Rugăciunea în Islam

Rugăciunea reprezintă cel de-al doilea stâlp al islamului și cel mai important
dintre actele care constituie credința musulmană. Rugăciunea poate fi personală și individuală,
numită: du’ā, ea este considerată a fi spontană și nu este supusă nici unei reglementări, nu face
parte dintre obligațiile rituale esențiale, spre deosebire de rugăciunea rituală, numită salāt, care
trebuie rostită întotdeauna în limba arabă. (Ceilalti stâlpi: mărturia de credință, rugăciunea, dania,
postul, pelerinajul la Mecca).

Fiecare musulman are obligația de a se ruga lui Dumnezeu de cinci ori pe zi. Pe lângă
această obligație absolută, musulmanul poate să împlinească și alte obligații de rugăciune
ocazională, pentru ajutor în vreme de secetă, de boală, de nenorociri ș.a.m.d. Termenul cel mai
cunoscut pentru desemnarea rugăciunii este, în limba arabă, acela de salāt. Dar, de fapt, salāt
indică rânduiala ce se urmează la rugăciunea din cele cinci momente ale zilei. Pentru ceea ce s-ar
numi rugăciune simplă există un alt termen, acela de hizb.

Rugăciunea rituală se efectuează de cinci ori pe zi, în mod obligatoriu, de toți

musulmanii, care au depășit vârsta de șapte sau de nouă ani, sau care au ajuns la adolescență.
Timpul pentru fiecare rugăciune era stabilit conform poziției soarelui pe cer, în zilele noastre el
este comunicat prin mijloace moderne aflate la dispoziție, astfel locul muezinului care chema la
rugăciune este luat de difuzoarele plasate în marile moschei.