Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Macroeconomie
- SUPORT DE CURS ÎN FORMAT ID –
Autori:
Prof. Univ. Dr. CATALIN HUIDUMAC
Lect. Drd. BURGHELEA CRISTINA
Lect. Drd. NICULESCU DANIELA
Asist. Univ. Drd. DOSPINESCU ANDREI
Introducere
1
Cuprinsul suportului de curs
Unitatea de învăț are nr. 1 – FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI 4
ŞI PRODUCŢIEI
1.1. Sectoarele instituţionale ale economiei naţionale 5
1.2. Operaţiuni ale agenţilor economici 7
1.3. Fluxuri şi stocuri 9
1.4. Fluxul circular al venitului şi producţiei 11
1.5. Tema de control a unităț ii de învăț are nr. 1 25
1.6. Testul de autoevaluare nr. 1 26
1.7. Bibliografia specifică unităț ii de învăț are nr. 1 27
Unitatea de învăț are nr. 2 - BANII ŞI SISTEMUL BANCAR 28
2.1. Moneda şi rolul său în economie 29
2.2. Sistemul bancar 32
2.3. Oferta de monedă 35
2.4. Cererea de monedă 46
2.5. Echilibrul pieţei monetare 51
2.6. Tema de control a unităț ii de învăț are nr. 2 53
2.7. Testul de autoevaluare nr. 2 53
2.8. Bibliografia specifică unităț ii de învăț are nr. 2 55
Unitatea de învăț are nr. 3 - INDICATORII MACROECONOMICI 56
3.1. Produsul intern brut 57
3.2. Produsul naţional brut 63
3.3. Produsul intern brut 64
3.4. Produsul naţional net şi venitul naţional 64
3.5. Tema de control a unităț ii de învăț are nr. 3 67
3.6. Testul de autoevaluare nr. 3 67
3.7. Bibliografia specifică unităț ii de învăț are nr. 3 69
Unitatea de învăț are nr. 4 - CHELTUIELILE AGREGATE ŞI 70
PRODUSUL INTERN BRUT
4.1. Consumul şi economiile 71
4.2. Investiţiile 80
4.3. Echilibrul produsului intern brut 87
4.3.1. Cheltuielile agregate 88
4.3.2. Echilibrul PIB într-o economie închisă şi fără sector public 88
4.3.3. Schimburile internaţionale şi echilibrul PIB 93
4.3.4. Sectorul public şi echilibrul PIB 96
4.4. Tema de control a unităț ii de învăț are nr. 4 100
4.5. Testul de autoevaluare nr. 4 100
4.6. Bibliografia specifică unităț ii de învăț are nr. 4 102
Unitatea de învăț are nr. 5 - MODELUL IS-LM 103
5.1. Piaţa bunurilor şi curba IS 105
5.2. Piaţa monetară şi curba LM 107
5.3. Echilibrul pe termen scurt 111
5.4. Tema de control a unităț ii de învăț are nr. 5 113
5.5. Testul de autoevaluare nr. 5 113
5.6. Bibliografia specifică unităț ii de învăț are nr. 5 114
2
Unitatea de învăț are nr. 6 - ŞOMAJUL ŞI INFLAŢIA 115
6.1. Şomajul 116
6.2. Inflaţia 123
6.3. Relaţia inflaţie-şomaj 130
6.4. Tema de control a unităț ii de învăț are nr. 6 133
6.5. Testul de autoevaluare nr. 6 133
6.6. Bibliografia specifică unităț ii de învăț are nr. 6 135
Unitatea de învăț are nr. 7 - CREŞTEREA ECONOMICĂ 136
7.1. Natura creşterii economice 137
7.2. Factorii creşterii economice 138
7.3. Beneficiile şi costurile creşterii economice 143
7.4. Teorii şi modele ale creşterii economice 145
7.5. Politici de creştere economică 147
6.4. Tema de control a unităț ii de învăț are nr. 6 149
6.5. Testul de autoevaluare nr. 6 150
6.6. Bibliografia specifică unităț ii de învăț are nr. 6 150
8. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ ÎNTREGULUI SUPORT DE CURS 151
9. RĂSPUNSURILE TESTELOR DE AUTOEVALUARE 153
10. NOTIȚ ELE CURSANTULUI 154
3
Unitatea de învăţare nr. 1
4
1.1 Sectoarele instituţionale ale economiei naţionale
5
Sunt cuprinşi astfel toţi acei agenţi economici care produc pentru piaţă, oferă bunuri
comerciale şi obţin pe această bază venituri.
- Menaje sau gospodării. Aici sunt incluse ansamblul persoanelor fizice aflate
în calitate de consumatori şi, eventual, în calitate de producători atunci când producţia
este organizată în cadrul întreprinderilor individuale. În această ultimă ipostază,
menajele oferă bunuri şi servicii marfă nefinanciare. Veniturile obţinute, cu precădere
din plata muncii dar şi din unele transferuri efectuate de alte sectoare, sunt destinate
satisfacerii nevoilor de consum.
6
- Străinătatea (restul lumii sau exteriorul). Acest sector sintetizează relaţiile
dintre unităţile rezidente şi cele nerezidente.
7
Operaţiunile de repartiţie descriu astfel distribuţia veniturilor rezultate din
producţie precum şi redistribuirea asigurată de administraţiile publice. Impozitele
percepute de stat şi de colectivităţile locale fac obiectul redistribuirii către
întreprinderi sub forma subvenţiilor de exploatare (sume ce permit întreprrinderilor să
vândă la un preţ inferior costurilor de producţie) sau către menaje. În mod analog,
cotizaţiile sociale sunt redistribuite sub forma prestaţiilor sociale. Instituţiile
financiare contribuie la repartiţia veniturilor acordând dobânzi şi dividende sau
beneficiind de dobânzi şi dividende. În acelaşi timp, există o multitudine de
transferuri de venituri între un stat şi restul lumii.
8
1.3. Fluxuri şi stocuri
9
monetare cât valoarează autoturismul mai nou şi 1600 valoarea autoturismului mai
vechi). Schimbarea stocului de capital din iunie 2011 până în iunie 2012 este
bineînţeles nu 1400 unităţi monetare ci 1000 unităţi monetare.
Aceasta rezultă din investiţia în noua maşină, cunoscută drept investiţie brută,
de 1400 unităţi monetare minus deprecierea vechiului autoturism de 400 unităţi
monetare. Diferenţa dintre investiţia brută şi deprecierea capitalului este cunoscută
drept investiţie netă.
O analogie utilă pentru a ilustra distincţia dintre fluxuri şi stocuri este una
fizică în care există o cadă, un robinet şi un canal. Presupunem că în cadă există o
cantitate de apă, robinetul este deschis şi nu există dop la canal.
Astfel, apa curge în şi se scurge din cadă. Apa din cadă este un stoc, iar apa
care intră prin robinet şi cea care iese prin canal sunt fluxuri. Dacă fluxul prin robinet
este mai mare decât fluxul prin canal, stocul de apă din cadă creşte.
Dacă invers, fluxul prin canal este mai mare decât fluxul prin robinet, stocul
de apă scade. În acest exemplu există două fluxuri şi un stoc, iar stocul este
determinat de cele două fluxuri.
Presupunem că rata scurgerii apei prin canal este o constantă care nu poate fi
controlată. Dacă prin deschiderea robinetului cantitatea de apă care intră în cadă
excede cantitatea care se scurge din cadă stocul de apă creşte. Şi invers, atunci când
robinetul este închis, stocul de apă scade deoarece cantitatea de apă ce se scurge este
superioară cantităţii de apă care intră în cadă.
În termenii conceptelor de stoc de capital, investiţie şi depreciere prezentate
prin referirea la autoturisme, putem gândi că apa din cadă reprezintă stocul de capital,
iar apa care intră în cadă şi cea care se scurge din cadă corespund investiţiei brute şi,
respectiv, deprecierii.
Diferenţa dintre cele două fluxuri de apă constituie investiţia netă, care poate fi
evident pozitivă sau negativă după cum nivelul apei creşte sau scade.
Presupunem în continuare că cineva vrea să menţină stocul de apă la un
anumit nivel. Dacă stocul existent excede stocul dorit se impune o acţiune corectivă
care să reducă fluxul de intrare. Invers, atunci când stocul existent este mai mic decât
cel dorit, acţiunea corectivă urmăreşte accelerarea fluxului de intrare.
Se observă astfel că stocul determină fluxul în sensul că acţiunile individuale
care ajustează fluxurile sunt declanşate de nivelul stocului. În analiza economică care
10
urmează, fluxurile (precum venitul naţional şi cheltuielile) vor fi determinate de
stocuri (precum oferta de monedă).
11
Pe de altă parte, presupunem că firmele vând integral bunurile şi serviciile
produse menajelor, iar profiturile obţinute din activităţile desfăşurate ajung tot la
menaje (proprietarii firmelor aparţin de fapt sectorului menaje).
Această economie poate fi vizualizată apelând la figura 1.1.
Venit (Y)
Factori de producţie
M F
Bunuri şi servicii
Cheltuieli de consum (C)
Între menaje şi firme există două tipuri de fluxuri: fluxuri reale şi fluxuri
monetare. Mai întâi, menajele furnizează firmelor factori de producţie, primind în
schimb un venit pentru serviciile furnizate.
Acest venit este cheltuit pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor necesare
furnizate de către firme. Fiecare flux real (de factori de producţie şi de bunuri şi
servicii) este însoţit de un flux monetar în sens opus (de venituri - Y şi de cheltuieli -
C).
În aceste condiţii, devine evident că într-o astfel de economie valoarea
venitului primit de menaje de la firme trebuie să fie egală cu valoarea cheltuielilor de
consum pe care le fac menajele.
În caz contrar, firmele ar înregistra fie câştiguri, fie pierderi care nu sunt
transferate menajelor, furnizoare în ultimă instanţă de factori de producţie.
Este, de asemenea, evident că valoarea bunurilor şi serviciilor produse de
firme, adică valoarea outputului acestora, este egală cu valoarea cheltuielilor
ocazionate de cumpărarea bunurilor şi serviciilor.
12
Altfel spus, există egalitatea:
Economiile menajelor
13
Figura 1.2 Fluxurile reale şi fluxurile monetare într-o economie cu economisire şi
investiţie
Venit
Factori de producţie
Venit
Factori de producţie
M Fc Fk
14
economisesc o parte din venitul lor. Aceste economii sunt prezentate ca un flux
dinspre menaje sau retrageri din fluxul circular.
Economiile menajelor nu reprezintă plăţi directe nici pentru bunuri de consum
şi nici pentru bunuri de capital şi din acest motiv nu apar pe figură ca un flux între
cele două sectoare instituţionale, ci pur şi simplu ca un flux dinspre menaje.
Pentru a face această reprezentare mai simplă ne putem imagina că cele două
tipuri de firme FC şi FK, formează de fapt o singură categorie, un sector agregat
denumit simplu firme (F).
Ca urmare, nu vor mai exista două fluxuri de venituri de la firme către menaje,
ci unul singur care reprezintă suma celor două fluxuri. În mod similar, în locul a două
fluxuri de servicii ale factorilor către firme există unul singur, privit ca sumă a
fluxurilor din figura 1.2.
Fluxul de cheltuieli ale menajelor pentru bunurile şi serviciile achiziţionate de
la firme este identic cu cel anterior. Prin agregarea tuturor firmelor din economie într-
un singur sector, fluxul de bunuri de capital de la un tip de firme la altul şi fluxul de
cheltuieli reprezentând investiţii pentru aceste bunuri dispar.
Figura 1.3 arată fluxul de cheltuieli pentru investiţii ca încasări nete ale
firmelor.
Venit (Y)
Factori de producţie
M F
Bunuri şi servicii
15
Figura 1.4 reproduce figura 1.3, însă prezintă doar fluxurile financiare,
excluzând fluxurile de factori de producţie şi pe cele de bunuri şi servicii.
M F
C
S I
Se observă în această figură că firmele plătesc iar menajele obţin un venit (Y).
Menajele cheltuiesc pentru consum o parte din venit (C), iar o altă parte o
economisesc (S).
Deoarece economiile reprezintă un venit necheltuit, ele nu pot constitui
transferuri directe de resurse către firme. Pe baza încasărilor, firmele fac cheltuieli
pentru investiţii (I) în vederea achiziţionării de bunuri de capital menite să asigure
dezvoltarea viitoare. Investiţiile constituie injecţii în fluxul circular al venitului.
Economiile pe care menajele le realizează din venitul lor şi investiţiile pe care
firmele le fac pentru bunurile de capital sunt într-un anume sens legate între ele.
Pieţele de capital, pieţe pe care oamenii se împrumută, furnizează mecanismul care
asigură relaţionarea variabilelor economii şi investiţii.
Menajele îşi plasează economiile în tipuri diferite de active financiare, iar
firmele se împrumută într-o varietate de moduri de la menaje pentru a-şi susţine
activitatea investiţională.
Să privim din nou, pe baza figurii 1.4, conceptele de venit, output şi cheltuială
cuprinse în această reprezentare a economiei. Privind sectorul firme se observă trei
16
săgeţi, două conducând către acest sector şi una având drept punct de pornire acest
sector.
Ne reamintim că tot ceea ce firmele primesc urmează să fie folosit pentru plăţi.
Firmele nu posedă nimic, iar profiturile pe care ele le realizează ajung la menaje sub
formă de venit al factorilor.
În aceste condiţii, devine evident că veniturile obţinute de menaje de la firme
trebuie să fie egale cu cheltuielile efectuate de menaje pentru achiziţionarea bunurilor
de consum plus cheltuielile firmelor pentru bunurile de investiţii:
Y=C+I
În mod similar cu cazul firmelor, se observă în aceeaşi figură 1.4 trei săgeţi
pentru sectorul menaje, una către şi două săgeţi dinspre acest sector. Deoarece
menajele trebuie să dispună de veniturile lor, fie pentru consum fie pentru
economisire, este evident că suma dintre consum şi economii trebuie să fie egală cu
venitul menajelor:
Y=C+S
Penultima expresie spune că valoarea întregului venit trebuie să fie egală cu
cheltuiala la nivelul ansamblului economiei. Conceptul de cheltuială are acum o sferă
mai largă deoarece include atât cheltuiala pentru investiţie cât şi cheltuiala pentru
consum.
Valoarea outputului din economie este egală, aşa cum s-a menţionat anterior,
cu venitul sau cu cheltuiala. Pentru a înţelege acest lucru, tot ceea ce trebuie făcut este
de a recunoaşte că valoarea bunurilor şi serviciilor produse este egală cu valoarea
plasată asupra lor de cumpărătorii finali ai acestor bunuri şi servicii.
Această valoare este valoarea cheltuielilor de consum plus cheltuiala pentru
investiţie. Deci, venitul, cheltuiala şi outputul sunt iarăşi egale în această reprezentare
mai realistă a economiei.
Trebuie însă efectuată o distincţie clară între cheltuiala pentru bunuri finale,
plata factorilor de producţie şi cheltuiala pentru bunuri şi servicii intermediare. Să
înţelegem aceste diferenţe cu ajutorul unui exemplu.
Presupunem un student care decide să cumpere un baton de ciocolată de la
magazinul din incinta universităţii. Preţul acestuia este de 50 unităţi monetare. Un
baton de ciocolată este achiziţionat de la un vânzător en-gros pentru preţul de 40
unităţi monetare. La rândul său, angrosistul cumpără ciocolată de la producătorul său
pentru un preţ unitar de 36 unităţi monetare.
