Sunteți pe pagina 1din 72

PRODUSELE LOCALE ÎN ARMONIE CU ORGANIZAREA

SUNT MAI APROAPE VIAȚA BUNĂ DE PRIMĂVARĂ


DECÂT CREZI Pag. 44 Pag. 56

VIAȚA BUNĂ
Pag. 20

1/2021
Dragă cititor,

Ne bucurăm să te reîntâlnim și în aceas

Oricum ai numi ultimul an, am învățat m


a fost să stăm mai mult cu noi înșine. Să î
cât este de important să facem lucruri și pe
De aceea, am pregătit cu atenție un nou n
care te va încânta pagină cu pagină.

Hai cu noi într-o călătorie a poveștilor fru


vegetariene cu legume de sezon, tradițiile ș
se regăsec în articolele ce urmează.
Am pregătit povestiri despre cum să ornez
figurine de ciocolată, dar și povești aduse d
Festival al cireștilor din J
Rezervă-ți câteva momente pentru tine în l
aceste pagini care te vor delecta. O lectură

Îți dorim lectură plăcută și sărbători minu


stă primăvară.

multe lucruri cu toții, iar unul dintre acestea


învățăm să ne descoperim și să înțelegem
entru suflet.
număr al revistei ”Viața Bună”

umoase unde gustul bun al preparatelor


și ideile de decoratiuni pentru Paște
zi masa de Paște, despre coloratul ouălor,
din îndepărtare, precum minunatul
Japonia.
locul pe care îl numești ”acasă” și parcurge
ă plăcută ca o zi de primăvară.

unate.
Redacția Kaufland
VIAȚA BUNĂ
4

P. 12
Dulciurile noastre favorite
Îți prezentăm o parte dintre dulciurile pe
care le găsești în Kaufland în această
perioadă. Descoperă marca K-Favourites

P. 6 și bucură-i pe cei apropiați cu gustări


delicioase

Niciunul nu seamănă cu celălalt


Intră în culisele firmei Hans Brunner
din Glonn unde specialiștii în
ciocolată realizează modele unice
de figurine de iepurași pentru Paști.

P. 38
Rețete vegetariene
de primăvară
Descoperă gustul
legumelor fresh în
combinații apetisante.

P. 14
Ouă de Paști în culori naturale
Află cum poți colora ouăle de Paști cu
ingrediente naturale. Fără vopsea.
5

P. 28
Antipasti și servirea corectă
Află cu ce se servesc diferite
tipuri de brânzeturi și salamuri,
dar și tipul de vin potrivit
pentru fiecare.

P. 22
Interviu cu Chef Samuel le Torriellec
Printre arome franțuzești și românești la
masa de Paști. Află povestea renumitului
bucătar care a plecat din Franța și s-a
îndrgăgostit de bucătăria românească.

P. 52
Frenezia florilor
Primavara, Japonia este
cuprinsă de o adevarată feerie

P. 32
de flori. Află povestea și simte
mirosul îmbietor al festivalului
cireșilor din Japonia.
Rețetele lui Costin Gache
Pasionat de cocktailuri,
Costin Gache te învață cum
se prepară un gin tonic
perfect pentru sezonul cald.

P. 16
Tradiția încondeierii ouălor
Despre tradiții, ce reprezintă
simbolurile de pe ouă și cum
se încondeiază ouăle de Paști.
Află-le povestea!
6

NICIUNUL
NU SEAMĂNĂ
CU CELᾸLALT
Text: Silvia Dittinger / Foto: Getty Images, Michi Schunk
7

„Deosebit de iubiți sunt


iepurașii de ciocolată
rotunjori și cu un zâmbet
prietenos.”
Toți stau ascunși în spatele unei uși metalice
albe. O scurtă apăsare pe un întrerupător, Un model din plastilină
tuburile de neon se aprind și iată, ies toți la
iveală: iepurași de ciocolată cât vezi cu ochii -
mai bine zis, prototipurile lor. Ceea ce se
exemplifică cum vor
găsește aici, pe rafturile firmei Hans Brunner
din Glonn, reprezintă modelele ce vor fi folosite
arăta mai târziu
în fabricile de ciocolată din întreaga lume. S-ar
putea spune că, de fapt, ar trebui să fie foarte iepurașii de ciocolată
clar cum trebuie să arate un iepuraș din
ciocolată. Urechi lungi, ochi mari și întotdeauna
un zâmbet larg pe față, acestea sunt atributele
inconfundabile. Totuși, dacă vei trece printre
rândurile de rafturi de la Hans Brunner, vei
observa repede că aici niciun iepuraș nu
seamănă cu celălalt. Unii sunt micuți, dar
bogat ornamentați, alții rotunzi ca niște mingi,
cu burtici dolofane și căpșoare mititele, alții au
urechile îndoite sau ciulite. Una dintre
persoanele responsabile de aspectul iepurașilor
de ciocolată este desenatorul Anton Asanger.
Lucrează de peste zece ani pentru Firma Hans
Brunner, proiectând modele internaționale de
forme de ciocolată. „Anual realizăm în jur de
1.000 de proiecte. Când spun asta, nu mă refer
doar la iepurașii de ciocolată, ci la întregul
nostru sortiment.
9

În cazul iepurașilor, de obicei avem de-a face Pentru exemplificare, Anton Asanger
cu modificări minore. Dar, mai realizăm și folosește plastilina pe care, cu ajutorul unor
modele de găinușe și clopoței, care se instrumente fine, o prelucrează transpunând
comercializează de Paști în Franța sau trăsăturile iepurașului din desen. Acum,
iepurași Bilby pentru piața din Australia” ne iepurașul e numai bun de mâncat. Ochii mari
explică el în timp ce ne conduce la locul său sunt atât de pronunțați și foarte moderni.
de muncă. Primul lucru pe care-l face ajuns Pentru că și unele lucruri clasice, precum
la birou este să ia o foaie de hârtie: „Totul iepurașii de Paști se schimbă, chiar dacă
începe cu desenul”, ne spune în timp ce neglijabil, pe măsură ce anii trec.
schițează rapid un iepuraș vesel și dințos.
Fiecare client are așteptările lui privind Firma Hans Brunner din localitatea bavareză
aspectul iepurașilor de ciocolată. Unii vin cu Glonn proiectează peste 1.000 de forme de
cerințe concrete privind înfățișarea, alții ne ciocolată. Pe lângă iepurașii de Paști, aici se
comunică doar greutatea pe care iepurele fabrică matrițe pentru producătorii de
va trebui să o aibă la final. Aceste informații ciocolată din toată lumea.
sunt deosebit de importante și trebuie avute
în vedere încă din faza de proiectare. Pentru
că iepurașii de ciocolată sunt de cele mai
multe ori goi pe interior pereții exteriori nu Iepurași de ciocolată din
trebuie să fie prea subțiri. sortimentul nostru de Paști:

1. Riegelein, iepuraș din ciocolată , 160 g


2. Helgert, iepuraşi pereche din ciocolată fină
cu lapte, 100 g
3. Wawi, iepure de Paşte, 60 g

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
10

Bucuria de a fi împreună
și de a împărți ceva dulce
Paștele este aproape și această sărbătoare
care face să sclipească ochii copiilor ne încântă
și pe noi, adulții.
Ne motivează să ne decoram casele, mesele,
să gătim ceva deosebit și să pregătim mici
cadouri pentru prieteni, familie, colegi.
Și, dacă sunt cu ciocolată, aduc și mai multă
bucurie celor dragi. Iată câteva idei care să vă
inspire în alegerea celor mai „dulci” cadouri de
Paște.

