Analiză și diagnostic în audit

Capitolul 1
Analiza economico-financiară și diagnosticul financiar:
noțiuni introductive

1.1 Definiții. Caracteristici. Obiective

Analiza reprezintă un instrument indispensabil procesului cunoașterii în orice
domeniu al activității umane. Nevoia de a cunoaște, de a înțelege și domina diversele
fenomene și procese naturale, economice, politice și sociale, a reprezentat, dintotdeauna,
motorul evoluției speciei umane.
Ca metodă a cunoașterii analiza constă în descompunerea unui întreg, fenomen,
proces, în părțile lui componente, examinarea îndeaproape a fiecărui element în parte în
vederea desprinderii de concluzii pertinente privind modul de formare și dezvoltare a
acestuia. Investigarea fenomenelor economice necesită un demers specific care să
permită cunoașterea relațiilor de cauzalitate și a legilor interne ale formării și evoluției
acestora, precum și studierea coerenței acestora într-un mediu în continuă schimbare. O
asemenea abordare permite nu numai o corectă evaluare a stării de fapt, ci și identificarea
vulnerabilităților și oportunităților de dezvoltare, indispensabilă procesului de
fundamentare a deciziilor.
Abordarea întreprinderii concomitent atât în relațiile sale cu mediul exterior, cât și
cu cel interior, aduce în prin plan o problematică mult mai mare decât cea a investigării
individuale a unui fenomen sau proces economic (transpus sub forma unui indicator).
Investigarea, per ansamblu, a activității desfășurate de întreprindere cade în sarcina
diagnosticului global. A realiza un diagnostic general este, fără îndoială, o operațiune
extrem de dificilă. Ea necesită stabilirea unei liste exhaustive a problemelor de studiat.
Activitatea de diagnosticare a disfuncționalităților existente trebuie să aibă un caracter
complex, pe domeniile activității întreprinderii, cum ar fi activitatea tehnică și de
producție, cea cu caracter comercial, cea de organizare și administrativă, cea cu caracter
social, financiar, diagnosticul urmărind pentru fiecare activitate în parte problemele
specifice ale acestora, cu scoaterea în evidentă a acelor aspecte ce afectează
performatele economico-financiare.
Principalele componente ale diagnosticului general sunt:
- diagnosticul juridic;
- diagnosticul resurselor umane;
- diagnosticul managementului şi a structurii organizaţionale
- diagnosticul activității operaționale;
- diagnosticul comercial;
- diagnosticul financiar.

1
Audit și Consultanță în Afaceri

Diagnosticul financiar este un instrument la dispoziția managerilor, care are drept

scop investigarea întreprinderii și a componentelor sale funcționale, cu ajutorul unor
metode specifice, în vederea identificării principalelor puncte forte și puncte slabe și, pe
această bază, formularea de recomandări care să vizeze creșterea potențialului
economico- financiar al acesteia.
Realizând o paralelă cu diagnosticul din medicină, diagnosticul întreprinderii
prezintă o serie de similitudini, sintetizate schematic astfel:

Fig. 1.1: Etapele diagnosticului1

Luând drept exemplu actul medical: pentru a putea fi pus un diagnostic corect
pacientului și pentru a i se putea prescrie un tratament adecvat în vederea tratării
afecțiunilor sale, înainte, are loc consultul acestuia, validat prin rezultatele analizelor de
laborator. În mod asemănător, pacientul-întreprindere trebuie mai întâi analizat, studiate
principalele aspecte caracteristice potrivit obiectului său de activitate, prin identificarea
indicatorilor cheie și studierea nivelului acestora și, abia ulterior, în raport de concluziile
desprinse se stabilesc măsurile de redresare și îmbunătățire a performanței firmei. Prin
logica demersului său, de la final către detaliu și de descompunere în părți componente
potrivit legităților de formare și evoluție a unui indicator, analiza economico-financiară
poate fi asociată cu instrumentarul pe care consultantul-diagnostician îl are la dispoziție
pentru a stabili diagnosticul și a ameliora starea de sănătate a pacientului său-entitate
economică.

