pr.

Gabriel HEREA

Iconografia îngerilor

Oprirea căderii îngerilor (268)

Îngerii sunt păzitori ai ușilor (268)

Îngerii sunt mijloace de transmitere a adevărului revelat (270)

Intervenții ale îngerilor în istorie (271)

 pr. gabriel herea

Mesajul eshatologic al
spaţiului liturgic creştin

arhitectură şi icoană
în Moldova secolelor XV - XVi

se tipăreşte cu binecuvântarea ips pimen,

arhiepiscop al sucevei şi rădăuţilor.

editura Karl A. Romstorfer, suceava, 2013

266 pr. Gabriel Herea - MESAJUL ESHATOLOGIC AL SPAŢIULUI LITURGIC CREŞTIN

istoric al locuirii în Templu1222 [IV.2.9] și extrapolează iconografic prin pictarea Fecioarei într-un spaţiu
arhitectural asemănător Templului. Folosirea unei schiţe compoziţionale care să utilizeze arhitectura
Templului poate fi văzută în reprezentările Intrării Maicii Domnului în Biserică (Fig. 444, 446) și Bunei
Vestiri (Fig. 447), dar și în expresii plastice care surprind Refuzarea Jertfei lui Ioachim și Ana, Revelarea
nașterii lui Ioan Botezătorul, Încredinţarea Fecioarei către bătrânul Iosif (Fig. 448), Întâmpinarea Domnului
de către dreptul Simeon (Fig. 449) sau Uciderea lui Zaharia „între templu și altar”1223 (Fig. 450).
Soluţia plastică a reprezentării Fecioarei într-un spaţiu compoziţional ce semnifică Templul din Ie-
rusalim se împlinește semantic prin transformarea reprezentării Templului istoric în Ierusalim ceresc.
Această evoluţie poate fi văzută în Moldova în compoziţia De tine se bucură și semnifică unitatea Bisericii
în jurul lui Hristos, în rai.

III.3. BIRUINŢA ÎNGERILOR

Cercetătorul ce se apropie cu atenţie de bisericile medievale ale Moldovei rămâne surprins de mulţi-
mea reprezentărilor angelice și demonice ce abundă în scenele pictate pe pereţi. Alăturarea în contextul
unor scene istorice a oamenilor cu îngerii și cu demonii are un suport teoretic în teologia creștină care
suprapune spaţiul existenţei celor trei entităţi.
Pentru a pune în evidenţă raporturile cosmologice existente în învăţătura creștină între îngeri, oameni
și demoni, raporturi care influenţează decisiv reprezentările iconografice, vom începe demonstraţia noas-
tră prin expunerea uneia dintre concepţiile antice referitoare la acest subiect. Dorind să explice relaţiona-
rea omului cu persoanele angelice, antichitatea greacă1224 folosea noţiunea de „interval închis” între om și
divinitate, interval separator ce este populat de personaje inteligibile asemenea îngerilor.
În Banchetul, Socrate vorbește cu Diotima despre Eros:
„Socrate: Dar ce-ar putea fi Eros, ... un muritor?
Diotima: Deloc.
Socrate: Dar ce?
Diotima: Cum vorbeam mai înainte, zise ea, ceva între muritor și nemuritor.
Socrate: Ce anume, Diotima?
Diotima: Un daimon mare, Socrate; căci și este daimonul o fiinţă între zeu și muritor.
Socrate: Cu ce putere? Întrebai eu.
Diotima: De a tălmăci și împărtăși zeilor cele ce vin de la oameni, și oamenilor cele ce vin de la zei.
Am numit: rugăciuni și jertfe din partea oamenilor; porunci și răsplată pentru jertfe, din
partea zeilor. Pe lângă aceasta daimonul, fiind la mijloc între cele două lumi, umple golul, așa că
universul se unește cu sine însuși într-un tot. De la daimon purcede și toată știinţa viitorului;
de la arta preoţilor cu privire la jertfe, la iniţieri, la descântece, la toată prorocia și la vrăji.
Zeul n-are amestec cu omul, ci toată împărtășirea se face prin aceștia; numai prin daimoni
vorbesc zeii oamenilor, fie în starea de veghe, fie în somn” 1225.
Acest fel de a privi intervalul dintre om și divinitate nu se potrivește deloc creștinismului, care vorbește
despre unirea neintermediată cu Hristos. De altfel, această unire este ţelul vieţii creștine, începând de la