GRANDUCALE BOROMIR
Panettone cu ciocolată Chocottone
500 g 550 g
HAMLET GOPLANA
Praline ciocolată Praline cremă de fistic
250 g 200 g

MERCI TOFFIFEE
Specialităţi de ciocolată Alune într-o cupă de caramel
400 g 400 g

BOROMIR
Pască
cu cremă de ciocolată
600 g

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
12

dulciurile noastre favorite

Praline cu fistic și migdale, ciocolată fină aromată cu portocale, trufe cu creme


bogate de lapte și ciocolată și multe alte bunătăți surprinzătoare te așteaptă să
le descoperi și să le apreciezi savoarea și calitatea deosebite. Le poți păstra doar
pentru tine sau le poți împărți și cu ceilalți, mai ales acum de sărbători.
13

Praline Mozart Praline


cu fistic și migdale cu lichior de cireşe
200 g 165 g

Praline Praline Trufe


cu ciocolată și alune în formă de fructe de mare ciocolată neagră
140 g 250 g 150 g

Ciocolată amăruie Ciocolată amăruie Trufe


85% cu portocale și migdale ciocolată lapte
100 g 100 g 150 g

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
14

Vin roșu

Ouă de Paști
în culori
naturale
M
ulte alimente care conțin culori
frumoase se pot folosi perfect
pentru a vopsi ouăle de Paști.
Cel mai avantajos este să utilizați cât Sfeclă
mai multe resturi de alimente, precum
cojile de ceapă, foile exterioare de la
varza roșie sau zațul de cafea. În rest, nu
mai aveți nevoie decât de un tocător,
un cuțit, o oală și un suport tip grătar
pe care să puneți ouăle la uscat. Folosiți
de preferință veselă mai veche, fiertura
preparată putând colora vasele. Tăiați apoi
ingredientele cât mai mărunt cu putință
pentru realizarea culorii. La 1 litru de apă
aveți nevoie de 150 până la 300 de grame
de material. Fierbeți amestecul pe foc
mic timp de 20 de minute. Spălați ouăle
cu grijă într-un amestec de apă cu puțin
oţet. Acesta din urmă va ajuta la fixarea
culorii și, în plus, va dizolva și eventualele
inscripții aplicate de producător pe
suprafața ouălor. Așezați apoi ouăle în
fiertura colorată pe care ați lăsat-o la răcit
în prealabil. Cu cât le veți ține mai mult în
fiertură, cu atât culoarea rezultată va fi
Spanac
mai intensă.

Morcovi
Ceai Hibiscus

Coji de ceapă

Cafea

Varză roșie

Afine

Turmeric
16

TRADIȚIA
ÎNCONDEIE
OUĂLOR
DE CE AI NEVOIE SĂ POȚI
SĂ FACI ȘI TU OUĂ ÎNCONDEIATE
17

ERII
Se spune că încondeierea
ouălor reprezintă

VIAȚA
SPIRITUALĂ
A OAMENILOR.
Încondeiem ouă ca și viața noastră să fie mai frumoasă,
la fel de frumosă ca ouăle frumos colorate și cu migală și
măiestrie create.

Ce ouă se încondeiază?
Se încondeiază ouăle albe ouă de găină, dar și ouă de rață,
pentru că au coaja mai lucioasă și mai rezistentă. Acestea
sunt cele mai frecvent încondeiate, dar pot fi încondeiate
de la ouă de struț, până la ouă mici și fragile de prepeliță.
Instrumentul cu care se încondeiază oul se numește
chișiță. Se folosește ceară de albine amestecată cu un
pic de vopsea neagră și procesul de încondeiere a ouălor
presupune scufundarea lor pe rând în baie de culoare.

Cum se încondeiază ouăle?


Una dintre metode este încondeierea cu ceară.
Se spală oul și se degresează foarte bine, se golește cu o
seringă de conținut. Se spală apoi în interior cu ajutorul
unei seringi şi se pune la uscat până se elimină în totalitate
apa din interior. Ouăle încondeiate cu conținut, așa cum
se făceau înainte, nu rezistau mult. Golite în felul acesta,
ele se pot păstra şi peste 100 de ani. Golirea oului mai
este necesară pentru a elimina riscul ca la o spargere
accidentală să apară un miros neplăcut. Golit, oul devine
mai uşor la încondeiat. Odată oul pregătit pentru a primi
o haină nouă este nevoie de ceară şi chişiţă. Chișița este
instrumentul cu care de încondeiază oul. Chişiţele sunt de
mai multe mărimi, cele cu vârful mai subţire sunt folosite
pentru linii subţiri, fine, cele un pic mai groase pentru linii
mai late, iar cele mai mari pentru umplere.
Ce reprezintă simbolurile
de pe ouăle încondeiate ?
Motivele de pe ouă reprezintă simboluri cum ar fi:
grebla sau alte unelte agricole cu care lucrau țăranii
pământul, crucea, spicele de grâu, brâu de flori sau
ștergare.
Dintre culori roșu reprezintă sângele lui Iisus Hristos,
galbenul - roadele pământului, spicele și soarele, iar
negru - pământul.

De ce ai nevoie să poți faci


și tu ouă încondeiate?
Nu e ușor să încondeiezi ouă, asta este clar. Și ne-am
convins pregătind acest articol. Însă nimic nu e
La ouăle cu ceară în relief, mai întâi trebuie trasat imposibil. Dacă te încumeți este important să ai alături
modelul cu linii fine din ceară neagră. Apoi se aşază cu un încondeietor cu experiență/ meșter popular care să
chişiţa ceara colorată, în bobiţe a căror dimensiune este îți dea mai departe din secretele încondeierii ouălor,
dată de mărimea chişiţei. Culorile oulălor sunt stabilite cu un strop de pasiune pentru artă și desen, răbdare,
în funcţie de model, dar în general nu mai mult de 3-4 străduință și spirit creativ. Acest delicat meșteșug de
culori pe un ou. Trasarea modelului poate să dureze o încondeiere a ouălor s-a dezvoltat de-a lungul anilor, iar
oră sal o zi, în funcție de complexitatea modelului și acum este ridicat la rang de artă.
experiența meșterului. Nu se încălzesc şi nu se aşază
toate culorile pe ou în același timp . Se lucrează mai întâi
cu o culoare tot oul, apoi se trece la următoarea.
Pentru ouăle tradiționale după ce se trasează primul
contur cu ceară oul se pune în vopseaua galbenă, apoi se
trasează umplerea peste culoarea galbenă şi se pune oul
în culoarea roşie, apoi se lucrează oul cu ceară pe roşu şi
se pune în culoarea cea mai închisă, negrul. Rezultatele
finale sunt uimitoare.
22

CU CHEF SAMUEL LE TORRIELLEC

PRINTRE
AROME
FRANȚUZEȘTI
ȘI ROMÂNEȘTI
LA MASA
DE PAȘTE
24

Ne bucurăm
să stăm de vorbă
cu un bucătar
veritabil.

vântătoarea de ouă, în casă sau în grădină. Se crea


un soi de competiție cine găsește cele mai multe
ouă.

