Partenerul care “da totul” intr-o

relatie da ceva ce nu a primit cand

era mic
BY ALEXA BÎTFOI · PUBLISHED SEPTEMBER 30, 2019 · UPDATED OCTOBER 1, 2019
1KSHARES
Share
Pin
Share
Vorbeam in articolul trecut despre dependenta emotionala si problemele
legate de dependenta intr-o relatie. Discutam despre partenerul care se
simte dependent de celalalt si care, prin cererile constante pe care le
solicita, mentine iluzia unei fantasme omnipotente de posesiune si control
asupra celuilalt.
In acest articol ma voi refori la o dinamica aparent opusa celei discutate
anterior, dar ale carei radacini se gasesc tot in sentimentul de dependenta si
felul in care este trait si gestionat. Este vorba despre partenerul mereu atent
la nevoile celuilalt, mereu gata sa implineasca orice asteptare, cel despre
care se poate spune ca este partenerul care “da totul” intr-o relatie. Adesea
chiar asa se si intampla, deoarece acest tip de persoana pune la dispozitia
celuilalt dintr-o relatie semnificativa toate resursele afective si materiale de
care dispune.
Ceea ce face diferenta intre aceasta generozitate si implinirea efectiva pe
care o aduce o relatie satisfacatoare este sentimentul constant de zadarnicie
si inutilitate resimtit. Cu alte cuvinte, oricat ar darui, oricat din el si din
resursele lui ar pune la dispozitia celuialt, are sentimentul constant si
dureros ca nu face suficient, ca nu da suficient pentru a-l multumi pe
celalalt si pentru a forma o relatie fericita. Toate incercarile de a gasi
implinirea personala prin atentia si ingrijirea oferite partenerului esueaza
si, in unele cazuri, se traduce prin ceea ce Freud numea “nevroza de destin”.
Nevroza de destin implica o existenta in care repetarea unora si acelorasi
evenimente, in general dureroase, se intampla cu o forta si o ciclicitate care
duce cu gandul la o anumita fatalitate existentiala. Demersul psihanalitic in
astfel de cazuri arata ca ceea ce e implacabil in astfel de destine personale
nu e dat de un soi de fatalitate exterioara, ci mai degraba de un mecanism
psihic inconstient si complicat numit “compulsie la repetitie”.

Cititi aici despre compulsia la repetie in Bolero-ul lui Ravel

Partenerul care “da totul” intr-o relatie are, de asemenea, dificultati legate
de dependenta emotionala. Spre deosebire de individul despre care m-am
referit in articolul trecut si care folosea dependenta intr-o incercare de
mentinere omnipotenta a controlulului, in acest caz, persoana se apara de
propriile nevoi legate de dependenta emotionala prin crearea si mentinerea
iluziei ca daca se va pune la dispozitia celuilalt nu va fi nevoie sa traiasca
propriile sentimente de vulnerabilitate si neajutorare. Altfel spus, pentru a
se proteja de propriile sentimente de vulnerabilitate si de trairea unei
dependente care e vazuta ca periculoasa, va cauta mereu sa implineasca
aceste nevoi pentru celalalt, nu pentru sine. Persoana care traieste mereu
pentru bunastarea si implinirea celuilalt reuseste astfel sa nege si sa se
apere inconstient de propriile nevoi de a simti si trai dependenta intr-o
relatie afectiva.

Dar ce este atat de periculos in a simti si a trai dependenta? Raspunsul se

gaseste, asa cum cei care citesc acest site stiu deja, in copilaria mica.
Frustrarile si dezamagirile traite in relatie cu ingrijitorii si persoanele
semnificative din copilarie isi pun amprenta asupra intregii existente, in
special in alegerile de cuplu ulterioare.

Cititi si O relatie toxica e mai greu de parasit decat de trait

Adultul care in relatiile afective importante din viata lui are tendinta sa isi
diminueze sau chiar nege propriile nevoi afective si ale carui atentie si
energie psihica graviteaza mereu in jurul celuilalt, este un adult care
foloseste inconstient aceleasi mecanisme de relationare pe care le folosea si
in copilarie. Acesta este partenerul care “da totul”. Adesea, aceste persoane
au avut, cand erau mici, o mama care a suferit o depresie invalidanta si care
a impiedicat-o sa se ocupe de nevoile afective ale copilului. Or copilul are
nevoie de o relatie cu persoana care il ingrijeste pentru a supravietui. In
situatiile in care persoana cea mai importanta pentru copil nu poate fi, din
diverse motive, disponibila emotional pentru cel mic si nu reuseste sa se
acordeze afectiv la nevoile acestuia, copilul va cauta in permanenta o
modalitate de relationare la care celalalt sa raspunda intr-un fel. Daca
mentinem ipoteza descrisa mai sus in care este vorba despre o mama
deprimata, copilul va cauta mijloace de a o inveseli si de a o face sa se simta
mai bine. Sigur ca aceste incercari vor esua de cele mai multe ori pentru ca
depresia mamei nu poate fi vindecata niciodata de copilul ei. Copilul poate
dezvolta insa iluzia ca daca a fost cuminte, sau amuzant, sau de ajutor a
reusit, intr-o masura, s-o scoata pe mama lui din depresie, s-o vindece.
Cand auziti despre copii despre care se spune, de pilda, ca sunt “clovnii
clasei”, aveti mereu in minte ca e foarte posibil ca in familia acelui copil sa
se gaseasca o forma clinica sau subclinica de depresie. Acelasi tip de
suferinta se poate intalni si in cazul copiilor foarte cuminti si buni la
invatatura.

In fiecare adult care, intr-o relatie semnificativa, se pune mereu in slujba

implinirii nevoilor celuilalt se afla un copil care incearca in zadar sa-si
vindece mama in relatie cu care nu a putut experimenta o dependenta
sanatoasa si in care sa nu se simta vulnerabil si amenintat. Este un destin
dureros pe care atat femei, cat si barbati il pot trai in incercarea repetata de
a gasi alinare pentru o durere uneori prea veche pentru a fi amintita si
recuperata.