Sunteți pe pagina 1din 12

Pera: Bună Ursula.

Ursula: Bună Pera.

Pera: Vreau să vorbim despre două lucruri foarte concrete și specifice.

Primul dintre ele este: nu mai ești ca la început. Un reproș, pe care îl auzim
foarte, foarte des — și un motiv mare de despărțiri — în care poate ambii
parteneri își spun asta: nu mai ești ca la început.

Aș vrea să explicăm un pic de ce nu mai e ca la început. În primul și în


primul rând — așa cum am mai precizat și ai spus și tu foarte clar — există o
chimie, un drog, un cocktail de hormoni foarte puternic. Ne depășește…

Şi viața mea și fericirea mea, calitatea vieții mele și gradul de fericire au


crescut foarte mult, în momentul în care am înțeles că există forțe mult
mai mari decât noi ca și indivizi, care guvernează universul ăsta de foarte
mult timp și noi nu prea avem puterea — repet — în lucrurile exterioare.

Una din aceste forțe ale naturii pe care o putem compara cu orice altă
forță: cu un vulcan, cu o furtună, cu un cutremur, lucruri care chiar ne
depășesc, este îndrăgostirea și instinctul acesta al speciei de a procrea
specia.

Că specia are un interes, ca la orice altă specie și noi suntem o specie. Şi


are un interes foarte puternic. Ei, cum faci noi ca indivizii ăștia: oameni, să
facă copii, să se implice, să nu mai fie egoiști până la urmă?

Să faci un copil este o investiție, e nevoie să renunți la nevoile tale, la


plăcerile tale și să fii cu mare drag acolo să servești acea ființă neajutorată,
care chiar are nevoie de tine ani de zile. Mama natură a zis: cum îi facem
până la urmă? Păi hai să le dăm toate aceste plăceri, care sunt acei centrii
mentali ai plăcerii în creierul nostru și ne recompensează anumite compor-
tamente.

Iar îndrăgostirea este una dintre cele mai recompensate — de către natură
— comportamente sau acțiuni. Începe cocktail-ul hormonal. Am pomenit
noi câteva, nu le știm pe toate și nici nu e relevant. Este oxitocină, este
adrenalină, este dopamină.

Ai acest cocktail foarte puternic emoțional, te îndrăgostești și îl vezi pe


celălalt — și din aceste mecanisme hormonale, dar și din mecanisme psiho-
logice și chiar spirituale — vezi compatibilitate.

Proiectezi din tine pe celălalt toate minunățiile acestei lumi. Tu ai lucrat


mult, toată viața până la momentul respectiv, să creezi un partener ideal în
mintea ta. Se întâmplă ca cineva să corespundă, chiar dacă nu total, tu
îndrăgostindu-te de el și văzându-l jumătatea ta, vei face greșeala să idea-
lizezi.

Celălalt este doar un om, e un om simplu, cu nevoi, cu problemelele lui, cu


bagajul lui, așa cum și tu îl ai pe al tău. Intrați în relație și există foarte multe
indicii și cercetări științifice care arată: când suntem sub imperiul acestei
emoții — îndrăgostire —  toate eforturile ni se par mult mai ușor de făcut.
Avem foarte multă energie și entuziasm, putem face absolut totul.

Ursula: La fel ca și când prizăm cocaină. E același mecanism.


Pera: Exact. Avem supraputeri omenești. Singura problemă este că nu avem cum
să funcționăm — am muri cred să funcționăm — 50 de ani în același ritm,
cu aceleași resurse: corpul trebuie să pompeze aceeași cantitate de hor-
moni, uriașă. Nu funcționează.

Intrăm în relații, nu vedem nici un defect al celuilalt și vedem doar calități


sau defectele sunt drăguțe și: vai ce scump e când face acel lucru. Trece
timpul — din nou teoria spune că sunt 18 luni în medie, un an și jumătate —
dar sunt mulți factori.

E distanță sau nu între cei doi? Dacă stai în același pat în fiecare noapte,
cât timp trece? Poate un an doar, sau șase luni doar, sau poate 2 ani. Ideea
este că e clar că există această etapă prin care noi toți am trecut, o
recunoaștem. De mai multe ori probabil — în viață — am trecut prin ea. Ne
îndrăgostim, după care se produce dezidealizarea, care este de-a dreptul o
criză în orice relație de cuplu.  

Ursula: Dacă e așa o discrepanță majoră între imaginea ideală și cea ulterioară, da.

Pera: Exact. Şi este destul de greu să nu fie. Adică, mai este îndrăgostire dacă el
este la fel și acum și peste 50 de ani?

Ursula: Păi nu. De aia vorbim noi despre iubirea rațională și despre a face diferența
între cele două.

Pera: În pshihologie se numește efect de cristalizare. Acea crenguță, iarna când


se așează zăpada pe ea și prinde o formă foarte frumoasă, dar când vine
primăvara şi se topeşte zăpada, rămâne doar o crenguță maronie, uscată,
fără nimic pe ea.
La fel și cu partenerii noștri. Dacă plecăm cu aceste așteptări uriașe,
nerealiste, cu proiecții, cu hormonii urlând în noi, în ideea că: gata, toată
viața mea voi rămâne cu această persoană, deja am setat cadrul pentru
suferințele ce vor urma.

Pentru că celălalt — într-o zi și nu foarte târziu — va deveni și el un om


absolut normal, ca toți ceilalți oameni: cu dorințe, cu nevoi, cu ego, cu
valori ale lui și care de obicei, sunt foarte diferite de ale mele.

Adică nici nu cred că există doi oameni perfect identici, care să funcționeze
la fel în același ritm. Dorința mea nu corespunde cu a ta, sau frecvența nu
corespunde, sunt foarte mulți factori.

În momentul în care îl văd pe celălalt că este doar un om, începe de fapt o


muncă.  Şi practic acesta este un mare test al relațiilor — după această
dezidealizare, după cocktail-ul hormonal — dacă voi rămâne sau nu împre-
ună cu aceai persoană. Şi aici intervine comunicarea, prietenia, valorile,
încă o dată comunicarea, compatibilitatea între cele două persoane pe
multe planuri.

Deci, “nu mai ești ca la început” este până la urmă un lucru absolut firesc.
E minunat să ne îndrăgostim, să trăim îndrăgostirea, să ne bucurăm maxim
de ea și în același timp să fim perfect conștienți că nu se va putea menține
aceeași intensitate a sentimentelor — de genul acela — pentru tot restul
vieții.

Foarte mulți oameni, ce fac în situația asta? Spun: nu mai iubesc, confundă
îndrăgostirea cu iubirea și spun: vreau din nou să simt acele lucruri; nu a fost
persoana potrivită, m-am înșelat — toate acele motive — și voi căuta din nou
să trăiesc. Şi există, chiar văd lucrul ăsta.

Intrăm din nou și din nou în noi relații pentru a simți acel high emoțional —
e minunat să-l simțim — după care se termină și acela, după care ne
despărțim și căutăm o nouă persoană.  

Este normal să ne reîndrăgostim. Iar eu am zis așa: pentru succesul și


fericirea unei relații pe termen lung, e foarte important să înțelegem că ne
vom îndrăgosti și vom găsi și alte persoane atrăgătoare, în această viață.

Şi întrebarea este așa: cum gestionezi această îndrăgostire? Cum o gestionezi


pe următoarea? Sau rămâi într-o relație.

Şi există foarte multă bogăție într-o relație de cuplu pe termen lung. Există
foarte multe plăceri. Există calitatea sexului. Foarte multe lucruri pot fi
îmbunătățite, însă am descoperit un mare inamic al fericirii pe termen lung
în cupluri: se numește dopamină. Şi pentru acele cupluri care își doresc să
fie ca la început, cred că se poate, dacă rezolvă o ecuație.

Ideea e: cum anume aduci din nou dopamină în relația ta? Pentru că
dopamina este hormonul responsabil de surpriză, mister, adrenalină, aven-
tură, toate acele lucruri care de fapt ne fac să intrăm într-o rutină în relația
actuală și să căutăm ceva nou în altă relație.  

Deci există modalități: poți să mergi în excursie, poți să aduci distanță în


relația ta, fiecare să își dezvolte personalitatea și individualitatea lui. Păs-
trând această polaritate și tensiune între cei doi parteneri, din nou și din
nou putem să ne bucurăm de emoții, de calitatea sexului, de pasiune în
cuplu, de erotism.
Din nou, multe cupluri fac marea greșeală să stea în același pat, în fiecare
noapte, ani de zile; să stea numai nas în nas toate concediile împreună;
orice, orice, numai timp petrecut împreună; își ignoră prietenii, nu mai fac
lucruri separat. Acest lucru distruge absolut orice șansă de a avea pasiune
în acea relație.

Devine — cum spuneai tu la început, în relațiile cu copii — o monotonie și o


plictiseală până la urmă, în care unul dintre parteneri, bărbatul, dacă femeia
are grijă de copii, își caută în altă parte, are nevoie de lucrul ăsta. Şi atunci
nu mai ești ca la început.

Este firesc să nu mai fii ca la început, dar ăsta nu este un argument pentru
despărțire sau nefericire într-un cuplu. E normal să nu mai fii ca la început.
Din nou, arta aceasta de a ne prezenta cu dreptul și partea luminoasă...

Întrebarea este: cât de mult pot să unesc cele două imagini? A mea reală:
cum sunt eu cu adevărat și să fie și plăcută și atrăgătoare pentru celălalt,
pentru ca celălalt să nu vină cu mega așteptări și nici eu să nu mă schimb
radical când acela nu mai este îndrăgostit de mine.

Te rog să îmi spui și tu ce crezi despre acest "Nu mai ești ca la început".  

Ursula: Pe lângă tot ce ai spus tu, intervine și interesul pe care noi ni-l dăm în etapa
de seducție. Şi atunci, evident că un bărbat căruia îi place de o femeie, și ca
să se asigure că acea femeie va fi cu el, va depune foarte mult efort:
invitații în oraș, cine, flori, declarații, cadouri, tot, tot...  și asta face parte
din perioada de curtare. Nu o va contrazice niciodată, o va asculta, se uită
în ochii ei și o ascultă. A citit foarte multe cărți, fie de seducție, fie ro-
mantice și știe exact cum să se comporte și își asigură bunăvoința și
interesul acelei femei.

La rândul ei femeia, și ea în perioada asta în care devine interesată de un


bărbat, devine foarte senzuală, sexi, interesată de el, îi face toate nevoile: îi
gătește, îi face masaj, eu știu.. ce fac și femeile în perioada aceasta de
curtare, fiecare în funcție de specificul ei.

Şi atunci, evident că după ce bărbatul se asigură că prada — că el e un


vânător, nu? — este la el în curte, nu mai trebuie să depună acel efort ca să
o mențină lângă el. Iar femeia, la fel. Şi ea se vede într-o relație, e stabilă,
ok. Suntem împreună, ne-am mutat împreună, stăm împreună, mai apare și
un copil sau mai știu eu ce: nah de ce să mai trebuiască să depun eu efort ca
să-l țin lângă mine, pentru că nu are nici un sens.

Şi evidend că așa: încet, încet, fiecare rămâne cu anumite dorințe și nevoi


nesatisfăcute — exact cum spuneai și tu — de mister, aventură, nou, cău-
tare și așa mai departe.

Ăsta este un aspect. Celălalt aspect este — așa cum ai spus tu — faptul că
ne prezentăm într-un fel și celălalt proiectează asupra noastră foarte multe
lucruri și ne și dorim să părem în ochii celuilalt ca fiind cea mai, cel mai,
tocmai ca să ne asigurăm că vom avea o relație cu acea persoană.

Şi ai spus tu la un moment dat că: după 18 luni, 3 ani celălalt nu mai este
așa cum ne-am imaginat: nu mai ești ca la început sau nu mai ești așa cum
mi-am imaginat. El nu s-a schimbat. El este același, doar că noi am încetat
să mai proiectăm.
Nu mai putem să stăm drogați, așa cum spuneam mai devreme. Pur și
simplu mecanismul e normal și când trece efectul drogului, vedem reali-
tatea așa cum este ea, nu înfrumusețată de eu știu ce culori și senzații.

Şi celălalt este exact la fel. Era la fel și la început, dacă tu ai fi vrut să vezi
asta. Dar tu nu ți-ai dorit să vezi asta, că și tu idealizai imaginea, și tu
proiectai foarte mult în partener și probabil că reciproca era valabilă. Asta
ține de faptul că nu mai ești ca la început.   

Şi mai vreau să spun încă un lucru. Foarte bine ai zis tu, că partenerii care
stau tot timpul împreună, dorm în același pat și au tot timpul activități în
comun, se plictisesc.

Noi oamenii, suntem pe deoparte ființe cărora le place rutina și le place


siguranța, dar pe de altă parte exact asta este ceea ce ne omoară și ne
îmbătrânește și e ceva de care ne plictisim. Şi atunci trebuie să găsim
cumva un echilibru între nevoia de nou, nevoia de schimbare și siguranță și
predictibilitate și previzibilitate.

În plus, mai vreau să vă imaginați că atracția sexuală dintre un bărbat și o


femeie este ca o diferență de potențial: să zicem că femeia e cu minus,
bărbatul e cu plus. Cu cât mai mult stau ei împreună și fac sex și își respiră
unul nasul celuilalt, cu atât acea diferență de potențial se micșorează până
când se egalizează.

Când se egalizează aceste două aspecte, nu mai există atracție. Suntem


foarte buni prieteni. Sunt și foarte multe relații în care stau împreună
pentru că ei sunt prieteni.
De aici derivă și ceea ce urmează să spun, faptul că: e important să ne
menținem individualitatea și personalitatea.  

Că tu m-ai întrebat, cum facem ca să nu mai existe dorința asta de a căuta


undeva în exterior. Păi eu cred, că dacă fiecare dintre noi ne-am urma calea
noastră proprie și nu ne-am stabiliza într-o zonă de confort și nu ne-am
mulțumi cu puțin în viață, în general, în ceea ce ne privește pe noi înșine,
am ține ștacheta sus și din punct de vedere al viselor, obiectivelor, dorin-
țelor noastre, am evolua și ne-am dezvolta încontinuu și partenerul de
lângă noi ar fi motivat să facă asta, plus că l-am inspira să facă asta, ne-ar
admira — și admirația este componenta din iubire de care spuneam — și ar
face și el același lucru.

Dar pentru asta e important să nu-i punem bețe în roate. Să nu-i spunem:
da, stai acasă cu mine, hai să ne uităm amândoi către un ecran. Că ce fac
majoritatea cuplurilor? S-au găsit, a trecut perioada de îndrăgostire, după
care amândoi stăm și ne uităm către un ecran și asta este singura noastră
activitate și eventual mai mergem în două concedii pe an și gata.

Păi care este calitatea vieții? Ce ai fi făcut dacă ai fi fost singur? Eu am


văzut asta și din experiența mea proprie, și din experiența altor oameni.
Oamenii care sunt singuri și care nu sunt într-o relație, culmea, au vieți
mult mai bogate, neexistând această zonă de confort, neexistând acest
ecran către care privim amândoi împreună. Celebrele: toată lumea se uită
la seriale și filme și asta e cam tot ce facem în cuplu... mi se pare halu-
cinant.  

Dacă ai fi fost singur, ce ai fi făcut? Păi ar fi trebuit să ieși în oraș, ar fi


trebuit să socializezi, ar fi trebuit să faci sport ca să arăți bine, ca să atragi
parteneri de diferite tipuri. Ai fi avut mult timp liber, deci ai fi investit în
proiectele tale profesionale.

Ei, dacă ai face chestiile astea și când ești într-un cuplu, la fel cum le faci și
când ești singur și nu cazi în capcana asta a blazării și a plictiselii, și tu și
partenerul tău veți avea foarte mult de câștigat.

Nu poți să renunți la viața ta personală și să devii dependent de un om, să


renunți la visele tale, să te îngropi între patru pereți și în fața unui ecran, și
apoi să te miri la un moment dat că ești frustrat, deprimat, gras, urât, că n-
ai făcut nimic cu viața ta. Şi ajungi la 40-50 de ani să îți dai seama că nici
pereții ăia și nici copiii care deja au plecat de acasă, nu îți asigură satisfacția
şi cum trăiești.

Şi evident că sunt unii oameni și într-un astfel de exemplu de relație care se


trezesc și spun: hei, da eu merit mai mult. Se uită în jurul lor, văd prieteni
care poate sunt singuri, sau poate care au o viață mai dinamică și care
efectiv trăiesc.

Ei doar există. Şi de aici "nu mai ești ca la început". Avem pe pereți pozele
de la nuntă sau pozele de la primele noastre întâlniri și după aia ne uităm în
oglindă și unul la altul și realitatea este atât de diferită și atât de tristă, încât
și mie îmi pare rău dacă ai ajuns într-un astfel de punct. Dar putem ieși de
aici, și putem să ne stimulăm reciproc.

Şi evident, dacă unul dintre ei renunță la statul ăla pe canapea și se duce și


spune: hei, știi ce? Eu am hobby-uri, vreau să ridic zmee, să mă duc la sală, să
m-apuc de offroad, motociclism sau lego... ce-o fii, nu contează, dar e
important să ai încontinuu pasiuni și vise.
Ce facem? Altfel care-i ideea? Stăm în relație, vrem repede să ne căsă-
torim? Oai, am 25 de ani? Perfect, m-am măritat. Am 30, am 2 copii...
minunat. Şi de aici încolo ce faci cu viața ta? Ai 30 de ani și acum intrii în
rutina aia și plictiseală? Nu te mira că peste 4, 5, 10 ani, la criza vârstei
mijlocii, el sau ea își găsește pe un altul și au plecat. E ceva firesc și normal
până la urmă ca tu ca om să îți dorești să-ți trăiești viața pe de-a întregul și
cât mai pe deplin.  

Pera: Perfect, păi e clară treaba și cu "Nu mai ești ca la început". Ar trebui să ne
asumăm responsabilitatea și să ne asigurăm că păstrăm viața în noi și în
cuplul nostru.

Copyright © 2015 DR. URSULA YVONNE SANDNER & PERA NOVACOVICI