1
Berceanu D., Ciurezu T. – Evaluarea întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova 2003, pg. 48.

2
 Analiză și diagnostic în audit

Analiza și diagnosticul financiar se constituie, așadar, într-un set de activități

complexe care presupun prelucrarea, prin intermediul unui ansamblu de metode, tehnici
și instrumente, a informațiilor financiar-contabile și non-financiare ce caracterizează
activitatea desfășurată de o entitate economică. Ele reprezintă instrumente eficiente și
eficace la dispoziția factorilor de decizie care permit diagnosticarea stării de performanță
și echilibru financiar al firmei la încheierea exercițiului, propunându-i celui care le
folosește să identifice punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea
elaborării strategiei de menținere și dezvoltare sustenabilă a afacerii. De asemenea,
analiza și diagnosticul financiar pot face obiectul investigațiilor și documentărilor din
partea partenerilor comerciali, a băncilor și a altor instituții de credit, auditori, cenzori,
administrații locale sau centrale, sau chiar comunității în care își entitatea își desfășoară
activitatea, în vederea fundamentării unei decizii cu privire la acesta.
Analiza și diagnosticul financiar al fenomenelor economice sunt deosebit de
complexe, trăsătură subliniată de următoarele caracteristici:
- același efect poate fi generat de mai multe cauze;
- complexitatea și intensitatea cauzelor (factorilor) pot determina noi efecte
(consecințe, evoluții) la nivelul fenomenului studiat;
- esențial în analiza din domeniul economic îl constituie luarea în considerare a
relațiilor structural-funcționale şi a celor cauză-efect;
- în realitatea obiectivă, factorii principali (cauzele dominante) se combină cu
factorii secundari (cauzele întâmplătoare);
- în analiza fenomenelor economice fiind exclusă posibilitatea unor experiențe
pure de laborator, un rol esențial îl joacă puterea de abstracție şi gândirea logică a
cercetătorului, ceea ce permite stabilirea corectă a factorilor de influenta şi a sistemului
de legături cauzale dintre fenomenele studiate.
La finalul etapelor de analiză intervine sinteza prin care se realizează reunirea
părților, a elementelor componente și a factorilor de influență într-un tot unitar, în scopul
elaborării concluziilor și a fundamentării deciziilor care se impun. Caracterizarea deplină
a unui fenomen economic impune îmbinarea într-o unitate a analizei cu sinteza, ca
mijloace ale cunoașterii.
În complexitatea contemporană a vieții economice și implicit a actului decizional,
rolul analizei și al diagnosticului financiar devine din ce în ce mai mare. Obiectivele
analizei diagnostic sunt multiple, acestea decurgând din poziţiile ocupate de cei care o
realizează şi ca o consecință, din diversitatea de puncte de vedere şi de informaţii la care
au acces.
Când problema analizei este pusă din interiorul firmei (analiza financiară internă),
ea se adresează echipei manageriale, consiliului de administrație, acționarilor și
asociaților, auditorilor interni și salariaților. Întrucât se bazează pe întregul sistem de
informații privind activitatea firmei, analiza internă abordează, în toată complexitatea lor,
probleme privind: dimensiunea și structura patrimoniului, starea de echilibru/dezechilibru
financiar în care se află firma, performanța financiară, valoarea firmei și contribuția

3
Audit și Consultanță în Afaceri

acesteia la sporirea avuției proprietarilor; eficiența utilizării resurselor, fluxurile financiare

și riscurile ce planează asupra firmei, etc.
Când problema analizei este pusă din exteriorul firmei (analiza externă), utilizatorii
vor fi: partenerii comerciali (furnizori și clienți), creditorii actuali și potențiali, analiști
financiari, instituțiile statului, etc.. În acest caz analiza se bazează, în principal, pe setul
de situații financiar-contabile publicat de firmă și urmărește în special aspecte privind
performanța financiară a acesteia, solvabilitatea și lichiditatea.
În concluzie, analiza și diagnosticul financiar furnizează informațiile necesare
procesului decizional. Modul de realizare al acestora și implicit, aspectele incluse în
analiză depind de tipul de utilizator al analizei.