La masa tradițională de Paște franțuzească,


ce preparate nu trebuie să lipsească?
Chef Sammuel le Torriellec, sau chef Sam, cum îți spun
prietenii, ești deja de peste 10 ani în România. Însă, De la 14 ani, am început să mă îndrept către ceea
țara ta natală este Franța. Ne-ar plăcea să ne povestești ce avea să devină profesia mea, cea de bucătar.
despre cum îți amintești Paștele acasă, desppre Așa că am început să petrec mai mult timp în
preparatele pe care obișnuiai să le prepari acolo și ce bucătărie alătui de mama atunci când gătea
înseamnă pentru tine această sărbătoare acum, trăind pentru sărbători.
în România. Cu privire la meniul tradițional de Paște din Franța,
acesta nu diferă cu mult față de cel românesc, însă
Ce a însemnat pentru tine Paștele în copilărie? nu conține cozonac. Pregătim de obicei un desert
cu ciocolată sau luăm direct de la bulangerie ouă
Fac parte dintr-o familie numeroasă, numai în de ciocolată umplute. Însă preparatele principale
familia mamei sunt 12 frați. Așa că Paștele a conțin, asemenea în România, carnea de miel. Am
reprezentat mereu ocazia perfectă să ne strângem copilărit în zona Bretagne din Franța, regiune
cât mai mulți la masă. Deși uneori acest lucru era recunoscută pentru carnea de miel. Această zonă,
dificil, tatăl meu lucrând în armatăă și fiind plecat lângă Mont Saint Michel este recunoscută pentru
destul de des, îmi amintesc cu plăcere de pregătirile creșterea animalelor și în special pentru miei și oi.
pe care le făcea mama pentru această sărbătoare, Clima este ideală, mielul mănâncă iarbă de lângă
precum carnea de miel, salată boef sau dulciurile. apa oceanului Atlantic. Fiind foarte sărată această
Pentru noi, copiii, însă, cea mai mare plăcere era apă, se simte chiar și în carne după ce este gătită.
Mieii din această regiune sunt recunsocuți, în
special mieii de lapte.
Multă lume evită carnea de miel pentru că are un miros
specific. Cum facem să nu mai simțim acest miros?

Mirosul vine în primul rînd de la animalele care nu


sunt suficient de tinere. De aceea, recomand
întotdeauna un miel de mărime mică-medie, ideal
ar fi un miel de lapte, maximum 8 luni. De asemenea,
este important marinatul cărnii înainte de a o
prepara. Întotdeauna, marinez mielul în vin alb.
Aleg vinul alb pentru că are si puțină aciditate și
textura potrivită. Apoi adaug ceapă, piper, sare, foi
de dafin, cimbru. Se lasă la marinat pentru o zi sau
două în frigider și apoi putem adăuga și alte
condimente după preferințe sau chiar un sos. Nu se
Tot am adus în discuție vedeta mesei de Paște, carnea de pune curry. Apoi se lasă la cuptor și cu răbdare iese
miel. Ce înseamnă în bucătăria franțuzească o rețetă minunat.
autentică de miel?
Am reținut ce vin folosim pentru a marina carnea de
Diferențe majore în prepararea mielului nu sunt miel, dar cu ce vin asortăm carnea de miel atunci când
între cele două bucătării. Carnea de miel este un o servim?
tip de carne căreia trebuie să-i dai timp pentru
preparare, trebuie lăsată la cuptor mai mult timp Carnea de miel este cea mai bună carne. Cotletul
pentru a iesi perfect. Însă, în Franța, nu există de miel este foarte tasty. Eu îl prefer cu vin roșu, dar
rețetele de aici de drob sau stufat. De fapt, există nu foarte puternic, cu aromă din sud-vest, mai mult
un fel de drob, dar îl pregătim diferit. Se pregătește ca un vin ușor de vară. Este important să simți
un fel de pate, dar cu mai puține organe. carnea. De aceea, ar fi păcat ca vinul să reducă din
gustul acesteia.
Să trecem
la lucruri mai
dulci...
Între rețetele tradiționale și cele reinterpretate, pe care Cum alegem făina potrivită pentru cozonac?
le preferi? Îți place să îți pui amprenta personală pe
felurile de mâncare? Cel mai important este să folosești aceeași făină.
Am observant aici că lumea are obiceiul să cumpere
Sincer să fiu, pentru mine rețetele tradiționale de fiecare dată altă faină în dorința de a o găsi pe
pentru sărbători nu trebuie reinterpretate. Felul în cea perfectă. De aceea, se întâmplă ca rețetele să
care se prepară anumite mâncăruri fac parte din nu iasă mereu. Eu mereu aleg făina tip 55 din
tradiție, în special pentru o ocazie precum Paștele. Kaufland.
De aceea, aleg să nu amestesc rețete. Mi-ar
plăcea să păstrăm încă mulți ani de acum în colo Și cu ce îl umplem?
felul în care găteau bunicii noștri. De aceea, nu le
schimb rețetele. Dcacă începem să schimbăm Clar ciocolată și rahat. Îmi place și cu mac, dar
rețetele, în câtiva ani acestea nu vor mai avea nicio ciocolata este deliciaosă în cozonac. Eu pregătesc
legătură cu rețetele originale. Și ar fi păcat. Hai să un fel de brioșă, dar prepararea este ca un foietaj
lăsăm rețetele tradiționale așa cum sunt. Pentru că și o umplu cu cozonac.Este o rețetă franțuzească.
sunt perfecte. Eu nu țin cont de trenduri, prepar ce-mi place.
27

Apropo de trenduri, aș vrea să ne povestești puțin despre Două culturi atât de fierite. Și totuși, ai o preferată.
preparatele vegetariene pentru Paște. În Franța sunt Unde te regăsești acum?
comune?
Clar în cea românească. Gătesc mult. Acasă, gătesc
În Franța a fost un trend acum 10 ani. Acum sunt zilnic în jur de 2-3 ore. Dar se întâmplă să prepar și
restaurante vegane sau vegetariene, mult mai supa de ceapă, sufle, pește tipic franțuzesc, stridii
multe decât aici, atât în bucătăria franțuzească, sau scoici Saint Jacques. Unele produse nu le
cât și în restaurantele cu specific asiatic. Oamenii găsesc aici, deși mi-aș dori epntru că mi-e dor de
sunt obișnuiți cu acest tip. Este ca un test pe care unele gusturi. Bucătăria franțuzească este cea mai
luema îl face și vede dacă li se potrivește sau nu. Și bună din lume. De fapt, toți marii bucătari ai lumii
acum s-a diversificat foarte mult meniul. Preparate au plecat de pe băncile școlii din Franța. Din
precum lasagna sau burgerul vegetal Beyond America până în UK, toți bucătarii cunoscuți au
Burger, nici nu vei simți că nu au carne. Aici, acum început în Franța.
începe lumea să încerce o dietă fără carne. Lucrurile
sunt încă la început. Mie de exemplu, nu mi se Îți mulțumim că ți-ai făcut timp să stai de vorbă cu noi.
potrivește acest tip de bucătărie. Îmi place carnea Ce mesaj le transmiți cititorilor?
și prefer preparatele care conțin diferite tipuri de
carne. Și eu mă bucur și vă mulțumesc.
Și anul acesta, chair dacă trăim vremuri diferite,
haideți să păstrăm semnificația acestei sărbători și
să îndreptăm câte un gând bun către toți cei dragi.
Paște Fericit!
Servirea corectă a brânzeturilor
29

