Tipurile de economii

În prezent se disting două tipuri de mecanisme diferite de organizare a unei

economii:

1. în primul tip de organizare, statul este cel care ia majoritatea deciziilor

economice
2. în celelalte tip de organizare deciziile se iau pe piață, adică acolo unde
indivizii tranzacționa ază bunuri și servicii prin intermediul banilor.
Într-o economie de piață indivizii și firmele iau cele mai importante
decizii referitoare la producție și consum. Firmele produc bunurile care
aduc cele mai mari profituri cu tehnologiile cele mai ieftine. Forma
externă a economiei de piață în care statul nu deține aproape niciun
rol economic este așa numită economie liberă. În schimb, într-o
economie de comandă, deciziile referitoare la producție și repartiția
aparține în întregime a statului.

Nevoi și resurse
Nevoile reprezintă cerințe obiective ale vieții umane, al existenței și al
dezvoltării purtătorilor ei: Indivizii, grupele sociale, statele, națiunile,
societate în ansamblul ei. Nevoile evidențiază exigențe le umane ale
indivizilor și colectivităților, exigent exigențe ce pot fi satisfăcute cu bunuri și
servicii. Nevoile au un caracter regenerabilă și concurențial. Nevoile
alcătuiesc un sistem și au un pronunțat caracter dinamic, regenerabile, astfel
încât întotdeauna vor exista noi nevoi, deoarece structura și calitatea
cerințelor de consum se modifică la rândul tău. Satisfacerea celor mai multe
dintre nevoile existențe are un caracter temporar, astfel încât nevoile
satisfăcute se vor manifesta din nou după o perioadă cu intensitate mai
mare sau mai mică. Cele mai importante caracteristici ale nevoilor sunt:
nelimitate ca număr, cantitativ limitate, concurente, complementare, au un
pronunțat caracter dinamic.

Resursele economice reprezintă potențialul natural, material, științific,

informațional și uman de care dispune societatea la un moment dat în
vederea satisfacerii nevoilor individuale și care exprimă posibilitățile ei de
dezvoltare. Volumul și calitatea resurselor condiționează în mod definitoriu
nivelul la care individul își satisface nevoile atât la nivel individual cât și la
nivel social. Resursele sunt formate în esența din 4 componente:

1. resurse materiale: obținute prin activitatea desfășurată de oameni

 2. resursele umane (reprezentate de oameni ) care sunt formate din
muncă și abilitatea interprinderii lor. Resursele umane depind de
factorul demografic de numărul și de calitatea inclusiv structura
resurselor de muncă existente la un moment dat între o societate
3. resursele informaționale reprezintă produsul activității de cercetare
științifică si constă în informații utile ce pot fi folosite în activitatea
economică pentru a mării potențialul tehnico-productiv al societății.
4. Resurse informaționale: reprezintă acele resurse fără de care
activitatea economică nu poate fi derulată. Resursele sunt analizate
atât că stocuri cât și ca fluxuri , adică ca proces de atragere și utilizare
economică a lor într-o perioadă de timp. Caracteristica fundamentală a
resurselor economice este caracterul lor limitat adică insuficiența lor în
raport cu nevoile aflate într-o continuă evoluție și diversificare. În
raport cu creșterea și diversificarea trebuințelor umane, resursele o
fost și au rămas limitate. Raritatea resurselor Și implicit a bunurilor
reprezintă o caracteristică universală economie. Se pune astfel
problema optimizării raportului între nevoi și resurse. Teoria
economică studiază și analizează modul în care societatea identifică și
utilizează resursele rare de care dispune în vederea satisfacerii
diferitelor nevoi în continuă creștere.

Definirea conceptului de raritate

Raritatea resurselor este tensiunea dintre nevoi nelimitate și resurse
limitate. Pentru economiști raritatea resurselor este legată de dificultatea de
a produce în comparație cu nevoile cu nevoile consumatorilor care sunt
nelimitate. În teoria neoclasica, raritatea se exprimă sub forma restricțiilor,
ceea ce implică necesitatea alegerii și constituie baza mecanismului de
formare a prețurilor. Principalele cauze ale rarității resurselor sunt: cauze
naturale, cauze tehnice, cauze economice, cauze instituționale, cauze
religioase. Costurile de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă de
alocare a resurselor, sacrificate în favoarea alternativei alese. Costul de
oportunitate sau costul șansei sacrificate constă în aprecierea acordată celei
mai bune dintre șansele sacrificate atunci când se face o alegere, când se
adoptă o decizie de a produce, a cumpăra, sau a realiza. Costul de
oportunitate se determină raportând efectul pierdut la cel câștigat sau prin
raportarea cantității din bunul la care se renunță la cantitatea din bunul care
se dorește.
Posibilitățile tehnologice ale economiei
Atunci când la nivelul unei economii se stabilește ce și cum se va produce se
hotărăște de fapt cum se vor aloca resursele disponibile pe mine de categorii
de bunuri și servicii care se vor realiza. Dat fiind faptul că bunurile sunt rare
comparativ cu nevoile, economia trebuie să știe cum să-și gestioneze
resursele limitate. Orice societate trebuie să ia o serie de decizii cu privire la
intrările și ieșirile din economie. Intrările sunt bunurile sau serviciile pe care
Interprinderi le le folosesc în procesul de producție. O economie folosește o
tehnologie de care dispune pentru a combina intrările și a produce ieșirile.
Ieșirile sunt diversele bunuri sau servicii cu valoare de întrebuințare care
rezultă din procesul de producție și care se consumă. Intrările sunt
cunoscute sub denumirea de factor de producție. Folosind cei doi termeni
putem reformula cele trei probleme importante ale economiei spunând că
societatea trebuie să decidă: ce ieșiri sa producă și în ce cantitate, cum să le
producă (adică prin ce tehnici trebuie combinate intrările pentru a se obține
ieșirile dorite), pentru cine se va produce și cui vor fi distribuite aceste ieșiri.