17
Producţia unei ciocolate ocazionează următoarele cheltuieli:
lapte – 2 unităţi monetare;
boabe de cacao – 4 unităţi monetare;
zahăr – 4 unităţi monetare;
electricitate - 6 unităţi monetare;
salarii plătite lucrătorilor - 14 unităţi monetare.
Profitul unitar este de 6 unităţi monetare şi este distribuit acţionarilor.
Cheltuiala totală în magazinul de ciocolată este 162 unităţi monetare (50 + 40 + 36 +
2 + 4 + 4 + 6 + 14 + 6). Din aceste 162 unităţi monetare doar 50 unităţi monetare
reprezintă cheltuiala pe bunuri şi servicii finale. Restul reprezintă cheltuiala pentru
bunuri şi servicii intermediare sau plata factorilor de producţie. Aceste cheltuieli sunt
prezentate în tabelul 1.
18
Prima coloană a acestui tabel surprinde valoarea cheltuielii (cheltuiala pentru
bunuri şi servicii finale) pentru un baton de ciocolată. În a doua coloană sunt
evidenţiate veniturile câştigate de toţi cei implicaţi în producerea ciocolatei. Ultima
coloană înregistrează doar tranzacţiile intermediare.
Din punctul de vedere al macroeconomiei, datele cuprinse în ultima coloană
sunt nerelevante. Ele apar datorită unor forme specifice a structurii industriale,
putându-se modifica odată cu aceasta.
De exemplu, dacă producătorul vinde direct detailistului batonul de ciocolată
pentru un preţ de 40 unităţi monetare, cheltuiala pentru bunuri şi servicii intermediare
s-ar putea diminua cu 36 unităţi monetare. Indiferent de această schimbare, cheltuiala
pentru bunuri şi servicii finale rămâne tot 50 unităţi monetare.
În mod asemănător şi veniturile ar rămâne tot 50 unităţi monetare. În schimb,
profitul angrosistului ar dispărea, fiind transferat, de exemplu, producătorului.
Calculul cheltuielilor pentru bunuri şi servicii intermediare precum şi pentru
bunuri şi servicii finale implică contabilitatea aceluiaşi lucru de două ori (sau chiar de
mai multe ori dacă există mai multe stadii intermediare) ceea ce este cunoscut drept
“dublă contabilitate”.
Figura 1.5 arată relaţia dintre menaje, firme şi guvern, surprinzând doar
fluxurile monetare. Prezenţa guvernului presupune evidenţierea a două noi fluxuri:
fluxul impozitelor (T) şi fluxul cheltuielilor guvernamentale pentru bunuri şi servicii
(G).
19
Fig. 1.5 Fluxurile monetare într-o economie cu economisire, investiţie şi sector
guvernamental
Y
M GUV F
T G
S C I
20
cheltuielile de investiţie ale firmelor precum şi cheltuielile guvernului pentru bunuri şi
servicii.
Trebuie menţionat faptul că anumite plăţi efectuate de guvern, precum
asigurarea pentru şomaj, nu reprezintă cheltuială guvernamentală pentru bunuri şi
servicii; ele reprezintă transferuri monetare de la guvern către menaje, fiind din acest
motiv denumite plăţi de transfer. Ne putem imagina aceste plăţi de transfer drept
impozite negative.
Iar plăţile totale sub forma impozitelor (T) pot fi privite drept impozite nete,
egale cu diferenţa dintre impozitele brute plătite de menaje şi transferurile nete de la
guvern către menaje.
Ca şi în cazul exemplelor anterioare cu o economie simplă, nu numai venitul şi
cheltuiala sunt egale ci şi outputul este egal cu fiecare dintre aceste mărimi.
Valoarea bunurilor şi serviciilor cumpărate de menaje (C), firme (I) şi guvern
(G) reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor produse în cadrul economiei sau
outputul economiei.
Deci, chiar în cadrul unei reprezentări mai complicate a economiei, egalitatea
venit, cheltuială şi output agregat se păstrează.
Restul lumii
21
asemenea flux poate fi uşor figurat, pentru simplificarea analizei, considerăm absenţa
sa. Menajele cumpără bunuri sau servicii importate, achiziţionându-le de la firmele
interne.
Y E
M GUV F
R
T G
C
S I
22
firmele încasează de la agenţii economici externi contravaloarea exporturilor (E), de
la guvern (G) şi de la menaje (C) pentru bunurile şi serviciile furnizate.
Totodată există un flux net de fonduri către firme menit să asigure cheltuielile
de investiţii (I). Pornind de la toate aceste fluxuri obţinem următoarea relaţie:
Y=C+I+G+E-X
23
De exemplu, dacă firmele investesc mai mult decât economisesc menajele
există două posibilităţi. Fie avem un deficit al balanţei comerciale (importurile sunt
superioare exporturilor), astfel încât bunuri de capital suplimentare să fie obţinute de
firme.
Fie cheltuiala guvernului este mai mică decât impozitele, astfel că guvernul
realizează unele economii ceea ce permite într-adevăr firmelor să acumuleze bunuri
de capital suplimentare.
O altă modalitate de realizare a egalităţii anterioare constă în a presupune că
guvernul cheltuieşte mai mult decât încasează sub formă de impozite.
În acest caz trebuie ca investiţiile să fie inferioare economiilor sau să existe
deficit al balanţei comerciale cu restul lumii, de natură să permită guvernului să
achiziţioneze resurse în exces în raport cu impozitele colectate.
NU UITA!
24
- Instituţii de credit. Mobilizează resursele băneşti temporar disponibile şi le
redistribuie, finanţând astfel economia.
- Instituţii de asigurări. Aceste instituţii asigură o plată în caz de realizare a
riscului, în schimbul primelor contractuale şi a cotizaţiilor voluntare care le sunt
vărsate.
- Administraţii publice. Acest sector cuprinde unităţi care prestează servicii
nemarfare pentru colectivitate şi redistribuie veniturile.
- Administraţii private. Acestea reprezintă organisme fără scop lucrativ care
furnizează unor grupuri speciale de menaje servicii marfare şi nemarfare.
- Menaje sau gospodării. Aici sunt incluse ansamblul persoanelor fizice aflate
în calitate de consumatori şi, eventual, în calitate de producători atunci când producţia
este organizată în cadrul întreprinderilor individuale.
- Străinătatea (restul lumii sau exteriorul). Acest sector sintetizează relaţiile
dintre unităţile rezidente şi cele nerezidente.
Termeni cheie
- Agent economic
- Operaţiunile agenţilor economici
- Fluxuri şi stocuri
25
3. Care sunt operaţiunile agenţilor economici?
26
5. Distribuirea bunurilor economice intr-o economie de piata pura se realizeaza:
a) de către administraț ii;
b) de către un oficiu de protecț ie a consumatorilor;
c) prin asociaț iile patronale;
d) de către sectorul guvernamental;
e) în raport cu dorinț a ș i abilitatea cumpărătorilor de a plăti bunurile economice
mărfare oferite pe piaţă.
27
Unitatea de învăţare nr. 2
28
Orice economie de piaţă se bazează pe existenţa unui sistem bancar care,
împreună cu alte instituţii, acţionează în vederea unei bune funcţionări a acesteia.
Gradul de dezvoltare a sistemului bancar exercită o influenţă covârşitoare asupra
aspectelor de natură economică şi sociale proprii fiecărei economii.
intermediar al schimburilor
etalon al valorii
instrument de rezervă de valoare.
Această funcţie este considerată drept cea mai importantă, fiind în fapt
raţiunea majoră a apariţiei şi utilizării banilor.
Într-o economie de subzistenţă, în care indivizii produc şi consumă doar
bunuri realizate de ei înşişi, banii se dovedesc de prisos. De asemenea, banii nu se
justifică nici în forma primară a schimbului, trocul.
29
În cadrul acestei forme bunurile se schimbă în mod direct între ele. Aceasta
presupune drept condiţie esenţială dubla coincidenţă de dorinţe, ceea ce astăzi nu
poate să apară decât cu totul întâmplător.
Un alt inconvenient al trocului îl reprezintă lipsa numitorului comun prin care
să se măsoare în mod unitar valorile tuturor bunurilor destinate schimbului.
Alte probleme evidente în cadrul schimburilor bazate pe troc sunt legate de
indivizibilitatea anumitor mărfuri, costurile de transport, şi costurile stocării
mărfurilor până la momentul derulării efective a tranzacţiilor.
Costurile tranzacţionale ridicate impuse de existenţa trocului menţin volumul
schimburilor la un nivel scăzut.
Specializarea producătorilor şi creşterea importanţei schimbului au determinat
în mod obiectiv apariţia şi evoluţia banilor începând cu banii marfă (pietrele preţioase,
praful de puşcă, tutunul, vitele etc.) până la forma modernă a banilor.
Astfel, trocul a fost disociat în două tranzacţii separate în timp şi spaţiu;
vânzarea (schimbul bunurilor contra bani) şi cumpărarea (schimbul banilor pe
bunuri).
Moneda înlătură trocul şi permite amplificarea considerabilă a schimburilor în
condiţii mult mai facile. Toate bunurile ajung să fie schimbate pe unul şi acelaşi bun,
care la rându-i, indiferent de loc şi timp, poate fi schimbat pe toate celelalte bunuri.
În economiile moderne, capabile să producă un număr impresionant de bunuri,
banii reprezintă un mijloc de schimb general, acceptat ca mijloc de plată atât pentru
bunuri cât şi pentru serviciile factorilor de producţie.
Atunci când însă banii nu-şi mai pot îndeplini corespunzător rolul de mijloc de
schimb, de exemplu în condiţii de hiperinflaţie, se revine parţial la practica trocului.
30
Pentru a înţelege acest lucru este suficient să ne imaginăm o economie în care
se tranzacţionează 100 de bunuri diferte.
Într-o economie cu monedă există doar 100 de preţuri, în timp ce într-o
economie fără monedă fiecare bun trebuie exprimat în raport de toate celelalte 99. De
unde rezultă un număr impresionant de preţuri, greu de evidenţiat şi, mai ales, foarte
greu de utilizat în practica schimburilor.
Prin aducerea la un numitor comun a valorii unor bunuri eterogene devine
posibilă şi însumarea acestora. În consecinţă, averea unui individ sau activele unei
firme pot fi exprimate în termeni monetari.
Aceeaşi posibilitate o oferă banii şi la nivel macroeconomic, exprimând, de
exemplu în cazul indicatorilor sintetici, valoarea creată de ansamblul agenţilor
economici într-o perioadă dată de timp.
Totuşi, utilizarea preţurilor comportă unele dificultăţi legate mai ales de
posibilitatea distorsionării lor de către monopoluri sau ignorarea externalităţilor.
31
2.2. Sistemul bancar
32
(3) Gestionarea conturilor deponenţilor.
A. Banca de emisiune
33
Atribuţia sa principală este de a asigura stabilitatea monetară şi de a veghea la
compatibilitatea acesteia cu expansiunea economică.
Banca Centrală reprezintă instituţia unică de emisiune, deţinând monopolul
punerii în circulaţie a biletelor de bancă, bancnote şi moneda divizionară. Iniţial,
biletul de bancă reprezenta o creanţă a deţinătorului asupra unui activ existent în
depozitele băncii emitente.
În prezent, emisiunea bancnotelor este independentă de activul băncii centrale
însă în concordanţă cu nevoile de lichiditate ale economiei şi cu obiectivele de
politică monetară şi bugetară ale ţării.
Este ştiut faptul că o insuficienţă a emisiunii provoacă un risc deflaţionist, în
timp ce excesul emisiunii generează risc inflaţionist.
Rolul băncii centrale de instituţie de emisiune s-a diminuat în timp ca urmare a
amplificării circulaţiei banilor de cont.
Prin constituirea depozitelor şi acordarea de credite celorlalte bănci banca
centrală este recunoscută drept bancă a băncilor. Ea deţine majoritatea rezervelor
băncilor comerciale şi organizează plăţile prin compensaţie între bănci.
Banca centrală conlucrează cu Trezoreria acordându-i, în cazuri bine
justificate, creditele solicitate. Totodată, banca centrală autorizează înfiinţarea şi
funcţionarea unei bănci în cadrul teritoriului naţional şi asigură supervizarea
sistemului bancar în general, prevenind evenimente care l-ar putea deregla.
Banca centrală joacă, de asemenea, rolul de corespondent cu celelalte bănci
din străinătate cu care îşi corelează politica monetară, de credit şi valutară.
Funcţiile şi atribuţiile băncii centrale îi sunt conferite prin sistemul legislativ,
ceea ce face din banca centrală un instrument al statului.
B. Băncile de depozit
34
lor este însă mult mai diversificată, cuprinzând şi operaţii de scontare, subscriere de
bonuri de Tezaur, operaţii de bursă, viramente etc.
C. Băncile de afaceri
D. Băncile specializate
35
Masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de
lichiditate, existente la un moment dat într-o economie.
Masa monetară reprezintă o mărime eterogenă, în structura ei regăsindu-se
următoarele active, conform opiniei majorităţii monetariştilor:
numerarul
banii de cont
depozitele la termen
alte active.
Primele două componente reprezintă disponibilităţile băneşti propriu-zise, în
timp ce ultimele constituie disponibilităţi semimonetare. Acestea pot îndeplini funcţii
monetare având însă un grad de lichiditate mai scăzut şi presupunând cel puţin
consum de timp.
A. Numerarul
B. Banii de cont
36
C. Depozitele la termen
D. Alte active
Agregatele monetare
37
plată, prin instituţiile financiar-bancare care le pun în circulaţie, prin fluxurile reale pe
care le mijlocesc.
Agregatul monetar reprezintă un instrument util politicii monetare, motiv
pentru care selectarea agregatelor monetare trebuie să ofere răspunsuri asupra
caracterului politicii monetare şi efectului acesteia în economia reală.
Numărul şi structura agregatelor monetare diferă în general de la ţară la ţară,
în funcţie de etapa de dezvoltare şi evoluţia economică specifică, de stadiul pieţei
financiare sau de cerinţele imediate sau de perspectivă ale practicii monetare.
În acest sens există modele diverse promovate de diferite şcoli. Şcoala
americană, considerată modernă, se distinge de cea franceză, cu o tradiţie îndelungată
în domeniu, şi fiecare de cea austriacă, germană sau italiană. În SUA se operează cu 6
agregate, în Franţa cu 4 agregate iar în Anglia cu 7.
Agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesivă a produselor
monetare create în scopul asigurării lichidităţii agenţilor financiari sau nefinanciari. În
funcţie de acest criteriu s-au construit agregatele monetare simbolizate cu M1, M2,
M3 şi L.
Primul agregat monetar - M1, reprezintă masa monetară în sens restrâns. El
grupează în structura sa numerarul, bancnote şi moneda divizionară, şi banii de cont
din disponibilităţile în conturi la vedere şi în alte categorii de conturi deschise la
băncile comerciale şi la asimilatele acestora şi asupra cărora pot fi trase cecuri.
Reprezentând partea cea mai activă a masei monetare sau lichiditatea primară, aceste
componente răspund întru totul conţinutului monedei şi facilităţilor sale.
Stingerea datoriilor şi mijlocirea tranzacţiilor se face în acest caz fără consum
de timp şi fără riscul diminuării activelor deţinătorului. Agregatul monetar M 1 se
caracterizează printr-un grad înalt de flexibilitate, fiind afectat direct şi rapid de
evoluţiile din economie. Banii în sens restrâns pot fi transformaţi fără costuri
tranzacţionale suplimentare în quasi-bani.
