritmic este prea
mare, tot ceea ce este posibil se poate dezvolta în anii următori, pur și simplu
printr-o neregulă în ceea ce am descris. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că, în
cazul organismului uman, la fel ca într-o avalanșă, mici provocări se pot acumula la
efecte mari.
Observând copiii din acest aspect, vom constata că este extrem de semnificativ
în ce măsură trăirea inconștientă în ritm predomină în viața sufletească asupra
elementului liniștit al organizației capului; de exemplu, dacă acesta este cazul, dacă
predomină sistemul ritmic, trebuie să vă întrebați dacă ceva nu ar trebui introdus
în educația copilului. Dacă în timp starea i se pare obișnuită, atunci ceva trebuie
clonat. Atunci când, ca urmare a anomaliei asupra căreia am atras atenția, copilul
devine din ce în ce mai entuziasmat, din ce în ce mai fluturat și nu se poate face
nimic cu el, trebuie să încercăm să aducem un element iambic în întreaga sa
organizație. Acest lucru se poate face făcând copilul să se miște în așa fel încât, în
deplină conștiință - și pentru asta trebuie să aibă îndrumarea ta - el mișcă mai întâi
brațul stâng și mâna stângă înainte, apoi brațul drept, astfel încât acesta să devină
mai conștient. Copilul trebuie să fie conștient: acesta este primul și a fost
primul. De-a lungul întregului exercițiu conștiința trebuie să predomine: aceasta a
fost prima și rămâne prima; a început cu stânga. Se poate întări întreaga aventură
făcându-l pe copil să meargă, ieșind cu piciorul stâng și aducând piciorul drept
până la el, astfel încât exercițiul piciorului și al piciorului să fie adăugat la exercițiul
mâinilor și brațului, dar numai ca o întărire, totuși . Exercițiul brațului este cu
adevărat esențial. Dacă cineva practică copilul în acest mod iambic, așa cum s-ar
putea numi, va vedea că exercițiile îl vor liniști pe copilul flutter,
Din cunoștințele dvs. despre euritmie, ați putea să o descrieți astfel: [2] Aveți

copilul să facă jumătate de „A” cu brațul stâng și apoi completați această jumătate
de „A” până la un „A” întreg cu brațul drept mai departe, astfel încât copilul să
rămână în mișcare și „A” să nu apară dintr-o dată, ci ca rezultat al mișcărilor
succesive.
Dacă, pe de altă parte, aveți un copil flegmatic, care nu vrea să accepte lucrurile
- profesorul nostru Waldorf îi cunoaște bine pe acești copii, uneori îi pot aduce pe
aceștia într-o ușoară disperare; de fapt, ei nu aud nimic din ceea ce le spune cineva,
totul le trece - în acest caz s-ar face bine să trateze acest copil trohaic, adică exact în
sens opus. Bineînțeles, nu se poate începe cu totul dintr-o dată; acesta este un
element pe care încă nu l-a adus în educația Waldorf. Unul formează „A” astfel
încât copilul să știe: mai întâi brațul drept, apoi brațul stâng, brațul drept, brațul
stâng și apoi mai departe că mai întâi piciorul drept este așezat în față și piciorul
stâng adus la el; astfel unul are mișcările brațelor formând „A” (unul după altul)
întărit de mișcarea piciorului și piciorului. Trebuie să acordăm o atenție deosebită
faptului că aceste lucruri sunt realizate în așa fel încât să trăiască în conștiința
copilului; astfel încât copilul să fie cu adevărat conștient: într-o ocazie brațul stâng
a fost primul, pe de altă parte brațul drept a fost primul.
Veți descoperi că aceste lucruri prezintă dificultăți pentru o înțelegere interioară

dacă cineva este în orice mod fiziolog în sens modern și crede că întreaga viață
sufletească a omului este mediată prin sistemul nervos, adică dacă nu știți că
sentimentul mediată de sistemul ritmic și de voință de sistemul metabolic și că
numai formarea gândului este mediată de sistemul nervos. Dacă nu cunoașteți
aceste lucruri, veți avea mari dificultăți în a înțelege semnificația a ceea ce se
întâmplă în orice parte a corpului, atât în ceea ce privește partea sufletească-
spirituală, cât și partea corporală a ființei omului.
Persoana care a dezvoltat abilitatea de a observa știe că atunci când o persoană
are mișcări stângace ale mâinilor și ale degetelor și așa mai departe, va prezenta și
un mod particular de gândire pe care îl puteți compara cu ceea ce se întâmplă în
degete. Este cu adevărat extrem de interesant să studiezi legătura dintre modul în
care o persoană controlează mecanica brațului și fizionomia degetului cu modul în
care gândește. Apoi, calitățile sufletesti-spirituale pe care le descrie o persoană
provin din întreaga ființă umană, nu numai din creier și țesutul nervos. Trebuie să
învățăm să înțelegem că gândim nu numai cu creierul, ci și cu degetul mic și degetul
mare. Există o anumită semnificație în atingerea ușurinței - în special la nivelul
membrelor - deoarece aceasta va aduce ușurința și în viața sufletească. Aceste idei
vor deveni aplicabile doar - așa cum vom vedea în următoarele prelegeri - atunci
când unul are posibilitatea de a oferi o igienă școlară cu adevărat completă pentru a
însoți cealaltă instrucțiune. Se poate întâmpla, de exemplu, ca un copil să aibă
particularitatea de a nu putea înțelege figuri geometrice. El nu poate înțelege o
figură geometrică uitându-se la ea. Oricât de dificil ar fi, îi vei face acestui copil un
serviciu grozav atunci când îl vei face să ia un creion mic între degetul mare și
degetul următor, să-l țină și să scrie scrisori cu adevărat potrivite. Acesta este ceva
care are o anumită semnificație și care indică într-o manieră pe deplin justificată o
inter-relație la om. de exemplu, faptul că un copil are particularitatea de a nu putea
înțelege figuri geometrice. El nu poate înțelege o figură geometrică uitându-se la
ea. Oricât de dificil ar fi, îi vei face acestui copil un serviciu grozav atunci când îl vei
face să ia un creion mic între degetul mare și degetul următor, să-l țină și să scrie
scrisori cu adevărat potrivite. Acesta este ceva care are o anumită semnificație și
care indică într-o manieră pe deplin justificată o inter-relație la om. de exemplu,
faptul că un copil are particularitatea de a nu putea înțelege figuri geometrice. El nu
poate înțelege o figură geometrică uitându-se la ea. Oricât de dificil ar fi, îi vei face
acestui copil un serviciu grozav atunci când îl vei face să ia un creion mic între
degetul mare și degetul următor, să-l țină și să scrie scrisori cu adevărat
potrivite. Acesta este ceva care are o anumită semnificație și care indică într-o
manieră pe deplin justificată o inter-relație la om.
Mai ales în cazul copiilor, se poate observa că cei trei membri ai organizației
umane nu se fixează corect unul în celălalt. O mare parte a anomaliilor vieții se
datorează acestei articulații necorespunzătoare. Pentru început, copiii au dureri de
cap și în același timp se observă că digestia este perturbată și așa mai departe. Pot
apărea cele mai variate condiții. Vom oferi indicații suplimentare în acest sens
împreună cu alte exerciții care vor fi prezentate în următoarele zile. Cu toate
acestea, atunci când cineva se confruntă cu o situație așa cum am descris-o, se
poate obține foarte multe lucruri cu copilul sau copiii făcându-i să facă următorul
exercițiu: un eu euritmic - după cum știți deja - un euritmic A și un euritmic O; dar
pentru ca copiii să facă „eu” cu tot corpul superior. Pentru prietenii noștri medici,
vreau să subliniez în special faptul că ceea ce este esențial în euritmie și că prin care
se realizează ceea ce este esențial și în euritmia artistică, nu este simpla formă a
membrului în poziție văzut din exterior, ci ceea ce vine când se simte întinderea sau
îndoirea în interiorul membrului poziționat. Ceea ce se simte la nivelul membrelor
este ceea ce este important. Să presupunem că faci un „eu” cu ambele brațe; acest
„eu” nu va apărea așa cum ar trebui când este văzut din exterior dacă îi observi doar
linia, conținutul ca formă. Trebuie să vă simțiți concomitent și vă puteți da seama
uitându-vă la persoană - că simte puterea de întindere în Eu în timp ce o face. În
mod similar, atunci când o persoană face un „E”, de exemplu, importantul nu este
că face acest lucru (încrucișează brațele), ci că simte: aici un membru vine să se
odihnească pe celălalt. În acest sentiment al unui membru pe celălalt se află „E” în
realitate. Și ceea ce se vede în expresia acestei simțiri a unui membru prin
celălalt. Atunci ceea ce faci aici nu diferă de ceea ce faci când privești. Efectuați
continuu un „E” traversând axa ochiului drept cu axa stângă pentru a găsi un punct
și astfel ajungeți la o linie încrucișată. Acesta este de fapt „E-ul primordial”. Ceea ce
a fost demonstrat aici este practic o imitație a acestuia; totuși, totul în om este o
metamorfoză, iar aceasta este o imitație perfect justificabilă, întrucât vorbind „E”
laringele desfășoară exact aceeași formă în spate în eteric. Atunci ceea ce faci aici
nu diferă de ceea ce faci când privești. Efectuați continuu un „E” traversând axa
ochiului drept cu axa stângă pentru a găsi un punct și astfel ajungeți la o linie
încrucișată. Acesta este de fapt „E-ul primordial”. Ceea ce a fost demonstrat aici
este practic o imitație a acestuia; totuși, totul în om este o metamorfoză, iar aceasta
este o imitație perfect justificabilă, întrucât vorbind „E” laringele desfășoară exact
aceeași formă în spate în eteric. Atunci ceea ce faci aici nu diferă de ceea ce faci
când privești. Efectuați continuu un „E” traversând axa ochiului drept cu axa stângă
pentru a găsi un punct și astfel ajungeți la o linie încrucișată. Acesta este de fapt „E-
ul primordial”. Ceea ce a fost demonstrat aici este practic o imitație a
acestuia; totuși, totul în om este o metamorfoză, iar aceasta este o imitație perfect
justificabilă, întrucât vorbind „E” laringele desfășoară exact aceeași formă în spate
în eteric.
Când practicați acest exercițiu cu un copil, este necesar ca „eu” să se facă cu

partea superioară a corpului, adică copilul își întinde partea superioară a
corpului. Simte tot corpul întins. El face „A” cu picioarele și „O” mișcând astfel
brațele. cereți copilului să facă următoarele, cât mai repede posibil, în ordine:
întindeți partea superioară a corpului pe verticală, separați picioarele și efectuați
mișcarea „O” cu brațele; eliberați și repetați, eliberați și repetați și așa mai
departe. Se poate practica așa ceva cu copiii în cor, desigur. Cu toate acestea, în
principiu, astfel de exerciții nu ar trebui practicate cu copiii ca o clasă. Euritmia
artistică și euritmia din motive pedagogice și didactice ar trebui să fie făcute de o
clasă în ansamblu, deoarece aici copiii de aceeași vârstă aparțin împreună. Pentru a
face trecerea de la euritmia obișnuită de clasă la aceste chestiuni legate de euritmia
igieno-terapeutică, trebuie scoși acei copii din diferite clase care, datorită
particularităților pe care le-am descris - dizarmonia celor trei membri ai omului
organism - au nevoie de un astfel de exercițiu, pentru a practica cu ei. Se pot scoate
din cele mai variate clase și apoi se poate practica acest exercițiu cu cei deosebit de
potriviți pentru acesta. Acest lucru trebuie făcut cu adevărat dacă cineva dorește cu
adevărat să urmeze euritmia igienică, euritmia terapeutică, în școală. Astfel,
suntem deja pe calea care, pe măsură ce o urmăm, ne va conduce la studierea
anumitor mișcări care sunt de fapt doar metamorfoze ale mișcărilor euritmice
obișnuite și la urmărirea efectului lor asupra organizării umane. Faptul este că
avem organe în interiorul nostru și aceste organe au anumite forme. Aceste forme
pot fi supuse unor anomalii. Forma fiecărui organ se află într-o anumită relație cu o
posibilă formă de mișcare a omului exterior. Prin urmare, se pot spune
următoarele. Să presupunem că un organ, să zicem fiere, are tendința spre
deformare, tendința de a-și asuma o formă anormală. Există o formă de mișcare
care va contracara această tendință. Și așa este cazul fiecărui organ. Există o formă
de mișcare care va contracara această tendință. Și așa este cazul fiecărui
organ. Există o formă de mișcare care va contracara această tendință. Și așa este
cazul fiecărui organ.
În această direcție intenționăm să dezvoltăm ceea ce va urma. Ceea ce am dat

astăzi a fost menit ca o introducere care să vă ghideze spre calea care duce în acest
subiect.
Euritmie curativă
CONFERINȚA 2
Astăzi intenționez să discut aspecte legate de elementul vocalic în euritmie. Trebuie

doar să ne amintim - așa cum ne este cunoscut prin știința spirituală - că vocalele
exprimă mai mult ceea ce trăiește în interior în om ca sentimente, emoții și așa mai
departe. Consoanele descriu mai mult ceea ce este obiectiv exterior. Când rămânem
în domeniul vorbirii, aceste două afirmații sunt valabile: vocale, mai multă
expresie, revelație a interiorității sentimentului; ne revelăm într-o oarecare măsură
în vocală, adică dezvăluim ceea ce simțim față de un obiect. Prin mișcările pe care le
efectuează limba, buzele și palatul, consoanele se conformează mai plastic formelor
exterioare ale obiectelor - pe măsură ce sunt experimentate spiritual, în mod
natural - și încearcă să le reconstruiască. Deci, practic, toate consoanele sunt mai
multe reproduceri ale naturii formei exterioare a lucrurilor. Cu toate acestea, se
poate vorbi de vocale și consoane în acest mod doar atunci când se are în minte o
etapă anterioară a evoluției umane, în care, de fapt, a fost dată evoluția vorbirii și în
care - deoarece sunetele individuale erau întotdeauna într-o anumită măsură legate
de mișcări ale corpului - mișcarea întregului corp și a membrelor a fost, de
asemenea, evidentă. Această legătură a fost slăbită, totuși, în cursul dezvoltării
omului. Vorbirea a fost îndepărtată mai mult spre interior și posibilitățile de
mișcare, de exprimare prin mișcare, au încetat. Astăzi, în viața normală, vorbim în
mare parte fără a ne însoți discursul cu mișcările corespunzătoare. În euritmie
aducem înapoi ceea ce a participat la vocale și consoane ca mișcări și astfel
readucem corpul în mișcare. Acum trebuie să ne dăm seama că, atunci când
pronunțăm vocale, omitem mișcarea și facem vocala spre interior, care s-a unit
anterior în mișcare spre exterior într-o anumită măsură. Îi luăm ceva de pe drumul
său spre interior. Luăm mișcarea. Astfel redăm vocalei în mișcare exterioară ceea ce
am luat de la ea pe calea sa interioară. În cazul vocalei, problemele sunt de așa
natură încât mișcarea către exterior are o importanță excepțională în căutarea
transferului efectului vocalei, exprimat euritmic, asupra întregului om. De asta
trebuie să ținem cont aici. care s-au alăturat anterior într-o oarecare măsură în
mișcarea exterioară. Îi luăm ceva departe pe drumul său spre interior. Luăm
mișcarea. Astfel redăm vocalei în mișcare exterioară ceea ce am luat de la ea pe
calea sa interioară. În cazul vocalei, problemele sunt de așa natură încât mișcarea
exterioară are o importanță excepțională în căutarea transferului efectului vocalei,
exprimat euritmic, asupra întregului om. De asta trebuie să ținem cont aici. care s-
au alăturat anterior într-o oarecare măsură în mișcarea exterioară. Îi luăm ceva de
pe drumul său spre interior. Luăm mișcarea. Astfel redăm vocalei în mișcare
exterioară ceea ce am luat de la ea pe calea sa interioară. În cazul vocalei,
problemele sunt de așa natură încât mișcarea către exterior are o importanță
excepțională în căutarea transferului efectului vocalei, exprimat euritmic, asupra
întregului om. De asta trebuie să ținem cont aici. problemele sunt de așa natură
încât mișcarea exterioară are o importanță excepțională în căutarea transferului
efectului vocalei, exprimat euritmic, asupra întregului om. De asta trebuie să ținem
cont aici. problemele sunt de așa natură încât mișcarea exterioară are o importanță
excepțională în căutarea transferului efectului vocalei, exprimat euritmic, asupra
întregului om. De asta trebuie să ținem cont aici.
Vorbind despre vocale astăzi, vom vorbi pur și simplu despre semnificația a ceea
ce este vocalizat euritmic în mișcare. Aici este foarte important ca cineva să
dezvolte un sentiment pentru ceea ce curge în mișcare. Acela dezvoltă o conștiință
perceptivă care ne spune dacă ceea ce se întâmplă în membrul uman respectiv este
o întindere, o rotunjire sau așa ceva. Trebuie să dobândim în mod hotărât o
conștiință specifică pentru aceasta. În ceea ce privește vocalele, este extrem de
important ca cineva să simtă mișcarea făcută sau poziția luată. Aceasta este ceea ce
este important. Începând de aici, vom transpune fiecare dintre vocale din euritmică
în terapeutică.
Demonstrat practic (doamna Baumann): un „eu” distinct realizat prin

întinderea ambelor brațe. Această întindere trebuie efectuată în așa fel încât să se
întoarcă apoi (în poziția de repaus; ed.) Și să efectueze aceeași mișcare ceva mai jos,
să se întoarcă din nou și să o facă cu ambele (brațele) orizontale. Acum ne
întoarcem și, dacă ați avut dreptul înainte înainte, acum, pe măsură ce coborâți,
trebuie să luați dreapta în spate și acum în față, acum puțin înapoi, apoi ceva mai
adânc. Acum nu vreau să vă deranjez mai mult cu asta, dar dacă cineva ar dori să o
ducă la bun sfârșit, s-ar putea face mai complicat luând mai multe poziții; apoi s-ar
începe cu „eu”, s-ar întoarce, s-o facă puțin mai departe, s-ar trece, mai departe, și
așa mai departe, astfel încât să aibă cât mai multe poziții de „eu”, realizate de sus
până la de mai jos, întors întotdeauna (în poziția de odihnă; ed.). Când aceste
mișcări sunt efectuate, ele sunt o expresie pentru ființa umană ca
persoană. Întreaga persoană individuală este astfel exprimată.
Acum am putea observa, de exemplu, că un copil, de altfel o persoană adultă, nu

se poate exprima corect ca persoană. El este cumva inhibat în exprimarea lui însuși
ca individualitate completă. Ar putea fi un visător într-un anumit sens sau ceva
similar. Sau, dacă ne gândim la o anomalie fizică - în cazul unui copil, de exemplu,
că el nu învață să meargă corect, merge neîndemânatic - sau dacă în cazul unui
adult observăm că ar fi de dorit pentru din motive igienice sau terapeutice pentru
care persoana învață să meargă mai bine, acest exercițiu special ar fi foarte bun
pentru asta. Când adulții ies prea puțin în pas, când nu întind corect pasii,
înseamnă întotdeauna că circulația suferă sub ea. Circulația sângelui suferă sub un
mers insuficient extins. Deci, atunci când oamenii merg în acest mod (ușor
împiedicându-se; ed.), Aceasta are ca consecință că circulația devine într-un mod
oarecum mai lentă decât ar trebui să fie în acea persoană. Apoi, trebuie să încercați
ca această persoană să învețe să iasă din nou și, făcându-l să facă acest exercițiu, va
fi sigur că își va atinge obiectivul. Atunci persoana va avea rezultate mai mari și mai
pătrunzătoare în a învăța să meargă corect. Astfel, se poate spune că, în esență,
acest „eu” modificat - exercițiu îi împinge pe acei oameni care - îl voi exprima
oarecum radical - nu pot merge corect. Se poate rezuma aproximativ astfel: pentru
persoanele care nu pot merge corect. Apoi, trebuie să încercați ca această persoană
să învețe să iasă din nou și, făcându-l să facă acest exercițiu, va fi sigur că își va
atinge obiectivul. Atunci persoana va avea rezultate mai mari și mai pătrunzătoare
în a învăța să meargă corect. Astfel, se poate spune că, în esență, acest „eu”
modificat - exercițiu îi împinge pe acei oameni care - îl voi exprima oarecum radical
- nu pot merge corect. Se poate rezuma aproximativ astfel: pentru persoanele care
nu pot merge corect. Apoi, trebuie să încercați ca această persoană să învețe să iasă
din nou și, făcându-l să facă acest exercițiu, va fi sigur că își va atinge
obiectivul. Atunci persoana va avea rezultate mai mari și mai pătrunzătoare în a
învăța să meargă corect. Astfel, se poate spune că, în esență, acest „eu” modificat -
exercițiu îi împinge pe acei oameni care - îl voi exprima oarecum radical - nu pot
merge corect. Se poate rezuma aproximativ astfel: pentru persoanele care nu pot
merge corect.
Puteți extinde exercițiul în continuare și, cu adăugarea unui fel de reluare a ceea
ce a făcut doamna Baumann, va fi mult mai eficient Acum încercați să faceți
întregul exercițiu fără a aduce brațele înapoi (în poziția de odihnă; ed.), astfel încât
să ajungeți la ultima poziție doar prin rotire: rotirea într-un plan, rapidă, mai
rapidă și mai rapidă. Exercițiul „Eu” așa cum a fost demonstrat și descris pentru
prima dată poate fi intensificat în acest fel și va aduce beneficii acelor oameni care
nu pot merge corect. Atunci va fi extraordinar de ușor să-i aduci să meargă
corect. Îi poți sfătui să meargă corect și eforturile lor de a merge într-o manieră
diferită vor aduce și rezultate adecvate.
Acum doamna Baumann va demonstra un exercițiu „U” pentru noi. Brațele

destul de sus și înapoi la poziția de plecare, acum puțin mai jos, din nou înapoi,
puțin mai jos, acum orizontal, din nou înapoi, acum dedesubt, din nou înapoi și din
nou de dedesubt; acesta este principiul acesteia. Și acum faceți-l imediat, astfel
încât să începeți deasupra menținând „U” în timp ce vă deplasați în jos; și acum
faceți-o din ce în ce mai repede, astfel încât, în cele din urmă, să atingeți o viteză
destul de mare.
Vă rugăm să rețineți acest lucru ca modalitate în care să executați exercițiul

„U”. Dacă aș rezuma din nou în același mod ca mai devreme, aș numi asta mișcarea
pentru copii sau adulți care nu pot sta în picioare. În cazul „eu” am avut cei care nu
pot merge, cu „U”, avem cei care nu pot sta.
Acum, a nu putea sta în picioare înseamnă să ai picioarele slabe și să obosești

foarte ușor când stai în picioare. De asemenea, ar însemna, de exemplu, că nu s-ar
putea sta suficient de mult pe vârfuri sau că nu s-ar putea sta suficient de mult pe
călcâi fără a deveni imediat stângaci. Stând pe vârfuri sau pe tocuri nu există
exerciții euritmice, dar ar trebui să fie practicate de persoanele care au picioarele
slabe, care se obosesc ușor în picioare sau care nu pot sta deloc în mod
corespunzător. A nu putea sta în picioare corect înseamnă a fi ușor obosit și la
mers. Aceasta este o diferență tehnică: mersul stânjenit și oboseala în mers sunt
două lucruri diferite. Când persoana este obosită mergând, are de-a face cu
exercițiul „U”. Când persoana umblă neîndemânatic sau când, ca urmare a întregii
sale constituții, ar fi de dorit să învețe să iasă cu picioarele, acest lucru poate fi
exprimat tehnic ca fiind incapabil să meargă. Cu toate acestea, a fi obosit prin mers
ar fi exprimat tehnic ca fiind incapabil să stai în picioare. Și pentru astfel de
oameni, exercițiul „U” este deosebit de potrivit. Acest lucru este legat de chestiuni
cu care trebuie să ne ocupăm odată ce am ajuns puțin mai departe.
Acum, vă rugăm să efectuați mișcarea „O”: destul de sus în sus și înapoi (în
poziția de repaus; ed.) Și acum oarecum mai jos, din nou înapoi, mai jos și așa mai
departe. Acum, faceți-o astfel încât să faceți mișcarea „O” de mai sus; simțiți în mod
distinct rotunjirea brațelor în mișcare în timp ce alunecați în jos. Când alunecați în
jos cu mișcarea „O”, aceasta trebuie să rămână „O”. Acum, din ce în ce mai repede.
Ați vedea acest exercițiu complet în cea mai strălucită aplicație, dacă ați avea
aici în fața dvs. o persoană cu adevărat corpulentă. Dacă un copil sau un adult
devine neobișnuit de gras, atunci acesta este exercițiul care trebuie aplicat. Făcând
„O” atât de des și extinzându-l la acest corp în formă de butoi la sfârșit - atunci este
într-adevăr un butoi pe care îl descriem în exteriorul nostru - cel care formează
polul opus acelor tendințe dinamice la locul de muncă în a face o persoană
obezitatea este de fapt efectuată. O puteți aplica foarte bine igienic și terapeutic și
veți fi convinși că o tendință de a deveni mai subțire apare de fapt atunci când aveți
astfel de oameni să efectueze această mișcare, mai ales atunci când practică și alte
lucruri despre care încă nu avem de discutat. Dar, în același timp, este de o
semnificație deosebită în acest exercițiu că aveți persoana care practică numai atât
timp cât poate, fără să transpire puternic și să devină prea cald. Dacă doriți să
obțineți efectul dorit, trebuie să încercați să efectuați exercițiul, astfel încât
persoana să se poată odihni întotdeauna între ele.
Acum, doamna Baumann va face o mișcare „E”, destul de sus. Este o mișcare

„E” adecvată numai atunci când această mână se află pe cealaltă, astfel încât să se
atingă. Acum reveniți (în poziția de repaus; ed.), Apoi oarecum mai jos, mâna
dreaptă peste brațul stâng și apoi, pentru a fi cu adevărat eficientă, o vom face astfel
încât să stea din ce în ce mai mult în spate și acum din nou de la de sus în
jos; atunci „E” trebuie făcut astfel încât să pătrundă bine. Și acum, aducându-l în
jos, trebuie să vă mișcați (trecerea) mai în spate, atât de departe încât să împărțiți
cusătura umărului în spate. Acum acesta este exercițiul care va fi deosebit de
avantajos pentru cei slabi, adică pentru persoanele slabe, mai degrabă decât pentru
persoanele grase, pentru acei oameni în care slăbiciunea vine distinct din interior,
dar este condiționată organic. Trebuie să fie cauzată organic.
Un alt exercițiu care poate fi considerat paralel cu acesta ar trebui aplicat cu o

anumită precauție, deoarece afectează sufletul
mai aproape. Este următorul: faceți un „E” în spate cât de bine puteți și cât de
departe puteți. Asta chiar doare. Este o mișcare care este în sine un pic dureroasă și
care este într-adevăr scopul. Ar trebui să fie practicat cu acei copii sau adulți la care
există motive psihologice pentru a deveni subțire, cum ar fi uzarea și așa mai
departe. Deoarece, în principiu, trebuie să fim atenți la abordarea din exterior cu
vindecarea prin astfel de mijloace spirituale, și acest lucru trebuie, desigur, aplicat
cu prudență. Asta înseamnă că trebuie să inspiri un copil care a eșuat sau care
prezintă semne de depresie, astfel încât să-și ia inima când îl vei face să facă aceste
exerciții. Dacă cineva se preocupă cu copilul altfel, mângâindu-l și îngrijindu-și
sufletul, atunci îl poți cere să facă și aceste exerciții.
Puteți vedea că, în cazul tuturor acestor lucruri, este vorba într-o anumită
măsură de a extinde ceea ce vine la expresie în euritmia artistică într-un anumit
mod. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește vocalele.
Acum este foarte important să ne clarificăm următoarele. Știți că elementul

vocal poate fi dezvoltat în acest mod și că este în esență expresia
interiorului. Trebuie să înțelegem doar prin simțire și contemplare ceea ce are
loc. Trebuie avut în vedere că persoana în cauză, persoana care realizează aceste
lucruri pentru a fi vindecată, trebuie să le simtă; în „E” simte că un braț îl acoperă
pe celălalt. Cu toate acestea, în cazul „O”, se ia în considerare ceva mai mult. În „O”
ar trebui să simțiți nu numai închiderea cercului, ci și îndoirea. Ar trebui să simți că
construiești un cerc. Ar trebui să simțiți cercul care îl străbate. Și pentru a face „O”
deosebit de eficient ar trebui să-l conștientizeze pe cel care o face și că ar trebui să
se simtă ca și cum el însuși sau altcineva ar trage o linie de-a lungul sternului, astfel
prin simțire, închizând întregul spre spate în spirit; de parcă ar fi să experimentezi
ceva de genul a avea o linie trasată pe stern de sine sau de altcineva.
Acum vrem să facem un „A”: ne întoarcem (în poziția de repaus; ed.), Acum
facem un „A” ceva mai jos, ne întoarcem din nou, facem un „A” orizontal, înapoi,
facem un „A” oarecum coborât, în spate, un „A” foarte adânc, în spate, apoi în
spate; că trebuie să faceți o singură dată, dar să reveniți mai întâi (la restul pozitiu;
ed.). Și acum faceți „A” de deasupra și fără a schimba unghiul, aduceți-l în jos și,
din nou, fără senzația că schimbați unghiul, în spate.
Acest exercițiu poate fi cu adevărat eficient numai dacă cineva îl clonează

frecvent. Și când o repetăm frecvent, este exercițiul care trebuie utilizat cu oameni
lacomi, la care natura animală este deosebit de puternică în prim plan. Deci, dacă
aveți la școală un copil care este în orice mod un animal mic și în care afecțiunea
are o cauză organică, atunci când îl veți face, faceți acest exercițiu, veți vedea că are
pentru el o semnificație deosebită.
În cazul acestor exerciții, puteți observa încă o dată că, dacă vor fi introduși în
școală, va fi necesar să organizați copiii în grupuri special pentru ei. În curând veți
deveni convinși că copiii fac aceste exerciții mult mai puțin bucuroși decât celelalte
exerciții euritmice. În timp ce sunt dornici să-i facă pe ceilalți, cel mai probabil va
trebui să-i convingă să facă acest lucru, deoarece vor reacționa la început, deoarece
copiii reacționează adesea la administrarea de medicamente: cu rezistență. Nu vor
fi deosebit de fericiți în această privință, dar acest lucru nu prezintă un rău deosebit
în exercițiile care au legătură cu „O”, „U”, „E” și „A”; în cazul „eu” este oarecum
dăunător atunci când copilul nu se bucură de el. Trebuie să încercați să ajungeți la
stadiul în care copiii se încântă în exercițiul „eu” pe măsură ce îl clonăm. În cazul
celorlalte, „U”, „O”, „E” și „A”, nu este deosebit de dăunător dacă exercită
autoritatea și știind că este de datoria lor să o facă. Cu „eu” este important ca copiii
să aibă plăcere să o facă, deoarece afectează întregul individ, așa cum am spus
deja.
Veți profita mai mult dacă vă veți împăca cu următoarele: „eu” dezvăluie omul
ca persoană, „U” dezvăluie omul ca om, „O” dezvăluie omul ca suflet, „E” fixează
ego-ul în eteric corp, pătrunde corpul eteric, puternic cu ego-ul. Iar „A”
contracarează natura animală a omului.
Acum vom urmări diferitele lucrări în continuare. Dacă aveți o persoană cu

respirație neregulată, care este oarecum împovărată de clovn de respirația sa și
altele asemenea, veți putea aduce această persoană la respirație normală aplicând
vocale. Veți putea realiza, în special, articularea distinctă a consoanelor prin
intermediul acestor exerciții, deoarece acest lucru este mult facilitat prin
practicarea vocalelor. Când observați că anumiți copii nu reușesc să formeze
anumite consoane cu buzele sau limba - pentru sunetele palatine (Gaumenlaute)
este mai puțin aplicabil, deși pentru sunetele labiale și linguale excepțional de bune
- va fi de mare ajutor copiilor cu dificultăți în acest sens, atunci când se încearcă ca
ei să facă astfel de exerciții cât mai devreme posibil.
Veți observa, de asemenea, că atunci când oamenii tind să aibă dureri de cap
cronice, la afecțiuni asemănătoare migranilor, acestea pot fi atenuate considerabil
prin practica vocalelor. Deci, în cazurile de dureri de cap cronice și simptome
cronice ale migranilor, precum și atunci când oamenii sunt cu ceață, aceste lucruri
vor fi deosebit de aplicabile. În mod similar, dacă folosiți exercițiile pe care le-am
făcut astăzi pentru copiii care nu pot acorda atenție, care sunt somnoroși, îi veți
trezi într-un anumit sens la o stare de conștientizare. Acesta este un unghi igienico-
didactic de o anumită semnificație. Se va observa că adulții cu cap somnoros pot fi
treziți cu siguranță și în acest fel. Și atunci se va observa că atunci când digestia
unei persoane este prea slabă sau prea lentă, că prin intermediul acestor exerciții
această digestie lentă și tot ceea ce se știe că este legat de ea,
În anumite forme de euritmie igienică, ar fi bine ca mișcările - care se
desfășoară cu brațele doar în euritmia artistică - să fie făcute și cu picioarele, acolo
unde este posibil, doar oarecum mai puțin forțat, așa cum urmează să
descriu. Acum veți întreba cum se poate face un „eu”, de exemplu, cu
picioarele? Este foarte usor. Trebuie doar să întindeți piciorul și să simțiți
întinderea în el. „U” ar fi pur și simplu să stea cu deplină conștientizare pe ambele
picioare, astfel încât să ai un sentiment distinct de întindere în ambele. Cu toate
acestea, „O” cu picioarele trebuie învățat. Ar trebui să se obișnuiască cu adevărat
oamenii cu care este necesar să facă exercițiul „O”, așa cum am descris, să facă și
„O” cu picioarele. Aceasta constă în a arăta degetele de la picioare oarecum, dar
doar foarte ușor, spre exterior și apoi încercând să stăm în acest mod și să ne
menținem poziția. Cu toate acestea, trebuie să stai în vârful picioarelor și să te
apleci spre exterior, să rămâi așa în picioare un moment și apoi să revii la poziția
normală; apoi construiește-l din nou și așa mai departe.
Este necesar să se țină seama de relația existentă între posibilitățile de mișcare

interioară determinate organic la omul mijlociu și omul inferior. Aceasta este astfel
încât mișcarea făcută pentru omul inferior trebuie efectuată cu doar o treime din
forță. Astfel, atunci când aveți pe cineva să efectueze mișcarea „O” așa cum am
văzut-o, trebuie să aveți senzația că ceea ce se face mai târziu pentru picioare și
picioare necesită doar o treime din timp și astfel doar o treime din energia
consumată . Cu toate acestea, va fi deosebit de eficient atunci când așezați acest
lucru în mijloc, astfel încât să aveți, să spunem, A și apoi din nou A, cu B, mișcarea
piciorului, în mijloc (a se vedea tabelul); va fi deosebit de eficient să le avem
împreună.
o treime o treime o treime
ABA
Braț Picior Braț
De asemenea, va fi deosebit de eficient să faceți același lucru în legătură cu

exercițiul „E” pentru picioare, traversând cu adevărat picioarele.

Diagrama 2
Dar unul trebuie să stea în vârful picioarelor și să așeze un picior peste celălalt,
astfel încât să se atingă. Din nou, o treime și plasat, dacă este posibil, în
mijloc. Acesta este un lucru pe care ar fi deosebit de bine să îl facă copiii, precum și
adulții, care sunt slabi. În mod natural, vor fi greu capabili să o facă, dar tocmai de
aceea trebuie să învețe să o facă. Tocmai în aceste chestiuni se vede că ceea ce este
cel mai important pentru diferiți oameni să învețe este ceea ce sunt cel mai
incapabili să facă. Ei trebuie să-l învețe, deoarece este necesar pentru recuperarea
sănătății lor.
„A” (cu picioarele; ed.) Este de asemenea necesar; Ți l-am demonstrat deja
ieri. Acesta constă în asumarea acestei poziții răspândite în timp ce stai în picioare,
în măsura în care este posibil pe vârfuri. Acest lucru ar trebui, de asemenea, să fie
introdus în mișcarea A și va fi deosebit de eficient acolo.
Acum se pot intensifica și toate exercițiile pe care tocmai le-am descris,

efectuându-le în mers. Și veți obține multe pentru un copil slab, de exemplu, când îl
învățați să facă mișcarea „E” așa cum tocmai am făcut-o în mers; ar trebui să
meargă în așa fel încât să atingă întotdeauna fiecare picior alternativ. Făcând un
pas înainte, el traversează mai întâi cu un picior, apoi cu celălalt, astfel încât să
încrucișeze întotdeauna un picior peste celălalt, astfel încât să așeze un picior la
hack și îl atinge cu celălalt în față. Bineînțeles, el nu va avansa foarte bine, dar este
bine ca această mișcare să se desfășoare în timpul mersului. Veți spune că mișcările
complicate apar ca urmare; dar este bine când apar mișcări complicate.
Acum vreau să vă atrag atenția asupra faptului că ceea ce am spus despre

elementul vocalic ar trebui să se distingă brusc pentru a începe de la ceea ce vom
practica mâine cu privire la consoane. Elementul consonantic este de așa natură
încât exprimă în general exteriorul, așa cum am spus deja. Și în vorbire consoana
este atât de formată încât o reconstrucție, o imitație a formei exterioare apare prin
mișcările formative ale buzelor și limbii. Acum consoanele au, așa cum vom vedea
mâine, tipuri de mișcări foarte speciale și se află în aceste forme de mișcare să facă
consonanta din nou spre interior într-un anumit mod, dându-i o formă
euritmică. Este interiorizat. Ceea ce pierde pe calea vorbirii exterioare i se
restabilește. Și,
Aici puteți vedea cel mai clar că trebuie să-i avertizați pe euritmiștii artistici să
nu amestece cele două lucruri; euritmiștii artistici nu ar face bine să se observe
constant, întrucât și-ar jefui capacitatea de a lucra în mod inconștient. Dimpotrivă,
atunci când aveți un copil sau un adult care desfășoară ceva care are legătură cu
consoanele, este important ca aceștia să se fotografieze interior în gândul lor
parcă; atunci în această fotografie interioară a sinelui se află ceea ce este
eficient; persoana trebuie să se vadă cu adevărat în interior în poziția pe care o
desfășoară și trebuie realizată în așa fel încât persoana să aibă o imagine interioară
a ceea ce face.
Dacă ai fi atât de bun (Miss Wolfram) încât să ne arăți un „M” ca consoană, mai
întâi cu mâna dreaptă, acum cu stânga, dar luând-o înapoi, acum luând mâna
dreaptă înapoi și „M” cu mâna stângă și acum cu ambele mâini, care pot fi
multiplicate în diferite moduri, desigur. Acum un „M” - vom începe cu acest
exemplu; pentru început, ce înseamnă vorbire? În vorbire, „M” este un sunet
extraordinar de important. Veți experimenta importanța sa în vorbire și în
fiziologia vorbirii, de asemenea, dacă o contrastați cu „S”. Poate că doamna
Baumann va face un „S” grațios pentru noi acum, dreapta, stânga și acum cu
ambele mâini.

Diagrama 3
Acum, pentru început, se pare că aveți sentimentul sau ar trebui să aveți

sentimentul când se termină „S” că întâlniți ceva în voi - este corpul eteric și anume
(în acest moment Dr. Steiner a făcut mișcarea corespunzătoare; ed.); astfel încât să
aveți o linie asemănătoare unui șarpe. Această serpentină se poate apropia de o
linie dreaptă în cazul unui „S” deosebit de pronunțat și poate fi chiar reprezentată
ca o linie dreaptă. Prin contrast, când te uiți la „M” care tocmai a fost efectuat, ar
trebui să ai senzația - chiar și atunci când forma organică este realizată în interior -
că nu este cu adevărat același lucru. Și astfel „M” este ceea ce contracarează direcția
„S” atunci când este pusă împotriva ei și care este în esență marea polaritate dintre
un „S” și un „M”; sunt două sunete polare. „S” este sunetul cu adevărat ahrimanic,
dacă pot vorbi antroposofic, iar „M” este acela care atenuează proprietățile
Ahrimanicului, îl face ușor; dacă pot să-l exprim așa, își ia puterea Ahrimanică de la
el. Deci, atunci când avem o combinație de sunete, inclusiv „S” acid „M”, de
exemplu „Samen” (semințe) sau „Summe” (sumă), avem în această combinație de
sunete mai întâi puternicul Ahrimanic fiind în „S” , a cărui înțepătură este apoi
preluată de la „NI”.

Diagrama 4
Poate că veți face un „H” pentru noi (Miss Wolfram). Când te uiți cu adevărat la
„H”, când te simți cu adevărat în interiorul acestui „H”, atunci îți vei spune: există
ceva în acest „H” care se dezvăluie ca fiind fără echivoc luciferic. Lucifericul din
„H”, atunci, vine aici la expresie. Și acum încercați să vă observați - aici sentimentul
este mai puțin important decât contemplarea acestuia - încercați să vă observați,
când doamna Baumann o face acum pentru noi, cum este atunci când cineva face
„H” și îi permite să treacă imediat într-un „M”. Faceți mai întâi „H” și lăsați-l să se
transfere din când în când într-un „M”. Acum aruncă o privire. În această mișcare
aveți întreaga percepție a atenuării Lucifericului, a înțepăturii sale luate din el,
adusă la expresie. Mișcarea este cu adevărat de parcă ar fi arestat-o pe
Lucifer. Și, se poate auzi și dacă te gândești pur și simplu la asta - omul civilizat de
astăzi nu mai poate reflecta corect asupra acestor lucruri. Dacă cineva vrea să fie de
acord cu ceva luciferic, dar micșorează imediat elementul luciferic real, dorința
aprobării sale, atunci el spune: „Hm, hm”. Acolo ai „H” și „M” plasate într-adevăr
foarte aproape unul de celălalt și ai tot farmecul micului Luciferic direct în el.
Din aceasta puteți vedea că, de îndată ce se întoarce către elementul
consonantic, trebuie să se îndrepte imediat și spre observarea formei. Acesta este
lucrul esențial și mâine vom vorbi despre asta mai departe.
Euritmie curativă
CONFERINȚA 3
Pentru a proceda într-un mod adecvat, vom pregăti temeiurile astăzi pentru ca
anumite chestiuni să fie aprofundate fiziologic și psihologic mâine, luând în
considerare formele pe care le iau consoanele în mișcarea euritmică. În ceea ce a
fost dezvoltat ca formă implicată în mișcarea consonantică, s-a dat cu adevărat
atenție la tot ceea ce trebuie luat în considerare atunci când omul încearcă să
pătrundă în lumea exterioară prin vorbire. Persoana care își pune sarcina de a
observa vorbirea va vedea că confruntarea omului cu lumea exterioară trebuie să
conste, pe de o parte, de a trăi în lume cu putere; de a se face altruist și de a trăi în
lume. În vocale vine în sine; în vocale intră în interior și își desfășoară activitatea
acolo. În consoane, el devine într-un fel unul cu lumea exterioară, deși în diferite
grade. Aceste grade diferite de unire cu lumea se manifestă și în anumite practici
din limbă. În dezvoltarea elementului consonantic în euritmie, în special cu referire
la observația sensibil-suprasensibilă despre care vorbesc atât de des în introducerea
spectacolelor euritmice, - este necesar să se ia în considerare dacă ființa umană se
obiectivează pe sine. Să descopere dacă omul se extroverteste complet pentru a
înțelege elementul spiritual din lucrurile din afara lui într-un sunet vorbit, sau dacă,
în ciuda acestei obiectivări a lui însuși, rămâne mai mult în interior și nu iese
complet din sine, ci reproduce în schimb în sine. Aceasta este o distincție majoră,
motiv pentru care trebuie să o întreb pe doamna Baumann să fie atât de bun și să
ne arate în primul rând mișcarea pentru „H”. Acum, vă rog să nu luați în
considerare această mișcare H cu totul și doamna Baumann va demonstra mișcarea
F. Și acum urmăriți ceea ce puteți observa aici în aceste două mișcări diferite. Puteți
observa ceea ce este prezent în virtutea instinctului uman în încercarea de a enunța
sunetul în cauză. Luați în considerare pronunția lui H: de fapt spuneți Ha, urmați
cu o vocală. Este imposibil să suni o consoană fără ca aceasta să fie nuanțată de o
vocală, o urmezi cu un „A”. Consoana pură este vocalizată, combinată cu o
vocală. Dacă luați în considerare „F”, veți găsi că instinctul lingvistic al omului pune
un „E” în fața sa: eF. Aici apare opusul: un E este setat înaintea acestuia. Acum, vă
rugăm să ignorați cu totul această mișcare H și doamna Baumann va demonstra
mișcarea F. Și acum urmăriți ceea ce puteți observa aici în aceste două mișcări
diferite. Puteți observa ceea ce este prezent în virtutea instinctului uman în
încercarea de a enunța sunetul în cauză. Luați în considerare pronunția lui H: de
fapt spuneți Ha, urmați cu o vocală. Este imposibil să suni o consoană fără ca
aceasta să fie nuanțată de o vocală, o urmezi cu un „A”. Consoana pură este
vocalizată, combinată cu o vocală. Dacă luați în considerare „F”, veți găsi că
instinctul lingvistic al omului plasează un „E” în fața sa: eF. Aici apare opusul: un E
este setat înaintea acestuia. Acum, vă rugăm să ignorați cu totul această mișcare H
și doamna Baumann va demonstra mișcarea F. Și acum urmăriți ceea ce puteți
observa aici în aceste două mișcări diferite. Puteți observa ceea ce este prezent în
virtutea instinctului uman în încercarea de a enunța sunetul în cauză. Luați în
considerare pronunția lui H: de fapt spuneți Ha, urmați cu o vocală. Este imposibil
să suni o consoană fără ca aceasta să fie nuanțată de o vocală, o urmezi cu un
„A”. Consoana pură este vocalizată, combinată cu o vocală. Dacă luați în
considerare „F”, veți găsi că instinctul lingvistic al omului pune un „E” în fața sa:
eF. Aici apare opusul: un E este setat înaintea acestuia. Puteți observa ceea ce este
prezent în virtutea instinctului uman în încercarea de a enunța sunetul în
cauză. Luați în considerare pronunția lui H: de fapt spuneți Ha, urmați cu o
vocală. Este imposibil să suni o consoană fără ca aceasta să fie nuanțată de o vocală,
o urmezi cu un „A”. Consoana pură este vocalizată, combinată cu o vocală. Dacă
luați în considerare „F”, veți găsi că instinctul lingvistic al omului plasează un „E” în
fața sa: eF. Aici apare opusul: un E este setat înaintea acestuia. Puteți observa ceea
ce este prezent în virtutea instinctului uman în încercarea de a enunța sunetul în
cauză. Luați în considerare pronunția lui H: de fapt spuneți Ha, urmați cu o
vocală. Este imposibil să suni o consoană fără ca aceasta să fie nuanțată de o vocală,
o urmezi cu un „A”. Consoana pură este vocalizată, combinată cu o vocală. Dacă
luați în considerare „F”, veți găsi că instinctul lingvistic al omului plasează un „E” în
fața sa: eF. Aici apare opusul: un E este setat înaintea acestuia. Dacă luați în
considerare „F”, veți găsi că instinctul lingvistic al omului pune un „E” în fața sa:
eF. Aici apare opusul: un E este setat înaintea acestuia. Dacă luați în considerare
„F”, veți găsi că instinctul lingvistic al omului plasează un „E” în fața sa: eF. Aici
apare opusul: un E este setat înaintea acestuia.
Prin cele de mai sus veți percepe că atunci când omul rosteste un „H” face un
efort mai mare pentru a descoperi prin vorbire spiritualul din obiectul
exterior; atunci când eliberează un „F”, efortul său este îndreptat mai mult spre
reexperimentarea spiritualului din sine. Prin urmare, modul în care apare consoana
este complet diferit, în funcție de faptul dacă vocala nuanțează consoana din față
sau din spate, dacă pot folosi acest mod de exprimare în ceea ce privește natura
articulației consonantice. Acest lucru îl veți transmite în forma pe care ați observat-
o.
Poate că domnișoara Wolfram va face din nou „H”. H: aici aveți o desfășurare
energică în lumea exterioară, nu doriți să rămâneți în sine, doriți să ieșiți și să trăiți
în exterior. F: vedeți efortul decis de a evita pătrunderea în lumea exterioară prea
brusc, pentru a rămâne în interior.
Acum, când se ia în considerare acest lucru, se poate continua de aici pentru a

forma o imagine mentală a diferitelor chestiuni care, deși trebuie să devină parte a
euritmiei, au fost, pentru început, inutile în ceea ce ne-a preocupat euritmia ca
artă , dar care va deveni necesar cu cât această artă este extinsă mai mult la alte
limbi. În momentul în care nu se spune „ef”, ci „fi”, în acel moment este o problemă
diferită; în acel moment se încearcă să îmbrățișăm și exteriorul cu sunetul. Acest
lucru indică un fapt istoric important: în Grecia antică oamenii au încercat să
înțeleagă exteriorul chiar și în acele lucruri cu privire la care omul modern a devenit
interior. Vedeți cum se poate urmări în marginile cele mai exterioare ale experienței
omului ceea ce am exprimat, de exemplu, în Ghicitorile filozofiei : [1] această ieșire
și prindere în lumea exterioară a ceea ce omul de astăzi experimentează deja cu
totul interior în ego-ul său. Motivul pentru care știința spirituală nu este acceptată
pe baza unor astfel de lucruri este doar faptul că oamenii civilizației noastre sunt, în
general, prea leneși. Trebuie să țină cont de prea multe lucruri pentru a ajunge la
adevăr și vor să le ușureze. Dar asta nu va merge. Vor să le ușureze totul ; și asta nu
va merge.
Asta, în prezent, în ceea ce privește un element care a curs în formarea

consoanelor. Dacă vrem să înțelegem formarea consoanelor în domeniul euritmiei,
atunci ar trebui să luăm în considerare un al doilea element la care cred că oamenii
acordă mai puțină atenție în zilele noastre în predare, chiar și în fiziologie, fiziologia
vorbirii, decât al treilea element la care vom ajunge într-un moment. Pentru a crea
o impresie, vă voi cere să comparați încă o dată. Aici este important ca cineva să
formeze o imagine contemplativă. Firește, nu se poate pătrunde până la capătul a
ceea ce se are într-o astfel de imagine, în concept.
Poate că doamna Baumann va fi atât de bună și va face din nou H-ul și, odată ce
tonul a dispărut, doamna Baumann va face un D pentru noi. În acest caz, trebuie să
fim atenți la următoarele: Când contemplăm H, vei găsi că mișcarea deviază foarte
mult pentru a începe de la ceea ce are loc atunci când îl vorbim; întrucât - în ceea ce
privește caracteristica la care mă gândesc în acest moment - elementul euritmic
trebuie să fie polar față de procesul propriu-zis din vorbire. Știți că procesul de
vorbire, așa cum l-am prezentat cu o zi înainte, ieri, este o reflecție din spatele
laringelui. Procesul euritmic trebuie să exprime acest lucru în exterior. O exprimă
în mișcare. În anumite cazuri, trebuie să treci la polul exact opus. Acest lucru este
deosebit de caracteristic pentru H și D; în cazul altor consoane, acest element
trebuie redus. Acum, ce fel de sunet este H? H este esențial un sunet de
respirație. H este de fapt creat prin suflare. În cazul lui H, aveți o împingere
decisivă [2] în euritmie unde trebuie să sufli. Când rostiți „D”, veți avea acest efect
de împingere [2] în pronunție. Trebuie să polarizăm acest lucru transformându-l în
mișcarea caracteristică care a fost prezentă în D. Astfel calitatea propulsivă a
vorbirii este ștearsă atunci când se transmite sunetul prin mișcare.
Deci, vedeți că tocmai această caracteristică trebuie luată în considerare în mod

special, atunci când cineva are fie un sunet de respirație, fie un sunet plosiv. Acum
sunetele nu sunt doar fie respirație, fie sunete plozive. Dar din ce motiv sunt unul
sau altul? Vedeți, când cineva are un sunet de respirație decis, se exprimă prin
suflare faptul că se dorește cu adevărat să iasă din sine; în sensul, [2] că această
ieșire din sine este dificilă, că s-ar dori să rămână înăuntru. Din acest motiv,
transpunerea euritmică a sunetului trebuie să aibă loc așa cum ați văzut.
Acum există și sunete care leagă cu atenție interiorul și exteriorul; sunete care

sunt de fapt fiziologic atât de constituite încât, cu ele, se afirmă că se oprește, se
oprește, acel lucru în care s-ar dori să fie activ în așa fel încât interiorul să devină
imediat exterior, unde s-ar intra în mișcare imediat cu întreaga ființă umană. Acest
lucru este evident în mod clar într-un singur sunet în limba noastră: R, care este,
totuși, din acest motiv cel mai inclusiv sunet; cineva ar dori să alerge după
organismul de vorbire cu fiecare membru, aș vrea să-l exprim, atunci când se spune
R. De fapt, cu R, se străduiește să aducă această căutare. Buzele vor să urmeze
atunci când pronunță R labial și opresc această alergare, limba vrea să urmeze când
vorbește R lingual, și în cele din urmă palatul vrea să urmeze când sună R
palatal. Aceste trei R-uri sunt deosebit de diferite una de alta, dar sunt totuși
una; în euritmie se exprimă astfel (doamna Baumann: R). Se exprimă aducerea în
mișcare a ceea ce se aduce de obicei la un punct mort. Astfel, tocmai alergarea după
mișcarea sunetului vine la expresie în R. Și când cineva dorește să aducă celălalt
element la expresie, se poate exprima R labial purtând mișcarea mai în jos; R
lingual se poate face mai mult în orizontală și R palatal mai degrabă în sus. Prin
acest mijloc se poate modifica sunetul R în mișcarea euritmică. Dar vedeți că forma
este determinată lăsând vibrațiile R în fundal și aducând „execuția” la expresie.
Un sunet similar în cazul în care cineva are, nu un vibrator, ci un fel de undă în

mișcare este L (Miss Wolfram: L). Sigur că există ceva de aceeași mișcare în ea ca în
R; dar alergarea este ușoară și se odihnește. Este mai degrabă o undă decât o
vibrație care vine la expresie.
Aceasta este ceea ce este conectat interior, fiziologic, cu umbrirea prin elementul
vocal al sunetului consonantic și cu umbrirea prin sentiment, ceea ce duce deja
într-o măsură mai mare în fizic. Se ajunge la diviziunea exterioară a sunetelor luând
în considerare organele; dacă comparăm încă o dată mișcările respective, vom
ajunge la cele mai extreme, cele mai externe principii ale divizării prin tabloul
nostru contemplativ. (Doamna Baumann: B) Acesta este un B, iar acum vom
continua direct poate cu un T. (Doamna Baumann: I). Acum puteți vedea din
poziție - care, ca al treilea element trebuie luat în considerare și care se face destul
de evident contemplației sensibile-suprasensibile - că în cazul lui B avem de-a face
cu un sunet labial și în caz de T cu sunet dentar. (Miss Wolfram: K) K: aici se începe
cu poziția și esențialul constă în mișcare. Isere, avem de-a face cu un sunet palatal
care, în pronunția sa, în tonul în care este vorbit, este cel mai liniștit, dar care se
transformă în mișcare în opusul său polar atunci când este interpretat în exterior în
euritmie. Consoanele se suprapun în ceea ce privește caracteristicile lor; o diviziune
se extinde în alta. Următoarele pot servi drept ajutor.
Luați sunetele labiale - Voi scrie doar cele mai distinctive dintre ele: V, B, P, F,
M. Puteți determina în ce măsură este implicată colorarea vocală pronunțând
sunetele; Nu trebuie să indic asta. Să luăm sunetele dentare D, T, S, Sh, L, engleza
Th și N. Și acum sunetele palatine: G, K, Ch și franceza Ng, mai mult sau mai
puțin. Va trebui să scriem R peste tot, deoarece are nuanțele sale peste tot:
Sunete labiale: V, B, P, F, MR
Sunete dentare: D, T, S, Sh, L, (Th), NR
Sunete palatine: G, K, Ch, Ng R
Având în vedere procesul de divizare din celălalt punct de vedere acum, voi
sublinia cu alb, unde avem de-a face cu un sunet de respirație definit: V, F, S, Sh și
Ch, de asemenea, mai mult sau mai puțin. Acestea ar fi sunetele de respirație
hotărâte. Voi sublinia cu roșu unde avem de-a face cu ceea ce sunt sunete clar
plozive: B, P, M, D, T, N și apoi poate G și K. Sunetul vibrator este R. Avem de-a
face cu un undulent distinct sunetul - care, din cauza transformării moi în mișcare,
trebuie să fie într-un sens al unui caracter interior - fundamental numai în cazul lui
L.
Aceste trei principii organizaționale - colorarea vocală, suflarea, împingerea,

vibrația și ondularea și tot ceea ce are legătură cu diviziunea externă (în sunete
labiale și palatale dentare; ed.) - toate acestea se exprimă în forme dat pentru
euritmie. Trebuie să vă fie clar, desigur, în ce măsură aceste principii ale divizării se
afectează reciproc. Când avem de-a face cu L, de exemplu, avem de-a face cu un
sunet dentar distinct care trebuie să aibă toate caracteristicile unui sunet dentar și
apoi trebuie să avem de-a face cu un sunet de alunecare, cu un sunet ondulant, care
trebuie să aibă caracteristicile unei unde. În afară de aceasta, are o legătură
puternică cu interiorul. Avem de-a face cu o colorare din interior spre exterior, cel
puțin în limba noastră. Nu spunem „le”, ci „el”; aici avem tranziția de la forme mai
vechi în care oamenii au ajuns în mod dorit în lumea exterioară și unde, ca rezultat,
a fost folosit un cuvânt pentru a exprima un astfel de eveniment, pentru a aduce
această trecere în exterior la expresie adecvată. Astfel, în fiecare dintre litere avem
de-a face cu o asemănare cu ceea ce are loc în interior.
Înainte de a lua în considerare consoanele în mod individual, să contemplăm

următoarele. Ieri am putut arăta că A - pe care am studiat-o și în metamorfoză - are
de-a face cu toate acele forțe din om care îl fac lacom, care îl organizează în funcție
de natura animală: A este, de fapt, cel mai apropiat de natura animală din om și,
într-un anumit sens, se poate spune că atunci când se pronunță A sună din
animalitatea omului. Și cu siguranță, după cum confirmă investigația spirituală, A
este sunetul care a fost cel mai timpuriu care a apărut atât pe parcursul evoluției
filogenetice, cât și a evoluției ontogenetice a omului. În evoluția ontogenetică este
oarecum ascunsă desigur; există și o evoluție falsă, după cum știți. A a fost primul
sunet care a apărut în evoluția omenirii, totuși, răsunător pentru a începe cu totul
în afara naturii animale. Și când tindem spre A cu consoanele, tot apelăm la ce sunt
forțele animale în om. După cum ați putut vedea ieri, întregul sunet este de fapt
format în consecință. Dacă folosim sunetul terapeutic în modul în care s-a
prezentat ieri sufletelor noastre, putem combate ceea ce îi face pe copii, și pe adulți,
să devină animale din ce în ce mai mari. Cu astfel de exerciții putem avea rezultate
foarte respectabile în dezanimalizarea omului. și adulți, în animale din ce în ce mai
mari. Cu astfel de exerciții putem avea rezultate foarte respectabile în
dezanimalizarea omului. și adulți, în animale din ce în ce mai mari. Cu astfel de
exerciții putem avea rezultate foarte respectabile în dezanimalizarea omului.
Și acum să trecem la sunetul U, de exemplu. Ieri am spus că acesta este sunetul

pe care îl folosim terapeutic atunci când o persoană nu poate sta în picioare. Ai
văzut pălărie ieri. Este sunetul care într-o anumită privință își exprimă conexiunea
fiziologic-patologică deja în modul în care este format în vorbire. U se vorbește cu
gura și deschiderile dintre dinți constrânse în cea mai mare măsură și cu buzele
oarecum extinse, în așa fel încât deschiderea gurii este îngustată și buzele pot
vibra. Puteți vedea că în vorbire se caută o mișcare în esență exterioară cu U. În
pronunția lui U predomină încercarea de a caracteriza ceva în mișcare. Astfel, cu U
euritmic apare opusul fiziologic: este chemată abilitatea de a ține poziția.
Dacă aruncați o privire acum asupra celorlalte vocale, veți găsi o internalizare
progresivă. În cazul O aveți buzele împinse împreună în față și deschiderea gurii
reduse ca dimensiune - există cel puțin o încercare de a reduce dimensiunea. Acest
lucru se transformă în opusul polar în gestul cuprinzător al mișcării 0 în
euritmie. Tocmai în astfel de lucruri trebuie percepute conexiunile naturale. În
modul în care O este folosit în vorbire sunt prezente anumite forțe. Și în limbile în
care predomină O, se va descoperi că oamenii au cea mai mare înclinație de a
deveni obezi. Acest lucru poate fi considerat cu adevărat ca un ghid pentru studiul
proceselor fiziologice legate de vorbire. Dacă s-ar dezvolta un limbaj constând în
principal din modificări ale lui O, unde oamenii trebuiau să efectueze continuu
formarea caracteristică a gurii și a buzelor O, toți aveau să devină burtici. Dacă cu
O, pe de o parte, cineva are această tendință de a deveni cu burta mare, aș vrea să-l
numesc, este ușor de înțeles de ce atunci când este inversat, O reprezintă pe de altă
parte, ceea ce combate această obezitate se efectuează euritmic și în metamorfoza
demonstrată ieri.
Starea lucrurilor este diferită de E, de exemplu. O limbă bogată în E va genera

oameni slabi, slabi. Și asta este legat de ceea ce am spus ieri despre tratamentul
persoanelor slabe și, prin urmare, a celor slabi, în legătură cu semnificația lui E. Vă
amintiți că am spus că, în cazul slăbiciunilor, în special mișcarea E cu modificarea
dată trebuie aplicat.
Acum, în ceea ce privește toate aceste aspecte, este necesar să se ia în

considerare totuși un lucru: dacă se iau în considerare formele în exterior, nu se
ajunge la adevărul problemei; trebuie să-i înțelegem interior în procesul devenirii
lor. Trebuie să ne concentrăm mai puțin pe ceea ce vine la expresia exterioară și
mai mult pe tendința implicată. Tendința de a deveni grasă poate fi combătută prin
intermediul O și tendința de a rămâne subțire de E. Trebuie să se atragă atenția
asupra acestor aspecte, deoarece atunci când euritmia este utilizată în scopuri
terapeutice, este necesar să se ia forțele prezente în omul superior și tind să se
lărgească, iar forțele prezente în omul inferior care tind spre liniar, mai mult în
considerare. Astfel, trebuie să spun că, atunci când omul rostește O, el extinde de
fapt elementul viu.

