Grile Si Aplicatii Macro Toate Puse La Un Loc by Ciow

Unitatea de învăţare Nr.
PIAŢA MONETARĂ
1.4. Cererea şi oferta de monedă
Test de autoevaluare 1.4.

1) Multiplicatorul ofertei de bani:
a) este raportul dintre volumul noilor depozite şi noile rezerve;
b) este rata rezervelor obligatorii;
c) este egal cu 1/r, unde r = rata rezervelor obligatorii impusă de Banca Naţională;
d) este raportul dintre nivelul mediu anual al sumei agregatelor monetare şi volumul tranzacţiilor
economice mijlocite de monedă;
e) este operaţiunea prin care Banca Centrală crează bani numerar.
Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + c); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a + e).
2) Când rata rezervelor obligatorii este 0,20 şi Banca Naţională achiziţionează hârtii de valoare guvernamentale
evaluate la 100.000 u.m., oferta de bani M1:
a) rămâne nemodificată;
b) creşte cu 100.000 u.m.;
c) creşte cu 1.000.000 u.m.;
d) scade cu 500.000 u.m.;
e) creşte cu o mărime determinată de multiplicatorul monetar.
3) Mobilul speculaţiei se referă la:

a) dorinţa agenţilor economici de a păstra sume de bani în vederea unor plasamente mai
avantajoase în viitor;
b) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani lichizi şi de a nu-i cheltui pe măsura
încasării lor;
c) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani pentru a face faţă unor situaţii neprevăzute în
viitor;
d) faptul că, de multe ori, banii lichizi sunt un bun financiar superior faţă de alte titluri de
valoare, ceea ce îi determină pe deţinătorii de economii să le păstreze în bani lichizi şi nu în titluri
de credit.
4) Mobilul afacerilor se referă la:

a) dorinţa agenţilor economici de a păstra sume de bani în vederea unor plasamente mai avantajoase
în viitor;
b) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani lichizi şi de a nu-i cheltui pe măsura încasării lor;
c) tendinţa agenţilor economici de a păstra bani pentru a face faţă unor situaţii neprevăzute în viitor;
d) faptul că, de multe ori, banii lichizi sunt un bun financiar superior faţă de alte titluri de valoare,
ceea ce îi determină pe deţinătorii de economii să le păstreze în bani lichizi şi nu în titluri de credit.
5) Prin operatiunile specifice pe care le efectuează pe piaţa monetară, băncile comerciale creează banii de cont.
Acest proces este cunoscut sub denumirea de:
a) multiplicator al banilor;
b) expansiunea depozitelor la vedere;
c) multiplicator monetar;
d) multiplicaror al creditului;
e) accelerator monetar.

A (a ,b,c ); B (a,e); C (a,c); D (a,b,c,d); E (a,b,e).
Aplicaţia nr. 1
Se dau următoarele date cu privire la o ţară, în perioadele t0 şi t1:
t0 t1
Păstrările de bani nominali M1 100 142,5
Păstrările de bani nominali M3 100 176
Produsul intern brut 100 127,5
Deflatorul PIB 100 130,0
Rata nominală a dobânzii la depunerile pe 30% 16,65%
termen de până la 3 luni
a) Determinaţi ritmul de creştere a PIB în perioada t1 faţă de perioada t2.

b) Ca urmare a evoluţiei PIB –ului, preţurilor şi a ratei dobânzii în t 1 faţă de t2, cum vă aşteptaţi să se
modifice păstrările de bani?
c) Calculaţi un indice M 1 real şi M3 real în perioada t1 faţă de t0 şi arătaţi dacă răspunsul dat este în
concordanţă cu aşteptările indicate la punctul b).
d) Banca Naţională controlează mai greu cererea reală de bani decât cererea nominală de bani. De ce?
Aplicaţia nr. 2
Pe baza datelor din tabelul următor determinaţi oferta de bani M1, M2 şi M3:
1. Bani din afara băncilor (numerar în circulaţie) 50

2. Bani din conturile curente (operabile prin cecuri) 310
3. Bani din conturile pentru călătorii 5
4. Depuneri pe termen scurt la bănci 623
5. Depuneri la casele de economii 55
6. Acorduri de răscumpărare peste noapte la băncile comerciale 165
7. Depozite denominalizate pe termen lung 405
8. Bonuri de tezaur şi certificate de subscriere la împrumuturile de stat 125
9. Acorduri de răscumpărare la termen la băncile comerciale 10
Aplicaţia nr. 3
Oferta nominală de bani este de 30 milioane u.m., nivelul general al preţurilor este de 3000 u.m., venitul real
este de 100000 u.m., iar sectorul privat doreşte să păstreze 10% din venitul său real ca rezervă monetară (stocuri
de bani).
a) Care este stocul real de bani deţinut de sectorul privat?
b) Dacă oferta nominală de bani creşte de la 30 la 60 milioane u.m., iar nivelul preţurilor nu se
modifică, care este stocul real de bani deţinut de sectorul privat?
Aplicaţia nr. 4
Să se calculeze inflaţia anuală în cazul în care oferta de bani creşte cu 30% anual, viteza de circulaţie a
monedei scade cu 2%, iar PIB-ul în termeni reali creşte cu 5% ?
Răspunsul la test şi rezolvările la aplicaţii se găsesc la paginile 49 - 50.
1.5. Echilibrul pieţei monetare

1) Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) la un anumit nivel al ratei dobânzii, celelalte condiţii nemodificându-se, evoluţiile cererii şi ofertei
de monedă converg spre realizarea echilibrului pe piaţa monetară;
b) piaţa monetară se află în stare de echilibru, când, la un anumit nivel al ratei dobânzii, cantitatea de
monedă oferită este egală cu cea cerută;
c) o scădere a cererii de monedă la o oferta dată are ca efect o creştere a cantitaţii de monedă şi a ratei
dobânzii;
d) creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect sporirea cantităţii de monedă pe piată, cât şi
creşterea ratei dobânzii;
e) o scădere a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o scădere a cantitaţii de monedă şi a ratei
dobănzii.

A (a + b + e); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a + e).
2) Care din urmatoarele afirmaţii nu sunt adevărate:

a) o scăderea a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o creştere a cantitătii de monedă şi a ratei
dobânzii;
b) creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect sporirea cantitătii de monedă pe piată, cât şi
creşterea ratei dobânzii;
c) la un anumit nivel al ratei dobânzii, celelalte condiţii nemodificându-se, evoluţiile cererii şi ofertei
de monedă converg spre realizarea echilibrului pe piaţa monetară;
d) piaţa monetară se află în stare de echilibru, când, la un anumit nivel al ratei dobânzii, cantitatea de
monedă oferită este egală cu cea cerută;
e) o scădere a cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect o scădere a cantităţii de monedă şi a ratei
dobânzii.

A (a + b); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a + e).
3) Scăderea ofertei de monedă la o cerere datţ, conduce la:

a) sporirea ratei dobânzii;
b) scăderea ratei dobânzii;
c) diminuarea cantităţii de monedă tranzacţionată;
d) creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată;
e) menţinerea la acelaşi nivel a ratei dobânzii.

A (a + b); B (a + e); C (a + c); D (a + d + e); E (a +d+e).
4) Ajustarea ratei dobânzii se face foarte greoi, piaţa monetară fiind o piaţă de:
a) monopol;
b) concurenţa perfectă;
c) monopson;
d) oligopol;
e) oligopson.
5) Preţul tranzacţiei cu monedă, diferă în funcţie de numeroşi factori, printre care se numără:
a) gradul de risc asumat de creditor;
b) termenul scadenţei;
c) sumele tranzacţionate;
d) mărimea capitalului social al creditorului;
e) mărimea capitalului social al debitorului.
A (a + b+c+d); B (a + e); C (a + b+c); D (a + d + e); E (a + b+c+d+e).
6) Creşterea ofertei de monedă la o cerere dată, conduce la:

a) sporirea ratei dobânzii;
b) scăderea ratei dobănzii;
c) diminuarea cantităţii de monedă tranzacţionată;
d) creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată;
e) menţinerea la acelaşi nivel a ratei dobânzii.
A (a + b); B (b + d); C (a + c); D (a + d + e); E (a +d+e).
7) Creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect:

a) scăderea ratei dobânzii;
b) scăderea cantitaţii de monedă;
c) creşterea cantităţii de monedă tranzacţionată;
d) menţinerea la acelaşi nivel a ratei dobănzii.
e) creşterea ratei dobânzii.

A (a + b); B (a + e); C (a +c); D (c + e); E ( b+d).
Aplicaţie
Se cunosc următoarele corelaţii între indicatorii monetari şi variabilele independente:

- cererea de bani pentru mobilul tranzacţional şi prudenţial este L 1 = 0,6Y + 20 u.m., unde Y reprezintă
venitul naţional;
- cererea de bani pentru mobilul speculativ este L2 = 80 – 80d’, unde d’ reprezintă rata dobânzii;
- oferta de monedă este inelastică în raport cu rata dobânzii, la nivelul de 140 u.m.
Se cere:
a) să se determine nivelul ratei dobânzii care asigură echilibrul pieţei monetare în cazul în care Y = 200
u.m.;
b) să se reprezinte grafic printr-o diagramă cerere-ofertă echilibrul de la punctul a);
c) care va fi efectul creşterii cu 50% a lui Y asupra cererii de monedă. Care va fi nivelul ratei dobânzii
care va echilibra piaţa monetară?
d) să se determine acomodarea monetară pe care Banca Naţională trebuie să o întreprindă pentru a
reduce rata dobânzii la nivelul său anterior.
Răspunsul la test şi rezolvarea la aplicaţie se găsesc la paginile 50 - 51.
1. 6. Teorii cu privire la cantitatea de bani

1) Problema cantităţii de bani necesară desfăşurării normale a fluxurilor economice reale din economie a fost
abordată şi soluţionată în mod diferit în timp, în strânsă dependenţă de:
a) formele concrete de existenţă ale banilor în circulaţie;
b) formele de concurenta existente in societate;
c) tipurile concrete de economie de piata;
d) atributele monedei;
e) nici o varianta nu este corecta.
2) Conform teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie:

a) valoarea monedei era dată de cantitatea de aur pe care o conţinea şi de preţul mărfii-aur;
b) mărimea preţului mărfurilor supuse vânzării-cumpărării depindea de cantitatea de metal
preţios monetar şi de valoarea lui, pe de-o parte, si de suma valorii bunurilor schimbate, pe de
alta parte;
c) valoarea monedei este legată doar de puterea care i-a fost legal atribuită de emitent;
d) cantitatea de monedă multiplicată cu viteza medie de circulaţie a monedelor, este egală cu
volumul bunurilor şi serviciilor cumpărate în perioada de referinţă, potenţat cu nivelul general
al preţurilor;
e) cantitatea de semne băneşti în circulaţie pe de o parte, şi nivelul general al preţurilor, pe de
altă parte.

A (a + b); B (a + e); C (a +c); D (c + e); E ( b+d).
3) . Ocupându–se de relaţia dintre preţuri şi monedă, Irving Fisher a exprimat-o prin ecuaţia care îi poartă
numele si are urmatoarea forma:
a) R = PQ , în care:
R – venitul total în bani, disponibil a fi cheltuit pe bunuri;
Q – cantităţi de produse supuse schimbului (vândute);
P – preţul mediu de vânzare.
b) n = y (k + rk'), în care:
n - volumul însumat al monedei numerar şi al celei scripturale;
y – nivelul general al preţurilor, respectiv indicele costului vieţii;
k – volumul tranzacţiilor intermediate de moneda numerar;
k' – volumul tranzacţiilor intermediate de moneda scripturală;
r – rata rezervei monetare.
c) MV = PT , unde:
M – cantitatea medie de monedă existentă într–un interval de timp;
V – viteza de circulaţie a banilor;
P – nivelul general al preţurilor;
T – volumul tranzacţiilor (cantitatea de bunuri şi servicii schimbate şi
intermediate de monedă).
4) Când circulaţia monetară se limita la metalele preţioase – respectiv la banii - aur sau argint – şi la
semnele băneşti deplin convertibile în metale preţioase, relaţia bani – preţ a fost abordată prin prisma:
a) teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie;
b) teoriei calitative a banilor;
c) teoriei nominaliste a banilor;
d) teoriei cantitative a banilor;
e) nici o varianta nu este corecta;
5) Economistul american Milton Friedman, reprezentantul principal al Şcolii din Chicago:

a) susţine că mişcarea preţurilor şi evoluţia venitului bănesc nominal sunt provocate prin
variaţiile ofertei de monedă;
b) susţine că valoarea monedei era dată de cantitatea de aur pe care o conţinea şi de preţul
mărfii-aur;
c) a insistat întotdeauna asupra faptului că banii au o importanţă considerabilă pentru înţelegerea
nivelului şi dinamicii mărimilor nominale, dar nu şi pentru mărimile reale, privite într-o
perspectivă mai îndelungată;
d) a introdus noţiunea de putere de cumpărare a monedei, care provine din compararea, nu
totdeauna conştientă, între mărimile disponibile curente şi cele viitoare previzibile ale
indicatorilor marfarobăneşti;
e) admite că valoarea monedei este fixată prin lege, şi că aceasta depinde şi de modalităţile de
emisiune a banilor, de structurile masei monetare şi de mecansimele circulaţiei acesteia, de
nivelul activitatii economice si orientarea acesteia.

A (a + b+c); B (a + d+ e); C (a +c); D (a+c +d+ e); E ( b+d).
Răspunsul la test se găseste la pagina 52.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1
Subiecte teoretice:
1. Masa monetară şi structurile ei;
2. Cererea de monedă. Motivaţiile cererii de monedă.
Test grilă:
1) Creditul indeplineste urmatoarele functii social-economice:

a) contribuie la dimensionarea masei monetare;
b) determina cresterea viteza de rotatie a monedei;
c) contribuie la concentrarea activitatii economice in unitati economice mari;
d) favorizeaza o mai buna utilizare a factorilor de productie existenti;
e) determina diminuarea consumului.
Alegeti răspunsul corect:

A(a+d); B(a+b+c+d); C(a+b+c+d+e); D(a+e); E(d+e)
2) Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate:

a) creditul este un mijloc de corelare a posibilitatilor de finantare existente in societate cu nevoile
productiei si ale consumului;
b) creditul implica doua categorii de persoane: debitorii si creditorii;
c) institutiile de credit joaca un rol intermediar intre creditori si debitori;
d) un agent economic poate avea, la un moment dat, fie excedent, fie deficit de resurse banesti;
e) creditul determina sporirea vitezei de rotatie a monedei.
Alegeti raspunsul corect:

A(a+b+c+d+e); B(a+b+c+d); C(a+b+c); D(a+e); E(d+e)
3) Care din urmatoarele afirmatii nu sunt adevarate:

a) creditul determina diminuarea vitezei de rotatie a monedei;
b) creditul implica doua categorii de persoane: debitorii si creditorii;
c) institutiile de credit joaca un rol intermediar intre creditori si debitori;
d) creditul contribuie la concentrarea activitatii economice in unitati economice mici;
e) creditul exercita o influenta benefica asupra consumului.
4) Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile moderne se numără:
a) fondarea de societăţi comerciale pe acţiuni;
b) crearea de putere de cumpărare suplimentară prin transformarea depunerilor la vedere în credite
pe termen lung;
c) reglarea creditului sub diversele sale forme;
d) coordonarea încasărilor şi plăţilor din economia naţională;
e) acordarea de credite.
A (a + b + c + d + e); B (b + c); C (b + c + d); D (e); E (b + c + d + e).
5) Băncile îndeplinesc atât funcţii clasice cât şi funcţii moderne. Printre funcţiile clasice pasive se numără:
a) acordarea de credite agenţilor economici cu bonitate financiară;
b) crearea de putere de cumpărare suplimentară prin transformarea depunerilor la vedere în credite
pe termen lung;
c) mobilizarea şi păstrarea disponibilităţilor monetare temporar disponibile din economie;
d) reglarea creditului din economie.
6) Băncile de Emisiune:
a) mai poartă numele de bancă centrală sau bancă naţională;
b) este denumită şi bancă de primă importanţă sau banca bancherilor;
c) este, de regulă, o instituţie publică care realizează funcţii la nivel macroeconomic;
d) conduce politica monetară şi valutară a ţării;
e) emite sau retrage din circulaţie, după caz, monedă.
A (a + b + c + d + e); B (a + c + e); C (a + d + e); D (a + e); E (a + c + d + e).
7) Băncile comerciale:
a) sunt instituţii cu caracter lucrativ, specializate;
b) pot fi grupate în bănci comerciale de depozit şi bănci ipotecare;
c) acordă credite pe baza resurselor băneşti atrase şi a capitalului propriu;
d) asigură autorizarea şi supravegherea agenţilor care operează pe piaţa monetar-financiară;
e) asigură prevenirea dereglărilor profunde în funcţionarea mecanismului bancar.
A (a + b + c + d); B (c + d + e); C (b + c); D (a + b + c); E (a + d + e).
8) În economia de piaţă concurenţială pe lângă bănci funcţionează pe piaţa monetară şi alte şi alte instituţii, cum
sunt:
a. cooperativele de credit;
b. fondurile de pensii;
c. societăţile de asigurări;
d. societăţile de investiţii;
e. bursele de valori.
A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + b + c + d + e); D (a + d + e); E (a + c +d + e).
9) Agregatul monetar reprezintă:

a) masa monetară;
b) acea parte a masei monetare ce constă în înscrierile în conturile bancare pe numele diverşilor agenţi
economici;
c) acea parte a masei monetare alcătuită din bancnote şi moneda scripturală;
d) o parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare, parte autonomizată prin funcţiile ei specifice,
prin agenţii specializaţi ce emit instrumentele de plată, prin organizaţiile bancar-financiare care le
gestionează şi prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc;
e) acele instrumente monetare care se caracterizează prin lichiditate perfectă.
10) Piaţa monetară:
a) are ca obiect al tranzacţiei moneda numerar şi/sau moneda scripturală;
b) este o piaţă specifică;
c) cuprinde ansamblul tranzacţiilor cu monedă între purtătorii cererii de monedă şi purtătorii ofertei de
monedă;
d) înseamnă punerea diferitelor instrumente monetare în circulaţie;
e) constă în confruntarea specifică dintre cererea şi oferta de monedă, funcţie de un anumit preţ
exprimat prin rata dobânzii.
A (a + b + c + d + e); B (a + c + d); C (a + b + d); D (a + e); E (a + b + c + e).
Aplicaţie:
Se cunosc următoarele corelaţii între indicatorii monetari şi variabilele independente:

- cererea de bani pentru mobilul tranzacţional şi prudenţial este L 1 = 0,6Y + 20 u.m., unde Y reprezintă
venitul naţional;
- cererea de bani pentru mobilul speculativ este L2 = 80 – 80d’, unde d’ reprezintă rata dobânzii;
- oferta de monedă este inelastică în raport cu rata dobânzii, la nivelul de 140 u.m.
Se cere:
a) să se determine nivelul ratei dobânzii care asigură echilibrul pieţei monetare în cazul în care Y = 200
u.m.;
b) să se reprezinte grafic printr-o diagramă cerere-ofertă echilibrul de la punctul a);
c) care va fi efectul creşterii cu 50% a lui Y asupra cererii de monedă. Care va fi nivelul ratei dobânzii
care va echilibra piaţa monetară?
d) să se determine acomodarea monetară pe care Banca Naţională trebuie să o întreprindă pentru a

reduce rata dobânzii la nivelul său anterior.
Răspuns 1.4.
Test grilă:
1. C(a+c);
2. e;
3. d;
4. a;
5. D(a,b,c,d).
Rezolvare Aplicaţia nr. 1
a) Ritmul creşterii PIB în termeni nominali:

PIB2  PIB1 27,5
R C termeni no min ali  100  100  27,5
PIB1 100 %
Ritmul creşterii PIB în termeni reali:
PIBno min al
Deflatorul PIB  
PIBreal
PIBno min al
PIBreal 
Deflatorul PIB
127,5
PIBreal 1   98, 08%
130
98, 08  100
R C termeni reali  100  1,92%
100
b) Venitul real scade însă nu foarte mult, ceea ce va determina o tendinţă de reducere a cererii de
stocuri reale de bani (în special M1).
Rata nominală a dobânzii, de asemenea, se va reduce, micşorând costul de oportunitate al păstrării
banilor, ceea ce va determina o creştere a cererii pentru stocurile reale de bani (în special M 3).
Modificările preţurilor nu ar afecta cererea reală de bani, dar vor contribui la o creştere substanţială a
cererii pentru păstrările de bani nominale .
c) Indicele pentru M1 real este:
142,5
I M 1 real  100  109, 62%
130
Indicele pentru M3 real este:
176
I M 3 real  100  135, 38%
130
Aceste rezultate sunt în concordanţă cu aşteptările specificate la punctul b), reflectând în special
modificările în rata dobânzii nominale.
Se observă că păstrările reale de bani M3 cresc mai mult decât cele de bani reali M1.
d) Autorităţile bancare nu au un control strict asupra preţurilor. Toate instrumentele politicii monetare
influenţează oferta nominală de bani, iar pentru comportamentul populaţiei relevantă este oferta reală de bani.
M1 = (1) + (2) + (3)

M1 = 50 + 310 + 5 = 365 u.m.
M1 = 365 u.m.
M2 = M1 + (4) + (5) + (6)
M2 = 365 + 623 + 55 + 165 = 1 208 u.m.
M2 = 1 208 u.m.
M3 = M2 + (7) + (8) + (9)
M3 = 1 208 + 405 + 125 + 10 = 1 748 u.m.
M3 = 1 748 u.m.
a) Stocul real de bani deţinut de sectorul privat este:

0,10  100.000 = 10.000 u.m.
Oferta nominală de bani 30000
Oferta reală de bani=   10000 u.m.
Nivelul preţurilor 3
b) Stocul real de bani deţinut de sectorul privat se dublează şi va fi de 20.000 u.m.

M0 = 1,3 Moo  IMo = 130%
v1 = 0,98 v0  Iv = 98%
PIBreal 1 = 1,05 PIBreal 0  IPIB real = 105%
Py PIBno min al
M 
v v
I PIB no min al
IM 
Iv
PIBnominal = PIBreal  Deflatorul PIB
IPIB nominal = IM  Iv = 1,3  0,98 = 1,274 = 127,4%
IPIB nominal = IPIB real  Igp 
I PIB nominal 127, 4%
Igp    1, 213  121,3%
I PIB real 105%
ri = Igp – 100% = 21,3%
Răspuns 1.5.
Test grila:
1. A(a+b+e);
2. A(a+b);
3. C(a+c);
4. d;
5. C(a+b+c);
6. B(b+d);
7. D(c+e).
Rezolvare aplicaţie
a) Echilibrul pieţei monetare este dat de relaţia:

Mc = M0,
unde
MC – cererea de monedă;
M0 – oferta de monedă.
Cererea de monedă:
Mc = L1 + L2
Mc = 0,6Y + 20 u.m. + 80 – 80d’
Mc = 0,6 x 200 + 20 + 80 – 80d’ = 220 – 80d’
220 – 80d’ = 140
80d’ = 80
d’ = 1 = 100%
b)
d’
Mo0
100%
Mc0
140 Qm
c)
Y1 = 1,5 Y0
Y1 = 300 u.m.
Mc1 = MO1
0,6 x 300 + 20 + 80 – 80d’ = 140
180 + 20 + 80 – 80d’ = 140
280 – 140 = 80d’
140 = 80d’
140
i  1, 75  175%
80
d) Acomodarea monetară pe care trebuie să o întreprindă Banca Naţională are în vedere modificarea
ofertei de monedă (creşterea sau scăderea ei), în cazul nostru creşterea ofertei de monedă la nivelul de 200 u.m.
0,6 x 300 + 20 + 80 – 80d’ = 180 + 20 + 80 – 80d’, unde
d’ = 100%
280 – 80 = 200 u.m.
Nivelul ofertei de monedă va trebui să fie egal cu 200 u.m.  o creştere a ofertei de monedă de 200 –
140 = 60 u.m.
Răspuns 1.6.
1. a;
2. A(a+b);
3. c;
4. a;
D(a+c+d+e).
Unitatea de învăţare Nr. 2
PIAŢA CAPITALURILOR (FINANCIARĂ)
2.1 Obiectul pieţei de capital

1) Acţiunile ordinare conferă posesorilor dreptul de a primi un venit anual variabil, numit:
a) rentă;
b) dobândă;
c) cupon;
d) dividend;
e) profit.
2) Titlurile de valoare pe termen lung sunt înscrisuri, emise în baza unor legi, care dau posesorilor lor dreptul:
a) de a încasa anual, un venit variabil;
b) de a încasa anual un venit fix sau variabil;
c) dreptul de a încasa anual un venit fix;
d) dreptul de a primi la scadenţă un profit ferm.
3) Activele fizice cuprind:

a) echipamente de producţie;
b) suprafeţe de teren;
c) depozitele monetare şi semimonetare;
d) hârtiile de valoare pe termen scurt;
e) hârtiile de valoare pe termen lung.

A (a + b + c + d + e); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c); E (a + b + c + e).
4) Obligaţiunea este un titlu de valoare pe termen lung la care:

a) emitentul este obligat să plătească deţinătorului la scadenţă suma înscrisă pe obligaţiune;
b) emitentul obligaţiunii este creditorul iar deţinătorul acesteia este debitorul;
c) emitentul obligaţiunii este debitorul iar deţinătorul acesteia creditorul;
d) emitentul este obligat să plătească periodic, de regulă, anual până la termenul de scadenţă o anumită
dobândă fixă numită cuponul obligaţiunii;
e) deţinătorul este îndreptăţit să primească anual o cotă corespunzătoare.

A (a + d + e); B (a + b + c + d + e); C (a + c + d); D (a + b + c + d);
E (a + c).
1) Venitul obţinut de posesorul de obligaţiuni se numeşte:

a) rentă;
b) salariu;
c) cupon;
d) dividend;
e) profit.
Rasp:pg 83
2.2 Instituţiile pieţei capitalului. Bursa de valori şi mecanismele ei

1) În cazul unei operaţiuni bursiere la termen, cumpărătorul câştigă atunci când:

a) cursul titlului scade;
b) cursul titlului creşte;
c) cursul titlului nu se modifică.
2)În cazul unei operaţiuni bursiere la termen, în urma scăderii cursului acţiunilor câştigă:
a) cumpărătorul;
b) vânzătorul;
c) agentul de bursă.
3) Instituţia principală a pieţei financiare secundare este:

a) banca centrală;
b) bursa de valori;
c) casele de brokeraj;
d) comisia valorilor mobiliare;
e) orice bancă comercială.
4) Operaţiunile la termen:
a) sunt operaţiuni speculative;
b) sunt acele operaţiuni la care contractarea este survenită la un moment iniţial, iar efectuarea tranzacţiei are
loc ulterior;
c) se împart în două categorii;
- operaţiuni á là baisse;
- operaţiuni á là hausse.
d) sunt operaţiuni la care tranzacţia se efectuează la cursul afişat;
e) nu sunt operaţiuni speculative.
A (a + b + c); B (a + b + c + d); C (a + d + e); D (a + c + d);
E (a + b + c + e).
5) Numărul ani dividend (N.a.d.) constituie un indicator care:

a) se calculează astfel:
N.a.d. = P/D, în care: P - cursul (preţul) la care se achiziţionează acţiunea;
D - dividendul anual care a fost asigurat în perioada
precedentă (sau dividendul anual previzibil).
b) indică numărul de ani în care, prin dividendul previzibil, poate fi amortizat preţul plătit pentru
achiziţionarea unei acţiuni;
c) cu cât este mai mic evidentiază o operaţiune mai profitabilă pentru cumpărător;
d) cu cât este mai mare evidentiază o operaţiune mai profitabilă pentru cumpărător;
e) indică numărul de ani în care se poate cumpăra o actiune aducătoare de venit sub formă de
dividend.

A (a + b + c); B (a + b + c + d); C (a + d + e); D (a + c + d); E (a + b + c).
Aplicaţie:
Un investitor cumpără prin intermediul unui broker, cu o acoperire (marjă) de 20%, la 01.06.2004,
1.000 de acţiuni la cursul de 15.000 lei/acţiune. Între 01.06.2004 şi ziua lichidării (30.06.2004) cursul acţiunilor
evoluează conform figurii:
Cursul
acţiunilor
18000
17000
16000
15000 1.06 10.06 15.06 20.06 25.06 30.06 30.07 timpul
14000
13000
a) Calculaţi masa profitului şi rata profitului în situaţia în care investitorul decide să vândă cele 1.000
de acţiuni la 10.06.2004. Se modifică profitul său dacă îşi deschide poziţia de vânzare la 15.06.2004?
b) Dacă investitorul îşi propune să „ridice titlurile” la scadenţă, câştigă sau pierde din diferenţa de
curs?
Răspunsul la test şi rezolvarea la aplicaţie se găsesc la pagina 83.
2.3 Rolul pieţei bursiere

1) Prin pachetul acţiunilor de control se înţelege:

a) numărul maxim de acţiuni ce-i oferă deţinătorului posibilitatea de a alege Consiliul de Administraţie;
b) procesul prin care se poate prelua controlul asupra unor societăţi pe acţiuni;
c) numărul minim de acţiuni ce oferă deţinătorului posibilitatea de a dispune de majoritatea voturilor în
Adunarea Generală a Acţionarilor;
d) numărul total al acţiunilor unei societăţi pe acţiuni.
2) Rolul bursei de valori este pus în evidenţă de următoarele aspecte:

a) bursa este un barometru extrem de sensibil al stării economiei, volumul tranzacţiilor şi evoluţia
cursurilor reacţionând brusc, uneori cu anticipaţie, asupra modificării conjuncturii economice.
b) bursa favorizează procesul de concentrare a puterii economice;
c) prin intermediul pieţei financiare este stimulat procesul investiţional;
a) prin intermediul bursei se asigură una din cerinţele pieţei cu
concurenţa perfectă: libera intrare pe piaţă şi perfecta mobilitate a
capitalului;
d) bursa permite transformarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului real în capital bănesc
şi invers.

A (a + b + c); B (a + b + c + d+e); C (a + d + e); D (a + c + d+e); E (a + b + c).
2) Constituie elemente ce evidenţiază rolul bursei de valori:

a) asigură transferarea operativă a capitalurilor individuale dintr-o întreprindere în alta sau chiar dintr-o
ţară în alta;
b) permite transformarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului real în capital bănesc şi invers;
c) este un barometru extrem de sensibil al stării economiei;
d) favorizează procesul de concentrare a puterii economice;
e) permite transformarea rapidă a capitalului circulant în capital fix.

A (a + b + c); B (a + b + c + d); C (a + d + e); D (a +b+ c + d+e); E (a + b + c).
4) Bursa favorizează procesul de concentrare a puterii economice, preluarea controlului asupra unor societăţi
pe acţiuni, asigurându-se prin pachetul acţiunilor de control. Acesta se realizează:
a) treptat, prin achiziţii realizate de către un agent economic a titlurilor unei anumite firme care
sunt oferite spre vânzare de către diferiţi deţinători;
b) prin intermediul societăţilor de asigurări;
c) rapid, prin operaţiunea numită "Oferta publică de cumpărare";
d) imediat, prin participarea băncilor;
e) prin intermediul Băncii Naţionale.

A (a + c); B (a + b + c + d); C (a + d + e); D (a +b+ c + d+e); E (a + b + c).
5) Constituie elemente ce evidenţiază rolul bursei de valori:

a) asigură transformarea operativă a capitalurilor individuale dintr-o întreprindere în alta sau chiar
dintr-o ţară în alta;
b) permite transferarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului real în capital bănesc şi invers;
c) permite transformarea operativă, într-un termen scurt, a capitalului real în capital bănesc şi invers;
d) este un barometru extrem de sensibil al stării economiei;
e) favorizează procesul de concentrare a puterii economice.

A (a + b + c); B ( c + d+e); C (a + d + e); D (a +b+ c + d+e); E (a + b + c).
Aplicaţie:
Presupunem că ne aflăm la începerea unei şedinţe de tranzacţionare. Agenţii de bursă procedează la

introducerea ordinelor de vânzare şi de cumpărare. Pentru societate comercială Alterra acestea sunt:
SVM Capital: OCc = 375 acţiuni la preţul de 5.050 lei.

SVM Invest: OCp = 100 acţiuni la preţul de 5.040 lei.
SVM Cătălina: OCc = 100 acţiuni la preţul de 5.090 lei.
SMV Cătălina: OVc = 100 acţiuni la preţul de 5.070 lei.
SVM ActInvest: OCc = 310 acţiuni la preţul de 5.110 lei.
SVM Gelsor: OVc = 150 acţiuni la preţul de 5.040 lei.
SVM Radical: OVc = 150 acţiuni la preţul de 5.080 lei.
SVM Şansa: OCp = 125 acţiuni la preţul de 5.100 lei.
SVM Roxana: OVp = 425 acţiuni la preţul de 5.090 lei.
SVM Global: OVp = 100 acţiuni la preţul de 5.030 lei.
SVM Roxana: OVc = 25 acţiuni la preţul de 5.060 lei.
SVM Acţiuni: OCp = 75 acţiuni la preţul de 5.080 lei.
SVM Ring: OCc = 150 acţiuni la preţul de 5.070 lei.
SVM Risc: OVc = 400 acţiuni la preţul de 5.100 lei.
SVM Registru: OVp = 245 acţiuni la preţul de 5.050 lei.
unde:
OCc = ordin de cumpărare al unui client al societăţii de valori mobiliare;
Ocp = ordin de cumpărare dat de societatea de valori mobiliare pentru portofoliul propriu;
Ovc = ordin de vânzare dat de clientul societăţii de valori mobiliare;
OVp = ordin de vânzare dat de societatea de valori mobiliare pentru portofoliul propriu.
La ora prestabilită încetează procesul de introducere a ordinelor şi se intră în faza de deschidere a pieţei
în care sistemul de tranzacţionare aranjează ordinele de cumpărare şi de vânzare introduse de agenţii de bursă în
raport de preţ.
Să se determine preţul pieţei la care se tranzacţionează titlurile acestei societăţi la bursa de valori.
Cum se alocă ordinele de vânzare (în ce ordine vor merge la cumpărătorii de titluri acţiunile care au
fost vândute)?
2.4 Motivaţia economică a investiţiilor în active financiare

1) Alegeţi răspunsul corect:

a) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mare cu cât rata dobânzii este mai
ridicată;
b) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mică cu cât rata dobânzii este mai
ridicată;
c) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mare cu cât durata de viaţă a proiectului
este mai lungă;
d) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mică cu cât rata dobânzii este mai mică;
e) valoarea economică netă a unui activ este mai mare decât valoarea economică a activului.
2) Atunci când rata dobânzii scade de la 40% la 25% posesorul unei obligaţiuni de 100.000 u.m. pe 10 ani este în
situaţia:
a) unei pierderi de 150.000 u.m.;
b) unui câştig de 150.000 u.m.;
c) unui câştig de capital de 1.500 u.m.;
d) unei pierderi de 1.500 u.m.;
e) nici de a câştiga nici de a pierde.
3) Care este valoarea prezentă a sumei de 550.000 u.m. disponibilă peste un an dacă rata dobânzii pe piaţă este de 10%?
a) 150.000;
b) 550.000;
c) 500.000;
d) 100.000;
e) 605.000.
4) Procesul de actualizare constă în:

a) estimarea valorii viitoare a unui venit viitor;
b) valoarea economică a activului;
c) estimarea valorii prezente a unui venit viitor;
d) estimarea valorii economice nete a unui venit viitor;
e) estimarea valorii economice a unui activ.
5) Un agent economic posedă o obligaţiune care aduce un venit anual fix de 75 u.m.. Ce rată a dobânzii practică băncile
dacă titlul se vinde la bursă cu 250 u.m.:
a) 33,33%;
b) 0,3%;
c) 30%;
d) 35%;
e) 2,5%.
Răspunsul la test se găseşte la pagina 85.

2.5 Cererea de hârtii de valoare pe termen lung. Factorii care o determină
1) De regulă este mai riscantă:

a) emisiunea de acţiuni;
b) emisiunea de obligaţiuni;
c) nu există riscuri în cazul emiterii de acţiuni şi obligaţiuni;
d) riscurile sunt aceleaşi atât în cazul emiterii de acţiuni cât şi în cazul emiterii de obligaţiuni.
2) Randamentul şi câştigul potenţial al unei acţiuni pentru care se anticipează un dividend de 5.000 u.m. şi o creştere a
cursului de la 20.000 u.m. la 30.000 u.m. sunt:
a) 25% şi 50%;
b) 20% şi 55%;
c) 15% şi 75%;
d) 25% şi 75%;
e) 75% şi 20%.
3) Lichiditatea unui instrument financiar exprimă:

a) dependenţa dintre preţul curent al acestuia şi capacitatea lui de a genera venituri în viitor;
b) posibilitatea acestuia de a fi schimbat contra unui bun sau un serviciu nefinanciar sau contra unui al
instrument financiar;
c) capacitatea acestuia de a genera fluxuri de venituri în viitor;
d) posibilitatea acestuia de a se transforma la scadenţă în fluxuri de venituri.
4) Când randamentul unei acţiuni este mai mare decât rata dobânzii:
a) scade cererea de titluri;
b) creşte cererea de titluri;
c) cererea de titluri nu se modifică.
5) Cuponul unei obligaţiuni este de 10.000 u.m.. Să se determine cu cât se modifică preţul unei obligaţiuni când rata
dobânzii creşte de la 20% la 25%:
a) scade cu 15%;
b) scade cu 10.000 u.m.;
c) scade cu 10%;
d) creşte cu 10.000 u.m.;
e) creşte cu 10%.
6) Câştigul potenţial al unei obligaţiuni depinde:

a) atât de mărimea cuponului cât şi de preţurile de vânzare şi cumpărare ale obligaţiunii;
b) numai de mărimea cuponului generat;
c) de mărimea cuponului şi de preţul de vânzare al obligaţiunii;
d) atât de preţul de vânzare cât şi de preţul de cumpărare al obligaţiunii dar nu de cuponul obligaţiunii care este
un venit ferm, ce nu se modifică;
e) de fluxurile de venituri generate care nu sunt constante deoarece obligaţiunile aduc venituri fixe.
7) Constituie factori care determină cererea de hârtii de valoare pe termen lung:

a) randamentul hârtiilor de valoare pe termen lung;
b) câştigurile potenţiale ale hârtiilor de valoare pe termen lung;
c) riscurile invesţiilor în hârtii de valoare pe termen lung;
d) lichiditatea hârtiilor de valoare pe termen lung.

A (a + c); B (a + b + c ); C (a + d + e); D (a +b+ c + d).
8) Lichiditatea hârtiilor de valoare pe termen lung:

a) reflectă posibilitatea vânzării rapide şi cu costuri minime a acestora;
b) constituie câştigul potenţial ce poate fi adus de hârtiile de valoare pe termen lung;
c) depinde de gradul de dezvoltare a instituţiilor pieţei capitalului;
d) este mai mare în cazul hârtiilor de valoare listate la bursă;
e) este mai mică în cazul hârtiilor de valoare care nu sunt listate la bursă.

A (a + c); B (a + b + c ); C (a + d + e); D (a +b+ c + d); E(a+c+d+e).
9) Cu cât termenul de scadenţă al unei obligaţiuni este mai îndepărtat:

a) cu atât riscul acesteia este mai mic;
b) cu atât riscul acesteia este mai ridicat;
c) cu atât lichiditatea ei este mai mare;
d) cu atât kichiditatea ei este mai mică.
10) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) hârtiile de valoare pe termen lung prezintă grade diferite de risc;
b) obligaţiunile sunt mai puţin riscante decât acţiunile, deoarece societăţile comerciale emitente pot să
plătească dividendele numai după achitarea dobânzilor la obligaţiuni;
c) între obligaţiuni, cele mai puţin riscante sunt obligaţiunile guvernamentale;
d) cu cât termenul de scadenţă al unei obligaţiuni este mai îndepărtat, cu atât riscul acesteia este mai
ridicat;
e) acţiunile privilegiate prezintă un grad mai redus de risc decât acţiunile ordinare.

A (a + c); B (a + b + c+d+e ); C (a + d + e); D (a +b+ c + d); E(a+c+d+e).
2.6 Oferta de hârtii de valoare pe termen lung

1)Finanţarea prin emisiunea de acţiuni:

a) de regulă, măreşte numărul proprietarilor;
b) determină reducerea profitului net ce revine pe o acţiune, în condiţiile în care profitul
net total nu se modifică;
c) determină creşterea profitului net ce revine pe o acţiune, în condiţiile în care profitul
net total nu se modifică;
d) diminuează numărul proprietarilor.

A (a + b); B (a + b + c + d); C (a + d ); D (a +b+ d).
2) Raportul dintre finanţarea prin hârtii de valoare cu venit fix şi finanţarea prin hârtii de valoare cu venit
variabil reprezintă:
a) pârghia fiscală a întreprinderii;
b) raportul de forţe de pe piaţă;
c) pârghia financiară a întreprinderii;
d) raportul financiar al întreprinderii.
3) În general, finanţarea pe termen lung se asigură din surse interne (proprii) sau externe. Sursele interne sunt
reprezentate de rezervele constituite prin acumularea amortizării şi a profiturilor nedistribuite proprietarilor.
Sursele externe includ:
a) credite bancare pe termen lung;
b) în cazul întreprinderilor organizate ca societăţi comerciale pe acţiuni, emisiunea de acţiuni;
c) împrumuturi interne;
d) în cazul întreprinderilor mari, profitabile, emisiunea de obligaţiuni.

A (a + b); B (a + b + c + d); C (a + d ); D (a +b+ d).
4) Pentru un cumpărator potenţial,

a) acţiunile sunt mai riscante decât obligaţiunile;
b) obligaţiunile sunt mai riscante decât acţiunile;
c) nici o variantă nu este corectă.
5) Din perspectiva societăţilor comerciale,

a) obligaţiunile reprezintă un risc mai mare decât acţiunile, întrucât dobânda la obligaţiuni
trebuie plătită indiferent de dimensiunile profitului;
b) acţiunile reprezintă un risc mai mare decât obligaţiunile, deoarece exista sansa de a obţine un
dividend mai mare;

Subiecte teoretice:
1. Obiectul pieţei de capital.
2. Cererea de hârtii de valoare pe termen lung şi factorii care o influenţează.
Subiecte teoretice:
3. Obiectul pieţei de capital.
4. Cererea de hârtii de valoare pe termen lung şi factorii care o influenţează.

Test grilă:
1) Cuponul unei obligaţiuni este de 10.000 u.m.. Să se determine cu cât se modifică preţul unei obligaţiuni când
rata dobânzii creşte de la 20% la 25%:
a) scade cu 15%;
b) scade cu 10.000 u.m.;
c) scade cu 10%;
d) creşte cu 10.000 u.m.;
e) creşte cu 10%.
2) Câştigul potenţial al unei obligaţiuni depinde:

a) atât de mărimea cuponului cât şi de preţurile de vânzare şi cumpărare ale obligaţiunii;
b) numai de mărimea cuponului generat;
c) de mărimea cuponului şi de preţul de vânzare al obligaţiunii;
d) atât de preţul de vânzare cât şi de preţul de cumpărare al obligaţiunii dar nu de cuponul obligaţiunii care
este un venit ferm, ce nu se modifică;
e) de fluxurile de venituri generate care nu sunt constante deoarece obligaţiunile aduc venituri fixe.
3) Alegeţi răspunsul corect

a) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mare cu cât rata dobânzii este mai
ridicată;
b) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mică cu cât rata dobânzii este mai
ridicată;
c) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mare cu cât durata de viaţă a
proiectului este mai lungă;
d) valoarea netă actualizată a unui proiect de investiţii este cu atât mai mică cu cât rata dobânzii este mai
mică;
e) valoarea economică netă a unui activ este mai mare decât valoarea economică a activului.
4) Atunci când rata dobânzii scade de la 40% la 25% posesorul unei obligaţiuni de 100.000 u.m. pe 10 ani este în
situaţia:
a) unei pierderi de 150.000 u.m.;
b) unui câştig de 150.000 u.m.;
c) unui câştig de capital de 1.500 u.m.;
d) unei pierderi de 1.500 u.m.;
e) nici de a câştiga nici de a pierde.
5) Lichiditatea unui instrument financiar exprimă:
a) dependenţa dintre preţul curent al acestuia şi capacitatea lui de a genera venituri în viitor;
b) posibilitatea acestuia de a fi schimbat contra unui bun sau un serviciu nefinanciar sau contra unui al
instrument financiar;
c) capacitatea acestuia de a genera fluxuri de venituri în viitor;
d) posibilitatea acestuia de a se transforma la scadenţă în fluxuri de venituri.
2) Acţiunile ordinare conferă posesorilor dreptul de a primi un venit anual variabil, numit:
a) rentă;
b) dobândă;
c) cupon;
d) dividend;
e) profit.
3) Titlurile de valoare pe termen lung sunt înscrisuri, emise în baza unor legi, care dau posesorilor lor dreptul:
a) de a încasa anual, un venit variabil;
b) de a încasa anual un venit fix sau variabil;
c) dreptul de a încasa anual un venit fix;
d) dreptul de a primi la scadenţă un profit ferm.
4) Activele fizice cuprind:

a) echipamente de producţie;
b) suprafeţe de teren;
c) depozitele monetare şi semimonetare;
d) hârtiile de valoare pe termen scurt;
e) hârtiile de valoare pe termen lung.

A (a + b + c + d + e); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c); E (a + b + c + e).
5) Obligaţiunea este un titlu de valoare pe termen lung la care:

a) emitentul este obligat să plătească deţinătorului la scadenţă suma înscrisă pe obligaţiune;
b) emitentul obligaţiunii este creditorul iar deţinătorul acesteia este debitorul;
c) emitentul obligaţiunii este debitorul iar deţinătorul acesteia creditorul;
d) emitentul este obligat să plătească periodic, de regulă, anual până la termenul de scadenţă o
anumită dobândă fixă numită cuponul obligaţiunii;
e) deţinătorul este îndreptăţit să primească anual o cotă corespunzătoare.

A (a + d + e); B (a + b + c + d + e); C (a + c + d); D (a + b + c + d); E (a + c).
6) Venitul obţinut de posesorul de obligaţiuni se numeşte:

a) rentă;
b) dobândă;
c) cupon;
d) dividend;
e) profit.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 2.1
Test grilă:
1. d;
2. b;
3. B(a+b);
4. C(a+c+d);
5. c.
Răspuns 2.2.
Test grilă:
1. b;
2. b;
3. b;
4. A(a+b+c);
5. A(a+b+c).
a) Suma pe care investitorul (cumpărător) trebuie să o plătească vânzătorului de titluri la scadenţă este:
1.000 acţiuni × 15.000 lei/acţiune = 15.000.000 lei
Brokerul deschide un cont în marjă clientului său la casa de compensaţie. Suma necesar a fi depusă în acest
cont este:
20% × 15.000.000 = 3.000.000 lei
În primul rând, analizăm situaţia în care investitorul, în calitate de cumpărător în cadrul operaţiunii la termen,
decide să vândă la termen, păstrând data scadenţei 30.06.2004, acţiunile la data de 10.06.2004:
1.000 acţiuni × 17.000 lei/acţiune = 17.000.000 lei
Astfel că la scadenţă investitorul respectiv având deschise o poziţie de cumpărare (01.06.2004) şi o poziţie de
vânzare (10.06.2004), care se compensează reciproc, câştigă:
17.000.000 – 15.000.000 = 2.000.000 lei (masa profitului)
Întrucât singura sumă avansată de investitor pentru realizarea acestor operaţiuni este marja de 3.000.000 lei,
rata profitului va fi:
2. 000 .000
⋅100=66 , 6 %
3 . 000 .000
Analog se procedează pentru deschiderea poziţiei de vânzare la termen, la data de 15.06.2004.
b) Atunci când investitorul îşi propune să „ridice titlurile” urmăreşte ca, pe baza marjei de 3.000.000 lei, să
obţină un angajament ferm de livrare a titlurilor la scadenţă, când va plăti contravaloarea integrală a acestora.
Aşadar, în calitate de cumpărător în cadrul contractului la termen va plăti la 30.06.2004 suma de 12.000.000 lei,
în plus faţă de marja depusă iniţial.
Dacă investitorul nu ar fi semnat contractul la termen şi ar fi cumpărat acţiunile la vedere la cursul din data de
30.06.2004, suma totală plătită ar fi fost 14.000.000 lei.
Răspuns 2.3.
Test grilă:
1. c;
2. B(a+b+c+d+e);
3. B(a+b+c+d);
4. A(a+c);
5. B(c+d+e).
Rezolvare aplicaţie:
Etape de calcul:
1) Aranjarea ordinelor de cumpărare şi de vânzare după preţ, în ordine descrescătoare.
Ofertă de cumpărare (BID) Preţ Ofertă de vânzare (ASK) Minim

cantităţi
cumulate
Cantitate Cantitate Cantitate Cantitate
cumulată cumulată
310 OCc-310 5.110 - 1.595 310
435 OCp-125 5.100 400 OVc-1.595 435
535 OCc-100 5.090 425 OVp-1.195 535
610 OCp-75 5.080 150 OVc-770 610
760 OCc-150 5.070 100 OVc-620 620
760 - 5.060 25 OVc-520 520
1135 OCc-375 5.050 245 OVp-495 495
1235 OCp-100 5.040 150 OVc-250 250
- 5.030 100 OVp-100 100
2) Se cumulează cantităţile separat pe ordinele de cumpărare şi ordinele de vânzare:

OC:
310 + 125 = 435
435 + 100 = 535
535 + 75 = 610
610 + 150 = 760
760 + 375 = 1.135
1.135 + 100 = 1.235
OV:
100 + 150 = 250
250 + 245 = 495
495 + 25 = 520
520 + 100 = 620
620 + 150 = 770
770 + 425 = 1.195
1.195 + 400 = 1.595
Se observă că sumele se cumulează începând cu cel mai bun preţ – la cumpărare de sus în jos iar la vânzare de
jos în sus.
3) Se reţine cea mai mică valoare din cele două (cantităţi cumulate – la cumpărare şi la vânzare).
4) Valoarea cea mai mare de pe coloana minimum cantităţii cumulate este cea care corespunde preţului de
piaţă – preţul la care cea mai mare cantitate de valori mobiliare va putea fi tranzacţionată.
Odată stabilit preţul de piaţă, acesta va fi anunţat prin mesaj pe ecran. Valoarea cea mai mare de cumpărare –
5.110, respectiv valoarea cea mai mică de vânzare – 5.030 reprezintă cele mai bune preţuri de cumpărare, respectiv de
vânzare din piaţă la momentul fixingului.
5) Etapa de alocare:
Se vor aloca întâi ordinele de vânzare în următoarea ordine:
100 + 150 + 25 + 245 + 100 = 620 acţiuni
Aceste 620 acţiuni vor merge la cumpărători în următoarea ordine:
310 + 100 + 150 = 560 acţiuni
620 – 560 = 60 acţiuni
Din ordinul de 125 acţiuni, ordin ce are prioritate faţă de ordinul de 75 acţiuni (deoarece a fost introdus în
sistem mai devreme) se alocă doar 60 acţiuni deoarece numai pentru cele 60 acţiuni există ofertă de vânzare.
Rămân astfel nesatisfăcute două cereri:
- prima parţial – 125 acţiuni – 60 acţiuni = 65 acţiuni
- cea de-a doua – integral → 75 acţiuni
Acestea, deşi se încadrau în preţul de piaţă nu au fost satisfăcute deoarece nu au mai existat oferte de vânzare
spre a fi satisfăcute.
Răspuns 2.4.
Test grilă:
1. b;
2. a;
3. c;
4. c;
5. c.
Răspuns 2.5.
Test grilă:
1. b;
2. d;
3. b;
4. b;
5. b;
6. a;
7. D(a+b+c+d);
8. E(a+c+d+e);
9. b
10. B(a+b+c+d+e).
Răspuns 2.6.
Test grilă:
1. A(a+b);
2. c;
3. D(a+b+d);
4. a;
5. a.
PIAŢA MUNCII
Alegeti Test de autoevaluare 3.1.
răspunsul
corect: 1) Piaţa muncii reprezintă spaţiul economic în care:
A (b+d); B a) are loc întâlnirea cererii şi ofertei de muncă în termeni reali;
(b+c); C
(b+c+d); D b) se formează condiţiile generale de angajare a salariaţilor;
(b). c) prin mecanismul preţului muncii şi al concurenţei libere se ajustează cererea şi oferta
de muncă;
d) are loc întâlnirea cererii şi ofertei de locuri de muncă.
Alegeti
6) Mobilitatea redusărăspunsul
forţei decorect:
muncă este rezultatul faptului că:
A (b+c+d);
a) sunt împotrivaB (a+b); C (a+b+c+d);
navetismului, D (d). de realizare a unei activităţi salariate;
ca modalitate
b) nu acceptă să părăsească mediul economico-social în care sunt integraţi;
c) oamenii sunt ataşaţi mediului social-economic în care sunt integraţi;
2) Oferta de muncă se exprimă prin:
d) avantajele economice oferite de alte zone nu sunt suficiente pentru a motiva deplasarea forţei de
a) cererea de locuri de muncă salariată;
muncă în acest sens.
b) numărul populaţiei apte de muncă;
Alegeti c) numărul şomerilor;
răspunsul d) resursele de muncă remunerate (salarizate) pentru aportul la activitatea economică.
corect:
A (a+c+d); Alegeti răspunsul corect:
B A (d); B (a+b+d); C (c); D (a+d).
(a+b+c+d);
C (c+d); D
(c). 3) Cererea de muncă reprezintă:
a) numărul locurilor de muncă rămase neocupate la un moment dat;
b) nevoia de serviciul – muncă remunerată;
c) oferta de locuri de muncă;
7) O firmă îşi maximizează profitul pentru o cantitate de muncă la care:
d) numărul populaţiei apte de muncă şi în căutarea unui loc de muncă.
a) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este mai mic decât venitul încasat de firmă ca
urmare a producţiei marginale realizate de pe urma muncii acestuia;
b) costul marginal
A (a+d); al angajării
B (b+c); unui D
C (a+b+c+d); salariat
(b). suplimentar este mai mare decât venitul încasat de firmă
ca urmare a producţiei marginale realizate de pe urma muncii acestuia;
c) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu venitul marginal obţinut de firmă
de pe urma muncii acestuia;
d) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu produsului fizic marginal al
4) Dacăacestuia.
muncii cererea pentru bunurile realizate cu ajutorul factorului muncă va creşte, atunci:
a) oferta de muncă creşte;
b) oferta de locuri de muncă creşte;
8) Venitul marginal al muncii (VmL)
c) cererea reprezintă:
de muncă va spori;
a) produsul fizic marginal al muncii;
d) cererea de locuri de muncă va spori.
b) valoarea produsului fizic marginal al muncii;
c) variaţia venitului
Alegeti totalcorect:
răspunsul determinată de creşterea cu o unitate a cantităţii de muncă folosită;
d) pe A grafic
(a+d);curba
B (b+c); C (b);
cererii D (b).
de muncă.
Alegeti
răspunsul
corect: 5) Caracterul specific al pieţei muncii poate fi pus în evidenţă prin următoarele aspecte:
A (b+d); B a) cererea de muncă este practic invariabilă;
(b+c); C b) oferta de muncă se formează în decursul unei perioade îndelungate;
(b+c+d); D c) pe termen mediu, cererea şi oferta de muncă sunt invariabile;
(c+d).
d) eterogenitatea cererii şi ofertei de muncă şi neconcordanţele ce apar între structurile
acestora.
9) În condiţii de concurenţă perfectă, surplusul sau supraprofitul firmei se formează ca urmare a:
a) venitului marginal al muncii ultimului lucrător;
b) venitului marginal al muncii fiecărui lucrător;
c) salariului constant fixat pe piaţa muncii prin confruntarea cererii cu oferta de muncă;
d) salariului practicat care este egal cu venitul marginal al ultimului lucrător şi mai mic decât venitul
marginal realizat de firmă prin munca fiecărui lucrător angajat anterior.
10) O firmă care acţionează în condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa bunurilor obţine un supraprofit maxim
pentru acel nivel de angajare la care:
a) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este mai mic decât venitul marginal încasat de
firmă ca urmare a producţiei marginale realizată prin munca acestuia;
b) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este mai mare decât venitul marginal încasat
de firmă ca urmare a producţiei marginale realizată prin munca acestuia;
c) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu venitul marginal încasat de firmă
ca urmare a producţiei marginale realizată prin munca acestuia;
d) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu valoarea produsului fizic
marginal al muncii acestuia.

A (b+d); B (c+d); C (b+c+d); D (b).
11) În condiţii de concurenţă imperfectă pe piaţa muncii şi concurenţă perfectă pe piaţa bunurilor, surplusul sau
supraprofitul firmei se formează ca urmare a :
a) VPmL ultimului angajat;
b) VPmL fiecărui angajat;
c) egalităţii dintre VPmL şi VmL;
d) fixării salariului de către firmă la nivelul venitului marginal al muncii ultimului lucrător inferior
veniturilor marginale ale muncii obţinute de firmă prin folosirea angajaţilor anteriori.
12) Mărimea ofertei de muncă este diferită în timp şi spaţiu datorită influenţei unui ansamblu de factori, între
care cei mai semnificativi sunt:
a) raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii;
b) mărimea salariului;
c) efortul bănesc pe care îl presupune schimbarea locului de muncă în altă localitate;
d) necesitatea de a continua să existe salariatul şi familia sa.

A (b+d); B (b+c); C (a+b+d); D (b).
A (b+d); B (a+b+d); C (b+c+d); D
(a+b+c+d). 13) Curba ofertei de muncă este atipică datorită:
a) manifestării efectului de venit;
b) manifestării efectului de substituţie;
14) Efectul de venit este raţionamentul potrivit căruia:
c) caracterului relativ rigid alacesteia;
a) o persoană salariată înlocuieşte o parte din timpul său liber cu timp de muncă suplimentar pentru a
d) faptului că nu este altceva decât curba utilităţii
obţine un venit mai mare;
venitului salarial.
b) persoană salariată înlocuieşte timpul de muncă cu timp liber, atunci când salariul atinge un nivel
care permite posesorului muncii să aibă condiţii de viaţă apropiate de aspiraţiile sale;
c) persoană consideră că utilitatea marginală a timpului liber este superioară utilităţii marginale a
bunurilor ce le poate obţine cu salariul suplimentar;
d) persoană consideră utilitatea marginală a salariului superioară celei a timpului liber.
A (b+c); B (b+c); C (b+c+d); D (b).
A (b+d); B (b+c); C
(a+b+c+d); D (b+c+d). 15) Elasticitatea ofertei de muncă:
a) este subunitară;
b) reprezintă intensitatea modificării ofertei la o anumită modificare a
16) Elasticitatea cererii de muncă în funcţie de salariu este influenţată de mai mulţi factori:
salariului;
a) cu cât elasticitatea cererii c)îneste
funcţie de preţdea ounui
influenţată seriebun aste mai
de factori mare, cu atât va fi mai mare şi
economici;
elasticitatea cererii pentru munca folosită la producerea bunului respectiv;
d) se află sub incidenţa unor factori demografico-ocupaţionali şi
b) cu cât costul muncii are o pondere mai mare în costul total, cu atât mai mare va fi şi elasticitatea
profesionali.
cererii de muncă; dacă salariile reprezintă o pondere mare în costul total, o creştere a acestora
atrage creşterea substanţială a costului total şi, ca efect, reducerea producţie şi a numărului de
angajaţi;
c) pe termen scurt, elasticitatea cererii de muncă va fi redusă dacă munca este dificil de înlocuit cu
alţi factori;
d) pe termen lung, cererea de muncă va fi elastică întrucât există posibilitatea înlocuirii sale cu alt
factor de producţie, de genul capitalului.

A (b+d); B (b+c); C (b+c+d); D (a+b+c+d).
17) Curba cererii de muncă la nivel de ramură:

a) este derivată din curba cererii pentru produsele ramurii respective;
b) se obţine prin însumarea pe orizontală a curbelor cererii de muncă individuale ale tuturor
firmelor din ramură;
c) are pantă negativă sau descrescătoare;
d) respectă legea generală a cererii, scăderea salariului (privit ca preţ al pieţei muncii) determină
creşterea cererii de muncă şi invers.

A (a+b+c+d); B (b+c); C (b+c+d); D (b).
18) Piaţa muncii cu concurenţă perfectă se caracterizează prin:

a) perfecta mobilitate a factorilor de producţie;
b) atât cumpărătorii cât şi vânzătorii sunt perfect informaţi asupra preţurilor la care se
tranzacţionează diferitele cantităţi de muncă;
c) atomicitate perfectă a cererii şi ofertei de muncă;
d) nivelul salariului se fixează de către fiecare firmă prin negocieri directe cu ofertanţii de forţă
de muncă.