Brie + Chardonnay alb Ceddar + Sauvignon blanc

Gorgonzola + Pinot Bianco Mozzarella + Pinot Gris

Parmesan + Prosecco Roquefort + Cabernet Sauvignon

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
Servirea corectă a mezelurilor
31

Serrano Ham Prosciutto + Sherry&Rioja


+ Serry&Sparkling white

Spanish chorizo + Shiraz Mortadella + Prosecco

Coppa + Merlot & Chianti Pate + Merlot

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
33

GIN
TONIC n G a c h e
by Costi
Costin, ce este bun la un gin tonic? Bineînțeles că apa tonică este și ea un ingredient
Costin: Un gin tonic are câteva elemente esențiale: foarte important, reprezintă 2/3 din băutură. Apa
ingredientele (ginul, tonicul) ceva extra, dacă pui ceva tonică are diferite calități și diferite arome pe piața
în plus în pahar și modul de servire (paharul sau locul în actuală. Ce este interesant este ca apa tonică este
care este servit). versatilă și te poți juca cu ea în diferite moduri. Un
Bineînțeles că ginul este foarte important. Pe piață exemplu interesant este acela în care iei apa tonică și
sunt foarte multe tipuri de gin care diferă în funcție de o folosești ca apă pentru un ceai; infuzezi tonicul cu un
calitate și preț și, mai mult de atât, diferă și la nivel de ceai și astfel îi dai tu aromă apei tonice, rezultând o
aromă, modul în care a fost difuzat cu diferite alte băutura foarte la modă, Gin&Tea, în loc de Gin&Tonic.
ingrediente. În general, un gin clasic, un London Dry Cred că ați observat de multe ori, în diferite baruri,
Gin este un gin care este de fapt alcool pur infuzat cu localuri că astăzi ginul este ca un brad de Crăciun cu
ienupăr și mai departe alte condimente. Fiecare multe chestii înăuntru. Este important ca lucrurile care
producător de gin are o rețetă pentru a face asta. Cel există înăuntru să aibă sens cu ce se întâmplă acolo.
mai clasic mod în care se poate bea gin este pur și Adică, dacă ai un gin care conține fructe de pădure e
simplu cu apă tonică sau lămâie sau doar coaja de la o normal să pui fructe de pădure înăuntru, dacă ai un
lămâie pentru că uneori nu este nevoie și de suc, ci gin în care există castravete în mixul de ingrediente
doar de aromă. Dacă stoarcem coajă de lămâie este normal să pui castravete. Partea aceasta de extra
deasupra, acei vapori din coajă vor crea un miros este cea care face contextul în care se bea ginul mai
proaspăt care va schimba radical gustul băuturii. Deci, interesant. Dar, fie că îl bem acasă, la o terasă sau
când ne uităm la un gin tonic, nu ne uităm neapărat într-un loc frumos, important e să ne simțim bine.
la lămâie proaspătă, lime proaspăt, portocală sau Un alt lucru interesant este paharul.
grepfrut proaspăt, ci mai degrabă la coajă. Astăzi vom observa că sunt variații de pahare pentru
aceeași băutură. Poți să bei gin tonic într-un pahar
lung, poți să bei gin tonic într-un pahar Copas sau
într-un pahar de vin. Fiecare are plusuri și minusuri, dar
asta nu schimbă radical gustul băuturii, ci doar
aspectul. În ceea ce privește conținutul, nu ai limite.
Poți să pui ce vrei tu într-un gin tonic. Poți să pui
marshmallows, sau dulciuri, sau orice altceva care te
face să zâmbești.
34

Hendrick's
Garden
Ingrediente:
40 ml Hendricks gin
110 ml San Pelegrino apă tonică
Pahar: Copas
Decor: 3 peeluri de castravete, felie de lime ,
boboc de trandafir.
Metoda de preparare: Turnăm ingredientele într-un
pahar plin cu gheață și amestecăm ușor.
Un gin handcrafted cu botanice tradiționale precum
ienupăr, coriandru și coaja citricelor proaspete, capătă
note neașteptate, dar complementare prin infuzia cu
castravete proaspăt și petale de trandafir. Peisajul acestei
grădini fresh de arome este completată de apa tonică
italienească San Pelegrino.

PAHARUL GHEAȚA
Gheața este esențială în pregătirea unui Gin&Tonic. Nu poți
Pentru un Gin&Tonic, mulți preferă un pahar simplu, să faci un astfel de cocktail fără să ai gheață. Pe lângă
plat cu volum destul de mic. Alții preferă să bea ginul tonic faptul că îl răcește, cuburile de gheață arată și foarte bine
dintr-un pahar înalt sau unul sub formă de balon. în pahar în combinație cu toate celelalte ingrediente. Să nu
Pentru ginul combinat cu tonic în proporție de 1:1 sau 1:2 este mai vorbim și despre sunetul plăcut pe care îl fac atunci
recomandat paharul simplu. Pentru mixul de 1:3 sau 1:4 este când se lovesc între ele. Pentru a nu da cocktailului mirosul
mai indicat paharul înalt, iar pentru păstrarea îndelungată a de clor al apei de la robinet, o idee bună este să pui la
aromei, cel sub formă de balon. înghețat apă plată sau apă filtrată.
35

Imagine cu titlu de prezentare


36

Imagine cu titlu de prezentare


37

Smooth talk
Brockmans
Ingrediente:
40 ml Brockmans gin
110 ml San Pelegrino apă tonică
Pahar: Copas
Decor: coacăze roșii, cimbrișor proaspăt, felie de
portocală.
Metoda de preparare: Turnam ingredientele într-un
pahar plin cu gheață și amestecăm ușor. Un amestec unic
de fructe și botanice, dintre care iese la suprafață aroma
de fructe de pădure. duc la nașterea unui gin incredibil de
fin [s m o o t h]. Caracterul și aftertaste-ul sunt
îmbogățite de apa tonică cu extract de stejar San
Pelegrino, merișoare și cimbrișor proaspăt.

