George Coșbuc s-a născut în 1866, pe 20 septembrie, fiind al optulea dintre cei 14 copii ai preotului

greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.[4]
Copilăria și-o petrece în satul natal Hordou, în orizontul mitic al lumii rurale, în tovărășia basmelor
povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-
un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac (cântăreț la
biserică) Tănăsucă Mocodean, George Coșbuc învață să citească încă de la vârsta de cinci ani.[5][6]

Poetul și-a început studiile la școala primară confesională greco-catolică din Hordou, în toamna
anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873,
pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii triviale (confesionale, greco-catolice) din Telciu,
cea mai mare comună de pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul
școlii. În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21
iunie 1876. În toamna aceluiași an, George Coșbuc se înscrie în clasa I a Gimnaziului fundațional
greco-catolic din Năsăud, perioadă de când datează și primele contacte cu operele literaturii române
și universale, precum Nikolaus Lenau, Heinrich Heine, Adalbert von Chamisso, Gottfried August
Bürger și alții. La Gimnaziul superior (liceul, astăzi colegiu național) din Năsăud predau profesori cu o
pregătire serioasă, unde se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice, astfel tânărul
Coșbuc formându-și aici o temeinică bază pentru cultura sa.[7]

Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului
năsăudean, încă din clasa a V-a (1880 - 1881), ca membru extraordinar. În clasa a VII-a, George
Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine președinte. Publică în
paginile revistei Muza someșeană (1882 - 1883) primele poezii, citește la ședințele societății
traduceri din Friedrich Rückert, Sándor Petőfi și o poveste populară, în 600 de versuri, Pepelea din
cenușă.[8]

Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă cea latină, cu principalele opere ale literaturii europene,
dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă,
destinul creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, iar după trecerea acestuia, în
toamna anului 1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Francisc Iosif din
Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română, condusă de preotul unit Grigore Silași. A
continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria vechilor greci, cele de traducere și
interpretare din scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și
istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români din
universitatea clujeană, timp în care își începe colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu (decembrie
1884).[9]

În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre
studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare.[10] Continuă colaborarea la
Tribuna, publicând Atque nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească. Ioan
Slavici, directorul Tribunei, îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în redacția revistei și pentru a
stabili cu el o eventuală colaborare de durată. Coșbuc publică și în coloanele revistei din Gherla
Cărțile săteanului român, continuând în același timp să scrie la Tribuna precum povești și basme
versificate (Fulger, Brâul Cosânzenii, Tulnic și Lioara), fapt ce îl determină pe Slavici, să îl aducă cu
orice preț la Sibiu, în redacția ziarului. Din vara anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la
Tribuna, inaugurându-se astfel o etapă hotărâtoare în formația sa publicistică.[11]

Debutul literar

Despre începuturile sale literare însuși George Coșbuc mărturisește:

„Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și
nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de
încercări prin toate foile ardelenești.”

Referirea este făcută la revista de informare pedagogică și literară Școala practică, redactată de
pedagogul Vasile Petri, în care, „student” în clasa a VII-a liceală, George Coșbuc trimite spre
publicare în primăvara anului 1883 o traducere. Primele încercări de versificație, cu solide studii
umaniste de limba latină și greacă, filosofie și istorie filosofică, istoria literaturilor, poetică și
prozodie, datează din perioada cursurilor Gimnaziului Fundațional din Năsăud. Evenimentul principal
se produce în toamna anului 1880, când gimnazistul este primit ca membru al Societății de lectură a
elevilor Virtus Romana Rediviva:

„Întâiele încurajări mi le-au dat profesorii mei de liceu care în vederea talentului meu literar mă
scuteau de studiile științifice ...”

Începând din octombrie 1882, membrii societății elevilor gimnaziști din Năsăud redactează publicația
liceului, Muza Someșeană, un caiet manuscris, în care elevii publicau texte originale, traduceri și
observații critice. Aici vor apărea primele poezii ale elevului George Coșbuc, altele urmând a fi citite
de autor în ședințele societății, în total peste cincizeci de poezii „dintre cele 160 scrise pe când era
elev în clasa a șasea”. La 20 decembrie 1883 Societatea de lectură "Virtus Romana Rediviva" îl alege
ca președinte. Mai târziu, în numărul 47 din 18/30 noiembrie 1884, revista Familia din Oradea îi
publică poezia Aș vrea să fiu, semnată tot C. Boșcu, purtând indicația „după Petöfi”.[10]