Cel de al doilea agregat monetar - M2, reprezintă masa monetară în sens larg.
El cuprinde în plus faţă de M1 ansamblul plasamentelor la termen şi în vederea
economisirii posibil de transformat în lichidităţi prin emisiunea de cecuri cu preaviz.
Această parte reprezintă lichiditatea secundară sau quasi-moneda.
Disponibilităţile monetare astfel incluse în M2 aparţin agenţilor rezidenţi non-
bancari şi sunt gestionate de instituţiile financiare.
38
Al treilea agregat monetar - M3, cuprinde pe lângă componentele lui M2
active cu un grad mai redus de lichiditate precum certificate de depozit, bonuri de
casă, conturi de economii pe termen mediu şi alte titluri emise de agenţii economici
pe piaţa financiar-monetară.
Ultimul agregat monetar - L, include în plus faţă de M3 titluri emise pe termen
mediu şi lung cu caracter negociabil şi posibil de transformat în lichidităţi.
În România structura masei monetare poartă amprenta procesului tranziţiei la
economia de piaţă. Agregatele monetare întâlnite sunt M1 şi M2 cuprinzând moneda
efectivă şi quasi-moneda. În M1 sunt cuprinse, aşa cum s-a văzut, numerarul şi
depozitele la vedere ale firmelor, operabile prin cecuri.
Quasi-banii includ, potrivit definiţiei Băncii Naţionale a României,
următoarele: economiile populaţiei (la CEC sau la bănci), depozitele la termen ale
agenţilor economici (inclusiv certificatele de depozit), depozitele condiţionate ale
agenţilor economici (acreditive, depozite pentru investiţii etc.), conturile în valută ale
rezidenţilor (persoane fizice şi juridice).
Ponderea numerarului în cadrul masei monetare este de aproximativ 20%,
tendinţa fiind de scădere pe măsură ce se vor introduce în practica curentă instrumente
de decontare fără numerar (cecuri, cărţi de credit şi de debit).
În schimb, quasi-banii reprezentau la jumătatea anului 1994 57% în totalul
masei monetare, marcând o creştere comparativ cu anii anteriori. În economiile
caracterizate printr-o inflaţie accentuată acest fapt este apreciat drept pozitiv,
atenuându-se astfel un factor de presiune inflaţionistă.
Existenţa mai multor măsuri pentru masa monetară confirmă ambiguitatea
termenului de "ofertă de monedă". În plus, deciziile agenţilor economici afectează
mărimea agregatelor monetare.
De exemplu, decizia de transformare a depozitelor la termen în depozite la
vedere va determina creşterea primului agregat monetar în timp ce următoarele vor
rămâne nemodificate.
În adoptarea măsurilor de politică monetară, banca centrală are nevoie nu doar
de o imagine globală asupra masei monetare ci şi de una detaliată. Una dintre cele mai
importante componente ale masei monetare şi care înregistrează o dinamică
accentuată o reprezintă depozitele bancare.
Controlul ofertei de monedă, de care responsabilă este banca centrală,
presupune supervizarea activităţii celorlalte bănci în procesul creaţiei monetare.
39
Creaţia monetară
40
bonuri de tezaur. Achiziţia acestor active se face fie la iniţiativa Trezoreriei, în cazul
subscrierii de către bancă a bonurilor de tezaur, fie la iniţiativa clienţilor care doresc
scontarea acestor titluri.
În fiecare din aceste cazuri, băncile comerciale creează monedă printr-un
simplu înscris în contul vânzătorului. Este vorba în fapt de monetizarea unor active
monetare. Valoarea acestor active figurează în activul bilanţului băncii, iar valoarea
monedei create la pasiv.
Mecanismul descris se poate derula şi în sens invers. În acest caz nu se va mai
vorbi de procesul creaţiei monetare ci de cel al distrugerii monetare. Cantitatea de
monedă se va reduce atunci când băncile comerciale recuperează la scadenţă valoarea
activelor aflate în portofoliu.
În practică, procesul creaţiei monetare domină pe cel de distrugere monetară
astfel încât masa monetară creşte.
Acordarea de credite are drept premiză existenţa de lichidităţi la bancă, fiind
deci determinată de mărimea depozitelor. Creditele astfel obţinute de agenţii
economici vor fi utilizate, în cea mai mare parte, pentru plăţi cu ajutorul cecurilor, în
favoarea altor agenţi economici.
Banca beneficiarului care va primi aceste sume în depozit va dispune de
posibilităţi suplimentare de creditare. Creditul iniţial se află deci la originea de noi
credite confirmând astfel maxima engleză după care "împrumuturile produc depozite"
(loans make deposits).
Dacă sistemul bancar ar fi alcătuit dintr-o singură bancă, nu s-ar ridica
probleme de lichiditate. S-ar opera doar cu moneda scripturală a respectivei bănci,
existând certitudinea transformării creditelor acordate în depozite aflate la această
bancă.
În realitate, sistemul monetar comportă existenţa unui număr mare de bănci.
Într-un sistem complex apar astfel probleme de comunicare interbancare, ceea ce
reclamă un mecanism general de compensare în funcţionarea căruia intervine şi banca
centrală.
Creaţia de monedă prin intermediul băncilor comerciale se analizează cu
ajutorul teoriei multiplicatorului creditului.
Presupunem că rezervele de lichidităţi ale unei bănci comerciale în moneda
centrală sunt excedentare la un moment dat. Într-o astfel de situaţie banca are la
dispoziţie două posibilităţi.
41
Fie să păstreze aceste rezerve fără a obţine astfel nici-un venit suplimentar, fie
să suplimenteze creditele acordate ceea ce i-ar aduce dobândă, deci un venit
suplimentar. Vom privilegia în continuare această a doua alternativă.
Acordarea creditelor se va face însă în limita permisă de rata rezervelor
obligatorii (minime). Aceasta acţionează în sensul reducerii posibilităţilor de
multiplicare a creditului, fiecare depozit fiind diminuat prin cedare parţială băncii de
emisiune.
Noile credite vor creşte sumele în conturile beneficiarilor şi mai departe ale
celor în favoarea cărora se fac plăţile. Ele vor ajunge sub formă de depozite la alte
bănci (sau aceeaşi bancă) care vor proceda în mod analog. Masa monetară va spori
astfel în "unde" succesive însă din ce în ce mai lent datorită rezervelor obligatorii.
Pentru ilustrarea procesului de multiplicare al creditului vom folosi un
exemplu. Rata rezervelor minime va fi de 25%, iar depozitul iniţial de 5000 unităţi
monetare. Pentru simplificare vom considera că nu se fac plăţi în numerar.
Suma maximă pe care banca o poate acorda sub formă de credit va fi doar de
3750 unităţi monetare (5000 - 5000 x 0,25). Această sumă în urma achitării unei plăţi
de către beneficiarul creditului poate ajunge la o altă bancă.
Aceasta acordă un credit în baza acestui depozit nu mai mare de 2812,50
unităţi monetare. Procesul poate continua însă dimensiunea creditelor ulterioare este
din ce în ce mai mică, aşa cum se observă în tabelul 2.1.
42
Suma totală a depozitelor se poate deduce făcând apel la logica matematică
elementară:
M 5000 3750 2812,5 . ..
sau
2 n
3 3 3
M 5000 5000 5000 .... 5000
4 4 4
43
Exemplul anterior prezentat a avut ca premisă circulaţia doar a monedei
scripturale. Este însă mult mai realist a lua înconsiderare şi prezenţa numerarului.
Titularii de credite pot solicita băncii creditoare ca o parte din disponibilităţi să
îmbrace forma de numerar.
Se produc astfel scurgeri din circuitul banilor scripturali. În acest caz mărimea
depozitelor în funcţie de care se acordă creditele se diminuează şi odată cu ele
proporţiile multiplicării.
44
(3) Creanţe asupra economiei. Dacă banca centrală nu acordă decât foarte rar
în mod direct un credit, în schimb preia prin operaţiunea de rescontare creditele
acordate de băncile comerciale, mobilizând titluri reprezentând aceste credite
(cambii).
Trezoreria efectuează cea mai mare parte a plăţilor sale prin intermediul
băncilor comerciale şi prin banca centrală. Atunci când nu dispune de sumele
necesare efectuării plăţilor se poate folosi de propria monedă, deoarece potrivit legii
are funcţii bancare.
Astfel, o creanţă asupra statului se monetizează, devenind monedă scripturală,
fără ca în conturile Trezoreriei să fi existat acoperirea necesară. Aportul Trezoreriei la
creaţia de monedă este însă redus comparativ cu creaţia monetară datorată băncii
centrale sau băncilor comerciale.
45
Fig. 2.1 Oferta de monedă şi rata dobânzii
Raţiunile unei relaţii directe între oferta de monedă şi rata dobânzii constau în
următoarele:
- o rată a dobânzii mai mare, datorată de exemplu creşterii cererii de credit,
încurajează băncile în acordarea de credite, sporind în consecinţă masa monetară;
- o rată a dobânzii mai ridicată schimbă structura depozitelor la bănci în
favoarea celor la termen şi, împreună cu o preferinţă mai redusă a publicului pentru
numerar, crează sursele pentru amplificarea procesului de creditare. În acelaşi sens,
acţionează şi sporirea depunerilor agenţilor economici din străinătate atraşi de
perspectiva unui plasament mai avantajos.
46
Un prim motiv al cererii de bani este cel tranzacţional. El derivă din funcţia
banilor de mijloc de schimb. Banii sunt ceruţi pentru că prin intermediul lor se pot
efectua tranzacţii.
Cererea de monedă apare în tradiţia clasică ca o modalitate indirectă a cererii
de bunuri. Ecuaţia schimburilor a lui I. Fisher exprimă relaţia dintre cererea şi oferta
de monedă:
MV=PT
unde
M = cantitatea de monedă
V = viteza de circulaţie a banilor
P = nivelul general al preţurilor
T = volumul tranzacţiilor în termeni reali
(3) Motivul precauţiei; reţinerea unei cantităţi de bani sub aceeaşi formă
(lichidă) este datorată unor circumstanţe imprevizibile precum cheltuieli neaşteptate
în viitor sau achiziţii avantajoase;
47
(4) Motivul speculaţiei; orice speculant este animat de perspectiva câştigului
de capital. El aplică în practică principiul de a cumpăra ieftin şi de a vinde scump. În
general, ideea speculaţiei apare asociată achiziţiei activelor financiare (acţiuni şi
obligaţiuni) sau reale (imobile).
Cei care doresc achiziţionarea acestor active vor prefera să aştepte dacă
preţurile înregistrează tendinţa de scădere. În această situaţie, banii sunt preferaţi
valorilor mobiliare, ei dovedindu-se un activ superior acestora. Dacă cumva deţin
hârtii de valoare, oamenii vor decide vânzarea lor înainte ca preţul să fi scăzut foarte
mult, optând deci tot pentru bani lichizi. În schimb, dacă preţul a atins un nivel scăzut
anticipându-se apoi o creştere, se vor achiziţiona hârtii de valoare.
Se poate observa că speculaţia, indiferent că se referă la active reale sau
financiare, reprezintă un arbitraj continuu între activele monetare şi cele non-
monetare.
Din examinarea acestor mobiluri ale cererii de monedă se constată că primele
trei privilegiază funcţia banilor de mijloc de schimb, în timp ce ultimul pe cea de
rezervă de valoare.
Pornind de la aceste mobiluri, Keynes construieşte o funcţie a cererii de
monedă notată cu L şi care are două componente:
- Componenta L1 reprezintă cantitatea de bani cerută de agenţii economici
derivând din primele trei motive sau, mai pe scurt, motivul tranzacţional şi cel
precauţional.
Factorul esenţial care influenţează această componentă îl constituie nivelul
venitului naţional (Y). Relaţia este directă, creşterea venitului naţional determinând
creşterea cererii de bani şi invers.
Relaţia cu rata dobânzii (i) este mai degrabă nesemnificativă. În figura 2.2 se
observă că cererea de bani datorată motivului tranzacţiei şi precauţiei este aproape
verticală. La rate înalte ale dobânzii oamenii vor fi determinaţi să-şi păstreze banii în
conturi la bănci, retrăgându-i doar atunci când nevoia achiziţiei de bunuri o impune.
Influenţa ratei dobânzii ar putea fi mai semnificativă asupra cererii datorită
motivului precauţiei. Pentru rate înalte sumele lichide reţinute în acest scop ar fi uşor
diminuate.
48
Această funcţie a cererii de monedă mai poate fi influenţată şi de alţi factori
precum frecvenţa încasărilor, sezonalitate sau utilizarea unor mijloace moderne de
plată (cărţi de credit). Aceşti factori pot influenţa cererea de monedă în ambele
sensuri.
- Componenta L2 reprezintă cererea de monedă în scopul speculaţiei.
Dacă oamenii au de ales între bani sub formă lichidă şi active financiare,
existând doar motivul speculaţiei, atunci rata dobânzii are un rol crucial.
Reprezentând preţul renunţării la lichiditate, creşterea ratei dobânzii
stimulează preferinţa pentru deţinerea activelor financiare şi deci renunţarea la
lichiditate. În schimb, atunci când rata dobânzii se diminuează preferinţa pentru
lichiditate este stimulată în dauna deţinerii activelor financiare.
L1
0 Cantitatea cerută
de monedă
Deci relaţia dintre cererea de monedă în scop speculativ şi rata dobânzii este
invers proporţională:
49
Fig. 2.3 Cererea de bani în scop speculativ
Rata
dobânzii
L2
im
Orice alt factor în afara ratei dobânzii care influenţează rata dobânzii va
determina deplasarea spre stânga sau spre dreapta a curbei cererii de monedă. De
exemplu, sporirea venitului naţional (Y) va deplasa curba spre dreapta, în timp ce
utilizarea pe scară largă a cărţilor de credit deplasează cererea de monedă spre stânga.
Rata
dobânzii
L2 L
im
L1
0 Cantitatea cerută
de monedă
50
2.5. Echilibrul pieţei monetare
51
O modificare survenită în cerere, în ofertă sau în ambele concomitent,
deplasează curbele şi conduce la un nou echilibru al cantităţii de monedă şi al ratei
dobânzii.
NU UITA!
52
prin excelenţă. Transmiterea lor de la un agent la altul, în cadrul comunităţii în care
sunt acceptaţi, permite stingerea oricărei datorii.
Piaţa monetară reprezintă întâlnirea şi confruntarea între cererea de monedă şi
oferta de monedă.
Termeni cheie
- Sistem bancar
- Masă monetară
- Agregate monetare
- Cerere de monedă
- Ofertă de monedă
- Echilibrul pieţei monetare
- Creaţia monetară
- Piaţă monetară
53
2. reducerea costului tranzactiilor;
3. favorizarea specializarii agentilor economici;
4. durabilitatea fizica a etalonului monetar.
a) 1, 2; b) 1; c) 1,3; d) 2, 4; e) 1, 2, 3, 4.
4. Precizati care din functiile de mai jos nu este proprie bancii centrale:
a) organizarea înfiintarii societatilor comerciale;
b) supervizarea sistemului bancar;
c) reglarea ofertei de moneda în functie de nevoile economiei;
d) pastrarea rezervelor bancilor de depozit;
e) emisiunea biletelor de banca.
