Buletin lunar al Mănăstirii Sfântul Dimitrie cel Nou din Middletown, NY An I, Nr.

2 – XII, 2020

Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte NICOLAE,

Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

PASTORALĂ LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI 2020

† Nicolae
din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii și
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Iubitului cler şi dreptslăvitorilor creştini,

har, pace şi bucurie de la Hristos Domnul, iar de la noi arhierească binecuvântare.

„Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice
`Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care
se tâlcuieşte Cu noi este Dumnezeu`” (Matei 1, 22-23).

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,

L a acest praznic slăvit vă vestesc și eu

împreună cu îngerul că Dumnezeu
este cu noi, că Dumnezeu nu ne-a pără-
sit, că Dumnezeu nu și-a uitat creația
și nu-i ignoră suferința, că Dumnezeu
ne trimite Mântuitor. Întruparea Fiului
lui Dumnezeu din Fecioara Maria este
izvorul nădejdii creștinului în pronia
lui Dumnezeu pentru fiecare moment
al viețuirii sale pământești ca pregătire
pentru viața cea veșnică.
Vestirea aceasta este cuprinsă în
prezentarea evenimentului Nașterii
Domnului de Sf. Evanghelist Matei:
„Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost:
Maria, mama Lui, fiind logodită cu
Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună,
s-a aflat având în pântece de la Duhul
Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi
nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în
ascuns. Şi cugetând el acestea, iată înge-
rul Domnului i s-a arătat în vis, grăind:
Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe
Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit
într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va
continuare în pagina 2
Icoana din adânc
Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2020 (continuare)
naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus,
căci El va mântui poporul Său de păca-
tele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se
împlinească ceea ce s-a zis de Domnul
prin proorocul care zice: Iată, Fecioara
va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor
chema numele Lui Emanuel, care se tâl-
cuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Matei
1, 18-23). Este încredințarea Dreptului
Iosif de către îngerul Domnului că cele
ce s-au petrecut cu Fecioara Maria sunt
rodul lucrării lui Dumnezeu spre mân-
tuirea neamului omenesc. Este vestirea
deodată a lucrării Fiului Întrupat prin
numele Iisus și descoperirea planului lui
Dumnezeu pentru omenire prin numele
Emanuel.
Sf. Ioan Gură de Aur explică aceas-
tă legătură a numelor în textul mateian:
„Aș putea fi întrebat: Dar atunci pen-
tru ce nu s-a numit Emanuel, ci Iisus
Hristos? Îngerul nu a spus Vei chema ci
Vor chema, adică mulțimile de oameni
și faptele săvârșite de Hristos. În acest
text, numele Emanuel este dat de faptele
săvârșite de Hristos... De aceea cuvinte-
le Îl vor chema Emanuel nu înseamnă
altceva decât că vor vedea că Dumnezeu
este cu oamenii. Totdeauna a fost
Dumnezeu cu oamenii, dar niciodată
atât de lămurit ca acum.” Iar Sf. Nicolae
Velimirovici întărește această explicație:
„Și o chemare și cealaltă dă glas dintru
adâncuri temeiului pentru care a venit
Hristos în lume și lucrării Lui întrân-
sa. El vine să ierte, să aibă milă de oa-
meni, să-i mântuiască de păcatele lor
și de aceea se va numi Mântuitor, Iisus.
Cine poate să ierte păcatele, fără numai
unul Dumnezeu?... Nimeni nu cunoaște
întreaga grozăvie a păcatului decât nu-
mai Dumnezeu Care este fără de păcat.
Și nimeni nu poate pătrunde la inima
lumii ca să scoată de acolo viermele (pă-
catului) și să-l arunce afară decât numai
Dumnezeu.” Cei doi părinți tâlcuiesc
vestirea îngerului către Iosif și cele două
Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,
Chicago, Praznicul Naşterii Domnului, 2020
2 An I, Nr. 2
nume date pruncului ca descoperirea
coborârii lui Dumnezeu pe pământ
pentru izbăvirea omului de păcat și
încredințarea lui de purtarea de grijă
a lui Dumnezeu.
Această vestire nu este una a isto-
riei trecute, nu este o amintire pioasă
a nașterii unui înțelept, ci este vestirea
prezentului Nașterii lui Hristos. În di-
mineaţa Crăciunului, la slujba Utreniei
ne vestim cu bucurie: „Hristos Se naşte,
măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpi-
naţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”
Împreună cu îngerii, cu păstorii şi cu
magii suntem martori ai Întrupării
Cuvântului, suntem mărturisitori ai veș-
tii celei bune că Dumnezeu nu ne-a ui-
tat şi ne-a trimis Mântuitor. Hristos se
naşte în sufletul fiecăruia dintre noi,
dăruindu-ne ceea ce este mai de preţ
pe pământ, credinţa şi speranţa în pu-
terea răscumpărării Lui.
Această Naștere acum ne revendi-
că, ne cere să ne înălțăm și să-l întâmpi-
năm pe Hristos cel din ceruri. Mântuirea
noastră în Hristos nu este un proces pa-
siv, ci unul activ, unul de participare, de
dăruire, de jertfire. Mântuirea este darul
lui Hristos, dar se realizează prin Hristos.
„Hristos este împlinirea ființei reale a
omului – coroană a creației – pentru că
în El omul e deplin unit cu Dumnezeu”,
spune Părintele Dumitru Stăniloae.
Hristos este ținta înălțării noastre, dar
El este și calea și ajutorul nostru spre
această țintă: „În Hristos ni s-a deschis
calea spre ținta deplinei umanizări și El e
calea spre aceasta, căci este calea spre co-
muniunea cu Dumnezeu ca o comunitate
de persoane... Prin Întruparea Sa ca om
Hristos ne-a făcut accesibilă comuniunea
cu Sine ca Dumnezeu în formă uma-
nă culminantă, mai bine zis cu întreaga
Sfântă Treime. Numai Iisus Hristos ne-a
dat puterea să ieșim deplin din egoismul
păcatului, din închisoarea limitelor natu-
rii (umane) și al coruptibilității ce se în-
† Mitropolit NICOLAE
cheie cu moartea.”
Împlinirea mântuirii în Hristos
și prin Hristos este descoperită tot de
Părintele Stăniloae în cuvinte profunde
și pline de speranță: „Omul devine prin
Iisus Hristos fiul al lui Dumnezeu și se-
men al lui Iisus Hristos-Dumnezeu. E cea
mai înaltă demnitate și stare la care e ri-
dicat. Dar ce altceva înseamnă aceasta
dacă nu ridicarea la cea mai intimă co-
muniune eu-Tu cu Dumnezeu? Iar cine
stă în comuniune cu Dumnezeu este veș-
nic, căci pe cine iubește Dumnezeu atât
de mult încât îl primește în comuniune
cu Sine, nu-l poate lăsa să piară...”
Iubiți credincioși,
Întreaga lume se află de mai mul-
te luni cuprinsă de frica de boală și de
moarte, de întrebări grave privind viito-
rul fiecăruia, al familiei, al comunității
și al lumii. Creștinul poate afla răspuns
la aceste întrebări mărturisind credin-
ța în Întruparea Fiului lui Dumnezeu
pentru mântuirea noastră și privind
spre Hristos ca țință a viețuirii noastre.
Dacă dorim să aflăm răspunsuri aducă-
toare de pace, trebuie să ne întoarcem la
Hristos, să ne punem nădejdea în El, căci
El este reperul neschimbat al existenței
noastre, El este același „ieri și azi și în
veci” (Evrei 13, 8). Sf. Sofronie Saharov,
contemporan cu noi și cu problemele
lumii noastre, ne încredințează că nu-
mai în Hristos vom afla răspuns: „Iisus
Hristos este măsura tuturor lucrurilor
dumnezeiești și omenești... În El găsim
răspunsul la toate problemele noastre,
care, fără El, ar fi de nerezolvat. El este cu
adevărat axa mistică a universului.”
Cu acest îndemn, îl rog pe Cel năs-
cut în iesle să vă dăruiască sănătate și
spor în credință, nădejde statornică
și împăcare sufletească căci El ne este
Mântuitor! Vă îmbrăţişez frăţeşte în
Hristos Domnul şi vă urez Sărbători fe-
ricite şi La mulţi Ani!
XII, 2020 3 Icoana din adânc

