Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reformismul domnesc:
a) Reforme politice şi sociale
Constantin Mavrocordat (1730-1769) - a domnit alternativ în Moldova şi Ţara
Românească.
Cu aprobarea Porţii, el a început aplicarea unui program de reorganizare a instituţiilor
fiscale, administrative şi judiciare în spiritul de raţionalizare a statului.
Reformele aplicate de Mavrocordat succesiv, în cele două Principate, au avut în
vedere realizarea unei monarhii moderate prin puteri intermediare şi corpuri
constituite în cadrul Adunărilor de Stari. În anul 1741 publică un Proiect de
constituţie, prin care preconiza introducerea unor reforme cu caracter social, economic
şi administrativ. Amintim: - leafa pentru dregatori; - judeţe conduse de ispravnici
- desfiinţarea dărilor multiple şi înlocuirea lor cu dări fixe în 4 rate anuale
- desfiinţarea şerbiei (1746 - în Ţara Românească; 1749 - în Moldova): ţăranii devin
clăcaşi (liberijuridic, dar fară pământ); claca este dependenţă economică, fiind fixată
la 12 zile/an (în Ţara Românească) şi 24 zile/an (în Moldova).
Maria Tereza. suverană a Imperiului Habsburgic (1740-1780) a deschis o nouă fază în
istoria practicii reformiste la nivelul întregului Imperiu habsburgic, care a avut efecte
şi în Transilvania - politică continuată şi de fiul său, împăratul Iosif al II-lea(1780-
1790).
Reforma socială - august 1785 (după răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan) - o patentă
imperială prin care desfiinţa iobagia în Transilvania (situaţia ţărănimii nu era
îmbunătăţită decât parţial).
b) Reforme juridice
În Ţara Românească primul cod de legi - tipărit în 1780, din iniţiativa lui Alexandru
Ipsilanti
- Pravilniceasca Condica, care se va aplica până în preajma revoluţei lui Tudor
Vladimirescu (1821), când a fost înlocuit cu Legiuirea lui Caragea (1818) - redactat
din iniţativa domnului fanariot Ioan Gh. Caragea.
În Moldova: Codul Callimachi (1817)- redactat din iniţiativa domnului fanariot
Scarlat Callimachi.
3. Reformismul boieresc:
a) Internaţionalizarea problemei Principatelor
Boierii au încercat să intenaţionalizeze problema Principatelor transformându-
le în state neutre tampon - sub protecţia Rusiei, Austriei şi Turciei - idee exprimată, de
exemplu, în divanul muntean în 1772. Memoriile boiereşti trimise către puterile
creştine - atitudine naţională manifestată la nivel internaţional – reprezintă punctul de
plecare al programului revendicativ de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XlX-lea. Ei cereau:
- respectarea drepturilor politice;
- respectarea autonomiei statale;
- obţinerea independenţei;
- neutralitate;
- domni pământeni în locul celor fanarioţi etc;
1. Context.
Anul 1848 a fost an revoluţionar pentru întreaga Europă. Revoluţia era considerată
calea prin care se putea pune în aplicare liberalismul economic şi politic şi era
rezolvată problema naţională.
Elita politică românească dorea reformarea societăţii după modelul revoluţiilor
europene. Revoluţiile de la 1848:
- au fost o continuare a Revoluţiei franceze din 1789 - eveniment care încercase
să impună principiile de organizare a statului modern;
- revoluţiile reprezintă reacţia popoarelor europene împotriva sistemului stabilit
de monarhiile absolutiste în urma Congresului de la Viena din 1815, dominat de
Sfânta Alianţă.
Proiectele reformatoare elaborate în Ţările Române la începutul secolului al XlX-lea.
sintetizate într-un program, au atins momentul culminant prin Revoluţia de la 1848-
1849. Prin programul Revoluţiei de la 1848 românii doreau să se alăture naţiunilor
europene moderne.
În Ţara Românească:
- intervenţia străină (cooperarea dintre Rusia şi Poarta Otomană).
- Guvernul provizoriu a fost înlocuit cu locotenenţă domnească (Ion Heliade
Rădulescu, Nicolae Golescu, Christian Tell) şi apoi cu un caimacam (marele boier
Constantin Cantacuzino).
- Ruşii au instituit un control asupra Ţării Româneşti şi Moldovei (din septembrie
1848);
- Armata otomană a intrat în Bucureşti (la 13 septembrie 1848), punând capăt
revoluţiei din Ţara Românească.
- Domnitorul Mihail Sturdza a luat măsuri în Moldova împotriva revoluţionarilor de
teama unei intervenţii armate a Rusiei.
În Transilvania:
- acţiunile românilor îndreptate împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria au eşuat.
Dieta din Cluj a votat pentru anexarea Transilvaniei la Ungaria (18/30 mai 1848).
- în septembrie 1848 are loc a treia Adunare de la Blaj care votează o rezoluţie prin
care se protestează împotriva “uniunii” Transilvaniei cu Ungaria şi se trece la
organizarea politică şi militară a Transilvaniei: 15 prefecturi şi 15 legiuni.