Resursele materiale și limitele lor

Resursele limitate și populația Concepția ecologistă spune că activitățile
umane amenință destramarea rețelei ecosistemelor naturale, iar
consecințele neprevăzute amenință copleșirea inventivității anului. Adepții
acestei filozofii sunt de părere că omenirea trebuie să practice o creștere
economică și să învețe să trăiască în condițiile existenței. La cealaltă
extremă se află adepții așa zisei teorii absolvente care consideră că ne aflăm
departe de epuizarea atât a resurselor naturale cat și a potențialului
tehnologic. Conform acestei păreri putem spera într-o creștere economică
fără limită și într-o ridicare continua a nivelului de trai. Perspectiva creșterii
consumului unei populații care crește rapid constituie esența multor
previziuni sumbre cu privire la mediul înconjurător. Procesul tehnologic a
împins mai departe limita procesului de producție în SUA. Acest proces s-a
făcut pe atât de rapid încât creșterea producției a fost superioară creșterii
populației.

Alocarea resurselor naturale

Resursele naturale utilizabile includ pământul, resursele minerale, și
pădurile. Într-o economie concurențială ce funcționează bine este de
așteptat că resursele naturale utilizabile să fie alocate și evaluate într-un
mod eficient. O a doua categorie de resurse naturale cunoscute sub numele
de resurse neutilizabile poate cauza în mod clar probleme economice. Se
numește resursă neutilizabile o resursă a cărei utilizare nu implică niciun
cost pentru indivizi dar implică anumite costuri pentru societate. Tehnicile de
gestionare a resurselor depinde de gradul de regenerare. Se numește
neregenerabilă o resursă care există în cantități limitate și care nu se
regenerează suficient de repede pentru a fi relevanta din punct de vedere
economic. O a doua categorie este reprezentată de resursele negenerabile
care sunt neîmprospătate în mod regulat și care dacă sunt gestionate
adecvat pot aduce servicii folositoare pe timp nelimitat. Utilizarea eficientă a
resurselor neregenerabile implică distribuția unor cantități limitate de
resurse de-a lungul timpului. Utilizarea prudentă a resurselor regenerabile
include asigurarea fluxului de servicii corespunzător. Chiar dacă ponderea
resurselor în totalul veniturilor este mică ar fi de neconceput să considerăm
că resursele nu sunt independente pentru creșterea economică. Atat
economiiștii cat și ecologiștii sunt de acord că actuala generație trebuie să
lase generațiilor viitoare un stoc de bunuri cu capital. Economiștii
accentuează însă că compoziția activelor ar trebui să depindă de
productivitatea lor viitoare. Ponderea sectoarelor consumatoare de resurse
in economie a scăzut. Prețul petrolului și gazelor naturale ca și pondere al lor
în economia națională au scăzut semnificativ.

Efectele folosirii resurselor naturale

O externalitate se produce atunci când producția și consumul dau naștere la
costuri sau beneficii involuntare pentru alții. Mai precis o externalitate este
efectul unui agent economic asupra situației unui alte agent economic, în
condițiile în care aceste efecte nu este reflectat în bani sau în tranzacții de
piață. Externalitățile se prezintă sub mai multe forme: unele sunt pozitive
(economiile externe) altele sunt negative( dezeconomiile externe)

Bunurile publice
Bunurile publice sunt bunurile ale căror avantaje se răspândesc în mod
indivizibil la nivelul întregii comunități, indiferent dacă indivizii doresc sau nu
să achiziționeze aceste bunuri. Bunurile private sunt cele care pot fi
împărțite și furnizate separat diferiților indivizi fără a genera beneficii sau
costuri externe pentru ceilalți indivizi. Furnizare eficientă a bunurilor publice
impune adesea intervenția statului în timp ce bunurile private pot fi eficient
alocate de către piețe.
Poluatorii decid să elimine poluarea nu până la nivelul la care beneficii
obținute din reducerea suplimentare a poluării sunt egale cu costul
suplimentar ai eliminării poluării. În general, economiștii caută să determine
nivelul eficient din punct de vedere social al poluării prin cântărirea costurilor
și beneficiilor sociale , mai precis eficiența propune ca beneficiul marginal
social rezultat din reducerea poluării să fie egal cu costurile marginale
sociale ale acestor reduceri.
Egalitatea are loc atunci când beneficiul marginal pentru sănătate și
patrimoniul natiunii obținute prin reducerea cu o unitate sunt identice cu
costurile marginale ale acestei reduceri. Pentru determinarea nivelului
eficient al poluării economiștii ne comunică o metodă cunoscută sub
denumirea de analiza cost-beneficiu. Cu ajutorul ei nivelurile de eficiență si
stabilesc prin cântărirea costurilor marginale ale unei acțiuni cu beneficii
marginale ale acelei acțiuni utilizate. Reducerea poluării la zero impune în
general costuri uriașe în timp ce beneficiile marginale ale eliminării ultimelor
grame de substanțe poluante pot fi derizorii. In anumite situații este chiar
imposibil să continuăm să producem cu emisii zero, o atare concepție putând
impune o închidere a industriei siderurgice sau interzicerea traficului.
O economie de piață nereglementată va genera poluare sau alte externalități
la un nivel la care beneficiile marginale private ale reducerii poluării sunt
egale cu costurile marginale private ale acestei reduceri. Eficiența impune ca
beneficiul social marginal să fie egal cu costul social marginal al reducerii
poluării. Într-o economie nereglementată reducerea va fi prea mică iar
poluarea prea mare.