Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă

Curs 2.
Teorii ale învătării:

Accentul pe proces ne duce bineînțeles către domeniul teoriilor învățării – care ne ajută să
înțelegem cum și de ce schimbarea are loc.

- Orientarea behaviouristă a învățării

- Orientarea cognitivă a învățării
- Orientarea umanistă a învățării
- Orientarea social/situațională a învățării

Ca orice clasificare această categorizare este puțin arbitrară, în sensul că ar putea exista
completări ulterioare sau subdiviziuni la acestea sau moduri diferite cum acestea se suprapun
sau se construiesc una pe cealaltă.

Cele patru orientări pot fi sintetizate astfel:

Aspect Behaviourist Cognitiv Umanist Social/situațională

Teoriticieni Thorndike, Pavlov, Koffka, Maslow,Rogers Bandura, Lave and
ai învățării Watson, Guthrie, Kohler, Lewin, Wenger, Salomon
Hull, Tolman, Piaget,
Skinner Ausubel, Bruner,
Gagne
Viziunea Schimbare în Proces mintal Un act personal Interacțiune/observare
asupra comportament intern (incluzând pentru a într-un context sociale.
învățării înțelegere, desăfârși un
informare, potențial
memorare,
percepție)
Poziția Stimuli din mediul Structuri cognitive Nevoi afective și Învățarea este o relație
învățării extern interne cognitive dintre oameni și mediu
Scopul în Producerea Dezvoltarea De a deveni Participare totală în
educație comportamentului capacităților și independent și comunitate și
dorit în direcția competențelor de a auto-actualizat utilizarea resurselor
educațională dorită învăța mai bine
Rolul Aranjează mediul Structurarea Facilitarea Lucrează pentru a
profesorului pentru a obține conținutului dezvoltării realiza comunități în
răspunsul dorit activității de persoanei întregi care conversația și
învățare participarea să se
întâmple
Manifestări Obiective Dezvoltarea Învățare auto- Socializare
în învățarea comportamentale, cognitivă a direcționată Participare socială
adultului educație bazată pe inteligenței, Asociere
competențe învățării și Conversații
memoriei
A învăța să înveți
 Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă

Teoria behaviouristă.

Burrhus Federic Skinner, cunoscut ca și B.F. Skinner, psiholog american, profesor la

Universitatea Harvard. Skinner considera voința liberă o iluzie, iar acțiunile umane
dependente de consecințele asupra comportamentelor anterioare. Dacă consecințele sunt
negative, există o probabilitate mare ca acestea să nu se mai repete; dacă consecințele sunt
pozitive, acestea vor duce la apariția lor cea mai probabilă. Skinner a numit acest lucru
principiu al întăririi/recompensei (principle of reinforcement). El nu a fost primul
behaviourist, a urmat tradiții lungi de comportamentaiști. El este behaviourist, pentru că a luat
decizia că tot ce va face el va fi observabil, tangibil, măsurabil, public. Comportament public
înseamnă că va poate fi observat de ceilalți, este deschis observației, pentru că el a crezut că
aceasta este cea mai bună modalitate de a transforma psihologia în știință. Când a început să
lucreze, în anii 40, statutul psihologiei era diferit de cel de azi. Behaviourismul lui Skinner
este diferit de cel al lui Pavlov. Pavlov definea învăţarea într-un mod simplist, ca pe o
substituire de stimuli, realizată intern prin formarea temporară a unor legături între diferiţi
centri nervoşi, şi considera drept factori principali ai învăţării întăririle aplicate subiectului,
imitaţia şi curiozitatea lui. ˂I.P.Pavlov a demonstrat că prin coincidenta repetată a doi stimuli
se produc în scoarta cerebrală legături temporare. Experiementele sale s-au făcut pe câine pe
care l-a învătat să răspundă prin salivare la sunetul unui metronom. Procedura de învătare,
conditionare a constat în aparitia de fiecare dată a sunetului metronomului care prin
experiment se va transforma în stimul condiționat. Dacă initial răspunsul salivar a apărut
numai atunci când câinele a văzut praful de carne a fost declansat apoi doar de sunetul
metronomului. Obținut în aceste conditii, răspunsul salivar a fost considerat răspuns
conditionat.˃ Behaviourismul lui Skinner este condiționare operantă, unde lucrul important
care determină comportamentul viitor este consecința unui comportament trecut. Condiția
generală a lui S. este că organismul răspunde în lumea animală, în lumea umană, iar acest
răspuns depinde de consecință, un răspuns care va apărea mai mult sau mai puțin. Aceasta
este condiția operantă. În condiționarea clasică, condiția pavloviană, este atunci când există un
stimul care forțează un răspuns (exemplulcu câinele). Aceasta este diferența. Există
consecințe în comportament care cresc sau reduc probabilitatea ca un comportament să apară.
Cele două consecințe care cresc sau reduc posibilitatea apariției unui comportament sunt:
recompensarea pozitivă, presupune că există un stimul pozitiv care să urmeze după un răspuns
dorit, și recompensare negativă (reinforcement, întăritor) ce presupune înlăturarea stimul prin
aplicarea unei consecințe negative. Țineți minte! Toate răspunsurile pozitive/negative cresc
apariția unui comportament. Atât R. pozitive, cât și negative. Greșeala comună pe care o fac
unele persoane în legătură cu S., se referă lapunerea semnului egal între R. și pedeapsă, o
puteți întâlni în unele cărți. Cele 2 consecințe care descresc un comportament: pedeapsa care
înseamnă prezentarea unui stimul negativ care urmează unui răspuns sau înlăturarea unui
stimul pozitiv după un răspuns. Conform lui S., acesta este modul în care toate
comportamentele evoluează. Tot ce facem azi, în orice moment al zilei, este în funcție de cum
un comportament a fost R în trecut. Pentru că R. tebuie să urmeze un comportament, atunci
trebuie să faci ca organismul să îți răspundă. Iar acest lucru duce la conceptul de modelare
(shaping), R. sau evaluarea unei proximări. Un exemplu, porumbeii învățați să danseze.
Porumbelul trebuie să se uite la un disc, R. când porumbelul se uită la disc, se mișcă; așa ar
spune S. că învățăm limbile (contrazis de N. Chomsky), modelăm și R. cea mai apropiată
proximare, comportamentul care se apropie cel mai mult de cel pe care îl dorim să-l obținem
sau să-l învățăm. Modelarea (shapingul) este R. unei aproximări reușite. S. credea cu
convingere în a oferi cât mai multe proximări celor care învață pentru că vrei ca ei exprime, să
manifeste ceea ce ar fi spus el un comportament corect, dorit. Pentru că doar comportamentul
dorit îl vom recompensa. Fiecare care va dori să urmeze un comportament va începe prin R.
 Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă
unei aproximări a acelui comportament, și veți oferi multe indicii, ghidare, pentru că vreți ca
elevul în cea mai mare parte a timpului să vă dea răspunsul corect. Pentru că asta veți dori să
R. Rețineți că S. a mai evidențiat că nu trebuie să recompensați fiecare comportament corect.
Există un program, orar de R., un calendar. De ex., ați putea R. fiecare al 3-lea răspuns sau
veți R. primul răspuns corect la un interval de 2 minute, 1 minut jumătate. Avem un program
de R. temporal, existăși un program ratio - acesta se referă la nr. de răspunsuri; veți R. fiecare
al 3-lea răspuns, de unde și vine denumirea de ratio. Există un ratio fix – fiecare al 3-lea
răspuns; există și un ratio variabil – 3, 7. Aceste sunt considerabil de importante. O parte din
ideile sale continuă să fie influente în educație și astăzi. De exemplu, în formularea
behaviouristă a obiectivelor; acest lucru e util și atunci când vrem să definim comportamentul
dorit, folosimR., pe care noi adesea le numim premii, dar tehnic este conceptul de întăritor.
Alte idei ale lui S. Cel care învață trebuie să meargă în ritmul lui. Este important pentru că tot
ce trebuie să faceți este să maximizați probabilitatea ca fiecare elev să aibă succes, să
reușească. Fiecare elev va merge în ritmul lui, prin urmare vor avea ritmuri diferite. De
asemenea, ne oferă conceptul de masterare în învățare (master learning). Cel care învață
trebuie să rămână la conceptul pe care îl învață și să rămână la obiectivul în învățare până îl
însușește (masterează). Toate aceste elemente sunt părți ale programului instrucțional. Rolul
stimulului este foarte important la S. Consecința implică stimul R. R. prezice un stimul +; R.
– înlătură un stimul. Există o altă categorie de stimuli care prezic celui care învăță ce
comportamente vor fi R. Ei acționează ca stimuli semnal, ei îi anunță că în prezența acestui
stimul acest comportament va fi R. Unii R. sunt neînvățați, alții învățați. Nu învățăm cum să
ne bucurăm de oxigenul pe care îl respirăm, acești R. sunt primari – apa, aerul, mâncarea. Alți
R. sunt învățați – lauda, banii – sunt învățați, sunt R secundari. Astfel, cele primare sunt
neînvățate, se bazează pe nevoi organize. Cei secundari sunt învățați. Pentru noi, suntem
norocoși, ne ghidăm, muncim pentru R. secundare. Dar există persoane care lucrează pentru
mâncare și apă. Generalizarea învățării la S. – dacă un răspuns într-o anumită situație e R.,
într-o situație similară este foarte probabil că va fi recompensat. Aceasta este teoria
gestaltului, iar aceasta, ne poate arăta, ceea ce pedagogii numesc greșelile copilului – pentru ei
acestea sunt situații similare sau nu, și răspund ca și cum ar fi, respectiv nu. Obiecțiile lui S.
către alte teorii,în particular către cea psihanalitică, a lui Freud ș.a., obiecția lui este că acestea
se bazează pe prezicerea unor evenimente interne, lucrurile pe care nu le putem vedea,
observa, ști, pe lucruri care nu sunt tangibile. Aceeași ar fi obiecția lui S. și față de teoriile ce
i-au urmat: cognitivă sau constructivistă. El spune că acestea merg mult față de ceea ce noi
putem ști cu adevărat, sunt speculative. El spune că a putea inventa cu ușurință, vom specula
învățarea. El nu spune că teoriile cognitiviste sunt greșite, doar spune că nu le putem confirma
sau infirma. În schimbul aplecării asupra cauzelor interne, nevoi, motive – să ne orientăm
către ceva tangibil. Modificarea comportamentului – folosită azi în clinici, în psihologie.
Identificarea comportamentului pe care vrem să-l vedem mai mult și vom recompensa doar
acel comportament. Pentru comportamentele pe care nu le dorim să apară ne vom asigura că
nu există nici un R., și le vom băga în extincție, pentru a-l elimina. Marea majoritate a
studiilor tind să arate că atunci când un comportament este R. – crește, atunci când nu este
recompensat – scade. Excepția – pedeapsa. Comportamentul scade doar când pedeapsa este
acolo, doar pentru o perioadă scurtă de timp. S. era în favoarea R. + sau pentru extincți, dar nu
pentru pedeapsă. Aceste cercetări continuă și astăzi, unele idei sunt larg folosite – proximare,
indicii, oferirea feedbackkului imediat. S. a influențat atât educația, cât și psihologia. S.
susține că educația are două scopuri:

1. Să învețe un repertoriu de comportamente verbale și nonverbale

2. Să motiveze elevul pentru învățare.
 Curs Tehnici și metode de învă țare eficientă
El recomandă aducerea comportamentului elevului sub un control corespunzător, prin oferirea
unui întăritor R. doar în prezența unor stimuli relevanți sarcinii de învățare. Pentru că el
credea că comportamentul uman poate fi schimbat prin consecințe mici, ceva atât de simplu
ca „oportunitatea de a trece mai departe după însușirea unei etape, a unui pas al unei
activități” poate fi un R. eficient. S. era convins că pentru a învăța trebuie să se angajeze într-
un comportament, și nu doar să primească niște informații în mod pasiv. S. credea că predarea
eficientă trebuie să se bazeze pe o recompensare pozitivă, care potrivit lui, este mai eficientă
în schimbarea și formarea comportamentului decât pedeapsa. El sugerează că lucrul cel mai
important pe care îl învață persoanele din pedeapsă este cum să evite pedeapsa. De exemplu,
dacă un copil este forțat să învețe să cânte la instrument, la pian, copilul ajunge să asocieze
cântatul la pian cu pedeapsă și astfel va ajunge să urască pianul și să evite să cânte la pian.
Această perspectivă are implicații evidente asupra practicării învățării papagalicește și
disciplina punitivă în educație. Utilizarea activităților educaționale ca pedeapsă pot duce la
comportamente de rebeliune sau absenteism. Pentru că profesorii sunt primii responsabili de
moodificarea comportamentului elevului, S. susține că profesorii trebuie să învețe modalități
eficiente de predare. El are o lucrare unde spune de ce eșuează profesorii („Tehnologia
predării”). El spune că profesorii nu au o înțelegere profundă a învățării și predării. Dacă nu
cunosc știința predării, profesorii au șasnse mari de eșec. El enumeră câteva greșeli în predare,
folosite de profesori:

- Utilizarea de tehnici aversive (ce produc evadare, evitare sau emoții nedorite)
- Predarea adesea se bazează pe expunere sau explicație (din nefericire, elevul nu învață
dacă doar i se arată sau explică)
- Eșuarea în a adapta sarcinile de învățare la nivelul curent al copilului
- Eșuează să întărească pozitiv un comportament destul de frecvent.

S. sugerează că orice comportament potrivit vârstei poate fi învățat. Pașii sunt următorii:

- Specificați clar acțiunea sau ce trebuie elevul să învețe

- Împărțiți sarcina în pași simpli, realizabili, care merg de la simplu la complex
- Lăsați copilul să execute fiecare pas, întărind acțiunile corecte
- Fă în așa fel încât elevul să experimenteze sucesul până obiectivul este atins
- Schimbă spre un R. intermitent pentru a menține performanța elevului.

Limitele teoriei lui S. :

- Neglijarea laturii afective a elevului

- Inhibarea creativității
- Lipsa unei imagini de ansamblu prin fragmentarea materiei.