1.2 Tipologia analizei financiare

Analiza financiară poate fi de mai multe tipuri, în funcție de anumite criterii și

modalități folosite în studierea fenomenelor economice.

1. În raport de momentul în care se efectuează analiza şi momentul

desfășurării fenomenelor studiate:
o Analiza retrospectivă sau post - factum se ocupă cu studierea fenomenelor
şi proceselor economice care deja au avut loc într-o perioadă de timp trecută. Scopul
acesteia este de a studia rezultatele obţinute în comparaţie cu obiectivele stabilite, în
vederea stabilirii cauzelor care provoacă diferite abateri în desfăşurarea fenomenelor
economice şi să propună măsuri pentru reglarea şi optimizarea activităţii economice în
viitor.
o Analiza prospectivă sau previzională se ocupă cu cercetarea fenomenelor
şi proceselor care vor avea loc într-o perioadă viitoare. Analiza previzională joacă un rol
important în fundamentarea programului de activitate, în luarea deciziilor cu caracter
tactic şi strategic, în alegerea variantei optime de acţiune.
În timp ce analiza retrospectivă se bazează pe variabile cunoscute, certe, analiza
previzională se bazează pe variabile incerte, ceea ce determină utilizarea unei
metodologii diferite. Astfel, analiza retrospectivă studiază o singură variantă a
fenomenului, iar în cadrul său prevalează legăturile de tip funcţional, pe când în analiza
previzională sunt studiate mai multe variante, dintre care este selectată cea considerată
optimă, şi apar frecvent legături de tip stocastic.

2. În funcţie de modul de studiere în timp a evoluţiei fenomenelor

economice:
o Analiza statică se ocupă cu studierea fenomenelor economice şi a legăturilor
de cauzalitate care determină starea acestor fenomene la un moment dat. Acest tip de
analiză permite cunoaşterea nivelului rezultatelor economice, a abaterilor existente la
un moment de referinţă ales, precum şi a structurii acestor fenomene.

4
 Analiză și diagnostic în audit

o Analiza dinamică studiază fenomenele economice în mişcarea şi

condiţionarea lor reciprocă, evidenţiind poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în
diferite momente ale evoluţiei lor.
Analiza statică şi cea dinamică trebuie să se îmbine reciproc, ceea ce permite analiza
complexă a fenomenelor economice şi studierea lor într-o anumită perioadă de timp.

3. În raport de însușirile fenomenelor economice cercetate:

o Analiza calitativă se ocupă cu studierea laturii intensive sau calitative a
fenomenelor şi proceselor economice. Cu ajutorul acestei analize se stabilesc însuşirile
esenţiale ale fenomenelor economice şi factorii care sunt de aceeaşi natură cu
fenomenele cercetate.
o Analiza cantitativă cercetează latura extensivă a fenomenelor economice,
exprimată prin diferite determinări cantitative, precum şi modificările structurale
intervenite în mărimea acestor fenomene.
Dezvoltarea analizei cantitative necesită folosirea tot mai largă a metodelor
matematice moderne. Cu toate acestea, succesul aplicării metodelor matematice în
modelarea fenomenelor economice depinde de adâncirea analizei calitative, care trebuie
să preceadă şi să finalizeze analiza cantitativă.

4. După modalitatea de analiză a corelațiilor elementelor patrimoniale, se

pot distinge următoarele tipuri de analiză:
o Analiza pe orizontală, care cuprinde corelațiile dintre elementele de activ și
elementele de pasiv, evidențiind modalitatea în care activele imobilizate și circulante s-
au format pe seama resurselor financiare corespunzătoare din pasiv.
o Analiza pe verticală, cercetează grupele de activ sau de pasiv prin raportarea
elementelor fie la totalul grupei din care fac parte, fie la total activ/pasiv. Scopul acestei
analize este de a evidenția structura grupelor bilanțiere și implicit, strategia adoptată de
firmă.
o Analiza combinată, îmbină caracteristicile analizei pe orizontală cu cele ale
analizei pe verticală.