APA TONICĂ GARNITURA


Apa tonică poate face gustul ginului mai savuros. Ginurile Fructele, plantele și chiar legumele pot da o tușă
cu fructe se potrivesc cu un tonic ușor amar și picant. finală deosebită unui Gin&Tonic. Ginurile cu aromă
Ginurile cu o notă pronunțată de ienupăr se combină bine proaspătă și ușoară se combină bine cu o felie de
cu tonice dulci cu aromă de citrice. Ginurile mai slabe cu castravete sau cu o frunză de busuioc. Ginurile cu
arome florale au nevoie de o apă tonică cu aromă slabă de aromă pronunțată de citrice se asortează bine cu felii
fructe care să nu acopere parfumul delicat al ginului. de portocală sau grepfrut. Rozmarinul poate fi un
Dar, mai presus de orice, ginul trebuie să fie întotdeauna decor interesant pentru un Gin&Tonic mai îndrăzneț
bine răcit cu gheață. cu arome mediteraneene.
38

Cartofi cu ridichi
si legume la cuptor
Durată de preparare: 45 min.   Ingrediente pentru 4 porții
Per porție: 353 kcal · proteine: 9 g · carbohidrați: 40 g · grăsimi: 13 g

Ingrediente: Preîncălzește cuptorul la 200°C. Curăță usturoiul


2 căței de usturoi și ceapa, toacă mărunt 1 cățel de usturoi, iar
2 cepe roșii ceapa taie-o julien. Spală și toacă mărunt
câte 5 fire de rozmarin și cimbru rozmarinul și cimbrul, apoi amestecă-le cu
4 linguri ulei de măsline extravirgin usturoiul tocat și 3 linguri de ulei de măsline,
300 g sfeclă roșie obținând astfel un ulei aromatizat. Spală și scurge
400 g varză roșie de apă legumele. Curăță sfecla roșie și taie circa
2 legături de ridichi 50 g în cubulețe pe care le pui deoparte.
600 g cartofi mici Restul de sfeclă o tai în felii groase de 1/2 cm.
1/2 legătură de busuioc Îndepărtează cotorul verzei și taie-o în felii
20 g nuci caju sărate groase de 1 cm. Spală ridichile, taie-le în formă de
sare iodată evantai și marineză-le într-o lingură de ulei
piper proaspăt măcinat aromatizat. Taie cartofii în felii groase de 1 cm.
2 lingurițe oțet din vin alb Marinează feliile de sfeclă, varză roșie și ceapa în
restul de ulei aromatizat și 2 linguri de apă,
amestecă și cartofii și pune aceste legume pe o
tavă tapetată cu hârtie de copt, timp de 25 de
minute, în cuptorul preîncălzit. Cu 15 minute
înainte de finalul timpului de coacere, adăugă și
ridichile. Spală busuiocul și pasează-l împreună cu
cubulețele de sfeclă roșie, restul de usturoi și ulei
de măsline. Toacă nucile caju, amestecă-le ușor în
acest pesto și asezonează-l cu sare, piper și oțet.
Scoate legumele din cuptor, adăugă sare și
servește-le împreună cu pesto de sfeclă roşie și,
după preferințe, ornat cu frunze de busuioc.

Sfat: Acest pesto de sfeclă roșie merge de


minune și cu paste trase în ulei de măsline.
39
40

Quiche de morcovi
cu branza proaspata de capra

Durată de preparare: 90 min.   Ingrediente pentru 8 porții


Per bucată: 406 kcal · proteine: 10 g · carbohidrați: 28 g, grăsimi: 26 g

Ingrediente: Frământă făina, untul și crema de brânză cu


250 g făină din grâu spelta 1 linguriță de sare, astfel încât să rezulte o cocă
plus încă puțină pentru suprafața de lucru netedă pe care o vei lăsa să se odihnească cca.
90 g unt, plus încă puțin pentru ungerea tăvii 30 de minute în frigider, înfășurată în hârtie de
120 g cremă de brânză copt. Preîncălzește cuptorul la 200°C.
sare iodată Întinde coca pe suprafața de lucru presărată cu
40 g caise uscate moi făină, astfel încât să rezulte o formă rotundă,
1 cățel de usturoi apoi așaz-o într-o formă de tartă (Ø 26 cm) unsă
4 linguri ulei de măsline extravirgin cu unt; înțeapă aluatul din loc în loc cu furculița.
câteva fire de cimbru Taie caisele în felii subțiri și hidratează-le cu
240 g morcovi 1 lingură de apă. Curăță usturoiul, toacă-l mărunt
250 g cartofi dulci și amestecă-l cu uleiul de măsline. Spală cimbrul
1 zucchini și curăță frunzulițele de pe tulpină.
piper proaspăt măcinat Curăță morcovii și cartofii dulci. Spală dovlecelul
2 ouă zucchini, taie-l în jumătate, apoi feliază-l,
150 g brânză proaspătă de capră împreună cu morcovii și cartofii dulci, în felii
150 ml smântână dulce pentru frișcă foarte fine, cu ajutorul unui curățitor de legume.
1 lingură muștar clasic Marinează feliile de legume în uleiul cu usturoi,
1 linguriță de coajă rasă de la 1 portocală bio sare și piper. Amestecă ouăle cu brânza
puțină nucșoară rasă proaspătă de capră, smântâna, muștarul, coaja
de portocală rasă și cimbrul, asezonate cu sare și
nucșoară. Umple tarta cu feliile de legume și
caise așezate în formă de spirală, adăugă
amestecul de ouă deasupra și pune forma la copt
timp de cca. 45 de minute până când capătă o
culoare brun-aurie. Taie quiche-ul de morcovi în
8 bucăți și servește-l, după preferințe, cu o salată
asortată.
41
42

Gnocchi n doua culori


cu arpagic si parmezan
Durată de preparare: 40 min.   Ingrediente pentru 4 porții
Per porție: 743 kcal · proteine: 24 g · carbohidrați: 73 g, grăsimi: 36 g

Ingrediente: Spală cartofii și fierbe-i în coajă timp de 30 de


750 g cartofi făinoși minute în apă cu sare. Curăță ceapa și usturoiul și
sare iodată toacă-le mărunt. Spală zucchini şi taie-l felii subţiri.
1 ceapă Spală și curăță verdeața și spanacul. Taie firele de
1 cățel de usturoi arpagic în rondele fine. Toacă foarte fin pătrunjelul
1 zucchini și o mână de spanac. Prăjește migdalele într-o
1 legătură de arpagic tigaie neaderentă timp de 3-4 minute. Scurge
câteva fire de pătrunjel și busuioc cartofii, curățăi-i și, cât sunt calzi, trece-i printr-o
150 g spanac baby presă, apoi lasă-i să se odihnească într-o oală la
2 linguri fulgi de migdale temperatură scăzută. Amestecă făina cu amidonul,
160 g făină de grâu scoate 3 linguri din acest amestec, apoi frământă
40 g amidon alimentar restul, adăugând treptat gălbenușurile și cartofii
2 gălbenușuri de ou presați. Asezonează coca de cartofi cu sare, piper și
piper proaspăt măcinat nucșoară. Împarte coca în 2 bucăți și frământă una
puțină nucșoară rasă dintre ele cu făina pusă deoparte, spanacul tocat,
4 linguri ulei de măsline extravirgin pătrunjelul și jumătate din rondelele de arpagic.
100 g mazăre congelată Împarte cele două bucați de cocă în sferturi.
50 ml de vin alb sec Rulează din fiecare bucată rezultată bastonașe
100 ml smântână pentru gătit groase de circa 2 cm, pe care le tai apoi oblic la o
100 g parmezan fulgi distanță de 3 cm. Fierbi gnocchi într-o oală mare cu
apă clocotindă timp de 4 minute, apoi îi scoți și-i lași
la scurs. Trage în tigaie feliile de zucchini cu 2 linguri
de ulei de măsline. Adaugă ceapa și usturoiul și
prăjește-le ușor, timp de 1 minut, apoi adaugă
spanacul și mazărea, stinge cu vinul alb și lasă
amestecul pe foc, cu capacul pus, timp de 1-2
minute. Adaugă smânâna și restul de ulei de
măsline, omogenizează, adăugă gnocchi și
amesteccă scuturând tigaia. Servește gnocchi cu
parmezan, peste care presari restul de arpagic,
busuiocul și migdalele.
Ti-am facut poftă? Poți găsi multe alte idei de
rețete de sezon aici: www.kaufland.ro/retete
43
45

