Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cu mult înainte de venirea europenilor în cele două Americi, zona a fost locuită de nativii americani care au
construit așezări atât în canion cât și în peșterile acestuia. Populația Pueblo considera Marele Canion ("Ongtupqa"
în limba Hopi) ca fiind un loc sfânt și de aceea întreprindeau pelerinaje către acesta[7]. Spaniolul García López de
Cárdenas este primul european care ar fi vazut Marele Canion, în 1540. Prima expediție științifică de studiere a
Marelui Canion a fost cea condusă de maiorul John Wesley Powell, din Armata Statelor Unite la finele anilor 1860.
Powell, după care s-a numit și un lac de acumulare creat aproape 100 de ani mai târziu, Lake Powell, s-a referit la
straturile succesive de roci sedimentare expuse de-a lungul întregului canion ca fiind ca niște frunze într-o minunată
carte de povestiri ("leaves in a great story book").
Cuprins
1Geografie
2Referințe
3Vezi și
4Legături externe
Geografie[modificare | modificare sursă]
Marele Canion este un canal de eroziune fluvială foarte lung, 446 km (sau 277 de mile) și foarte adânc, uneori
atingând circa 1.600 de metri (sau 1 milă) adâncime, fiind tăiat în platoul Colorado și care expune straturi de roci din
perioadele Precambrian și Paleozoic. Canionul apare în multe versiuni ale listei celor șapte minuni naturale ale
lumii, deși nici una din aceste liste nu este produsă de vreo autoritate în domeniu și nici nu sunt definitive. Straturile
expuse sunt gradat relevate datorită înclinării care începe în punctul numit Lee's Ferry și se continuă până în
punctul cunoscut sub numele de Hance Rapid. Canionul se sfârșește după ce fluviul trece de locul numit Grand
Wash Fault, care se găsește în apropierea Lacului Mead.
Mișcarea de înălțare, asociată evenimentelor de generare a munților cauzate de mișcările plăcilor tectonice
(orogeneză), a dus la ridicarea acestor pachete de sedimente cu sute de metri, creându-se astfel Platoul Colorado.
Ridicarea a dus totodată la creșterea volumului de precipitații în zona de scurgere/drenaj a Fluviului Colorado, însă
nu a fost îndeajuns pentru a schimba tipul de climat semi-arid din zona Marelui Canion. Alunecările de teren și alte
fenomene de tip decolare gravitațională au dus la eroziune în aval și captarea cursului de apă (stream capture) -
toate aceste fenomene au tendința de a determina creșterea adâncimii și lățimii canioanelor din zonele aride.
Înălțarea Platoului Colorado s-a produs în mod inegal, astfel că Rama Nordică a Marelui Canion este cu aproape o
mie de picioare (circa 300 metri) mai înaltă decât Rama Sudică. Această înălțare asimetrică explică și de ce Râul
Colorado curge mai aproape de Rama Sudică. Aproape toate scurgerile de pe platoul din spatele Ramei Nordice
(care, totodată, primește cantități mai mari de precipitații sub formă de ploi si ninsori) merg înspre Marele Canion, în
timp ce o mare parte din scurgerile de pe platoul din spatele Ramei Sudice nu merg înspre canion (de fapt, acestea
urmează înclinarea generală a reliefului). Acesta are ca rezultat o eroziune mai puternică și, deci, o lățire mai rapidă
a canionului principal, dar și a celor tributare aflate la Nord de Râul Colorado.
Din cauza elevației mai mari (8000 picioare/2438 metri peste nivelul mării) temperaturile de pe Rama de Nord sunt,
în general, mai scăzute decât cele de pe cea Sudică. În lunile de iarnă, ninsorile abundente sunt un lucru comun. În
general vederea de pe Rama Nordică oferă o mai bună imagine asupra expansiunii canionului față de cea de pe
Rama Sudică.