Sunteți pe pagina 1din 2

Pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Toma, Patriarhul Constantinopolului

(3 aprilie)
Cel între sfinţi, Părintele nostru Toma, pentru multe fapte bune şi desăvîrşită înţelegere şi dreaptă credinţă,
a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Părintele nostru, cel mare întru
minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul. Apoi a fost rînduit sachelar de dînsul, în vremea împărăţiei lui Mavrichie
(582-602). Dar după moartea preasfinţitului Ioan şi a fericitului Chiriac, care a fost după dînsul patriarh, a
fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfîntul Toma, în vremea împărăţiei tiranului Foca (602-610),
şi îşi îndrepta scaunul său bine, păstorind cu înţelepciune cuvîntătoarea turmă a lui Hristos. În zilele
patriarhiei lui s-a făcut o mare minune în partea Galatiei. În unele cetăţi de acolo, făcîndu-se umblare cu
cruci şi cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunată şi neoprită
plecîndu-se una spre alta, se loveau şi se sfărîmau. Despre acea minune străbătînd vestea pretutindeni,
preasfinţitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din părţile acelea pe Sfîntul Teodor Sicheotul,
bărbat înainte văzător şi făcător de minuni, şi l-a întrebat de minunea aceea, ce ar însemna? Iar Sfîntul
Teodor îl încredinţă de minune că a fost cu adevărat, însă ce ar însemna nu voia să-i spună, zicînd că nu ştie
acele taine. Atunci, preasfinţitul Patriarh Toma i-a căzut la picioare cu rugă-minte şi prin acea smerenie l-a
silit pe bătrîn ca mai înainte să-i spună cele ce vor fi. Deci, bătrînul a zis că acea plecare a crucilor, lovirea şi
sfărîmarea lor, înseamnă multe primejdii şi risipire în Biserica lui Dumnezeu şi în împărăţia grecească,
primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afară, iar pe de alta, de la cei dinăuntru vrăjmaşi. Pentru
că din afară o să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinăuntru, oamenii cei numiţi cu numele lui Hristos,
despărţindu-se de credinţă, vor începe a se izgoni unul pe altul, a se sfărîma şi a se pierde. Pentru aceasta,
multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii şi se vor strica şi toate acestea vor fi în curînd. Acestea
auzindu-le patriarhul, s-a înspăimîntat foarte şi s-a rugat cuviosului să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul
şi să-i ia sufletul degrabă din trup, mai înainte de a veni risipirea cea mai înainte spusă ca să nu vadă el
nişte primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. După puţină vreme, îmbolnăvindu-se patriarhul, a trimis
la Cuviosul Teodor, care mai zăbovise puţin în Constantinopol la biserica Sfîntului Ştefan, spunîndu-i despre
boala sa şi rugîndu-l ca să-i ceară de la Dumnezeu sfîrşit grabnic. Iar sfîntul nevrînd, fericitul Patriarh Toma
a trimis iarăşi la dînsul rugăminte, dorind ca mai înainte de năvălirea primejdiei asupra Bisericii să se
dezlege de trup.
Deci, chiar nevrînd, Cuviosul Teodor a făcut voia preasfinţi-tului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu
pentru sfîrşitul lui şi a trimis la dînsul, zicînd: "Porunceşti ca să vin la tine, sau acolo ne vom vedea amîndoi
înaintea lui Dumnezeu?" Iar Sfîntul Toma a răspuns prin trimis: "Să nu-ţi pierzi, părinte, liniştea ta; destul
îmi este că ai zis: "acolo ne vom vedea înaintea lui Dumnezeu"". Şi în aceeaşi zi, preasfinţitul Patriarh Toma,
înainte de vremea Vecerniei, bucurîndu-se, s-a despărţit de trup şi s-a dus către Domnul, în vremea
împărăţiei aceluiaşi Foca. După moartea Sfîntului Toma, a luat scaunul Serghie, diaco-nul de la aceeaşi
mare biserică. Acesta la început era dreptcredincios, iar mai pe urmă s-a îndrăcit şi s-a făcut capul eresului
monoteliţilor, adică al celor ce cu nedreaptă credinţă mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul,
despre care lucru este scris mai luminat în viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul. După aceea au sosit şi
primejdiile asupra Bisericii: despărţirile, risipirile, muncile şi prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioşilor.
Pe lîngă acestea, războaiele cele grele cu perşii slobozite de Dumnezeu din pricina înmulţirii eresurilor.
Aceştia robeau şi pustiau stăpînirile greceşti cu foc şi cu sabie. Ierusalimul a fost luat de perşi, iar cinstitul
lemn al Sfintei Cruci a fost robit şi dus în Persia. Toate cele cumplite se împlineau, care mai înainte se
însemnaseră prin minunea cea mai sus-zisă a sfărîmării crucilor şi care, prin proorocia Sfîntului Teodor
Sicheotul, mai înainte s-au vestit. Iar ca să nu le vadă cu ochii săi, preasfinţitul Patriarh Toma a voit mai
bine să moară, decît să fie între cei vii. Şi a cîştigat după cererea sa, mai înainte de acea cumplită vreme,
sfîrşit fericit. El a păstorit Biserica lui Hristos trei ani şi două luni şi mult s-a nevoit împotriva ereticilor,
ţinînd credincioasele învăţături şi cu bună credinţă cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună
cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine slavă, în veci. Amin.
Pomenirea Cuviosului Iacob, Episcopul şi Mărturisitorul
(3 aprilie)
Cuviosul Iacob, din tinereţe iubind viaţa pustnicească, s-a făcut
monah şi se nevoia cu postiri, cu privegheri şi cu multe osteneli. Apoi
s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de
icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se
lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunîndu-se, a suferit
multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete şi alte
multe feluri de cumplite munci. Apoi şi-a dat fericitul său suflet în
mîinile lui Dumnezeu, pentru Care, pînă la moarte, s-a nevoit şi de la
Care a luat Împărăţia cerului, în veci bucurîndu-se.

Pomenirea celui între Sfinţi


Părintelui nostru Chiril Episcopul Catanei
(3 aprilie)
(În sinaxarul grecesc nu este numit Chiril, ci Viril, episcopul Catanei) Acesta a fost de neam din Antiohia,
ucenic al Sfîntului Apostol Petru, şi de dînsul a fost pus episcop al Catanei, în Sicilia. Deci, în dragoste
dumnezeiască şi-a păscut turma sa, aducînd pe cei necredincioşi la credinţa în Hristos şi multe minuni
făcînd. Din acestea să pomenim una: Era un izvor în locul acela, avînd apă amară. Iar arhiereul lui
Dumnezeu, Chiril, rugîndu-se lui Dumnezeu, a prefăcut amărăciunea izvorului aceluia în dulceaţă, lucru pe
care văzîndu-l mai marele slujitor de idoli elinesc, a crezut în Hristos şi cu dînsul şi alţi mulţi au crezut. După
aceasta, ajungînd la adînci bătrîneţi, cu somnul cel de moarte s-a odihnit şi a fost aşezat în insula aceea cu
cinste. Apoi dădea multe tămăduiri la cei ce cu credinţă alergau la moaştele lui.