ÎN ARMONIE
CU VIAȚA
BUNĂ
47

Întrucât protecția mediului este importantă pentru


noi, ne asumăm această obligație în deplină
cunoștință de cauză.
Ori de câte ori este posibil, folosim pentru textilele noastre bumbac bio.
Sigiliul GOTS (Global Organic Textile Standard) garantează o producție
sustenabilă și, totodată, responsabilă social a materialelor textile,
asigurând transparența și siguranța calității pentru clienții noștri.

Standardul GOTS cuprinde întregul lanț de producție, de la cultivare până


la produsul final. Bumbacul este cultivat și recoltat folosind procese
ecologice și este prelucrat fără folosirea de substanțe dăunătoare.

Nu folosim niciun fel de îngrășăminte artificiale și substanțe chimice


defoliante, iar albirea se face fără clor. Sigiliul GOTS include însă și
respectarea criteriilor sociale precum salariile minime, protecția
muncii la locul de muncă sau interdicția muncii copiilor și a muncii
forțate.
Noi considerăm că nu este necesar
ca produsele bio să fie scumpe.
De aceea, în sortimentul K-Bio ai o mare
selecție de produse bio, la preț convenabil,
ideale pentru a mânca sănătos în fiecare zi.

Și unde scrie K-Bio, este garantat și bio în interior. Toate produsele sunt
fabricate conform dispozițiilor Directivei CE privind produsele ecologice și,
de exemplu, nu conțin coloranți, potențiatori de gust sau arome artificiale.
Cu produsele K-Bio este foarte simplu să îți începi ziua bine. Poți reuși acest
lucru deosebit de bine cu rețetele noastre. Dacă te grăbești dimineața, atunci
sunt perfecte diferitele noastre tipuri de cereale. Iar amatorilor de mic dejun
copios le va plăcea pâinea din făină de grâu spelt cu ceapă prăjită.
49

Descopră gama de produse K Bio


în magazinele Kaufland și pe
www.kaufland.ro/kbio

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
50
51

Produse vegetariene și vegane

Indiferent dacă sunt flexitarieni, vegetarieni sau vegani, tot


mai mulți oameni aleg o dietă fără carne sau chiar complet
lipsită de produse de origine animală. Unii din respect pentru
animale și mediul înconjurător, alții pur și simplu
pentru că le face plăcere să gătească vegetarian și vegan.

Dar, indiferent de motivele pentru care alegi o dietă


vegetariană sau vegană, mâncarea fără carne este
sănătoasă, variată și cu adevărat gustoasă. Și, așa cum
dovedește gama noastră K-take it veggie, la un preț accesibil.

Paste tartinabile picante, tofu afumat, cremă tartinabilă,


falafel, pizza vegetariană, băutură din orez, ovăz sau soia
– gama noastră de produse vegetariene și vegane
K-take it veggie oferă un sortiment bogat de produse
delicioase tuturor celor care doresc să se hrănească în mod
echilibrat. Așadar, îndrăznește și lasă-te inspirat!
Fii și tu veggie și vino în magazinele noastre pentru a
descoperi oferta. www.kaufland.ro/veggie

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
52

FRENEZIA
FLORILOR
Primăvara, Japonia este cuprinsă de o adevărată feerie de flori.

Text: Silvia Dittinger / Foto: Shutterstock, Yuichi Yokota


Î
ncepând cu luna februarie, în toată Japonia
oamenii urmăresc cu interes evoluția unei
diagrame care seamănă cu o hartă meteo.
Ce reprezintă? Indică în ce regiune și când ating
florile de cireș apogeul. Superbul joc de culori
roz-alb al florilor de cireș începe de cele mai
multe ori la mijlocul lunii martie în sud-vestul
țării, urmându-și apoi drumul până sus, în nord-
est. Doar două săptămâni durează acest
spectacol, care ține, de o manieră inseparabilă,
de cultura japoneză; el este celebrat printr-un
„hanamis”, un picnic organizat chiar sub cireși.
Impresionanta feerie de flori este creată prin
plantarea controlată a nenumărați copaci
foarte aproape unul de celălalt.
54

În același fel sunt organizate, începând cu luna martie, mai multe sărbători dedicate florilor în întreaga Japonie. Iar una
dintre cele mai cunoscute este sărbătoarea florilor de glicină de la mijlocul lunii aprilie. Această plantă cățărătoare îmbie
în multe parcuri oamenii la un „hanasapo”, o plimbare printre flori. Efemeritatea florilor reprezintă punctul central al
acestor sărbători, evidențiind valoarea naturii cu toate minunile ei.
55

Bucură-te și tu de frumusețea delicatelor flori de primăvară cu care îți poti decora grădina sau casa.
Și nu uita să pui o floare și pe biroul tău! Alege una pe gustul tău din oferta bogată a magazinului
nostru!
56

ORGANIZAREA
DE PRIMĂVARĂ
Sfaturi pentru armonie în casă, pe terasă și în grădină
57

Primăvara este cel mai bun moment pentru un refresh al întregului cămin! Iar cu
ajutorul organizării împrospătarea ambientului se poate face fără a cheltui un ban,
doar prin simpla evaluare a obiectelor ce ne înconjoară, prin poziționarea și
depozitarea corectă a acestora și prin eliminarea surplusului adunat de peste iarnă,
poate chiar de peste ani.

Diana, organizarea locuinței este un subiect Care este cel mai important lucru pe care
foarte mult discutat în ultima perioadă, de când trebuie să îl știm de la bun început despre
stăm mai mult în casă. Cu ce începem mai exact, organizarea casei?
cum facem planul? Buna organizare este dată de atribuirea de locuri
În primul rând, începem din interiorul casei. La precise pentru tot ceea ce deținem. Când știm de
interior, o serie de proiecte mici pot genera unde luăm și unde ducem, lucrurile se simplifică
rezultate vizibile și rapide. Organizarea perete cu substanțial. Ce trebuie mutat într-o altă zonă va fi
perete este o variantă simplă și concretă de punere colectat într-un coș comun și dus de abia după ce
în ordine cu sens a unei zone de dimensiuni am terminat treabă în camera respectivă.
restrânse. Pe un perete putem avea o comodă, o În bucătărie și în cămară este esențială evaluarea
bibliotecă sau chiar un dressing. Indiferent de cât stocurilor și a termenelor de valabilitate în orice
de mici sau de mari sunt corpurile de mobilier, sezon, nu doar primăvara. Ce se alterează pentru
proiectul nu ar trebui să ne ia mai mult de câteva că nu a fost consumat la timp reprezintă bani
ore, maxim o zi. Începem de sus și mergem în jos, fie aruncați. Bani pentru care am muncit și am
că sortăm cărți, articole vestimentare sau provizii. consumat timp! Dar organizarea ne ajută să
Finalizarea într-un timp scurt a proiectelor de acest planificăm mai bine, să trăim mai sustenabil și să
fel ne dă energie să continuăm și în restul casei! reducem risipa alimentară doar prin simpla
Procesul este mai eficient când este făcut în inventariere a produselor deținute și prin
direcția acelor de ceasornic, nu aleatoriu, dar și depozitarea corectă, la temperatura recomandată.
atunci când nu este abandonat până ce surplusul Ce expiră rapid va sta în față, dacă se păstrează pe
nu a fost înlăturat în totalitate. Obiectele rămase rafturi sau deasupra, dacă punem în sertare.
pot fi așezate pe categorii, pe dimensiuni, pe culori
sau în funcție de utilitate.
58

