Imboldul

01 Aug 13
Vulturul-mamă și-a îndreptat cu delicatețe copiii către
marginea cuibului. Inima ei tremura de emoție, pentru ca
simțea rezistețta pe care cei mici o opuneau încercărilor ei
repetate de a-i înghionti să-și ia zborul.
“De ce oare bucuria zborului trebuie să înceapă cu teama de
cădere?” s-a gândit ea. Această întrebare fără vârsta încă nu
își găsise răspunsul pentru ea.
Așa cum era tradiția speciei, cuibul se afla pe un vârf de
stâncă. Dedesubt nu se afla nimic altceva decât aer care sa
sprijine aripile copiilor ei.
“E posibil ca de data asta să nu meargă?” s-a întrebat ea. În
ciuda fricii, vulturul știa că sosise timpul. Misiunea de părinte
era aproape încheiată. Mai rămânea o singură sarcină:
imboldul.
Și-a luat tot curajul pe care îl avea la dispoziție din
înțelepciunea sa înnăscută. Până când copiii săi nu-și vor
descoperi aripile, le va lipsi scopul in viață. Până când nu vor
învața să plutească, nu vor înțelege ce înseamnă privilegiul de
a te fi născut vultur.
Imboldul este cel mai important dar pe care îl are de oferit.
Este actul de supremă iubire. Și astfel a început să-i împingă,
pe rând, spre zbor… și ei au zburat.
P.S. Uneori avem nevoie să primim acest imbold, alteori să îl
oferim. Poate fi cel mai mare dar pe care l-ai dăruit vreodată.
Va schimba pentru totdeauna o viață.”