Glasul Putnei
Gânduri despre demnitatea de a fi român

15 august 1714. Unul dintre cei mai

mari conducători ai românilor,
numit de turci „beiul aurului” pentru
bogăția sa personală, tată a 11 copii,
își încurajează pe toți cei patru băieți
și pe ginerele său să își dea viața pen-
tru credință și el însuși și-o dă: „Fiilor,
fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam
pe astă lume. Nu ne-au mai rămas de-
cât sufletele. Să nu le pierdem şi pe
ele, ci să le ducem curate înaintea feţei
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să
spălăm păcatele noastre cu sângele nos-
tru!”. Sfântul Constantin Brâncoveanu,
fiii Constantin, Ștefan, Radu și Matei și
ginerele său Ianache au pus Împărăția
cerească deasupra domniei pământești.
dictat Horia. El enumeră pe cei care l-au
prins și apoi spune că „îi iartă cu toată
inima”.
todă prin care să-i oprească pe sovietici
să îi mai scoată pe ofițeri la muncă –
condițiile de muncă însemnând o moar-
Înaintea tragerii pe roată să ierți te lentă. A declarat greva foamei și a fost
pe cei care te-au trădat, din neamul tău, dus la izolare.
pentru care te-ai luptat este, la măsura Iată ce a urmat:
omului, ceea ce a făcut Hristos Domnul. „Ciutea, când a intrat în celula care
Și ca o roadă: unul dintre aceia a trecut avea geamurile sparte, atunci când afa-
în Țara Românească și s-a călugărit mai ră erau minus 10 grade, și-a dezbrăcat
apoi la Cozia, plângându-și păcatele și toate hainele de pe el și le-a aruncat. A
plângând soarta neamului său. luat gamela cu ceai răcit și și-a vărsat-o
toată pe cap, formându-i-se instantaneu
Ecaterina Teodoroiu, o tânără ener- o cască de gheață pe păr și pe față, și pe
gică, dorea să devină învățătoare, era corp. «Dacă vreți să mă asasinați băgân-
implicată în activitatea de voluntariat du-mă în acest congelator, eu vă dau tot
de atunci, cercetași. După ce frații săi au concursul, ca să nu mă mai chinuiesc
murit în război, a cerut să fie primită să mult. Dar să știți că veți răspunde.»
lupte. Nu doar că a luptat și a murit, ci
și-a asumat această luptă ca pe o jertfă
și, mai ales, ca pe o jertfă curată.
A fost rănită de două ori, putea să
plece acasă, dar a mers din nou pe front.
Am spus jertfă curată pentru că a fost
acuzată că trăia în păcat, ea fiind singura
femeie în mijlocul soldaților. Și pentru a
putea să lupte în continuare, a făcut un
control medical și s-a întors cu adeve-
rință de la spital prin care a arătat că este
fecioară, că nu trăiește în păcat. Deci
a suportat această acuzație nedreaptă
și umilința de a fi nevoită să dea dova-
dă medicală despre fecioria ei pentru
a putea să lupte pentru țară și să moa-
ră. La 23 de ani a murit în Bătălia de la
Mărășești, în 22 august 1917.

Radu Mărculescu, profesor de lim-

Horia, conducătorul răscoalei ro-
mânești din Transilvania din 1784-
1785, a fost prins de câțiva români. A
fost condamnat la moarte prin tragerea
pe roată, cea mai grea moarte prevăzu-
tă în Imperiului Habsburgic. Înainte de
supliciu, preotul care a venit să îl împăr-
tășească a scris testamentul pe care i l-a
ba română, a luptat în al Doilea Război
Mondial și a fost luat prizonier la Cotul
Donului, în 1942. Va fi eliberat din lagă-
rele Uniunii Sovietice în 1951. În cartea
de memorii „Pătimiri și iluminări din
captivitatea sovietică”, el povestește un
episod care l-a făcut să nu se mai îndo-
iască de demnitatea de a fi român.
Eroul a fost Ion Ciutea, un învăță-
tor care avea gradul de sublocotenent.
Prizonier și el la Oranki, a căutat o me-
Şi astfel a stat Ciutea în greva foa-
mei, gol pușcă la minus 10 grade și cu
geamurile celulei sparte, preț de 10 zile.
În a șasea zi au început să-i facă hrănire
artificială, cu toată rezistența îndârjită
până la disperare a victimei, care resti-
tuia pe halatele doctorului și ale sanita-
rilor toată hrana băgată forțat pe gât cu
Icoana din adânc
furtunul. În tot acest timp, Ciutea nu a
dormit o secundă, somnul însemnând
moarte prin înghețare. Tot timpul se
plimba, se fricționa, făcea genuflexiuni
și, mai ales, vorbea. Vorbea neconte-
nit. Așa și-a petrecut toate aceste zile și
nopți, fără să închidă un ochi, fără să se
oprească din mers și din mișcări.”
4 An I, Nr. 2
După ce a reușit, le-a spus de unde a
avut puterea peste limitele firii omenești:
„Am luptat până la ultima limită, ca să
nu vă dezamăgesc. Ştiam că-mi urmăriți
lupta cu sufletul la gură. Ştiam că dacă aș
fi capitulat, sau dacă aș fi murit, băieții
s-ar fi înspăimântat, cauza noastră ar fi
fost la pământ, iar greva foamei, ca armă
de luptă, compromisă. De aceea m-am
ținut tot timpul în mână, cu inima sus,
să nu mă clatin, să nu mă las doborât, ci
să trăiesc… să birui – ca, din lupta mea
să prindeți și voi curaj… Şi uite că am
reușit… Lăudat fie numele Domnului!”
Pentru Radu Mărculescu, căderile
din demnitate, credință, cinste ale ro-
mânilor erau mai deznădăjduitoare de-
cât condițiile de exterminare din lagăr.
Dar ce a făcut Ion Ciutea a fost o lămu-
rire pentru totdeauna: „Prea adesea, în
juru-mi, oameni de oarecare pretenție
morală, ca să nu mai vorbesc de supra-
față socială, s-au prăbușit lamentabil,
până la treptele cele mai de jos, făcând
să mi se clatine încrederea în neamul
meu. Uneori, obida și scârba m-au făcut
chiar să spun că mi-e rușine că sunt ro-
mân. Ei bine, după întâmplarea aceasta,
n-am mai fost niciodată în stare să repet
această blasfemie. Şi, la oricâte nemerni-
cii ale unora din conaționalii mei mi-a
fost dat să asist, și în captivitate, și în gu-
lagul din țară (care a fost și mai odios),
în clipa în care îmi venea să rostesc cu-
vântul de blam îmi apărea Ciutea, ca și
alții care prin suferință au atins treptele
sfințeniei, și-mi spuneam: Şi ei sunt ro-
mâni; doar n-o să te rușinezi că ești de-
un neam cu ei. Ce să mai vorbim! Ciutea
a fost printre cei – și din prezent, și din
trecut – care mi-au îndreptățit mândria
de a fi român.”
Acești oameni, și mulți alții, cunos-
cuți sau necunoscuți, sunt rod al iden-
tității românești creată în sute de ani de
trăire întreolaltă și cu Dumnezeu. Epoca
modernă a adus transformări, dar Iisus
Hristos „ieri, azi și în veci același este”
(Evrei 13, 8) și cheamă pe om să trăias-
că în momentul istoric în care se află
cu El. Așa cum a fost posibil în trecut,
este posibil și în prezent, și în viitor. Cât
timp există un popor, mai are de împli-
nit ceva din lucrarea lui Dumnezeu și o
mai poate împlini.
Protos. Dosoftei Dijmărescu
XII, 2020
Meditație
De ce nu L-au recunoscut și primit rabinii pe Hristos?
Î n contextul serilor duhovnicești pe
care le-am început, în care vorbim
despre Mântuitorul Hristos ca împlinire
a Legii și a Proorocilor, a apărut întreba-
rea din titlu.
Mai întâi, Sfântul Ioan Evanghelistul
spune: „Cuvântul era Lumina cea ade-
vărată care luminează pe tot omul, care
vine în lume. În lume era şi lumea prin
El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunos-
cut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi
nu L-au primit” (1, 9-11). Apoi, Însuși
Mântuitorul zice lui Nicodim: Lumina
a venit în lume şi oamenii au iubit în-
tunericul mai mult decât Lumina. Căci
faptele lor erau rele” (3, 19).
Finalul versetului oferă un posibil
răspuns. A-L cunoaște sau recunoaște
pe Dumnezeu are legătură cu faptele pe
care le facem, cu inima noastră, dacă ini-
ma este curată sau nu. Așadar, nu ajută
dacă știm de la Prooroci că urmează Să
vină Mesia, trebuie și inima să fie cum
trebuie. Capitolul 6, tot de la Sfântul
Ioan, este grăitor – aici Mântuitorul
anunță Sfânta Euharistie, miezul Sfintei
Liturghii și le zice: „Eu sunt pâinea cea
vie, care S-a pogorât din cer. Cine mă-
nâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci.
Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru via-
ţa lumii este trupul Meu. Deci iudeii se
certau între ei, zicând: Cum poate Acesta
să ne dea trupul Lui să-l mâncăm? Şi le-a
5 Icoana din adânc
zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă,
dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului
şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea
viaţă în voi” (51-53).
Noi, creștinii, după 2.000 de ani, ne-
am obșinuit cu aceste Taine ale credinței
noastre. Dar atunci erau spuse pentru
prima dată. Era ceva care arunca în aer
rațiunea. Drept urmare, chiar unora
dintre ucenici le-a fost cu neputință să
înțeleagă. „Deci mulţi din ucenicii Lui,
auzind, au zis: Greu este cuvântul aces-
ta! Cine poate să-l asculte? Şi de atunci
mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi
şi nu mai umblau cu El” (60-66). Dar El
îi întreabă și pe cei doisprezece dacă nu
vor să urmeze celor care au plecat. Iar
„Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la
cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii
celei veşnice” (68). Cele din urmă sunt
cuvinte ale inimii și nu ale minții. Ei
având inimi simple, curate, L-au simțit
pe Dumnezeu. „Nu înțelegem, este din-
colo de rațiune ce ai zis, dar simțim că
Tu ai cuvintele vieții veșnice. Nu le înțe-
legem, dar simțim că astea sunt”.
Deci a-L primi, a-L recunoaște pe
Mesia este mai mult o problemă de ini-
mă, mai ales de inimă curată, așa cum
El Însuși a spus: „Fericiți cei curați cu
inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”
(Mt. 5, 8). Fără curăția inimii El nu poa-
te fi recunoscut.
Aici este răspunsul: „Întru ale Sale
a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Căci
faptele lor erau rele”. Vedeau minuni
neașteptate, dar inima nu era cum tre-
buie. Astfel, rabinii știau că trebuie să
vină Mesia, era o epocă de extraordinară
așteptare, aveau scrierile profeților, dar
nu îi ajuta inima. Iar Mântuirea s-a lu-
crat prin Maica Domnului, prin Sfântul
Ioan Botezătorul și prin toți drepții care
au avut nu doar cunoașterea mentală a
Scripturilor, ci și împlinirea lor alături
de curăția inimii. Pentru că în urmarea
Lui, în drumul nostru către Dumnezeu,
va fi un moment care depășește puterea
rațională de înțelegere, care răstigneș-
te mintea, întrucât este Dumnezeu și
ne depășește, El este dincolo de ce noi
ne putem imagina. Și atunci mintea se
oprește și numai inima Îl poate urma.
Din acest motiv mintea doar oferă
direcția, însă puterea de a-L urma vine
de la inimă.
Numai omul întreg, cu inima și
mintea unite, cum este în tradiția noas-
tră filocalică, poate să Îl recunoască și să
Îl urmeze pe Dumnezeu până la capăt.
Mintea unită cu inima.
Până atunci, măcar inima pocăită
și smerită, plânsă, zdrobită. Și aceasta
poate să-L recunoască și să-L urmeze
pe Dumnezeu. Cum au fost păcătoșii în
Evanghelie.
Este nevoie de multă smerenie pen-
tru a ne apropia de Dumnezeu!
Icoana din adânc 6 An I, Nr. 2