Știm că deții multe ”secrete” și multe reguli Dacă avem un singur dulap, agățăm paltoanele și
despre organizare. Poți împărătși cu noi câteva gecile la un capăt de bară. Alcătuim astfel o
dintre acestea? secțiune de care știm că nu ne atingem în lunile ce
O să vă povestesc puțin despre organziarea vin. Deci nu ne va încurca când compunem ținute
dulapului cu haine pentru că dă bătăi de cap pentru vremea tot mai frumoasă de afară!
multora dintre persoanele cu care eu lucrez. În comode este mai eficient să depozităm hainele
Temperaturile în creștere impun și o organizare a rulate sau așezate vertical, sub formă de pachete.
dulapului cu haine. Vom pune îmbrăcămintea de Dacă le-am stivui, am identifica mai greu piesele de
iarnă fie pe rafturile de sus, fie în spatele celei pe sub, iar când am trage ceva din teanc ar fi șanse
care urmează să o purtăm în lunile următoare, dacă mai mari să se facă dezordine.
polițele sunt late și pe ele încap două șiruri de stive.
Ce nu este necesar jumătate de an stă bine și în
lada patului, în tabureți cu spații de depozitare ori
în cutii așezate pe șifonier. Sacii de vidat ne ajută
să economisim și mai mult din spațiul ocupat de
articolele vestimentare. Tips and tricks
Pentru o sortare temeinică putem folosi Regula • Încearcă organizarea perete cu perete. Pe un
celor 6 cutii: 1. Cutia cu haine de păstrat. 2. Cutia cu perete putem avea o comodă, o bibliotecă sau
chiar un dressing. Nu mai mult.
lucruri de dat ori de dăruit. 3. Cutia cu lucruri de • Începem de sus și mergem în jos, fie că sortăm
donat. 4. Cutia cu haine de vândut. 5. Cutia cu cărți, articole vestimentare sau provizii.
lucruri de reutilizat. 6. Cutia cu haine de reciclat. • Obiectele pot fi așezate pe categorii, pe
Astfel separate știm exact ce facem cu fiecare în dimensiuni, pe culori sau după utilitate
• Este important să avem locuri precise pentru tot
parte! ceea ce deținem
• Este esențială evaluarea stocurilor și a
termenelor de valabilitate pentru produsele din
cămară
59

Am aflat multe idei despre organziarea din


interiorul casei. Să ieșim acum și în exterior. Cum
facem eficient ordine, în grădină, în balcon, pe
terasă?
În sfârșit putem petrece mai mult timp și în spațiile Regula celor 6 cutii:
exterioare casei. Nici nu contează dacă este un
balcon micuț, o terasă generoasă sau o curte cu 1. Cutia cu haine de păstrat.
grădină. Soarele ne dă mai multă energie tuturor! 2. Cutia cu lucruri de dat ori de dăruit.
Organizarea o facem în funcție de cât timp vom 3. Cutia cu lucruri de donat.
petrece acolo, ce activități ne propune să 4. Cutia cu haine de vândut.
desfășurăm, ce piese de mobilier și ce ustensile
5. Cutia cu lucruri de reutilizat.
6. Cutia cu haine de reciclat. Astfel separate știm
pentru întreținerea plantelor avem ori ne sunt
exact ce facem cu fiecare în parte!
necesare.
Împărțirea spațiului în zone cu funcționalități
precise își arată roadele imediat, indiferent de metri
pătrați deținuți. La aer putem amenaja un colțul
pentru cafea și relaxare, un birou pentru zilele în
Organizarea casei
care lucrăm de acasă sau un spațiu de joacă pentru
cei mici. Sunt doar câteva idei! Dacă avem curte, cel
- sfaturi și idei practice
mai probabil avem și un loc pentru grătar, dar și o Organizarea casei trebuie privită ca un proces de
magazie pentru scule și unelte pe care acum ar fi punere în armonie cu spațiul în care trăim. Secretul
indicat să le sortăm în funcție de scop și de constă în atribuirea de locuri în casă pentru tot ceea
frecvența întrebuințării. ce deținem și de gândire a unui flux de utilizare care
Primăvara ne îmbie să facem și mai multă mișcare. servește stilului nostru de viață.
Deci se impune o revizie la biciclete, la trotinete și la Împreună cu Diana Mihăilă, îți oferim o serie de
ce mai avem pe lângă casă. Depozitarea se poate sfaturi și propuneri pentru organizarea casei, de la
face în rastel, pe scripeți ori pe suporturi montate camera copilului, până la bucătărie, living, birou și
pe perete. Ultimele două variante sunt practice în balcon, astfel încât timpul petrecut acasă să fie cât
spațiile mici, așa cum este orice formă de mai plăcut. Detalii pe www.kaufland.ro/organizare
depozitare pe verticală.

Diana Mihăilă este primul Master Professional


Organizer din România și fondatoarea celei mai
mari comunități de profil. Grupul său de pe
Facebook, IdeiOrganizare, a fost recunoscut pentru
calitatea conținutului și a membrilor la Facebook
Women Community Leadership Meeting și Digital
Divas. În plus, Diana a creat o metodă de organiza-
re ce i-a fost validată în cadrul procesului de
certificare, iar #MareaOrganizare, programul de
punere în ordine cu sens a întregii locuințe a fost
inclus de Parlamentul European în rândul
inițiativelor cu impact pozitiv pe scară largă.
1 4
5

3
6
2

1 Cămașă 4 Cardigan pentru femei


pentru femei mărime: S-XL
mărime: XS-XL material: 100% acril
material: 100% poliester diferite culori
1 buc 1 buc

79,99 79,99
2 Geantă pentru femei 5 Top pentru femei 7 Bluză pentru femei
dimensiune cca.: 16x26 cm mărime: XS-XL mărime: S-XL
material: piele ecologică material: min. 95% poliester material: 95% poliester, 5% lycra
diferite culori diferite culori diferite culori
1 buc 1 buc 1 buc

89,99 64,99 59,99


3 Poncho pentru femei 6 Fustă cloș pentru femei Jachetă pentru femei
mărime: S-XL mărime: S-XL mărime: XS-XL
material: 100% acril material: 95% poliester, 5% lycra material: 95% poliester, 5% elastan
diferite culori diferite modele diferite culori
1 buc 1 buc 1 buc

