J.J.

ROUSSEAU - Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii

dintre oameni (1712 - 1778)
Al doilea discurs - 1755

1. Prima intrebare pe care si-o pune Rousseau in acest text este legata de originea
inegalitatii, care este sursa inegalitatii?
2. A doua intrebare este in termenii dreptului natural exista un fundament legitim al
inegalitatii?
Discutia va incepe din perspectiva istorica, desi Rousseau recunoaste ca are arme destul de
limitate deoarce antropologia istorica era putin dezvoltata, asa ca va urmari mereu legatura
dintre stabilirea dreptului si examinarea faptelor. Principalul concept natural de care se va
folosi va fi cel de stare de natura, pentru ca trebuie sa-l cunoastem mai intai pe omul natural,
nepervertit de societate pentru a determina apoi legea care i se potriveste cel mai bine
constitutiei sale. Abia dupa aceea putem sa vedem care au fost cauzele trecerii de la starea de
natura la starea civila, starea civila fiind una prin excelenta inegalitara.
Prima parte a discursului este consacrata acestui concept, examinarii starii de natura. Insusi
acest concept si de asemenea trecerea la starea civila sunt prezentate ca ipoteze rationale si nu
drept cunostinte pozitive.
Rousseau afirma inca din prefata discursului ca ne lipsesc cunostintele pozitive care sa ne
permita tratarea acestor chestiuni pe teren antropologic. El va urmari de-a lungul intregului
discurs un demers ipotetic si deductiv.
O stare care nu mai exista, care poate nu a existat niciodata...
Scopul este de a justifica starea prezenta. Rousseau incearca sa elimine ideea unui fundament
natural al inegalitatii. Acest tip de demers il ajuta sa inteleaga mai bine care sunt formele pe
care le ia inegalitatea in starea civila.

1
Portretul omului din starea de natura
Portretul moral.
Omul din starea de natura, nu este rau in fiinta sa, prin natura sa, el nu vrea sa le dauneze
semenilor sai pentru ca celalalt este pentru el un strain. Insa nu putem vorbi de omul natural
ca fiind o fiinta buna, pentru ca bunatatea apare odata cu moralitatea, ghidarea dupa datorii.
Nu avem datorii in starea de natura, insa exista instinctul. Exista insa 2 motive majore care
vor permite trecerea la starea civila este vorba de
1. libertatea vointei si de
2. perfectibilitate.
Omul este o fiinta inclinata spre a se perfectiona fapt care se exprima prin limbaj si prin viata
sociala. In cea de-a doua parte a discursului observam ca societatea civila se cristalizeaza prin
tehnica si limbaj, prin sedentarizare si prin diviziunea muncii, prin dezvoltarea pasiunilor si
prin acumularea bogatiilor. Inegalitatea va fi privita din acest moment sub dublul sau aspect,
pe de-o parte ca raport intre lucruri si pe de alta parte ca raport intre oameni, intre cel care
domina si cel care este dominat. Observam astfel ca ordinea sociala nu este naturala ci ea
trebuie insitituita printr-o conventie.

Rousseau porenste in acest discurs prin a formula 2 critici la adresa stiintei moderne a
dreptului natural.
1. Modernii dau definitii contradictorii legii naturale
2. Ei confunda natura omului cu ceea ce oamenii au devenit de-a lungul istoriei

2
Hobbes - Rousseau

Rousseau ii reproseaza lui Hobbes faptul ca a confundat omul civil cu omul socializat.
Hobbes a afirmat in mod gresit ca oamenii sunt dusmani unii altora inca din starea de natura,
cu alte cuvinte nu a distins suficient de bine intre natura si societate. El i-a atribuit, spune
Rousseau, omului natural pasiunile omului social. Pe de alta parte, Rousseau recunoaste ca
Hobbes a intrevazut foarte bine eroarea tuturor definitilor moderne ale dreptului natural. El a
recunoscut in mod just, spune Rousseau, ca natura umana este straina moralitatii. In discursul
asupra inegalitatii Rousseau il va lua ca punct de pornire pe omul natural, strain de morala.
Acest om natural insa nu este rau prin natura sa pentru ca el inca ignora distinctia morala
dintre bine si rau.
Rousseau incearca sa aprofundeze perspectiva lui Hobbes de intemeietor a stiintei politice,
dar in acelasi timp evita mereu confundarea omului natural cu cel civilizat. Toti filosofii,
spune Rousseau, care au vrut sa trateze despre starea de natura au esuat pentru ca realitatea
sociala le-a ascuns ceea ce era cu adevarat natural in om. Rousseau isi propune asadar sa
plece de la o intuitie non-istorica asupra naturii omului. Prin rationamente ipotetice si
conditionale el va incerca sa reconstituie o geneza posibila sau probabila a relatiilor sociale, o
istorie ipotetica a guvernarilor.
Daca omul natural este intr-o conditie atat de fericita, nici rau, nici buna, nici dusmanul
celorlalti, de ce va trece la societatea civila?
Oamenii nu au insitituit statele pentru ca ar fi dorit servitutea ci pentru a le proteja viata,
bunurile si libertatea. Asocierea voluntara pe care Rousseau o descrie in Discursul asupra
inegalitatii este una legitima, institutiile politice au fost si ele legitime insa efectele
involuntare s-au dovedit catastrofale. In primul rand e vorba despre servitutea celor saraci dar
si despre cea a bogatilor deoarece ei se afla intr-un raport de dependenta reciproca. Apoi e
vorba de o servitute politica pentru ca cele mai multe guverne se situeaza deasupra legilor si
este vorba si de o stare de razboi intre toate statele lumii.
In Contractul social, Rousseau va incerca sa analizeze in ce conditii oamenii pot realiza ceea
ce doresc efectiv atunci cand consimt sa traiasca intr-o societate politica. In Contractul social
el va vedea cum putem impiedica transformarea libertatii in sevitute.
Rousseau porneste de la Hobbes observand ca acesta descrie natura omului fara sa separe
vreodata natura de societate. Starea de natura pentru el este o fictiune, adica o stare din care
lipsesc raporturile morale si juridice si in care viata oamenilor este similara cu cea a
animalelor pentru ca starea de natura este de fapt o stare de razboi exista doar mizerie,
conflict, o permanenta amenintare a mortii, o viata mizerabila si scurta. Din perspectiva lui
Rousseau insa notiunea de stare de natura este indispensabila pentru a avea acces la
adevarata natura a omului, pentru a separa ceea ce este originar in om de ceea ce este
artificial.
Pentru Rousseau trebuie sa inlaturam toate efectele socializarii, pentru a avea acces la
adevarata natura a omului.
Pentru Hobbes insa, orice om civilizat putea observa in el insusi pasiunile naturale
existente in toate societatile.
Rousseau insa, crede ca doar o persoana exceptional inzestrata ca intuitie, inteligenta,
sensibilitate, este capabila sa descopere ceea ce ascund prejudecatile sociale. In cazul omului
natural, observa Rousseau, fortele sale sunt pe masura dorintelor pe care le are. Cand apar

3
dorinte noi care necesita ajutorul celuilalt atunci apar si cauzele diviziunii si competitiei. In
momentul in care omul are nevoie de ajutorul celuilalt nu rezulta o cooperare pasnica, ci o
forma de sociabilitate conflictuala.
Rousseau isi pune atunci urmatoarea intrebare: ce se intampla cu drepturile naturale? In
starea de natura descrisa de Rousseau, dreptul natural era definit plecand de la sensibilitate si
facand abstractie de ratiune. Descoperim in noi insine doua principii afective fundamentale
anterioare ratiunii. E vorba de iubirea de sine care inseamna grija sau interesul fiecaruia
pentru propria bunastare si conservare si ca al doilea principiu -mila adica tendinta naturala
de a respinge suferinta. Observam pana aici, (Terrel) doua observatii decisive introduse de
Rousseau:
1. dorinta bunastarii si conservarii nu mai este definita in legatura cu ratiunea -
este mai degraba o intuitie sensibila
2. excesele, spune J. Terrel, iubirii de sine sunt temperate de mila.
In Discurs asupra inegalitatii, Rousseau examineaza istoria ipotetica a guvernarilor pentru a
degaja de aici principiile dreptului politic esentiale in Contractul social. In Discurs asupra
inegalitatii, Rousseau corecteaza analiza lui Hobbes cu privire la starea de natura. Starea de
natura apare nu din cauza pasiunilor naturale ci trebuie gandita doar ca o ipoteza rationala
care ne arata trasaturile fundamentale ale naturii umane. Starea de natura la Rousseau nu
este una de razboi. Razboiul este un produs al societatilor civile indepartate de natura.
De cele mai multe ori in societatile civile/politice razboiul se naste din dezvoltarea
inegalitara a proprietatii. Asadar soicetatea civila nu apare din dorinta servitutii voluntare
ci din dorinta de a salva libertatea.
Exista doua cauze ale servitutii civile sau politice care in opinia lui Rousseau se sutin
reciproc, mai intai
1. legile in loc sa ii protejeze pe saraci ii favorizeaza de fapt pe cei bogati si a doua
cauza a servitutii
2. razboiul suprimat in interioriul societatii politice se declanseaza si mai violent la
frontiere.
Nasterea unui stat duce si la aparitia celorlalte. Fiecare stat fiind acum constrans sa adopte
pentru a se proteja aceleasi mijloace. In Discurs asupra inegalitatii, Rousseau observa ca un
remediu fata de servitute poate fi legat de preocuparea de a face efectiva puterea suprema a
comunitatii care este cea a poporului. Corpul politic, spune Rousseau, se naste printr-un
adevarat contract intre conducatori si popor. Vointele membrilor poporului fiind unite
intr-o singura vointa inseamna ca legile fundamentale devin obligatorii pentru toti membrii
statului fara exceptie. Contractul astfel incheiat intre popor si conducator nu este irevocabil
atunci cand una dintre parti a incalcat conditiile stabilite. Contractul social isi propune, are ca
rol tocmai respectarea libertatii individuale. in urma incheierii contractului fiecare cetatean ar
trebui sa asculte doar de sine si sa fie inca si mai liber ca inainte. Libertatea era considerata
de Rousseau inca din Discurusul asupra inegalitatii ca o valoare inalienabila. Contractul
social incheiat trebuie sa mentina cele doua aspecte ale libertatii naturale definite in prima
parte a discursului asupra inegalitatii
1. independenta cetatenilor unii fata de altii
2. puterea vointei si cea a alegerii vazute ca fiind specifice omului

4
Problema suveranitatii - problema vointei generale

Ca si la Bodin si la Hobbes, si la Rousseau suveranitatea este indivizibila. Suveranul este

situat desupra legilor si este unul absolut. I s-a reprosat lui Rousseau faptul ca i-a acordat
poporului o suveranitate nelimitata. Rousseau i-a acordat poporului o suveranitate nelimitata
pentru ca raul politic nu provine de la puterea in sine ci de la detinatorii acesteia. Pentru
Rousseau suveranitatea populara este prin natura ei fara vreo limita legala. Vointa actuala a
suveranului este cea inzestrata cu decizie politica. El poate chiar sa dizolve societatea civila.
Trebuie sa distingem intre actul voluntar care insitituie societatea civila si vointa actuala
a suveranului. Existenta corpului politic depinde asadar de vointa actuala a suveranului.
Rousseau se inspira de la Hobbes atat in privinta istoriei ipotetice a umanitatii cat si in
privinta stiintei drepturilor politice.
Pentru Rousseau teza sociabilitatii naturale cade odata cu cea a primatului ratiunii. Dreptul
natural se fundamenteaza pe sensibilitate si nu pe ratiune. Corpul politic se va manifesta
prin legiferare, fiind suveran. Si la acest nivel Rousseau in opinia lui Terrel introduce 2
inovatii decisive: o noua definitie a legii si in al doilea rand, suveranul actioneaza in mod
exclusiv prin legiferare.
Puterea legislativa prin ea insasi va deveni adevaratul suveran.Guvernul va fi atunci doar
instanta insarcinata cu aplicarea legilor la situatiile particulare.
Teoreticienii contractualisti anteriori lui Rousseau admiteau ca insitituirea societatii se face
din motivul ca legile naturale legitime in drept sunt de fapt lipsite de forta, nu au o putere
concreta.
Rousseau adauga faptul ca nu naturii ii convine rolul de a salva drepturile omului si
cetateanului. Dreptul politic si buna functionare a insitutiilor sunt singurele care pot garanta
protectia cetatenilor. Numai contractul social poate asigura ceea ce nu a reusit dreptul natural
modern si-anume punerea politicii in slujba sigurantei si libertatii individuale.
Libertatea civila vine asadar acum sa o inlocuiasca pe cea naturala. Notiunea de libertate
naturala are doua sensuri potrivit lui Rousseau, mai intai ea inseamna
1. independenta fiecarui om fata de toti ceialalti si in al doilea rand
2. ea il defineste pe om in ceea ce are el fundamental.
Pentru ca cetatenii sa devina liberi trebuie ca odata incheiata conventia sociala sa fie
indepartata total aceasta libertate naturala. Independenta este astfel abandonata in favoarea
guvernarii legii. Guvernarea legii este un concept extrem de important la Rousseau pentru ca
el are rolul de a ne elibera de orice dependenta fata de vointele particulare. In acest context
suveranul si nu guvernul va stabili legile sau actele de suveranitate inzestrate cu utilitate
publica. Trebuie sa distingem asadar intre exercitarea puterii legislative prin suveran si
executarea puterii executie prin principe sau prin magistrati. In contractul social,
Rousseau va afirma ca orice stat legitim este republican. Diversitatea regimurilor politice
priveste doar modalitatile de gurvernare. Pentru Rousseau chiar monarhia legitima este
vazuta ca o republica in care poporul suveran i-a incredintat unui singur om exercitiul puterii
executive. Democratia va fi atunci acel regim in care ambele functii, legislativa si executiva
vor fi exercitate de popor.
De aceea in regimul democratic, observa Rousseau exista cel mai mare risc de a confunda
suveranul cu guvernul.

5
Teoria politica elaborata de Rousseau asociaza asadar 2 forme de discurs inainte considerate
ca incompatibile. Un discurs despre statul suveran si un discurs despre republica. Suvearanul
lui Rousseau nu are ca sarcina elaborarea sau propunerea legilor, el nu este in acest sens
legislator. Pentru Rousseau, legislatorul este acel personaj exceptional, cum a fost Moise la
poporul evereu capabil sa descopere legile potrivite fiecarei natiuni si sa convinga poporul sa
le adopte. Dreptul de a propune legi noi ii este rezervat guvernului, eventualele propuneri ale
corpului legislativ sunt si ele supuse aprobarii corpului executiv. Observam ca Rousseau
sintetizeaza 3 tipuri de discurs despre dreptul natural modern, unul despre suveranitate
si in al treilea rand unul despre ceea ce inseamna o republica libera. In starea civila
dreptul natural e insitituit prin contract, odata cu insitituirea suveranitatii comunitatii.
Societatea civila descrisa de Rousseau incearca asadar sa reconcilieze diversitatea
umana aflata de multe ori in conflict.

6
Jeanine Eon

A vorbi despre inegalitati inseamna pentru Rousseau a vorbi despre diferente. Multe dintre
textele lui Rousseau prezinta diversitatea umana ca pe un adevarat scandal. Totusi nu orice
diversitatea este pentru Rousseau un produs al unei lumi alienate. Natura insasi observa el
este sursa unor diferente imposibil de ignorat. Diversitatea umana aboleste, observa Rousseau
distenta dintre antici si moderni. Aceasta diversitatea se observa cel mai bine in societatile
organizate din punct de vedere politic pentru ca starea de natura ignora practic diversitatea.
Cursul naturii este perfect uniform, exista mereu aceasi ordine in natura. In starea de natura
domneste o egalitate reala si indestructibila pentru ca diferentele intre oameni nu pot fi in
starea de natura suficient de mari pentru a-i face pe oameni dependent unii de ceialalti.
Aceste diferente dintre oameni se accentueaza odata cu parasirea starii de natura prin punerea
in valoare a diverselor inzestrari, talente de care oamenii dispun. Diferentele devin
perceptibile si evaluabile pe masura ce societatile civile se dezvolta. Apare atunci facultatea
de a compara care este un atribut specific intelectului uman. Rousseau recunoaste asadar ca la
originea diferitelor forme de inegalitate se afla diversele calitati cu care oamenii sunt
inzestrati. Intr-o prima faza aceste diferente dintre oameni nu reusesc sa altereze coeexistenta
pasnica a lor. Pe de alta parte, in etapa ulterioara, omul va deveni din ce in ce mai dominat de
placerea de a fi preferat in fata tuturor celorlalti. Aceasta placere de a fi preferat va da nastere
dorintei de onoruuri si de reputatie. Pentru aceasta omul va cauta din ce in ce mai mult acele
bunuri exterioare care ii vor permite sa fie stimat in cel mai inalt grad de ceialalti. Din acel
moment proprietatea va incepe sa imbrace o forma denaturata. Insusi modul de achizitie, de
dobandire al proprietatilor va deveni unul corupt, omul folosindu-se pentru a-si spori
bogatiile de forta si de viclene. Abia in aceasta etapa care nu mai apartine starii naturale pure,
oamenii vor ajunge adversari intre ei.
Evolutia diversitatii umane va duce apoi la nasterea corpurilor politice indispensabile pentru a
pune capat starii de razboi. Servitutea politica va aparea atunci in contextul unei puteri
exercitate de cele mai multe ori arbitrar. Se instaleaza apoi despotismul chiar in momentul in
care inegalitatea isi atinge punctul culminant, Fiecare insa poate constata la acest nivel ca este
egalul tuturor celorlalti fiind supus acelorasi forme extreme de servitute. Daca omul vrea sa
scape de egalizarea fortata, propusa de regimurile despotice el trebuie sa accepte
diversitatea insa trebuie sa ii impuna acestei diversitati anumite limite conforme cu
natura umana. Natura umana asadar ii interzice omului ignorarea diversitatii. Exista potrivit
lui Rousseau un rol socio-politic important al mediului inconjurator, al climei, al locului, al
aerului, al pasiunilor locuitorilor dintr-un anumit stat. daca acest rol al mediului inconjurator
este incontestabil in privinta popoarelor el nu se aplica in mod riguros asupra indivizilor.
Oamenii se individualizeaza potrivit lui Rousseau strict in functie de constitutia lor interna.
Fiecare este inzestrat prin natura cu independenta si are drept prima lege datoria de a veghea
la propria autoconservare. Iubirea de sine il face pe fiecare incapabil sa nu se prefere in raport
cu toti ceialalti. Iubirea de sine nu este vazuta de Rousseau ca un accident produs de o
socializare nereusita. Capacitatea de a se compara cu ceialalti este inscrisa in interioriul
fiecarei fiinte. Insasi ratiunea ne indeamna la aceasta comparatie ea fiind vazuta de Rousseau
ca o facultate a raporturilor. Omul insa este inzestrat si cu capacitatea de a-si guverna
iubirea de sine. Aceasta capacitatea de a-si stapani iubirea de sine exte in principiu un lucru
comun tuturor oamenilor, ea ii caracterizeaza pe oameni in ceea ce au ei fundamental mai
mult chiar decat ratiunea. Capacitatea de a se evalua si compara sunt pentru Rousseau sursa
inegalitatii dintre oameni. Fiecare om isi adopta opiniile in virtutea unor criterii pe care doar

7
el le cunoaste. Rousseau nu neaga posibilitatea de a avea convergente de opinii insa acestea
nu sunt rezultatul ratiunii. Fiecare om, chiar atunci cand ratiunea sa pare in acord cu a
celorlalti isi adopta opiniile in urma unui parcurs intelectual justificat prin motive extrem de
personale. Rousseau de asemenea nu neaga orice identitate de natura intre oameni ci crede ca
aceasta identitate de natura rezida in cea mai mare masura in partea sensibila a omului.
Intelegem asadar ca pentru Rousseau, mobilul asocierii oamenilor in vederea formarii
corpurilor politice il consitutie mai degraba interesul.
Prima datorie a omului fiind aceea de a se autoconserva rezulta de aici ca omul ii cere artei
politice pe care el insusi a inventat-o sa-i ingaduie o supravietuire care altfel nu i-ar putea fi
garantata. Inconvenientul este insa acela ca societatea politica la randul ei este in mod
inevitabil creatoare de diferente, diferentele pe care aceasta societate politica le creeaza
provin din faptul ca ea este o societate inchisa si pe de alta parte din faptul ca ea implica
intotdeauna distinctii intre rolurile asumate de catateni. Nicio societate politica oricat de buna
ar fi ea nu va putea niciodata egaliza conditiile tuturor membrilor ei. Este o utopie incercarea
supremarii distinctiei intre guvernanti si guvernati. Rousseau nu preconizeaza nicio egalizare
fortata a averilor si propune doar o reducere a diferentelor dintre saraci si bogati, care poate
avea loc intr-un regim de aristocratie elective. Nu trebuie sa renuntam insa chiar daca nu vom
putea egaliza conditiile tuturor la incercarea de armonizare a intereselor si de degajare a
solidaritatilor. Rousseau nu renunta la ideea unei comunitati in care sa fie asociate exigentele
vietii impreuna cu cele ale individualitatii. Oamenii in opinia lui nu sunt condamnati la o
adversitate reciproca. Pentru a suprima antagonismele el propune bunuri partajabile. La
acest nivel el precizeaza ca nu dorinta de a fi stimat sau onorat este rea in sine ci viata traita
potrivit aparentei la care aceasta dorinta poate conduce. Daca dreptul de a fi stimat se bazeaza
pe un adevarat merit atunci ne vom putea elibera de conotatiile negative ale unei vieti traite
doar potrivit aparentei. Conceptul de vointa generala este in opinia lui Rousseau este cel
care reuseste sa asocieze cel mai bine exigentele vietii comunitare cu respectarea
individualitatii. Vointa generala este singura instanta capabila sa le atribuie institutiilor
politice adevaratul lor scop - binele comun. Vointa generala, spune Rousseau este intotdeauna
buna, pentru ca ea vizeaza fericirea tuturor si intotdeauna drepta pentru ca nu privilegiaza pe
nimeni.
Rousseau incearca sa arate ca cetatenii au interes sa se supuna vointei generale atunci cand
incheie contractul social. Acest interes comun al cetatenilor care este scopul asocierii
politice se refera la apararea vietii, a libertatii si a bunurilor fiecaruia. Notiunea de
interes comun care inseamna convergenta intereselor individuale nu este o simpla insumare
a intereselor egoiste. Rousseau distinge de aceea, vointa generala de vointa tutror insa aceasta
vointa generala nu trebuie vazuta ca o forma a interesului colectiv specific unei anumite
societati. Daca ar fi asa atunci am putea vorbi de un despotism al vointei generale. Corpul
politic pentru Rousseau nu este locul unde se abolesc diferentele dintre oameni. El trebuie sa
fie locul in care cetatenii isi pot manifesta, practica - toate libertatile civile. Doar in acest caz
vointa generala va deveni conditia autonomiei generale.