Sunteți pe pagina 1din 2

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Patapie

(21 decembrie)
În părţile Egiptului este o cetate ce se numeşte Teba, care o înconjură şi
o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinţi
creştini, fiind crescut în bună credinţă şi în frica Domnului. Venind în
vîrstă desăvîrşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi,
lăsînd casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah. Ducîndu-se în pustia
Egiptului, vieţuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea
şi cu multe feluri de osteneli monahiceşti şi pustniceşti. Făcîndu-se vestit
şi începînd a veni mulţi oameni la dînsul şi a-l lăuda pentru viaţa cea plină
de fapte bune şi fiind supărat că i se tulbura liniştea - căci era lăudat de
gura oamenilor - din această pricină lăsînd părţile Egiptului, a venit la
Constantinopol. Aici, făcîndu-şi o colibă aproape de Vlaherna, lîngă zidul
cetăţii, s-a închis într-însa şi se odihnea acolo, ca în pustie, neştiut de
nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care ştie pe cei ce sînt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata
rugăciune. Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stînd pe vîrful muntelui, aşa şi omul cel cu fapte
bune, care a venit într-o desăvîrşită sfinţenie. Pentru că Dumnezeu preamăreşte pe cei ce-L preamăresc pe
El şi descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său şi pentru folosul altora. Deci şi acest desăvîrşit întru
sfinţenie, care era îmbogăţit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se şi preamărindu-se de Dumnezeu, a
fost aflat ca o comoară ascunsă în ţarină. Căci un tînăr oarecare dintre creştini, fiind orb din naştere şi
povăţuit fiind prin rînduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie, şi l-a rugat pe
fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dînsul să i se dea vederea ochilor, ca văzînd făptura să vie în
mai desăvîrşită cunoştinţă a Făcătorului şi să-L preamărească. Iar cuviosului, văzînd credinţa tînărului, i s-a
făcut milă de dînsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se
nevrednic. Apoi, ca să-i vadă şi socotinţa lui, a zis: "Ce lucru minunat ai cunoscut la mine şi de ce ceri un
lucru pe care nu poate altul să-l săvîrşească fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?". Iar tînărul
a strigat cu jale, rugîndu-se cu lacrimi şi cu cuvinte smerite, spunînd că crede fără îndoială căci poate să-i
dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos. Cuviosul a zis către dînsul cu credinţă: "În
numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!" Atunci îndată s-au deschis ochii
orbului celui din naştere şi vedea luminat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu. Tînărul acela era cunoscut
multora, care, văzîndu-l că are vedere, se minunau şi-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul
de minuni şi făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a ieşit veste în popor
despre acea minune a cuviosului şi de atunci mulţi au început a veni la dînsul, învrednicindu-se de
rugăciunile lui. Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei şi era trupul lui foarte umflat,
pentru care multă avere cheltuise omul acela pe la doctori căutînd tămăduire, dar nedobîndind-o. Auzind
despre Sfîntul Patapie, a poruncit să-l aducă la dînsul şi a rugat pe sfîntul, ca, prin darul cel tămăduitor pe
care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului său. Iar doctorul cel fără de arginţi, mai întîi a
făcut rugăciune cu sîrguinţă către Dumnezeu pentru dînsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii şi l-a uns cu
untdelemn sfinţit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a ieşit şi s-au curăţit toate cele
dinăuntrul lui, făcîndu-i-se tot trupul sănătos.
Un alt tînăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munţi şi prin pustietăţi,
trîntindu-l în foc şi în apă ca să-l piardă, aruncîndu-l de pe înălţimile munţilor în prăpăstiile văilor, bătînd şi
sfărîmînd tot trupul lui, încît acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea
cea desăvîrşită; căci El înfrînează toată puterea vrăjmaşului cea cu totul înrăutăţită. Odată ducîndu-l
diavolul pe tînărul acela spre ţărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian şi să-l înece, a
întîlnit în drum pe Cuviosul Patapie, care, prin porunca lui Dumnezeu, ieşea din coliba sa ca să libereze
făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmaşului. Iar diavolul, văzînd de departe pe fericitul, a
început a se apropia către dînsul sărind, întorcîndu-şi ochii, spumegînd, scrîşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu
ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfîntul Patapie, a strigat: "O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Şi aici
iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi
abia aflîndu-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti
Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni peste toţi este stăpînirea Ta. Deci unde mă voi duce,
ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă
izgoneşti; căci sînt biruit şi izgonit". Acestea zicînd necuratul, arunca pe tînărul în sus. Iar făcătorul de
minuni Patapie, făcînd semnul Crucii cu mîna în văzduh, a certat duhul, zicînd: "Ieşi, duh necurat, ieşi, du-te
departe în pustie! Hristos îţi porunceşte aceasta prin mine, a cărui putere chiar şi nevrînd ai mărturisit-o".
Acestea zicînd sfîntul, diavolul a aruncat pe tînăr la pămînt şi a ieşit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar
tînărul, viindu-şi în simţiri, plîngea de bucurie şi mulţumea mai întîi lui Dumnezeu, apoi şi Cuviosului
Patapie, pentru izbăvirea sa de duhul cel necurat. O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la
pieptul său şi acum, deznădăjduită fiind de doctori şi înmulţindu-se cumplita ei durere, a venit la Cuviosul
Patapie şi căzînd la picioarele lui, cu multă tînguire şi rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfîntul însemnînd
rana cu semnul Crucii, îndată a vindecat-o. Acestea şi multe alte minuni făcînd, Cuviosul părintele nostru
Patapie a sosit la fericitul său sfîrşit şi, în adînci bătrîneţi, a trecut către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut.
Apoi a fost îngropat cu cinste în biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru,
Celui preamărit întru sfinţii Săi, Căruia, împreună cu Părintele şi Duhul Sfînt, I se cuvine cinste şi
închinăciune în veci. Amin.

S-ar putea să vă placă și