69,99 89,99 99,99


8

7 3

6
2

Pantaloni pentru bărbați


mărime: 40-48
material: 97% bumbac, 3% lycra
diferite culori
1 buc

8 Rochie pentru femei


Fustă pentru femei
mărime: XS-XL 89,99
mărime: S-XL material: min. 97% poliester Curea pentru bărbați
material: 100% bumbac diferite culori lungime cca.: 95-125 cm
diferite culori 1 buc material: 100% piele naturală
1 buc
99,99
diferite culori
1 buc
99,99
Portofel pentru femei
Cămașă pentru bărbați
mărime: M-XXL de la 49,99 PROMOȚIE
material: 100% piele naturală material: 97% bumbac, 3% lycra Portofel pentru bărbați
diferite culori diferite culori material: 100% piele naturală VALABILĂ
1 buc 1 buc 1 buc ÎN PERIOADA
89,99 69,99 59,99 14.04-20.04
62

Z
ilele însorite și briza de
primăvară sunt din nou la
ordinea zilei, ceea ce înseamnă
un singul lucru: ne luăm adio de la
paltoanele și pulovere pentru a face
loc rochiilor și ținutelor lejere în
garderoba de zi cu zi.
Noua colecție Smart Fashion Spring by
Cătălin Botezatu pune accentul pe
croieli, texturi și culori după ultimele
trenduri, ce se asortează cu orice
personalitate.
63
64

D
e la mod
printuri m
articole
căror simplitate
mai multe tipur
65

dele diafane și
moderne, până la
minimaliste, a
e avantajează cât
ri de siluete.
66
67

F
ie că alegi să te
reinventezi în acest
sezon sau doar să
aduci un plus de creativitate
stilului tău, noua colecție
Smart Fashion Spring by
Cătălin Botezatu te
așteaptă din 14 aprilie
exclusiv în magazinele
Kaufland, foarte aproape
unul de celălalt.
68

Frumusețe în culori
de primăvară
Primăvara ne aduce căldură și culoare, ne face să ne simțim pline de
energie și atente la felul în care arătăm. Folosind câteva produse
cosmetice, ne asortăm look-ul și starea pentru a ne sincroniza cu acest
anotimp care ne inspiră la schimbare. Iată doar câteva dintre aceste
produse pe care le găsești în magazinele noastre.

SYOSS OLEO INTENSE


Vopsea pentru păr
Când o femeie își dorește o PANTENE
schimbare majoră a Spray tratament
aspectului, începe cu părul. O bamboo miracles
alegere bună a vopselei de Un spray pentru îngrijirea
păr poate face minuni, iar rădăcinilor, daca este folosit
gama Syoss Oleo Intense cu regularitate, dă o mai
conține nuanțe pentru toate mare vitalitate părului și este
gusturile. În plus, nu conține un mic truc de care te poți
amoniac, iar uleiurile din folosi cu ușurință. Pantene
componența ei hrănesc părul bamboo miracles este un
și-l fac să strălucească intens. astfel de tratament care,
datorită componentelor și
tehnologiei folosite, fortifică
rădăcinile și îți face părul mai
rezistent.

WELLAFLEX GEROVITAL H3
Fixativ pentru păr EVOLUTION
2 day volume Fiole cu acid hialuronic
Fixativul este absolut
necesar în menținerea Fiolele cu acid hialuronic
aspectului unei coafuri, sunt recomandate în
iar cel de la Wellafelx cu tratamentele de hidratare
efect îndelungat de intensivă a tenului și sunt
volum este perfect utile în îngrijirea de durată
pentru asta. Nu încarcă a acestuia. Se folosesc
părul și te ajută să-l dimineața sau seara, în
aranjezi într-un mod cât cure de câte 10 zile de
mai natural și cochet. tratament. Pentru efecte
antirid şi anti-age de
durată, acest tratament se
aplică lunar.
69

L'OREAL PARIS
Cremă de zi antirid
revitalift laser x3
O cremă de zi cu efect antirid
nu poate lipsi dintre
cosmeticele de bază pentru
îngrijirea zilnică a tenului.
Crema de zi L'Oreal revitalift
laser x3, dedicată femeilor
între 40-60 de ani, este
potrivită pentru toate tipurile
de ten, reducere ridurile, dă
fermitate pielii și
uniformizează tenul.

NIVEA
Mască şerveţel
urban skin detox
Pentru o îngrijire constanta, GARNIER
aplică de două ori pe Apă micelară
săptămână această mască pentru piele sensibilă
șervețel de la Nivea. În numai
10 minute îți curăță în Tenului trebuie sa-i acorzi o
profunzime și îți detoxifiază atenție specială în acest
tenul. Acesta capătă un anotimp. Pentru prima etapă de
aspect sănătos și devine îngrijire a lui îți recomandăm
revigorat datorită extractelor apa micelară Garnier pentru
de ceai verde și cărbune ten sensibil. Curăță eficient
activ. toate impuritățile și lasă pielea
curată și pregătită pentru
aplicarea celorlalte produse
cosmetice. Este delicată și nu
usucă pielea.

BEVOLA
Ulei spumant C-THRU
lavandă si lămâie Deodorant spray
Seara, pentru relaxare, îți Harmony bliss BEVOLA
recomandăm să folosești la baie Cremă de mâini
un ulei cu arome de lavandă și Un parfum plăcut și delicat intensiv hidratantă
lămâie din seria de produse marcă te va face să te simți bine,
proprie Bevola. Aromele plăcute iar asta se va vedea în jurul Senzația de mâini uscate
te ajută să te relaxezi, iar uleiurile tău. Alege dintre poate fi foarte neplăcută.
îți hidratează și parfumează deodorantele C-Thru cu Înainte de culcare, aplică
delicat pielea. arome vesele și această cremă pe mâini.
atrăgătoare pe cel care te Formula sa intensiv
ajută să te simți hidratantă te ajută să-ți
confortabil întreaga zi. menții mâinile frumoase și
pielea cu aspect plăcut și
catifelat, fără iritații sau
crăpături inestetice și
dureroase.

Articolele se găsesc în limita stocului disponibil. Vindem în cantități destinate exclusiv consumului personal.
Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
BU N Ă
V I AȚA
CUM N Ă Ș I
SE A M
ÎN

AC Ț IE
DIS T R
Ă M L A
RO VO C PE
T E P E R Â S
R ȚIE D
O P O

T OK
TIK Dă-ne follow pe Tik Tok și intră în joc.
Am pregătit un super concurs pentru tine.
Tu postezi un clip amuzant despre Kaufland,
noi te premiem cu vouchere de Viață Bună.
Nu uita să ne dai tag @kauflandromania,
să folosești #ViațaBună și să incluzi un element Kaufland
în clipul tău. Să înceapă distracția!

II P E
DE TAL T OK
ND/ T IK
F. L A
K AU

Te asteptam pe noul nostru cont de Tik Tok


ca să ne cunoaștem mai bine
https://www.tiktok.com/@kauflandromania.
TRĂIEȘTE!

S-ar putea să vă placă și