Diagrama 5
Vedeți, când o desenez aproximativ, capul omului este într-un fel o sferă și
spiritual-științific este o reproducere adecvată a sferei pământului. Este o copie a
tuturor acelor forțe care sunt centralizate în sfera pământului și este dezvoltată de
ceea ce se află în forțele lunii. Acesta din urmă îl construiește astfel încât să devină
un fel de sferă de pământ. Desigur, toate acestea sunt legate de fapt de cosmologie,
cosmogenie. Pe măsură ce faza terestră a ieșit din faza lunară, tot așa din forțele
care acționează atât de puternic în construirea capului uman - care de la sine
intenționează, desigur, să devină o sferă și este modificată doar de sân iar cealaltă
parte a corpului fiind atașată de acesta și modificând forma sferică - așa că din
forțele de construire a lunii se formează capul. Dacă ar fi lăsat pentru sine, capul ar
deveni o sferă adecvată. Nu este cazul, deoarece celelalte două părți ale
organismului uman sunt legate de cap și îi influențează forma.

Diagrama 6
Când se pronunță O, se încearcă să aducă ceea ce își găsește expresia în forma

sferică a capului la expresie în întregul cap eteric. Unul face efortul de a-și forma un
al doilea cap pentru sine (vezi violeta din desen) și se poate spune cu adevărat că,
atunci când pronunță omul, se pufăiește ca pe capul lui - se pufăiește, se suflă și se
trezește astfel forțe care îi dau la celălalt pol tendința de a deveni gras. Aceste
lucruri pot fi luate într-adevăr și pictural. Umflarea propriului cap îi dă tendința de
a deveni gras. Când cineva dorește să contracareze această tendință de a deveni,
eteric vorbind, un cap gras - nu chiar un cap gras, ci eteric un cap gras - să devină
un cap mare, atunci trebuie să încerci să-l rotunjești de cealaltă parte, să-l ia înapoi
în sine. Și acesta este protestul capului tătic. Prin urmare, un O este ventilat la polul
opus. Toate sunetele individuale au o nuanță de sentiment, și anume, care este
profund stabilită în organism, deoarece se află în inconștient; de aici și importul
ființei interioare a sunetului. Pentru persoana care privește problema într-o
manieră extrem de sensibilă, broasca care ar vrea să se arunce în aer, vezi, este cea
de la care ar urma continuu un ton de tip O ca de tun, dacă ar fi în măsură să
îndeplinească intenția lui. Aceasta este particularitatea acestuia - trebuie explicat
prin intermediul unor astfel de lucruri dacă se dorește să înțeleagă aceste chestiuni
din interior. de aici și importul ființei interioare a sunetului. Pentru persoana care
privește problema într-o manieră extrem de sensibilă, broasca care ar dori să se
arunce în aer într-un bou, vedeți, este cea de la care ar urma continuu un ton de tip
O ca de tun, dacă ar fi capabil să îndeplinească intenția lui. Aceasta este
particularitatea acestuia - trebuie explicat prin intermediul unor astfel de lucruri
dacă se dorește să înțeleagă aceste chestiuni din interior. de aici și importul ființei
interioare a sunetului. Pentru persoana care privește problema într-o manieră
extrem de sensibilă, broasca care ar vrea să se arunce în aer, vezi, este cea de la care
ar urma continuu un ton de tip O ca de tun, dacă ar fi în măsură să îndeplinească
intenția lui. Aceasta este particularitatea acestuia - trebuie explicat prin intermediul
unor astfel de lucruri dacă se dorește să înțeleagă aceste chestiuni din interior.
Cu E este în mod clar invers. În E, cineva vrea să se apuce de sine în interior,

vrea să se contracte împreună în interior. Din acest motiv există atingerea de sine în
euritmie, aceasta devenind conștientă de sine: devii conștient de tine, pur și simplu,
când așezi brațul drept pe stânga, la fel ca atunci când simți un obiect în afara ta,
când iei o reținere a acestuia, devii conștient de tine. Ar fi și mai clar exprimat dacă
ați apuca pur și simplu brațul drept cu mâna stângă - în artă se poate da doar o
indicație a tuturor acestor lucruri - atunci când apucați brațul drept cu mâna stângă
vă simțiți. Acest contact cu sine a ajuns să se exprime în special în E. euritmică. Și
această atingere se realizează în întregul organism uman.
Aici, unde nervul motor, care este în esență și un nerv senzorial, vine împreună
cu nervul senzorial, are loc un fel similar de strângere. Faptul este că firele nervoase
de pe spatele uman formează continuu un E. În această formare a E se află modul
în care percepția interioară a omului despre sine, care este diferențiată de fapt, în
creier, apare. Ieri am încercat să reproducem această clădire E care are loc de fapt
într-un avion; veți descoperi că ceea ce am încercat să reproducem arată prin
mișcarea exterioară și poziția mișcării modul în care acest E-making interior în om
se rezumă în verticală. Pe măsură ce capul se pufăiește și vrea să devină un heruvim
care suflă claxonul, acest proces E, care trage singuri în puncte, se rezumă pe
verticală, în linie verticală. Este o fixare continuă și succesivă a E-urilor care stau
una peste alta; care exprimă clar ceea ce observăm că are loc la slăbiți. Au tendința
de a-și întinde continuu corpurile eterice. Vor să extindă corpul eteric mai degrabă
decât să-l strângă într-un punct, care ar fi adevărata antiteză a activității
capului. Totuși, nu este cazul: încearcă să întindă corpul eteric, repetând astfel
punctul. Și această extensie care își face apariția la oamenii care devin slabi - nu
extensia în corpul fizic, ci în corpul eteric - va fi contracarată prin modelarea acelui
E despre care am vorbit ieri. Au tendința de a-și întinde continuu corpurile
eterice. Vor să extindă corpul eteric mai degrabă decât să-l strângă într-un punct,
care ar fi adevărata antiteză a activității capului. Totuși, nu este cazul: încearcă să
întindă corpul eteric făcând astfel o repetare a punctului. Și această extensie care își
face apariția la oamenii care devin slabi - nu extensia în corpul fizic, ci în corpul
eteric - va fi contracarată prin modelarea acelui E despre care am vorbit ieri. Au
tendința de a-și întinde continuu corpurile eterice. Vor să extindă corpul eteric mai
degrabă decât să-l strângă într-un punct, care ar fi adevărata antiteză a activității
capului. Totuși, nu este cazul: încearcă să întindă corpul eteric, repetând astfel
punctul. Și această extensie care își face apariția la oamenii care devin slabi - nu
extensia în corpul fizic, ci în corpul eteric - va fi contracarată prin modelarea acelui
E despre care am vorbit ieri.
Deci, cred că veți vedea acum cum există o legătură interioară între elementul
euritmic implicat și tendințele formative umane, cum ceea ce este prezent în el ca
tendințe formative a fost extras din ființa umană. Faptul este că aceste tendințe
formative care se exprimă mai întâi în creștere, în formarea omului, în configurația
sa, se specializează și se localizează din nou în dezvoltarea organismului de vorbire,
a acestui organism special. Acolo, aceste tendințe formative - care altfel sunt
răspândite pe întreaga persoană - se află într-un ex-cort acumulat. În dezvoltarea
euritmiei ne întoarcem și ne întoarcem din nou. Trecem de la tendința localizată la
omul întreg, punând astfel în opoziție cu specializarea organizației umane în
organismul vorbirii o altă specializare, specializarea în voința-organism. Întreaga
ființă umană este într-adevăr o expresie a naturii sale volitive, în măsura în care
este metabolizat și este un organism de-a lungul întregului. Se poate mișca și
aceasta sau acea parte a capului și, prin urmare, capul este, de asemenea, într-un
anumit sens, membru-organism. Acest lucru poate fi demonstrat de acei oameni
care sunt mai capabili în acest sens de a avea un hit mai mult decât alții. Oamenii
care își pot mișca urechile și așa mai departe, pot arăta foarte clar modul în care
principiul mișcării membrelor, modul în care natura membrului se extinde în
organizarea capului. Întreaga ființă umană este în acest sens o expresie a
volitivului. Când trecem la euritmie, exprimăm asta încă o dată. Înainte de a trece
la elaborarea sunetelor în special, la modul special de a le forma și mai departe la
combinațiile de sunete de mâine,
Vedeți, mișcarea voinței și mișcarea intelectului constituie două feluri de

evoluție a puterii care se desfășoară în om cu viteze diferite. Intelectul omului se
dezvoltă rapid în epoca noastră, voind încet, astfel încât, ca parte a întregii evoluții
a omenirii, ne-am depășit deja voința cu intelectul nostru. În civilizația noastră se
manifestă în general că evoluția intelectului a depășit evoluția voinței. Oamenii de
astăzi sunt intens intelectuali, ceea ce tocmai nu înseamnă că pot face mult cu
intelectul lor; sunt puternic intelectuali, dar abia știu ce să facă cu intelectul lor; din
acest motiv ei știu atât de puțin din punct de vedere intelectual. Dar ceea ce știu din
punct de vedere intelectual îl tratează într-o manieră de parcă în interiorul ei ar
putea funcționa cu o anumită certitudine. Voința se dezvoltă încet. Și practicarea
euritmiei este, în afară de orice altceva, o încercare de a readuce voința înapoi în
întreaga evoluție a omenirii. Dacă euritmia trebuie să apară ca o terapie, trebuie
subliniat următoarele: Trebuie spus că supra-dezvoltarea intelectului se exprimă în
special prin efectele secundare organice ale evoluției vorbirii. Dezvoltarea vorbirii
noastre astăzi în civilizația noastră modernă este de fapt deja ceva care devine
inuman prin calitățile sale supraomenești în măsura în care învățăm limbi astăzi în
așa fel încât să ne rămână atât de puțin sentiment de viață pentru ceea ce se află în
cuvinte. Cuvintele sunt de fapt doar semne. Ce fel de sentiment mai au oamenii
pentru ceea ce constă în cuvinte? Aș vrea să știu câți oameni trec prin lume și devin
conștienți în cursul învățării limbii germane, de exemplu, că forma rotunjită pe care
tocmai am desenat-o este exprimată în cuvântul „Kopf” (Cap), care are o legătură
cu „Kohl” (varză) și din acest motiv se spune și „Kohlkopf” (varză), care este de fapt
doar o repetare; rotunjirea se metamorfozează în funcție de situație. Asta se
exprimă aici. În limbile romanice, „testa, testieren”, se exprimă mai mult ceea ce
vine din interior, lucrarea sufletului prin cap. Oamenii nu mai simt diferențele din
limbă; limbajul a devenit abstract. Când mergi, mergi cu picioarele tale. De ce
spunem „Füsse” (picioare)? Vezi, aceasta este o metamorfoză a cuvântului „Furche”
(brazdă) care a apărut pentru că s-a văzut că se urmărește ceva ca o brazdă când se
merge. Elementul pictural în limbaj a fost complet pierdut; dacă cineva dorește să
readucă acest element pictural în limbaj, atunci trebuie să apelăm la euritmie.
Fiecare cuvânt care este experimentat în mod nepictorial este de fapt o cauză
internă a bolilor; Vorbesc acum cu cuvinte grosiere - dar atunci avem doar cuvinte
grosiere - despre ceva care se exprimă în organismul uman mai fin. Omenirea
civilizată suferă astăzi în mod cronic de efectele pe care le are asupra sa învățarea
de a vorbi abstract, pe care eșecul de a experimenta cuvintele pictural. Rezultatele
sunt atât de extinse încât efectele secundare organice însoțitoare se exprimă ca o
tendință foarte puternică spre nereguli în sistemul ritmic și un refuz de a funcționa
sistemul metabolic la acei oameni care și-au făcut limbajul abstract. Cu toate
acestea, putem face ceva cu privire la ceea ce este răsfățat astăzi prin om prin
limbaj, pe care îl dobândește desigur în copilăria timpurie și care, dacă este
dobândit într-un mod nepictorial, produce într-adevăr condiții care duc mai târziu
la tot felul de boli. De fapt, putem face ceva pentru a depăși acest lucru cu ajutorul
euritmiei terapeutice. Astfel, euritmia curativă poate fi introdusă într-o manieră
complet organică în cursul terapiei în ansamblu.
Este cu adevărat așa: persoana care înțelege că a se dezvolta spiritual are

întotdeauna ceva de-a face cu îmbolnăvirea - trebuie să ne îmbolnăvim în cursul
dezvoltării spirituale în afacere - trebuie, de asemenea, să se ia în considerare faptul
că se poate lupta, nu singur prin studii fizice exterioare, dar și prin mijloace
exterioare, acest proces de îmbolnăvire care se datorează civilizației noastre. Punem
sufletul și spiritul în mișcările euritmiei și luptăm astfel ceea ce, de cealaltă parte,
sufletul și spiritul fac ei înșiși, deși deseori în cea mai timpurie copilărie, în așa fel
încât efectul activității lor atunci când se dezvoltă în viața ulterioară trebuie să fie
simțit a fi cauza bolii.
Note:
1. Publicat de Anthroposophic Press, Inc., New York, 1973.
2. stossige wirkung
Euritmie curativă
Euritmie curativă: Prelegerea 4
CONFERINȚA 4
După cum am văzut, vocalele din euritmie acționează întotdeauna mai mult sau
mai puțin direct asupra organismului ritmic. Cu mișcările euritmice consonantice,
este cazul, deși organismul ritmic este, bineînțeles, afectat și el, acest lucru se
realizează prin intermediul sistemului membrului-metabolic. Bineînțeles, primul
lucru pe care trebuie să-l facem astăzi este pur și simplu să aruncăm o privire
asupra detaliilor; aici se poate ajunge la o imagine contemplativă a ceea ce este
implicat doar atunci când se poate intra în detalii. Vom trece acum prin cele mai
importante mișcări consonantice din euritmie. Poate că ai face un B pentru noi,
domnișoară Wolfram; și acum și acest B în mers. Încearcă, totuși, să mergi astfel
încât un picior să imite mișcarea brațului în timp ce se mișcă; dar repetați B. Acum
imaginați-vă că a fost făcut din ce în ce mai repede și repetat pentru început, să
spunem timp de patru până la cinci minute. Poate că doamna Baumann va face
acum P pentru noi în același mod. Diferența nu este foarte mare. Acum trebuie să
încercați să faceți acest lucru și cu picioarele. Aceasta duce la o mișcare complicată
a piciorului, care este foarte asemănătoare cu mișcările de euritmie a
tonului. Aceasta trebuie acum repetată frecvent și în serie de către persoana cu care
se speră să realizeze ceva prin intermediul P.
Acum, toate mișcările care sunt legate de consoanele euritmice au de-a face cu
cea din procesul de digestie care se află pe partea îndepărtată a activității
stomacului și intestinului. Vom ignora acum spațiul intestinal real prin care trece
mâncarea. Când luăm în considerare peretele exterior al intestinului, totuși, unde
chimul trece prin viliile intestinale și așa mai departe și apoi în sânge și limfă - deci
din cealaltă parte a celei cuprinse în prima activitate digestivă - mișcare precum noi
tocmai am făcut să lucreze la digestia interioară, la tot ceea ce este activitate
digestivă în vasele de sânge și, mai mult, la ceea ce este activitatea digestivă la
rinichi. Astfel, dacă ar trebui să vă preocupați de reglarea activității rinichilor, ar
trebui să efectuați astfel de mișcări. Tocmai mișcările pe care tocmai le-am făcut, B
și P, sunt cele care funcționează preeminent în reglarea activității renale, de
exemplu în reglarea eliminării urinei. Aceste conexiuni sunt cu siguranță
extraordinar de interesante pentru cineva care își amintește modul în care întreaga
ființă circulatorie a omului este legată de limbaj și cum apare astfel o legătură între
ceea ce se împinge în sistemul circulator din sistemul metabolic și această manieră
specială de a face sunete, de făcând consoane.
Să încercăm să facem un D. Încercați acum să faceți aceeași mișcare cu

picioarele: săriți și, în timp ce săriți, îndoiți picioarele oarecum la genunchi. Aici
trebuie să încercați să faceți pacienții să se aplece la genunchi și să sară din ce în ce
mai puternic și să-i facă să sară. Poate că doamna Baumann va demonstra T pentru
noi; aici mișcarea corespunzătoare va fi un salt înainte cu o încercare de a face
genunchi. [1] Astfel, în timp ce pășiți înainte, încercați să săriți înainte și să formați
genunchi. Asta trebuie realizat. Prima noastră preocupare este să demonstrăm
aceste lucruri. Deci, avem D și T. Când cineva efectuează așa-numitul sunet moale,
putem remedia condițiile mai blânde și, cu așa-numitul sunet dur, condițiile mai
severe de acest gen. Desigur, trebuie ca pacienții să le repete timp de câteva minute
până când sunt destul de obosiți - în aceste lucruri este cu adevărat o chestiune de a
efectua exercițiul până când unul este obosit. Și atunci când cineva le duce la
oboseală, sunetele D și T în special sunt o forță care acționează pentru întărirea
activității intestinale, în special acea activitate care se exprimă în constipație. În
acest mod se poate contracara constipația în multe cazuri.
Acum poate că veți fi atât de bună, domnișoară Wolfram, și veți demonstra

sunetul G pentru noi. Iată o chestiune de a încerca din nou să avansezi într-un mod
similar în timp ce formezi genunchii. Ar fi același lucru cu sunetul K (doamna
Baumann). Și acum trebuie să încercați să săriți înainte cu picioarele întinse brusc,
și cu Q-ul; dar acesta este același lucru din nou. Aici, în cazul lui G, precum și al lui
K și al lui Q, avem o mișcare care stimulează mișcarea înainte, mecanizarea
interioară a intestinului, care promovează astfel mișcarea intestinului în
sine. Diferența în efectul fiziologic al lui D și T, G, K și Q este că, în cazul lui D și T,
prelucrarea alimentelor în sine este mai afectată, în timp ce cu G, K și Q efectul este
mai mult asupra mișcarea înainte a alimentelor din intestin atunci când intestinul
în sine rămâne în urmă.
Deosebit de important și fructuos din punct de vedere terapeutic este S. Când

efectuați sunetul S, este necesar să săriți, să săriți înainte păstrând picioarele
continuu în forma O și să scoateți sunetul S. Deoarece se așează continuu picioarele
în jos în această formă 0, și anume, aceasta are de fapt o legătură foarte interioară
cu activitatea digestivă umană, și asta este cu activitatea metabolică, deoarece
acționează înapoi asupra întregului organism uman. În această mișcare, avem ceva
ce pot face copiii care prezintă o activitate digestivă insuficientă și, prin urmare, au
dureri de cap, deoarece această mișcare reglează în special formarea gazelor în
intestin. Atunci când acest lucru nu este în ordine, atunci când este fie insuficient,
fie prea puternic, această mișcare în special va avea un efect cel mai important.
Apoi avem sunetul F. (Doamna Baumann). Aici trebuie să faci ceva

psihic. Trebuie să încercați să efectuați saltul în modul următor: începeți și
încercați să mergeți înainte; totuși la aterizare trebuie să coborâți cu putere pe
vârfurile degetelor de la picioare și acum să coborâți tocurile - încă o dată, săriți pe
vârfurile degetelor de la picioare, apoi coborâți din nou până la tocuri. În cazul
V, [2] ar fi la fel. Aici avem o mișcare care ar trebui practicată atunci când se
constată că urinarea nu este în ordine. Are un efect stimulativ asupra trecerii
urinei. Când este necesar să animați acest lucru - indiferent de motiv - iată
mișcarea care trebuie efectuată.
Desigur, este în întregime posibil să combinați mișcările în cele mai variate

maniere; se va constata în acordarea tratamentului că va trebui să-l combinați pe
unul cu celălalt - în funcție de direcția care trebuie luată.
Dacă facem un R (Miss Wolfram), trebuie să vă rog să îl faceți în așa fel încât, în
timp ce mergeți înainte, să vă întindeți întotdeauna distinct, apoi cu piciorul stâng
astfel (aici Dr. Steiner a demonstrat el însuși mișcarea de îndoire și întindere; ed.),
puneți greutatea pe picior, întindeți-vă și în timp ce mergeți înainte - continuând în
acest mod pentru a pune greutatea pe picior cu picioarele îndoite - trebuie să
încercați să faceți R. Acest lucru ar trebui să fie dezvoltat în acest manieră. Dacă
cineva ar practica acest R cu o persoană timp de câteva minute - ar trebui să-l
practici frecvent în timpul zilei, totuși - ar regla ritmul evacuării dacă nu ar fi în
ordine. Acesta este ceva care funcționează direct pe ritmul evacuării și îl reglează.
În afară de faptul că este necesar să se facă aceste mișcări nu într-o manieră

diletantă, ci într-o manieră adecvată problemei în cauză, în conformitate cu
diagnosticul, va fi important ca observarea întregii dinamici a ființei umane să
păstreze conexiuni care ies astfel la lumină în vedere.
Acum un L, (doamna Baumann) aici din nou, împreună cu efortul de a plasa
picioarele în poziția de genunchi și sări înainte - trageți împreună - acum încă o
dată. Ar trebui să fie un efort de a sări și înainte. Mișcarea înainte este complet
necesară într-un astfel de caz. Această mișcare funcționează deosebit de puternic
asupra peristaltismului, asupra mișcării intestinului în sine. Cu această mișcare,
pacientul poate de asemenea să se deplaseze înapoi în același mod. El va avea mult
mai multe dificultăți în a învăța să o facă, dar va avea un efect semnificativ în
reglarea mișcării intestinului în sine, peristaltismul, întrucât toate aceste mișcări
funcționează într-un mod regulator în afara sistemului membrului-metabolic în
care este, în acest sens, o dependență a sistemului membru-metabolic (sau cel puțin
adiacent acestuia), adică
O scrisoare foarte interesantă este H, care are de fapt cea mai vocală natură
atașată. Ar trebui să însoțim H-ul în mers, după cum urmează: se încearcă să stea
cu picioarele împreună, să sară înainte și, în cursul acestui hop înainte, să se
întindă picioarele și să lovească podeaua cu picioarele separate; ar trebui să mergi
mereu înainte. Aceasta este o mișcare care, cu toate acestea, vă rog să luați în
considerare, trebuie efectuată foarte lent, totuși. În cazul celorlalte mișcări, este
important să le efectuați rapid; această mișcare, totuși, trebuie efectuată încet și
trebuie să existe pauze pentru odihnă și între fiecare salt. Acest lucru trebuie luat în
considerare cu această mișcare, deoarece are un efect foarte puternic asupra reglării
activității intestinale în zona de tranziție de la stomac la intestin. Prin urmare,
Acum avem M. (doamna Baumann) Acest M trebuie făcut cu „pasul

peewit”. Este bine să faci un pas cu un picior și următorul cu celălalt picior - înainte
și înapoi. Se poate face și pasul peewit înapoi și apoi cu celălalt picior înapoi din
nou. Această tehnică de a face pasul peewit înapoi este ceva pe care ar trebui să-l
stăpânim cu adevărat. Este de fapt o mișcare pe care este important să o studiem,
atunci când M se efectuează în această formă în mișcare, acționează pentru a regla
întregul sistem metabolic și sistemul membrelor și este extraordinar de important
să o practicăm cu copiii în timpul pubertății. Când acest exercițiu cu M este
practicat în momentul maturității sexuale, acesta se va dovedi un puternic regulator
al sexualității supraasertive. Se va regla asupra sexualității asertive atunci când se
practică în timpul pubertății. Trebuie să fi dezvoltat doar un ochi pentru a fi
practicat în acest mod. Nu fără motiv, M a fost considerat un sunet deosebit de
important în vremea când oamenii înțelegeau încă ceva din conținutul interior al
sunetelor; este sunetul care închide silaba OM a Orientului. Silaba OM a Orientului
este închisă de M deoarece întreaga ființă umană este de fapt reglată prin sistemul
metabolo-membrelor de exact acest sunet. Astfel această mișcare este deosebit de
reglementară. În cultura antică era obișnuit ca oamenii mai tineri să efectueze astfel
de mișcări pentru a-i educa să fie ființe umane complete corporale și, în același
timp, persoane rezervate. Nu fără motiv, M a fost considerat un sunet deosebit de
este închisă de M deoarece întreaga ființă umană este de fapt reglată prin sistemul
metabolo-membrelor de exact acest sunet. Astfel, această mișcare este deosebit de
timp, persoane rezervate. Nu fără motiv, M a fost considerat un sunet deosebit de
este închisă de M, deoarece întreaga ființă umană este de fapt reglată prin sistemul
metabolo-membrelor de exact acest sunet. Astfel, această mișcare este deosebit de
timp, persoane rezervate. Silaba OM a Orientului este închisă de M, deoarece
întreaga ființă umană este de fapt reglată prin sistemul metabolo-membrelor de
exact acest sunet. Astfel, această mișcare este deosebit de reglementară. În cultura
antică era obișnuit ca oamenii mai tineri să efectueze astfel de mișcări pentru a-i
educa să fie ființe umane complete corporale și, în același timp, persoane
rezervate. Silaba OM a Orientului este închisă de M deoarece întreaga ființă umană
este de fapt reglată prin sistemul metabolo-membrelor de exact acest sunet. Astfel
această mișcare este deosebit de reglementară. În cultura antică era obișnuit ca
oamenii mai tineri să efectueze astfel de mișcări pentru a-i educa să fie ființe umane
complete corporale și, în același timp, persoane rezervate.
Apoi avem sunetul N. Sunetul N este însoțit de un salt în care genunchii sunt
îndoiți de la început. Deci, se ține picioarele, genunchii, îndoite și apoi sare. Aceasta
este o mișcare care întărește activitatea intestinală foarte mult și în așa fel încât să
poată fi aplicată acolo unde există tendința spre diaree. Acest lucru poate servi ca o
confirmare sau ca o indicație a modului în care se poate vedea efectul sistemului de
mișcare asupra sistemului metabolic. Acesta este un lucru pe care îl observăm într-
adevăr numai atunci când considerăm legăturile dintre sistemul de mișcare și
sistemul metabolic în lumina cunoașterii cuiva a triplului ordin al organismului
uman. Această triplă ordine a organismului uman aruncă lumină de fapt asupra
multor lucruri; în timpul nostru actual, unde cunoașterea sufletului constă aproape
numai din cuvinte, se pot gândi pe larg tot felul de exerciții în care se crede că a luat
în considerare elementul sufletesc - sau se poate dezvolta gimnastică în care se ia în
considerare doar fiziologia corporală. Se poate vorbi pe larg în jurul și despre aceste
chestiuni; fără cunoașterea ordinii triple a organismului uman, nu se va ajunge la
nicio claritate în ele. De fapt, era foarte interesant să ai aici un fiziolog din zilele
noastre care să asculte una dintre introducerile pe care eu le ofer de obicei la
spectacole de euritmie și apoi am văzut și eu euritmie. Acum spun în mod normal
că în educație va trebui să înlocuiască genul de gimnastică care provine exclusiv din
fiziologie cu acest tip de gimnastică plină de suflet. Prin urmare, fiziologul, care
este, de asemenea, cunoscut ca o autoritate foarte mare în materie nutrițională, a
spus că pentru el nu era suficient să spună că nu trebuie să depășim
gimnastica; pentru el gimnastica nu era deloc o metodă de educație, ci o barbarie.
Acum, vedeți, în spatele a ceva de genul acesta se ascunde un simptom foarte

important al vremurilor. Este, pe de o parte, la fel de corect să spunem că
gimnastica de astăzi este de obicei concepută în mod unic - întrucât este scoasă din
fiziologia și anatomia organismului - deoarece este cel puțin unilaterală pe pe de
altă parte, să spunem că gimnastica este o barbarie. De ce? Pentru că atunci când
cineva dezvoltă gimnastica doar din fiziologia corpului, devine o barbarie. Educația
și civilizația noastră materialistă au făcut prima dată o barbarie din gimnastică. În
maniera în care se practică astăzi gimnastica, este o barbarie. Și această concepție a
gimnasticii este legată de unele noțiuni complet false, nu-i așa? De exemplu,
oamenii cred - deși experții nu mai cred, totuși mulți oameni cred că dacă cineva
are o persoană care se exercită mental (geistig) și apoi îi permite să-și revină, după
cum cred ei, corporal după aceea, aceasta reprezintă o recuperare adecvată. Dar
asta nu este deloc adevărat! Dacă o persoană face aritmetică sau gimnastică timp de
o oră, va deveni la fel de obosită în realitate; nu este nici o diferență. Asta se știe
astăzi, dar oamenii nu pot judeca corect modul în care sufletul și Duhul ar trebui să
fie aduse în mișcările gimnastice, modul în care mișcările efectuate trebuie să
provină de la ființa umană în ansamblu. Acum va trebui să dezvoltăm gimnastica
treptat în așa fel încât ceea ce dezvoltăm ca euritmie artistică să se unească cu ceea
ce se dezvoltă astfel ca gimnastică fiziologică. Și se poate face trecerea de la
euritmică la gimnastică destul de bine. Va fi necesar doar să vedem că acest tip de
euritmie care ia de fapt rolul unui fel de gimnastică plină de suflet în cursul
instruirii se face cu umor; înainte de orice altceva trebuie să le ofere copiilor
încântare. Trebuie să le ofere copiilor bucurie; asta face parte din el. A preda
euritmia ca un maestru școlar morocănos și uscat ar fi ceva ce nu ar putea fi făcut
deloc.
Acum mai avem Sh. (Miss Wolfram) Când este însoțită de un salt mic, apoi un
salt mai mare, un salt mic, apoi din nou un salt mai mare, un salt mai mic, un salt
mai mare, atunci unul are o mișcare cu un efect puternic și în Sh ; totuși, și ea
trebuie efectuată încet. Nu este necesar să încetiniți mișcarea N în special, dar cu
mișcarea H și Sh este esențial să le faceți încet și, în cazul acesteia din urmă, să luați
o scurtă odihnă după fiecare trei salturi, la trecerea la următoarea a stabilit; astfel
se aduce în el și un ritm: scurt, lung, scurt - și acum se odihnește - lung, scurt, lung
- și acum o odihnă - scurt, lung, scurt, - acum odihnă. Astfel, există o mișcare care,
în cazurile adecvate - poate combina mișcările, desigur - afectează porțiunile
inițiale ale tractului intestinal, care se referă la stomac. Atunci când cineva are în
sine o astfel de digestie, încât mâncarea rămâne întinsă în stomac - am atras atenția
asupra unor aspecte similare cu alte ocazii - acesta va fi, de asemenea, cazul în care
este implicată mișcarea H. cu mișcarea Sh, totuși, trebuie să observăm, de exemplu,
dacă acidul stomacului este ușor de produs și așa mai departe; atunci ar trebui să se
efectueze Shmovement.
Așadar, vedeți consoanele pe măsură ce sunt efectuate euritmic, fiind legate de

formarea omului într-un mod total diferit de vocalele euritmice. În timp ce ne-am
gândit la crearea de vocale în euritmie, a trebuit să vă atrag atenția asupra modului
în care interiorul, ceea ce se află mai mult spre interior, este legat de mișcare. Aici
avem de a face cu efectul asupra celui de-al treilea membru al organismului triplu.
Acum, atunci când aplicăm ceea ce am discutat alaltăieri în ceea ce privește

vocalele, ar fi bine ca pacientul să sune vocala exercițiului care trebuie făcut, încet,
înainte de a începe exercițiul ca atare. Așa că, fără a cânta - cântatul ar fi de mai
puțin ajutor în acest caz - el pur și simplu redă sunetul pe larg, iar când a făcut asta
pentru o vreme, când a sunat cu voce tare, i-ar trebui să-l execute pentru vocala în
cauză. Când a făcut acest lucru, ar trebui să încerce să-i susțină impresia că aude
sunetul pe care tocmai l-a realizat. Veți descoperi că în zilele noastre doar foarte
puțini oameni au impresia că aud sunetele din interior într-o manieră sufletească-
spirituală. Astfel, trebuie să-i spui să intre într-o stare sufletească, cum ar fi dacă ar
auzi „eu”. Este deosebit de important să înțelegem această chestiune. Apoi, vedeți,
când aveți pacientul să vorbească vocala, să o entoneze, organismul ca atare simte
ca și cum sunetul ar fi indus. Dacă el efectuează mișcarea, acesta pare a fi rezultatul
sunetului vorbit. Și apoi se ascultă. Cineva „entonează” „eu”, apoi face mișcarea și
apoi în fantezia cuiva își imaginează că se aude sunetul „eu”. Apoi avem: chemarea
„Eu”, ceea ce apare prin mișcarea „Eu”, auzirea a ceea ce s-a mișcat, auzirea
sunetului încă o dată. Acesta este ceva care aduce multă viață în acest corp eteric
uman; și exact în acele direcții pe care le-am subliniat aduce viața reală în corpul
eteric. În aceste chestiuni, în aceste exerciții intenția este de a aduce mișcarea în
corpul eteric uman, de a aduce o mișcare reglementată în interior în activitatea
eterică a organismului uman. Este deosebit de interesant să vedem cum mișcarea,
care pe măsură ce o mișcare a intestinului progresează din față înspre hack,
eliberează o mișcare în corpul eteric care se desfășoară din spate în față și apoi se
sparge pe peretele abdominal - de fapt nu rupe, dar dispare. Această ultimă mișcare
este în majoritatea cazurilor în care activitatea intestinală nu este în ordine, și în
tulburarea gravă. Această activitate care combate mișcarea fizică va fi trezită în
special de mișcarea R, de exemplu. Aici există o vibrație foarte plină de viață din
spate în față și acesta este elementul din mișcarea R care afectează ritmul eliminării
într-un mod foarte specific. pentru a aduce o mișcare reglementată în interior în
activitatea eterică a organismului uman. Este deosebit de interesant să vedem cum
mișcarea, care pe măsură ce o mișcare a intestinului progresează din față înspre
hack, eliberează o mișcare în corpul eteric care se desfășoară din spate în față și
apoi se sparge pe peretele abdominal - de fapt nu rupe, dar dispare. Această ultimă
mișcare este în majoritatea cazurilor în care activitatea intestinală nu este în ordine,
și în tulburarea gravă. Această activitate care combate mișcarea fizică va fi trezită în
într-un mod foarte specific. pentru a aduce o mișcare reglementată în interior în
activitatea eterică a organismului uman. Este deosebit de interesant să vedem cum
mișcarea, care pe măsură ce o mișcare a intestinului progresează din față înspre
hack, eliberează o mișcare în corpul eteric care se desfășoară din spate în față și
apoi se sparge pe peretele abdominal - de fapt nu rupe, dar dispare. Această ultimă
într-un mod foarte specific. Este deosebit de interesant să vedem cum mișcarea,
care, pe măsură ce o mișcare a intestinului progresează din față înspre hack,
sparge pe peretele abdominal - de fapt rupe, dar dispare. Această din urmă mișcare
este în majoritatea cazurilor în care activitatea intestinală nu este în ordine, și în
într-un mod foarte specific. Este deosebit de interesant să vedem cum mișcarea,
care pe măsură ce o mișcare a intestinului progresează din față înspre hack,
sparge pe peretele abdominal - de fapt nu rupe, dar dispare. Această din urmă
într-un mod foarte specific. eliberează o mișcare în corpul eteric care se desfășoară
din spate în față și apoi se rupe pe peretele abdominal - de fapt nu se rupe, ci
dispare. Această din urmă mișcare este în majoritatea cazurilor în care activitatea
intestinală nu este în ordine, și în tulburarea gravă. Această activitate care combate
mișcarea fizică va fi trezită în special de mișcarea R, de exemplu. Aici există o
vibrație foarte plină de viață din spate în față și acesta este elementul din mișcarea
R care afectează ritmul eliminării într-un mod foarte specific. eliberează o mișcare
în corpul eteric care se desfășoară din spate în față și apoi se rupe pe peretele
abdominal - de fapt nu se rupe, ci dispare. Această din urmă mișcare este în
majoritatea cazurilor în care activitatea intestinală nu este în ordine, și în
într-un mod foarte specific. de exemplu. Aici există o vibrație foarte plină de viață
din spate în față și acesta este elementul din mișcarea R care afectează ritmul
eliminării într-un mod foarte specific. de exemplu. Aici există o vibrație foarte plină
de viață din spate în față și acesta este elementul din mișcarea R care afectează
ritmul eliminării într-un mod foarte specific.
Poate fi de asemenea folosit pedagogic, întrucât întregul organism uman este o

unitate și totul din el funcționează într-un mod unitar. Dacă ar fi să studiați copiii la
școală, de exemplu, ați găsi printre ei unii care cu greu pot pronunța un R, care sunt
destul de șocanți în pronunțarea lor R. Desigur, factorii pot fi încrucișați și
problema poate să nu fie de la sine înțeles - totuși, astfel de copii sunt întotdeauna
candidați simultani la constipație: unul le face o bunăvoință, de fapt, făcând ceva
așa cum v-am arătat ieri cu ei: mișcarea R, care afectează pozitiv ritmul
evacuării. Este într-adevăr posibil să folosiți aceste lucruri din punct de vedere
pedagogic. Trebuie doar să aveți întotdeauna indicațiile și nu trebuie să mergeți
prea departe. Cu toate acestea, medicul poate merge mult mai departe, deoarece va
constata că simptome specifice apar în mod natural atunci când exercițiul este
practicat zile și săptămâni. Dar el este, desigur, în poziția de a contracara aceste
simptome, care apar în mod justificat, prin alte mijloace. Vreau să subliniez că,
dacă efectul mișcării N ar deveni prea predominant, ar trebui să o contracarăm
doar cu mișcarea D și totuși s-ar fi realizat ceea ce urma să fie atins. Astfel, unul
poate echilibra unul prin intermediul celuilalt. ar trebui să o contracarăm doar cu
mișcarea D și totuși s-ar fi realizat ceea ce urma să fie atins. Astfel, unul poate
echilibra unul prin intermediul celuilalt. ar trebui să o contracarăm doar cu
mișcarea D și totuși s-ar fi realizat ceea ce urma să fie atins. Astfel, unul poate
echilibra unul prin intermediul celuilalt.
Singurul alt lucru pe care doresc să-l spun astăzi este că nu vreau ca euritmia
artistică să fie influențată în vreun fel de discuția care trebuie să apară, desigur,
atunci când euritmia este considerată o disciplină igienico-terapeutică. Îi rog pe
euritmiștii artistici să uite bine aceste lucruri atunci când practică euritmia
artistică, astfel încât să nu fie confundați de gândurile lor despre activitatea
digestivă atunci când sunt implicați în euritmia artistică. Ar fi foarte
îngrijorător. Cu toate acestea, trebuie totuși să fie complet clar că arta umană are
de-a face cu întreaga ființă umană și nu se desfășoară doar din cap. Și mai ales în
cazul unei arte de mișcare care trebuie ținută în mod firesc la vedere.
Asta am avut încă să-ți spun. În zilele următoare vom discuta mai mult despre
legătura cu evoluția omului, cu referire la ceea ce vine în prim plan după anumite
intervale de timp, adică ce se întâmplă la o vârstă ulterioară, ca urmare a unui
exercițiu afectând organismul copilului.
Euritmie curativă
CONFERINȚA 5
Astăzi vom trece la câteva dintre acele exerciții euritmice legate mai mult de
activitatea care provine din suflet. Înainte de a începe, totuși, va fi necesar să luăm
notă că, de obicei, se presupune că atunci când o persoană produce o expresie a
voinței sau când ajunge la o judecată, aceste expresii sunt legate numai de sistemul
nervos uman. Cu toate acestea, acest lucru nu este deloc cazul; trebuie clarificat
pentru sine că judecățile pe care le trece ființa umană, de exemplu, sunt legate de
întreaga sa constituție; acel om pronunță o judecată din totalitatea ființei
sale. Astfel, atunci când cineva face mișcarea euritmică corespunzătoare unei
judecăți, din nou, întreaga ființă umană este influențată într-un anumit mod; nu
numai capul va fi supus influențelor a ceea ce apare prin judecarea
euritmică. Doamna. Baumann ne va arăta mișcarea care corespunde confirmării și
apoi cea corespunzătoare negației. Bineînțeles, ar trebui efectuat de mai multe ori
fără întrerupere atunci când este utilizat ca exercițiu terapeutic. Acum, această
confirmare și negare este tocmai aceea care poate fi numită judecată; când cineva
confirmă sau neagă ceva, are de-a face cu natura judecății în esența sa. Când dați o
astfel de confirmare sau negare, mișcarea funcționează, când se repetă frecvent,
printr-un ocol prin corpul eteric foarte puternic pe sistemul respirator. Prin aceasta
se poate contracara o tendință de respirație scurtă. Puteți, de exemplu, să repetați
confirmarea de zece ori consecutiv, apoi negarea, și să urmați acest lucru cu
confirmare, negare, confirmare, negare - ambele de zece ori consecutiv. Orice boală
ar putea fi simptomul acestei dificultăți de respirație, prin acest mijloc se va putea
contracara în așa fel încât întreaga constituție să fie afectată, întrucât întreaga
materie apare printr-un ocol prin corpul eteric. Trebuie să țineți la vedere doar ceea
ce se face aici. S-ar putea interpreta ceea ce a făcut doamna Baumann atingând ceea
ce este esențial în el după cum urmează: ceea ce proiectează astfel în lume este un
gând care a devenit trecător, un gând care a câștigat aripi și a trecut în
mișcare. Când o judecată este fixată euritmic - ca o confirmare sau negare - atunci
este un gând care călărește pe mișcare. Și pentru că gândul se deplasează pe
mișcarea pe care o proiectăm de fapt, pe de o parte, o parte din aceasta fiind spre
exterior; pe de altă parte, pentru că gândul se deplasează pe mișcare, cineva ia o
parte mai bine în sine decât altfel. Adică, se face o mișcare prin care se devine mai
treaz decât este altfel. Astfel de mișcări sunt de fapt mișcări care se trezesc. Cu toate
acestea, pentru că nu te trezești cu ego-ul în același timp în același mod, activitatea
ego-ului este într-un anumit fel diminuată. Această amortizare a ego-ului nu este
însă absolută, ci în raport cu organismul. În combaterea dificultății de respirație
prin acest ocol prin corpul eteric, acesta constituie ceea ce ar fi primul simptom
atins și ceea ce este introdus în întreaga constituție umană prin intermediul ocolirii
prin corpul eteric. Astfel de mișcări sunt de fapt mișcări care se trezesc. Cu toate
prin corpul eteric. Astfel de mișcări sunt de fapt mișcări care se trezesc. Cu toate
prin corpul eteric.
Acum o dispoziție a voinței [1]: simpatie și antipatie. Acum imaginați-vă că

faceți această mișcare în mod repetat, una după alta: simpatie, antipatie, simpatie,
antipatie sau doar una dintre aceste două. Când faceți acest lucru, într-un anumit
sens, stabiliți ceva pe care îl purtați în sine; în mod natural, acest lucru poate fi
confirmat doar prin observare. Este un fel de a adormi. Cealaltă mișcare
(confirmare și negare; ed.) Trebuie efectuată rapid și aceasta trebuie efectuată
încet. Este într-adevăr o mișcare care aduce imaginația somnului în
observator; imaginativ, adormi într-un fel cu o astfel de mișcare - nu în realitate,
totuși, cel puțin asta nu ar trebui să se întâmple. Dar pentru că unul în realitate nu
se culcă în timp ce face această mișcare, „eu” este mai puternic activ în raport cu
corpul decât este de obicei. Și printr-o astfel de mișcare circulația și digestia în
ansamblu sunt stimulate. Întreaga digestie este într-adevăr stimulată în așa fel
încât, printr-o astfel de mișcare, tendința de eructare, de exemplu, poate fi
contracarată.
Acum vrem să exprimăm ceea ce s-ar putea numi sentimentul iubirii față de
ceva (doamna Baumann). Uită-te bine la asta, sentimentul de dragoste pentru
ceva. Imaginați-vă că a fost realizată de zece ori consecutiv și însoțită de un E
puternic între fiecare dintre mișcări. Astfel, Love-E, Love-E și așa mai departe, unul
după altul. Însoțiți mișcările pe care le-ați învățat ca exprimând sentimentul în
euritmie - ar putea fi și un alt sentiment - cu mișcarea pentru E. Aici avem o
puternică influență care provine de la etericul uman pentru a acționa asupra naturii
astrale și care are efect de încălzire a circulației. Este ceva care funcționează cu
adevărat asupra sistemului circulator într-un mod benefic. Nu se poate spune că
accelerează sau întârzie circulația; îl afectează într-o manieră benefică de încălzire.
Avem și ceva care ar putea fi numit o dorință: Speranța. (Domnișoară Wolfram)

Uitați-vă la acest lucru și imaginați-vă că cineva efectuează această mișcare pentru
dorință în mod repetat - revenind întotdeauna la poziția de echilibru, apoi
efectuând din nou mișcarea pentru dorință - și alternând-o întotdeauna cu
mișcarea pentru U. Aceasta înseamnă că astralul va acționa foarte puternic asupra
etericului și se poate spune că va rezulta un efect benefic de încălzire asupra
sistemului respirator. Bineînțeles, trebuie luat în considerare faptul că toate aceste
lucruri despre care am vorbit astăzi apar prin corpul eteric și, prin urmare, nu pot
arăta niciodată ce efect au în ziua următoare. Unele efecte pot apărea după două-
trei zile și sunt, cu toate acestea, cu atât mai sigure.
Acum imaginați-vă că facem o mișcare de îndoire și întindere cu picioarele și, în

același timp, o mișcare B definită (doamna Baumann). Ceea ce tocmai v-am arătat
simultan cu o mișcare B decisă, acum odihniți-vă, B îndoindu-vă, de zece ori
consecutiv. Acesta este un lucru pe care ar trebui să îl facă persoanele care au
frecvent migrenă sau alte dureri de cap. Timpul pentru ei să o facă, totuși, nu este
atunci când au dureri de cap, ci mai degrabă când nu au.
O mișcare deosebit de eficientă este următoarea: îndoiți și întindeți trunchiul

înainte și înapoi însoțind această mișcare simultan cu mișcarea pentru R. (Miss
Wolfram) Îndoiți-vă înainte, îndoiți-vă înapoi cu R; că consecutiv și des. Acest lucru
afectează pozitiv întregul sistem ritmic, ritmul respirației și al circulației. Atunci
când sunt nereguli prezente acolo, acest lucru va funcționa extraordinar de bine în
toate condițiile.
Acum vă voi cere să aruncați o privire la o altă mișcare cea mai eficientă care
constă în scuturarea capului spre dreapta și stânga cu mișcarea pentru M. Capul nu
ar trebui să fie rotit, în măsura posibilului, ci doar îndoit spre dreapta și a plecat, și
asta cu mișcarea M. Acesta este un lucru care, atunci când este practicat, are un
efect de liniște foarte puternic asupra tuturor neregulilor posibile din corpul
inferior, din nou prin intermediul corpului eteric. Neregularitățile din sistemul
inferior care se exprimă prin dureri pot fi atenuate prin aceasta. Trebuie combătute
tendințele către astfel de dureri atunci când durerile nu sunt prezente. Acesta este
esența problemei. În timp ce durerile sunt prezente, nu se poate efectua foarte
bine. Important este să o efectuați atâta timp cât durerile nu sunt prezente.
Vă rugăm să luați notă de următoarele: loviți genunchiul cu piciorul,

împiedicând mișcarea piciorului împotriva genunchiului; imagine aceasta însoțită
de o mișcare E cu brațele. Este o mișcare foarte frumoasă. Poate și trebuie să se
desfășoare ca un exercițiu cu copiii la școală, deoarece, atunci când se face frecvent,
face război împotriva celor mai variate aspecte ale stângăciei. Copiii se vor vindeca
cel puțin de stângăcia lor atunci când vor practica doar acest exercițiu. Și când vin
copiii și spun că le doare umerii și că doare tot posibilul, atunci ar trebui să
răspunzi: exact asta am vrut; veți fi deosebit de bucuroși de asta odată ce va fi din
nou mai bine! Fiecare durere care se produce în acest mod combate
stângăcia. Astfel, în ceea ce privește acest lucru, se poate trata destul de energic cu
copiii.