Sfinții Părinți
Când iubirea se înmulțește, martiriul devine un ospăț

S fântul Ignatie Teoforul a fost cel de-al treilea episcop al Antiohiei. Numele
de Teofor, „purtător de Dumnezeu”, i-a fost atribuit pentru că el Îl purta pe
Dumnezeu în inima și pe buzele sale. A trecut la Domnul în anul 107, în urma unei
prigoane a romanilor împotriva creștinilor, fiind mâncat de lei. Scrie șapte epistole,
prin care este considerat unul dintre cei mai importanți Părinți Apostolici.
De la el ne-au rămas unele dintre cele mai înalte cuvinte posibile scrise de un
om. Una dintre cele mai înalte expresii ale iubirii de Dumnezeu. Le redăm pentru
frumusețea lor și pentru că în această lună, în ziua de 20, am prăznuit „nașterea lui”
în împărăția lui Dumnezeu, așa cum însuși a spus. Sunt cuvintele cu care încerca să-i
determine pe creștinii din Roma să nu intervină pe lângă autorități pentru a-l grația.

Epistola către Romani lele chinuri ale diavolului. Să vină toate,

CAPITOLUL V
Aş dori ca fiarele să-mi fie pregătite
şi mă rog să-mi fie îndată gata. Am să
le linguşesc, ca să mă mănânce iute, nu
precum se tem unii, şi nu se ating de ele.
Iar dacă nu vor voi de bună voie, eu le voi
sili. Iertaţi-mă! Eu ştiu ce mi-i de folos.
Acum încep să fiu ucenic! Nicio făptură
din cele văzute şi din cele nevăzute să nu
caute să mă împiedice de a dobândi pe
Hristos. Să vină peste mine foc şi cruce,
haite de fiare, tăierea cărnii, împărţirea
trupului, risipirea oaselor, strivirea mă-
dularelor, măcinatul întregului trup, re-
numai să dobândesc pe Hristos!
CAPITOLUL VI
La nimic nu-mi vor folosi desfă-
tările lumii, nici împărăţiile veacului
acestuia. «Mai bine-mi este să mor» în
Hristos Iisus, decât să împărățesc mar-
ginile pămîntului. Pe Acela Îl caut, Care
a murit pentru noi; pe Acela Îl vreau, nă curată! Ajungînd acolo, voi fi om!
Care a înviat pentru noi. Naşterea mea Îngăduiţi-mi să fiu următor al patimilor
mi-i aproape. Iertaţi-mă, fraţilor ! Să nu Dumnezeului meu! Dacă-L are cineva
mă împiedicaţi să trăiesc, să nu voiţi să în el, să se gândească ce vreau şi să aibă
mor! Nu-1 daţi lumii pe cel care voieşte milă de mine, pentru că ştie cele care
să fie al lui Dumnezeu, nici nu-l amăgiţi mă apasă.
cu materia! Lăsaţi-mă să primesc lumi- Sfântul Ignatie Teoforul

Apostol
Cetatea al cărei meșter este Dumnezeu (Evrei 11, 10)