Debutul publicistic propriu-zis se produce tot în 1884, când revista Tribuna din Sibiu îi publică sub
pseudonimul C. Boșcu (anagrama numelui Coșbuc), snoava versificată Filosofii și plugarii.[9]
Prezentată sub formă de foileton, această snoavă (are peste 350 de rânduri) apare în trei numere
consecutive ale revistei sibiene (nr. 183-190 din 5/17 decembrie - 8/28 decembrie 1884). George
Coșbuc transmisese vasta compoziție din Cluj, unde se înscrisese la Facultatea de Litere și Filosofie.
Ioan Slavici, conducătorul Tribunei, își va reaminti mai târziu acest debut:

„Într-una din zile am primit la redacțiune, pentru foița Tribunei, un manuscript, curat și citeț, o
snoavă versificată. Autorul se subscria Boșcu și plicul fusese-n Cluj pus la poștă. Mi se părea lucru
învederat, că acel Boșcu e-ncepător, student la universitatea din Cluj, și mă bucuram, căci n-o fi,
poate, adevărat că ziua bună de dimineață se cunoaște, dar nu mai încape nici o îndoială, că cei în
adevăr aleși chiar de la începutul lucrării lor își dau destoiniciile pe față. Mi-a plăcut snoava, am
publicat-o și mi-am aprins paie-n cap.[12]”
Debutul editorial are loc prin apariția la Sibiu, în Biblioteca poporală a Tribunei, a cinci broșuri:
Blăstăm de mamă, Legendă poporală din jurul Năsăudului și Pe pământul turcului (1885), Fata
craiului din cetini, Draga mamei (1886) și Fulger. Poveste în versuri (1887).

Credincios publicației în care și-a făcut adevăratul debut literar, Coșbuc va rămâne colaborator
asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București.

Gazetar la Sibiu

În august 1887, George Coșbuc ajunge la Sibiu, unde va rămâne până în 1889. Ioan Slavici va
consemna cu entuziasm evenimentul: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil
băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Mișcarea literară de la Tribuna a dus la
cristalizarea poziției lui George Coșbuc față de literatură, în direcția interesului către folclor, ca bază
a literaturii culte, și către limbajul popular, orientată, în esență spre idealul restabilirii unității
culturale a poporului român.

Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Munca în redacția Tribunei,
alături de Ioan Slavici, Ioan Bechnitz, Septimiu Albini, toți oameni cu o serioasă cultură înaintată, a
însemnat o adevărată școală literară.[9]

„Gheorghe Coșbuc, înzestrat din belșug de către firea cea darnică, s-ar fi ridicat în toate împrejurările
deasupra contemporanilor săi, n-ar fi ieșit ceea ce a fost dacă nu și-ar fi croit lucrarea vieții în
mijlocul acestor oameni cu cultură generală, care toți erau scriitori ...[13]”

Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta
Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu
Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți,
fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București, după ce
fusese publicată în Convorbiri literare, în martie 1890.

„La 1893, când am publicat «Balade și idile» eram cunoscut în țara românească numai după un ciclu
de poeme cu subiecte luate din poveștile poporului și să le leg astfel ca să le dau unitate și
extensiune de epopee. Nunta Zamfirei este un episod din această epopee.”

Înainte de a fi publicată în Convorbiri literare, Nunta Zamfirei fusese citită de Coșbuc, la 4 februarie
1890, la ședința Junimii, în București. În jurnalul său Maiorescu va nota: „Coșbuc, cu eminenta sa
poezie Nunta Zamfirei”. Până la apariția poeziei Noi vrem pământ! (1894), Nunta Zamfirei avea să
rămână cea mai cunoscută și mai apreciată scriere a lui George Coșbuc.

Poemul a fost elaborat în decursul a 5 ani. Prima versiune, datând din 1884, ultima perioadă a
studiilor gimnaziale din Năsăud, a fost publicată pentru prima oară în Tribuna, Sibiu, la 24 martie
1889, și îl consacră definitiv pe autor ca poet de real talent. Aceasta va constitui și varianta citită la
Junimea spre sfârșitul lui ianuarie 1890. Versiunea reprodusă în Convorbiri literare, București, nr. 12,
1 martie 1890, va cunoaște o formă mai accentuată decât cea din Tribuna și mai apropiată de cea pe
care poetul o va publica în toate edițiile antume ale volumului Balade și idile.