54
6. O scadere a cererii de moneda va avea ca efect:
a) cresterea ratei dobanzii si a cantitatii de moneda pe piata;
b) cresterea ratei dobanzii si scaderea cantitatii de moneda pe piata;
c) scaderea ratei dobanzii si a cantitatii de moneda pe piata;
d) cresterea volumului imprumuturilor acordate clientilor;
e) mentinerea constanta a ratei dobanzii.
1. Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1994
2. Basno C., Barbu T., Politici monetare, Editura economică, Bucureşti, 2006
3. Dornbusch R., Fisher S., Macroeconomia, Ed. Sedona, Timişoara, 1997
4. Taşnadi A., Doltu C., Monetarismul, Ed. Economică, Bucureşti, 1996
55
Unitatea de învăţare nr. 3
INDICATORII MACROECONOMICI
56
În funcţie de nivelul la care se calculează aceşti indicatori, pot exista indicatori
microeconomici şi macroeconomici. Dacă primii măsoară rezultatele economice la
nivelul agentului economic individual, ultimii exprimă performanţa la nivelul
ansamblului economiei naţionale. Punctul de plecare în determinarea indicatorilor
macroeconomici îl reprezintă cei microeconomici.
Produsul intern brut este considerat adesea drept cea mai bună măsură
statistică a performanţei unei economii. El exprimă valoarea de piaţă a bunurilor şi
serviciilor finale produse de agenţii economici care acţionează în interiorul ţării în
cursul unei perioade date.
Perioada folosită pentru calculul PIB este, de obicei, un trimestru sau un an.
PIB, ca indicator care măsoară valoarea producţiei finale în cursul unei perioade, este
o variabilă de flux şi nu de stoc.
57
Faptul de a nu reţine în calculul PIB aceste bunuri intermediare permite
evitarea dublei înregistrări şi, deci, obţinerea unei imagini deformate a rezultatelor
macroeconomice.
Bunurile finale, reţinute în calculul PIB, sunt destinate a intra direct în
consum, fiind vândute consumatorilor finali.
Presupunem, pentru simplificare, o economie în care se produc doar două
bunuri diferite 1 şi 2, în cantităţile q1 şi q2 şi vândute la preţurile p1 şi respectiv p2.
Valoarea producţiei realizate în cursul anului se obţine prin însumarea valorilor
aferente fiecărui bun în parte.
58
Cum PIB include doar valoarea bunurilor finale, rezultă că doar ultimul produs
va fi inclus în PIB, nu şi primul. Valoarea PIB va spori în consecinţă cu 2000 unităţi
monetare.
Calculul PIB se poate realiza pornind de la valoarea adăugată în fiecare
moment al producţiei. Dacă considerăm pentru primul produs valoarea adăugată de
1000 unităţi monetare. (nu există consum intermediar), valoarea adăugată în cazul
celui de-al doilea produs devine 1000 unităţi monetare (2000 - 1000).
Suma valorilor adăugate, se observă, este egală cu valoarea bunurilor finale
(2000).
În concluzie PIB poate fi considerat drept valoarea adăugată totală realizată de
ansamblul firmelor dintr-o economie naţională.
59
- investiţii menite să sporească capacităţile de producţie existente (formarea
netă de capital);
- investiţiile destinate înlocuirii capitalului fix uzat (investiţia de înlocuire);
- valoarea de piaţă a locuinţelor nou construite;
- modificarea stocurilor anuale de materii prime, materiale, combustibili,
produse finite etc.
PIB poate fi exprimat utilizând două tipuri de preţuri: preţuri curente şi preţuri
constante. Preţurile constante reprezintă de fapt preţurile curente ale unei perioade
anterioare. Prin utilizarea preţurilor curente se obţine PIB nominal, în timp ce
60
exprimarea bunurilor şi serviciilor finale în preţuri constante conduce la PIB real.
Pentru o economie în care se obţin n bunuri, PIB nominal va rezulta din însumarea
valorii curente a bunurilor şi serviciilor finale.
61
Cu ajutorul deflatorului se poate determina evoluţia preţurilor în cadrul unei
economii. Astfel, dacă deflatorul PIB este de 150% în anul 1 şi raportarea se face faţă
de anul 0, preţurile au marcat în acest interval o creştere cu 50%.
Totodată cunoaşterea deflatorului şi a PIB nominal permite determinarea PIB
real:
62
3.2. Produsul naţional brut
În funcţie de mărimea acestui sold, PNB poate fi mai mare, mai mic sau egal
cu valoarea PIB.
Astfel, de exemplu, dacă venitul factorilor naţionali care îşi desfăşoară
activitatea în străinătate este superior venitului factorilor străini care îşi desfăşoară
activitatea în teritoriul naţional atunci PNB este mai mare decât PIB.
Dacă o persoană a unei ţări este angajată de o firmă a aceleiaşi ţări care-şi
desfăşoară activitatea însă într-o altă ţară, venitul obţinut de aceasta este inclus în
PNB-ul ţării al cărei cetăţean este, dar este inclus şi în PIB-ul ţării pe teritoriul căreia
firma îşi desfăşoară activitatea.
Privit prin prisma cheltuielilor totale ale agenţilor economici pentru bunuri şi
servicii, PNB reprezintă un indicator important al cererii agregate, în timp ce
produsele şi serviciile ce-l compun exprimate în preţurile pieţei reflectă sintetic oferta
naţională.
Faptul că mai mulţi agenţi economici obţin venituri în cadrul ţării căreia îi
aparţin face ca mărimea PIB să fie relativ apropiată de cea a PNB.
În ultimul timp se constată că în analiza şi deciziile de politică economică se
foloseşte tot mai mult mărimea PIB.
63
Deoarece PIB include şi consumul de capital fix (amortizarea), el exprimă
valoarea producţiei finale brute realizată în interiorul ţării de toţi agenţii economici.
64
PNNpf = PIBpp - Iindn+ SVAB – CCF
VND = VN + STS
65
NU UITA!
Termeni cheie
- produsul intern brut (PIB),
66
- produsul naţional brut (PNB),
- produsul intern net (PIN),
- produsul naţional net (PNN),
- venitul naţional (VN),
- deflatorul PIB.
67
c) totalitatea bunurilor si serviciilor finale produse într-o economie nationala în timp
de un an;
d) sumele platite menajelor în cadrul programelor de protectie sociala;
e) bunurile realizate în cadrul economiei si destinate exportului.
5. Veniturile realizate de catre cei peste 50.000 de cetateni romani care lucreaza
in Israel sunt incluse in:
a) PIB al Romaniei si PNB al Israelului;
b) PNB al Romaniei si PIB al Israelului;
c) PIN al Romaniei si PNN al Israelului;
d) numai in PIB al Romaniei;
e) nici unul dintre indicatorii mentionati.
68
e) cheltuielile intreprinderii Dacia pentru cumpararea de tabla necesara productiei
anului 2006.
69
Unitatea de învăț are nr. 4
70
activităţii economice şi efect pentru că fiecare este determinat de numeroase variabile
economice.
Multiplicatorul investiţiilor surprinde efectul conjugat asupra activităţii
economice a consumului şi investiţiilor.
Spre deosebire de clasici pentru care cantitatea cerută dintr-un bun era
condiţionată de preţ, Keynes privilegiază rolul venitului în determinarea consumului.
El construieşte o funcţie de consum global prin care stabileşte o relaţie la nivel
macroeconomic între consum şi venitul global disponibil.
Această funcţie joacă un rol cheie în analiza macroeconomică, permiţând lui
Keynes să-şi formuleze propria teorie privind fluctuaţiile economice.
Analiza efectuată în continuare corespunde perspectivei keynesiene.
Raporturile dintre evoluţia venitului disponibil şi modificările înregistrate de
consumul şi economisirea globală sunt evidenţiate cu ajutorul conceptelor de
înclinaţie (propensiune) la consum şi respectiv economisire:
71
- înclinaţia medie la consum reprezintă proporţia din venitul disponibil
cheltuită pentru consumul curent de bunuri şi servicii. Se calculează ca raport între
consumul global şi venitul global la un moment dat:
V=C+S
V C S
V V V
adică
72
Acelaşi rezultat este valabil şi pentru înclinaţiile marginale:
73
Fig. 4.1. Funcţia de consum şi funcţia de economisire
În figura 4.1.a) a fost trasată o linie la 450, reprezentând relaţia dintre consum
şi venitul disponibil, astfel încât oricare ar fi nivelul venitului, acesta este cheltuit
integral pentru consum (V = C).
Economisirea este în acest caz nulă. Înclinaţia medie la consum şi cea
marginală sunt egale cu unitatea. Această linie la 450 reprezintă doar o dreaptă de
referinţă şi nu o funcţie de consum realistă.
În realitate, se constată că la niveluri joase de venit consumul apare foarte
ridicat, pentru ca ponderea sa să scadă pe măsură ce venitul atinge cote mai înalte.
Într-o primă fază, consumul poate chiar excede venitul (la stânga punctului H), rata
consumului fiind superioară lui 1.
Se spune că în acest caz există dezeconomisire, consumul superior venitului
disponibil fiind asigurat pe seama împrumuturilor sau prelevărilor din active anterior
acumulate (retrageri de la bănci, vânzări de active fizice sau financiare).
Această diferenţă între consum şi venitul disponibil reprezintă consumul
autonom (Ca), incompresibil chiar şi atunci când venitul este nul.
Pentru o economie în ansamblul său venitul disponibil nu atinge niciodată
nivelul zero.
74
- Se observă că economiile devin posibile doar după un un anumit nivel al
venitului, numit prag de economisire. Dincolo de acest punct consumul devine
inferior venitului, permiţând agenţilor economici să economisească.
În cazul de faţă acest prag de economisire corespunde unui nivel al venitului
de 50 unităţi monetare.
- Funcţia de consum, reprezentată prin dreapta CC’, ca şi funcţia de
economisire sunt funcţii crescătoare de venit. Cum creşterea consumului este mai
slabă în raport cu creşterea venitului (înclinaţia marginală spre consum este inferioară
lui 1), dreapta CC’ este mai puţin abruptă decât linia la 450.
Panta funcţiei de consum este dată chiar de înclinaţia marginalî la consum.
Aceasta este constantă atunci când funcţia este reprezentată printr-o dreaptă. În cazul
de faţă, panta funcţiei de consum este 0,8.
- Pe baza concluziilor anterioare, se poate construi o funcţie de consum având
următoarea formă:
C = Ca + c V
unde,
Ca = consumul autonom, iar
c = înclinaţia marginală la consum ( c = C/ V)
V=C+S
S=V-C
75
S = V - (Ca + cV) = - Ca + (1- c) V
S = - Ca + sV
El a constatat că, în ciuda creşterilor de venit de-a lungul acestei perioade, rata
consumului era stabilă, ceea ce infirmă conjectura lui Keynes că rata consumului ar fi
scăzut la creşterea venitului.
76
Fig. 4.2. Funcţia de consum pe termen scurt şi pe termen lung
77
Funcţia de consum dată de modelul ciclului vieţii, dat fiind nivelul venitului,
este reprezentată în figura 4.3. Această funcţie este asemănătoare celei sugerată de
Keynes.
Înclinaţia medie la consum este:
C/V= (W / V) +
Pe termen scurt, averea individului nu variază proporţional cu venitul, ceea ce
implică faptul că la venituri mari corespunde o înclinaţie medie la consum joasă. Pe
termen lung însă, averea şi venitul cresc simultan şi proporţional, raportul W / V
rămânând constant şi deci şi înclinaţia medie la consum. Creşterea avuţiei determină
deplasarea în sus, paralel, a funcţiei de consum, împiedicând reducerea înclinaţiei
medii la consum odată cu creşterea venitului.
78
Consumul ca şi venitul prezintă două componente, consumul permanent şi
consumul tranzitoriu:
C = C p + Ct
Se consideră că venitul permanent este cel care determină nivelul consumului.
Funcţia de consum este în consecinţă dată de venitul permanent, consumul fiind
proporţional cu acesta:
C= Vp unde este o constantă.
79
4.2. Investiţiile
80
Costurile funcţionării firmei cresc în consecinţă, iar existenţa sa pe piaţă devine
ameninţată.
Orice investiţie generează în mod normal încasări pentru o perioadă mai lungî
de timp. Ele pot confirma sau infirma aşteptările întreprinzătorului.
A prevedea randamentul investiţiilor în viitor se dovedeşte în fapt o operaţie
extrem de dificilă, dat fiind evoluţia destul de incertă a unor variabile economice.
În acest context se înscriu:
- durata de utilizare a capitalului, cu atât mai improbabilă cu cât investiţia este
mai costisitoare;
- evoluţia preţurilor factorilor de producţie şi a produselor;
- starea economiei naţionale şi mondiale etc.
Pentru un agent economic întreprinzător confruntat cu un preţ de achiziţie al
capitalului P şi care anticipează o durată de utilizare de n ani şi încasări viitoare Vi
1
corespunzătoare fiecărui an, se poate determina eficienţa marginală a capitalului
notată cu e, pe baza formulei următoare:
1
Conceptul de eficienţă marginală a capitalului a fost introdus de J. M. Keynes, având aceiaşi
semnificaţie cu cel de rată a randamentului în raport cu costul, utilizat de I. Fisher cu câţiva
ani înaintea lui Keynes.
81
Dacă în schimb, eficienţa marginală a capitalului excede rata dobânzii
existentă pe piaţă, atunci există argumente în favoarea proiectului de investiţie.
Modificarea ratei dobânzii într-un sens sau altul poate conduce în consecinţă la
renunţarea sau validarea unor proiecte de investiţii.
Se deduce de aici existenţa unei relaţii inverse între investiţie şi rata dobânzii
(i):
Acelaşi nivel al ratei dobânzii poate corespunde unor niveluri diferite ale
investiţiei, aşa cum se observă în figura 4.5.
O stare de optimism conduce la o eficienţă marginală superioară a capitalului
şi la un nivel al investiţiei superior celui iniţial, I1 > I0.
Dacă pesimismul domină starea de spirit a întreprinzătorilor, la aceeaşi rată a
dobânzii avem I2 < I0.
82
Fig. 4.5 Deplasarea funcţiei de investiţie
B. Multiplicatorul de investiţii
83
Noţiunea de multiplicator al investiţiilor arată că o cheltuială suplimentară
determină o creştere a venitului naţional, creştere superioară cheltuielii iniţiale.
V =k I
unde k reprezintă coeficientul de multiplicare.
În mod normal, multiplicatorul investiţiilor este superior lui 1.
Explicarea principiului de multiplicare are drept premiză faptul că ceea ce
pentru un agent economic reprezintă cheltuială pentru un altul înseamnă venit, partajat
la rându-i în consum şi economii.
Presupunem că investiţia efectuată într-o ramură oarecare sporeşte cu 1000
unităţi monetare ( I = 1000). Această investiţie suplimentară conduce la încasări, şi
deci venituri, mai mari în aceeaşi măsură pentru alţi agenţi economici.
Aceste venituri în funcţie de factorii de producţie iau forma de salarii,
profituri, dobânzi sau rente. Proporţia în care acest venit suplimentar se împarte în
consum (C) şi economii (S) depinde de mărimea înclinaţiei marginale spre consum şi
respectiv spre economii.
Dacă presupunem că înclinaţia marginală spre consum este 3/4, iar cea spre
economii 1/4, atunci înseamnă că suplimentul de consum va fi 750 unităţi monetare,
iar cel de economii 250 unităţi monetare.