Î n duminica dinaintea Nașterii Domnului, când

în Evanghelie avem genealogia Mântuitorului,
Apostolul ne pune înainte cetatea cu temelie puternică
pe care a făcut-o Dumnezeu prin oamenii săi drepți,
culminând cu Întruparea Fiului Său.
Așadar, avem Epistola Sfântului Pavel către Evrei,
unde Sfântul Pavel laudă pe toți drepții Vechiului
Testament. Și începe cu Avraam: „Prin credință, Avraam,
când a fost chemat, a ascultat și a ieșit la locul pe care era
să-l ia spre moștenire și a ieșit neștiind încotro merge”(11,
8). Dumnezeu doar l-a chemat. Este interesantă această
chemare a lui, căci Dumnezeu nu îi putea vorbi, iar el nu
putea răspunde corespunzător chemării lui Dumnezeu,
dacă era în mijlocul neamului său. Iar Dumnezeu nu
i-a spus unde și ce să facă, dar prin credință a ascultat,
XI, 2020
fără să știe însă încotro merge. Și tot prin
credință a locuit vremelnic în pământul
făgăduinței, Canaanul, „ca într-un pă-
mânt străin, locuind în corturi cu Isaac
și cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai
aceleiași făgăduințe”(11, 9). Deci nu au
stăpânit acel pământ. Deși urma să se în-
tâmple o lucrare mare cu ei, Dumnezeu
i-a lăsat, așa-zicând, suspendați, fără
ceva sigur, fără o proprietate asupra unui
pământ măcar. De aceea spune Sfântul
Pavel: „Căci aștepta cetatea cu temelii
puternice, al cărei meșter și lucrător este
Dumnezeu”(11, 10).
Sfântul Pavel folosește acest contrast
între corturile în care stătea Avraam și ce-
tatea pe care o construia Dumnezeu, chiar
prin ei. Ei erau la temelia acelei cetăți, dar
stăteau în corturi. Rămâne însă această
imagine a lui Dumnezeu ca meșter al unei
cetăți. Și genealogia din Evanghelia de azi,
de la Sfântul Matei, 1, 1-16, asta ne arată:
ce a construit Dumnezeu, meșter fiind.
Cum a reușit din adânc să îl aducă pe om
Părinții noștri
Arhiepiscopul Victorin Ursache. Un sfânt printre noi (continuare)
Î n timpul războiului israelo-arab,
Arhimandritul Victorin a rămas în
Ierusalimul Vechi (Iordania), având chi-
lia lângă Biserica Sfântului Mormânt.
În schimb, căminul românesc din
Ierusalim a revenit părții evreiești, pă-
rintele Victorin fiind astfel în imposibi-
litatea de a-l mai administra, aceasta im-
plicând și absența oricărui venit material
stabil. În aceste condiții, se pare că a în-
treprins călătorii prin diverse părți ale
Orientului, ajungând și pe la Patriarhia
din Antiohia (în Damasc), care l-a și
sprijinit fiindcă rămăsese fără nici un
mijloc de existență. De asemenea, a fost
câtăva vreme bolnav și fiind internat în-
tr-un spital din Beyrut, a fost ajutat ma-
terial de Patriarhia Antiohiei.
Situația monahilor români din Țara
Sfântă, în vremea cât arhimandritul
Victorin a fost reprezentantul Misiunii
Ortodoxe Române din Ierusalim nu era
deloc una ușoară. Pe lângă simplul fapt de
a locui printre străini, nesprijiniți de ni-
7 Icoana din adânc
până la Întruparea Fiului Său.
Oamenii, în nebunia lor, au con-
struit Turnul Babel, al cărui vârf îl do-
reau să ajungă până „la cer” (Facerea 11,
4), și atunci Dumnezeu le-a amestecat
limbile ca să nu se înțeleagă și să nu îl
termine. Dar El, în paralel, construiește,
prin drepții Vechiului Testament, această
cetate cu temelii puternice, care duce la
cer. Căci așa s-a și întâmplat. Dumnezeu
a făcut oamenii care au ajuns la înălțime,
Maica Domnului fiind vârful, și prin ea
s-a unit cerul cu pământul, Creatorul cu
creatura, venind Mântuitorul.
Și pentru a ne împărtăși mai mult
de această minune, să cităm câteva cu-
vinte de la Sfântul Prooroc Isaia, în care
Dumnezeu vorbește fără echivoc des-
pre cine este El. Vedem totodată și cât
de străină este minunea care s-a lucrat
prin toată această genealogie și prin tot
ce a făcut Dumnezeu ca meșter al aces-
tei cetăți: „Așa zice Domnul, Ziditorul
tău, Iacove, și Creatorul tău, Israele: să
Ultimul număr din „Locuri Sfinte”. Pe copertă,
Sfântul Ioan Iacob la Biserica Română de la Iordan
meni de acasă, se adăuga și situația grea de
după cel de-al Doilea Război Mondial cu
permanentele neînțelegeri și lupte dintre
credeți și să pricepeți că Eu sunt: înainte
de Mine n-a fost Dumnezeu și nici după
Mine nu va mai fi! Eu, Eu sunt Domnul
și nu este izbăvitor afară de Mine! Eu sunt
Dumnezeu din veșnicie și de aici încolo Eu
sunt! Nimeni nu poate să iasă de sub pute-
rea Mea și ceea ce fac Eu, cine poate strica?
Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Ziditorul
lui Israel, Împăratul vostru! (43, 1, 10-15,
15) Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă
și nu este alt dumnezeu afară de Mine!
(44, 6) Eu sunt Domnul și nimeni altul!
Afară de Mine nu este Dumnezeu, să se
știe de la răsărit și până la apus că nu este
nimic afară de Mine! Eu sunt Domnul și
nimeni altul! Că așa zice Domnul, Care a
făcut cerurile, Dumnezeu, Care a întocmit
pământul, l-a făcut și l-a întărit; și nu în
deșert l-a făcut, ci ca să fie locuit: Eu sunt
Domnul și nu este altul!” (45, 5-6, 18).
Cu adevărat mare este acest Praznic
al Întrupării, minunată este cetatea con-
struită de Singurul Dumnezeu: unirea
Creatorului cu creatura.
evrei și arabi. Dar existau și destule mân-
gâieri, mai ales de natură duhovnicească.
Printre acestea şi faptul că se spovedeau la
renumitul duhovnic de origine aromână
arhimandritul Sava (+ 1 ianuarie 1958)
din Mănăstirea Sfântul Sava, care iubea
pe români. Peste toate, Sfintele Locuri de
la Ierusalim și Iordan i-au rămas tot tim-
pul ca reper de viețuire monahală, reper
la care se raporta și către care tindea con-
stant în perioada de până la alegerea sa
ca episcop: „Și dacă nu pot fi aflate acolo
[Țara Sfântă] toate înlesnirile trebuitoare
vieții, zilele se află totuși cea mai recon-
fortantă liniște sufletească ce se revarsă
în suflet numai prin privirea Locurilor
Sfințite de Suferințele Mântuitorului nos-
tru Iisus Hristos, pentru mântuirea noas-
tră”, scria el într-o scrisoare din 5 aprilie
1963 către Mitropolitul Visarion.
În anul 1956 este chemat de epi-
scopul Andrei Moldovan la Episcopia
Misionară Ortodoxă Română din SUA.
Ajunge în Lumea Nouă la 8 august, la
Icoana din adânc
Arhimandritul Victorin îngenuncheat în faţa altarului de pe Golgota,
Ierusalim, 1950
New York. Primele impresii sunt co-
pleșitoare: „Mă aflu într-o lume atât de
străină încât îmi vine să iau primul va-
por – spre Europa – și să mă reîntorc cât
mai curând la liniștea Iordanului nostru,
care de aici îi simt cu atât mai mult va-
loarea și pentru viața ce mi-am ales-o”.
Începe un șir lung de frământări,
îndoieli și regrete în privința căii pe care
a apucat a merge, care va dura aproa-
pe 10 ani. Deși întoarcerea la Ierusalim
i-a rămas în toți anii următori un ideal
constant, tulburările politice de acolo și
dificultățile materiale în care se zbăteau
monahii și monahiile românce din Țara
Sfântă, l-au făcut să încerce, măcar tem-
porar, să-și facă un rost pe continentul
american pentru a-i putea ajuta și, îm-
preună cu ei, și pe mitropolitul Visarion.
A fost o primă perioadă cu multe
sfătuiri interesate și chiar șantaje, perioa-
dă care i-a dat ocazia să ia contact cu rea-
litățile ortodoxiei românești din America
și să-și facă o primă impresie: „Vremea
de când am venit mi se pare că n-am
perdut-o fără vre un folos, pentru că mi-a
dat prilejul să văd lucrurile și să ajung la
convingeri cu totul diferite de ale celor „în
luptă” întru promovarea intereselor lor
personale. Grupările de pe aici departe
8 An I, Nr. 2
Pe verso: „Fratelui meu Calistru de ziua onomastică, 27 septembrie 1952.
Arhim. Victorin. Biserica Sf. Mormânt din Ierusalim”
Arhimandritul Sava, duhovnicul Sfântului Ioan
Iacob și al Arhimandritului Victorin
de a se gândi la vreo înțelegere se „luptă”
să-și întărească doar pozițiile și să-și re-
cruteze noi aderenți, fiecare cu nădejdea
că a lor va fi „biruința”. Și românii noștri
de pe aici își pierd încrederea în oamenii
Bisericii și credința în Dumnezeu. (Pun
Pe verso: „Ierusalim 29
octomvrie – st. v./ 11
noemvrie – st. n., 1951. Cu
ocazia serbării de o mie
cinci sute de ani dela data
înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe
a Ierusalimului. Ieşirea clerului
de la Catedrala Mănăstirii
Galileeii, depe Muntele
Măslinilor din Ierusalim.
Amintire trimisă părinţilor mei:
Dumitru şi Natalia Ursache din
Mănăstioara. Arhim. Victorin”
între ghilimele cuvintele cel mai adesea
întrebuințate în convorbirile lor)”, scria
într-o scrisoare din 29 septembrie 1956.
Adoptă o poziție de neutralitate,
poziție sugerată și susținută atât de mi-
tropolitul Visarion cât și de „prietenii
greci”: „Cu administrațiile bisericești ale
românilor n-am nici o legătură, cu nici
una dintre fracțiuni. Nu vreau să-i stin-
gheresc pe nimeni și sub nici o formă în
„eparhiile” lor. De aceea și aici trăiesc tot
așa de izolat de toți, ca și cum m-aș afla
în singurătatea de pe valea râului Iordan”.
De la sfârșitul anului 1957, pentru
următorii 5–6 ani, se pare că nu a mai
fost binevenit în parohiile românești:
„Și când mă gândesc că sunt atâția ro-
mâni și atâtea biserici românești și unele
fără preoți și eu să nu am posibilitatea
să slujesc la vreo biserică românească
măcar de Sfintele Paști în atâția ani de-a
rândul, de când mă aflu pe locurile aces-
tea” (24 aprilie 1962).
Acest lucru, cât și faptul că „i-a
fost imposibil” să mai suporte „clima
Detroit-ului din timpul verii”, l-au făcut
să viziteze, în luna mai a anului 1958,
mănăstirea rusească Sf. Tihon din South
Canaan, Pennsylvania, de sub jurisdic-
ția mitropolitului Leontie Turchevici al
Mitropoliei Ortodoxe Autonome Ruse
din America. La 9 iunie deja îi scria mi-
tropolitului Visarion că și-a schimbat
adresa „Poate numai pe timpul verii,
poate și pentru mai multă vreme”.
Începând cu luna noiembrie
1958 începe să publice, la tipografia
mănăstirii, broșura trimestrială Locuri
Sfinte pentru folosul sufletesc al româ-
nilor de pe continentul nord american.
Un colaborator constant la această bro-
șură a fost sfântul Ioan Iacob, întrucât
XII, 2020 9 Icoana din adânc