A (b+d); B (b+c); C (b+c+d); D (a+b).
19) În condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa muncii, salariul şi nivelul ocupării forţei de muncă de echilibru se
stabilesc:
a) ca proiecţii ale punctului de intersecţie între cererea şi oferta de muncă pe cele două axe ale
sistemului de coordonate;
b) ca proiecţii ale punctului în care se intersectează curba VmL cu cea a salariului pe cele două axe;
c) ca proiecţii pe cele două axe ale punctului în care se intersectează curba valorii productivităţii
marginale a unui lucrător suplimentar intrat pe piaţă cu cea a salariului;
d) ca proiecţii ale punctului în care nu există excedent de cerere şi ofertă de muncă.
A (b+d); B (b+c); C (a+b+c+d); D (a+d).
20) Efectul de substituţie este raţionamentul potrivit căruia:
a) persoană salariată înlocuieşte o parte din timpul său liber cu timp de muncă suplimentar pentru a
obţine un venit mai mare;
b) o persoană salariată înlocuieşte timpul de muncă cu timp liber, atunci când salariul atinge un nivel care
permite posesorului muncii să aibă condiţii de viaţă apropiate de aspiraţiile sale;
c) o persoană consideră că utilitatea marginală a timpului liber este superioară utilităţii marginale a
bunurilor ce le poate obţine cu salariul suplimentar;
d) o persoană consideră utilitatea marginală a salariului este inferioară celei a timpului liber.
3.2Echilibrul pieţei muncii

1) Caracteristicile pieţei muncii cu concurenţă perfectă sunt: Test de autoevaluare 3.2.
a. numărul cumpărătorilor (întreprinderi) şi al vânzătorilor
(gospodării familiale) este suficient de mare pentru a nu exercita
influenţe asupra preţului şi volumului tranzacţiilor de muncă;
b. munca oferită de gospodăriile familiale prezintă aceleaşi caracteristici;
c. perfecta mobilitate a forţei de muncă;
d. toate locurile de muncă sunt la fel de atractive;
e. atât cumpărătorii cât şi vânzătorii sunt perfect informaţi asupra preţurilor la care se
tranzacţionează diferitele cantităţi de muncă.

A (a+d+e); B (b+c); C (a+b+c+d+e); D (b); E(a+b+c+d)
2) Nu reprezintă caracteristici ale pieţei muncii cu concurenţă perfectă:

a) numărul cumpărătorilor (întreprinderi) şi al vânzătorilor (gospodării familiale) este suficient de
mare pentru a exercita influenţe asupra preţului şi volumului tranzacţiilor de muncă;
b) munca oferită de gospodăriile familiale prezintă aceleaşi caracteristici;
c) imperperfecta mobilitate a forţei de muncă;
d) salariile sunt determinate în totalitate ca urmare a raportului dintre cerere şi ofertă ;
e) atât cumpărătorii cât şi vânzătorii sunt perfect informaţi asupra preţurilor la care se tranzacţionează
diferitele cantităţi de muncă.

A (a+d+e); B (b+c); C (a+b+c+d+e); D (a+c); E(a+b+c+d)
3) Diferenţa existentă între salariul cel mai scăzut şi cel mai ridicat pentru un segment al economiei,
poartă denumirea de:
a) salariu nominal;
b) salariu real;
c) evantai salarial;
d) salariu marginal.
4) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate:

a) inegalităţile salariale apar datorită schimbărilor continue în cererea şi oferta de muncă;
b) unele ramuri tind să plătească salarii mai ridicate decât altele;
c) inegalităţile salariale se datorează faptului că pieţele nu sunt perfect concurenţiale şi existenţei
unor mari diferenţe calitative între persoane, ce presupun implicit productivităţi marginale ale
muncii diferite;
d) în cadrul unei economii nu există un nivel unic al salariilor ci, din contră, există diferenţe salariale
între o muncă şi alta şi chiar în interiorul aceluiaşi gen de muncă;
e) diferenţa existentă între salariul cel mai scăzut şi cel mai ridicat pentru un segment al economiei,
poartă denumirea de salariu real.
A (a+d+e); B (b+e); C (a+b+c+d+e); D (a+e); E(e).
5) Piaţa muncii se află în echilibru atunci când:

a) cererea este egală cu oferta de forţă de muncă;
b) salariul este egal cu valoarea productivităţii marginale a muncii adică cu venitul marginal al
muncii;
c) cererea de muncă este egală cu numărul locurilor de muncă;
d) oferta de muncă este egală cu populaţia aptă de muncă disponibilă;
A (b+d); B (b+c); C (b+c+d); D (a+b).
3.3 Segmentarea pieţei muncii
a) nu este Test de autoevaluare 3.3.

unică la
scara 1) Analizaţi veridicitatea următoarelor relaţii:
a) cererea de forţă de muncă influenţează nivelul preţului pe piaţa
bunurilor;
b) cererea de bunuri determină cererea de forţă de muncă;
c) modificarea salariilor determină modificarea cererii de muncă şi
de bunuri;
d) oferta de bunuri influenţează nivelul ocupării forţei muncă.
2) Piaţa muncii:
economiei naţionale;
b) este segmentată;
c) nu este srgmentată;
d) se află în echilibru atunci când cererea este egală cu oferta de forţă de muncă;
e) se caracterizează prin imperperfecta mobilitate a forţei de muncă în condiţii de
concurenţă perfectă.

A (a+c+d); B (b+e); C (a+b+c+d+e); D (a+b+d); E(c).
3) După dimensiunile utilizatorilor de muncă segmentarea pieţei muncii cuprinde:

a) piaţa muncii (a cererii de muncă) din partea marilor firme;
b) piaţa muncii pentru micile întreprinderi;
c) piaţa salariaţilor liberi;
d) piaţa nestructurată;
e) piaţa salariaţilor sindicalizaţi.

A (a+c+d); B (b+e); C (a+b+c+d+e); D (a+b); E(d).
4) Economia clandestină nu se caracterizează prin:

a) formele de salarizare nu sunt stabile;
b) angajările se fac fără contract de muncă;
c) insecuritatea angajaţilor este parţială;
d) insecuritatea angajaţilor este totală.
5) Teoria segmentării pieţei muncii susţine că:

a) economiile dezvoltate se caracterizează prin două sau mai multe segmente ale pieţii muncii;
b) între segmentele pieţei muncii se interpun bariere ce împiedică trecerea forţei de muncă dintr-un
segment în altul;
c) permite omogenizarea condiţiilor de angajare şi remunerare;
d) nu permite omogenizarea condiţiilor de angajare şi remunerare;
e) mobilitatea forţei de muncă se manifestă doar, sau mult mai intens, în cadrul fiecărei pieţe decât între
ele, iar salariile se formează sub influenţa unor factori specifici fiecărui segment.

A (a+c+d); B (b+e); C (a+b+d+e); D (a+b); E(a+b+c+d).

3.4 Formarea salariului pe pieţele imperfecte ale muncii. Sindicatele şi contractul colectiv de muncă.
Salariul negociat colectiv
Test de autoevaluare 3.4
1) Piaţa muncii este una dintre cele mai complexe pieţe datorită:
a) segmentării sale;
b) gradului de încadrare a patronilor în organizaţii patronale specifice;
c) formei de proprietate;
d) dimensiunilor utilizatorilor de muncă.
2) Un nivel unic al salariilor într-o economie este posibil dacă se întrunesc următoarele ipoteze:
a) există diferenţe salariale între o muncă şi alta şi chiar în privinţa aceluiaşi gen de muncă;
b) mobilitatea forţei de muncă este totală;
c) cererea şi oferta de muncă se caracterizează prin atomicitate perfectă;
d) informaţia privind nivelurile salariale este perfectă atât din partea purtătorilor cererii, cât şi al ofertei
de forţă de muncă la nivelul întregii pieţe.
A(a+b+c); B(b+d); C(a+b+c+d); D(d).
3) Curba ofertei de muncă în condiţii de monopson pe piaţa muncii:
a) este crescătoare în raport cu salariul;
b) se identifică cu curba costului mediu al muncii;
c) arată salariul care trebuie plătit pentru a contracta o cantitate determinată de muncă;
d) se situează sub curba costului marginal al muncii.
A(a+b+c); B(b+d); C(a+b+d); D(a+b+c+d).
4) În condiţii de monopson pe piaţa muncii, costul marginal al folosirii unui lucrător suplimentar:
a) este crescător;
b) este egal cu salariul sporit plătit lucrătorului suplimentar, plus creşterea survenită în totalul salariilor
plătite lucrătorilor angajaţi anterior;
c) este egal cu salariul sau costul mediu al muncii;
d) se identifică, pe grafic, cu oferta de muncă.
A(a+b+c); B(a+b); C(a+b+c+d); D(d).
5) Supraprofitul obţinut de o firmă ce acţionează în condiţii de monopson pe piaţa muncii:
a) se maximizează când venitul marginal al muncii este egal cu salariul;
b) se maximizează când venitul marginal al muncii este egal cu costul marginal al muncii;
c) se calculează ca diferenţă între venitul marginal al muncii şi nivelul salariului, pentru fiecare nivel de
ocupare;
d) există atât timp cât venitul marginal al muncii este superior costului marginal al muncii.
A(a+b+c); B(b+d); C(b+c+d); D(a+d).
6) În condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa muncii şi monopol pe piaţa bunurilor, supraprofitul obţinut de firmă
se maximizează când:
a) valoarea productivităţii marginale a muncii este egală cu costul mediu al muncii;
b) venitul marginal al muncii este egal cu costul mediu al muncii;
c) venitul marginal al muncii este egal cu costul marginal al muncii;
d) venitul marginal al muncii este egal cu salariul.
A(a+b+c); B(b+c+d); C(a+b+c+d); D(d).
7) O firmă care acţionează în condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa muncii şi monopol pe piaţa bunurilor şi
urmăreşte maximizarea profitului, plăteşte un salariu egal cu:
a) costul marginal al muncii;
b) costul mediu al muncii;
c) venitul marginal al muncii;
d) valoarea productivităţii marginale a muncii.
A(a+b+c); B(b+d); C(a+b+c+d); D(a+c+d).
8) Piaţa muncii cu monopol bilateral:
a) deţine un rol semnificativ în rândul pieţelor imperfecte ale muncii;
b) are o pondere mare în ţările dezvoltate din punct de vedere economic;
c) se identifică cu piaţa marilor întreprinderi private;
d) reprezintă piaţa muncii în condiţiile economiei clandestine.
e) reprezintă piaţa muncii în condiţiile economiei de centru.
A (d); B (a+b+c+d); C (c); D (a+d); E(a+b+c+e).
9) Salariul negociat colectiv este un instrument de analiză modernă a modului de funcţionare a pieţei muncii cu
monopol bilateral şi el joacă un rol mai mare sau mai mic pe această piaţă, în funcţie de:
a) gradul de sindicalizare a salariaţilor şi puterea sindicatelor pe piaţa muncii;

b) gradul de încadrare a patronilor în organizaţii patronale specifice;
c) gradul de organizare a celor două forţe ale pieţei muncii;
3.5 Renta economică şi veniturile de transfer ale factorului muncă

1) Cu cât va fi mai puţin elastică curba ofertei de muncă:

a) cu atât mai mare va fi ponderea rentei economice;
b) cu atât mai mică va fi ponderea rentei economice;
c) ponderea rentei economice nu se va modifica;
d) nici o variantă nu este corectă.
2) Veniturile din muncă se împart în:
a) venituri de transfer;
b) rente diferenţiale;
c) salarii nete;
d) transfer de venituri;
e) rente economice.

A (d+e); B (a+b+c+d+e); C (c+e); D (a+e); E(a+b+c+d).
3)Veniturile de transfer reprezintă:
a) câştigul necesar pentru a-l preveni pe purtătorul muncii să emigreze dintr-o activitate
în alta;
b) salariul ce trebuie plătit unei persoane pentru a o motiva să desfăşoare, în continuare,
activitatea la care s-a angajat;
c) tot ceea ce câştigă un individ în plus faţă de salariu.
d) câştigul necesar pentru a susţine subzistenţa salariatului şi a familiei sale.

A (d+c); B (a+b); C (a); D (a+e); E(a+b+c+d).
4) Mărimea relativă a veniturilor din muncă (ponderea veniturilor de transfer şi ponderea rentei economice)
depinde de:
a) elasticitatea ofertei factorului de producţie muncă;
b) elasticitatea cererii factorului de producţie muncă;
5) Dacă oferta de muncă este mică:
a) renta economică deţine în ansamblul salariului o pondere mai mare;

b) renta economică deţine în ansamblul salariului o pondere mai mică;
c) nici o variantă nu este corectă

Subiecte teoretice:
1. Oferta de muncă - factorii de influenţă şi modul de manifestare
2. Cererea de muncă. Teoria productivităţii marginale a muncii
Test grilă:
1) Cererea de muncă reprezintă:

a) numărul locurilor de muncă rămase neocupate la un moment dat;
b)nevoia de serviciul – muncă remunerată;
c) oferta de locuri de muncă;
d)numărul populaţiei apte de muncă şi în căutarea unui loc de muncă.
A (a+d); B (b+c); C (a+b+c+d); D (b).
2) Dacă cererea pentru bunurile realizate cu ajutorul factorului muncă va creşte, atunci:
a) oferta de muncă creşte;
b)oferta de locuri de muncă creşte;
c) cererea de muncă va spori;
d)cererea de locuri de muncă va spori.
A (a+d); B (b+c); C (b); D (b).
3) Caracterul specific al pieţei muncii poate fi pus în evidenţă prin următoarele aspecte:
a) oferta de muncă are o mobilitate redusă;
a) cererea de muncă este practic invariabilă;
b) oferta de muncă se formează în decursul unei perioade îndelungate;
c) pe termen mediu, cererea şi oferta de muncă sunt invariabile;
d) eterogenitatea cererii şi ofertei de muncă sunt neconcordanţele ce apar între structurile
acestora.
A (a+d); B (a+b+c+e); C (a+b+c+d); D (b+d); E((a+b+c+d+e).
4) Mobilitatea redusă forţei de muncă este rezultatul faptului că:

a)sunt împotriva navetismului, ca modalitate de realizare a unei activităţi salariate;
b)nu acceptă să părăsească mediul economico-social în care sunt integraţi;
c)sunt ataşate mediului social-economic în care sunt integraţi;
d)avantajele economice oferite de alte zone nu sunt suficiente pentru a motiva deplasarea forţei de
muncă în acest sens.
5) O firmă îşi maximizează profitul pentru o cantitate de muncă la care:

a) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este mai mic decât venitul încasat de
firmă ca urmare a producţiei marginale realizate de pe urma muncii acestuia;
b) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este mai mare decât venitul încasat de
firmă ca urmare a producţiei marginale realizate de pe urma muncii acestuia;
c) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu venitul marginal obţinut
de firmă de pe urma muncii acestuia;
6) Venitul marginal al muncii (VmL) reprezintă:

a) produsul fizic marginal al muncii;
b) valoarea produsului fizic marginal al muncii;
c) variaţia venitului total determinată de creşterea cu o unitate a cantităţii de muncă folosită;
d) pe grafic curba cererii de muncă.
7) În condiţii de concurenţă perfectă, surplusul sau supraprofitul firmei se formează ca urmare a:

a. venitului marginal al muncii ultimului lucrător;
b. venitului marginal al muncii fiecărui lucrător;
c. salariului constant fixat pe piaţa muncii prin confruntarea cererii cu oferta de muncă;
d. salariului practicat care este egal cu venitul marginal al ultimului lucrător şi mai mic
decât venitul marginal realizat de firmă prin munca fiecărui lucrător angajat anterior.
8) O firmă care acţionează în condiţii de concurenţă perfectă pe piaţa bunurilor obţine un supraprofit maxim
pentru acel nivel de angajare la care:
a) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este mai mic decât venitul marginal
încasat de firmă ca urmare a producţiei marginale realizată prin munca acestuia;
b) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este mai mare decât venitul marginal
încasat de firmă ca urmare a producţiei marginale realizată prin munca acestuia;
c) costul marginal al angajării unui salariat suplimentar este egal cu venitul marginal încasat
de firmă ca urmare a producţiei marginale realizată prin munca acestuia;
9) Mărimea ofertei de muncă este diferită în timp şi spaţiu datorită influenţei unui ansamblu de factori, între care
cei mai semnificativi sunt:
a) aportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii;
b) mărimea salariului;
c) efortul bănesc pe care îl presupune schimbarea locului de muncă în altă localitate;
d) necesitatea de a continua să existe salariatul şi familia sa.
10) Curba ofertei de muncă este atipică datorită:

a) manifestării efectului de venit;
b) manifestării efectului de substituţie;
c) caracterului relativ rigid;
d) faptului că nu este altceva decât curba utilităţii venitului salarial.
Răspuns 3.1
Test grilă:
1. C(a+b+c+d);
2. D(a+d);
3. B(b+c);
4. B(b+c);
5. A(b+d);
6. C(c+d);
7. c
8. D(c+d);
9. d
10. B(c+d);
11. d;
12. C(a+b+d);
13. B(a+b+d);
14. A(b+c);
15. C(a+b+c+d);
16. D(a+b+c+d);
17. A(a+b+c+d);
18. B(b+c);
19. C(a+b+c+d);
20. a.
Răspuns 3.2.
Test grilă:
1. C(a+b+c+d+e);
2. D(a+C) ;
3. c ;
4. E(e) ;
5. D(a+b) .
Răspuns 3.3.
Test grilă:
1. b ;
2. D(a+b+d);
3. D(a+b) ;
4. c ;
5. C(a+b+d+e).
Răspuns 3.4.
Test grilă:
1. a;
2. C(b+d);
3. D(a+b+c+d);
4. B(a+b);
5. C(b+c+d);
6. B(b+c+d);
7. D(a+c+d);
8. E(a+b+c+d+e);
9. d
10. B(a+b+c+d+e).
Rezolvare aplicaţia 1:
a) şi b)
Personal Produsul
Produsul Venitul
medical total al Preţul VPmL VmL Salarii CmL
marginal total
specializat muncii
0 0 - - 0 - - - -
1 55 300 55 16500 16500 16500 5000 5000
2 105 250 50 26250 12500 9750 10000 5000
3 150 200 45 30000 9000 3750 15000 5000
4 190 150 40 28500 6000 -1500 20000 5000
5 225 100 35 22500 3500 -6000 25000 5000
6 255 50 30 12750 1500 -9750 30000 5000
c)
S, VPmL,
VmL, CmL
20000
15000
10000 B
S1
C S = CmL
S0 = 5000 A
VPmL
0
1 2 L0 3 4 L1 5 6 Numărul de
lucrători
-5000
VmL
-10000
Fig. 3.11. Curbele VPmL, VmL şi CmL pentru o firmă care acţionează în condiţii de monopol pe piaţa
bunurilor şi
concurenţă perfectă pe piaţa muncii
d) Dacă Spitalul Speranţa deţine monopolul pe piaţa serviciilor de tip urgenţă şi acţionează în condiţii
de concurenţă perfectă pe piaţa muncii, va angaja L0 lucrători (CmL = VmL) pe care îi va plăti cu un salariu S 0
(S0 = CmL).
e) În noile condiţii firma va mări numărul persoanelor angajate până la L1 şi va plăti acelaşi salariu S0.
Rezolvare aplicaţia 2
a) , b)
L Q PmL VPmL VmL S CT CmL
1 30 30 600 600 200 200 200
2 55 25 500 500 250 500 300
3 76 21 420 420 300 900 400
4 94 18 360 360 350 1400 500
5 108 14 280 280 400 2000 600

c) Firma va angaja noi lucrători atât timp cât VmL > CmL, respectiv 3 lucrători pe care îi va remunera
cu salariul de 300 u.m./săptămână. Deci, în condiţii de monopson salariul plătit şi cantitatea de muncă angajată
sunt mai mici decât în situaţia concurenţei perfecte pe piaţa muncii.
Răspuns 3.5.
Test grilă:
1. a;
2. D(a+e) ;
3. B(a+b) ;
4. a ;
5. a.
CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
1) Precizaţi care din elementele de mai jos reprezintă conturi macroeconomice din sistemul conturilor
naţionale:
a) acumularea (modificarea) patrimoniului;
b) circulaţia;
c) crearea veniturilor;
d) producţia;
e) consumul;
f) redistribuirea veniturilor;
g) repartiţia;
h) străinătatea (restul lumii);
i) familiile (menajele, gospodăriile familiale).

A (b+d+e); B (h+i); C (a+c+d+f+g+h); D (a+c+d+f+h).
2) Impozitele indirecte reprezintă:

a) fluxuri de venituri bugetare;
b) alocaţii de la bugetul de stat fără echivalent pentru firmele private pentru a stimula producţia sau a
menţine preţurile de consum;
c) impozitele plătite pe cifra de afaceri (valoarea vânzărilor), pe valoarea adăugată, pe valoarea
activelor, pe proprietate sau pe valoarea unor produse (ţigări, băuturi etc.) şi care intră în
componenţa preţului pieţei, fiind suportate de cumpărători;
d) impozitele plătite asupra veniturilor (salarii, dobânzi, dividende, chirii, profit etc.) şi care intră în
costul de producţie.
b – subvenţie de stat
d – impozitele directe

A (b); B (a+d); C (a+c); D (c).
3) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mari decât preţurile factorilor de productie;
b) prin scăderea din impozitele indirecte a subvenţiilor de exploatare se obţin impozitele indirecte nete;
c) sistemul contabilităţii naţionale cuprinde 5 conturi macroeconomice;
d) contabilitatea naţională descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi
financiare, care au loc în economie, între diferiţi agenţi economici.
e) contabilitatea naţională prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul
informaţiilor privind activitatea economică a unei naţiuni, descriind fenomenele fundamentale ale
producţiei, distribuţiei, repartiţiei şi acumulării.

A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (c).
4) Contabilitatea naţională:
a) reprezintă principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica
internaţională, de majoritatea ţărilor lumii, mai ales cele cu economie de piaţă;
b) descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi financiare, care au loc în
economie, între diferiţi agenţi economici;
c) prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul informaţiilor privind activitatea
economică a unei naţiuni, descriind fenomenele fundamentale ale producţiei, distribuţiei, repartiţiei
şi acumulării;
d) trebuie să simplifice şi să ordoneze faptele economice, obţinând în acest fel un ansamblu de mărimi
omogene ce sunt evaluate şi prezentate în tabele, care în ansamblul lor formează un sistem de
conturi ale economiei naţionale;
e) oferă informaţii care permit calcularea indicatorilor de rezultate
macroeconomice ce reprezintă instrumente de cunoaştere şi analiză a
economiei naţionale, de fundamentare a deciziilor viitoare, precum şi
pentru efectuarea de comparaţii internaţionale, în vederea aprecierii locului
ţării respective în economia mondială.

A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (a+c+d+e).
5) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mici decât preţurile factorilor de productie;

A (a+b+c+d+e); B (a+c); C (a+b+d+e); D (c); E(a+b+c).
7.2 Măsurarea rezultatelor macroeconomice. Indicatori macroeconomici sintetici

1) Produsul global brut (PGB) exprimă:

a) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice finale produse în interiorul unei ţări, într-o
anumită perioadă, de către agenţii economici autohtoni şi străini;
b) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice finale produse de agenţii economici
autohtoni care acţionează atât în interiorul ţării cât şi în afara teritoriului naţional, într-o anumită
perioadă de timp;
c) valoarea totală a bunurilor materiale şi serviciilor obţinute într-o anumită perioadă de timp, de
regulă 1 an;
d) valoarea producţiei brute de bunuri materiale şi servicii realizate de toate sectoarele economiei
naţionale, cu sau fără caracter de marfă, într-o perioadă de timp.

A (c+d); B (a); C (b); D (a+c).
2) Venitul naţional reprezintă:
a) produsul naţional net calculat în preţurile factorilor de producţie;
b) mărimea agregată a veniturilor obţinute de către proprietarii factorilor de producţie, ca
recompensă pentru aportul acestora la producerea bunurilor şi serviciilor;
c) produsul naţional brut în preţurile pieţei plus subvenţiile de exploatare minus impozite indirecte şi
consumul de capital fix;
d) totalitatea veniturilor curente ale persoanelor, provenite din activitatea productivă şi din transferuri
de la guvern şi întreprinderi.

A (b); B (a+c); C (a+b+c+d); D (a+b+c).
3) Explicaţi diferenţa între PNB nominal şi PNB real.
4) PNB real creşte:

a) când există o creştere în nivelul preţurilor;
b) când există o creştere în output-ul de bunuri şi servicii;
c) când există o creştere în nivelul preţurilor şi/sau în output-ul de bunuri şi servicii;
d) în toate cazurile de mai sus.
5) PNB nominal creşte:

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7 A
Subiecte teoretice:
1. Prezentaţi metodele prin care pot fi calculaţi indicatorii de rezultate macroeconomice din Sistemul
Conturilor Nationale
2. Caracterizaţi indicatorii de rezultate macroeconomice: produsul intern brut si produsul intern net
Test grila:
1) Venitul naţional reprezintă:
a) produsul naţional net în preţurile factorilor de productie;
b) mărimea agregată a veniturilor obţinute de către proprietarii factorilor de producţie,
ca recompensă pentru aportul acestora la producerea bunurilor şi serviciilor;
c) produsul naţional brut în preţurile pieţei minus subvenţiile de exploatare minus
impozite indirecte şi consumul de capital fix;
d) totalitatea veniturilor curente ale persoanelor, provenite din activitatea productivă
şi din transferuri de la guvern şi întreprinderi.

A (b); B (a+c); C (a+b+c+d); D (a+b+c).
2) Explicaţi diferenţa între PNB nominal şi PNB real.
3) PNB real creşte:

4) PNB nominal creşte:

5) Produsul intern brut (PIB) exprimă:

a) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice finale produse în interiorul
unei ţări, într-o anumită perioadă, de către agenţii economici autohtoni şi străini;
b) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice finale produse de agenţii
economici autohtoni care acţionează atât în interiorul ţării cât şi în afara teritoriului
naţional, într-o anumită perioadă de timp;
c) valoarea totală a bunurilor materiale şi serviciilor obţinute într-o anumită perioadă
de timp, de regulă 1 an;
d) valoarea producţiei brute de bunuri materiale şi servicii realizate de toate sectoarele
economiei naţionale, cu sau fără caracter de marfă, într-o perioadă de timp.
6) Contabilitatea naţională:
a) reprezintă principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica
internaţională, de majoritatea ţărilor lumii, mai ales cele cu economie de piaţă;
b) descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi financiare, care au loc în
economie, între diferiţi agenţi economici;
c) prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul informaţiilor privind activitatea
economică a unei naţiuni, descriind fenomenele fundamentale ale producţiei, distribuţiei, repartiţiei
şi acumulării;
d) trebuie să simplifice şi să ordoneze faptele economice, obţinând în acest fel un ansamblu de mărimi
omogene ce sunt evaluate şi prezentate în tabele, care în ansamblul lor formează un sistem de
conturi ale economiei naţionale;
e) oferă informaţii care permit calcularea indicatorilor de rezultate
macroeconomice ce reprezintă instrumente de cunoaştere şi analiză a
economiei naţionale, de fundamentare a deciziilor viitoare, precum şi
pentru efectuarea de comparaţii internaţionale, în vederea aprecierii locului
ţării respective în economia mondială.
A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (a+c+d+e).
7). Precizaţi care din elementele de mai jos reprezintă conturi macroeconomice din sistemul
conturilor naţionale:
1. acumularea (modificarea) patrimoniului;
2. circulaţia;
3. crearea veniturilor;
4. producţia;
5. consumul;
6. redistribuirea veniturilor;
7. repartiţia;
8. străinătatea (restul lumii);
9. familiile (menajele, gospodăriile familiale).

A (b+d+e); B (h+i); C (a+c+d+f+g+h); D (a+c+d+f+h).
8) Impozitele indirecte reprezintă:

a. fluxuri de venituri bugetare;
b. alocaţii de la bugetul de stat fără echivalent pentru firmele private pentru a stimula
producţia sau a menţine preţurile de consum;
c. impozitele plătite pe cifra de afaceri (valoarea vânzărilor), pe valoarea adăugată, pe
valoarea activelor, pe proprietate sau pe valoarea unor produse (ţigări, băuturi etc.) şi
care intră în componenţa preţului pieţei, fiind suportate de cumpărători;
d. impozitele plătite asupra veniturilor (salarii, dobânzi, dividende, chirii, profit etc.) şi
care intră în costul de producţie.
b – subvenţie de stat
d – impozitele directe
A (b); B (a+d); C (a+c); D (c).
9) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mari decât preţurile factorilor de productie;
A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (c).
10) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mici decât preţurile factorilor de productie;
A (a+b+c+d+e); B (a+c); C (a+b+d+e); D (c); E(a+b+c)

Răspuns 7.1
1. C(a+c+d+f+g+h);
2. C(a+c);
3. C(a+b+d+e);
4. A(a+b+c+d+e);
5. B(a+c)
Răspuns 7.2.
1. A(c+d);
2. D(a+b+c);
3. P.N.B calculat pe baza preţurilor curente ale fiecǎrui an este denumit P.N.B nominal; P.N.B calculat pe baza
unor preţuri comparabile este denumit P.N.B real. Raportul dintre P.N.B nominal şi P.N.B real reprezintă
deflatorul P.N.B şi reflectă modificǎrile intervenite în nivelul preţurilor sau în puterea de cumpǎrare a banilor.;
4. b;
5. d.
7.3 Creşterea economică şi dezvoltarea economică. Delimitări conceptuale

1) Creşterea economică semnifică:

a) sporirea durabilă a produsului intern brut pe locuitor al unei ţări, exprimat în termeni reali (preţuri
constante);
b) creşterea output-ului real pe locuitor într-o economie, într-o perioadă de timp;
c) evoluţia pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, care nu exclude oscilaţii conjuncturale şi
regrese economice temporare;
d) proces complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o mărire a dimensiunilor
caracteristice ale economiei şi printr-o transformare a structurilor societăţii.