- în martie 1849 este adoptată noua constituţie a Imperiului Habsburgic care
recunoştea autonomia Transilvaniei şi admitea existenţa naţională a românilor.
- Consecinţe:
- guvernul maghiar apelează la generalul polonez losif Bem să conducă armata
maghiară care ocupă o mare parte din Transilvania (fără Munţii Apuseni - Avram
lancu); - represiune împotriva românilor; - sunt organizate “tribunalele de sânge”.
- în primăvara - vara anului 1849 au loc tratative româno-maghiare care înregistrează
un eşec din cauza armatei maghiare.
- Imperiul Habsburgic cere sprijinul Rusiei pentru înfrângerea revoluţiei maghiare
- la Debreţin (iulie) au loc tratative între Lajos Kossuth şi Nicolae Bălcescu:
“Proiectul de pacificare” - semnat la Seghedin şi prin care se recunoşteau unele
drepturi ale românilor. - august 1849 - armata maghiară capitulează la Şiria --> se
încheie şi revoluţia din Transilvania. - Revoluţia de la 1848 a demonstrat ca pentru
reforma societăţii nu este de ajuns unitatea de acţiune şi conştiinţă naţională.
Unitatea statală este determinantă pentru modernizarea internă a ţării şi obţinerea
independenţei.
- în anul 1857 au fost convocate Adunările ad-hoc; ele aveau un caracter reprezentativ şi
consultativ. - Rezoluţiile adoptate prevedeau:
- respectarea autonomiei Principatelor potrivit capitulaţilor încheiate cu Poarta;
- unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România;
- prinţ străin dintr-o familie domnitoare europeană care să-şi crească moştenitorii în religia
ţării;
- neutralitatea şi inviolabilitatea teritoriului noului stat.
- mai 1858 are loc la Paris Conferinţa marilor puteri garante; este adoptată Convenţia de la
Paris (1858) care va juca rol de Constituţie pentru Principate.
- acest document oferea o unite trunchiată:
- erau comune numele - Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (sub
suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a marilor puteri); se constituia Comisia
Centrală (urma să adopte legi comune pentru Principate) şi Înalta Curte de Justiţie şi
Casaţie (rol judecătoresc), ambele cu sediul la Focşani;
- rămâneau separate instituţiile fundamentale ale statului: Domnia, Guvernul şi Adunarea.
- Domnul era ales pe viaţă prin vot cenzitar;
- convenţia de la Paris prevedea şi o serie de drepturi şi libertăţi, cum ar fi egalitatea în faţa
legii, desfiinţarea privilegiilor şi rangurilor boiereşti.
1. Recunoaşterea dublei alegeri este obţinută în toamna anului 1859 în cadrul Conferinţei
Marilor Puteri de la Paris. Între timp, pe plan intern are loc unificarea serviciului telegrafic
şi vamal, unificarea agenţiilor diplomatice, unificarea armatei şi realizarea unui singur
minister de război.
- recunoaşterea unirii depline este obţinută în urma Conferinţei Puterilor Garante de la
Constantinopol. În dec. 1861 sultanul dă un firman prin care recunoaşte oficial unirea pe
timpul domniei lui Cuza.
- În urma acestei recunoaşteri, îşi deschideau, la Bucureşti (care devine capitala ţării)
primul guvern unic al Principatelor condus de conservatorul Barbu Catargiu (22 ian. 1862) şi
prima Adunare (Parlament) unică (24 ianuarie 1862).
2. Adoptarea unor reforme moderne, radicale era greu de realizat datorită conservatorilor care
dominau Adunarea (Parlamentul).
- în primăvara anului 1862 conservatorii prezintă proiectul legii rurale care lasă practic
neatinse bazele marii proprietăţi funciare; proiectul lor preconiza împroprietărirea ţăranilor
cu loturi egale.
- liberalii moderaţi, prin Mihail Kogălniceanu, prezintă un contraproiect care prevedea
emanciparea
clăcaşilor şi împroprietărirea ţăranilor în mod diferenţiat.
- Alexandru I. Cuza refuză să sancţioneze proiectul propus de conservatori.
- 23 iunie 1862 - Barbu Catargiu este asasinat, ceea ce determină sfârşitul proiectului propus
de conservatori.
• Limite:
- întinderea mică a lotului;
- neîmproprietărirea unui număr mare de ţărani.
Tratatele de pace:
- s-au încheiat 2 tratate de pace
a) Tratatul de la San Stefano (feb. 1878)
- participă numai Rusia şi Turcia; România nu este acceptată la tratative
- tratatul recunoştea independenţa României şi Serbiei
- autonomia Bosniei şi Herţegovinei
- organizarea Marelui Principat al Bulgariei
- Turcia ceda Rusiei Dobrogea, Delta Dunării şi I. Şerpilor, însă Rusia îşi rezerva dreptul să
schimbe acest teritoriu cu sudul Basarabiei (jud. Cahul, Ismail şi Bolgrad, retrocedate
Moldovei în 1856) =>
Rusia nu-şi respecta angajamentele din convenţia din 4 aprilie 1877
- Marile puteri europene nemulţumite de puterea pe care o căpăta Rusia în urma acestui tratat
de pace
- La insistenţele marilor puteri europene Rusia acceptă reluarea trataivelor de pace
3. România intra în al doilea război balcanic (1913) împotriva Bulgariei, in urma caruia
obtine Cadrilaterul (partea de sud a Dobrogei).
4. Participarea României la Primul Război Mondial (1914-1918)
Declanşarea primului razboi mondial găsea clasa politică din Regat divizată. La
Consiliul de Coroană de la Sinaia (3 august 1914), regele a cerut aplicarea Tratatului cu
Puterile Centrale, din 1883. S-au opus cei mai mulţi membri ai Consiliului. La cererea
majorităţii clasei politice, România a respins aplicarea tratatului cu Puterile Centrale,
invocându-se faptul că acesta prevedea “casus foederis” numai în situaţia în care unul dintre
semnatari era atacat. S-a adoptat poziţia de neutralitate.
In perioada neutralităţii (1914-1916), guvernul condus de I. I.C. Brătianu a purtat
tratative cu Antanta în vederea stabilirii condiţiilor în care România i s-ar fi alăturat. Moartea
regelui Carol I şi urcarea pe tron a lui Ferdinand I a facilitatat aceste tratative. Guvernul rus
încerca să limiteze revendicarile româneşti, dar după înfrângerile suferite de armata rusă sunt
accepta toate aceste cereri româneşti. Sub presiunea Angliei şi Franţei tratativele au fost
reluate şi s-au concretizat prin semnarea, la 4/17 august 1916, a tratatului şi a convenţiei cu
Anglia, Franţa, Italia şi Rusia.
Soluţia făuririi României Mari prin participarea la război, alături de Antanta, triumfase.
- În cursul anului 1918, monarhia habsburgică a fost supusă presiunii luptei popoarelor
asuprite pentru autodeterminare şi intrase într-o perioadă de criză.
- În aprilie 1918 se desfăşurase la Roma Congresul naţiunilor din Imperiul austro-ungar unde
se decisese dreptul al autodeterminare.
- În aceste condiţii, împăratul Austro–Ungariei, Carol I de Habsburg adresează un manifest
intitulat “Către popoarele noastre credincioase” în care se exprima intenţia de federalizare
a imperiului. - La 12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român,
întrunit la Oradea, a adoptat o Declaraţie („Proclamaţia de la Oradea”) redactată de Vasile
Goldiş în care se arăta că naţiunea română este decisă să-şi asigure “aşezarea ei printre
naţiunile libere”. Această Declaraţie a fost citită la 18 octombrie 1918 de Al. Vaida –
Voevod, unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Român, în cadrul unei şedinţe a
parlamentului maghiar de la Budapesta.
- Pentru coordonarea mişcării naţionale, la 18/31 octombrie 1918, a luat fiinţă la Arad
Consiliul Naţional Român Central, format din 12 membri: 6 din PNR şi 6 din PSD.
- În zilele de 13–15 noiembrie 1918 au loc tratativele româno-maghiare, la Arad.
- Guvernul maghiar, prin delegaţii săi, a comunicat că acceptă ca administraţia în teritoriile
româneşti să fie preluată de C. N. R. C., dar fără a se despărţi de Ungaria. Propunerea
maghiară a fost respinsă de către delegaţia română, negocierile eşuând.
- C.N.R.C. a decis convocarea unei Mari Adunări Naţionale la Alba Iulia. Alba Iulia era
localitatea cu adânci rezonanţe în istoria românească. Aici avusese loc intrarea triumfală a
lui Mihai Viteazul, la 1 noiembrie 1599 şi tot aici au fost executaţi, la 28 februarie 1785,
Horea şi Cloşca. - În zilele de 29-30 noiembrie 1918, au sosit delegaţi din toate părţile din
Transilvania şi din România.
- Cei 1228 de membri ai Adunării Naţionale au fost aleşi de către circumscripţiile electorale
(câte 5 de fiecare) sau desemnaţi de către confesiuni, instituţii, asociaţii sau organizaţii din
teritoriile locuite de români.
- La 1 decembrie 1918, cei 1228 de delgaţi aleşi s-au întrunit în Sala Cazinoului Militar din
Alba Iulia (azi, Sala Unirii).
- Mulţimea participanţilor (peste 100.000) a fost adunată pe platoul din spatele cetăţii, pe
locul numit azi Câmpul lui Horea.
- Vasile Goldiş, care, după ce a făcut o amplă prezentare asupra luptei românilor pentru
drepturile naţionale, a supus aprobării celor prezenţi Rezoluţia de Unire.
- A doua zi, 2 decembrie 1918, au fost alese organele de conducere provizorii: Marele Sfat
Naţional (for legislativ), condus de Gheorghe Pop de Băseşti şi Consiliul Dirigent (rol de
guvern). Consiliul Dirigent avea ca preşedinte pe Iuliu Maniu şi 12 membri. Consiliul
Dirigent îşi avea sediul al Sibiu, avea atribuţii de guvern şi şi-a desfăşurat activitatea până la
4 aprilie 1920.
- Voinţa românilor exprimată la Alba Iulia a fost ratificată prin decretul regal din 11/24 dec.
1918.