1.

Terapia ocupaţională urmăreşte stimularea interesului bolnavului pentru activităţi

oarecare, evidenţiindu-se în acest context playterapia, artterapia, cultterapia,
kinetoterapia, etc.;

2. Terapia ocupaţională şi ergoterapia în cazul afecţiunilor traumatice completează

efectele medicale curative şi preventive, alături de celelalte metode de reeducare
(ortopedia, chirurgia plastică, kinetoterapia;

3. Terapia ocupaţională şi ergoterapia vizează recuperarea complexă a vârstnicului,

avându-se în vedere şi alte situaţii specifice, particulare, cu care se confruntă acesta
cum ar fi: anxietatea, dezorientarea, dependenţa;

4. În general, fără activităţi de natură ocupaţională, personalitatea umană, indiferent dacă

este handicaptă sau nu, regresează, fapt care poate afecta, în final, însăşi dezvoltarea
speciei umane;

5. Actiunea terapeutului se bazeaza, pe scurt, pe conceptia, dupa care activitatile practice,

voluntare (ocupationale), desfasurate de subiect, determina dezvoltarea personalitatii,
fapt ce, in final, duce la o mai buna adaptare a sa la mediu;

6. Ergoterapeutul trebuie sa cunoasca si sa inteleaga boala si psihicul pacientului, lumea

lui interioara sa fie capabil de a stabili relatia optima cu fiecare pacient sau cu grupul
de munca pentru a organiza si dirija atentia subiectului si a indruma comportamentul
lui;

7. In toate programele de recuperare pentru copii cu deficiente diverse, ce includ Terapie

Ocupațională atat la nivelul spitalelor cat si al altor tipuri de institutii de ocrotire
speciale (camin spital, camin scoala, scoli speciale, centre de recuperare), în
programul de recuperare la domiciliu, sunt incluse activitati ce participă la formarea
deprinderilor de autonomie personala, a deprinderilor de viata zilnica, igiena
personala, alimentarea, vestimentatia, viata de relatie, cunoasterea mediului ambiant,
incepand cu spatiul apropiat si continuand cu spatii deschise, etc. ;
 8. Reeducarea psiho-motricitaţii este până la un anumit punct o terapie prin modificările
pe care le provoacă prin satisfacţia de a învinge greutăţile, o victorie care se va întinde
şi asupra cerlorlalte activităţi şcolare cotidiene;

9. Kinetoterapia nu se adreasează numai unui teritoriu localizat, unui segment al

corpului, unui grup muscular sau unei articulații și nici nu se rezumă sub raport
funcțional în a crește mobilitatea articulară, forța și rezstență unor mușchi sau
coordonarea mișcărilor unor segmente;

10. Exercițiul s-a dovedit că este singurul care poate combate limitarea rezervelor
funcționale datorată vîrstei, bolii sau incapacității. El diminuă stresul psihologic,
ameliorează toleranța pentru activitățile vieții zilnice, ameliorează calitatea vieții,
reduce morbiditatea prin boli grave.

În concluzie aș putea spune că, terapia ocupaţională organizează servicii pentru acei indivizi
ale căror capacităţi de a face faţă sarcinilor zilnice sunt ameninţate de tulburări de dezvoltare,
infirmităţi fizice, boli sau dificultăţi de natura psihologică sau socială .