A (a+b); B (b); C (a+b+c+d); D (a+b+d).
2) Creşterea economică şi reproducţia lărgită:

a) reprezintă unul şi acelaşi lucru deoarece ambele presupun creşterea producţiei;
b) nu se suprapun decât în parte, în sensul că prima se referă la creşterea producţiei, pe seama utilizării
mai eficiente a factorilor, în timp ce a doua se referă la creşterea producţiei prin acumulare de
capital;
c) se referă la creşterea producţiei din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
d) sunt concepte complet diferite.
3) Stabiliţi corespondenţa corectă între conceptele şi definiţiile următoare:

a) creştere economică;
b) dezvoltare economică;
c) progres economic;
d) reproducţie lărgită;
1. proces multidimensional ce implică schimbări majore în structura socială, atitudini populare şi

instituţii naţionale, ca şi accelerarea creşterii economice, reducerea inegalităţii şi eradicarea sărăciei;
2. proces complex de sporire a dimensiunilor produsului intern brut sau a venitului naţional pe
locuitor, pe baza combinării şi folosirii din ce în ce mai eficiente a factorilor de producţie;
3. reluarea activităţii economice pe o scară mai mare prin acumulare de capital;
4. proces istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior la superior, care se manifestă, în
esenţă, prin sporirea productivităţii muncii şi a produsului naţional pe locuitor, în condiţiile
modernizării structurii pe ramuri a economiei naţionale.
4) Progresul social:
a) exprimă evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea condiţiei umane, ridicarea pe o
treaptă superioară a modului de viaţă a omului;
b) are la bază progresul economic;
c) are la baza acumularea primitiva de capital;
d) se apreciază nu numai în raport cu starea initială, ci şi cu cea finală;
e) se împleteşte organic cu progresul economic;

A (a+b); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e)
5) Dezvoltarea economica a unei ţări evidenţiază:

a) evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea condiţiei umane, ridicarea pe o treaptă
superioară a modului de viaţă a omului;
b) acea situaţie în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au o tendinţă de scădere, mentinându-se
corelaţiile economice fundamentale;
c) ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile economico-sociale şi
ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi în modul de gândire şi în comportamentul
economic al oamenilor
d) procesul istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior la superior, care se manifestă, în
modernizării structurii pe ramuri a economiei naţionale;
e) reluarea activităţii pe o scară mai mare, prin acumulare de capital.
7.4 Factorii şi tipurile creşterii economice

6) Tipul extensiv de creştere economică se caracterizează prin:

a) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor calitative ale factorilor de creştere la sporirea
PNB;
b) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor cantitative ale factorilor la sporirea PNB;
c) contribuţii aproximativ egale ale laturilor cantitative şi calitative ale factorilor de creştere la
sporirea PNB;
d) creşterea volumului de factori de producţie atraşi în producţia de bunuri şi servicii.
2) Tipul intensiv de creştere economică se caracterizează prin:

a) contribuţii aproximativ egale ale laturilor cantitative şi calitative ale factorilor de creştere la
sporirea PNB;
b) creşterea volumului de factori de producţie atraşi în producţia de bunuri şi servicii.
c) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor calitative ale factorilor de creştere la sporirea
PNB;
d) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor cantitative ale factorilor la sporirea PNB;
3) Progresul tehnologic indus prin inovare determină efecte multiple cum sunt:
a) ameliorarea randamentelor sistemelor de producţie;
b) apariţia economiilor de scară, prin reducerea costurilor medii totale şi, deci, prin sporirea
profitului;
c) limitarea şi reducerea costurilor ecologice ale creşterii;
d) schimbarea continuă a gamei destinaţiilor de utilizare a diferitelor categorii de resurse naturale;
e) restructurarea treptată a economiilor naţionale (sectoare, ramuri).

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e)
4) Specificitatea dimensiunii calitative a factorului uman al creşterii economice este relevată de conceptul de:
a) capital real;
b) capital uman;
c) capital nominal;
d) capital fictiv.
5) Constituie factori direcţi ai creşterii economice:

a) natura;
b) capitalul
c) munca:
d) progresul tehnic;
e) abilitatea intreprinzătorului.

7.5 Beneficiile şi costurile creşterii economice

1) Care din elementele de mai jos reprezintă beneficii sau costuri ale creşterii economice:
a) ridicarea standardelor de viaţă cu un ritm mai rapid decât rata creşterii populaţiei;
b) sporirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) sacrificarea consumului prezent pentru creşterea posibilităţilor de producţie viitoare;
d) „efectele de debordare” sau externalităţile negative, cum ar fi poluarea mediului înconjurător.
2) Arătaţi care din următoarele afirmaţii sunt adevarate şi care sunt false:
a) creşterea în volumul de bunuri şi servicii pe care economia, în ansamblul ei, o poate oferi
pentru a fi achiziţionată, este cunoscută ca fiind creştere economică;
b) făcând o măsurare completă şi exactă, putem să avem aceeaşi estimare a activităţii totale din
economie dacă măsurăm valoarea output-ului (producţiei) sau nivelul veniturilor factorilor sau
cheltuielilor pentru bunuri şi servicii;
c) calculul valorii adăugate este o cale de măsurare a output-ului fără a avea duble înregistrări;
d) PIB în preţurile factorilor este egal cu PIB în preţurile pieţei plus impozitele indirecte nete;
e) dezvoltarea economică realizată în contextul unei creşteri economice bazată pe protecţia
mediului înconjurător şi menţinerea durabilă a echilibrului ecologic reflecta dezvoltarea
economică durabilă.
3) Constituie beneficii ale creşterii economice:

a) ridicarea gradului de ocupare a forţei de muncă;
b) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
c) externalităţile negative;
d) îmbunătăţirea serviciilor publice;
e) sporirea standardelor de viaţă.

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e).
4) Alegeţi din următoarele, elementele care constituie costuri ale creşterii economice:
a) poluarea mediului înconjurător;
b) marirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
d) sacrificarea consumului prezent prin creşterea ratei economiilor şi investiţiilor;
e) îmbunătăţirea serviciilor publice.

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+e)
5) Care din următoarele afirmaţii sunt adevarate:

a) creşterea economică, în accepţiunea cea mai generală, se referă la sporirea venitului naţional pe
total sau pe cap de locuitor;
b) beneficiile aduse de creşterea economică au determinat pe unii specialişti să considere acest
fenomen o adevărată binecuvântare;
c) clasificarea externalităţilor în pozitive si negative este relativă deoarece o externalitate negativă
dintr-un anumit punct de vedere, poate fi pozitivă dintr-un alt punct de vedere;
d) externalităţile reprezintă un caz de eşec al pieţelor;
e) de regulă, externalităţile apar datorită faptului că drepturile de proprietate asupra unor bunuri
sau resurse economice sunt insuficient definite.

A (a+b+c+d); B (b+c+d); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+b+c+d+e)
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7 B
Subiecte teoretice:
1. Definiţi conceptele de creştere economică, dezvoltare economică şi progres
economic.
2. Factorii şi tipurile creşterii economice.
Test grilă:
1) Constituie factori direcţi ai creşterii economice:

a) natura;
b) capitalul
c) munca:
d) progresul tehnic;
e) abilitatea intreprinzătorului.

2) Constituie beneficii ale creşterii economice:
a) ridicarea gradului de ocupare a forţei de munca:
b) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
c) externalităţile negative;
d) îmbunătăţirea serviciilor publice;
e) sporirea standardelor de viaţă.

3) Alegeţi din următoarele, elementele care constituie costuri ale creşterii economice:
a) poluarea mediului înconjurător;
b) marirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
d) sacrificarea consumului prezent prin creşterea ratei economiilor şi investiţiilor;
e) îmbunătăţirea serviciilor publice.

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+e)
4) Care din următoarele afirmaţii sunt adevarate:

a) creşterea economică, în accepţiunea cea mai generală, se referă la sporirea venitului naţional
pe total sau pe cap de locuitor;
b) beneficiile aduse de creşterea economică au determinat pe unii specialişti să considere acest
fenomen o adevărată binecuvântare;
c) clasificarea externalităţilor în pozitive si negative este relativă deoarece o externalitate
negativa dintr-un anumit punct de vedere, poate fi pozitiva dintr-un alt punct de vedere;
d) externalităţile reprezintă un caz de eşec al pieţelor;
e) de regulă, externalităţile apar datorită faptului că drepturile de proprietate asupra unor bunuri
sau resurse economice sunt insuficient definite.

A (a+b+c+d); B (b+c+d); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+b+c+d+e)
6) Creşterea economică semnifică:

a) sporirea durabilă a produsului intern brut pe locuitor al unei ţări, exprimat în termeni
reali (preţuri constante);
b) creşterea output-ului real pe locuitor într-o economie, într-o perioadă de timp;
c) evoluţia pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, care nu exclude oscilaţii
conjuncturale şi regrese economice temporare;
d) proces complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o mărire a
dimensiunilor caracteristice ale economiei şi printr-o transformare a structurilor
societăţii.

A (a+b); B (b); C (a+b+c+d); D (a+b+d).
7) Creşterea economică şi reproducţia lărgită:

a) reprezintă unul şi acelaşi lucru deoarece ambele presupun creşterea producţiei;
b) nu se suprapun decât în parte, în sensul că prima se referă la creşterea producţiei, pe
seama utilizării mai eficiente a factorilor, în timp ce a doua se referă la creşterea
producţiei prin acumulare de capital;
c) se referă la creşterea producţiei din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
d) sunt concepte complet diferite.
8) Stabiliţi corespondenţa corectă între conceptele şi definiţiile următoare:

a) creştere economică;
b) dezvoltare economică;
c) progres economic;
d) reproducţie lărgită;
1. proces multidimensional ce implică schimbări majore în structura socială, atitudini populare şi
instituţii naţionale, ca şi accelerarea creşterii economice, reducerea inegalităţii şi eradicarea sărăciei;
2. proces complex de sporire a dimensiunilor produsului intern brut sau a venitului naţional pe
locuitor, pe baza combinării şi folosirii din ce în ce mai eficiente a factorilor de producţie;
3. reluarea activităţii economice pe o scară mai mare prin acumulare de capital;
4. proces istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior la superior, care se manifestă, în
modernizării structurii pe ramuri a economiei naţionale.
9) Progresul social:
a) exprimă evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea condiţiei umane,
ridicarea pe o treaptă superioară a modului de viaţă a omului;
b) are la bază progresul economic;
c) are la baza acumularea primitiva de capital;
d) se apreciază nu numai în raport cu starea initială, ci şi cu cea finală;
e) se împleteşte organic cu progresul economic.

A (a+b); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e)
10) Dezvoltarea economica a unei ţări evidenţiază:

a) evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea condiţiei umane, ridicarea pe
o treaptă superioară a modului de viaţă a omului;
b) acea situaţie în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au o tendinţă de scădere;
mentinandu-se corelaţiile economice fundamentale;
c) ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile economico-
sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi în modul de gândire
şi în comportamentul economic al oamenilor
d) procesul istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior la superior, care se
manifestă, în esenţă, prin sporirea productivităţii muncii şi a produsului naţional pe
locuitor, în condiţiile modernizării structurii pe ramuri a economiei naţionale;
e) reluarea activităţii pe o scară mai mare, prin acumulare de capital
Răspunsurile testelor de autoevaluare 7.3 , 7. 4, 7.5
Răspuns 7.3
1. C(a+b+c+d);
2. b;
3. a-2;b-1; c-4;d-3;
4.C(a+b+d+e);
5. c.
Răspuns 7.4.
1. b;
2. c;
3. A(a+b+c+d+e);
4. b;
5. A(a+b+c+d+e).
Răspuns 7.5.
1. beneficii: a+b; costuri: c+d;
2. a,b,c,e – adev.; d – falsă;
3. C(a+b+d+e);
4. D(a+d);
5. E(a+b+c+d+e).

VENITUL, CONSUMUL ȘI INVESTIȚIILE
6.1 Producerea, repartizarea şi utilizarea venitului naţional
Aplicaţia nr. 1
Consumul planificat este dat de relaţia:

C = 50 + 0,8 Vd
a) Să se determine consumul planificat când venitul disponibil este 500 u.m., 700 u.m. şi 1.500
u.m.;
b) Trasaţi această funcţie a consumului pe grafic.
Aplicaţia nr. 2
Consumul planificat este C0 + c’· Vd iar I0 = I iar Vd = V unde:

C0 = consumul autonom
c’ = înclinaţia marginală spre consum
Vd = venitul disponibil
I0 = investiţia autonomă
I = investiţiile
V = venitul
Se cere:
a) Găsiţi o expresie pentru nivelul de echilibru al venitului;
b) Să se determine venitul de echilibru atunci când
C0 = 100 u.m.; c’ = 0,8 iar I0 = 200.
Aplicaţia nr. 3
Consumul planificat este dat de relaţia:
C = 50 + 0,8 Vd
a) Să se determine consumul planificat când venitul disponibil este 500 u.m., 700 u.m. şi 1.500
u.m.;
b) Trasaţi această funcţie a consumului pe grafic.
Rezolvările la aplicaţii se găsesc la pagina 182.

6.2 Consumul
1) Consumul autonom reprezintă:

a) acel consum ce depăşeşte venitul disponibil, ce se acoperă prin împrumuturi sau economii deja
constituite;
b) consumul realizat din venitul personal disponibil;
c) consumul inferior venitului ce creează economiile pozitive;
d) consumul care este egal cu venitul şi la care economisirea nu poate avea loc.
2) Atunci când venitul creşte consumul şi economiile:

a) vor creşte în proporţii diferite;
b) vor creşte în aceiaşi proporţie;
c) se vor diminua în proporţii diferite;
d) se vor diminua în aceiaşi proporţie;
e) vor creşte într-o proporţie mai mică decât creşterea venitului.
3) Reprezintă factori subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum:
a) nivelul şi dinamica salariului;
b) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte sporuri de valoare;
c) dorinţa oamenilor de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
d) modificarea politicii fiscale;
e) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor.

A (a + b + c + d + e); B (b + c + e); C (a + b + c); D (a + d); E (a + d + e).
4) Într-o economie:
- Consumul populaţiei = 750.000 mld. u.m.
- Consumul public = 200.000 mld. u.m.
- Investiţiile = 100.000 mld. u.m.
- Exporturi = 90.000 mld. u.m.
- Importuri = 105.000 mld. u.m.
Nivelul producţiei potenţiale este estimat la 1.000.000 mld. u.m.. Cu cât trebuie să se modifice nivelul
cheltuielilor guvernamentale pentru a anula diferenţa între nivelul producţiei potenţiale şi nivelul de echilibru al
venitului naţional?
a) să sporească cu 35.00 mld. u.m.;
b) să sporească cu 25.000 mld. u.m.;
c) să scadă cu 25.000 mld. u.m.;
d) să scadă cu 35.000 mld. u.m.;
e) să scadă cu 50.000 mld. u.m..
5) Înclinaţia marginală spre consum:

a) se mai numeşte rata consumului;
b) ne arată creşterea consumului la o creştere cu o unitate a venitului;
c) ne arată creşterea venitului la o creştere cu o unitate a consumului;
d) ne arată proporţia consumului în total venit.
6) Dacă venitul este nul iar consumul de bază este pozitiv înseamnă că:
a) are loc un proces de economisire;
b) are loc un proces de dezeconomisire;
c) economisirea este negativă;
d) economisirea este nulă;
e) apar economii pozitive.

A (b + c); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (c + d + e).
7) Atunci când consumul este mai mare decât venitul diferenţa se acoperă din:
a) împrumuturi;
b) venitul viitor;
c) economii deja constituite;
d) înclinaţia marginală spre economii.

A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + d); D (c + d).
8) Constituie factori subiectivi care determină mărimea heltuielilor de consum:

a) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii neprevăzute;
b) constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau protejarea anumitor
persoane;
c) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele acţiuni pe
baza cărora urmează să realizeze în viitor proiecte de afaceri;
d) instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea treptată a
cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti formate în timp;
e) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe seama
existenţei unei sume băneşti economisite.

A (a + b + c + d); B (a + b+c+d+e); C (a + b + d); D (c + d); E(a+b).
9) Printre factorii subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum se numără:

a) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
b) manifestarea la unele persoane a zgârceniei, concretizată în diminuarea
cheltuielilor de consum current;
c) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii neprevăzute;
d) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe seama
existenţei unei sume băneşti economisite;
e) toate variantele sunt corecte.
10) Constituie factori obiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum:

b) modificările neprevăzute care afectează preţul diferitelor elemente de capital fix şi capital
circulant, cauzate de uzura morală şi/sau accentuarea restricţiilor la unele resurse naturale;
c) modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de consum prezent şi viitor,
determinate de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau de unele riscuri;
d) evoluţia ratei dobânzii;
e) modificarea politicii fiscale.


Subiecte teoretice:
Venitul naţional
Legităţile evoluţiei consumului
Aplicaţia nr.1:
Care este înclinaţia marginală spre consum când:
a) C = 60 + 0,8 Vd
b) C = 80 + 0,75 Vd
c) C = 40 + 0,9 Vd
Aplicaţia nr. 2:
Fie funcţia de consum:

C = C0 + c’ · Vd
în care:
C – consumul;
Vd – venitul disponibil;
C0 – consumul autonom;
c’ – înclinaţia marginală spre consum.
Determinaţi şi reprezentaţi grafic funcţiile înclinaţiilor medii şi marginale spre consum şi economii,
pentru C0 = 100 şi c’ = 0,75.
Test grilă:
1) Consumul autonom reprezintă:
a) consumul realizat din venitul personal disponibil;
b) acel consum ce depăşeşte venitul disponibil, ce se acoperă prin împrumuturi sau
economii deja constituite;
c) consumul inferior venitului ce creează economiile pozitive;
d) consumul care este egal cu venitul şi la care economisirea nu poate avea loc.
2) Atunci când venitul creşte consumul şi economiile:

a) vor creşte în proporţii diferite;
b) vor creşte în aceiaşi proporţie;
c) se vor diminua în proporţii diferite;
d) se vor diminua în aceiaşi proporţie;
e) vor creşte într-o proporţie mai mică decât creşterea venitului.
3) Reprezintă factori subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum:

a) dorinţa oamenilor de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
b) nivelul şi dinamica salariului;
c) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte sporuri de valoare;
d) modificarea politicii fiscale;
e) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor.

A (a + b + c + d + e); B (a + c + e); C (a + b + c); D (a + d); E (a + d + e).
4) Într-o economie:
- Consumul populaţiei = 750.000 mld. u.m.
- Consumul public = 200.000 mld. u.m.
- Investiţiile = 100.000 mld. u.m.
- Exporturi = 90.000 mld. u.m.
- Importuri = 105.000 mld. u.m.
Nivelul producţiei potenţiale este estimat la 1.000.000 mld. u.m.. Cu cât trebuie să se modifice nivelul
cheltuielilor guvernamentale pentru a anula diferenţa între nivelul producţiei potenţiale şi nivelul de echilibru al
venitului naţional?
a) să sporească cu 35.00 mld. u.m.;
b) să sporească cu 25.000 mld. u.m.;
c) să scadă cu 25.000 mld. u.m.;
d) să scadă cu 35.000 mld. u.m.;
e) să scadă cu 50.000 mld. u.m..
5) Înclinaţia medie spre consum:

a) se mai numeşte rata consumului;
b) ne arată creşterea consumului la o creştere cu o unitate a venitului;
c) ne arată creşterea venitului la o creştere cu o unitate a consumului;
d) ne arată proporţia consumului în total venit.

A (b + c); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (a+ d).
6) Dacă venitul este nul iar consumul de bază este pozitiv înseamnă că:
a) are loc un proces de economisire;
b) are loc un proces de dezeconomisire;
c) economisirea este negativă;
d) economisirea este nulă;
e) apar economii pozitive.

A (b + c); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (c + d + e).
7) Atunci când consumul este mai mare decât venitul diferenţa se acoperă din:
a) împrumuturi;
b) venitul viitor;
c) economii deja constituite;
d) înclinaţia marginală spre economii.

A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + d); D (c + d).
8) Constituie factori subiectivi care determină mărimea heltuielilor de consum:

a) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele acţiuni pe baza
cărora urmează să realizeze în viitor proiecte de afaceri;
b) instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea treptată a
cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti formate în timp;
d) constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau protejarea anumitor
persoane;
e) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe seama existenţei unei
sume băneşti economisite.

A (a + b + c + d+e); B (a + b+c+d); C (a + b + d); D (c + d); E(a+b).
9) Printre factorii subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum se numără:

a) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
b) manifestarea la unele persoane a zgârceniei, concretizată în diminuarea cheltuielilor de
consum current;
d) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe seama existenţei unei
sume băneşti economisite;
10) Constituie factori obiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de consum:

b) modificările neprevăzute care afectează preţul diferitelor elemente de capital
fix şi capital circulant, cauzate de uzura morală şi/sau accentuarea
restricţiilor la unele resurse naturale;
c) modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de
consum prezent şi viitor, determinate de schimbările în puterea de cumpărare
a banilor sau de unele riscuri;
d) evoluţia ratei dobânzii;

Răspuns 6.1
Rezolvare aplicaţia nr. 1
a)
Vd = C + S
C = 60 + 0,75 Vd
S = Vd – C
S = Vd – (60 + 0,75 Vd)
S = - 60 + 0,25 Vd
b) Condiţia de echilibru este determinată de egalitatea economiei planificate şi investiţiei
planificate.
S=I
- 60 + 0,25 Vd = 80
0,25 Vd = 140
140
Vd = 0,25 = 560 u.m.

a) Condiţia de echilibru este dată de relaţia:
V=C+I
V = C0 + c’ · V + I0
V – c’ · V = C0 + I0
V(1 – c’) = C0 + I0
C 0+ I 0
V=
1−c '
b)
C 0 + I 0 100+200 300
V= = = =1. 500
1−c ' 1−0,8 0,2 u.m.
V = 1.500 u.m. reprezintă nivelul de echilibru al venitului

C = 50 + 0,8 Vd
Când venitul disponibil este 500:
C = 50 + 0,8 · 500
C = 50 + 400 = 450 u.m.
Când venitul disponibil este 1.000 u.m.:
C = 50 + 0,8 · 1.000
C = 50 + 800 = 850 u.m.
Când venitul disponibil este 1.500 u.m.
C = 50 + 0,8 · 1.500
C = 50 + 1.200
C = 1.250 u.m.
b) Reprezentarea grafică a funcţiei consumului:
C
C
1.250
850
450
50
500 1.000 1.500 Vd
Figura 6.2. Funcţia de consum

Când Vd = 0 => C = 50
Răspuns 6.2.
Test grilă:
1. a;
2. a;
3. B(b+c+e);
4. d;
5. b;
6. A(b+c);
7. B(a+c);
8. B(a+b+c+d+e);
9. e;
10. B(a+b+c+d+e).
6B
6.3 Economiile şi investiţiile
1) În situaţia când înclinaţia marginală spre consum este 0,75, creşterea investiţiilor pentru a asigura o
sporire a venitului este cu 200 mld. u.m. va fi:
a) 20 mld. u.m.;
b) 50 mld. u.m.;
c) 25 mld. u.m.;
d) 100 mld. u.m.;
e) 125 mld u.m..
2) La o funcţie a consumului egală cu C = 100 + 0,8 Vd, funcţia de economisire va fi egală cu:
a) 0,2 Vd + 100;
b) 0,2 Vd – 80;
c) 0,2 Vd – 100;
d) 100 + 0,3 Vd;
e) 80 – 0,25 Vd.
3) Investiţia brută:
a) este mai mică decât investiţia netă;
b) este mai mare decât investiţia netă;
c) este egală cu investiţia netă;
d) nu se poate aprecia.
4) Decizia de a investi are la bază efectuarea unor calcule economice ce constau în calcularea şi analizarea
unor indicatori economici, şi anume:
a) raportul dintre rata venitului net actualizat şi rata reală a dobânzii;
b) raportul dintre valoarea prezentă a venitului ce urmează a fi obţinut din investiţie şi
costul investiţiei;
c) raportul dintre investiţia brută şi investiţia netă;
d) raportul dintre investiţiile de înlocuire şi cele pentru dezvoltare.
Alegeți răspunsul corect:
A ( A (a+ c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d).
5) Reprezintă mobiluri psihologice ale economisirii:

a) dorinţa de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
b) zgârcenia;
c) prudenţa;
d) spiritul de afaceri;
A (a + d + e); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (b + c); E (a + b + c + d).
6) Constituie factori care influenţează investiţiile (ca premisă reală a expansiunii economice):
a) cererea de investiţii;
b) starea generală a economiei naţionale;
c) randamentul viitor al bunurilor capital;
d) fluctuaţiile profitului la investiţiile existente;
e) politica statului în domeniul investiţiilor.
A (A( a + c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e).
7) Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea cu ajutorul căreia se înlocuieşte capitalul fix uzat,
se obţine:
a) investiţia brută;
b) investiia de înlocuire;
c) capitalul fix consumat;
d) rata rentabilităţii investiţiei.
8) Luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează pe studii privind

oportunitatea financiară a investiţiei ceea ce presupune determinarea unor indicatori economici,
cum sunt:
a) rata rentabilităţii investiţiilor;
b) rata rentabilităţii minime a investiţiilor;
c) volumul investiţiilor;
d) perioada de rambursare sau recuperare a investiţiei;
e) valoarea investiţiilor.
A ( A( a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).

a) în general, evoluţia cheltuielilor pentru investiţii este mai puţin stabilă decât cea a
cheltuielilor pentru consum;
b) perioada de rambursare a investiţiei reprezintă durata (în ani) în care costul iniţial al
investiţiei va fi rambursat întreprinzătorului investitor;
c) luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează pe studii
privind oportunitatea financiară a investiţiei;
d) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre creşterea
economiilor şi cea a venitului;
e) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre economii şi venit.
A ( A (a+e) B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).
10) După destinaţia lor, investiţiile se împart în:

a) investiţii pentru afaceri;
b) investiţii imobiliare, pentru terenuri-construcţii;
c) investiţii în stocuri, respectiv în diferite mărfuri obţinute de firme şi stocate în
vederea vânzării;
d) investiţii în titluri de valoare;
e) investiţii brute.
A (A (a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d); E(a+d).

6.4 Raportul dintre consum şi investiţii. Multiplicatorul investiţiilor şi acceleratorul
1) Care din următoarele relaţii sunt adevărate?
a) V = C – S;
b) c’ + s’ = 1;
1
c) K = ; c'
d) C = V + S.
2) Dacă funcţia consumului este: C = 100 + 0,75 Vd iar funcţia economiilor S = 0,25 Vd – 100, multiplicatorul
investiţiilor este:
a) 5;
4
b) 3 ;
c) 4;
3
d) 4 ;
e) 2.
3) Care din relaţiile următoare nu sunt adevărate:

a) C = V + S;
1
K=
b) s'
;
c) c’ + s’ = 1;
1
K
d) 1  c' ;
ΔI
a=
e) ΔC .

A (a + b + c + d + e); B (a + c + d + e); C (c + d + e); D (a + e); E (d + e).
4) Atunci când multiplicatorul investiţiilor este 5 iar investiţiile cresc cu o unitate:

a) consumul creşte cu 4 unităţi;
b) consumul creşte cu o unitate;
c) consumul creşte cu trei unităţi;
d) economiile cresc cu două unităţi;
e) nu se poate aprecia.
5) Cu cât înclinaţia marginală spre consum va fi mai mare, cu atât multiplicatorul investiţiilor va fi:
a) mai mic;
b) constant;
c) mai mare;
6) Corelaţia dintre investiţii şi modificarea producţiei, respectiv a venitului se poate exprima cu ajutorul:
a) coeficientul capitalului;
b) multiplicatorul de cheltuială publică;
c) acceleratorului;
d) multiplicatorului fiscal.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + c); D (b + d).
Aplicaţia nr. 1
Funcţia macroeconomică de consum este:
C = 6.000 + 0,8Y
iar investiţia autonomă I0 = 5.000. Factorii exogeni modifică funcţia macroeconomică de consum astfel
încât
C = 5.000 + 0,8 Y iar I0 = 6.500
Se cere:
b) Determinaţi modificarea venitului naţional de echilibru în aceste condiţii;

c) Cu cât ar trebui să se modifice investiţia autonomă astfel încât venitul naţional să fi rămas
neschimbat.
Aplicaţia nr. 2
O întreprindere producătoare de automobile deţine un echipament industrial a cărui valoare este menţinută
la de 3 ori cifra de afaceri anuală. Iniţial echipamentul industrial este format din 10 linii de producţie
complete, iar CA este de 20 mil. u.m. În fiecare an o linie de producţie este înlocuită cu una nouă.
Să se completeze tabelul următor.
Timp Cifra de afaceri Stoc de capital Investiţia netă Investiţia brută

(mil. u.m.) (fizic/valoric
)
I 20 10/60 0 1 linie · 6
mil. = 6 mil.
u.m.
II creşte cu 50%
III rămâne
constantă
I scade cu 20%
V
faţă de III
Răspunsul la test şi rezolvările la aplicaţii se găsesc la pagina 203.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6B
Subiecte teoretice:
1. Economiile şi investiţiile
2. Principiul multiplicatorului investiţiilor
Test grilă:
1) Atunci când multiplicatorul investiţiilor este 5 iar investiţiile cresc cu o unitate:

a) consumul creşte cu 4 unităţi;
b) consumul creşte cu o unitate;
c) consumul creşte cu trei unităţi;
d) economiile cresc cu două unităţi;
e) nu se poate aprecia.
2) Cu cât înclinaţia marginală spre consum va fi mai mare, cu atât multiplicatorul investiţiilor va fi:
a) mai mic;
b) constant;
c) mai mare;
3) Corelaţia dintre investiţii şi modificarea producţiei, respectiv a venitului se poate exprima cu ajutorul:
a) coeficientul capitalului;
b) multiplicatorul de cheltuială publică;
c) acceleratorului;
d) multiplicatorului fiscal.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + c); D (b + d).
4) Decizia de a investi are la bază efectuarea unor calcule economice ce constau în calcularea şi analizarea
unor indicatori economici, şi anume:
a) raportul dintre rata venitului net actualizat şi rata reală a dobânzii;
b) raportul dintre valoarea prezentă a venitului ce urmează a fi obţinut din investiţie şi
costul investiţiei;
c) raportul dintre investiţia brută şi investiţia netă;
d) raportul dintre investiţiile de înlocuire şi cele pentru dezvoltare.
A (A (a + c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d).

5) Reprezintă mobiluri psihologice ale economisirii:
a) dorinţa de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
b) zgârcenia;
c) prudenţa;
d) spiritul de afaceri;
Alegeţi răspunsul corect;
A (a + d + e); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (b + c); E (a + b + c + d).
6) Constituie factori care influenţează investiţiile (ca premisă reală a expansiunii economice):
a) cererea de investiţii;
b) starea generală a economiei naţionale;
c) randamentul viitor al bunurilor capital;
d) fluctuaţiile profitului la investiţiile existente;
e) politica statului în domeniul investiţiilor.
A (A (a + c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e).
7) Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea cu ajutorul căreia se înlocuieşte capitalul fix uzat, se obţine:
a) investiţia brută;
b) investiia de înlocuire;
c) capitalul fix consumat;
d) rata rentabilităţii investiţiei.
8) Luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează pe studii privind oportunitatea
financiară a investiţiei ceea ce presupune determinarea unor indicatori economici, cum sunt:
a) rata rentabilităţii investiţiilor;
b) rata rentabilităţii minime a investiţiilor;
c) volumul investiţiilor;
d) perioada de rambursare sau recuperare a investiţiei;
e) valoarea investiţiilor.
A (A (a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).

a) în general, evoluţia cheltuielilor pentru investiţii este mai puţin stabilă decât cea a
cheltuielilor pentru consum;
b) perioada de rambursare a investiţiei reprezintă durata (în ani) în care costul iniţial al
investiţiei va fi rambursat întreprinzătorului investitor;
c) luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează pe studii
privind oportunitatea financiară a investiţiei;
d) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre creşterea
economiilor şi cea a venitului;
e) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre economii şi venit.
A (A (a + b + c+d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).
10) După destinaţia lor, investiţiile se împart în:

a) investiţii pentru afaceri;
b) investiţii imobiliare, pentru terenuri-construcţii;
c) investiţii în stocuri, respectiv în diferite mărfuri obţinute de firme şi stocate în
vederea vânzării;
d) investiţii în titluri de valoare;
e) investiţii brute.
A (A (a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d); E(a+d).