În consecinţă, investiţia iniţială de 1000 unităţi monetare va genera o
cheltuială suplimentară în primă instanţă de 750 unităţi monetare şi deci acelaşi nivel
de venituri suplimentare pentru alţi agenţi economici.
Procesul continuă în unde succesive, creşterile de venit fiind însă din ce în ce
mai mici, afectate în permanenţă de o cheltuială diminuată a agenţilor economici.
La limită, amploarea acestor unde succesive tinde către zero, aşa cum se poate
observa în tabelul 4.2.
84
Tabelul 4.2. Multiplicatorul de investiţie în cazul unei investiţii suplimentare
unice
Perioada It Ct Vt
1 1000 0 1000
2 0 750 750
3 0 562,5 562,5
4 0 421,9 421,9
5 0 316,4 316,4
0 0 0
Dacă însumăm datele din ultima coloană obţinem venitul suplimentar generat
de investiţia suplimentară iniţială de 1000 unităţi monetare.
Acesta este egal cu suma seriei infinite:
V = 1000 + 750 + 562,5 + ...=
85
Altfel spus, o investiţie suplimentară de 1000 unităţi monetare va conduce la o
creştere de producţie şi de activitate de 4000 unităţi monetare (4 x 1000). Variaţia
venitului apare astfel funcţie directă de suplimentul de investiţie injectat în sistem.
În exemplul de mai sus, s-a considerat o investiţie suplimentară efectuată o
singură dată, în prima perioadă, fără a fi urmată de un proces similar în perioadele
următoare.
În cazul unei investiţii repetate în timp, s-ar fi obţinut acelaşi rezultat, cu
singura deosebire că la limită s-ar fi ajuns la o plafonare a creşterii venitului.
Pentru ca efectul de multiplicare să se realizeze se impune asigurarea anumitor
condiţii în economie printre care existenţa unor capacităţi de producţie nefolosite şi,
mai general, subutilizarea unor factori de producţie.
C. Principiul acceleratorului
Kf / Q = cu >1
I= QC
86
Desigur, în practică nu orice creştere a cererii de bunuri determină creşterea
imediată a investiţiilor. Dacă această creştere se estimează a fi doar pe termen scurt,
firmele decid să-şi sporească producţia altfel decât sporind capitalul fix: de exemplu,
crescând timpul efectiv lucrat.
Dacă creşterea cererii se apreciază a fi de durată, atunci apare justificată
decizia de achiziţionare a echipamentelor, cunoscut fiind faptul că valoarea şi durata
lor de utilizare sunt în general mari.
Principiul acceleratorului poate fi privit şi în sensul scăderii cererii de bunuri
nu doar al creşterii. În acest caz cererea de echipamente va scădea. În consecinţă,
investiţiile urmează dinamica cererii de bunuri de consum.
Modelul prezentat are denumirea de accelerator, deoarece modificarea cererii
apare amplificată la nivelul bunurilor investiţionale.
Să ilustrăm principiul acceleratorului apelând la un exemplu concret.
Presupunem valoarea echipamentelor de 1000 unităţi monetare iar producţia realizată
cu ajutorul lor de 250 unităţi monetare. Coeficientul capitalului este în consecinţă 4.
Capitalul fix are o durată de utilizare de 10 ani, ceea ce reclamă o investiţie de
înlocuire anuală de 100 unităţi monetare.
Dacă cererea de bunuri sporeşte cu 20% deci de la 250 la 300 u unităţi
monetare, atunci pentru a o satisface este nevoie de o creştere identică de capital fix
87
4.3.1. Cheltuielile agregate
AE = C + I + G + E – X
88
Pentru simplificarea prezentării considerăm în acest moment că nu există
depreciere a capitalului iar venitul net din străinătate este zero.
De asemenea, nu există sector guvernamental, iar economiile sunt rezultatul
efortului menajelor. PIB constituie o măsură pentru outputul intern şi este egal cu
venitul naţional şi cu venitul disponibil.
Aceasta înseamnă că venitul disponibil al menajelor este egal cu valoarea
outputului total.
89
De exemplu, sectorul productiv ar putea produce un output în valoare de 270
miliarde unităţi monetare numai dacă se anticipează încasări de 270 miliarde unităţi
monetare. Dacă producătorii anticipează obţinerea unor încasări mai mari atunci ei
vor creşte outputul realizat.
Cheltuielile agregate sunt prezentate în coloana a şasea. Funcţia cheltuielilor
agregate indică sumele totale ce vor fi cheltuite pentru fiecare nivel posibil de output -
venit. Dacă avem în vedere doar sectorul privat al economiei, cheltuielile agregate
sunt egale cu suma dintre consum şi investiţia brută planificată.
Nivelul de echilibru al outputului reprezintă acel nivel de output, măsurat prin
intermediul PIB, care este egal cu cheltuielile agregate. Acest output odată produs va
genera suma totală tocmai suficientă pentru achiziţionarea sa. El corespunde egalităţii
dintre cantitatea totală de bunuri produsă şi cantitatea totală cumpărată (C + I).
Pe baza datelor din tabel, PIB de echilibru este de 370 miliarde unităţi
monetare. Acesta este outputul total pe care economia este capabilă să-l susţină şi la
care producţia şi cheltuiala se află în echilibru.
La acest nivel nu există nici supraproducţie care ar genera stocuri de bunuri
nevândute şi reducerea viitoare a producţiei şi nici insuficienţa producţiei existente
astfel încât să merite extinderea acesteia.
În consecinţă, nu există nici-un motiv pentru care producătorii să fie tentaţi să-
şi modifice volumul de activitate şi deci PIB.
Se observă că există doar un singur nivel al outputului real care asigură
echilibrul cu volumul total al cheltuielilor. Celelalte niveluri de output real conduc
către situaţii de dezechilibru.
De exemplu, unui nivel al outputului real de 310 miliarde unităţi monetare îi
corespunde un consum de 305 miliarde unităţi monetare, care împreună cu o investiţie
planificată de de 20 miliarde unităţi monetare, conduce la cheltuieli agregate de 325
miliarde unităţi monetare.
În aceste condiţii, economia generează o rată anuală de cheltuire peste nivelul
suficient de achiziţionare a producţiei de 310 miliarde unităţi monetare. Deoarece în
sectorul afacerilor se produce mai puţin decât achiziţionează cumpărătorii, urmează
un declin neintenţionat al stocurilor în valoare de 15 miliarde unităţi monetare.
Sectorul firmelor va ajusta acest dezechilibru dintre cheltuielile agregate şi
outputul real sporind producţia. Un nivel mai ridicat al outputului înseamnă mai multe
locuri de muncă şi un nivel superior de venit.
90
Deci, dacă cheltuielile agregate exced outputul intern, aceste cheltuieli vor
determina creşterea outputului intern.
În cazul problemei bazate pe datele din tabelul 4.3, orice nivel al outputului
real inferior nivelului de 370 miliarde unităţi monetare determină aceeaşi reacţie din
partea firmelor, astfel încât outputul se va îndrepta spre nivelul său de echilibru.
Presupunem acum că outputul real se situează peste nivelul de 370 miliarde
unităţi monetare.
De exemplu, pentru un output real de 410 miliarde unităţi monetare
cheltuielile agregate reprezintă 400 miliarde unităţi monetare.
O parte din producţie nu se va vinde, iar firmele aflate în imposibilitatea de
recuperare integrală a costurilor şi obţinere a profitului decid reducerea producţiei.
Între timp, stocurile au crescut neintenţionat, cu 10 miliarde unităţi monetare.
Reducerea PIB real înseamnă mai puţine locuri de muncă şi un nivel mai redus
de venit. Deci, cheltuieli agregate inferioare outputului real determină reducerea
producţiei.
Pentru orice nivel de output superior lui 370 miliarde unităţi monetare, situaţia
se va repeta cu singura deosebire că nivelul acumulărilor neintenţionate de stocuri
variază. Producţia se va reduce în fiecare caz, îndreptându-se spre nivelul său de
echilibru.
Fig. 4.6 Echilibrul cheltuieli agregate – output intern
Cheltuiala privată
(C + I = PIB) C+I
Echilibru
Cheltuieli C
agregate
I = 20 mld. u.m.
0 270 290 310 330 350 370 390 410 430 450 (PIB)
91
Să analizăm aceeaşi situaţie însă în manieră grafică.
În figura 4.6 s-a trasat mai întâi linia la 450 ale cărei puncte se caracterizează
prin aceea că variabila măsurată pe abscisă, în acest caz PIB, este egală cu variabila
măsurată pe ordonată, adică cheltuielile agregate (C + I).
În aceeaşi figură este reprezentat consumul, care este funcţie crescătoare de
venit, precum şi cheltuielile agregate. Curba cheltuielilor agregate este paralelă curbei
consumului, însă deplasată spre în sus cu o valoare egală cu cea a investiţiei.
Pentru fiecare nivel al outputului, firmele planifică să investească o sumă
identică şi anume egală cu 20 miliarde unităţi monetare.
Se observă că şi cheltuiala agregată creşte concomitent cu outputul şi venitul,
însă nu în aceeaşi măsură. Acest fapt se datorează înclinaţiei marginale spre consum,
care este inferioară unităţii, aşa cum de altfel legea psihologică fundamentală a lui
J.M. Keynes afirmă.
Panta curbei cheltuielii agregate este aceeaşi cu cea a curbei consumului. În
mod constant, o parte din venitul disponibil nu va fi cheltuită, ci economisită.
Astfel, în cazul datelor din tabel, cheltuielile agregate cresc cu 15 miliarde
unităţi monetare la fiecare 20 miliarde unităţi monetare suplimentare de venit, în timp
ce economiile cresc cu 5 miliarde unităţi monetare.
Nivelul de echilibru al PIB este nivelul corespunzător intersecţiei dintre curba
cheltuielilor agregate şi linia la 450. Abscisa (PIB) şi ordonata (cheltuielile agregate)
punctului de intersecţie sunt egale.
Acest nivel de echilibru este de 370 miliarde unităţi monetare. Consumul este
350 miliarde unităţi monetare, iar investiţia este 20 miliarde unităţi monetare.
Este evident că nici un nivel al PIB situat deasupra punctului de echilibru nu
este sustenabil deoarece suma dintre consum şi investiţiile brute este inferioară PIB.
Se observă pe grafic că într-o asemenea situaţie punctele corespunzătoare cheltuielilor
agregate se situează sub linia la 450.
Pentru nivelul PIB de 410 miliarde unităţi monetare, consumul şi investiţiile
brute însumează 400 miliarde unităţi monetare. Stocurile de produse nevândute cresc
la niveluri indezirabile determinând producătorii să-şi reducă volumul de activitate şi
să se orienteze spre nivelul de 370 miliarde unităţi monetare.
În schimb, pentru nivelurile posibile ale PIB mai mici de 370 miliarde unităţi
monetare, economia doreşte să cheltuiască în exces în raport cu ceea ce produce.
Punctele aflate pe curba cheltuielilor agregate sunt situate deasupra liniei la 450.
92
De exemplu, pentru un nivel al PIB de 310 miliarde unităţi monetare,
consumul şi investiţiile împreună sunt de 325 miliarde unităţi monetare. Stocurile se
reduc, iar producătorii sunt incitaţi să sporească producţia, orientându-se spre nivelul
de echilibru de 370 miliarde unităţi monetare.
Atât timp cât nu intervine vreo modificare la nivelul cheltuielilor agregate,
nivelul PIB de 370 miliarde unităţi monetare va fi menţinut pentru o perioadă
nelimitată.
AE = C + I + E – X
93
Mai întâi, exporturile nete sunt pozitive, valoarea exporturilor depăşind, să
presupunem, în mod constant valoarea importurilor cu 5 miliarde unităţi monetare
pentru orice nivel posibil al PIB.
Din acest motiv, exporturile nete sunt reprezentate grafic printr-o dreaptă
paralelă axei orizontale şi situată deasupra acesteia (figura 4.7).
În cea de a doua situaţie, importurile depăşesc în valoare exporturile cu
aceeaşi mărime (5 miliarde unităţi monetare) indiferent de mărimea PIB.
Din acest motiv exporturile nete apar tot sub forma unei drepte situată de data
aceasta sub axa orizonatală.
Exporturile nete
Curba cheltuielilor agregate se poate situa la un nivel mai ridicat sau mai
scăzut după cum exporturile nete sunt fie pozitive fie negative.
În figura 4.8 sunt prezentate ambele curbe ale cheltuielilor agregate în funcţie
de nivelul exporturilor nete.
Curba cheltuielilor agregate reprezentând suma consumului şi a investiţiilor
brute este identică cu cea din tabelul 4.3 şi figura 4.6.
În absenţa sectorului extern, nivelul de echilibru al PIB este de 370 miliarde
unităţi monetare. Doar la acest nivel cheltuielile agregate sunt egale cu PIB, iar curba
lor se intersectează cu linia la 450.
Presupunem că valoarea exporturilor excede valoarea importurilor. Includerea
exporturilor nete în cadrul cheltuielilor agregate, deplasează curba anterioară a
cheltuielilor agregate spre în sus şi paralel cu o mărime egală cu cea a exporturilor
nete.
94
Astfel, pentru fiecare nivel al PIB, cheltuielile agregate sunt acum mai mari cu
5 miliarde unităţi monetare. Se observă pe graficul din figura 4.8 că nivelul de
echilibru al PIB şi venitului este superior nivelului de 370 miliarde unităţi monetare.
Mai precis, intersecţia dintre noua curbă a cheltuielilor agregate şi linia la 45 0 se
produce pentru un nivel al PIB de 390 miliarde unităţi monetare.
Se poate verifica acest nivel adăugând mărimea exporturilor nete fiecărui nivel
al cheltuielilor agregate în tabelul 4.3 şi apoi calculând nivelul la care suma dintre
consum, investiţii şi exporturi nete este egală cu mărimea PIB.
Cheltuiala privată
C + I + En1
Cheltuieli agregate cu
exporturi nete pozitive C+I
C + I + En2
Cheltuieli agregate cu
exporturi nete negative
(PIB)
95
În schimb, exporturile nete negative generează efecte contrare. PIB va scădea
şi, odată cu el, venitul şi ocuparea. Reducerea cheltuielilor agregate cu o anumită
mărime provoacă o reducere mai amplă a PIB.
În cazul de faţă o reducere a cheltuielilor agregate cu 5 miliarde unităţi
monetare face ca PIB să scadă cu 20 miliarde unităţi monetare.
AE = C + I + G + E – X
96
Presupunem că guvernul decide să cheltuiască 20 miliarde unităţi monetare
pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, pentru orice nivel al PIB.
97
8. În absenţa cheltuielilor guvernamentale PIB de echilibru era de 370 miliarde unităţi
monetare.
Prin includerea în cheltuielile agregate a cheltuielilor guvernamentale PIB de
echilibru creşte la 450 miliarde unităţi monetare. Creşterea cheltuielilor
guvernamentale, întocmai ca şi creşterea cheltuielii private, determină creşterea
cheltuielilor agregate şi a PIB de echilibru.
Se observă că şi cheltuielile guvernamentale au un efect multiplicator asupra
PIB. Astfel, creşterea cheltuielilor guvernamentale cu 20 miliarde unităţi monetare,
provoacă o creştere a PIB de echilibru cu 80 miliarde unităţi monetare (de la 370 la
450 miliarde unităţi monetare).