Diagrama 10
Acum vom arunca o privire la o altă varietate (de mișcare). Imaginați-vă orice

fel de mișcare E care poate fi efectuată cu brațele proiectate acum pe podea. Această
mișcare apare atunci când această linie o traversează pe cealaltă sub un
unghi. Acum să ne imaginăm acest lucru: doamna Baumann se plasează aici,
domnișoara Wolfram acolo. Acum mergeți și însoțiți totul cu o mișcare E cu
brațele. Fugiți astfel încât să treceți unul lângă altul, dar fiți atenți să nu vă
întâlniți. Deci faci un E pe podea și un E cu brațele și fii atent în același timp că nu
te ciocnești. Aceasta este luarea în considerare a celeilalte persoane, acest exercițiu
al concentrării cuiva asupra sa combinat cu gestul E care funcționează împreună cu
mișcarea de aici. Acest exercițiu poate fi efectuat numai cu două persoane.
Întrebare: S-ar putea face acest exercițiu efectuat de o persoană bolnavă și de

o persoană sănătoasă?
Se poate face cu ușurință acest lucru, dar ar trebui, probabil, ca persoana
sănătoasă să omită mișcarea E cu brațele. Această mișcare este destinată în
special situației clinice în care cineva va avea, desigur, două persoane care au
nevoie de o întărire a inimii; chiar este mai bine dacă cineva are doi astfel de
oameni.

Diagrama 11
Acum să ne imaginăm mișcarea așa: una dintre doamne stă aici, cealaltă aici,
una după alta. Când ajungeți aici, atunci domnișoara Wolfram îndeplinește calea pe
care ați început-o, dar în așa fel încât să fie întotdeauna cu fața în față. Apoi, pe
măsură ce mișcarea continuă, luați această parte a căii și voi cealaltă. Inițiați
continuarea propriei mișcări în cealaltă persoană și o însoțiți cu poziția O a
brațelor. Acum trebuie să vedem că oamenii care fac asta încep cu un anumit
tempo; pentru început trebuie să fie mai lent, apoi să devină din ce în ce mai
rapid. Acest tempo rapid ar trebui apoi să scadă într-unul mai lent. Aceasta este
apoi o mișcare care servește la întărirea semnificativă a diafragmei și, prin urmare,
a întregului sistem de respirație. Aici din nou,
Acum vă voi cere, doamnă Baumann, să demonstrați încă o dată mișcarea H

pentru noi. Și acum vă voi cere să faceți această mișcare în așa fel încât să țineți
brațele nemișcate și să imitați mișcarea numai cu umerii cât mai bine. În acest caz,
totuși, trebuie să vă obișnuiți să faceți această mișcare cu umerii și să faceți un A cu
brațele în același timp, un A de orice fel cu brațele. Acest lucru ar trebui repetat
frecvent. Vedeți, asta ar putea fi desemnat ca: „râs euritmic”. Așa râzi euritmic. Și
atunci când râdeți astfel euritmic, ceea ce aveți în efectul curativ al râsului în sine
este cu adevărat foarte accentuat. Efectul curativ al râsului este bine cunoscut. Dar
când cineva practică râsul euritmic, acest efect curativ este proporțional mai mare.
Domnișoară Wolfram, vă rog să faceți un fel de mișcare A. Și acum încercați să
faceți aceeași mișcare despre care am vorbit înainte, mișcarea umărului H, dar
faceți-o destul de încet, ca și cum ați dori să o faceți gânditor. Astfel, în mișcarea A a
brațelor, se face mișcarea umărului celor 11. Se poate desemna astfel: întregul
organism este adus în acord cu sentimentul de venerație. Cuprinde tot ceea ce
sentimentul de venerație afectează efectiv în organism. Efectul asupra organismului
uman al sentimentului de venerație, atunci când este obișnuit, este de a face
organismul ca atare de fapt mai durabil, mai robust. Devine capabil de o rezistență
mai mare. Oamenii care au cu adevărat capacitatea de venerație inerentă lor devin
mai capabili de rezistență în organismul lor. De aceea, tot ceea ce îi aduce pe copii
la venerație, la darul sau capacitatea de venerație îi face pe copii mai rezistenți. Și se
poate veni în ajutorul acestei capacități de rezistență prin acest ultim exercițiu
euritmic.
Trebuie să avem în vedere că ceea ce am demonstrat astăzi ca decizie, exprimare

a voinței, speranță, dragoste, ceea ce am arătat cu privire la anumite dureri
organice, ceea ce am demonstrat ca mijloc de combatere a stângăciei și așa mai
departe, toate aceste lucruri sunt legate de om în așa fel încât ființa umană să fie
prinsă prin ele în partea interioară a ființei sale organice și printr-o ocolire prin
corpul eteric derivă de fapt posibilitatea transformării acestui corp eteric într-un
instrument funcțional. Corpul eteric este o parte a omului care devine rigidă în
majoritatea acelor oameni care își așteaptă viața, își petrec viața fără interes pentru
mediul înconjurător. Și nu este bine când corpul eteric uman devine rigid; nici
pentru funcțiile organice nu este bine. Când cineva are exercițiile pe care le-am
descris astăzi, efectuate de copii cu moderație și de pacienții corespunzători foarte
energic (se poate vedea după indicațiile date care pacienți au nevoie de ele), corpul
eteric va deveni suplu și interior flexibil. Și prin intermediul lor se va face un
serviciu bun atât copiilor, cât și adulților.
Aceste mișcări sunt într-adevăr astfel încât să le putem acorda prioritate față de
mișcările obișnuite de gimnastică; mișcările obișnuite de gimnastică sunt preluate
în realitate din fiziologie, doar din fizica corpului și rup corpul fizic continuu din
corpul eteric. Astfel, corpul fizic face apoi propriile sale mișcări care nu trag
mișcările corpului eteric în mod adecvat după ele. Din acest motiv, gimnastica
obișnuită, doar fiziologică, este practic o școală pentru materialism, deoarece prin
intermediul ei gândirea materialistă se transformă în sentiment. Euritmia îl face pe
om capabil să se recunoască din ce în ce mai mult și să câștige controlul asupra sa
în interior. Prin urmare, astfel de exerciții au o valoare pedagogico-didactică,
precum și o valoare terapeutică și igienică.
Mi s-a pus o întrebare care poate duce la ceva - și la alte întrebări, de

asemenea. Iată întrebarea: „Chinezii nu pot pronunța litera R, ei o înlocuiesc pe
L. Căpșunile devin astfel stlawbellies, de exemplu. Are legătură cu rasa lor? ”
Are legătură cu organizarea organismului în măsura în care acest lucru este

determinat rasial, desigur. Prin darul special al unei părți a omenirii pentru un
sunet sau altul, se poate vedea ce tendințe sunt inerente anumitor oameni în
virtutea rasei lor. Am adus astfel de lucruri în discuție acum doar câteva ore.
Au fost puse alte întrebări despre exerciții care ar putea fi utilizate în legătură cu
condițiile de indolență, reacție insuficientă, letargie și așa mai departe; afecțiuni
care au frecvent legătură cu o activitate tiroidiană insuficientă. Și aici s-a adus la
cunoștința noastră că Fliess, în binecunoscuta sa carte despre cursul vieții, a plasat
acest complex de simptome în categoria sexuală intermediară. Cum ar putea un
autor contemporan să nu facă acest lucru? Tot ceea ce știe foarte puțin, se referă la
categoria sexuală intenționată sau în alt mod. El îi pune pe stângaci, de exemplu, în
aceeași categorie. Totuși, vreau să subliniez că nu am recomandat nimănui un
exercițiu euritmic cu accent special dreapta-stânga.
(A fost atrasă atenția asupra exercițiilor pe care ar trebui să le începem fie la

dreapta, fie la stânga: iambus, troie.)
Asta nu pentru a accentua în mod deosebit accentul pe dreapta sau stânga, ci

mai degrabă pentru a atrage sentimentul iambusului sau troheului în mișcarea
înainte. Acest lucru este pe deplin justificat. Faptul este că are mai puțin de-a face
cu lung-scurt decât are legătură cu mișcarea specială. Este destul de corect; are
legătură cu faptul că ceea ce trăiește în sistemul de respirație este inversat atunci
când este transferat în sistemul de mișcare. Omul superior și cel inferior sunt
inversul celuilalt. Astfel, fiecare iambus imaginabil din sistemul de respirație, adus
în vorbire, trebuie să devină în mod necesar un trohee în mișcarea picioarelor și
invers. Euritmia în întregime se bazează pe acest principiu. Puteți testa întreaga
euritmie în ceea ce o privește: euritmia nu respectă principiul asemănării în
executarea sa, ci mișcarea care corespunde imaginii polare. Totul este în întregime
în acord cu imaginea formată ca și cealaltă polaritate. Această idee trebuie
menținută pe tot parcursul. Dar nu i-am recomandat nimănui să facă ceva mai ales
la dreapta sau la stânga; care ar trebui lăsat complet la sentiment. Întrebarea dacă
un lucru ar trebui făcut cu mâna dreaptă sau cu mâna stângă ar trebui să fie
determinată numai de acele aspecte care altfel ar fi luate în considerare. Nu vreau
ca oamenii să aibă impresia că aș fi sugerat un accent pe dreapta, în special exerciții
euritmice, oricărei persoane mai stângace. Nu este cazul. Dar nu i-am recomandat
nimănui să facă ceva mai ales la dreapta sau la stânga; care ar trebui lăsat complet
la sentiment. Întrebarea dacă un lucru ar trebui făcut cu mâna dreaptă sau cu mâna
stângă ar trebui să fie determinată numai de acele aspecte care altfel ar fi luate în
considerare. Nu vreau ca oamenii să aibă impresia că aș fi sugerat un accent pe
dreapta, în special exerciții euritmice, oricărei persoane mai stângace. Nu este
cazul. Dar nu i-am recomandat nimănui să facă ceva mai ales la dreapta sau la
stânga; care ar trebui lăsat complet la sentiment. Întrebarea dacă un lucru trebuie
făcut cu mâna dreaptă sau cu mâna stângă ar trebui să fie determinată numai de
acele aspecte care altfel ar fi luate în considerare. Nu vreau ca oamenii să aibă
impresia că aș fi sugerat un accent pe dreapta, în special exerciții euritmice, oricărei
persoane mai stângace. Nu este cazul. Nu vreau ca oamenii să aibă impresia că aș fi
sugerat un accent pe dreapta, în special exerciții euritmice, oricărei persoane mai
stângace. Nu este cazul. Nu vreau ca oamenii să aibă impresia că aș fi sugerat un
accent pe dreapta, în special exerciții euritmice, oricărei persoane mai stângace. Nu
este cazul.
În plus, aș dori să subliniez următoarele. Este cazul că atunci când cineva are

de-a face cu o reacție insuficientă sau cu letargie, această indicație mai generală se
încadrează într-o categorie pe care am dat-o deja; letargia este o expresie generală
și poate fi relegată la ceva sau altceva despre care am vorbit. Mișcările
corespunzătoare ar trebui apoi efectuate.
În general, ar trebui să vedem că, cu un exercițiu pe care tocmai l-am dat în

legătură cu judecata și exprimarea voinței [2] - că apariția indolenței, a letargiei și
așa mai departe poate fi combătută foarte ales prin ceea ce am dat pentru
exprimarea voinței. Și dacă ar trebui să observăm că acest lucru nu este deosebit de
eficient, se poate alterna acest exercițiu cu exercițiul pe care l-am dat pentru
judecată, dar în așa fel încât să se încerce să descopere - așa cum este aici o
chestiune de judecată - dacă este mai eficient atunci când una variază expresia
voinței și expresia judecății într-un raport de trei la doi sau de doi la trei - unul mai
scurt, celălalt mai lung. Și din moment ce aceste lucruri funcționează printr-un ocol
prin corpul eteric, se va descoperi că va trebui mai întâi să începi și să continui cu
aceste exerciții timp de două până la trei zile și în funcție de circumstanțe - când
vezi că nu au efectul adecvat - să facă o schimbare în a treia zi. Dar, în general, se
poate spune că un exercițiu atât de bine ca celălalt va avea un efect de trezire asupra
omului în ambele direcții. Exercițiul de voință și judecata sunt astfel cele care intră
în considerare specială.
Pentru a nu exista neînțelegeri, subliniez că, desigur, nu trebuie să apară opinia

că aceste exerciții ar avea un efect foarte semnificativ după ce au fost efectuate timp
de două sau trei zile. Ar fi o eroare. Pentru a produce un efect, aceste exerciții
trebuie efectuate timp de cel puțin șapte săptămâni. Astfel, se poate menține - fără
a fi neapărat înclinați mistic - că spațiul de timp necesar efectelor benefice descrise
pentru a se arăta ar fi de aproximativ șapte săptămâni.
Asta am vrut să vă spun astăzi cu privire la aceste chestiuni. Aș dori să cer ca

sesiunea corespunzătoare de mâine să o urmeze direct pe cealaltă, după o scurtă
pauză. Mâine va fi ultima sesiune de euritmie atunci, deoarece va fi necesar să aveți
două ședințe pur medicale, una după alta, luni.

Euritmie curativă
CONFERINȚA 6
Există atât de multe lucruri care pot fi relatate în legătură între legătura igienico-
terapeutică și euritmia. Astăzi vrem să luăm în considerare acea parte a fiziologiei
pe care o descoperim în apropierea spiritualului atunci când contemplăm un
exercițiu euritmic. Desigur, tot ceea ce poate observa el în această legătură în
euritmia artistică va fi întâlnit într-o formă intensificată atunci când se face
trecerea de la euritmul artistic la euritmul fortificat pe care l-am cunoscut în aceste
zile. Cu toate acestea, esența a ceea ce ne privește poate fi deja descoperită pur
artistic într-o interpretare a euritmiei și apoi căutată fiziologia corespunzătoare
acesteia. Să încercăm acest lucru efectuând următoarele.
Poate că doamna Baumann va fi atât de bună și va interpreta poemul „Über

allen Gipfeln ist Ruh” alternativ în vocale și în consoane, în timp ce tu (Frau Dr.
Steiner) o recitați.
Acum să ne clarificăm ce se întâmplă aici, procedând totuși foarte exact. Ce se

întâmplă? Se recită o poezie. Persoana care face euritmia ascultă - el este cel care
vine pentru noi în considerare fiziologic. Aceasta este prima chestiune de
importanță. Nu vorbește singur, ascultă. Acest lucru este esențial. El ascultă ceva
care este în esență cuvântul semnificativ, o asociere semnificativă de cuvinte. El
ascultă ceva în care activitatea gândirii și a reprezentării mentale sunt vii. Ceea ce el
percepe în exterior este activitatea de reprezentare mentală îmbrăcată într-o
asociere de sunete. Acesta este ceva pe care omul îl face adesea în veghe, în
existența de zi, nu este? Dar ce se întâmplă de fapt atunci când o face? Dacă luați în
considerare procesul din punct de vedere psihologic-fiziologic, veți descoperi cu
ușurință că un somn ușor și parțial îl depășește pe ascultător. „Eu” și corpul astral
alunecă asupra a ceea ce primesc, trăiesc în el. În ascultare, omul iese ușor din el. El
este depășit de o afecțiune similară și, din nou, diferită de somn. Este similar cu
somnul prin faptul că „eu” și corpul astral sunt ușor decuplate, diferite prin faptul
că rămân receptivi, perceptivi și conștienți de sine. Astfel procesul este extraordinar
de similar cu imaginația. Este o imaginare subtilă, conștientă, care este încă
puternic suprimată în subconștient. Acesta este procesul la îndemână. „Eu” și
corpul astral alunecă asupra a ceea ce primesc, trăiesc în el. În ascultare, omul iese
ușor din el. El este depășit de o afecțiune similară și, din nou, diferită de somn. Este
similar cu somnul prin faptul că „eu” și corpul astral sunt ușor decuplate, diferite
prin faptul că rămân receptive, perceptive și conștiente de sine. Astfel procesul este
extraordinar de similar cu imaginația. Este o imaginare subtilă, conștientă, care
este încă puternic suprimată în subconștient. Acesta este procesul la
îndemână. „Eu” și corpul astral alunecă asupra a ceea ce primesc, trăiesc în el. În
ascultare, omul iese ușor din el. El este depășit de o afecțiune similară și, din nou,
diferită de somn. Este similar cu somnul prin faptul că „eu” și corpul astral sunt
ușor decuplate, diferite prin faptul că rămân receptive, perceptive și conștiente de
sine. Astfel procesul este extraordinar de similar cu imaginația. Este o imaginare
subtilă, conștientă, care este încă puternic suprimată în subconștient. Acesta este
procesul la îndemână. perceptiv și conștient de sine. Astfel procesul este
extraordinar de similar cu imaginația. Este o imaginare subtilă, conștientă, care
este încă puternic suprimată în subconștient. Acesta este procesul la
îndemână. perceptiv și conștient de sine. Astfel procesul este extraordinar de
similar cu imaginația. Este o imaginare subtilă, conștientă, care este încă puternic
suprimată în subconștient. Acesta este procesul la îndemână.
Pentru fiecare astfel de proces este o reacție în interiorul ființei umane; luăm în

calcul și acest lucru. Să ne uităm la ce se întâmplă în persoana care nu recită. Ce
face când ascultă? Își aduce corpul eteric în mișcare. Corpul eteric reacționează. de
fapt, corpul eteric preia acele mișcări pe care le efectuează - doar mult mai slab -
atunci când persoana doarme și și-a lăsat corpul eteric în urmă în corpul fizic. Când
ființa umană doarme, corpul eteric este considerabil mai activ decât atunci când
este treaz. În timpul acestui somn umed care are loc în ascultător, mișcările
corpului eteric sunt trezite într-un grad mai mare. Aceste mișcări ale corpului eteric
pot fi observate. Astfel, în ascultător există o persoană care demonstrează într-o
manieră accentuată mișcările pe care ființa umană le efectuează altfel într-o formă
slăbită în somn. Astfel, puteți studia în ascultător, care le efectuează cu
promptitudine, mișcările eterice ale ființei umane în somn. Nu este deloc necesar să
studiezi persoana în timp ce dormi; se poate studia mișcările eterice ale ființei
umane atunci când ascultăm și are de fapt aici mișcările sporite ale corpului eteric
în somn. Se studiază aceste mișcări și se efectuează de către corpul fizic. Adică se
permite corpului fizic să alunece în toate acele mișcări eterice pe care le-ați studiat
în modul descris tocmai. Astfel, în euritmie se face ceea ce ființa umană realizează
constant cu corpul său eteric în timp ce ascultă. Puteți vedea ce se întâmplă de fapt.
Acum, că am observat ceea ce se întâmplă de fapt, efectul său va deveni și el

evident. Rezultatul este că prin intermediul mișcării fizice se transportă în
conștiință ceea ce altfel apare inconștient. Se stimulează corpul astral și ego-ul prin
acest ocol prin corpul fizic și le întărește. Dar ce se întâmplă ca urmare a acestui
fapt? Când corpul astral și ego-ul sunt întărite în acest mod, activitatea lor devine
similară cu activitatea din copil și persoana în creștere, pe măsură ce se produce în
mod natural. Apelați la forțele de creștere ale ființei umane. Lucrați direct în forțele
de creștere ale persoanei. Dacă persoana este încă un copil și prezintă semne de a fi
întârziată în creșterea sa, îi puteți stimula creșterea în acest fel. Dacă persoana
respectivă nu mai este un copil, iar forțele de creștere s-au diminuat deja sau, dacă
persoana se află de fapt în a doua jumătate a vieții sale, se apelează la forțele
tinerești, forțele de întinerire din el care, totuși, nu pot contribui la creșterea sa,
deoarece organismul uman este desigur, pe deplin dezvoltat. Putem accelera un
copil în creșterea sa sau putem combate creșterea lui anormală, făcându-l să facă
euritmie. În cazul unei persoane complet crescute, organismul interior prezintă o
rezistență prea mare la organismul exterior pentru ca noi să-l putem face să
crească. Cu toate acestea, putem introduce în continuare aceste forțe de
creștere. Rezultatul este că se prăbușesc împotriva rezistenței organismului și a
metamorfozării; asta înseamnă că activează în starea lor metamorfozată forța
plastică a organelor interioare. Stimulează forța plastică a organelor interioare și
aceste organe interioare învață să respire mai bine și să digere mai bine. Sunt
încurajați să îndeplinească activitatea necesară a organismului uman în întregime.
Când se realizează euritmia artistică, nu ar trebui să ne gândim la ea în primul

rând ca la euritmie curativă; cu toate acestea, în momentul în care o persoană
începe să fie anormală, în vreun fel va avea un efect curativ. Am văzut deja
exemplele în care atunci când euritmia obișnuită este întărită, reacția care urmează
este întărită în mod natural și putem forma o imagine mentală a modului în care
această euritmie afectează calitățile plastice ale organizației.
Puteți înțelege că practica obișnuită a euritmiei activează plasticitatea organelor,

forța lor plastică și că, ca rezultat, ființa umană devine din interior o respirație mai
bună, o persoană mai bună, dacă pot să mă exprim astfel, în ceea ce privește
interiorul său digestie orientată. El devine o persoană care are întregul său
organism mai mult la propria sa discreție. El devine o persoană din interior mai
agilă. Și a deveni un adevărat artist nu este altceva decât să-l faci pe omul interior
mai flexibil, plastic, agil. Asta se poate vedea atunci când se sculptează, de
exemplu. Nu se poate sculpta corect dacă în experiență nu se poate transpune, de
exemplu, în figura pe care o dezvoltă plastic, dacă nu se poate aduce la viață în sine
forțele care construiesc figura, care se exprimă în figură. Dacă totuși
Dacă ai fi atât de bun, vom face din nou poezia acum, de data aceasta doar cu
vocale. Astfel încât accentul se pune doar pe vocale. (Domnișoara Wolfram și Frau.
Dr. Steiner)
Ceea ce tocmai am spus despre fiziologia euritmiei este specializat aici. Când se

execută doar vocalele, atunci ceea ce am caracterizat nu se exprimă în
întregime. Ceea ce am caracterizat este corect atunci când cineva vorbește și
mișcările pentru consoane și vocale se fac alternativ. Căci ceea ce tocmai am făcut
este ceea ce am spus că nu este complet corect: va trebui să fie specializat. Aici s-au
efectuat mișcări foarte specifice, diferențiate, care se dovedesc a fi mișcări în corpul
eteric, având în primul rând legătură cu ceea ce se află în sistemul ritmic. Astfel,
trebuie să ne concentrăm atenția asupra acelui sistem care - ca sistem eteric -
participă mai ales atunci când se vorbesc vocale. Atunci când o persoană ascultă
vocale - ceea ce apare desigur într-o manieră atât de specializată doar în euritmie și
asupra căreia din acest motiv trebuie să se atragă atenția, deoarece este aici
deosebit de important terapeutic - atunci când se recită o secvență simplă de vocale
pentru această persoană când cineva îl face să efectueze astfel de mișcări, caz în
care ar asculta mișcările care sunt formele de exprimare pentru elementul vocalic în
timp ce face euritmie - atunci, la persoana normală, ascultând vocale acele mișcări
ale corpului eteric corespunzător la sistemul ritmic devin activi în modul descris
mai devreme. Și acum aveți persoana care face euritmia să efectueze la rândul său
acele mișcări prin care el alunecă cu corpul său fizic în mișcările care altfel se
manifestă în corpul eteric atunci când se aud vocale. Așa este specializată
problema. În acest mod, în special acele organe care aparțin sistemului ritmic sunt
stimulate la respirație și digestie interioară. Aceste organe sunt întărite; în ele,
apelul se îndreaptă către forțele de creștere ale copilului în creștere sau către forțele
plastice care își au rezistența în cadrul organizării adultului complet crescut.
Aceasta va servi ca o introducere în fiziologia vocalelor în euritmie. Astfel,

aplicând scopurilor terapeutice tot ceea ce derivă din vocala-element în euritmie,
veți putea afecta în special organele ritmice.
Acum, poate, doamna Baumann va face aceeași poezie din nou în mod
consonant. O simplă privire va mărturisi diferența radicală dintre consoane și
vocale, pe măsură ce acestea sunt efectuate euritmic. Diferența este într-adevăr
complet radicală. Dacă dorim să studiem ceea ce tocmai am văzut, va trebui să ne
clarificăm noi înșine cum ar sta problema dacă în ascultarea obișnuită am auzi doar
consoanele. Pentru omul civilizat, rareori este așa, dar printre popoarele mai puțin
civilizate se întâmplă uneori că aceștia trebuie să asculte o mare parte din natura
consonantică. Lumea consonantică în vorbire este considerabil mai bogată în
rândul popoarelor mai puțin civilizate, iar tranziția de la o consoană la alta este mai
puternică și niluminată de o vocală aflată între ele. Veți găsi posibil să observați
acest lucru până și în Europa. uitați-vă doar la cuvinte scrise în limba cehă și veți
vedea exact ce combinații de consoane sunt prezente. Pentru a fi siguri când
cuvintele sunt rostite, elementul vocalic sună în cadrul acestor combinații de
consoane, dar le pătrunde doar ca un curent secundar continuu, greu diferențiat. Și
dacă asculți cehă, îți vei spune: să asculți acest element consonantic este cu totul
diferit de a asculta un limbaj care este complet pătruns de vocale. Astfel, este vorba
de un alt proces aici, care poate fi caracterizat cel mai bine în modul următor. Și
dacă asculți cehă, îți vei spune: să asculți acest element consonantic este cu totul
diferit de a asculta un limbaj care este complet pătruns de vocale. Astfel, este de a
face cu un alt proces aici, care poate fi caracterizat cel mai bine în modul
următor. Și dacă asculți cehă, îți vei spune: să asculți acest element consonantic
este cu totul diferit de a asculta un limbaj care este complet pătruns de
vocale. Astfel, este de a face cu un alt proces aici, care poate fi caracterizat cel mai
bine în modul următor.
Ca un proces de ascultare obișnuit, acest proces atrage puternic acele mișcări ale
corpului eteric, care altfel sunt efectiv efectuate în cazul mișcărilor fizice. Ele sunt
reținute și astfel, în timp ce ascultă consoane, ființa umană trăiește într-o anumită
tensiune. În mod inconștient, ar dori să imite în exterior, fizic, când ascultă
consoane, dar se reține. Situația este plină de tensiune: o stare de pacificare
predomină, dar o pacificare indusă artificial, chemată de puterea propriului ego în
opoziție cu acele mișcări care cer să fie efectuate. Voința împiedicată în sine se
manifestă atunci când se aud consoane. Prin urmare, veți descoperi că ascultarea
consoanelor este în mod excepțional revigorantă. Dacă cineva are un ochi pentru
asta, se poate studia modul în care se comportă interior popoare precum cehii -
cum, ființa umană se sportează în interiorul său în raport cu aceste tensiuni, aceste
forțe agresive odată ce se știe că sunt construite din element consonant al
limbajului. Este o frânare continuă a ceea ce se străduiește neîncetat să devină
mișcare fizică.
Încă o dată este pentru ființa umană o ieșire, o trecere în starea de somn, iar
această ieșire, această tranziție în somn este extraordinar de interesantă. Luați în
considerare ființa umană în mod schematic: cap, sistem ritmic, sistem membr-
metabolic. În ascultarea consoanelor, este angajat în primul rând sistemul
membrului-metabolic. Persoana vrea să-și miște membrele, vrea să intre în
mișcare, dar mișcarea este convertită în tensiune. El trece parcă într-o stare de
somn care de fapt nu are loc în alte privințe, deoarece ego-ul și corpul astral - care
ies în somn obișnuit - rămân în organism. În acest caz, se încearcă chiar să se aducă
un fel de somn artificial pentru sistemul membrului-metabolic. Dar când adormiți
într-un anumit grad în sistemul metabolic al membrelor, o reacție puternică se face
evidentă. Această reacție constă în a visa. Cu toate acestea, în acest moment
conștiința cuiva nu este atât de organizată încât să poată visa. Visele iau naștere
care joacă despre ființa umană. (portocale). Acestea afectează astralitatea
exterioară și eterul exterior. Oamenii care ascultă consoane întăresc aura în
proximitatea lor. Acest lucru se exprimă la rândul său prin polaritatea sa: ceea ce
rămâne aici în subconștient pe măsură ce conținutul polar joacă despre cap ca un
factor de simțire a voinței și pătrunde în organismul capului. (violet). Prin urmare,
este posibil să observați o intensificare a vicleniei și a capriciului la oamenii
obișnuiți să trăiască în elementul consonantic. Visele transformate în vor juca prin
organismul capului. Visele iau naștere care joacă despre ființa
umană. (portocale). Acestea afectează astralitatea exterioară și eterul
exterior. Oamenii care ascultă consoane întăresc aura în proximitatea lor. Acest
lucru se exprimă la rândul său prin polaritatea sa: ceea ce rămâne aici în
subconștient pe măsură ce conținutul polar joacă despre cap ca un factor de simțire
a voinței și pătrunde în organismul capului. (violet). Prin urmare, este posibil să
observați o intensificare a vicleniei și a capriciului la oamenii obișnuiți să trăiască în
elementul consonantic. Visele transformate în vor juca prin organismul
capului. Visele iau naștere care joacă despre ființa umană. (portocale). Acestea
afectează astralitatea exterioară și eterul exterior. Oamenii care ascultă consoane
întăresc aura în proximitatea lor. Acest lucru se exprimă la rândul său prin
polaritatea sa: ceea ce rămâne aici în subconștient pe măsură ce conținutul polar
joacă despre cap ca factor de senzație de voință și pătrunde în organismul
capului. (violet). Prin urmare, este posibil să observați o intensificare a vicleniei și a
capriciului la oamenii obișnuiți să trăiască în elementul consonantic. Visele
transformate în vor juca prin organismul capului. ceea ce rămâne aici în
subconștient pe măsură ce conținutul polar joacă despre cap ca un factor de simțire
a voinței și pătrunde în organismul capului. (violet). Prin urmare, este posibil să
observați o intensificare a vicleniei și a capriciului la oamenii obișnuiți să trăiască în
elementul consonantic. Visele transformate în vor juca prin organismul
capului. ceea ce rămâne aici în subconștient pe măsură ce conținutul polar joacă
despre cap ca un factor de simțire a voinței și pătrunde în organismul
capului. (violet). Prin urmare, este posibil să observați o intensificare a vicleniei și a
capriciului la oamenii obișnuiți să trăiască în elementul consonantic. Visele
transformate în vor juca prin organismul capului.

Diagrama 16

Ce sunt visele transformate în voință din punct de vedere fiziologic? Dacă cineva

examinează corelativul eterico-fizic, acesta este în esență ceea ce funcționează
plastic în organizarea capului. Efectul plastic asupra organizării capului este
preeminent și în acest mod va fi posibil să se activeze într-o anumită măsură
organizarea unui cap care este întârziată. Dacă cineva are de-a face cu o persoană
slabă sau cu cineva unde se poate demonstra fizic că organismul său nu este în
ordine, ar trebui să-l lăsăm să facă consoane în euritmie.
Apoi, se angajează cu acele forțe care altfel funcționează ca o voință

asemănătoare visului în întregul sistem metabolic rămas, care stimulează acolo
organizația și își păstrează activitatea. Unul îi face pe capii imbecililor și pe cei care
altfel sunt întârziați în organizarea lor de cap mai activi. Astfel, se poate folosi acest
tip de euritmie pentru a trezi forțe curative pentru organizarea capului, mai ales
atunci când o desfășoară sub forma intensificată, cu forma întărită a consoanelor
despre care am auzit în ultimele zile. Este firesc ca, atunci când se dorește să se ia în
considerare fiziologia euritmiei, să se țină în vedere ființa umană activă în
mișcare. În fiziologia obișnuită, cineva nu urmărește deloc fiziologia: chiar și atunci
când se efectuează un experiment asupra celui viu, se trece de la mecanic; sau unul
începe cu cadavrul și trage concluzii despre fiziologie în actualitate. Se ajunge apoi
la ceva ce a dedus. Dacă se dorește să se ajungă la o fiziologie a acestor procese,
ceea ce se deduce altfel trebuie citit din activitatea interioară a omului. Și se va
vedea cum acest tip de studiu va accelera întreaga fiziologie. Luați în considerare
numai următoarele: care este procesul de digestie așa cum este observat la ființa
umană vie? Activitatea metabolică se împinge în activitatea ritmică, care se
desfășoară în direcția ritmică. Activitatea digestivă este activitate metabolică care
este prinsă într-un anumit grad de ritmul organelor circulatorii. Un proces
continuu, care este o combinație între activitatea metabolică și activitatea ritmică
(finalizat de editorul german) are loc aici. Când ritmul pulsează în sus, ceea ce este
activitatea metabolică în limfă este prins în ritmul organelor de circulație și trage
împreună cu acesta. Activitatea mai haotică - haosul în mișcarea limfei - este
preluată în ritmul sistemului circulator. Voliția umană fizică trăiește acolo, unde
haosul limfei intră în funcționarea regulată ritmică a sistemului circulator. Trebuie
să distingem această activitate a voinței, care constă în tranziția continuă care are
loc între vigoarea haotică din limfă și activitatea ritmic regulată, armonizantă
prezentă în ființa circulatorie, de la activitatea exterioară în care totuși se
revarsă. Cu toate acestea, în acest mod, lumea interioară a omului care se află în
piele se armonizează cu ființa exterioară a omului. Prin subordonarea ființei sale
personale, omul se încorporează în ființa lumii exterioare. Prin urmare, atunci când
cineva influențează această activitate prin euritmie - așa cum am văzut cu
consoanele - se contrazice, de fapt, tendința ființei umane de a deveni auto-voită, de
a deveni egoistă, și tendința sa de a deveni și egoist organic. Ce înseamnă de fapt
când omul devine egoist? Exprimat organic înseamnă că forța plasticității în organe
este diminuată, iar tendința de rigidizare, cristalizare, ia în prim plan. Organele nu
mai vor să fie modelatori, vor să devină mai cristalini. Prin intermediul euritmiei
consonantice, această tendință poate fi contracarată. atunci când cineva
influențează această activitate prin euritmie - așa cum am văzut cu consoanele -
contrazicem, de fapt, tendința ființei umane de a deveni auto-voită, de a deveni
egoistă și tendința sa de a deveni și organic egoistă. Ce înseamnă de fapt când omul
devine egoist? Exprimat organic înseamnă că forța plasticității în organe este
diminuată, iar tendința de rigidizare, cristalizare, ia în prim plan. Organele nu mai
vor să fie modelatori, vor să devină mai cristalini. Prin intermediul euritmiei
consonantice, această tendință poate fi contracarată. când cineva influențează
această activitate prin euritmie - așa cum am văzut cu consoanele - contracarăm, de
fapt, tendința ființei umane de a deveni auto-voită, de a deveni egoistă, și tendința
sa de a deveni organică și egoistă. Ce înseamnă de fapt când omul devine
egoist? Exprimat organic înseamnă că forța plasticității în organe este diminuată,
iar tendința de rigidizare, cristalizare, ia în prim plan. Organele nu mai vor să fie
modelatori, vor să devină mai cristalini. Prin intermediul euritmiei consonantice,
această tendință poate fi contracarată. Ce înseamnă de fapt când omul devine
această tendință poate fi contracarată. Ce înseamnă de fapt când omul devine
această tendință poate fi contracarată.
Aici aveți o perspectivă profundă asupra organismului uman. Egoiștii sunt

întotdeauna oameni ale căror organe amenință să ia o formă adecvată. Vor să
devină pene, să devină cristaline, unde, la fel ca în cazul oamenilor care sunt
patologici lipsiți de sine, aceste organe se extind. Nu au agenție de cristalizare; au
forțe plastice și devin rotunde. Aceasta este și o afecțiune patologică. Este
întotdeauna leagănul pendulului de la o extremă la alta la care trebuie să țineți
cont.
Luați în considerare ce este activitatea spirituală: atunci când omul gândește și

din gândirea sa simte - aceasta este desemnată activitate spirituală în viața
normală. Este realizat de cea mai fizică parte a organismului capului și tocmai din
acest motiv este activitatea spirituală sublimatoare, individualizarea pe de o parte,
simțit abstract pe de altă parte. Când ființa umană desfășoară această activitate, ce
se întâmplă atunci? El scoate din organismul său forța care îi permite să se
încorporeze pe sine în lumea exterioară. El scoate din sine forța care, patologic, îl
atrage să se extindă. El își face un cristalizator când este activ spiritual. Anumite
popoare, în special popoarele din nord, au dezvoltat o puternică conștiință
instinctivă a acestor chestiuni. Astăzi nu au încă nicio înclinație de a introduce
euritmia în conformitate cu această conștiință instinctivă. Ei folosesc în schimb
ceea ce este mai exterior fiziologic, gimnastica suedeză și așa mai departe. Cu toate
acestea, utilizează în mod hotărât efectul alternativ caracteristic, alternând
activitatea pe care copiii trebuie să o desfășoare în studiul științific în școală -
atunci când trebuie să gândească și așa mai departe - cu ceea ce îi abate la
mișcare. Ei se așteaptă ca fiecare profesor să fie și profesor de gimnastică și, pe de
altă parte, necesită ca instructorul de gimnastică să se afle la nivelul spiritual al
copilului. Astfel de lucruri ar trebui luate în considerare într-o civilizație
avansată. Cu toate acestea, dacă pot face o afirmație care poate părea un pic urâtă,
dar este menită doar să ilumineze, trebuie să ai timp dacă dorești să ții cont de
aceste chestiuni instinctiv. Astfel de lucruri trebuie să fie realizate de acele popoare
care participă mai puțin la procesul civilizației, care trăiesc o viață separată, mai
mult pentru ei înșiși și care sunt astfel capabili să dezvolte treptat instinctiv ceea ce
are de-a face cu ritmul spiritual și fizic. activitate. Suedezii și norvegienii care
conduc o existență mai izolată, de exemplu, pot pune în practică instinctiv astfel de
idei în mod deosebit de bine. Pentru alții, practicarea unor astfel de chestiuni
trebuie să fie mai conștientă, deoarece aceste popoare sunt mai implicate în
procesele mondiale în general - oameni, de exemplu, care trebuie să se preocupe de
ei înșiși - așa cum s-a întâmplat foarte târziu - să facă război și așa mai
departe. Aceste popoare trebuie să vadă aceste probleme mult mai conștient. Și
acele națiuni care se află în centrul mișcării lumii, care trebuie să ia parte la
afacerile sale în timp ce lumea se învârte în jurul lor, ca să spunem așa, vor vedea în
curând în ce se vor întoarce dacă nu se vor întoarce la aceste lucruri în mod
conștient, cum vor degenera treptat. Acesta este un lucru pe care Elveția ar trebui
să-l ia în considerare în special.
Aceste lucruri pot fi observate pentru a juca un rol în starea lumii în

ansamblu. Condițiile generale care prevalează în lume sunt, desigur, rezultatul
activității umane și chiar și astăzi ele provin mai mult din activitatea inconștientă
umană decât din activitatea conștientă. Cu toate acestea, ni se dă sarcina de a
transmuta treptat activitatea inconștientă a omului în activitate conștientă.
Cum funcționează această activitate spirituală la om? Trezește forțele

cristalizante. La persoanele cu ego-uri slabe întărește „eu”, face ego-ul mai
egoist. La oamenii care revarsă organic, deoarece nu sunt suficient de egoiști, vom
găsi necesar să activăm forțele egoismului nu în beneficiul sufletului, ci al
trupului. Le-am putea stimula și prin mijloace exterioare; ar fi firesc să sfătuiți
persoanele care efuzează organic să consume substanțe care conțin zahăr. Cu toate
acestea, uneori au o antipatie față de ei - fapt care exprimă adevărata stare de fapt.
Cu toate acestea, acest lucru este mult mai puțin interesant pentru noi în acest
moment. Ceea ce ne interesează acum este că prin elementul vocalic în euritmie se
are posibilitatea de a lucra cel mai eficient în această direcție; se poate aduce ființa
umană în mod organic la sine prin intermediul vocalelor. Se pot trezi forțele care îl
aduc la el în mod organic. Pentru anumiți oameni, acest lucru va fi cel mai necesar,
printre care și persoanele adormite. Se va descoperi că alternanța dintre cele două,
între vocale și consoanele în euritmie, va funcționa favorabil, precum și va duce la
un ritm viu în ființa umană, care ar trebui să existe între a se deschide către lume și
a se retrage în sine. Acest lucru va fi chemat prin alternarea elementelor
consonantice și vocale în euritmie.
Bineînțeles, este deosebit de important, atunci când cineva intenționează să

aplice euritmia în scopuri terapeutice, să-și facă proprii ceea ce aș vrea să numesc
această percepție fiziologico-psihologică a ceea ce are loc de fapt. Ar trebui să
înțelegem că persoana care face euritmie consonantă are tendința de a invoca în
jurul său un fel de aură care acționează înapoi asupra lui și îl scoate dintr-o
amestecare lipsită de ego cu lumea; în cazul persoanei care face vocale în euritmie,
aura sa este trasă împreună, densificată în sine, ceea ce este, desigur, întotdeauna
cazul activității spirituale și că organele interioare sunt astfel stimulate pentru a
aduce persoana la se.
Având în vedere pedagogic, alternând între lecțiile pe care le-ați plasa mai mult
în orele dimineții, unde s-ar face mai multă muncă mentală și lecțiile în care ar fi
mai multă mișcare și unde s-ar face o mare cantitate de euritmie, este nevoie de
activitate ritmică la copilul în creștere. care are un efect extraordinar de
benefic; toți detrimenții care sunt necesari suportați printr-un efort mental
neproporționat sunt echilibrați din nou făcând euritmie. Din acest motiv, euritmia
are o funcție deosebit de benefică în cadrul curriculum-ului în ansamblu.
Ceea ce trebuie să spun despre euritmie în special medicilor, le voi transmite în

cursul prelegerilor mele. Astfel concluzionăm aici considerația noastră despre
euritmie ca atare. Mâine vor avea loc două prelegeri medicale consecutive în care
euritmiștii nu sunt prezenți.
Euritmie curativă
CONFERINȚA 7
(ținut în fața medicilor)
În ceea ce privește detaliile, veți găsi necesar să elucidați ceea ce trebuie să vă spun
astăzi despre euritmie prin cunoștințele dvs. de fiziologie și așa mai departe. Cum
poate el să se facă, ți se va dezvălui ca din proprie intenție, dacă pot spune
asta. Când privim într-un proces spiritual-corporal precum cel care are loc în
euritmie, nu putem face mai puțin decât să indicăm și conexiunile fizico-spirituale
mai profunde. Astfel aș dori să vă atrag atenția asupra următoarelor.
Mai întâi trebuie să contemplăm acel proces de lume extra-uman, pe care îl

urmărim de obicei numai în detaliile sale și nu în ceea ce privește ceea ce este de
fapt activ din interior. Luați în considerare ce este formarea pământului, în
realitate: o tendință formativă funcționează din sfera planetară spre interior. Și, în
plus, din ceea ce se află fără sfera planetară are loc o lucrare formativă în pământ:
forțe cosmice continue, radiante, care se dezvăluie în potențialitățile individuale
(„Kraftentitäten”, entități de forță) care radiază spre pământ.
În acest sens, putem concepe aceste puteri cosmice ca lucrând centripetal și

construind ceea ce este pe și pe Pământ din afară - deși acestea cuprind tot ceea ce
am spus despre asemenea raze și anterior. Faptul este că metalele Pământului în
ansamblu, de exemplu, nu sunt în esență formate dintr-o forță sau alta din Pământ,
ci sunt de fapt așezate pe Pământ din Cosmos. Acum aceste forțe care lucrează prin
eter pot fi numite forțe formative, forțe formative care lucrează din exterior și nu de
pe planete, pentru că în acest caz ar lucra spre centru; planetele sunt acolo cu
scopul specific de a le modifica, adică sfera planetară. Vă rugăm să luați act de ele în
acest context: forțele formative. În opoziție cu ele, stau acele forțe în ființa umană și
pe pământ care preiau acele forțe formative și le fac rapide, care le adună în jurul
unui punct, astfel încât pământul să poată apărea. Acele forțe care ne asigură
siguranța le putem numi astfel forțe de consolidare („Kräfte des Befestigens”) (vă
rugăm să consultați următoarea diagramă și cea prezentată la pagina 81.)

Diagrama 12
În ființa umană ele sunt prezente ca forțe care construiesc organele plastic, în
timp ce celelalte forțe, forțele formative, au mai mult de-a face cu propulsarea
organelor din lumea spiritual-eterică în lumea fizică. Acesta este un proces care
devine atât de tangibil în contrastul dintre puterile propulsive ale magneziului și
forțele de rotunjire ale fluorului. Este un proces activ oriunde: în dinți de jos în sus
și rotunjit în partea de sus, dar și din față în spate și din spate înainte, de sus în jos,
rotunjind în jos. Acest proces va deveni direct tangibil dacă vă imaginați că, în
asociere cu tendința de a împinge ceva sferic înainte, de afară spre interior, se
formează ceva care este opus unui proces de formare sferică de jos în sus (roșu,

Diagrama 13
Între aceste două procese se află cel care mediază: procesele de secreție și, pe de
altă parte, absorbția a ceea ce celălalt a secretat și așa mai departe, ceea ce poate fi
numit procese de secreție în sensul cel mai larg; apoi, în analiza finală, absorbția
este dependentă de o secreție spre interior, care este la rândul său
reabsorbită. Între minciuni, ceea ce poate fi cel mai bine numit procese secretorii.
Un astfel de proces secretor devine tangibil atunci când îți imaginezi că, pe de o
parte, se află ceea ce vrea să secrete continuu carbon (portocaliu, în ilustrație) și cel
care îl preia prin respirație din față în formarea dioxidului de carbon (alb) .

Diagrama 14

În spatele acestui lucru are loc un astfel de proces de secreție. Când cobori mai
departe în sistemul metabolo-membrelor, ai un proces adecvat de
consolidare. Totuși, acest proces este prezent și în cealaltă direcție. Veți putea să-l
urmăriți mai tangibil studiind ochiul, care este construit în interior din exterior, așa
cum demonstrează embriologia, dar este consolidat din interior. Formația este
interiorizată. Acesta este modul în care ochiul se dezvoltă. Este interiorizat (vezi
următorul desen: portocaliu).