5. După poziția analistului și a beneficiarului analizei:

o Analiza internă, se desfășoară în interiorul firmei, pe baza întregului set de
informații financiare și non-financiare, beneficiarii cei mai uzuali fiind membri echipei
manageriale.
o Analiza externă, este efectuată de specialiști din afara întreprinderii, pe baza
informațiilor cuprinse în setul situațiilor financiar-contabile obligatorii.

6. După nivelul la care se desfășoară, analiza poate fi:

o Analiza microeconomică studiază fenomenele economice la nivel de firmă.
o Analiza macroeconomică cercetează fenomenele economice care au loc la
nivel de ramură, sector, economie națională sau mondială și operează cu mărimi
agregate.

5
Audit și Consultanță în Afaceri

7. În funcție de orizontul de timp pentru care se efectuează analiza, se pot

distinge:
o Analiza pe termen scurt, până la un an, ce se utilizează îndeosebi în
managementul intern pentru luarea unor decizii operative.
o Analize pe termen lung, peste un an utilizate îndeosebi în diagnosticul și
deciziile strategice.

1.3 Metodologia analizei financiare

Metodologia analizei financiare cuprinde ansamblul metodelor și procedeelor
folosite în vederea cercetării diverselor aspecte ale activității desfășurate de o entitate
economică. Criteriul cel mai important de clasificare al metodelor și procedeelor
(tehnicilor) folosite în procesul de analiză financiară corespunde abordării în raport de
cele două laturi fundamentale ale analizei, putându-se vorbi despre: metode ale analizei
calitative și metode ale analizei cantitative.
Așadar, principalele metode folosite în analiza financiară sunt:

Metode calitative Metode cantitative

- Modelarea - Metoda ratelor
- Comparația - Metoda scorurilor
- Diviziunea și descompunerea - Metoda analizei de regresie
- Gruparea - Metoda ABC (Curba lui Pareto)

Modelarea
Analiza financiară se realizează în contextul abstractizării științifice, al folosirii de
modelele de analiză pentru reprezentarea științifică a realității economice.
Modelarea este o metodă de cercetare bazată pe reprezentarea simplificată a
realității, cu ajutorul unui model ce evidențiază doar aspectele esențiale ale fenomenului
real, făcând abstracție de cele neesențiale.
În cercetarea științifică se disting, în raport de forma de prezentare a fenomenului,
trei tipuri de modele: imitative, analogice și simbolice.
Modelele imitative se bazează pe reprezentarea proprietăților caracteristice ale
fenomenelor la o altă scară (hârți, machete, fotografi, etc.)
Modelele analogice se bazează pe folosirea analogiei, respectiv cu anumite
proprietăți se reprezintă alte proprietăți ale fenomenelor cercetate (cum ar fi graficele prin
care se reprezintă evoluția fenomenelor).

6
 Analiză și diagnostic în audit

Modelele simbolice se bazează pe utilizarea unor simboluri în reprezentarea

fenomenelor şi a raporturilor dintre ele (cifre, litere, etc.). Aceste modele au un caracter
abstract şi se exprimă formal sau matematic prin diferite ecuații sau inegalități (Exp: Profit
brut = Venituri totale – Cheltuieli totale; PB=Vt-Ct).
În procesul de analiză economico-financiară, modele de analiză folosite cel mai
frecvent sunt cele simbolice , urmate de cele analogice.

Comparația
Această metodă are un rol foarte important în procesul de analiză, deoarece
fiecare rezultat al activității unei firme se studiază nu numai ca mărime în sine, ci și în
raport cu un anumit criteriu luat ca bază de comparație. În vederea efectuării de aprecieri
și emiterii unor concluzii cu privire la un anumit aspect/fenomen/rezultat privind activitatea
economico-financiară este obligatorie compararea nivelului acestuia cu un alt criteriu de
referință.
Baza de comparație poate fi reprezentată de:
- rezultatele din perioada precedentă (anterioară);
- rezultatele prognozate (planificate);
- rezultatele altor firme din același domeniu de activitate (din economia națională
sau din alte economii);
- rezultatele medii ale sectorului de activitate (din economia națională sau din alte
economii);
- niveluri optime, normative, standardizate (acolo unde este cazul).