Multiplicatorul de cheltuială publică este în acest caz egal cu 4. Creşterea
cheltuielilor guvernamentale cu 20 miliarde unităţi monetare, presupunând că nu sunt
finanţe prin creşterea impozitelor pe venituri, provoacă această creştere mai amplă a
PIB.
În general, modificarea impozitelor influenţează în sens contrar modificarea
PIB. Creşterea impozitelor determină reducerea cheltuielilor agregate şi mai departe a
PIB. În schimb, reducerea impozitelor determină scăderea cheltuielilor agregate şi a
PIB.
Cheltuielile
agregate
(C+ I+En+G) C + I + En + G
C + I+ En
20 Cheltuieli guvernamentale
98
În figura 4.9 cheltuielile guvernamentale sunt reprezentate printr-o dreaptă
situată deasupra axei orizontale. Existenţa sectorului public face ca dreapta
cheltuielilor agregate să se deplaseze spre în sus cu o mărime egală cu cea a
cheltuielilor guvernamentale.
Se observă că intersecţia dintre dreapta cheltuielilor agregate şi linia la 450 se
produce la un nivel superior al PIB comparativ cu cazul absenţei cheltuielilor
guvernamentale. PIB creşte cu 80 miliarde unităţi monetare atingând nivelul de 550
miliarde unităţi monetare.
Reducerea cheltuielilor guvernamentale face ca dreapta cheltuielilor agregate
să se deplaseze spre în jos, provocând scăderea PIB.
Se poate uşor demonstra că dacă cheltuielile guvernamentale se reduc, de
exemplu, de la 20 miliarde unităţi monetare la 10 miliarde unităţi monetare, nivelul de
echilibru al PIB se va reduce cu 40 miliarde unităţi monetare. Efectul reducerii
cheltuielilor guvernamentale corespunde multiplicatorului menţionat anterior.
NU UITA!
99
Termeni cheie
- Consum
- Economii
- Investiţii
- Echilibrul
- PIB
- Funcţia de consum
- Funcţia de economisire
- Inclinaţia medie spre consum
- Inclinaţia medie spre economisire
- Inclinaţia marginală spre consum
- Inclinaţia marginală spre economisire
100
c) inclinatia marginala spre consum si arata cu cat se modifica consumul la modificarea cu o
unitate a venitului;
d) inclinatia marginala spre consum si arata diferenta dintre consumul in si pentru o
persoana;
e) inclinatia marginala spre economii.
2. Considerand ca, fata de perioada anterioara, are loc o crestere a venitului, atunci
economiile, de regula:
a) cresc, dar fata de ritmul cresterii veniturilor, mai lent;
b) nu se modifica;
c) sporesc in acelasi ritm cu sporirea veniturilor;
d) scad in raport invers proportional cu cresterea veniturilor;
e) cresc mai rapid fata de ritmul cresterii veniturilor.
3. Daca rata medie a consumului ramane constanta, inclinatia marginala spre consum
este:
a) crescatoare;
b) descrescatoare;
c) egala cu 1;
d) pozitiva dar supraunitara;
e) constanta si egala cu rata medie a consumului.
4. Daca din venitul diponibil al unei gospodarii se scad cheltuielile facute pentru
consumul privat al acesteia, rezulta:
a) consumul intermediar;
b) datoriile gospodariei private;
c) economiile gospodariei;
d) cheltuielile facute cu impozitele si taxele;
e) venitul net al gospodariei.
101
4.6. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂȚ II DE
ÎNVĂȚ ARE NR. 4
102
Unitatea de învăț are nr. 5
MODELUL IS-LM
103
Într-un asemenea context, J. M. Keynes publică în 1936 “Teoria generală a
folosirii mîinii de lucru şi a banilor”. Această lucrare îl consacră drept fondator al
macroeconomiei1.
Apariţia “Teoriei generale“ a marcat o ruptură în raport cu tradiţia. Centrul de
greutate s-a mutat dinspre analiza microeconomică spre analiza macroeconomică. S-a
sugerat intervenţia amplă a statului în economie şi promovarea unor politici de
stimulare a cererii agregate.
Datorită caracterului său revoluţionar, la momentul apariţiei, ideile keynesiste
fie nu au fost înţelese, fie au fost primite cu ostilitate. În aceste condiţii se impunea o
interpretare accesibilă a “Teoriei generale”, în special pentru economiştii adepţi în
continuare a teoriei clasice. O asemenea sarcină şi-a asumat-o J. Hicks, care a publicat
în 1937 o lucrare intitulată “Mr. Keynes and the classics: a suggested interpretation”.
Impactul produs în epocă de Keynes a fost extraordinar. Cei mai mulţi
economişti devin keynesişti, iar politicile macroeconomice puse în practică după cel
de al doilea război mondial au la bază perspectiva keynesistă.
Lucrarea lui Hicks simplifică economia considerând trei tipuri de pieţe: piaţa
bunurilor şi serviciilor luate împreună (piaţa bunurilor), piaţa activelor financiare şi
monedei (piaţa monetară) şi piaţa muncii, unde cei care caută un loc de muncă se
întâlnesc cu cei care oferă locuri de muncă.
Esenţa punctului de vedere keynesistă este că, pe de o parte, aceste pieţe sunt
interdependente, iar, pe de altă parte, toate cele trei pieţe. Nu pot fi simultan în
echilibru.
Dacă oferta de bunuri este egală cu cererea de bunuri şi dacă oferta de monedă
este egală cu cererea de monedă atunci cererea de muncă poate fi mai mică decât
oferta de muncă.
Începem prin a examina separat piaţa bunurilor şi piaţa monetară. Apoi,
analizăm modul cum aceste pieţe sunt corelate şi este asigurat echilibrul pe termen
scurt al economiei.
1
Termenul de macroeconomie a fost folosit pentru prima dată de norvegianul R. Frish în
1933.
104
5.1. Piaţa bunurilor şi curba IS
Cheltuiala agregată planificată depinde atât de PIB real cât şi de rata dobânzii.
Pe de o parte, consumul este funcţie crescătoare de PIB real iar, pe de altă parte,
investiţia planificată se reduce concomitent cu creşterea ratei dobânzii.
Pe baza relaţiilor existente între variabilele menţionate se poate obţine curba
IS.
Curba IS arată combinaţiile dintre PIB real şi rata dobânzii pentru care
cheltuiala agregată planificată este egală cu PIB real.
Componentele cheltuielii planificate, cunoscute din capitolul 4, sunt consumul
personal, investiţia, cheltuiala guvernamentală şi exportul net.
În tabelul 5.1 sunt prezentate date privind cheltuiala agregată (AE), rata
dobânzii şi PIB real.
Figura 5.1 evidenţiază grafic modul în care se obţine curba IS, pe baza datelor
din tabelul 5.1.
În figura 5.1a s-au trasat cele trei curbe ale cheltuielii agregate. Linia la 450
cuprinde toate punctele pentru care cheltuiala agregată este egală cu PIB real.
Cu cât nivelul ratei dobânzii este mai redus cu atât investiţia planificată şi
cheltuiala agregată sunt mai mari.
Astfel, curba AE1 reprezintă cheltuiala agregată planificată pentru un nivel al
ratei dobânzii de 5%. Celelalte două curbe ale cheltuielii agregate corespund ratelor
dobânzii de 4% şi, respectiv 3%.
Pentru fiecare dintre cele trei curbe există doar un singur nivel de echilibru,
rezultat din intersecţia curbei cheltuielii agregate şi linia la 450.
De exemplu, pentru curba AE1, cheltuiala de echilibru corespunde unui nivel
al PIB real de 400 mld. unităţi monetare (punctul A1).
105
Iar pentru curbele AE2 şi AE3 cheltuiala de echilibru se realizează pentru un
PIB real de 600 mld. unităţi monetare (punctul A2) şi, respectiv 800 mld. unităţi
monetare (punctul A3).
Figura 5.1b prezintă relaţia dintre rata dobânzii şi PIB real în condiţii de
echilibru a cheltuielii agregate. PIB real este figurat pe axa orizontală, iar rata
dobânzii pe axa verticală.
Punctele A11, A22 şi A33 corespund punctelor A1, A2 şi A3. Aceasta înseamnă
că dacă rata dobânzii este 5%, cheltuiala de echilibru se realizează pentru un nivel al
PIB real de 400 miliarde unităţi monetare.
În mod similar, se tratează celelalte puncte din graficul 5.2b. Linia care uneşte
punctele A11, A22 şi A33 este curba IS.
Unele relaţii dintre variabilele economice sunt de tipul cauză-efect. De
exemplu, curba cererii de investiţii evidenţiază investiţia (efect) pentru fiecare nivel al
ratei dobânzii (cauză). Curba IS nu constituie o relaţie de tipul cauză-efect. Ea poate fi
privită în două moduri.
De exemplu, dacă rata dobânzii este 5%, atunci cheltuiala agregată planificată
este egală cu PIB real numai dacă PIB real este 400 miliarde unităţi monetare.
Sau curba IS sugerează că dacă PIB real este 400 miliarde unităţi monetare,
atunci rata dobânzii pentru care cheltuiala agregată planificată este egală cu PIB real
este de 5%.
Curba IS arată combinaţiile dintre rata dobânzii şi PIB real pentru care
cheltuiala agregată este la nivelul său de echilibru.
Pentru determinarea ratei dobânzii şi PIB real este însă nevoie de o relaţie
suplimentară. Această nouă relaţie între rata dobânzii şi PIB real este obţinută în
condiţiile echilibrului pe piaţa monetară.
106
Fig. 5.1. Cheltuiala agregată şi curba IS
Cheltuiala agregată
1000
A3 AE3
800
AE2
A2
600
AE1
A1
400
4 A22
3 A 33
IS
107
În acelaşi timp, cantitatea cerută de monedă în termeni reali (raportul dintre
cantitatea de monedă şi nivelul preţurilor) creşte odată cu creşterea PIB real şi scade
când rata dobânzii creşte.
Oferta de monedă depinde de acţiunile băncii centrale precum şi ale altor
bănci şi intermediari financiari.
În condiţiile unui nivel al preţurilor, există un nivel dat al cantităţii reale de
monedă aflate pe piaţă.
Echilibrul pieţei monetare se realizează atunci când cantitatea reală cerută de
monedă este egală cu cantitatea oferită în termeni reali. Echilibrul pieţei monetare este
un echilibru de stoc.
În tabelul 5.2 sunt prezentate date privind cantităţile cerute de monedă (Mc) în
condiţiile unor niveluri diferite ale ratelor dobânzilor precum şi oferta de monedă
(Mo) şi PIB real.
Rata dobânzii Mc1 (mld. u.m.) Mc2 (mld. u.m.) Mc3 (mld. u.m.) Mo (mld. u.m.) PIB real (mld.
(%) (1) (2) (3) (4) (5) u.m.) (6)
5 400 450 500 500 400
4 450 500 550 500 600
3 500 550 600 500 800
108
Fig. 5.2 Cantitatea de monedă şi PIB real
5 B3 5 B33
B2 Mc3 4 B 22
4
Mc2
B1 3 B11
3
Mc1
0 500 Cantitatea reală de monedă 0 400 600 800 PIBreal
(mld. u. m.) (mld. u. m.)
(a) (b)
109
Egalitatea dintre cantitatea cerută de monedă şi cantitatea oferită conduce la
un set de combinaţii dintre rata dobânzii şi PIB real.
De exemplu, PIB real este 400 miliarde unităţi monetare, iar cantitatea cerută
de monedă este 500 miliarde unităţi monetare (egală cu cantitatea oferită de monedă)
când rata dobânzii este 3%.
Altfel spus, pentru un PIB real de 400 miliarde unităţi monetare şi o rată a
dobânzii de 3%, piaţa monetară este în echilibru.
Curba LM arată combinaţiile dintre PIB real şi rata dobânzii la care cantitatea
cerută de monedă este egală cu cantitatea oferită de monedă. Curba LM este
prezentată în figura 6.2b.
În figura 6.2a este prezentat echilibrul pieţei monetare. Cantitatea oferită de
monedă este 500 miliarde unităţi monetare iar oferta de monedă, perfect inelastică în
raport cu rata dobânzii, apare grafic ca o dreaptă perpendiculară pe abscisă.
Cele trei curbe ale cererii de monedă intersectează curba ofertei de monedă la
niveluri diferite ale ratei dobânzii. Punctele care asigură echilibrul pieţei monetare,
corespunzătoare fiecărei cereri de monedă, sunt notate cu B1, B2 şi B3.
De exemplu, atunci când PIB real este 400 miliarde unităţi monetare, curba
cererii de monedă este Mc1, iar rata dobânzii care asigură echilibrul pieţei monetare
este 3%. Creşterea PIB real antrenează creşterea cererii de monedă, iar ratele
dobânzilor care echilibrează piaţa monetară înregistrează tendinţa de creştere.
În figura 6.2b sunt trecute mai întâi punctele B11, B22 şi B33 corespunzătoare
nivelului ratelor dobânzilor şi PIB real atunci când se realizează echilibrul pieţei
monetare. Prin unirea acestor puncte se obţine curba LM. Curba LM, trasată pe baza
relaţiei dintre rata dobânzii şi PIB real în condiţiile echilibrului pieţei monetare, apare
grafic ca o dreaptă pozitiv înclinată.
Întocmai ca şi curba IS, curba LM nu este de tipul cauză-efect. Curba LM
spune că dacă cantitatea reală oferită de monedă este 500 miliarde unităţi monetare,
iar PIB real este 400 miliarde unităţi monetare, atunci echilibrul pieţei monetare se
realizează pentru o rată a dobânzii de 3%.
Sau dacă cantitatea oferită de monedă este 500 miliarde unităţi monetare iar
rata dobânzii este 3%, atunci pentru echilibrarea pieţei monetare PIB real trebuie să
fie 400 miliarde unităţi monetare. Astfel, curba LM cuprinde toate combinaţiile dintre
rata dobânzii şi PIB real la care piaţa monetară este în echilibru.
110
5.3. Echilibrul pe termen scurt
Rata dobânzii
(%) 6 IS LM
5 A11 B33
B22 A22 4
3
B11 A33
În figura 5.3 au fost trasate cele două curbe, IS şi LM. Echilibrul pentru PIB
real şi rata dobânzii se obţine la intersecţia celor două curbe. Punctul A22 este un
punct situat pe curba IS şi reprezintă un punct al cheltuielii agregate de echilibru.
Rata dobânzii şi PIB real se situează la acel nivel care asigură echilibrul dintre
cheltuiala planificată şi PIB real. Punctul B22 este un punct situat pe curba LM şi
reprezintă un punct al echilibrului pieţei monetare.
Rata dobânzii şi PIB real corespund egalităţii dintre cantitatea reală cerută de
monedă şi oferta de monedă. La punctul de intersecţie există atât echilibru de flux
pentru piaţa bunurilor cât şi echilibru de stoc pentru piaţa monetară.
În condiţiile date, rata dobânzii este 4% iar PIB real este 600 mld. unităţi
monetare.
Pentru orice alt punct, la care rata dobânzii diferă de 4% iar PIB real de 600
mld. unităţi monetare, nu există echilibru concomitent pentru piaţa bunurilor şi piaţa
111
monetară. De exemplu, punctul A11, este situat pe curba IS şi corespunde echilibrului
pieţei bunurilor. În schimb, o rată a dobânzii de 5% şi un PIB real de 400 mld. unităţi
monetare nu asigură şi echilibrul pieţei monetare.
