Sunteți pe pagina 1din 24

MAŞINI PENTRU LUCRĂRILE SOLULUI

2.1. Plugul

Aceste utilaje sunt destinate pentru executarea lucrării de bază a solului


(arătura), adică desprinderea, mărunţirea şi răsturnarea unui strat de sol pe o
anumită adâncime, creându-se condiţii agrotehnice pentru buna dezvoltare a
plantelor.

2.1.1.Consideraţii generale privind plugurile

Maşinile agricole în general şi cele de lucrat solul în special au înregistrat o


evoluţie spectaculoasă. Firmele producătoare de astfel de utilaje au realizat soluţii
constructive de un nivel tehnic deosebit, cu o mare capacitate de adaptare la
cerinţele tehnologice şi la utilizarea potenţialului energetic al agregatului.

Una din direcţiile care tinde să revoluţioneze în mod fundamental procesele


executate cu maşinile agricole pentru lucrat solul, o reprezintă studiile, cercetările
şi deja o seamă de realizări introduse în producţie pe linia protejării solului
împotriva eroziunii şi degradării acestuia din cauza aerului sau apei.

Se vorbeşte tot mai des de necesitatea conceperii şi realizării unui sistem de


maşini pentru păstrarea calităţii şi sănătăţii solului.

Măsurile luate în această direcţie au fost orientate pentru modificarea


construcţiei maşinilor şi a procesului tehnologic de afânare a solului fără
răsturnarea brazdei în special. În acest sens se pot utiliza pluguri fără cormană sau
pluguri cu cormană combinate cu maşini de afânat.

Drept efect al acestei combinaţii rezultă o afânare intensivă concomitent cu o


amestecare pronunţată a straturilor de sol. O problemă importantă legată de
conservarea solurilor în România este eroziunea solului care afectează peste 5
milioane de ha. la care se adaugă alunecările de teren de 0,7 milioane de ha. Prin
eroziune se pierd anual 150 milioane tone de sol din care 1,5 milioane tone humus
precum şi alte elemente nutritive. Noile tehnologii de lucrare a solului sunt
concepute astfel încât efectul nedorit erozional al factorilor distructivi să fie redus
la maximum sau dacă se poate să fie exclus în totalitate.

24
În acest scop au fost concepute noi tehnologii de lucru a solului atât a celui dispus
pe pante cât şi a celui dispus în plan orizontal.

Pentru terenurile în pantă în cazul lucrărilor după tehnologia clasică,


executarea arăturilor trebuie să se facă după curbele de nivel cu răsturnarea brazdei
spre amonte fiind preferate plugurile reversibile cu cinematica în suveică. O astfel
de cinematică a agregatului are atât avantaje tehnologice cât şi de exploatare mai
comodă a agregatelor. Prin acest mod de răsturnare a brazdelor se crează nişte
bariere care reduc efectul de antrenare a stratului fertil al solului din deal în vale iar
din punct de vedere al exploatării agregatelor se reduce gradul de înclinare faţă de
orizontală a punţilor tractoarelor şi creşte gradul de stabilitate în brazdă a acestora.

În cazul plantaţiilor de vii şi livezi la care rândurile sunt de-a lungul pantei
se înlocuiesc lucrările de arat cu lucrări de săpat, dispunerea brazdelor făcându-se
dezordonat, evitându-se efectuarea unor căi de scurgere a apei, obligând-o să se
infiltreze în sol.

2.1.2.Clasificarea plugurilor

Plugurile se pot clasifica după mai multe criterii:

A - după destinaţie:

a) pluguri pentru arături în câmp;


b) pluguri pentru arături în vii;
c) pluguri pentru arături în livezi;
d) pluguri pentru arături de desfundare.

B - după tipul organului de lucru:

a) pluguri cu trupiţe cu cormană;

b) pluguri cu trupiţe cu disc.