Răspuns 6.3
Test grilă:
1. b;
2. c;
3. b;
4. C(a+b);
5. E(a+b+c+d);
6. D(a+b+c+d+e);
7. a;
8. A(a+b+d);
9. A(a+b+c+d);
10. D(a+b+c+d).
Răspuns 6.4
Test grilă:
1. b;
2. c;
3. D(a+e);
4. a;
5. c;
6. C(a+c).
Rezolvare aplicaţia nr.1:
a) Atunci când
C=C0+c'⋅Y ¿}I=I0 ¿}¿ ⇒¿

1
V =C 0 +c '⋅V ⇒ V∗¿ (C +I )
1−c ' 0 0
Modificarea venitului naţional de echilibru la variaţii în nivelul consumului autonom şi a investiţiei
autonome este:
1
ΔV = ( ΔC 0 + ΔI 0 )⇒
1−c '
1
⇒ ΔV = (−1 .000+1 . 500)=5⋅500=2 . 500
1−0,8 u.m.
1
V ∗1 ¿ (6 . 000+5 . 000)=55. 000
1−0,8
1
V 2= (5. 000+6 . 500)=57 .500
1−0,8
V ∗2 −V ∗1 ¿ 57 . 500−55 . 000=2 . 500 u.m.
b)
1
ΔV = ( ΔC 0 + ΔI 0 )
1−0,8
ΔV =5( ΔC 0 +ΔI 0 )
Pentru ca venitul naţional de echilibru să rămână neschimbat, variaţia investiţiei autonome trebuie să fie de
aceiaşi mărime dar în sens invers cu variaţia consumului autonom.
Deoarece,
ΔC 0 =5 . 000−6 . 000=−1. 000
investiţia autonomă va trebui să se majoreze cu 1.000.
Rezolvare aplicaţia nr.2:
It
a=
V t −V t−1
Timp CA Stoc K I IB = IN + I reînlocuire
N
I 20 10/60 0 1 linie × 6 mil. = 6 mil.
II 30 15/90 5 6 × 6 mil. = 36 mil.

III 30 15/90 0 1 × 6 mil. = 6 mil.
IV 24 12/72 0 - 3 × 6 mil. = - 18 mil.

ECHILIBRUL ȘI DEZECHILIBRUL ECONOMIC
1) Cererea globală reprezintă:

a) totalitatea cheltuielilor efectuate într-o economie pentru achiziţionarea de bunuri
materiale şi servicii, indiferent de destinaţia acestora;
b) producţia naţională totală;
c) încasările totale însumate la nivelul tuturor agenţilor economici dintr-o ţară;
d) valoarea adăugată obţinută de agenţii economici dintr-o ţară;
e) o mărime agregată.
A (a + b + c ); B (a + b + d); C (a + e); D (a + d + e).
2) Oferta globală reprezintă:

b) producţia totală (internă sau naţională) adusă la piaţă, de către unităţile economice
producătoare - vânzătoare;
d) valoarea adăugată obţinută de agenţii economici dintr-o ţară;
A (b+c+d+e); B (a + b + d); C (a + e); D (a + d + e).
3) Cererea agregată (globală) cuprinde:
a) cheltuielile pentru achiziţionarea de bunuri, făcute de către consumatorii finali;

b) veniturile alocate şi cheltuite de întreprinderi (firme) pentru investiţiile brute realizate
de acestea;
c) achiziţiile guvernamentale de bunuri de consum personal şi de bunuri investiţionale pe
seama veniturilor bugetare;
d) cheltuielile agenţilor economici străini (în valută) pentru a importa dintr-o anumită
ţară, respectiv pentru a plăti exporturile acelei ţări;
e) toate variantele anterioare sunt corecte.
4) Politica cererii agregate constă în aducerea economiei naţionale în stare de echilibru prin:
a) controlul cheltuielilor totale în economie, inclusiv al celor guvernamentale;
b) influenţarea corespunzătoare a producţiei, preţurilor şi ocupării (în sensul punerii celor
doi factori ai pieţei în echilibru);
c) stimulente pentru creşterea producţiei acordate întreprinzătorilor;
d) stimulente pentru creşterea producţiei acordate salariaţilor.
A (b+c+e); B (a + b + d); C (a + e); D (a + b).
5) Atunci când oferta agregată este mai mică decât cererea nominală:
a) se produce inflaţie;
b) cresc costurile unitare de producţie;
c) scad costurile medii de producţie;
d) există un dezechilibru care poate fi tratat printr-o politică adecvată a ofertei agregate;
e) există un dezechilibru care poate fi tratat prin acordarea de stimulente atât pentru
întreprinzători cât si pentru salariaţi în vederea creşterii producţiei.
A (a+b+d+e); B (a + c + d); C (a + c+d+e); D (a + b).
8.2 Echilibrul economic. Concepte şi corelaţii fundamentale

1) Care din următoarele relaţii exprimă condiţii de echilibru:

a) numărul locurilor de muncă = populaţia aptă de muncă disponibilă;
b) consum = economii;
c) oferta de muncă = numărul de locuri de muncă;
d) M · V = P · T;
e) numărul titlurilor de valoare cotate la bursă = numărul întreprinderilor existente în economie.
A (a + b + c + d + e); B (a + b); C (a + c + d); D (a + b + c); E (a + b + c + e).
2) Piaţa muncii se află în situaţia de echilibru atunci când:

a) M · V = P · T;
b) numărul de locuri de muncă este egal cu cererea de muncă;
c) numărul de locuri de muncă este egal cu populaţia aptă de muncă disponibilă;
d) numărul celor care solicită locuri de muncă este egal cu al celor care oferă locuri de muncă.
3) Există echilibru pe piaţa monetară atunci când:

PT
M=
a) V ;
b) Ym = M · V;
c) Dm = P · T;
d) C + H = Y + E;
e) C + S = H + E.
unde:
M = masa monetară;
V = viteza de rotaţie a banilor;
T = volumul tranzacţiilor;
P = preţurile;
C = consum;
H = import;
Y = venit;
E = export;
S = economii.
A (a + b + d); B (a + c + d); C (a + b + c + e); D (a + b + c).
4) Condiţia de echilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor într-o economie închisă este:

b) M · V = P · T;
c) C + S = C + I;
d) S < I;
e) S > I;
f) S = I.
A (b + e); B (a + b + c); C (a + b + c + e); D (a + d + e).
5) Dupa modul de manifestare in timp, echilibrul economic poate fi:

a) static;
b) dinamic;
c) material;
d) banesc;
e) financiar.
A (b + e); B (a + b); C (a + b + c + e); D (a + d + e).
Aplicaţie:
Fie modelul simplu al unei economii în care cererea agregată (D) este reprezentată de suma cheltuielilor
pentru consum şi investiţii.
Oferta
Cererea Modificări
globală = Investiţii Ocuparea forţei
Consum globală neplanificate în
PNB planificate de muncă
(D) stocuri
(Y)
0 400 600 0
1000 1200 600 50
2000 2000 600 100
3000 2800 600 150
4000 3600 600 200
5000 4400 600 250
6000 5200 600 300
7000 6000 600 350
8000 6800 600 400
Datele din tabel sunt ipotetice şi sunt exprimate în miliarde u.m..

a) Să se calculeze cererea agregată şi modificările (investiţiile) neplanificate în stocuri pentru
fiecare nivel al PNB.
b) Să se reprezinte grafic cererea şi oferta agregată şi să se identifice pe grafic nivelul de echilibru
al PNB. Interpretaţi situaţiile in care D > Y şi D < Y.
c) Să se reprezinte grafic economiile (S) şi investiţiile planificate (Ip) şi să se interpreteze echilibrul
pe acest grafic.
d) Să se analizeze cum influenţează echilibrul modificarea investiţiilor planificate de la nivelul de
600 la 400.

Subiecte teoretice:
1. Definiţi echilibrul economic şi formele acestuia;
2. Delimitaţi condiţiile de echilibru pe diverse pieţe.
Aplicaţie:
Fie modelul simplu al unei economii în care cererea agregată (D) este reprezentată de suma cheltuielilor
pentru consum şi investiţii.
Oferta
Cererea Modificări
globală = Investiţii Ocuparea forţei
Consum globală neplanificate în
PNB planificate de muncă
(D) stocuri
(Y)
0 400 500 0
1500 1200 500 50
2500 2000 500 100
3500 2800 500 150
4500 3600 500 200
5500 4400 500 250
6500 5200 500 300
7500 6000 500 350
8500 6800 500 400
Datele din tabel sunt ipotetice şi sunt exprimate în milioane u.m..

a) Să se calculeze cererea agregată şi modificările (investiţiile) neplanificate în stocuri pentru fiecare nivel
al PNB.
b) Să se reprezinte grafic cererea şi oferta agregată şi să se identifice pe grafic nivelul de echilibru al PNB.
Interpretaţi situaţiile in care D > Y şi D < Y.
c) Să se reprezinte grafic economiile (S) şi investiţiile planificate (Ip) şi să se interpreteze echilibrul pe
acest grafic.
d) Să se analizeze cum influenţează echilibrul modificarea investiţiilor planificate de la nivelul de 500 la
400.
Test grilă:
1) Condiţia de echilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor într-o economie închisă este:

a) M · V = P · T;
b) C + S = C + I;
c) S < I;
d) S > I;
e) S = I.
A (b + e); B (a + b + c); C (a + b + c + e); D (a + d + e).
2) Cererea globală reprezintă:

b) producţia naţională totală;
d) suma de valoare adăugată obţinută de agenţii economici dintr-o ţară;
A (a + b + c ); B (a + b + d); C (a + e); D (a + d + e).
3) Piaţa muncii se află în situaţia de echilibru atunci când:

a) numărul de locuri de muncă este egal cu populaţia aptă de muncă disponibilă;
b) M · V = P · T;
c) numărul de locuri de muncă este egal cu cererea de muncă;
d) numărul celor care solicită locuri de muncă este egal cu al celor care oferă locuri de
muncă.
4) Există echilibru pe piaţa monetară atunci când:

PT
M=
a) V ;
b) Ym = M · V;
c) C + H = Y + E;
d) C + S = H + E.
e) Dm = P · T;
unde:
M = masa monetară;
V = viteza de rotaţie a banilor;
T = volumul tranzacţiilor;
P = preţurile;
C = consum;
H = import;
Y = venit;
E = export;
S = economii.
A (a + b + e); B (a + c + d); C (a + b + c + e); D (a + b + c).
5) Care din următoarele relaţii exprimă condiţii de echilibru:

a) numărul locurilor de muncă = populaţia aptă de muncă disponibilă;
b) consum = economii;
c) oferta de muncă = numărul de locuri de muncă;
d) M · V = P · T;
e) numărul titlurilor de valoare cotate la bursă = numărul întreprinderilor existente în
economie.
A (a + b + c + d + e); B (a + b); C (a + c + d); D (a + b + c);

Răspuns 8.1
1. C(a+e);
2. A(b+c+d+e);
3. e;
4. D(a+b);
5. A(a+b+d+e).
Răspuns 8.2.
1.C(a+c+d);
2. c;
3. D(a+b+c);
4. A(b+e);
5. B(a+b).
Cererea agregată este egală cu suma dintre consumul privat, cheltuielile guvernamentale şi
investiţiile planificate de către firme pentru anul respectiv:
D = C + G + Ip
Oferta globală = Cererea Modificări

Investiţii Ocuparea forţei
PNB real Consum globală neplanificate
planificate de muncă
(Y) (D) în stocuri
(1) (2) (3) (4) (5) (6)
0 400 600 1000 -1000 0
1000 1200 600 1800 -800 50
2000 2000 600 2600 -600 100
3000 2800 600 3400 -400 150
4000 3600 600 4200 -200 200
5000 4400 600 5000 0 250
6000 5200 600 5800 200 300
7000 6000 600 6600 400 350
8000 6800 600 7400 600 400
Nivelul de echilibru al PNB este acela la care D =Y.

Din datele tabelului remarcăm că oferta agregată creşte cu rate mai mari decât cererea agregată. Acest
lucru este datorat faptului că o parte din venitul câştigat din vânzarea producţiei realizate într-un an este
economisită.
Distingem următoarele situaţii:

- PNB real < 5000 mld. u.m., cererea agregată depăşeşte oferta agregată. Firmele vor vinde mai
mult decât produc în anul respectiv, ceea ce înseamnă că stocurile se vor reduce (a se vedea coloana 5 din tabel).
Prin urmare, firmele îşi vor mări producţia, angajând mai multă forţă de muncă (coloana 6), pentru a răspunde
cererii sporite.
- PNB real > 5000 mld. u.m., oferta agregată depăşeşte cererea agregată. Firmele nu vor putea să
vândă întreaga producţie la nivelul preţurilor curente. Mărfurile nevândute se constituie în stocuri neplanificate
(coloana 5). În consecinţă, firmele îşi reduc producţia şi cererea de forţă de muncă.
- PNB real = 5000 mld. u.m., producţia oferită la preţurile curente este egală cu cantitatea de
bunuri pe care consumatorii doresc să o cumpere la preţurile respective. Odată atins echilibrul, nu va mai exista
nici o tendinţă de creştere sau scădere a PNB sau gradului de ocupare a forţei de muncă.
b) Dreapta cererii agregate este obţinută prin însumarea consumului şi investiţiilor planificate corespunzătoare
fiecărui nivel al PNB real. Deoarece investiţiile planificate sunt 600 mld. u.m., indiferent de mărimea PNB real,
panta crescătoare a cererii agregate se datorează creşterii consumului odată cu mărirea venitului.
Oferta agregată se reprezintă ca o dreaptă la 45 0. Proiecţiile punctelor de pe această dreaptă pe axa

orizontală reflectă venitul (consumul plus economiile), iar pe axa verticală indică PNB real.
Diferenţa pe verticală între dreapta cererii agregate şi dreapta la 450 reprezintă modificările neprevăzute
în stocuri. De exemplu, dacă PNB real este 4000 mld. u.m. pe an, cererea agregată va fi 4200 mld. u.m,
respectiv stocurile se vor reduce cu 200 mld. u.m.(segmentul AB de pe grafic). Existenţa unei cereri excedentare
va exercita o presiune în sensul creşterii PNB real. Analog, dacă PNB real este 6000 mld. u.m. pe an, stocurile
vor creşte cu 200 mld. u.m. ( segmentul CD de pe grafic). Oferta excedentară va exercita o presiune în sensul
reducerii PNB real. Doar în punctul E, de pe grafic, cererea agregată egalează oferta agregată.
Figura 8.1. PNB de echilibru
c) Echilibrul macroeconomic este atins atunci când investiţiile neplanificate în stocuri sunt zero.
Este uşor de demonstrat că, odată atins echilibrul macroeconomic, economiile (privite ca parte a
venitului neutilizată pentru cumpărarea de bunuri finale) egalează investiţiile planificate.
În primul rând, PNB real este egal cu venitul real:
PNB real = venitul = C + S.
În condiţii de echilibru, PNB real este egal cu suma cheltuielilor pentru consum şi investiţii planificate:
PNB real = Cererea agregată = C + Ip.
Rezultă că, în situaţia de echilibru macroeconomic:
PNB real = C + S = C + Ip = Cererea agregată, repectiv S = Ip.
Presupunând că taxele sunt zero în acest model economic simplu, tot ce nu se cheltuieşte se transformă
în economii. Economiile reprezintă fonduri din care se fac cheltuieli de investiţii. Aşadar, când economiile
depăşesc investiţiile planificate de către firme, o parte din PNB real nu va fi vândută (economiile reprezintă
partea din venit care nu este folosită pentru cumpărarea de bunuri). Dacă economiile nu egalează investiţiile
planificate, oferta nu va coincide cu cererea agregată iar economia nu se va afla în echilibru.
Raportul de mărime dintre economii şi investiţii planificate este ilustrat de graficul următor. Deoarece
investiţiile planificate sunt egale cu 600 mld. u.m., echilibrul se va atinge când şi economiile vor avea această
valoare. Dacă economiile depăşesc nivelul de 600 mld. u.m., oferta agregată va fi excedentară în raport cu
cererea, exercitând o presiune în sensul reducerii PNB datorită formării neplanificate (nedorite) de stocuri.
Similar, dacă economiile nu ating nivelul de 600 mld. u.m., cererea va fi excedentară în raport cu ofertaşi
stocurile de mărfuri se vor reduce.
Economii şi investiţii
(mld. u.m.) investiţii planificate
600
0
1.000 2.000 3.000 4.000 5.000 6.000
PNB real = venit real
(mld. u.m.)
Figura 8.2. Economiile, investiţiile şi echilibrul macroeconomic

d)
Oferta globală = Cererea Modificări

PNB real Investiţii globală Ocuparea forţei
Consum neplanificate
planificate de muncă
în stocuri
(Y) (D)
(1) (2) (3) (4) (5) (6)
0 400 400 800 -800 0
1000 1200 400 1600 -600 50
2000 2000 400 2400 -400 100
3000 2800 400 3200 -200 150
4000 3600 400 4000 0 200
5000 4400 400 4800 200 250
6000 5200 400 5600 400 300
7000 6000 400 6400 600 350
8000 6800 400 7200 800 400

Figura 8.3. Declinul cererii agregate antrenează reducerea PNB real
O reducere a investiţiilor planificate determină deplasarea dreptei cererii agregate spre dreapta jos. Noul nivel de
echilibru al PNB real este de 4000 mld., cu 1000 mld. u.m. mai mic decât PNB potenţial.
8.3 Dezechilibrul economic. Concepte şi forme de manifestare

6) Tensiunea aspiraţiei la vânzare se poate exprima astfel:

a) diferenţa dintre rezultatul obţinut în urma vânzării şi nivelul aspiraţiei la vânzare;
b) raportul dintre nivelul aspiraţiei la vânzare şi rezultatul obţinut în urma vânzării;
c) diferenţa dintre nivelul aspiraţiei la vânzare şi rezultatul obţinut în urma executării
deciziei de a vinde;
d) inversul aspiraţiei la vânzare.
7) Nivelul aspiraţiei vânzătorului Nav este:

a) un element al mulţimii alternativelor de decizie posibile, care apare la începutul
procesului de decizie elementar;
b) diferenţa între aspiraţia de cumpărare şi rezultatul obţinut în urma deciziei de a
cumpăra;
c) un indicator ce ajută la înţelegerea modului de manifestare a absorbţiei şi presiunii pe
piaţă;
d) acea situaţie de piaţă în care există ofertă excedentară iar piaţa este a cumpărătorului.
A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + c); D (a + d).

8) Într-un orizont lung de timp, starea de absorbţie:
a) stimulează apariţia de produse noi;
b) volumul producţiei poate să crească;
c) frânează dezvoltarea calitativă a produselor;
d) determină risipă de resurse.

a) presiunea accelerează iar absorbţia frânează dezvoltarea calitativă a produselor;
b) în condiţiile de presiune există concurenţă între vânzători;
c) presiunea frânează iar absorbţia accelerează dezvoltarea calitativă a produselor;
d) în condiţii de presiune, cumpărătorul este cel care face selecţia;
e) în cazul absorbţiei adaptarea producţiei la nevoile consumatorilor se realizează rapid.
A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + c + e); D (a + d); E (a + b + d).
10) Atunci când cererea este mai mare decât oferta, pe piaţă există:
a) stare de absorbţie;
b) concurenţă între vânzători;
c) stare de presiune;
d) produse de calitate superioară.
11) În condiţii de absorbţie pe piaţă:

a) cererea este mai mică decât oferta;
b) există concurenţă între cumpărători;
c) are loc rapid adaptarea producţiei la nevoile consumatorilor;
d) concurenţa se manifestă între vânzători.
12) Atunci când economia se află în situaţia de trecere de la presiune la absorbţie are loc:
a) scăderea creşterii economice;
b) o accelerare temporară a creşterii economice;
c) scăderea bruscă a intenţiei de vânzare;
d) o creştere bruscă a intenţiei de vânzare, al cărui efect este utilizarea capacităţilor de
producţie nefolosite anterior.
A (b + d); B (a + c + d); C (a + b + c + d); D (a + d); E (a + c).
13) În situaţia când economia se află în situaţia de trecere de la presiune la absorbţie:

a) sporirea producţiei are loc numai prin creşterea volumului capitalului fix;
b) are loc scăderea bruscă a intenţiei de vânzare, al cărui efect este utilizarea capacităţilor
de producţie nefolosite anterior;
c) are loc accelerarea ritmului creşterii economice;
d) are loc diminuarea ritmului creşterii economice;
e) sporirea producţiei are loc doar prin creşterea productivităţii.
14) În perioada de trecere de la absorbţie la presiune are loc:
a) diminuarea ritmului creşterii economice;
b) accelerarea ritmului creşterii economice;
c) creşterea bruscă a intenţiei de vânzare;
d) utilizarea capacităţilor de producţie nefolosite anterior.
15) În condiţii de absorbţie pe piaţă:

a) agenţii economici sunt preocupaţi de îmbunătăţirea calităţii;
b) cererea este bine satisfăcută;
c) există concurenţă între vânzători;
d) se cumpără tot ceea se produce.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 279.
8.4 Teoria dezechilibrelor economice

1) Excesul de cerere pe piaţa bunurilor economice, pe piaţa monetară şi pe piaţa muncii:

a) implică costuri sociale mici;
b) afectează grav toate categoriile de pieţe;
c) economia se află în criză structurală profundă;
d) necesită o lungă perioadă de tranziţie pentru a restructura aparatul tehnico-productiv;
e) se caracterizează prin şomaj pe piaţa muncii şi presiune pe piaţa bunurilor şi serviciilor.
A (a + b + c); B (c + d + e); C (a + b + d + e); D (b + c + d).
2) În cazul dezechilibrelor economice sunt esenţiale următoarele:

a) excesul de ofertă pe piaţa bunurilor şi pe piaţa muncii;
b) excesul de cerere pe piaţa bunurilor economice, pe piaţa monetară şi pe piaţa muncii;
c) excesul de cerere pe piaţa bunurilor şi excesul de ofertă pe piaţa muncii.
A (a); B (a + b + c); C (b); D (a + b); E (a + c).
3) Excesul de ofertă pe piaţa bunurilor economice este un proces generat de:

a) creşterea concomitentă a salariilor şi a preţurilor;
b) creşterea inflaţiei;
c) scăderea inflaţiei;
d) existenţa incertitudinii pe piaţă;
e) intenţia de a face investiţii este mai mică decât potenţialul real de investiţie.
A (a + b + c); B (a + c + e); C (a+b + d + e); D (a + d + e) E (a + e).

4) Presiunea este un proces generat de multiple cauze. Printre acestea se numară:
b) intenţia de a face investiţii este mai mică decât potenţialul real de investiţie;
c) scăderea inflaţiei;
d) existenţa incertitudinii pe piaţă;
e) intenţia de a face investiţii este mai mare decât potenţialul real de investiţie.
A (a + b + d); B (a + c + e); C (a+b + c); D (a + d + e) E (a + e).
5) Excesul de cerere pe piaţa bunurilor şi excesul de ofertă pe piaţa muncii constituie un dezechilibru care
existenţa şomajului implică:
a) existenţa şomajului;
b) diminuarea producţiei;
c) satisfacerea insuficientă a aspiraţiilor consumatorilor;
d) disproporţii între ramurile de producţie;
e) creşterea producţiei.
A (a + b + d); B (a + c + e); C (a+b + c+d); D (a + d + e) E (a + e).

. Subiecte teoretice:
a) Definirea echilibrului economic;
b) Teoria dezechilibrelor economice.
Test grilă:
1) Excesul de ofertă de pe piaţa bunurilor economice este generată de:

b) intenţia de a face investiţii este mai mică decât potenţialul real de a investi;
c) neconcordanţe dintre intenţiile de a investi şi condiţiile tehnice materiale reale ale
efectuării investiţiilor;
d) crearea de rezerve de capacităţi de producţie în vederea menţinerii clienţilor potenţiali;
e) satisfacerea insuficientă a aspiraţiilor consumatorilor.
A (a + d + e); B (a + b + c + d + e); C (a + c + d); D (a + b + c + d);
E (a + b + d).
2) Prin raportarea nivelului de aspiraţie al vânzătorilor la nivelul de aspiraţie al cumpărătorilor se
relevă:
a) raportul de forţe pe piaţă;
b) gradul de tensiune al aspiraţiei;
c) tensiunea aspiraţiei.
3) Tensiunea aspiraţiei la vânzare se poate exprima astfel:

a) diferenţa dintre rezultatul obţinut în urma vânzării şi nivelul aspiraţiei la
vânzare;
b) raportul dintre nivelul aspiraţiei la vânzare şi rezultatul obţinut în urma
vânzării;
c) diferenţa dintre nivelul aspiraţiei la vânzare şi rezultatul obţinut în urma
executării deciziei de a vinde;
d) inversul aspiraţiei la vânzare.
4) Nivelul aspiraţiei vânzătorului Nav este:

a) un element al mulţimii alternativelor de decizie posibile, care apare la
începutul procesului de decizie elementar;
b) diferenţa între aspiraţia de cumpărare şi rezultatul obţinut în urma deciziei de
a cumpăra;
c) un indicator ce ajută la înţelegerea modului de manifestare a absorbţiei şi
presiunii pe piaţă;
d) acea situaţie de piaţă în care există ofertă excedentară iar piaţa este a
cumpărătorului.
A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + c); D (a + d).
5) Într-un orizont lung de timp, starea de absorbţie:

a. stimulează apariţia de produse noi;
b. volumul producţiei poate să crească;
c. frânează dezvoltarea calitativă a produselor;
d. determină risipă de resurse.

a. presiunea accelerează iar absorbţia frânează dezvoltarea calitativă a produselor;
b. în condiţiile de presiune există concurenţă între vânzători;
c. presiunea frânează iar absorbţia accelerează dezvoltarea calitativă a produselor;
d. în condiţii de presiune, cumpărătorul este cel care face selecţia;
e. în cazul absorbţiei adaptarea producţiei la nevoile consumatorilor se realizează rapid.
A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + c + e); D (a + d); E (a + b + d).
7) Atunci când cererea este mai mare decât oferta, pe piaţă există:
a. stare de presiune;
b. concurenţă între vânzători;
c. stare de absorbţie;
d. produse de calitate superioară.
8) Atunci când oferta este mai mare decât cererea, pe piaţă există:
a) stare de presiune;
b) concurenţă între cunpărători;
c) stare de absorbţie;
d) produse de calitate superioară.
9) Presiunea este un proces generat de multiple cauze. Printre acestea se numară:

a. creşterea concomitentă a salariilor şi a preţurilor;
b. intenţia de a face investiţii este mai mică decât potenţialul real de investiţie;
c. scăderea inflaţiei;
d. existenţa incertitudinii pe piaţă;
e. intenţia de a face investiţii este mai mare decât potenţialul real de investiţie.
A (a + b + d); B (a + c + e); C (a+b + c); D (a + d + e) E (a + e).
10) Excesul de cerere pe piaţa bunurilor şi excesul de ofertă pe piaţa muncii constituie un
dezechilibru care existenţa şomajului implică:
a. existenţa şomajului;
b. diminuarea producţiei;
c. satisfacerea insuficientă a aspiraţiilor consumatorilor;
d. disproporţii între ramurile de producţie;
e. creşterea producţiei.
A (a + b + d); B (a + c + e); C (a+b + c+d); D (a + d + e) E (a + e).
Răspunsurile testelor de autoevaluare 8.3, 8.4
Răspuns 8.3
1.c;
2.B(a+c)
3.c;
4.E(a+b+d);
5.a;
6.b;
7.A(b+d);
8.c;
9.a;
10.d.
Răspuns 8.4
1. D(b+c+d);
2. B(a+b+c);
3. C(a+b+d+e);
4. A(a+b+d);
5. C(a+b+c+d).
FLUCTUAŢIILE ACTIVITĂŢII ECONOMICE

9.1 Ciclicitatea – trăsătură a evoluţiei activităţii economice
Fluctuaţiile sezoniere:
a) sunt determinate de factori aleatori;
b) sunt determinate de factori naturali sau sociali;
c) sunt previzibile;
d) sunt explicabile;
e) sunt determinate de decizii neaşteptate ale unor agenţi economici.
A (a + c + d); B (a + b + d ); C (b + c + d); D (a + d + e);
E (a + b + c + d + e).
Un ciclu economic poate fi reprezentat sub formă grafică astfel:

a) pe ordonată este surprins timpul iar pe abscisă nivelul productivităţii globale;
b) pe ordonată este surprins timpul iar pe abscisă mărimea profitului la nivelul de
întreprindere;
c) pe ordonată este surprins ritmul PNB, iar pe abscisă timpul;
d) pe ordonată este surprins ritmul venitului naţional iar pe abscisă timpul.
A (a + b + d); B (b + c + d); C (a + b); D (c + d); E (a + b + c + d).

a) evidenţierea evoluţiei ciclice este posibilă pe baza analizei datelor statistice, în special, a celor care
exprimă activitatea la nivel macroeconomic;
b) fluctuaţiile ciclice sunt determinate de factori ce ţin de funcţionarea activităţii economice, de
interdependenţele dintre părţile sale;
c) fazele mişcării ciclice se condiţionează reciproc şi, în unitatea lor, pregătesc premisele care asigură
activităţii economice continuitate, schimbări calitative şi progres;
d) ciclicitatea reprezintă forma de evoluţie firească, normală a activităţii economice;
e) evoluţia principalelor fenomene economice este pulsatorie, se derulează sub formă ondulatorie, are
un caracter ciclic.
A (a + b + d); B (b + c + d); C (a + b); D (c + d); E (a + b + c + d+e).
4)Fluctuaţiile sezoniere:
a) se derulează, de regulă, pe parcursul unui an;

b) apar ca urmare a influentei unor factori naturali;
c) se datorează şi unor împrejurări sociale;
d) sunt în general explicabile şi previzibile;
5) Fluctuaţiile întâmplătoare, accidentale:
b) sunt determinate de evenimente neaşteptate: cataclisme naturale, evenimente sociale şi politice deosebite;
c) sunt determinate de deciziile neaşteptate ale unor agenţi economici;
d) sunt determinate de factori ce ţin de funcţionarea activităţii economice;
e) se reproduc cu o anumită regularitate, deşi nu pot fi încadrate în termene riguroase, exacte.