Pentru a asigura comparabilitatea indicatorilor și astfel pentru ca datele obținute

în urma comparației să fie corecte, este necesar ca:
- sfera de cuprindere a indicatorilor comparați să fie similară;
- evaluarea să se facă pe același etalon (aceeași unitate de măsură);
- să se asigură permanența metodelor de calcul;
- să existe cel puțin două mărimi comparabile (în cazul comparației între firme,
cel puțin doi indicatori să fie de mărimi comparabile).

În raport de criteriul ales, se pot efectua următoarele comparații:

- Comparaţii în timp (în dinamică): fenomenul este analizat în diferite momente
de timp ale evoluției sale (evoluția nivelului actual comparativ cu nivelul din anul anterior;
sau comparativ cu nivelul prognozat). Este important ca baza de comparație să fie aleasă
acea perioadă în care fenomenul a avut o evoluție normală.
- Comparații în spațiu: comparații cu firmele concurente, cu media sectorială,
două secții din aceiași firmă, etc.
- Comparații mixte: îmbinarea comparațiilor în timp şi spaţiu.
- Comparații cu caracter special: în raport de prevederile unor standarde,
norme, sau valori recomandate de specialiști.

7
Audit și Consultanță în Afaceri

În urma efectuării acestor comparații se pot calcula modificările absolute şi

procentuale intervenite în mărimea rezultatelor supuse analizei, cu ajutorul relațiilor:

Modificarea absolută: R = R 1 − R 0

R
Modificarea relativă: R % =  100
R0
R1
Indicele: IR % =  100
R0

unde:
R1 - rezultatul economic supus comparației/ nivelul din anul curent al rezultatului
economic;
R0 - rezultatul economic folosit ca bază de comparație/ nivelul din anul de bază al
rezultatului economic;

Diviziunea și descompunerea
Rezultatele economico-financiare ce caracterizează activitatea unei firme pot fi
cercetate prin diviziunea și descompunerea lor.
Principalele criterii după care se poate realiza descompunerea rezultatelor
economice sunt:
- Diviziunea în timp a rezultatelor permite cunoașterea distribuției fenomenelor
analizate pe subdiviziuni de timp. În acest fel se poate evidenţia ritmicitatea sau
sezonalitatea activităţii desfăşurate.
- Diviziunea în spaţiu a rezultatelor permite cunoaşterea rezultatelor obţinute de
fiecare verigă organizatorică a unei întreprinderi (atelier, secţie, uzină, etc.), precum şi
stabilirea contribuţiei fiecărei verigi la modificarea generală a fenomenelor studiate.
- Diviziunea rezultatelor pe părţi sau elemente componente contribuie la
adâncirea analizei activităţii economice a întreprinderilor, prin stabilirea contribuţiei
fiecărui element asupra modificării acestor fenomene. Aceasta se poate aplica majorităţii
indicatorilor care reflectă diferite laturi ale activităţii întreprinderii, ceea ce permite
efectuarea unor analize structurale asupra indicatorilor cantitativi şi calitativi.
Modelul general de reprezentare a diviziunii unui rezultat (R) îmbracă forma sumei
elementelor componente: R=r1+r2+r3+…..+rn
Pentru a măsura contribuția fiecărui element component (fiecărei diviziuni) la
formarea rezultatului total se calculează indicatorul greutate specifică (g), conform
relației:
ri
g=  100
R
Unde: g= greutatea specifică;

8
 Analiză și diagnostic în audit

ri = diviziunea i a rezultatului total

R = rezultatul total

Gruparea
Această metodă de cercetare presupune separarea unei colectivități în grupe
omogene, după anumite criterii (caracteristici) alese în raport de specificul fenomenului
studiat. De exemplu, analiza resursei umane dintr-o firmă se poate realiza prin gruparea
personalului după mai multe criterii: vechime, sex, pregătire profesională, etc..

