UNIVERSITATEA

VINERI, 18 DECEMBRIE 2020, ORA 20:30

LIGA I, ETAPA XIV
STADIONUL „ION OBLEMENCO”, CRAIOVA

FCSB
FIȚI IAR
DEASUPRA
LOR!

Știința dă piept în această seară cu cel mai dificil adversar al ei de la revenirea în prim-planul fotbalului
românesc. Doar două victorii au obținut alb-albaștrii în fața FCSB-ului, în ultimii 6 ani. Dar una dintre ele
s-a produs chiar la ultimul meci direct, tot pe Oblemenco, către finalul unui sezon pe care Universitatea
l-a încheiat la 13 puncte deasupra rivalilor din București. Întregul staff și toți jucătorii sunt hipermotivați să
continue superioritatea arătată anul trecut, când nu a mai fost FCSB echipa care a dus lupta până la final
cu CFR, ci Universitatea. Și cu toții știm că cea mai bună și mai sinceră urare de sărbători pe care v-am
putea-o face tuturor ar fi o victorie astăzi, în ceea ce sperăm că va fi ultimul meci de acasă departe de voi.
PIGLIACELLI:
„Muncim mai mult, nu
mai lăsăm nimic la voia
întâmplării, ne concentrăm pe
fiecare detaliu al fiecărui meci“

Dincolo de un fotbalist aflat la poate cel mai bun sezon al carierei, unul
dintre cei mai în formă oameni din echipă, am descoperit în MIRKO
PIGLIACELLI un tip sensibil şi sufletist. Locul lui preferat din oraş este
orfelinatul pe care îl vizitează regulat şi şi‑a ales numărul 13 (deşi
preferatul lui fusese 21 în tot restul carierei) în cinstea mamei rămase în
Italia, ca să o simtă mereu aproape.

