Trebuie s-o fac…dacă ar fi existat o altă

variantă,mi-aș fi dat seama cu siguranță.

Încă nu-mi dau seama cum am ajuns
tocmai eu in situația asta dar ăsta e un
gând cu care pot să mă șterg la fund
acum. De ce-urile și mustrările de
conștiință nu vor mai fi problema mea.
Deci haide…să nu mai fac teatru,nu se
uită nimeni la mine,deocamdată. Ai de
viața mea ,ce sus stau. Oare cât de
repede aș ajunge până jos?…cred ca
maxim 4 secunde …cum e asta..mai am 4
secunde pană gata…Măcar sunt sigur c-o
să mor. Nu mă arunc ca alții de la etajul
4,îmi rup juma de corp și mă trezesc în
rușinea eșecului la spital, mă arunc de la
10. Da..sigur o să mă trezesc direct pe
lumea cealaltă,direct pe scara rulantă
care duce in cer. Hm..ce amuzant a fost
episodul ăla din Tom și Jerry.
Ce de amintiri în aceste ultime
momente…parcă niciodată creierul nu mi-
a direcționat gandurile către trecut ca
acum. Parcă ar fi un reflex al ființei de a-și
vedea imaginile dragi înainte de a se
stinge,așa cum mai fac unii bătrâni cu
odraslele lor. Ce minte parșivă și
fricoasă..mă împinge să fac ceva și după
parcă mă ceartă. E incredibil. Acum de
exemplu mi-a venit in minte o amintire
când era sa mor odată la 14 ani..mă
lăsase mama de 2 săptămâni la internatul
liceului meu din Giurgiu…într-o zi am auzit
că vor băieții mai mari să meargă la
groapa de cenușă să se scalde și m-am
dus și eu cu ei însă trebuia să trecem un
canal de vreo 25 de metri înot și după să
mai mergem puțin pe jos pâna acolo. Și
eu..normal…am plecat cu telefonul și
cheile de la cameră in buzunar , cu un
trening gros pe mine si fără să știu sa
înot. Cât de greu poate sa fie sa dai din
mâini,am zis. ce idiot. Am ajuns la canal și
când mi-am dat seama că nu pot să trec
cu cheile și telefonul m-am întors singur la
cămin să le las in cameră;între timp
colegii mei au trecut. Doar unul a rămas
pe celalalt mal să vadă dacă trec cu
bine,Nidelea. Am intrat în apă și am
început să dau din mâini cu toată viteza
ca să nu-l las pe Nidelea să aștepte
numai că la jumatea canalului m-am trezit
gâfâind,fără nici o vlagă in mine. Ce m-am
gandit eu atunci? M-am gandit să mă las
la fund pentru câteva secunde,să mă
odihnesc și apoi să continui liniștit. Ca să
vezi prost..nu m-am gandit nici la cât de
adânc e canalul,nici la cum o să ma ridic
la suprafață la loc, neștiind să inot. Nu
frate,zis și făcut,ce atâta înțelepciune..m-
am lăsat la fund până nu s-a mai vazut
soarele.
Nici acum nu se mai vede soarele
poate d-aia mi-a și venit amintirea asta
acum. Ce chestie..din moment ce mi-am
anulat viitorul creierul îmi dă să gândesc
numai despre trecut. Oare m-am împăcat
cu ideea morții în subconștient și încep sa
raționalizez moartea? Nu se poate să mă
fi împăcat atat de repede..nu încerc să mă
sinucid decât de câteva minute.Nici în
ziua aia nu am vrut să mă împac cu
gândul ăsta. Când mi-am dat seama că
nu mai văd lumina soarelui,că nici nu m-
am odihnit și că mai și rămân fără aer m-
am panicat și m-am întrebat dacă ăsta e
sfârșitul ,dacă așa arată. Ce ciudat…îmi
amintesc ce gânduri aveam în momentul
ăla…ce stimulent bun al memoriei e
gândul morții…îmi amintesc că în
momentul ăla mi-am imaginat,în mai puțin
de o fracțiune de secundă,alte moduri de
a muri și mi-am comparat felul de a muri
cu ele și…m-am simțit penibil . M-am
simțit penibil că mor de la 14 ani,înecat.
Mi-am dat seama că dacă mor acum,o să
mor ca prostu. Și am avut acest proces de
conștiință in 2 secunde,cred. Acum dacă
mă arunc s-ar putea ca până la etajul 5 să
mă răzgândesc. Oare de ce nu am murit
la 14 ani? Ca să mor la 25? Acum nu mă
mai simt penibil,mă simt îndreptățit.
Sinuciderea pe motiv că le faci rău celor
nevinovați mi se pare curajoasă și chiar
onorabilă…oricât de greșit ar suna asta.
Nimeni nu vrea pe lângă el un pedofil..nu
există nici măcar un club al pedofililor
unde să mă pot duce să vorbesc cu cei ca
mine. Începând cu vârsta de 14 ani am
început sa am pofte sexuale la copii. M-
am uitat cu poftă la aproape toți copiii de
atunci. Săptămâna trecută am violat un
copil de 11 ani. Mi-a plăcut,nu pot să mint
dar nu mă mai pot odihni noaptea. De
prea mult timp încoace sufletul meu îmi
cere moartea. Am ajuns să cred ca e
ultima scăpare.
Așa am crezut și atunci… Că ultima
scăpare este să dau cât pot din mâini
până la suprafață și după să merg mai
departe. Dar îmi consumasem toată
energia până la suprafață,norocul meu a
fost că Nidelea și încă alți doi colegi au
sărit după mine și m-au adus până la
mal . Mai bine m-ar fi lăsat să mor acolo și
să mă vărs în Dunăre. M-aș fi chinuit mai
puțin decât acum.
Cât de greu este să te sinucizi chiar și
cu un argument onorabil..Dacă mă predau
pe mâna poliției mă vor bate probabil și
mă vor băga la pușcărie iar acolo știu eu
ce tratament primesc pedofilii de la ceilalți
deținuți. Mulți dintre ei au copiii ce-i
așteaptă acasă și probabil ma vor
sfâșia…poate mă vor omorî…însă dacă e
să mă gândesc,nu e nimic onorabil în
sinucidere…mai bine să-mi iau dreptatea
de la oameni și nu de la Dumnezeu…
da,cel mai bine așa e. Oare faptul că
vreau să mă schimb o să conteze ? Cred
că și El vrea să-mi ispășesc pedeapsa
aici. Dacă mă iubește n-o să-i convină că
mă duc s-o ispășesc in iad. Ce mizerii am
ajuns să gândesc …un pedofil filosof..
Ar trebui să plec. Să ies pe ușă pare
mai ușor decât pe geam. Mă voi duce la
poliție și dacă nu voi fi pedepsit de
judecata omenească voi avea cel puțin
motiv să contest asta in fața lui Dumnezeu
după ce mă sinucid.