„Locuri Sfinte” era „Revista religioasă

a Misiunii Bisericii Ortodoxe Române
din Ierusalim”. Cu Sfântul Ioan s-a aflat,
de altfel, într-o corespondență perma-
nentă în toți acești ani.
A reușit să publice „Locuri Sfinte”
până la sfârșitul anului 1960 când, din
cauza datoriilor și a greutăților de tot fe-
lul, a fost nevoit să renunțe, având însă
„conștiința liniștită că am răspuns che-
mării și-am încercat să fac tot ce m-a
îndemnat datoria iubirii frățești întru
Hristos și față de românii din America”.
Credem că încetarea publicației, pe lân-
gă motivele menționate, s-a datorat și
morții Sfântului Ioan, la 5 august 1960.
În fapt, ceea ce pare a fi ultimul
număr al revistei, No. 11, 1960, a fost
MIELUL RĂSCUMPĂRĂRII
dedicat Sfântului Ioan. În emoționantul Ioan Ieroschimonahul
necrolog, Arhimandritul Victorin scria:
„În ziua de 5 August, 1960, a Priviți-L acuma pe Cruce,
fost chemat la cele veșnice singu- Înconjurat de „cei răi”
rul Ieromonah Român care se mai Vândut de lacomul Iuda
afla la Locurile Sfinte din Iordania. Și părăsit de „ai săi!”
Ieroschimonahul Ioan Iacob [...]
Plecarea lui, prea timpurie din O rană Îi este tot trupul
mijlocul Monahilor Români din Țara Și capul Lui numai spini,
Sfântă, a lăsat adânci regrete și dureri Priviți-L mai bine noroade
sufletești nemângâiate. „Părintele Ioan Cu nume cinstit de „Creștini”
a plecat din mijlocul nostru. Am rămas
fără povățuitor.” El este „Fiul Fecioarei”
Dorința lui de a se apropia de Al Slavei de sus Împărat,
„Preadulcele Iisus,” Căruia și-a închinat Chezașul Răscumpărării
toată viața lui, s-a împlinit. Mormântul Și Dumnezeu întrupat.
și l-a pregătit din viață, în peștera în care
a trăit. Era sub tipar parte din scrisul lui Cu mâna aceasta străpunsă
când sufletu-i călătorea spre lăcașurile Ne-a așezat în Eden
fericirei veșnice. Și Sângele-I care curge
Amintirea frăției întru rugăciune Ne-a izbăvit de blestem.
și duhovnicească viețuire în mijlocul
Monahilor Români dela Locurile Sfinte,
Privind la chipul lui jalnic,
și colaborarea prin scrisul lui și la aceas-
Scăldați-L cu lacrămi mereu
tă publicație religioasă ne îndeamnă să
Și veți cunoaște mai bine
închinăm revista „Locuri Sfinte” de pe
Că „este cu noi Dumnezeu.”
acest trimestru memoriei lui, ca o pioasă
amintire a bunei frății întru rugăciune și
nevoințelor vieții noastre monahale. Pământul stropit cu sudoarea
Rugându-ne ca Bunul Dumnezeu Și Sângele „Sfântului Miel”
să-l ierte și să-i fericească sufletul lui în S’a îmbrăcat întru slavă,
lăcașurile celor drepți. Plecându-se cerul spre el.
Veșnică fie amintirea vieții lui !”
Poezia care urmează și cea din ur- Iar Crucea – semnul durerii –
mătorul număr sunt ultimele pe care Prin patima Lui s’a sfințit,
Sfântul Ioan le-a trimis la „Locuri Sfinte”. Făcându-se „Semnul puterii”
(va urma) Și „Schiptrul Celui Preamărit.”
Icoana din adânc
Praznic
Smerenia care precede cunoașterea lui Dumnezeu
A stăzi este Soborul Maicii Domnului.
Astăzi o cinstim pe Maica Domnului,
prin care Îl avem pe Mântuitorul. Toate
cântările de la strană o laudă și o cântă.
Chiar era o cântare la utrenie: „Mai lesne
este, Fecioară, pentru noi să iubim tăce-
rea, căci este lucru neprimejdios, decât a
împleti din dragoste cântări cu osârdie
alcătuite, căci este lucru anevoios”. Sigur
nu ajungi la înălțimea ei, sigur nu prinzi
taina aceasta, dar totuși vom încerca să
spunem două cuvinte astăzi, de Praznic,
și despre Maica Domnului.
În Evanghelia care se citește la
Nașterea Domnului, Sfântul Apostol Luca
ne spune că „pe când erau ei acolo s-au
împlinit zilele pentru ca ea să nască și a
născut pe Fiul Său, Cel unul născut și L-a
înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era
10
Imnul Acatist al Maicii Domnului – Mănăstirea Moldovița
loc de găzduire pentru ei” (2, 6-7). Vedem
deja chipul smereniei: deoarece nu mai
era loc pentru ei de găzduire, de aceea a
fost născut în peșteră și culcat în iesle. Și
după aceea, li se descoperă păstorilor de
pe câmp că li S-a născut azi Mântuitor,
care este Hristos Domnul în cetatea lui
David și acesta le va fi semnul: „veți găsi
un prunc înfășat și culcat în iesle” (2, 12).
Slava Domnului i-a înconjurat pe păstori
și au văzut acea descoperire îngerească:
„Slavă întru cei de Sus Lui Dumnezeu și
pe pământ pace, între oameni bunăvoi-
re!” (2, 14) Vedem la Nașterea Domnului
și smerenia cea mai adâncă și slava cea
mai înaltă. La Mântuitorul tot timpul este
așa: slavă și smerenie.
După aceea au venit magii, aduși
de stea până în casa unde era Pruncul.
An I, Nr. 2
Intrând în casă, au văzut pe Prunc îm-
preună cu Maria, mama Lui, și căzând
la pământ s-au închinat Lui, apoi des-
chizând vistieriile lor, i-au adus Lui da-
ruri: aur, tămâie și smirnă. Magii s-au
închinat ca unui rege, regele Iudeilor
(cf. Matei 2, 2). Îndată, se arată îngerul
magilor și spune: „întoarceți-vă pe altă
cale, nu mai mergeți la Irod!” De aseme-
nea, îngerul se arată și lui Iosif, în vis,
spunându-i: „Scoală-te, ia pruncul și pe
mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo
până ce îți voi spune, fiindcă Irod are să
caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,
13) Înălțare și coborâre… Acum trebuie
să fugă și să se refugieze în Egipt.
Noi nu putem înțelege taina
Întrupării și coborârea aceasta, deșer-
tarea aceasta a Mântuitorului. A părăsit
XII, 2020
sânurile Tatălui și S-a întrupat. Noi, ne-
văzând smerenia aceasta, care e ascunsă
nouă, vedem doar smerenia de pe pă-
mânt a Mântuitorului. Smerenia aceasta
a lui Dumnezeu, deșertarea aceasta noi o
înțelegem doar din aceste mici amănunte:
S-a născut în peșteră, S-a culcat în iesle,
cu dobitoacele, Se refugiază, fuge, e pe
drumuri, încolo, încoace. Doar știind că e
Dumnezeu înțelegem cam câtă smerenie
a avut Mântuitorul și Dumnezeul nostru.
Spun Părinții că Mântuitorul în toate Se
smerește și Se deșartă pe Sine de slava Sa,
ca pe noi să ne lase liberi în a-L primi, în
a-L cunoaște, în a-L iubi așa cum este.
Maica Domnului L-a urmat pe
Mântuitorul desăvârșit în smerenia
aceasta de neînțeles. Însărcinată fiind,
s-a dus în Betleem să se înscrie, în vre-
murile alea, când nu era ușor de mers
pe drumuri. Nu a cârtit niciodată, s-a
supus în toate. De asemenea, naște în
condiții smerite, după ce a primit vesti-
rea de la înger că va naște pe Fiul Celui
Preaînalt: „Duhul Sfânt Se va pogorî
peste tine și puterea Celui Preaînalt te
va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se
va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se
va chema” (Luca 1,35). Și toată această
smerenie care urmează pare de neînțeles
pentru un om, decât dacă ai smerenia
Maicii Domnului, care zicând: „Iată roa-
ba Domnului” (Luca 1, 38), face toate, se
lasă deplin în voia lui Dumnezeu, voie
care s-a împlinit și prin Iosif. S-a supus
în toate. Mergem să ne înscriem, mer-
gem în Egipt, ne întoarcem din Egipt…
Nicio împotrivire. Nu cârteală, nu răz-
vrătire la Maica Domnului. Cu toate că
omenește vorbind, toate acestea erau de
neînțeles și zicem noi, ar fi fost firesc oa-