Rata dobânzii este prea ridicată sau PIB real este la un nivel prea redus pentru
asigurarea echilibrului pieţei monetare. Ajustarea ratei dobânzii la un nivel de 3%
conduce la echilibrul pieţei monetare şi deci situarea de-a lungul curbei LM. În
schimb, un asemenea punct nu se mai află pe curba IS.
Pentru o rată a dobânzii de 3% şi un PIB real de 400 mld. unităţi monetare
cheltuiala agregată planificată (640 mld. unităţi monetare) excede PIB real. Iar dacă
cheltuiala agregată planificată este superioară PIB real, atunci PIB real va creşte.
Sporirea PIB real, face ca cererea reală de monedă să crească şi odată cu aceasta şi
rata dobânzii. PIB real şi rata dobânzii continuă să crească până când se ajunge la
punctul de intersecţie dintre curbele IS şi LM.
Putem concluziona că atunci când, la un moment dat, economia nu se află la
punctul de intersecţie dintre curbele IS şi LM urmează ajustări repetate care conduc
economia spre acest punct.
Astfel, în urma acestor ajustări, piaţa bunurilor şi piaţa monetară se află
simultan în echilibru.
NU UITA!
Curba IS arată combinaţiile dintre PIB real şi rata dobânzii pentru care
cheltuiala agregată planificată este egală cu PIB real.
Curba IS arată combinaţiile dintre rata dobânzii şi PIB real pentru care
cheltuiala agregată este la nivelul său de echilibru. Pentru determinarea ratei dobânzii
şi PIB real este însă nevoie de o relaţie suplimentară.
Această nouă relaţie între rata dobânzii şi PIB real este obţinută în condiţiile
echilibrului pe piaţa monetară.
Curba LM arată combinaţiile dintre PIB real şi rata dobânzii la care cantitatea
cerută de monedă este egală cu cantitatea oferită de monedă. Astfel, curba LM
112
cuprinde toate combinaţiile dintre rata dobânzii şi PIB real la care piaţa monetară este
în echilibru.
Termeni cheie
- Curba IS
- Curba LM
- Oferta de monedă
- Cererea de monedă
- Echilibrul pe termen scurt
113
2. Curba LM surprinde relaţia dintre următoarele variabile in condiţiile echilibrului
pieţei monetare:
a) rata dobânzii şi cantitatea cerută de monedă;
b) PIB real şi oferta de monedă;
c) rata dobânzii şi PIB real;
d) rata dobânzii şi oferta de monedă;
e) cantitatea oferită şi cantitatea cerută de monedă.
114
Unitatea de învăț are nr. 6
ŞOMAJUL ŞI INFLAŢIA
6.1. Şomajul
6.2. Inflaţia
6.3. Relaţia inflaţie-şomaj
6.4. Tema de control
6.5. Testul de autoevaluare
6.6. Bibliografia specifică unităţii de ȋ nvăţare nr. 6
115
are din acest punct de vedere o sarcină dificilă. Ea trebuie în acelaşi timp să asigure
premisele creşterii şi dezvoltării economice.
6.1. Şomajul
116
discordanţă cu posibilităţile societăţii în acest sens etc. Deşi sunt evidente, multe din
aceste probleme sunt eludate în rapoartele statistice privind şomajul.
Studiul şomajului permite identificarea cauzelor de producere a sa şi
fundamentarea pe această bază a politicilor de combatere şi atenuare a efectelor sale.
Unele măsuri, precum programele de instruire vor permite, cel puţin pentru un
segment de şomeri, găsirea unui loc de muncă, în timp ce acordarea ajutorului de
şomaj reduce povara acestuia.
Totuşi alte măsuri, precizate chiar în lege, sunt criticate de economişti datorită
efectelor adverse generate.
În timp, şomajul poate înregistra tendinţa de creştere sau de scădere, în funcţie
de raportul dintre cei care îşi găsesc loc de muncă şi cei care îşi pierd locul de muncă.
Resursele de muncă se constituie din populaţia totală. Populaţia totală
cuprinde populaţia inactivă şi populaţia activă.
În sensul dat de Biroul Internaţional al Muncii, populaţia activă cuprinde
toate persoanele care furnizează forţă de muncă disponibilă pentru producţia de
bunuri şi servicii, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.
Aceste persoane se constituie de fapt în ofertă de muncă. Populaţia inactivă
cuprinde persoanele care nu au un loc de muncă şi nici nu caută unul (copiii de vârstă
preşcolară, elevii şi studenţii, militarii în termen, pensionarii, femeile casnice).
Resursele de muncă pot varia semnificativ în timp, fiind influenţate de
structura pe vârste a populaţiei, nivelul de calificare, vârsta la care se încheie
şcolarizarea şi cea de pensionare etc., fiecare dintre acestea având alţi determinanţi.
Pe baza acestor variabile se pot determina indicatori precum rata de activitate
şi gradul de ocupare.
Rata de activitate a unei populaţii date se determină ca raport între populaţia
activă şi populaţia totală:
ra = (PA / PT) 100
unde,
ra - rata de activitate
PA - populaţie activă
PT - populaţie totală
117
Gradul de ocupare a forţei de muncă se determină prin relaţia:
unde,
PO - populaţie ocupată
Potrivit acestei definiţii, şomerul este orice persoană care are mai mult de 15
ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:
118
Rata şomajului se determină prin raportarea numărului şomerilor la populaţia
activă disponibilă:
rs = (PS / PAD) 100
unde,
Rezolvare:
119
Indicator (Milioane persoane)
Populaţia totală 22,5
Populaţia în afara limitelor pentru 10,0
vârsta de muncă
Populaţia în vârstă de muncă 12,5
Populaţia în vârstă de muncă, dar 0,2
inaptă
Resursele de mână de lucru 12,3
Femei casnice, elevi, studenţi, 0,8
militari în termen
Populaţia activă disponibilă 11,5
Populaţia activă ocupată 10,0
Şomeri 1,5
Rata şomajului (şomeri/ populaţia 13%
activă disponibilă)
Şomajul care există la un moment dat este o combinare a mai multor forme de
şomaj, determinate de factorii diverşi:
120
- Dacă se admite că preţurile "flexibile" permit realizarea unui echilibru
global, atunci variaţiile ocupării rezultă din intervenţiile autorităţii monetare. În acest
caz, trebuie presupus că variaţiile nominale şi nu reale ale salariilor şi ale preţurilor
influenţează comportamentul salariaţilor. Aceştia suferă de ceea ce se numeşte "iluzie
monetară", căci creşterea concomitentă a preţurilor şi salariilor îi determină să ofere
mai multă muncă, contribuind astfel la reducerea şomajului. Alţii, în schimb, nu vor
accepta să lucreze la salariul curent aflându-se în situaţia de şomaj voluntar.
121
exemplu, declinul producţiei în sectorul minier) generate de schimbări în cererea de
bunuri şi servicii sau de modificări de ordin tehnologic care afectează profitabilitatea
angajării.
122
În general, măsurile de diminuare a şomajului trebuie privite drept componente
ale politicii economice de stimulare a creşterii economice pe termen lung.
7.2. Inflaţia
123
Natura unui proces inflaţionist poate fi evidenţiată şi pin compararea
procesului cu cel al deflaţiei şi dezinflaţiei.
Deflaţia constă în scăderea durabilă pe termen lung a nivelului general al
preţurilor.
Dezinflaţia se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ritmului
de creştere a nivelului general al preţurilor. De exemplu, există dezinflaţie dacă rata
inflaţiei de 20% în cursul unui an este urmată de o rată de creştere a preţurilor în anul
următor de 15%.
Inflaţia este considerată o problemă majoră datorită efectelor pe care le
generează în planul redistribuirii veniturilor, al incertitudinii în afaceri, al balanţei de
plăţi externe pecum şi al utilizării resurselor.
Redistribuirea veniturilor: inflaţia generează redistribuirea veniturilor
reale în favoarea persoanelor cu venituri nominale variabile (proprietari) şi
în defavoarea persoanelor cu venituri nominale fixe (angajaţi cu salarii
fixe, pensionari etc.)
Incetitudinea în afaceri: inflaţia tinde să mărească gradul de incertitudine
în derularea afacerilor. Atunci când rata inflaţiei înregistrează fluctuaţii
semnificative, deciziile de producţie şi de investiţii devin tot mai dificile.
Balanţa de plăţi externe: inflaţia poate contribui la înrăutăţirea balanţei
de plăţi externe. Dacă preţurile interne cresc mai rapid decât preţurile
externe, atunci competitivitatea exportului tinde să se reducă, aceasta în
condiţiile în care deprecierea cursului de schimb nu acoperă diferenţa
dintre inflaţia intenă şi cea externă.
Utilizarea resurselor: derularea activităţilor economice într-un mediu
inflaţionist reclamă utilizarea unor resurse suplimentare îndeosebi în ceea
ce priveşte asigurarea infomaţiilor necesare în scopul contacarării efectelor
negative ale creşterii preţurilor.
Una dintre temele legate de inflaţie, care a constituit în timp subiectul unor
controverse între economişti, o reprezintă analiza inflaţiei ca fenomen monetar.
124
După M. Friedman inflaţia “este peste tot şi întotdeauna un fenomen
monetar”. Astfel, inflaţia îşi are originea în deciziile eronate ale agenţilor economici
specializaţi privind suplimentarea cantităţii de bani în circulaţie.
Alţi economişti consideră că puseul inflaţionist este datorat excesului de
cerere. Cererea solvabilă se dovedeşte prea puternică la un anumit nivel de preţ în
raport cu o ofertă rigidă.
Creşterea cantităţii de bani în circulaţie şi sporirea veniturilor nominale ale
populaţiei constituie suportul pentru efectuarea unor cheltuieli tot mai mari.
Restabilirea echilibrului dintre cerere şi ofertă se realizează doar în urma creşterii
preţurilor.
În alte situaţii, deficitul bugetar poate susţine şi el procesul inflaţionist. Atunci
când statul are cheltuieli mai mari decât veniturile pe care le mobilizează se
împrumută la banca centrală pentru acoperirea acestei diferenţe.
Ca urmare, banii aflaţi în circulaţie vor creşte, fără ca nevoile circulaţiei să fi
crescut. Statul se împrumută pentru a consuma şi nu pentru a produce suplimentar
bunuri.
Acordarea de credite şi altor agenţi economici solicitanţi poate avea tot un
impact inflaţionist. O rată a dobânzii redusă, existenţa unor resurse băneşti relativ
mari aflate la dispoziţia băncilor comerciale împreună cu o analiză superficială a
destinaţiilor creditelor constituie factori favorizanţi ai producerii inflaţiei
Inflaţia poate fi datorată şi creşterii costurilor. Creşterea preţurilor elementelor
care compun costurile de producţie (materii prime, materiale, salarii) se dovedeşte
inflaţionistă atunci când devine un fenomen autoîntreţinut.
Pentru J. K. Galbraith, factorul cu ponderea cea mai mare în inflaţia pin
costuri îl reprezintă creşterea salariilor nominale, în timp ce economista Joan
Robinson acordă cea mai mare importanţă variaţiilor de profit.
Aceşti factori de declanşare şi întreţinere a fenomenului inflaţionist nu pot fi
separaţi, ci priviţi în interdependenţa lor. Astfel, creşterea costurilor determinată de
sporirea salariilor se conjugă cu o creştere a cererii.
Creşterea preţurilor determinată de creşterea cererii poate conduce ulterior la
majorarea salariilor şi, mai departe, a costurilor.
Asemenea interdependenţe dintre cauzele inflaţiei pot fi evidenţiate cu ajutorul
spiralei inflaţioniste (figura 7.1). Conform unei asemenea relaţii creşterea preţurilor
antrenează creşterea salariilor, iar acestea la rândul lor creşterea preţurilor.
125
Inflaţia poate fi analizată şi după ordinul de mărime. Astfel, se pot identifica
următoarele forme de inflaţie:
Măsurarea inflaţiei
126
IPC este un indice de tip Laspeyres care se calculează ca o medie aritmetică
ponderată a indicilor individuali de preţuri (ip ):
p1 q0
IPC = = ip Y0
p0 q0
unde,
p0 , p1 - preţurile în cele două perioade;
q0 , q1 - cantităţile în cele două perioade
ip - indici individuali de preţ ( ip = p1 / p0 )
Y0 - structura cheltuielilor de consum efectuate de către populaţie în
decursul unui an pentru procurarea de bunuri şi servicii de consum..
Calculul IPC presupune mai multe etape. Astfel, mai întâi se calculează
preţurile/tarifele medii lunare pentru fiecare sortiment la nivelul fiecărui punct de
vânzare din centrul de culegere.
Apoi, se calculează preţul/tariful mediu lunar la nivel naţional pentru fiecare
sortiment, după care se stabilesc indicii individuali de preţ la nivel naţional.
În sfârşit, prin agregări succesive se calculează indicii la nivel de produs,
subgrupă şi grupă (mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare, servicii).
Indicele sintetic de preţuri (IPC) se calculează după formula:
Ig Y0g
IPC = = Ig Y0g
Y0g
Y0g = 1 (100)
Rata inflaţiei se calculează scăzând 100% din IPC.
127
Bunuri şi servicii de Ponderea cheltuielilor aferente Indicii preţurilor bunurilor şi
consum aferente cumpărărilor de bunuri serviciilor de consum
şi servicii în coşul de consum
Alimentare 47% 165%
Nealimentare 41% 155%
Servicii 12% 175%
Rezolvare:
Calculele sunt sintetizate în următorul tabel:
128
În condiţiile unei inflaţii anticipate, agenţii economici sunt în măsură să-şi
adapteze comportamentul la intensitatea inflaţiei în perspectivă şi să ia decizii
pertinente relativ la afacerile personale; iar aceasta în raport cu anticipările proprii sau
ale factorilor de decizie macroeconomică.
Acest tip de inflaţie generează costuri sociale sensibil mai mici comparativ cu
inflaţia neanticipată. În acest ultim caz, programele de activitate ale menajelor,
fimelor sau guvernului se află sub incidenţa unor factori inflaţionişti aleatori.
Politicile antiinflaţioniste sunt în continuă diversificare. Ele se ameliorează
odată cu asimilarea experienţelor din ţările care au obţinut succese în combaterea
fenomenului inflaţionist.
Pornind de la cauzele care generează inflaţie se pot imagina măsuri de politică
economică cu acţiune asupra cererii şi ofertei agregate. Aceste măsuri pot fi de natură
monetară şi fiscală.
În rândul măsurilor vizând cererea agregată se înscrie mai întâi controlul
masei monetare. Restricţionarea creşterii masei monetare se poate realiza prin
creşterea ratei dobânzii cu influenţă directă asupra dimensiunii activităţii de creditare.
Banca centrală are din acest punct de vedere un rol esenţial.
O asemenea decizie, aplicată pe o durată de timp mai îndelungată, poate fi însă
însoţită de creşterea şomajului.
O altă măsură de control a cererii agregate este aceea a restricţiilor la efecturea
cheltuielilor publice. Deficitul bugetar poate fi menţinut în limitele necesare, reducând
nevoia împrumuturilor a căror destinaţie este consumul.
De asemenea, controlul veniturilor şi costurilor salariale reprezintă o altă
măsură de influenţare a cererii agregate.
Adoptarea unei asemenea măsuri, în concordanţă cu stadiul de dezvoltare al
economiei, presupune însă realizarea consensului dintre patronate şi sindicate.