Diagrama 15
Astfel, pe măsură ce progresăm către ceea ce este de natură sufletească-

spirituală în om, către organele sufletului-spiritual, către organele de simț,
constatăm că procesul de consolidare a devenit spiritualizat, cu adevărat animat și
spiritualizat în percepție; adică mai mult sau mai puțin, procesul descendent care
duce la formarea. organele (vă rugăm să consultați prima ilustrare și graficul care
urmează).
Astfel găsim la capătul inferior procesul de percepție senzorială, percepția

obiectivă. Dacă această dezvoltare continuă, dacă merge mai departe în această
direcție, atunci procesul de percepție întâlnește forțele de consolidare; dacă va
deveni conștient în această întâlnire, va deveni imaginație. Dacă imaginația se
dezvoltă în continuare și devine conștientă în întâmpinarea procesului de secreție,
ea devine inspirație. Iar când inspirația se dezvoltă mai departe în direcția forțelor
formative, se ciocnește cu ele în mod conștient și astfel vede prin aceste forțe,
devine intuiție. Astfel, Dne poate dezvolta această progresie în viața sufletului etapă
cu etapă de la percepția senzorială obiectivă la imaginație, la inspirație și la intuiție.
Forțe formative
Intuiţie
Procese secretorii
Inspirație
Consolidare
Imaginație
Percepţie
Acest proces care se desfășoară în suflet se bazează, totuși, pe procesul venirii în

ființă. De fapt, după cum puteți vedea aici, este doar inversul acestei geneze. Se iese
în întâmpinarea a ceea ce deja a existat, ridicându-se în această devenire în direcția
opusă. Formarea are loc în direcția descendentă. Ființa umană urcă în direcția
opusă; el avansează pentru a întâlni ceea ce se întâmplă. Astfel, ceea ce se dezvoltă
ca puteri de percepție și cunoaștere în imaginație, inspirație și intuiție își are
întotdeauna contraactivitatea în puterile creatoare care se exprimă în forțele
formative, în procesele de secreție și consolidare.
Din toate acestea veți afla că ceea ce este activ în organismul uman în direcția
opusă, în venirea sa la ființă, este acela în care se urcă când crește în
cunoaștere. Veți percepe că, în realitate, ceea ce obținem în imaginație sunt aceleași
puteri care, fără a fi conștienți de ele, se dezvăluie în fenomenele de creștere, în
fenomenele plastice de creștere. Dacă urcăm spre inspirație, ajungem la forțele care
inspiră omul din afară spre interior în respirația sa, care îl modelează prin
respirație, care se modelează în forțe plastice pe măsură ce acționează aceste forțe,
într-o anumită măsură. Și dacă urcăm la intuiție, ne ridicăm în realitate la motorul
primar („Agens”) care intră în formele noastre plastice din lume fără o ființă
substanțială.
Vedeți, în acest fel înțelegem ființa umană pe măsură ce prinde contur din
Cosmos. Dacă acum aplicăm cunoștințele pe care le-am dobândit într-un fel sau
altul prin anatomie sau fiziologie și le iluminăm cu ceea ce ne este oferit aici, atunci
vom începe să înțelegem organele și funcțiile lor. Aceasta este o indicație a modului
de înțelegere a organelor și a funcțiilor lor. Astfel, ceea ce funcționează întotdeauna
plastic în ființa umană, ceea ce îl pătrunde și îl modelează, trăiește, pe de altă parte,
în mișcările consoanelor, forțele imaginative inconștiente care provoacă o
permeabilitate a organismului, așa cum am spus ieri. Cursul de ieri ar trebui să fie
de ajutor. Aici puteți percepe modul în care euritmia consonantică prinde puteri
formative deficitare, forțe plastice deficitare în ființa umană și le transformă în ceva
cu adevărat sculptural. [1]
Să presupunem că avem un copil în fața noastră și vedem că el este insuficient

format, [1] că creșterea sa [1] este rampantă. Ce înseamnă, atunci când spunem că
ceva de natură plastică [1] crește necontrolat? Înseamnă că
plasticul [1] funcționează centrifugal, făcând astfel capul mare și, făcând acest
lucru, nu mai permite pătrunderea capului în mod adecvat cu forțe
imaginative. Acestea trebuie furnizate. Prin urmare, se va lăsa copilul să facă
euritmie consonantă.
Aici avem o întrebare despre „un băiețel de doi ani cu capul mare, care nu este
totuși hidrocefalic și se pare că este sănătos”.
Aici aveți antidotul eficient, în euritmia consonantică aplicată

corespunzător. Aici am ajuns la punctul în care o observație aprofundată a
morfologiei, a faptelor morfologice mai profunde, poate oferi o indicație directă
pentru tratamentul euritmic.
Un altul: „un băiat de doisprezece și trei sferturi de ani a cărui creștere în

înălțime este clar întârziată, fără alte descoperiri organice decât viermii; inteligent,
dar intelectual obosit repede. ” Un complex de simptome foarte interesant, toate
care indică faptul că forțele imaginative sunt insuficiente, că forțele plastice din
organe se desfășoară din cauza lipsei forțelor fictile interioare, a forțelor sufletești
plastice. Aceste forțe plastice ale sufletului sunt cele care distrug paraziții. Nu este
de mirare că atunci când aceste forțe sunt insuficiente copilul are viermi. Astfel, ar
trebui să-l facem să facă euritmie consonantă; în el se află antidotul. Aceste
asociații vă vor oferi indicații concrete despre locul în care puteți folosi
euritmia. Deși fenomenele sunt oarecum camuflate aici,
Aici am o întrebare interesantă care mi-a fost prezentată. Bineînțeles, trebuie să

răspund la întrebări în principiu. Dacă ar trebui să apară complicații de orice fel,
acestea pot fi luate ulterior în considerare specială, după caz. Cu toate acestea, deși
poate fi necesar să se combine altceva împreună cu acesta, problema a fost totuși
tratată cu atenție din partea caracterizată.
„Am ca pacient un copil de cinci ani care a pierdut mult sânge ca urmare a unei
răni cu glonț suferite în focarele violenței; acum doi ani s-a instalat o deformare a
articulațiilor. Acestea sunt lucruri care ar putea duce la anemie și condiții similare
la adulți. Cum s-ar putea ajuta acest copil terapeutic? "
Aici aveți o deformare a articulațiilor. Aceasta este o tendință de lucru exterior a

forțelor plastice care nu pot rămâne înăuntru. Astfel aceste forțe radiază spre
exterior, lăsând ființa umană în loc să lucreze în el așa cum ar trebui. Ele se vor
reflecta în cel mai eficient mod tocmai prin practica euritmiei consonantice. Făcând
euritmie consonantă, veți reclama imaginațiile obiectiv eficiente care compensează
deformările. Așa cum indică modul în care este pusă corect întrebarea, oamenii în
viitor vor tinde, în general, să se deformeze în cele mai multe moduri, pentru că nu
vor mai putea construi forma umană normalizatoare din forțele involuntar
active. Omul va deveni liber; el va deveni treptat liber chiar și în ceea ce privește
construirea propriei sale forme. In orice caz, atunci trebuie să poată face ceva cu
această libertate. Ile trebuie să continue să genereze imaginații care contracara
continuu deformarea.
Acum, ca și la celălalt; vezi că suntem aici preocupați de o lipsă de imaginație
obiectivă. Am putea avea de-a face și cu o deficiență a inspirației obiective, care s-ar
exprima printr-o deformare a sistemului ritmic, dacă aș putea să-l numesc așa. În
cazul unei deformări a sistemului ritmic, inspirația obiectivă care merge spre
interior nu întâlnește ritmul circulator în mod adecvat. Se poate lucra la
normalizarea situației prin practicarea vocalelor în euritmie. În euritmie, vocalele
afectează nereguli interne care nu sunt însoțite de modificări morfologice, chiar
dacă euritmia consonantă afectează deformările și tendința de deformare.
Așa cum am spus mai devreme, ar putea fi totuși necesar să acordăm ajutor
atunci când ceva apare într-o formă deosebit de radicală, ca în cazul deformărilor
articulațiilor pe care tocmai le-am discutat. Acolo ar fi necesar să vină terapeutic în
sprijinul procesului euritmic consonant. Acest proces consonantic funcționează
prin stimularea prin imaginația sa a respirației interioare a organelor orientate de
afară spre interior și întinse pe partea îndepărtată, a peretelui intestinal: plămânii,
rinichii, ficatul etc. Atunci când o persoană face euritmie consonantă, este un fapt
că în special partea din spate a capului, plămânii, ficatul și rinichii încep să
sclipească și să clipească; ceva este într-adevăr acolo, care indică reacția spiritului și
a sufletului la ceea ce este singurul afară în consoane. Omul devine o ființă
strălucitoare în aceste organe, iar mișcările care se efectuează sunt în continuă
opoziție cu mișcările luminoase din interior. În special, apare o întreagă
reproducere luminoasă a procesului excretor al rinichilor, prin anumite mișcări
consonantice. Unul are o imagine a procesului excretor al rinichilor în acest proces
luminos care apare ca rezultat al euritmiei consonantice. Și asta funcționează în
imaginația inconștientă. Întregul proces în care această parte începe să strălucească
este același proces pe care l-am descris ca fiind în special sub influența
cuprului. Este același proces. Aici trebuie să atragem atenția medicilor asupra
faptului că există persoane cu anumite forme de boală. Aceste forme de boală mi-au
fost aduse din nou în atenție ieri, când mi s-au arătat niște tablouri pictate care au
fost foarte admirate în cel puțin câteva zone și am fost întrebat dacă erau deosebit
de oculte. Într-un anumit sens, desigur, acestea sunt oculte, dar este extraordinar
de dificil să le vorbești oamenilor despre aceste lucruri, pentru că sunt o
eflorescență renală fixată în mod obiectiv; sunt procesul fixat obiectiv al excreției de
urină. Când în cazul persoanelor predispuse la această boală, procesul de excreție
urinară devine un proces anormal, luminos, adică atunci când procesul de excreție
se clatină - o boală pur metabolică - rinichii încep apoi să strălucească. Atunci când
această clarviziune direcționată spre interior se instalează, oamenii încep să atragă
sălbatic. Ceea ce produc vor fi estetice, într-un mod formal exterior frumos în
fiecare caz. Culorile aplicate vor fi frumoase. Dar, desigur, oamenii nu se
mulțumesc când cineva le spune: „Da, acolo ai pictat ceva foarte frumos; este de
fapt excreția obstrucționată de urină. ” Vă pot asigura că procesul urinar
obstrucționat și dorințele sexuale suprimate - care duc, de asemenea, într-un
anumit mod la nereguli metabolice - sunt adesea prezentate de oameni de natură
deosebit de mistică ca desene și picturi mistic profunde. În mare parte din ceea ce
își face apariția în lume în acest mod, ar trebui să recunoaștem simptomele
anomaliilor patologice din ființa umană care sunt încă suportabile. acolo ai pictat
ceva foarte frumos; este de fapt excreția obstrucționată de urină. ” Vă pot asigura că
procesul urinar obstrucționat și dorințele sexuale suprimate - care duc și într-o
anumită manieră la nereguli metabolice - sunt adesea prezentate de oameni de
natură deosebit de mistică ca desene și picturi mistic profunde. În mare parte din
ceea ce își face apariția în lume în acest mod, ar trebui să recunoaștem simptomele
anomaliilor patologice din ființa umană care sunt încă suportabile. acolo ai pictat
ceva foarte frumos; este de fapt excreția obstrucționată de urină. ” Vă pot asigura că
procesul urinar obstrucționat și dorințele sexuale suprimate - care duc și într-o
anomaliilor patologice din ființa umană care sunt încă suportabile. ”Vă pot asigura
că procesul urinar obstrucționat și dorințele sexuale suprimate - care duc și într-o
anomaliilor patologice din ființa umană care sunt încă suportabile. ”Vă pot asigura
că procesul urinar obstrucționat și dorințele sexuale suprimate - care duc, de
asemenea, într-o anumită manieră la nereguli metabolice - sunt adesea prezentate
de oameni de natură deosebit de mistică ca desene și picturi mistic profunde. În
mare parte din ceea ce își face apariția în lume în acest mod, ar trebui să
recunoaștem simptomele anomaliilor patologice din ființa umană care sunt încă
suportabile.
După cum vedeți, știința spirituală orientată antroposofic nu este misticism,

deoarece misticismul este înțeles în mod obișnuit, deoarece nu susține nicio iluzie
cu privire la chestiuni pe care tocmai le-am caracterizat. Dimpotrivă: investighează
exact astfel de chestiuni. Cu toate acestea, oamenii fac excepție de la unul. Îi pare
rău că am mers atât de departe într-o conferință publică încât să arate că poezia
minunată a lui Mechthild von Magdeburg, de exemplu, sau a Sfintei Tereza, sunt
reflexele inspiraționale ale proceselor care decurg din sexualitatea reprimată. Aici,
desigur, lucrurile nu sunt desenate sau pictate, ci exprimate poetic. Bineînțeles, nu
este plăcut pentru oameni să audă pe Mechthild von Magdeburg sau Sfânta Tereza
descrise ca personalități cu o sexualitate puternică pe care le-au reținut tocmai
pentru că era prea puternică pentru ei, că anumite procese metabolico-circulatorii
au rezultat din această retenție și că reacțiile la aceasta au apărut la rândul lor într-
o astfel de formă încât au fost fixate într-o poezie foarte frumoasă. Într-adevăr,
acest fenomen duce extraordinar de adânc în misterele existenței, atunci când este
considerat într-o lumină superioară. Cu toate acestea, trebuie să putem ajunge la o
astfel de interpretare. Și, prin urmare, trebuie să avem cel puțin o noțiune a acestor
procese deosebite care se aprind ca procese interioare atunci când euritmia se face
în exterior. Și în momentul în care ceea ce este ascuns în poezie devine euritmie,
așa cum v-am arătat ieri - când se citește o poezie frumoasă și euritmia
corespunzătoare acestuia se face așa cum am văzut ieri în vocale sau consoane -
atunci un lucru trece pe celălalt ; apoi o vorbire tăcută în interior se alătură ceea ce
se desfășoară în exterior în mișcări în persoana care face euritmie. Și când acest
proces nu emană în poezia sufocantă, ci ia în schimb cursul însoțirii poeziei
frumoase ca euritmie, atunci ceea ce are loc în ființa umană nu devine o înregistrare
a misticismului, ci un proces definit de vindecare pentru ființa umană. Astfel, se
poate spune că, atunci când se lasă pacienții să facă euritmie în așa fel încât să-i
aducă în permanență atenția: ascultați cu atenție, aduceți intens în conștiință
sunetul pe care îl auziți, relațiile propoziției pe care o auziți, la care faceți
euritmie; atunci cineva își va iniția ascensiunea către forțele formative exterioare,
către puterile intuitive obiectiv. Când cineva dorește să afecteze tot ceea ce a rămas
în ființa umană din ceea ce nu s-a mai întâmplat între naștere și moarte, ci ceea ce
materialismul numește moștenire - cea mai mare parte a acesteia, totuși, este
preluată din viața sufletească spirituală preexistentă - dacă cineva dorește să
afecteze ceea ce poate fi numit defecte congenitale și așa mai departe, atunci se va
face bine să lucreze - în special pe parcursul tinereții - din nou și din nou prin
euritmie, provocând persoana care o face: spuneți-vă foarte clar auzi exterior! Prin
această metodă se pot alunga toate tendințele de a stabili interior ceea ce ar dori să
apară și să ia formă în ceva precum poezia mistică sau desenul mistic. Tocmai asta
va fi conectat la frumosul poem exterior. Este procesul invers. Un adevărat mistic
știe că cel cu o natură anormală care este reflectată de ființa umană ca frumusețe
are întotdeauna o latură discutabilă. În schimb, nu se poate pretinde că, atunci
când ceea ce este frumos în lumea exterioară este experimentat interior, acesta
apare ca o imagine deosebit de magnifică și frumoasă: dimpotrivă, devine
schematică și, prin urmare, abstractă; abstract de parcă ar fi schițat; abstract, așa
cum un desen este abstract. Cu toate acestea, tocmai asta este sănătos și ceea ce se
dorește. Frumosul proces istoric nu ar fi avut loc, dar dacă de exemplu Mechthild
von Magdeburg ar fi fost instigat să facă euritmie unei poezii bune, întreaga ei
soartă mistică i-ar fi fost scutită. Bineînțeles, se poate spune aici că a fost atins un
punct în care într-un anumit sens binele și răul încetează să mai existe; se intră în
sfera amorală din Nietzche, dincolo de bine și de rău. Desigur, nu se poate fi atât de
filistin încât să pretindă că toți Mechthilds von Magdeburg ar trebui eradicați. Pe de
altă parte, puteți fi sigur că, din lumile suprasensibile, se va avea grijă ca legăturile
corespunzătoare cu aceste lumi suprasensibile să rămână, totuși, atunci când omul
încearcă să prevină această tendință de proliferare nejustificată.
Deși este destul de târziu, aș dori totuși să mă ocup de câteva aspecte pentru a
aduce, probabil, unele clarificări. Aș dori să încep cu următoarea întrebare:
„Nu ar putea exercițiile de euritmie terapeutică să fie consolidate de exerciții de

respirație raționale? Nu trebuie neapărat să fie Hatha-Yoga ”.
Aș dori să fac următoarea remarcă. În vremurile noastre și în direcția pe care a

luat-o natura umană care progresează continuu, exercițiile de respirație rațională,
ca o întărire a exercițiilor euritmice, pot fi de fapt tratate doar în modul următor. Se
va observa că o tendință spre o modificare a ritmului respirației apare de la sine sub
influența vocalelor în euritmie. Se va observa destul de clar acest lucru. Aici ne
aflăm în situația incomodă că ar trebui să evităm stereotipurile, să evităm să
spunem un lucru sau altul în general, dar ar trebui mai întâi să observăm ce este de
făcut. Ar trebui să vă preocupați în fiecare caz individual de respirația persoanei în
a cărei vindecare se încearcă să fie de ajutor prin exerciții de vocale euritmice (în
conformitate cu diagnosticul dat, oricare ar fi acesta); ar trebui să observăm
modificarea respirației și ulterior să-l conștientizăm pe pacient că poate urmări el
în mod conștient această tendință. Nu mai suntem ființe umane precum vechii
orientali, care ar merge pe calea inversă și ar influența întreaga ființă umană printr-
o metodă de respirație prescrisă. Asta este ceva care astăzi duce de necesitate, în
fiecare caz, la șocuri interioare, indiferent de modul în care este prescris; ar trebui
cu adevărat evitată. Trebuie doar să învățăm să observăm ce fel de efect are
euritmia însăși, în special euritmia vocală, asupra procesului de respirație. Și atunci
putem continua conștient tendința care apare euritmic, în cazul individual. Veți
observa cu siguranță că acest proces respirator va fi desfășurat individual, continuat
în moduri diferite la diferite persoane.
Prietenii mei stimați, acestea sunt mai mult sau mai puțin lucrurile la care este
posibil să răspundem în acest moment. Nu avem nicio posibilitate reală de a ne
ocupa de o serie de chestiuni care s-au împiedicat din cauza scurtării timpului. În
încheiere, dragii mei prieteni. Vreau să vă avertizez că trebuie să fiți pregătiți că
colegii dvs. de medic din lume își vor purta războaiele nu mai puțin intens când vor
conștientiza că aduceți ceva de genul nostru și că veți avea nevoie de puterea
penetrantă a convingerii. să slăbești ceea ce te va confrunta. În niciun caz, desigur,
ceea ce vă confruntați nu vă poate determina să neglijați aceste chestiuni; s-ar
putea să nu ne permitem iluzii cu privire la acele forțe antagonice pe care le trezim.
La sfârșitul acestui curs aș dori, de asemenea, să afirm că, pentru a face posibilă
mișcarea, așa cum ar trebui să fie inaugurată acum în domeniul medical, voi adera
peste tot la politica de a nu mă implica direct cu pacienții din procesul terapeutic,
dar va discuta și se va consulta numai cu medicii înșiși. Astfel, veți fi întotdeauna în
măsură să respingeți orice afirmații pe care eu însumi le interferez într-un mod
nejustificat în terapie. Am menționat deja acest lucru la sfârșitul cursului
trecut. Acest lucru mi-a fost extraordinar de dificil, chiar și din partea antroposofică
- acest lucru nu poate fi trecut în tăcere - întrucât oamenii fac în mod natural toate
cererile posibile în această direcție. Este, de asemenea, cu siguranță că, printre
antroposofiști, există tendința, nu numai de a nu se ridica deasupra egoismului, dar
uneori să devii chiar mai egoist decât sunt oamenii normali. Apoi, când apare
ocazia, este adesea o chestiune de indiferență totală față de persoană, ceea ce poate
presupune bunăstarea mișcării; că bunăstarea mișcării este dependentă în fiecare
caz individual de o respingere a practicii a ceea ce lumea din afară numește
ceartă; că un proces de vindecare ar trebui să aibă loc în ansamblul medicamentului
și să nu fie deranjat de cerințele care decurg din aspirațiile personale ale unui
individ. Oamenii o vor face dificilă, dar trebuie realizată în această direcție, întrucât
vom putea reuși în acest domeniu numai atunci când vom putea sta în fața lumii
exterioare - așa cum suntem în stare, în mișcarea antroposofică, în măsura în care
deoarece problemele sunt conduse cu înțelegere și nu sunt bowdlerizate de oameni
fără înțelegere. Pur și simplu în virtutea cunoașterii a ceea ce se întâmplă în
mișcarea antroposofică, trebuie să fim în măsură să spunem: ceea ce se spune acolo
este cu siguranță o minciună, este fără îndoială o invenție. Pur și simplu trebuie să
fim mereu în măsură să spunem asta, în anumite cazuri. Și ajungem să putem
spune că, atunci când suntem cu toții inițiați în interior în conținutul unor chestiuni
precum cele asupra cărora am atras atenția aici: că eu nu intervin în procesul
terapeutic, ci că în cadrul mișcării antroposofice, medicii sunt responsabili pentru
terapia pacienților.
După ce am spus ceea ce era necesar, nu vreau să adaug nimic altceva decât
dorința ca stimulii - care, în special în acest curs, au rămas adesea simple indicații -
să poată lucra în voi și să devină activi în modul adecvat pentru bunăstarea
umanității . Sperăm că vom avea ocazia să continuăm într-un fel ceea ce am început
deja de două ori; în orice caz, vom face un efort pentru a continua cu el. Cu această
dorință, dragii mei prieteni, voi încheia aceste contemplații, în speranța că faptele
noastre în aceste direcții pot fi în concordanță cu dorințele noastre. A fost foarte
satisfăcător să te văd aici. Va fi un sentiment satisfăcător să vă gândiți la aceste zile
aici, pe care ați dorit să le petreceți împreună spre îmbogățirea științei
medicale. Gândurile care ne țin împreună vă vor însoți, dragii mei prieteni,
Euritmie curativă
CONFERINȚA 8
Dornach, 28 octombrie 1921
(ținut în fața medicilor)
S-a exprimat dorința ca eu să expun oarecum mai departe asupra euritmiei

curative. Practic, materialul empiric legat de euritmia curativă a fost dezvoltat și
prezentat în ultimul curs pentru medicii din Dornach și nu este necesar să se
depășească ceea ce s-a dat în acel moment. Folosit în mod adecvat, va avea o
importanță de anvergură. Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre întregul scop și sensul
euritmiei curative.
Euritmia curativă s-a conturat din ceva pur artistic, din ceea ce a fost dezvoltat
pentru prima dată ca un impuls artistic; iar în anumite conexiuni o bază pentru
înțelegerea corectă a euritmiei curative trebuie luată din euritmia artistică. Acum,
probabil, voi fi cel mai clar înțeles dacă la început încerc să indic diferența dintre
euritmia artistică și cea curativă. Euritmia în general se bazează pe posibilitatea de
a transforma într-o anumită direcție ceea ce are loc în organismul uman în
vorbire. Din acest motiv, euritmia este, artistic, într-adevăr un fel de vorbire
vizibilă. Trebuie să recunoaștem că două componente funcționează împreună în
vorbirea umană. O componentă își are originea într-o utilizare specială a aparatului
formativ - despre care aș putea vorbi pe baza prelegerilor precedente - dintr-un
strat al sistemului nervos care se află mai în interior. Ceea ce este legat de imaginea
mentală joacă aici. În esență, aparatul de reprezentare mentală în aparatul de
vorbire se extinde, pentru a fi sigur într-un mod oarecum complicat, chiar și în
construcția sistemului nervos, și tocmai acesta produce apoi în radiația ulterioară
una dintre componentele care lucrează vorbire. Cealaltă componentă iese din
metabolismul ființei umane. Într-un fel avem o întâlnire a două sisteme dinamice,
unul care iese din metabolismul uman și altul care provine din sistemul nervos-
senzorial. Cei doi se întâlnesc în așa fel încât sistemul metabolic să fie transformat
mai întâi în procesele circulatorii; și ceea ce are legătură cu reprezentarea mentală,
provenind din sistemul nervosensorial, este metamorfozat în sistemul respirator. În
sistemele respiratorii și circulatorii aceste două sisteme dinamice converg și,
întrucât întregul este transportat în aer prin intermediul sistemului de vorbire, este
posibil ca organismul astral uman să curgă în ceea ce este creat acolo ca mișcare a
aerului . Dacă luăm în considerare periferia cea mai exterioară a organismului
uman, vedem că vorbirea ia naștere printr-o întruchipare, pe de o parte, a ceea ce
are de-a face cu imaginea mentală și, pe de altă parte, a naturii metabolice care,
atunci când este exprimată în termeni de suflet, este de fapt natura voinței. Astfel
avem ceea ce își găsește expresia în suflet ca voință și expresia corporală în sistemul
metabolic, adică în măsura în care sistemul nervos are o parte în voință (pe care o
are de fapt, în măsura în care metabolismul ia locul - nu ca activitate nervo-
senzorială - în sistemul nervos). Astfel, ceea ce este de natură volitivă și își găsește
expresia corporală în sistemul metabolic și ceea ce este de natura reprezentării
mentale care își găsește expresia în ceea ce aș dori să numesc o secțiune sau strat al
sistemului nervosenzorial, uniti pentru a forma ceea ce rezulta. Apoi găsesc
expresia fizică în ceea ce se manifestă ca vorbire obișnuită sau cântat. În cazul
cântecului este ceva diferit, dar totuși similar. În euritmie se blochează ceea ce este
de natură a reprezentării mentale în cel mai mare grad posibil și pune în aplicare
voința. În acest fel, vorbirea obișnuită este metamorfozată în mișcări ale întregului
organism uman: se întărește o componentă, voința sau metabolismul, se slăbește
reprezentarea mentală sau nervo-senzorială și, ca urmare, se are euritmie. În acest
fel, cineva este într-adevăr în poziția de a crea corelative în mișcarea umană pentru
sunetele individuale, indiferent dacă acestea sunt vocale sau consoane. Așa cum o
anumită formare și mișcare a aerului poate corespunde unui A sau unui L, tot așa
poate o formă vizibilă în exterior în mișcare să corespundă unui A sau unui L. Aici
avem o mișcare sau o structură de mișcare, aș vrea să numesc acesta, derivat din
organismul uman prin viziune sensibil-super-sensibil; care provine din organismul
uman cu aceeași legalitate ca și vorbirea în sunete și care, deși mai orientată volitiv,
este doar o metamorfoză a acestui discurs. Se poate compune întregul alfabet în
acest discurs; se poate aduce totul lingvistic la expresie prin această euritmie. Când
se realizează euritmia artistică, atenția ființei umane și toate procesele din
organismele umane fizice, eterice și astrale care mediază această vigilență, sunt
direcționate către sunetul corespunzător, către formarea cuvântului sau formarea
artistică a propoziției. , la forma metrică, forma poetică și așa mai departe. Când
este activ în euritmia artistică, cineva este complet absorbit de posibilitățile de
formare artistică și de reprezentare a elementelor vorbirii. Ființa umană se predă
lumii exterioare atunci când este activ din punct de vedere artistic în euritmie,
deoarece în euritmie se urmărește în mod natural structura („Gestaltung”) care
este, de asemenea, comună vorbirii. Și din moment ce nu ne oprim la un A sau un L
în mijlocul unui cuvânt, ci continuăm mai departe, în euritmia artistică avem de-a
face cu ceva care ar putea avea loc în organismul uman care funcționează
normal. Euritmia artistică obișnuită nu are alte consecințe fiziologice pentru
organismul uman în afară de faptul că această euritmie artistică invocă într-un mod
energetic o armonie interioară în funcțiile umane, în măsura în care aceste funcții
formează o totalitate în organismul uman. Și din moment ce nu ne oprim la un A
sau un L în mijlocul unui cuvânt, ci continuăm mai departe, în euritmia artistică
avem de-a face cu ceva care ar putea avea loc în organismul uman care funcționează
normal. Euritmia artistică obișnuită nu are alte consecințe fiziologice pentru
organismul uman în afară de faptul că această euritmie artistică invocă într-o
manieră energică o armonie interioară în funcțiile umane, în măsura în care aceste
funcții formează o totalitate în organismul uman. Și din moment ce nu ne oprim la
un A sau un L în mijlocul unui cuvânt, ci continuăm mai departe, în euritmia
artistică avem de-a face cu ceva care ar putea avea loc în organismul uman care
funcționează normal. Euritmia artistică obișnuită nu are alte consecințe fiziologice
pentru organismul uman în afară de faptul că această euritmie artistică invocă într-
un mod energetic o armonie interioară în funcțiile umane, în măsura în care aceste
funcții formează o totalitate în organismul uman.
Astfel, se poate spune că, atunci când se abține în mod corect de la exagerare în
activitatea artistică euritmică, este favorabil sănătății. Dar, la fel cum tot ceea ce
conduce la sănătate poate îmbolnăvi și dacă este exagerat, practica artistică a
euritmiei poate fi exagerată. Profesorul Benedikt, celebrul psiholog criminal, a
subliniat în mod repetat - pentru că nu putea suporta mișcarea anti-alcool - că mai
mulți oameni mor din apă decât din cauza alcoolului. Chiar și statisticile trebuie să
admită acest lucru: excesul de îngăduință în apă duce la numeroase feluri de
boli. Euritmia, în general, atâta timp cât rămâne în limitele adecvate, poate fi
favorabilă doar sănătății; un anumit sentiment artistic de satisfacție sau
nemulțumire va apărea în orice caz.
Ceea ce trăiește în devotamentul față de formarea sunetului, cuvântului și

propoziției în euritmia artistică se reflectă în interior în euritmia curativă. Se
reflectă în interior pur și simplu prin faptul că în euritmia curativă sunetul A, de
exemplu, trebuie repetat de mai multe ori succesiv. Prin acest mijloc, se obține ceva
complet diferit decât atunci când trec de la sunetul A la un I sau altceva într-o
prezentare artistică. Acum va fi vorba de a obține o perspectivă asupra procesului
terapeutic propriu-zis care poate avea loc prin euritmie. Nu pot evita exprimarea
îngrijorării cu privire la ceva care se află aproape aici: amatorii și diletanții se
apropie foarte ușor de aceste lucruri. De la început am subliniat că euritmia
curativă ar trebui să fie practicată chiar de către medic, sau cel puțin ar trebui
practicat numai în cea mai intimă colaborare cu un medic. Atitudinea pe care o
adoptă știința spirituală în raport cu astfel de ramuri va fi luată ca indicativ al
poziției științei spirituale în ceea ce privește medicina în ansamblu.
Știința spirituală nu funcționează în domeniul medicinei într-o manieră pe care

am întâlnit-o odată cu douăzeci de ani în urmă. Oamenii care s-au numit medici de
natură-terapie au fost prezenți la o convenție antroposofică și mi-au prezentat un
tratat în care a fost menționat în mod repetat într-o varietate de moduri: toată
vindecarea se bazează pe armonizarea a ceea ce este inarmonic în
organism. Această propoziție a fost repetată timp de șase pagini în cele mai multe
variante: ar trebui să armonizăm dizarmoniul. Nu există nimic la care să poți
obiecta în această propoziție, ci doar că trebuie să poți face acest lucru într-un mod
specific într-un caz particular. Aici devine neplăcut pentru persoanele care dețin o
opinie așa cum a fost exprimată în propoziția finală: tot ceea ce s-a spus mai sus
demonstrează că se poate lăsa în urmă medicamentul incredibil de complicat și se
poate limita la armonizarea dizarmoniului. Acest lucru ar fi, în propriile lor cuvinte,
„îmbătător de simplu”. Ceva atât de îmbătător de simplu pe care nu ți-l pot
oferi. Medicina nu poate fi condusă într-o simplitate îmbătătoare de către știința
spirituală, ci mai degrabă către o complexitate mai mare, așa cum veți fi adunat
până acum din diferite cazuri. Prin știința spirituală nu veți avea mai puțin de
învățat, ci mai mult, dar există un obstacol atașat de a învăța mai puțin oricum,
deoarece prin învățarea mai mult totul va deveni mai clar și mai ordonat și
învățarea prin urmare mai interesantă.
Și așa este cu euritmia curativă. Este cu siguranță cazul că euritmia curativă nu

ar trebui aplicată fără un diagnostic amănunțit și că ar trebui să fie practicată
numai în acord cu știința medicală profesională, pentru motivul că cineva are de-a
face aici cu aplicarea unei cunoștințe extrem de intime a omului organism.
Datorită faptului că în vorbirea normală activitatea metabolică și activitatea

plastică a sistemului nervos-senzorial se ciocnesc, rezultatul acestei coliziuni, este
descărcat în mișcarea aerului (Acest lucru are loc în relativă izolare din organismul
uman, astfel încât discursul este eliberat din organism.) tot ceea ce este modelat
prin euritmie curativă este aruncat înapoi în organism și astfel avem de-a face cu
următoarele. Imaginați-vă că plasați o mișcare A împreună cu o mișcare L. În
primul rând, aveți mișcări repetate, astfel încât întreaga afacere să nu fie descărcată
afară, ci mai degrabă ca repetiția să se revarsă în procesele interioare ale
organismului uman. Permițând vocale și elemente consonantice, să spunem în
mișcarea A și mișcarea L, să lucreze împreună, veți induce întotdeauna o
funcționare în organismul uman care implică o activitate reciprocă a omului
metabolic și a omului nervos-senzorial. Cu siguranță, activitatea sistemului nervos-
senzorial este în orice caz slăbită în euritmie, dar cele două componente, activitatea
nervoasă-senzorială amortizată și activitatea metabolică sporită provocată de
mișcarea euritmică, lucrează împreună în această proporție excepțională . Unul are,
pur și simplu, o acțiune a omului metabolic împotriva omului nervos-senzorial,
când se face mișcarea L în mod repetat și când mișcarea L este asociată cu o formă
A Astfel se poate spune: întreaga funcționare a organismului uman este purtată
împreună cu instigarea formelor și mișcărilor necesare. Când, de exemplu, lăsați pe
cineva să efectueze o mișcare consonantică, aceasta funcționează, pentru
început, în așa fel încât, în esență, să-și descarce întreaga putere, dinamica
interioară, în procesul de inhalare; întreaga procedură de inhalare stă de fapt în
controlul tău. Potrivit consoanelor pe care le induci, aveți întregul proces de
respirație în mâini. Consolidați procesul de inhalare prin fiecare activitate
consonantică.
Poate știți, din ceea ce s-a spus deja despre euritmia curativă, că mișcările
euritmiei artistice sunt oarecum modificate pentru euritmia curativă. Se poate
spune că atunci când se efectuează o mișcare A sau L, aceasta este întotdeauna
asociată cu o întărire sau slăbire a forței inițiate prin inhalare. Trebuie să luați în
considerare inhalarea aici în întregime. În examinarea respirației, trebuie să
începem cu urmarea drumului său în partea de mijloc a organismului uman și apoi,
totuși, prin canalul medial, canalul vertebral („Rückenmarkscanal”) în
creier. Activitatea creierului este în esență armonizarea activității de respirație, în
rafinamentul său în creier, cu activitatea nervo-senzorială. Nu există activitate a
creierului care poate fi considerată singură; fiecare astfel de activitate rezultă din
activitatea nervo-senzorială și din activitatea de respirație. Toate activitățile
creierului trebuie studiate astfel încât să se ia în considerare respirația. Inducând
anumite consoane, diferite consoane, puteți, prin intermediul respirației, influența
activitatea plastică a omului, activitatea sculpturală, în modul cel mai izbitor. De
exemplu, în cazul unui copil care își ia al doilea dinți, trebuie doar să știți dintr-o
anumită înțelegere artistică a organismului uman cum vor fi construiți dinții
superiori din activitatea plastică care funcționează de sus în jos. În cazul dinților
superiori, activitatea plastică care îi formează este activă din față înapoi. Cum se vor
forma dinții inferiori? În dinții maxilarului inferior, activitatea plastică
funcționează din spate în față. Dacă aș exprima schematic activitatea care se
desfășoară în dinți, ar fi după cum urmează: dinții superiori sunt construiți din față
în spate; astfel, suprafețele din spate sunt modelate și suprafețele din față sunt
depuse. Dinții inferiori sunt construiți din spate în față. Acesta este modul în care
forțele lucrează împreună.
Dacă observați că un copil întâmpină dificultăți în dinți, puteți ajuta procesul în

maxilar, de exemplu, pur și simplu făcându-l pe copil să facă mișcarea pentru A.
Puteți susține același proces în maxilarul inferior cu mișcarea O . De fapt, puteți
obține controlul asupra puterilor fictile printr-o instigare specifică. Pentru a oferi
hrană acestei activități plastice, ca să spunem așa, trebuie să vă îndreptați atenția în
principal spre susținerea forței care însoțește inhalarea; trebuie să adăugați la
activitatea plastică realizată în acest mod prin mișcările A și O ceea ce observați
rezultând din întreaga constituție umană. Să spunem că avem o persoană cu
peristaltism slab, care este oarecum înclinată spre constipație. În perioada vieții în
care are loc dinți, activitatea intestinală este legată de acumularea dinților, și
trebuie să ne concentrăm atenția acolo, unde neregulile din dinți își au
originea. Dacă doriți să veniți în ajutorul forței de respirație care călătorește prin
canalul vertebral în creier și accelerează de acolo forțele formative, pe care cineva le
are în forță prin mișcările vocale, veți putea face acest lucru, dacă aveți exact un
astfel de caz în față, făcând copilul să efectueze mișcarea pentru L. Dacă studiați
pur și simplu euritmia curativă, modul în care ar trebui să îl aplicați vă va fi clar
prin diagnostic. Fără un diagnostic nu ar trebui să fie practicat, deoarece în
anumite circumstanțe se poate face în totalitate un lucru greșit. Cu toate acestea,
este într-adevăr un fapt că trebuie să trezești în sine un sentiment pentru artistic în
dinamica ființei umane în ansamblu. Trebuie să dezvoltăm o privire intuitivă
pentru artistic. Să presupunem că se observă că copilul are anumite dificultăți în
momentul în care începe să dantureze; are anumite tulburări care nu ar trebui să fie
prezente. Se descoperă că mișcarea intestinală este neregulată și insuficientă. Cu
mișcarea L, unul este pregătit corespunzător. După ce ați făcut mișcarea L pentru o
perioadă de timp, veniți în ajutorul a ceea ce ați condus la centrul formativ cu
mișcarea pentru A sau O. Mișcările vocale afectează expirația și încep să
funcționeze deja în creier. Fluxul de respirație funcționează în creier. Tot ceea ce
este asociat cu inhalarea, în sensul său cel mai extins, incluziv, se exprimă în
elementul consonantic. Acest lucru poate fi întărit și promovat prin euritmie
consonantă. Tot ceea ce are legătură cu expirația poate fi re-forțat făcând vocale în
euritmie. Când faceți vocale în euritmie, elementul din plastic funcționează direct
împreună cu elementul radiant. Trebuie să judecați, după câtă putere trebuie
aplicată, de câte ori sunetul trebuie repetat. Să spunem, de exemplu, că avem de-a
face cu o tulburare renală de un fel sau altul. S-ar putea să vă spuneți că tulburările
renale se află într-o etapă sau alta, să spunem în etapa inițială. Momentul în care
am efectuat anumite mișcări - mișcări S, de exemplu avem de-a face cu o tulburare
renală de un fel sau altul. S-ar putea să vă spuneți că tulburările renale se află într-o
etapă sau alta, să spunem în etapa inițială. Momentul în care am efectuat anumite
mișcări - mișcări S, de exemplu avem de-a face cu o tulburare renală de un fel sau
altul. S-ar putea să vă spuneți că tulburările renale se află într-o etapă sau alta, să
spunem în etapa inițială. Momentul în care am efectuat anumite mișcări - mișcări
S, de exemplu [1] - Voi avea un efect benefic asupra tulburărilor renale în stadiile
incipiente. Dacă disturbarea rinichilor a fost prezentă o perioadă considerabilă de
timp și funcția insuficientă a dus deja la deformare, trebuie să pregătesc mai întâi
terenul cu euritmie consonantă și să urmez cu vocale; pentru a lucra la formarea
prin vocale spre deosebire de deformarea care a avut loc deja. Pe scurt, trebuie să
abordăm problema cât mai puțin teoretic posibil; trebuie să descoperiți, numai din
cunoașterea organismului uman în stările sale sănătoase și bolnave, ceea ce a fost
dat în regulile pe care le-am expus în Dornach care v-au fost transmise.
Acum, dacă, de exemplu, ar trebui să fie un caz de funcție inimă-plămân

suprimată care la rândul său afectează rinichii, se va progresa în etapele de început
cu mișcarea pentru B sau P. Din aceasta veți vedea că unul are întregul
funcționează în strânsoarea cuiva aici și că totul depinde de înțelegerea cuiva că un
fel de dinamică centrifugă este prezentă în fiecare organ uman separat, care este
rotunjit plastic de o altă dinamică care funcționează din exterior spre interior - o
dinamică care nu este exact centripetă, ar putea fi desemnată ca o dinamică
similară cu cea centripetă care funcționează în fiecare organ uman. Se va putea
urmări în mod corespunzător studiul fiziologiei numai atunci când se poate
contempla fiecare organ uman separat în polaritatea sa. Aceste polarități se află în
interior, în fiecare organ uman, centrifug și centripet. Pentru tot ceea ce este de
natură sculpturală, distribuția și diferențierea căldurii relative și organizarea
condițiilor de aer joacă un rol important. Pentru tot ce este centrifug, radiant, un
rol important îl joacă ceea ce în organismul uman provine din dinamica
substanțelor lumii în sine și ceea ce se dezvoltă în depășirea vitalității proprii
naturii externe („der äusseren Wesenheit”) în organismul uman. Aceste două
dinamici trebuie reglate reciproc și se poate spera că vor apărea euritmii curativi
care vor cultiva un sentiment fin pentru ceea ce se poate realiza în diferite
cazuri. Tocmai aici va depinde extraordinar de mult de dispoziția artistică a
sufletului. distribuția și diferențierea căldurii relative și organizarea condițiilor de
aer joacă un rol important. Pentru tot ce este centrifug, radiant, un rol important îl
joacă ceea ce în organismul uman provine din dinamica substanțelor lumii în sine și
ceea ce se dezvoltă în depășirea vitalității proprii naturii externe („der äusseren
Wesenheit”) în organismul uman. Aceste două dinamici trebuie reglate reciproc și
se poate spera că vor apărea euritmii curativi care vor cultiva un sentiment fin
pentru ceea ce se poate realiza în diferite cazuri. Tocmai aici va depinde
extraordinar de mult de dispoziția artistică a sufletului. distribuția și diferențierea
căldurii relative și organizarea condițiilor de aer joacă un rol important. Pentru tot
ce este centrifug, radiant, un rol important îl joacă ceea ce în organismul uman
provine din dinamica substanțelor lumii în sine și ceea ce se dezvoltă în depășirea
vitalității proprii naturii externe („der äusseren Wesenheit”) în organismul
uman. Aceste două dinamici trebuie reglate reciproc și se poate spera că vor apărea
euritmii curativi care vor cultiva un sentiment fin pentru ceea ce se poate realiza în
diferite cazuri. Tocmai aici va depinde extraordinar de mult de dispoziția artistică a
sufletului. un rol important îl are ceea ce în organismul uman provine din dinamica
substanțelor lumii în sine și ceea ce se dezvoltă în depășirea vitalității proprii
naturii externe („der äusseren Wesenheit”) în organismul uman. Aceste două
dinamici trebuie reglate reciproc și se poate spera că vor apărea euritmii curativi
care vor cultiva un sentiment fin pentru ceea ce se poate realiza în diferite
sufletului. un rol important îl joacă ceea ce în organismul uman provine din
dinamica substanțelor lumii în sine și ceea ce se dezvoltă în depășirea vitalității
proprii naturii externe („der äusseren Wesenheit”) în organismul uman. Aceste
două dinamici trebuie reglate reciproc și se poate spera că vor apărea euritmii
curativi care vor cultiva un sentiment fin pentru ceea ce se poate realiza în diferite
sufletului. și se poate spera că vor apărea euritmiști curativi care vor cultiva un
sentiment fin pentru ceea ce se poate realiza în diferite cazuri. Tocmai aici va
depinde extraordinar de mult de dispoziția artistică a sufletului. și se poate spera că
vor apărea euritmiști curativi care vor cultiva un sentiment fin pentru ceea ce se
poate realiza în diferite cazuri. Tocmai aici va depinde extraordinar de mult de
dispoziția artistică a sufletului.
Acum, când luați în considerare faptul că întregul sistem de euritmie curativă

poate fi întărit prin metode terapeutice reale, descoperiți că aveți doi factori care
funcționează împreună. Se poate spune pentru sine, așa și așa afectează inima în
special în acest fel sau altul; se poate întări acest efect cu un exercițiu euritmic
curativ: atunci un lucru îl va promova pe celălalt în mod complementar. Acesta este
ceva care deschide perspective cu adevărat grozave, care pot avea un viitor
extraordinar de mare. Gândiți-vă doar la efectul masajului, în unele cazuri. Nu
vreau să spun nimic împotriva ei sau să-l critic; Îi recunosc importanța. Cu toate
acestea, această zgârietură exterioară asupra ființei umane este lipsită de
importanță în comparație cu masajul pe care îl aplicați atunci când induceți sisteme
întregi de organe care lucrează împreună pentru a se deplasa în interior într-un
mod diferit, prin elementele euritmiei curative. Aceasta este cea mai interioară
frământare a întregului organism, legată de efecte în organismele eterice, astrale,
ale ego-ului. Astfel, este posibil să spunem că ceea ce recunoaștem drept corect în
masaj este, într-un mod neîncetat de puternic, realizat în interior prin euritmie
curativă. De fapt, se va obține mai întâi o perspectivă asupra efectelor curative ale
gimnasticii și atunci când se examinează asemănarea dintre exercițiile gimnastice și
exercițiile euritmice. Ceea ce este terapeutic în gimnastică are o importanță
secundară doar pentru ceea ce este semnificativ în euritmia curativă. Așa cum am
spus atunci la Domach, dacă cineva are mișcarea E desfășurată într-o secvență
ritmică așa cum s-a demonstrat atunci, se face mult pentru a ajuta copiii cu aspect
slab - copiii care își desfășoară doar slab funcțiile corporale - să devină mai sănătoși
și să înceapă să devin mai puternici, așa cum s-ar dori să-i vezi. Este totuși necesar
să se ia în considerare întreaga ființă umană în astfel de chestiuni. Din nou și din
nou se întâmplă ca întreaga ființă umană să fie luată în considerare prea puțin. Știu
că aceasta este o banalitate, pentru că veți spune: „Știm asta, bineînțeles”. Într-
adevăr, dar din nou și din nou în practică nu este luat în considerare. Cât de des se
aude: această persoană are o inimă care funcționează neregulat, trebuie făcut ceva
pentru asta. Da, dar dacă cineva ar lua în considerare ființa umană totală, ar trebui
să spună: slavă Domnului că are o astfel de inimă; organismul său nu putea tolera
unul normal. În mod similar, de exemplu, în anumite circumstanțe ar trebui să
spunem despre o persoană care și-a rupt nasul, că a suferit o lovitură favorabilă a
destinului: dacă ar respira aer prin canale complet dezvoltate, ar avea prea mult aer
pentru organism de procesat. Ceea ce are fundamentele sale în organismul în
ansamblu trebuie să fie luat în considerare peste tot.
Când mișcările pentru „I” sunt efectuate într-un anumit mod, ele tind să
armonizeze asocierea părților drepte și stângi ale organismului uman. Cu „eu” se
poate fi de ajutor în toate asimetriile care apar în organismul uman. Prin utilizarea
prudentă a mișcărilor „I” se pot obține rezultate excelente cu euritmia curativă,
chiar și în cazul strabismului. Cu strabismul, aș sfătui doar că nu se procedează așa
cum se procedează cu o persoană care merge asimetric, de exemplu, sau care poate
folosi brațele dreapta și stânga prea asimetric. Pentru strabism, aș aplica mișcările I
obișnuite, dar le-aș efectua numai cu degetul arătător și, în acest fel, le-aș repeta cât
mai des în timpul zilei. Când persoana încă crește, acest lucru poate aduce rezultate
bune, mai ales dacă „eu” se realizează și cu degetul mare. Cele mai bune rezultate
vor fi obținute, totuși, atunci când se poate aduce pacientul să o facă și cu degetul
mic. Pe asimetriile care afectează vederea, aceste exerciții euritmice efectuate la
periferie vor avea un efect cel mai benefic. Pe de altă parte, atunci când este vorba
de o ieșire de seară, o indexteritate în modul în care o persoană merge, ar putea
aduce chiar rezultate bune dacă ar fi făcut invers: adică să efectueze mișcarea I cu
linia vizuală, ca atunci când observați. Cu condiția, desigur, să nu-i facă rău. De
fapt, se poate stabili într-adevăr un fel de lege: tot ceea ce este anormal în ființa
umană inferioară tinde să fie normalizat prin ceea ce este creat ca o compensație în
omul superior și invers. când se poate aduce pacientul să o facă și cu degetul
mic. Pe asimetriile care afectează vederea, aceste exerciții euritmice efectuate la
periferie vor avea un efect cel mai benefic. Pe de altă parte, atunci când este vorba
de o ieșire de seară, o indexteritate în modul în care o persoană merge, ar putea
aduce chiar rezultate bune dacă ar fi făcut invers: adică să efectueze mișcarea I cu
linia vizuală, ca atunci când observați. Cu condiția, desigur, să nu-i facă rău. De
fapt, se poate stabili cu adevărat un fel de lege: tot ceea ce este anormal în ființa
umană inferioară tinde să fie normalizat prin ceea ce este creat ca o compensație în
omul superior și invers. când se poate aduce pacientul să o facă și cu degetul mic. În
ceea ce privește asimetriile care afectează vederea, aceste exerciții euritmice
efectuate la periferie vor avea un efect cel mai benefic. Pe de altă parte, atunci când
este vorba de o ieșire de seară, o indexteritate în modul în care o persoană merge,
ar putea aduce chiar rezultate bune dacă ar fi făcut invers: adică să efectueze
mișcarea I cu linia vizuală, ca atunci când observați. Cu condiția, desigur, să nu-i
facă rău. De fapt, se poate stabili cu adevărat un fel de lege: tot ceea ce este anormal
în ființa umană inferioară tinde să fie normalizat prin ceea ce este creat ca o
compensație în omul superior și invers. Pe asimetriile care afectează vederea, aceste
exerciții euritmice efectuate la periferie vor avea un efect cel mai benefic. Pe de altă
parte, atunci când este vorba de o ieșire de seară, o indexteritate în modul în care o
persoană merge, ar putea aduce chiar rezultate bune dacă ar fi făcut invers: adică să
efectueze mișcarea I cu linia vizuală, ca atunci când observați. Cu condiția, desigur,
să nu-i facă rău. De fapt, se poate stabili într-adevăr un fel de lege: tot ceea ce este
anormal în ființa umană inferioară tinde să fie normalizat prin ceea ce este creat ca
o compensație în omul superior și invers. În ceea ce privește asimetriile care
afectează vederea, aceste exerciții euritmice efectuate la periferie vor avea un efect
cel mai benefic. Pe de altă parte, atunci când este vorba de o ieșire de seară, o
indexteritate în modul în care o persoană merge, ar putea aduce chiar rezultate
bune dacă ar fi făcut invers: adică să efectueze mișcarea I linia vizuală, ca atunci
când observați. Cu condiția, desigur, să nu-i facă rău. De fapt, se poate stabili cu
adevărat un fel de lege: tot ceea ce este anormal în ființa umană inferioară tinde să
fie normalizat prin ceea ce este creat ca o compensație în omul superior și invers. ca
atunci când observă. Cu condiția, desigur, să nu-i facă rău. De fapt, se poate stabili
cu adevărat un fel de lege: tot ceea ce este anormal în ființa umană inferioară tinde
să fie normalizat prin ceea ce este creat ca o compensație în omul superior și
invers. ca atunci când observă. Cu condiția, desigur, să nu-i facă rău. De fapt, se
poate stabili cu adevărat un fel de lege: tot ceea ce este anormal în ființa umană
inferioară tinde să fie normalizat prin ceea ce este creat ca o compensație în omul
superior și invers.
Când găsiți nesiguranțe în picioare, care, desigur, pot apărea în cele mai variate
maniere, formele „U” vor avea o importanță deosebită. Cu toate acestea, trebuie să
vedeți că forma U este finalizată astfel încât membrele în cauză să fie într-adevăr
contigue. Aceasta fiind în contact direct unul cu altul, astfel încât un membru să-l
simtă pe celălalt, are o importanță deosebită. Numai atunci formularul U este
complet. În euritmia artistică este necesar doar să indicăm că așa este; în euritmia
curativă, totuși, trebuie să se efectueze: un membru este ridicat împotriva celuilalt,
astfel încât unul să stea ca atunci când „la atenție” - cu picioarele apăsate unul pe
altul. Acesta este un exercițiu extraordinar de curativ pentru persoanele care sunt
afectate de o mișcare compulsivă în cap. Când este potrivit să trateze copiii
corpulenți prin intermediul euritmiei curative, formele O servesc bine
scopului. Toate aceste forme, însă, dacă sunt destinate să aducă rezultate ca
euritmie curativă, trebuie combinate cu o percepție distinctă a sistemului muscular
implicat. Dacă pur și simplu creați forma O așa cum fac mulți euritmiști, aceasta va
fi suficientă ca indicație externă. Cu toate acestea, nu va avea un efect curativ, cu
excepția cazului în care în procesul de exercițiu simțiți mușchii de-a lungul
brațului. Forma de balansare slăbă nu are efect; senzația întregului sistem muscular
în detaliile sale va aduce însă rezultatul euritmic curativ respectiv. Este deosebit de
important să se țină seama de faptul că exercițiul euritmic curativ este întărit prin
extinderea acestuia în conștiință. Când faceți mișcarea O așa cum am făcut-o eu,
aceasta este asociată cu o proiecție puternică în conștiință. Spuneți persoanei obeze
pe care o tratați cu forma O: „gândiți-vă la obezitate, la propria circumferință,
atunci când faceți„ O ”!” În acest fel, conștiința se concentrează exact pe ceea ce
trebuie remediat. Prin urmare, refaceți în natura sa cea mai profundă ceea ce se
intenționează, și anume, că elementul conștiinței nu este cel puțin subestimat în
vindecare.
În acest sens, am motive să cred că atunci când aceste lucruri vor fi cunoscute,
va avea loc o bătălie cu ortopedii. În ciuda faptului că se confruntă cu un mare
succes în domeniul lor în prezent, ei sunt destul de intenționați să trateze ființa
umană ca un fel de mecanism. În cazul aparatelor utilizate terapeutic în așa fel
încât persoana în cauză să le simtă continuu, încât să intre în conștientizarea sa,
această conștiință este un factor curativ excelent. Să spunem, de exemplu, că
consider că ar fi avantajos ca cineva să-și îndrepte umerii; și îi dau pansamente care
îi aduc conștientizarea faptului că umerii ar trebui să fie ținuți - cu alte cuvinte,
astfel încât tratamentul să nu se efectueze inconștient. Este exact același lucru în
euritmia curativă:
Să trecem la ceva de o importanță deosebită pe care vreau să vi-l spun. Tot ceea

ce este o formă E are un efect de reglare în care organismul astral afectează
organismul eteric fie prea puternic, fie prea slab. Astfel, în toate acele cazuri în care
se determină că este prezentă o activitate exagerată sau insuficientă a organismului
astral, în circumstanțe se va putea obține o mare parte din formele E, cu repetarea
formelor E. Formele E ar putea avea un efect curativ asupra ambelor complexe de
simptome pe care le-am descris în ora precedentă. Ceea ce tocmai am spus este
deosebit de adevărat atunci când organismul astral este sub influența etericului,
când este prea slab, când își permite să fie influențat de eteric, care în sine este prea
puternic ca urmare a unei nereguli organism astral al capului. Poate apărea și
starea opusă în care etericul este prea puternic afectat de astral. Acesta ar fi cazul
când astralul se exprimă foarte puternic în intestin: când cineva primește diaree în
fiecare ocazie, când îi este frică. Formele U vor avea un efect deosebit de avantajos
aici.
Ieri a apărut o întrebare pe care aș dori să o discut pe scurt aici, în încheiere: se

poate permite persoanelor însărcinate sau care au afecțiuni ginecologice să facă
anumite mișcări euritmice? Examinează doar ceea ce a fost dat de regulă în
Dornach. Ar trebui să îl puteți respecta, chiar dacă în cazul femeilor însărcinate și al
pacienților ginecologici trebuie să vă asigurați că abdomenul este lăsat în
pace. Trebuie lăsat netulburat. Nu trebuie iritat de exerciții euritmice curative. Deși
abdomenul în sine este lăsat în pace, exercițiile se pot face cu siguranță cu brațele în
timp ce stați sau în timp ce stați culcat, cu capul; și în timp ce ceea ce trebuie să
aibă liniște este în deplină odihnă. Veți găsi în continuare suficiente indicații date
pentru a putea lua măsuri prin euritmie curativă. Bineînțeles, atunci când persoana
nu se poate mișca deloc, euritmia ar fi cea mai benefică pentru el, ca în cazul
simptomelor paralitice; dar în circumstanțe persoana nu le poate îndeplini. Cu
siguranță ar fi cei mai sănătoși. Astfel de simptome paralitice sunt, desigur, în
esență o funcționare anormală a corpului astral, care nu se angajează în organizarea
eterică și fizică. Aici se va putea obține o mulțime de mișcări electronice. O mișcare
E care este foarte benefică pentru tulburările abdomenului este traversarea
artificială a ochilor efectuată cu atenție, nu exagerată. De fapt, este adevărat că
yoghinii oarecum decadenți care fac anumite exerciții în care își concentrează ochii
pe vârful nasului, intenționează cu adevărat să evoce cea mai armonică activitate a
abdomenului posibilă, întrucât cunosc importanța activității abdominale pentru
ceea ce astfel de oameni numesc activitate spirituală. Astfel, se poate spune:
problemele sunt de așa natură încât se poate înlocui pur și simplu, cu o euritmie
mai ușoară a brațelor, a degetelor sau chiar a ochilor atunci când este necesar,
anumite lucruri pe care o persoană cu un abdomen sănătos le-ar face cu salturile. O
femeie însărcinată nu ar trebui niciodată să fie indusă să facă exerciții de euritmie
curativă cu salturi. Asta, desigur, nu va face.
După cum vedeți, nu a fost destinat să producă un panaceu care ar putea fi

învățat în jumătate de zi. De asemenea, euritmia curativă trebuie dobândită prin
muncă serioasă și este necesar, de fapt, ca aceasta să fie dobândită prin
practică. Practic, de fiecare dată când puneți în practică exercițiile euritmice
curative, cu ajutorul exercițiilor curative, veți putea să le folosiți mai bine. Este într-
adevăr așa: prin practică se va face un progres excepțional de bun, mai ales în
euritmia curativă.
Acum a fost intenția mea să vă prezint această discuție mai teoretică despre
euritmia curativă, deoarece orice altceva legat de ea, în măsura în care euritmia
curativă există astăzi, a fost dat mai devreme în Dornach și va fi predat de către
prietenii noștri medici și astfel fii disponibil pentru tine; și pentru că am vrut să vă
ofer posibilitatea de a înțelege întregul sens fiziologic și terapeutic al
euritmiei. Desigur, pe de altă parte, nu trebuie să supraestimăm ceva de genul
euritmiei curative. În multe cazuri, va fi o resursă extraordinar de importantă, dar
nu ar trebui să o supraestimăm. Trebuie clarificat pentru sine că într-adevăr nimic
nu se poate realiza cu o simplitate îmbătătoare; nu mai poți vindeca un picior rupt
sau un braț rupt doar prin exerciții curative, decât se poate vindeca un carcinom
prin simplitatea îmbătătoare a armonizării celor disarmonii. Trebuie să fie clar că
nu este o creștere a diletantismului și a amatorismului medical care se regăsește pe
calea științei spirituale, ci mai degrabă o îmbogățire definitivă a capacității
medicale profesionale. Scuză-mă că l-am subliniat atât de des; Cu toate acestea,
pentru a preveni neînțelegerile, vreau să subliniez din nou că metodele nu sunt
prezentate în opoziția amatorilor față de medicina oficială, așa cum se întâmplă
adesea în mișcările fanatice. Ei iau în considerare starea științei medicale în prezent
și doresc doar să o conducă pe calea pe care trebuie condusă, pentru simplul motiv
că nu este adevărat că ființa umană este doar ceea ce fiziologia și anatomia astăzi
susține că este. El este acela, cu siguranță, dar este și el ceva mai mult: trebuie
recunoscut din aspectul sufletului și al spiritului său. Apoi acele imagini mentale
ciudate care apar în mod constant în zilele noastre, în care creierul, de exemplu,
este văzut ca un fel de aparat telegrafic central către care se execută așa-numiții
nervi senzoriali și din care conduc nervii motori, vor dispărea. Întreaga problemă
nu are nicio legătură cu realitatea, așa cum ți-ar fi devenit clar prin prelegerea de
astăzi. În sistemul nervosenzorial se are mai degrabă de-a face cu un fel de
dinamică de modelare, din care se extrage ceva care apoi se acomodează cu
activitatea sufletului. Există multe de făcut pentru a reda unei fiziologii sănătoase
ceea ce a fost preluat din aceasta prin corelațiile stabilite incorect între organismul
fizic și funcțiile sufletului. Ceva fizic este într-adevăr prezent pentru fiecare funcție
a sufletului pe parcursul vieții omului pe pământ, dar, pe de altă parte, nimic nu
este folosit pentru suflet, care nu are o importanță mult mai mare pentru
organizarea corporală în acțiunea sa reciprocă cu alte organe. Nimic din ceea ce
este folosit pentru suflet nu este folosit doar ca organ al sufletului. Întregul nostru
suflet și machiaj spiritual este smuls din natura trupească, este scos din trup. Este
posibil să nu ne permitem să indicăm anumite organe ca aparținând sufletului. Am
putea spune doar că funcțiile sufletului sunt de așa natură încât sunt deconectate de
funcțiile organice și sunt adaptate în mod deosebit la activitatea sufletului. Numai
atunci când devenim serioși cu privire la ceea ce funcționează în organismul uman,
când nu mai procedăm într-un mod atât de exterior, că ne imaginăm întregul
sistem nervos ca o inserție care servește vieții sufletului, putem spera să percepem
organizația umană așa cum este. Numai atunci când organismul uman este atât de
perceput poate oferi baza pentru o fiziologie și terapie care funcționează în
înălțime, nu bâjbâie în întuneric. Vă fac această ultimă remarcă, pentru ca voi
înșivă să nu plecați de aici sub o neînțelegere și pentru a vă permite să contracarați
neînțelegerile care apar din nou și din nou.
Medicația noastră pentru carcinom, de exemplu, a fost criticată cu „simplitatea