recum, măcar să mai întrebe sau să pună
la îndoială ceva. Nu! Nimic!
Deci Maica Domnului este de-
săvârșită în smerenie și în supune-
re și în urmarea voii Domnului, e
roaba Domnului, deplin, asemenea
Mântuitorului. Am putea spune mul-
te aici, că nu se mai termină smerenia
aceasta a Maicii Domnului. De exem-
plu, Dumnezeu îi spune lui Iosif ce
să se facă cu familia, adică, cu Maica
Domnului și cu pruncul: „Ia pe Prunc
și pe mama lui!” Lui Iosif îi spune, nu
Maicii Domnului, deși ar putea să îi spu-
11
nă Maicii Domnului. Lucrul acesta este
puțin diferit de mentalitatea noastră
modernă. Maica Domnului era cu slu-
jirea și cu contemplarea Pruncului. Am
văzut că părinții unui prunc nou-năs-
cut, petrec toată ziua, uitându-se pur și
simplu la pruncul acela cum mai deschi-
de un ochi, cum mai mișcă o mână, cum
mai dă din cap și nu le mai trebuie nici
televizor, nici nimic. Părinții se desfată
de prunc, pur și simplu.
Ne putem gândi cum era
Maica Domnului în fața Pruncului
Dumnezeiesc?!
Dumnezeu Se descoperă în scripturi,
în prooroci, citim, cunoaștem despre El
din mărturiile Părinților, dar aceasta este
incomparabil cu a-L vedea. Adevărata
descoperire a lui Dumnezeu este atunci
când El personal ne arată ceva despre
Sine, că așa și zice Mântuitorul: „aceasta
este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine,
singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus
Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).
Împărăția lui Dumnezeu, care este
cunoașterea lui Dumnezeu, este un lu-
cru personal și vine în urma unui con-
tact personal cu Dumnezeu și atunci
vom ști mult mai multe decât am citit,
decât am aflat, decât am auzit. Dreptul și
mult încercatul Iov, chiar dacă desăvârșit
a fost în suferința aceea de negândit prin
care a trecut, la un moment dat a cârtit
puțin, oarecum i-a cerut socoteală lui
Dumnezeu pentru toate acestea. Așadar
Dumnezeu se socotește cu Iov și spune:
Unde erai tu, când am întemeiat pămân-
tul? Spune-Mi, dacă știi să spui (Iov 38,
4) etc. La sfârșit, Iov spune: Din spuse-
le unora și altora auzisem despre Tine,
dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru
aceasta, mă urgisesc pe mine însumi și mă
pocăiesc în praf și în cenușă (Iov 42, 5-6).
Cunoașterea pe care o dă Dumnezeu
direct, personal, este incomparabilă față
de cea pe care o luăm din citire, din au-
zite. Dar, pentru a ajunge la această des-
coperire personală a lui Dumnezeu noi
trebuie să ne smerim. Dumnezeu S-a
smerit ca să vină spre noi, ca să ni Se
facă cunoscut, ca să ni Se descopere în-
tr-un mod personal. Și noi, pentru a ne
apropia de El, ca să Îl cunoaștem, tre-
buie să ne smerim. De aceea vin toate
încercările din viață, toate greutățile, tot,
Icoana din adânc
tot ce se întâmplă, sunt în taina aceasta
mare a smereniei. Și dacă știm să le pri-
mim cum Maica Domnului a știut să le
primească... Nu e ușor! Dacă cineva stă
și contemplă numai momentul Nașterii,
nu mai vorbim de Pătimiri, vedem câtă
smerenie a avut Maica Domnului. Dar
trebuia această smerenie ca să Se nască
Hristos. În momentul când S-a născut
Hristos, nu îți mai trebuie nimic. Ea Îl
contempla, vedea cu ochii și punea în
inima ei ce se întâmplă, tot ce se întâm-
pla și în jur și vedea direct. Nu e o per-
soană care să Îl fi cunoscut mai bine pe
Mântuitorul decât Maica Domnului. Nu
se poate așa ceva, pentru că ore în șir,
minute în șir, secunde, L-a contemplat
când era prunc, apoi copil, mai apoi
adolescent, tânăr și bărbat desăvârșit. Ea
Îl cunoaște pe Dumnezeu cum nimeni
nu Îl cunoaște; nici îngerii, nici oamenii
nu pot să-L cunoască cum Îl cunoaște și
Îl iubește Maica Domnului.
Mântuitorul personal dă cunoștința
despre Dumnezeu, despre Sine, dar nu
neapărat prin auz, nici chiar prin văz, ci
prin tot ceea ce este El. Ni Se comunică
dincolo de cuvânt, dincolo de toate. Ne
trebuie multă smerenie până ajungem să
intrăm în prezența Domnului. Când, însă,
ajungem să fim în prezența Domnului –
dă, Doamne! – învățăm multe, fără cu-
vinte. Maica Domnului este prin exce-
lență cea care a împlinit toate acestea, a
avut și smerenia și apoi și descoperirea
lui Dumnezeu directă, personală.
Niște cuvinte, puține, sărace...
Am vrut să o cinstim puțin pe Maica
Domnului și să înțelegem aceste taine ale
lui Dumnezeu, smerenia Lui pe care noi
nu o știm. Cea mai mare parte a smere-
niei Lui e ascunsă, noi vedem doar puțin
din ea, dar e îndeajuns cât să înțelegem
mai mult. Deci aceste cuvinte să ne ajute
și pe noi să avem flexibilitatea interioa-
ră dată de smerenie, încât să ne smerim,
dar apoi să știm să și trăim împreună cu
El, la picioarele Lui, bucurându-ne de
mângâierea, de harul pe care El le dă.
Să ne ajute Dumnezeu și Maica
Domnului, să trăim cum trebuie cre-
dința noastră și să fim vii în Dumnezeul
nostru. Amin.
La Mulți Ani cu sănătate!
Protos. Ieremia
Icoana din adânc
Cercetându-ți credința!
Hristos din Psalmi
A doua seară duhovnicească din ca-
drul programului Cercetându-ți
credința!, a avut loc pe data de 17 decem-
brie 2020 în mediul online, pe canalul
de YouTube al mănăstirii.
Tema serii, Trebuia să se împlineas-
că toate cele scrise despre Mine în Legea
lui Moise, în prooroci și în psalmi (Luca
24, 44) a avut ca subiect central mărturia
despre Mântuitorul Hristos, cuprinsă în
psalmi.
Mesia – Cel Uns
Mesia, ebr. ‫ַחיִׁשָמ‬, mashiah, provenit
de la verbul ‫חַׁשָמ‬, mashah, a unge, în-
seamnă, Cel uns. În limba greacă Mesia
(Cel Uns) se traduce: Hristos. Astfel,
traducerea în limba română a numelui
Iisus Hristos este: Mântuitorul Cel Uns.
În Vechiul Testament ungerea era
actul prin care erau consacrați: preoții,
regii și profeții. Ei deveneau în acest fel
reprezentanți, trimiși ai lui Dumnezeu.
Mesia devine termen încetățenit în
literatura biblică profetică (Daniel 9, 25-
26) dar și postbiblică ca un titlu pentru o
Persoană viitoare, persoană în care erau
concentrate toate așteptările unei lumi
care aduce aminte de Paradis (cf. Isaia
11, 1-10). Mesia devine punctul cen-
tral al exegezei rabinice și al explicării
Legii în Sinagogă. Texte care în exegeza
creștină nu au fost exploatate ca mesi-
anice sunt adesea interpretate astfel în
iudaism. Un astfel de exemplu este Rut
2, 14: Vino aici aproape ca să mănânci
din pâine și să îți înmoi îmbucătura în
oțet. Midrașul – comentariu vechi rabi-
nic la Vechiul Testament –, expunând o
tradiție bazată pe personalitatea lui Rabi
Ionathan (135-170 d. Hr.), consideră
textul unul puternic mesianic, pâinea
fiind pâinea împărăției lui Mesia, care
va ploua mană din cer peste poporul său,
iar oțetul face referire la suferințele lui
Mesia, căci este scris: a fost rănit pentru
fărădelegile noastre (Is. 53, 5).
Mesia – fiul lui David
Mesia este fiu al lui David pen-
tru că Dumnezeu i se jură lui David
12
să așeze întotdeauna pe scaunul său
un descendent al său (Psalmi 131, 11:
Juratu-S-a Domnul lui David adevărul şi
nu-l va lepăda: „Din rodul pântecelui tău
voi pune pe scaunul tău,[...]”). Legătura