Mirko, Craiova este a doua cea mai bună defensivă din Liga I, cu doar
7 goluri primite în 13 meciuri. Cât crezi că este meritul tău aici şi cât
al colegilor din apărare?
Pentru mine, când o echipă trece printr‑un astfel de moment în care
primeşte puţine goluri, nu e nici treabă de portar şi nici măcar de fun‑
daşi, ci e meritul întregii echipe. Şi nu e vorba că nu‑mi asum meritele,
pentru că cred şi invers, că atunci când se iau multe goluri este vina între‑
gii echipe.
Care crezi că este explicaţia pentru forma ta superioară din acest
sezon, cum munceşti ca să devii un fotbalist mai bun?
Cred că, pentru forma mea personală, cel mai important lucru este că
m‑am simţit bine din prima zi în care am ajuns la Craiova şi parcă din
ce în ce mai bine de atunci. În plus, cred că în acest an ne pregătim cu
toţii mult mai bine. Nu mai lăsăm nimic la voia întâmplării, muncim mai
mult, ne concentrăm pe fiecare detaliu al fiecărui meci.
Cât de greu este pentru fotbalişti să joace o perioadă atât de lungă
fără public?
Cred că pentru fotbaliştii Universităţii este mult mai greu decât pentru
ceilalţi din Liga I, pentru că se ştie deja că aveam cei mai mulţi suporteri
în medie la meciuri şi mai ales că ei ne aduceau multe puncte. Ne e tutu‑
ror dor de ei şi cred că sentimenul e reciproc, dar aceasta e situaţia cu
pandemia, în acest moment este mai important să avem grijă şi sigur ne
vom revedea repede. Dar de la Craiova se simte că fotbalul fără suporteri
nu are niciun sens.
Care este cuvântul din limba română pe care îl foloseşti ce mai des?
Hm, nu ştiu, nu‑mi dau seama. Dar colegilor le zic în general „băia‑
tule“, e ticul meu, deci probabil acesta.
Care este cuvântul din limba română pe care ţi‑ar plăcea să‑l foloseşti
mai des?
Goooooool! (râde)
„Oamenii nu au nevoie de sfaturi, e suficient să
le spui că vei fi lângă ei orice decizie ar lua“
Care este cea mai plăcută amintire pe care o ai de la venirea ta în
România până astăzi?
Trebuie neapărat o fază dintr‑un meci sau...?
Nu neapărat, orice vrei tu.
Nu ştiu să vă zic chiar amintire, dar îmi place foarte mult să stau cu
copiii care nu au mamă şi tată la... Cum se spune? Orfelinat. Mă duc acolo
cât de des pot şi îmi e foarte dor de ei în rest.
Nici nu mai ştim dacă ne‑ai povestit: de ce ai ales numărul 13 şi crezi
că ţi‑a purtat noroc până acum?
Da, e o poveste interesantă. Numărul meu de noroc sau cum se zice,
care îmi plăcea, era 21. Dar când am ajuns aici a fost o chestie... Ştii cum
suntem noi, italienii, tot timpul cu mama, foarte apropiaţi de mamele
noastre. Şi fiind în România am simţit că îmi e foarte dor de ea, aşa că
mi‑am schimbat numărul în 13, pentru că atunci este ziua ei de naştere.
Eu şi aşa mă simţeam destul de rău că pe la 13 sau 14 ani am plecat de
acasă ca să joc fotbal, dar cel puţin eram în Italia şi o vedeam cât mai des.
Dar când m‑am mutat în altă ţară m‑am hotărât să port un număr special
pentru ea ca s‑o simt cumva mereu aproape.
Care este cel mai bun sfat pe care l‑ai primit până acum şi cine ţi l‑a
dat?
Nu ştiu dacă de sfaturi au oamenii nevoie... Când am trecut eu prin momen‑
tele cele mai grele, atât părinţii mei cât şi soţia, fără să se fi vorbit între ei, mi‑au
spus acelaşi lucru: că sunt alături de mine în orice fac şi orice decizie iau.
Care sunt cei mai buni trei portari din Liga I, după părerea ta şi care
este ordinea acestora?
Nu ştiu, că nu prea merg la meciuri (râde). Chiar e o întrebare grea,
nu aş vrea să se supere ceilalţi colegi pe mine, aşa că mai bine mă abţin.
Pot să vă zic că mie personal îmi place portarul de la Sepsi, dar şi băia‑
tul ăsta tânăr, Aioani. Şi dintre cei experimentaţi îmi place Bălgrădean.
Pe tine nu te pui?
Nuuuu, nu, niciodată.
„Simt că va fi cel mai echilibrat campionat din ultima
vreme, noi, CFR şi FCSB ne vom bate până la sfârşit“
Mai avem doar două meciuri de disputat în acest an, dar sunt cele
mai grele. Tu cum te aştepţi să se desfăşoare cele două derby‑uri de
la final de an, cu FCSB şi CFR?
Exact cum vă spuneam înainte, noi simţim că ne pregătim foarte bine
şi nu mai lăsăm nimic la întâmplare, deci de asta vă putem asigura. Însă
în rest e greu, pentru că fotbalul nu e niciodată previzibil sau exact, totul
se poate decide la o singură acţiune sau neatenţie, mai ales în meciuri
atât de echilibrate. Aşa că vom vedea ce va fi, cert este că noi vom fi 100%
pregătiţi şi sperăm că inspiraţia noastră va face diferenţa.
Care este jucătorul lor care ţi se pare cel mai periculos?
E greu de ales dintre cei trei, se ştie: Man, Coman, Tănase. Dar cred
că Denis Man, la ce formă are acum.
Crezi că Universitatea şi FCSB au un avantaj faţă de CFR după pleca‑
rea lui Dan Petrescu de pe bancă?
Aşa ar trebui, pentru că eu cred că la fiecare echipă antrenorul este cel
care face diferenţa. Pe de altă parte, dacă Iordănescu a ajuns acolo, asta
deja garantează faptul că e un antrenor bun, pentru că dacă n‑ai fi antre‑
nor bun n‑ai ajunge să antrenezi CFR sau Craiova. Aşadar vom vedea, eu
sper să fie un avantaj pentru noi.
Având în vedere toate atuurile şi slăbiciunile celor trei contracandi‑
date la titlu, cine crezi că este favorită în acest moment şi de ce?
Simt că acesta este cel mai echilibrat campionat din ultima vreme şi
cred că aceste trei echipe se vor bate până la sfârşit. Vă daţi seama că
tuturor ne‑ar plăcea să fim noi, dar va fi dificil, pentru că şi ei joacă şi îşi
doresc acelaşi lucru. Vom vedea la final.
Dacă ar fi să compari anul 2020 cu un animal, care ar fi acela?
E greu, frate, c‑a fost dezastru, iar animalele chiar îmi plac! Nu ştiu,
bagă tu acolo un animal urât! (râde)
Un mesaj pentru fanii care vor citi acest interviu.
Ne este dor de voi.

PA R T E N E R I U N I V E R S I TAT E A C R A I OVA
Un Crăciun al
conexiunii umane...
Crăciunul şi fotbalul au avut de când lumea darul să aducă laolaltă până
şi cei mai înfocaţi duşmani. Dar poate că în această seară nu e chiar acel
Crăciun.