îmbătătoare” care rezultă din faptul că n-am idee despre cunoștințele prin care s-a
ajuns la medicament. Oamenii au construit în schimb o analogie simplă sau alta și
cred că, eliminând analogia, s-ar fi putut face cu materia însăși. O condiție pentru
dezvoltarea și creșterea laturii spiritual-științifice a medicinei este aceea că se
confruntă cel puțin într-o anumită măsură cu neînțelegerile. Oamenii vor observa
în curând că, atunci când nu pot răspândi neînțelegeri, vor avea foarte puțin de
spus, deoarece principala preocupare a oponenților este difuzarea concepțiilor
greșite despre întreaga antroposofie. Numărați câți adversari au altceva decât
concepții greșite de relatat. Trebuie să spun că citesc adesea articole sau eseuri
antagonice și le-aș putea conecta cu totul altceva, dacă numele meu nu ar fi fost
prezent. Nu are nicio legătură cu ceea ce se hrănește aici; se ocupă cu ceva cu totul
diferit. Uneori sunt foarte surprins și aș vrea să merg să caut unde a fost explicat
ceea ce este respins; în orice caz nu aici. În medicină se face același lucru ca și în
teologie; acolo se întâlnește și el. De exemplu, se poate spune unui teolog la vârful
științei: noi avem același lucru despre Hristos ca și tine, doar ceva mai mult. Cu
toate acestea, el nu este mulțumit atunci când cineva spune ceea ce spune el însuși
și apoi ceva în plus. El susține că nu trebuie adăugat nimic. El nu critică ceea ce este
contrar afirmațiilor sale, el critică ceea ce nu spune deloc despre nimic. El critică
ceea ce se spune, pur și simplu pentru că se vorbește despre ceva despre care nu știe
nimic. El consideră că este o greșeală să știe ceva despre ceea ce nu știe
nimic. Medicamentul nu trebuie să cadă în această eroare. Trebuie să observăm cu
acuratețe și, mai degrabă decât să contrazicem, trebuie să adăugăm mult, dintr-o
cunoaștere extrem de bine fundamentată a ființei umane sănătoase și bolnave.
Euritmia ca cântat vizibil
On-line din: 30 noiembrie 2014
Cursul 1:
Experiența maiorului și minorului
Dornach 19.2.24
Euritmia vorbirii a fost dezvoltată până la un anumit stadiu și se poate spune că am

realizat ceva în acest domeniu. Până în prezent, euritmia tonului a fost dezvoltată
doar în primele sale elemente și, datorită unui fapt remarcabil care mi-a venit
recent la cunoștință, am fost condus să susțin acest curs scurt de prelegeri. Din
diferite puncte de vedere, este evident că oamenii au găsit frecvent tonul euritmiei
mai plăcut decât euritmia vorbirii și relativ ușor de apreciat, în timp ce euritmia
vorbirii li s-a părut mult mai străină. Acest fapt trist, că mai multă semnificație este
atribuită ceva încă aflat la început decât ceva mai dezvoltat pe deplin, este într-
adevăr o dovadă că în prezent înțelegerea pentru euritmie nu a făcut prea multe
progrese. Este extrem de important ca această înțelegere să fie încurajată,
Dacă încercăm să dezvoltăm tonul euritmie din euritmie în sens mai general, va
apărea oportunitatea de a vorbi despre această înțelegere cel puțin într-un mod
introductiv. Nu se poate nega faptul că, din partea euritmiștilor înșiși, se pot face
multe lucruri în vederea creșterii unei înțelegeri corecte a euritmiei, pentru că, mai
presus de toate, trebuie avut în vedere ceea ce este perceput de spectator. Privitorul
percepe nu numai mișcarea sau gestul care este prezentat de euritmist, ci și ceea ce
simte și experimentează interiorul euritmistul. Acest lucru face esențial ca
euritmistul să experimenteze de fapt ceva în timp ce este angajat în euritmie și, în
special, ceea ce urmează să fie prezentat. În euritmia vorbirii aceasta este
portretizarea sunetului, iar în tonul euritmia portretizarea sunetului muzical.
Până în prezent [1915–24], cu excepția formelor [ Nota 1 ] care au fost create
pentru anumite piese muzicale, această portretizare a sunetului muzical nu a
constat în altceva decât notele goale, nimic altceva decât simpla scară [ Nota 2 ]
Dacă în euritmie de vorbire nu am avea mai mult decât avem astăzi în ton euritmie,
acest lucru ar echivala cu intervalul vocalelor ah, a, ee, o, oo .
Gândiți-vă cât de puțin am fi realizat artistic în euritmia vorbirii, dacă până

acum am fi fost capabili să facem uz de sunetele vocale, ah, a, e, o, oo ! Dar, până
acum, din punct de vedere artistic nu am avut de fapt nimic mai mult decât acest
lucru în tonul euritmiei. Acesta este motivul pentru care există ceva deprimant în
ceea ce privește felul de judecăți despre tonusul euritmie care ajung la noi, pe care
le-am menționat. Și acesta este și motivul pentru care cred că este necesar ca acum
să începem cel puțin să punem bazele tonului euritmiei.
Este necesar, mai presus de toate, ca în euritmie să trecem dincolo de simpla

realizare a gesturilor și producerea de mișcări și că, în domeniul euritmiei tonului
și, de asemenea, în euritmia vorbirii, sunetele reale să fie simțite cu
adevărat. Trebuie să-mi permiteți să fac această introducere, deoarece în discursul
nostru de astăzi, și mai ales în scrisul nostru, nu mai avem nicio concepție despre
ceea ce este cu adevărat un sunet. Acest lucru se datorează faptului că nu mai
acordăm sunetului un nume, ci cel mai scurt îl atingem.
Spunem ah . Limba greacă a fost ultima care a spus alfa. Întoarce-te la ebraică -

aleph. Sunetul ca atare avea un nume atunci; sunetul era ceva real. Cu cât ne
întoarcem mai mult în limbă, cu atât sunetul este mai real. Când denumim prima
literă din alfabetul grecesc, alfa și urmărim semnificația acestui cuvânt alfa (este un
cuvânt care cuprinde într-adevăr sunetul), constatăm că, chiar și în limba germană,
există încă multe cuvinte strâns legate de ceea ce se află în sunetul alfa sau aleph -
ca, de exemplu, când spunem Alp, Alpen - Alp, Alpii. Și acest lucru ne conduce
înapoi la Alp-Elf, [Alp], [elf] [dar vezi Anexa 7. Nota traducătorului], către o ființă
aflată într-o stare de activitate constantă, de devenire, de intrare-ființă, de mișcare
plină de viață. Ah Sunetul a pierdut complet toate acestea pentru că noi nu mai
spunem alfa sau Aleph.
Dacă alfa sau aleph este aplicat ființei umane, atunci putem experimenta cu
adevărat sunetul ah. Și cum experimentăm ah? Un melc nu poate fi nici un alef, nici
un alfa. Dar un pește ar putea fi un alfa, un alef. De ce? Pentru că peștele are
coloană vertebrală și pentru că coloana vertebrală este într-adevăr punctul de
plecare pentru dezvoltarea unei astfel de ființe ca alefie. De la coloana vertebrală
provin acele forțe care îmbrățișează o ființă alfa.
Acum încercați să înțelegeți că coloana vertebrală este punctul din care raze
înaintează ceea ce constituie un alfa sau alef. Apoi, ați putea să-l experimentați
aproximativ imaginându-vă că, ca ființă umană, nu ați putea beneficia de multe
beneficii din coloana vertebrală [singură], dacă nu ar exista coaste care ies din ea,
formând corpul. Dacă vă imaginați coastele ca detașate și capabile de mișcare, veți
obține brațele. Și apoi, dacă îl luați în considerare, ajungeți la ah euritmic .
Fig. 1
Acum nu trebuie să crezi că cineva care urmărește euritmia vede doar acest
unghi bifurcat; dacă ar fi așa, în loc să-ți întinzi brațele, ai putea la fel de bine să
deschizi o foarfecă sau unghiile de foc! Cu toate acestea, nu puteți face acest lucru,
deoarece privitorul trebuie să aibă o ființă umană înaintea sa. Și ființa umană
trebuie să simtă cu adevărat alfa, aleful înăuntru. El trebuie să simtă că se deschide
către lume. Lumea se apropie de el și el se deschide. Cum te deschizi către lume? Te
deschizi către lume cel mai pur atunci când stai în fața lumii în mirare. Toate
cunoștințele, au spus grecii, încep cu mirare, cu uimire. Și când stai în fața lumii,
mirat, izbucnești cu sunetul ah .
Când ați făcut mișcarea euritmică pentru ah , v-ați adus corpul astral în acea
poziție care este indicată de unghiul format de brațele întinse. Dar acest gest nu va
suna adevărat dacă nu ați încercat niciodată să experimentați sentimentul acestei
mișcări a brațelor în formă de furcă, așa cum sa menționat deja în instrucțiunile
anterioare. Sentimentul trebuie să fie în el. De fapt, trebuie să simțiți că
sunetul ah este o abreviere în aer, un fel de abstractizare, spre deosebire de
realitatea vie pe care o experimentează ființa umană.
Când, să spunem, încercuim ceva cu brațele rotunjite, îl încercuim cu

dragoste. Când ne deschidem sub forma unui unghi, primim lumea în mirare. Și
această stare de mirare este resimțită de corpul astral (conținut așa cum este în
corpul fizic, în întreaga ființă umană). Această dispoziție de mirare trebuie simțită
în practicarea, o dată sau chiar în mod repetat, pentru ca ah să fie
adevărat. Realizarea semnelor nu este un lucru esențial, ci sentimentul că nu poate
fi altfel (corespunzător unei experiențe interioare specifice) decât că brațele își
asumă un unghi bifurcat în timp ce stai în fața lumii.
Să trecem la sunetul a . [Prezentarea acest sunet cu precizie] depinde de a fi

capabil să simtă A - mijloacele de menținere în poziție verticală în timp ce te
confruntă cu ceva. În ah ne deschidem lumii în mirare; lăsăm lumea să se apropie
de noi. Când experimentăm un, nu permitem pur și simplu lumii să se apropie de
noi, ci oferim o oarecare rezistență; ne confruntăm cu lumea. Lumea este acolo și
noi stăm în fața ei. Acesta este motivul pentru care mișcarea pentru o solicită să ne
atingem pe noi înșine (mâinile încrucișate [în dialectul austriac muresc Mâna poate
începe de la umăr; în consecință poate însemna „braț”. Nota traducătorului.]). Ne
atingem pe noi înșine. Noi spunem, așa cum experimentam Asunet: „Și eu mă
confrunt aici cu lumea”. Și vei învăța să înțeleagă A , atunci când, în a face gestul, te
simți: „ Și eu sunt aici cu care se confruntă lumea, și vreau să simt că și eu sunt
aici.“ Aducerea unui membru în contact cu celălalt trezește acest sentiment că și eu
sunt aici.
Acum mi-aș fi dorit ca lucrurile să se fi dezvoltat astfel încât mai întâi s-ar fi dat
ceea ce numim literele sau sunetele, iar apoi ar fi apărut în interior nevoia de a
dezvolta aceste experiențe din literele în sine, pentru că atunci ați fi pus mâna pe
ea . Și cu siguranță acest lucru s-a întâmplat frecvent subconștient cu mulți oameni,
deși nu este întotdeauna evident. Dar studiul euritmiei trebuie să provină și din
lucruri ca acestea.
Să luăm o . Când faci gestul pentru o , formezi un cerc cu ambele brațe. Trebuie

să simțiți că, în timp ce experimentați gestul o, nu puteți experimenta un . Cu o vă
confirmați prezența: și eu mă confrunt aici cu lumea. Cu o ieși din tine, închizând
ceva în tine Îmbrățișezi ceva. Este important ca ceea ce te adresezi să rămână afară
și să fii înăuntru, în interiorul tău. Cu o există un fel de a dormi în timp ce ești treaz,
în sensul că îți permiți întregii ființe să meargă o mică plimbare în spațiu pe care o
închideți cu o-gest. Dar acum acel alt lucru pe care îl abordați este, de asemenea, în
acest spațiu. Astfel, când experimentezi o , sentimentele tale sunt astfel: mă apropii
de un copac; Îmbrățișez acest copac cu brațele, dar eu însumi sunt copacul; [ Nota
3 ] Am devenit un copac-spirit, un copac-suflet. Acolo este copacul și pentru că eu
însumi am devenit un suflet-copac, pentru că am devenit unul cu copacul, fac acest
gest. Ies din mine. Ceea ce este important pentru mine este închis în brațele
mele. Acesta este sentimentul de o .
Sentimentul de oo este acela de a fi legat de ceva, dar totuși dorind să scap de

el; urmărind mișcarea pe care o faci și plecând altundeva, lăsându-te pe tine și
pregătindu-ți drumul. Alerg de-a lungul brațelor când fac mișcarea pentru oo . Sunt
convins de asta, că în oo mă îndepărtez, departe, departe - departe în această
direcție.
Vedeți că acesta este discurs. Vorbirea pune întrebări. „Cum se raportează ființa

umană la lucrurile lumii?” Discursul întreabă întotdeauna: „Cum se raportează
ființa umană la lucrurile lumii? Lumea îl umple de minune? Rămâne în picioare în
fața lumii? Îl îmbrățișează? Fugea înaintea ei? Vorbirea este relația ființei umane cu
lumea. Muzica este relația ființei umane, ca ființă de suflet și spirit, cu el sau cu ea
însăși.
Când, în felul în care tocmai am indicat, încercați să intrați în ceea ce se poate

experimenta în sunetul vocal o , să spunem, sau oo , atunci aveți o ieșire distinctă a
sufletului de corp. Acest lucru este exprimat și în pronunție. Gândiți-vă la modul în
care sunetul o este rostit, chiar înainte pe buze și cu buzele clar rotunjite: o . Oo se
vorbește cu buzele împinse oarecum spre exterior: oo = departe. Avem, atunci, în
gesturile făcute în aer prin vorbire, această ieșire-din-noi în sunetele o și oo .
Elementul muzical prezintă exact opusul vorbirii. Când ieși din tine în vorbire,
corpul astral și ego-ul părăsesc corpurile eterice și fizice, chiar dacă acest lucru are
loc doar parțial și imperceptibil. Este într-adevăr o adormire în timp ce suntem încă
treji când pronunțăm a sau oo , sau când facem o sau oo în euritmie. Este un
adormit când este treaz. Când ieșiți din voi în o sau în oo , chiar mergeți cu sufletul
în elementul sufletului. Și când spun că cu sunetele o și oo mă duc cu corpul meu
astral în afara corpului meu fizic, vorbesc în termeni de vorbire.
Când spun: „În ceea ce trăiesc acum, merg cu sufletul în ființa mea spirituală”
(pentru că, în ciuda faptului că ies, intru în ființa mea spirituală; la fel cum adorm,
intru în și ființa mea spirituală, în timp ce îmi abandonez corpul fizic), acesta este
exact opusul [a ceea ce se întâmplă în vorbire]. Astfel, când spun: „intru în ființa
mea spirituală în o sau în oo , vorbesc în termeni muzicali. [ Nota 4 ]
Acum, când reflectez la sunetul o sau oo, neg în mod natural elementul
muzical. Dar punctul în discuție este: care este experiența muzicală în această ieșire
din noi înșine a lui o și oo? Ce este în muzică în sine care corespunde ieșirii
conectate cu o și oo ? Experiența muzicală care este conținută în o și în oo este, în
sensul cel mai cuprinzător, experiența stării de spirit majore.
Vorbind despre experiența stării de spirit majore, este cu siguranță adevărat că

experimentăm acest lucru în sunetele o și oo . Nu pot spune că ne schimbăm
interpretarea într-o experiență a vorbirii, dar schimbăm modul în care trăim în
această experiență. Ori de câte ori sunetele o sau oo sunt rostite sau când este rostit
un cuvânt în care oricare dintre aceste două sunete este predominant, atunci, la
baza discursului, experimentăm muzical starea majoră.
Când reflectăm asupra ah și a , unde putem percepe foarte clar experiența, care
stă la baza sunetelor, ale corpului astral rămânând în corpul fizic (într-adevăr,
suntem aici conștienți în mod deosebit de corpul fizic), acest lucru produce un alt
muzical experienţă. Acordați atenție, deci, acestei conștientizări tot mai mari a
corpului fizic. Când rostiți sunetul ah sau îl modelați în euritmie, vă faceți corpul
astral să se scufunde cât de mult poate în corpul vostru fizic. Acest lucru implică un
sentiment de bunăstare. Este ca și cum ai putea simți corpul tău astral curgându-te
printre membrele tale - Voi spune „vin spumant” pentru oamenii mai puțin
abtinători, în timp ce pentru cei mai buni ar trebui să spun limonadă ”! Astfel, în
rostirea sunetului ahsimți de fapt ceva de genul curgerii unui fluid spumant prin
corpul tău fizic. Care este genul de sentiment care apare acum în corpul fizic? Ah -
apare un sentiment de confort sau bunăstare.
Să luăm celălalt sunet. Rămâi în poziție verticală, confruntându-te cu

împrejurimile și spui: „Și eu sunt aici”. Acum parcă, să zicem, ar fi să te adăpostești
de frig prin intermediul unei haine de protecție. Crești intensitatea propriei tale
existențe. Acest sentiment de a fi conștient de ceva din afara ta și de a te apăra
împotriva lui, această încredere în tine în fața altui element, stă în sunetul a . În
ambele cazuri, în ah și într- un , corpul fizic este luat de corpul astral.
Același lucru poate fi experimentat și muzical. Din punct de vedere muzical,

acest lucru poate apărea în experiența stării de spirit minore în sensul cel mai
cuprinzător. Starea de spirit minoră este întotdeauna o retragere în tine, cu sufletul
și spiritul parte din ființa ta; este o apucare a trupului de către suflet și spirit. Veți
descoperi cel mai ușor ceea ce trebuie simțit în gesturile euritmice ca diferențiere
între stările majore și cele minore atunci când extrageți experiența majorului din
experiența de viață a sunetelor o și oo și când extrageți experiența a minorului, din
nou cu sentiment, din experiența sunetelor ah și a - nu din sunetele în sine, ci din
experiență.
Când veți intra în aceste lucruri, veți simți cât de puțini oameni știu astăzi
despre natura ființei umane. Trebuie spus că în lumea noastră modernă înțelegerea
pentru astfel de lucruri este remarcabil de limitată. Dar fără această înțelegere, nu
se poate obține absolut nimic productiv în atât de multe tărâmuri. Dacă nu se
dobândește o astfel de înțelegere, nu vom putea niciodată să stăm cu întreaga
noastră ființă în tărâmul artei. Ceva artistic care nu a fost pătruns de întreaga ființă
umană nu este nimic; este o farsă. Ceva artistic nu poate rezista decât atunci când
întreaga ființă umană s-a revărsat în el.
Dar atunci trebuie să simțim cu adevărat legătura dintre lume și ființa

umană; trebuie să simțim cum vorbirea ne aduce într-o relație cu lumea exterioară,
iar muzica într-o relație cu noi înșine; cum, în consecință, toate mișcările euritmiei
vorbirii sunt, așa cum ar fi, extrase din ființa umană și transplantate în lumea
exterioară, în timp ce gesturile muzicale [euritmia] trebuie să revină în ființa
umană. Tot ce se stinge în vorbirea euritmiei trebuie să ducă înapoi în ființa umană
în tonul euritmiei. [ Nota 5 ]
Astăzi, după cum știți, întreaga lume a gândirii este haotic fragmentată. Nu
există nicio imagine vie a nimic. Luați o persoană din ceea ce numim temperament
sanguin, una care trăiește intens în ceea ce este în afara lui. O persoană sanguină ne
face plăcere, adică ne face o impresie plăcută numai atunci când scoate sunetele o și
oo. Avem un gust destul de amar în gură când cineva cu temperament sanguin
pronunță sunetele ah și a ; nu prea merge. Dar oamenii de astăzi nu posedă
percepții atât de vii și de aceea oamenii contemporani creează atât de puțin din
adâncul ființei lor.
Acum să luăm o persoană cu temperament melancolic. Pentru oricine are

înțelegere pentru astfel de lucruri, o persoană melancolică pare a fi o caricatură
absolută atunci când vorbește sunetele o și oo . Pare corect doar când vorbește
sunetele ah și a . Aici avem trecerea la starea majoră veșnică a omului sanguin și la
starea veșnică minoră a persoanei melancolice.
Acum să ne gândim la o persoană care este pur și simplu plină de sănătate, așa
cum spunem noi. O persoană atât de copleșitor de sănătoasă se află în starea de
spirit majoră și, în cea mai mare parte, corpul său astral face mișcări care
corespund lui o și oo . Pasul său este ușor; adică trăiește într-o continuă oo . El își
asumă totul, pentru că îi place; poate suporta orice. El este continuu în sentimentul
de oo ; el este starea de spirit majoră întrupată.
Să luăm o persoană bolnavă. El se află continuu într-o stare în care, fără

elementul de mirare, dar prin faptul însuși al bolii sale, el imită starea de ah sau
starea de a - mai ales cea din urmă. O persoană bolnavă are permanent dispoziția
minoră. Și nu este tocmai o metaforă sau ceva de analogie când ne întrebăm: Ce
este febra? Febra este sunetul ah transpus în tărâmul fizic, pe care un euritmist sau
cineva care vorbește ah îl produce în tărâmul astral. Starea de spirit a minorului
proiectat în planul fizic produce febră; este același proces care are loc atunci când
rostiți sunetul ah, dar vorbind acest proces are loc la un nivel superior - nivelul
sufletului și al spiritului. Sunetul ah este o febră. Fie că este febră, fie că sunt
lacrimi, dar este întotdeauna un proces pe care ființa umană îl produce în el însuși.
Aceste lucruri conduc la o adevărată cunoaștere a ființei umane numai atunci

când sunt înțelese prin sentimente. Și pentru că ființa umană este parțial sănătoasă
și parțial bolnavă, dezvoltarea a ceea ce este superabundant de sănătos (care
trebuie să fie inerent artei) și dezvoltarea mișcărilor impregnate de puterea
vindecării sunt strâns legate. Acesta din urmă există în cazul persoanelor
bolnave. Această relație strânsă există pentru că, în realitate, dispozițiile majore și
minore sunt, pe un plan superior, la fel ca sănătatea și boala - adică experiența
sănătății și a bolii. Acum nu trebuie să ne gândim că, deoarece starea de spirit
minoră este [legată] de boală, este deci ceva rău sau într-un fel inferior. A fi bolnav
în lumea sufletească înseamnă întotdeauna ceva cu totul diferit de a fi bolnav în
lumea fizică. Din toate acestea,
Așadar, vedeți că există de fapt o punte între euritmia vorbirii și euritmia

muzicii. Și atunci când în vorbirea euritmie experimentăm vocala sună corect, în
felul în care l-am descris pentru ah și a pe de o parte și pentru o și oo pe de altă
parte, avem cu adevărat ceva care ne conduce spre experiența majorului și
minorului . Dar faptul important pe care l-am putea aduce serios acasă este că avem
tendința de a împinge ( schieben ) elementul muzical mai spre interior, în timp ce
mișcările euritmiei vorbirii trebuie să le îndepărtăm ( abschieben ).
Imaginați-vă următoarele: Faceți un pas înainte cu piciorul drept, încercând să

simțiți acest pas cât se poate de viu; faceți-o în așa fel încât să exprimați și simțind
implicarea capului: faceți un pas înainte (capul nu prea înapoi, dar mai
înainte). Acesta este primul gest. Acum realizăm un al doilea gest. Încercați să
însoțiți gestul pe care tocmai l-ați făcut cu o mișcare a mâinii drepte, palma spre
exterior, cât mai mult posibil în direcția piciorului care face pasul. Acum ai făcut un
al doilea gest.
Luați primul gest: pasul. Ia al doilea: mișcarea. Și acum încearcă să adaugi un al

treilea gest făcând o mișcare ușoară a brațului stâng, atingând brațul drept de parcă
ai vrea să-l împingi (brațul stâng împingând ușor dreapta). Faceți un pas înainte,
urmând în aceeași direcție cu brațul drept și, în cele din urmă, împingând brațul
drept cu stânga. Aici ai un anumit gest în forma sa cea mai extremă. Aveți pasul și
mișcarea, cu ceea ce adăugați cu brațul stâng aducând un gest de formare - pentru
că atunci când continuați cu brațul stâng, arestați ceea ce ați turnat în mișcarea în
brațul drept și țineți puternic . Avem apoi:
Pas,
Mișcare,
Formare.
Aici sunteți cu adevărat implicați în ceva triplu și vă aflați atât de mult în această
triplă apariție încât veți putea de fapt să simțiți acest lucru ca o apariție triplă. În
pas, sunteți în măsură să descoperiți o intuiție a ieșirii corpului vostru astral. În
urma mișcării, pe care o faceți cu brațul drept, acest sentiment ieșit este
intensificat. Și în ceea ce am descris ca formațiune, puteți simți cum mișcarea este
ținută ferm.
Acum, dacă simțiți cu adevărat ceea ce am indicat în acest gest, dacă vă puneți
în el, neavând altă dorință decât să intrați cu toată ființa în acest pas, mișcare și
formare, atunci aveți ceva care este triplu. Și îți vei da seama cu ușurință că pasul
este fundamentul tuturor; este punctul de plecare. Mișcarea este simțită ca o
continuare și trebuie să fie în armonie cu fundamentul. Și formația stabilește
întregul proces.
Trebuie să experimentați voi înșivă toate acestea. O puteți experimenta în cele

mai variate moduri dacă luați în considerare notele; puteți face gestul în zonele
superioare, inferioare sau medii. Dacă o faceți astfel încât să aveți C mai jos, E în
mijloc (începând astfel cu pasul, conducând mișcarea în E și încercând să conferiți
G în formație) atunci în acest pas, mișcare și formare ai prezentat triada
majoră. Modificați triada majoră destul de natural și obiectiv și puneți experiența
triadei majore în ceea ce prezentați voi înșivă ca ființă umană în lume. La fel ca în
gesturile care prezintă sunetele vorbirii trebuie să simți conținutul interior al
sunetului, tot așa, aici, în pas, mișcare și formare, trebuie să experimentezi
acordul. Acesta este un prim element.
Pas: C
Mișcare: E
Formare: G
Acum, să încercăm să pășim înapoi cu piciorul stâng, permițând capului să

urmeze [în aceeași direcție]. Și acum încearcă să urmezi acest lucru cu brațul
stâng. Trebuie să vă urmați pasul înapoi cu brațul stâng, având grijă să țineți palma
spre interior. Fii foarte relaxat la început. Faceți pasul înapoi împreună cu mișcarea
capului și brațului (mâna pe piept) încercând să atingeți finalizarea punând brațul
drept peste. Încercați să țineți ferm această poziție. Întregul gest trebuie realizat în
așa fel încât să se poată vedea de fapt cum brațul stâng este condus spre interior
spre corp, mâna stângă fiind adusă în corp și cum mâna dreaptă este dusă spre
mâna stângă ca și cum a-l ține repede [ Mâna este probabil dialect austriac pentru
„braț”. Nota traducătorului].
Aici ați prezentat în pasul:

C în mișcare: Eb
și în formație: G
Ați prezentat triada minoră și, atunci când păstrați aceste gesturi în vedere și ați
încercat în mod repetat să le păstrați în vedere, veți ajunge la concluzia că aceste
elemente de bază ale muzicii, triada majoră și triada minoră, pot fi prezentate în
nici o alta cale. Doar atunci când v-ați convins că nu există absolut nici un alt mod
de a exprima problema, veți fi simțit cu adevărat. Puteți încerca după cum doriți să
găsiți un alt mod de a face acest lucru; numai atunci când o altă metodă îți face mai
puțin plăcere decât gesturile arătate aici, se poate spune cu adevărat că ai realizat
ceea ce locuiește în ele.
Acum vezi, practic ai exprimat în tărâmul muzicii ceea ce se exprimă pentru
sunetele vocale din euritmia vorbirii. Dacă vă cer să produceți un ah în euritmia
vorbirii, este cu adevărat același (în euritmia vorbirii) ca atunci când v-am cerut
acum să produceți o triadă majoră sau minoră. Pur și simplu face vocale.
Acum există un lucru pe care încă nu l-am caracterizat. Am spus că putem

experimenta starea de spirit majoră ca atare în o și oo , iar starea minoră ca atare
(ceea ce este puțin probabil după cum pare, este într-adevăr cazul) în ah și a , dar
nu am menționat încă faptul fi ceva care se află între. Luați în considerare
tranziția. Încercați să experimentați tranziția de la starea de mirare la sentimentul
de îmbrățișare în sunetul o sau, invers, tranziția de la sentimentul de îmbrățișare a
lui ospre starea de minune. Aici te duci din interior spre interior; treci de la
„ieșirea” din corpul astral la o „scufundare” a corpului astral. Aici treci de la boală la
sănătate, de la sănătate la boală. Aceasta este ee . Ee este întotdeauna sentimentul
neutru al dvs. între experiența de a merge în exterior și experiența de a fi în interior
- atât în raport cu corpul fizic. Astfel ee se află între ah și a pe o parte, și o și oo pe
cealaltă parte.
Și acum încercați (puteți să vă gândiți la aceste lucruri înainte de mâine și să le

aplicați pentru voi înșivă) să treceți de la experiența minorului la experiența
majorului prin simpla schimbare a [direcției]. Mai întâi produceți experiența
minorului, apoi o schimbați plasându-vă înainte. Pur și simplu înclinați capul
oarecum înainte (în experiența minoră se află într-o direcție înapoi) și înclinați-vă
înainte, schimbând astfel întreaga mișcare a mușchilor. În loc să faci pasul înapoi
cu piciorul stâng, acum ar trebui să faci un pas înainte cu piciorul drept; pur și
simplu aduceți ceea ce aveți în față din minor în major; adică treci din starea
majoră în starea minoră sau din starea minoră în starea majoră. Experiența care stă
la baza acestei tranziții corespunde experienței ee în euritmia vorbirii.
Vedeți, ideea este aceasta. Când intrăm inițial în nuanțele care stau în stările
majore și minore și în tranziția dintre ele, intrăm cu adevărat în ceea ce, în
domeniul muzical, corespunde sunetelor vocale. Trebuie să luați adânc în suflet
acest prim principiu, așa cum l-am descris. Gesturile pe care le-ai făcut pentru
stările majore și minore și trecerea de la una la alta sunt modul muzical de a face
vocale. Punctul de plecare este luat de la stările majore și minore.
Tărâmul muzical poartă stările de spirit fundamentale corespunzătoare

vocalelor de-a lungul întregii sale configurații tonale, prin tensiune, rezoluție și așa
mai departe. [ Nota 6 ] Și așa cum putem trece de la sunetele vocale vorbite în
cuvinte, tot așa putem trece și de la înțelegerea elementelor muzicale (cum ar fi, de
exemplu, natura simplă acordală a triadelor majore și minore) în înțelegerea
euritmică a tărâmului muzical, a configurațiilor muzicale interioare.
Mâine la această oră vom continua.

Cursul 2:
Experiență și Gest; Intervalele
Dornach 20.2.24
Gestul care urmează să fie folosit pentru exprimarea muzicii trebuie să fie un gest
care iese din experiența reală și acest lucru poate fi un gest experimentat numai
dacă experiența de bază este acolo mai întâi.
Vei înțelege acest lucru dacă vei pune din nou în fața sufletului originea muzicii
și a vorbirii în ființa umană. [7] Muzica și limbajul, adică sunetele muzicii și ale
vorbirii, sunt legate de întreaga ființă umană. Când ființa umană cântă sau
vorbește, experiența cântării sau vorbirii se află în corpul astral și în ego.
Acum tot ce trăiește în corpul astral și în ego are manifestarea sa fizică în aer și
căldură. Să presupunem că cineva cântă sau vorbește. Imaginați-vă cât mai viu
posibil cum se produce formarea sunetului vorbirii sau muzicii. Formațiile de
vorbire și muzică trăiesc pur ca element sufletesc în corpul astral și în
ego. Împreună cu corpul și ego-ul astral, acestea sunt apoi transmise aerului,
organelor respirației și tot ceea ce este legat de ele; ele sunt transmise aerului și
organelor de respirație prin și prin corpul astral.
Știți însă că atunci când orice corp, [ca] un volum de aer, este comprimat,
devine mai cald. Devine interior mai cald. Compresia determină o creștere a
căldurii interioare. Când un astfel de corp se extinde, folosește din nou această
căldură în procesul de expansiune. În aerul oscilant, adică în alternanța dintre aerul
condensat și cel rarefiat, există fluctuații continue de temperatură: cald, rece; cald
rece; cald rece.
Astfel intră în fluxul de a cânta sau a vorbi elementul căldurii. Eul trăiește în

acest element de căldură, iar cântarea și vorbirea își câștigă interiorul prin
aceasta. Sunetul muzical și sunetele vorbirii își dobândesc de fapt calitatea
interioară a sufletului din căldura care, așa cum ar fi, este purtată pe valurile
acestui aer (care formează sunetul pur exterior); căldura este purtată pe valurile
curgătoare ale aerului. Corpul astral este activ în aerul care curge în sine, iar ego-ul
trăiește în căldura care curge pe valurile aerului. Dar corpul astral și ego-ul nu sunt
prezente doar în aer și căldură, ci sunt prezente și în elementele fluide și solide ale
corpului uman. Când o ființă umană vorbește sau cântă, corpul astral și ego-ul sunt
parțial retrase de acolo și se limitează la aer și căldură. Cântatul și vorbirea implică,
de fapt, o retragere a corpului astral și a ego-ului din structura corpului uman, dar
nu complet, ca în somn. Aceasta este o retragere parțială din elementele solide și
fluide ale corpului uman, care apoi rămân în urmă. Din aceasta veți vedea că atunci
când cineva vorbește sau cântă, ceva are loc în tot corpul său.
Vom încerca acum să devenim conștienți de modul în care ființa umană percepe
ceea ce se întâmplă aici. Știm că sunetele vorbirii și ale cântării sunt activate de
laringe și de tot ceea ce este legat de acesta. Ființa umană percepe prin intermediul
urechii. Aici avem două organe plasate clar la periferia corpului. Senzația este
turnată în aceste organe. În simțuri există sentimentul activ real, sentimentul activ
al sufletului. Simțim cu ochiul; ne simțim cu urechea. Dar sentimentul stimulează și
activitatea laringelui și a organelor învecinate. Sentimentul funcționează
aici. Imaginația (Vorstellung) este doar împinsă în sentiment. Este sentimentul care
funcționează. Ființa umană, ca să spunem așa, este specializată în organele legate
de auz, vorbire și cânt atunci când cântă sau preia ceea ce se cântă, sau vorbește sau
preia ceea ce se vorbește. Prin urmare, experiențele reale rămân în ureche și laringe
și nu intră cu adevărat în conștiință. [8]
Tot ceea ce poate fi pus la dispoziție de simțuri și tot ce poate fi exprimat prin
organele vorbirii, poate fi exprimat și de întregul corp, de întreaga ființă umană. În
mișcările euritmiei, întreaga ființă umană devine un organ de simț. Întreaga gamă a
sentimentului, pe măsură ce curge și pulsează puternic prin corp, devine incitație și
un organ al percepției - întreaga gamă a sentimentului cu ființa umană ca
instrument. Deci, ceea ce altfel rămâne doar o experiență a urechii sau a laringelui,
acum trebuie să devină o experiență a întregii ființe umane. Când devine o
experiență a întregii ființe umane, devine în mod natural gest. Odată ce experiența
este înțeleasă, este pusă pe mâna, atunci experiența devine gest. Să clarificăm acest
lucru cu câteva exemple. Gândiți-vă la un sunet muzical ca atare,
Conectarea sunetului cu sentimentul vă va deveni clară atunci când vă amintiți că

animalul (care este de un ordin mai mic decât omul) izbucnește în sunet ca rezultat
al unei senzații de bunăstare, de plăcere sau de un fel de durere. Acum plăcerea,
confortul și durerea sunt experiențe ale sentimentului. În cele din urmă, fiecare
sunet rostit de ființa umană provine dintr-o astfel de sursă de bază. Când ființa
umană experimentează plăcere sau bunăstare, se simte împins să scoată sunete. De
ce? De ce sună ființa umană? Ai putea spune că și el ar putea să rămână tăcut. De ce
izbucnește ființa umană în sunet când este cuprins de încântare?
Ce implică sentimentul de plăcere? A fi depășiți cu plăcere înseamnă cu

adevărat că ne pierdem în împrejurimi. Tot ceea ce induce plăcerea înseamnă că
ființa umană se pierde pe sine. Și totul dureros înseamnă o conștientizare excesivă
despre sine. Ești conștient de tine prea puternic atunci când suferi. Gândește-te cât
de mult ești mai conștient de tine când ești bolnav sau experimentezi un fel de
durere decât ești atunci când întregul corp este liber de durere. Când suferim,
suntem prea puternici în noi și suntem excesiv de conștienți de noi înșine. Pe plac,
pe de altă parte, aproape sau chiar ne pierdem pe noi înșine. Sentimentul armonios
este cauzat de echilibrul dintre plăcere și durere, renunțându-ne în totalitate nici la
plăcere, nici la durere.
De ce ființa umană degajă sunetul atunci când se confruntă cu plăcere, durere

sau orice altă nuanță a sentimentului - fiecare dintre acestea în ultimă instanță
duce înapoi fie la plăcere, fie la durere? De ce produce sunet? O face pentru a se
ține sub control atunci când se află în punctul de a se pierde din plăcere. Sunetul îi
permite să se țină de sine; altfel, în această plăcere, corpul său astral cu ego-ul l-ar
părăsi. Dând aerisire la sunet, este capabil să se țină de sine. Aceasta este la baza
tuturor fenomenelor în care sunetul este produs de o ființă vie. (De exemplu, luna
funcționează foarte puternic asupra anumitor creaturi, cum ar fi câinii. Amenință
să rupă corpul astral al unui câine. Și câinele latră la lună, deoarece prin aceasta
înseamnă că își ancorează corpul astral.)
Atunci când ființa umană dă drumul la sunet pentru ea însăși (și orice notă
poate fi considerată ca nota cheie) înseamnă că rezistă acestei tendințe de a se
pierde în plăcere. Se ține ferm de corpul său astral.
Și când ego-ul și corpul astral se scufundă în durere, atunci, pentru că ființa

umană este prea intens conștientă de sine, el încearcă, pe bună dreptate, să se rupă
de el însuși prin rostirea unei note sau a unui sunet. În sunetul plângător al
dispoziției minore există un efort de a se elibera de o conștientizare excesivă a
sinelui.
Când ne gândim la asta, spunând asta, vorbim deja în gest. Nu este cel mai puțin
necesar să interpretăm ceva artificial, deoarece vorbim în gest. Nu trebuie decât să
înțelegem ce se întâmplă aici și vorbim în gest. Dacă spun: „M-am cufundat prea
adânc în mine și trebuie să mă smulg din mine - atunci într-adevăr este fără
îndoială că un fel de gest care provine de la mine este un gest natural și este
expresia reală a ceea ce experimentez. Exprimă ce este experiența. Astfel,
înțelegerea unei astfel de experiențe indică deja gestul. Nu puteți face altfel atunci
când descrieți experiența decât să descrieți gestul. Din acest motiv, mișcările
euritmiei nu sunt arbitrare, ci dezvăluie de fapt ceea ce este experimentat.
Acum să presupunem că cineva, fie în plăcere, fie în durere, a produs un sunet

pe care îl vom considera drept cuvânt cheie. Starea de spirit de bază este
neterminată; nu poate rămâne așa, pentru că, dacă ar sta, persoana în cauză ar fi în
mod constant obligată să cânte keynote-ul sau să scoată un sunet. Când
experimentează plăcerea, el nu va putea niciodată să înceteze să mai scoată acest
sunet; el ar trebui să-l susțină pentru totdeauna dacă sunetul în sine nu ar exercita
o anumită influență calmantă. Ființa umană strigă în lume ca urmare a plăcerii sau
a durerii și iată o condiție incompletă a experienței umane, o condiție neterminată a
sufletului pentru experiența umană.
Să luăm acum tranziția de la keynote la octavă. În tranziția de la keynote la

octavă, octava cade pur și simplu în keynote. Este ca și cum ai fi întins mâna și ai
intrat în contact cu un obiect. Prin această atingere externă, dorința pe care ai
simțit-o pentru ceva în afara ta este satisfăcută. În același mod, octava vine în
întâmpinarea ta din lume pentru a calma primul din sine. Ceea ce a fost neterminat
pentru început este acum complet. Când octava este adăugată la prim, se creează
din nou o totalitate. În cursul acestor prelegeri veți vedea cum gesturile apar de la
sine dacă pătrundem către o adevărată înțelegere a experienței de bază. [9]
Să luăm în considerare [intervalul] celui de-al cincilea - al cincilea care este unit
într-un fel la keynote. Aici este esențial să dobândiți experiența celui de-al
cincilea. Lucrul remarcabil al cincilea este că, atunci când ființa umană deține
keynote-ul și intervalul celui de-al cincilea, simte că este o ființă umană
completă. Al cincilea este ființa umană.
În mod natural, astfel de lucruri pot fi exprimate numai în limbajul

sentimentului - cu toate acestea, [putem spune] al cincilea este ființa umană. Este
exact ca și cum ființa umană s-a extins în interior până la pielea sa, ca și cum ar fi
pus mâna pe propria piele și s-ar fi închis în ea. Al cincilea este pielea în timp ce
înconjoară ființa umană. Și niciodată, pe tărâmul sunetelor muzicale, ființa umană
nu își poate simți umanitatea atât de puternic ca atunci când o experimentează pe
cea de-a cincea în raport cu keynote-ul. Ceea ce tocmai am spus poate fi mai
inteligibil în următoarele considerații.
Să comparăm acum experiența celui de-al cincilea cu cea a celui de-al șaptelea și
al treilea. Experiența celui de-al șaptelea (sunând fie armonic, fie melodic) implică
acele sunete care erau favorizate în special în lumea Atlantidei antice; intervalul
care le-a dat o încântare deosebită. [10] De ce a fost asta? S-a întâmplat pentru că,
în epoca Atlantidei antice, experiența oamenilor de a ieși în afara lor era încă una
pozitivă. În al șaptelea chiar ieșim din noi înșine. În al cincilea mergem până la
piele; în a șaptea suntem în afara noastră. Ne lăsăm în al șaptelea. Într-adevăr, în al
șaptelea ca atare nu este absolut nimic liniștitor. S-ar putea spune că, atunci când o
persoană strigă în keynote pentru că este rănită și apoi adaugă al șaptelea la ea, el
într-adevăr țipă despre plâns, pentru a scăpa din nou de ea. Este destul de în afara
lui. În timp ce al cincilea este experimentat la suprafața pielii, iar ființa umană își
simte umanitatea, în a șaptea există senzația de a străpunge pielea și de a intra în
împrejurimile sale. El iese din sine; simte că se află în împrejurimile sale.
În cel de-al treilea există un sentiment distinct de a nu ajunge până la nivelul

pielii, ci de a rămâne în interiorul vostru. Experiența celui de-al treilea este foarte
intimă. Știți că ceea ce stabiliți cu al treilea îl rezolvați singur. Încercați doar cât de
neobișnuit este experiența celui de-al cincilea în comparație cu experiența celui de-
al treilea. Sentimentul celui de-al treilea este unul intim pe care îl așezi cu tine în
inima ta. În al cincilea simțiți că și alți oameni pot vedea ceea ce experimentați,
pentru că mergeți până la piele. Numai prin simțire se pot experimenta astfel de
lucruri. Și în experiența celui de-al șaptelea ești în afara ta.
Și acum amintește-ți ce am spus ieri. Gestul care caracterizează keynote-ul este

pasul. Acest pas ne oferă poziția. Al treilea este caracterizat fie printr-un gest de
însoțire, fie printr-un gest următor al unui braț, indicând o intrare în mișcare, în
timp ce urmează în direcția acestui gest. Direcția gestului este urmată în așa fel
încât, dacă este treimea majoră, rămâneți încă în braț. Rămâi în el. L-am
caracterizat pe al cincilea ca fiind ceva pe care îl formezi tu. Te întorci, la fel cum
pielea formează ființa umană din toate părțile. În triada, indiferent dacă este
majoră sau minoră, avem:
Activitate interioară: pasul

Rămânând în tine: mișcarea
Închiderea a ceea ce este în afară: formarea
Acum, punctul este următorul: Când încercați să dați o expresie clară celor
rămași în interiorul vostru în al treilea, este posibil să variați mișcarea. Pentru a
introduce o varietate, puteți, de exemplu, să vă întindeți brațul și, în timp ce
continuați direcția gestului, să vă mișcați într-un fel ca acesta (brațul drept întins,
mâna mișcându-se în sus și în jos). Acum ești în tine. Astfel, intervalul celui de-al
treilea este bine exprimat atunci când luați prima poziție și apoi faceți mișcarea -
continuând totuși să vă deplasați în interiorul mișcării. Acum ai interioritate.
Să presupunem că aveți de-a face cu o treime majoră. Apoi vei arăta interiorul

făcând mișcarea brațului să se îndepărteze (afară) de tine. Dacă exprimați treimea
minoră, rămâneți mai mult în interiorul vostru, pe care îl indicați cu brațul înapoi
spre voi (spre interior). Ai un gest care exprimă cu adevărat experiența celui de-al
treilea. [11]
Dacă doriți să experimentați aceste lucruri, trebuie să exersați în mod repetat

gestul corespunzător și să încercați să vedeți cum experiențele intervalelor curg de
fapt din gest și cum se află în el. Atunci experiența corespunzătoare va crește
împreună cu gestul și veți poseda ceea ce face ca problema să fie
artistică. Experiența va crește odată cu gestul. Abia atunci problema va deveni
artistică.
În experiența celui de-al șaptelea acest lucru este deosebit de evident. Cu al

șaptelea, esențialul este să ieși din tine, pentru că este o ieșire din tine. Cumva
gestul trebuie să arate că ieși din tine (întinzi brațul, întorcând mâna în timp ce o
agiți). Expresia naturală a celui de-al șaptelea este o mișcare pe care nu o urmezi,
dar în care mâna este lăsată să fie scuturată. Și când comparați experiența celui de-
al cincilea cu cel al celui de-al șaptelea, veți simți în al cincilea necesitatea de a
închide, de a-i da formă, de a face ca să spunem așa o mișcare de închidere. Acest
lucru nu este posibil în experiența celui de-al șaptelea, pentru că în al șaptelea este
ca și cum pielea ta dispare în timp ce experimentezi al șaptelea, și tu stai acolo ca
un fel de Marsyas dezbrăcat. [12] Pielea zboară și tot sufletul iese în
împrejurimi. Dacă doriți să introduceți și celălalt braț în mișcare pentru a susține
cea de-a șaptea experiență, puteți face acest lucru, bineînțeles, deoarece nu există
niciodată o chestiune de pedanterie sau păstrarea a ceva schematic. Într-un astfel
de caz, ar trebui cumva să-l indicați pe al șaptelea cu cealaltă mână. Desigur, acest
lucru trebuie făcut frumos.
Prin aceasta, veți experimenta, atunci când intrați profund în materie în acest
fel, că experiența în sine devine gest. Iar euritmia va prospera doar atunci când
experiența însăși devine gest.
Un euritmist trebuie să devină, în anumite privințe, o nouă ființă umană în

comparație cu ceea ce era înainte, pentru că, în general, prin faptul că vorbim sau
cântăm, am adus o anumită atenție la ceea ce vrem de fapt în gest. Conducem peste
ceea ce vrem în gest în vorbire și cântec. Când îl recuperăm, apare gestul. Și un
euritmist profesionist (dacă îmi permiteți o astfel de expresie filistină) * trebuie să
simtă absolut natural să transpună totul în gest. Într-adevăr, atunci când se
amestecă într-o societate obișnuită, politicoasă, un euritmist nu poate să nu simtă
un sentiment de reținere și restricție pentru a nu putea euritmiza tot felul de lucruri
în fața oamenilor. Nu este adevărat, așa cum pictorul mănâncă să picteze când vede
ceva și este incapabil (pentru că ar dori să picteze totul, dar nu poate fi întotdeauna
la el, și, prin urmare, trebuie să se rețină), deci și un euritm obosit este de fapt ceva
teribil? Un euritmist nu poate manifesta oboseala ca fiind ceva natural. Este într-
adevăr îngrozitor să vezi un euritmist așezat obosit în timpul unei repetiții, pentru
că este exact (nu-i așa?) Ca și cum cineva s-a rigidizat brusc sau a devenit
paralizat. Uneori am observat în repetițiile de euritmie că euritmiștii se așează
atunci când există o mică pauză. Cred că astfel de lucruri nu se întâmplă în
Dornach, dar aici și acolo se întâmplă. Probabil devin destul de palidă, pentru că
sângele meu se răcorește la această vedere destul de imposibilă a unui euritm
obosit. Nu există așa ceva! În viață, desigur, există așa ceva, acesta este paradoxul,
dar trebuie să simți că așa este. Așadar, nu spun că nu trebuie să vă așezați dacă
sunteți obosiți, dar eu spun: Dacă o faceți,
Aceste lucruri trebuie spuse pentru ca starea de spirit fundamentală a

procesului artistic să poată fi introdusă în materie, deoarece arta trebuie să se
bazeze pe starea de spirit, pe ceea ce străbate totul ca un fir de legătură. Și mai ales
o astfel de artă precum euritmia, în care este implicată întreaga ființă umană, nu
poate prospera niciodată dacă această dispoziție lipsește, dacă această dispoziție nu
impregnează totul.
Când aceste lucruri au devenit experiențe reale, veți simți pur și simplu euritmie
în timp ce vorbiți și cântați. Cu toate acestea, trebuie să vă obișnuiți, la fel cum
experimentați sunetele limbajului, să experimentați și cântatul pentru activitatea
euritmiei. Este destul de adevărat să spunem că euritmistul trebuie să
experimenteze elementul muzical într-un sens mai complet decât, de exemplu, o
cântăreață. Cu un cântăreț, depinde de intrarea lui direct în sunetul muzical, de a-l
apuca, de a-l putea auzi și de a trăi într-un element în care corpul său vine în
ajutorul său într-un grad marcat. Corpul nu vine în ajutorul euritmistului; căci în
euritmie sufletul trebuie să se angajeze în gestul pe care trebuie să-l facă simțurile
sau laringele cântând și vorbind.
Este necesară prefațarea descrierii mișcărilor reale prin această introducere

oarecum lungă, deoarece aceste lucruri sunt deosebit de importante pentru întreaga
senzație a elementului euritmic. Elementul euritmic nu va fi înțeles dacă astfel de
lucruri nu sunt introduse cu intensitate. Euritmistul trebuie să înțeleagă tot ceea ce
am subliniat atunci când dau prezentări spectacolelor, dar care în prezent este
rareori înțeles corect. Spun adesea că conținutul în proză al cuvintelor nu face
pentru elementul poetic, elementul artistic și poetic. Există oameni astăzi care
citesc o poezie de parcă ar fi fost proză. Nu aveți poemul acolo. Conținutul prozei nu
constituie poemul. Poezia este ceea ce trăiește în elementul muzical, sculptural și
pictural al cuvintelor, în motivele lor melodice, ritm și ritm, și așa mai
departe. Oricine dorește să exprime ceea ce ar trebui să fie exprimat în formă
poetică, trebuie să fie conștient de clar că cuvintele nu trebuie utilizate doar din
cauza semnificației lor, ci aranjate în funcție de ritm, ritm, motivele melodice sau
ceea ce este pictural. în formarea sunetelor și a unor lucruri similare.
În consecință, trebuie să mergem cu o etapă dincolo de simplul conținut al

limbajului, deoarece, în ceea ce privește conținutul său real, limbajul este
inartistic. Există pentru proză. Acesta este elementul inartistic în limbaj. Nu până
când limbajul este modelat, nu până când nu i se dă formă și formă, devine artistic.
Ceea ce s-a spus aici despre limbaj este destul de evident pentru cântat,
desigur. Putem vedea că epocii noastre nu îi pasă prea mult de creația artistică
reală, pentru că se întâmplă ca și muzica modernă [1924] să prezinte tendința care
nu permite muzicii actuale, progresia notelor, să vorbească de la sine, ci încearcă să
exprime ceva destul de diferit prin acest mijloc.
Acum nu trebuie să mă înțelegeți greșit, pentru că nu intenționez să fac nicio

propagandă anti-wagneriană. De nenumărate ori am subliniat semnificația lui
Wagner în cultura epocii noastre. Totuși, acest lucru nu se datorează faptului că eu
consider muzica lui ca fiind „muzică muzicală”, ci mai degrabă pentru că trebuie să
admitem cererea din epoca actuală pentru „muzică nemuzicală”. Mi se pare evident
că muzica nemuzicală își are justificarea în epoca noastră. În esență, muzica lui
Wagner este lipsită de muzică. [13] Și este cu adevărat necesar într-o epocă ca a
noastră, când muzica ar trebui să devină și gest, să indicăm calea spre experiența
muzicală ca atare, când experiența muzicală trebuie să fie exprimată în gest și să
arate cum intervalul celui de-al treilea reprezintă interiorul, iar al cincilea o graniță,
al șaptelea o ieșire din tine. Și ce oferă sentimentul de satisfacție interioară în
octavă? Satisfacția interioară din octavă se datorează faptului că aici, aș vrea să
spun, ne îndepărtăm de pericolul inerent celui de-al șaptelea. Scăpăm de acest
pericol inerent celui de-al șaptelea și ne regăsim afară.
Cu octava este așa, de parcă - cu cea de-a șaptea - ai fi devenit un Marsyas

dezbrăcat, fără pielea ta, sufletul plecând, pielea zburând și scăpând; dar acum te
simți în octavă: „Sunt dezbrăcat de pielea mea, dar vine, se întoarce, o voi avea într-
o clipă, este pe cale să se întoarcă, se apropie și totuși este încă afară. Ați crescut
într-adevăr oarecum, v-ați extins și ați devenit mai plini. Este ca și cum ai crește în
timp ce experimentezi octava.
Evident, atunci, mișcarea pentru experiența octavei nu este aceeași cu cea

pentru experimentarea celei de-a șaptea. Experiența se obține prin rotirea întregii
mâini în afara ta. Intervalul octavei se exprimă prin rotirea mâinii, începând cu
palma orientată spre exterior. Dacă doriți să dați expresie deplină octavei, puteți
face desigur aceeași mișcare și în acest mod (în același mod, dar efectuat atât cu
brațele, cât și cu mâinile). Aici, din nou, este de la sine înțeles că aceste lucruri
trebuie practicate atât de bine încât să devină a doua natură. Așa cum muzicianul
trebuie să obțină producerea notelor în degete, tot așa euritmistul trebuie să
introducă gesturile corespunzătoare în întregul său corp.
Acesta este motivul pentru care este atât de necesar ca elementele de bază ale
euritmiei să fie practicate în mod repetat. Astfel de mișcări elementare precum cele
pe care le-am indicat pe scurt (și le voi dezvolta în continuare în următoarele zile)
trebuie să devină a doua natură, așa că nu mai este necesar să ne gândim la ele, mai
mult decât este necesar să ne gândim la literele din un cuvânt care este rostit. Dacă
spunem cuvântul „literă”, nu este nevoie să ne gândim, pentru că știm destul de
bine cum trebuie pronunțate sunetele sale componente. Așa că trebuie să ajungem
la punctul în care mișcările pentru intervale, triade și așa mai departe, sunt produse
din noi în mod natural. Veți vedea apoi cât de ușor apar celelalte lucruri. Și mai
presus de toate, veți realiza din ce în ce mai mult modul în care experiența trece în
gest.
Pentru a înțelege acest lucru, să ne ocupăm de diferența dintre acorduri și

discordii. După cum știți, triade sunt concordante sau discordante; o coardă cu
patru note este de fapt întotdeauna discordantă.
Veți fi realizat ieri din mișcările pentru triade că, pentru a da expresie
experiențelor triadei, trebuie invocată asistența întregii ființe umane. În primul
rând, avem ceea ce am caracterizat ca fiind pasul. Pasul presupune în esență
utilizarea unui picior. Apoi, atât cu acordurile majore, cât și cu cele minore, avem
mișcarea cu un braț și formarea cu celălalt. Puteți spune: „Nu am altceva de
folosit.” Ei bine, deoarece aveți două picioare, aveți un mijloc de a exprima o coardă
de patru note. Și acum puteți spune: într-adevăr nu pot păși înainte cu un picior și
înapoi cu celălalt, simultan. Și totuși puteți face acest lucru dacă săriți. Vedeți,
ajungem la asta destul de natural.
Nu există alte mijloace de a prezenta o coardă cu patru note decât sărind

oarecum, mișcând un picior înainte și celălalt înapoi. Acesta este modul în care este
prezentat un acord cu patru note. Dar gândiți-vă pentru o clipă ce se întâmplă
aici. Ar fi dificil, pe lângă faptul că nu arăți deosebit de frumos, să sari fără să fleci
genunchii. Nu poți sări cu ușurință cu picioarele complet rigide, în afară de aspectul
lipsit de grație. În sărituri trebuie să vă aplecați la genunchi, astfel încât în mișcarea
de săritură necesară discordiei cu patru note (datorită naturii corpului și a relației
sale cu mediul) veți obține cu adevărat îndoirea genunchilor ca gest pentru
discordie. Mișcarea naturală pentru o discordie este îndoirea genunchilor implicată
de sărituri.
Din aceasta, însă, apare altceva. Dacă aveți o triadă discordantă, puteți aplica
din nou același principiu. Cu o triada concordantă faci un pas înainte; cu o triada
discordanta trebuie sa faci si o miscare de indoire. Nu este nevoie să te apleci ca la
sărituri, dar te poți apleca. Și astfel exprimați triada discordantă mișcându-vă cu
genunchii îndoiți. Puteți descoperi acest lucru din faptul că o coardă de patru note
(care este întotdeauna o discordie) poate fi făcută doar printr-un salt pentru a pune
ambele picioare în mișcare; pentru că pur și simplu nu aveți patru membri ai
corpului pentru a exprima o discordie de patru note, așa că trebuie să săriți,
împreună cu îndoirea. Acest lucru ne oferă, prin urmare, îndoirea ca expresie a
discordiei.
Acum, la fel cum un muzician trebuie să-și exerseze exercițiile, o extraordinară

vioiciune interioară este atinsă prin practicarea alternanței dintre discordii și
acorduri, trecând de la una la alta pur și simplu cu scopul de a experimenta în
gesturile lor schimbarea dispoziției, sentiment real.
Dacă vă gândiți la tot ce tocmai am spus, veți găsi experiența celui de-al patrulea
de interes deosebit. În al treilea suntem intim în noi. În al cincilea ajungem doar la
limita corpului. Al patrulea se află între. Iar al patrulea are această caracteristică
izbitoare, că aici ființa umană se experimentează pe sine în interior, deși nu atât de
intim ca în a treia. Dar nici măcar nu ajunge la suprafața sa. El se experimentează
sub această suprafață. El rămâne, parcă, chiar sub el. El se separă de lumea
înconjurătoare și se creează în sine. El nu se formează pe sine, ca în al cincilea,
unde lumea exterioară obligă și ea la formarea asta, ci se formează din nevoile
propriului său suflet. Experiența celui de-al patrulea este de așa natură încât ființa
umană își simte umanitatea prin propria sa forță interioară, întrucât în a cincea își
simte umanitatea prin lume. În cel de-al patrulea își spune: „Ești într-adevăr prea
mare; nu te poți experimenta pe tine pentru că ești atât de mare. Fă-te puțin mai
mic, dar rămâi la fel de important ca mărimea ta. În al patrulea te transformi într-
un pitic confortabil și confortabil Astfel al patrulea cere o relație foarte puternică cu
tine însuți. Puteți obține acest lucru atunci când, în loc să mergeți pur și simplu
spre exterior sau spre interior, ca în al treilea, atrageți degetele brusc împreună, ca
și cum ați concentra puterea mâinii în sine. În acest fel, a patra este exprimată și
dezvăluită. „În al patrulea te transformi într-un pitic confortabil și confortabil
Astfel al patrulea cere o relație foarte puternică cu tine însuți. Puteți realiza acest
lucru atunci când, în loc să mergeți pur și simplu spre exterior sau spre interior ca
în al treilea, atrageți degetele brusc împreună ca și cum ați concentra puterea
mâinii în sine. În acest fel, a patra este exprimată și revelată. „În al patrulea te
transformi într-un pitic confortabil și confortabil. Astfel, al patrulea cere o relație
foarte puternică cu tine însuți. Puteți realiza acest lucru atunci când, în loc să
mergeți pur și simplu spre exterior sau spre interior ca în al treilea, atrageți
degetele brusc împreună, ca și cum ați concentra puterea mâinii în sine. În acest fel,
a patra este exprimată și dezvăluită.
Acestea sunt, deci, principiile care trebuie luate în considerare înainte de a intra
mai adânc în gesturile elementului muzical, deoarece fără experiența acestor
principii nu se pot produce gesturi cu adevărat artistice. Sunt sigur că veți avea
multe de făcut atunci când veți lucra prin toate aceste detalii. Prin urmare, este mai
bine să nu dați prea multe gesturi într-o singură sesiune, deoarece ceea ce a fost dat
trebuie mai întâi asimilat. Așa că vom continua mâine.

