Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Lăsând întreaga dulcea lui putere Decât un nume adunat pe o carte, Am luat ocara, şi torcând uşure În seara răzvrătită care vine Am pus-o când să-mbie, când să-njure. De la străbunii mei până la tine, Am luat cenuşa morţilor din vatră Prin rapi şi gropi adânci Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, Suite de bătrânii mei pe brânci Hotar înalt, cu două lumi pe poale, Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă Păzând în piscul datoriei tale. Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Durerea noastra surdă şi amară
Aşeaz-o cu credinţa căpătâi. O grămădii pe-o singură vioară, Ea e hrişovul vostru cel dintâi. Pe care ascultând-o a jucat Al robilor cu săricile, pline Stăpânul, ca un ţap înjunghiat. De osemintele vărsate-n mine. Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Ca să schimbăm, acum, intâia oară Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte Sapa-n condei şi brazda-n calimară Si izbăveste-ncet pedesitor Bătrânii au adunat, printre plavani, Odrasla vie-a crimei tuturor. Sudoarea muncii sutelor de ani. E-ndreptăţirea ramurei obscure Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Ieşită la lumină din padure Eu am ivit cuvinte potrivite Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi