Curs 5 _M2_Aparate electrice

Relee şi contactoare

1. Noţiuni generale despre relee şi clasificarea lor

Releele reprezintă cele mai simple aparate discrete de comutaţie a
circuitelor electrice prin închiderea sau/şi deschiderea bruscă a unui sau mai
multe contacte electrice şi ieşire sub acţiunea unui anumit semnal de intrare,
când acesta din urmă depăşeşte o anumită valoare prescrisă. A doua funcţie
principală a releelor, în afară de cea de comutaţie discretă, o constituie
separarea electrică a circuitului de ieşire faţă de circuitul de intrare, care
este necesară pentru a avea diferite valori ale tensiunilor şi curenţilor de intrare
şi ieşire. Unele relee, de exemplu cele electrice, mai pot asigura încă o funcţie –
de amplificare a semnalului de ieşire faţă de semnalul de intrare, adică pot
servi ca amplificatoare .
Există o mare varietate de relee, de aceea ele se clasifică după anumite
criterii. De exemplu, după tipul semnalului de intrare şi de convertire, releele
pot fi:
1) relee electrice - de curent, tensiune, putere, frecvenţă s.a.
2) relee electronice – cu elemente semiconductoare şi microelectronice;
3) relee termice – cu temperatură la intrare;
4) relee magnetice, cu inducţie magnetică, flux magnetic;
5) relee pneumatice, cu acţionare sub presiunea aerului;
6) relee hidraulice, cu acţionare sub presiunea unui lichid;
7) relee mecanice (de forţă, tensionare);
8) relee optice sau fotorelee – cu flux de lumină la intrare;
9) relee tehnologice (nivelul, debitul unui lichid, concentraţia, umiditatea
);
Cele mai numeroase sunt releele electrice şi electronice, care pot fi de
diferite tipuri. Toate releele au la ieşire unul sau mai multe contacte electrice.
În raport cu separarea galvanică toate releele pot fi cu separare
magnetică şi optică (prin flux de lumină). Acestea din urmă includ dispozitive
semiconductoare – diode luminiscente şi fotodiode, tranzistoare obişnuite şi
fototranzistoare, tiristoare şi fototiristoare, triacuri (tiristoare simetrice) şi
altele.
Toate releele însă au doar două stări stabile de funcţionare: acţionat şi
ne acţionat, trecând brusc de la o stare la alta sub acţiunea semnalului de
intrare când acesta depăşeşte o anumită valoare prescrisă sau de referinţă. În
caz general un releu poate avea trei elemente componente principale:
1) elementul sensibil (senzorul), care transformă mărimea de intrare
într-o mărime, care poate fi comparată cu mărimea de referinţă;
2) elementul de comparaţie (de prag), care compară aceste mărimi,
trecând brusc într-o stare opusă;
3) elementul de amplificare şi de execuţie, care acţionează asupra
contactelor de ieşire.

1
Curs 5 _M2_Aparate electrice

Releele cu acţionare temporizată se numesc relee de timp, care pot fi, la rândul
lor, de mai multe tipuri : mecanice, electromagnetice, pneumatice, electronice .
Ţinând cont de varietatea mare de relee menţionate, în continuare vor fi
analizate doar câteva din ele.

2. Releele electromagnetice şi electronice

Releele şi contactoarele electromagnetice sunt cele mai simple aparate de

comutaţie discretă. Elementul de intrare al lor reprezintă o bobină cilindrică,
constituită dintr-un anumit număr de spire circulare, care înfăşoară un miez
magnetic închis, de exemplu, dreptunghiular. Trei laturi ale acestui miez sunt
fixe, iar a 4–a latură este mobilă, deoarece are construcţia unei pârghii sau a
unei clapete, care poate fi atrasă fie de un resort, fie de bobină (Fig. 1).
Dacă bobina nu este parcursă de curent, atunci resortul atrage armatura
mobilă către sine, condiţionând o deschidere a contactului electric de ieşire. În
cazul conectării bobinei la o sursă de tensiune sau curent, acest curent formează
un câmp (flux) magnetic Φ , care produce o magnetizare a circuitului
magnetic şi o polarizare N−S a întrefierului δ , iar ca urmare - o forţă de
atracţie F A în întrefierul circuitului magnetic:
F A =k⋅Φ2 / δ .

armatura Contact
mobila electric

resort IB
UI


miez bobina
magnetic
Fig.1

Fig.1

Dacă forţa electromagnetului F A depăşeşte forţa de rezistenţă a

resortului Fr , adică dacă F A >F r , atunci partea mobilă este atrasă de
electromagnet, ceea ce duce la micşorarea întrefierului δ≈0 , închiderea
contactului electric de ieşire şi acţionarea releului. Un astfel de contact se
numeşte contact normal – deschis (CND), care se închide în momentul
acţionării releului, însă majoritatea releelor mai au unul sau mai multe contacte
normal – închise (CNÎ), care se deschid la acţionarea releului. În schemele
electrice bobina (circuitul de intrare) se notează printr-un dreptunghi, conectat
la sursa respectivă, iar contactele CND şi CNÎ – prin simboluri respective ale

2
Curs 5 _M2_Aparate electrice

unor întrerupătoare sau comutatoare bipoziţionale cu punct comun (fig. 2,c).

Bornele bobinei se notează, de regulă, prin A1, A2.

Releu de tensiune Releu de curent cc

A bobina 2 3
A
bobina 2 4 A bobina 2 4
E U E U U
1 3 1 3 1
CNI B CND CNI
a) B CND
b) B CND
Fig .2 Fig .3
2
Fig.2 Notarea convenţională a releelor electromagnetice în schemele electrice

Caracteristica principală a releelor şi contactoarelor electromagnetice de

tensiune este caracteristica intrare–ieşire - dependenţa curentului de ieşire
I E (de forţă) de curentul bobinei de intrare Ii , care este neliniară, posedând

o zonă de histerezis (Fig.3 – zona haşurată). Dacă I i <I A . min ,→ F A <F r , iar
releul este ne acţionat, adică I E=0 . Dacă I i > I A . min → F A > F r , ceea ce
condiţionează o acţionare a releului şi închiderea CND, când I i =I EN . Pentru
o acţionare mai sigură, se aplică, de regulă, un curent I i =I AN >I A . min . Datorită
inducţiei magnetice remanente, la micşorarea curentului Ii , releul revine în
starea de repaus la un curent de revenire I REV <I A .min , formând astfel zona de
histerezis.

I E  Ii 
I E .N

I Re v I A. min I AN Ii
0
Fig .4

Fig. 3

Releele şi contactoarele electromagnetice de tensiune pot avea o tensiune de

alimentare a bobinei fie de curent continuu, fie de curent alternativ, însă de
valori standardizate: 12, 24, 110, 220V. În primul caz curentul Ii este limitat
numai de rezistenţa activă a bobinei R: I i =U A /R , de aceea bobina trebuie să

3
Curs 5 _M2_Aparate electrice

aibă un număr relativ mare de spire, iar ca urmare – un volum şi o masă mai
mare.
La alimentare în curent alternativ Ii este limitată în plus şi de reactanţa
U m sin ωt
i i ( t )= ,
bobinei X L=ωL=2 π fL : √ R2+ X 2L
de aceea numărul de spire poate fi
mai mic, iar ca urmare se micşorează gabaritele. Însă în acest caz inductivitatea
bobinei L şi reactanţa ei X depind invers proporţional de valoarea întrefierului
δ (Fig. 4). Aceasta condiţionează o creştere a curentului i i ( t ) în momentul
acţionării de (7 – 10) – ori:. În afară de aceasta, la alimentarea în curent
alternativ cresc pierderile în miezul magnetic datorită curenţilor turbionari, de
aceea alimentarea în curent continuă este mai preferabilă.

L  
X  

0 
Fig .5

Fig. 4

O astfel de alimentare permite, de asemenea, realizarea releelor

electromagnetice în calitate de relee de timp cu temporizare la deconectare.
Pentru aceasta releele de timp prevăd adăugător un inel scurtcircuit, care
înfăşoară miezul magnetic. La deconectarea bobinei, când începe să se
micşoreze fluxul magnetic Ψ =W⋅Φ , conform legii inducţiei electromagnetice
în inel se induce o tensiune e L =−dΨ /dt , care creează un curent relativ mare.
Acest curent creează, la rândul său, un flux magnetic de reacţie, opus fluxului
principal descrescător al bobinei. Ca urmare, această descreştere devine
întârziată cu câteva secunde.
Dezavantajul principal al releelor electromagnetice constă în gabaritele
şi masele lor mari, fiabilitatea scăzută a contactului, datorată apariţiei arcului
electric la deconectare. De aceea în prezent aceste relee se folosesc mai mult în
cazurile, când sunt necesare tensiuni şi curenţi mari de comutaţie (6-10A,
220V) . Însă chiar şi în aceste cazuri aceste relee se execută într-o construcţie
compactă.