1222 „Și a așezat-o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorât har asupra ei. ... Maria rămăsese în Templul
Domnului curată ca o porumbiţă și primea hrană din palma unui înger.” Protoevanghelia lui Iacov, în Evanghelii Apocrife, p. 38.
1223 Matei 23, 35.
1224 Trebuie spus că în antichitatea greacă, și chiar în scrierile lui Platon, apar și alte teorii despre „daimon” și interacţiunea lui
cu oamenii (A se vedea Francis E. Peters, Termenii filosofiei grecești, p. 57, 58).
1225 Platon, Banchetul 202 d și e, p. 56, 57.
 ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHATOLOGICĂ 267

mărturisirea nașului la botez: „Mă unesc cu Hristos!”1226, continuată prin prezenţa reală în Euharistie a
Trupului și Sângelui lui Hristos și finalizată în concepţia eshatologică a raiului, ca o mare horă în jurul lui
Hristos. Părintele Stăniloae deduce din scrierile Sfinţilor Părinţi că această horă este o „horă suitoare”1227,
adică este o horă în spirală, pentru ca fiecare să aibă comuniunea nemijlocită cu Hristos.
Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Simeon Noul Teolog vorbesc foarte clar despre inexisten-
ţa intervalului gol și de umplut: „Căci în adunarea dumnezeilor, adică a celor ce se mântuiesc, va sta
Dumnezeu în mijloc, împărţind răsplăţile fericirii de-acolo, nemaifiind nicio distanţă între El și cei
vrednici”1228. Și „Împărăţia cerurilor le va fi o singură locuinţă și așa se va arăta tuturor drepţilor și nu
vor vedea decât pe Împăratul pretutindeni. El va fi în faţa fiecăruia și fiecare în faţa Lui și va lumina pe
fiecare și fiecare va lumina în El”1229.
Mai mult decât atât, plasarea îngerului într-un oarecare gol dintre Dumnezeu și om intră în contra-
dicţie totală cu teologia energiilor necreate. Îngerul este fiinţă personală creată, iar teologia vorbește des-
pre cunoașterea lui Dumnezeu prin energiile necreate1230. De altfel, însăși cunoașterea îngerului despre
Dumnezeu se oprește la limita energiilor necreate.
Cele prezentate susţin faptul că din punct de vedere creștin tema intervalului închis nu este actuală. Și
aceasta pentru că nu pot fi definite cele două limite ale „intervalului”. În mod evident o limită este fiinţa
divină, inaccesibilă creaturii. Cealaltă limită nu este însă nici omul, care se poate bucura nemijlocit de
energiile necreate, nici materia, care nu este considerată rea în creștinism, nici măcar demonul, despre
care Sf. Ioan Scărarul spune că „Dacă mândria a făcut pe unii din îngeri draci, negreșit smerenia poate
face și din draci îngeri”1231.
Avem de-a face cu o semidreaptă, cu un interval deschis la un capăt, interval în care sălășluiesc îngeri,
oameni și demoni, fiecare plasându-se în funcţie de unica limită, fiinţa divină. Îngeri, oameni și demoni
se influenţează reciproc în acest spaţiu, ajutându-se sau încurcându-se în relaţia cu Dumnezeu. Acest
lucru este surprins cu succes de iconografie.
În interiorul acestui interval deschis există totuși o limită morală, care generează poziţionarea fiecărei
persoane implicate (înger, om sau diavol). Este vorba despre punctul hotărârii direcţiei „spre Dumnezeu”
sau „dinspre Dumnezeu”, punct exemplificat iconografic prin balanţa de la Judecata de Apoi (Fig. 451),
sau prin scena căderii îngerilor răi de la Bălinești (Fig. 452).
Trecând însă dincolo de sferele existenţei materiale și raportându-ne la existenţa în timp, descoperim
că există un aspect al existenţei unde îngerii intermediază între două extreme și unde se poate aplica
„tema intervalului”. Este vorba de timp. Îngerii nu sunt afectaţi nici de perisabilitatea timpului omenesc
și nici de eternitatea lui Dumnezeu. Părintele Stăniloae observă faptul că autorii patristici „plasează ... lu-
mea îngerească într-un fel de eon supratemporal, dar nu coetern cu Dumnezeu”; iar acest eon „reprezintă
un mod de viaţă asemănător celui în care va fi toată creaţia în planul eshatologic”1232.
Coroborarea noţiunii de existenţă a îngerilor în eshaton cu inserarea îngerilor ca personaje în compo-
ziţiile iconografice (mai ales în cele teologice: Deisis, De tine se bucură, Adormirea Maicii Domnului etc.),
dar și pictarea îngerilor ca păzitori ai pragului, demonstrează valenţele eshatologice ale pelerinajului în
interiorul edificiului arhitectonic eclesial. Activarea spaţiului sacru prin Liturghie nu este altceva decât
actualizarea eshatonului. Credincioșii înșiși recunosc dorinţa trăirii timpului îngerilor, prin rugăciune:

1226 Taina Botezului, în Molitfelnic, p. 29.

1227 Dumitru Stăniloae, Note la Ierarhia Cerească, cap. VII, nota 14, în Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere Complete, p. 65.
1228 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, suta a doua, cap. 25, p. 125, apud Lumina din inimi, p. 841.
1229 Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 1, cap. 5, p. 129, apud Lumina din inimi, p. 842.
1230 N. Chiţescu, Isidor Todoran, I. Petreuţă, Teologia..., vol. I, p. 249-259 (Fiinţa și lucrările necreate ale lui Dumnezeu).
1231 Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv. 25, cap. 60, p. 315.
1232 Dumitru Stăniloae, Teologia..., vol. III, p. 288.
268 pr. Gabriel Herea - MESAJUL ESHATOLOGIC AL SPAŢIULUI LITURGIC CREŞTIN

„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem…”1233;
și mărturisesc credinţa în împlinirea acestei unităţi: „Acum puterile îngerești împreună cu noi slujesc,
iată, intră Împăratul slavei, iată, jertfa tainică săvârșită, de dânsele este înconjurată”1234.