dintre figura lui Mesia și cea a lui David
stă și în aceea că David, prin Psalmi, este
cel care conturează pentru prima dată,
mai clar, imaginea lui Mesia.
Psalmii
Psalmii sunt parte a celei de-a
treia categorii de scrieri ale Vechiului
Testament (Lege, Profeți, Scrieri – Tora,
Neviim, Ketuvim – TaNaK).
Există psalmi care fac referire la sla-
va lui Mesia-Hristos (2,6-9; 44,8-9; 71,
10; 109,1-4; 117, 20-26) și psalmi care
fac referire la pătimirile lui Mesia (15,
10; 21; 68, 108, 21-30).
Versetele 7-8 din Psalmul 2,
Domnul a zis către Mine: „Fiul Meu eşti
Tu, Eu astăzi Te-am născut! Cere de la
Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea
Ta şi stăpânirea Ta marginile pământu-
lui”, au fost interpretate de rabini ca fiind
despre Mesia, fiul lui David, care va sosi
degrabă în timpurile noastre (Talmudul
Babilonian, tratatul Sukkah 52a).
Psalmul 109, 1-4: Zis-a Domnul
(‫ – הָוה ְי‬Yahweh) Domnului (‫– י ִנֹדאַל‬
la´dönî; adön – Domn) Meu: „Şezi
de-a dreapta Mea, până ce voi pune
pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor
An I, Nr. 2
Tale”. Toiagul puterii Tale ţi-l va trimi-
te Domnul din Sion, zicând: „Stăpâneşte
în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. Cu Tine este
poporul Tău în ziua puterii Tale, întru
strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece
mai înainte de luceafăr Te-am născut”.
Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău:
„Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui
Melchisedec”; este un caz clasic de psalm
care era interpretat mesianic în iudaism
și care nu mai este interpretat astfel în-
cepând cu Rashi (Rabin Solomon ben
Isaac, 1041-1105 d. Hr.). Talmudul
însă când vorbește despre Zaharia 4,
14 (aceştia sunt cei doi fii unşi, care stau
înaintea Domnului a tot pământul) face
referire la acest Psalm zicând: Aceștia
sunt Aaron și Mesia și nu știu pe care să-l
prefer. Când se scrie: Juratu-S-a Domnul
și nu se va răzgândi: Tu ești preot în veac
după rânduiala lui Melchisedec (Psalm
109, 3-4) știm că acestea se referă mai
degrabă la Regele Mesia decât la preotul
dreptății. (Talmudul babilonian, Avoth,
34, Rabbi Nathan, sec. II d. Hr.).
Este un psalm care ne spune enorm
despre Mesia: Şezi de-a dreapta Mea...,
Din pântece mai înainte de luceafăr Te-
am născut..., Tu ești preot în veac după
rânduiala lui Melchisedec. Din acest
psalm este clar că Mesia nu era să fie
un simplu om. Aceasta este reflecta-
tă și de Mântuitorul când îi întreabă
pe farisei: Ce vi se pare despre Hristos
(Mesia)? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al
lui David. Zis-a lor: Cum deci David, în
duh, Îl numeşte pe El Domn? - zicând:
„Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi
de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe
vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.
Deci dacă David Îl numeşte pe El domn,
cum este fiu al lui? Şi nimeni nu putea
să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai în-
drăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai
întrebe. (Matei 22, 41-46)
Psalmul 21
Dintre psalmii pătimirilor, Psalmul
21 este cel care oferă prin excelență
mărturie despre acestea. Dumnezeul
meu, Dumnezeul meu, ia aminte la
XII, 2020
mine, pentru ce m-ai părăsit?, primul
verset, reprezintă chiar vorbele rostite
de Mântuitorul pe cruce, înainte de a-Și
da duhul. Sau: Toţi cei ce m-au văzut
m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clă-
tinat-au capul zicând: „Nădăjduit-a spre
Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l
Glasul tinerilor
Încredere
Î mi amintesc că, atunci când eram mică
și mă simțeam neajutorată în brațele
mamei, speram ... nu, eram sigură că,
atunci când voi crește, voi afla toate răs-
punsurile la provocările vieții. Apoi am
împlinit 18 ani și eram la fel de pierdută;
apoi 22 – tot atât de dezorientată.
Viața ne întâmpină cu o mulțime
de întrebări la care încercăm din răspu-
teri să răspundem. Problemele devin și
mai descurajante atunci când ești tânăr
adult și trebuie să iei decizii cruciale: ce
să faci după liceu, în ce să te speciali-
zezi, ce carieră să-ți alegi, ce prieteni să
ai, ce să faci în privința iubirii, cum să
echilibrezi munca și școala, ce priorități
să îți stabilești, ce abilități să-ți perfec-
ționezi și ce fel de persoană să devii.
M-am chinuit foarte mult cu aceste de-
cizii până când, într-o zi, copleșită de
haosul din cap, de durerea din piept și
de lacrimile de pe obraji, am înțeles că,
de fapt, am răspunsul la toate și că răs-
punsul este Dumnezeu.
13
pe el, că-l voieşte pe el” (7-8), accentuate
și prin Evanghelia de la Matei (27, 39-
43): Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi
capetele, S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L
scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis:
Sunt Fiul lui Dumnezeu.
Vedem cum din acești psalmi se
A deveni adult este un proces de ci-
zelare și de reglaj fin al persoanei. Este
o perioadă plină de ambiții și pasiuni,
dar, cel mai important, este perioada în
care ar trebui să învățăm cum să avem
încredere în Dumnezeu și să creștem
în credința noastră, căci aceasta este te-
melia a tot ceea ce contează cu adevărat
în viață. Când mă confrunt cu frica, cu
singurătatea, cu durerea sau cu tristețea,
îmi imaginez că sunt în îmbrățișarea lui
Dumnezeu pentru că El este Tatăl meu
și El va ști întotdeauna să mă mângâ-
ie mai bine decât oricine altcineva din
această lume.
Un capitol din Biblie, care îmi
este foarte drag, este Epistola Sfântului
Apostol Pavel către Romani, capitolul 8,
pentru că m-a întărit să mă las cu totul
în voia lui Dumnezeu și să am încredere
în El. Versetele 38-39 spun: „Căci sunt
încredinţat că nici moartea, nici viaţa,
nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de
acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
Icoana din adânc
creionează un portret al lui Mesia atât
de slavă (supra-omenească) cât și de de-
șertare, de pătimire. Acestea două, slavă
și pătimire, apar împreună cam în toate
scrierile profetice cu referire la Mesia
Cel ce era să vină și s-au împlinit în per-
soana Mântuitorului Hristos.
nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă
făptură nu va putea să ne despartă pe noi
de dragostea lui Dumnezeu, cea întru
Hristos Iisus, Domnul nostru”. Mereu
simt că Dumnezeu știe ce este mai bine
pentru mine, pentru că mă iubește mult.
Și, de vreme ce trăiesc într-o lume
care îmi încețoșează mintea cu priori-
tăți greșite, încerc să-mi reamintesc că
Hristos este temelia a toate, că El știe
ce am nevoie. Dacă Îl păstrăm în ini-
mile noastre, toate durerile și greutățile
noastre sunt rezolvate. Când sunt tulbu-
rată de luarea deciziilor și de întrebările
fără răspuns, mă pun în genunchi și mă
rog pentru îndrumare și limpezire. Mă
întorc la cuvintele sfinților noștri și ale
Sfinților Părinți, merg la biserică și Îl las
pe Dumnezeu să-mi mângâie inima și
să-mi arate ce contează cu adevărat așa
cum știe El mai bine.
Teodora Pădure
Icoana din adânc 14 An I, Nr. 2