Metoda ratelor
Această metodă se foloseşte îndeosebi la analiza situaţiei financiare a
întreprinderii, prin calcularea unor rapoarte între două mărimi comparabile sub aspect
logic şi economic. Cu ajutorul lor se poate evalua performanţa unei firme în termeni de
standarde stabilite sau recunoscute pe baza experienţei dobândite. În procesul de analiză
economico – financiară se utilizează mai multe categorii de rate.

a) Ratele de structură permit determinarea ponderii unor părţi

sau elemente componente faţă de mărimea totală a
fenomenului supus analizei, în vederea efectuării unei
analize structurale a acestuia.
Tipuri de
rate b) Ratele de gestiune se utilizează îndeosebi pentru aprecierea
financiare rotaţiei resurselor materiale, umane şi financiare ale
firmei.
c) Ratele de rentabilitate permit calcularea unor indicatori prin
care se apreciază eficienţa economică şi profitabilitatea
întreprinderii.
d) Ratele de echilibru financiar sunt folosite îndeosebi la
aprecierea lichidităţii, solvabilităţii şi a capacităţii de
plată a societăţilor comerciale.

Metoda scorurilor
Presupune agregarea mai multor rate financiare sub forma unor modele. Metoda
scorurilor (scoring) reprezintă o metodă de analiză discriminatorie multidimensională,
care a fost fundamentată pe analiza comparativă a două grupuri de firme, unele cu o
evoluţie pozitivă, iar altele cu o evoluţie deficitară, fiind aproape de situaţia de faliment.
Această metodă necesită construirea unei funcţii pe baza mai multor indicatori stabiliţi în
funcţie de evoluţia rezultatelor economico-financiare a întreprinderilor studiate pe o
anumită perioadă de timp. Prin identificarea indicatorilor semnificativi care contribuie la
diferenţierea situaţiei economico - financiare a celor două grupe de întreprinderi se poate
construi funcţia scor, simbolizată cu Z.

Forma generală a funcţiei scor este următoarea:

9
Audit și Consultanță în Afaceri

Z = aR1 + bR2 + … + yRn,

unde: a, b,… y reprezintă coeficienţii de ponderare;

R1, R2, Rn – ratele folosite în calcul.

Scorul unei firme pentru o anumită perioadă este dat de valoarea acestei sume şi
el indică gradul de vulnerabilitate financiară a acesteia, putând astfel contribui la
identificarea din timp a situaţiilor periculoase pentru sănătatea financiară a oricărei firme.
Prin compararea nivelului şi dinamicii scorului individual al unei firme cu evoluţia
constatată statistic la nivelul sectorului din care aceasta face parte, se poate evidenţia
predispoziţia firmei respective faţă de riscul de faliment.
Principalele modele bazate pe metoda scorurilor (scoring), utilizate în teoria şi
practica economică sunt: modelul Altman, modelul Conan şi Holder, precum şi modelul
Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei.

Metoda analizei de regresie

Se utilizează în cazul în care între fenomenul studiat și factorii de influență se
întâlnesc relații de tip stocastic (nedeterminist). Metoda analizei regresionale (corelației)
este folosită pentru determinarea felului și intensității legăturii dintre fenomen și factorii
săi de influență, precum și a influențelor acestora. Aplicarea acestei metode presupune
parcurgerea următoarelor etape:
- analiza conținutului economic al fenomenului analizat (y= variabila
dependentă, rezultativă) și a factorului/factorilor de influență (x, xi =
variabila/variabilele independente);
- stabilirea naturii legăturii dintre fenomenul analizat și factorii de influență și
scrierea ecuației de regresie. Ecuațiile de regresie pot fi simple sau multiple,
de tip linear, parabolic, hiperbolic, exponențial, logaritmic, etc.;
- calculul valorilor parametrilor de regresie;
- măsurarea intensității legăturii dintre fenomenul studiat și factorii săi de
influență prin intermediul coeficientului de corelație (R, R2);
- determinarea contribuției fiecărui factor asupra fenomenului analizat cu ajutorul
raportului de determinație.

10