Prelegerea 3:
Mișcarea melodică; suflarea celor

trei dimensiuni prin pitch, ritm și beat
Dornach 21.2.24
Să vedem mai întâi dacă puteți gestiona următorul exercițiu. Cu brațul drept,
încearcă să faci o mișcare similară cu cea pe care am dat-o pentru formarea celui
de-al șaptelea; acum încercați să țineți brațul nemișcat în timp ce pășiți înainte,
astfel încât brațul să rămână staționar, corpul urmând direcția brațului. Pentru a
face acest lucru, trebuie să îndoiți brațul în timp ce călcați. Brațul, adică mâna,
trebuie să rămână în același loc în timp ce pășiți înainte. Acest exercițiu trebuie
realizat în așa fel încât brațul, mâna, să rămână acolo unde este, în timp ce urci și te
alături. Acest lucru trebuie practicat.
Acum încercați un alt exercițiu: în timp ce faceți un pas înainte încercați să

atrageți mâna oarecum - nu prea puternic, totuși. Acum avem două
exerciții. Încercați să experimentați succesiv șapte și prime, și șase și prime. Prima
mișcare tocmai prezentată exprimă succesiunea notelor: a șaptea - primă; și a doua
mișcare pentru experiența a șasea - primă; sunetul [fiecărui interval] imaginat în
succesiune. Totuși, ele pot fi imaginate simultan; Voi vorbi despre asta puțin mai
târziu. În acest fel, puteți aduce mișcare în gest.
Mișcarea prezentată mai întâi este una care, într-un anumit fel, aruncă viața
înapoi în cei fără viață. Și într-adevăr, așa cum se poate vedea din descrierea de ieri
a celui de-al șaptelea, acesta este și cazul în ceea ce privește relația sa cu
prezentarea principală. Dacă vă imaginați keynote ca întruchipare a calmului și a
liniștii, și a șaptea ca fiind de fapt situată în afara corpului fizic, astfel încât în a
șaptea ființa umană să iasă din el însuși, atunci va fi posibil să vă imaginați că prin
în afară, al șaptelea readuce elementul spiritual de înviorare în partea corporală de
odihnă.
Vedeți, aceste lucruri devin real reale când trecem de la elementul muzical la
elementul euritmic. Muzica este ceva perceput în mod natural, deoarece este
produs în primul rând pentru a fi auzit, în timp ce euritmia aduce întreaga ființă
umană în mișcare. Și veți recunoaște cel mai bine realitatea interioară a ceea ce
tocmai s-a spus despre relația celui de-al șaptelea cu keynote, de la faptul că acest
lucru poate fi eficient terapeutic. Când, de exemplu, este diagnosticat un proces de
întărire în plămâni sau în vreun alt organ din piept, se va constata că chiar acest
exercițiu, așa cum s-a demonstrat acum, va avea un efect vindecător, revitalizant,
ajutând la aducerea stării înapoi la normal.
Este exact tonusul euritmie în toate elementele sale, atunci când este efectuat în
mod adecvat, care este un factor în terapia euritmiei. Doar este necesar să
pătrundem în natura sunetelor muzicale într-un mod cu adevărat viu, așa cum ne-
am străduit să facem ieri și așa cum vom încerca să continuăm.
În această privință, permiteți-mi să spun și următoarele. Dacă, într-un mod

similar cu cel pe care tocmai l-am indicat, continuați de la șaptea până la a șasea în
raport cu keynote, veți găsi în acest interval o relație vizibil slăbită și este izbitor de
caracteristic faptul că mâna, care este ținut staționar din exterior în cazul celui de-al
șaptelea, aici merge înapoi. Acest lucru nu exprimă relația celor vii cu cei fără viață,
dar al șaselea în raport cu keynote-ul este exprimat atât de mult încât îl simți doar
ca mișcare, ca setare în activitate. Poate fi comparat mai degrabă cu o stimulare a
sentimentului decât cu ceva care dă viață. Al șaselea în raport cu prezentarea
principală induce o imagine a sentimentului. Al șaptelea în legătură cu prezentarea
principală induce o imagine a vieții; dă viață celor fără viață.
Și acum, ținând cont de aceste gesturi (care vă vor arăta că în ființa sa esențială,
tonitemul euritmia trebuie să fie mișcare), vă voi cere să luați în considerare modul
în care tonifiul euritmiei, la fel ca euritmia vorbirii, poate, la urma urmei, să ofere o
influență corectivă asupra arta în ansamblu.
A fost necesar să vă spun că euritmia vorbirii are o influență artistică corectivă

asupra recitării și declamării. În introducerile spectacolelor publice, de exemplu,
este dificil să folosim expresiile drastice necesare care sunt cerute dacă este să
descriem natura inartistică a epocii noastre moderne, pentru că oamenii ar fi șocați
și s-ar câștiga foarte puțin. Lucrurile trebuie puse ușor, așa cum încerc să fac. Dar
adevărul problemei este că în epoca noastră artistică, recitarea și declarația au
devenit complet degenerate. Legile adevăratei arte nu mai sunt respectate în
recitare și declamare. Totul este citit ca proză într-un mod complet
materialist. Oamenii cred că trebuie simțit din intestin instinctiv; accentul este
determinat de patos sau ceva de genul acesta, într-adevăr prin orice lucru care face
apel la senzație sau impresie de sens. Acum recitarea și declarația adevărată trebuie
să se bazeze pe formarea și modelarea limbajului propriu-zis, pe realizarea
discursului muzical și pe un tratament pictural și sculptural al vorbirii. Și când, pe
de o parte, avem o performanță euritmică și, pe de altă parte, recitarea, atunci nu
este posibil să recurgem la recitare și declamare în starea lor actuală
degenerată. Trebuie acordată atenție vorbirii.informare. Întotdeauna descriu acest
lucru ca fiind „euritmie ascunsă”, deoarece euritmia este indicată în recitare și
declamare. Trebuie acordată atenție formării și formării vorbirii. În acest fel,
euritmia poate exercita, de asemenea, o influență corectivă asupra a tot ceea ce este
muzical. Acum, recitarea și declarația adevărată trebuie să se bazeze pe formarea și
modelarea limbajului propriu-zis, pe realizarea discursului muzical și pe un
tratament sculptural, pictural al vorbirii. Și când, pe de o parte, avem o
performanță euritmică și, pe de altă parte, recitarea, atunci nu este posibil să
recurgem la recitare și declamare în starea lor actuală degenerată. Trebuie acordată
atenție vorbirii.informare. Întotdeauna descriu acest lucru ca fiind „euritmie
ascunsă”, deoarece euritmia este indicată în recitare și declamare. Trebuie acordată
atenție formării și formării vorbirii. În acest fel, euritmia poate exercita, de
asemenea, o influență corectivă asupra a tot ceea ce este muzical. Acum, recitarea și
declarația adevărată trebuie să se bazeze pe formarea și modelarea limbajului
propriu-zis, pe realizarea discursului muzical și pe un tratament sculptural, pictural
al vorbirii. Și când, pe de o parte, avem o performanță euritmică și, pe de altă parte,
recitarea, atunci nu este posibil să recurgem la recitare și declamare în starea lor
actuală degenerată. Trebuie acordată atenție vorbirii.informare. Întotdeauna
descriu acest lucru ca fiind „euritmie ascunsă”, deoarece euritmia este indicată în
recitare și declamare. Trebuie acordată atenție formării și formării vorbirii. În acest
fel, euritmia poate exercita, de asemenea, o influență corectivă asupra a tot ceea ce
este muzical. iar pe de altă parte recitarea, atunci nu este posibil să se utilizeze
recitarea și declamarea în starea lor actuală degenerată. Trebuie acordată atenție
vorbirii.informare. Întotdeauna descriu acest lucru ca fiind „euritmie ascunsă”,
deoarece euritmia este indicată în recitare și declamare. Trebuie acordată atenție
formării și formării vorbirii. În acest fel, euritmia poate exercita, de asemenea, o
influență corectivă asupra a tot ceea ce este muzical. iar pe de altă parte recitarea,
atunci nu este posibil să se recurgă la recitare și declamare în starea lor actuală
degenerată. Trebuie acordată atenție vorbirii.informare. Întotdeauna descriu acest
lucru ca fiind „euritmie ascunsă”, deoarece euritmia este indicată în recitare și
declamare. Trebuie acordată atenție formării și formării vorbirii. În acest fel,
euritmia poate exercita, de asemenea, o influență corectivă asupra a tot ceea ce este
muzical.
Trăim de fapt (acest lucru este în mod natural și mai șocant) într-o epocă teribil
de inartistică și în ceea ce privește muzica. Acest lucru nu poate fi negat - trăim
într-o epocă teribil de inartistică. Astăzi există o tendință extrem de răspândită de a
conduce muzica ca atare la simplul zgomot. [14] Am încetat treptat să fim muzicali
în sensul real și, în schimb, folosim acum muzica pentru a descrie tot felul de
sunete care sunt menite să reprezinte ceva sau altceva; ascultătorul nu poate fi
întotdeauna sigur ce se intenționează de fapt, dar, în orice caz, este vorba de
portretizarea a ceva sau altceva. Acum, vă rog, nu mă considerați unul dintre acei
filisteni care sunt doar în afară să denegreze tot ceea ce se produce astăzi în sfera
muzicii - fără îndoială, cu cele mai oneste intenții! Dar este necesar, atunci când
avem de-a face cu o artă precum euritmia, să-l ridice pe bazele a ceea ce este cu
adevărat artistic și să poată vorbi despre asemenea lucruri în mod radical. Este
imposibil să faci altfel. Astfel, este ușor de văzut cum euritmia poate funcționa
corect pe gustul muzical.
Trebuie să mă ierți dacă introduc acum ceva în natura unui exercițiu; Trebuie să

fac acest lucru pentru a arăta cum se poate construi ceva din fundamentele
artei. Încercați mai întâi să deveniți complet liniștiți în interior, indiferenți la
impresiile de simțire, precum și la orice pasiuni interioare. După ce ați atins această
stare de indiferență, așezați-vă la pian și jucați una dintre notele de mijloc (orice
notă va face) și încercați în timp ce urcați scara la octavă pentru a experimenta
progresia notelor. [15]
După ce ați experimentat acest lucru în pace și liniște, ridicați-vă și încercați să

realizați prin gesturi euritmice ceea ce ați experimentat. Vei ajunge la multe, atât în
ceea ce privește ceea ce am menționat deja, cât și în acele lucruri despre care mai
am de vorbit. Încercați, atunci când încercați să reproduceți în gest ceea ce tocmai
ați jucat (note simple într-o progresie ascendentă) pentru a aduce în gesturile
euritmiei (în gesturile pentru triada, de exemplu) ceva similar cu gesturile pe care
le-am discutat în timpul acestor ultime cateva zile. Veți găsi relativ ușor să simțiți o
legătură foarte puternică între ceea ce produceți, simțiți și experimentați ca gest și
notele pe măsură ce le cântați succesiv la pian.
Încercați să dați o coardă și încercați să reproduceți în euritmie armonia

notelor. Vei descoperi acum că ceva din interiorul tău nu vrea să meargă împreună
cu asta. Când dați o coardă, vă confruntați cu problema de a efectua simultan pasul
și mișcările ambelor brațe, așa cum am indicat, să spunem, pentru mișcările pentru
triada majoră. Sunteți împins să faceți acest lucru, dar cu siguranță vă va trezi un
sentiment de opoziție interioară. O anumită tendință va deveni evidentă în sufletul
vostru de a transforma elementul acordic, armonic în element melodic, de a
transforma notele care sună simultan într-o progresie. Și vă veți simți cu adevărat
mulțumiți doar atunci când, cum ar fi, eliberați acordul, când îl veți conduce în
Melos, făcând trei mișcări pentru cele trei note, una după alta.
Se poate afirma clar ca o lege că euritmia ne obligă de fapt să eliberăm continuu

elementul armonic în Melos. Acesta este elementul corectiv despre care vreau acum
să vorbesc. Când simțiți acest lucru în mod corect, veți ajunge la concluzia că, pe cât
de drastic pare, acordul este într-adevăr o înmormântare. Acordul poate fi
asemănat cu o înmormântare. Cele trei note care sunt jucate împreună și care sunt
astfel dependente de spațiu și nu de timp - aceste note au murit în acord. Ei trăiesc
doar atunci când apar ca melodie. Când simțiți cu adevărat acest lucru, veți
descoperi că elementul muzical real se găsește doar în elementul melodic, efectul
notelor care trăiesc în timp.
Veți realiza atunci cât de lipsit de sens este să întrebați: „Ce exprimă
notele?” Astăzi oamenii au mers atât de departe în această direcție încât încearcă să
facă muzica să reprezinte ondularea apei, oftatul vântului, foșnetul frunzelor și tot
felul de lucruri. Acest lucru, desigur, este într-adevăr îngrozitor. Bineînțeles, nu
intenționez să fac campanie împotriva acestui gen de lucruri și nici să scăd din
plăcerea pe care o poate lua oricine; Sunt îngrijorat doar de faptul că înțelegem
corect problema din elementele fundamentale. Notele sau progresiile notelor
vorbesc de la sine. Ei sunt într-adevăr doar acolo pentru a vorbi de la sine, pentru a
exprima ceea ce al treilea spune celui de-al cincilea, ceea ce al treilea spune
primului sau ce spun ei trei împreună atunci când se joacă succesiv. În caz contrar,
ne aflăm în poziția distinsului muzician european care a cântat odată o piesă cea
mai complicată din multe voci pentru un arab. Arabul a intrat într-o stare teribilă
de agitație și a spus: „Dar de ce să mergem atât de repede? Aș vrea să aud fiecare
melodie la rândul ei. ' El a dorit ca fiecare voce să fie interpretată separat, pentru că
nu putea accepta că piesa reprezintă altceva decât un conglomerat practic neuzical,
zgomotos, de lucruri destul de diferite. [16] conglomerare zgomotoasă de lucruri
destul de diferite. [16] conglomerare zgomotoasă de lucruri destul de diferite. [16]
Vreau să vă clarific faptul că în elementul muzical este prezentă o lume reală, în

care redescoperim impulsurile din restul lumii.
Să luăm în considerare un fapt. Murim. Corpul fizic rămâne, dar se

dezintegrează. De ce se dezintegrează? De ce se dizolvă? Procesul dizolvării începe
după moarte; până în acel moment corpul nu se dezintegrează, ci rămâne intact. De
ce? Pentru că anterior am avut timp în noi. Din momentul în care apare moartea,
cadavrul trăiește doar în spațiu; nu poate participa la timp. Pentru că nu mai poate
participa în timp, deoarece există doar în spațiu și este supus legilor spațiului, acest
fapt îl face mort, acest lucru îl face să dispară. Devenim un cadavru din cauza
imposibilității de a purta timp în noi; trăim, în timpul existenței pământești, pentru
că suntem capabili să transportăm timp în noi înșine, să permitem timpului să
lucreze în noi înșine, deoarece timpul este activ în materialul care se extinde în
spațiu. Melodia se manifestă în timp. Acordul este cadavrul melodiei. Melodia
moare în acord.
În ceea ce privește înțelegerea muzicii, epoca noastră actuală este într-o stare
regretabilă. Toate aceste discuții despre ton-culoare în tonuri și așa mai departe,
sunt într-adevăr doar o încercare de a transforma singura notă într-un fel de
acord. Oamenii de astăzi au o tendință înnăscută de a găsi elementul armonic chiar
și într-o singură notă. Ca răspuns la diferite întrebări cu privire la modul în care ar
trebui dezvoltată muzica, am răspuns frecvent că trebuie să devenim conștienți de
melodia din nota unică; [17] în nota unică trebuie să devenim conștienți de
melodie, nu de acord, ci de melodie. O notă ascunde în sine o serie de note - fiecare
notă la toate evenimentele conține trei. Cu o singură notă pe care o auzi de fapt ca
sunet, care este produs de un instrument și este de fapt audibil, avem
prezentul. Apoi, există o altă notă în ea, ceea ce este ca și cum am aminti această a
doua notă. Și există o a treia notă în ea, care este ca și cum am fi așteptat această a
treia notă. Fiecare notă atrage cu adevărat amintirea și așteptarea ca note melodice
adiacente. Aceasta va fi prezentată într-o zi. [18] Oamenii vor descoperi cu
siguranță posibilitatea de a aprofunda muzica prin simpla notă devenind adâncită
în melodie. Astăzi oamenii caută acordul într-o singură notă și se gândesc la modul
în care acest acord există în tonuri. Totuși, acest lucru indică de fapt concepția lor
materialistă despre muzică. [18] Oamenii vor descoperi cu siguranță posibilitatea
de a aprofunda muzica prin simpla notă devenind adâncită în melodie. Astăzi
oamenii caută acordul într-o singură notă și se gândesc la modul în care acest acord
există în tonuri. Totuși, aceasta indică de fapt concepția lor materialistă despre
muzică. [18] Oamenii vor descoperi cu siguranță posibilitatea de a aprofunda
muzica prin simpla notă devenind adâncită în melodie. Astăzi oamenii caută
acordul într-o singură notă și se gândesc la modul în care acest acord există în
tonuri. Totuși, acest lucru indică de fapt concepția lor materialistă despre muzică.
Acum următoarea întrebare este neobișnuită, dar din punct de vedere al

euritmiei este pe deplin justificat: Unde se află într-adevăr elementul
muzical? Astăzi nu ar exista nicio îndoială că elementul muzical constă în note,
deoarece un astfel de efort extraordinar este necesar în școli pentru a pune corect
aceste note, pentru a le aranja în modul corect. După cum știți, totul depinde de
stăpânirea notelor. Dar notele nu sunt muzica! Așa cum corpul uman nu este
sufletul, tot așa notele nu sunt muzica. Interesant este că muzica se află între
note. Avem nevoie doar de note pentru ca ceva să se afle între ele. Notele sunt
necesare, desigur, dar muzica se află între ele. Nu C și E nu sunt esențiale, ci ceea ce
se află între cele două. Cu toate acestea, un astfel de element este posibilă doar în
elementul melodic. În acord ar fi destul de lipsit de sens. În armonie, o astfel de
minciună între ele ar fi destul de lipsită de sens. Trecerea de laMelosul către
elementul armonic este într-adevăr o tranziție treptată de la domeniul muzical la
cel nemuzical. Căci prin aceasta muzica este îngropată, prin aceasta muzica este
ucisă.
Aș putea să vă dau o definiție oarecum ciudată a muzicii. Bineînțeles, nu ar

trebui să o dau într-o școală de muzică, dar trebuie să o dau euritmiștilor, pentru că
oricine dorește cu adevărat să promoveze tonul euritmiei trebuie să înțeleagă aceste
lucruri. Este o definiție negativă, cu siguranță, dar totuși corectă: Care este
elementul muzical? Este ceea ce nu auziți! [19] Ceea ce auzi nu este niciodată
muzical. Dacă luați experiența care există în timp, care se află între două note ale
unei melodii, atunci nu auziți nimic, deoarece doar notele în sine sunt
audibile. Ceea ce experimentați inaudibil între note, adică muzica în realitate,
pentru că acesta este elementul spiritual al materiei, în timp ce celălalt este
manifestarea senzorială a acesteia.
Vedeți, acest lucru vă permite în cel mai eminent sens să aduceți personalitatea
umană, personalitatea umană ca suflet, în elementul muzical. [20] Cu cât ești mai
capabil să scoți la iveală ceea ce nu se aude, cu atât folosești mai mult sunetul ca
vehicul pentru inaudibil, cu atât muzica este pătrunsă cu sufletul. A simți acest
lucru în elementul muzical este tocmai sarcina euritmistului. Iată de ce, în gesturile
euritmiei, așa cum am văzut mai devreme (sau așa cum le-am văzut altfel sau le
vom arăta) cu aceste gesturi, el sau ea ar trebui să se simtă încântat nu în poziție, ci
în aducerea pozițiilor, adică în mișcare. În toată întinderea euritmiei, esențialul nu
constă în realizarea ipostazelor, ci în mișcare.
S-ar putea să nu spui niciodată (am subliniat frecvent acest lucru, dar văd
frecvent concepția opusă în practică), s-ar putea să nu spui niciodată: Acesta este
un ee (braț întins). Deocamdată nu mai ee. Este doar un ee atâta timp cât este
format, atâta timp cât brațul este în mișcare; atâta timp este ee. Nimic din euritmie
nu-și păstrează vreodată sensul odată ce a apărut. În euritmie, semnificația constă
în procesul de înființare.
În consecință, euritmistul trebuie să acorde o mare atenție formării mișcării,

direcționând cea mai mare grijă către acea mișcare prin care apare o formă. Și
trebuie luată în considerare, de îndată ce apare o formă, să o transformăm cât mai
repede posibil, să o conducem în forma ulterioară. Euritmistul consideră mișcarea
ca elementul său, care nu stă în forma și nici nu se ține de ea.
Oricine este sensibil la aceste lucruri în euritmie va simți mai ales felul de
lucruri pe care le-am făcut deja, în felul următor. Unele piese de muzică tocmai s-au
terminat; piesa s-a terminat și stai în ultima poziție până când perdeaua cade. (Am
cerut ca acest lucru să se facă în spectacole, dar trebuie simțit și el.) Este destul de
terminat. Poziția finală, cifra finală s-a odihnit, iar cortina este trasă. Ce sentiment
ar trebui să trăiască aici; ce ar trebui să simțim? Că euritmul se apucă! De fapt,
ajungem la anularea activității artistice, euritmice. S-a terminat. Spunem, ca să
spunem așa, publicului: [21] „Prieteni, acum am ucis spectacolul, astfel încât să
puteți veni în voi și să vă gândiți puțin la asta”. Stând pe loc poate avea cu siguranță
această semnificație.
Toate acestea servesc pentru a vă arăta cât de mult contează în orice formă
posibilă pentru a face un studiu al ființei umane în mișcare. Există trei observații pe
care le putem face despre ființa umană. Știm că ființa umană există în spațiu, dar
ceea ce este spațial în el nu aparține euritmiei. Dar ce se poate manifesta în spațiu
ca mișcare; asta este ceea ce aparține euritmiei. Și este clar că ființa umană trăiește
în spațiu într-o manieră triplă.
Mai întâi, el trăiește în spațiu în direcția de sus în jos și de jos în sus. Știm că
deasupra avem capul și dedesubtul picioarelor și că acestea diferă între ele. Oricine
face un studiu mai profund al ființei umane va descoperi că este de aceeași
importanță, să spunem, la ceea ce este descris mai extern în anatomie, și anume
faptul că în picior există oasele călcâiului, degetele de la picioare și instep și așa mai
departe, iar în cap osul frontal, osul parietal și osul occipital și așa mai
departe. Apoi, deplasându-se mai spre interior, este descris creierul; sunt descriși
mușchii piciorului. Aceste lucruri sunt descrise ca și cum cineva sau altcineva ar fi
șansat să le unească pe toate și astfel forma umană a luat ființă din întâmplare. În
realitate, capul este octava piciorului. Și există la fel de mult adevăr în
acest sens (în faptul că capul este octava piciorului) ca în celelalte fapte
conținute în cărțile despre anatomie. Căci dacă luați activitatea
picioarelor ca punct de plecare și luați ceea ce a făcut capul pentru aceasta
(căci capul are ceva de-a face cu faptul că sunteți capabili să mergeți cu
picioarele) și dacă într-adevăr înțelegeți activitatea capului și activitatea
picioarelor, apoi, în relația dintre cei doi, aveți destul de literal
sentimentul de octavă și prim. Nu este altceva decât acest lucru. Putem Fig. 2
parcurge întreaga ființă umană în acest fel, pentru că ființa umană este o
scară muzicală. [22] și ia ceea ce a făcut capul pentru asta (căci capul are ceva de-a
face cu faptul că ești capabil să mergi cu picioarele tale) și dacă înțelegi cu adevărat
activitatea capului și activitatea picioarelor, atunci, în relația dintre cei doi, aveți
destul de literal sentimentul de octavă și prim. Nu este altceva decât acest
lucru. Putem parcurge întreaga ființă umană în acest fel, pentru că ființa umană
este o scară muzicală. [22] și ia ceea ce a făcut capul pentru asta (căci capul are ceva
de-a face cu faptul că ești capabil să mergi cu picioarele) și dacă înțelegi cu adevărat
activitatea capului și activitatea picioarelor, atunci, în relația dintre cei doi, aveți
destul de literal sentimentul de octavă și prim. Nu este altceva decât acest
lucru. Putem parcurge întreaga ființă umană în acest fel, pentru că ființa umană
este o scară muzicală. [22]
Avem astfel ființa umană extinsă de sus în jos și de jos în sus. Dar avem și ființa
umană extinsă în direcțiile dreapta-stânga și față-spate, spate-față. Celelalte direcții
ale spațiului pot fi legate de aceste trei direcții, care se disting atât de clar în ființa
umană. [23]
Când ființa umană transportă experiența muzicală în euritmie, el o duce în

mișcare. Și nu are de ales în mișcările sale decât să intre, într-un fel sau altul, în
aceste trei direcții diferite. El trebuie să găsească o modalitate de a folosi aceste trei
direcții, dacă elementul muzical trebuie transportat în mișcare, deoarece acestea îl
reprezintă pe el și [toate] posibilitățile sale de mișcare. În euritmie [toate]
posibilitățile umane de mișcare ar trebui să devină evidente.
Când luați direcțiile de sus în jos și de jos în sus (veți fi adunat acest lucru din
tonul relativ primitiv euritmie pe care l-am avut până acum), când luați direcțiile în
sus-jos și în jos (luând în considerare și ce Am spus despre triade majore și minore,
și așa mai departe, și în legătură cu piciorul și capul), atunci veți putea simți:
înălțimea ființei umane, sus-jos și jos-sus , corespunde pitch. Nu avem alte mijloace
de exprimare a înălțimii decât mișcarea în sus și în jos a brațelor, a mâinilor și, într-
adevăr, dacă doriți, mișcarea în sus și în jos a picioarelor sau a capului. Când facem
vizibilă înălțimea, ne deplasăm în direcția verticală ( vezi Fig. 3 ).
Fig. 3
Acum să luăm dreapta-stânga. Această direcție ne duce imediat în gestul

mișcării. Unde se face evidentă direcția dreapta-stânga? Dreapta-stânga este
deosebit de evidentă atunci când cineva merge. Mersul este cu adevărat
introducerea în mișcare a dreptului-stânga: piciorul drept, piciorul stâng, piciorul
drept, piciorul stâng. Și direcția dreapta-stânga va rămâne fără viață atâta timp cât
vei merge în viață într-o manieră filistină; nu va exista viață în dreapta-stânga. Dar
viața este introdusă imediat când facem o diferențiere între dreapta-stânga, așa
cum o face natura prin faptul că oamenii scriu de obicei cu mâna dreaptă și nu cu
stânga. O diferențiere poate fi, de asemenea, arătată pur și simplu făcând un pas
puternic cu piciorul drept, piciorul stâng fiind tras înapoi, înainte de a-l pune din
nou. Tot ceea ce se întâmplă în acest fel prin diferențierea dintre dreapta și stânga
este legat de bătăi (vezi Fig. 3). Beat în muzică este transferat în mișcare euritmică
prin intermediul stânga-dreapta.
Mai rămâne partea din față-spate. Ideea este că partea din spate este prinsă din
interior și, pentru a face acest lucru, trebuie să privim ființa umană puțin mai atent.
Acum, știți, partea din spate nu este doar, să zicem, ca și cum un indicator ar fi
scris cu „față” pe o parte și „spate” pe cealaltă. Elementul esențial al față-spate este
că vedem în fața noastră, dar nu vedem în spatele nostru. În spatele nostru este, de
fapt, o lume a întunericului, de care abia avem o idee, în timp ce în fața noastră se
află întreaga lume vizibilă care se deschide. Și în mișcarea noastră, putem întoarce
„frontul” către întreaga lume vizibilă și apoi avem de-a face cu ceea ce este în
față. Și când ne întoarcem către acest „front”, înseamnă că scurtăm
mișcarea. Suntem chiar în mijlocul lumii. Facem mișcarea scurtă.
Când nu suntem capabili să intrăm în această lume, când suntem ținuți înapoi,
lipiți, parcă, de întunericul care stă în spatele nostru și nu putem ieși din ea, facem
mișcarea lungă. Și astfel putem diferenția pur și simplu relația dintre față și spate
prin intermediul „scurt-lung”. Avem apoi u - sau - u, iambus și troie ( vezi ritmul
din Fig. 3 ). Asta înseamnă că avem ritm; față-spate conferă ritmul.
Acum posedăm trei dintre elementele muzicale, iar acestea pot fi utilizate în
formele dvs. muzicale. Dacă pot să-l exprim astfel: tu pui ritmul, exprimi ritmul
prin intermediul rapid-lent și exprimi elementul muzical propriu-zis, Melos ,
conducând mișcările în sus sau în jos în consecință. Întreaga ființă umană este
angajată în euritmie prin ritm, ritm și Melos .
În principiu, muzica este ființa umană. Și într-adevăr, din muzică putem învăța
pe bună dreptate să ne eliberăm de materie. Căci dacă muzica ar deveni
materialistă, ar minți de fapt: nu este „acolo” Orice altă formă de materie este
prezentă în lume și este insistentă. Dar sunetele muzicale inițial nu se găseau în
lumea materială. [8] Trebuie să concepem un mijloc de a le produce; mai întâi
trebuie făcute. Elementul sufletesc, care se află între note, trăiește în ființa
umană. Dar astăzi, pentru că lumea a devenit atât de lipsită de muzică, oamenii
sunt abia conștienți de asta.
Acest lucru va fi luat din nou în considerare atunci când oamenii își dau seama
că nota corespunde poziției calme a euritmistului. Să ne uităm acum la triada
majoră. (Acest lucru a fost demonstrat.) Acum nu mai sunteți angajat în euritmie,
deoarece euritmia se află în procesul de a ajunge la această poziție. Triada majoră
constă în mersul înainte, în tendința către, venirea-în-ființă, nu în faptul
împlinit. Dar nota ca atare corespunde posturii completate. Asta înseamnă că, în
momentul în care o notă este finalizată, elementul muzical încetează.
În acest sens, urmează un interes deosebit: Trebuie să putem simți o relație

între elementul muzical și vorbire. Dacă te străduiești să asculți scara din vocalele
principale, rezultă cele mai interesante lucruri:
C se poate spune că corespunde cu u (' oo ')

D la o (' o ')
E la a (' ah ')
F la ö (' ir ') (echivalent în engleză ca în: naștere)
G la e (' a ')
A to ü (' eu ') (echivalent englezesc ca în: feud)
B to i (' ee ')
Aceasta este corespondența aproximativă între scară și vocale principale, pur în

funcție de sunetul lor. [24]
Acum aș vrea să faci o oo cu picioarele. Aceasta este nota cheie, după cum știți
cu toții. Și acum încercați să faceți mișcarea unei triade majore sau minore în
modul în care am discutat deja, marcând al treilea cu al cincilea final. Dacă
raportați mișcările și le împingeți oarecum, al cincilea va fi exprimat în mișcarea
a; va deveni un a de la sine înțeles.
După aceasta, încercați să faceți un ah; și acum încercați cel mai puternic să
faceți o a treia, nu cu o mână așa cum facem altfel, ci faceți mișcarea pentru a treia
cu ambele brațe, după ce ați imaginat keynote. Atunci te vei regăsi în mișcarea
euritmică pentru sunetul ah, cu al treilea.
Vedeți ceva foarte izbitor din asta. Dacă ascultăm foarte atent este aproape
posibil să auzim aproximativ această corespondență între vocalele principale și
scară; dacă sunetele sunt articulate corespunzător, ele se apropie de
scară. Mișcările euritmiei aduc acest lucru de la sine. Aceste mișcări care redau
formațiunile sunetelor muzicale, indică și cele ale formațiunilor pentru sunetele
vorbirii. Aceasta înseamnă că nu putem face altfel în euritmie decât, atunci când
facem mișcările corecte, să introducem condițiile corecte între sunetele muzicale și
sunetele vorbirii.
Nu am luat în considerare niciodată acest alt aspect al mișcărilor pe care le-am

studiat în toți acești ani din punctul de vedere al sunetelor vorbirii și al formării
lor; acum trebuie să încercăm să le realizăm în relația lor cu forma sunetelor
muzicale. Trebuie să devenim clari despre corespondența aproximativă dintre scară
și formarea sunetelor vorbirii. Și atunci când comparăm formarea sunetelor
muzicale cu cele pentru sunetele vorbirii, constatăm că asemănarea lor corespunde
la același grad cu cel dintre sunetele muzicale și sunetele vorbirii ca atare. Desigur,
nu este același lucru; există pur și simplu o asemănare. Nici în euritmie nu sunt cei
doi identici.
Vedeți din aceasta cât de natural apare ceea ce numim euritmie din esența
vorbirii, pe de o parte, și a elementului muzical, pe de altă parte. Acest lucru este
clar de văzut. Și când ați intrat în aceste lucruri, nu veți putea simți în alt mod
decât: Un sunet muzical sau un sunet de vorbire poate avea un singur gest; nu
poate fi exprimat într-o varietate de moduri.
Să continuăm mâine.

Prelegerea 4:
Progresia frazelor muzicale;

Swinging Over; linia Bar
Dornach, 22.2.24
Așa cum veți fi adunat din prelegerea de ieri, o prezentare corectă a euritmiei
trebuie să înceapă de la Melos, de la elementul melodic, sau am putea spune, de
asemenea, din motiv sau frază. [25] Este progresia motivului, motivul muzical în
timp, care indică calea pe care euritmia trebuie să o ia pe baza elementului muzical.
Să ne concentrăm astăzi asupra acestui lucru. Aici veți vedea din nou cât de
necesar este să acordați o atenție specială elementului muzical propriu-zis. Acum,
elementul muzical are sens în progresia motivelor - adică elementul muzical ca
atare, nu așa cum se manifestă în expresie. Și acest sens trebuie evidențiat într-o
prezentare a euritmiei. Întrebarea, deci, este cum trebuie tratată progresia unei
fraze muzicale în euritmie.
De obicei, în muzică însăși, chiar și atunci când o ascultă, oamenii nu reușesc să

observe simțul muzical care progresează în interiorul motivului în sine. Știți cu toții
că un motiv include frecvent linia de bare [american: bar]; într-adevăr acesta este
în general cazul. Bara, adică schimbarea barei, întrerupe motivul. Când treceți de la
un motiv completat la următoarea formație, simțiți adesea că ceva de genul
„interval mort” se află între ei (muzicienii folosesc frecvent chiar această
expresie). Se mai spune că un astfel de interval mort corespunde progresiei de la
sfârșitul unui cuvânt rostit la începutul celui următor. Problema este frecvent
privită în acest fel. Dar chiar această comparație, așa cum am spus ieri,
demonstrează că oamenii nu au niciun sentiment pentru faptul că adevăratul
element muzical este de fapt ceea ce este inaudibil. Când se vorbește despre
intervalul mort și se compară cu ceea ce se află între două cuvinte rostite,
comparația nu este validă. Oricine dorește să vorbească dintr-o înțelegere a artei nu
ar trebui să vorbească cu adevărat despre „intervalul mort” dintre două cuvinte, ci
dimpotrivă ar trebui să acorde cea mai mare valoare modului în care trecerea de la
un cuvânt la altul.
Gândiți-vă doar că în vorbire, în tratarea vorbirii, putem observa următoarea

diferență fundamentală între tratamentul bun și cel rău. Puteți trata fiecare cuvânt
separat, dar acest lucru este destul de diferit de sentimentul clar că un cuvânt se
termină într-un mod specific și următorul începe într-un mod specific. Și căutați un
sens între ceea ce este evident pentru simțuri (adică între sfârșitul unui cuvânt și
începutul următorului), unde se află spiritul, pe care încercați să-l
exprimați. Spiritul se află și între cuvinte. Mai mult, sunetele pe care le auzim în
cuvinte sunt doar impresia senzorială; când vorbim și noi, spiritul stă în tărâmul
inaudibil. Este trist faptul că oamenii de astăzi au atât de puțini sentimente pentru
tărâmul inaudibil și nu mai sunt capabili să asculte între cuvinte. O prelegere
despre știința spirituală nu poate fi niciodată înțeleasă atunci când urmezi doar
cuvintele reale; trebuie să asculți între cuvinte, chiar să asculți cuvintele,
descoperind în cuvinte ce se ascunde în spatele lor. În acest caz, cuvintele sunt în
orice moment un ajutor pentru a exprima ceea ce nu poate fi auzit.
Întrebarea, deci, este de a găsi câteva mijloace de diferențiere în mișcarea

euritmică a poziției unei linii de bare într-un motiv și a tranziției de la un motiv la
altul. Această diferență poate fi arătată prin menținerea mișcării la linia barei, astfel
încât oricine poartă mișcarea o face, ca să spunem așa, în sine, ori de câte ori este
posibil, indicând prin poziția brațelor și mâinilor că este împins împreună,
deplasarea unei forme prin contractarea mișcării formei în sine - cu alte cuvinte,
blocarea în timp ce în formă. În schimb, în tranziția de la un motiv-metamorfoză la
următorul, avem de-a face cu o schimbare (Schwung) de la un motiv metamorfozat
la celălalt. Balansăm într-o manieră plină de spirit de la un motiv metamorfozat la
următorul; în mișcarea corporală propriu-zisă avem un fel de oscilație ascendentă.
Încercați să practicați acest lucru până când devine o problemă normală atunci
când vă deplasați. Acest lucru va avea o mare semnificație. Ar fi destul de bine să ne
asigurăm că problema este clară. Să luăm următoarele pentru a clarifica acest
lucru. (Este important să începeți cu cele mai simple exemple și nu contează dacă
această simplitate este oarecum coaptă în casă.)
Aici, atunci, vom selecta o frază cât mai simplă posibil pentru a ne clarifica
semnificația reală a ceea ce am vorbit despre. Fraza începe cu un G și progresează la
B, revine la G, progresează la F # și așa mai departe. Astfel avem primul motiv, apoi
al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea, iar întrebarea este: Cum ar
trebui să se efectueze această progresie a motivelor în euritmie? În primul motiv ne
ținem înapoi, în cel de-al doilea ne întoarcem cu îndrăzneală spre următorul motiv:
curba este mai întâi în sus, apoi în jos, iar între noi avem liniile de bare. Expresia
continuă (vezi Fig. 4), ținându-ne înapoi, oscilând cu îndrăzneală înainte, ținându-
ne înapoi.
Fig. 4
Astfel, dacă desenez totul: în sus, în jos, în sus, în jos, în sus, în jos - găsim
întotdeauna linia barei între ele, iar în motivele cinci și șase, câte două linii
bare. Progresia este una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt care ne înfrânează,
și una, două, trei, patru, cinci se leagănă înainte. Încercați să fiți în poziție verticală,
dar mergeți împreună cu întreaga mișcare; a fi în poziție verticală la linia barei și a
oscila cu îndrăzneală înainte la trecerea de la un motiv la următoarea sa
metamorfoză. Linia barei trebuie să fie puternic indicată prin intermediul unei
puternice rezistențe la tine. Totuși, acest lucru nu poate avea loc niciodată simultan
cu notele, dar trebuie să apară întotdeauna între ele.
Sperăm că acest lucru este clar de înțeles. Arătați întotdeauna linia barei și

mișcarea de menținere a acesteia, foarte distinct. Desigur, acest lucru vă rog să vă
gândiți la ce înseamnă pentru diferitele forme de formulare. Am vrut să vă arăt
acest lucru cu un exemplu cât mai simplu posibil. Vedeți, prezentarea euritmiei
dezvăluie că melodia primește spiritul real și îl continuă. Fundamental vorbind,
orice altceva nu adaugă spiritul elementului muzical, fiind în orice caz un element
mai mult sau mai puțin ilustrativ. Dar, pentru a obține o convingere reală despre
acest lucru pentru voi înșivă, vă rog să încercați în primul rând să căutați întreaga
ființă umană în elementul muzical. Euritmistul este cu adevărat obligat să studieze
modul în care ființa umană curge, ca să spunem așa, în elementul muzical.
Este un fapt că, atunci când stăm cu forma noastră fizică, subțire sau scurtă,
grasă sau subțire (acea parte din noi care este de fapt vizibilă), aceasta este într-
adevăr cea mai mică parte din noi. Rămâne chiar, de fapt, pentru o scurtă perioadă
după ce am trecut prin portalul morții. Dar totuși cât din ființa umană este prezent
în cadavru? Când privim ființa umană așa cum stă în fața noastră în lumea fizică, se
poate vedea doar cadavrul, sau cu greu mai mult decât cadavrul. Acum, în muzică,
forma fizică a omului corespunde cu ceea ce poate fi numit cel mai puțin
semnificativ dintre elementele muzicale; reprezintă ritmul. Prin urmare, este destul
de firesc ca, cu linia de bare, să se pună accentul pe forma fizică, să vă
mențineți. [26]
Când treci la ritm, prezentând „scurt-lung”, depășești deja ceea ce este

reprezentat de forma corporală umană. În ritm, arăți deja o parte foarte importantă
din viața sufletului tău. Cu bătăile în euritmie, simți întotdeauna că greutatea unei
persoane este factorul determinant în exprimarea ei. Când ritmul este afișat în
euritmie, simți întotdeauna (așa cum tocmai ai văzut din aceste încercări) că devine
evident cât de grea este o persoană. O persoană mai grea va putea marca ritmul în
euritmie mai bine decât o persoană mai ușoară. Acest lucru este mai puțin evident
în cazul ritmului. Ritmul aduce ființa umană în mișcare. Și aici deja este destul de
ușor să diferențiem dacă mișcarea are gust artistic sau este lipsită de gust, dacă
mișcarea este pătrunsă de suflet: lent - rapid, lent - rapid. Vezi, aici își face apariția
elementul eteric din ființa umană. Ființa umană eterică este revelată în ritm.
Dacă totuși ne îndreptăm atenția către melodie, care transmite spiritul propriu-
zis în elementul muzical, atunci ființa astrală a omului este dezvăluită. Când ești
activ în elementul muzical, întreaga ființă umană, cu excepția ego-ului, este pusă în
joc. Este cu adevărat adevărat să spunem: „Ca ființă umană fizică, marcez ritmul; ca
ființă umană eterică, ritmul; ca ființă umană astrală, eu sunt evoluatorul lui Melos :
așa apar în fața lumii. ' Și, vedeți, în momentul în care treceți de pe tărâmul muzical
la cel al vorbirii, ego-ul intervine. În mod firesc, vorbirea este apoi transmisă în
elementul astral și chiar în eteric, dar impulsul său original stă în ego. [27]
La sfârșitul prelegerii de ieri am indicat paralela ascunsă între scară și vocale și

am văzut chiar cum elementul muzical intră euritmic în elementul vocal. Acum
trebuie, de asemenea, să fim clari cu privire la faptul că în cântarea tărâmului
elementului muzical pur este deja depășit. Elementul muzical pur și real este
exprimat în machiajul astral al ființei umane. Acesta este motivul pentru care
cântatul devine mai esențial muzical proporțional cu gradul în care se ține de ceea
ce este pur muzical - cu atât mai mult îl urmează pe Melos . Și într-adevăr, această
urmare a lui Melos va fi cea mai simpatică în cântat.
Trecând de la cântat la vorbire (la declarație și recitare), găsim o dizarmonie

accentuată între Melos și ceva care trebuie ținut cont și de recitant, și anume sensul
cuvintelor. Ar trebui subliniat faptul că elementul muzical trebuie să fie activ în
recitare și declamare, dar va exista întotdeauna un conflict interior, un conflict pe
care cântărețul nu îl poate rezolva decât în elementul muzical. Cu cât un cântăreț
este mai muzical, cu atât va intra mai mult în sfera astralului, în Melos , rezolvând
astfel singur problema cum să rămână muzical în cântat. În consecință, este nevoie
de mai multă abilitate pentru a rămâne muzical în cânt decât de exemplu pentru a
rămâne muzical în muzica instrumentală.
Dar acum să analizăm următoarele. Cred că toată lumea trebuie să simtă că un

anumit poem al lui Goethe produce un efect extraordinar de muzical. Mă refer la
poezie:
Über allen Gipfeln