Mănăstirea noastră
Arhondaric. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Program liturgic.
Părinte Nicolae, am purces la mărirea capacității arhondaricu- Luni până vineri: Utrenie 8 a.m., Vecernie 6 p.m.
lui mănăstirii, prin achiziționarea de paturi suprapuse. În acest Sâmbăta și în zilele cu cruce neagră: Utrenie 8 a.m.,
fel, mănăstirea noastră are posibilitatea de a găzdui 30 persoa- Sfânta Liturghie 9 a.m., Vecernie 6 p.m.
ne simultan. Prietenii mănăstiri s-au mobilizat exemplar și au În duminici și sărbători cu cruce roșie: Utrenie 8:30 a.m.,
putut strânge o sumă considerabilă (peste 6,500$) în foarte Sfânta Liturghie 10 a.m., Vecernie 6 p.m.
scurt timp, încât până la sărbătorile de iarnă paturile erau deja
asamblate și noile saltele și perne înfășate cu lenjerie nouă.
Mulțumim donatorilor: Adrian și Dana Pala, Emil și
Dana Miclăuș, Constantin și Geta Alexandru, Petrică și Florica
Radu, Pr. Ovidiu și Daniela Sabău, Atena Caraiani, John și
Elena Fintoc, Dumitru și Dana Roșca, Ionuț și Alexandra
Popa, Ionel și Elena Budea, Dănuț și Valeria Topârceanu,
Cristinel și Roxana Sacarin, Paul și Samantha Pala, Mariana
Coșa, Mihaela Oprea, Dănuț și Ana-Maria Grigoraș, Felicia
Badea, Dan și Corina Nastu, Ana Maria Teodorescu, Florin și
Camelia Constantin, Ionel Pârvu, Tudor Spătaru.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să răsplătească dărnicia și
osteneala binefăcătorilor noștri.

Icoana Maicii Domnului Icoane. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte

din Kursk. În ultima zi a anu-
lui, împreună cu un grup de
pelerini, majoritatea tineri,
am avut binecuvântarea să slu-
jim un Acatist în fața icoanei
Maicii Domnului din Kursk,
care se află la sediul Sinodului
Bisericii Ortodoxe Ruse din
Afara Rusei (ROCOR), din
Manhattan. Acest lucru a
fost posibil prin bunăvoin-
ța Preasfințitului Nikolai de
Manhattan, care, impresionat
de evlavia și frumusețea cân-
tării tinerilor noștri, ne-a îngăduit să petrecem 3 ore în rugă-
ciune înaintea icoanei și ne-a făcut un tur al catedralei. De ase-
menea, Preasfințitul Nikolai s-a arătat deschis către repetarea
unor astfel de evenimente și către organizarea de reuniuni în-
tre tinerii români ortodocși și tinerii ruși ortodocși, fie în New
York, fie la mănăstirea Sfânta Treime de la Jordanville, NY.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!
Nicolae, în mănăstirea noastră se aplică icoane pe lemn.
Imagini cu aceste icoane se pot găsi pe site-ul mănăstirii, la
adresa:
https://www.sfdumitru.org/index.php/ro/pangar/icoane
De asemenea, putem executa icoane la comandă.
Lumânări ceară curată.
În mănăstirea noastră se fac
și lumânări de ceară curată,
spre împodobirea rugăciunii
fiecărui creștin. O lumânare
de ceară curată care arde la
rugăciunea particulară sau la
biserică este o jertfă bineplă-
cută lui Dumnezeu.

Contact
1572 Mountain Rd, Middletown, NY 10940
+1.845.345.3060
contact@sfdumitru.org
www.sfdumitru.org