Oprirea căderii îngerilor

Istoria biruinţei îngerilor buni se întinde între momentul opririi de către Arhanghelul Mihail a de-
părtării de Dumnezeu, în clipa căderii lui Lucifer, și biruinţa finală asupra îngerilor răi, biruinţă ce se va
petrece la sfârșitul timpului [IV.4]. Despre căderea lui Lucifer vorbește Însuși Hristos, atunci când spune
ucenicilor: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”1235. Era prima biruinţă asupra puterii răului
și s-a petrecut în spaţiul spiritual. Balaurul și îngerii lui nu și-au mai găsit loc în cer, pe care l-au părăsit
păstrându-și însă ontologia lor angelică. Profesorul Savvas Agouridis atrage atenţia că „Dualismul între
cer și pământ nu este ontologic, ci moral și eshatologic”1236. Prin urmare, împărţind realităţi ontologice
comune, îngerii și demonii se vor mai situa pe poziţii de luptă. Biruinţa finală a îngerilor asupra diavo-
lului se va petrece la sfârșitul timpului și este explicit profeţită în Apocalipsa: „Și s-a făcut război în cer:
Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui. Și n-a izbutit el,
nici nu s-a găsit pentru ei loc în cer. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă
diavol și satana”1237.
Efortul lui Mihail de a opri căderea îngerilor este surprins plastic într-o compoziţie din Ciclul Ar-
hanghelului de la Bălinești (Fig. 452), dar și în miniaturile ce ilustrează pericopa evanghelistului Luca:
„Și le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”1238, din manuscrisul de la Elisabetgrad (fol.
180v) și din Tetraevanghelul lui Ieremia Movilă (fol.178v - Fig. 454). Tipul iconografic folosit în biserica
de la Bălinești pentru a reprezenta Căderea îngerilor răi poate fi identificat încă din secolul al IX-lea în
manuscrisul din Trier al Apocalipsei (800-820), manuscris păstrat la Stadtbibliotek1239. Îngerii căzuţi
sunt reprezentaţi cu capetele în jos, sugerând o mișcare descendentă, în vreme ce îngerii buni sunt pictaţi
în picioare, grupaţi într-o parte a compoziţiei, sugerând o mișcare de opoziţie faţă de grupul îngerilor ce
cad. Asemănările dintre reprezentarea miniată și pictura murală de la Bălinești sunt doar la nivelul schiţei
compoziţionale și a celor două mișcări surprinse în ea: căderea și refuzul de a cădea. În cazul miniaturilor
din Tetraevanghelele de la Elisabetgrad și Suceviţa, Căderea îngerilor este reprezentată într-un context
mai larg, care are în centru pe Iisus Hristos vorbind apostolilor. În partea dreaptă a ambelor compoziţii,
diavolii sunt reprezentaţi căzând cu capul în jos, din cerul ce este miniat ca un segment de cerc din care
iese imaginea lui Iisus Hristos, martorul evenimentului. Deasupra cerurilor (a firmamentului), Arhan-
ghelul este reprezentat biruitor, în picioare, cu toiag și aureolă.

Îngerii sunt păzitori ai uşilor

Creaţi de Dumnezeu înainte de crearea omului, îngerii primesc misiunea de a păzi ușile Raiului în
momenul în care Adam și Eva au fost excluși din acesta. O eventuală înfruptare din Pomul Vieţii ce era
în mijlocul Edenului i-ar fi adus omului nemurirea demonică1240, lucru pe care Creatorul încearcă să îl

1233 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, p. 149.

1234 Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, în Liturghier, p. 283.
1235 Luca 10, 18.
1236 Savvas Agouridis, Comentariu la Apocalipsa, p. 191.
1237 Apocalipsa 12, 7.
1238 Luca 10, 18.
1239 Luther Link, The Devil The Archfiend in Art From the Sixth to the Sixteenth Century, p. 165-166.
1240 Facere 3, 22: „Și a zis Domnul Dumnezeu: Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Și acum nu
cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieţii, să mănânce și să trăiască în veci!”. 
 ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHATOLOGICĂ 269