A (a + b + d); B (b + c + d); C (a + b+c); D (c + d); E (a + b + c + d+e).
9.2 Diversitatea ciclurilor economice. Ciclurile lungi. Ciclul decenal şi fazele sale
1) Funcţiile pe care le îndeplineşte recesiunea (şi manifestările de criză economică) au rolul:

a) de a restabili corelaţia dintre venit şi economii;
b) de a restabili temporar, cu preţul unei risipe de resurse economice, sistemul de fluxuri
şi corelaţii din economie;
c) de arestabili temporar corelaţia dintre un “şomaj persistent şi o inflaţie viguroasă”;
d) de a înfăptui aspiraţiile de progres ale fiecărui popor.
2) În faza de expansiune a ciclului economic, se constată o creştere semnificativă a următorilor indicatori:

a) producţia şi venitul naţional;
b) gradul de ocupare a forţei de muncă;
c) numărul şomerilor şi al falimentelor;
d) profiturile şi vânzările.

A (a + b + d); B (a + c + d); C (a + b + c); D (a + d); E (b + c + d).
3) Recesiunea se manifestă prin:

a) reducerea producţiei şi a gradului de ocupare;
b) scăderea stocurilor din economie;
c) înfiinţarea unui număr mare de firme;
d) scăderea consumului şi creşterea economiilor;
e) creşterea numărului falimentelor, şomerilor şi a stocurilor.

A (a + b + c + d); B (a + e); C (b + d + e); D (c + d); E (a + c + d).
4) Ciclurile decenale se mai numesc:

a) sezoniere;
b) ale afacerilor;
c) scurte;
d) Juglar;
e) Kondratieff.

A (a + b + c); B (d + e); C (b + d); D (a + c + e); E (a + b + d + e).
5)Constituie faze ale ciclului decenal:

a) expansiunea;
b) punctul de cotitură superior (criza);
c) depresiunea;
d) punctul de cotitură inferior (de începere a refacerii, respectiv a expansiunii);
e) toate variantele anterioare.
Subiecte teoretice
1. Ciclicitatea – trăsătură a evoluţiei activităţii economice
2. Ciclul decenal si fazele sale
Test grila:
1)Funcţiile pe care le îndeplineşte recesiunea (şi manifestările de criză economică) au rolul:

a) de a restabili corelaţia dintre venit şi economii;
b) de a restabili temporar, cu preţul unei risipe de resurse economice, sistemul de fluxuri şi
corelaţii din economie;
c) de arestabili temporar corelaţia dintre un “şomaj persistent şi o inflaţie viguroasă”;
d) de a înfăptui aspiraţiile de progres ale fiecărui popor.
2) În faza de expansiune a ciclului economic, se constată o creştere semnificativă a următorilor indicatori:

a) producţia şi venitul naţional;
b) gradul de ocupare a forţei de muncă;
c) numărul şomerilor şi al falimentelor;
d) profiturile şi vânzările.

A (a + b + d); B (a + c + d); C (a + b + c); D (a + d); E (b + c + d).
3) Recesiunea se manifestă prin:

a) reducerea producţiei şi a gradului de ocupare;
b) scăderea stocurilor din economie;
c) creşterea numărului falimentelor, şomerilor şi a stocurilor.
d)înfiinţarea unui număr mare de firme;
e)scăderea consumului şi creşterea economiilor;
A (a + b + c + d); B (a + e); C (b + d + e); D (c + d); E (a + c + d).
4) Ciclurile decenale se mai numesc:

a) sezoniere;
b) ale afacerilor;
c) scurte;
d) Juglar;
e)Kondratieff.

A (a + b + c); B (d + e); C (b + d); D (a + c + e); E (a + b + d + e).
5) Constituie faze ale ciclului decenal:

a) expansiunea;
b) punctul de cotitură superior (criza);
c) depresiunea;
d) punctul de cotitură inferior (de începere a refacerii, respectiv a expansiunii);
e) toate variantele anterioare.
6) Fluctuaţiile sezoniere:
b) sunt determinate de factori naturali sau sociali;
c) sunt previzibile;
d) sunt explicabile;
e) sunt determinate de decizii neaşteptate ale unor agenţi economici.
A (a + c + d); B (a + b + d ); C (b + c + d); D (a + d + e);
E (a + b + c + d + e).
7) Un ciclu economic poate fi reprezentat sub formă grafică astfel:
a) pe ordonată este surprins timpul iar pe abscisă nivelul productivităţii globale;
b) pe ordonată este surprins timpul iar pe abscisă mărimea profitului la nivelul de
întreprindere;
c) pe ordonată este surprins ritmul PNB, iar pe abscisă timpul;
d) pe ordonată este surprins ritmul venitului naţional iar pe abscisă timpul.
A (a + b + d); B (b + c + d); C (a + b); D (c + d); E (a + b + c + d).

a) evidenţierea evoluţiei ciclice este posibilă pe baza analizei datelor statistice, în special, a
celor care exprimă activitatea la nivel macroeconomic;
b) fluctuaţiile ciclice sunt determinate de factori ce ţin de funcţionarea activităţii economice, de
interdependenţele dintre părţile sale;
c) fazele mişcării ciclice se condiţionează reciproc şi, în unitatea lor, pregătesc premisele care
asigură activităţii economice continuitate, schimbări calitative şi progres;
d) ciclicitatea reprezintă forma de evoluţie firească, normală a activităţii economice;
e) evoluţia principalelor fenomene economice este pulsatorie, se derulează sub formă
ondulatorie, are un caracter ciclic.
A (a + b + d); B (b + c + d); C (a + b); D (c + d); E (a + b + c + d+e).
9) Fluctuaţiile sezoniere:
a) se derulează, de regulă, pe parcursul unui an;

b) apar ca urmare a influentei unor factori naturali;
c) se datorează şi unor împrejurări sociale;
d) sunt în general explicabile şi previzibile;
10) Fluctuaţiile întâmplătoare, accidentale:
b) sunt determinate de evenimente neaşteptate: cataclisme naturale, evenimente sociale şi politice deosebite;
c) sunt determinate de deciziile neaşteptate ale unor agenţi economici;
d) sunt determinate de factori ce ţin de funcţionarea activităţii economice;
e) se reproduc cu o anumită regularitate, deşi nu pot fi încadrate în termene riguroase, exacte.

A (a + b + d); B (b + c + d); C (a + b+c); D (c + d); E (a + b + c + d+e).
Răspuns 9.1 – Test grilă:
1. C(b+c+d);
2. D(c+d) ;
3. E(a+b+c+d+e);
4. e ;
5. C(a+b+c).
Răspuns 9.2 – Test grilă:
1. b ;
2. A(a+b+d) ;
3. B(a+e) ;
4. C(b+d);
5. e.
9.3 Politici economice de influentare a cererii agregate, respectiv a ofertei

1)În perioada de recesiune, în general, are o tendinţă de stagnare sau de reducere:
a) rata dobânzii;
b) rata falimentelor;
c) rata ocupării populaţiei active.
2) În condiţii de expansiune economică, are tendinţă de creştere:

a) rata şomajului;
b) rata de creştere economică;
c) rata falimentelor.
În condiţii de recesiune se recomandă ca instrumente ale politicii economice (anticiclice):

a) reducerea ratei dobânzi;
b) creşterea cheltuielilor publice;
c) reducerea fiscalităţii;
d) restricţii suplimentare la acordarea de credite;
e) reducerea cheltuielilor guvernamentale.

A (a + b + c); B (b + c + e); C (a + d + e); D ( d + e ); E (b + e)
În cadrul măsurilor anticiclice compatibile cu faza de recesiune se includ:

a) creşterea ratei dobânzii;
b) diminuarea ratei dobânzii;
c) sporirea fiscalităţii;
d) mărirea cheltuielilor guvernamentale;
e) creşterea masei monetare.

A (a + b + c); B (b + d); C (b + d + e); D (c + d + e); E (d + e).
Măsurile anticiclice urmăresc:

a) reducerea şomajului;
b) accelerarea expansiunii economice;
c) atenuarea recesiunii şi a efectelor negative pe care acesta le generează;
d) satisfacerea unor aspiraţii de progres economic;
e) eliminarea manifestărilor specifice crizei economice.
În faza de recesiune, fiscalitatea:

a) se reduce;
b) creşte;
c) nu se modifică.
Politica fiscală foloseşte ca elemente:
a) rata dobânzii;
b) balanţa de plăţi;
c) masa monetară;
d) impozitele;
e) bugetul de stat.
Politica monetară şi de credit are ca principale instrumente:

a) sistemul de impozite şi taxe;
b) rata dobânzii;
c) creditul;
d) masa monetară;
e) rata inflaţiei.

A (b + c + d); B (a + b + d); C (c + d + e); D (a + c + e); E (a + c).
Stabilizatorii automaţi ai cererii agregate reprezintă:

a) mecanisme instituţionalizate care împiedică sau antrenează fluctuaţiile cererii agregate
în raport cu conjunctura economică;
b) măsurile luate de întreprinderi în vederea asigurării unui venit nefluctuant;
c) efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concurenţei;
d) relativa stabilitate a ratei şomajului în vederea susţinerii cererii agregate.
Care din următoarele elemente reprezintă stabilizatori automaţi ai cererii agregate:

a) impozitele progresive asupra veniturilor;
b) generalizarea asistenţei pentru şomaj şi de ajutor social pentru anumite categorii ale
populaţiei;
c) atenuarea rolului centrelor de forţă economică (oligopol, centrale sindicale);
d) relativa rigiditate a preţurilor, salariilor şi altor categorii de venituri în raport de
evoluţia conjuncturii economice;
e) creşterea rolului firmelor mari ce menţin un trend relativ stabil investiţiilor,
independent de faza ciclului economic.

A (a + c + d); B (a + b + d + e); C (a + b + d); D (a + d + e); E (a + b + d + e).
Cheltuielile guvernamentale cresc în perioadele de recesiune pentru:

a) a micşora oferta pe piaţa monetară;
b) a echilibra bugetul excedentar;
c) a majora cererea globală;
d) a micşora cererea globală.
În faza de recesiune:
a) politica monetară şi de credit este reductivă cu cea din perioada de boom;
b) politica fiscală promovată are menirea de a încuraja consumul şi investiţiile;
c) rata dobânzii creşte;
d) se reduc cheltuielile guvernamentale.
Expansiunea este frânată de:

b) apariţia unor dezechilibre economice;
c) creşterea productivităţii muncii;
d) creşterea ratei profitului;
e) creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.
Politica cheltuielilor publice şi politica fiscală abordate în legătura lor reciprocă, formează:
a) politica economică;
b) politica bugetară;
c) politica monetară şi de credit;
d) politica impozitelor;
e) nici o variantă nu este corectă.
15) Constituie stabilizatori automaţi ai cererii agregate:

a) sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor care atenuează scăderea cererii şi consumului agregat în
perioadele de recesiune şi limitează creşterea cheltuielilor pentru consum în perioadele de expansiune;
b) generalizarea asistenţei pentru şomaj şi de ajutor social pentru anumite categorii ale populaţiei;
c) relativa rigiditate a preţurilor, salariilor şi altor categorii de venituri în raport de evoluţia conjuncturii
economice care favorizează stabilitatea cererii agregate;
d) creşterea rolului firmelor mari, puternice care prin politica de gestiune a stocurilor şi a programelor de
investiţii pe termen lung, a importantelor resurse de autofinanţare ş.a., menţin un trend relativ stabil
investiţiilor, independent de faza ciclului decenal.
e)
A (a + c + d); B (a + b + c + d); C (a + b + d); D (a + d); E (a + b + c ).

Subiect teoretic:
1. Politici anticiclice de influenţare a cererii agregate
Test grilă:
1)Măsurile anticiclice urmăresc:

a) reducerea şomajului;
b) accelerarea expansiunii economice;
c) atenuarea recesiunii şi a efectelor negative pe care acesta le generează;
d) satisfacerea unor aspiraţii de progres economic;
e) eliminarea manifestărilor specifice crizei economice.
2)În faza de recesiune, fiscalitatea:

a) se reduce;
b) creşte;
c) nu se modifică.
3)Politica fiscală foloseşte ca elemente:

a) rata dobânzii;
b) balanţa de plăţi;
c) masa monetară;
d) impozitele;
e) bugetul de stat.
4)Politica monetară şi de credit are ca principale instrumente:

a) sistemul de impozite şi taxe;
b) rata dobânzii;
c) creditul;
d) masa monetară;
e) rata inflaţiei.
A (b + c + d); B (a + b + d); C (c + d + e); D (a + c + e); E (a + c).
5)Stabilizatorii automaţi ai cererii agregate reprezintă:

a) mecanisme instituţionalizate care împiedică sau antrenează fluctuaţiile cererii agregate
în raport cu conjunctura economică;
b) măsurile luate de întreprinderi în vederea asigurării unui venit nefluctuant;
c) efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concurenţei;
d) relativa stabilitate a ratei şomajului în vederea susţinerii cererii agregate.
6)Care din următoarele elemente reprezintă stabilizatori automaţi ai cererii agregate:

a) impozitele progresive asupra veniturilor;
b) generalizarea asistenţei pentru şomaj şi de ajutor social pentru anumite categorii ale
populaţiei;
c) atenuarea rolului centrelor de forţă economică (oligopol, centrale sindicale);
d) relativa rigiditate a preţurilor, salariilor şi altor categorii de venituri în raport de
evoluţia conjuncturii economice;
e) creşterea rolului firmelor mari ce menţin un trend relativ stabil investiţiilor,
independent de faza ciclului economic.

A (a + c + d); B (a + b + d + e); C (a + b + d); D (a + d + e); E (a + b + d + e).
7)Cheltuielile guvernamentale cresc în perioadele de recesiune pentru:

a) a micşora oferta pe piaţa monetară;
b) a echilibra bugetul excedentar;
c) a majora cererea globală;
d) a micşora cererea globală.
8)În faza de recesiune:

a) politica monetară şi de credit este reductivă cu cea din perioada de boom;
b) politica fiscală promovată are menirea de a încuraja consumul şi investiţiile;
c) rata dobânzii creşte;
d) se reduc cheltuielile guvernamentale.
9)Expansiunea este frânată de:

b) apariţia unor dezechilibre economice;
c) creşterea productivităţii muncii;
d) creşterea ratei profitului;
e) creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.
10)Politica cheltuielilor publice şi politica fiscală abordate în legătura lor reciprocă, formează:
a) politica economică;
b) politica bugetară;
c) politica monetară şi de credit;
d) politica impozitelor;
e) nici o variantă nu este corectă.

Răspuns
Test grilă 9 B
1. c ;
2. b ;
3. A(a+b+c);
4. C(b+d+e) ;
5. c ;
6. a ;
7. d ;
8. A(b+c+d) ;
9. a ;
10. E(a+b+d+e);
11. c ;
12. b ;
13. b ;
14. b ;
15. B(a+b+c+d).
INFLAŢIA
10.1 Definire şi măsurare
1) Inflaţia reprezintă:
a) un dezechilibru macroeconomic monetaro-real;
b) creşterea masei monetare din circulaţie peste nevoile economiei;
c) depreciere monetară;
d) creştere oarecare a preţurilor.

A (a + b + c); B (a + c + d); C (a + b + c + d); D (a + d).
2) Nu orice creştere a preţurilor este sinonimă cu inflaţia, întrucât este vorba de:
a) creştere anormală a preţurilor;
b) creştere permanentă a preţurilor;
c) creştere neuniformă a preţurilor;
d) un fenomen cumulativ.

A (b + c); B (a + b + c + d); C (a + b + c); D (b + c + d).
3) Inflaţie a penuriei:
a) este caracteristică ţărilor dezvoltate;
b) este caracteristică ţărilor în curs de dezvoltare;
c) se caracterizează printr-o cantitate prea mare de bani în raport cu o cantitate mare de
bunuri şi servicii;
d) se caracterizează printr-o insuficienţă a ofertei, surplusul de bani manifestându-se în
raport cu o cantitate mică de bunuri şi servicii.
4) Inflaţia galopantă se caracterizează printr-o creştere generalizată a preţurilor de:

a) 3-4% anual;
b) 5-10% anual;
c) peste 15% anual;
d) 200-300% anual.
5) Stagflaţia desemnează acea stare a economiei caracterizată prin:

a) inflaţie galopantă, şomaj masiv şi scăderea producţiei naţionale;
b) inflaţie deschisă, şomaj, creştere economică;
c) inflaţie ridicată şi creştere economică;
d) inflaţie deschisă, şomaj, „creştere economică zero”.
6) Deflaţia:
a) constă în ridicarea nivelului dobânzilor sau diminuarea acordării creditelor bancare;
b) are ca scop blocarea sau temperarea creşterii preţurilor, precum şi majorarea puterii de
cumpărare a monedei;
c) este măsura prin care statul urmăreşte reîntoarcerea monedei naţionale la cursul iniţial
avut, mai mare;
d) constă în restrângerea masei monetare în circulaţie prin anularea mijloacelor de plată
sau convertirii acestora într-un anumit raport.

A (a + b + c); B (a + c + d); C (a + b + d); D (a + d).
7) Puterea de cumpărare a banilor a scăzut cu 20%, indicele preţurilor este:

a) 120%;
b) 80%;
c) 125%;
d) 20%;
e) 180%.
8) Situaţia în care economia se află în declin, producţia naţională scade iar inflaţia este galopantă, corespunde:
a) stagflaţiei;
b) deflaţiei;
c) inflaţiei;
d) slumpflaţiei;
e) inflaţiei rapide.
9) Un ritm mediu anual de creştere a preţurilor de până la 3% corespunde:

a) inflaţiei rapide;
b) inflaţiei târâtoare;
c) inflaţiei prin structuri;
d) hiperinflaţiei.
10) Stagflaţia este:

a) producerea simultană a recesiunii (cu o rată înaltă a şomajului) şi a inflaţiei;
b) o stare economică caracterizată prin persistenţa şomajului şi inflaţiei;
c) acea stare a economiei în care producţia stagnează fără ca masa monetară să se
micşoreze determinând apariţia şomajului şi inflaţiei;
d) situaţia în care economia se află în declin, producţia naţională scade şi inflaţia se
manifestă cu intensitate ridicată;
e) scăderea nivelului general al preţurilor.

A (a + b); B (b + c); C (a + b + c + d); D (a + b + c); E (a + e).
10.2 Cauze şi mecanisme inflaţioniste

1) Printre cauzele care pot conduce la inflaţia prin cerere reţinem:

a) detezaurizarea, determinată şi întreţinută de o instabilitate economică şi politică;
b) creştere excesivă a salariilor fără acoperire în bunuri şi servicii;
c) politică de amortismente accelerate determinate de teama unei uzuri morale premature;
d) nerespectarea termenelor de punere în funcţiune a investiţiilor.
A (a + c + d); B (b + c); C (a + b + c + d); D (a + b).
2) Printre cauzele care pot conduce la inflaţia prin ofertă reţinem:

a) cheltuielile cu efecte productive întârziate;
b) importul unor materii prime la preţuri ridicate care se repercutează asupra preţurilor
produselor indigene;
c) creşterea vitezei de rotaţie a banilor;
d) nivelul redus de atracţie al oportunităţilor de investiţii în condiţiile unui mediu concurenţial
dur şi al unei densităţi mari a capitalului.
3) Inflaţia prin costuri se explică prin:

a) mecanismul de circuit al producerii bunurilor, prin faptul că mărfurile se produc din mărfuri;
b) politică salarială nefondată pe criterii economice;
c) politică de creştere a impozitelor directe;
d) politică de creştere a impozitelor indirecte.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + b + d); D (a + b + c).
4) Spirala inflaţionistă se produce atunci când:

a) inflaţia monetară se manifestă concomitent cu inflaţia prin cerere;
b) inflaţia prin costuri se manifestă concomitent cu inflaţia prin cerere;
c) inflaţia se manifestă concomitent cu şomajul;
d) creşterea şomajului indus de o reducere a producţiei este combătută prin promovarea unei
politici guvernamentale de sporire a cererii globale.
5) Emisiunea monetară suplimentară nu se face în mod direct şi automat răspunzătoare de creşterea preţurilor
întrucât:
a) poate spori înclinaţia populaţiei spre economisire;
b) poate spori înclinaţia populaţiei spre consum, cererea potenţială transformându-se în
cerere efectivă;
c) emisiunea se poate face în aceeaşi cadenţă cu ritmul creşterii PIB;
d) suplimentul de bani se poate folosi pentru importul de bunuri.
6) Printre cauzele care conduc la creşterea excesivă a masei băneşti în circulaţie putem reţine:
a) politică salarială nefondată pe criterii economice;
b) politică de creştere a impozitelor directe;
c) scăderea vitezei de rotaţie a banilor;
d) intrarea masivă de devize ca urmare a unui deficit al balanţei plăţilor curente.

a) importul unor materii prime la preţuri ridicate care se repercutează asupra preţurilor
b) slaba mobilitate a factorilor de producţie;
c) nerespectarea termenelor de punere în funcţiune a investiţiilor;
d) condiţii climaterice, politice, conjuncturale (interne şi externe) nefavorabile;
e) modificări rapide ale cererii, coroborate cu o prelungire nepermisă a reţelelor de distribuţie
care-i îndepărtează pe producători de percepţia efectivă şi directă a cererii.

A (a + b + c + d); B (b + c + d+e); C (a + b + d); D (a + b + c).
8) Printre cauzele care conduc la creşterea excesivă a masei băneşti în circulaţie reţinem ca esenţiale:
a) intrarea în circulaţie activă a unor sume de bani care anterior au fost ţinute în rezervă de
posesorii lor;
b) intrarea masivă de devize ca urmare a unui excedent al balanţei plăţilor curente care se
adaugă mijloacelor de plată interne, sporindu-le;
c) scăderea vitezei de rotaţie a banilor;
d) o politică salarială nefondată pe criterii economice, care umple canalele circulaţiei cu
bani fără acoperire;
e) dezvoltarea exagerată a creditului bancar.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + b + d+e); D (a + b + c).
9) Ecuaţia cantitativă a schimbului a lui Irving Fischer:

a) este pusă în evidenţă de relaţia: MV = PT;
b) susţine că pentru o viteză de circulaţie a banilor dată, şi în condiţiile în care orice surplus
de bani se transformă automat în cerere de bunuri şi servicii, orice excedent al masei
monetare peste valoarea producţiei, conduce la inflaţie;
c) este expicaţia cea mai simplistă a relaţie bani-inflaţie;
d) a fost şi a rămas încă punct de plecare pentru toţi cei care consideră că inflaţia este un
fenomen prin excelenţă monetar;
e) toate variantele anterioare sunt corecte.
10) Constituie cauze esenţiale care conduc la creşterea excesivă a masei băneşti în circulaţie:
a) împrejurarea în care statul nu se împrumută spre a produce bunuri şi servicii suplimentare,
ci spre a consuma, activând o cerere fără corespondent în planul ofertei;
b) dezvoltarea exagerată a creditului bancar;
c) intrarea în circulaţie activă a unor sume de bani care anterior au fost ţinute în rezervă de
posesorii lor;
d) ieşirea masivă de devize ca urmare a unui excedent al balanţei plăţilor curente care se
adaugă mijloacelor de plată interne, sporindu-le;
e) reducerea vitezei de rotaţie a banilor.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + b + d); D (a + b + c). E(a+b).
10.3 Consecinţele inflaţiei

1) Consecinţele inflaţiei se concretizează în:

a) încurajarea economisirii pe termen scurt în detrimentul celei pe termen lung;
b) incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei şi o intensificare a luptelor sindicale;
c) erodarea capitalurilor, ceea ce incită la rate de amortizare accelerată care măresc
costurile şi, implicit, preţurile;
d) antrenarea şi extinderea şomajului.

A (b + c + d); B (a + b + c); C (c + d); D (a + b + d).
2) În cazul creditelor acordate anterior:

a) inflaţia avantajează pe creditori, deoarece va creşte costul real al creditului acordat;
b) inflaţia avantajează pe debitori, deoarece creditele luate anterior au reprezentat o putere
de cumpărare mult mai mare decât sumele rambursate care au o putere de cumpărare
mai mică;
c) sunt avantajaţi datorită inflaţiei atât debitorii cât şi creditorii;
d) inflaţia avantajează creditorii, care acordă credite cu o putere de cumpărare mai mare;
e) nu sunt avantajaţi nici debitorii, nici creditorii, în condiţiile creşterii inflaţiei.
3) Antrenează scăderea producţiei şi a gradului de ocupare:

a) inflaţia prin cerere;
b) inflaţia prin costuri;
c) inflaţia prin monedă.
4) Inflaţia, fiind un fenomen complex, ce afectează organismul economic şi social în structurile sale cele mai
intime, are şi consecinţe pe măsură. Cele mai semnificative se referă la:
a) influenţe asupra consumului, economisirii şi investiţiilor;
b) consecinţe în plan social;
c) antrenează importuri masive spre a acoperi golurile lăsate de dimensiunea redusă a producţiei
naţionale;
d) inflaţia îi face bogaţi pe cei care au, şi îi sărăceşte pe cei deja săraci;
e) determină devalorizarea capitalurilor.

A (b + c + d); B (a + b + c+d+e); C (c + d); D (a + b + d); E(a+e).
5) Constituie consecinţe ale inflaţiei:

a) inflaţia schimbă comportamentul individual atât în actul de consum cât şi în cel al
economisirii – consumatorii pentru a atenua efectele deprecierii monetare accelerează
ritmul cumpărărilor, plasându-şi banii, pe cât posibil în bunuri de folosinţă îndelungată
sau în “valori refugiu” cum ar fi aur, opere de artă etc.;
b) determină devalorizarea capitalurilor şi deformarea semnificaţiei reale a elementelor de
bilanţ - activ şi pasiv;
c) antrenează scăderea gradului de ocupare;
d) operează o diferenţiere inechitabilă a titularilor de venituri - afectaţi şi defavorizaţi
sunt cei cu venituri mici şi fixe;
e) generează incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei.

A (a+b + c + d+e); B (a + b + c+e); C (c + d); D (a + b + d); E(a+e).

Subiecte teoretice:
Inflaţia prin costuri. Spirala inflaţionistă;
Consecinţele inflaţiei.
Test grilă:
1) Printre cauzele care pot conduce la inflaţia prin cerere reţinem:

a) detezaurizarea, determinată şi întreţinută de o instabilitate economică şi
politică;
b) creştere excesivă a salariilor fără acoperire în bunuri şi servicii;
c) politică de amortismente accelerate determinate de teama unei uzuri morale
premature;
d) nerespectarea termenelor de punere în funcţiune a investiţiilor.

A (a + c + d); B (b + c); C (a + b + c + d); D (a + b).

a) cheltuielile cu efecte productive întârziate;
b) importul unor materii prime la preţuri ridicate care se repercutează asupra preţurilor
c) creşterea vitezei de rotaţie a banilor;
d) nivelul redus de atracţie al oportunităţilor de investiţii în condiţiile unui mediu
concurenţial dur şi al unei densităţi mari a capitalului.
3) Inflaţia prin costuri se explică prin:

a) mecanismul de circuit al producerii bunurilor, prin faptul că mărfurile se
produc din mărfuri;
b) politică salarială nefondată pe criterii economice;
c) politică de creştere a impozitelor directe;
d) politică de creştere a impozitelor indirecte.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + b + d); D (a + b + c).
4) Spirala inflaţionistă se produce atunci când:

a) inflaţia monetară se manifestă concomitent cu inflaţia prin cerere;
b) inflaţia prin costuri se manifestă concomitent cu inflaţia prin cerere;
c) inflaţia se manifestă concomitent cu şomajul;
d) creşterea şomajului indus de o reducere a producţiei este combătută prin
promovarea unei politici guvernamentale de sporire a cererii globale.
5) Emisiunea monetară suplimentară nu se face în mod direct şi automat răspunzătoare de creşterea

preţurilor întrucât:
a) poate spori înclinaţia populaţiei spre economisire;
b) poate spori înclinaţia populaţiei spre consum, cererea potenţială
transformându-se în cerere efectivă;
c) emisiunea se poate face în aceeaşi cadenţă cu ritmul creşterii PIB;
d)
6) Consecinţele inflaţiei se concretizează în:

a) încurajarea economisirii pe termen scurt în detrimentul celei pe termen lung;
b) incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei şi o intensificare a luptelor
sindicale;
c) erodarea capitalurilor, ceea ce incită la rate de amortizare accelerată care
măresc costurile şi, implicit, preţurile;
d) antrenarea şi extinderea şomajului.

A (b + c + d); B (a + b + c); C (c + d); D (a + b + d).
7) În cazul creditelor acordate anterior:

a) inflaţia avantajează pe creditori, deoarece va creşte costul real al creditului
acordat;
b) inflaţia avantajează pe debitori, deoarece creditele luate anterior au
reprezentat o putere de cumpărare mult mai mare decât sumele rambursate
care au o putere de cumpărare mai mică;
c) sunt avantajaţi datorită inflaţiei atât debitorii cât şi creditorii;
d) inflaţia avantajează creditorii, care acordă credite cu o putere de cumpărare
mai mare;
e) nu sunt avantajaţi nici debitorii, nici creditorii, în condiţiile creşterii
inflaţiei. Antrenează scăderea producţiei şi a gradului de ocupare:
f) inflaţia prin cerere;
a)
b) inflaţia prin costuri;
c) inflaţia prin monedă.
8) Inflaţia, fiind un fenomen complex, ce afectează organismul economic

şi social în structurile sale cele mai intime, are şi consecinţe pe măsură. Cele mai semnificative se
referă la:
a) influenţe asupra consumului, economisirii şi investiţiilor;
b) consecinţe în plan social;
c) antrenează importuri masive spre a acoperi golurile lăsate de dimensiunea
redusă a producţiei naţionale;
d) inflaţia îi face bogaţi pe cei care au, şi îi sărăceşte pe cei deja săraci;
e) determină devalorizarea capitalurilor.

A (b + c + d); B (a + b + c+d+e); C (c + d); D (a + b + d); E(a+e).
10) Constituie consecinţe ale inflaţiei:

a) inflaţia schimbă comportamentul individual atât în actul de consum cât şi în
cel al economisirii – consumatorii pentru a atenua efectele deprecierii
monetare accelerează ritmul cumpărărilor, plasându-şi banii, pe cât posibil
în bunuri de folosinţă îndelungată sau în “valori refugiu” cum ar fi aur,
opere de artă etc.;
b) determină devalorizarea capitalurilor şi deformarea semnificaţiei reale a
elementelor de bilanţ - activ şi pasiv;
c) antrenează scăderea gradului de ocupare;
d) operează o diferenţiere inechitabilă a titularilor de venituri - afectaţi şi
defavorizaţi sunt cei cu venituri mici şi fixe;
e) generează incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei.

