Pomul Frânt

05 Jun 13
A fost odată o femeie a cărei casă era împrejmuită cu o
grădină bine întreținută. Invariabil, atunci când cineva o
întreba care era planta ei preferată, femeia numea un piersic
splendid care creștea lângă gard. Pomul a încolțit din sămânța
unei piersici ce fusese servită la un picnic în familie. De atunci,
femeia a urmărit cu uimire și cu multe speranțe cum pomul a
ieșit la lumină, a început să crească, a produs frunze și a prins
putere.
Pe când era doar un pomișor o furtună puternică, cu fulgere,
tunete și vânturi iuți a traversat zona și l-a atacat. Ramurile i
s-au rupt în multe locuri, frunzele au fost smulse de pe ramuri,
iar capacitatea pomului de a crește și a deveni puternic a fost
pusă la grea încercare.
O astfel de experiență ar fi fost traumatizantă dacă femeia nu
ar fi locuit într-o regiune în care furtunile erau parte
integrantă a vieții de zi cu zi. De aceea, pentru a-l ajuta să
supraviețuiască intemperiilor și pentru a-i oferi sprijin de
nădejde, ea a folosit o funie cu care a legat piersicul de un
gard. Furtunile au rănit piersicul în atâtea moduri încât au
fost necesare multe răsuciri și legături de funie pentru a-l fixa.
Funia s-a dovedit extrem de eficientă deoarece a oferit
pomișorului șansa de a rămâne întreg, ca o proteză în fața
traumelor provocate de niște furtuni ciclice
Deoarece schimbarea este specifică vieții, femeia s-a mutat
într-o altă zonă. A dus cu ea piersicul, care era destul de înalt.
A mutat și funiile, gardul și toate structurile acelea care legau,
susțineau și împiedicau creșterea pomului. Piersicul era atât de
obișnuit cu legăturile rigide ale funiei încât nici nu a observat
sau, poate că nici nu i-a păsat că trunchiul și ramurile i-au fost
din nou încolăcite cu ea. Cu toate că și noul cămin era răvășit
de furtuni, acelea nu provocau la fel de multe leziuni.
Într-una din zile, femeia a primit vizita unei vechi prietene. Pe
când discutau, ea a observat pomul și a vrut să știe ce soi era.
Când a aflat că era un piersic a vrut să știe dacă înflorise
vreodată. Atunci, femeia și-a dat seama că așa ceva nu se
întâmplase până atunci, deși trecuseră multe primăveri. Iar
pomul, auzind întreaga conversație, a înțeles că nu a
experimentat până atunci etapa cea mai plină de satisfacții din
procesul de creștere.
Poate că îndepărtând legătura care îl împiedică să crească și
oferindu-i libertate, piersicul ar afla o cale să înmugurească și
să producă flori, a spus musafira.
Atunci, femeia și-a dat seama că nu s-a întrebat niciodată dacă
piersicului îi mai trebuia funia ca suport. Mai mult, nu a
observat că el nu înmugurise până atunci. Și-a amintit că
legăturile au fost de trebuință atunci când pomul fusese tânăr,
pentru a-l întări împotriva furtunilor. Dar nu mai era cazul.
Furtunile făceau parte din trecut. Piersicul crescuse și
legăturile nu-și mai aveau demult rostul.
De aceea, femeia și prietena ei au îndepărtat toate funiile,
lăsând planta liberă. Era liberă să își găsească propria sursă
de putere împotriva oricăror furtuni pe care le-ar fi întâlnit.
Așa cum a sperat femeia, pomul s-a făcut tot mai puternic în
lipsa funiilor care l-au împiedicat să se dezvolte. Curând,
fiecare ramură era plină de muguri încolțiți. Apoi au înflorit.
Până și pomul era mirat de multitudinea de flori înmiresmate
care îl acopereau în întregime.
Acea primă experiență i-a dat încrederea necesară ca anii
următori să înflorească tot mai frumos. Într-una din zile, niște
copii au agățat un leagăn din funii de creanga cea mai înaltă a
piersicului. Râdeau în timp ce se legănau înainte și înapoi.
Acela a fost momentul în care piersicul a înțeles pentru prima
oară că o funie poate fi întrebuințată în multe moduri: ea
poate susține, poate lega sau poate separa.