24 decembrie 1914. De câteva luni izbucnise cel care avea să fie cel mai
sângeros şi mai crud război din istoria omenirii. Din cauza folosirii unor
arme atât de nimicitoare încât astăzi sunt interzise, ca de pildă gazele letale,
mila şi compasiunea au evitat, în general, fronturile Primului Război Mon‑
dial. Şi totuşi, în acea seară de Ajun, ceva s‑a întâmplat. Fotbalul şi spiritul
generozităţii pe care creştinii din ambele tabere îl împărţeau, de Crăciun,
aveau să unească nişte oameni pe care nimic altceva nu‑i putuse face măcar
să se cruţe unii pe ceilalţi.
Totul a început, spun puţinele surse, de la un cântec pe care de aseme‑
nea cele două culturi îl împart: Stille Nacht, heilige Nacht, un colind de ori‑
gine nemţească care a ajuns un clasic şi în limba engleză. Beneficiind de
nişte pachete speciale de Crăciun care conţineau lumânări şi mici cadouri şi
podoabe, başca de schnapps din belşug, nemţii au început să cânte în cor,
ghemuiţi în tranşee, iar sunetul muzicii a străbătut terenul arid şi plin de
cratere, sârma ghimpată şi grămezile de cadavre, şi a ajuns la urechile bri‑
tanicilor. Aproape ca la un semn, Aliaţii au început şi ei să cânte, într‑o voce
cu duşmanii, dar varianta în engleză. Apoi, mai mulţi nemţi au prins curaj
şi au ieşit cu mâinile sus din tranşee, expunându‑se lunetiştilor inamici. „Tu
nu lupţi, nu lupt nici eu, Tommy!“, ar fi strigat unul dintre soldaţii germani
care se ridicaseră, într‑o engleză stricată, aşa că britanicii au prins şi ei curaj
să se arate. Şi apoi, magia s‑a produs: cineva, un scoţian, zice‑se, a venit cu
o minge veche de piele. Deşi ştiau cu toţii că fraternizarea cu inamicul le‑ar
fi putut aduce acuzaţii de înaltă trădare, soldaţii britanici şi cei nemţi erau
atât de intoxicaţi de apropiere umană, de rom şi de schnapps, încât nu au
mai ţinut cont de nimic şi au încins un meci de fotbal. Nemţii au câştigat cu
3‑2, spun sursele, ne imaginăm noi cu un gol în prelungiri de la care proba‑
bil a apărut (iniţial) vorba „pe nemţi să nu‑i crezi învinşi până nu s‑au suit
în tanc“. Începând cu acel eveniment, meciurile de fotbal între inamici au
devenit o obişnuinţă în mai multe locuri de pe front, în seara aceea şi în cea
care i‑a urmat (pentru că cele două tabere au căzut de acord ca nici în ziua
de 25 să nu reînceapă conflictul).
Este o poveste din care am putea învăţa şi noi, românii (şi nu doar noi,
ci în general europenii din est), multe. Poate că uneori ne atrage la fotbal
mai mult ura pentru ceilalţi decât dragostea pentru noi înşine şi pentru ai
noştri. Poate că ar trebui să ne bucurăm mai mult atât de sport, cât şi de fap‑
tul că suntem, iată, suficient de norocoşi să putem să practicăm respectivul
sport alături de alţi oameni. Iar oamenii pot fi colegi sau adversari, dar, din‑
colo de spiritul competitiv care se cuvine să‑i macine, oamenii ar trebui să
fie mereu fraţi.

...şi un Crăciun
al rivalităţii
Dar poate că seara de 18 decembrie 2020, cu exact o săptămână îna‑
inte de Crăciunul unui an atât de dureros pentru tot mapamondul, nu va
fi chiar acea seară în care vom găsi ceea ce ne uneşte cu adversarul. Nu
de altceva, dar ne‑au despărţit multe principii şi valori, de‑a lungul vre‑
mii, şi parcă în special în ultima perioadă. Se întâlnesc, în fond, o echipă
care cu fiecare an ce a trecut s‑a apropiat tot mai mult de spiritul marilor
ei înaintaşi, şi una care s‑a îndepărtat de respectivul spirit cât a putut, în
căutarea unei identităţi proprii.
Şi, desigur, mai e şi acea rană încă deschisă şi pe care vom avea mult
de muncit ca să o închidem. Cum FCSB a fost deposedată de palmare‑
sul Stelei (deci meciurile anterioare cu Universitatea Craiova nu se pun)
echipa din Bucureşti a ajuns să domine clar duelul întâlnirilor directe:
din cele 21 de partide jucate de la revenirea Universităţii în prima ligă, 17
au fost câştigate de adversarii de astăzi şi doar 2 de Craiova. Ştim că asta
îi face pe suporteri să‑şi dorească o victorie în această seară mai mult ca
oricând şi suntem convinşi că jucătorii vor simţi şi ei aceeaşi dorinţă de
a demonstra lumii că urmaşa Craiovei Maxima nu se lasă bătută atât de
uşor.
Spre cinstea echipelor care se vor întâlni astăzi pe teren, merită spus
că ambele au ceva în comun cu acele echipe improvizate care s‑au întâl‑
nit în apropiere de satul belgian Mesen, în acea seară magică din Primul
Război Mondial: atât Universitatea cât şi FCSB par să joace fotbalul mai
mult pentru bucuria lui decât pentru rezultat. FCSB are cea mai bună
ofensivă din campionat, iar Craiova a marcat 10 goluri în ultimele 3 par‑
tide. Şi, până la urmă, suntem convinşi nu doar că fotbalul va fi jucat cu
bucurie astă‑seară, ci şi că toţi adversarii se vor îmbrăţişa şi îşi vor ura
sărbători fericite, la final. Doar că în timpul meciului lumina va fi pro‑
dusă de scânteile ieşite din tibii şi apărători, nu de lumânări. Şi, în fond,
suntem siguri că nici meciul din no man’s land dintre englezi şi nemţi nu
a fost chiar lipsit de faulturi sau dorinţă de victorie. Atâta timp cât pacea
domneşte între noi, cel mai frumos joc dintre toate merită tratat cu toată
înverşunarea şi dedicarea posibile.