Ist Ruh;
În allen Wipfeln
Spürest du
Kaum einen Hauch;
Die Vögelein schweigen im Walde.
Warte nur,
balde Ruhest du auch . [28]
Să luăm cuvintele principale din acest poem: Über allen Gipfeln ist Ruh:
Gipfeln, ist Ruh, Wipfeln, Hauch, auch, warte, balde .
Dacă intrați în această poezie cu sentimentul dvs., veți descoperi că ceea ce este
atrăgător și muzical (pentru că este extraordinar de atrăgător și muzical) constă în
utilizarea cuvintelor Gipfel, Wipfel, ist Ruh, Hauch, auch, warte, balde . În aceste
cuvinte se află elementul muzical propriu-zis. Acum te întreb, ce avem aici? Să
comparăm acest lucru cu ceea ce v-am spus ieri despre corespondența sunetelor
vocale, cu scara. Scriu întotdeauna scala astfel (în mod firesc orice notă poate fi
scrisă pe un C [adică tonic]) dar scriu C în mod obișnuit, ca nota de la care începe
scala. Desigur, problema nu depinde de acest mod de a o scrie, dar când scrieți așa
cum am făcut-o ieri, atunci avem în cuvântul GipfelBG, BAG - o treime
descendentă. Are efectul unei treimi minore ( Moll-Terz ). Este imaginea în oglindă
a unei treimi. Și repetarea acestei treimi oglindite în Wipfel și Gipfel este cea care
redă inițial acest efect muzical minunat de subtil.
Mergând mai departe, îl avem pe Ruh . În istul Ruh , conform modelului pe care

l-am descris ieri, mai întâi avem un B, iar u [' oo '] reprezintă C: B C. Găsim al
șaptelea raportat înapoi la prim, iar în această relație avem un exemplu de tot ce am
spus atât ieri, cât și cu o zi înainte. Când ființa umană intră în a șaptea, iese din
sine. Există o relație înapoi când se întoarce de la a șaptea la keynote; se recâștigă,
ca și cum ar fi. Puteți simți acest lucru în ist Ruh , deoarece este inerent cuvintelor.
Acum este deosebit de interesant faptul că în balde și warte avem EG - încă o

dată un fel de treime, dar cealaltă treime care se mișcă în direcția opusă; este
imaginea în oglindă a treimei anterioare, un fel de treime majoră ( Dur-Terz ). În
consecință, avem o corespondență minunată aici: treimi care se raportează între ele
ca imagini în oglindă și coada a șaptea descendentă, a șaptea armonie, în care ființa
umană este redată în sine.
Și acum vom merge mai departe. Hauch și auch sunt cuvinte în

care diptongul își face apariția. Ce sunt diftongii? Unde le putem căuta în
muzică? Aici, vedeți, putem inversa procesul nostru obișnuit. Am găsit adesea o
tranziție de la muzică la vorbire, iar acum vom trece de la vorbire la elementul
diftong, la elementul muzical. Dacă aveți o ureche pentru astfel de lucruri, aplicând
principiul despre care am vorbit adesea, veți întreba: Unde se află esența
diftongului? - de ei , de exemplu, sau au ? Are află în e sau i , în A sau u ? [ 1] Nu, se
află între ei. Sunetele reale ei , au , sunt rostite ( Ausgesprochene ), dar „esența”
( Ausgegeisterte , „spirited out”) a diftongului se află între ele și, din acest motiv,
trebuie să căutăm în diftong nu note, ci intervale . Diftongii sunt întotdeauna
intervale. Iar aspectul interesant al poeziei lui Goethe este că Hauch (au, adică) este
cu adevărat intervalul celui de-al treilea. Trebuie doar să vă amintiți modelul de
ieri Wipfel - BG, ist Ruh - BC, Gipfel - BG, Hauch - al treilea, auch - al
treilea, warte - EG, balde- E G. În acest fel, Goethe nu numai că folosește treimi
clare și imaginile lor în oglindă, dar, pentru a folosi toate posibilitățile în această
materie, adaugă intervale adevărate ale treimei în diftongi. Aici ai ce contează.
Când cineva citește sau recită această poezie a lui Goethes, nu contează că ar
trebui să creadă că conține intervale ale celui de-al treilea și chiar al
șaptelea. Bineînțeles că nu se gândește la asta! Cu toate acestea, când poemul este
simțit pe bună dreptate, ceva din acest lucru va fi exprimat de recitant. Își va găsi
drumul prin. Dar ce avem aici? Ce este aproape la fel de spiritual ca enunțul
semnificativ al ego-ului și care rămâne încă necunoscut? Este elementul astral. Și
astfel în spatele sensului poeziei există un sens mai profund, inconștient pentru
ființa umană, care este sensul muzical care se găsește în elementul astral; acest
lucru este deosebit de eficient în acest poem. În această poezie, Goethe a transferat
efectul poemului, în măsura în care acest lucru este posibil, din ego înapoi în
tărâmul astral.
Acum veți exprima cel mai bine această poezie în euritmie atunci când reușiți să
accentuați mai puțin sunetele separate, ci mai degrabă să le indicați ori de câte ori
este posibil, fără a le termina. Astfel, i („ ee ”) din Wipfel și Gipfel nu este chiar
terminat, ci lăsat planând în aer. Această întreagă poezie este exprimată cel mai
frumos, atât euritmic, cât și muzical, atunci când mișcările vocale sunt lăsate
planând, iar euritmistul se retrage înainte de a le finaliza.
Acestea sunt lucrurile pe care le am în minte când spun că euritmia ar trebui

studiată cu sentimentul. Sentimentul nu trebuie lăsat să dispară în timp ce ești
angajat în euritmie, ci mai degrabă cultivat. Căci privitorul poate diferenția în mod
clar (nu este conștient de acest lucru, pentru că nu ajunge la conștiința sa, dar în
mod inconștient privitorul poate spune destul de clar) dacă un euritmist trece
automat prin mișcările în euritmie sau dacă sentimentul este turnat în forme el sau
ea creează. Și doi euritmiști, dintre care unul este intelectual, care prezintă doar
semnificația a ceea ce a fost învățat, în timp ce celălalt simte prin orice până la
detaliile mișcărilor brațelor curbate sau întinse, simțind prin mișcările degetelor -
doi astfel de euritmiști vor fi cu adevărat pe cât de diferit este virtuosul de artist. O
persoană poate ști perfect cum să fie un virtuos, dar nu este, așadar, un
artist. Aceste lucruri, atunci când vor fi aduse la conștiință deplină, vor fi evidente
în frumusețea mișcărilor dvs. euritmice. În consecință, nu ar trebui să fie o
chestiune de indiferență dacă știți sau nu relația care există între o prezentare
euritmică a muzicii și o prezentare euritmică a recitării. Prin intermediul unei
cunoștințe derivate din experiență sentimentală, veți asuma atitudinea care trebuie
îmbrățișată pentru ca euritmia să se dezvolte tot mai mult într-o artă reală. În
consecință, nu ar trebui să fie o chestiune de indiferență dacă știți sau nu relația
care există între o prezentare euritmică a muzicii și o prezentare euritmică a
recitării. Prin intermediul unei cunoștințe derivate din experiență sentimentală,
veți asuma atitudinea care trebuie îmbrățișată pentru ca euritmia să se dezvolte tot
mai mult într-o artă reală. În consecință, nu ar trebui să fie o chestiune de
indiferență dacă știți sau nu relația care există între o prezentare euritmică a
muzicii și o prezentare euritmică a recitării. Prin intermediul unei cunoștințe
derivate din experiență sentimentală, veți asuma atitudinea care trebuie
îmbrățișată pentru ca euritmia să se dezvolte tot mai mult într-o artă reală.
Luați în considerare doar modul în care sensul cuvintelor distruge de fapt

melodia. S-ar putea spune că necesitatea de a respecta sensul cuvintelor atrage o
anumită teamă ca nu cumva melodia să fie distrusă. Rezultatul este că vorbirea
violează elementul muzical. Aceste cuvinte sunt în mod natural oarecum drastice,
dar vorbirea face violență elementului muzical. Trebuie să fie așa? Poate fi
confirmat oriunde în lume?
Da, cum se confirmă acest lucru în lume poate fi văzut din următoarele:
Vorbirea constă, pe de o parte, din sunetele vocale, care servesc în principal la
exprimarea a ceea ce trăiește în interior. În sunetele vocale, așa cum am văzut, este
ușor de văzut că elementul muzical își lasă amprenta, în timp ce la consoane acest
lucru este foarte greu de găsit. Dar știi și cât de des am subliniat faptul că vocalele
au fost smulse din ființa interioară a omului. Ele sunt expresia directă a
sentimentului, a esenței interioare a sufletului; minune, uimire, retragere în frică,
ținându-te în raport cu lumea exterioară, afirmare de sine, cedând, îmbrățișare
iubitoare - toate acestea sunt exprimate clar în vocale.
Consoanele sunt complet adaptate lumii exterioare. Dacă studiați o consoană,

veți descoperi că aceasta imită întotdeauna un lucru sau un proces existent în
lumea exterioară. Când cineva vorbește i [' ee '], puteți simți cu siguranță că aici
cineva se afirmă. Anumite dialecte germane folosesc chiar i în loc de ich , iar aici
ființa umană simte propria sa ființă cea mai puternică, așa cum știu, pentru că până
la al paisprezecelea sau al cincisprezecelea an eu am vorbit eu în dialect: „ Na, nit
du, i! '[' Nu, nu tu, eu! ']; Știu cum se afirmă propria ființă când se
spune i [' ee ']. Când vorbesc acest sunet i, sări mai întâi în aer și apoi stai pe
pământ. Aceasta este ceea ce trebuie simțit.
Acum , pentru consoanele - să ne ia L - vă puteți imagina sunetul, dar eu trebuie

să fie auzit; ah trebuie, de asemenea, auzit. Cel mult pot fi imaginați astral. Dar vă
puteți imagina destul de bine l sau r . L - dacă cineva se târăște de-a lungul, tu
imediat au l . R . cineva sare peste alergare; aveți r , care este un proces. Un rând
de roți fiori de-a lungul, ea l „ e, ca să spunem așa, dar o-Cog roata R“ s -a lungul! Îl
poți imagina imediat. Dacă ați observat vreodată că o miză este condusă în pământ
cu un ciocan, nu vă puteți imagina altceva decât un t; este un t . Un proces extern
este o consoană. Este întotdeauna un proces extern. Astfel, formațiunile
consonantice ale vorbirii indică clar lumea din afară. Vocalele se încadrează în
consoane.
Știți, desigur, că în [anumite] limbi consoanele sunt interschimbabile cu
vocalele. Fiecare consoană are ceva din vocală și fiecare vocală ceva din
consoană. Trebuie doar să ne amintim că în unele limbi l devine i ; o consoană
devine vocală. În anumite dialecte germane, de exemplu, l final se pronunță
întotdeauna i . Când vorbești dialectul, „Dörfl” se pronunță întotdeauna „Dörfi” ,
[aproximativ, „Dirfee”]. Sunetul este i , iar l este foarte ușor indicat în el; este i care
se pronunță cu adevărat.
Dar acest lucru aduce și sunetele vocale către exterior, spre lumea
exterioară. Vorbirea este ceva care intră în contact cu lumea exterioară; într-un
anumit sens, se poate spune că este o imagine a lumii exterioare.
Acesta este motivul pentru care vorbirea face violență elementului muzical și de
ce este necesară o mare îndemânare dacă dorim să recuperăm elementul muzical în
recitare. Este necesară o îndemânare mare pentru a ne întoarce la elementul
muzical și elementul melodic îl vom găsi în vorbire doar dacă elementul muzical din
poet vine să ne întâlnească; într-adevăr ritmul și bătăile trebuie luate în considerare
la recitarea oricărui pasaj al limbajului poetic. Dacă neglijăm acest lucru, păcătuim
împotriva ritmului și a ritmului (care în domeniul muzical în sine tind, desigur, mai
mult spre exterior), iar acest lucru are ca rezultat recitarea incorectă. Cu cât te
apropii mai aproape de elementul muzical în sine, cu atât intri mai mult
în Melos . Melos este elementul muzical.
Când examinați tot ceea ce tocmai am spus, veți descoperi că în lumea din afara
ființei umane, elementul muzical este prezent doar într-un grad limitat. Procedând
din interior spre exterior, trecând de la experiența muzicală la experiența vorbirii,
noi înșine ne retragem tot mai departe de tărâmul muzicii. De ce ne retragem tot
mai departe? Pentru că vorbirea trebuie să se bazeze pe natura externă. Dar natura
externă nu poate fi pusă sub semnul vorbirii decât atunci când un element este
introdus în vorbire care este cu adevărat străin. Căci natura disprețuiește ritmul,
ritmul și într-adevăr vorbirea noastră melodică. Și un materialist pur naturalist
consideră vorbire poetică de orice fel, adică vorbire artistică, afectată și
sentimentală.
Am cunoscut odată un coleg de student, de exemplu, care se considera foarte

înzestrat. Aceasta a fost la momentul anumitor prelegeri susținute de Schröer,
despre care am scris în Cursul vieții mele. [29] Cursurile au luat forma unor
exerciții practice de prelegere și redactare de eseuri. Acest student a sosit într-o zi,
spunând că este pregătit cu un subiect de cea mai mare importanță, într-adevăr,
care zguduie lumea. El a continuat să ne spună care au fost aceste idei care scutură
lumea. Acestea s-au ridicat la următoarele: Tot limbajul metric, poetic este
fundamental greșit. Oamenii scriu în ritmuri iambice, trohaice; scriu în
rimă. Totuși, acest lucru este complet greșit, deoarece nu este natural, ci
artificial. Totul trebuie desființat din poezie. Așa a fost descoperirea pe care a făcut-
o. El a declarat că o nouă poezie trebuie să-și facă apariția - fără ritm, fără iambus
sau troie și fără rimă. Mai târziu am experimentat chiar că o astfel de poezie este de
fapt scrisă. În acea perioadă, colegul meu de student a prezentat-o doar ca teorie.
Veți vedea din toate acestea că este perfect evident că ceea ce provine din natură
nu stă la baza elementului muzical, căci elementul muzical în sine este o creație a
ființei umane. Și dacă examinăm natura interioară a muzicii și a vorbirii, ne vom da
seama de ce elementul muzical este atât de îndepărtat de orice lucru naturalist. Este
forța auto-creatoare în ființa umană, iar imitarea naturii este o aberație a drumului
muzical.
Așa cum am spus mai devreme, nu vreau să arunc aspersiuni asupra imitației
„pădurilor foșnitoare”, a vânturilor pline, a izvoarelor care clocotesc, „a pârâului în
martie”, [30] și așa mai departe. Este departe de intenția mea de a critica aceste
lucruri în vreun fel; dar există în spatele lor nevoia de a ieși din elementul muzical
propriu-zis, de a îmbogăți muzica prin introducerea a ceva lipsit de muzică. În
anumite circumstanțe, rezultatul poate fi foarte agreabil, pentru că este posibil să se
extindă sfera fiecărei arte în toate direcțiile, dar pentru că euritmia cere ca muzica
să fie luată și mai mult din punct de vedere muzical decât este deja, vor apărea
dificultăți teribile dacă se încearcă exprimă în mod corect prin euritmie ceva care
nu este pur muzical.
Totuși, un alt lucru poate fi înțeles din acest lucru și acesta este efectul benefic al
terapiei cu euritmie tonică; căci acest lucru trebuie dezvoltat treptat unul lângă altul
cu euritmia tonului obișnuit. De ce asta? În principiu, un număr mare de boli sunt
cauzate de faptul că oamenii au tendința interioară de a se transforma într-un fel în
natură, în loc să rămână oameni. Ne transformăm întotdeauna într-o bucată de
natură atunci când suntem bolnavi. Acum suntem ființe umane prin faptul că nu
tolerăm din interior procesele naturale să rămână așa cum sunt, ci le supunem
instantaneu unei transformări interioare; le facem instantaneu umane din
interior. Nu există un proces în ființa umană (cu excepția dizolvării sării,
metamorfozarea sării) [31] care nu este o transformare a unui proces al naturii. Ne
îmbolnăvim când suntem neputincioși împotriva proceselor naturale în această
transformare interioară, dacă nu putem să le metamorfozăm (un proces pe care
trebuie să-l treacă în ființa umană) și când își continuă cursul ca procese
naturale. Dacă în orice parte a organismului uman un proces natural predomină
asupra omului și atunci facem persoana să practice tonusul euritmie, acesta este un
factor terapeutic; căci prin acest mijloc conducem partea corpului în cauză departe
de natură și înapoi în tărâmul uman. Când lăsăm pe cineva să dea tonul eurvthmy
pentru că natura din el este prea puternică, este ca și cum am fi spus procesului
natural din organ: „Ieși!” - pentru că aceste mișcări sunt doar umane și nu au nimic
de natură. Elementul muzical aparține doar omului, nu naturii. [32] dacă nu le
putem metamorfosi (un proces pe care trebuie să-l treacă în ființa umană) și atunci
când își continuă cursul ca procese naturale. Dacă în orice parte a organismului
uman un proces natural predomină asupra omului, iar noi facem persoana să
practice tonusul euritmie, acesta este un factor terapeutic; căci prin acest mijloc
conducem partea corpului în cauză departe de natură și înapoi în tărâmul
uman. Când lăsăm pe cineva să dea tonul eurvthmy pentru că natura din el este
prea puternică, este ca și cum am fi spus procesului natural din organ: „Ieși!” -
pentru că aceste mișcări sunt doar umane și nu au nimic de natură. Elementul
muzical aparține doar omului, nu naturii. [32] dacă nu le putem metamorfosi (un
proces pe care trebuie să-l treacă în ființa umană) și când își continuă cursul ca
procese naturale. Dacă în orice parte a organismului uman un proces natural
predomină asupra omului, iar noi facem persoana să practice tonusul euritmie,
acesta este un factor terapeutic; căci prin acest mijloc conducem partea corpului în
cauză departe de natură și înapoi în tărâmul uman. Când lăsăm pe cineva să dea
tonul eurvthmy pentru că natura din el este prea puternică, este ca și cum am fi
spus procesului natural din organ: „Ieși!” - pentru că aceste mișcări sunt doar
umane și nu au nimic de natură. Elementul muzical aparține doar omului, nu
naturii. [32] Dacă în orice parte a organismului uman un proces natural predomină
asupra omului și atunci facem persoana să practice tonusul euritmie, acesta este un
factor terapeutic; căci prin acest mijloc conducem partea corpului în cauză departe
de natură și înapoi în tărâmul uman. Când lăsăm pe cineva să dea tonul eurvthmy
pentru că natura din el este prea puternică, este ca și cum am fi spus procesului
natural din organ: „Ieși!” - pentru că aceste mișcări sunt doar umane și nu au nimic
de natură. Elementul muzical aparține doar omului, nu naturii. [32] Dacă în orice
parte a organismului uman un proces natural predomină asupra omului, iar noi
facem persoana să practice tonusul euritmie, acesta este un factor terapeutic; căci
prin acest mijloc conducem partea corpului în cauză departe de natură și înapoi în
tărâmul uman. Când lăsăm pe cineva să dea tonul eurvthmy pentru că natura din el
este prea puternică, este ca și cum am fi spus procesului natural din organ: „Ieși!” -
muzical aparține doar omului, nu naturii. [32] Când lăsăm pe cineva să dea tonul
eurvthmy pentru că natura din el este prea puternică, este ca și cum am fi spus
procesului natural din organ: „Ieși!” - pentru că aceste mișcări sunt doar umane și
nu au nimic de natură. Elementul muzical aparține doar omului, nu
naturii. [32] Când lăsăm pe cineva să dea tonul eurvthmy pentru că natura din el
este prea puternică, este ca și cum am fi spus procesului natural din organ: „Ieși!” -
muzical aparține doar omului, nu naturii. [32]
În vremurile anterioare, elementul muzical în sine era recunoscut ca un mijloc

de vindecare, iar muzica în astfel de vremuri aducea multe cure. Dar pentru că
elementul muzical iese în evidență în special în euritmie, la fel și forțele terapeutice
ale elementului muzical trebuie să iasă în prim plan cu o terapie eficientă. Asta am
vrut să vă spun astăzi. Mâine, în același timp, vom continua.
Cursul 7:
Fiziologie muzicală; punctul de plecare;

Intervalele; Cadențe
Dornach, 26.2.24
Am subliniat adesea că euritmia este extrasă din natura organizației umane, din
posibilitățile de mișcare prefigurate în organismul uman. Organismul uman, pe de
o parte, conține elementul muzical, care de fapt este încorporat în el, iar pe de altă
parte (așa cum ar trebui menționat în special în legătură cu euritmia tonului)
conține muzică tradusă în mișcare. Fără îndoială, vă va fi evident că elementul
muzical este situat, ca să spunem așa, în structura pieptului uman, deasupra
pieptului. Dacă punem întrebarea: „Cum să găsim în organizația umană actuală
tranziția de la cântat și de la organizarea muzicală interioară pe care se bazează
ființa umană la„ organismul mișcării ”euritmiei?” - atunci (după cum se vede
imediat) trebuie să ne întoarcem la membrele atașate structurii toracice, care se
dezvăluie ca niște membre ale mișcării din organismul pieptului. [42]
Acum, în ceea ce privește întreaga organizație umană, mâinile și brațele sunt

cele mai minunate „organe” umane. Și trebuie doar să vă exersați puțin viziunea
intuitivă pentru a recunoaște că ceea ce este latent în aparatul de cântat uman prin
palat, maxilar și așa mai departe apare ca membre. Într-o anumită privință, este ca
brațele și mâinile care s-au solidificat și s-au odihnit. Încercați următoarele:
Aduceți brațele și mâinile în mișcare înaintea dvs. prin intermediul unei
interblocări a degetelor (mâinile încrucișate) și comparați acum acest lucru cu ceea
ce se întâmplă când maxilarele inferioare și superioare sunt blocate, așa cum se
poate observa în schelet. Dacă țineți cont de mușchii întinși peste aceasta, veți
începe cu ușurință să discerneți procesul de metamorfozare de la o stare mobilă la o
stare de repaus.
Acum vedem cum continuă mai jos ceea ce servește elementului muzical în
cântat. Ceea ce este legat de producerea vocii și de inițierea sunetului este de fapt
înconjurat de mușchii și oasele care se termină în brațe și mâini. Și pentru că
mișcarea depinde de utilizarea acestor mușchi și oase, în consecință este o
problemă de a învăța să simțiți cum trebuie folosiți mușchii și oasele pentru a face
euritmie în sens muzical.
În producția vocală, cântăreața caută punctul de plecare pentru inițierea

sunetului. Putem găsi și noi un punct de plecare în euritmie, unde folosim acele
„organe” cele mai expresive, brațele și mâinile?
Ființa umană posedă un „organ” singular despre care se poate spune că
formează punctul de plecare anatomic, fiziologic dintre piept și brațe. Acesta este
osul gulerului. Este în formă de S - cu adevărat un os minunat. La un capăt este
conectat cu sistemul mijlociu uman, iar la celălalt capăt (după realizarea formei S)
iese spre periferie, spre direcționarea mișcărilor brațelor și mâinilor. Acum trebuie
să vă rog să luați în considerare următoarele. Animalele care folosesc picioarele
anterioare și labele anterioare pentru cățărarea dexteră (liliacul, de exemplu, sau
maimuța) au un guler format destul de ingenios. Fiarele de pradă, animale precum
pisicile sau leii, care nu urcă exact, ci își folosesc labele anterioare atunci când își
rup bucăți, au un guler mai puțin bine format, dar au unul. Calul, care folosește
picioarele anterioare numai în scopul alergării, nu și-a dezvoltat nici o abilitate în
utilizarea lor, iar formarea lor nu permite nicio mobilitate în sine; calul nu are
guler. Acum, este în guler că putem simți punctul de plecare din care provine
tonusul euritmie. Se află acolo. Și când devii conștient că o forță iese din osul
gulerului cu mușchii săi în brațe și mâini, atunci vitalitatea va fi adusă în tonul tău
euritmie. Atunci ai punctul de plecare. Are într-adevăr de-a face cu simțirea vie a
membrelor tale, astfel încât acestea să poată fi folosite pentru mișcări precum
noi. Oricine nu este în stare să se simtă într-un anumit loc nu va descoperi
niciodată punctul de plecare potrivit. iar formarea lor nu permite nicio mobilitate în
sine; calul nu are guler. Acum, este în guler că putem simți punctul de plecare din
care provine tonusul euritmie. Se află acolo. Și când devii conștient că o forță iese
din osul gulerului cu mușchii săi în brațe și mâini, atunci vitalitatea va fi adusă în
tonul tău euritmie. Atunci ai punctul de plecare. Are într-adevăr de-a face cu
simțirea vie a membrelor tale, astfel încât acestea să poată fi folosite pentru mișcări
precum noi. Oricine nu este în stare să se simtă într-un anumit loc nu va descoperi
niciodată punctul de plecare potrivit. iar formarea lor nu permite nicio mobilitate în
sine; calul nu are guler. Acum, este în guler că putem simți punctul de plecare din
care provine tonusul euritmie. Se află acolo. Și când devii conștient că o forță iese
din osul gulerului cu mușchii săi în brațe și mâini, atunci vitalitatea va fi adusă în
tonul tău euritmie. Atunci ai punctul de plecare. Are într-adevăr de-a face cu
simțirea vie a membrelor tale, astfel încât acestea să poată fi folosite pentru mișcări
precum noi. Oricine nu este în stare să se simtă într-un anumit loc nu va descoperi
niciodată punctul de plecare potrivit. Și când devii conștient că o forță iese din guler
cu mușchii săi în brațe și mâini, atunci vitalitatea va fi adusă în tonul tău
niciodată punctul de plecare potrivit. Și când devii conștient că o forță iese din osul
gulerului cu mușchii săi în brațe și mâini, atunci vitalitatea va fi adusă în tonul tău
niciodată punctul de plecare potrivit.
Prin urmare, cea mai necesară pregătire pentru euritmia tonului este o
concentrare a conștiinței voastre în partea stângă și în partea dreaptă a gulerului. Și
când începeți să faceți tonus euritmie, cu primul pas, [42] transferați-vă conștiința
la stânga și la dreapta gulerului. Simțiți că toate posibilitățile subtile de mișcare pe
care le vărsați în brațe și mâini provin cu adevărat din osul gulerului dvs., la fel cum
vocea trece de la punctul său de plecare. [43]
Apoi simțiți că vărsați acest sentiment, pe care îl stimulați în mod conștient în

guler, mai întâi în orificiul brațului superior. Și simțiți-vă și atunci când exprimați
keynote-ul cu picioarele, cu pasul, următoarele:
Deja în timp ce desfășurați brațul, forța care determină desfășurarea brațului merge
la keynote-ul de aici sus, procedând din punctul de plecare al braţ. Simțiți-vă că
întregul antebraț (și într-adevăr și brațul superior) împreună cu mâna și degetele ar
fi destul de ușoare, de parcă nu ar fi avut greutate, de parcă n-ar fi fost acolo, de
parcă ați avea de-a face cu ele de obicei. Dar aici, la punctul de plecare, simțiți o
puternică desfășurare a forței; apoi ați ținut cu putere nota principală în braț.
Și acum simțiți o ridicare sau rotire a brațului superior, în legătură cu mișcarea

pe care am arătat-o deja pentru al doilea. Simțiți-l pe al doilea, ținând mâna într-un
anumit mod, astfel încât forța care vă permite să păstrați această poziție a mâinii să
înceapă în brațul superior. Apoi aveți desfășurarea corectă a celei de-a doua; atunci
este într-adevăr o secundă.
Fluxul care curge din osul gulerului trece prin brațul superior și în braț; și abia
atunci curgerea în antebraț devine a treia. Și aici apare ceva extrem de
remarcabil. Pentru a forma a treia, desfășurați mișcarea așa cum am descris-o în
prima prelegere. Pentru aceasta, aveți nevoie de antebraț, de ambele mâini
[probabil dialect austriac pentru „brațe”. Nota traducătorului] și mâna dreaptă sau
stângă [brațul], în funcție de locul în care veți forma a treia. Când permiteți
senzația pe care ați folosit-o deja în brațul superior să curgă mai departe, aceasta va
trece peste cot și va curge în partea din spate a antebrațului. Este posibil. Când
mergi prin cot, ajungi la punctul de plecare pentru al treilea. Acum vă puteți
întreba: „Pot permite, de asemenea, senzația să curgă aici (de-a lungul interiorului
brațului spre mână)?” Aici, dacă sentimentul tău este sănătos, vei spune: „Acest
lucru nu este posibil. Pot lăsa sentimentul să curgă până în partea din spate a
mâinii. Dar dacă încerc să-l las să curgă pe partea interioară a brațului, acest lucru
nu este posibil. Trebuie să-mi imaginez că vine spre mine, de jos în sus. Trebuie să-
mi imaginez ca și cum aș fi ținut undeva cu mâna, ca și cum sentimentul ar fi curgut
de-a lungul acestei părți. Și astfel avem două posibilități. Dacă începutul brațului
superior este aici (vezi Fig. 18), senzația curge în această direcție (în jos). Trecem de
la al doilea la al treilea. De asemenea, putem desfășura sentimentul care vine spre
noi și aici trebuie să ne gândim că curge din mână spre interior (direcția săgeții).
Acum, vedeți, nu este ceva minunat! Brațul uman posedă un os în brațul

superior, pentru [intervalul] celui de-al doilea, și posedă două oase în antebraț
(raza și ulna) deoarece există două treimi. Osul din spatele antebrațului [ulna]
prezintă treimea majoră, iar osul interior al antebrațului [raza] treimea
minoră. Modul în care cântarul este activ în oasele și mușchii brațului este pur și
simplu minunat. Când ajungi acum la locul în care începe mâna (unde sunt oasele
mici), încă te simți exact ca și cum ai fi în interiorul tău.
Abia când ajungi la mâna însăși, ieși din tine. Al patrulea este încă înăuntru. Aici
este locul unde începe mâna. Aici trebuie să simțiți mișcarea care vă oferă cea de-a
patra. Al cincilea este aici în mână. Simțiți al șaselea aici în baza degetelor [falange
proximale], iar al șaptelea (așa cum v-am arătat) îl puteți produce în special cu
capetele degetelor [falange distale]. Trebuie să vă trimiteți sentimentul în capetele
degetelor.
Fig. 18
Vedeți, nu este o simplă figură de vorbire să spuneți că euritmia a fost extrasă
din organizarea ființei umane. Atât de puternic este cazul, încât vă puteți ține
complet la structura formei umane. Există cele două oase în antebraț pentru treimi
majore și minore, și și aici trebuie să dezvolți sentimentul corespunzător unei chei
majore și unei chei minore. Cheia majoră se simte în senzația care curge în jos,
trecând prin cot în ulna și de acolo în partea din spate a mâinii. [44] Când simțiți că
acest flux curge în partea din spate a mâinii, sentimentul este de starea majoră.
Cu toate acestea, când simțiți un ușor curent de aer sau un sentiment care vine
spre dvs., trecând prin palma mâinii și aici, la brațul inferior, în oasele interioare,
atunci aveți senzația stării de spirit minore. Dacă dobândești o sensibilitate pentru
acest transfer al sentimentului în organismul uman, te vei găsi devenind muzical
din interior, pentru că tu însuți trăiești cu adevărat la scară.
Profitați de o ocazie pentru a observa doi oameni angajați în euritmie, dintre

care unul face mișcările ca și cum ar fi fost efectuate de o persoană artificială, din
papier mache, mecanică, în timp ce cealaltă simte cu adevărat originea în guler,
simte cheia în punctul de plecare al brațului superior, al doilea procedează de aici
(brațul superior), al treilea în antebraț și mai departe în mâna însăși al patrulea, al
cincilea, al șaselea și al șaptelea. Trebuie să ieșim din noi în mâini. Suntem mai
mult din noi înșine la capetele degetelor. Aici apare al șaptelea. Scopul euritmiei nu
este de a inventa mișcări elaborate, ci mai degrabă de a extrage posibilitățile de
mișcare care sunt inerente formei umane în sine. Aici diferă euritmia de orice altă
încercare modernă de a dezvolta o artă a mișcării. În niciuna dintre aceste încercări
nu găsim în ceea ce se practică mișcările extrase în acest fel de ființa umană
însuși. Căci este necesar, în primul rând, să știm că brațul uman cu mâna omului,
de la punctul de plecare prin osul gulerului, este tocmai scala în sine.
Dacă te uiți la un cal, vei simți că de fapt nu ar putea face euritmie. Un cal
angajat în euritmie ar fi o priveliște îngrozitoare! Un pisoi ar face o impresie mai
fermecătoare și o maimuță mai bună. Euritmia unei maimuțe ar putea fi destul de
plăcută. De ce? Pentru că calul nu are guler. Un pisoi are un guler, chiar dacă este
mai puțin perfect format decât cel al unei maimuțe, care posedă cel mai perfect
guler [dintre cele trei]. Mișcările euritmice ale unui animal, dacă ți-ai putea
imagina, ar fi plăcute proporțional cu dezvoltarea osului său.
Tot ceea ce rezultă din apendicele plămânilor, laringelui și așa mai departe,
atunci când este metamorfozat și proiectat în mod corespunzător spre exterior, este
reprezentat în conglomerarea osului gulerului (omoplatul servește ca o completare)
guler-os, omoplați, antebrațul și oasele degetelor.
Acum, când primele patru note ale scalei sunt redate sau prezentate în euritmie,
le veți simți fără îndoială ca o progresie. Joacă scara până la al patrulea: prim, al
doilea, al treilea, al patrulea; este o progresie. Cu al cincilea simți că se schimbă
ceva. Și cu al șaselea și al șaptelea veți observa distinct în același timp o
răspândire; întreaga scară se extinde. Chiar și acest lucru este reprodus în
mână. Dacă luați în considerare structura simplă a brațului superior și a celor două
oase ale antebrațului, găsiți acolo întreaga imagine muzicală a primelor etape ale
scalei. Când scara se extinde (de la a patra înainte), totul este într-adevăr situat în
mâna însăși; și aici sunt douăzeci și șapte de oase concepute pentru mobilitatea
interioară. Astfel, când urci la notele superioare ale scalei, poți dezvolta puteri de
expresie considerabile,
Știți, totuși, că din punct de vedere anatomic există o mare asemănare între braț
și mână, și picior și picior, chiar dacă astfel de puncte de plecare nu sunt
prezente. Și este posibil să transferăm mișcările (pe care le-am folosit pentru a
exprima notele) la picioare și picioare, deși sunt mai greu de realizat și rămânând în
mod necesar ca indicație. Când transferați gesturile pentru note la picioare și
picioare, efectul va fi mai puțin frumos, dar aveți aici un mijloc diferit de exprimare
pentru picioare și picioare de la dans, așa cum am încercat deja în cele mai diverse
moduri în vorbire euritmie și altele asemenea. Acum veți aduna cu ușurință că, în
cazul picioarelor și picioarelor, începutul osului coapsei, întregul os al coapsei,
corespunde notei cheie, atunci când flexați mușchii. Când încercați să produceți o
mișcare în care partea inferioară a piciorului atârnă, într-o anumită măsură, în
timp ce mișcările puternice sunt făcute de partea superioară a piciorului, atunci vă
aflați în sfera keynote și a doua. Trecând deasupra părții inferioare a piciorului
către fibulă și tibie (tibie și os de atelă), găsiți din nou treimi majore și minore -
treimea majoră în tibie și treimea minoră în fibulă. În acest fel, treimile pot fi
exprimate încă o dată prin intermediul piciorului. Dar, în esență, astfel de mișcări
vor fi diferențiate foarte puternic de acele mișcări cele mai expresive de care este
capabilă ființa umană (mișcările, adică de brațe și mâini), la fel cum contrabasul
diferă de vioară. atunci te afli în sfera keynotei și a doua. Trecând peste partea
inferioară a piciorului până la fibulă și tibie (tibie și os de atelă), găsești din nou
treimea majoră și minoră - treimea majoră în tibie și treimea minoră în fibulă. În
acest fel, treimile pot fi exprimate încă o dată prin intermediul piciorului. Dar, în
esență, astfel de mișcări vor fi diferențiate foarte puternic de acele mișcări cele mai
expresive de care este capabilă ființa umană (mișcările, adică de brațe și mâini), la
fel cum contrabasul diferă de vioară. atunci te afli în sfera keynotei și a
doua. Trecând deasupra părții inferioare a piciorului către fibulă și tibie (tibie și os
de atelă), găsiți din nou treimi majore și minore - treimea majoră în tibie și treimea
minoră în fibulă. În acest fel, treimile pot fi exprimate încă o dată prin intermediul
piciorului. Dar, în esență, astfel de mișcări vor fi diferențiate foarte puternic de
acele mișcări cele mai expresive de care este capabilă ființa umană (mișcările, adică
de brațe și mâini), la fel cum contrabasul diferă de vioară. În acest fel, treimile pot fi
exprimate încă o dată prin intermediul piciorului. Dar, în esență, astfel de mișcări
vor fi diferențiate foarte puternic de acele mișcări cele mai expresive de care este
capabilă ființa umană (mișcările, adică de brațe și mâini), la fel cum contrabasul
diferă de vioară. În acest fel, treimile pot fi exprimate încă o dată prin intermediul
piciorului. Dar, în esență, astfel de mișcări vor fi diferențiate foarte puternic de
acele mișcări cele mai expresive de care este capabilă ființa umană (mișcările,
adică, ale brațelor și mâinilor), la fel cum contrabasul diferă de vioară.
Când, cu două persoane, o piesă muzicală este atât de interpretată încât notele
până la C două octave sub mijlocul C sunt puternic articulate cu brațele, în timp ce
notele de bas dincolo de C două octave sub mijlocul C sunt exprimate
corespunzător picioare (fie de către aceeași persoană, fie de către o altă persoană)
veți găsi că acest lucru oferă o posibilitate remarcabil de expresivă.
Astfel, este cu adevărat posibil astăzi ca toate elementele muzicale să fie incluse
în euritmie. Desigur, este imposibil să se lucreze exercițiile reale în timpul acestor
prelegeri; Cu toate acestea, veți înțelege cum stau lucrurile și, în viitor, va fi vorba
de practicarea temeinică a tuturor lucrurilor pe care vi le pun în față. Doar prin
exersare intrați cu adevărat în el. Apoi veți vedea că aceasta este tocmai metoda
tonului euritmiei.
Acum, dacă o persoană dorește să afișeze notele inferioare (notele de două

octave sau mai multe sub mijlocul C), subliniindu-le la fel de puternic, cu cât se
poate face cu picioarele și picioarele, în același timp indicând doar aceleași note cu
brațele, efectul va fi cu siguranță și el bun. Aceasta este o posibilitate.
O altă posibilitate este aceasta. În timp ce efectuați mișcările cu picioarele și

picioarele, brațele pot păstra într-un anumit mod mișcări confirmatoare care
învelesc totul, variind în funcție de gradul de vioiciune în mișcare pe care doriți să-l
exprimați (a) (a se vedea Fig. 19) sau , când este mai puternică și mai plină de viață,
o mișcare de acest fel (b) sau, când este deosebit de plină de dispoziție, o mișcare de
acest fel (c) Vedeți, este foarte posibil să vă spuneți: „Da, există diferite posibilități
de exprimare a notelor”. Căci acesta este cazul. Euritmia nu va conduce niciodată
pe nimeni în pedanterie.
Dacă ați practicat temeinic lucrurile pe care le discutăm aici, vor fi dezvăluite
multe variații diferite și posibilități de exprimare - dar numai dacă vă bazați munca
pe conștientizarea faptului că totul depinde de fapt de a fi conștient de punctul de
plecare, de a dezvolta conștiință: secunde sunt în brațul superior, treimi sunt în
antebraț. Cu conștientizarea dvs. transferată în mod corespunzător la brațul
superior sau la antebraț, veți crea mișcări estetice frumoase. Atunci sufletul tău este
pus în joc.
Fig. 19
Imaginați-vă doar unul dintre voi efectuând mișcările euritmiei. Euritmia este

un cântat prin mișcare; cântă. Nu dansează; nu este mimică; cântă. Acesta este
motivul pentru care nu puteți cânta și face euritmie în același timp. Muzica
instrumentală poate fi exprimată în ton euritmie, dar nu în cântare. Oricine își
imaginează că acest lucru este posibil nu a înțeles încă ce este euritmia. El nu o
privește ca pe o artă autonomă, ci o folosește pentru a ilustra ceea ce se cântă. Într-
un astfel de caz, euritmia ar fi doar o artă a ilustrației, iar aceasta, desigur, este o
neînțelegere completă. O mai bună înțelegere poate fi îmbunătățită menționând
ceva în acest sens. Imaginați-vă că o persoană exprimă în euritmie ceva ce cântă o
altă persoană, ambele exact același lucru. Oricine posedă viziune spirituală ar vedea
în corpul eteric al cântărețului exact aceleași mișcări; ar fi ca și cum un spirit ar fi
așezat pe umerii cântăreței, făcând chiar mișcările făcute de euritmist. Cântatul nu
este altceva decât o desfășurare cu corpul eteric al acelorași mișcări care rezonează
în organele vocale, pe care le permiteți organismului fizic să efectueze în
euritmie. De aceea este greu să suporti vederea oricui face euritmie în timp ce îi
cântă în același timp. Căci atunci ești conștient de același lucru duplicat; percepi cu
ochii fizici și apoi vezi o altă ființă eterică, cu picioarele atârnând pe umeri făcând
aceste mișcări acolo sus, făcând același lucru! [45] ar fi ca și cum un spirit ar fi
euritmie. De aceea este greu să suporti vederea oricui face euritmie în timp ce îi
aceste mișcări acolo sus, făcând același lucru! [45] ar fi ca și cum un spirit ar fi
euritmie. De aceea este dificil să suporti vederea oricui face euritmie în timp ce îi
aceste mișcări acolo sus, făcând același lucru! [45] Cântatul nu este altceva decât o
desfășurare cu corpul eteric al acelorași mișcări care rezonează în organele vocale,
pe care le permiteți organismului fizic să efectueze în euritmie. De aceea este dificil
să suporti vederea oricui face euritmie în timp ce îi cântă în același timp. Căci
atunci ești conștient de același lucru duplicat; percepi cu ochii fizici și apoi vezi o
altă ființă eterică, cu picioarele atârnând pe umeri făcând aceste mișcări acolo sus,
făcând același lucru! [45] Cântatul nu este altceva decât o desfășurare cu corpul
eteric al acelorași mișcări care rezonează în organele vocale, pe care le permiteți
organismului fizic să efectueze în euritmie. De aceea este dificil să suporti vederea
oricui face euritmie în timp ce îi cântă în același timp. Căci atunci ești conștient de
același lucru duplicat; percepi cu ochii fizici și apoi vezi o altă ființă eterică, cu
picioarele atârnate pe umeri făcând aceste mișcări acolo sus, făcând același
lucru! [45] și apoi vezi o altă ființă eterică, cu picioarele atârnând pe umeri făcând
aceste mișcări acolo sus, făcând același lucru! [45] și apoi vezi o altă ființă eterică,
cu picioarele atârnând pe umeri făcând aceste mișcări acolo sus, făcând același
lucru! [45]
Dacă vreodată veți avea ocazia să examinați un guler (probabil reușind să

dobândiți cunoștințe despre mușchii din jur și mai ales să studiați direcția pe care o
iau), atunci veți observa ceva foarte remarcabil despre acest guler în formă de
S. Forma acelei părți a gulerului care tinde spre exterior vă va oferi senzația că
primește ceva, că permite lucrurilor din exterior să se apropie de el. În acea parte
care iese din mijloc, veți simți o tendință de streaming. În guler (a se vedea
diagrama) aveți cu adevărat un out-streaming și un in-streaming. Fluxul exterior
trece prin partea din spate a brațului, prin ulna, în partea din spate a mâinii. Fluxul
interior trece prin palma mâinii, în sus pe rază și înapoi aici [până la guler]. Aici
există două fluxuri continuu, una care curge în acest fel în sus, iar cealaltă în afară
(vezi săgeata). Unul dă ceva afară, celălalt este receptiv. După aceasta, ajungeți
direct la o înțelegere reală a principalului (Dur ) și stări minore ( Moll ).
Fig. 20
Lucrurile care se spun despre majore și minore și care se găsesc în cărțile despre
muzică sunt de fapt îngrozitoare. [46] Multe astfel de teorii cu privire la majore și
minore au fost prezentate în ultima vreme. Dacă oamenii, într-un astfel de caz, nu
ar asculta într-un mod mai sănătos decât cred, soarta muzicii ar fi aceeași cu soarta
care, fără îndoială, ar depăși arta de a mânca dacă ar trebui urmate numeroasele
teorii fiziologice în locul instinctele. Este o milă că în muzică (și în consecință în
euritmie) putem, până la un punct, să urmăm instinctele; căci adevăratul secret al
diferenței dintre major și minor constă în faptul că totul din natura majorului curge
din voință, adică o curgere din plinătatea ființei umane. Tot ceea ce este important
este legat de acțiune ( Tat). Astfel, o anumită activitate trebuie introdusă în toate
motivele din starea de spirit majoră. Toate expresiile în starea de spirit minoră sunt
receptive. Ei posedă ceva de recunoaștere, de acceptare, de a pune mâna pe
ceva. Toate expresiile din starea de spirit minoră sunt legate de sentiment. Când
trecem de la o frază cu dispoziție majoră la o frază cu dispoziție minoră, trebuie cu
siguranță să arătăm că aceasta este o transferare a activității de la structura
exterioară a mușchiului și osului la manipularea structurii interioare a mușchiului
și osului în brațul și mâna euritmistului. Din sentimentul și experiența impulsului
spre acțiune trebuie să se desfășoare toată euritmia.
Este un fapt că orice lucru bazat pe elementul muzical poate fi exprimat în ton
euritmie. Pentru a fi convinși de acest lucru, trebuie doar să vă reamintiți, de
exemplu, nu numai cum se întâmplă acest lucru sau altul în fraza muzicală, ci și în
elementul muzical, ceea ce aduce o apropiere pentru sentimentul muzical ca atare
(unde progresia a unei fraze conduce într-o anumită direcție, rezultând un
sentiment de a fi verificat). În cadență avem ceva (expresia este oarecum brută, dar
cred că este aplicabilă) care împiedică fluxul muzicii.
Când experimentați cadența și întreaga progresie spre cadență, veți găsi
următoarele elemente destul de evidente. De exemplu, să luăm cadența în starea de
spirit majoră (vezi Fig. 21).
Cum ați exprima acest lucru în euritmie? În modelarea mișcării tale, trebuie să o
duci la concluzie și cu siguranță vei simți o tendință de a conduce mișcarea spre
dreapta, oprindu-o.
Acest lucru dă efectul unei închideri. Astfel, o cadență în starea de spirit majoră

te conduce să te miști într-o cotitură de la stânga la dreapta; mișcarea euritmică se
face în acest fel, spre partea dreaptă.
Fig. 21
Dacă, în loc de aceasta, avem o cadență în starea de spirit minoră, procesul este
inversat; mișcarea de oprire ar urma apoi de la dreapta la stânga, pentru că
elementul sentimentului trebuie să fie prezent. Numai ignoranța civilizației noastre
dă naștere dorinței de a învăța copiii să scrie atât cu mâna dreaptă, cât și cu cea
stângă. Această diferențiere în organismul uman este fundamentală. Căci există o
mare diferență, nu există, indiferent dacă inima este situată pe partea dreaptă sau
pe stânga. (Sunt cunoscute cazuri în care inima se află pe partea dreaptă, dar sunt
extrem de rare; într-un astfel de caz persoana în cauză ar diferi de toți semenii săi.)
Acum, această diferență fundamentală există într-adevăr. Se bazează pe
organizarea interioară a ființei umane. Așadar, atunci când vă apropiați de o
închidere, este necesar să simțiți: cadență în starea de spirit majoră (spre partea
dreaptă), cadență în starea de spirit minoră (spre partea stângă). Și când, în
progresul muzicii, în momentul în care ajungeți la o închidere a muzicii în sine
(unde nu vă puteți imagina continuarea), atunci în acest moment trebuie să
introduceți ceva în mișcarea dvs. prin care această mișcare este adusă în interior
concluzie. Veți simți necesitatea exprimării cadenței în euritmie în acest mod.
Vedeți, în acest curs de prelegeri a fost intenția mea deplină să vă îndrept

atenția tocmai asupra acelor lucruri legate de sentimentul interior al mișcării. Căci
am fost surprins de ușoara atenție acordată de euritmiști la acel aspect al figurilor
euritmice desemnate ca „personaj”. [47] Am subliniat întotdeauna că trebuie făcută
o încercare reală de a concentra sentimentul și de a stimula o tensiune musculară
puternică la acele părți ale figurilor euritmice unde se aplică „caracterul”. Acest
lucru face o impresie destul de diferită asupra audienței față de cea care este creată
atunci când (dacă doriți să iertați expresia) chestiunea se desfășoară flegmatic la
maximum. Euritmia se bazează fundamental pe posibilitatea ca aceste lucruri să
poată fi folosite.
Acum, deoarece euritmia vorbirii este mai legată de sensul cuvintelor, nu va fi

atât de vizibil dacă sentimentul nu însoțește activitatea. Dar dacă mișcările de tonit
eritmie nu sunt pătrunse tot timpul cu sentimentul, totul devine complet lipsit de
sens. Dacă sentimentele tale nu sunt încorporate așa cum am indicat astăzi pentru
barem, publicul va simți mișcările ca fiind arbitrare și neunite. Totul depinde de
sentimentul tău: Aici începe brațul superior și tu formezi keynote - sau dacă simți:
Un impuls simțit uman este situat aici în brațul superior și îl modezi pe al doilea în
felul în care ți-am spus ieri. Aceste sentimente determină dacă mișcările pe care le
efectuați pentru orice progres al notelor par pline de motivație umană sau dacă
apar nemotivate.
Totuși, din aceasta, vedeți (și acesta este un punct pe care aș dori să îl ating la
sfârșitul acestei prelegeri) că euritmia trebuie să se dezvolte treptat în așa fel încât
subiectele auxiliare să fie studiate, la fel ca în alte forme de artă. [48] Pictorul și
sculptorul sunt obligați să se familiarizeze cu anatomia sculptorilor și a
pictorilor. Nu pot continua fără ea. Euritmistul ar trebui să se străduiască să
dobândească o cunoaștere aprofundată a ființei umane și ar trebui să studieze
lucruri precum fiziologia claviculei și așa mai departe, ca studiu auxiliar (sau cum
ați dori să-l numiți).
Când luați în considerare acum această legătură intimă între euritmie și