evite plasând la ușa Edenului heruvimi cu sabie de foc1241. Aceasta este sursa biblică prin care cunoaștem
misiunea de păzitor al spaţiului sacru, ca o misiune îngerească. Rolul îngerilor de gardieni ai Edenului se
extinde asupra spaţiilor sacre ce semnifică raiul. Cele mai populare spaţii sacre semnificante ale raiului,
ale Ierusalimului ceresc, sunt Cortul lui Moise, Templul lui Solomon și naos-altarul Bisericii creștine.
După cum relatează Sfânta Scriptură, nu oricine putea să intre în Cort sau în Templu, sau să se apropie
de obiectele sfinte ale acestora, obiecte ce semnificau și realizau legătura oamenilor cu Dumnezeu. Istoria
mutării Chivotului Legământului de către regele David demonstrează clar că apropierea neautorizată de
cele sacre ducea la moartea celor ce săvârșeau profanare, chiar și fără voia lor: „David, cu tot poporul care
era cu el, a pornit la Baalat în Iuda, ca să aducă chivotul Domnului, asupra căruia este chemat numele
Domnului Savaot Cel ce șade pe heruvimi. ... Când însă au ajuns la aria lui Nachon, Uza și-a întins
mâinile sale spre chivotul Domnului ca să-l sprijine, și s-a apucat de el, căci boii erau gata să-l răstoarne.
Domnul însă s-a mâniat pe Uza și l-a lovit Dumnezeu chiar acolo pentru îndrăzneala lui și a murit el
acolo lângă chivotul Domnului”1242. Moartea subită a lui Uza poate fi considerată ușor a fi pedeapsă ad-
ministrată lui prin îngerul păzitor al obiectelor sacre.
Ca o confirmare a mentalului antic cu privire la păzirea spaţiului sacru, trebuie spus că în templul lui
Solomon funcţiona și o instituţie umană a protejării accesului în templu. Profetul Ieremia vorbește des-
pre oameni care aveau misiunea de „păzitori ai pragului”1243. Iar dacă ne raportăm la creștinism, se știe că
strigarea „Ușile, ușile!” rostită până astăzi de către preot înainte de mărturisirea de credinţă, avea rostul de
a face atenţi pe cei însărcinaţi cu închiderea și păzirea ușilor bisericii1244.
Păzirea reală a spaţiului sacru de către înger este consemnată într-o relatare anonimă din secolul al
IX-lea, cu privire la biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Se spune că în timpul unei mese oferite de
împăratul Justinian (527-565) constructorilor catedralei, păzitor al șantierului a rămas un copil. Îngerul
s-a arătat acelui copil și i-a cerut să transmită un mesaj urgent împăratului. În schimbul misiunii, îngerul
a promis că va păzi biserica până la întoarcerea copilului. Împăratul Justinian a înţeles că mesajul venea
de la un înger și a speculat promisiunea acestuia de a păzi biserica până la întoarcerea copilului: nu a mai
permis acestuia să se întoarcă pe șantier. Astfel, îngerul a rămas păzitor permanent al catedralei Sfintei
Sofia1245. Un poem compus după căderea Constantinopolului sub turci spune că îngerul care străjuia Ca-
tedrala Sfânta Sofia și-a luat zborul pe 29 mai 1453, locul fiindu-i luat de fiul Antihristului, Mehmet1246.
Asocierea simbolică dintre Rai și naos-altarul bisericii creștine duce la identitate semantică între por-
ţile raiului și ușa sau ușile de trecere spre naos-altar. Rolul îngerilor în protecţia spaţiului sacru este mar-
cat în iconografia ce se desfășoară înaintea portalelor de trecere spre naos, în cazul Moldovei, sau imediat
după ele, în contextul traveii de vest a naosului, cum este cazul multor monumente din Ţara Românească
și din Balcani. Un caz aparte poate fi văzut în biserica de la Posada Rybotycka, din voievodatul polonez
Podkarpeckie, unde îngerii cu sabie sunt pictaţi pe faţa de est a catapetesmei zidite, alături de ușile alta-
rului. Vizual vorbind, îngerii de la Posada Rybotycka păzesc ușile altarului, fără a putea fi văzuţi dinspre
naos, „ascunși după ușă”.
Referindu-se la reprezentări ale îngerilor pe arcul ce separă traveea de vest de naos, I.D. Ștefănescu
spunea că „de obicei” pe rotulusul Arhanghelului Mihail se poate citi: „Sunt ostașul lui Dumnezeu și
înarmat cu spadă. Cine intră aici cu sfială, e apărat, păzit, oblăduit și luat în seamă; iar pe cei ce intră fără

1241 Facere 3, 24: „Și izgonind pe Adam, l-a așezat în preajma grădinii celei din Eden și a pus heruvimi și sabie de flacără
vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii”. 
1242 2 Regi capitolul 6, versetele 2, 6, 7.
1243 Ieremia 35, 4; 52, 24.
1244 Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, p. 225-226.
1245 Scriptores originum Constantinopolitanarum, ed. T. Preger, I. Leipzig, 1901, p. 85-88 și G. Dagron, Constantinople imaginaire.
Étude sur le recueil des Patria, Paris, 1984, p. 191-314, apud Ovidiu-Victor Olar, Împăratul înaripat, p. 197 și nota 71, p. 217.
1246 Cf. Ovidiu-Victor Olar, Împăratul înaripat, p. 238.
270 pr. Gabriel Herea - MESAJUL ESHATOLOGIC AL SPAŢIULUI LITURGIC CREŞTIN

inimă curată, îi izbesc fără milă cu spada aceasta”; iar pe pergamentul lui Gavriil este inscripţionat: „Scriu
cu pana tot ce e înlăuntrul celor ce intră aici; port grijă celor buni, dar nimicesc iute pe cei răi”1247.
Aceste texte sunt în acord cu tradiţia consemnată de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care afirmă „că tot
creștinul trebuie să se afle des în sfânta biserică și să nu lipsească niciodată de la Sfânta Liturghie săvârșită
în ea, pentru sfinţii îngeri care sunt de faţă și scriu de fiecare dată pe cei ce intră”1248. Acest text al Sfân-
tului Maxim argumentează reprezentarea Arhanghelului Gavriil scriind pe un pergament, reprezentare
plasată la ușa de intrare în naos-altarul bisericii de la Cozia (Fig. 455), sau chiar în exteriorul bisericii, în
contextul portalului de intrare, cum poate fi văzută la Catedrala Adormirii1249 din Kremlinul Moscovei,
dar și interacţiunea simbolică dintre îngeri și spaţiul de trecere în bisericile de la Arbore (Fig. 186), Bă-
linești, Dobrovăţ, Probota (Fig. 93), Moldoviţa (Fig. 187), Părhăuţi, Voroneţ (Fig. 453) și Suceviţa (Fig.
34). Rolul de păzitori ai pragului este subliniat de faptul că Arhanghelul Gavriil, prezent alături de Mihail,
este reprezentat de mai multe ori cu sabie, fapt neobișnuit în alte contexte. Îngerii păzitori ai pragului1250
îndeplinesc și un rol eshatologic, de evaluatori, fapt semnificat de trestia ce o poartă în mâini în unele re-
prezentări: „Apoi mi-au dat o trestie, asemenea unui toiag, zicând: Scoală-te și măsoară templul lui Dum-
nezeu și altarul și pe cei ce se închină în el”1251; trestia fiind de altfel o unealtă uzuală a îngerilor: „Atunci
îngerul Domnului, întinzându-și vârful toiagului ce-l avea în mâna sa, s-a atins de carne și de azime; și a
ieșit foc din piatră și a mistuit carnea și azimile; și îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui”1252. 
Tot un rol eshatologic este semnificat și prin cupa pe care o poartă arhanghelul Mihail la Dobrovăţ
sau Suceviţa: „Și am auzit glas mare, din templu, zicând celor șapte îngeri: Duceţi-vă și vărsaţi pe pământ
cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu”1253.
Exemplele enumerate vădesc credinţa fondatorilor de spaţiu sacru în implicarea îngerilor pentru or-
donarea și dirijarea efortului liturgic în vederea realizării comuniunii eshatologice.

Îngerii sunt mijloace de transmitere a adevărului revelat

Îngerul are misiunea de a aduce mesajul lui Dumnezeu către om1254. Revelaţia este realizată de
multe ori prin îngeri [IV.4]. Tâlcuind textul Apocalipsei ce se referă la coborârea Ierusalimului ceresc
(3, 12), Sfântul Andrei din Cezareea scrie că aceasta „înseamnă că de la îngeri s-a pornit cunoașterea
lui Dumnezeu și a ajuns până la noi și așa ne unim unii cu alţii, îngerii cu oamenii, întru cunoașterea
lui Dumnezeu, prin Hristos, capul nostru”1255. Iconografia surprinde bine această realitate, existând o
scenă foarte răspândită ce prezintă pe înger ca educator: Îngerul arată lui Pahomie însemnele monahale
(Fig. 54). Călugăria este considerată de teoreticienii monahismului, trăire asemenea cu îngerii1256. În
acest context era normal ca îngerul să explice unuia dintre primii monahi regulile și hainele călugărești.
Îngerul este înfăţișat acoperit pe cap, fiind îmbrăcat cu haine specific monahale și purtând schima. Paho-
mie1257 primește revelaţia schiţând un gest de mirare în faţa îngerului care este reprezentat indicând cu
ajutorul mâinii diferite elemente ale vestimentaţiei ce o predă monahului.

1247 I.D. Ștefănescu, Iconografia..., p. 164-165.

1248 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, p. 39.
1249 Construită între anii 1475 și 1479. Vezi Humbert Faesen și Vladimir Ivanov, Arhitectura rusă veche, vol. I, p. 293-311;
*** The Russian Icon, p. 28-29.
1250 Cercetătorul Ioana Iancovescu utilizează denumirea de „paznici ai pragului” în studiul său L'Iconographie des entrées d'après
des monuments de Roumanie et de Bulgarie; apud Vlad Berdos, Cultul arhanghelilor..., p. 123.
1251 Apocalipsa 11, 1.
1252 Judecători 6, 21.
1253 Apocalipsa 16, 1.
1254 Evrei 1, 14: „Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?”
1255 Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsa, p. 65.
1256 Patristic, călugării sunt socotiţi îngeri în trup. A se vedea capitolele „III.6. Biruinţa cuvioșilor” și „IV.6 Cuvioșii”.
1257 Tradiţia coptă afirmă că îngerul l-a iniţiat în viaţa monahală pe Sfântul Antonie.
 ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHATOLOGICĂ 271

În mod cu totul deosebit, îngerii apar câteodată ca transmiţători ai revelaţiei în reprezentările evan-
gheliștilor scriitori de text biblic. Se poate observa acest lucru la Bălinești (Fig. 456), în Paraclisul de la
Bistriţa nemţeană, dar și la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos.

Intervenţii ale îngerilor în istorie

Biruinţa îngerilor poate fi văzută în istorie prin intervenţia efectivă în favoarea celor drepţi („A lovit
tabăra Asirienilor și i-a omorât pe ei îngerul Lui.”1258), sau prin incursiune de pedepsire a păcătoșilor („Și
văzând David pe îngerul care lovea poporul”1259). Asocierea iconografică dintre înger și diferite personaje
istorice generează o translaţie de semnificaţii legate de biruinţă, dinspre înger spre celelalte personaje ale
scenei. Acestui scop trebuie să i se datoreze schiţa compoziţională a medaliei de aur atribuită primei ju-
mătăţi a secolului al VI-lea, compoziţie ce asociază imaginea împăratului Justinian cel Mare cu imaginea
biruitoare a îngerului (Fig. 457). Același tip de compoziţie este repetată în Moldova secolului al XV-
lea, când se dorește semnificarea biruinţei Sfântului Constantin cel Mare. Cea mai veche dintre aceste
reprezentări moldovenești este Cavalcada Sfintei Cruci de la Pătrăuţi (Fig. 37). În această compoziţie,
Constantin este pictat împreună cu unsprezece sfinţi mucenici. Cortegiul este condus de Arhanghelul
Mihail, ce este reprezentat călare, asemenea Împăratului și sfinţilor mucenici. Tema Cavalcadei nu se mai
repetă în această formă, dar asocierea Arhanghelului cu Împăratul Constantin poate fi văzută în două
scene din icoana Arhanghelului Mihail de la Humor (Fig. 458, 459) și în câte o scenă murală din Ciclul
Arhanghelului din gropniţa Humorului (Fig. 460) și din pridvorul Moldoviţei (Fig. 461).
Salvarea minunată a prietenilor profetului Daniel din cuptorul de foc în care fuseseră aruncaţi pentru
că nu doreau să renunţe la credinţă devine o imagine paradigmatică a biruinţei credincioșilor în faţa
persecutorilor. Prin jertfa asumată, Anania, Azaria și Misail se transformă în înaintași ai mucenicilor,
biruinţa lor fiind o prefigurare a biruinţei mucenicilor1260. În urma acestui fapt, imnografia și iconografia
acordă spaţii largi istoriei biruinţei celor trei tineri în cuptorul de foc. Compoziţia plastică îi înfăţișează
pe tineri în interiorul unui cuptor din care ies flăcări, iar pe înger cu aripile desfăcute în semn de protecţie,
deasupra lor. În cazul în care scena e pictată în interiorul sinaxarului (Fig. 462 – Sf. Gheorghe-Suceava),
alături de cuptorul de foc este reprezentat Profetul Daniel, deoarece este marcată iconografic ziua de 17
decembrie, zi în care sunt pomeniţi toţi cei patru prieteni. În cazul în care scena este integrată într-un
ciclu al biruinţei îngerului, cum este cazul la Bălinești, alături de cei trei tineri este reprezentat și împă-
ratul persecutor ce se închină idolului.
O altă reprezentare uzuală a biruinţei îngerilor este scena ce surprinde protejarea bisericii din Colose,
eveniment serbat în calendarul bisericesc pe 6 septembrie1261. În compoziţia anterioară, ce surprinde
tentativa de ucidere prin ardere a celor trei tineri din Babilon, antihristul era doar profeţit prin afinită-
ţile sale idolatre și prin tendinţele de ucigaș. Scena salvării bisericii din Colose surprinde lupta directă
a antihristului cu Biserica lui Hristos. Compoziţia desfășoară lupta dintre diavoli și înger, reprezentând
înnegriţi1262 pe oamenii ce doreau să devieze torentul de apă spre biserică (Fig. 463 – Sf. Gheorghe-

1258 Ecclesiasticul 48, 24.

1259 II Regi 24, 17.
1260 Louis Réau consideră că în arta paleocreștină a catacombelor, cei trei tineri sunt imagini ale creștinilor morţi pe care
Dumnezeu îi protejează de flăcările infernului. Tema suferă în Evul Mediu, conform lui Réau, o resemnificare, fiind acaparată
de simbolismul hristologic legat de coborârea Mântuitorului în focul iadului. Vezi Iconographie..., Tome II, vol. 1, p. 399.
1261 Relatarea evenimentelor din Colose se păstrează în câteva manuscrise analizate de Ovidiu Victor Olar. A se vedea lucrarea
Împăratul înaripat, p. 144-146, și nota 137, p. 167.
1262 Atunci când consemnează regula de pictare a compoziţiei ce surprinde Căderea lui Lucifer, Dionisie din Furna menţionează
soluţia înnegririi treptate a îngerilor pentru a semnifica demonizarea lor: „Și ceata lui Lucifer prăbușindu-se din cer. Și cât mai
sus cu putinţă, îngeri strălucitori căzând, iar mai jos, alţi îngeri mai întunecaţi și mai jos alţii încă și mai întunecaţi și iarăși alţii
mai jos, jumătate îngeri și jumătate diavoli, iar alţii diavoli pe de-antregul, negri și întunecaţi”. Vezi Dionisie din Furna, Carte de
272 pr. Gabriel Herea - MESAJUL ESHATOLOGIC AL SPAŢIULUI LITURGIC CREŞTIN

Suceava). Dinamismul compoziţional din scena păstrată în interiorul Sinaxarului de la biserica

Sf. Gheorghe-Suceava este generat de diferenţele de dimensiune în care sunt reprezentate personajele.
Punctul de forţă al compoziţiei este prezenţa îngerului ce deviază torentul, deschizând cu ajutorul toia-
gului o cale nouă pentru apă. Preotul persecutat de necredincioși este reprezentat la ușa bisericii, într-o
dimensiune redusă faţă de înger și în poziţie de rugăciune. Oamenii înnegriţi de pornirile lor demonice
sunt reprezentaţi în vârful munţilor, încercând cu ajutorul unor unelte să devieze apa. Prin dimensiunile
minore ale personajelor demonice este creată senzaţia de depărtare, dar este semnificată și înfrângerea
acţiunii lor antihriste. Tot în contextul biruinţei prin puterea apei, îngerul este reprezentat în scena Po-
topului de la Suceviţa (Fig. 464).
De asemenea, îngerul are un rol hotărâtor în pedepsirea cetăţilor Sodoma și Gomora1263. În contextul
Ciclului biruinţelor Arhanghelui, din pridvorul de la Suceviţa (Fig. 465), în scena ce înfăţișează arderea
celor două cetăţi, îngerul este reprezentat cu câte un toiag în fiecare mână, distrugând cetăţile păcătoase.
Soluţia compoziţională găsită de pictorul de la Suceviţa îl plasează pe înger în mijlocul scenei, rezemân-
du-și toiagele în cetăţile pedepsite. Orașele sunt cuprinse de foc și reprezentate înclinat. Lot cu cele două
fiice sunt pictaţi părăsind teatrul distrugerilor, în vreme ce soţia lui Lot, deja transformată în stană de
sare, este înfășurată de focul-șuvoi ce coboară din ceruri pentru a arde una din cetăţi. Focul ce coboară din
cer asupra celeilalte cetăţi este sub forma ploii de foc și nu a șuvoiului. Nu putem trece mai departe fără
a remarca ineditul de a picta pe înger cu picioarele așezate în poziţie de „în genunchi”. A fost soluţia pe
care a găsit-o pictorul pentru a păstra desfășurarea pe orizontală a scenei. Pictarea îngerului „în picioare”
ar fi introdus un vector vertical deranjant armoniei compoziţionale.
Luptând împotriva idololatriei, îngerul a fost nevoit să se înfrunte cu diavolul pentru a ascunde trupul
lui Moise1264 (Fig. 466). În scena din pridvorul de la Suceviţa, îngerul și demonul sunt reprezentaţi faţă
în faţă, disputându-și trupul înfășurat în giulgiu. După cum se știe, trupul lui Moise a fost ascuns, pentru
ca să nu fie idolatrizat de către popor. Scena semnifică deci una din biruinţele angelice.
Plasarea învinsului sub picioarele învingătorului este o soluţie plastică ce se autentifică atât în litera-
tura biblică1265, cât și în obiceiul antic de a ridica pe învingător pe un scut1266. Iconografic, îngerul este
pictat de multe ori cu picioarele pe o pernă împletită, așa cum poate fi văzut în reprezentările de la Pro-
bota (Fig. 467) și Sf. Gheorghe-Suceava (Fig. 468), sau cu picioarele pe dușmanul învins, așa cum poate
fi văzut încă din secolul al IV-lea, în arta creștinilor din Egipt (Muzeul Copt nr. inv. 8757.808). Acest
tip de reprezentare se regăsește în Moldova perioadei studiate în gropniţa bisericii de la Suceviţa (Fig.
440) și în f.180r din Psaltirea miniată în 1616 și păstrată în muzeul Mănăstirii Dragomirna (Fig. 469).
În unele cazuri, sub picioarele îngerului poate fi reprezentat chiar un balaur, așa cum se poate vedea în
mozaicul executat în secolele X-XII pentru biserica Sf. Ciprian din Murano și păstrat astăzi în biserica
Friedenskirche din Potsdam (Fig. 470).
Un caz aparte îl reprezintă icoana Arhanghelului Mihail de la Văleni Piatra Neamţ (Fig. 471), icoană
păstrată în muzeul de la Văratec. Arhanghelul Mihail este înfăţișat ţinând în mâna dreaptă sabia scoasă
din teacă și ridicată ameninţător, fixând la pământ cu ajutorul picioarelor depărtate un personaj uman
cu coroană. Icoana a fost „scrisă” la mijlocul secolului al XVII-lea, o inscripţie menţionând timpul lui

pictură, p. 92.
1263 Facerea 19.
1264 Iuda 9 „Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit
să aducă judecată de hulă, ci a zis: Să te certe pe tine Domnul!”. 
1265 Romani 16, 20: „Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana”.
1266 Manuscrisul Skylitzes păstrat la Madrid deţine o miniatură ce surprinde evenimentul istoric al asocierii la domnie a lui
Leon V Armeanul de către Mihail Rangabe. Cei doi împăraţi sunt reprezentaţi cu picioarele pe un scut ce este susţinut de către
soldaţi.
 ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHATOLOGICĂ 273

Vasile Voievod: „Această icoană s-a scris în zilele lui Io Vasile Voievod, Domn al ţării Moldovei, luna
August 11 zile, în anul 7159 (1651)”1267. Acţiunea ce se petrece în interiorul compoziţiei este definită
cu ajutorul unei inscripţii de titlu inserată în partea superioară a scenei: „Arhanghelul Mihail biruie pe
împăratul păgân”1268. Traducerea este parafrazată de Nicolae Iorga, care remarcă neclaritatea inscripţiei
prin caracterizarea: „slavona specială a bietului zugrav”. Menţionăm faptul că un an înaintea apariţiei
articolului sus citat, adică în 1938, Petru Manoliu a publicat în ziarul România din 2 august, un studiu
dedicat acestei icoane, studiu în care traduce inscripţia de titlu în felul următor: „Arhanghelul Mihail, pă-
zitorul de Dumnezeu al ţării”1269. Nicolae Iorga neagă în articolul mai sus citat rezultatele acestui studiu,
lucru care nu îl impiedică însă să remarce mirat legătura dintre icoană și Ţara Moldovei, legătură creată
de asemănarea fizică dintre personajul de la picioarele arhanghelului și domnii moldoveni. Iorga vede în
personajul culcat „leit înfăţișarea unui creștin Domn românesc”1270.

III.4. BIRUINŢA MUCENICILOR

Cultul mucenicilor se naște în primele veacuri după Hristos, în urma persecuţiilor la care au fost su-
puși creștinii. Textul profetic al Apocalipsei, text scris după persecuţia iniţiată de împăratul roman Nero
(54-68), promite celor ce vor rezista în faţa persecuţiilor viitoare cununa biruinţei: „Nu te teme de cele ce
ai să pătimești. Iată, pe unii dintre voi va să-i arunce diavolul în temniţă, ca să fiţi puși la-ncercare, și veţi
avea zece zile de necaz. Fii credincios până la moarte și-ţi voi da cununa vieţii. Cel ce are urechi, să audă
ce Duhul zice Bisericilor: Biruitorul nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua”1271 [IV.5]. Comentatorii
Apocalipsei spun că „spre deosebire de moartea cea dintâi, care este despărţirea sufletului de trup, moar-
tea cea de-a doua va fi despărţirea sufletului de Dumnezeu, pedeapsa veșnică, echivalentă cu moartea
însăși a sufletului”1272. Concluzionând, putem spune că mucenicia a fost decretată de textul biblic ca o
biruinţă, ca o garanţie a salvării sufletului.
Actele martirice dau mărturie despre grija cu care erau recuperate și cinstite relicvele pământești ale
mucenicilor. Autorul scrierii ce relatează martiriul Sfântului Policarp (†155) consemnează: „În acest chip,
noi am dobândit mai în urmă osemintele lui, mai cinstite decât pietrele preţioase și mai scumpe decât
aurul, și le-am așezat la loc cuviincios”1273. Conservarea pioasă a relicvelor se face urmărindu-se împlini-
rea funcţiilor liturgice și educative pe care acestea le căpătaseră prin martiriu: „Dea Domnul să ne adu-
năm și noi acolo, după putinţă, cu bucurie și veselie ca să sărbătorim ziua martiriului lui ca zi a nașterii,
atât pentru amintirea celor ce au săvârșit lupta, cât și pentru deprinderea și pregătirea celor ce vor lupta
în urmă”1274. Păstrarea credinţei celor ce deveneau mucenici și mărirea comunităţilor creștine, în ciuda
pericolului martirizării, au făcut din evenimentul istoric al persecutării creștinilor un simbol al biruinţei
Bisericii. Sfinţii Părinţi teoretizează o unitate a tuturor mucenicilor, asemănându-i cu îngerii din ceruri:
„Tabără și oaste de mucenici, cu nimic mai prejos decât tabăra de îngeri pe care a văzut-o patriarhul Iacov
(Facerea 32, 1-2), ci în întrecere cu ea și egală cu ea”1275. Comuniunea dintre cei ce au suferit moarte ne-
dreaptă datorită credinţei lor este evocată și de Iisus Hristos, Care alătură eshatologic pe toţi mucenicii,

1267 apud Nicolae Iorga, Veche artă moldovenească în ţinutul Neamţului, în BCMI, ianuarie - martie 1939, p. 14.
1268 Nicolae Iorga, Veche artă..., p. 14;
1269 apud Vasile Lovinescu, Monarhul ascuns, Institutul European, Iași, 1999, p. 33.
1270 Nicolae Iorga, Veche artă..., p.14.
1271 Apocalipsa cap.2, 10-11.
1272 Ioan Sorin Usca, Ana Usca, Tâlcuirea Apocalipsei..., p. 27.
1273 Martiriul Sfântului Policarp, în Actele martirice, p. 39; Scrisoarea Bisericii din Smirna despre martiriul episcopului Policarp
(†23 februarie 155), în Canonul Ortodoxiei, p. 369-377.
1274 Ibidem.
1275 Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la toţi Sfinţii din toată lumea care au suferit mucenicia, în Problemele vieţii, p. 530.