Politica de combatere a inflaţiei pornind dinspre susţinerea ofertei agregate
are efecte ample şi durabile. Acest lucru se datorează efectelor profunde asupra
productivităţii, costurilor, concurenţei etc.
Creşterea productivităţii şi eficientizarea activităţii firmelor conduce la
reducerea costurilor medii, creşterea profiturilor şi a competitivităţii.
Guvernul poate stimula acest proces acordând subvenţii şi stimulente fiscale
firmelor care investesc în tehnologie modernă. Totodată, având în vedere acest
129
obiectiv, este necesară încurajarea procesului de creditare al aceloraşi agenţi
economici
Rata
inflaţiei
Rata şomajului
130
Începând cu această perioadă relansarea ratelor de creştere a fost însoţită de o
puternică inflaţie şi de creşterea şomajului. Coexistenţa inflaţiei cu un şomaj ridicat şi
restrângerea activităţilor economice este denumită stagflaţie.
Studiile econometrice au demonstrat că relaţia lui Phillips este foarte instabilă,
iar în anumite cazuri ea nici nu există.
Monetariştii au văzut în această concluzie o confirmare a ipotezei lor şi anume
că există o rată naturală a şomajului împotriva căreia politica conjuncturală este lipsită
de eficienţă.
Pornind de la curba lui Phillips se poate determina variaţia previzibilă pentru
salariul monetar. Pentru aceasta, monetariştii au procedat la corectarea ei cu
anticipările agenţilor economici.
Atunci când autorităţile provoacă prin crearea de monedă o creştere a
preţurilor şi a salariilor, lucrătorii cresc într-o primă etapă cantitatea oferită de muncă,
convinşi fiind că salariul real a crescut.
Atunci când însă constată că preţurile au crescut în acelaşi ritm cu salariile,
salariaţii revin la situaţia iniţială reducând cantitatea oferită de muncă, ceea ce face ca
şomajul să crească. Astfel, singurul rezultat al acţiunii autorităţilor este provocarea
unei accelerări a inflaţiei la un nivel al ocupării neschimbat.
Dacă se doreşte reducerea şomajului, ele vor trebui să sporească cantitatea de
monedă în fiecare perioadă, astfel încât să întreţină ideea că salariul real creşte deşi
inflaţia se accelerează.
Milton Friedman a interpretat curba lui Phillips în condiţii non-inflaţioniste.
Şomajul apărut în condiţii non-inflaţioniste este denumit şomaj natural.
Rata naturală a şomajului reprezintă acea rată a şomajului asociată unei rate
stabile a inflaţiei. Agenţii economici anticipează inflaţia şi se adaptează rapid la
schimbări.
Chiar dacă într-o primă etapă ea se reduce puţin şi inflaţia progresează ulterior
rata şomajului revine la nivelul de echilibru. Friedman apreciază că practicarea
deficitului bugetar va fi permanent însoţită de inflaţie şi şomaj.
Analiza întreprinsă asupra celor două fenomene de dezechilibru evidenţiază
caracterul deosebit de complex al fiecăruia şi al relaţiei dintre ele, fapt care relevă, la
rândul său, caracterul dificil al conceperii şi punerii în practică a măsurilor de politică
economică generală, de politică monetară, fiscală şi bugetară.
131
NU UITA!
132
Rata naturală a şomajului reprezintă acea rată a şomajului asociată unei rate
stabile a inflaţiei.
Termeni cheie
- Şomaj
- Rata naturală a şomajului
- Populaţia activă
- Populaţia inactivă
- Inflaţie
- Dezinflaţie
- Deflaţie
- Curba Phillips
- Stagflaţie
- Rata de activitate
133
b) numarul somerilor si populatia apta de munca;
c) numarul somerilor si forta de munca;
d) numarul somerilor si suma dintre populatia ocupata si numarul somerilor;
e) nici una din variantele anterioare nu este corecta.
134
d) în cazul unui lucrator care paraseste un loc de munca în vederea obtinerii unui loc
de munca mai bine remunerat;
e) în cazul unei persoane care se angajeaza dupa o perioada de doua luni de somaj.
135
Unitatea de învăț are nr. 7
CREŞTEREA ECONOMICĂ
136
Creşterea economică se află sub incidenţa a numeroşi factori atât interni cât şi
externi. Fiecare guvern îşi propune corelarea politicilor sale macroeconomice astfel
încât să creeze premizele realizării unei creşteri economice de natură să susţină o
dezvoltare durabilă a economiei.
Delimitări conceptuale
137
perioade de mai mulţi ani (pentru a exclude oscilaţiile conjuncturale ale activităţii
economice de ansamblu).
Cifra obţinută va fi o estimare a ratei medii anuale de creştere a capacităţii
productive a ţării, presupunând că rata şomajului este în general aceeaşi la începutul şi
sfârşitul perioadei.
În general, PIB locuitor nu înregistrează o evoluţie liniară în cursul unei
perioade date de timp. Din raţiuni de politică economică sunt utilizate şi conceptele de
creştere economică zero şi creştere economică negativă.
Creşterea economică zero semnifică situaţia în care nivelul rezultatelor
macroeconomice pe locuitor rămâne constant pentru perioada de analiză. Aceasta
presupune o rată identică de creştere a rezultatelor economice absolute şi a populaţiei
totale.
Susţinătorii ratei de creştere zero considerau că, în condiţiile caracterului tot
mai restrictiv al resurselor naturale şi al nivelului tot mai ridicat al poluării, generat de
activităţile umane, aceasta reprezintă singura reacţie socială raţională.
Astfel, se urmărea crearea unei situaţii de stabilitate economică şi ecologică,
bazată pe frânarea creşterii demografice şi economice. În acelaşi timp, se propuneau
soluţii de ajutorare a ţărilor cu nivel redus de dezvoltare în vederea eliminării
decalajelor faţă de ţările dezvoltate economic.
Creşterea economică zero a fost menţionată în primul raport către Clubul de
la Roma, Limitele creşterii , şi a generat chiar de la început critici vehemente cu
privire la aplicarea şi dezirabilitatea unei astfel de strategii.
Creşterea economică negativă semnifică situaţia în care nivelul rezultatelor
macroeconomice înregistrează o tendinţă de scădere, însă se menţin sub control unele
corelaţii fundamentale de echilibru, cu preţul unor compromisuri în domeniul
eficienţei economice şi al bunăstării sociale.
138
Din această perspectivă, creşterea economică apare ca rezultat al modificărilor
conjugate ale acestor dimensiuni ale fiecărui factor de producţie, pe de o parte, iar pe
de altă parte al aceloraşi modificări simultan la nivelul tuturor factorilor de producţie.
Există trei factori principali ai ratei creşterii economice:
Progresul tehnic
139
Tehnologiile utilizate, repartizarea resurselor pe ramuri şi activităţi,
flexibilitatea în realocarea resurselor în funcţie de circumstanţe în cadrul economiei,
mediul instituţional determină proporţiile de combinare ale factorilor de creştere
economică generând, după caz, efecte favorabile sau nefavorabile.
Creşterea ofertei de muncă poate permite unei ţări să producă cantităţi mai
mari de bunuri şi servicii. Curba posibilităţilor de producţie se deplasează în aceste
condiţii spre dreapta. Outputul pe locuitor înregistrează o creştere iar bunăstarea
socială se ameliorează.
Creşterea forţei de muncă este determinată la rându-i de următorii factori:
Creşterea naturală a populaţiei
Migraţia internaţională
Rata de participare
140
Rezultatul se concretizează într-o cantitate mai mare de bunuri şi servicii. În
schimb, o rată de creştere mai slabă a populaţiei tinde să crească proporţia celor mai
vârstnici aflaţi în activitate, crescând în timp dependenţa persoanelor inactive şi
pensionate în cadrul populaţiei.
Creşterea populaţiei provoacă odată cu creşterea forţei de muncă şi creşterea
numărului de consumatori. Pentru ca outputul pe locuitor să crească şi deci şi
bunăstarea socială potenţială este necesar ca rata creşterii economice cauzată de
creşterea populaţiei să depăşească rata creşterii populaţiei.
Dacă notăm rata creşterii economice cu g şi rata creşterii populaţiei cu n,
celelalte condiţii rămânând constante, pentru o creştere a bunăstării sociale potenţiale
trebuie ca g n.
141
consum în viitor) cere reducerea în prezent a consumului şi canalizarea unei părţi mai
importante a resurselor spre producţia diferitelor forme de capital. Altfel spus,
economiile sunt necesare susţinerii investiţiilor.
Progresul tehnic
142
Există însă puncte de vedere şi studii care demonstrează că nu introducerea
tehnologiilor moderne este cauza în sine a şomajului, ci mai degrabă eşecul asimilării
acestor tehnologii, fapt ce face ca unele ţări să se confrunte cu existenţa unor ramuri
ale căror produse rămân necompetitive pe pieţele internaţionale.
În măsura în care introducerea noilor tehnologii creşte productivitatea şi
reduce costurile, cererea pentru produse va creşte şi noi locuri de muncă vor fi create.
Un exemplu în acest sens îl constituie domeniul bancar, unde, în ciuda introducerii
computerelor, nivelul de ocupare a fost menţinut şi chiar s-a ameliorat prin
diversificare şi oferirea de noi servicii clienţilor.
143
c) Creşterea economică poate redistribui venitul fără să provoace reducerea
bunăstării altor persoane. Trebuie însă precizat ca realizarea creşterii economice în
sine nu provoacă în mod necesar îmbunătăţirea redistribuirii venitului.
Totuşi, este posibil ca atunci când există creştere economică să se modifice
redistribuirea venitului în încercarea de a obţine o mai mare echitate fără a provoca
înrăutăţirea situaţiei cuiva în termeni absoluţi.
144
zgomotului şi supraaglomerărilor urbane. Corecta evaluare a acestor costuri şi
includerea lor în estimările venitului naţional real permite o apreciere mai realistă a
beneficiilor creşterii economice de natură să fundamenteze oportunitatea policilor
guvernamentale.
145
Modelul Harrod-Domar evidenţiază trei mari probleme: posibilitatea unei
creşteri susţinute, probabilitatea creşterii susţinute în condiţii de ocupare deplină şi
stabilitatea sau instabilitatea ratei garantate de creştere economică.
După cel de al doilea război mondial s-a realizat sinteza propriu-zisă dintre
abordarea macroeconomică şi abordarea dinamică. La constituirea unei teorii a
creşterii economice, componentă distinctă a ştiinţei economice, au contribuit în mod
decisiv R. Harrod, E. Domar, R. Solow, P. Samuelson, J.R. Hicks, M. Kalecki, F
Perroux, R. Dornbusch.
146
Creşterea cererii pentru utilizarea stocului de cunoştinţe impulsionează
cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi, ca urmare, creşterea economică.
147
NU UITA!
148
Primele preocupări privind creşterea economică aparţin clasicilor englezi: A.
Smith, Th. Malthus şi D. Ricardo.
În secolul al XX-lea reţinem modelele elaborate de J. M. Keynes, R. Harrod şi
E. Domar, urmaţi, după al doilea Război Mondial de R. Solow, P. Samuelson, J.R.
Hicks, M. Kalecki, F Perroux, R. Dornbusch. În anii 80 a apărut Noua teorie a
creşterii ai cărei iniţiatori sunt P. Romer şi R. Lucas.
Termeni cheie
- Creştere economică
149
7.7. TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 7
1. Bremond J., Geledan A., Dicţionar economic şi social, Ed. Expert, Bucureşti, 1995
2. Hausman D., Filozofia ştiinţei economice, Antologie, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1993
3. Heyne P., Modul economic de gândire, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1991
150
8. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT
DE CURS
- Albertini J. M., Les rouages de l’economie nationale, Les Editions Ouvrieres, Paris,
1988
- Albert M., Capitalism contra capitalism, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994
- Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1994
- Basno C., Barbu T., Politici monetare, Editura economică, Bucureşti, 2006
- Bremond J., Geledan A., Dicţionar economic şi social, Ed. Expert, Bucureşti, 1995
- Capanu I., Wagner P., Mitruţ C., Sistemul conturilor naţionale şi agregate
macroeconomice, Ed. ALL, Bucureşti, 1994
- Capanu I., Wagner P., Secăreanu C., Statistică macroeconomică, Ed. Economică,
Bucureşti, 1997
- Campbell M., Brue S., Economics, principles, problems and politics, McGraw Hill,
Inc, 1996
- Chiriţă N., Scarlat E., Politici macroeconomice. Teorie şi Aplicaţii, Ed. Economică,
Bucureşti, 1998
- Dolan E., Lindsay D., Economics, Sixth Edition, The Dryden Press, 1991
- Donald N. McCloskey, The rhetoric of Economics, University of Wiscosin Press,
1985
- Dornbusch R., Fisher S., Macroeconomia, Ed. Sedona, Timişoara, 1997
- Friedman M., Essays in Positive Economics, University of Chicago Press, Chicago,
1953
- Friedman M., Capitalism şi Libertate, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1992
- Frois G. A., Economia politică, Ed. Humanitas, 1994
- Frois G. A., Dynamique economique, Dalloz, Paris, 1989
- Genereux J., Economie Politică - Macroeconomie şi contabilitate naţională, Ed.
All-Beck, Bucureşti 2000
- Gwartney J., Stroup R., Macroeconomics. Private and Public Choice, the Dryden
Press, orlando, 1992
151
- Hall R., Taylor J., Macroeconomics. Theory, Performance and Policy, W. W.
Norton & Co, New York, 1988
- Hausman D., Filozofia ştiinţei economice, Antologie, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1993
- Heyne P., Modul economic de gândire, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991
- Hirschleifer J, The Expandind Domain of Economics, American Economic Review,
December 1985
- Huidumac C., Rogojanu A., Introducere în studiul economiei de piaţă, Ed. ALL,
Bucureşti, 1998
- Huidumac C., Conducerea participativă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998
- Hyman D., Economics, Irwin, Homewood, 1989
- Keynes J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
- Lipsey R., Chrystal A., Economia pozitivă, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
- Lipsey R., Steiner P., Economics, Harper and Row Publishers, Fifth Edition, 1978
- Mankiw G., Principles of Economics, The Dryden Press, 1998
- Mankiw G., Macroeconomics, Worth Publishers, 1994
- Miller R., Pulsinelli R., Macroeconomics, Harper & Row Publ., New York, 1986
- Parkin M., King D., Economics, Addison-Wesley Publishing Company Inc., Second
Edition, 1995
- Peterson W., Principles of Economics - Macro, Irwin, Seventh Edition, 1989
- Samuelson P. A, Nordhaus W., Economics, McGraw Hill, Inc, Fourteenth
Edition, 1996
- Stancu S., Huidumac C., Teoria portofoliilor, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999
- Taşnadi A., Doltu C., Monetarismul, Ed. Economică, Bucureşti, 1996
- Ţigănescu I. E., Roman D. M., Macroeconomie, Ed. ASE, Bucureşti, 2002
- Walsh C., Monetary Theory and Policy, MIT Press, Cambridge, 1998
- Wonnacott P., Wonnacott R, Economics, Third Edition, McGraw-Hill, Inc, 1986
- Dicţionar de Economie, Ed. Economică, Ediţia a doua, Bucureşti, 2001.
152
9. REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE
Unitatea 7: 1c, 2d
153
10. NOTIŢELE CURSANTULUI
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------- -------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------- -----------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- ---------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
154
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------- -------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------- -----------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -----
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------- -------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------- -----------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
155
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- ---------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------- -------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------- -----------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -----
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
156