A (a+b + c + d+e); B (a + b + c+e); C (c + d); D (a + b + d); E(a+e).
Răspuns 10.1
Test grilă:
1. A(a+b+c);
2. B(a+b+c+d);
3. d;
4. c;
5. d;
6. C(a+b+d);
7. c;
8. d;
9. d;
10. B(b+c).
Răspuns 10.2
Test grilă:
1. D(a+b);
2. d;
3. C(a+b+d) ;
4. b ;
5. c ;
6. a ;
7. B(b+c+d+e) ;
8. C(a+b+d+e);
9. e ;
10. D(a+b+c).
Răspuns 10.3
Test grilă:
1. A(b+c+d);
2. b ;
3. b ;
4. B(a+b+c+d+e) ;
5. A(a+b+c+d+e) ;
10. 4 Politici antiinflaţioniste
1) Printre măsurile contra inflaţiei prin cerere şi ofertă se numără:

a) susţinerea ofertei prin încadrarea suficientă în structurile comerţului internaţional;
b) „îngheţarea” preţurilor;
c) temperarea excesului de cerere prin reducerea ratei dobânzii;
d) creşterea impozitelor şi taxelor indirecte.
2) Printre căile de reducere a dimensiunii costurilor, ca parte componentă a preţurilor, reţinem ca

semnificative:
a) încurajarea economisirii prin dobânzi mari la depuneri şi asigurarea unui climat de
stabilitate economică şi politică;
b) substituirea materiilor prime scumpe cu înlocuitori mai ieftini;
c) reducerea impozitelor şi taxelor indirecte;
d) politică de salarizare fondată pe criterii economice.

A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + b + c + d).
3) Constituie măsuri contra inflaţiei prin costuri:

a) găsirea de înlocuitori la energia şi materiile prime scumpe;
b) o politică de venituri rezonabilă, care să încadreze câştigurile agenţilor economici ca şi
veniturile statului în limite acceptabile şi profitabile pentru ei, dar suportabile şi de către
societate;
c) o politică de salarizare fondată numai pe criterii economice;
d) distribuţia raţională a venitului naţional pe categorii şi grupuri socio-profesionale;
e) creşterea preţurilor.

A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + b + c + e); E(a+e)
4) Constituie măsuri monetaro-financiare care fac obiectul politicilor guvernamentale antiinflaţioniste:

a) revalorizarea;
b) devalorizarea;
c) deflaţia;
d) creşterea impozilelor şi taxelor indirecte;
e) manevrarea taxei scontului sau a ratei dobânzii.

A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + b + c + d); E(a+e)
5) Deflaţia, prin care statul urmăreşte blocarea sau temperarea creşterii preţurilor, precum şi majorarea
puterii de cumpărare a monedei, prin diminuarea cantităţii de monedă în circulaţie, îmbracă mai multe
forme. Acestea sunt:
a) deflaţia monetară;
b) deflaţia financiară;
c) deflaţia de credit;
d) toate variantele sunt corecte.
6) Devalorizarea, ca măsură antiinflaţionistă de factură monetaro-financiară:

a) înseamnă adaptarea legală a cursului oficial al monedei naţionale, mai mare, la cel al pieţei mai
mic;
b) constituie o măsură prin care restabileşte încrederea în monedă;
c) are ca element pozitiv, faptul că ieftineşte exportul;
d) conduce la o reaşezare a preţurilor pe baza unor criterii care rezultă din adevăratele raporturi
valorice indicate de realitatea practică;
e) poate determina neîncredere în monedă, atunci când nu este corelată cu măsuri de creştere a
producţiei, asigurarea echilibrului bugetar, control riguros al emisiunilor monetare şi al
acoperirii lor corespunzătoare cu bunuri.
A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + c + d+e); E(a+e)
7) Revalorizarea, ca măsură antiinflaţionistă de factură monetaro-financiară:

a) înseamnă adaptarea legală a cursului oficial al monedei naţionale, mai mare, la cel al pieţei
mai mic;
b) este măsura prin care statul urmăreşte reîntoarcerea monedei naţionale la cursul mai mare avut
iniţial;
c) constituie o măsură prin care restabileşte încrederea în monedă;
d) are ca element pozitiv, faptul că ieftineşte exportul;
e) scumpeşte exporturile şi, de aici, reducerea posibilităţii procurării de valută.
A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + c + d+e); E(b+c+e).
8) În vederea restabilirii echilibrului cerere- ofertă, căile prin care excesul de cerere poate fi temperat sunt:
a) “îngheţarea” salariilor;
b) încurajarea economisirii prin dobânzi mari la depuneri şi asigurarea unui climat de stabilitate
economică şi politică;
c) reducerea impozitelor şi taxelor directe;
d) creşterea cheltuielilor publice;

A (b + d); B (a + b + e); C (a + b + d); D (a + c + d+e); E(b+c+e).

a) blocarea preţurilor;
societate;
d) creşterea preţurilor;
e) găsirea de înlocuitori la energia şi materiile prime scumpe

A (b + d); B (a + b + c+e); C (a + b + d); D (a + b + c + d); E(a+e).
10) Constituie măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă care au în vedere impulsionarea ofertei:
a) asigurarea unor reforme economice coerente;
b) înlăturarea inapetitului pentru muncă şi a deficienţelor organizatorice;
c) crearea de noi capacităţi de producţie şi folosirea la parametrii nominali a celor existente;
d) încadrarea eficientă în structurile comerţului internaţional;
e) punerea la timp în funcţiune a obiectivelor de investiţie.

A (b + d); B (a + b + c+e); C (a + b + d); D (a + b + c + d+e); E(a+e).

Subiecte teoretice:
1. Măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă;
2. Măsuri antiinflaţioniste de factură monetară şi financiară.
Test grilă:
1) Printre măsurile contra inflaţiei prin cerere şi ofertă se numără:

a) susţinerea ofertei prin încadrarea suficientă în structurile comerţului internaţional;
b) „îngheţarea” preţurilor;
c) temperarea excesului de cerere prin reducerea ratei dobânzii;
d) creşterea impozitelor şi taxelor indirecte.
2) Printre căile de reducere a dimensiunii costurilor, ca parte componentă a preţurilor, reţinem ca

semnificative:
a) încurajarea economisirii prin dobânzi mari la depuneri şi asigurarea unui climat de
b) substituirea materiilor prime scumpe cu înlocuitori mai ieftini;
c) reducerea impozitelor şi taxelor indirecte;
d) politică de salarizare fondată pe criterii economice.

A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + b + c + d).

a) găsirea de înlocuitori la energia şi materiile prime scumpe;
societate;
d) distribuţia raţională a venitului naţional pe categorii şi grupuri socio-profesionale;
e) creşterea preţurilor.

A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + b + c + d); E(a+e)
4) Constituie măsuri monetaro-financiare care fac obiectul politicilor guvernamentale

antiinflaţioniste:
a) revalorizarea;
b) devalorizarea;
c) deflaţia;
d) creşterea impozilelor şi taxelor indirecte;
e) manevrarea taxei scontului sau a ratei dobânzii.

A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + b + c + e); E(a+e)
5) Deflaţia, prin care statul urmăreşte blocarea sau temperarea creşterii preţurilor, precum şi
majorarea puterii de cumpărare a monedei, prin diminuarea cantităţii de monedă în circulaţie,
îmbracă mai multe forme. Acestea sunt:
a) deflaţia monetară;
b) deflaţia financiară;
c) deflaţia de credit;
d) toate variantele sunt corecte.
6) Devalorizarea, ca măsură antiinflaţionistă de factură monetaro-financiară:

a) înseamnă adaptarea legală a cursului oficial al monedei naţionale, mai mare, la cel
al pieţei mai mic;
b) constituie o măsură prin care restabileşte încrederea în monedă;
c) are ca element pozitiv, faptul că ieftineşte exportul;
d) conduce la o reaşezare a preţurilor pe baza unor criterii care rezultă din adevăratele
raporturi valorice indicate de realitatea practică;
e) poate determina şi neîncredere în monedă, atunci când nu este corelată cu măsuri
de creştere a producţiei, asigurarea echilibrului bugetar, control riguros al
emisiunilor monetare şi al acoperirii lor corespunzătoare cu bunuri.
A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + c + d+e); E(a+e)
7) Revalorizarea, ca măsură antiinflaţionistă de factură monetaro-financiară:

a) înseamnă adaptarea legală a cursului oficial al monedei naţionale, mai mare, la cel
al pieţei mai mic;
b) este măsura prin care statul urmăreşte reîntoarcerea monedei naţionale la cursul
mai mare avut iniţial;
c) constituie o măsură prin care restabileşte încrederea în monedă;
d) are ca element pozitiv, faptul că ieftineşte exportul;
e) scumpeşte exporturile şi, de aici, reducerea posibilităţii procurării de valută.
A (b + d); B (a + b + c); C (a + b + d); D (a + c + d+e); E(b+c+e).
8) În vederea restabilirii echilibrului cerere- ofertă, căile prin care excesul de cerere poate fi
temperat sunt:
a) “îngheţarea” salariilor;
b) încurajarea economisirii prin dobânzi mari la depuneri şi asigurarea unui climat de
c) reducerea impozitelor şi taxelor directe;
d) creşterea cheltuielilor publice;

A (b + d); B (a + b + e); C (a + b + d); D (a + c + d+e); E(b+c+e).

a) blocarea preţurilor;
b) politică de venituri rezonabilă, care să încadreze câştigurile agenţilor
economici ca şi veniturile statului în limite acceptabile şi profitabile pentru
ei, dar suportabile şi de către societate;
c) politică de salarizare fondată numai pe criterii economice;
d) creşterea preţurilor;
e) găsirea de înlocuitori la energia şi materiile prime scumpe

A (b + d); B (a + b + c+e); C (a + b + d); D (a + b + c + d); E(a+e).
10) Constituie măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă care au în vedere impulsionarea ofertei:
a) asigurarea unor reforme economice coerente;
b) înlăturarea inapetitului pentru muncă şi a deficienţelor organizatorice;
c) crearea de noi capacităţi de producţie şi folosirea la parametrii nominali a celor
existente;
d) încadrarea eficientă în structurile comerţului internaţional;
e) punerea la timp în funcţiune a obiectivelor de investiţie.

A (b + d); B (a + b + c+e); C (a + b + d); D (a + b + c + d+e); E(a+e).

Răspuns
Test grila 10 B:
1. a;
2. A(b+d) ;
3. D(a+b+c+d) ;
4. D(a+b+c+e);
5. d ;
6. D(a+c+d+e);
7. E(b+c+e) ;
8. B(a+b+e);
9. B(a+b+c+e) ;
10. D(a+b+c+d+e).

OCUPAREA ŞI ŞOMAJUL
11.1. Ocuparea şi şomajul
1) Şomajul apare atunci când:

a) cererea de muncă este mai mare decât oferta de muncă;
b) oferta de muncă este mai mare decât cererea de muncă;
c) cererea de muncă este egală cu oferta de muncă;
d) oferta de muncă este mai mică decât cererea de muncă;
e) cererea de muncă este mai mică sau egală cu oferta de muncă.
2) Rata şomajului se determină ca un raport procentual între:

a) numărul de şomeri şi populaţia ocupată;
b) numărul de şomeri şi populaţia neocupată;
c) numărul de şomeri şi populaţia totală;
d) numărul de şomeri şi populaţia activă disponibilă;
e) populaţia activă şi numărul de şomeri.

A (a + b + c + d); B (a + d); C (a + c + e); D (e); E (a + e).
3) Ocuparea deplină reprezintă:

a) ocuparea tuturor oamenilor apţi de muncă;
b) acel volum şi acea structură a ocupării care permit obţinerea de maximum de bunuri
pentru acoperirea nevoilor oamenilor constituiţi în diverse colectivităţi.
c) acea ocupare în care nu există şomaj;
d) acea ocupare ce este compatibilă cu rata naturală a şomajului;
e) un concept istoric şi statistic în care circa 97% din populaţia activă disponibilă este
utilizată efectiv.

A (a + b + c + d + e); B (a + b + e); C (a + d); D (b + d + e); E (a + e).
4) Din perspectiva intensităţii şomajului distingem:

a) şomaj total sau şomaj intermitent;
b) şomaj parţial şi şomaj de discontinuitate;
c) şomaj total, şomaj parţial şi şomaj deghizat;
d) şomaj tehnologic, şomaj structural şi şomaj ciclic.
5) Şomajul este:
a) un fenomen întâlnit în ţările cu o populaţie numeroasă;
b) un fenomen economic şi social complex determinat de cauze naturale;
c) o stare negativă a economiei;
d) o stare normală pentru orice economie.
6) Conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii, o persoană este considerată şomer dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:
a) nu munceşte;
b) nu este disponibilă pentru muncă;
c) este aptă de muncă;
d) caută un loc de muncă;
e) munceşte dar caută un loc de muncă mai bine plătit.

A (a + c + d); B (a + b + d); C (b + d + e); D (c + d + e); E (b + c + d).
7) Când oferta de muncă creşte:

a) şomajul se diminuează;
b) scade şi şomajul deoarece creşte cererea de muncă;
c) creşte şomajul dacă economia nu asigură crearea de locuri de muncă conform cu
creşterea ofertei de muncă;
d) cererea de muncă întotdeauna creşte.
8) Cererea de muncă:
a) depinde de dezvoltarea economică;
b) mai este denumită şi cerere de locuri de muncă;
c) reprezintă munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţiile salariale;
d) reprezintă nevoia de muncă salarială ce se manifestă într-o economie la un anumit
moment dat.

A (b + c + d); B (a + b + d); C (a + d); D (a + c + d); E (b + d).
9) Şomajul:
a) se poate măsura atât în mărimi absolute cât şi în mărimi relative;
b) poate fi măsurat cu exactitate;
c) nu este decât o problemă de estimare;
d) nu poate fi măsurat.

A (a + b + d); B (c + d); C (a + b + c); D (a + c); E (b + c + d).
10) Categoriile de persoane, care se încadrează în şomajul voluntar sunt:

a) persoanele angajate care preferă să-şi înceteze temporar activitatea, apreciind că ajutorul de
şomaj le poate asigura o existenţă decentă;
b) şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite de întreprinderi şi instituţii,
cât şi faţă de cele pe care le-au deţinut;
c) populaţia activă disponibilă;
d) populaţia inactivă;
e) persoanele apte dar inactive (femeile casnice) care intenţioneză să lucreze în condiţii salariale,
dar ezită încă să se încadreze în condiţiile date (ca nivel de salariu, ca distanţă de domiciliu
etc).

A (a + b + d); B (c + d); C (a + b + e); D (a + c); E (b + c + d).
11.2 Caracteristicile şomajului
1) Şomajul se caracterizează prin:

a) structură;
b) nivel;
c) intensitate;
d) neutralitate;
e) durată.
A (a + b + c + e); B (a + c + d); C (c + d + e); D (a + b + c).
2) Structura şomajului poate fi determinată în funcţie de:

a) domeniul de activitate;
b) timpul necesar găsirii unui loc de muncă;
c) vârsta populaţiei afectate de şomaj;
d) calificarea şomerilor;
e) intensitate.

A (a + b + c); B (b + c + e); C (b + c + e); D (a + c + d); E (a + d + e).
3) Şomajul este total atunci când:

a) toţi cei apţi de muncă sunt şomeri;
b) o persoană îşi pierde locul de muncă şi încetează total activitatea;
c) ofertanţii de muncă au o activitate aparentă, cu productivitate scăzută;
d) toate ramurile de activitate sunt afectate de şomaj.
4) Nivelul şomajului se poate determina:

a) în mod absolut, ca rată a şomajului;
b) în mod absolut, ca număr de şomeri;
c) în mod absolut, ca raport procentual între numărul de şomeri şi populaţia unei ţări;
d) în mod relativ, ca raport procentual între populaţia neocupată şi populaţia totală a unei
ţări.
5) În funcţie de intensitate putem distinge mai multe forme de şomaj. Acestea sunt:
a) şomaj total;
b) şomaj deghizat;
c) şomaj intermitent;
d) şomaj parţial;
e) şomaj sezonier.

A (a + b + d); B (b + c + e); C (b + c + e); D (a + c + d); E (a + d + e).
Aplicaţie:
Populaţia unei ţări este de 21 milioane. Dintre aceştia 11 milioane sunt copii, pensionari şi inapţi de
muncă, 1 milion au renunţat la căutarea unui loc de muncă, 2 milioane sunt şomeri, dintre care 100.000 sunt în
şomaj fricţional, 300.000 în şomaj structural iar 500000 emigrează.
PIB de ocupare deplină este calculat la un nivel de 3.000 miliarde u.m..
Se cere:
a) să se calculeze populaţia activă disponibilă, numărul şomerilor şi rata şomajului din ţara
respectivă;
b) să se calculeze PIB real realizat în perioada respectivă.

11.3 Aspecte metodologice ale analizei cauzelor şomajului
11.4 Efectele social-economice ale şomajului. Legea Okun

11.5 Dilema inflaţie - şomaj
Test de autoevaluare
1) Curba Philips exprimă relaţia dintre:
a) inflaţie şi creştere economică;
b) şomaj şi creştere economică;
c) inflaţie şi şomaj;
d) şomaj şi cerere solvabilă.
2) Legea Okun evidenţiază:

a) o relaţie pozitivă între nivelul şomajului şi volumul PNB;
b) relaţia de interdependenţă între şomaj şi PNB (în termeni reali);
a) relaţia de interdependentă între rata şomajului şi rata inflaţiei;
b) faptul că sporirea şomajului este concomitentă cu creşterea volumului real al PNB;
c) o relaţie negativă între rata şomajului şi rata inflaţiei.
3) Şomajul intermitent apare ca urmare:
a) crizelor economice ce se succed la intervale de timp mai mari sau mai mici;
b) a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă;
c) întreruperii activităţii puternic dependente de factori naturali;
d) înlocuirii vechilor tehnologii cu altele noi, mai performante;
e) restructurării activităţii economice.
4) Constituie efecte social-economice ale şomajului:

a) irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă;
b) sporirea costurilor pe care economia ţării trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de şomaj;
c) diminuarea veniturilor familiilor care au şomeri;
d) scăderea intensităţii dezvoltării economice;
5)Şomajul intermitent apare ca urmare a:

a) restructurării activităţii economice;
b) întreruperii activităţii din motive familiale;
c) practicării contractelor de angajare pe durată scurtă din cauza incertitudinii afacerilor
unui anumit număr de unităţi economice;
d) practicării contractelor de muncă pe durată nedeterminată;
e) crizelor economice ce se succed la intervale de timp mai mari sau mai mici;

Subiecte teoretice:
1. Caracterizarea şomajului
2. Relaţia dintre inflaţie şi şomaj. Curba Philips.
Test grilă:
1) Curba Philips exprimă relaţia dintre:
a) inflaţie şi creştere economică;
b) şomaj şi creştere economică;
c) inflaţie şi şomaj;
d) şomaj şi cerere solvabilă.
2) Legea Okun evidenţiază:

a) o relaţie pozitivă între nivelul şomajului şi volumul PNB;
b) relaţia de interdependenţă între şomaj şi PNB (în termeni reali);
c) relaţia de interdependentă între rata şomajului şi rata inflaţiei;
d) faptul că sporirea şomajului este concomitentă cu creşterea volumului real al
PNB;
e) o relaţie negativă între rata şomajului şi rata inflaţiei.
3) Şomajul intermitent apare ca urmare:

a) crizelor economice ce se succed la intervale de timp mai mari sau mai mici;
b) a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă;
c) întreruperii activităţii puternic dependente de factori naturali;
d) înlocuirii vechilor tehnologii cu altele noi, mai performante;
e) restructurării activităţii economice.
4) Constituie efecte social-economice ale şomajului:

a) irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă;
b) sporirea costurilor pe care economia ţării trebuie să le suporte sub forma
ajutoarelor de şomaj;
c) diminuarea veniturilor familiilor care au şomeri;
d) scăderea intensităţii dezvoltării economice;
5) Ocuparea deplină reprezintă:

a) ocuparea tuturor oamenilor apţi de muncă;
b) acel volum şi acea structură a ocupării care permit obţinerea de maximum de
bunuri pentru acoperirea nevoilor oamenilor constituiţi în diverse
colectivităţi.
c) acea ocupare în care nu există şomaj;
d) acea ocupare ce este compatibilă cu rata naturală a şomajului;
e) un concept istoric şi statistic în care circa 97% din populaţia activă
disponibilă este utilizată efectiv.

A (a + b + c + d + e); B (a + b + e); C (a + d); D (b + d + e); E (a + e).
6) Din perspectiva intensităţii şomajului distingem:

a) şomaj total sau şomaj intermitent;
b) şomaj parţial şi şomaj de discontinuitate;
c) şomaj total, şomaj parţial şi şomaj deghizat;
d) şomaj tehnologic, şomaj structural şi şomaj ciclic.
7) Şomajul este:
a) un fenomen întâlnit în ţările cu o populaţie numeroasă;
b) un fenomen economic şi social complex determinat de cauze naturale;
c) o stare negativă a economiei;
d) o stare normală pentru orice economie.
8) Conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii, o persoană este considerată şomer dacă
îndeplineşte următoarele condiţii:
a) nu munceşte;
b) nu este disponibilă pentru muncă;
c) este aptă de muncă;
d) caută un loc de muncă;
e) munceşte dar caută un loc de muncă mai bine plătit.

A (a + c + d); B (a + b + d); C (b + d + e); D (c + d + e); E (b + c + d).
9) Când oferta de muncă creşte:

a) şomajul se diminuează;
b) scade şi şomajul deoarece creşte cererea de muncă;
c) creşte şomajul dacă economia nu asigură crearea de locuri de muncă conform cu creşterea ofertei
de muncă;
d) cererea de muncă întotdeauna creşte.
10) Cererea de muncă:

a) depinde de dezvoltarea economică;
b) mai este denumită şi cerere de locuri de muncă;
c) reprezintă munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţiile salariale;
d) reprezintă nevoia de muncă salarială ce se manifestă într-o economie la un anumit moment dat.

A (b + c + d); B (a + b + d); C (a + d); D (a + c + d); E (b + d).
Răspuns 11.1
Test grilă:
1. b;
2. B(a+d);
3. D(b+d+e);
4. c;
5. c;
6. A(a+c+d);
7. c;
8. C(a+d);
9. D(a+c);
10. C(a+b+e).
Răspuns 11.2.
Test grilă:
1. A(a+b+c+e);
2. D(a+c+d);
3. b;
4. b;
5. A(a+b+d).
Rezolvare aplicaţie:
a)
Pad = 21 mil. – 11 mil. – 1 mil. – 500.000 = 8,5 mil. locuitori
NS = 2.000.000 – 500.000 = 1.500.000 persoane
NS 1 . 500. 000
RS = = ⋅100≈17,64%
Pad 8 . 500 .000
b) PIB real se poate determina folosind legea Okun
PIBod −PIBreal
3 (RS – rata naturală a şomajului) =
PIBod
Rata naturală a şomajului poate fi calculată ca o medie ponderată.
Somaj frictional+Somaj structural

Rata naturală a şomajului = Cererea de locuri de munca
100 .000+300 . 000 400 . 000

= ⋅100=4,7%
Rata naturală a şomajului = 8,5 mil 8 . 500 .000
Înlocuind în legea lui Okun:
3000 mld−PIB real

⋅100=
3 (17,64 – 4,7) = 3000 mld
3⋅12,94⋅3 .000 mld
= =3 .000 mld−PIB real
100
1.164,6 = 3.000 mld – PIB real
PIB real = 3.000 mld. – 1.164,6 mld. = 1.835,4 mld.
Răspuns Test grilă:

1. c;
2. b;
3. b;
4. e;
5. c.
11.6 Îndemnizaţia de şomaj şi problema folosirii forţei de muncă

1) Constituie modalităţi de asigurare a unor venituri garantate pentru şomeri:

a) ajutorul sau îndemnizaţia de şomaj;
b) impozitele directe;
c) impozitul negativ;
d) alocaţia de sprijin;
e) salariul colectiv.

A (a + c + e); B (b + d + e); C (a + b + c + e); D (b + c); E (a + c + d).
2) Ajutorul de şomaj se plăteşte:

a) tuturor şomerilor;
b) tuturor persoanelor fără loc de muncă;
c) şomerilor numai pe o anumită perioadă de timp de la pierderea locului de muncă;
d) într-un cuantum egal cu ultimul salariu încasat.
3) Mărimea ajutorului de şomaj trebuie astfel stabilită încât:

a) să nu genereze resemnare, suficienţă sau nemulţumire;
b) să asigure un nivel de trai ridicat;
c) să permită şomerului atât subzistenţa sa şi a familiei sale cât şi perfecţionarea sa;
d) să incite permanent la încadrarea în muncă.
A (a + d ); B (b + d ); C (a + b + c ); D (b + c).

11.7 Probleme ale ameliorării ocupării. Soluţii şi politici antişomaj
1) Reprezintă măsuri antişomaj:

a) creşterea mobilităţii populaţiei active;
b) creşterea investiţiilor;
c) dezvoltarea serviciilor;
d) dezvoltarea activităţilor casnice;
e) substituirea factorului muncă primordial cu neofactorii de producţie.

A (a + c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).
2) Cea mai eficientă măsură pentru diminuarea şomajului este:

a) creşterea investiţiilor;
b) pregătirea salariaţilor;
c) emigraţia forţei de muncă;
d) creşterea populaţiei;
e) scăderea salariului nominal.
3) O mai bună repartiţie a fondului total de muncă, ca măsură antişomaj se poate realiza prin:
a) reducerea duratei săptămânale de lucru;
b) extinderea locurilor de muncă cu program redus şi/sau cu timp parţial de muncă;
c) scăderea vârstei de ieşire la pensie;
d) prelungirea duratei şcolarităţii obligatorii;
e) creşterea timpului (opţional) afectat ridicării calificării; extinderea locurilor de muncă
cu program redus şi/sau cu timp parţial de muncă.

A (a + b+c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).
4) Creşterea mobilităţii populaţiei active, ca măsură antişomaj, poate fi favorizată de:

a) îmbunătăţirea conţinutului învăţământului, asigurarea unei structuri adecvate acestuia;
b) motivarea salariaţilor pentru asigurarea stabilităţii lor;
c) îngheţarea salariilor;
d) orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale activităţilor
social-economice;
e) adoptarea de măsuri complexe – legislative şi executive – care să faciliteze deplasarea
oamenilor la noile locuri de muncă;


a) scăderea mobilităţii populaţiei active;
d) o mai bună repartiţie a fondului de muncă;
e) încetarea substituirii muncii prin capital.

A (a + c + d + e); B (a + d + e); C (b + c + d+e); D (a + b + c).

Subiecte teoretice:
1. Îndemnizaţia de şomaj
2. Politicile antişomaj
Test grilă:
a) creşterea mobilităţii populaţiei active;
d) dezvoltarea activităţilor casnice;
e) substituirea factorului muncă primordial cu neofactorii de producţie.

A (a + c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).
2) Cea mai eficientă măsură pentru diminuarea şomajului este:

a) creşterea investiţiilor;
b) pregătirea salariaţilor;
c) emigraţia forţei de muncă;
d) creşterea populaţiei;
e) scăderea salariului nominal.
3) O mai bună repartiţie a fondului total de muncă, ca măsură antişomaj se poate realiza prin:
a) reducerea duratei săptămânale de lucru;
b) extinderea locurilor de muncă cu program redus şi/sau cu timp parţial de
muncă;
c) scăderea vârstei de ieşire la pensie;
d) prelungirea duratei şcolarităţii obligatorii;
e) creşterea timpului (opţional) afectat ridicării calificării; extinderea locurilor
de muncă cu program redus şi/sau cu timp parţial de muncă.

11) Constituie modalităţi de asigurare a unor venituri garantate pentru şomeri:

a) ajutorul sau îndemnizaţia de şomaj;
b) impozitele directe;
c) impozitul negativ;
d) alocaţia de sprijin;
e) salariul colectiv.

A (a + c + e); B (b + d + e); C (a + b + c + e); D (b + c); E (a + c + d).
12) Ajutorul de şomaj se plăteşte:

a) tuturor şomerilor;
b) tuturor persoanelor fără loc de muncă;
c) şomerilor numai pe o anumită perioadă de timp de la pierderea locului de muncă;
d)într-un cuantum egal cu ultimul salariu încasat.

Răspuns 11.6
Test grilă:
1. E(a+c+d);
2. c;
3. A(a+d).
Răspuns 11.7
Test grilă :
1. D(a+b+c) ;
2. b ;
3. A(a+b+c+d+e) ;
4. B(a+d+e) ;
5.C(b+c+d+e).
ROLUL STATULUI ÎN ECONOMIE

12.1 Ameliorarea eficienţei alocării resurselor
16) Statul este o prezenţă incontestabilă în economiile moderne prin:

a) rolul său în redistribuirea bogăţiei;
b) rolul său de regulator şi susţinător al sectorului privat;
c) rolul său de consumator;
d) rolul său de producător de bunuri materiale şi servicii;
e) rolul său pe piaţa bunurilor şi a serviciilor de a fixa nivelul tuturor preţurilor.

A (a + c + d + e); B (a + b + c); C (a + b + c + d); D (a + b + c);
E (a + b + c + e).
17) Intervenţia statului în domeniul alocării resurselor vizează:

a) externalităţile negative;
b) „slăbiciunile pieţei”;
c) producerea de bunuri de consum;
d) producerea de bunuri publice;
e) consecinţele concurenţei imperfecte şi în special al monopolului.

A (a + b + c + d + e); B (a + b + c); C (a + b + e); D (a + b + d + e); E (a + b + c + e).
18) Externalităţile reprezintă efectele:

a) sub forma unor costuri impuse de agenţii economici unor alţi subiecţi în afara cadrului
pieţei;
b) de tipul impozitului negativ redistribuit cetăţenilor;
c) de tipul plăţilor de transfer;
d) sub forma unor beneficii aduse de unii agenţi economici altor subiecţi în afara cadrului
pieţei;
e) sistemului progresiv de impozitare.

A (a + d); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c); E (a + b + d).
19) Bunurile publice:

a) sunt articolele sau serviciile pentru care costul extinderii folosirii lor de către o
persoană adiţională este zero, excluderea cuiva de la avantajele folosirii lor fiind
imposibilă;
b) sunt acele bunuri la care accesul este gratuit, consumul lor realizându-se funcţie de
nevoi;
c) sunt de fapt externalităţi pozitive, pentru care beneficiarii nu plătesc o contraprestaţie,
ele neputând fi vândute sau cumpărate pe piaţă;
d) sunt, de exemplu, apărarea naţională, serviciile meteorologice şi hidrologice naţionale,
sprijinirea cercetării ştiinţifice fundamentale, măsurile pentru protejarea sănătăţii
publice etc. ;
e) sunt acele bunuri economice care fac obiectul schimbului prin vânzare-cumpărare.