C - după adâncimea la care lucrează:

a) pluguri pentru arături superficiale 12-18 cm;

b) pluguri pentru arături normale 18-30 cm;

c) pluguri pentru arături adânci 30-40 cm;


24
d) pluguri pentru arături foarte adânci (pluguri pentru desfundare 40-
100 cm).

D - după felul răsturnării brazdei:

a) pluguri cu răsturnarea brazdei într-o singură parte şi anume spre


dreapta (pluguri normale);

b) pluguri cu răsturnarea succesivă a brazdelor în două părţi spre


dreapta şi spre stânga pluguri reversibile (când sunt purtate) sau balansiere (când
sunt tractate);

c) pluguri cu răsturnarea concomitentă a brazdelor în două părţi


(dreapta şi stânga) denumite şi pluguri pentru vie.

E - după sursa de energie utilizată:

a) pluguri cu tracţiune animală;

b) pluguri cu tracţiune mecanică;

- tractate normale;

- tractate balansiere;

- semipurtate;

- normal purtate;

- reversibile purtate.

2.1.3.Părţile componente ale plugurilor

În general plugurile se compun din:

a) organe de lucru (trupiţe, antetrupiţe, cuţite şi scormonitoare);

b) organe ajutătoare (cadrul, diferite mecanisme, triunghi de prindere sau de


tracţiune, axe, roţi, etc).

24
Fig.2.1.1. Trupiţa cu cormană

Trupiţa cu cormană - este organul de lucru principal al plugului şi se


compune din: 1 brăzdar; 2 cormană; 3 plazul; 4 bârsa; 5 prelungitor de cormană; 6
cormană suplimentară; 7 călcâi; 8 cadru. (Fig.2.1.1)

Pentru îmbunătăţirea calităţii lucrărilor de arat şi mărirea duratei de


funcţionare, trupiţei clasice i s-au adus unele modificări şi anume:S-a adăugat o
cormană suplimentară, despicată (fig.2.1.2), un piept detaşabil (1) la cormană

24
Fig.2.1.2 cormană suplimentară un piept detaşabil(1)

Fig. 2.1.3

 Brăzdarul (fig.2.1.4 a şi b)- taie brazda de sol în plan orizontal şi o


ridică pe suprafaţa cormanei. Brăzdarele au în general o formă
trapezoidală şi se clasifică în:

a) brăzdare pentru terenuri grele cu dimensiuni mari, tăiş convex, vârf


ascuţit;

b) brăzdare pentru terenuri pietroase, de dimensiuni mici, tăiş concav, vârf


ascuţit;

c) brăzdare pentru terenuri normale, dimensiuni mici, tăiş drept, vârf drept;

d) brăzdare pentru terenuri mlăştinoase, dimensiuni mari, tăiş drept, vârf


drept şi alungit;

e) brăzdare pentru terenuri înţelenite cu dimensiuni mici, tăiş convex, vârf


alingit şi rotunjit.

a – brazdar trapezoidal si trapezoidal cu b – brazdar cu varf detasabil si


unghiurile varf in forma de dalta de montaj ale brazdarului

Fig.2.1.4 a şi b

24
 Cormana - preia brazda tăiată şi ridicată de brăzdar o înconvoaie, o
comprimă, o răsuceşte, o răstoarnă şi o deplasează lateral.

Principalele forme ale cormanelor sunt:

a) cilindrice;

b) elicoidale;

c) cilindri elicoidale, care pot fi la rândul lor de tip cultural (universal)


semielicoidale şi combinate (cultural semielicoidale).

 Cormana suplimentară (fig 2.1.2) se montează pe bârsă deasupra


conturului superior al cormanei şi are rolul de a acoperi suplimentar
cu sol masa vegetală.

Plazul (fig.2.1.5)- asigură stabilitatea trupiţei în plan orizontal, sprijinindu-


se în timpul lucrului de peretele brazdei. Are forme diferite.

Fig.2.1.5 plazul a, b, c

 Bârsa (fig.2.1.6)- organul trupiţei pe care se montează brăzdarul,


cormana, cormana suplimentară şi plazul. Bârsele se prind de cadrul
plugului prin intermediul unor dispozitive de siguranţă care pot fi cu
arc, cu bolţ de forfecare, cu cilindru hidraulic sau foaie de arc.

24
Fig.2.1.6 Bârsa

 Prelungitorul de cormană (fig.2.1.1) - se montează pe aripa


cormanei prin şuruburi şi ajută la răsturnarea şi mărunţirea brazdei.
 Călcâiul (fig.2.1.5 b)- este montat la extremitatea plazului şi este o
piesă de mare uzură.
 Cadrul plugului (fig. 2.1.7)- este de diverse forme şi mărimi, se
execută dintr-o serie de bare (longeroane), asamblate între ele sau
dintr-o ţeavă de care sunt sudate plăci pe care se montează organele
componente ale plugului.

La unele pluguri pe cadru se mai montează: trupiţa cu disc, formată dintr-un


disc, flanşa purtătoare a discului, ax de rotaţie disc, lagăr şi bârsa propriu-zisă.
Această trupiţă joacă acelaşi rol ca şi trupiţa cu cormană.

Fig. 2.1.7 Cadrul plugului

24
 Cuţitul de plug - are rol de a tăia brazda în plan vertical şi de a lăsa
peretele brazdei cât mai drept. După construcţie se întâlnesc: cuţite
lungi (fig.2.1.8) şi cuţite circulare sau disc.

Fig.2.1.8 Cuţitul de plug a si b

 Antetrupiţa - este asemănătoare unei trupiţe, se montează în faţa


trupiţei şi preia o parte din stratul superior al brazdei răsturnându-l pe
fundul brazdei fără a amesteca straturile de sol.
 Scormonitorul (subsolier) (fig.2.1.10)- se montează în spatele
trupiţei şi afânează stratul de sol de sub trupiţă până la adâncimea de
15 cm. Cuţitul scormonitorului poate avea formă de brăzdar de plug,
cuţit săgeată cu aripi egale, cuţit daltă, etc.

24
Fig.2.1.10 scormonitor subsolier

 Organele ajutătoare ale plugului au rolul de a ajuta organele de lucru


să-şi exercite funcţia lor.
 Roţile (fig. 2.1.11 a şi b)- sunt organe de rulare pentru transportul
plugului, pentru limitarea adâncimii de lucru a acesteia sau pot
îndeplini ambele roluri. La plugurile tractate sunt trei roţi: roata de
câmp, roata de brazdă şi roata din spate.

La cele pentru vii şi arături adânci sunt două roţi montate pe o osie cotită. În
general la cele purtate se prevede numai o roată pentru limitarea adâncimii de lucru
care se face cu mecanism cu şurub sau prin fixarea ei în anumite condiţii cu
ajutorul şuruburilor.

24
Fig. 2.1.11 a) şi b); a) – roata din brazda; b) – roata din spate

Mecanismele plugurilor au rolul de a efectua diferite reglaje şi se clasifică în


:

a) mecanisme pentru pluguri tractate;

b) mecanisme pentru pluguri purtate şi semipurtate;

c) mecanisme pentru pluguri reversibile.

În figura 2.1.12. se arată schema de principiu a mecanismelor unui plug


tractat, acţionate de la un cilindru de lucru plugul fiind în poziţia de transport.

Fig. 2.1.12 schema de principiu a mecanismelor unui plug tractat acţionate de la


un cilindru de lucru

Tija pistonului cilindrului acţionează asupra braţului (1), fixat rigid pe osia
(2) a roţii din câmp efectuând modificarea poziţiei acesteia faţă de cadru, respectiv

24
prin intermediul acestui mecanism se realizează ridicarea sau coborârea plugului şi
reglarea adâncimii de lucru.

Prin modificarea poziţiei roţii din câmp se modifică corespunzător şi poziţia


roţii din brazdă şi a roţii din spate. Legătura între osia (3) a roţii din brazdă şi osia
roţii de câmp este realizată prin braţul (4) şi bara (5), axul filetat (6) şi suportul (7).
Legătura cu osia roţii din spate se realizează prin barele (8), (9), (10) şi pârghiile
(11), (12), (13).

Roata din brazdă poate fi reglată independent faţă de roata din câmp. În acest
scop bara (5) este montată articulat la o piuliţă înşurubată pe axul filetat (6),
prevăzut cu volanul (14).

Rotind axul filetat, piuliţa se deplasează pe acesta, modificându-se


corespunzător poziţia osiei roţii din brazdă. Prin modificarea poziţiei roţii din câmp
se modifică corespunzător şi poziţia celorlalte roţi în sensul indicat de săgeţi.

În timpul trecerii plugului din poziţia de lucru în poziţia de transport,


organele de lucru şi cadrul acestuia se deplasează pe verticală.

În fig.2.1.13 se prezintă schema unui mecanism pentru rotirea axului de


suspensie.

Fig.2.1.13 schema unui mecanism pentru rotirea axului de suspensie.

Unele pluguri purtate pentru vii se prevăd cu mecanisme pentru modificarea


poziţiei cadrului plugului faţă de triunghiul de prindere. Această modificare se
realizează cu ajutorul unui mecanism, acţionat de la un cilindru de forţă
suplimentar, concomitent cu trecerea plugului din poziţia de lucru în poziţia de
transport şi invers. În acest fel se asigură micşorarea lungimii totale a agregatului
în poziţia de transport şi posibilitatea întoarcerii pe zone de viraj mici (fig.2.1.14).

24
Fig.2.1.14 mecanisme pentru modificarea poziţiei cadrului plugului faţă de
triunghiul de prindere

La plugurile reversibile (fig. 2.1.15) este montată roata dinţată (2) ce se


angrenează cu sectorul dinţat (3). Rotirea sectorului dinţat se face prin intermediul
cilindrului (4) a cărui tijă acţionează pârghia (5) fixată rigid pe sector. La aceste
pluguri înainte de a se imprima mişcare de rotaţie axului plugului se acţionează
asupra mecanismului de zăvorâre a cadrului mobil a acestuia. În acest scop, iniţial
cilindrul se deplasează faţă de piston acţionând asupra pârghiei (6) ce comandă
mecanismul de zăvorâre. După dezăvorîre, pârghia (6) se sprijină pe suportul (7)
iar uleiul introdus în faţa pistonului asigură deplasarea acestuia pentru rotirea
pârghiei (5).

Fig. 2.1.15 Plug reversibil

24
La plugurile tractate ridicarea în poziţia de transport şi coborârea în poziţie
de lucru se face fie mecanic cu mecanism cu clichet fie hidrostatic cu cilindru de
forţă.

La plugurile purtate pe tractoarele ce nu au instalaţie hidrostatică cu reglaj de


forţă, pentru reglajul adâncimii se folosesc roţi limitatoare de adâncime, iar în
cazul celor cu reglaj de forţă şi poziţie nu mai sunt necesare roţi limitatoare,
reglajul adâncimii făcându-se cu ajutorul instalaţiei hidrostatice.

La cele semipurtate, adâncimea de lucru se reglează cu ajutorul unui


mecanism, ce modifică poziţia roţii din spate, concomitent cu reglarea părţii din
faţă a plugului.

Aceasta se realizează cu mecanismul de suspendare al tractorului. Pentru


reglarea în plan orizontal a cadrului plugurilor purtate sau semipurtate se folosesc
mecanisme cu şurub care rotesc axul cotit sau bara pătrată de suspendare a
acestora.

2.1.4. Tipuri constructive de pluguri

Fig.2.1.16 Plugul purtat cu 3 trupite PP3-30MS

a) Plugul purtat cu 3 şi 4 trupiţe;

Plugul purtat cu 3 trupite PP3-30MS (fig.2.1.16) şi 4 trupiţe PP 4 – 30


ms(fig.2.1.17) cu lăţimea de lucru a unei trupiţe de 30 cm, lucrează la adâncimi de

24
15 - 30 cm. Triunghiul de prindere la tractor este prevăzut cu un ax de suspendare
cotit cu mecanism cu şurub. Lucrează cu tractoarele U 650, U 850, U 1010.

Fig.2.1.17 Plugul cu 4 trupiţe PP 4 – 30 MS

b) Plugul semipurtat cu 6-8 sau 10 trupiţe PSP –7-35 (fig.2.1.18), destinat


pentru efectuarea arăturilor la adâncimi de 15-30 cm la culturile de câmp. Lucrează
în agregat cu tractorul A 1800A.

Fig.2.1.18 Plugul semipurtat cu 6-8 sau 10 trupiţe PSP –7-35

24
c) Plugul reversibil purtat cu 6 trupiţe - PRP-3-40 (fig.2.1.19)(video 1) - este
destinat efectuării arăturilor la adâncimi de 15-20 cm la culturile de câmp, pe
terenurile cu pante până la 10-200. Lucrează în agregat cu tractorul pe şenile SM-
800. (fig.A)

Fig.2.1.19 Plugul reversibil purtat cu 6 trupiţe - PRP-3-40

(Fig.A) tractorul pe şenile SM-800

d) Plugul reversibil purtat cu 4 trupiţe - PRP-2-35 (fig.2.1.20), lucrează la


adâncimi de 20-30 cm pe terenuri în pantă, cadru fix, cadru mobil şi mecanismul
de inversare este la fel cu cel de la plugul cu 6 trupiţe.

24
Fig.(2.1.20) Plugul reversibil purtat cu 4 trupiţe - PRP-2-35

e) Plugul tractat pentru arături adânci cu 2 trupiţe PTA-2-40 (fig.2.1.21)


realizează adâncimi cuprinse între 30-40 cm, cu lăţimea de lucru a unei trupiţe de
40 cm. Acest plug poate fi purtat sau tractat şi lucrează în agregat cu tractorul A-
1800A.

24
Fig.2.1.21. Plugul tractat pentru araturi adanci PTA 2-40

f) Plugul dezaxabil purtat pentru livezi PDL 5-25 (fig. 2.1.22) destinat pentru
efectuarea arăturilor superficiale la adâncimi de 12-18 cm având 4-5 trupiţe, cu
lăţimea de lucru a unei trupiţe de 25 cm, lucrează în agregat cu tractorul DT 445
sau U 650M.

Fig. 2.1.22 Plugul dezaxabil purtat pentru livezi PDL 5-25

g) Plugul cultivator pentru vie PCV - 1,8, (fig.2.1.23) destinat pentru


efectuarea arăturii la adâncimea 12-18 cm. precum şi pentru semiângropatul sau
semidezgropatul viei. Plugul echipat cu organe de cultivator execută afânarea
solului şi prăşitul între rândurile de viţă de vie putând să încorporeze şi
îngrăşăminte minerale solide concomitent cu lucrările amintite.

24
Fig.2.1.23 Plugul cultivator pentru vie PCV - 1,8

h) Plugul balansier pentru desfundat PBD - 55 (fig.2.1.24) destinat pentru


efectuarea arăturilor de desfundare la 55 sau 75 cm. Are un avantren sprijinit pe
roata de câmp şi roata de brazdă care se sprijină pe cadrul plugului. Între cadrul
plugului şi avantren sunt prevăzute două braţe articulate având la extremitatea lor
câte o culisă şi două bolţuri. La avantren este fixată şi bara de tracţiune pe care se
leagă cablurile de tractare ale plugului. În timpul lucrului roţile de câmp şi de
brazdă sunt dirijate cu un mecanism cu volan. Lucrează în agregat cu tractoarele S-
1800 sau A-1800A.

Fig.2.1.24 balansier pentru desfundat PBD – 55

i) Plugul purtat de scos pomi şi puieţi (fig.2.1.25) este format dintr-un cadru
pe care se montează două roţi limitatoare de adâncime şi un organ de lucru de

24
forma unui brăzdar care dislocă solul la adâncimea de 30-60 cm, odată cu pomii
sau puieţii care trebuie scoşi. Lucrează în agregat cu tractorul U650.

Fig.2.1.25 Plugul purtat de scos pomi şi puieţi

j) Plugul pentru format sau dislocat biloane în şcolile de viţă de vie


(fig.2.1.26) - format dintr-un cadru pe care se montează roata limitatoare de
adâncime, triunghi de prindere la tractor, două trupiţe şi tasatorul de biloane.

Acest plug lucrează în agregat cu tractorul U 650 realizând biloane de la 40-


60 cm înălţime.

Fig.2.1.26 Plugul pentru format sau dislocat biloane în şcolile de viţă de vie

k) Alte tipuri de pluguri

k1 – pluguri pivotante cu cormane (fig.2.1.27), rastoarnă brazda una peste


alta, atât la dus cât şi la întors, acest lucru realizându-se nu cu două seturi de
trupiţe ce lucrează alternativ, ci cu un singur set de trupiţe de construcţie simetrică.
Aducerea în noua poziţie de lucru a trupiţelor se realizează prin bascularea barei
port - trupiţe, când intr-un sens când în altul. Un asemenea plug pivotant a fost

24
proiectat şi fabricat de specialiştii firmei germane Lemken cu destinaţia de a lucra
pe soluri uşoare şi mijlocii.

Fig.2.1.27 pluguri pivotante cu cormane

k2 – pluguri transversale, capabile să fie integrate în agregate complexe


deoarece lungimea lor nu mai este influenţată de creşterea lăţimii de lucru. La
aceste pluguri noul sistem de arat constă în desprinderea stratului de sol,
întoarcerea completă a acestui strat cu 1800 şi reaşezarea lui pe fundul brazdei
proprii (fig.2.1.28).

Fig.2.1.28 pluguri transversale

Caracteristica principală a acestui plug este aşezarea transversală a organelor


de lucru. În figura 2.1.29 este prezentată schema unui plug frontal cu organe de
lucru pasive iar în figura 2.1.30 schema unui plug transversal perfecţionat cu

24
organe de lucru pasive şi cu organe active acţionate de la priza de putere a
tractorului. Acest tip de plug se mai numeşte şi plug melcat.

O variantă a plugului tranversal este plugul – cultivator care este dotat cu


mai multe tipuri de organe de lucru, fixate pe aceeaşi bară după diverse scheme
(fig.2.31 a, b, c).

Fig. 2.1.29 plug frontal cu organe de lucru pasive ; Fig. 2.1.30 plug
transversal perfecţionat cu organe de lucru pasive şi cu organe active acţionate de
la priza de putere a tractorului

Fig.2.1.31 plugul – cultivator care este dotat cu mai multe tipuri de organe de
lucru, fixate pe aceeaşi bară

k3 – pluguri cu organe de lucru rotitoare. În această categorie intră plugurile


cu discuri, a căror organe se rotesc datorită interacţiunii cu solul, cât şi plugurile cu
24
rotoare cu sape acţionate de la priza de putere a tractorului. Din cadrul celor cu
discuri neacţionate se pot aminti plugurile reversibile cu 12 trupiţe fabricate de
firma franceză Gregoire Besson care pot lucra pe terenuri nisipoase şi uşoare până
la adâncimea de 35 cm.

La cele cu rotoare, organele de lucru sunt fie sape curbe, utilizate pentru
executarea de arături în soluri uscate, dure şi compacte, fie discuri sferice crestate
folosite la executarea de arături în soluri argiloase şi umede. Aceste modele de
pluguri sunt realizate de grupul francez de firme Kuhn – Huard.

k4 - pluguri purtate din gama Master - 110, 120, 80, cu 2-6 trupiţe, cu cadru
tip cheson, reglajul orizontal combinat, cu gamă largă de accesorii (antetrupiţe, roţi
de reglaj, cuţite disc), pluguri semipurtate din gama Manager - cu 5-8 trupiţe, şi
gama CHALENGER - 8-12 trupiţe, cu unghi larg de viraj al roţilor, cu
adaptabilitate pentru orice tip de echipament sau trupiţe;

k5 - Se mai întâlnesc pluguri reversibile purtate VARI-OPAL de tipul 120,


121, 141, 160 la care aceste cifre reprezintă laturile profilului cadrului. Pe aceste
şasiuri (cadre) putându-se monta 3-4-5-6 trupiţe putând fi acţionate de tractoare cu
puteri de la 75-210 CP. Plugurile VARI_OPAL sunt prevăzute cu un dispozitiv de
întoarcere hidraulică cu cilindru hidraulic cu dublu efect şi blocare automată
integrală a înclinării. În timpul lucrului nu mai necesită nici un alt reglaj . Se poate
folosi şi un distribuitor hidraulic cu simplu efect racordând returul uleiului la
rezervorul de ulei al tractorului.

Acest plug are posibilitatea de a regla lăţimea de lucru a fiecărei trupiţe de la


25-50 cm. Aceasta se face manual cu ajutorul unui şurub. Aceesoriile şi roata de
sprijin se adaptează automat la lăţimea de lucru dorită. Suporţii trupiţelor sunt
prevăzuţi cu un sistem de siguranţă format din două şuruburi de forfecare.

Antetrupiţele speciale garantează o arătură superioară chiar în prezenţa unor


cantităţi mari de materiale organice. Cuţitul de plug are rolul de a evita înţepenirea
pietrelor între cuţit şi talpa plugului. Cuţitul de plug-disc poate fi zimţat sau drept
cu diametre cuprinse între 450-590 mm. Reglarea adâncimii de lucru se face prin
pivotare verticală a braţelor care sunt prinse în şuruburi cu un braţ elastic cu zimţi.
Roata de sprijin are o dispunere specială a axei asigurând o rotire lină la întoarcere.

24
TEHNOLOGIA DE EXPLOATARE A AGREGATULUI DE ARAT

PREGATIREA DE LUCRU A AGREGATULUI

- Verificarea stari tehnice a tractorului .


- Verificarea stari tehnice a plugului .
- Cuplarea corecta a plugului la tractor .
- Reglarea plugului pentru conditiile de lucru .

Se verifica in teren reglajele facute pe o lungime de 2-3 parcursuri . In cazul


in care se face aratura pentru insamantare , de plug se leaga o grapa stelata sau
cu colti pentru maruntirea brazdelor de sol .

REGLAREA PLUGURILOR

- Adancimea de lucru a plugurilor purtate sau semi purtate se regleaza cu


ajutorul roti limitatoare de adancime , iar la plugurile tractate prin
mecanismul roti de camp .
- reglarea paralelismului cadrului cu suprafata solului in plan vertical si
loncitudinal se face de la tirantul central al tractorului , iar transversal de la
tiranti verticali.
- Reglarea plugului in plan orizontal , pentru respecarea latimi de lucru , la
plugurile purtate se face cu ajutorul mecanismului axului d supendare , iar la
cele semipurtate , cu mecanismul roti din spate si prin cuplarea
corespunzatoare a plugului la bara de tractiune a tractorului .
-Verificare stari tehnice a plugului se face pe platforma , urmarind modul
de fixare si pozitia corecta a organelor de lucru .

PREGATIREA TERENULUI

- Se jaloneaza obstacolele din teren (pietre ,hidranti , etc..)


- Marcarea zonelor de intoarcere
Zona de intoarcere pentru plugurile purtate trebuie sa aiba o latime de 6-7 m
iar pentu plugurile tractate , de 10 metri .

24
METODE DE DEPLASARE

- Agregatele de arat se pot deplasa dupa metodele : la cormana, in parti, la


cormana si in parti prin alternarea postatelor ,in suveica .

24

S-ar putea să vă placă și