întreaga organizare a ființei umane, nu vi se va mai părea ciudat că și în cazul
euritmiei tonului (deși poate cu variații ocazionale) putem vorbi despre o terapie cu
euritmie . Gândiți-vă doar la tot ce se află în spatele a ceea ce am discutat
astăzi! Ne-am dat seama că există atât o organizare interioară cât și exterioară în
formarea brațelor și a mâinilor (vezi Fig. 22). Se potrivesc reciproc la fel ca piulița
la coajă; sunt construite din aceleași forțe. În consecință, dacă trebuie să tratăm un
plămân bolnav, este posibil să lucrăm înapoi la acest plămân, încurajând pacientul
să facă tonit euritmie într-un anumit mod, ca terapie cu euritmie.
Fig. 22
Cu toate acestea, în afecțiunile gâtului, tonul euritmiei poate funcționa cu

rezultate deosebit de profunde. Căci întreaga structură musculară și osoasă a mâinii
și brațului nu este în realitate decât o imagine exterioară, concavă a ceea ce există în
formă interioară, convexă în plămâni, și continuă mai departe, în organizarea
inimii și în tot ceea ce privește vorbirea și cântarea chiar până la buze.
Așadar, o trezire cu adevărat practică a euritmiei care se află în tine, vă va

permite să obțineți o perspectivă profundă asupra organizației umane; într-adevăr,
aș vrea să spun, studiul euritmiei poate duce în tărâmul ezoteric dacă se practică
transferul impulsului interior al sentimentului de la osul gulerului la brațul
superior, raza, ulna și așa mai departe, sau în mod corespunzător în picioarele și
picioarele.
Mâine, atunci, în același timp, vom începe prin a adăuga ceea ce încă lipsește și,
în retrospectivă, vom completa studiile noastre.
O prelegere despre euritmia
On-line din: 22 iulie 2002
EURYTHMY
EURYTHMY a crescut din solul Mișcării antroposofice, iar istoria originii sale face
să pară aproape că este un dar al forțelor destinului. În anul 1912 Societatea
Antroposofică a pierdut unul dintre membrii săi, tatăl unei familii și, ca urmare, a
fost necesar ca fiica sa să aleagă o profesie, totuși o profesie, care ar putea fi găsită
în domeniul activității antroposofice. După multe gândiri, părea posibil să facem
din aceasta oportunitatea inaugurării unei noi arte a mișcării în spațiu, diferită de
orice a apărut până atunci.
Și astfel, din învățătura dată acestei tinere fete, au apărut chiar primele principii
și mișcări ale Euritmiei.
Euritmia trebuie considerată una dintre numeroasele activități care decurg din
Mișcarea antroposofică, care au crescut în așa fel încât primele lor începuturi
trebuie privite ca rezultatul funcționării destinului. Am vorbit cu câteva zile în urmă
despre formele stâlpilor Goetheanum și am menționat cum stătusem în fața acestor
stâlpi și mi-am dat seama că prin activitatea artistică au câștigat o viață proprie și
au dezvoltat calități destul de diferite de cele cu care inițial fuseseră
înzestrați. Același lucru se poate spune despre arta euritmiei.
Acesta este întotdeauna cazul atunci când cineva se bazează pe forțele creative
ale naturii, fie în munca de artist, fie în orice altă formă de activitate umană. Așa
cum forțele creatoare ale naturii se bazează pe sursa inepuizabilă a infinitului, astfel
încât este întotdeauna posibil să percepem în ceva care a realizat mult mai mult
decât a fost implantat inițial în ea, la fel este și atunci când impulsurile artistice se
unesc cu puternicele forțe creative ale naturii. Într-un astfel de caz, artistul nu
dezvoltă doar un impuls mai mult sau mai puțin limitat, ci ajunge la punctul în care
face din sine un instrument pentru puterile creatoare ale universului, astfel încât
din activitatea sa crește mult mai mult decât ar putea el intenționate sau prevăzute
inițial.
În momentul în care vorbesc, Euritmia a fost studiată doar de foarte puțini

oameni. La începutul războiului (primul război mondial), doamna doctor Steiner și-
a continuat pregătirea și, din acel moment, Euritmia a devenit din ce în ce mai
cunoscută, iar posibilitățile sale artistice s-au îmbogățit. Arta Euritmiei, așa cum o
cunoaștem astăzi, s-a dezvoltat din primele principii care au fost date în anul 1912.
Lucrarea de atunci a fost continuată fără întrerupere; dar Euritmia este încă doar la
începuturile sale și lucrăm neîncetat pentru dezvoltarea și perfecționarea sa
ulterioară.
Sunt, totuși, convins că Euritmia are în ea posibilități infinite și că, în viitor,

când cei care au fost responsabili pentru inaugurarea ei trebuie să-și fi lăsat mult
timp munca în alte mâini, Euritmia se va dezvolta mai mult până când va fi
capabilă să își ia locul ca o artă mai tânără alături de celelalte arte care au o tradiție
mai veche.
Nici o artă nu a ieșit vreodată din intenția umană concepută intelectual, nici
principiul imitării naturii nu poate produce vreodată o artă. Dimpotrivă, adevărata
artă s-a născut întotdeauna din inimile umane capabile să se deschidă la
impulsurile venite din lumea spirituală, inimi umane care s-au simțit obligate să
realizeze aceste impulsuri și să le întruchipeze într-un fel sau altul în materia
externă.
Se poate vedea cum, în cazul fiecărei arte separate - arhitectură, de exemplu,

sculptură, pictură sau muzică - anumite impulsuri spirituale au fost turnate în
omenire din lumile superioare. Aceste impulsuri au fost preluate de anumiți
indivizi special pregătiți să le primească și, în acest fel, prin activitatea umană,
imaginile lumilor superioare au fost reflectate în lumea fizică; iar diferitele arte au
luat ființă.
Este adevărat că artele, pe parcursul dezvoltării lor ulterioare, au devenit în cea

mai mare parte naturaliste și și-au pierdut legătura cu impulsurile care le-au
inspirat inițial, luându-le locul o simplă imitație a naturii exterioare. Totuși, o astfel
de imitație nu ar putea fi niciodată sursa vreunei arte adevărate.
Astăzi, când un sculptor sau pictor dorește să reprezinte figura umană, o face
studiind și lucrând dintr-un model. Cu toate acestea, se poate arăta cu ușurință că
arta sculpturii, care a atins apogeul în timpul civilizației Greciei antice, nu a apărut
prin intermediul artistului care lucrează dintr-un model și, în felul său, imitând mai
mult sau mai puțin impresiile exterioare ale simțurilor , dar în acel moment, când
arta plastică a Greciei era în plină înflorire, omul era încă într-o oarecare măsură
conștient de corpul eteric - care conține în el forțele formative și forțele creșterii. La
apogeul civilizației grecești, omul știa să folosească corpul eteric atunci când aducea
un braț sau o mână, de exemplu, într-o anumită atitudine, iar poziția și dispunerea
mușchilor erau o experiență reală pentru el. Avea o înțelegere interioară a
posibilităților de mișcare în braț și mână, a posibilităților de expansiune și
contracție musculară. Și a reușit să aducă această experiență interioară la expresia
fizică, folosind materiale fizice.
Astfel, sculptorul grec a încorporat în materie o experiență reală, interioară, nu

doar impresia externă a ochiului. El nu și-a spus: liniile merg în această direcție sau
în acea direcție și apoi încorporează în formă plastică percepțiile simțurilor sale
fizice; dar pentru el a fost într-adevăr o experiență interioară reală pe care a
recreat-o din forțele creatoare ale naturii și a încredințat-o materiei fizice externe.
Acest lucru este valabil pentru fiecare formă de artă. Au existat întotdeauna, și
vor exista întotdeauna, în cursul evoluției umane pe pământ, epoci în care arta este
la înălțime, în care influențele lumilor spirituale pătrund mai ușor în sufletele
oamenilor decât alteori, îndemnând ei să-și întoarcă privirea spre lumile spirituale
și să ducă de acolo impulsuri spirituale vii. Așa este adusă la naștere fiecare artă
adevărată.
Astfel de perioade de civilizație sunt întotdeauna urmate de altele cu o tendință

mai naturalistă, în care anumite arte obțin adesea o perfecțiune externă mai mare
decât au avut-o într-o etapă anterioară; dar această perfecțiune are în ea urme de
decadență, în timp ce la începuturile lor, aceste arte erau impregnate cu un impuls
spiritual mai vital, mai puternic și mai entuziast. În acea etapă anterioară nu își
pierduseră încă adevărata realitate; tehnica lor a fost rezultatul întregii ființe a
omului. Nu era o tehnică tradițională doar externă, ci se baza pe corpul, sufletul și
spiritul omului.
Realizarea acestui fapt al evoluției umane ar putea să dea un curaj să dezvolte

din ce în ce mai mult această artă a Euritmiei, care a fost purtată pe aripile soartei
în Mișcarea Antroposofică. Căci sarcina Mișcării Antroposofice este de a dezvălui
epocii noastre actuale acel impuls spiritual care i se potrivește.
Vorbesc cu toată umilința când spun că în cadrul Mișcării Antroposofice există o

convingere fermă că un impuls spiritual de acest fel trebuie acum, în prezent, să
intre din nou în evoluția umană. Iar acest impuls spiritual trebuie să se forțeze,
printre celelalte mijloace de exprimare, să se întruchipeze într-o nouă formă de
artă. Se va realiza din ce în ce mai mult că această formă specială de artă a fost dată
lumii în Euritmie.
Antroposofia are sarcina de a aduce o profunzime mai mare, o viziune mai largă
și un spirit mai viu în celelalte forme de artă. Dar arta Euritmiei nu putea să crească
decât din sufletul Antroposofiei; nu-și putea primi inspirația decât printr-o
concepție pur antroposofică.
Prin vorbire omul este capabil să-și dezvăluie ființa sa interioară semenilor
săi. Prin vorbire, el își poate dezvălui cel mai ușor natura sa cea mai profundă.
În toate perioadele civilizației, într-o formă potrivită epocii particulare, cot la

cot cu acele arte care au nevoie pentru exprimarea lor fie a elementului extern al
spațiului, fie a elementului extern al timpului, însoțind și completând acestea,
găsim acea artă care se manifestă ea însăși prin vorbire - arta poeziei.
Arta vorbirii - folosesc în mod intenționat expresia „arta vorbirii” pentru a

descrie poezia, iar justificarea pentru a face acest lucru va apărea mai târziu - este
mai cuprinzătoare și universală decât celelalte arte, deoarece poate întruchipa alte
forme de artă în interiorul propria sa formă. Se poate spune că arta poeziei este o
artă a vorbirii care în cazul unui poet lucrează mai plastic, iar în cazul altuia mai
muzical. Într-adevăr, se poate ajunge atât de departe încât să spunem că pictura
însăși poate intra în arta poeziei.
Vorbirea este un mijloc universal de exprimare pentru sufletul uman. Și cineva

care este capabil să privească cu o viziune fără prejudecăți în primele timpuri ale
evoluției umane de pe pământ, poate vedea că, în anumite limbaje primitive, un
element artistic cu adevărat fundamental a intrat în evoluția umană. Astfel de limbi
primitive erau, însă, într-o măsură mult mai mare decât este cazul limbajelor
moderne, extrase din întreaga organizație umană.
Când investigăm fără prejudecăți cursul evoluției omului, descoperim anumite

limbi străvechi care ar putea fi aproape asemănate cu cântecul. O astfel de cântare a
fost totuși sporită de mișcările însoțitoare ale picioarelor și brațelor, astfel încât s-a
adăugat un fel de dans. Mai ales a fost cazul când s-a căutat o formă de exprimare
demnă, forma unui ritual sau cult.
În acele timpuri primitive ale evoluției umane, însoțirea cuvântului care a ieșit
din laringe cu gest și mișcare a fost simțită a fi ceva absolut natural. Este posibil să
dobândim o înțelegere adevărată a ceea ce se află în spatele acestor lucruri, atunci
când cineva își dă seama că ceea ce altfel apare doar ca gest care însoțește vorbirea
poate câștiga pentru sine o viață independentă. Va deveni apoi evident că mișcările
care sunt efectuate de brațe și mâini, din punct de vedere artistic, pot fi nu doar la
fel de expresive, ci mult mai expresive decât vorbirea în sine.
Trebuie admis că o astfel de atitudine fără prejudecăți cu privire la aceste lucruri

nu este întotdeauna de găsit. Se observă adesea o anumită antipatie față de
însoțirea vorbirii prin gest. Într-adevăr, eu însumi am observat că anumiți oameni
merg chiar atât de departe încât să considere că nu au un gust foarte bun atunci
când un vorbitor își însoțește discursul cu un gest pronunțat. Drept urmare,
obiceiul a crescut și nu este deloc neobișnuit în ziua de azi, de a-și pune mâinile în
buzunare atunci când ține un discurs. Trebuie să spun că întotdeauna am găsit
această atitudine cel mai nesimțitoare.
Este un fapt că natura cea mai profundă a ființei umane poate fi dezvăluită cel
mai minunat prin mișcările brațelor și mâinilor. Degetele îmi prind de multe ori să-
mi iau stiloul și să scriu un eseu despre filosoful Franz Brentano, un prieten drag al
meu care a murit acum câțiva ani. Am scris deja multe lucruri despre el, dar aș vrea
să scriu încă un eseu, bazat pe ceea ce voi povesti acum.
Când Franz Brentano a urcat pe platformă și și-a luat locul la pupitrul

lectorului, el a fost el însuși întruchiparea întregii sale filozofii, al cărei conținut
spiritual a dat naștere unei atât de profunde admirații atunci când este îmbrăcat în
termeni și concepte filosofice.
Filosofia lui Brentano, în sine, era mult mai frumoasă decât propria descriere a
acesteia. Tot ceea ce putea spune în cuvinte a fost dezvăluit prin modul în care își
mișca brațele și mâinile în timp ce vorbea, prin modul în care întindea bucata de
hârtie care conținea notele prelegerii sale. A fost un tip foarte remarcabil de mișcare
și cea mai izbitoare caracteristică a fost că, prin intermediul acestei bucăți de hârtie
și, într-adevăr, prin întreaga sa atitudine, a dat impresia că a dat ceva de mare
semnificație, în același timp păstrând un aspect de îngrijorare. Astfel încât, în
cursul uneia dintre prelegerile sale, putea fi văzută întreaga sa filosofie exprimată în
aceste gesturi, care erau de cea mai diversă varietate.
Ceea ce este deosebit de interesant la Franz Brentano este faptul că a fondat o

psihologie în care se îndepărtează de teoriile tuturor celorlalți psihologi, Spencer,
Stuart Mill și alții, prin refuzul de a include voința printre categoriile
psihologice. Sunt familiarizat cu tot ceea ce Franz Brentano a prezentat pentru a
fundamenta această teorie a sa, dar nu am găsit nimic atât de convingător ca felul
în care și-a ținut bucata de hârtie. În clipa în care a început să facă gesturi cu
mâinile și brațele, orice urmă de voință a dispărut din toată purtarea sa de filosof,
în timp ce sentimentul și ideea s-au dezvăluit în modul cel mai remarcabil. Această
preponderență a ideii și sentimentului, precum și dispariția voinței, stau la baza
oricărei mișcări pe care a făcut-o cu mâinile sale. Așa că într-o bună zi mă voi găsi
obligat să scriu un eseu: Filosofia lui Franz Brentano, așa cum a fost dezvăluită prin
gestul și purtarea sa. Căci mi se pare că s-a exprimat mult mai mult în aceste gesturi
decât în orice discurs filosofic pe această temă.
Cei care intră adânc și fără prejudecăți în această chestiune își vor da seama
treptat că respirația pe care o expulzăm din plămânii noștri, organele noastre de
vorbire și cântec, atunci când sunt vocalizate și formate prin intermediul buzelor,
dinților și palatului, nu este altceva decât gest în aer. Numai în acest caz, aceste
gesturi de aer sunt proiectate în spațiu în așa fel încât să evoce sunete care pot fi
auzite de ureche.
Dacă cineva reușește, cu o adevărată viziune sensibil-super-sensibilă, să
pătrundă în natura acestor gesturi aeriene, în tot ceea ce face de fapt ființa umană
atunci când pronunță un sunet vocal sau consonant, atunci când formează
propoziții, folosește rima și ritmul, Iambic, de exemplu, sau Troie - când cineva
pătrunde în aceste gesturi ale aerului, apare gândul; din păcate, limbile civilizației
moderne au făcut într-adevăr concesii teribile convenției. Au devenit pur și simplu
un mijloc de expresie pentru cunoașterea științifică, un mijloc de comunicare a
lucrurilor din viața de zi cu zi. Ei și-au pierdut spiritualitatea primordială.
Limbajul civilizat dovedește ceea ce a fost atât de frumos exprimat de poet:

„Spricht die Seele, so spricht ach schon die Seele nicht mehr”. („Vai, când sufletul
vorbește, în realitate nu mai vorbește.”)
Acum, tot ceea ce poate fi perceput de viziunea super-sensibilă, tot ceea ce poate
fi astfel învățat despre natura acestor forme și gesturi ale aerului, poate fi
transportat în mișcările brațelor și mâinilor, în mișcările întregii ființe
umane. Apare apoi în formă vizibilă omologul propriu-zis al vorbirii. Se poate folosi
întregul corp uman în așa fel încât să efectueze cu adevărat acele mișcări care sunt
altfel efectuate de organele legate de vorbire și muzică. Astfel apare o vorbire
vizibilă, o muzică vizibilă - cu alte cuvinte, arta euritmiei.
Când cineva aduce sentimentul artistic studiului naturii vorbirii, se constată că

sunetele individuale se formează, ca să zicem, în imagini imaginative. Cu toate
acestea, este necesar să te eliberezi în totalitate de caracterul abstract pe care l-a
luat limbajul în timpul așa-numitei civilizații avansate din zilele noastre. Căci este
un fapt incontestabil că omul modern, atunci când vorbește, nu aduce în nici un fel
întreaga sa ființă umană în activitate.
Cu toate acestea, adevărata vorbire se naște din întreaga ființă umană. Să luăm
oricare dintre vocale. Un sunet vocal este întotdeauna expresia unui aspect al vieții
sentimentale a sufletului. Ființa umană dorește să exprime ceea ce trăiește în
sufletul său ca o minune - Ah. Sau ținându-se drept împotriva opoziției - A; sau
afirmarea sinelui, conștiința existenței ego-ului în lume - E. Sau din nou el dorește
să-și exprime mirarea, dar acum cu o nuanță mai intimă, mângâietoare a
sentimentului - Eu.
Caracterul sunetelor este desigur ușor diferit în diferite limbi, deoarece fiecare
limbă individuală provine dintr-o viață sufletească diferit constituită. Dar fiecare
sunet vocalic în esența sa exprimă o umbră a sentimentului-viață a sufletului; iar
acest sentiment trebuie doar să se unească cu gândul, cu sistemul capului, pentru a
trece în vorbire.
Ceea ce am spus despre sunetele vocale ale vorbirii se poate aplica în mod egal
tonurilor muzicale. Diferitele sunete de vorbire, folosirea idiomului, construcția de
fraze și propoziții - toate aceste lucruri sunt expresia sentimentului-viață a
sufletului.
Cântând și viața sufletească se exprimă prin ton.
Să luăm acum în considerare consoanele. Consoanele sunt imitația a ceea ce

găsim în jurul nostru în natură externă. Vocalul se naște din ființa interioară a
omului; este canalul prin care acest conținut interior al sufletului curge spre
exterior. Consoana se naște din înțelegerea naturii exterioare; modul în care
profităm de lucrurile exterioare, chiar și modul în care le percepem cu ochii, toate
acestea sunt construite în forma consoanelor. Consoana reprezintă, pictează, așa
ceva, lucrurile lumii exterioare. În vremurile anterioare consoanele conțineau de
fapt în ele un fel de pictură imaginativă a ceea ce există în natura externă.
Astfel de lucruri sunt, cu siguranță, tratate de mulți studenți ai științei

limbajului, dar întotdeauna într-o manieră unilaterală. De exemplu, există două
teorii bine-cunoscute cu privire la originea limbajului - teoria Ding-Dong și teoria
Bow-Wow - care au fost expuse de anchetatori care, de fapt, lipsesc absolut în orice
o înțelegere reală a subiectului lor, dar aparțin acelui tip de persoană care are în
mod constant originea a tot felul de teorii științifice. Teoria Ding-Dong se bazează
pe presupunerea că, la fel ca în cazul clopotului - ca să luăm un exemplu extrem -
așa că în fiecare obiect extern se află un fel de sunet, care este apoi imitat de ființa
umană. Totul este inclus în această teorie a imitației; și a fost numită teoria Ding-
Dong după sunetul emis de clopot, care este poate cel mai frapant exemplu al
său. Ideea este că atunci când se spune cuvântul „undă”, se imită mișcarea efectivă
a undelor - ceea ce este, într-adevăr, perfect adevărat în acest caz.
Cealaltă teorie, teoria Bow-Wow, care ar putea fi numită la fel de bine teoria
Moo-Moo, este una care presupune că vorbirea a apărut în primul rând din
transformarea și dezvoltarea sunetelor animalelor. Și pentru că unul dintre cele mai
izbitoare dintre aceste sunete este „Bow-Wow”, această teorie a fost numită teoria
Bow-Wow.
Acum, toate aceste teorii conțin de fapt un anumit element de adevăr. Teoriile

științifice nu sunt niciodată lipsite de o anumită bază. Ceea ce este remarcabil la ei
este că ele conțin întotdeauna, un sfert, sau un al optulea, sau un șaisprezecelea,
sau o sutime parte a adevărului; și această fracțiune a adevărului, prezentată într-
un mod foarte inteligent și sugestiv, este cea care înșeală oamenii. Adevărul real
este că vocala ia naștere din viața sufletească, iar consoana din percepția și imitația
obiectului exterior. Ființa umană imită obiectul extern prin modul în care reține
fluxul respirației cu buzele sau îi conferă formă și formă prin intermediul dinților,
limbii și palatului. În timp ce consoanele se formează în acest fel, prin modelarea
gesturilor în aer,
Consoanele dau formă plastică ceea ce trebuie exprimat.
Și în același mod în care se formează sunetele unice, literele unice, la fel se

formează și propozițiile, iar limbajul poetic devine un gest real în aer. Cu toate
acestea, poezia modernă arată foarte clar cum poetul trebuie să lupte împotriva
elementului abstract din limbaj.
După cum am spus deja, viața noastră sufletească nu curge în niciun fel în
cuvintele pe care le rostim; nu intrăm în sunetele vorbirii cu ființa noastră
interioară. Cât de puțini dintre noi experimentăm cu adevărat mirarea, uimirea,
nedumerirea sau sentimentul de autoapărare pur și simplu în vocală sună ei
înșiși. Cât de puțini dintre noi experimentăm suprafața moale și rotunjită a
anumitor obiecte, natura ciocănitoare împingătoare a altora, unghiulară sau
ondulată, calitățile lor catifelate sau spinoase, așa cum acestea sunt exprimate de
diferite consoane. Și totuși toate aceste lucruri sunt conținute în vorbire.
Dacă urmărim sunetele succesive așa cum apar într-un singur cuvânt, intrând în
natura reală a acestui cuvânt așa cum a apărut inițial din întreaga ființă a omului,
atunci putem experimenta toate nuanțele posibile ale sentimentului, extazul
bucuriei, adâncurile disperării; putem experimenta creșterea și coborârea întregii
scări a emoțiilor umane, a întregii scări a percepției lucrurilor exterioare.
Tot ceea ce am descris poate fi evocat în imaginații, în același mod în care

vorbirea a ieșit odată din lumea imaginației. Unul care are această viziune
imaginativă percepe modul în care sună E (ca la mine). apelează întotdeauna în
suflet o anumită imagine, o imagine care exprimă afirmația sinelui și arată cum
această autoafirmație trebuie exprimată prin întinderea mușchilor, de exemplu în
braț. Dacă cineva ar putea să-și folosească nasul într-o manieră pricepută, el ar
putea face și un E cu nasul său! Un E poate fi arătat și prin direcția privirii
ochiului; dar pentru că brațele și mâinile sunt partea cea mai expresivă a corpului
uman, este mai natural să faci un E cu brațele și are un efect mai frumos. Dar
esențialul este că cei întinși,
Dacă pronunțăm sunetul A, (ca la mate) și luăm acest flux de respirație ca

prototip pentru mișcarea euritmică, vom constata că acest flux de respirație se
dezvăluie imaginației noastre care curge în doi curenți încrucișați. Așa se derivă
mișcarea euritmică pentru A. Toate aceste mișcări sunt la fel de puțin arbitrare în
natura lor ca și sunetele vorbirii sau tonurile muzicii.
Există mulți oameni care sunt înclinați să spună că nu doresc nimic atât de greu
și de rapid, că ar trebui să existe mai multe modalități decât una de a exprima orice
sunet particular în mișcare. Ei simt că mișcările ar trebui să apară destul de
spontan din ființa umană. Dacă totuși se dorește o astfel de spontaneitate absolută,
ar trebui să ducă această dorință în domeniul vorbirii în sine și să declare că nu ar
trebui să existe nicio limbă germană, franceză sau engleză care să interfereze cu
libertatea ființei umane, ci că fiecare individ ar trebui să se simtă liber să se exprime
prin intermediul altor sunete dacă ar alege astfel. Ar fi la fel de rațional să spunem
că libertatea ființei umane este împiedicată prin faptul că trebuie să vorbească în
mod obligatoriu engleza sau în altă limbă.
Dar existența diferitelor limbi nu interferează în niciun fel cu libertatea

umană. Dimpotrivă, omul nu ar putea exprima frumusețea în limbaj, dacă limbajul
nu ar fi deja acolo pentru a fi folosit de el ca instrument și, în același mod,
frumusețea poate fi exprimată doar în mișcările euritmiei prin faptul că euritmia
există de fapt. Euritmia nu aduce atingere libertății umane. Astfel de obiecții apar
cu adevărat din lipsa de înțelegere.
Astfel, Euritmia a luat ființă ca un limbaj vizibil, folosind ca instrument brațele

și mâinile, care sunt incontestabil cea mai expresivă parte a întregului organism
uman.
Astăzi ar fi cu adevărat posibil să ajungem la o înțelegere a acestor lucruri prin

mijloace pur științifice. Cu toate acestea, știința, deși se află pe calea cea bună în
ceea ce privește o mare parte din cunoștințele pe care le-a dobândit, știe la fel de
mult din această chestiune pe cât cineva cu o cotlet de vițel pe farfurie știe despre
un vițel - și anume, cea mai nesemnificativă fracțiune! Oamenii de știință știu că
centrul vorbirii se află în regiunea stângă a creierului și că acest lucru este legat de
ceea ce copilul dobândește pentru el însuși prin mișcarea brațului drept. În cazul
stângacilor, centrul vorbirii este situat în partea dreaptă a creierului.
Aproape că s-ar putea spune că omul de știință nu are cunoștințe despre vițelul
în întregime, ci doar cunoaște cotletul de vițel! Astfel, el este conștient doar de cea
mai mică fracțiune a întregii conexiuni dintre procesele vieții într-unul sau alt braț
și originea vorbirii.
Adevărul este că vorbirea însăși apare din acele mișcări ale sistemului
membrelor umane care sunt reținute și nu ajung la expresie deplină. Vorbirea nu ar
putea exista dacă nu ar fi faptul că, în cursul dezvoltării sale naturale, copilul are
inerent în el instinctul de a-și mișca brațele și mâinile. Aceste mișcări sunt reținute
și se concentrează în organele vorbirii; iar aceste organe de vorbire sunt în sine o
imagine a ceea ce caută ieșire în mișcările brațelor și mâinilor și în mișcările
însoțitoare ale celorlalte membre.
Corpul eteric - pot, după ce ați auzit în prelegerile de dimineață, (publicat

ca Evoluția conștiinței .) Să vă vorbească destul de liber despre corpul eteric -
corpul eteric nu folosește niciodată gura ca vehicul al vorbirii, ci invariabil folosește
sistemul membrelor. Și acele mișcări făcute de corpul eteric în timpul vorbirii sunt
transferate în corpul fizic. Bineînțeles că, dacă alegi, poți vorbi destul de fără
gesturi, mergând chiar până să stai rigid cu mâinile în buzunare; dar în acest caz
corpul tău eteric va gesticula cu atât mai viguros, pur și simplu din protest!
Astfel puteți vedea cum, în adevăr, Euritmia este extrasă din organizația umană
într-un mod la fel de natural ca și vorbirea în sine.
Poetul trebuie să lupte împotriva convenționalității vorbirii pentru a putea

extrage din vorbire acel element care ar putea face din el o cale care duce la lumile
super-sensibile. Astfel, poetul - dacă este un adevărat artist, ceea ce nu se poate
spune despre majoritatea acelor oameni a căror activitate este să fabrice poezii - nu
subliniază în exces importanța conținutului în proză al cuvintelor pe care le
folosește. Acest conținut în proză îi oferă doar posibilitatea de a-și exprima în
cuvinte adevăratul său impuls artistic. Așa cum materialul său - lutul sau marmura
- nu este preocuparea principală a sculptorului, ci mai degrabă inspirația pe care se
străduiește să o întruchipeze în formă, tot așa, preocuparea principală a poetului
este întruchiparea inspirației sale poetice în sunete. care sunt imaginative, plastice
și muzicale.
Și acest element artistic trebuie să fie evidențiat în recitare și declamare.
În epoca noastră oarecum inartistică, este obișnuit în recitare și declarație să

punem accentul principal pe conținutul în proză al unei poezii. Într-adevăr, în
aceste zile, simplul fapt de a putea vorbi deloc este privit ca un motiv suficient
pentru a deveni recitator. Dar arta recitării și a declamării ar trebui să fie la fel de
înaltă ca și celelalte arte; căci în recitare și declarație există posibilitatea de a trata
vorbirea în așa fel încât euritmia ascunsă care se află în interiorul ei, utilizarea
imaginativă, plastică, colorată a cuvintelor, muzica, ritmul și melodia lor, să fie
toate exprimate. Când Goethe își repeta dramele ritmice, a folosit un baston la fel ca
și cum ar fi dirijorul unei orchestre; căci el nu era atât de preocupat de conținutul
pur și simplu prozaic al cuvintelor, ci de scoaterea a tot ce zăcea, ca o euritmie
ascunsă,
Schiller, când își scria cele mai faimoase poezii, a acordat puțină atenție sensului
real al cuvintelor. De exemplu, el a scris „Das Lied von der Glocke” (Cântecul
clopotului), dar, în ceea ce privește conținutul în proză al cuvintelor, ar fi putut la
fel de bine să scrie un poem complet diferit. Schiller a experimentat mai întâi în
sufletul său ceva ce ar putea fi descris ca un motiv muzical vag, un fel de melodie,
iar în această melodie și-a țesut cuvintele, ca niște perle filetate.
Limbajul este cu adevărat poetic numai în măsura în care este folosit muzical,
plastic sau numai în măsura în care este plin de culoare.
Frau Dr. Steiner a acordat mulți ani dezvoltării acestei laturi speciale a artei
recitării și a declamării. Lucrarea ei a făcut posibilă legarea într-un întreg artistic, la
fel ca diferitele instrumente ale unei orchestre, imaginea prezentată pe scenă prin
„vorbirea vizibilă” a Euritmiei și cu ceea ce este exprimat prin un tratament cu
adevărat euritmic al vorbirii, o recitație și declamare cu adevărat euritmică. Astfel
încât, pe de o parte, să avem vorbirea vizibilă a Euritmiei și, pe de altă parte, acea
Euritmie ascunsă, care nu se află numai în producția de ton, ci în întregul mod în
care vorbirea și limbajul sunt tratate. În ceea ce privește elementul artistic al
poeziei, ideea nu este că spunem: „Pasărea cântă”, ci că, ținând cont de ceea ce a
trecut înainte și de ceea ce urmează, spunem cu entuziasm, de exemplu: „Pasărea
cântă” sau, din nou, pe un ton de voce mai redus, într-un tempo destul de diferit:
„Pasărea cântă”. [Cititorul trebuie să-și imagineze diferența de ton pe care Rudolf Steiner a dat-o
acestor repetări ale Der Vogel singt . ] Totul depinde de acordarea formei și formei
cuvenite cuvintelor și propozițiilor. Și tocmai acest lucru poate fi transferat în
Euritmie, în întreaga noastră concepție și tratament al Euritmiei.
Din acest motiv, trebuie să punem în fața noastră ca ideal acest ansamblu
orchestral, această interacțiune între arta vizibilă a Euritmiei și arta recitării și
declamării.
Euritmia nu poate fi însoțită de recitarea obișnuită convențională, care este atât

de bine plăcută astăzi. Ar fi imposibil să facem Euritmia pentru un astfel de
acompaniament, deoarece calitățile sufletești ale ființei umane trebuie să fie
exprimate aici, atât în mod audibil prin vorbire, cât și vizibil prin Euritmie.
Euritmia poate fi însoțită, nu numai de recitare și declamare, ci și de muzică

instrumentală. Dar aici trebuie întotdeauna avut în vedere că Euritmia este muzică
tradusă în mișcare și nu dansează în niciun sens al cuvântului. Există o diferență
fundamentală între euritmie și dans. Cu toate acestea, oamenii nu reușesc adesea să
facă această distincție atunci când văd Euritmia pe scenă, datorită faptului că
Euritmia folosește ca instrument corpul uman în mișcare. Știu eu despre un
jurnalist - nu îl cunosc personal, dar articolele sale au fost aduse la cunoștința mea -
care, scriind pe Euritmie, spune: „Nu se poate nega faptul că, atunci când se asistă
la o demonstrație a Euritmiei, interpreții pe scenă sunt în continuă mișcare. Prin
urmare, euritmia trebuie privită ca dansând și trebuie judecată în
consecință. ”Acum cred că se va admite că ceea ce am văzut aici despre Ton-
Euritmie, despre acest cânt vizibil, însoțit așa cum este de muzică instrumentală,
trebuie clar distins de dansul obișnuit. Tonul-Euritmie nu este în esență dans, ci
este un cânt în mișcare, mișcare care poate fi efectuată fie de un singur interpret, fie
de mulți împreună.
Deși mișcările brațelor și mâinilor pot fi însoțite și amplificate de mișcările

celorlalte părți ale organismului - picioarele, de exemplu, sau capul, nasul, urechile,
ceea ce vrei - totuși, aceste mișcări ar trebui folosite doar pentru întărește mișcarea
mâinilor și brațelor în același mod în care găsim mijloace de accentuare și întărire a
cuvântului rostit. Dacă dorim să-l sfătuim pe un copil, punem în mod firesc
mustrarea noastră în cuvinte, dar în același timp ne asumăm o expresie potrivită cu
ocazia! Cu toate acestea, pentru a face acest lucru în mod electiv, este necesară o
anumită marjă de discreție sau riscăm să parem ridicoli. Este la fel cu privire la
Euritmie. Mișcările de tip apropiat de dans sau mimică, atunci când sunt adăugate
la mișcările esențial euritmice, sunt în pericol să pară grotesc; și, dacă se folosește
într-o manieră exagerată, având o aparență de cruditate, chiar și de vulgaritate. Pe
de altă parte, mișcările pur euritmice sunt mijloacele cele mai adevărate de a da
expresie exterioară și vizibilă a tot ceea ce este conținut în sufletul uman.
Acesta este punctul esențial - că Euritmia este vorbire vizibilă, muzică

vizibilă. Se poate merge și mai departe și să susțină că mișcările Euritmiei provin de
fapt din organizarea interioară a omului. Oricine spune: „În ceea ce mă privește,
vorbirea și muzica sunt suficiente; cu siguranță nu poate fi nevoie să extindem sfera
artei; Eu, la rândul meu, nu am nici cea mai mică dorință pentru Euritmie ”; - un
astfel de om este, desigur, perfect corect din punctul său de vedere
particular. Există întotdeauna o anumită justificare pentru orice opinie, oricât ar fi
de convențională sau de pedantă. De ce nu ar trebui să avem opinii? Cu siguranță
nu există niciun motiv pentru care cineva nu ar trebui - deloc; dar nu se poate
spune că un astfel de punct de vedere arată orice sentiment și înțelegere artistică cu
adevărat profundă.
Materialele utilizate în sculptură - bronzul, argila și marmura - există deja în

natură și se predă sculptorului ca mijloc al expresiei sale artistice; acest lucru este
valabil și pentru culoare în cazul pictorului. Când însă, pe lângă toate acestea,
mișcările Euritmiei, extrase așa cum au apărut chiar din izvorul naturii și s-au
dezvoltat conform legilor ei - când astfel de mișcări apar ca mijloc de expresie
artistică, atunci entuziasmul arde în sufletul adevăratului artist la perspectiva ca
întreaga sferă a artei să fie astfel lărgită și îmbogățită.
Dintr-un studiu al modelelor Eurythmy sau al figurilor din lemn, se pot învăța
foarte multe despre mișcările individuale. [ Rudolf Steiner se referă aici la o serie de figuri
colorate din lemn care ilustrează gesturile fundamentale ale Euritmiei. ] Aici este posibil doar să
se dea o indicație a ceea ce stă la baza acestor figuri din lemn și a tot ceea ce poate fi
dezvăluit de acestea cu privire la natura și caracterul diferitelor mișcări. Aceste
modele sunt destinate să reprezinte legile fundamentale ale Euritmiei care sunt
reportate în mișcările propriu-zise. Fiecare mișcare euritmică poate fi privită ca
fiind de trei ori; și acest aspect triplu este întruchipat în modele. În primul rând
există mișcarea ca atare; apoi există sentimentul care se află în mișcare; și în sfârșit
există caracterul care curge din viața sufletească și se revarsă în mișcare.
Cu toate acestea, trebuie înțeles că aceste modele din lemn au fost proiectate
într-un mod destul de neobișnuit. Ele nu sunt în niciun fel menite să fie
reprezentări plastice ale formei umane. Acest lucru vine mai mult în sfera
sculptorului și a pictorului. Modelele sunt destinate să descrie legile Euritmiei,
deoarece acestea sunt exprimate prin corpul uman. În proiectarea lor, scopul nu era
în niciun fel să reproducă figura umană într-o formă frumoasă și plastică. Și,
asistând la o demonstrație a Euritmiei, oricine ar considera frumusețea feței ca un
atribut esențial al unui Euritm, lucrează sub o amăgire cu privire la natura
Euritmiei. Indiferent dacă euritmul este frumos sau nu frumos, tânăr sau bătrân,
nu are nicio consecință. Întregul punct este dacă natura cea mai profundă a
euritmului este transferată și exprimată prin,
Acum, dacă ne uităm la modelul Eurythmy pentru H, de exemplu, întrebarea ar

putea apărea în mod natural: „În ce direcție este întoarsă fața? Ochii privesc în sus
sau drept înainte? ” Dar acesta nu este primul lucru care trebuie luat în
considerare. În primul rând, avem, întruchipat în modelul în ansamblu, mișcarea
ca atare, adică mișcările brațelor sau mișcările picioarelor. În al doilea rând, în
drapajul vălului, în felul în care voalul este ținut, tras aproape de corp sau aruncat
în aer, sau lăsat să cadă din nou sau să zboare în valuri - toate acestea oferă
posibilitatea de a adăuga la o expresie mai intelectuală a vieții sufletești, deoarece
aceasta este arătată prin mișcare, o altă calitate a vieții sufletești, aceea a
sentimentului.
În partea din spate a modelelor există întotdeauna o indicație a ceea ce

intenționează să reprezinte diferitele culori. În cazul tuturor modelelor, anumite
locuri sunt marcate cu o a treia culoare și acest lucru este destinat să arate unde
euritmistul, în efectuarea mișcării particulare, ar trebui să simtă o tensiune clară a
mușchilor. Această tensiune poate fi arătată în orice parte a corpului. S-ar putea să
fie simțit în frunte, de exemplu, sau în ceafă, în timp ce în alte locuri mușchii ar
trebui lăsați într-o stare de relaxare completă. Euritmistul experimentează
mișcările destul de diferit în funcție de faptul dacă acestea sunt efectuate cu mușchi
relaxați sau cu mușchii în stare de tensiune; dacă brațul este întins mai mult sau
mai puțin pasiv sau dacă există o tensiune conștientă în mușchii brațului și
mâinii; dacă, la îndoire, mușchii aduși în joc sunt întinși și tensionați sau dacă
mișcarea de îndoire lasă mușchii relativ inactivi. Prin această tensiune a mușchilor
experimentată în mod conștient, caracterul este adus în mișcare.
Cu alte cuvinte: se află în întregul mod în care mișcarea, ca atare, se formează,

ceva care ar putea fi descris ca fiind expresia sufletului uman, așa cum se manifestă
prin vorbirea vizibilă. Cuvintele rostite propriu-zise au însă și nuanțe proprii,
propriile nuanțe speciale ale sentimentului; de exemplu, frica poate fi exprimată
printr-o propoziție, sau bucurie sau încântare; toate aceste lucruri pot fi arătate de
euritmist în modul în care el sau ea efectuează mișcările. Manipularea vălului - felul
în care acesta plutește, felul în care este permis să cadă - toate acestea oferă un
mijloc prin care aceste sentimente pot fi exprimate în Euritmie. Deci, vedem cum
mișcarea, atunci când este însoțită de utilizarea vălului, devine impregnată de
simțire și cum, atunci când se adaugă o tensiune conștientă a mușchilor, mișcarea
capătă caracter și sentiment. Dacă Euritmistul este capabil să experimenteze
această tensiune sau relaxare a mușchilor în mod corect, o experiență
corespunzătoare va fi transmisă privitorului, care va simți el însuși tot ceea ce se
află în vorbirea vizibilă a Euritmiei ca personaj, sentiment și mișcare.
Întreaga concepție artistică a acestor modele, atât în ceea ce privește sculptura,

cât și colorarea lor, se bazează pe ideea de a separa elementul pur euritmic din
ființa umană de acele elemente care nu sunt atât de sigur legate de euritmie. În
momentul în care un euritmist devine conștient că posedă un chip fermecător, în
acel moment este introdus ceva în euritmie care este complet străin de natura
sa; pe de altă parte, cunoașterea modului de utilizare conștientă a mușchilor feței
formează o parte esențială a Euritmiei. Din acest motiv, faptul că mulți oameni
preferă să vadă pe scenă un euritm frumos, decât unul care este mai puțin frumos,
arată o lipsă de adevărată judecată artistică. Aspectul exterior al unei ființe umane
atunci când nu este angajat în Euritmie nu trebuie în niciun fel luat în considerare.
Aceste modele au fost concepute astfel încât să înfățișeze ființa umană numai în
măsura în care el se dezvăluie prin mișcările Euritmiei.
Ar fi într-adevăr bine dacă, în întreaga dezvoltare a artei, acest principiu ar fi

adoptat mai general - mă refer la principiul de a pune pe o parte tot ceea ce nu
aparține cu siguranță sferei artei în cauză, tot ceea ce nu poate să fie exprimată prin
intermediul acestei arte și care nu intră strict în limitele posibilităților sale. Ar
trebui făcută întotdeauna o distincție, în special atunci când este vorba despre o
artă precum Euritmia, care dezvăluie atât de direct, atât de cu adevărat și de sincer,
viața ființei umane în aspectul său triplu al corpului, sufletului și spiritului - o
distincție ar trebui să fie întotdeauna realizat între ceea ce poate fi dezvăluit în mod
legitim prin intermediul oricărei arte particulare și ceea ce nu se află în adevăratul
său scop.
Ori de câte ori am fost întrebat: „Până la ce vârstă se poate face Euritmia?” -
răspunsul meu a fost întotdeauna: Nu există limită de vârstă. Euritmia poate fi
începută la vârsta de trei ani și poate continua până la vârsta de nouăzeci de
ani. Personalitatea își poate găsi expresia prin Euritmie la fiecare perioadă a vieții și
prin Euritmie se poate dezvălui frumusețea atât a tinereții, cât și a vârstei.
Tot ceea ce am spus până în acest moment se referă la Eurythmy pur și simplu
ca artă și, într-adevăr, tocmai pe linii pur artistice a fost dezvoltat Eurythmy în
primă instanță. Când a fost inaugurată Euritmia în 1912, nu s-a gândit să se
dezvolte pe o linie artistică, nici nu s-a gândit să o aducă în fața lumii sub nici o altă
formă.
Dar la puțin timp după înființarea Școlii Waldorf, s-a descoperit că Euritmia
poate servi ca un mijloc foarte important de educație; și suntem acum în măsură să
recunoaștem întreaga semnificație a Euritmiei din punct de vedere educațional. În
Școala Waldorf, (Școala originală Waldorf din Stuttgart, din care Steiner era
director educațional.) Euritmia a devenit o disciplină obligatorie atât pentru băieți,
cât și pentru fete, chiar de la școală, de la cea mai mică la cea mai înaltă clasă; și a
devenit evident că ceea ce este astfel adus copiilor ca vorbire și muzică vizibilă este
acceptat și absorbit de aceștia într-un mod la fel de natural pe măsură ce absorb
limbajul sau cântecul vorbit în primii ani. Copilul își simte drumul în mod natural
în mișcările Euritmiei. Și, într-adevăr, în comparație cu Euritmia, celelalte forme de
gimnastică s-au arătat a fi oarecum unilaterale. Căci aceste alte tipuri de gimnastică
poartă într-o oarecare măsură atitudinea materialistă a minții atât de răspândită în
zilele noastre. Și din acest motiv ei iau ca punct de plecare corpul fizic. Euritmia ia
în considerare și corpul fizic; dar, în cazul Euritmiei, corpul, sufletul și spiritul
lucrează armonios împreună, astfel încât aici trebuie să avem de-a face cu o formă
de gimnastică suflată și spiritualizată. Copilul simte asta. El simte că fiecare
mișcare pe care o face nu apare doar ca răspuns la o necesitate fizică, ci că fiecare
dintre mișcările sale este pătrunsă cu un suflet și un element spiritual, care curge
prin brațe și, într-adevăr, prin întregul corp. Copilul absoarbe Euritmia chiar în
adâncul ființei sale. Școala Waldorf există deja de câțiva ani, iar experiența din
spatele nostru ne-a justificat spunând că în această școală se acordă o atenție
neobișnuită cultivării inițiativei, a voinței - calități extrem de necesare umanității în
zilele noastre. Această inițiativă a testamentului este dezvoltată destul de
remarcabil prin Euritmie, când, la fel ca în Școala Waldorf, este folosită ca mijloc de
educație. Un lucru, totuși, trebuie clarificat, și anume, că ar apărea cea mai mare
neînțelegere posibilă, dacă pentru un moment s-ar imagina că Euritmia ar putea fi
predată în școli și privită ca un atu valoros în educație, dacă, în același timp, arta ar
fi neglijată și subestimată. Euritmia trebuie în primul rând privită ca o artă, și în
acest sens diferă în niciun fel de celelalte arte. Și în același mod în care celelalte arte
sunt predate în școli, dar au o existență artistică independentă în lume, astfel încât
Euritmia poate fi predată și în școli numai atunci când este pe deplin recunoscută
ca artă și i se dă dreptul loc în civilizația noastră modernă.
La scurt timp după înființarea Școlii Waldorf, un număr de medici care și-au
găsit drumul în Mișcarea Antroposofică, a apărut practica medicinei din punct de
vedere antroposofic. Acești medici și-au exprimat dorința urgentă ca mișcările
Euritmiei, extrase din natura sănătoasă a ființei umane, și oferind ființei umane un
mijloc de exprimare adecvat întregii sale organizații - ca aceste mișcări să fie
adaptate acolo unde este necesar , și puse în slujba artei vindecării. Euritmia, din
însăși natura sa, caută mereu ieșirea prin ființa umană. Oricine înțelege mâna, de
exemplu, trebuie să fie conștient de faptul că nu a fost formată doar pentru a sta
liniștit și pentru a fi privit. Degetele sunt destul de lipsite de sens atunci când sunt
inactive. Ei capătă semnificație doar atunci când profită de lucruri, apucă-i, când
pasivitatea lor se transformă în mișcare. Însăși forma lor dezvăluie mișcarea
inerentă în interiorul lor. Același lucru se poate spune despre ființa umană în
ansamblu. Ceea ce știm sub numele de Euritmie nu este altceva decât mijloacele
prin care organismul uman poate găsi o ieșire sănătoasă prin mișcare. Astfel încât
anumite mișcări ale Euritmiei, deși diferă în mod natural oarecum de mișcările pe
care le folosim în Euritmie ca artă și care au suferit o anumită metamorfoză, pot fi
folosite și dezvoltate într-un Euritm curativ. Această euritmie curativă poate avea o
valoare extremă în tratamentul bolilor și poate fi aplicată în acele cazuri în care se
cunoaște modul în care o anumită mișcare va reacționa asupra unui anumit organ
cu rezultate benefice. Însăși forma lor dezvăluie mișcarea inerentă în interiorul
lor. Același lucru se poate spune despre ființa umană în ansamblu. Ceea ce știm sub
numele de Euritmie nu este altceva decât mijloacele prin care organismul uman
poate găsi o ieșire sănătoasă prin mișcare. Astfel încât anumite mișcări ale
Euritmiei, deși diferă în mod natural oarecum de mișcările pe care le folosim în
Euritmie ca artă și care au suferit o anumită metamorfoză, pot fi folosite și
dezvoltate într-un Euritm curativ. Această euritmie curativă poate avea o valoare
extremă în tratamentul bolilor și poate fi aplicată în acele cazuri în care se cunoaște
modul în care o anumită mișcare va reacționa asupra unui anumit organ cu
rezultate benefice. Însăși forma lor dezvăluie mișcarea inerentă în interiorul
lor. Același lucru se poate spune despre ființa umană în ansamblu. Ceea ce știm sub
numele de Euritmie nu este altceva decât mijloacele prin care organismul uman
poate găsi o ieșire sănătoasă prin mișcare. Astfel încât anumite mișcări ale
Euritmiei, deși diferă în mod natural oarecum de mișcările pe care le folosim în
Euritmie ca artă și care au suferit o anumită metamorfoză, pot fi folosite și
dezvoltate într-un Euritm curativ. Această euritmie curativă poate avea o valoare
extremă în tratamentul bolilor și poate fi aplicată în acele cazuri în care se cunoaște
modul în care o anumită mișcare va reacționa asupra unui anumit organ cu
rezultate benefice. Ceea ce știm sub numele de Euritmie nu este altceva decât
mijloacele prin care organismul uman poate găsi o ieșire sănătoasă prin
mișcare. Astfel încât anumite mișcări ale Euritmiei, deși diferă în mod natural
oarecum de mișcările pe care le folosim în Euritmie ca artă și care au suferit o
anumită metamorfoză, pot fi folosite și dezvoltate într-un Euritm curativ. Această
euritmie curativă poate avea o valoare extremă în tratamentul bolilor și poate fi
aplicată în acele cazuri în care se cunoaște modul în care o anumită mișcare va
reacționa asupra unui anumit organ cu rezultate benefice. Ceea ce știm sub numele
de Euritmie nu este altceva decât mijloacele prin care organismul uman poate găsi
o ieșire sănătoasă prin mișcare. Astfel încât anumite mișcări ale Euritmiei, deși
diferă în mod natural oarecum de mișcările pe care le folosim în Euritmie ca artă și
care au suferit o anumită metamorfoză, pot fi folosite și dezvoltate într-un Euritm
curativ. Această euritmie curativă poate avea o valoare extremă în tratamentul
bolilor și poate fi aplicată în acele cazuri în care se cunoaște modul în care o
anumită mișcare va reacționa asupra unui anumit organ cu rezultate benefice. și
după ce a suferit o anumită metamorfoză, poate fi folosit și dezvoltat într-o euritmie
curativă. Această euritmie curativă poate avea o valoare extremă în tratamentul
anumită mișcare va reacționa asupra unui anumit organ cu rezultate benefice. și
după ce a suferit o anumită metamorfoză, poate fi folosit și dezvoltat într-o euritmie
curativă. Această euritmie curativă poate avea o valoare extremă în tratamentul
anumită mișcare va reacționa asupra unui anumit organ cu rezultate benefice.
Și în acest domeniu am avut rezultate bune în rândul copiilor școlii

Waldorf. Dar este desigur necesar ca cineva să aibă o adevărată perspectivă asupra
naturii copilului. De exemplu, un copil poate avea anumite puncte slabe și, în
general, se află într-o stare delicată de sănătate. Unui astfel de copil i se dau apoi
acele mișcări particulare care ar putea ajuta la restabilirea sănătății sale. Și în acest
sens am avut într-adevăr cele mai strălucite rezultate. Dar aceasta, ca și latura
educațională a Euritmiei, este în întregime dependentă de dezvoltarea cu succes a
Euritmiei ca artă.
Trebuie admis sincer că Euritmia se află încă într-un stadiu incipient al

dezvoltării sale; cu toate acestea, un început a fost cu siguranță făcut și ne străduim
să-l facem din ce în ce mai perfect. A fost o vreme, de exemplu, când nu introdusem
încă mișcarea tăcută și neînsoțită a euritmistului la începutul și la sfârșitul unei
poezii. O astfel de mișcare este menită să transmită în primă instanță o impresie
introductivă și, în al doilea, o impresie care amintește de conținutul poemului. De
asemenea, la acea vreme nu existau efecte ale luminii. Iluminarea în tonuri și culori
variate nu a fost introdusă în scopul ilustrării sau intensificării vreunei situații
particulare, dar este în sine de fapt de natură euritmică. Ideea nu este că anumite
efecte ale luminii ar trebui să corespundă cu ceea ce se întâmplă pe scenă la un
moment dat, ci întregul sistem de iluminare, așa cum a fost dezvoltat în Euritmie,
constă în interacțiunea dintre un efect de lumină și altul. Apare astfel un sistem
complet de iluminare euritmică care poartă în interiorul său același caracter și
aceleași nuanțe de sentiment care sunt exprimate simultan pe scenă într-un alt
mod prin mișcările euritmiștilor sau ale euritmului, după caz.
Astfel, pe măsură ce Eurythmy se dezvoltă și atinge o perfecțiune din ce în ce

mai mare, va trebui adăugat mult mai mult la întregul tablou al Euritmiei, pe
măsură ce acesta este prezentat pe scenă, va trebui adăugat foarte mult la tot ceea
ce putem vedea acum când asistând la o demonstrație euritmică.
Aș putea într-adevăr să vorbesc despre Euritmie toată noaptea, continuând

această prelegere fără pauză în prelegerea de mâine dimineață. Mi-e teamă, totuși,
că publicul meu ar beneficia cu greu de o astfel de procedură și același lucru se
aplică cu siguranță oricăror euritmiști care ar putea fi prezenți! Marele lucru este că
tot ce am spus astăzi în această prelegere introductivă va fi practic realizat pentru
voi mâine, când veți asista la spectacol; căci o demonstrație practică are, la urma
urmei, în ceea ce privește arta, mai multă valoare decât orice prelegere.
Generalitati
Sus
Euritmia atrage o multime de beneficii in dezvoltarea copiilor,

acestia avand de beneficiat atat din punct de vedere fizic, cat
si emotional, cognitiv sau social. Aceasta este o arta care se
defineste prin redarea sunetelor si a vorbirii prin miscari si
gesturi.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Rolul euritmiei in dezvoltarea copiilor
3. Exercitiile de euritmie pedagocica
4. Citeste pe aceeasi tema
Rolul euritmiei in dezvoltarea copiilor
Sus
Expertii in euritmie sunt de parare ca putem comunica la fel de bine prin gesturi la fel cum o
facem prin cuvinte. Aceasta arta ii invata pe copii cum sa transpuna povesti, poezii si
muzica in anumite miscari.
In prima faza, euritmia pedagogica avea intentia de a-i ajuta pe copii sa se dezvolte din
punct de vedere fizic. S-a descoperit ulterior ca procesul transpunerii sunetelor in miscari
armonioase stimuleaza gandirea, imaginatia si creativitatea.
Pentru ca se face in grup, aceasta ajuta copiii sa isi dezvolte si capacitatea de a avea
rabdare, de a colabora cu ceilalti si de a fi atenti la detalii. In plus, ii ajuta sa isi faca mai
usor prieteni si sa-si dezvolte aptitudini sociale importante.
Nu numai dezvoltarea celor mici are de beneficiat, ci si educatia lor. Euritmia contribuie,
printre altele, si la imbogatirea vocabularului si a culturii generale. Temele sunt precise si au
rolul de a-i invata pe copii cat mai multe lucruri.
Exercitiile de euritmie pedagocica
Sus
In timpul acestor exercitii copiii sunt stimulati sa transpuna diverse povesti sau sunete in

miscari, fara a folosi limbajul sau alte metode de exprimare. La inceput, miscarile sunt
destul de simpliste si intortocheate, lipsite de sens. Repetarea lor constanta si intelegerea
treptata a lor ajuta copiii sa transforme aceste miscari intr-o adevarata arta. Ele devin din ce
in ce mai complexe, armonioase si mai usor de inteles. Miscarea bratelor si picioarelor in
exercitiile euritmice vine ca reactie la anumite ritmuri si tonalitati.
Actul artistic nu este unul lipsit de inteles. Miscarile sunt regizate si aranjate in asa fel incat
sa surprinda corect mesajul pe care vor sa il transmita. De exemplu, daca se alege ca tema
"dansul pasarelelor" folosindu-se ca reper "Anotimpurile" lui Vivaldi, capacitatea de
intelegere si transpunere a mesajului corect depinde si de scena in care e pus exercitiul,
recuzita sau costumatii.
Exista o latura terapeutica a euritmiei. Se pare ca are efecte benefice in

recuperarea ADHD-ului la copii, a intarzierilor in dezvoltare, dar si a deficientelor de
invatare. Efectul terapeutic s-a constatat si in tratarea anumitor boli somatice.

Informații

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Informații

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Autori: GROSU EMILIA FLORINA, POPOVICI

Evaluarea capacitatilor coordinative la elevii din clasele primare şi

Cuvinte cheie: coordonare, echilibru, capacităţi coordinative, clasele

Numim euritmie pedagogică euritmia practicată cu copiii începând chiar de la grădiniţă

Euritmia are deasemenea o mare importanţă socială, formele de mişcare parcurse în

Euritmia - Miscarea care vorbeste si canta

La 3 luni dupa ce am nascut, am intalnit o femeie extraordinara, cu o poveste de viata

Dornach, 12 aprilie 1921

În aceste ore de după-amiază, doresc să prezint primele semințe ale euritmiei

Bineînțeles, va fi esențial să subliniem că euritmia artistică - care este în esență

Un exemplu de organ în care se poate pătrunde prin acel organ în esența

Ceea ce vreau să transmit poate fi înțeles doar prin contemplarea goetheanistă a

Și acum gândiți-vă la această parte oarecum transformată; imaginați-vă

Trebuie să ne clarificăm că atragem atenția asupra acelui organ care, ca un cap

Reversul este adevărat și: ceea ce dezvoltăm în liniște, în staza capului,

Din cunoștințele dvs. despre euritmie, ați putea să o descrieți astfel: [2] Aveți

Veți descoperi că aceste lucruri prezintă dificultăți pentru o înțelegere interioară

Când practicați acest exercițiu cu un copil, este necesar ca „eu” să se facă cu

În această direcție intenționăm să dezvoltăm ceea ce va urma. Ceea ce am dat

Dornach, 13 aprilie 1921

Astăzi intenționez să discut aspecte legate de elementul vocalic în euritmie. Trebuie

Demonstrat practic (doamna Baumann): un „eu” distinct realizat prin

Acum am putea observa, de exemplu, că un copil, de altfel o persoană adultă, nu

Acum doamna Baumann va demonstra un exercițiu „U” pentru noi. Brațele

Vă rugăm să rețineți acest lucru ca modalitate în care să executați exercițiul

Acum, a nu putea sta în picioare înseamnă să ai picioarele slabe și să obosești

Acum, doamna Baumann va face o mișcare „E”, destul de sus. Este o mișcare

Un alt exercițiu care poate fi considerat paralel cu acesta ar trebui aplicat cu o

Acum este foarte important să ne clarificăm următoarele. Știți că elementul

Acest exercițiu poate fi cu adevărat eficient numai dacă cineva îl clonează

Acum vom urmări diferitele lucrări în continuare. Dacă aveți o persoană cu

Este necesar să se țină seama de relația existentă între posibilitățile de mișcare

De asemenea, va fi deosebit de eficient să faceți același lucru în legătură cu

Acum se pot intensifica și toate exercițiile pe care tocmai le-am descris,

Acum vreau să vă atrag atenția asupra faptului că ceea ce am spus despre

Acum, pentru început, se pare că aveți sentimentul sau ar trebui să aveți

Dornach, 14 aprilie 1921

Acum, când se ia în considerare acest lucru, se poate continua de aici pentru a

Asta, în prezent, în ceea ce privește un element care a curs în formarea

Deci, vedeți că tocmai această caracteristică trebuie luată în considerare în mod

Acum există și sunete care leagă cu atenție interiorul și exteriorul; sunete care

Un sunet similar în cazul în care cineva are, nu un vibrator, ci un fel de undă în

Aceste trei principii organizaționale - colorarea vocală, suflarea, împingerea,

Înainte de a lua în considerare consoanele în mod individual, să contemplăm

Și acum să trecem la sunetul U, de exemplu. Ieri am spus că acesta este sunetul

Starea lucrurilor este diferită de E, de exemplu. O limbă bogată în E va genera

Acum, în ceea ce privește toate aceste aspecte, este necesar să se ia în

Când se pronunță O, se încearcă să aducă ceea ce își găsește expresia în forma

Cu E este în mod clar invers. În E, cineva vrea să se apuce de sine în interior,

Vedeți, mișcarea voinței și mișcarea intelectului constituie două feluri de

Este cu adevărat așa: persoana care înțelege că a se dezvolta spiritual are

1. Publicat de Anthroposophic Press, Inc., New York, 1973.

Dornach, 15 aprilie 1921

Să încercăm să facem un D. Încercați acum să faceți aceeași mișcare cu

Acum poate că veți fi atât de bună, domnișoară Wolfram, și veți demonstra

Deosebit de important și fructuos din punct de vedere terapeutic este S. Când

Apoi avem sunetul F. (Doamna Baumann). Aici trebuie să faci ceva

Desigur, este în întregime posibil să combinați mișcările în cele mai variate

În afară de faptul că este necesar să se facă aceste mișcări nu într-o manieră

Acum avem M. (doamna Baumann) Acest M trebuie făcut cu „pasul

Acum, vedeți, în spatele a ceva de genul acesta se ascunde un simptom foarte

Așadar, vedeți consoanele pe măsură ce sunt efectuate euritmic, fiind legate de

Acum, atunci când aplicăm ceea ce am discutat alaltăieri în ceea ce privește