A (a + d); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c); E (a + c + d).
20) Care din următoarele elemente constituie externalităţi pozitive?

a) rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare ale unor companii, concretizate în
descoperiri care revoluţionează producţia unor bunuri, pot fi utilizate ulterior de către
alte firme, care vor beneficia astfel de nişte avantaje pentru care nu au plătit nimic;
b) poluarea atmosferei de către noxele din gazele de eşapament ale autovehiculelor;
c) poluarea atmosferei de către gazele din coşurile fabricilor din unele sectoare
prelucrative;
d) poluarea fonică din jurul aeroporturilor;
e) poluarea apelor prin deversarea în râuri a diverselor reziduuri.

12.2 Promovarea echităţii repartiţiei veniturilor
12.3 Asigurarea creşterii macroeconomice şi a stabilităţii
Test de autoevaluare 12.2 + 12.3
1) Atunci când o societate democratică decide prin vot că este necesară reducerea inegalităţilor existente
în distribuirea veniturilor, statul, ca mandatar al acesteia, are la dispoziţie urmoarele instrumente:
a) sistemul de impozite progresive asupra veniturilor, taxând cu o rată mai ridicată veniturile
mari şi cu o rată mai scăzută sau chiar zero pe cele mici sau foarte mici;
b) sistemul de plăţi de transfer, numit şi ”impozit negativ”, pentru categoriile cele mai
defavorizate de cetăţeni;
c) acordarea de diverse ajutoare pentru persoanele handicapate, pentru familiile sărace cu mulţi
copii;
d) acordarea de subventii de consum pentru categorii de oameni cu venit scăzut, subvenţii
pentru îngrijirea medicală a acestora sau chiar pentru chirii la locuinţe;
2) Soluţia găsită în unele state dezvoltate pentru depăşirea consecinţelor dramatice ale crizei economice
din 1929-1933 a fost:
a) privatizarea marilor industrii;
b) intervenţia masivă a statului în economie;
c) reducerea gradului de implicare a statului în economie.
3) Dereglementarea a însemnat:
a) reintroducerea disciplinei bugetare;
b) reprivatizare;
c) creşterea fiscalităţii;
d) reducerea fiscalităţii.

A (a + d); B (a + b); C (a + b + d); D (a + b + c); E (a + c + d).
4) Sistemul de plăţi de transfer este numit şi:

a) impozit pozitiv;
b) impozit negativ;
c) inpozit indirect;
d) impozit direct.

a) ambele jumătăţi – piaţa şi guvernul - sunt esenţiale pentru o funcţionare sănătoasă a economiei;
b) ”mâna invizibilă” a pieţei nu numai că nu garantează o repartiţie echitabilă a venitului obţinut
în cadrul economiei, dar poate provoca discrepanţe inacceptabile din punct de vedere politic
sau etic în nivelul veniturilor şi consumului diferitelor categorii de oameni;
c) sistemul de impozite progresive asupra veniturilor constituie o cale pentru asigurarea echităţii
repartiţiei veniturilor;
d) limitarea intervenţiei statului în economie nu poate fi confundată cu înlăturarea sa totală;
e) statul mai poate folosi ca instrument al redistribuirii veniturilor sistemul de plăţi de transfer.

A (a + d); B (a + b); C (a + b + d); D (a + b + c); E (a+b+c+d+e).

Subiect teoretic:
1. Rolul statului în economie
Test grilă:
1) Statul este o prezenţă incontestabilă în economiile moderne prin:

a) rolul său în redistribuirea bogăţiei;
b) rolul său de regulator şi susţinător al sectorului privat;
c) rolul său de consumator;
d) rolul său de producător de bunuri materiale şi servicii;
e) rolul său pe piaţa bunurilor şi a serviciilor de a fixa nivelul tuturor preţurilor.

A (a + c + d + e); B (a + b + c); C (a + b + c + d); D (a + b + c);
E (a + b + c + e).
2) Intervenţia statului în domeniul alocării resurselor vizează:

a) externalităţile negative;
b) „slăbiciunile pieţei”;
c) producerea de bunuri de consum;
d) producerea de bunuri publice;
e) consecinţele concurenţei imperfecte şi în special al monopolului.

A (a + b + c + d + e); B (a + b + c); C (a + b + e); D (a + b + d + e); E (a + b + c + e).
3) Externalităţile reprezintă efectele:

a) sub forma unor costuri impuse de agenţii economici unor alţi subiecţi în afara cadrului pieţei;
b) de tipul impozitului negativ redistribuit cetăţenilor;
c) de tipul plăţilor de transfer;
d) sub forma unor beneficii aduse de unii agenţi economici altor subiecţi în afara cadrului pieţei;
e) sistemului progresiv de impozitare.

A (a + d); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c); E (a + b + d).
4) Bunurile publice:
a) sunt articolele sau serviciile pentru care costul extinderii folosirii lor de către o persoană
adiţională este zero, excluderea cuiva de la avantajele folosirii lor fiind imposibilă;
b) sunt acele bunuri la care accesul este gratuit, consumul lor realizându-se funcţie de nevoi;
c) sunt de fapt externalităţi pozitive, pentru care beneficiarii nu plătesc o contraprestaţie, ele
neputând fi vândute sau cumpărate pe piaţă;
d) sunt, de exemplu, apărarea naţională, serviciile meteorologice şi hidrologice naţionale,
sprijinirea cercetării ştiinţifice fundamentale, măsurile pentru protejarea sănătăţii publice etc. ;
e) sunt acele bunuri economice care fac obiectul schimbului prin vânzare-cumpărare.

A (a + d); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c); E (a + c + d).
5) Care din următoarele elemente constituie externalităţi pozitive?

a) poluarea atmosferei de către noxele din gazele de eşapament ale autovehiculelor;
b) poluarea atmosferei de către gazele din coşurile fabricilor din unele sectoare prelucrative;
c) poluarea fonică din jurul aeroporturilor;
d) rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare ale unor companii, concretizate în descoperiri care
revoluţionează producţia unor bunuri, pot fi utilizate ulterior de către alte firme, care vor
beneficia astfel de nişte avantaje pentru care nu au plătit nimic;
e) poluarea apelor prin deversarea în râuri a diverselor reziduuri.
6) Atunci când o societate democratică decide prin vot că este necesară reducerea inegalităţilor
existente în distribuirea veniturilor, statul, ca mandatar al acesteia, are la dispoziţie urmoarele
instrumente:
a) sistemul de impozite progresive asupra veniturilor, taxând cu o rată mai ridicată veniturile mari
şi cu o rată mai scăzută sau chiar zero pe cele mici sau foarte mici;
b) sistemul de plăţi de transfer, numit şi ”impozit negativ”, pentru categoriile cele mai
defavorizate de cetăţeni;
c) acordarea de diverse ajutoare pentru persoanele handicapate, pentru familiile sărace cu mulţi
copii;
d) acordarea de subventii de consum pentru categorii de oameni cu venit scăzut, subvenţii pentru
îngrijirea medicală a acestora sau chiar pentru chirii la locuinţe;
7) Soluţia găsită în unele state dezvoltate pentru depăşirea consecinţelor dramatice ale crizei
economice din 1929-1933 a fost:
a) privatizarea marilor industrii;
b) intervenţia masivă a statului în economie;
c) reducerea gradului de implicare a statului în economie.
8) Dereglementarea a însemnat:
a) reintroducerea disciplinei bugetare;
b) reprivatizare;
c) creşterea fiscalităţii;
d) reducerea fiscalităţii.

A (a + d); B (a + b); C (a + b + d); D (a + b + c); E (a + c + d).
9) Sistemul de plăţi de transfer este numit şi:

a) impozit pozitiv;
b) inpozit indirect;
c) impozit negativ;
d) impozit direct.

a) limitarea intervenţiei statului în economie nu poate fi confundată cu
înlăturarea sa totală;
b) statul mai poate folosi ca instrument al redistribuirii veniturilor sistemul de
plăţi de transfer;
c) ambele jumătăţi – piaţa şi guvernul - sunt esenţiale pentru o funcţionare
sănătoasă a economiei;
d) ”mâna invizibilă” a pieţei nu numai că nu garantează o repartiţie echitabilă a
venitului obţinut în cadrul economiei, dar poate provoca discrepanţe
inacceptabile din punct de vedere politic sau etic în nivelul veniturilor şi
consumului diferitelor categorii de oameni;
e) sistemul de impozite progresive asupra veniturilor constituie o cale pentru
asigurarea echităţii repartiţiei veniturilor.
A (a + d); B (a + b); C (a + b + d); D (a + b + c); E (a+b+c+d+e).

Răspuns 12.1
Test grilă:
1. C(a+b+c+d);
2. D(a+b+d+e);
3. A(a+d);
4. E(a+c+d);
5. a.
Răspuns 12.2 + 12.3

Test grilă :
1. e ;
2. b ;
3. C(a+b+d) ;
4. b ;
5. E(a+b+c+d+e).
POLITICA ECONOMICĂ
13.1 Conceptul de politică economică şi conţinutul său
21) Reprezintă obiective ale politicii economice:

g) realizarea echilibrului extern prin existenţa unei balanţe externe echilibrate;
h) distribuirea echitabilă a veniturilor;
i) asigurarea protejării mediului înconjurător;
j) controlul şomajului şi inflaţiei;
k) asigurarea unei creşteri echilibrate a economiei.

A (a + b + c + d + e); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c);
E (a + b + c + e).
22) Principalele componente ale politicii economice sunt:

a) statul;
b) obiectivele;
c) întreprinderile;
d) menajele;
e) instrumentele.

A (a + b + c); B (a + b + e); C (a + b + c + d); D (a + b + d);
E (a + b + c + e).
23) Careul magic este un multiplu obiectiv al politicii economice definit în literatura occidentală prin
următoarele obiective:
a) creşterea echilibrată a economiei;
b) realizarea unei balanţe de plăţi echilibrate;
c) reducerea şomajului;
d) reducerea inflaţiei;
e) creşterea productivităţii marginale a capitalului.

A (a + b + c); B (a + b + c + d); C (a + b + e); D (a); E (a + b).
4) Constituie obiective majore ale politicii economice:

a) asigurarea unei creşteri echilibrate a economiei în general, apreciate prin rata de creştere a PIB ;
b) controlul şomajului sau realizarea unei pieţe a forţei de muncă echilibrate, apreciate prin rata
şomajului;
c) controlul inflaţiei sau asigurarea unui nivel al preţurilor stabil, apreciat prin indicele de creştere a
preţurilor de consum;
d) realizarea echilibrului extern, adică a unei balanţe de plăţi echilibrate, apreciate prin cota deficitului
balanţei de plăţi faţă de PIB;
e) distribuirea echitabilă a veniturilor;

E (a + b + c +d+ e).
5) Combinaţia mai multor măsuri de politică economică, pentru realizarea unuia sau mai multor obiective
reprezintă:
a) un program de politică economică;
b) o strategie de politică economică;

13.2 Tipologia politicilor economice
1) Constituie politici de reglare conjuncturală:

a) politicile monetare;
b) politicile bugetare;
c) politicile preţurilor;
d) politicile veniturilor;
e) toate variantele de mai sus.
2) În funcţie de orientarea doctrinară politicile economice se delimitează în:

a) politici economice liberale;
b) politici economice intervenţioniste;
c) politici de salvgardare;
d) politici demografice;
e) politici bugetare.

A (a + b + c); B (a + b + e); C (a + c); D (a + b + d); E (a + b).
3) Instrumentele tradiţionale ale politicii economice sunt:

a) componentele bugetare;
b) cantitatea de monedă;
c) cursul de schimb;
d) normele de fixare a preţurilor şi salariilor, concretizate în politica preţurilor şi politica veniturilor.

A (a + b + c); B (a + b + c+d); C (a + c); D (a + b + d); E (a + b).
. Răspunsul la test se găseşte la pagina 405.

13.3 Politica monetară
1) Prin politica open-market, atunci când Banca Centrală cumpără titluri de pe piaţa financiară:
a) creşte cantitatea de monedă de pe piaţa monetară;
b) reduce cantitatea de monedă de pe piaţa monetară;
c) se majorează cursul titlurilor;
d) se micşorează cursul titlurilor.

A (a + c); B (a + b); C (a + d); D (a + b + c); E (a + b + d).
2) Instrumentele politicii monetare sunt:

a) manevrarea taxei rescontului;
b) politica open-market;
c) variaţia cotelor rezervelor obligatorii;
d) masa monetară;
e) cursul de schimb.

E (a + b + c + e).
3) Taxa rescontului:
e) reprezintă operaţiunea prin care Banca de Emisiune achiziţionează la vedere de la băncile
comerciale efecte de comerţ deja scontate de acestea, monetizându-le la o valoare diminuată
cu suma corespunzătoare taxei de rescont;
f) este rata dobânzii de bază a Băncii Centrale aplicată la cumpărarea înaintea de scadenţă a unui
efect de comerţ de la o bancă comercială (care l-a scontat deja clientului său), ea fiind dedusă
din valoarea nominală a efectului de comerţ respectiv ;
g) influenţează în mod direct taxa scontului;
h) este mai mare decât taxa de scont.

A (a + b); B (b + c); C (a + b + c); D (a); E (a + c).
4) Variaţia cotei rezervelor obligatorii constituie un instrument al politicii monetare care:

a) constă în obligaţia pe care o impune Banca Centrală băncilor comerciale de a-şi deţine sub
formă de monedă legală o parte din disponibilităţile atrase din economie;
b) are un caracter prudenţial, mărind gradul de lichiditate al băncilor comerciale;
c) oferă bune rezultate atât în economiile în care există bilete de bancă într-o proporţie mare, cât
şi în cele în care predomină moneda scripturală.
d) diminuează resursele de creditare ale băncilor comerciale;
e) diminuează capacitatea băncilor comerciale de a crea monedă prin credit.

E (a + b + c + e).
5) Politica ”open – market” este un instrument de politică monetară:

a) de origine britanică;
b) de origine americană;
c) care constă în vânzarea sau cumpărarea pe piaţa monetară, către sau de la celelalte bănci, a
unor efecte publice sau private, demonetizându-le, adică retrăgând o anumită cantitate de
monedă atunci când le vinde, sau, dimpotrivă, monetizându-le, adică permiţând pătrunderea
monedei Băncii Centrale în schimbul titlurilor, atunci când le cumpără;
d) care determină modificarea structurii masei monetare din circulaţie în defavoarea sau
favoarea lichidităţii;
e) constă în obligaţia pe care o impune Banca Centrală băncilor comerciale de a-şi deţine sub

A (a + b + c + d + e); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c+d);
E (a + b + c + e).

Subiecte teoretice:
1. Tipologia politicilor economice
2. Instrumentele politicii monetare
Test grilă:
1) Prin politica open-market, atunci când Banca Centrală cumpără titluri de pe piaţa financiară:
a) creşte cantitatea de monedă de pe piaţa monetară;
b) reduce cantitatea de monedă de pe piaţa monetară;
c) se majorează cursul titlurilor;
d) se micşorează cursul titlurilor.

A (a + c); B (a + b); C (a + d); D (a + b + c); E (a + b + d).
2) Instrumentele politicii monetare sunt:

a) manevrarea taxei rescontului;
b) politica open-market;
c) variaţia cotelor rezervelor obligatorii;
d) masa monetară;
e) cursul de schimb.

E (a + b + c + e).
3) Taxa rescontului:
a) reprezintă operaţiunea prin care Banca de Emisiune achiziţionează la vedere de la
băncile comerciale efecte de comerţ deja scontate de acestea, monetizându-le la o
valoare diminuată cu suma corespunzătoare taxei de rescont;
b) este rata dobânzii de bază a Băncii Centrale aplicată la cumpărarea înaintea de
scadenţă a unui efect de comerţ de la o bancă comercială (care l-a scontat deja
clientului său), ea fiind dedusă din valoarea nominală a efectului de comerţ
respectiv ;
c) influenţează în mod direct taxa scontului;
d) este mai mare decât taxa de scont.

A (a + b); B (b + c); C (a + b + c); D (a); E (a + c).
4) Variaţia cotei rezervelor obligatorii constituie un instrument al politicii monetare care:

a. constă în obligaţia pe care o impune Banca Centrală băncilor comerciale de a-şi deţine sub
b. are un caracter prudenţial, mărind gradul de lichiditate al băncilor comerciale;
c. oferă bune rezultate atât în economiile în care există bilete de bancă într-o proporţie mare, cât
şi în cele în care predomină moneda scripturală.
d. diminuează resursele de creditare ale băncilor comerciale;
e. diminuează capacitatea băncilor comerciale de a crea monedă prin credit.

E (a + b + c + e).
5) Politica ”open – market” este un instrument de politică monetară:

a) de origine britanică;
b) de origine americană;
c) care constă în vânzarea sau cumpărarea pe piaţa monetară, către sau de la celelalte
bănci, a unor efecte publice sau private, demonetizându-le, adică retrăgând o
anumită cantitate de monedă atunci când le vinde, sau, dimpotrivă, monetizându-
le, adică permiţând pătrunderea monedei Băncii Centrale în schimbul titlurilor,
atunci când le cumpără;
d) care determină modificarea structurii masei monetare din circulaţie în defavoarea
sau favoarea lichidităţii;
e) constă în obligaţia pe care o impune Banca Centrală băncilor comerciale de a-şi
deţine sub formă de monedă legală o parte din disponibilităţile atrase din
economie;

A (a + b + c + d + e); B (a + b); C (a + b + e); D (a + b + c+d);
E (a + b + c + e).
6) Instrumentele tradiţionale ale politicii economice sunt:

a) componentele bugetare;
b) cantitatea de monedă;
c) cursul de schimb;
d) normele de fixare a preţurilor şi salariilor, concretizate în politica preţurilor şi
politica veniturilor.

A (a + b + c); B (a + b + c+d); C (a + c); D (a + b + d); E (a + b).
7) Reprezintă obiective ale politicii economice:

a) realizarea echilibrului extern prin existenţa unei balanţe externe echilibrate;
b) distribuirea echitabilă a veniturilor;
c) asigurarea protejării mediului înconjurător;
d) controlul şomajului şi inflaţiei;
e) asigurarea unei creşteri echilibrate a economiei.

E (a + b + c + e).
8)Principalele componente ale politicii economice sunt:

a) statul;
b) obiectivele;
c) întreprinderile;
d) menajele;
e) instrumentele.

E (a + b + c + e).
9) Careul magic este un multiplu obiectiv al politicii economice definit în literatura occidentală
prin următoarele obiective:
a) creşterea echilibrată a economiei;
b) realizarea unei balanţe de plăţi echilibrate;
c) reducerea şomajului;
d) reducerea inflaţiei;
e) creşterea productivităţii marginale a capitalului.

A (a + b + c); B (a + b + c + d); C (a + b + e); D (a); E (a + b).
10) Constituie obiective majore ale politicii economice:

a) asigurarea unei creşteri echilibrate a economiei în general, apreciate prin rata de creştere a PIB ;
b) controlul şomajului sau realizarea unei pieţe a forţei de muncă echilibrate, apreciate prin rata
şomajului;
c) controlul inflaţiei sau asigurarea unui nivel al preţurilor stabil, apreciat prin indicele de creştere a
preţurilor de consum;
d) realizarea echilibrului extern, adică a unei balanţe de plăţi echilibrate, apreciate prin cota deficitului
balanţei de plăţi faţă de PIB;
e) distribuirea echitabilă a veniturilor;

E (a + b + c +d+ e).
Răspuns 13.1
Test grilă:
1. A(a+b+c+d+e);
2. B(a+b+c);
3. B(a+b+c+d);
4. E(a+b+c+d+e);
5. c.
Răspuns 13.2
Test grilă:
1. e;
2. E(a+b);
3. B(a+b+c+d).
Răspuns 13.3
Test grilă:
1. A(a+c);
2. D(a+b+c);
3. B(b+c);
4. A(a+b+c+d+e);
5. D(a+b+c+d).

BUGETUL DE STAT. POLITICA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR PUBLICE
14.1 Bugetul de stat
24) Excedentul bugetar:

f) corespunde situaţiei în care veniturile bugetare sunt mai mici decât cheltuielile
bugetare;
g) corespunde funcţionării echilibrate a economiei naţionale;
h) reprezintă surplusul veniturilor peste cheltuielile bugetului public;
i) peste un anumit nivel, considerat minim, generează efecte negative în economie
întrucât imobilizează resursele financiare şi le sustrage activităţii productive;
j) pe termen lung, favorizează nerecurgerea la împrumuturi sau diminuarea datoriei
publice.
E (c + d + e).
25) Finanţarea deficitului bugetului de stat se poate realiza prin:

f) împrumuturi publice interne şi externe;
g) emisiunea monetară suplimentară;
h) împrumuturi publice interne şi externe şi emisiunea monetară suplimentară.
A (a + b + c); B (a); C (b ).
26) Serviciul datoriei externe reprezintă:
a) suma ratelor scadente, a dobânzilor, comisioanelor şi altor obligaţii în contul datoriei
publice, exigibile în cursul unei perioade;
b) suma ratelor scadente, a dobânzilor, comisioanelor şi altor obligaţii în contul datoriei
externe, exigibile în cursul unei perioade;
c) ansamblul sumelor împrumutate de către stat şi de către agenţii economici privaţi în
vederea finanţării economiei;
d) o modalitate de limitare a capacităţii de creditare a băncilor.
27) Plăţile de transfer reprezintă:

a) un impozit direct;
b) un instrument al redistribuirii veniturilor;
c) un impozit negativ;
d) sume repartizate din bugetul de stat unor categorii defavorizate ale populaţiei sub
forma unor ajutoare sau îndemnizaţii sociale;
e) o modalitate de compensare a salariilor persoanelor cu venituri insuficiente.
A (a + b + c + e); B (a + b); C (b + c + d); D (a + b + c);
E (a + b + c + e).
28) Impozitul pe salariu este:

a) un impozit direct;
b) un impozit indirect;
c) un venit nefiscal al statului;
d) o formă fundamentală de venit.

14.2 Politica bugetară
14.3 Politica fiscală
14.4 Politici fiscale şi echilibrare bugetară
14.5 Eficacitatea politicilor bugetare şi fiscale
1) Curba lui Laffer exprimă:

a) relaţia dintre rata medie a impunerii şi venitul public rezultat din colectarea impozitului;
b) relaţia dintre rata inflaţiei şi rata şomajului;
c) relaţia dintre rata inflaţiei şi creşterea economică;
2) Deficitele bugetare acţionează ca:

a) stimulente ale cererii agregate;
b) elemente ce conduc la restrângerea cererii agregate;
3) Politica bugetară are ca instrumente:

a) veniturile publice;
b) cheltuielile publice;
c) multiplicatorul investiţiilor;
d) rata dobânzii;
e) masa monetară.
A (a + b + c + d + e); B (a + e); C (a + b + e); D (a + b + c);
E (a + b).
4)Multiplicatorul cheltuielilor publice:
a) exprimă creşterea venitului şi a producţiei care decurge din creşterea

cheltuielilor publice în condiţiile în care taxele şi impozitele rămân
nemodificate;
1
K=
b) se exprimă matematic astfel: 1−c ' ;
c) are acelaşi sens de evoluţie ca şi înclinaţia marginală spre consum;
−c '
d) se exprimă matematic astfel: 1−c' .
A (a + b + d); B (a + d); C (a + b + c); D (a + c + d).
5) Cheltuielile guvernamentale îmbracă următoarele forme:

a) achiziţiile guvernului reprezentând cheltuielile efectuate pentru procurarea
unor bunuri şi servicii (echipament pentru armată, construcţia de şosele,
edificii publice, salariile plătite funcţionarilor etc.);
b) cheltuielile agenţilor economici pentru procurarea de bunuri de capital;
c) plăţile de transfer guvernamentale (aşa numitul ”impozit negativ”), care
vizează asigurarea unor venituri minime necesare diferitelor categorii ale
populaţiei defavorizate (asistenţă pentru săraci sau pentru şomeri);
d) cheltuieli pentru bunurile de consum ale menajelor.
A (a + b + d); B (a + c); C (a + b + c); D (a + c + d).
29) Obiectivul politicii bugetare îl constituie:

a) utilizarea cheltuielilor şi veniturilor publice pentru a modifica echilibrul
macroeconomic global în vederea asigurării dezvoltării economice în condiţii de
stabilitate;
b) realizarea unui buget excedentar;
c) realizarea unui buget echilibrat;
7) Atunci când deficitul bugetar este provocat voit prin măsuri de politică economică, el se numeşte:
a) deficit conjunctural;
b) „effect boule de neige”;
c) deficit structural;
d) mentalitate ricardiană sau echivalenţă ricardiană.
BUGETUL DE STAT. POLITICA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR PUBLICE
Subiect teoretic:
Bugetul de stat. Politica bugetară
Test grilă:
1) Politica bugetară are ca instrumente:
a) veniturile publice;
b) cheltuielile publice;
c) multiplicatorul investiţiilor;
d) rata dobânzii;
e) masa monetară.
A (a + b + c + d + e); B (a + e); C (a + b + e); D (a + b + c);

E (a + b).
2) Multiplicatorul cheltuielilor publice:
a) exprimă creşterea venitului şi a producţiei care decurge din creşterea cheltuielilor

publice în condiţiile în care taxele şi impozitele rămân nemodificate;
1
K=
b) se exprimă matematic astfel: 1−c ' ;
c) are acelaşi sens de evoluţie ca şi înclinaţia marginală spre consum;
−c '
d) se exprimă matematic astfel: 1−c' .
A (a + b + d); B (a + d); C (a + b + c); D (a + c + d).
3) Cheltuielile guvernamentale îmbracă următoarele forme:

a) achiziţiile guvernului reprezentând cheltuielile efectuate pentru procurarea unor bunuri
şi servicii (echipament pentru armată, construcţia de şosele, edificii publice, salariile
plătite funcţionarilor etc.);
b) cheltuielile agenţilor economici pentru procurarea de bunuri de capital;
c) plăţile de transfer guvernamentale (aşa numitul ”impozit negativ”), care vizează
asigurarea unor venituri minime necesare diferitelor categorii ale populaţiei
defavorizate (asistenţă pentru săraci sau pentru şomeri);
d) cheltuieli pentru bunurile de consum ale menajelor.
A (a + b + d); B (a + c); C (a + b + c); D (a + c + d).
4) Obiectivul politicii bugetare îl constituie:
a) utilizarea cheltuielilor şi veniturilor publice pentru a modifica echilibrul

macroeconomic global în vederea asigurării dezvoltării economice în condiţii de
stabilitate;
b) realizarea unui buget excedentar;
c) realizarea unui buget echilibrat;
5) Atunci când deficitul bugetar este provocat voit prin măsuri de politică economică, el se numeşte:
a) deficit conjunctural;
b) „effect boule de neige”;
c) deficit structural;
d) mentalitate ricardiană sau echivalenţă ricardiană.

Răspuns test 14.1
1.E(c+d+e);
2.A(a+b+c);
3.b;
4.C(b+c+d);
5.a.
Răspuns test 14.2

6.a;
7.a;
8.E(a+b);
9.C(a+b+c);
10.B(a+c);
11.a;
12.c.

Grile Si Aplicatii Macro Toate Puse La Un Loc by Ciow

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile Si Aplicatii Macro Toate Puse La Un Loc by Ciow

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Unitatea de învăţare Nr.

1.4. Cererea şi oferta de monedă

Test de autoevaluare 1.4.

Alegeţi răspunsul corect:

3) Mobilul speculaţiei se referă la:

4) Mobilul afacerilor se referă la:

Alegeţi răspunsul corect:

Se dau următoarele date cu privire la o ţară, în perioadele t0 şi t1:

a) Determinaţi ritmul de creştere a PIB în perioada t1 faţă de perioada t2.

1. Bani din afara băncilor (numerar în circulaţie) 50

Răspunsul la test şi rezolvările la aplicaţii se găsesc la paginile 49 - 50.

1.5. Echilibrul pieţei monetare

1) Care din urmatoarele afirmaţii sunt adevărate:

Alegeţi răspunsul corect:

2) Care din urmatoarele afirmaţii nu sunt adevărate:

Alegeţi răspunsul corect:

3) Scăderea ofertei de monedă la o cerere datţ, conduce la:

Alegeţi răspunsul corect:

6) Creşterea ofertei de monedă la o cerere dată, conduce la:

7) Creşterea cererii de monedă la o ofertă dată are ca efect:

Alegeţi răspunsul corect:

Se cunosc următoarele corelaţii între indicatorii monetari şi variabilele independente:

Răspunsul la test şi rezolvarea la aplicaţie se găsesc la paginile 50 - 51.

1. 6. Teorii cu privire la cantitatea de bani

2) Conform teoriei metaliste a cantităţii de bani în circulaţie:

Alegeţi răspunsul corect:

5) Economistul american Milton Friedman, reprezentantul principal al Şcolii din Chicago:

Alegeţi răspunsul corect:

Răspunsul la test se găseste la pagina 52.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1

1) Creditul indeplineste urmatoarele functii social-economice:

Alegeti răspunsul corect:

2) Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate:

Alegeti raspunsul corect:

3) Care din urmatoarele afirmatii nu sunt adevarate:

9) Agregatul monetar reprezintă:

Se cunosc următoarele corelaţii între indicatorii monetari şi variabilele independente:

b) să se reprezinte grafic printr-o diagramă cerere-ofertă echilibrul de la punctul a);

d) să se determine acomodarea monetară pe care Banca Naţională trebuie să o întreprindă pentru a

Rezolvare Aplicaţia nr. 1

a) Ritmul creşterii PIB în termeni nominali:

Rezolvare Aplicaţia nr. 2

M1 = (1) + (2) + (3)

a) Stocul real de bani deţinut de sectorul privat este:

Rezolvare Aplicaţia nr. 4

a) Echilibrul pieţei monetare este dat de relaţia:

Unitatea de învăţare Nr. 2

PIAŢA CAPITALURILOR (FINANCIARĂ)

2.1 Obiectul pieţei de capital

3) Activele fizice cuprind:

Alegeţi răspunsul corect:

4) Obligaţiunea este un titlu de valoare pe termen lung la care:

Alegeţi răspunsul corect:

1) Venitul obţinut de posesorul de obligaţiuni se numeşte:

2.2 Instituţiile pieţei capitalului. Bursa de valori şi mecanismele ei

1) În cazul unei operaţiuni bursiere la termen, cumpărătorul câştigă atunci când:

3) Instituţia principală a pieţei financiare secundare este:

5) Numărul ani dividend (N.a.d.) constituie un indicator care:

Alegeţi răspunsul corect:

2.3 Rolul pieţei bursiere

1) Prin pachetul acţiunilor de control se înţelege:

2) Rolul bursei de valori este pus în evidenţă de următoarele aspecte:

Alegeţi răspunsul corect:

2) Constituie elemente ce evidenţiază rolul bursei de valori: